Normativ privind protectia la Zgomot - Ursa

1. Prevederi generale
1.3.3. IZOLARE ACUSTICĂ
a. Izolare la zgomot aerian
Izolarea la zgomot aerian defineşte acţiunea prin care se urmăreşte ca elementele
separatoare între unităţile funcţionale ale clădirii (în principal pereţi sau planşee) să
reducă transmisia zgomotului aerian între cele două spaţii pe care le separă.
Reducerea trebuie să fie efectivă în ambele sensuri de transmitere a zgomotului.
Izolarea este definită de indici de izolare care ţin seama în esenţă de diferenţa de
nivel de zgomot între cele două spaţii.
De notat că totdeauna izolarea efectivă realizată „in situ” este mai mică decât cea
măsurată în laborator datorită unor căi colaterale de transmitere a sunetului şi este
influenţată de caracteristicile de absorbţie (reverberaţie) ale spaţiului considerat ca
protejat.
a.2. Izolarea la zgomot aerian poate fi definită ca diferenţa între nivelurile de
zgomot din cele două încăperi (spaţii) separate de elementul considerat:
• IZOLARE ACUSTICĂ STANDARDIZATĂ – D n,T între două încăperi sau
spaţii, definită de relaţia:
D n,T = L 1 – L 2 + 10 lg
T 0,32V
= R’ + 10 lg
T 0
S
[dB]
• IZOLARE ACUSTICĂ NORMALIZATĂ – D n , definită de relaţia:
A A
D n = L 1 – L 2 – 10 lg = R’ + 10 lg 0 [dB]
A 0
S
în care:
L 1 , L 2 = niveluri de zgomot în spaţiul de emisie, respectiv de recepţie, în dB
T = durata de reverberaţie măsurată (calculată) în spaţiul de recepţie, în
secunde
T 0 = durata de reverberaţie de referinţă, în sec. (T 0 = 0,5 sec.)
A = aria de absorbţie acustică echivalentă în spaţiul de recepţie, în m 2
A 0 = aria de absorbţie acustică echivalentă de referinţă (A 0 = 10 m 2 )
10