(17 ani) (14 ani)

În cazul majorităţii infracţiunilor enumerate mai sus, legea prevede că inclusiv tentativa se sancţionează. Aşadar, este suficient
să încerci să furi un bun sau să încerci să comiţi o tâlhărie şi, chiar dacă nu ai reuşit să săvârşeşti fapta, vei fi sancţionat, doar că
pedeapsa este mai mică: ea se reduce la jumătate faţă de cât prevede legea pentru fapta consumată.
MINORI INFRACTORI
În anul 2015 un număr de 3525 de minori care au comis infracţiuni au ajuns în faţa unui judecător, pentru furt
(1761), tâlhărie (713), lovire şi vătămare corporală (295), viol (90), omor (95), trafic de droguri (29), act sexual
cu minor (20). În ultimii doi ani au apărut infracţiuni de hărţuire, infracţiuni informatice, dar şi de proxenetism
şi violarea vieţii private comise de către minori.
Este adevărat că trebuie să fim toleranţi şi că anumite fapte care ne fac rău le putem trece cu vederea. Dar nu putem să lăsăm ca
demnitatea noastră să fie călcată în picioare. De aceea, legea permite victimelor să solicite justiţiei sancţionarea autorilor. Codul
nostru penal stabileşte că de la vârsta de 14 ani copilul răspunde penal: din momentul în care are dreptul la cartea de identitate,
minorul poate fi sancţionat pentru comiterea unei infracţiuni.
RĂSPUNDERE PENALĂ
În România, răspund penal doar minorii care au împlinit vârsta de 14 ani. După împlinirea vârstei de 18 ani,
tinerii răspund pentru comiterea infracţiunilor întocmai ca adulţii.
Ajuns în faţa organului legii, minorul care este bănuit că a comis o infracţiune are anumite drepturi ce trebuie respectate. Până
la sfârşitul procesului el este prezumat nevinovat. El are dreptul la un avocat dar, dacă părinţii nu au bani să îi angajeze unul,
statul îi va pune la dispoziţie un avocat din oficiu, gratuit.
Prima întâlnire va fi cu poliţia, iar în anumite cazuri chiar cu procurorul. Dacă infractorul are între 14-16 ani el va veni în mod
obligatoriu cu părinţii şi i se va face o expertiză psihiatrică să se stabilească dacă la momentul comiterii faptei avea discernământ.
Inculpatul minor are dreptul la tăcere. El nu poate fi bătut, ameninţat, insultat pentru a recunoaşte fapta – din contră, acestea
ar constitui un abuz din partea organelor legii care vor trebui reclamate: cele comise de poliţist se reclamă la procuror, iar cele
comise de procuror sau judecător se reclamă la Inspecţia Judiciară de la Consiliul Superior al Magistraturii.
Dacă infracţiunea nu este aşa de gravă, minorul a recunoscut fapta şi nu a avut abateri anterioare, iar părinţii lui au despăgubit
victima, procurorul poate închide dosarul în această fază. În caz contrar, va trimite dosarul la instanţă pentru ca autorul să
fie judecat. În faţa judecătorului sunt chemați şi părinţii. Minorul va fi audiat cu privire la fapta săvărşită. Spre deosebire de
şedinţele de judecată privind adulţii, cele pentru minorii inculpaţi se judecă în şedinţă nepublică.
Scopul principal nu este în primul rând sancţionarea minorului, ci reeducarea sa. Legea prevede că minorii nu pot fi
condamnaţi de către judecători la pedeapsa închisorii, ci îi va fi aplicată una dintre următoarele şase măsuri educative: stagiul
de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână, asistarea zilnică – timp de câteva luni, pentru infracţiuni
mai uşoare; respectiv internarea într-un centru educativ timp de 1-3 (la Tg. Ocna sau Buziaș) ani şi internarea într-un centru
de detenţie timp de 2-15 ani – pentru infracţiuni grave (la Craiova, Tichilești sau Tg. Mureș).
DE REŢINUT
Minorul nu poate fi condamnat la pedeapsa amenzii penale sau închisorii. Lui i se pot aplica doar măsuri educative,
dintre care unele sunt privative de libertate. În anul 2014, 749 minori au fost închiși.
XV. Copilul implicat în procesul judiciar
77