JUDE UL SATU MARE - CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFIC Ă

JUDEŢUL SATU MARE - CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ
Aşezat în zona de contact a Câmpiei Tisei cu Carpaţii Orientali şi Podişul Someşan, are un
relief variat, în acre ase deosebesc două nivele: câmpia şi zona înaltă.
Câmpia predomină, ocupând 63% din suprafaţa judeţului şi se găseşte în partea centrală şi
vestică. Cea mai întinsă este
Câmpia Someşului (inferior),
înclinată uşor de la sud-est la
nord-vest. Ea este străbătută de
râul Someş, care în perioadele
cu multe precipitaţii iese din
albie şi produce inundaţii. Este
o câmpie joasă, cu altitudini
între 118-160 m, străbătută de
albii părăsite ale Someşului,
ceea ce a favorizat stagnarea
apei. Ea e continuată cu C.
Ecedea, Crasnei, Ierului,
Nirului, Sălacea.
Câmpia Ecedea a luat
naştere pe cuprinsul fostului
bazin al mlaştinii Eced, cea mai
sălbatică şi întinsă din şesul Tisei. Mlaştina era alimentată de apele Crasnei, dar la sfârşitul
secolului al XIX-lea, râul a fost deviat pe la marginea mlaştinei, au fost săpate şanţuri de
scurgere, canale, iar mlştina a fost asanată.
La sud de Ecedea, e Câmpia Crasnei, drenată de apele Crasnei. Partea nordică, unde Crasna
e canalizată şi îndiguită, e ferită de inundaţii, partea sudică fiind ameninţată de revărsări
primăvara. Câmpia Crasnei este o continuare a Câmpiei Ierului (120 m), câmpie formată prin
colmatare pe zona mlăştinoasă şi inundabilă a pârâului Ier.
Câmpia Nirului este o câmpie mai redusă ca suprafaţă, mai înaltă, cu altitudini între 131 –
160 m şi, pe alocuri are dune de nisip care dau reliefului un aspect vălurit. În unele locuri,
dunele de nisip alternează cu zone mlăştinoase. Dunele de nisip se fixează prin plantaţii de
salcâm, viţă de vie şi pomi fructiferi.
La nord şi nord-vest de Carei se află Câmpia Carei, câmpie (120 – 163 m) săracă în cursuri
de apă, dar apa freatică e la 2-4 m adâncime.
Câmpia Sălacea este o zonă de şes mai înaltă, care face legătura cu dealurile Tăşnadului.
Dealurile ocupă partea de est şi sud-est. Cele mai înalte culmi sunt în Culmea Codrului şi
Dealurile Tăşnadului (vârfurile Lespezi 575 m, Ţicău 533 m, Tarniţa 551m). Aceasta se prezintă
sub formă de culmi largi, bine împădurite, întrerupte de văi. Coboară lent spre Valea Barcăului,
pe când spre Valea Ierului şi Câmpia Crasnei, se termină aproape brusc, cu diferenţe de 70-90
m.
Deşi nu este înalt, văzut de pe câmpie Vârful Codrului pare semeţ, sub forma unei culmi
netede, ce domină un piemont îngust şi puternic fragmentat de văi adânci, Piemontul Codrului.
La poalele masivului cristalin al Culmii Codrului se aşterne o zonă de dealuri piemontane,
sculptate de către apele curgătoare, alcătuite dintr-un material foarte complex de nisipuri
intercalate cu pietrişuri, argile şi marne, rezultat al unei vii activităţi fluviatile.
Partea nord-estică a judeţului e dominată de M-ţii Oaş cu înălţimea maximă de 827 m în vf.
Frasinu, şi M-ţii Gutâi, cu înălţimea maximă de 1201 m în vf. Pietroasa, munţi vulcanici, dar
conurile vulcanice au fost distruse, păstrându-se măguri izolate Pietroasa, Heghiu-Mic,
Cetateaua-Mare şi Mica, etc.
Munţii Oaşului împreună cu ramificaţiile vestice ale Munţilor Gutâi închid Depresiunea
Oaş. Aceasta se întinde pe 614 km 2 . Depresiunea Oaşului bine individualizată în masa
vulcanică, prezintă un relief variat în cadrul căruia se disting dealuri piemontane (400 600 m),

martori de eroziune alcătuiţi din roci vulcanice, câmpii piemontane cu înclinare lină (200 400
m), şi lunci mai înguste sau mai largi.
Compartimentată în cele trei bazinete, al Negreştiului, Târşolţului şi Cămârzanei, pe
suprafaţa depresiunii se pot distinge două zone geomorfologice, una piemontană şi alta a
luncilor.
Zona piemontana prezintă trei sectoare: al dealurilor piemontane înalte, al piemonturilor
joase, o suprafaţa larg ondulata şi uşor înclinată, şi al câmpiilor piemontane a căror suprafaţa de
acumulare este relativ netedă şi uşor înclinată spre luncile râurilor. Zona luncilor, care cuprinde
albia majora a principalelor râuri ce drenează depresiunea,are o extensie mai mare în părţile
centrale şi vestice, pătrunzând sub forma de culoare şi în fâşia piemontană. În această zonă s-au
efectuat o serie de lucrări hidroameliorative, dintre care cea mai importantă este lacul de
acumulare de la Călineşti-Oaş, pe valea Turului.
Clima este temperat continentală moderată, cu mici diferenţe între câmpie şi dealuri. Verile
sunt călduroase, iernile sunt mai blânde decât în restul ţării, cu desprimăvărări timpurii şi cu
precipitaţii relativ reduse. Temperatura medie anuală între 8°C la poalele Munţilor Oaş, Gutâi şi
în Codru; 9°C la Carei şi 9,7°C la Satu Mare. Datorită aşezării longitudinale mai nordice,
această temperatură e cea mai scăzută din Câmpia Tisei. Maxima absolută de +39,5 ○ C a fost
înregistrată la Carei pe 10 august 1952, iar minima absolută de -30,4 ○ C a fost înregistrată tot la
Carei, în 29 decembrie 1963.
În Depresiunea Oaş climatul este puţin mai rece şi mai umed faţă de câmpie, iar pe Culmea
Codrului e mare cantitatea de precipitaţii.
Vânturile dominante au direcţia N-V; primăvara şi vara predomină vânturile vestice însoţite
de ploi, iar toamna şi iarna direcţia vânturilor este estică şi nord-estică
Cele mai importante ape curgătoare din judeţ sunt:
Someşul, are pe teritoriul judeţului un curs de 61 km, liniştit dar cu debit fluctuant. Încă din
secolul aş XIX-lea, pe malul Someşului, în perimetrul oraşului Satu Mare, au fost construite
diguri lungi de 17,3 km pe malul drept şi 11 km pe malul stâng. După inundaţiile din 1970,
digurile au fost consolidate, înălţate cu 2-3 m şi extinse, ajungând pe malul drept la 47,6 km şi
pe malul stâng, la 37,3 km.
Crasna străbate judeţul pe o distanţă de 57 km, prin C. Crasnei, şi are debit fluctuant.
Cândva a curs prin mlaştina Ecedea, alimentând-o, şi se vărsa în Someş. De la sfârşitul secolului
al XIX-lea, printr-un canal ce porneşte de la Moftinu Mic şi trece pe la marginea zonei
mlăştinoase, a fost dirijată şi se varsă în Tisa.
Turul izvorăşte din M-ţii Oaş, are cel mai lung curs, 70 km, trece prin Depresiune Oaş şi o
parte a C. Someşului. Principalul afluent este Talna, ce străbate judeţul pe o lungime de 35 km
Homorodul izvorăşte din versantul nordic al Culmii Codrului şi este principalul colector al
pârâurilor din acest spaţiu. Are un curs de 59 km. Datorită faptului că Homorodul curgea spre
mlaştina Ecedea, alimentând-o şi menţinând-o, la sfârşitul secolului al XIX-lea apele lui şi ale
afluenţilor săi au fost colectate într-un canal de centură, Canalul Homorod, şi astfel, deviate spre
Someş pe la Păuleşti. În 1977 digurile au fost supraînălţate şi albia regularizată.
Ierul are un curs de 30 km. Valea sa a fost regularizată şi îndiguită. Din punct de vedere
hidrografic se află în administraţia judeţului Bihor.
Pe teritoriul judeţului există 16 lacuri artificiale, majoritatea populate cu peşte: L. Călineşti-
Oaş pe Tur, L. Moftin, L. Adrian, L. Moftinu Mic, L. Andrid, pe Valea Solduba, L. Apa prin
excavarea nisipului, etc.
Teritoriul judeţului are şi:
a) ape minerale carbogazoase (Bixad, Turţ)
sulfuroase (Vama, Luna, Ghenci, Puturoasa)
bicarbonate (Tarna, Valea Măriei, Noroieni)
b) ape hipertermale: de 30 ○ C şi peste la Carei, Domăneşti, Acâş, Tăşnad
de 50 ○ C la Satu Mare
peste 70 ○ C la Ady Endre
Câmpia se încadrează în zona de silvostepă, favorabilă culturilor de cereale, plante textile,
oleaginoase, plante de nutreţ, legume. La Livada, Ardud, Foieni apar păduri de stejar
2

pigmentate de diverse specii de arbori: frasin, cireş, paltin şi de arbuşti: alun, păducel,
porumbar, trandafir sălbatic.
Pe malul râurilor sunt arbori de esenţă moale: sălcii, plopi, soc, mur, etc. În zona
dealurilor sunt livezi cu pomi fructiferi şi viţă de vie. Pe versanţii dealurilor apar păduri de
gorun, carpen, tei, frasin, paltin.
Pe Culmea Codrului este un covor vegetal abundent, mai ales primăvara fiind prezenţi
ghiocei, brânduşe, viorele, toporaşi, anemone, etc. În aceste păduri întâlnim endemite carpatice
precum brusturele negru şi colţişorul. Molidişele ocupă spaţii restrânse în zonele mai înalte ale
Munţilor Oaş şi Gutâi. Pe vârful Pietroasa apar afinetele. Castanii comestibili sau dulci preferă
climatele mai calde: Viile Oraşu Nou, Bixad, Halmeu, Huta Certeze, Boineşti, Hodod.
Pajiştile şi fâneţele sunt dominate de păiuş, firuţe, ovăscior, margarete, coada şoricelului.
În bogăţia vegetală nu pot fi trecute cu vederea speciile pe care frumuseţea lor le-a pus în
primejdie. Laleaua pestriţă, narcisele albe, crinul de pădure, au fot culese excesiv şi astfel
trebuie ocrotite, protejate. Inedite în peisajul floristic sunt şi câteva specii de orhidee, precum şi
varietate de brânduşe albe şi călugărilor
Unele elemente ale florei sunt conservate în rezervaţii:
- Parcul dendrologic Carei are peste 250 specii, unele dintre ele rarităţi ca Ginko Biloba,
Douglas, Libocedrul
- Platanii din Marna,
- Cedrul atlantic de la Viile Halmeu,
- Teiul de la Cămârzana,
- Arborii de lalea din Livada şi Pomi
- Frasinul de Pensylvania aflat la Păuleşti
- „Muma pădurii” din pădurea Sitari, etc.
Fauna este bogată şi variată. Larg răspândite sunt mamiferele mari: mistreţul, ursul,
cerbul, lupul, pisica sălbatica, căprioara, jderul, etc. În zona deluroasă apar veveriţe, vulpi,
iepuri. În zonele de câmpie se găseşte popândăul, hârciogul, viezurele, orbetele, iar în zonele
mlăştinoase bizamul. Dintre păsări amintim: raţe, gâşte, pescăruşi, privighetoarea, cucul, mierla,
şoim, bufniţă, ciocănitoarea, etc. Dintre reptile amintim: vipera, broasca de mlaştină,
salamandra, iar dintre peşti amintim: caras, clean, ştiucă, plătică, şalău, mreana, somnul,
păstrăvul.
Peisajul natural al judeţului a fost transformat în decursul timpului prin lucrări de
hidroamelioraţii, defrişări şi construcţii tehnice edilitare făcându-l de nerecunoscut faţă de cel
descris la începutul secolului al XIX-lea.
3

ISTORICUL ŢINUTURILOR SĂTMĂRENE
Judeţul Satu Mare, străbătut de vechiul râu Someş şi locuit din timpuri imemorabile de
geto-daci, a fost leagănul culturii şi civilizaţiei româneşti. Săpăturile arheologice din Ţara
Oaşului, de la Ardud, Medieşu-Aurit, Homorod şi Sanislău au scos la lumină relicve atestând
viaţa umană în această regiune începând din Paleolitic. Un punct de reper al istoriei acestei
regiuni este reprezentat de daci, care au trăit aici aproape 1000 ani creând o remarcabilă
civilizaţie a cărui model, este aşezarea Medieşu-Aurit unde se găsesc rămăşiţele a 13 cuptoare
de olărit care au fost scoase la lumină, reprezentând cel mai mare
tezaur arheologic de acest fel din ţară. La sfârşitul secolului al IX-lea
şi începutul secolului al X-lea, regiunea a făcut parte din Voievodatul
lui Menumorut care a avut cetatea de scaun la Satu-Mare (Castrum
Zotmar), cucerită de unguri după lupte crâncene care au durat trei zile,
după cum menţionează Cronicarul Anomin în Gesta Hungarorum.
Începând cu anul 1006, regina Gisela a Ungariei a încurajat stabilirea
coloniştilor germani în jurul unor cetăţi, printre care şi Sătmarul. În
jurul cetăţii s-a format comitatul Satu Mare
Cetatea Satu Mare
atestat documentar în 1181, când e pomenit comitele Nicolae al
Sătmarului.
Situându-se la intersecţia unor importante drumuri comerciale şi
având bogate resurse naturale, atestat în scrierile istorice din anul 1181,
judeţul Satu-Mare, a avut o istorie tumultoasă. Cetăţile de la Satu Mare,
Ardud, Medieşu-Aurit, Carei, etc., ale căror ruine rezistă până astăzi şi
bisericile romane de la Acâş (secolul al XIII-lea) şi bisericile gotice de la
Ardud, Eriu-Sancrai, Beltiug, ş.a., atestă continuitatea existenţială a locuitorilor acestei zone.
Aşezarea Satu Mare (Satmar) şi, odată cu ea şi cea vecină, Mintiul (Nemeti), au ajuns la
rang de oraş fiind pomenite cu acest statut în 1331: „Civitates de Zothmar et de Nymti”.
În cuprinsul secolelor XV-XVI, se constituie breslele micilor meseriaşi: curelari,
croitori, dogari, tăbăcari, fierari, cizmari, cojocari, aurari, argintari
După bătălia de la Mohács (1526), judeţul Satu Mare a fost revendicat atât de principii
austrieci cât şi de principii transilvăneni. În vara anului 1601 Mihai Viteazul şi-a stabilit tabăra
la Moftin pentru 20 de zile pregătindu-se pentru bătălia de la Gurăslău, ultima sa victorie. Peste
mai bine de o sută de ani, în 1711, armata prinţului Francisc Rakoczi al II-lea s-a predat trupelor
austriece la Moftin. În 1657, cetatea şi judeţul Satu Mare au fost cucerite de polonezi. Tratatul
de pace poartă semnătura colonelului Jan Sobieski, viitorul rege al Poloniei. Între 1660-1661
trupele otomane au devastat întreg ţinutul.
Guvernarea habsburgică de după 1711 a adus o perioadă de stabilitate şi prosperitate în
zonă. Coloniştii germani ajung aici în secolul al XVIII- lea şi se stabilesc pe proprietatea
Conţilor Karoly de Carei. Cele două războaie mondiale şi Unirea Transilvaniei cu România la 1
Decembrie 1918 sunt cele mai importante evenimente istorice ale judeţului din secolul XX.
Memorialul ridicat la Carei în 1964, o sculptură de Vida Geza, este probabil cel mai elocvent
simbol al istoriei secolului XX - războaie devastatoare, calamităţi naturale, şi comunism, dar
speranţele au reînviat după evenimentele din Decembrie 1989.
4
Cuptor de olărit

MUNICIPIUL SATU MARE
(maghiară: Szatmárnémeti, germană: Sathmar, vechea denumire românească: Sătmar)
Este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Satu Mare. Avea o populaţie de 115.142
locuitori în 2002. Municipiul Satu Mare se află în nord-vestul României, pe râul Someş, la 13
km de graniţa cu Ungaria şi 27 km de graniţa cu Ucraina. Coordonatele exacte sunt:
• paralela 47 o 47'30"
• meridianul 22 o 52'30"
• altitudinea 126 m
Datorită privilegiilor economice şi comerciale primite începând cu secolul al XIII-lea, Satu
Mare devine un însemnat centru al breslelor meşteşugăreşti. Secolul al XVIII-lea marchează
debutul unui intens proces de urbanizare a oraşului, din această perioadă datând câteva edificii
reprezentative: primăria veche, hanul, o cazarmă, biserica greco-catolică, biserica reformată etc.
În anul 1823 se înfiinţează Comisia de sistematizare a oraşului, care controlează şi dirijează
întreaga activitate edilitară. În 1844 se intensifică lucrările de pavare a oraşului începute în
1805. Apar şi primele întreprinderi industriale: Moara cu aburi, Fabrica de cărămida, Fabrica
Neuschloss de prelucrare a lemnului, Fabrica de cherestea, Fabrica Princz, Fabrica Unio. Fiind
la intersecţia drumurilor comerciale, Satu Mare devine un important nod feroviar. În 1871 se
construieşte linia ferată Satu Mare - Carei, în 1872 linia Satu Mare - Sighetu Marmaţiei, în 1894
linia Satu Mare - Baia Mare, iar după 1900 liniile ferate care legau oraşul Satu Mare de diverse
localităţi ale judeţului: Ardud (1900), Bixad (1906).
La finele primului război mondial, ca urmare a condiţiilor create de înfăptuirea Unirii de la
1 decembrie 1918, oraşul Satu Mare, ca de altfel toate oraşele transilvănene, cunoaşte o
dezvoltare evidentă în toate domeniile vieţii economice şi social - culturale. Marile întreprinderi
din oraş, prosperă în aceasta perioadă, iar municipalitatea realizează importante investiţii în căi
de comunicaţie, şcoli, spitale, construcţii publice, uzine comunale. Tot în acea perioadă, mai
bine spus pe 15 iulie 1919 se înfiinţează Liceul Mihai Eminescu, prima instituţie de învăţământ
secundar cu predare în limba română din oraş.
Plimbări prin oraş
Centrul Vechi – Piaţa Libertăţii
Oraşul îşi descoperă farmecul pornind din Parcul Central, o oază de verdeaţă situată în
Piaţa Libertăţii. Parcul, de formă patrulateră, străbătut de numeroase alei interioare, este un loc
favorit de plimbare şi întâlnire a sătmărenilor. Zona sa centrală este configurată de jocul de ape
a două bazine cu fântâni arteziene , între care străjuieşte Statuia preotului Vasile Lucaciu,
militant pentru drepturile românilor. Capodoperă a sculptorului Corneliu Medrea, statuia a fost
realizată în 1936 şi amplasată în locul unde se găseşte şi astăzi.
Majoritatea construcţiilor din jurul Pieţei Libertăţii prezintă un interes
istoric deosebit. Astfel, în colţul sud-estic al Pieţei, la nr. 21, se găseşte
clădirea care adăposteşte Secţia de Artă a Muzeului Judeţean. Pe acest loc
se afla clădirea unde s-a semnat celebra Pace din anul 1711 de la Satu
Mare, prin care principatul Transilvaniei intra sub stăpânirea Austriei.
Ulterior, istoricul loc a fost cumpărat în 1798
de baronul Vecsey Istvan, fost general al
Biblioteca Judeţeană
împărătesei Maria Tereza, dar numai baronul
Vecsey Miklos, comite al sătmarului va
construi clădirea în anul 1842. Din vechea clădire existentă la 1798
se mai păstrează azi un singur corp de construcţie, care este socotit
cel mai vechi edificiu civil păstrat în oraş.
De aici mergând prin Piaţă în sensul acelor de ceasornic,
5
Casa Vécsey

ajungem la Biblioteca Judeţeană, adăpostită într-o clădire în stil neoclasic de secol XIX, este un
loc mult frecventat de sătmăreni. Ea dispune de un fond de carte de circa 358.000 de volume.
Există in fond bogat de carte maghiară, carte franceză şi germană.
În imediata vecinătate a acestei clădiri, se află una dintre cele
mai frumoase obiective arhitectonice din oraş: Casa Albă. La
începutul secolului al XIX-lea clădirea a fost reamenajată ca sală
pentru baluri, întruniri, spectacole şi, tot aici, a avut loc în 1910,
prima reprezentaţie cinematografică din oraş. Partea sa superioară este
placată cu marmură albă şi, de aici şi denumirea clădirii. Suprafaţa
albă este întreruptă de medalioane cuprinzând motive florale, precum
şi de casete în care un grup de îngeraşi susţin stema oraşului Satu
Mare.
Hotel Aurora
În colţul nord-vestic al Pieţei se află Hotelul Aurora, clădire modernă ,
cu opt etaje, ridicată în anul 1972. Hotelul dispune de 109 locuri de cazare,
un restaurant, o terasă-braserie. În incinta sa funcţionează Agenţia de Turism
Aurora şi Banca Românească.
Partea nordică a pieţei este dominată de clădirea Hotelului „Dacia” una
dintre cele mai frumoase clădiri în stil Secession din
Transilvania, construita în 1902, după un proiect
premiat la un concurs de arhitectură de la Viena.
Faţada, ornată generos cu motive fitomorfe, a fost
realizată din ceramică smălţuită. Acoperişul, o combinaţie a două nuanţe
de albastru, conferă o deosebita elegantă ansamblului. Cupola e bogat
ornamentată şi pictată cu elemente de mozaic floral.
În părculeţul de la capătul Pasajului Dacia se află Turnul Pompierilor cu o înălţime totală
de 47 m şi o înălţime cursivă de 34 m, a fost construit în anul 1904 din
iniţiativa episcopului Gyula Meszlényi, fiind proiectat de Ferencz Dittler şi
construit de Lajos Vajnai. Datorită înălţimii, turnul oferea o privire de
ansamblu asupra oraşului fiind folosit în acest sens pentru prevenirea
incendiilor şi protecţia împotriva lor. Astăzi, turnul este un obiectiv turistic
de mare atracţie fiind vizitat zilnic de peste 100 de vizitatori.
În colţul nord-estic al Pieţei Libertăţii se află Casa Ormos sau Casa cu
ceas electric Ormos, edificiu în stil neoclasic. Casa a fost construită la
începutul secolului XIX şi are un singur etaj. Este o clădire simplă,
balcoanele fiind ornate cu motive florale. La colţ se găseşte ceasul electric, care în anii ′50-′60 a
fost locul preferat de întâlnire al tinerilor.
Pe latura de est a Pieţei Libertăţii este situată Catedrala Romano-
Catolică. Forma definitivă de azi al catedralei datează din timpul
episcopiei lui Hám János, după cutremurul din 1834. El a construit
porticul împodobit înaintea faţadei, el a aşezat pe faţadă statuia
Mântuitorului şi în dreapta lui statuia apostolului Sf. Petru şi în stânga lui
statuia apostolului Sf. Paul, iar în nişele dedesubtul turnurilor statuile
regelui Sf. Ştefan şi a regelui Sf. Ladislau. Pe partea stângă de la intrare
se află capela Sfântului Anton, iar pe partea dreaptă capela Fecioarei de
Lourdes. În fundalul sanctuarului e altarul principal realizat în 1905, din
marmură de Carrara. Deasupra acestui altar se găseşte o scenă biblică
„Înălţarea Domnului”, realizată în 1836 de către Pesky Jozsef. Pe cupola
mică, deasupra altarului principal se găseşte scena recent restaurată ce
reprezintă Sfânta Treime.
În 1916 a fost instalată orga ce dispune de 4.160 tuburi şi 57 registre, aceasta fiind cea mai
mare orgă din bisericile catolice din România.
Catedrala dispune şi de o colecţie de obiecte de artă păstrată în încăperi amenajate în
vechea sacristie. Acesta cuprinde peste 100 de tablouri şi câteva zeci de obiecte de artă
decorativă: potir de argint, crucifix de fildeş, un veşmânt preoţesc lucrată cu fir de aur,
6
Casa Albă
Hotel Dacia
Catedrala
Romano-Catolică

confecţionată din mantia de încoronare a împărătesei Maria Tereza, o mostranţă cu 36 briliante
şi 6 rubine.
În faţa Catedralei se află, ca simbol şi omagiu, bustul episcopului Ham Janos, realizat de
Lakatos Pal, în 1999. Dedesubtul catedralei, în cripta bisericii, se odihnesc primii episcopi (5),
canonici (27) şi laici (2 foşti subprefecţi).
Din Piaţa Libertăţii călătoria se poate continua spre Palatul Episcopiei Romano-catolice, o
construcţie în stil clasic, monumentală, cu linii simple şi armonioase.
Clădirea a fost ridicată începând cu anul 1805, pe baza planurilor
arhitectului Bitthauser Jozsef din Wurtzburg. Capela episcopală este
considerată „bijuteria” palatului episcopal. Mobilierul capelei a fost
lucrat din plop de Siberia, de esenţă moale, uşor de prelucrat, şi
minunatele sale modele şi sculpturi.
Palatul Episcopiei
Biserica Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril. Monumentala clădire
a catedralei române a fost construită între anii 1932-1937, fiind aşezată
pe locul vechii biserici româneşti din Satu Mare, construită între anii 1799-1803. Stilul
edificiului este inspirat de arhitectura românească
tradiţională, cu o cupolă de pandantive, cu un pronaos flancat
de două turnuri laterale cu logii, cu portalul de intrare
monumental, trasat de o arhivoltă cu profiluri bogat
ornamentate cu brîu în torsadă şi vrejuri de acant. Planurile
construcţiei au fost elaborate de arhitecţii Victor Smigelschi
şi G.P.Liteanu.
Zugrăvirea şi pictarea interiorului au fost realizate de
Schnell şi fraţii Profeta. În subsolul catedralei se află o
colecţie de cărţi vechi, icoane şi obiecte de artă. Aici se află
peste 40 de icoane pe sticlă şi lemn.
La capătul străzii, într-un loc deschis,
Biserica
ortodoxă
se găseşte Biserica ortodoxă „Adormirea
Maicii Domnului”. A fost construită între
anii 1932-1937. Respectă stilul bisericilor
româneşti cu brâul exterior specific. Pictura a fost executată de fraţii Eugen şi
Eremia Profeta. Biserica are un cor renumit - cu o tradiţie de peste 75 de ani şi
un bogat fond documentar care vorbeşte despre bisericile româneşti din
interiorul cetăţii Sătmar, despre schismaticii de pe aceste locuri şi lupta
românilor împotriva campaniei de deznaţionalizare a episcopiei de Muncaci.
Intrarea se face printr-un portal monumental-arcade sprijinite pe şase coloane. Exonartexul este
deschis pe cele trei laturi.
Muzeul judeţean este una dintre cele mai importante instituţii de cultură ale judeţului Satu
Mare.
Clădirea actuală a sediului central are două niveluri, remarcânduse
ca element caracteristic linia dreaptă ce alternează cu arcurile
semicirculare ale ferestrelor clădirii, care articulează cele două
faţade (cea principală de pe str. Vasile Lucaciu şi cea de pe Calea
Traian). Clădirea câştigă în monumentalitate prin cele cinci
coloane adosate faţadei principale. După evenimentele din 1989
aici a fost aplaudată cuvântarea regelui Mihai şi a reginei Ana.
Din acest punct, ne continuăm plimbarea spre gară, dar putem poposi în „Grădina Romei”,
care îşi leagă numele ce cel al
unui edil al oraşului de la
începutul secolului XX: Kiss
Gedeon. Parcul are o
suprafaţă de 750 de ari. În
Grădina Romei
incinta parcului s-a construit
clădirea Băii Comunale, un
7
Biserica Sfinţilor Apostoli Mihail
şi Gavril
Muzeul Judeţean
Baia Comunală

estaurant în faţa căruia s-a amenajat un mic lac artificial, pe care orăşenii se plimbau cu
bărcuţele, două încăperi spaţioase unde se ţineau baluri. Aici a funcţionat şi fabrica de porţelan
DAC a lui Aurel Popp. Azi, aleile de platani şi tei înconjoară terenurile de joacă pentru copii şi
tot pentru aceştia funcţionează un trenuleţ care circulă în interiorul parcului.
Clădirea gării CFR a fost construită de inginerul Pfaff Ferenc în
1899 şi seamănă cu toate celelalte gări ce s-au construit în Imperiul
Austro-Ungar în această perioadă.
Nu departe de gară, tot în partea estică a oraşului, pe malul drept al
Gara CFR
Someşului, se găseşte zona de agrement „Someş”. Aici au fost captate
izvoare de apă termală cu o mineralizare de 99,96, conţinând clor,
natriu, calciu, magneziu şi având o temperatură de 36,5°C.
Revenind în centrul Vechi al oraşului şi pornind pe strada
Horea găsim Teatrul de Nord Satu Mare care funcţionează într-o
clădire construită în 1889, în stil neoclasic, cu un etaj. Sala de
spectacole a fost construită să cuprindă 800 de locuri. Din 1968,
teatrul are două secţii: română şi maghiară. El mai dispune de o
sală cu 100 de locuri, aflată în imediata apropiere.
Pornind din Piaţa Libertăţii pe strada Cuza-Vodă găsim casa
Biserica Calvaria
de Cultură G.M. Zamfirescu, într-o clădire de secol XIX, construită în stil
clasic.
Biserica Romano-Catolică „Calvaria”. Prima clădire a bisericii a fost
construită în 1844, dar terenul a cedat şi zidurile sau
crăpat. De aceea, în anul 1908, biserica a fost
demolată şi reconstruită în stil neogotic, de către
fraţii Weszelovszky. Ornamentele, motivele florale,
frumuseţea „dantelăriei din piatră” cu care sunt
decorate ferestrele dau bisericii o atmosferă
medievală.
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, una
dintre prestigioasele instituţii de învăţământ sătmărean, se află pe locul unui edificiu care a
aparţinut călugărilor iezuiţi. Clădirea datează din 1912. La intrarea găsim statuia Fecioarei
Maria şi bustul poetului Mihai Eminescu, lucrare în bronz, înaltă de 1 m, aşezată pe un soclu de
marmură.
Din Piaţa Libertăţii putem porni spre Colegiul Naţional „Doamna Stanca” instituţie cu un
bogat trecut istoric. Clădirea actuală datează din 1814 şi aici a funcţionat Gimnaziul romanocatolic.
Astăzi, faima liceului se continuă prin tradiţia sa umanistă, la care s-a adăugat cea a
ştiinţelor naturale.
Continuând traseul pe această stradă ajungem în Piaţa Păcii unde se găseşte Biserica
Reformată, cunoscută şi sub denumirea de Biserica cu Lanţuri
un monument semnificativ pentru imaginea arhitecturii
oraşului în sec. al XVIII-lea. Construcţia s-a desfăşurat pe
parcursul a 9 ani (1793-1802) şi este împrejmuită cu stâlpi
legaţi între ei cu lanţuri forjate, de aici şi denumirea "biserica
cu lanţuri". Păstrează valoroase piese de inventar: farfurii,
discuri şi potire, clopotul cel mare din turn (cel mai vechi
Biserica cu Lanţuri
clopot din oraşul Satu Mare) datează din anul 1633.
Colegiul Naţional „Kolcsey
Ferenc”, cu limbă de predare maghiară a fost construită la începutul
secolului al XIX-lea şi s-a finalizat în mai multe etape. Poartă numele
cărturarului din Săuca, localitate lângă Tăşnad, autorul imnului
maghiar.
8
Teatrul de Nord”
C.N. „M. Eminescu”
C.N. „Kolcsey Ferenc”

Următorul obiectiv este Biserica Romano-Catolică (Zarda),
construită în stil clasic, începând cu anul 1842, sub episcopul Ham
Janos. Exteriorul este simplu, biserica având un singur turn şi ferestre
în formă de semicercuri. Interiorul este mai bogat în decoraţiuni,
culminând cu altarul realizat în stil baroc.
Colegiul Naţional „Ioan Slavici” este o instituţie cu prestigiu,
C. N. „I. Slavici”
asigurat, în special, prin pleiada de educatoare şi învăţătoare pe care lea
risipit în ţinuturile sătmărene.
Centrul Nou – Piaţa 25 Octombrie
Centrul Nou al oraşului a fost construit la sfârşitul anilor ′70 şi la
începutul anilor ′80 pe spaţiul aflat între centrul vechi şi malul Someşului.
Clădirile de aici aparţin arhitectului Nicolae Porumbescu. Piaţa, în formă de
T, cuprinde în prim-plan Sediul politico-administrativ al Judeţului Satu
Mare. Clădirea are înălţimea de 86,5 m, fiind cea mai înaltă din ţară. Cele
trei turnuri ale sale simbolizează frăţia celor trei etnii sătmărene: români,
maghiari, germani.
Nota de parfum este dată de faleza Someşului
frumos amenajată pentru plimbări, dar şi de copacul
Copacul împletit
împletit Sophora japonica, o specie ornamentală orientală rudă cu salcâmul.
De aici ne putem îndrepta spre Strada Decebal
unde găsim Templul Mare şi Sinagoga Saare Tora
construite la intervale de 50 de ani, sunt foarte
diferite. Sinagoga este o clădire în stil baroc,
observabil în arhitectura exterioară şi în decoraţiunile
interioare. Templul Mare este o clădire monumentală,
cu influenţe maure, care reies din tratarea exterioară a clădirii (turnuri,
ornamente). El are similitudini majore cu templul Mare din Oradea,
construit în 1890, şi cu Templul „Înfrăţirea” din Dej, construit în 1907.
Fie din centrul vechi, fie din centrul Nou, trecând Someşul putem ajunge la Biserica
Greco-catolică „Sfinţii Arhangheli Petru şi Pavel”. Clădirea zveltă şi maiestuoasă,
impresionează prin următoarele dimensiuni: lungimea 40,5 m, lăţimea 14,5 m, înălţimea 14,5 m,
turnul situat central se ridică la 41 m. Biserica este realizată într-un stil modern.
TRASEE TURISTICE ÎN JUDEŢ
1. Satu Mare – Botiz – Ciuperceni – Livada – Oraşu Nou – Vama – Negreşti-Oaş –
Certeze – Huta Certeze – Bixad – Călineşti-Oaş – Turţ – Batarci – Tarna Mare
Livada, mai demult Şarchiuz, (în maghiară Sárköz), a primit statutul de oraş în 21 iulie
2006, ca urmare a Legii nr. 322/2006. La recensământul din anul
2002 au fost înregistraţi în Livada şi satele aparţinătoare 7.004
locuitori. Castelul Vecsey a fost construit în 1760, este un remarcabil
exemplu de arhitectură barocă, de plan dreptunghiular, pe 3 nivele.
Pe la 1760, în preajma castelului a fost amenajat un frumos parc
dendrologic, care cuprinde plante şi copaci bătrâni, rarităţi
Castelul Vecsey
dendrologice. Magnolia de aici este unică prin mărimea şi exotismul
ei. Biserica reformată-calvină (din 1457), deşi afectată de
intervenţiile din 1779, păstrează în cea mai mare parte arhitectura şi
decoraţia gotică. Biserica este de plan dreptunghiular, cu cor decroşat şi absidă poligonală, iar
bolta este gotică pe nervuri, în cor.
9
Sediul politicoadministrativ
Sinagoga

Din Livada urcăm spre zona deluroasă şi ajungem pe Dealul Mujdeni unde se află şi Lacul
Mujdeni. Cadrul natural din împrejurimile lacului oferă privelişti deosebite. Pe malul lacului se
înşiră o salbă de căsuţe de vacanţă, ascunse prin marginea pădurii din apropiere.
După Dealul Mujdeni prima aşezare este Oraşu Nou. Pe la 1700, în urma unei epidemii de
holeră, satul a fost ars şi locuitorii au coborât pe vatra de astăzi.
Ţara Oaşului este o depresiune întinsă, închisă de lanţul Munţilor Gutâi şi Munţii Oaşului
spre nord-est şi sud, de dealuri spre vest, iar spre sud-est are ieşire la câmpie. Are o întindere de
614 km 2 şi cuprinde în acest spaţiu comunele cu satele aparţinătoare, în total 22 de aşezări.
La aproximativ 2 km înainte de a intra în Vama putem face o
deviere. Cotim spre stânga şi ajungem într-o zonă colinară împădurită, la
175 m altitudine. Aici se află staţiunea Valea Măriei, staţiune cu ape
minerale bicarbonate, clorurosodice, carbogazoase.
Vama a fost un important centru de ceramică, unde smalţul asociat
cu motive, culori şi procedee noi, a apărut de timpuriu, sub influenţa
ceramicii bizantine. Integrată centrelor de ceramică smălţuită din nordul
Transilvaniei, producţia acestei localităţi prezintă
asemănări cu ceramica românească de tip bizantin
lucrată în nordul Moldovei: regăsim culorile galben
şi verde, pe fond deschis, motivul stelar şi grafitarea
(conturul motivelor realizat prin zgâriere). Începând
cu mijlocul sec. al XIX-lea, documentele depistate
în arhivele comunei indică existenţa certă a
olăritului şi înainte de 1850. Dacă la începutul secolului al XX-lea erau peste 30 de olari, în
1950 la Vama lucrau 12 olari, iar astăzi numai unul singur, Geza Istvanfi, angajat al Muzeului
Ţarii Oaşului din Negreşti – Oaş, nepotul renumitului meşter Frei Iosif.
Din Vama avem posibilitatea să parcurgem câteva trasee. La 9 km, la 400 m altitudine se
află o căldare cu diametrul de 4 km, căldarea fostului vulcan din microdepresiunea Puturoasa. În
decursul vremii, apa, oscilaţiile de temperatură şi vânturile au redus adâncimea căldării, dar
marginile ei sunt încă bine conturate şi străjuite de vârfurile Celaru, Mestecăniş, Dosul Comji,
Poiana Salheghiului, Mica. În această depresiune, în plină pădure, pe o suprafaţă de aproximativ
2,5 ha, erau mlaştini şi bălţi cu ape urât mirositoare (puturoasă) de culoare albăstruie. Apele
nămoloase de aici au un bogat conţinut îb sulf, clor, iod. Apa sulfuroasă era şi este recomandată
în tratarea bolilor reumatice.
Portul oşenesc cu toate modificările survenite de-a lungul timpului, păstrează încă destul de
bine, nu numai aspecte ale stilului de viaţă, ci şi dinamismul şi efervescenţa de fiecare zi a
acestuia. Mai mult decât în orice împrejurare, oşenii poartă costumul lor popular la horă, la
biserică, la sărbători tradiţionale şi ocazii folclorice (vezi
foto). Cea mai conservatoare în păstrarea portului
popular este partea feminină, care nu a eliminat nici o
piesă a costumului ei, cu excepţia „zadiei”, adică a
şorţului, care astăzi se poartă mai rar. La bărbaţi şi
tineri, din costumaţia lor tradiţională au dispărut mai
multe piese. În primul rând aproape nimeni nu mai
poartă astăzi „gaci”, pantaloni trei sferturi foarte largi la
picior şi sus, legaţi la brâu cu un şnur, formau o
sumedenie de cute egal repartizate în jurul şoldului.
Gacii sunt înlocuiţi în timpul iernii prin „cioareci” de
lână, pănură albă. Aceste două articole au tendinţa de
înlocuire totală, cu pantalonul modern obişnuit.
De asemenea, „bonda cu cătători”, împrumutată de
la maramureşeni, a dispărut, după ce a fost purtată în
zonă vreo 20 de ani. Bonda oşenească din pănură, dimie
groasă, împodobită cu înflorituri şi şnururi colorate şi-a
reluat locul, însă şi ea se poartă rar. În cele mai multe sate din Oaş, clopul din pâslă a fost
10

înlocuit cu cel din pai. Clopul de paie are marginile foarte înguste lăsate în jos. Partea de sus,
perfect cilindrică, se înfăşoară cu o panglică lată, ţesută din mărgele mărunte, asemănătoare
„zgărzii” purtate la gât de femei. Mai este prevăzut cu o panglică sau şnur de susţinere
împodobite cu mărgele de sărbătoare pusă peste frunte sau ceafă. Această piesă de costum este
aproape nelipsită din portul oşenesc, având mai degrabă rol de podoabă a capului.
Cămaşa este simplă, făcută din pânză de cânepă sau bumbac, cu mânecile lungi şi largi.
Partea din faţă este mai scurtă decât cea din spate. În unele sate (Certeze, Bixad) cămăşile se
poartă cu „pumnişori”, un fel de „partă” cu cusături foarte frumoase. În picioare oşenii încalţă
cizme de piele (pantofi mai rar), iar în zilele obişnuite folosesc mai mult cizmele din cauciuc. În
nici un caz însă nu se mai încalţă opinci. Acestea au dispărut din port de foarte multă vreme. La
această costumaţie, „straiţa” era nelipsită, unde se purta, fără excepţie, cuţitul, batista sau
tutunul pentru cei fumători. Costumul oşenesc, indiferent cu câte piese era purtat, atrage după
sine prezenţa cuţitului, pe care oşenii îl folosesc atât în necesităţile uzuale cu privire la
alimentaţie, dar mai ales la apărarea orgoliului, în cazul în care le-a fost lezat. Nu atacă
niciodată fără motiv şi nu recurg la cuţit decât în cazuri extreme. Ţâpuriturile bătrâneşti ne
lămuresc mai bine cu privire la portul cuţitului:
„Eu cu cuţâtul nu tai
Numai mă apăr de bai”
sau
„Bine-mi taie cuţâtul
că l-am ascuţât amu’”
Costumul femeilor este mult mai pitoresc decât al bărbaţilor. Pe cap găsim permanentul
„chischineu”, basma înflorată la care se preferă
culorile vii, roşu sau verde, pe fond negru.
„Cămeşa” se face din pânză, cu mânecă lungă şi
largă la cot, strânsă şi largă la pumn. Este
ornamentată având cusături viu colorate, cu motive
florale sau geometrice în jurul gâtului, unde găsim
„cheptarul” cămeşii. Acesta are formă
dreptunghiulară egal împărţit în faţă şi în spate.
Cusături ornamentale se mai găsesc şi pe mânecă,
atât pe partea ei exterioară, cât şi pe manşetă
„pomnişor”.
„Pindileul”, fusta, se face tot din material ca şi
cămeşa, împodobită de asemenea cu cusături pe
poale şi în talie, unde găsim un brâu lat de 10 – 14
cm, numit „pogmată”. Aceste două piese sunt
înlocuite cu bluza şi „sumna” (tot fusta) din material
înflorat şi viu colorat, asemănător cu cel al chischineului şi „zadie”. Piesele acestea sunt şi ele
ornamentate cu şnururi viu colorate, „cipci” şi dantele, fiind preferate de fete şi femeile tinere.
Ca podoabă, oşanca poartă la gât celebra „zgardă” din mărgele mărunte viu colorate şi
ţesute în aţă tare cu modele florale sau geometrice. În zilele noastre podoabele oşencelor s-au
înmulţit, fiind admirate şi purtate cu multă plăcere, obiecte de aur cum ar fi: inele, cercei,
coliere, lănţişoare pe care acestea le etalează cu diferite ocazii. Portul feminin este completat cu
cizme din piele cu toc înalt, folosite la sărbători, iar în rest, sandale şi pantofi obişnuiţi, care
aduc un aspect de eleganţă.
Nunta din Tara Oasului reprezintă unul din elementele cele mai spectaculoase ale culturii
populare din nord-vestul Transilvaniei, fiind totodată cel mai important obicei din viata omului
tradiţional. Găteala miresei este momentul cu cele mai pregnante caracteristici de rit de
despărţire, precum şi acel ultim dans al miresei cu fetele din sat, un dans în cerc, însoţit de
cântece speciale, sau ca acel ultim dans al mirelui în roata feciorilor, acompaniat de „ceteră” şi
„zongoră”, de „ţâpurituri” şi "strigăte"; despărţirile sau luările de rămas bun de la părinţi numite
„bulciug”, Seara, la casa miresei vine o femeie pricepută, care îi împleteşte părul în forma unei
ţesături foarte fine. Această ţesătură compusă din şuviţe minuscule, egal împărţite prin numărare
11

(100 - 100) va porni de la frunte, lateral pe ambele părţi ale capului, acoperind o parte din
tâmple şi obraz, formând în dreptul urechilor două ridicături delicate şi încheindu-se la spate
printr-o placă lată triunghiulară, al cărei vârf ajunge la talie, ornat cu ciucurei din lână sau
mătase colorată. Pentru a se putea realiza această împletitură , părul trebuie spălat cu două – trei
ore mai înainte pentru a fi perfect uscat, iar dup aceea, este uns cu untură de porc sau parafină
topită şi astfel se poate forma această împletitură ca o reţea. După ce este gata , adică după vreo
6 ore de lucru meticulos, se trece la ornarea împletiturii cu zgărzi, cu „trondalici”, bumbuşti,
mărgele şi obiecte de podoabă. Pe cap se aşează apoi cununa (nu înainte de răsăritul soarelui),
care se coase de părul împletit, încât să nu se deplaseze când mireasa va trebui să joace sau să
facă alte mişcări cerute de ritual.
Mărgelele cu care se împodobeşte gâtul miresei sunt fără de
valoare, din sticlă colorată preponderent în alb. Ele înlocuiesc celebra
salbă de bani de argint de odinioară. Curiozitatea care apare aici este
că, din momentul în care a fost înlocuită salba de argint, numărul
şireagurilor de mărgele puse la gâtul miresei a crescut mereu: de la
două – trei pe atunci, la 50 – 75 acum 15 ani, ca în prezent numărul
acestora să se ridice la incredibila cifră de 100 – 150 de şireaguri care
acoperă gâtul şi pieptul, deranjând-o în mişcări prin volumul şi
Mireasă
greutatea lor (vezi foto). Prin faptul că aceste mărgele sunt
împrumutate de la prietenele miresei, sunt considerate un simbol al
ieşirii din feciorie, fiindcă în ţinut fetele poartă mărgele.
Negreşti – Oaş aflat la 50 km de Satu Mare, se află la 250 m altitudine şi constituie centrul
polarizator al Ţării Oaşului.
Atestat documentar în 1270, şi-a fi primit numele, susţin unii, de la culoarea neagră a
„gubelor” oşeneşti, iar alţii susţin că de la pădurile de stejar din zonă, mai închise la culoare.
Muzeul Ţării Oaşului este situat în apropierea centrului oraşului Negreşti-Oaş, la 200
de metri de drumul naţional care vine dinspre Satu Mare ori dinspre Maramureşul istoric. Situat
pe o suprafaţă de 1,5 hectare, pe malul râului Tur, Muzeul are două secţii: o expoziţie
permanentă cu o valoroasă colecţie de etnografie şi artă populară şi Muzeul în aer liber.
Muzeul Tarii Oaşului. Înfiinţat in 1966, muzeul deţine colecţii de etnografie din zona
Tarii Oaşului: mobilier, ceramica, port popular, textile, obiecte de uz gospodăresc şi unelte. Este
aşezat în centrul Negreştiului, într-un spaţiu
pitoresc şi sugestiv pentru relieful întregii zone.
Principalele monumente sunt: biserica de lemn din
satul Lechinţa (prima jumătate a secolului al XVIIlea),
casele din Racşa, Cămârzana, Moişeni şi
Negreşti (secolele XVIII - XIX), care, împreuna cu
construcţiile-anexă, formează trei gospodării
complete, la care se adaugă două case moleculare
din Gherţa Mică şi casa de olar din Vama. În interioare sunt expuse piese valoroase din
colecţiile de ţesături, port popular, icoane, ceramică, mobilier şi unelte ale muzeului.
Secţiunea alcătuită din instalaţiile tehnice, în special cele acţionate de apă, este partea „vie”
şi cea mai atractivă a muzeului. Aici vizitatorii îi pot vedea pe localnici
venind să macine la moară, să spele la vâltoare şi să-şi prelucreze
ţesăturile de lână la piuă ori să-şi potcovească caii, să-şi repare uneltele
agricole la atelierul de fierărie. De asemenea, muzeul din Negreşti este
singurul loc în care se mai produce renumita ceramică de Vama.
Ţara Oaşului a devenit celebră prin portul popular, prin arta, muzica şi
dansul specific oşenesc, care se desfăşoară privirilor în special cu ocazia unor
Vâltoare
evenimente deosebite: nunţi, hore, şezători, sâmbre, lăutul torturilor şi alte
sărbători.
Din Negreşti Oaş se pot parcurge trasee spre Luna Şes de unde ne putem
îndrepta spre vf. Pietroasa (1201 m), cel mai înalt punct al judeţului. În
12
Case din Gherţa Mică şi Vama
Vârful Pietroasa

numeroase locuri din vecinătatea munţilor vulcanici, apele venite de la adâncimi diferite şi încărcate cu gaz
carbonic şi săruri au dat izvoare ce sunt cunoscute şi folosite atât pentru consum cât şi pentru tratarea unor
maladii.
Valea Turului este deosebit de pitorească. În apele râului sunt păstrăvi, iar pe văile afluenţilor Turului
se observă o inversiune de vegetaţie: în vale specii de răşinoase, iar pădurile de fag urcă pe versanţi. Pe
acest traseu ajungem la Cabana Vrăticel.
Certeze se află într-o zonă deluroasă , este centru etnografic şi
folcloric renumit pentru arhitectură, port popular şi tradiţii oşeneşti.
Deosebite sunt aici casele care exprimă bunăstarea oamenilor la
care au ajuns prin munci grele şi din veniturile realizate lucrând în
străinătate; gardul şi poarta bisericii şi două troiţe de lemn în curtea
bisericii; ciuperca pentru „danţ” - construcţie poligonală cu stâlpi
sculptaţi reprezentând scene de dans oşenesc.
Huta Certeze, 588 m altitudine, este aşezarea aflată la cel mai
înalt punct al pasului Huta. În acest punct este graniţa între Munii
Oaş şi Munţii Gutâi. Din acest loc se deschide o panoramă a Ţării
Oaşului.
Casă din Certeze
Sâmbra Oilor este renumită manifestare folclorică care
se organizează pe DN 19 Satu Mare - Sighetul Marmaţiei,
la 61 km de Satu Mare. Acolo există un platou şi han cu acelaşi nume. Cu această ocazie se
organizează un festival de folclor în care fiecare îşi pune în valoare portul şi cântecul din zona
pe care o reprezintă. În prima duminică din luna mai sate întregi pornesc spre Dealul Huta unde,
de veacuri, în fiecare primăvară se adună oşenii pentru a sărbătorii Sâmbra Oilor, un străvechi
obicei al ciobanilor, ce marchează plecarea turmelor către
munte. În această zi se poartă cele mai frumoase şi mai
scumpe costume populare, iar pe umeri se iau cei mai
frumoşi desagi. Tradiţionalul măsuriş - mulsul oilor la
strungă în cofe de lemn este cel mai important. În funcţie
de cantitatea de lapte obţinută de fiecare gospodar se
fixează retribuţia în produse, taxele şi plata ciobanilor.
De la Sâmbra Oilor se pot parcurge trasee spre est vf.
Bradului (1091 m), Cabana Şelătruc de unde spre vest pe
vf. Buianului (1147 m), iar spre est vf. Rotunzilor (1241
m).
Numele localităţii Turţ apare pentru prima dată în documente în anul 1378. Aşezarea e
faimoasă pentru producerea turţului, un rachiu specific denumit şi pălincă sau palincă din fructe
cele mai adesea din prune. Această băutură este obţinută prin dublă distilare. Reţeta prevede ca
băutura să fie depozitată în butoaie de dud pentru o perioadă de cel puţin cinci ani.
Bixad este o aşezare aflată la 230 m altitudine. În traducere ar însemna Gradina bivolilor sau
Livada Zimbrilor. Punctul de atracţie pentru turişti îl constituie Mănăstirea,
unde se află o veche icoană făcătoare de minuni „Icoana Maicii Domnului
cu pruncul Isus”.
La 5 km de Bixad, se află satul Boineşti unde s-au descoperit urmele
celei mai vechi aşezări din nord-vestul României, din neoliticul inferior.
După alte 15 km ajungem în Cămârzana,
aşezare atestată documentar în 1490 şi este
Măn. Bixad
situată într-o regiune pitorească, potrivit
legendei „Cămara zânelor”, de unde şi
denumirea. În cimitirul bisericii se află un tei,
estimat la o vechime de 700 ani cu circumferinţa de 3,50 m.
Prin poarta de la Călineşti, râul Tur, care izvoreşte din Munţii
Gutâi, „iese la câmpie”. Pentru a înlătura pericolele de inundaţii,
prin îndiguire a fost construit un baraj şi s-a format un lac de
13
Măsuriş
Barajul Călineşti

acumulare. Comunei Călineşti-Oaş îi aparţine satul Păşunea Mare, unde se află Mănăstirea
Portăriţa „Maica Domnului”, o mănăstire de maici ce datează din 1992.
2. Satu Mare – Medieşul Aurit – Apa
Medieşu Aurit este cunoscut înca din anul 1271 sub denumirea de Megyes, iar din anul
1273 sub denumirea de Medieş. Castelul Lonyai (1620-1657) (azi ruinat) a fost o realizare de
frunte a Renaşterii transilvănene. A fost afectat de un incendiu în cursul celui de al doilea război
mondial. În anul 1903, Ioan Moldovan descoperă la munca
câmpului, 107 monede de argint. Numeroase alte urme atestă viaţa
si activitatea oamenilor pe aceste locuri, încă din epoca fierului si
bronzului. Forma de relief care domină este câmpia - Câmpia
Someşului Inferior. Zona prezintă pâlcuri de pădure şi resturi ale
fostelor păduri care acopereau întregul teritoriu.
Castelul Lonyai
Apa este atestată documentar din 1215, dar urme de viaţă sau
găsit din epoca pietrei cioplite. Biserica reformată a fost
construită în secolul al XV-lea din iniţiativa Susanei Bathory, văduva banului Croaţiei,
personalitate care a cheltuit o avere pentru înălţarea multor şi
frumoase biserici în stil gotic în această zonă. În conacul nobiliar
Szent Ivany, construit pe la 1800, funcţionează şcoala din localitate
din 1972. În conacul nobiliar Kovacs Gyula, construit pe la 1874 în
stil neoclasic, funcţionează o şcoală specială cu internat şi centru de
Plasament.
O casă veche de la 1848 în care d-a născut Vasile Lucaciu,
construcţie specifică arhitecturii româneşti de pe Valea Someşului
inferior (trei încăperi, pridvor deschis, acoperiş de paie) a fost
amenajată în 1979 ca şi casă memorială. În curtea casei se află bustul lui Vasile Lucaciu.
Loc de atracţie este şi lacul de la balastieră. Prin exploatarea balastului dintr-o zonă de
unde cu mulţi ani în urmă cotea Someşul, s-a format o excavaţie ce cantonează un lac cu
suprafaţa de 120 ha.
3. Satu Mare – Valea Vinului – Măriuş – Roşiori – Poiana Codrului
Valea Vinului este o aşezare atestată documentar din 1399. Aici se află casa memorială
Aloisie Tăutu, istoric, cercetător al culturii româneşti, reprezentant la adunarea Naţională de la
Alba Iulia. După 1948 a lucrat ca bibliotecar la Biblioteca Vaticanului. Casa memorială este
totodată şi muzeu etnografic , unde printre alte exponate specifice zonei, este şi o ceramică
veche de peste 300 de ani.
La 5 km de Valea Vinului, la Măriuş se găseşte Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, înălţată
între 1991-1993, cu o modestă biserică. Iconostasul a fost confecţioant la Penitenciarul sat
Mare. Este o mănăstire de călugări veniţi de la Mănăstirea Rohia din judeţul Maramureş. Aici sa
amenajat un Muzeu Etnografic în aer liber, cuprinzând obiecte specifice zonei.
De comuna Valea Vinului aparţine şi satul Roşiori, renumit pentru corul ţărănesc cu o
vechime de 130 ani.
Localitatea Poiana Codrului, cu nume silvestru, a fost atestată documentar abia pe la
1800. Aici au fost colonizaţi şi şvabi. Din secolul al XIX-lea este un obiectiv industrial, o
fabrică de sticlă. De aici, după 5 km, ajungem în Bârsău, ultima comună a judeţului pe acest
traseu.
4. Satu Mare – Ardud – Beltiug – Acâş – Hodod
Ardud este un oraş situat la 20 km sud de Satu Mare. Aşezarea
este atestată documentar din anul 1215, sub numele de Herdeud.
Cetatea Ardud, construită in sec. XV, de plan poligonal cu bastioane
14
Bustul Vasile Lucaciu
Cetatea Ardud

de colţ, a fost una dintre cele mai puternice cetăţi din nordul Transilvaniei. Pe locul acestei
cetăţi, nobilul Alexandru Karolyi a construit in anul 1630 un castel. In prezent se păstrează unul
din turnuri, refăcut în anul 1896, în stil neogotic.
Acâş este atestat documentar la 1 mai 1342 (domeniul Akos
monostus), dar vechimea este mult mai mare. În circuitul internaţional se
găseşte Brăţara de aur de la Acâş, cea mai frumoasă descoperire în albia
Crasnei în anul 1855.
Biserica Reformată-Calvină, declarată monument istoric, construită în
stil romanic timpuriu, printre cele mai vechi din Transilvania (sec. XII-
XIII), aparţinând iniţial unei mănăstiri benedictine. Cu aspect auster,
săracă în profile, este construită în întregime din cărămidă.
Hododul se situează azi pe un drum izolat, dar cândva acest drum era
Biserica din Acâş
foarte circulat, aflându-se în zona de
interferenţă a Regatului Maghiar cu
Principatul Transilvaniei. Cetatea este
atestată documentar din 1399, iar aşezarea devine "oraş-târg"
din anul 1482. Familia Wesselényi devine noul proprietar
începând cu anul 1584. Fiica contelui Wesselényi s-a căsătorit
cu baronul Banfy, motiv pentru care localnicii îl numesc
castelul Banfy. În acest castel
funcţionează primăria localităţii. Aici
sunt păstrate în original vechile uşi ,
Conacul Degenfeld
stema castelului, rulourile ferestrelor, şemineul , soba de teracotă.
Interesant la acest castel este şi tunelul, care, probabil, a fost construit ca
loc de adăpost în caz de primejdii. În localitate este şi cripta familiei
Wesselényi. După 1990 urmaşii familiei Banfy şi-au revendicat dreptul
de proprietate.
În conacul Degenfeld, de proporţii mai mici, funcţionează azi şcoala.
Biserica Reformată-Calvină, construită in stil gotic, datează din
secolul XV. In urma mai multor alunecări de teren, se află într-o stare precară. În subsolul
bisericii se află mormintele familiei Jakcs
5. Satu Mare – Moftinul Mic – Carei – Tăşnad
În localitatea Moftin, întemeiată de coloniştii germani, remarcăm podul de cale ferată,
astăzi nefolosit, peste răul Crasna. A fost fabricat în 1880 şi aşezat iniţial peste Siret. A fost
minat în 1944, adus la Satu Mare în 1950 şi montat cu capete le ovoidale. Obeliscul dedicat lui
Mihai Viteazu, din Moftinu Mic, omagiază popasul voievodului, la întoarcerea sa de la Praga, în
1601, după stabilirea înţelegerii şi alianţei împotriva turcilor. Aici a stat 25 de zile cu tabăra sa
de 80.000 de mercenari, înaintea bătăliei de la Guruslău.
Lângă Gara CFR Domăneşti se găseşte monumentul –obelisc dedicat depunerii armelor de
către armatele maghiare răsculate împotriva stăpânirii austriace. Este amplasat pe locul unde a
avut loc capitularea acestora în 1711, urmare fiind semnarea Păcii de la Satu Mare prin care se
consemna intrarea Transilvaniei în stăpânirea Imperiului Habsburgic.
Carei în anul 2002 avea 23.260 locuitori. Are în componenţa sa şi satul Ianculeşti. Numele
oraşului (villa Karul) apare într-un document datat din 1320, dar întemeierea localităţii este
anterioară acestei date. În secolul al XIV-lea localitatea era o aşezare mică,
cu câteva străduţe, în jurul domeniului familiei Károlyi. Oraşul avea un
caracter agricol dar, se dezvoltă şi comerţul şi meşteşugurile. În anul 1784 în
oraş existau 370 de meseriaşi, practicând 54 de meserii şi uniţi în bresle
meşteşugăreşti.
În 1754 contele Karolyi Ferenc înfiinţează în oraş prima tipografie a
comitatului Satmar, iar în anul 1765 se deschide prima farmacie a oraşului.
Blazonul
După revoluţia de la 1848 oraşul primeşte statut organizat, care intră în
15
Conacul Wesselényi

vigoare în anul 1876, când Hegedus Jozsef devine cel dintâi primar al oraşului. Sigiliul şi stema
oraşului datează din 1848. Deşi între anii 1760-1926 este centrul comitatului Satu Mare, oraşul
cunoaşte o slabă dezvoltare industrială, menţinându-şi caracterul agricol până în jurul anului
1960. În anul 1926 a fost ataşat judeţului Sălaj.
Istoria Castelului Karolyi din Carei începe în anul 1482, când Karoly Laszlo construia o
casă întărită. În 1592, datorită deselor incursiuni ale turcilor, Karoly Mihaly ia decizia de a
întări construcţia existentă. Importanţa ei continuă şi în timpul războaielor duse de principele
Rakoczi Francisc al II-lea împotriva habsburgilor. În 1705
cetatea este atacată de austrieci şi
distrusă parţial, fiind refăcută în
acelaşi an. Construcţia era în stil
baroc şi cuprindea 20 de camere la
parter, 21 la etaj şi o capelă. Tot în
această perioadă se formează parcul
cu plante rare şi se construieşte un
Castel - interior
manej pentru 24 de cai. În urma
cutremurului din 1834, castelul în
bună parte s-a dărâmat, iar cu această ocazie castelul este mult modificat, adăugându-i-se încă
un nivel la faţadă, trei turnuri mici şi patru mari. În prezent, în castel se află un muzeu istoric şi
de ştiinţele naturii, aici funcţionând şi biblioteca cu peste 80.000 de volume
În jurul castelului în anul 1700 a existat o grădină frumoasă, amenajată în stil baroc. Grădina
avea şi o seră cu plante exotice. Forma actuală o primeşte pe o suprafată de 12 ha, în anul 1890.
Luând în considerare plantele rare din grădinã (208 specii şi subspecii de plante arborescente),
în anul 1982 a fost declarat parc dendrologic ocrotit (platanul uriaş din fata castelului cu un
diametru de 205 cm,a fost plantat în anul 1810).
Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. Amplasat intr-o piaţă din
localitate, monumentul este opera sculptorului Vida Gheza şi a
arhitectului Anton Dâmboianu. Inaugurat în anul 1964.
Complexul monumental este realizat din piatră albă şi are
dimensiuni impresionante: deschiderea frontală de 18 m,
adâncimea de 5 m şi înălţimea de 12 m. Acest însemn
comemorativ se compune din cinci elemente cu semnificaţii
simbolice: un cap de ţăran, o poartă cu incrustaţii
asemănătoare celor care împodobesc porţile maramureşene, o
femeie plantând o floare, chipul unui ostaş care impresionează
prin masivitatea şi trăsăturile sale aspre şi un obelisc
asemănător turlelor bisericilor maramureşene. Monumentul
este înscris la poziţia nr. 304, în “Lista monumentelor
istorice”, actualizată. Prima gară a fost construită în anul 1871,
când a fost dată în circulaţie linia ferată Debrecen-Satu Mare.
Biserica romano-catolică „Sfântul Iosif de Calasatz”este
unul dintre cele mai frumoase monumente de arhitectură barocă (1769). După cutremurul din
1834 se prăbuşeşte, dar în 1860 a avut loc renovarea. Altarul principal, de
culoare cenuşiu-închis, este din
lemn sculptata. Sticla folosită
la ferestre, de culoare roşie şi
albastră, dădea nuanţă violetă
interiorului. Tot în zona
centrală a oraşului se găsesc
alte două biserici: Biserica
„Sfinţii arhangheli Mihail şi
Gavril”, fostă biserică grecocatolică
şi Biserica Ruteană.
Biserica Romano-
Catolică
Biserica Reformată a fost
16
Castelul Carei
Monumentul Ostaşului Român
Sinagoga

construită în secolul al XIV-lea în stil gotic. Foarte aproape de această biserică se află Sinagoga
neolog care are în faţă un obelisc dedicat familiilor evreieşti deportate în lagărele de la
Auschwitz.
Legată organic de municipiul Carei este comuna Căpleni, situată la 4 km, renumită prin
cele trei monumente de arhitectură pe care le adăposteşte: Biserica romano-catolică şi
mănăstirea franciscanilor, Cripta familiei Karolyi, sub formă de
cruce greacă. Până în 1848 au fost înmormântaţi 11 membri din
familia Karolyi, iar până în 1904 încă 12. Întrucât nu a mai fost loc,
ceilalţi membri au optat pentru înmormântarea în nişă, în prezent în
criptă fiind 36 membri ai familiei Karolyi.
La 12 km de Carei, în comuna Petreşti, găsim Muzeul
Cripta fam. Karolyi
Etnografic Şvăbesc, înfiinţat în 1993. El a fost amenajat într-o
gospodărie tipică arhitecturii populare germane.
La 7 km de Pişcolt se găseşte Scărişoara Nouă, sat întemeiat după primul război mondial
(1924) cu locuitori veniţi din Scărişoara şi Munţii Apuseni. Astăzi localitatea mai are doar trei
case, de aceea s-au pus bazele muzeului Moţilor care cuprinde 800 de obiecte aduse de moţi din
zona lor de origine. În apropiere de Scărişoara, fiinţează încă din 1989, Mănăstirea de călugări
„Sfântul Ioan Botezătorul”.
Lucăceni, localitate aşezată între Cămin şi Berveni, a fost întemeiată în 1924 prin
împroprietărirea ţăranilor din comuna Şişeşti, judeţul Maramureş. Este singura aşezare care
poartă numele preotului Vasile Lucaciu. Biserica de aici are ca model Biserica din Şişeşti. În
faţa şcolii, în 2002, a fost amplasat bustul lui Vasile Lucaciu.
Localitatea Tăşnad a primit statutul de oraş în anul 1968, iar în prezent are o populaţie de
10.000 locuitori. Obiective turistice: Catedrala Ortodoxă, Biserica Romano Catolică, Muzeul
Orăşenesc amplasat într-o clădire din sec. al XVIII-lea, monument istoric. Tăşnadul, datorită
bogăţiilor sale (zăcăminte hidrominerale cu caracteristici termale, cu temperatura apei de 72ºC)
este şi staţiune balneoclimaterică de interes judeţean, dispunând de un ştrand termal, microbaza
de tratament şi alte amenajări specifice
Apa termală, care are o temperatură de suprafaţă de 72ºC şi o mineralizare totală de 9,84
g/l, este predominant clorurată-bicarbonatată-sulfatată (din
punct de vedere al dominanţei anionilor) şi sodică-calcicămagneziană
în prezenţa amoniului şi potasiului. Aceste
calităţi o recomandă pentru utilizarea în cura externă, în
afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni
reumatismale abarticulare, afecţiuni neurologice periferice
cronice, afecţiuni ginecologice cronice, afecţiuni
posttraumatice, boli asociate (boli profesionale, endocrine,
boli de metabolism), dar şi pentru băi tonifiante, de
Panorama oraşului Tăşnad
întreţinere a condiţiei fizice sau, pur şi simplu, agremental,
prin îmbinarea curelor de apă, aer şi soare.
Amenajat în anul 1978, într-un vechi conac nobiliar “Castelul Cserey Fischer”, reconstruit
în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (1771), Muzeul
Orăşenesc Tăşnad cuprinde 4 săli expoziţionale, grupate pe
două secţii: arheologie şi istorie locală; etnografie.
Reorganizat în anul 1995, muzeul prezintă elemente specifice
culturii materiale şi spirituale din zona Tăşnadului. Prin
varietatea obiectelor expuse (ştergare, aşternuturi de pat, feţe
de masă, feţe de pernă, costume populare tradiţionale), prin
gama larga de motive decorative utilizate în ornamentarea
acestora, colecţia de textile a muzeului este purtătoarea unor
creaţii artistice deosebit de valoroase şi originale.
Biserica Reformată, monument istoric, construită în anul
1476, numeroase elemente de construcţie şi obiecte de cult
17
Muzeul Tăşnad

valoroase, fiind renovată de mai multe ori (o renovare generală s-a făcut în 1776) păstrându-se
dimensiunile şi stilul iniţial.
Biserica Ortodoxă a fost construită în anul 1988, pe locul vechii biserici. Are planul in
formă de cruce, interiorul cu boltă. Fresca este pictată în stil neobizantin. Clopotul mare a fost
turnat în anul 1896 iar clopotul mic în 1918.
Biserica Catolica reconstruită în anul 1903, are înălţimea turnului de 42 m. Altarele au fost
confecţionate în Budapesta. Statuile sculptate în lemn sunt lucrate în Tirolia şi Moravia.
Biserica Greco-Catolică ridicată în anul 1996. Linia arhitectonică are ca idee de creaţie
triunghiul, figura ce în simbolistica creştină reprezintă Sf. Treime. Fiecare latură reprezintă o
persoană divină: Tatăl, Fiul şi Sf.Spirit. La subsol este amenajat un amfiteatru destinat
programului tinerilor creştini
Monumentul eroilor din războiul antifascist se înalţă într-un rond din centrul localităţii.
Întregul monument are 4,50m înălţime.
Un alt centru cultural este cel de la Săuca, unde avem o placă comemorativă Kolcsey
Ferenc, aşezată în 1890 pe faţada casei sale, azi parohie şi bustul său. Este autorul unui poem,
scris la 22 ianuarie 1823 care devine imnul naţional al Ungariei.
18

JUDEŢUL SATU MARE - DATE STATISTICE
Suprafaţa: 4.418 km 2
Coordonate geografice:
• între paralele 47°23′ şi 48°6′
• între meridianele 22°14′ si 23°37′
Puncte extreme ale judeţului:
• la nord Bocicău (comuna Tarna Mare)
• la sud Lelei (comuna Hodod)
• la est Huta (comuna Certeze)
• la vest Scărişoara Nouă (comuna Pişcolt)
Hidrografia:
• râul Someş (60 km în judeţ),
• râul Tur (66 km în judeţ),
• râul Crasna (57 km în judeţ)
Populaţia 115.142 locuitori (după recensământul din 2002):
• 44% populaţie urbană
• 56% populaţie rurală
• densitate: 83,5 locuitori pe km 2
• structura populaţiei după naţionalitate:
o români (66.638)
o maghiari (45.287)
o germani (1.110) +
şvabi (487)
o ţigani (1.115)
o ucrainieni (271)
• structura populaţiei după religie:
o ortodocşi (55.956)
o reformaţi (22.475)
o romano-catolici
(22.790)
o greco-catolici
(9.688)
o penticostali (1.619),
o evrei (30)
o italieni (25),
o chinezi (14),
o sârbi (13),
o ruşi (12),
o slovaci (12),
o martorii lui Iehova
(954),
o baptişti (590),
o adventişti de ziua a
7-a (342),
o musulmani (40),
o mozaici (38)
Judeţul ocupă locul 29 din cele 41 de judeţe ale României
Împărţirea administrativă a judeţului este următoarea:
• două municipii
o Satu Mare (115.630 locuitori),
o Carei (23.268 locuitori),
• patru oraşe
o Negreşti Oaş (13.956 locuitori),
o Tăşnad (9.649 locuitori),
o Livada (7.004 locuitori),
o Ardud
• 57 comune (având 226 sate – 206.593 locuitori)
Judeţul Satu Mare produce 75% din totalul căpşunilor culese în România.
19
o secui (11),
o saşi (10),
o turci (10),
o ruteni (8)
o alţii (89).
o fără religie
declarată (127),
o atei (106),
o alţii (417).