4 POLITIC Anul III, nr. 137, 9 - 15 aprilie 2011 Anul III, nr. 137, 9 - 15 aprilie 2011 FIRME DE SUCCES 5 ,,Ni s-a cerut să nu mai acceptăm să ia cuvântul, după şedinţa de Consiliu Local, oamenii care au mai fost o dată” La ultima şedinţă a Consiliului Local Sibiu, a fost adoptat un proiect de hotărâre care prevede transferarea activităţii de ridicare, transportare, depozitare şi eliberare a maşinilor staţionate neregulamentar, din subordinea Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Municipiului Sibiu, în subordinea S.C. Pieţe Sibiu S.A. Această firmă a fost înfiinţată de Consiliul Local, în iulie 2010, prin Hotărârea nr. 246, ce prevede transformarea Serviciului Public Administraţia Pieţelor în societate comercială pe acţiuni. Totuşi, după ultima şedinţă a C. L., cei de la Administrarea Domeniului Public sunt în continuare cei care trebuie să sesizeze S.C. Pieţe Sibiu S.A., urmând ca firma să ridice maşinile parcate în locuri interzise şi să le depoziteze la sediul S.C. Tursib S.A. Consilierul PD-L Ovidiu Luca a protestat cu privire la modul în care activitatea de ridicare a maşinilor s-a trecut în subordinea societăţii comerciale înfiinţate de Consiliul Local. A cerut lămuriri suplimentare colegilor consilieri, în şedinţa din 31 martie a. c., dar a fost ignorat, iar proiectul a fost supus imediat votului. Despre obiecţii fără răspuns şi alte nemulţumiri ale consilierului local, aflaţi în interviul care urmează. Reporter: Care au fost obiecţiile pe care le-aţi adus cu privire la acest proiect de hotărâre Ovidiu Luca: Am avut trei întrebări: 1. „De ce Primăria renunţă la un venit atât de important, de aproximativ 400.000 de lei pe an, în favoarea S.C. Pieţe Sibiu S.A. (n. red., suma totală încasată de Primăria Sibiu din taxele de ridicare a maşinilor, în perioada iulie 2009-noiembrie 2010, a fost de 434.300 de lei). 2. „De ce se implică trei părţi într-o astfel de activitate, respectiv Administrarea Domeniului Public şi Privat, S.C. Pieţe Sibiu S.A. şi S.C. Tursib S.A.” 3. „De ce nu se transferă toată activitatea Tursibului” Nu am primit răspuns. „S.C. Pieţe Sibiu S.A. încasează o mulţime de bani şi dă 9.000 pe an Primăriei, cu restul de profit nu ştiu ce se întâmplă” Rep.: Cum va vira S.C. Pieţe Sibiu S.A., către Primărie, sumele obţinute din taxele de ridicare a maşinilor O. L.: S-a stabilit o redevenţă de 9.033,1 lei pe an, dar după şase luni, aceasta se va recalcula. Mi se pare foarte mică redevenţa, din moment ce încasările anuale se ridică la 400.000 de lei. Rep.: Cât de profitabilă este afacerea asta pentru S.C. Pieţe Sibiu S.A. şi cât câştigă Consiliul Local, ca acţionar unic O. L.: Este clar, firma încasează o mulţime de bani şi dă 9.000 pe an Primăriei, cu restul de profit nu ştiu ce se întâm- plă. Asta se va decide în Adunarea Generală a Acţionarilor, din care fac parte toţi consilierii locali. În consiliul de administraţie nu ştiu ce se va decide. „Mi se pare normal ca sibienii să ştie unde se duc banii lor” Rep.: Vor avea de câştigat şi cei din consiliul de administraţie O. L.: Evident, orice consiliu de administraţie se plăteşte. Rep.: Care sunt argumentele pentru transferarea acestei activităţi către firma S.C. Pieţe Sibiu S.A. O. L.: Nu ştiu, pentru că nu am primit niciun răspuns. Iar argumentarea din raportul compartimentului tehnic este absolut hilară. Nu e singura, toate sunt doar ca să fie. Nu înţelegi nimic, decât că se schimbă. Nu am nicio problemă cu S.C. Pieţe Sibiu S.A., dar mi se pare normal ca sibienii să ştie unde se duc banii lor şi ce se va întâmpla cu ei. „În mod normal, proiectele S.C. Pieţe Sibiu S.A. ar fi trebuit să vină în Comisia de comerţ şi servicii publice, din care fac parte” Rep.: Ce legătură poate avea o firmă cu denumirea „Pieţe Sibiu” cu ridicarea maşinilor O. L.: Nu ştiu, aici a fost o altă problemă. Dar nu a mai avut sens să mă lansez în alte discuţii, pentru că am văzut că vorbesc singur. În mod normal, proiectele S.C. Pieţe Sibiu S.A. ar fi trebuit să vină în Comisia de comerţ şi servicii publice, din care fac parte. De data aceasta, s-a dus în Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului. Poate fi motivat că maşinile sunt ridicate de pe domeniul public sau pentru că este vorba de bani, dar totuşi, activitatea revine S.C. Pieţe Sibiu S.A., care aparţinea de Comisia de comerţ şi servicii publice. Nu e prima oară când nu se respectă. E a doua lună, când nu am niciun proiect de hotărâre la Comisie. Rep.: Cine e responsabil pentru faptul că nu vin proiectele la Comisia de comerţ şi servicii publice O. L.: Bănuiesc că primarul Iohannis, că el decide. Nu ştiu care e procedura de distribuire a proiectelor, dar hai să fim cinstiţi, nu mişcă nimic în Primăria Sibiu fără acordul primarului. Ban la ban trage Rep.: Ce personal de specialitate are S.C. Pieţe Sibiu S.A. pentru ridicarea maşinilor O. L.: Cei de la Administrarea Domeniului Public sesizează, S.C. Pieţe Sibiu S.A. le ridică, le transportă şi le lasă la Tursib. Practic, S.C. Pieţe Sibiu S.A. face peste 90% din volumul de muncă, ridică maşina, o transportă şi ei au răspunderea că maşina nu va păţi nimic. Rep.: Până la urmă, decizia C. L. este sau nu favorabilă Municipiului Sibiu O. L.: Am înţeles că au renunţat la proprietatea maşinii de ridicare, pe considerentul că angajaţii Primăriei nu puteau face două sau trei schimburi, fiind funcţionari publici şi lucrând doar până la orele 16. S.C. Pieţe Sibiu S.A. are o autofinanţare destul de bună, pentru că se plătesc taxe în pieţe şi târg. Dacă tot au intenţionat să facă o societate comercială profitabilă, de ce nu au dat maşina Serviciului Public pentru Administrarea Parcurilor şi Zonelor Verzi Pentru că ei nu au bani. Puteau transforma fără nicio problemă acest serviciu, care este în prezent în subordinea Primăriei, în societate comercială, le delegau lor activitatea şi atunci puteau să dezvolte parcuri. Nu mai grevau bugetul Primăriei cu cheltuieli de genul acesta, îi lăsau singuri, ca societate comercială, şi cred că sibienii erau mai împăcaţi: dacă tot mi-au ridicat maşina şi am dat 500 de lei, măcar s-a construit un parc din asta. „Primarul Iohannis face absolut numai ce vrea, fără să mai consulte pe nimeni, proiectele de hotărâre merg ca pe bandă” Rep.: Ce atitudine o să aveţi în continuare, la şedinţele C. L. O. L.: O să mai obiectez, deşi nu o să primesc niciun răspuns. Problema mea cea mai mare este că primarul Iohannis nu mă ignoră pe mine sau grupul parlamentar PD-L, el ignoră câteva procente de sibieni care au votat cu acest grup. Ei sunt cei dezavantajaţi. În ultima perioadă, primarul Iohannis face absolut numai ce vrea, fără să mai consulte pe nimeni, proiectele de hotărâre merg ca pe bandă. Nu se mai ţine cont şi se trece direct la vot, pentru că nu contează dacă se interpelează sau nu. La una dintre şedinţe am spus: „Să se desfiinţeze Consiliul Local, pentru că oricum nu aveţi nevoie de el şi rămâneţi cu bani la Primărie”. Atunci a fost prima dată când PNL-ul şi PSD-ul au avut o reacţie, în sensul că mi-au sărit mie în cap şi m-au întrebat „cum îmi permit să spun aşa ceva”. Rep.: Ce alte nemulţumiri mai aveţi O. L.: În urmă cu vreo două-trei luni, ni s-a cerut să nu mai acceptăm să ia cuvântul, după şedinţa de Consiliu Local, oamenii care au mai fost o dată, pe motivul că nu pot să priceapă ce li s-a spus deja. Într-adevăr, au fost doi care au venit de două-trei ori. Dar acolo e o problemă, ori nu au rezolvat problema omului, ori nu l-au lămurit că atâta se poate face. Eu sunt convins că dacă i se explică şi omul pricepe, nu mai vine. De exemplu, a venit un cetăţean de câteva luni, spunând că i se distruge locuinţa, ea fiind amplasată pe un drum de pământ, unde s-a permis circulaţia vehiculelor grele. La intervenţia doamnei Livia Sava, consilier PD-L, care a spus că nu se poate să nu-i primim pe oameni, pentru că ei sunt contribuabili şi ne plătesc, răspunsul primarului a fost „Atunci am să-i trimit la dumneavoastră să-i rezolvaţi”. Atitudinea domnului primar s-a schimbat de când sunt eu acolo consilier. În şedinţă e tot mai arogant, nu vrea să răspundă la nicio interpelare. Nu am reuşit să aflu sau să înţeleg pe ce considerent ţine blocat un echipaj de Poliţie locală, de un an şi jumătate la poarta domniei sale. S-a plâns că nu mai există personal pentru a asigura ordinea în oraş, că s-au făcut reduceri. Dar acolo pot sta doi inşi, 24 din 24 de ore! Ioana Mălău Un somn liniştit înseamnă în primul rând o saltea de cea mai bună calitate. Nu ne imaginăm de cele mai multe ori câtă muncă stă în confecţionarea aparent simplă a saltelelor pe care dormim noapte de noapte. Şi câţi oameni trebuie să facă un angajament continuu pentru a ne asigura această comoditate. Deviza Grupului Recticel înfiinţat în anul 1778 în Belgia este „Pasiune pentru confort”. Creatori, manufactori şi distribuitori de saltele finisate, baze pentru saltele şi paturi, Recticel este de cinci ani în România prin fabrica Recticel Bedding din Miercurea Sibiului. Aici se produc zilnic exclusiv pentru piaţa externă peste 1.200 de huse pentru saltele şi peste 20.000 de huse lunar. Toate produsele Recticel sunt realizate cu pasiunea promisă, pentru a asigura confortul şi somnul perfect a zeci de mii de clienţi mulţumiţi. Produse pe bandă rulantă 80 de kilometri de material sunt folosiţi lună de lună la Recticel, suficienţi pentru a acoperi distanţa Miercurea Sibiului şi Târgu Mureş. Materia primă provenind din ţări precum România, Germania şi Belgia este de cea mai bună calitate, materialul de poliester având proprietăţi excelente de menţinere a unei temperaturi echilibrate a corpului, de neutralizare a bacteriilor şi eliminare a umidităţii. Husa este una dintre cele mai importante părţi ale saltelei, cumpărătorii luând contact direct cu materialul folosit. Producţia Recticel are ca principal scop asigurarea calităţii şi evidenţierea proprietăţilor materialului, de la prima atingere. De la matlasarea în paneluri, la finisarea huselor, prin aplicare de fermoare la maşinile de cusut, husele fabricate trec prin mâinile celor peste 70 de angajaţi ai firmei noastre. Cusătoarele Recticel verifică atent fiecare detaliu al produsului finit şi lucrează cu o viteză uimitoare – în medie producerea unei huse durează 10 minute. Cele peste 100 de modele de huse produse în Miercurea Sibiului sunt exportate în ţări precum Belgia, Olanda şi Germania. Beneficii Unele dintre cele mai importante politici ale companiei noastre sunt instruirea personalului la locul de muncă şi aplicarea unui sistem inteligent de bonificaţii pentru dez voltarea continuă a angajaţilor şi creşterea producţiei. Pachetul de beneficii Recticel cuprinde bonificaţii de performanţă şi prezenţă, dar şi asigurarea transportului zilnic, încheierea de asigurări de viaţă şi acordarea de tichete de masă. Personalul recrutat de Recticel Bedding provine din localităţile din proximitate, din judeţele Sibiu şi Alba, marea majoritate fără experienţă în domeniu. Respectul, profesionalismul promovat de compania noastră au dus la alcătuirea unei echipe compacte, extrem de performante şi productive: mulţi angajaţi au productivităţi de peste 100% unii atingând chiar 160%. Prezenţa Recticel Bedding în Miercurea Sibiului a contribuit semnificativ şi la dezvoltarea comunităţii locale prin crearea de noi locuri de muncă, continuă perfecţionare şi posibilităţile de promovare oferite angajaţilor permanenţi. Dezvoltare continuă De la începerea activităţii propriuzise în anul 2007, când societatea noastră a început cu o echipă de 5 cusători şi 2 matlasori, Recticel Bedding România s-a dezvoltat continuu, ajungând în anul 2010 la 70 de angajaţi care au produs peste 185 000 de huse. Achiziţionarea a 2 maşini de matlasat de ultimă Recticel, învelişul odihnei perfecte generaţie va permite pe de o parte diversificarea modelelor produse, dar şi a capacităţii de producţie pentru anul 2011 care este estimată la cca 300.000 de huse. Datorită acestui fapt, echipa noastră se măreşte continuu. În prezent poziţiile disponibile în cadrul Recticel Bedding România sunt următoarele: Responsabil producţie şi calitate, Cusători pentru departamentul confecţionare, Personal magazie. Responsabilitate Viziunea grupului Recticel în ceea ce priveşte responsabilitatea socială este aceea a unei combinaţii armonioase a mai multor factori: creşterea economică profitabilă, parteneriatele sociale, utilizarea ecologică a materialelor şi dezvoltarea pozitivă a angajaţilor. Recticel Bedding România aplică aceste strategii şi ia în considerare consecinţele de scurtă şi lungă durată ale unui management principal calitativ. Recticel Recticel Bedding România face parte din grupul de firme Recticel, care prin cele patru divizii ale sale, produce saltele finisate, baze pentru saltele şi paturi, produse semifinisate din spume poliuretanice, de izolare dar şi perne pentru maşini prin marca Proseat. Societatea Recticel Bedding România a luat fiinţă în octombrie 2006 prin asocierea Recticel Holding Noord B.V. şi Recticel International B.V, având ca obiect de activitate confecţionarea huselor pentru saltele de dormitor. Societatea îşi deschide primul punct de lucru în Miercurea Sibiului, începând producţia efectivă în martie 2007. Clienţii societăţii sunt firmele grupului Recticel, pentru producţia de huse. Cei mai importanţi furnizori ai Recticel Bedding sunt: Deslee Clama, Minet SA, IMP Timiisoara, Netex, Coats, Amann, (România), Daco Trans International, LKW Walter (Austria), Libeltex Belgia, Sandler AG, Bodet & Horst GmbH (Germania), Bekaert Textiles NV (Belgia). Premii Recticel România 2009 - Locul 1 în Top Afaceri România - pentru întreprinderi mici în judeţul Sibiu, în domeniul Fabricarea produselor textile 2010 - Locul 2 în Top Afaceri România - pentru întreprinderi mijlocii în judeţul Sibiu, în domeniul Fabricarea produselor textile Contact: Telefon 0269 533232 Adresă e-mail: comanescu.alina@recticel.com; stratila.veronica@recticel.com Adresă: Parcul Industrial Miercurea Sibiului, DN1 FN, jud. Sibiu Anunţ angajare: Recticel Bedding România caută persoane pentru următoarele posturi: • Responsabil de producţie şi calitate: Cerinţe: - inginer specializare confecţii textile - experienţă în domeniul confecţiilor textile - experienţă în controlul de calitate al confecţiilor textile - obligatoriu cunoaşterea limbii engleze Responsabilităţi: - coordonarea activităţii de producţie în sectoarele matlasat, cusut, ambalat - asigurarea nivelului de calitate cerut de clienţi - urmărirea consumurilor tehnologice de materii prime şi accesorii • Cusători Cerinţe: - experienţă în domeniul confecţiilor textile sau pielărie sau persoane fără experienţă dar cu abilităţi în cusătorie Beneficii: salariu în acord cu productivitatea; bonusuri pentru productivitate şi prezenţă; tichete de masă; transport gratuit; asigurare medicală şi de viaţă
- Page 1 and 2: Anul III, nr. 137, 9 - 15 aprilie 2
- Page 6: 6 JUDEŢ Anul III, nr. 137, 9 - 15
- Page 10: 10 SĂNĂTATE Anul III, nr. 137, 9
- Page 14: 14 JUDEŢ Anul III, nr. 137, 9 - 15
- Page 18: 18 PROGRAM TV Anul III, nr. 137, 9
- Page 22: 22 PUBLICITATE Anul III, nr. 137, 9
- Page 26: 26 PUBLICITATE Anul III, nr. 137, 9
- Page 30: 30 ACTUAL Anul III, nr. 137, 9 - 15