Recenzii - Arhivele Naţionale ale României

Reviews, Bibliographical Notes
trimişi la odihnă sau tratament balnear în ţările socialiste. În anul 1951 a fost înfiinţat şi
Sectorul de ferme şi grădini, care aproviziona conducerea partidului cu alimente.
Lucrarea prezintă şi informaţii cu privire la organizarea şi funcţionarea
învăţământul de partid, deoarece era un mijloc de îndoctrinare politică şi sursă
generatoare de nomenclatură. Cursanţilor şcolilor de partid li se asigurau condiţii bune de
studiu, cazare, alimentare şi asistenţă medicală, iar cadrele didactice primeau sporuri la
salariu. Cursanţii erau recrutaţi de comitetele regionale de partid, iar absolvenţii
repartizaţi în aparatul central şi local al partidului.
Învăţământul elementar de partid cuprindea cercurile de politică curentă unde se
dezbăteau, sub conducerea unui propagandist, problemele curente de politică internă şi
externă. Totodată, învăţământul elementar de partid mai cuprindea cursuri de partid
serale (în întreprinderi şi instituţii pentru membrii de partid cu funcţii), cursuri serale la
sate şi cercuri pentru studierea istoriei PCUS.
Învăţământul mediu de partid era constituit de cercurile de studiere a istoriei
Partidului Comunist bolşevic al URSS, cursurile de partid de trei luni pe lângă comitetele
judeţene, din anul 1950 comitetele raionale, şcolile medii de partid de şase luni, şcolile de
partid de un an înfiinţate în 1953 pe lângă comitetele regionale de partid pentru şefi de 40
de ani. În anul 1956 s-au înfiinţat şi şcoli de partid de doi ani, pe lângă comitetele
regionale de partid din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, care pregăteau cadrele de conducere pentru
comitetele raionale şi săteşti de partid.
Învăţământul superior de partid cuprindea universităţile şi şcolile serale de
marxism-leninism înfiinţate pe lângă CC al PMR, iar din anul 1957 şi în garnizoane
militare, Universitatea de Partid “Ştefan Gheorghiu”, Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale
“Andrei Aleksandrovici Jdanov” cu pregătirea ideologică a cadrelor de conducere timp
de doi ani, respectiv de trei începând cu 1951. Activiştii de partid şi de stat cu funcţii de
conducere erau obligaţi să participe la cursuri de perfecţionare, care s-au organizat în anul
1953 pe lângă Şcoala Superioară de Partid “Ştefan Gheorghiu”.
În concluzie, nomenclatura CC al PMR nu reprezenta elita politică, ci era doar o
listă cu funcţii de conducere şi de control în societatea română în perioada regimului
comunist. Persoanele care ocupau aceste funcţii erau numite sau alese pe criterii politice
şi sociale (de clasă). Puterea era exercitată de secretarul general al PMR, prin intermediul
aparatului de partid, al nomenclaturii şi organelor represive ale statului (securitatea,
miliţia şi justiţia). Marea Adunare Naţională şi guvernul nu reprezentau de fapt puterea,
ci doar mijloace de acţiune ale partidului. Chiar şi partidul nu funcţiona conform
statutului său, atât organele de conducere centrale, cât şi cele locale, fiind decorative;
hotărârile politice erau decise nu în mod colectiv, ci în organele executive ale partidului,
în Secretariat la nivel central şi în birourile comitetelor de partid, la nivel local.
Nu există un capitol al lucrării dedicat bibliografiei, sunt doar câteva sugestii în
Prefaţă şi câteva în cadrul notelor de subsol. Cunoaştem că după 1989 încă nu au fost
elaborate studii, istorii privind nomenclatura comunistă, însă există istorii naţionale ale
regimului comunist românesc, la fel şi istoriografie occidentală, care nu au fost însă
suficient utilizate de autor.
Baza şi valoarea lucrării o constituie transmiterea celor 75 de documente din
arhive, adică actele elaborate de aparatul de partid şi de stat. Aceste documente au
305