Cultura nr 9 (591) / 2018

nr. 6/ 2018 (588)
7
Arhitectura mentalului tradițional
Un calendar al relației
dintre pericol și protecție
Luminița Tucă
Chiar dacă timpurile s-au schimbat,
iar lumea satului a suferit uriaşe
transformări, putem vorbi despre o
cultură populară care „a străbătut”
timpul. Dimensiunile materiale şi
spirituale ale culturii populare sunt
indispensabile. În satul tradiţional,
fiecare membru al comunităţii avea
datoria de a păzi obiceiurile aşa cum le-a
moştenit, pentru a nu ieşi din rânduiala
satului, nu de alta, ci pentru a nu intra
în gura satului, fiindcă zvonurile,
dar şi informaţiile veridice au fost
dintotdeauna comentate de comunitate.
Indiferent de importanţa informaţiei,
dacă o întâmplare avea vreo legătură cu
vreun localnic, aceasta era comunicată
şi îndelung comentată fie pe la porţi,
între vecini, fie la biserică, duminica
sau de sărbători, fie la cârciumă sau în
alte contexte. Musai, orice faptă care
ieşea din rânduiala satului, conducea
la stigmatizarea publică, iar acest tip
de raportare la normele nescrise, la
cutumele consfiinţite prin obiceiul
pământului, a fost întotdeauna bine
determinat şi continuă să-şi poarte
menirea.
Putem defini datina într-un mod simplu:
tot ce se practică după anumite
reguli din vechime, iar obiceiul ca pe
totalitatea manifestărilor desfăşurate
cu un anumit prilej, o uzanţă, o
rânduială. Sărbătoarea, în schimb, reprezintă
un act solemn, de cinstire de „a nu da uitării (…)
generator de ordine şi echilibru. (…) Sărbătoarea şi
praznicul vor fi fost poate cândva mai intim legate,
astăzi însă, cel dintâi poate denumi, deopotrivă,
manifestări laice, dar şi religioase, pe câtă vreme
cel de-al doilea rămâne rezervat evenimentelor
dictate ecleziastic. Lor li se adaugă festivitatea,