articol complet (pdf) - Crisia

166
Petru Ardealean
8
din Corund (jud. Satu Mare) unde morarul este zugrăvit cu o piatră de moară legată de
gât, iar la picioare cu o cofă. Alături de el se află „crâjmariul” cu un vas atârnat de gât,
lângă acesta se află un drac călare pe un butoi cu cep din care îi dă să bea o cupă de
vin amestecat cu apă 38 ; la fel şi în Biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Chieşd
(jud. Sălaj) unde cârciumarului care înşeală, un drac îi bate un cui în spate de care este
legat un lanţ cu care să fie tras mai uşor în iad 39 . Omul medieval cât şi cel de la începutul
modernităţii a fost împresurat şi „bombardat” de către autorităţile ecleziastice cu o serie de
predici care aveau datoria de a inocula o frică faţă de viaţa de după moarte pentru cei care
nu săvârşeau faptele cele bune în această lume pământească. Lumea şi viaţa omului erau
într-o continuă luptă între bine şi rău, credinciosul putând cădea foarte uşor spre partea
răului. „Emergenţa modernităţii în Lumea Occidentală a fost însoţită de o incredibilă frică
de diavol. Renaşterea moştenea, desigur, o serie de concepte şi imagini demonice care
prinseseră contur şi se înmulţiseră în decursul Evului Mediu, dar cărora le-a dat o coerenţă,
o pregnanţă şi o extindere ne mai atinse până atunci” 40 . Imaginarea Judecăţii de Apoi,
precum şi literatura satanică din secolul al XVI-lea au exprimat şi întărit convingerea că
Satana este „principele şi zeul lumii acesteia” şi că răul este „legiune” 41 .
Discursul moral-religios prezent în paginile publicaţiei nu face nici el rabat de la
linia de a condamna beţia considerată ca şi o cale care, deşi pare dreaptă, „sfârşitul ei
duce în iadu”. Păcatul beţiei este considerat ca „unulu dintre cele mai spurcate, şi care vă
ruină şi nimicesce cu totulu. Acestu pecatu este beţia cea urâtă, unu pecatu ca acesta care
nu numai îngreună traiulu bunu alu omului în lumea acésta pământéscă, ci şi întunecă şi
tâmpesce mintea omului, ca se nu pótă vedea şi cugeta la mântuirea sa sufletéscă pentru
împărăţia cea ceréscă. Beţia încarcă pre omu cu o mulţime de alte pecate” 42 . Beţia este
cea care deschide poarta şi altor păcate, dând „intrare liberă la tóte cugetele înfiorătóre
şi urâte”. Este cea mai periculoasă patimă îngreunând traiul omului atât „în lumea acésta,
ba ce este mai multu, tâmpesce şi puterile sufletesci ale omului şi le mărginesce ca se
pérdă tótă harnicia de a lucra pentru mântuirea sa în împărăţia cea ceréscă”. Beţia îşi are
„răsplata sa siguru atâtu în lumea acésta pe di ce trece totu mai aspră, câtu şi după mórte
în lumea cea vecinică. Beţivulu îşi perde averea, mintea, sănătatea şi puterea şi perdindu
aceste pierde omenia şi încrederea înaintea tuturoru. Beţivulu ruină fericirea familiei sale
neputendu-o susţinea din causa seraciei” 43 . Dacă pe de o parte este păcatul care deschide
uşa altor păcate, el „închide împărăţia lui Dumnezeu dinaintea omeniloru şi de acésta se
nu ne mirămu, căci ea este mama tuturoru reutăţiloru” 44 .
Alcoolul acţionează şi asupra raţiunii transformându-i „pre unii ómeni, cei mai
cumpliţi nebuni”, „fiare sălbatice” de care oricine trebuie să se ferească: „unii iarăşi
săvârşesc în beţie fapte vrednice de râs şi de batjocură … lucrarea cea mai de frunte,
şi comună a beţiei este: că îl despóe, îl golesce pre om de şi nu atâta trupesce, dar mai
mult sufletesce”. Lipsa de raţiune îl face pe cel ce „în trezie se vede a fi cinstitoru de
religie, şi temător de Ddeu (Dumnezeu n.n.), fiindu cu capulu plin, luminatu se arată,
cum calcă sub picióre tóte cele sfinte batjocorindu pre Ddeu, şi alte datorinţe, cari se ţân
de serviţiulu aceluia”. Se face apel şi la cuvintele scripturistice ale apostolului Pavel care
zice că: „Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici ocărâtorii nu vor moşteni împărăţia lui
Ddeu” 45 . Îndemnurile preoţeşti vin către cei care au căzut, sau sunt pe punctul de a cădea
în această patimă, pentru a se feri de răutatea beţiei „carea de multe ori ve îndémnă la
38 Ibidem, p. 458-465.
39 Ibidem, p. 294.
40 Jean Delumeau, La Peur en Occident, Fayard, Paris, 1978, p. 232 apud Idem, Liniştiţi şi ocrotiţi. Sentimentul
de securitate în Occidentul de altădată, vol. II, Editura Polirom, Iaşi, 2005, p. 28.
41 Idem, Liniştiţi şi ocrotiţi …, p. 28.
42 Iustin Bogdanu, Predică despre beţie, în BŞ, VII, nr. 42, 16/28 octombrie 1883, p. 374.
43 Ibidem, p. 375.
44 Ibidem, p. 376.
45 Gavriilu Palu, Despre păcatulu beţiei, în BŞ, VII, nr. 37, 11/23 septemvrie 1883, p. 335.