Aspecte ale conceptului de normă în teoria coşeriană

importantă este vorbirea. Aceasta conţine, ca activităţi,
de limbaj indisociabile, energeia şi ergon. Marele
lingvist român apreciază că idealismul şi structuralismul
nu sunt ireconciliabile. El indică o linie de demarcaţie
între teoria sa asupra limbajului, pe care o tratează ca pe
o filozofie, şi teoria sa lingvistică, pe care o numeşte
lingvistică istorică. Conceptul său de normă pare să
decurgă dintr-o comparaţie interpretativă între cele
două lucrări de primă mărime din lingvistica modernă :
Cursul de lingvistică generală de Ferdinand de Saussure şi
Teoria limbajului de Karl Bühler. În critica teoriei lui
Ferdinand de Saussure, abordarea lui Eugeniu Coşeriu
are două etape: prima face analiza textului saussurian,
fără a transcende limitele Cursului propriu-zis, şi a doua,
care face apel la monismul teoretic al doctrinei
coşeriene. În acest sens opera lui Karl Bühler are o
importanţă deosebită pentru teoria lui Eugeniu
Coşeriu 4 .
Doctrina lui Bühler îi furnizează un instrument
preţios, atât pentru analiza conceptelor saussuriene, cât
şi pentru prezentarea propriei concepţii cu privire la
eşalonarea abstracţiilor ce trebuiesc organizate de către
orice lingvist care îşi propune să descrie o limbă. Ideile
care vor furniza teoriei lingvistice coşeriene cadrul
general în care se situează norma fac trimitere la ceea ce
numim «axioma C» a lui Karl Bühler. Acesta analizează
din perspectivă fenomenologică diversele aspecte ale
limbajului şi receptarea lui ca fenomen sau obiect de
studiu lingvistic. Ca fenomen, limbajul poate fi
considerat ca o acţiune verbală (Sprechhandlung) şi se ţine
cont de faptul că el reprezintă o manifestare expresivă
suscitată de stimulii amintirilor şi cunoştinţelor
subiectului vorbitor. În acest caz, limbajul este abia
diferit de acţiunile umane, în general (Handlungen), şi el
este considerat la un grad inferior de formalizare.
Totuşi, dacă acţiunea verbală este efectuată în scopul
semnificării a ceva, limbajul primeşte o dimensiune
completă, distinctă printre toate celelalte acţiuni umane,
şi el devine un act de limbaj (Sprechakt), ceea ce implică
şi un nivel superior de formalizare. Pe plan
fenomenologic este totuşi posibil să analizăm limbajul
fără a ţine seama de legăturile sale cu subiectul vorbitor,
cum este cazul în orice studiu al textelor. Astfel, noi îl
putem studia făcând abstracţie de subiect, dar legândul
de un spaţiu şi de un timp determinate; abia atunci
putem să ne dăm seama de cele mai fine detalii. La acest
nivel inferior de formalizare noi găsim limbajul ca
produs lingvistic, dar putem formaliza produsul făcând
o serie de abstracţii asupra caracteristicilor sale şi
căutând în el generalitatea comună a tuturor produselor,
care nu este alta decât forma lingvistică (Sprachgebilde).
În opinia lui K. Bühler nu este vorba despre schema
celor patru câmpuri, ci de sistematizarea a ceea ce toţi
lingviştii au remarcat, de o manieră sau alta, în studiile
lor despre limbaj. Astfel, Humboldt a pus accentul
asupra aspectului de energeia al limbajului (acţiune
verbală şi act de limbaj) în contrast cu aspectul ei de
ergon (produs şi formă), în timp ce Saussure este
interesat prioritar de limbă (formă), în detrimentul
vorbirii (acţiune, act şi produs). Atunci când limbajul
este considerat activitate sunt puse în evidenţă două
aspecte, unul de ordin psihic şi altul de ordin pur
lingvistic. În opinia lui Eugeniu Coşeriu, studiul
impulsurilor expresive ale subiectului vorbitor se înscrie
într-o psihologie a expresiei, în timp ce studiul
memoriei actelor lingvistice experimentate de către un
subiect vorbitor în sânul comunităţii sale, adică studiul
bagajului lingvistic individual şi social, relevă o
psihologie a limbajului. Pe de altă parte, psihologia
limbajului trebuie să trateze acel Sprachbesitz care este şi
individual şi social. Teoria lui Coşeriu susţine că
acţiunea verbală constituie câmpuri ale limbajului
rezervate psihologiei, dar aspectul lingvistic al
limbajului relevă lingvisticul şi acest aspect reprezintă
viziunea limbajului ca fenomen fără legătură cu
subiectul, acesta putând fi studiat în afara raportului său
imediat cu energeia 5 .
Karl Bühler explică mai întâi că limbajul ni se oferă
într-un prim timp ca produs. Pentru a trata acest aspect
trebuie să recurgi la abstractizare, pentru a-l putea
defini ca pe o construcţie noţională, a cărei realitate nu
poate fi pusă pe acelaşi plan cu cea de vorbire. Pornind
de la produsul lingvistic al actului lingvistic concret,
lingvistul se îndreaptă spre un nivel superior, a cărui
ţintă este un sistem lingvistic trecut şi prin lingvistica
comparată. După teoria coşeriană, dihotomia
saussuriană se aplică în măsura în care limbajul este
considerat ca un obiect de studiu. Într-o primă asimilare
a teoriei lui Saussure după modelul lui K. Bühler,
trebuie precizat că, în acord cu teoria lui Humboldt,
ceea ce Saussure numeşte parole ar putea avea
concomitent atât trăsături de energeia, adică acţiune
verbală şi act de limbaj, cât şi trăsături de ergon, ca
produs individual. În schimb, limba este înţeleasă de
Saussure ca ergon. Ţinând cont de orientarea monistă a
teoriei coşeriene, care proclamă natura de energeia a
limbajului, limba şi vorbirea lui Saussure fac amândouă
parte din ergon pentru că ele pot fi considerate ca
rezultat al activităţii lingvistice. Într-adevăr, vorbirea
fără legătură cu subiectul, şi limba ca o abstracţie creată
începând de la datele reale ale vorbirii, constituie, pentru
E. Coşeriu, pur şi simplu un ergon. Iată de ce Eugeniu
Coşeriu respinge conceptele propuse de structuralismul
saussurian. Punctele fundamentale ale acestei teorii
ating şi conceptul de normă. E. Coşeriu interpretează
mai întâi dihotomia saussuriană ca opoziţie între sistem
şi realizarea sa. Această opoziţie fundamentală constă în
definirea limbii ca pe un fapt sistematic ale cărei
caracteristici nu sunt decât formale şi funcţionale, în
timp ce vorbirea reprezintă o realizare oarecare a
sistemului, fie de către o persoană, fie de către un grup
de persoane, într-un interval de timp mai lung sau mai
scurt şi într-un singur loc sau în mai multe.
O altă interpretare a dihotomiei constă în opoziţia
59