va trimit alaturat normele de thnoredactare - Annals of the University ...

UNIVERSITY OF CRAIOVA Series: Geography
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA Seria: Geografie
Vol. 7 (new series) – 2004
Vol. 7 (serie nouă) – 2004
TURISM RURAL, AGROTURISM, TURISM ECOLOGIC
RURAL TOURISM, AGROTOURISM, ECOLOGICAL TOURISM
Melinda CÂNDEA 1
Abstract: The rural areas became more and more frequent destinations when it comes for
passing the leisure time in the open. The economic activities are dominated by traditional
forestry and agriculture and aim at the preservation and conservation of natural resources in
the framework of the “natural universe” and “ancient lifestyle”. It represents a viable
alternative to the common ways of passing free time and it points out the advantages agrotouring
reveals to the tourists.
Key-words: agro-touring, rural tourism, destination, weekend touring
Cuvinte cheie: agroturism, turism rual, destinaţie turistică, turism de sfârşit de
săptămână
Societatea modernă a ajuns, în prezent, să se confrunte cu o serie de
probleme rezultate în urma propriei sale afirmări: poluarea mediului, urbanizarea,
industrializarea, robotizarea. În aceste condiţii mulţi citadini aspiră la vacanţe sau
weekend-uri în zone rurale, aproape de natură; încearcă să scape de turismul de
masă, de mediile puternic artificializate ale staţiunilor litorale sau montane. Prin
urmare, preocuparea pentru găsirea unor noi formule de vacanţă, a unor noi
destinaţii mai puţin monotone şi mai originale s-a bucurat şi se bucură de atenţia
cuvenită din partea organizatorilor de turism.
Alături de vacanţele la mare, la munte sau pentru tratament s-au impus, în
ultimul timp, ca noi formule de concediu: sejurul în mediul rural, la ferme, sejurul
în satele de vacanţă, dar mai ales în satele turistice – atât ca necesitate, cât şi ca
“modă turistică”. Turismul în mediul rural nu mai este doar un paleativ pentru cei
săraci şi nici o curiozitate, ci o alternativă, o posibilitate de recreere departe de
oraşele poluate şi puternic artificializate şi de aglomeraţia marilor hoteluri.
Interesul pentru petrecerea timpului liber la ţară, în unele zone rurale –
dominate de activităţi economice de natură agrară şi forestieră tradiţionale, care
reprezintă un cadrul de conservare al unui “univers natural” şi a unei vieţi arhaice -
a apărut, deci, ca o reacţie la stresul oraşelor industriale în expansiune şi ca una din
puţinele soluţii care transferă citadinul din mediul său cotidian într-un alt mediu,
asigurându-i posibilităţi reale de relaxare, confort fizic şi intelectual.
1 Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, B-dul. Nicolae Bălcescu, Nr. 1
88

Chiar dacă turismul în mediul rural nu atrage decât 10-15% din turişti, iar
creşterea ponderii acestui tip de turism este dificil de apreciat în cifre, se vorbeşte
tot mai mult despre el ca despre un sector în creştere (reprezentat prin agroturism şi
turism rural), un sector care include o mare varietate de servicii turistice, acţiuni,
evenimente, festivităţi – toate dezvoltate într-o zonă rurală. Încă în anul 1996
Organizaţia Mondială a Turismului aprecia că “turismul rural este salvarea ţărilor
europene”, acoperând activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia rurală
şi bazată pe potenţialul natural, antropic şi uman propriu.
Turismul rural şi agroturismul sunt considerate noţiuni diferite de unii,
desemnând acelaşi lucru pentru alţii. De cele mai multe ori se apelează însă la
termenul de turism rural pentru a desemna doar activităţi şi structuri turistice
specifice agroturismului. Iată de ce atât în programele Leader (I,II şi III), iniţiate de
Comisia Europeană, cât şi în raportul “Turismul Rural în cele 12 state ale CE”
(1987), se subliniază şi se accentueză şi asupra necesităţii unei definiri mai exacte a
turismului practicat la ţară, o definiţie cu care să fie de acord toate statele membre.
O definiţie mai clară a turismului rural ar uşura “vânzarea” acestui produs, urmând
principiul că este mai uşor de vândut ceva care este bine definit pentru consumator
şi, de asemenea, ar facilita conturarea strategiilor pentru dezvoltarea acestui sector
în întreaga lume, deoarece managerii din turism şi din sectoarele adiacente ar lucra
cu aceleaşi concepte faţă de ceea ce se înţelege prin turism rural.
Trebuie, de asemenea, să se clarifice raportul dintre turismul rural şi
agroturism. În anumite state europene agroturismul este definit în funcţie de
profesia acelora care operează în acest domeniu; oricine care posedă o gospodărie
rurală şi o pune la dispoziţia turiştilor se presupune că practică agroturism. Dar
această conceptualizare îi poate include şi pe proprietarii de gospodării mari,
moderne, mecanizate în care caracteristicile rurale (care reprezintă esenţa
agroturismului) sunt foarte mult estompate. În mod similar, există ţări în care
termenul de agroturism poate fi folosit numai pentru a desemna acele activităţi care
asigură din partea turistică a afacerii mai mult de 50% din venitul total al
gospodăriei, restul fiind obţinut din producţia agricolă. Toate aceste inconsecvenţe
generează o serie de probleme legate de comercializarea acestui tip de produs
turistic, de mesajul care îi este transmis turistului ce cumpără produsul.
TURISMUL RURAL
Programul LEADER defineşte turismul rural ca “totalitatea acţiunilor
turistice practicate în mediul rural”. Pentru ca turismul rural să-şi atingă
obiectivele (de prestare a unui serviciu turistic, de aducere de venituri suplimentare
pentru gospodăriile ţărăneşti, de revitalizare a comunităţii rurale, de protecţie a
mediului înconjurător) trebuie să corespundă unor cerinţe:
localizare în arii rurale (prestaţia turistică trebuie localizată într-un han, hotel,
motel, sat turistic, campinguri, camere de închiriat, etc., cu condiţia să fie
amplasate la sat);
să funcţioneze pe principii rurale (case şi amenajări tradiţionale, contact cu natura,
societăţi tradiţionale, populaţie ocupată rural, etc. );
89

să se practice la scară rurală, mică (din punct de vedere al construcţiilor şi
amenajărilor);
să fie, în general, plasat sub controlul autorităţii locale şi să se dezvolte astfel încât
să răspundă intereselor pe termen lung ale regiunii;
să fie viabil, dezvoltarea sa să ajute la menţinerea caracterului rural particular al
regiunii şi să facă uz de resursele locale;
turismul rural trebuie considerat ca un instrument potenţial de protejare şi
durabilitate şi nu ca un instrument de urbanizare.
Astfel, turismul rural este un concept care acoperă activitatea turistică
desfăşurată şi condusă de populaţia locală şi bazată pe potenţialul natural şi antropic
local. Această definiţie este una care ar putea fi acceptată aproape universal, ea făcând
deosebire între turismul rural şi activitatea turistică clasică desfăşurată în staţiuni sau
oraşe, unde numărul vizitatorilor şi natura activităţilor elimină contactul direct între
turişti şi populaţia locală. În absenţa unei definiţii unanim acceptate a turismului rural,
se foloseşte tot mai mult termenul de ”turism verde”, pentru a face o distincţie faţă de
turismul alb (turismul sporturilor de iarnă), de turismul albastru (vacanţe la mare) şi
turismul luminilor (turismul urban).
Turismul verde poate fi înţeles ca o activitate turistică practicată la ţară sau în
regiuni slab populate şi poate fi caracterizat prin dorinţa vizitatorilor de a se integra în
împrejurimile naturale şi umane şi prin implicarea fermă a populaţiei locale în
asigurarea serviciilor pentru turişti.
Ca o componentă a planificării regionale, turismul rural ar trebui să stimuleze
afacerile locale, să creeze noi locuri de muncă, să fie un factor recunoscut şi înţeles în
dezvoltarea regională economică şi socială, să fie clar poziţionat în termenii
contribuţiei sale la diferite compartimente ale dezvoltării regionale.
Localizarea afacerii în zona rurala
Trasaturi rurale: pace, stil de viata,
natura, traditie, recreere, aventura
Servicii si produse turistice: cazare,
agrement, experiente
Întreprinzatorii agroturismului: taranii,
managerii, comunitati -locale/organizatii
Fig. 1 Conceptualizarea turismului rural
Sursa: Stephen I. Page, Don Getz, International Perspectives, UK,
Oxford, 1997, “The business of rural tourism”
90

Legat de aceste particularităţi, de aceste elemente definitorii, Bernard Lane
se întreabă: “Are turismul rural calităţi intriseci speciale sau este simplu turism
într-o localitatea rurală?.
Răspunsul constă într-o listă de elemente particulare acestui gen de turism:
- apropierea de natură, absenţa aglomeraţiei, existenţa liniştii şi a unor dotări
nemecanizate;
- contactul personal între gazdă şi turist;
- antiteza anonimităţii urbane;
- spiritul de continuitate şi stabilitate într-o istorie îndepărtată;
- posibilitatea de a cunoaşte zona şi populaţia care locuieşte acolo;
- dezvoltarea comunităţii locale prin dezvoltarea turismului rural.
În literatura de specialitate românească, una din definiţiile turismului rural
presupune acel tip de activitate turistică, asociată mediului rural, care gestionată
într-un mod adecvat asigură perenitatea spaţiului rural şi convergenţa intereselor
economice şi spirituale ale ofertanţilor şi respectiv clientelei, ce relaţionează prin
mijlocirea produsului turistic. Într-un mod mai pragmatic, unii specialişti privesc
turismului rural ca o ecuaţie: “ecuaţia fundamentală a produsului turistic rural
este: cazarea la fermă = vacanţa petrecută în sat + petrecerea timpului liber în
spaţiul rural”.
Conform metodologiei adoptate de Ministerul Turismului, Centrul de
cercetare pentru promovarea turistică internaţională şi de ANTREC (Asociaţia
Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural) turismului rural îmbrăţişează
toate activităţile turistice derulate în mediul rural, având drept scop valorificarea
potenţialului natural şi uman al satelor.
În comparaţie cu agroturismul, turismul rural are o sferă de cuprindere mult
mai largă, are caracter permanent şi dispune de o structură de primire eteropană,
reprezentată prin hoteluri rurale, hanuri, campinguri, popasuri turistice, sate de
vacanţă, bungalouri sau vile grupate în jurul unor spaţii comune pentru masă,
agrement, distracţii sportive etc. activitatea de bază a persoanelor implicate este
prestarea unor servicii turistice, iar veniturile realizate au caracter permanent.
AGROTURISMUL
Putem considera agroturismul ca un concept mai restrâns, integrat în
turismul rural şi care se referă la totalitatea serviciilor turistice practicate şi legate
în mod direct de gospodăria ţărănească. Termenul de agroturism vizează activitatea
de găzduire şi petrecere a timpului în gospodăria ţărănească, împreună cu gazdele;
astfel acest concept vizează oferirea serviciilor de cazare, masă şi agrement în
cadrul gospodăriei şi în strânsă legătură cu aceştia. Orice altă formă de turism
practicat la sat este inclus în domeniul turismului rural. În turismul rural apare
necesitatea creării unor spaţii de cazare, în timp ce în agroturism se vor utiliza
gospodăriile agricole ca perimetre de desfăşurare a prestaţiei turistice.
91

Agroturismul, ca formă paticulară a turismului rural, trebuie să fie practicată
de fermieri şi gospodari ca o activitate secundară, agricultura rămânând principala
ocupaţie şi sursă de venit.
Comisia Zonei Montane din România, în cadrul “Programului privind
organizarea şi dezvoltarea agroturismului în zona montană”, defineşte agroturismul
“ca o formă particulară de turism rural, mai complexă, cuprinzând atât activitatea
turistică propriu-zisă: cazare, pensiune, circulaţie turistică, derularea
programelor, prestarea serviciilor de bază şi suplimentare, cât şi activitatea
economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turiştilor (activităţi
productive de obţinere şi de prelucrare a produselor agricole în gospodărie şi
comercializarea acestora către turişti, sau prin reţele comerciale, precum şi modul
de petrecere a timpului liber)”.
În cadrul conceptului de dezvoltare durabilă, agroturismul devine factorul ce
asigură păstrarea nealterată a structurilor şi modurilor de viaţă rurală, a obiceiurilor
şi tradiţiilor, într-un cuvânt a unei culturi tradiţionale pusă la dispoziţia turiştilor.
Această formă de turism este o activitate multifuncţională, ea reprezentând mai
mult decât un sejur petrecut la o casă ţărănească. Interesul în creştere faţă de
alimentaţia naturală şi raţională reprezintă un factor de atracţie ce se manifestă tot
mai pregnant pe piaţa internaţională, şi în special în ţările dezvoltate. Viaţa la ţară
asigură o odihnă activă, din ce în ce mai rară sau mai scumpă în mediul urban.
Datorită dimensiunilor relativ mici ale firmelor implicate (de cele mai multe ori de
natură familială), agroturismul este apt să satisfacă mai bine cererea turiştilor
pentru calitate, intimitate, originalitate, iar elasticitatea serviciilor cumpărate
asigură adaptibilitatea acestora la nevoile individuale.
Agroturismul poate să ajute la diversificarea şi, deci, la stabilizarea
economiei locale, la crearea unor oportunităţi de afaceri şi prin acestea la apariţia
de noi locuri de muncă, promovarea şi dezvoltarea serviciilor,diversificarea
modului de utilizare a forţei de muncă, atragerea de noi investiţii.
Agroturismul se conturează ca o activitate capabilă să valorifice excedentul
de cazare care există în numeroase gospodării, pregătite şi amenajate pentru a primi
oaspeţi pe o perioadă de timp determinată. El generează motivaţia gospodarului de
a amenaja interiorul şi exteriorul gospodăriei în scopul obţinerii de venituri
suplimentare, îl stimulează să dezvolte activităţi complementare preocupărilor sale
de bază, să fie la nivelul standardelor de calitate dorite de turişti.
În esenţă, agroturismul presupune o valorificare superioară a valenţelor
economice, naturale şi antropice ale unor aşezări rurale prin turism, accentul
punându-se pe menţinerea componentelor tradiţionale atractive în paralel cu
satisfacerea cerinţelor turismului modern, competitiv; coparticiparea şi coabitareaa
reciprocă turist-musafir şi gazdă-receptor fiind elemente definitorii.
Radu Rey aprecia că “agroturismul nu este doar un factor de echilibru
economic, care angrenează o multitudine de factori adiacenţi şi resurse
reproductibile, ci devine un ambasador cultural-educaţionaal, un instrument
constant şi nu foarte costisitor-de progres social.” Prin prestaţia agroturistică intră
în contact categorii de oameni (gazde şi turişti) care provin din medii economice şi
92

sociale total diferite şi care, prin această interacţiune pot determina evoluţii
pozitive atât în rândul turiştilor – care intră în contact cu alte mentalităţi, obiceiuri
cu un alt mod de organizare a vieţii, cât şi în rândul gazdelor care pot cunoaşte o
serie de caracteristici ale mediului şi locurilor din care provin turiştii. Astfel, prin
schimbul de informaţii, lumea rurală iese din izolarea, dar îşi protejează
dimensiunea culturală, viabilitatea şi stabilitatea prin turism.
Activităţile agroturistice trebuie să fie elemente de menţinere şi de
dezvoltare a activităţilor agricole şi nu un substituent al acestora, deoarece s-ar
pierde esenţa agroturismului.
Factorii care au stimulat şi stimulează dezvoltarea agroturismului,
influenţând asupra creşterii fluxurilor turistice sunt, în principal: creşterea stresului
urban, creşterea interesului pentru menţinerea sănătăţii în paralel cu creşterea
nivelului de educaţie, creşterea interesului pentru autentic, tradiţional,pentru
anumite specialităţi culinare, pentru linişte şi confort psihic, creşterea cererii de
oferte turistice personalizate, afirmarea individualismului pe piaţa turistică.
TURISMUL ECOLOGIC (ECOTURISMUL)
Ecoturismul se conturează ca o nouă formă de turism, care s-a dezvoltat
foarte repede în ultimul deceniu sub deviza “turism al naturii”, caracterstica
principală fiind orientarea puternică a activităţii spre anumite principii ecologice.
Este un turism practicaat de grupuri mici de oameni, sau la un nivel redus (ca
afacere); contribuie la conservarea biodiversităţii şi susţine prosperitatea populaţiei
săteşti; include acţiuni responsabile atât din partea turiştilor,cât şi din partea
industriei turismului.
Ecoturismul presupune desfăşurarea întregii activităţi turistice şi economice
într-un mediu ambiant nealterat, unde restructurările economice şi ajustările
tehnico-edilitare sau remodelarea managementului mediului - întreprinse pentru
satisfacerea nevoilor de bunăstare a populaţiei – nu trebuie să afecteze, sub nici o
formă, moştenirea generaţiilor viitoare. Iată de ce acest tip de turism necesită
adoptarea unui nou comportament din partea agenţilor economici şi turistici, din
partea turiştilor şi populaţiei în general, din partea organizaţiilor guvernamentale
şi nonguvernamentale, deziderat realizabil prin: implicarea educaţiei ecologice la
nivelul tuturor categoriilor de populaţie; promovarea responsabilităţilor morale şi
etice, precum şi a atitudinii îndreptate spre conservarea şi protejarea mediului
natural şi cultural de către toţi agenţii; culturalizarea turiştilor şi participarea lor la
experienţe directe.
Ca o formă de turism bazată pe natură ecoturismul a început să fie studiată
de către experţii în dezvoltare încă din anii '90, astfel în anul 1991 “The
International Ecotoruism Society” – societate non-profit având 1600 de membrii
din 110 ţări – defineşte ecoturismul ca fiind “acele călătorii responsabile, ce
conservă mediul şi susţin dezvoltarea populaţiei locale”. Această definiţie se
apropie mai mult de forma unui principiu, decât de explicitarea elementelor care
condiţionează în practică ecoturismul.
93

În 1996, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN),
apreciază ecoturismul prin excursiile organizate în mod responsabil faţă de mediu
şi prin turiştii care se bucură şi apreciază natura, elemente peste care se suprapun
măsurile de conservare, limitarea impactului negativ şi furnizarea unor beneficii
socio-economice importante pentru populaţia locală.
Ca un instrument ce ajută la dezvoltare, ecoturismul poate fi pus în practică
prin cele trei principii ale conservării pe baza diversităţii biologice, principii
enunţate sub egida UNEP (Consiliul de Administraţie al Naţiunilor Unite pentru
Mediul Înconjurător):
să conserve diversitatea biologică şi culturală prin întărirea sistemelor
manageriale (publice şi private) şi prin creşterea valorii de ecosistem;
să promoveze folosirea biodiversităţii prin generarea de venituri, locuri
de muncă şi posibilităţi de afaceri în ecoturism şi în reţelele de afaceri
ce ţin de ecoturism;
să împartă beneficiile dezvoltării cu comunităţile locale prin atragerea
şi participarea acestora la planificarea şi managementul afacerilor de
ecoturism.
Susţinătorii ecoturismului consideră această formă de turism ca făcând
parte din aria turismului susţinut (ca şi turismul rural, sau agroturismul), care are o
poziţie aparte pe piaţa turistică (Fig. 2)
Turism
cultural
Fig. 2 Poziţionarea ecoturismului pe piaţa turistică
Turism rural
Ecoturism
Piaţa turistică
Turism
natural
Turism
montan si de litoral
Turism de aventură
Turism
de afaceri
După “Ecoturism, principles, practices & Policies for sustainability”,
UNEP, 2000
Deşi atât ecoturismul, cât şi turismul de aventură fac parte din turismul
natural trebuie făcută o distincţie clară între aceştia. Astfel, ecoturismul are o
legătură mai puternică cu turismul rural şi cultural; în ecoturism motivaţia este
94

aprecierea naturii şi a tot ce este legat de cultura locului, în timp ce turismul de
aventură este ca un exerciţiu fizic sau ca o provocare într-un mediu natural. Pe de
altă parte, din punct de vedere funcţional, ecoturismul este în mare parte individual
şi practicat la scară mică, concentrându-se pe capacităţi turistice reduse (ca număr
de locuri).
Putem considera că un turism ecologic bine conceput ar trebui să genereze,
în toate cazurile, rezultate pozitive, obţinute dintr-o dezvoltare durabilă.
DEZVOLTAREA AGROTURISMULUI ŞI TURISMULUI RURAL ÎN
ROMÂNIA
România oferă mari oportunităţi dezvoltării turismului rural, în general, şi
agroturismul, în special, dispunând de un cadru construit rural pitoresc, cu case şi
gospodării confortabile, cu oameni ospitalieri ce au o tradiţie culturală şi artistică
proprie, cu meşteşugari şi artizani talentaţi, cu o zestre etno-folclorică deosebită.
Turismul rural în România se practică “din totdeauna”, dar se practică
“spontan, întâmplător şi neorganizat” şi se materializează prin cazarea vizitatorilor
ocazionali ai unei aşezări rurale la cetăţeni (fenomenul se înregistrează din anii
1920-1930).
Primele începuturi de a trece la un turism rural organizat s-au făcut în 1972
când, la cererea Ministerului Turismului, Centrul de cercetare pentru promovarea
turistică internaţională identifică şi selectează 118 sate reprezentative pentru
România care ar putea fi introduse în circuitul turistic intern şi internaţional. Un an
mai târziu au fost declarate experimental 14 sate turistice: Lereşti şi Rucăr în
Argeş; Fundata şi Şirnea în Braşov; Vaideeni în Vâlcea; Sfântu Gheorghe,
Murighiol şi Crişan în judeţul Tulcea; Sibiel în Sibiu; Tismana în Gorj; Poiana
Sărată – Bacău, Racoş – Timiă; Bogdan-Vodă-Maramureş; Vatra Moldoviţei -
Suceava.
Cu toate acestea, satele turistice au rămas nefuncţionale pentru turismul
internaţional, deoarece în 1974 s-a interzis, prin decret, cazarea turiştilor străini în
locuinţe particulare. Doar câteva sate care au apucat să încheie rapid contracte pe
piaţa externă, prin ONT Carpaţi, Bucureşti au derulat astfel de activităţi pe plan
internaţional şi doar pentru anul respectiv (Rucăr, Crişan, Murighiol, Sibiel).
Interesul pentru turismul rural renaşte din nou după 1989. Un factor care a
influenţat în mod evident dezvoltarea agroturismului l-a reprezentat înfiinţarea
unor asociaţii ale prestatorilor de servicii turistice în mediul rural. Pe măsură ce
interesul a crescut s-au înfiinţat o serie de mici firme, au luat naştere asociaţii
locale, iar mai apoi cele naţionale. Acestea au avut preocupări legate de evaluarea
potenţialului turistic al zonelor, identificarea potenţialului de cazare (gospodării şi
pensiuni), concretizarea produselor turistice rurale, realizarea unei oferte turistice
proprii.
Dintre asociaţiile care au avut un rol deosebit în susţinerea şi dezvoltarea
acestui domeniu amintim în mod special: FRDM, ANTREC şi CEFIDEC.
95

Federaţia Română pentru Dezvoltarea Montană (FRDM), înfiinţată în
anul 1991, şi-a orientat acţiunile cu precădere spre dezvoltarea montană; a fost
prima organizaţie care, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, în anul
1994 a realizat un proiect de integrare a tinerilor în mediul rural, prin pregătirea lor
pentru prestarea unor servicii agroturistice. De asemenea, a pus bazele unor
colaborări cu organisme specializate din UE (ex: CEBEMO – Olanda, Cleconfort -
Franţa) în domeniul integrării ofertei româneşti în oferta europeană, uniformizării
criteriilor de clasificarea a pensiunilor, cursuri de pregătire pentru gazde, etc.
În anul 1994 se înfiinţează Asociaţia Naţională pentru Turism Rural,
Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), care va juca un rol hotărâtor în tot
ceea ce a însemnat dezvoltarea turismului rural, implicit a agroturismului în
România.
ANTREC-ul este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, non-profit,
membră a Federaţiei Europene de Turism Rural (Eurogites), care a luat fiinţă în
1994, având în prezent o reţea de 30 de filiale, în tot atâtea judeţe. Scopul
ANTREC este: identificarea şi promovarea potenţialului turistic rural; organizarea
cursurilor de pregătire profesională pentru gazde, agenţii de turism rural, prin
seminarii, cursuri de scurtă şi lungă durată, schimburi de experienţă între ANTREC
şi organizaţii similare din ţară şi străinătate; transmiterea de informaţii legate de
turismul rural întregii reţele ANTREC şi instituţiilor implicate în mod direct sau
indirect în promovarea şi dezvoltarea turismului rural; organizarea campaniilor de
publicitate pentru unităţile clasificate şi omologate, inclusiv în reţea prin mijloace
mass-media; participarea la evenimentele importante specifice, atât pe plan intern
(regional şi naţional), cât şi extern (târguri şi burse de turism).
Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi – CEFIDEC
– Vatra Dornei este o instituţie publică, în subordinea Ministerului Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor, înfiinţată în 1994, având ca obiectiv dezvoltarea
aşezărilor din mediul rural. Acesta poate fi luat ca un model de instituţie publică
care s-a implicat în tot ceea ce înseamnă dezvoltare rurală, consilierea localnicilor
pe diferite domenii, inclusiv agroturism, încheierea unor convenţii de colaborare cu
diferiţi parteneri din UE, etc.
După anul 1990, s-a înregistrat o tendinţă de promovare şi încurajare a
turismului rural şi agroturismului, atât din partea autorităţilor locale şi naţionale,
cât şi din partea asociaţiilor profesionale din domeniul turistic. Cu toate că ritmul
de creştere este destul de lent, totuşi este un fenomen în dezvoltare, cu o
multiplicare evidentă a bazei de cazare specifice.
Un moment important în dezvoltarea turismului şi agroturismului în
România a constituit-o aprobarea Ordonanţei nr. 62/1994, promulgată ulterior prin
legea nr.145/1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de
turism rural în zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre. Conform
acestora pensiunile turistice sunt structuri de primire pentru găzduire şi servire a
mesei, cu capacitate cuprinsă între 3 şi 20 de camere, funcţionând în locuinţele
cetăţenilor sau în clădiri indepenedente şi pentru servicii de pregătire şi servire a
mesei; ferma agroturistică este o structură de primire pentru găzduire şi servire a
96

mesei, cu capacitatea cuprinsă între 3 şi 20 de camere, funcţionând în cadrul
gospodăriilor ţărăneşti care asigură alimentaţia turiştilor cu produse proaspete din
surse proprii sau locale.
Tabelul. nr.1
Clasificarea unităţilor de cazare după gradul de confort
Anul Tipuri de Total 5 4 3 2 1 Neclasificate
unităţi unităţi stele stele stele stele stea
2001 Pensiuni
turistice
rurale
193 - 2 18 126 47 -
2001 Ferme
agroturistice
343 - - 21 220 102 -
Sursa: Ministerul Turismului
La nivelul anului 2001 majoritatea covârşitoare a pensiunilor din mediul
rural era apreciată la 2 stele(Tab. nr.1), iar ca poziţia geografică predominau
unităţile de cazare prezente în zona montană, cu un potenţial turistic mai variat, cu
obiceiuri şi tradiţii bine păstrate, cu un mediu ambiant mult mai relaxant. (Tab.nr.2)
Tabelul .nr.2
Repartiţia pensiunilor turistice rurale şi aporturile pe zone turistice
Anul/Zona turistică Pensiuni turistice rurale Pensiuni agroturistice
2001
Zona balneară 1 3
Zona litorală 3 -
Zona montană 101 129
Zona Delta Dunării 4 7
Zona urbană - 1
Alte localităţi şi trasee turistice
Sursa: Ministerul Turismului
84 203
BIBLIOGRAFIE
BETEILLE, R., (1999), “La valorisation touristique de l'espace rural”, Univ. Poitiers.
CRAIK J., (1991) “Gouvernment promotion of tourism the role of the Queensland
Tourist and Travel Corporation”, The Centre for Australian Public Sector
Managemnt, Griffith University, Brisbane.
PETREA, R., PETREA, D., (2000),“Turism rural”, Ed. Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca.
BRAN., F., MARIN., D., SIMON, T., (1997), “Turismul rural. Modelul
european”, Ed. Economică, Bucureşti.
* * * (1991), Comisia Zonei Montane din România – “Programul privind
organizarea şi dezvoltarea agroturismului în zona montană”.
*** (2001)- “Carpaţii Rromâniei. Dezvoltarea durabilă-calitate-tradiţii-diversitate”,
Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Bucureşti.
97