Revista fac.

NR. 1 | IANUARIE 2018 | 15 LEI
POVEŞTI CARE TE
ÎNFIOARĂ!
LEGENDELE CELOR MAI
BÂNTUITE LOCURI DIN LUME
CASTELUL DIN EDINbRUG
CATACOMbELE DIN PARIS * CASA ALbA
CASA DIAVOLULUI DIN AMITYVILLE
TURNUL DIN LONDRA
1

SuMAr
Valea Regilor
Casa Loudoun din Kentucky
Pink Palace din Kentuky
Misterele pădurii Aokigahara
Mausoleul Gur Emir
Mary’s King Close
Catacombele din Paris
Casa Alba
Cimitirul Highgate
Casa Whaley din San Diego
Insula Păpuşilor
Azilul mental Aradale
Tunelul Ţipetelor
Castelul Laroche
Castelul Brissac
Castelul din Edinbrug
Casa lui Molly Brown din Colorado
Casa Diavolului din Amityville
Turnul din Londra
Farul din Saint Augustine
2

Cuvânt înainte
În ziua de azi trăim într-o lume în care oamenii sunt din ce în ce mai atraşi de
poveştile paranormale. Vedem din ce în ce mai mulţi “vânători de fantome” ce
vizitează locurile cele mai nebuneşti şi stranii din lume, vedem lumea filmului
horror înflorind de la an la an cu idei din ce în ce mai nebuneşti şi, desigur, auzim
pe zi ce trece de noi locuri în care se găseşte acel “ceva” ce înnebuneşte oamenii
şi îi face curioşi.
Având în vedere dorinţa aprigă a oamenilor de a cunoaşte şi recunoaşte obiective
turistice despre care există mărturii ale prezenţei spiritelor, am decis să scriem
această revistă în care să prezentăm locaţii bântuite din întreaga lume, mai mult
sau mai puţin cunoscute de pasionaţii acestui subiect.
Aţi auzit vreodată de un castel făcut în totalitate de mâna omului? Ştiaţi că există
un blestem adânc îngropat în istorie, ce a schimbat, nu demult, soarta unui întreg
război? Sau ştiţi oare faptul că cei mai puternici preşedinţi ai Statelor Unite ale
Americii au fost vizitaţi, nu o dată, de spirite?
Troie Monica
3

VALEA
TEXT: Urzică Alexandra
Imaginați-vă un oraș întreg construit
pentru a servi morții, un loc secret în
care să nu poată nimeni intra sau ieși
fără permisiune specială. În timpul
Noului regat, cu aproape 3500 de ani
în urmă, faraonii au decis să-și protejeze
mormintele de hoți. Au construit
un oraș într-un loc pustiu, cunoscut
astăzi drept Valea regilor. Temple și
monumente se ridicau pe un mal al Nilului,
iar pe cealaltă parte se afla un sat
împrejmuit cu ziduri, pentru muncitorii
ce săpau mormintele regale adânc în
dunele de nisip. Sute de muncitori lucrau
în Valea regilor. Când nu erau la
muncă, bărbații trăiau cu familiile lor
în satul special ridicat pentru muncitori,
sat numit astăzi Deir el-Medina. în
sat, casele erau mici, făcute din noroi
de pe malul Nilului, uscat la soare.

REGILOR
blestemul lui Tutankamon
Cu doar câteva indicii, ca o cupă și
o piesă din aur, însemnate cu numele
faraonului, arheologul englez Howard
Carter și Lord Carnarvon începuse
vânătoarea de morminte în Valea regilor.
În 1922, după șase ani de săpături,
cei doi egiptologi au găsit în sfârșit intrarea
către camera mortuară a faraonului
Tutankamon. Cei doi devenise primele
persoane în mai mult de 3000 de ani,
ce văzuse minunățiile din mormântul
faraonului. Legende antice amenințau
că un blestem va cade peste oricine va
îndrăzni să deranjeze mormântul unui
faraon. Dar capcanele ascunse și vrăjile
magice nu i-au opri pe cei doi. Ei au
găsit în mormânt atât statui din aur și bijuterii
cât și picturi rupestre neprețuite.
În momentul în care mormântul a fost
deschis, în fața lui Carter apăruse o
cobră care i-a ucis canarul. Patru luni
mai târziu, Lordul Carnarvon a murit
de o mușcătură de țânțar. În următorii
ani, 27 de persoane asociate cu excavația
au murit. Se spune că blestemul
se va încheia numai atunci când toate
comorile lui Tutankamon vor fi returnate
în mormânt. Între timp, poți vizita
mormântul dacă ești dispus riscului.

TEXT: Troie Monica
CONACUL LOUDOUN
Conacul Loudoun, acum casa Lexington Art
League, poate fi dificil de găsit pentru cei care nu
sunt familiarizaţi cu oraşul. Situată în Kentucky,
Statele unite ale Americii, în oraşul Lexington, ca
să ajungi la această casă ai două variante: aceea de
a te pierde şi de a găsii casa “din greşeală”, metodă
practicată de mulţi turişti, sau să te plimbi prin şirul
de străzi ale oraşului. Totuşi, atunci când îl găseşti,
nu ai cum să ratezi faimosul conac în stil gotic.
Conacul, construit în anul 1850, merită pe
deplin efortul de a fi vizitat, acesta reprezentând
un foarte bun exemplu de renaştere
Gotică combinată cu mişcarea romantică.
Loudoun este construit din cărămidă vopsită albă,
acoperită cu straturi de nisip și vopsea pentru a se
asemăna cu piatra. Este destul de impresionant cu
lungimea și arhitectura Gotică din perioada renaşterii,
fiind lung, cu două etaje şi turnuri la intare, asemănătoare
celor de la castelele gotice din Franţa.
Francis Key Hunt şi soţia sa, Julia Warfield, au
dat ce a fost mai bun în construcţia casei, de la
desenele medievale pictate pe pânză şi atârnate pe
pereţi, până la geamurile din sticlă, podelele din
marmură şi mobila special creată în New York.
Francis l-a angajat pe John McMurtry să construiască
conacul după moartea tatălui său, John Wesley
Hunt. Construcţia a început în anul 1848, iar în anul
1852, Francis şi Julia se puteau muta în noua lor
casă, denumirea de Loudoun provenind de la melodia
preferată a Juliei. După moartea lui Francis, în
anul 1879, Julia a vândut-o. Din 1870 până în 1920,
casa a avut diferiţi proprietari, însă în 1920 aceasta a
devenit proprietatea autorităţilor oraşului Lexington.
Totusi, cu ce se deosebeşte aceast conac
de mult altele şi de ce a fost introdus
pe lista noastră de obiective bântuite?
În ultimile decenii, mai mulţi oameni au raportat
autorităţilor exemple de activitate paranormală,
văzute în interiorul conacului. Cel mai
des oamenii povestesc despre apariţia a două femei
îmbrăcate în stil Victorian, în aripa de vest
a conacului sau în ceea ce o dată a fost sufrageria,
dar şi apariţia undei pisici negre, fantomatice.
Despre una dintre camerele de la etaj, care servește
acum ca studio, se spune adesea că este umplută cu
mirosul unui parfum floral antic, în timp ce alte persoane
spun că au auzit voci provenite din locuri în
care nu erau prezenţi oameni, dar și sunete în surdină
ale melodiilor ce obişnuiau a fi cântate la petreceri.
Corpurile celor două femei nu au putut fi indentificate.
Cu toate acestea, cei mai mulţi investigatori
de fenomene paranormale susţin că prima apariţie
îi aparţine chiar Juliei, deoarece, pe vremea când
încă era în viaţă, aceasta nu a vrut să îşi părăsească
casa, însă a fost obligată să o vândă şi să se mute
cu fiica şi ginerele său, după moartea lui John.
Despre cea de-a doua apariţie, se spune că este o
fost slujnică, ce a rămas în casă în scopul de a le
servii în continuare, masa, vizitatorilor conacului.
Cu toate acestea, spre deosebire de alte apariţii
paranormale ce au loc în lume, prezenţa celor
două femei este una liniştită, acestea nederanjându-i
pe turiştii şi vizitatorii conacului.
6

PALATUL ROZ
TEXT: Velica Diandra
Episoadele fantomatice care s-au petrecut in The Pink Palace sunt un testament al ideii cӑ nu toate
spiritele sunt entitӑṭi negative ci cӑ, din contra, unele dintre ele sunt prietenoase cu oamenii care vor
sӑ locuiascӑ în locul lor de veci.
Conacul impozant a fost folosit pentru prima datӑ ca un Club pentru Gentlemani şi ca un Casino.
Oamenii veneau aici pentru a se relaxa şi uita de stresul de la locul de muncӑ. Seara, se presupune
cӑ dulapurile foarte mari (atȃt de mari încat puteau sӑ adӑposteascӑ un pat de dimensiuni
mici), situate la etaj, erau folosite de doamne pentru a-i servi pe anumiṭi domni veniṭi aici în vizitӑ.
Clubul Gentlemanilor a existat timp de câțiva ani înainte că acesta să fie cumpărat de o familie, care a
trăit în palat până în 1910. “uniunea Fecioarelor Creștine” a cumpărat palatul pentru a-l folosi ca sediu,
ele fiind cele care au pictat structura de cărămidă din roșu în roz. După plecarea lor, în conac a trăit o
familie numeroasă şi, de asemenea un proprietar demn de remarcat a fost George H “Eardrum” Wilson.
The Pink Palace pare a fi casa a cel puţin unei fantome, Avery, o prezența prietenoasă, ce veghează
asupra persoanele ce locuiesc în palat. Avery și familia sa au fost primii proprietari ai conacului,
după ce acesta a fost cumpărat de proprietarul Clubului pentru Gentlemani și Casino.
Avery a fost descris atât de vizitatori cât şi de turişti, ca fiind un gentleman cu pӑr alb, ce poartă un
costum vechi de epocӑ ṣi o cravatӑ.
În timpul anilor 1970 – 1980 o parte din The Pink Palace a devenit apartament. O doamnӑ singură, care
locuia în apartamentul de la subsolul conacului, l-a văzut pe Avery în timp ce făcea baie. Aceasta s-a speriat,
a sărit din cadă, fiind cât pe ce să se lovească de o bucată imensă de ciment aruncată pe geam de doi impostori
care voiau să între în baie. Avery i-a salvat viața. Altă dată, Avery a apărut în bucătăria apartamentului chiar
înainte să izbucnească un incendiu cauzat de cablurile defectuoase, o problema comună la casele mai vechi.
Astăzi The Pink Palace are 5 dormitoare, 5 băi, o bucătărie imensă, o camera de zi, living, o piscină
foarte frumoasă și o grădina înconjurătoare, totuşi, încă se spune că palatul este în continuare bântuit
deoarece Avery a apărut de fiecare dată când un locuitor s-a confruntat cu un pericol neprevăzut.
9

PĂDUREA
AOKIGAHARA
TEXT: Urzică Alexandra
Frumoasa pădure japoneză Aokigahara, situată la poalele muntelui Fuji, ascunde un secret întunecat,
care a inspirat un nou film horror de la Hollywood. Mii de turiști o vizitează anual, însă are o reputație
sinistră. Pădurea deasă din Japonia este unul dintre „punctele principale” unde au loc sinucideri.
În ultimele două decenii, mulți oameni disperați și-au pus capăt zilelor în pădurea Aokigahara. În
fiecare an, poliția japoneză recuperează zeci de cadavre, cele mai multe descoperite de turiști. Autoritățile
se tem că multe rămân nedescoperite, în pădure trăind o mulțime de animale sălbatice.
Aokigahara ascunde poveștile cutremurătoare ale oamenilor care s-au decis să-și pună capăt
zilelor, într-un mod dramatic, la poalele muntelui Fuji, iar motivele lor rămân un adevărat mister.
Localnicii cred că pădurea Aokigahara este casa demonilor și a spiritelor cunoscute drept Yurei. regizorul
Jason Zada a studiat aceste superstiții: „Când am fost în Japonia, ghidul care ne-a arătat
pădurea ne-a întrebat dacă poate să ne dea cu sare pe spate. L-am întrebat de ce și mi-a spus: «Ei
bine, noi credem că atunci când vii într-un astfel de loc, spiritele Yurei se prind de spatele tău și
vor ajunge cu tine acasă, apoi te vor bântui. Deci, dacă ne dăm cu sare pe spate, vom scăpa de
ele». E o imagine incredibil de sinistră care m-a obsedat: oameni care cară în spate spiritul Yurei”.
Aokigahara, care se traduce prin Marea de Copaci, este casa unor peșteri de gheață, care au devenit o atracție
turistică foarte populară. Cu toate acestea, în ultima jumătate de secol, acest loc a devenit faimos ca
fiind pădurea sinucigașilor. Înainte de 1990, în jur de 30 de oameni pe ani alegeau să-și pună capăt zilelor
în Aokigahara. După 2004, numărul lor a ajuns la 108 pe an. Mitologia poate explica de ce atât de multe
persoane disperate aleg să moară în acest colț uitat al Japoniei. Potrivit folclorului, a existat o vreme când
aici erau aduși oamenii cu handicap, fiind abandonați de către familiile lor și lăsați să moară în acest loc.

Statuie înfăţisând-o pe Maica Domnului
Statuia a fost lăsată în pădure în memoria
celor care au murit aici

MAUSOLEUL GUR EMIR
TEXT: Troie Monica
una dintre atracțiile principale ale orașului Samarkand
este Mausoleul Gur Emir. Mausoleul este
ridicat în cinstea cuceritorului Timur (cunoscut și
sub numele de Tamerlane) unde de altfel se află şi
mormântul său. Mausoleul face parte din ansamblul
Muhammad Sultan, la care se poate ajunge
cu uşurinţă din piața registan. Acesta joacă un loc
important în istoria arhitecturii islamice ca precursor
și model pentru marile morminte Mughal
ale lui Humayun din Delhi și Taj Mahal din Agra,
construit de descendenții lui Tamerlane/Timur,
dinastia dominantă a Indiei de Nord.
Timur a fost un mare cuceritor al secolului al
XIV-lea din Asia de Vest, Sud și Centrală, fondatorul
dinastiei timuriene din Asia Centrală, și străstră-bunicul
lui Babur, fondatorul dinastiei Mughal
(dinastie ce a supraviețuit ca Imperiul Mughal din
India până în 1857). Timur este numele său turc,
care înseamnă “fier”.
În timpul vieții sale, a cucerit mai mult decât oricine
altcineva, cu excepția lui Alexandru. El a fost
unul dintre cei mai buni tactici militari din secolul
al XIV-lea din Asia. Acesta a fost, de asemenea,
responsabil pentru moartea a aproximativ 17 milioane
de oameni. A trăit timp de 68 de ani, construind
cea mai mare dinastie după Genghis Khan.
Mormântul său reprezintă şi azi o piesă importantă
a istoriei și culturii arhitecturii persane-mongole,
chiar și Taj Mahal din Agra fiind construit în
conformitate cu unele dintre principiile mormântului
Timur. Dar un lucru pe care alte morminte
nu-l au, și Gur Emir îl are, este un blestem despre
care se spune că ar fi schimbat cursul celui de-Al
Doilea război Mondial.
Blestemul nu a schimbat cursul doar o dată, ci de
două ori în cel mai rău război din istoria omenirii
şi este o legendă ce a intrigat mulți oameni din
întreaga lume de-a lungul anilor.
Blestemul mormântului lui Timur a schimbat
cursul războiului de două ori. Prima dată a fost
atunci când Stalin pus să fie deschis mormântul
conducătorului, iar a doua atunci când conducătorul
rus a pus să fie returnate rămășițele lui Timur la
locul lor de veci.
Stalin a ordonat antropologului și istoricului
Mikhail Gerasimov să deschidă mormântul lui
Timur în anul 1941. La vremea aceea, Gerasimov
era un antropolog cunoscut și popular, renumit
pentru reconstruirea unei fețe de pe un craniu.
Treaba lui era să facă acealşi lucru cu craniul lui
Timur, iar Mihail a reușit.
Sovieticii au deschis mormântul pentru prima
dată la 20 iunie 1942.
În momentul în care mormântul a fost deschis,
acesta a fost imediat umplut cu miros de rășină,
trandafir și tămâie. Cercetările au arătat faptul
că mirosul provenea din uleiurile folosite la îmbălsămarea
lui Timur. Trei bătrâni din Samarkand
i-au avertizat pe Gerasimov și pe sovietici de
faptul că mormântul este blestemat și că li se poate
întâmpla ceva rău însă aceştia au decis să îi ignore
pe cei trei şi să îşi continue misiunea. De asemenea,
bărbații le-au spus sovieticilor că blestemul
va atinge puterea maximă după 3 zile de la deschiderea
mormântului. La două zile după ce sovieticii
au deschis mormântul, Hitler și naziștii au invadat
rusia, invazia venind fără o declarație oficială de
război, iar operațiunea era cunoscută sub numele
de “Operațiunea Barbarossa”. Atacul naziştilor
a făcut uniunea Sovietică să sufere numeroase
înfrângeri la mâna lui Hitler şi, chiar dacă naziștii
erau departe de a cuceri rusia, aceştia au făcut
progrese de pe urma atacului.
Având în vedere seria de înfrângeri în faţa lui Hit
ler şi a naziştilor, după câteva luni, Stalin a început
să creadă în blestemul lui Timur și a ordonat ca
rămășițele lui să fie returnate în mormânt. Stalin a
ordonat ca procesul să se realizeze cu drepturi de
înmormântare islamice deplină.
Sovieticii au returnat rămășițele mormântului în
decembrie 1942. Iar aproape o lună mai târziu,
naziştii s-au predat iar Stalin a câștigat bătălia de
la Stalingrad. Lupta rămâne una dintre cele mai
sângeroase din istoria omenirii, nu doar Al Doilea
război Mondial.
12

Portalul de intrare
în mausoleu

Mausoleul este un foarte
bun exemplu de artă
medievală. Artiştii contemporani
admiră şi azi
armonia proporţiilor
sale. Domurile au pereţii
bolţilor complet acoperite
cu un mozaic de cărămizi
de culoare aurie şi albastru
închis. Formele în
bazo-relief de pe cupolă
au rolul de a imita cerul
întelat.
14

Complexul conţine un singur
perete decorativ, cu patru
minarete amplasate în colţurile
lui, în timp ce partea de nord
conţine un portal de intrare
realizat de Muhammad ibn
Mahmud Isfahani.
15

CATACOMbELE DIN
TEXT: Urzică Alexandra
PARIS
Catacombele din Paris pot fi vizitate doar de
cei care îndrăznesc să sfideze avertismentul de la
intrare: ”Oprește-te! Aici este Imperiul Morții!”
Doar 20 de metri sub pământ fac diferența între
viața cotidiană, tumultoasă și liniștea mormântală
a osuarului, cu atmosfera sa macabră.
Catacombele din Paris datează din secolul al
XVII-lea şi sunt formate din peste 200 de kilometri
de tuneluri săpate într-o carieră de calcar
pe de vremea romanilor. Osuarul conţine o mică
parte din totalul galeriilor, dar reprezintă și una
dintre cele mai sinistre atracții, fiind deschis
publicului încă din 1867. Timp de aproape zece
secole, înmormântările aveau loc în „Cimitirul
Inocenţilor”, însă acesta devenise un focar de
infecţie pentru toţi locuitorii din zonă, ajungând
extrem de aglomerat din cauza dezvoltării orașului.
După mai multe plângeri, dar și datorită marilor
operaţiuni de modernizare ale baronului Haussman,
edilul lui Napolen al III-lea, „Cimitirul
Inocenţilor”, precum și numeroase cimitire au
trebuit să fie desfiinţate şi transferate o dată cu
trasarea noilor bulevarde. Drept urmare, Consiliul
de Stat a decis, în 1785, închiderea şi evacuarea
cimitirului. Astfel, osemintele a peste 6
milioane de oameni au fost transferate în catacombele
din capitala franceză, atât din ”Cimitirul
Inocenților”, cât și din alte cimitire pariziene,
în perioada anilor 1786 – 1814. Mutarea osemintelor
s-a realizat mereu pe timp de noapte și
în conformitate cu un ceremonial format din o
procesiune de preoți.
Osemintele sunt așezate unele peste altele
pe rafturi, brațe la brațe, picioare la picioare,
cranii la cranii, iar unele dintre încăperi au chiar
decorațiuni făcute din oase disparate. Iniţial,
oasele au fost aruncate pur şi simplu, însă când
s-a văzut interesul turiștilor pentru ele, au fost
stivuite astfel încât acum osemintele formează
ziduri întregi de cranii, femururi și tibii, care
se întind într-un labirint imens. Ceea ce este
important de menționat este faptul că tot acest
traseu este presărat cu citate extrase fie din
Biblie, fie din scrierile unor mari poeţi şi filozofi
precum: ”Gândește-te dimineața că poate nu vei
supraviețui până seara, iar seara gândește-te că,
probabil, nu vei supraviețui până dimineața”.
După ce câteva clădiri din oraş s-au prăbuşit în
tunelurile subterane uitate din secolul al XII-lea,
autorităţile franceze au realizat o hartă a catacombelor
şi au consolidat vechile mine.
Catacombele se găsesc la o adâncime de aproximativ
20 metri sub pământ şi au pereţii acoperiţi
cu însemnări datând din secolul al XVIII-lea.
Intrarea în osuar este cu adevărat impozantă și se
face printr-o poartă încadrată de doi piloni ornaţi
cu figuri geometrice, pe frontonul căreia figurează
inscripţia: ”Opreşte-te! Aici este Imperiul
Morţii”, iar accesul în galerii se face prin intermediul
unui puţ dotat cu scări, traseul de 20 de
metri oferind vizitatorilor timpul necesar pentru
a se obişnui cu întunericul, precum şi cu temperatura
de circa 10 grade.
Catacombele Parisului au fost martore, de-a
lungul timpului, a unor evenimente istorice:
astfel, în 1871, aici a fost ucis un grup de monarhişti,
în cel de-al Doilea război Mondial membri
ai rezistenței Franceze s-au ascuns de armata
germană, iar soldaţii nemți au folosit o porțiune
din rețeaua de tuneluri ca buncăr tot în aceeași
perioadă.
Primele tuneluri au fost săpate chiar sub centrul
oraşului din prezent, iar pe parcursul anilor acestea
au fost extinse până la periferia Parisului.
Sunt numeroase intrări spre catacombe, multe
dintre ele ascunse și cunoscute doar de persoanele
autorizate.
Catacombele sunt vizitate de aproximativ un
milion de turiști pe an, iar unii dintre aceștia
vorbesc despre fantome, care fie au trecut pe
lângă ei ignorându-i, fie au urmat tăcute grupurile
de vizitatori prin tunele.
16

“Oseminte ale vechiului cimitir
al Magdalenei (strada oraşului
Lévéque numerele 1 şi 2) depuse
în 1844 în osuarul din vest şi
transferate în catacombe în
septembrie 1859”
17

18

MARY’S KING CLOSE
TEXT: Stancu Gabriela
Mary King’s Close este o închisoare istorică localizată sub clădirile de pe royal Mile, în
zona oraşului vechi din Edinburg, Scoţia. Numele închisorii vine de la regele Mary, un
negustor burghez care a fost închis acolo în secolul al XVII-lea. Aceasta era formată dintr-o
serie de străzi şi tuneluri subterane din Edinburg care au dus la mai multe case și case de
afaceri în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Când o epidemie a izbucnit în anul 1645, zona
a fost abandonată. Închisoarea a fost parțial demolată și îngropată datorită clădirii bisericii
regale din secolul al XVIII-lea iar mai târziu a fost închisă publicului pentru mai mulți ani.
Zona a devenit învăluită în mituri și legende urbane; povești de bântuire și crimă abundă.
Cu toate acestea, noi cercetări și dovezi arheologice au arătat că Mary King’s Close constă
de fapt într-o serie de închideri care au fost iniţial străzi înguste, cu case de locuit pe ambele
părți, întinzându-se până la opt etaje. Închisoarea lui Mary King este acum folosită ca atracție
pentru vizitatori, unde se pot face tururi ghidate și pot învăța despre istoria ascunsă a orașului
Edinburgh.
Închisoarea lui Mary King a avut o reputație de loc bântuit de cel puțin din secolul al XVIIlea,
având loc mai multe întâmplări paranormale. S-a subliniat că această închisoare a fost
cea mai apropiată de vechea Nor Loch, o mlașină stagnantă și foarte poluată; biogazul care
a scăpat în lumina strălucitoare și care a creat luminile poate fi cauza acestor zvonuri despre
bântuirea spiritului. Se mai spune că gazul ce se scurge în închidere a fost cunoscut că produce
halucinații.
De ani de zile, închisoarea lui Mary King a fost învăluită în mituri și legende, cu toate acestea,
cercetările și dovezile arheologice au dezvăluit o poveste adevărată, înrădăcinată de fapt.
În anul 2003 Mary King’s Close a fost deschisă publicului ca atracție istorică pentru vizitatori,
cunoscută sub numele de “The real Mary King’s Close”, atracția câștigând în mod
constant un rating de cinci stele de la VisitScotland. Aceasta numără sute de oaspeți în fiecare
zi. Oaspeții se îmbarcă într-o călătorie prin timp, descoperind străzi și case ascunse sub una
dintre cele mai renumite artere ale orașului. Conduşi de un ghid şi de un personaj costumat
care reprezintă un rezident istoric al Casei Închise, The real Mary King’s Close oferă un
turneu de o oră în care oaspeții sunt transpuşi prin unele dintre cele mai dramatice episoade
din trecutul incredibil al orașului Edinburgh. Ghidul spune poveştile reale ale oamenilor care
au trăit, au lucrat și au murit pe aceste străzi ascunse.
În prezent, Mary King’s Close a fost în atenţia știrilor deoarece se spune că au fost văzute
fantomele unei femei în vârstă, a unei femei în negru și a tânărului Annie. Aceste vizionări
paranormale au făcut ca Închisoarea Marcii regelui să fie una dintre primele locuri bântuite
din lume.
19

CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL
CASTELUL

EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH
EDINbURGH

22
TEXT: Troie Monica
Castelul din Edinburgh este
considerat unul dintre cele mai
bântuite locuri din Scoția şi,
chiar Edinburgh-ul în sine a fost
numit orașul cel mai bântuit
din întreaga Europă. În diverse
ocazii, vizitatorii castelului au
raportat prezenţa unui flautist
fantomă, a unui toboşar fără cap,
spiritele prizonierilor francezi
din războiul de Şapte Ani sau
a prizonierlori coloniști din
războiul revoluționar american.
S-a spus că a fost zărită chiar și
fantoma unui câine rătăcind prin
cimitirul alăturat castelului.
Castelul, stând magnific între
mare și dealuri, este o cetate
istorică, o parte din acesta
având mai mult de 900 de
ani. Celulele vechiului castel
şi temniţa sa, sunt locurile
deceselor neprevăzute şi ar
putea fi foarte bine un loc etern
de neliniște pentru numeroase
spirite. Alte zone din Edinburgh
au, de asemenea, reputații
pentru prezenţa spiritelor: bolțile
subterane ale Podului de Sud și
o stradă neutilizată numită Mary
Kings Close, unde victimele
Ciumei Negre au fost închise să
moară.
De la construirea sa ca cetate
militară la începutul secolului
al XII-lea, castelul a asistat
la atacuri surpriză, execuții și
chiar o scurtă capturare de către
englezi. reîncarnat ca o atracție
turistică, Castelul Edinburgh
oferă trasee ale temnițelor
sale bântuite, care odinioară îl
găzduiau pe ducele Alexander
Stewart de Albany (care a
scăpat din temniţă, a înjunghiat
gardienii până la moarte și apoi
a ars corpurile lor), Lady Janet
Douglas de Glamis (acuzată
de vrăjitorie și arsă pe rug) și
un flautist necunoscut, care s-a
rătăcit într-unul dintre pasajele
subterane ale castelului și nu s-a
mai întors niciodată.
Edinburgh are o lume subterană
ascunsă de care castelul este
puternic legat, o serie de tuneluri
secrete care pornes de la Castelul
Edinburgh spre royal Mile.
unul dintre acestea se zvonește
că duce la Casa Holyrood. Casa
este strâns legată de trecutul
turbulent al Scoției, inclusiv de
Mary, regina Scoţiei, care locuia
aici între 1561 și 1567. regii și
reginele succesive au transformat
casa palatului Holyrood într-o
adevărată reşedinta regală din
Scoția.
Când tunelurile de sub castel
au fost descoperite pentru prima
oară cu câteva sute de ani în
urmă, un flautist a fost trimis să
le exploreze. În timp ce mergea
prin tuneluri acesta cânta la
flautul său, astfel încât progresul
său să poată fi urmărit de cei
rămaşi la suprafaţă. Aproximativ
la jumătatea drumului de la

oyal Mile, sunetul a încetat
brusc. Când a fost trimisă o
echipă de salvare, nu a existat
nici o urmă de flautist. El pur și
simplu a dispărut. Câteva echipe
de căutare au intrat în sistemul
de tuneluri, dar nici o urmă de
băiat nu a fost găsită vreodată.
Fantoma flautistului încă
bântuie astăzi Edinburgh,
mergând fără sfârșit în tunelul
subteran, sub royal Mile.
Muzica lui poate fi auzită uneori
din interiorul castelului și pe
străzile de din tuneluri.
Mulți au auzit sunetul de
tobe fantomatice în castelul
din Edinburgh; totuși puțini au
văzut toboşarul. Motivul este
acela că fantoma toboşarului
apare doar atunci când castelul
urmează să fie atacat, lucru care
nu s-a întâmplat de ceva timp.
Toboşarul fantomă a fost prima
dată văzut în fața atacului lui
Cromwell asupra castelului din
1650 și s-a spus că a luat forma
unui băiat fără cap. Cine a fost
băiatul și de ce acum bântuie
castelul din Edinburgh nu se
cunoaște.
Edinburgh, ca cele mai multe
castele, are temnițe unde
deținuții erau adesea torturați
și deseori îşi găseau pieirea.
Aceste temnițe sunt bântuite de
fantomele victimelor lor; orbite
colorate sunt fotografiate în mod
constant de către vizitatori. un
prizonier disperat s-a ascuns
într-un butoi de gunoi, sperând
să fie dus de la castel pe Valea
regală și să scape în libertate.
Omul nefericit a murit atunci
când butoiul a fost golit pe
pantele stâncoase ale castelului,
trimițându-l la moarte. Vizitatorii
spun că fantoma lui încearcă să
îi împingă spre cimitir și este
însoțită de un miros puternic și
neplăcut de bălegar.
În secolul al XVI-lea, Janet
Douglas, Doamna de Glamis,
a fost închisă în Castelul din
Edinburgh, aceasta fiind acuzată
de vrăjitorie și conspirație
pentru a-l ucide pe regele James
V. Dovezile au fost obținute
împotriva ei prin torturarea
servitorilor ei. Ea a fost arsă pe
rug pe 17 iulie 1537, iar tânărul
său fiu, Gillespie, a fost scos și
forțat să privească din cimitir.
Lady Janet, spiritul neliniștit, se
spune că încă bântuie părți ale
castelului. În timpul nopții, se
aud uneori sunete de bătaie, care
sunt atribuite muncitorilor care
construiesc platforma pe care
apoi au fost arși.
Ceea ce face ca temnițele
din castelul Edinburgh să fie
unice este faptul că prezența
fantomelor sau cel puțin prezența
a “ceva” a fost dovedită științific.
În 2001, Dr. richard Wiseman a
realizat un proiect de cercetare
care a studiat reacțiile oamenilor
la diferite părți ale temnițelor
și a zonelor înconjurătoare.
Acești vizitatori care nu aveau
cunoștință despre castel au
simțit ceva mai des în zonele cu
reputație în a fi bântuite, decât
oriunde altundeva în castel.

CASA WHALEY
TEXT: Stancu Gabriela
Casa Whaley este o reședință în stil revival grecesc din 1857, un punct istoric din California și un
muzeu situat în orașul vechi din San Diego, California. În prezent este menținută de organizația Save
Myitage Organization. În anii 1960, Casa Whaley a fost desemnată ca o casă oficială bântuită de către
Departamentul de Comerț al Statelor unite.
Casa Whaley a fost a lui Thomas Whaley și a familiei sale. Pe lângă faptul că a fost casa familiei
Whaley, a găzduit un hambar, Casa Judecătoriei, primul teatru comercial din San Diego, diverse afaceri,
inclusiv magazinul general al lui Thomas Whaley, o sală de bal, o sală de biliard, o școală și o secție
de votare. Această casă “a asistat la mai multă istorie decât orice altă clădire din oraș”. Evenimente
importante, cum ar fi confiscarea documentelor și înregistrărilor instanței în 1871 și sinuciderea lui
Violet Whaley în 1885, i-au afectat profund pe Thomas și pe Anna Whaley.
Potrivit Travel Channel’s America’s Most Haunted , casa este cea mai bântuită casă din Statele unite.
Pretinsele bântuiri ale casei Whaley au fost raportate în numeroase alte programe de televiziune și au
fost scrise în nenumărate publicații și cărți de când casa a fost deschisă pentru prima dată ca muzeu în
anul 1960.
Cea mai veche fantomă raportată la Casa Whaley este “Yankee Jim”. James robinson a fost
condamnat pentru tentativă de mare răpire în San Diego în 1852 și a fost spânzurat într-o spânzurătoare
din spatele unui vagon de pe locul unde se află acum casa. Ziarul local a relatat că și-a ținut picioarele
în vagon cât mai mult posibil, dar a fost în cele din urmă tras în el. El s-a mișcat înainte și înapoi ca un
pendul până când s-a sufocat până la moarte”. Deși Thomas Whaley fusese spectator la execuție, nu
s-a descurajat să cumpere proprietatea câțiva ani mai târziu și să construiască o casă pentru familia sa
acolo. Potrivit sindicatului din San Diego, “curând după ce cuplul și copiii lor s-au mutat, s-au auzit
pași grei care se mișcau de-a lungul casei. O altă sursă afirmă că Lillian Whaley, cea mai tanara fiica a
lui Whaleys, care a locuit în casa pana în 1953 “, a fost convinsă că fantoma” Yankee Jim “ a bântuit
casa.
Mulți vizitatori ai casei au raportat că l-au întâlnit pe Thomas Whaley însuși. un angajat al muzeului,
a spus că o fetiță, de 5 sau 6 ani a spus că vede un bărbat în salon, pe care ei nu îl vedeau. Spectrul lui
Anna Whaley a fost de asemenea raportat, de obicei în camerele de la parter sau în grădină.
O altă prezență raportată de vizitatori și de docenți este aceea a unei fete tinere care se găsește de
obicei în sala de mese. Psihic Sybil Leek a întâlnit acest spirit în timpul unei vizite din anii 1960. “A
fost o fată cu păr lung”, a spus Sybil. “Era foarte rapidă si într-o rochie lungă. S-a dus la masă în această
cameră și s-a aşezat pe scaun”. Legenda urbană arată că aceasta este fantoma unui coleg de joacă al
copiilor Whaley care și-a rupt accidental gâtul în spatele curții și al cărei nume era fie Annabel, fie
Carrie Washburn.
Casa Whaley stă în tacere pe San Diego Avenue, așa cum a făcut timp de un secol și jumătate. În
fiecare zi vin vizitatori din întreaga lume pentru a vizita muzeul istoric. Acesta conține atât de multă
istorie în interiorul zidurilor sale, încât chiar și necredincioșii se vor bucura de un turneu.
24

Whaley House este de foarte mult timp cunoscută ca fiind
bântuită. De fapt, aceasta este în mod constant recunoscută
ca fiind “casa cea mai bântuită” din California și este doar
una dintre cele două proprietăți recunoscute de guvernul
Statelor unite ca fiind oficial bântuite.
25

CIMITIRUL
26
TEXT: Stancu Gabriela
Highgate Cemetery este un cimitir în nordul Londrei. Este
desemnat cu Gradul I pe registrul parcurilor istorice și al
grădinilor. Acesta este împărțit în două părți, numit cimitirul Estic
și Vestic. Există aproximativ 170.000 de persoane îngropate în
aproximativ 53.000 de morminte la Cimitirul Highgate. Cimitirul
Highgate este remarcabil atât pentru personalităţile îngropate
acolo, cât și pentru starea de facto ca rezervație naturală.
Cimitirul în forma sa originală - zona împădurită din nord-vest
- a fost deschisă în 1839, ca parte a unui plan de a oferi șapte
cimitire mari, cunoscute acum ca “Magnificul Șapte”, în jurul
zonei centrale din Londra. Cimitirele interioare din oraș, mai
ales cimitirele atașate bisericilor individuale, nu mai puteau să
facă față numărului de înmormântări și erau văzute ca un pericol
pentru sănătate și o modalitate nedemnă de a-i trata pe cei morți.
Designul inițial a fost realizat de arhitectul și antreprenorul
Stephen Geary.
La 20 mai 1839, Cimitirul Highgate a fost dedicat Sfântului
Iacob de către reverendul de dreapta Charles James Blomfield,
Lord Bishop of London. Prima înmormântare a fost a lui Elizabeth
Jackson de pe strada Little Windmill, Soho, la data de 26 mai.
La fel ca și celelalte locuri de înmormântare incluse în lista
“Magnificului Şapte”, Highgate a devenit un loc foarte elegant
pentru înmormântări. Chiar și oamenii care nu aveau rude sau
prieteni decedați în cimitir au venit să il viziteze și să il admire. În
timpul vremurilor victoriene, mormintele gotice au fost făcute cu
bogăție și îndrăzneală. Acesta ocupă un loc spectaculos de deal cu
fața spre sud, mai jos de vârful dealului Highgate, lângă Waterlow
Park. În 1854, zona de la est de zona originală din Swains Lane a
fost cumpărată pentru a forma partea estică a cimitirului.
Pământurile cimitirului sunt pline de copaci, tufișuri și flori
sălbatice, dintre care majoritatea au crescut fără influență umană.
Există, de asemenea, şi o mulțime de animale pe teren, cum ar fi
vulpi și păsări.
unele dintre cele mai notabile părți ale cimitirului sunt Avenue
Egiptean și Cercul Libanului. Cea mai veche parte a cimitirului are
o colecție impresionantă de mausolee și pietre funerare din epoca
victoriană. Există, de asemenea, morminte sculptate elaborat.

HIGHGATE
Astăzi, admiterea este strict limitată la grupurile de turnee.
Secțiunea estică, care conține un amestec de sculptură
victoriană și modernă, poate fi vizitată şi fără escortă.
Cimitirul găzduiește nume ilustre care sunt admirate
peste tot în lume. unii dintre cei mai cunoscuți oameni
îngropați în cimitir sunt Karl Marx, Feliks Topolski, Jane
Arden, William Michael rossetti, Elizabeth Siddal și Ellen
Wood.
Mormântul lui Karl Marx, bulevardul egiptean și
Columbarium sunt clădirile clasificate în clasa I. Din cauza
asociației Karl Marx, o mulțime de lideri și gânditori
socialiști sunt îngropați în cimitir. Cimitirul Highgate
a fost prezentat în presa populară din anii 1960 până la
sfârșitul anilor 1980 pentru așa-numitul trecut ocult, în
special ca fiind site-ul presupus al “Highgate Vampire”.
Zvonuri despre întâlnirile de cult în cimitir și despre
ceremoniile care au avut loc în ruinele cimitirului au
început să apară în Ziarul local, Highgate Express și
Hampstead, a început să primească scrisori de la persoane
înspăimântătoare care au trecut prin întâlniri fantomatice.
unul a scris că mașina lui a fost zdrobită lângă cimitir și a
fost îngrozit pentru că a văzut o apariție cu ochii roșii care
îl privea prin porțile cimitirului.
un alt om care se plimba pe Swains Lane a fost lovit de
pământ de o creatură care părea că aluneca de pe zidurile
cimitirului. Groaznica creatură s-a dizolvat în aer când
o mașină care se apropia a luminat cu farurile asupra
bărbatului.
De asemenea, a fost sugerat că un vampir umpla prin
cimitir iar acest lucru a condus la apariţia unei avalanşe de
aparate de fotografiat, echipaje de televiziune și jurnaliști
care au venit la cimitir. Vânătoarea pentru cei morți era în
plină desfășurare, dar, din nefericire, nu au găsit nimic.
Istoria și reputația cimitirului au făcut din acesta unul
dintre locurile cele mai vizitate din Marea Britanie
pentru persoanele care ar dori să investigheze sau
să experimenteze paranormalul. Acesta este deschis
publicului zilnic, cu excepția zilei de Crăciun și a zilei de
box.
27

INSULA PĂPUŞILOR
TEXT: Stănescu Alexandra
Mexic ascunde unul dintre cele mai înspăimântătoare locuri de pe Terra. “Insula păpuşilor”, aflată în
Xochimilco, în Mexico, are o poveste înfiorătoare în spate şi nu mulţi au curajul să păşească aici.
La sud de Mexico City, între canalele de Xochimilco, puteţi găsi o mică insulă cu un fundal trist
care nu intenţionează să fie o destinaţie turistică. Insula este cunoscută sub numele de Isla de las
Munecas (Insula păpuşilor). Totul a început în urmă cu 50 de ani, când Julian Santana Barrera s-a
retras din civilizaţie, pentru a trăi în solitudine, într-o zonă cu pădure. Însă, când a ajuns aici, a găsit
cadavrul unei fetiţe şi păpuşa lăsată de ea în urmă, plutind pe apă. Acesta s-a simţit vinovat că nu
a reuşit să ajungă la timp să o salveze, aşa ca a luat păpuşa şi a agăţat-o într-un copac, în semn de
respect şi ca un omagiu adus micuţei. Însă, acest gest l-a adus în pragul nebuniei.
După o scurtă perioadă petrecută pe insulă, bărbatul a început să fie chinuit: auzea ţipete, urme de
paşi şi a început să vadă silueta unei femei disperate, ascunsă în pădurile din Xochimilco. Acaparat
de frică, acesta a început să agaţe jucării dezmembrate de crengile copacilor pentru a se proteja de
presupusa fantomă. Aşa a petrecut următorii 50 de ani, decorând în mod sinistru copacii, pentru a
îndepărta fantoma de el.
Barrera susţinea că prima păpuşă pe care a agăţat-o în copac a devenit posedată de spiritul fetiţei şi
îl bântuia. După 50 de ani în care a trăit în agonie şi frică, nepotul bărbatului l-a găsit mort, înecat în
acelaşi canal în care a murit şi feţita. Înainte de ziua morţii, proprietarul îi tot spunea nepotului său că
auzea voci care îl chemau în apă. Se spune că păpuşile sunt cele ce l-au înecat, mai ales că pe cadavru
nu au fost găsite urme de violenţă sau forţă. De asemenea, şi nepotul confirmă faptul că a auzit şoapte
pe insulă, şi chiar faptul că o păpuşă şi-a mişcat capul şi a clipit.
În anul 2009, o echipă care se ocupă cu paranormalul, s-a hotărât să cerceteze acest caz, dar
localnicii nu i-au lasat să intre pe insula până nu au adus o păpuşă drept omagiu. Localnicii ce au dus
echipa cu barca pe insulă, nu au vrut sub nici o formă să stea cu ei şi nici nu au călcat pe insulă, ci
i-au lăsat şi au plecat. Noaptea a venit, iar echipa a început să audă sunete ciudate, şoapte şi paşi.
Insula, find foarte mică, singura cabană existentă se află în centrul acesteia. Detectoarele electromagnetice
nu au înregistrat nimic până la aceasta, dar acolo, fiind îndreptate spre păpuşi, acestea au
luat-o razna preţ de câteva minute.
Intrând în cabană, temperatura nu era deloc stabilă, schimbându-se repede de la cald la rece. Astfel,
echipa a încercat o şedinţă de spiritism. Astfel, întreband dacă ar trebui sa le fie frică de ceva, două
păpuşi au căzut de pe tavan, tocmai pe cel care a întrebat. Întorsi în America, aceştia au constatat că
pe mai multe înregistrari se poate auzi cum o voce spune “pleacă!”.
Acum, insula aparţine familiei Barrera şi a fost transformată în atracţie turistică. Deşi, anual, aici vin
mii de turişti, puţini au curajul să păşească pe insulă. Voi ce credeţi?
28

Păpuţi lăsate de vizitatori pe Insula
Păpuşilor în semn de omagiu şi respect
pentru spiritul fetiţei
29

AZILUL MENTAL
TEXT: Stănescu Alexandra
Azilul mental Aradale a fost un spital psihiatric australian, situat în Ararat, un oraş în Victoria,
Australia. Totodată, aceasta este cea mai mare instituţie mentală abandonată din Australia.
Azilul a adăpostit cândva cei mai nebuni şi terifianţi oameni din ţarş, dar si criminali foarte periculoşi.
Clădirea a fost terminată în 1867 și a fost concepută să arate ca Spitalul Mental Colney Hatch din
Friern Barnet, Londra. Ideea era de a goli închisorile de cei considerați “nebuni”, “retardați”.
De-a lungul timpului, clădirea a fost folosită pentru scopul original, aproximativ 13.000 de
oameni au murit acolo. A fost folosită timp de 130 de ani, ceea ce înseamnă că 1.000 de oameni au
murit acolo pe an. De aici şi mulţimea fantomelor prezente în acel loc. Complexul a fost uriaș, cu
63 de clădiri și un personal de 500 de oameni. Acesta a fost împărţit în două părţi: aripa femeilor
şi aripa bărbăţilor.
30

ARADALE
Poveştile cu fantome sunt numeroase. Se spune că în J Ward, trei prizonieri au fost spânzuraţi şi
îngropaţi în poziţie verticală, iar spiritele lor sunt închise pentru totdeauna în interiorul complexului.
O altă poveste, o dezvăluie pe asistenta Kerry care bântuie aripa femeilor şi priveşte grupurile de
turişti curioşi dintr-o camera în special. unii oameni raportează dureri inexplicabile şi senzaţia de a fi
atinşi în secţia de chirurgie din aripa bărbaţilor.
O altă fantomă cunoscută este bătrâna Margareta, despre care se spune ca a fost dată afarî din azil
atunci când acesta a fost închis. Ea bântuie instituţia, deoarece era singura “casă” pe care o cunoştea.
Se fac tururi ale instituţiei cu turişti curioşi, chiar şi noaptea, acest lucru fiind foarte înspăimântător.
Este o oportunitate excelentă pentru doritori, pentru a vedea fantome, dar şi pentru a călători în timp.
31

TUNELUL URLETELOR
TEXT: Stănescu Alexandra
Acest tunel este situat în nord-vestul Cascadei Niagara, Ontario, Canada.
Tunelul, cunoscut sub numele de “Tunelul ţipetelor” sau “Tunelul fantomei albastre”, a fost creat
la începutul anilor 1900 nu ca o arteră, ci ca un tunel de drenaj pentru a evita inundaţiile terenurilor
agricole. De asemenea, acest pasaj se află sub o linie de cale ferată, permiţând trecerea locuitorilor
din apropiere atunci când aceştia voiau să evite aşteptarea trecerii trenului.
Făcut din calcar şi având o lungime de 38 de metri şi o înălţime de 5 metri, acesta este bântuit încă
de la începutul existenţei sale. Astfel, legenda are mai multe variante.
Potrivit unei versiuni a poveştii, o fermă locală din apropierea tunelului a luat foc într-o seară, iar
o fată tânără, care locuia acolo, a scăpat, alergând în flăcări, cu părul și hainele arzând. Înainte de
a găsi ajutor, fata s-a prăbușit chiar în mijlocul tunelului, murind din cauza arsurilori. Totodată, a
apărut și o altă versiune a povestii, în care tânăra fată este arsă în tunel de către tatăl ei, nebun de
furie. Acesta fiind foarte violent cu familia sa, după un scandal, fata a hotărât să fugă de acasă, dar
în tunel s-a împiedicat şi a căzut. Ajungând-o din urmă, tatăl său a turnat benzină peste ea şi i-a dat
foc. O altă versiune, chiar mai tulburătoare, spune că fata a fost violată și trupul ei a fost ars pentru a
distruge dovezile.
În orice caz, toate poveştile au acelaşi rezultat: spiritul fetei încă bântuie tunelul şi apare la miezul
nopţii. Se spune că, dacă stai în mijlocul tunelului întunecat la miezul nopţii şi aprinzi un chibrit,
flacăra se va stinge şi ţipetele unei fete vor fi auzite. Ţipetele acestei fete dau şi numele tunelului.
32

33

CASTELUL LAROCHE
TEXT: Troie Monica
Ohio nu este străin de destinațiile bântuite.
Este cunoscut faptul că statul Ohio găzduiește o
serie de locuri înfricoșătoare, cum ar fi tunelul
Moonville, Statul reformat din Ohio sau Casa
Parohială din Sedamsville. Există totuşi un loc
uimitor, cu activităţi paranormale care a reușit să
iasă în evidenţă. Castelul Loveland sau Chateau
Laroche, așa cum a fost cunoscut anterior, este
un castel realizat în totalitate de mâna omului,
ascuns în pădure, iar poveştile construcției sale
fascinante - și bântuirea teribilă - au fost spuse în
jurul focurilor de camping locale timp de zeci de
ani.
Construit de Harry Andrews, în 1929, Castelul
Laroche este o replică a cunoscutelor castele
medievale din Europa, localizat de-a lungul
malului Little Miami. Construit din cărămizi,
blocuri de ciment realizate din matrițe de carton
și o mulțime de piatră din râu, a fost nevoie de
peste 50 de ani pentru a fi finalizată construcţia.
În afară de castel, Harry a construit şi un drum
până la acesta, a aplatizat și egalizat terenul din
jurul castelului, pentru a putea planta o livadă și
o grădină, a instalat un sistem de drenare, a săpat
un șanț de apă și a construit o temniță ce a fost
considerată cel mai sigur adăpost de bombe din
Ohio.
După cei 50 de ani de lucru, lui Harry i-a plăcut
atât de mult castelul încât acesta s-a mutat în
el. Însă, viaţa lui Harry la castel nu a fost una
uşoară, deoarece vestea apariţiei unui castel în
pădure s-a răspândit cu repeziciune, iar castelul
a început să fie vizitat de tot mai mulţi oameni şi
chiar şi de hoţi ce îi furau bunurile lui Harry.
În martie 1981, Harry a urcat pe acoperişul
castelului, acolo unde ţinea un butoi pentru
arderea gunoiului, pentru a-şi face ritualul
săptămânal de ardere a gunoiului. Totuşi, în timp
ce se ocupa de foc, Harry a făcut o greşeală, iar
pantalonii lui au loc foc. Fiind preocupat mai
mult de pistolul pe care acesta îl ţinea în buzunar
(pentru protecţie) decât de foc în sine, Harry a
suferit arsuri foarte grave pe picioare, iar, 16 zile
mai târziu, acesta a murit.
De-a lungul anilor, mulți voluntari ai Castelului
Loveland au început să observe apariţia unor
fenomene ciudate care apăreau în jurul clădirii.
Aceştia povesteau despre apariţia figurii
umbroase, pe care cei mai mulți o atribuiau
însuşi spiritului lui Harry. Figura este adesea
văzută plutind prin castel atunci când ceva este
pe punctul de a merge prost.
Într-o după-amiază, când câțiva dintre actorii
ce jucau rolul de “cavaleri” în castel, au auzit
sunetul unei uşi de la etaj care se deschidea
și apoi se închidea, aceştia au început să
investigheze sunetele. Când au ajuns în locul
de unde provenea sunetul, nimeni nu a fost
găsit. Ceea ce au observat însă, a fost faptul
că rezervorul septic era pe punctul de a se
revărsa, ceea ce ar fi cauzat pagube ireparabile
castelului. Voluntarii i-au mulțumit lui Harry iar
de atunci au învățat să acorde o atenție deosebită
tulburărilor din castel.
Totuşi, se pare că Harry nu este singura fantomă
care bântuie Castelul Loveland. un alt spirit
este o femeie despre care se crede că a murit în
timpul unei explozii într-o peșteră din apropiere.
Deseori spiritul femeii se vede plimbându-se pe
râul în spatele castelului sau chiar cum stă pe
scaunele din curtea acestuia. Cei care au văzut-o
au descris femeia purtând o rochie lungă, albă
și au numit-o White Lady. Din păcate, aceasta
este foarte timidă și dispare dacă este văzută sau
strigată de cineva.
Una dintre cele mai ciudate fantome despre
care se spune că bântuie Castelul Loveland este
numită Entitatea Vikingă, despre care mulți
cred că este atașat uneia dintre numeroasele
săbii antice din colecția vastă a lui Harry.
Adesea acesta a fost văzut plimbându-se în jurul
castelului într-o mantie lungă de culoare neagră,
purtând o sabie largă pe care o ține la piept. În
timp ce îi intimidează pe cei care l-au văzut,
Vikingul nu acordă prea multă atenție celor vii.
El pur și simplu continuă să coboare pe holuri, cu
puțină atenție la ceea ce se întâmplă în jurul lui.
34

35

36

CASTELUL bRISSAC
TEXT: Velica Diandra
Impunӑtorul castel este unul din locurile cele mai bȃntuite din lume. Acesta este situat în una dintre
cele mai renumite regiuni ale Franṭei, pe Valea Loirei, nu departe de Angers, pe terenurile cunoscute
în zilele noastre sub numele de Brissac. De altfel este numit ṣi “Colosul de pe Valea Loirei”. Acesta a
intrat în posesia familiei de Brissac in 1502, fiind renovat în 1633. renumele sinistru al castelului este
dat de faptul cӑ la un moment dat, aici a avut loc o dublă crimӑ.
Castelul a fost construit în secolul al XI-lea sub domnia Prințului Philip al II-lea al Franței. În secolul
XV, Pierre de Brézé, ministrul șef al regelui Charles al VII-lea, a reconstruit castelul. Fiul sӑu Jacques
de Brézé a fost moștenitorul castelul. Acesta s-a căsătorit cu Charlotte de Brézé.
Mariajul dintre Jacques și Charlotte nu a fost unul fericit. Charlotte nu a fost loială soțului ei. Într-o
zi, Jacques și-a surprins soția în brațele altui bărbat. Acesta nu a suportat abuzul, așa că i-a omorât
pe loc pe cei doi. Cu toate acestea un sunet al dragostei dintre Jacques și Charlotte s-a auzit la scurt
timp după ce au fost împușcați. De altfel, sunetul s-a răspândit prin castel, făcându-l pe Jacques să
înnebunească.
regele Louis al XI-lea, fratele vitreg al lui Charlotte, a fost revoltat când a auzit știrea. A jurat răz
bunare lui Jacques, arestândul și aruncândul în închisoare pentru o periodă lungă de timp, apoi a
convins Curtea să îi pedepsească grav pe toți membrii familiei Brézé. Că să își salveze viața, Jacques a
dat toate bunurile regelui Louis al XI-lea. Astfel regele i-a cruțat viață.
Legenda spune că, de la momentul crimei și până în prezent, fantoma lui Charlotte bântuie castelul.
Aceasta este îmbrăcată într-o rochie verde, de aici venind și porecla dată de familia acesteia: “Doamna
în Verde”. De-a lungul timpului, vizitatorii au fost terifiați de apariția ei deoarece fața sa este de-a
dreptul înspăimântătoare.
Castelul a fost supus unor serioase lucrӑri de restaurare. În zilele noastre, numai cele douӑ turnuri cu
metereze, aflate în colṭuri, mai amintesc de respectiva perioadӑ.
În prezent castelul este transformat în hotel, musafirii fiind invitaṭi sӑ se convingӑ singuri de
frumuseṭea locului ṣi sӑ caute fantoma.
37

38

39

CASA
ALbĂ
TEXT: Stănescu Alexandra
Casa Albă este un loc celebru, nu numai datorită faptului că a adăpostit cei mai puternici oameni din
SuA, dar și pentru faptul că este un loc bântuit.
Preşedintele Truman era convins că la Casa Albă sunt fantome care bântuie noaptea pe holuri. Kennedy
a admis că a văzut fantoma lui Lincoln. În arhiva Casei Albe există rapoarte care vorbesc despre faptul că
din când în când, apar fantome ale unor importanți oameni politici. Hillary Clinton a declarat că în anumite
nopți simțea că există ceva apăsător, ca niște spirite, care bântuiau Casa Albă și îi dădeau o stare de teamă.
Se știe faptul că în timpul mandatului său, președintele Lincoln, împreună cu soția sa, țineau în Camera
Verde ședințe de spiritism, în timpul cărora stăteau de vorbă cu fiul lor, Willie, care era mort. un medium
venea regulat la Casa Albă și îi transmitea mesaje de la prietenii săi apropiați, morți în război. Se spune că
Lincoln a abolit sclavia în urma unei ședințe de spiritism, în care un prieten de-al său l-a rugat să facă acest
lucru.
Sunt martori care au relatat în documente un fapt neobișnuit. Pianul din sala de concerte levita, sub privirile
amuzate ale lui Lincoln. După asasinarea lui Lincoln, soția sa Mary a reușit, spunea ea, să ia legătura
cu soțul ei, prin intermediul unor mediumuri. Se cunoaște faptul că soția lui reagan, Nancy, nu lua nicio
decizie fără astrologul său. Mai mult, în timp și soțul ei, președintele, căpătase acest obicei, de a consulta
astrologii, înainte de a lua decizii majore.
40

Trei polițiști care asigurau paza au declarat în rapoartele pe care le întocmeau că au văzut uși care
se deschideau singure și diverse siluete care apăreau noaptea pe holuri. În anul 1865, Ann Suratto a
fost condamnată la moarte, pentru că a fost găsită vinovată de complot împotriva lui Lincoln. Se spune
că fantoma ei bântuie prin Casa Albă și astăzi. Fantoma soției președintelui Madison preferă grădina
cu trandafiri. Se spune că a fost dat ordin să fie distrusă această grădină, iar fantoma a reacționat, împiedicând
muncitorii să facă acest lucru.
Legenda spune că la subsolul Casei Albe apare o pisică neagră, înaintea producerii unor catastrofe
naționale. Pisica a fost observată cu o săptămână înainte să fie asasinat Kennedy. Toate aceste întâmplări
au fost relatare de personalul angajat la Casa Albă, dar și de polițiști sau paznici. Cel mai controversat
personaj din toate aceste întâmplări este președintele Lincoln. Acesta a prezis, spunându-i acest lucru și
soției sale, că va fi ales pentru un al doilea mandat ca președinte, dar nu-l va duce la bun sfârșit, pentru
că va muri.
Înainte de ziua fatidică, 15 aprilie 1865, când a fost asasinat, trei nopți la rând a visat același vis, în
care şi-a văzut moartea. El a povestit cum va muri, lucra care s-a și întâmplat. În timpul unei vizite la
Casa Albă, Churchill, premierul Marii Britanii, a refuzat să doarmă la Casa Albă. El trebuia să doarmă în
camera lui Lincoln. În noaptea respectivă, fantoma lui Lincoln l-a vizitat și Churchill a cerut imediat să
părăsească Casa Albă.
41

CASA LUI MOLLY bROWN
TEXT: Velica Diandra
una dintre cele mai cunoscute case bântuite din Denver, Colorado este Casa Molly Brown. În prezent
este cunoscută ca Muzeul Casei Molly Brown. Aceasta a fost construită inițial de Isaac și Mary Large,
însă a fost cumpărată pentru prima dată de Molly și sotui ei, James Joseph “J.J.” Brown. Familia a investit
în minele de argint din jurul orașului, însă în anul 1893, vânzarea argintului s-a prăbușit. Datorită
acestei crize, Molly şi soţul său au putut cumpăra casa în anul următor cu doar $30,000. În 1898 Molly
a devenit proprietara legală a casei deoarece soțul acesteia avea o stare de sănătate drastică şi a murit.
Molly a fost proprietara casei pâna in 1932, când aceasta a murit.
Chiar dacă în prezent Molly House este muzeu, aici au existat multe întâmplări paranormale de-a lungul
timpului. Nu numai Molly și J.J. bântuie casă, ci și alte spirite, deşi niciuna nu este ostilă cu publicul.
una dintre cele mai cunoscute activități paranormale ce se petrec adesea în casă este fumul dens de pipă
ce poate fi văzut în anumite camere. Explicația estelegată de faptul că Molly nu îi dădea voie lui J.J. să
fumeze în casă, acesta din urmă fiind un fumător înrăit. Motivul pentru care se crede că fumul provine
de la pipa lui J.J. este faptul că, fumul se simte numai în pod sau la subsol, singurele locuri în care J.J. se
putea ascunde să fumeze pe vremea când era în viață.
Camera lui Catherine, fiica lui Molly și a lui J.J., este şi ea locul unei intense activități paranormale.
Există relatări despre jaluzelele ferestrelor care se ridică și se coboară singure în această cameră.
De asemenea, în casă au mai fost văzute cea despre care se spune că ar fi mama lui Molly. O doamnӑ
purtând o rochie din perioada Victoriană a fost văzută în sala de mese, așezată la masă. Despre ea se
spune că îi place ocazional să aranjeze scaunele. Tot odată, un slujitor apare într-o oglindă de lângă scări.
În prezent se desfășoară excursii publice la Muzeul Casei Molly Brown. Norocoșii pot auzi muzică, pot
vedea scaunele care se mișcă singure și mirosul puternic de pipӑ.

TEXT: Velica Diandra
AMITYVILLE
Acesta casă New Yorkează este una de poveste. Are 5 dormitoare, piscină, curte și o barcă. De asemenea
are o uriașă francizӑ horror construită în jurul său.
La 13 noiembrie 1974, un apel telefonic disperat aducea ofițerii de poliție din Suffolk County la reședinta
de pe Ocean Avenue numărul 112, în Amityville, Long Island.
În casa impunătoare, construită în stil colonial olandez, oamenii legii descopereau o tragedie
cutremurătoare: membrii unei familii fuseseră măcelăriți în paturile lor, pe când dormeau. Principalul
suspect, singurul supraviețuitor al sângerosului episod, ronald DeFeo Jr (23 de ani), a mărturisit ulterior
cum, la îndemnul unor ”voci din casă”, și-a împușcat părinții și cei patru frați cu o armă semiautomată.
Explicația lui nu a fost crezută de jurați, criminalul primind o condamnare la 25 de ani de închisoare.
Casă blestemată a revenit în atenția publicului un an mai târziu, când antreprenorul George Lutz, soția lui,
Kathy, și copiii lor s-au mutat acolo, crezând că și-au găsit căminul mult visat. Plecați dintr-un apartament
minuscul într-o reședința ultra-încăpătoare, ei au trecut cu vederea trecutul sinistru al noii lor locuințe,
pentru care au plătit 80.000 de dolari. Pragmatic, George a declarat: ”Casele nu omoară oameni. Oamenii o
fac!” Din păcate, în mai puțin de o lunӑ, realitatea avea să-îi contrazică. La scurt timp după mutare, în casă
au început sӑ aibă loc evenimente bizare și inexplicabile, dovadă unor prezente malefice. Asta deși înainte
de a se instala acolo, la 18 decembrie 1975, soții Lutz au chemat un preot să le binecuvânteze căminul.
Potrivit cărții „The Amityville Horror: A True Story”, publicată de Jay Anson în 1977 și care avea să stea
la baza unor filme de mare succes în 1979 și 2005, în cursul ceremoniei, preotul ar fi auzit o voce puternică
care îi spunea „Pleacă!” Cei trei copii și adulții prezenți s-au speriat. Dar acesta era doar începutul unei
serii de întâmplări terifiante: în casă persista un miros ciudat, cada din baie era acoperită cu un strat negru
care a rezistat la orice detergent, sute de muște au invadat locuința în plină iarnă, iar un leu decorativ din
ceramică a prins să ragӑ. În curte au apărut urme de saboți în zăpadă, iar poarta fusese scoasă din balamale,
în ciuda greutății ei ce depășea puterile unui om. Kathy Lutz s-a trezit pipăită de brațe invizibile, care i-au
lăsat pe piele urme roșii dureroase, ca și cum ar fi fost arsă. La rândul sau, George Lutz a început să audă
zgomot de fanfarӑ prin casă, găsind mobilele din salon împinse lângă pereți, ca pentru a face loc entităților
malefice. Într-o noapte de ianuarie, George s-a trezit să bea un pahar de apă, iar când s-a întors în dormitor,
și-a văzut soția plutind prin aer! Șocul maxim a fost când a tras-o de mâini pentru a o readuce pe pat, iar
ea a luat deodată chipul unei bătrâne hidoase. Întâmplarea a pus capăt șederii familiei Lutz în imobilul
bântuit. Soții Lutz și cei trei copii au plecat în fugă la 14 ianuarie 1976, fără a se mai întoarce vreodată săși
recupereze lucrurile.
În 2011 pentru prima dată Lutz a spus adevărul despre casa din New York. “Când povestea s-a
transformat în român deja era exagerată. Când a ajuns la Hollywood nu mai era nimic adevărat”.
44

George Lutz spune că, nu crima lui roland DeFeo a transformat casa într-una de groază, bântuită
de spirite, ci incantațiile demonice pe care le făcea bunicul sӑu satanist. “Când eram mic, am trăit
o experiență înspăimântătoare. M-am trezit cu o stafie chiar în fața ușii mele” mai spune bărbatul.
Lutz a precizat că s-a decis să spună adevărul pentru că e ultima sa șansă de a-și găsi pacea și
liniștea.

46

TURNUL DIN
LONDRA
TEXT: Urzică Alexandra
Turnul din Londra este una
dintre cele mai faimoase și bine
păstrate clădiri istorice din lume,
dar și una dintre cele mai bântuite.
Acest lucru se întâmplă din
cauza numărului de execuții,
crime și torturi care au avut loc,
de-a lungul istoriei, între zidurile
sale. Zeci și zeci de spirite
fără odihnă au fost văzute în
jurul Turnului. Într-o noapte
de iarnă din 1957, un gardian a
fost deranjat de ceva care lovea
în chioșcul unde stătea. Când a
ieșit afară să vadă despre ce e
vorba, a văzut o siluetă albă în
vârful Turnului. Abia atunci și-a
dat seama că, în aceeași zi, pe 12
februarie, fusese decapitată Lady
Jane Grey, în 1554.
Poate cel mai cunoscut spirit
care bântuie locurile este cel
al lui Ann Boleyn, una dintre
soțiile lui Henric al VIII-lea,
care a fost, și ea, decapitată în
Turn, în 1536. Fantoma ei a
fost văzută de multe ori, uneori
ducându-şi propriul cap în
mâini.
Pentru un timp, Turnul Londrei
a adăpostit menajeria regală.
Printre animale se numărau lei,
urși, păsări, maimuțe, leoparzi și
chiar un elefant, iar după ce au
murit, unele dintre ele au rămas
în turn. Potrivit unui raport,
într-o noapte din luna ianuarie
a anului 1815, un paznic își
făcea rondul când a văzut un
urs în dreptul unei uși. ursul
s-a repezit la el, iar paznicul l-a
străpuns cu baioneta; în acel
moment, ursul a dispărut. După
câteva ore, paznicul a fost găsit
leșinat, iar puțin mai târziu a și
murit, mulți fiind de părere că
decesul ar fi survenit datorită a
ceea ce ar fi văzut.
Turnul de Sare reprezintă partea
cea mai bântuită a Turnului
Londrei și mulți oameni simt că
ceea ce se află în turn este ceva
foarte înfricoșător. Turnul de
sare este o parte foarte veche a
turnului și se spune că în această
zonă câinii nu vor să intre,
aceștia simțind că aici există
ceva cu care nu vor să se întâlnească.
unul dintre Gardienii
Yeoman, ce reprezintă un simbol
al turnului, chiar și în ziua de
astăzi, a afirmat că a fost gâtuit
de ceva ce nu era acolo. Din acel
moment, Gardienii Yeoman nu
au mai intrat în această parte a
turnului după apusul soarelui. O
altă legendă povestește despre
un soldat care a făcut de gardă în
anul 1864; atunci acesta a văzut
o persoană pe care a amenințat-o
că o omoară dacă nu părăsește
imediat zona. Deoarece persoana
respectivă nu voia să se îndepărteze,
paznicul a străpuns-o cu
baioneta, exact cum a procedat
și paznicul cu ursul, iar aceasta
imediat a dispărut. Bărbatul a
fost găsit inconștient la postul
său și a fost trimis la Curtea
Marțială, sub acuzația de a-și fi
neglijat postul.
Cea mai veche zonă a palatului
este Turnul Alb, iar acolo
este reședința Doamnei în Alb.
Se pare că White Lady este o
apariție ce se prezintă câteodată
acelora care vizitează turnul. Se
povestește cum că o dată ea ar fi
făcut cu mâna de la o fereastră
unor copii care se aflau în clădirea
de vis-a-vis. Iar la intrarea
în capela Sf. Ioan se simte un
miros de parfum ieftin care de
multe ori a provocat vărsături
celor ce vizitau zona, din cauza
mirosului greu. În galeria unde
este expus setul de armuri ale lui
Henric al VIII-lea, paznicii au
raportat o senzație de greutate
ca și cum ar fi apăsați și striviți,
senzație care se pierdea doar
după ce părăseau sala. un alt
paznic a povestit că a avut o dată
senzația unei glugi puse peste
cap și a simțit cum este sugrumat.
Când a reușit în cele din
urmă să scape, a văzut că nimeni
altcineva nu se afla în sală, dar el
avea pe gât urme de degete, ceea
ce dovedea clar că fusese victima
unui atac.
47

FARUL SAINT AUGUSTINE
TEXT: Stancu Gabriela
48
St. Augustine Light Station,
Florida, uSA este un far activ
în St. Augustine, Florida. Farul
actual se află la capătul de
nord al insulei Anastasia, a fost
construit în 1874 şi este cel mai
recent dintre mai multe turnuri
construite în zonă. Turnul
și terenurile sunt proprietatea
Muzeului St. Augustine Lighthouse
& Maritime, un muzeu
maritim non-profit și un ajutor
privat pentru navigație.
Indiferent dacă este în lumina
zilei sau în întuneric, activitatea
preferată pentru majoritatea
vizitatorilor este să urce pe cele
219 trepte spiralate spre vârf
pentru a avea o vedere panoramică.
Odată ce sunt aici, vizitatorii
devin invariabil interesați de
istorie ca întreg. Este un echilibru,
totuși, între menținerea
oamenilor interesați și păstrarea
lucrurilor istorice. Taxele de admitere
contribuie la menținerea
muzeului activ și la finanțarea
expozițiilor noi. De asemenea,
ele ajută la păstrarea luminii în
acest far de lucru. Aproximativ
200.000 de persoane vizitează în
fiecare an farul.
Prima vizită de la T.A.P.S.
vânătorii de fantome în 2005
a ajutat să pună farul pe hartă
pentru această industrie. Mai
multe episoade de televiziune au
fost dedicate, cel puțin parțial,
Farului Sf. Augustin la emisiunea
Syfy, “Ghost Hunters”.
Zeci de videoclipuri YouTube
online sunt, de asemenea,
dedicate evenimentelor paranormale
de aici. Cei ce se ocupă
de far au responsabilitatea de
a-i păstra autenticitatea. Povestirile
pe care le spun sunt toate
adevărate.
Dark of the Moon este cel
mai popular dintre tururile de
specialitate. Farul oferă, de
asemenea, turneul Behind the
Scenes și turneul Arheologie
Lost Ships. Turneul Dark of
the Moon a început pe o bază
sezonieră, pentru a valorifica industria
de Halloween, dar a fost
atât de populară încât este acum
oferită pe tot parcursul anului.
Turneele, cu un maxim de 50 de
persoane, se vând în mod regulat.
Vânătorii de fantome înrăiţi
închiriază contoare EMF sau își
aduc propriile lor contoare. Contorul
măsoară câmpul electromagnetic
al unei zone. Vânătorii
de fantome cred că spiritele sunt
făcute din energie care poate fi
măsurată de asemenea dispozitive.
Cea mai populară este povestea
adevărată a tragediei suferită de
copiii lui Hezekiah H. Pittee,
director al construcției de faruri
din anii 1871-1874. La 10 iulie
1873, “în timpul construirii turnului,
copiii maistrului se jucau
în interiorul unui cărucior care
era folosit pentru a transporta
materialele. Când căruciorul
s-a desprins ,ei nu au reușit să
sară, iar căruciorul a inaintat
rapid în golf. Cei doi copii mai
mici, Edward și Carrie Pittee
au supraviețuit. Cele două fetiţe
mai mari, Eliza și Mary s-au
înecat. Astăzi chiar dacă a trecut
foarte mult timp de la eveniment
se spune că fetele pot fi auzite
râzând la vârful turnului noaptea
târziu.
Cealaltă poveste des întâlnită
a fost relatată în Examinatorul
Sf. Augustin pe 5 decembrie
1859. Păstorul de lumină Joseph
Andreu picta turnul atunci când
eșafodajul a eșuat și a căzut
la aproximativ 60 de metri iar
acesta a murit. Spiritul său se
spune că nu a plecat niciodată
și este adesea văzut privind din
partea de sus a turnului.
Mulți sunt adesea speriaţi de
evenimente ciudate pe care tocmai
nu le pot explica. Membrii
personalului spun că blochează
ușa în vârful turnului în fiecare
seară înainte de a pleca dar uşa
este deschisă dimineața când
sosesc la serviciu. Personalul
farului raportează, de asemenea,
că scaunele au fost mutate sau
răsturnate și că diferite articole
din magazinul de suvenitruri
au fost mutate sau lipseau, doar
pentru a reapărea mai târziu.
Cutiile de muzică se spune că
porneau de la sine.
unii spun că, în timp ce făceau
turul farului, au simţit o răcoare
și că figura unui bărbat înalt
a apărut înaintea lor şi apoi a
dispărut imediat.
Dacă nu ați vizitat niciodată
Farul Sf. Augustin, asigurați-vă
că vă opriți pentru un tur atunci
când vă aflați în oraș. Acesta
oferă tururi zilnice dar și câteva
tururi de seară. urcaţi în vârf
pentru a vedea mărimea panoramei
și mențineţi-vă ochii larg
deschiși, niciodată nu știți pe
cine sau ce veți întâlni.

49

POVEŞTI CARE TE ÎNFIOARĂ!
Legendele celor mai bântuite locuri din lume
Nr 1. IANuArIE 2017
rEDACTOr-ŞEF: Troie Monica Alexandra
TrADuCĂTOrI:
Stancu Gabriela, Stănescu Alexandra, Troie Monica, urzică Alexandra, Velica Diandra
EDITOrI TEXT:
Stancu Gabriela, Stănescu Alexandra, Troie Monica, urzică Alexandra, Velica Diandra
EDITOr IMAGINE:
Troie Monica Alexandra
50