PERSONALUL ADMINISTRATIV AL PENITENCIARULUI SIGHET ...

23 Personalul administrativ al penitenciarului Sighet 423
după cum i-a destăinuit istoricului Constantin C. Giurescu, care i-a creionat un
portret ce nu se potrivea foarte bine cu funcţia de gardian într-un penitenciar politic:
„Pop Gavrilă era un tânăr bine făcut, frumos, cu o bărbie rotundă şi cu o voce
plăcută. Cânta deseori doine şi cântece de lume, cântece de dor; în noaptea de Ajun,
în 1950, a cântat lângă uşa celulei mele colinde.” 113
De altfel, istoricului Constantin C. Giurescu îi datorăm creionarea portretelor
unor gardieni cu manifestări brutale sau mai puţin obişnuite, iar câteva exemple în
acest sens sunt sugestive: „Pithecantropus erectus, alcoolic înveterat, cu un cap de
degenerat, mai mult mârâind decât vorbind. Era lacom, lua din mâncarea, atât de
puţină în vremea aceea, a deţinuţilor. Tăia cu briceagul, fără ruşine, din porţiile de
pâine şi din marmeladă”; „B1 [Bestia nr. 1] sau Mongolul, cu umerii obrazului
proeminenţi şi cu un ten bubos şi murdar. Nu făcea baie cu lunile, deoarece, când
se apropia de tine, puţea de-ţi venea să verşi. M-a bărbierit în două rânduri,
făcându-mi numai crestături; duhoarea era aşa de groaznică, încât uitam aproape de
suferinţa rasului. Veşnic striga şi înjura”; „Era un ofiţer de serviciu, recrutat dintre
subofiţeri cu numele convenţional Păsărilă. I-am zis aşa deoarece era lung, cel mai
lung din tot personalul închisorii. Am aflat că fusese şi la balamuc, dar nu în
calitate de paznic, ci de pacient. Avea o faţă prelungă, smeadă, privirea cu luciri
stranii, ţipa uneori de credeai că e, într-adevăr, nebun. Îi plăcea, de pildă, să se
joace de-a trenul: noaptea după ce suna stingerea, câteodată însă şi în timpul zilei,
se lăsa pe vine, iar doi şefi de secţie îl apucau, fiecare de câte o mână, şi-l trăgeau
de-a lungul sălii celei mari. În timp ce-l trăgeau imita zgomotul locomotivei şi
şuieratul fluierului cu abur.” 114
În luna iulie 1955, într-un context intern şi internaţional mai larg, aflat sub
auspiciile Convenţiei de la Geneva, autorităţile au hotărât să reprofileze închisoarea
de la Sighet şi să întreprindă câteva măsuri de bunăvoinţă. În acest sens trebuie
văzute eliberarea unor deţinuţi politici prin Decretul 421/1955 sau transformarea
Penitenciarului din Sighet, a cărui faimă ajunsese în Occident, în închisoare de
drept comun. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1199 din 26 iunie 1955,
deţinuţii din Penitenciarul Sighet au fost împărţiţi în trei categorii: o parte erau puşi
în libertate, alţii erau eliberaţi din penitenciar, dar li se fixa domiciliu obligatoriu,
iar cei care intrau în a treia categorie urmau să fie transferaţi la alte penitenciare 115 .
Astfel, la începutul lunii iulie 1955, o mică parte din deţinuţii politici de la Sighet
au fost eliberaţi revenind la familiile lor, nu şi la fostele lor locuinţe, confiscate
între timp de autorităţile comuniste, însă majoritatea au fost trimişi cu domiciliu
obligatoriu în Bărăgan sau transferaţi la alte penitenciare din ţară. Până în luna
august 1977, când a fost dezafectat, în penitenciarul din Sighet au mai fost
încarceraţi doar ocazional deţinuţi politici pentru perioade foarte scurte, însă nu din
rândul elitelor.
113 Ibidem, p. 126.
114 Ibidem , p. 103-118.
115 Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Fond D, Dosar 123, f. 1-10.