LOCUL FINANłELOR ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ...

UI1 – LOCUL FINANłELOR ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII
UNITATEA DE ÎNVĂłARE 1
LOCUL FINANłELOR ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL
ÎNTREPRINDERII
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele unităŃii de învăŃare – timp alocat
1.3. ConŃinutul unităŃii de învăŃare
1.3.1. ConŃinutul finanŃelor
1.3.2. Obiectivul fundamental al finanŃelor
1.3.3. Necesitatea şi funcŃiile întreprinderii
1.3.4. FuncŃia financiară a întreprinderii şi organizarea activităŃii financiare
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
1.1. Introducere
Obiectul de studiu al finanŃelor întreprinderii îl constituie
problemele referitoare la esenŃa, conducerea, organizarea,
planificarea şi desfăşurarea relaŃiilor financiare ale întreprinderilor,
care reprezintă un sistem de relaŃii (raporturi) economice prin care
se formează şi se repartizează fondurile băneşti şi capitalurilor
necesare desfăşurării activităŃii economice din întreprinderi şi, din
acestea, se constituie resursele băneşti la dispoziŃia statului.
Aspectele principale care fac obiectul de studiu al
finanŃelor întreprinderii sunt:
– constituirea capitalurilor întreprinderii din diferite surse, la un
cost cât mai redus, şi folosirea lor cu eficienŃă maximă;
– problemele financiare referitoare la activele fixe ale
întreprinderilor (finanŃarea investiŃiilor, reparaŃiilor şi introducerea
progresului tehnic, amortizarea activelor fixe corporale şi
necorporale);
– problemele financiare aferente activelor circulante
(dimensionarea stocurilor necesare asigurării continuităŃii ciclurilor
de exploatare, necesarului de fond de rulment, eficienŃa utilizării
activelor circulante etc.);
– problemele financiare referitoare la dimensionarea şi repartizarea
rezultatelor financiare (profitul);
– problemele financiare necesare planificării şi managementului
financiar operativ (elaborarea şi executarea bugetului întreprinderii,
analiza şi urmărirea capacităŃii de plată şi echilibrului financiar al
întreprinderii etc.)
Practica financiară scoate în evidenŃă faptul că finanŃele
stau la baza acŃiunii întreprinderii pentru atingerea unui obiectiv
bine precizat; astfel, aceasta, împreună cu celelalte două modalităŃi
de manifestare a finanŃelor, contribuie la maximizarea valorii
întreprinderii, respectiv creşterea averii acŃionarilor.
9

FINANłE
1.2. Obiectivele unităŃii de învăŃare
1.cunoaşterea obiectivului fundamental al
întreprinderii
2.definirea principalelor forme de organizare a
afacerilor
3.cunoaşterea şi interpretarea influenŃei fiscalităŃii
asupra valorii întreprinderii
Timpul alocat unităŃii de învăŃare
1. Pentru cunoaşterea problemei: 2 ore
2. Pentru documentare şi rezolvarea temelor: 10 ore
1.3. ConŃinutul unităŃii de învăŃare
1.3.1. ConŃinutul finanŃelor
Pentru a defini finanŃele este necesar iniŃial să admitem poate
cea mai generală ipoteză de lucru, respectiv aceea a
comportamentului raŃional al indivizilor. În linii generale, această
atitudine naturală vrea să însemne că fiecare dintre noi doreşte să
ducă o viaŃă mai bună (în viaŃă) mai bine decăt mai rău. În termini
ştiinŃifici, comportamentul raŃional conduce la fixarea ca obiectiv al
indivizilor maximizarea bunăstării individuale. CondiŃia principală
pentru maximizarea bunăstării este maximizarea averii. Dar,
menŃinerea şi creşterea averii iniŃiale pot fi obŃinute prin activitaŃi
lucrative, creatoare de valoare adăugată, în diferite forme de
organizare ( intreprindere individuală, asociaŃie lucrativă, S.R.L ,
S.A. etc ). Valoarea finală , superioară celei iniŃiale ca urmare a
rentabllităŃii, constituie baza economică obiectivă a creşterii
bunăstării.
În condiŃiile sistemului pieŃei, fundamentul activităŃii
economice îl reprezintă intreprinderea. Printr-un comportament
specific economiei concurenŃiale, intreprinderea–aflată în situaŃia
de producător sau de consumator - exercită un rol activ în
transformarea mediului. În calitate de entitate economică,
intreprinderea este combinarea unui ansamblu de factori în scopul
de a produce şi de a schimba bunuri şi servicii cu ceilalŃi agenŃi
economici. Activitatea intreprinderii este fondată pe activitatea de
producŃie şi schimb .
Capitalul intreprinderii este constituit la un moment dat
dintr-un ansamblu de bunuri sau “ active “, precum clădiri, maşini,
materii prime, evaluarea lor constituind activul bilanŃului
intreprinderii. Dacă bunurile deŃinute ( cantitativ şI valoric ) pot fi
sesizate în orice moment, mişcările bunurilor şi serviciilor rezultate
din procesele de schimb nu pot fi sesizate decăt pe o perioadă
determinată.
10

UI1 – LOCUL FINANłELOR ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII
Mişcarea bunurilor şi serviciilor într-o intreprindere,
intermediată de procesele de transformare (producŃie), pot fi
prezentate sub formă de fluxuri. Fluxurile sunt de două feluri:
Fluxuri reale sau fizice ( de bunuri şi servicii )
Fluxuri financiare ( de monedă sau înlocuitori )
În cadrul activelor (stocuri) există un bun cu un rol deosebit
şi anume moneda. Stocul de monedă permite achiziŃionarea
bunurilor şi servicilor necesare producŃiei precum şi a furnizăriii
bunurilor produse şi a serviciilor prestate, Prin mişcarea sa, moneda
dă naştere ,fluxurilor financiare : fluxurilor reale de intrare le
corespund fluxuri financiare de ieşire şi invers, după cum se
observă în fig. nr 2.
Din cele prezentate rezultă că intreprinderea este
caracterizată prin :
▪deŃinerea de capital ;
▪punerea în aplicare a unei funcŃii de producŃie de bunuri şi
servicii;
▪participarea la un proces de schimbări (cumpărări şi vănzări).
Mediul în care evoluează intreprinderea este structurat
conform naturii relaŃiilor dintre agenŃii economici în următoarele
componente aşa cum se poate observa în fig. nr 3 :
▪ contextul economic ;
▪ contextul financiar ;
▪ contextul social ;
▪ contextul statal.
11

FINANłE
Contextul economic grupează activităŃi de producŃie şi
schimb de bunuri şi servicii.El este reprezentat de agenŃi economici
care se întălnesc pe pieŃe diferite, între care apar diverse raporturi.
Aceşti agenŃi economici se pot grupa astfel :
▪ furnizori de materii prime şi servicii pentru intreprindere
▪ clienŃii intreprinderii pe piaŃa de produse şi servicii .
Contextul financiar – constituie un ansamblu de procese
privind crearea, conservarea, circulaŃia monedei şi a altor active
financiare.
Contextul social – este format din diferite frupuri sociale,
reprezentănd organizaŃii profesionale, sociale şi politice care
intervin şi acŃionează pe diferite pieŃe.
Contextul statal - Mediul economic şi social în care ia
naştere şi îşi desfăşoară activitatea orice intreprindere include în
mod firesc şi relaŃiile cu statul pe teritoriul căreia se află. De astfel,
pe un plan mai larg, acesta din urmă are un rol major în
configurarea cadrului mai mult sau mai puŃin propice înfiinŃării şi
dezvoltării intreprinderii. IntervenŃia statului în activitatea
intreprinderilor este realizată atăt prin instituŃii şi organisme ale
puterii publice, căt şi printr-un evantai de instrumente de politică
financiară. În consecinŃă, contextual statal marchează în mod
pregnant activitatea intreprinderii creănd condiŃii pentru adaptarea
acesteia la mediu . Un reputat specialist al domeniului financiar-
francezul Pierre Conso – arăta că procesul de adaptare se
realizează prin asigurarea permanentă, de către intreprindere, a
echilibrului financiar şi a rentabilităŃii, care exprimă, totodată,
principalelle constrăngeri financiare ale unui agent economic.
1.3.2. Obiectivul fundamental al finanŃelor
Intreprinderea prin activitatea pe care o desfăşoară,
urmăreşte să realizeze anumite obiective. Unele dintre acestea pot fi
contradictorii, generănd chiar dispute între acŃionri, manageri,
salariaŃi şi partenerii de afacei, ale căror interese nu coincid
întotdeauna. Aşadar, obiectivele contradictorii impun necesitatea
stabilirii anumitor priorităŃi.
12

UI1 – LOCUL FINANłELOR ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII
Cu toate acestea, identificarea obiectivului fundamental al
intreprinderii reprezintă o problemă actuală şi aflată încă în
dezbatere. ExistenŃa unei multitudini de teorii în legătură cu acest
subiect face şi mai dificilă rezolvarea problemei care, pănă la urmă
înseamnă determinarea motivaŃiei desfăşurării întregii activităŃi a
intreprinderii.
Potrivit doctrinei economice au fost elabotate două tipuri de
teorii şi anume:
- teorii unicriteriale ( maximizarea profitului)
- teorii multicriteriale (optimizarea relaŃiilor dintre
participanŃii la activitatea intreprinderii)
Dintre aceste teorii, se pot menŃiona următoarele :
1.Teoria economică neoclasică şi teoria financiară – au identificat
ca obiectiv major, maximizarera valorii intreprinderii sau
maximizarea averii proprietarilor. În forma sa iniŃială, acest
obiectiv era exprimat sub forma maximizării profiturilor, ca sursă
principală pentru creşterea valorii intreprinderii şi a gradului de
satisfacŃie, în urma consumului acestei averi. În cazul societăŃilor
care se cotează la bursă, obiectivul fundamental îl reprezintă
maximizarea capitalizării bursier ( cursul bursier x numărul total
de acŃiuni ) .
2. Teoriile directoriale ( manageriale ) – privesc intreprinderea ca
pe un grup de indivizi cu obiective specifice. Pentru aceştia se caută
o maximizare a funcŃiei de utilitate din punct de vedere a
conducerii intreprinderii. Managerii caută să realizeze o utilitate
maximă care înseamnă în mod concret, creşterea economică a
intreprinderii (fie a cifrei de afaceri, fie a activului economic total ).
În acest scop se construieşte funcŃia de utilitate, pe baza a
cinci variabile independente :
- mărimea salariilor managerilor – directorilor ;
- efectivul de personal ;
- volumul investiŃiilor ;
- nivelul costurilor ;
- mărimea profitului.
3. Teoriile comportamentale au ca premisă abandonarea ideii de
maximizare, ele rezumăndu-se la atingerea unui prag minim al unei
funcŃii.În cadrul acestei teorii se pune accent pe rezultatul
negocierilor dintre participanŃii la viaŃa intreprinderii, fiecare
urmărindu-şi proprieile obiective.
În procesul de negociere se pun în discuŃie următorii
indicatori : producŃia, stocajul, vănzările, segmentul de piaŃă
cucerit, profitul. Această teorie exprimă excedentul de recompense
acordate diferiŃilor participanŃi la viaŃa economică a intreprinderii,
peste nivelul aşteptat de către aceştia, pentru a rămăne în
intreprindere. În mod concret, acest obiectiv, la nivelul acŃionarilor,
se traduce printr-un surplus de dividende care se distribuie acestora
ăn raport cu alte intreprinderi, pentru ca aceştia să ni-şi văndă
acŃiunile.
4. Teoriile semnalului şi de agent – pornesc de la intenŃia de a
13

FINANłE
armoniza interesele dintre difetitele categorii de participanŃi la viaŃa
intreprinderii : acŃionari, manageri, creditori , salariaŃi .
Obiectivele urmărite de fiecare clasă de participanŃi sunt
divergente dacă sunt exagerate.
Teoria semnalului are ca obiectiv optimizarea comunicării
dintre participanŃii la viaŃa intreprinderii. Managerii prin activitatea
lor emit semnale privind rata creşterii economice, rata ăndatorării şi
altele..Transmiterea acestor semanle presupune un cost pentru
manageri, deoarece ei încearcă să-i convingă pe ceilalŃi de eficienŃa
muncii lor. Proprietarii şi creditorii urmăresc să stabilească
veridicitatea semnalului transmis anterio, iar pentru aceasta
antrenează, la răndul lor , nişte costuri de verificare a informaŃiei.
Teoria semnalului îşi propune să minimizeze costul transmiterii,
receptării şi verificării semnalelor. Aceasta este, în fapt, o teorie a
optimizării comunicaŃiei dintre participanŃii la viaŃa intreprinderii .
Teoria de agent porneşte de la faptul că acŃionarii
reprezintă principalul investitor de capital, iar managerii sunt
mandataŃi , în numele proprietarilor, să gestioneze intreprinderea.
Din acest punct de vedere, apar o serie de cheltuieli, prin care
agenŃii (managerii) vor să convingă proprietarii de buna lor intenŃie
şi pricepere, dar şi proprietarul ia măsuri ca nu cumva managerul să
acŃioneze exclusive în interesul lui, neglijănd interesele
intreprinderii
RelaŃia de agent sau de mandate reprezintă contractul prin
care una sau mai multe personae numite principale angajează o altă
persoană denumită agent sau mandatar pentru prestarea unor
servicii, prin delegare de autoritate şi transferal puterii de decizie,
către acel agent mandatar. În managementul financiar, relaŃiile de
agent există :
- între acŃionari şi manageri
- între acŃionari şi creditori.
Preocuparea pentru identificarea obiectivului major al
intreprinderii moderne situiază specialiştii domeniului financiar ăn
două tabere :
- unii susŃin că motivaŃia desfăşurării activităŃii oricărui
agent economic o reprezintă maximizarea profitului
- alŃii, apreciază că, în prezent obiectivul de bază al
intreprinderii îl reprezintă maximizarea averii
acŃionarilor
Prima accepŃiune reflectă concepŃia patrimonială, iar cea
de-a doua este concepŃia financiară asupra valorii intreprinderii.
Valoarea patrimonială se determină pe baza situaŃiei drepturilor şi
obligaŃiilor asumate de intreprindere şi reflectate în bilanŃ. Potrivit
acesteia , valoarea patrimonială este egală cu activul net .
Vp = Ae- D = Activ net
unde:
Vp – valoarea patrimonială
Ae – activ economic
D – datorii
Obiectivul fundamental de maximizare a valorii priveşte
14

UI1 – LOCUL FINANłELOR ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII
maximizarea activului net , respectiv , creşterea lui de la un
exerciŃiu la altul. Principala sursă de maximizare a activului net , a
averii proprietarilor, o reprezintă profitul net al exerciŃiului.
Valoarea financiară nu se determină pe baza patrimoniului
existent, ci pe baza speranŃelor de căştig pe care îl va aduce
intreprinderea, cu patrimoniul său acumulat pănă ăn prezent
Dacă se admnite ipoteza funcŃionării constante a
intreprinderii şi pe o durată nerdeterminată atunci valoarea
financiară se determină ca raport ăntre cash- flow-ul anului curent
şi rata de actualizare., iar maximizarea acestei valori va avea loc
prin maximizarea fluxurilor de numerar şi minimizarea costului
mediu ponderat al capitalului.
Valoarea financiară reprezintă o anticipare asupra valorii
pe care ăncearcă să şi-o facă un eventual cumpărător al acŃiunilor
intreprinderii respective.
Valoarea intreprinderii depinde de
- valoarea actuală a patrimoniului
- rezultatele aşteptate ale activităŃilor şi proiectelor viitoere
- riscurile provenite din mediu extern
- riscurile specifice intreprinderii
Dezavantajele maximizării profiturilor ca obiectiv al
intreprinderii :
- rentabilitatea care determină o valoare finală mai mare
decăt valoarea iniŃială este judecată ca flux net de trezorerie
şi nu doar în termini de profit. Profitul nu este o mărime
monetară , cid oar o mărime potenŃială care se transformă
în timp în cash- flow
- pe termen lung, mărimea profitului va fi egală cu mărimea
cash- flow-ului , dar pe termen scurt aceste mărimi diferă ,
de multe ori chiar în mod substanŃial
- diferenŃele specifice dintre profit ca potenŃialitate contabilă
şi cash- flow ca certitudine monetară constau în declajele în
timp dintre veniturile şi cheltuielile înscrise în contul de
profit şi pierdere, pe de o parte şi încasările şi plăŃile
aceleiaşi perioade şi care dau mărimea cash- flow-ului, pe
de altă parte.În plus, aceste decalaje în timp între
angajamentele contabile şi viramentele monetare sunt
însoŃite de riscuri multiple de dobăndă, curs de
schimb,inflaŃie , faliment etc
- maximizarea profitului poate duce pe termen scurt la
reducerea cheltuielilor de întreŃinere a echipamentelor şi
altor active fixe, eliminarea cheltuielilor de cercetare
dezvoltare, deoarece aceste activităŃi nu generează
profituri imediate.
Exemple:
1. Un grup de intreprinzători constiuie o firmă , subscriind şi
vărsănd la capitalul social al acesteia suma de 100.000 lei :
Efecte asupra contului de profit - nu apar ;
15

Efecte asupra trezoreriei - încasare.
FINANłE
2. Societatea efectuează cheltuieli cu materii prime , materiale.
salarii 80.000 lei.
Efecte asupra contului de rezultate – cheltuieli – scăderea
profitului ;
Efecte asupra trezoreriei – plăŃi – ieşiri de numerar
3. Se vând produse finite cu încasare ulterioară în valoare de
200.000 lei :
Efecte asupra contului de rezultate – venituri – creşterea profitului;
Efecte asupra trezoreriei - nimic .
4. Rezultatul brut al exerciŃiului : 200.000 lei – 80.000 lei =
120.000 lei.
5. Impozitul pe profit = 120.000 lei x 16 % = 19.200 lei ;
Efecte asupra rezultatului – cheltuiala – scade profitul
Efecte asupra trezoreriei = plata.
Concluzia în contul de profit şi pierdere avem 200.000lei – 80.000
lei - 19.200 lei = 100.800 lei reprezentănd rezultatul net .
Fluxuri de numerar = incasare asociati – 100.000 lei
Plati numerar = 80.000 lei + 19.200 lei = 99.200 lei
Sold numerar = 100.000 lei - 99.200 lei= 800 lei
Profitul realizat în urma desfăşurării operaŃiunilor este egal cu
100.800 lei, iar numerarul existent în urma desfăşurării
operaŃiunilor este egal cu 800 lei .
Concluzie – A nu se confunda termenii de profit şi de Cash
flow-ul .
Profitul reprezintă diferenŃa dintre venituri şi cheltuieli .
Cash flow-ul reprezintă diferenŃa dintre încasări şi plăŃi.
O firmă poate înregistra profit, căt timp veniturile sunt
mai mari decăt cheltuielile. Nimeni nu poate garanta faptul că
aceste venituri vor fi încasate sigur şi nici cănd . Pe de altă parte,
plata cheltuielilor poate fi o certitudine. În aceste condiŃii, putem
întălni o situaŃie în care firma înregistrează profit, dar poate intra în
procedură de faliment pentru neonorarea obligaŃiilor sale
contractuale
1.3.3. Necesitatea şi funcŃiile finanŃelor
Indiferent de profilul şi forma de proprietate, orice
intreprindere abordează probleme de natură financiară orice de căte
ori efectuează achiziŃia, deŃinerea sau cedarea de monedă şi titluri.
În consecinŃă, toate intreprinderile care operează într-un mediu de
afaceri specific economiei de piaŃă, se confruntă cu necesităŃile şi
constrăngerile finanşelor.
Astfel, la nivelulul intreprinderii, finanŃele dobăndesc o
necesitate obiectivă, determinată de menŃinerea condiŃiilor care au
impus apariŃia pe scena istoriei a finanŃelor şi anume :
- existenŃa producŃiei de mărfuri ;
- acŃiunea legilor economiei de piaŃă ;
16

UI1 – LOCUL FINANłELOR ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII
- existenŃa banilor şi a statului.
Anumite aspecte ale finanŃelor intreprinderii prezintă în
mod deosebit un caracter specific:
- pe de o parte, stadiul şi nivelul de dezvoltare a sistemului
financiar naŃional şi internaŃional care influenŃează natura
şi diversitatea instrumentelor instituŃiilor şi mecanismelor
care afectează gestiunea financiară ;
- pe de altă parte, puterea şi perspectivele fiecărei
intreprinderi determină, în egală măsură, posibilităŃile sale
de acŃiune financiară.
FinanŃele intreprinderii reprezintă componenta de bază a
întregului sistem financiar şi de credit, deoarece majoritatea
fondurilor băneşti care se formează la diferite nivele, provin din
veniturile create de entităŃile economice.
FinanŃele intreprinderii cuprind acele “ relaŃii economice
care îmbracă forma bănească Ńi se manifestă în mod obiectiv la
nivelul intreprinderilor, în legătură cu formarea şi utilizarea
fondurilor băneşti necesare procesului de producŃie, în scopul
obŃinerii de profit, satisfacerii unor nevoi sociale ale salariaŃilor şi
formării fondurilor financiare la dispoziŃia statului”.
În accepŃiunea modernă, finanŃele intreprinderii poartă
numele de finanŃe private (corporative).
FinanŃele private fac obiectul unei practici de intreprindere
şi se referă la un ansamblu de agenŃi economici care realizează
gestiunea patrimoniilor lor individuale, în vederea maximizării
valorii de piaŃă a acestora.
ConŃinutul finanŃelor intreprinderilor vizează în egală
măsură cele trei modalităŃi de manifestare a finanŃelor (teorie,
practică, politică)
În calitate de teorie finanŃele private urmăresc :
- sistemul de ipoteze ;
- elaborarea modelelor ;
- verificarea empirică ;
- validarea statistică.
În calitate de practică finanŃele private urmăresc :
- analiza financiară ;
- diagnosticul financiar ;
- gestiunea financiară.
În calitate de politică finanŃele private urmăresc :
- politica de investiŃii ;
- politica de finanŃare ;
- politica de dividend.
Totodată, în conŃinutul finanŃelor intreprinderii se au în
vedere atăt o latură obiectivă, decurgănd din natura relaŃiilor
raporturilor financiare, căt şi o latură subiectivă, determinată de
metodele şi tehnicile financiare utilizate conform reglementărilor
juridice.
În plan epistemologic, finanŃele intreprinderii se prezintă ca
o ramură a ştiinŃei financiare, care analizează mecanismele şi
metodele de procurare şi gestionare a resurselor financiare, sursa şi
destinaŃia acestora, în scopul satisfacerii diferitelor nevoi şi
17

FINANłE
obŃinerii de profituri.
Ca orice subsistem financiar, finanŃele intreprinderii
îndeplinesc o funcŃie de repartiŃie şi o funcŃie de control.
a) FuncŃia de repartiŃie
În condiŃiile economiei de piaŃă, funcŃia de repartiŃie este
influenŃată de formele de proprietate, autonomia intreprinderii,
strategiile de dezvoltare, management etc, care îşi pun amprenta
asupra formării, creşterii şi repartizării fondurilor, raŃionalizării
cheltuieilor şi plăŃilor asupra întregii activităŃi.
FuncŃia de repartiŃie reflectă constituirea capitalurilor
iniŃiale din diferite surse, circuitul şi repartizarea pe destinaŃii,
utilizarea şi reconstituirea lor, modificarea proporŃiilor lor.
În acelaşi timp, deoarece constituirea şi gestionarea
capitalurilor, desfăşurarea activităŃilor economice şi obŃinerea de
rezultate financiare dau naştere unor obligaŃii băneşti, funcŃia de
repartiŃie se reflect şi asupra acestora.
În esenŃă, funcŃia de repartiŃie se concretizează în :
- constituirea capitalurilor proprii şi împrumutate ;
- alocarea şi utilizarea capitalurilor potrivit necesităŃilor
ciclului de exploatare şi de investiŃii ;
- formarea şi repartizarea profitului ;
- achitarea obligaŃiilor şi restituirea împrumuturilor ;
- formarea şi utilizarea unor fonduri pentru satisfacerea
nevoilor proprii ale intreprinderii, asociaŃilor sau
acŃionarilor, ale salariaŃilor, precum şi ale unor nevoi
generale ale societăŃii.
FuncŃia de repartiŃie a finanŃelor intreprinderii vizează toate
fluxurile financiare - intrări şi ieşiri de fonduri- determinate de
mişcările ce au loc în patrimoniul intreprinderii, de procesele şi
fenomenele economice.
b) FuncŃia de control
În condiŃiile economiei concurenŃiale, rezolvarea
problemelor se realizează la nivel microeconomic, astfel că
acŃiunile de control, revin intreprinderii.
FuncŃia de control a finanŃelor intreprinderii cuprinde două
aspecte principale – unul constatativ şi unul corectiv- care se
împletesc organic, agenŃii economici avănd competenŃe multiple în
plan managerial, în luarea măsurilor corective, de prevenire şi
înlăturare a aspectelor negative ale activităŃii.
Deşi organizarea şi funcŃionarea controlului depind de
formele de proprietate asupra capitalului, factorul comun al
acestuia este primatul deciziei proprietarului asupra formării şi
gestionării patrimoniului.
FuncŃia de control a finanŃelor intreprinderii are o sferă mai
largă de acŃiune decăt funcŃia de repartiŃie, cuprinzănd toate fazele
circuitului economic şi ansamblul indicatorilor prevăzuŃi în
bugetele intreprinderii.
Controlul se exercită prin diferite părghii economice –
financiare (costuri, preŃuri, profit, impozite şi taxe, credite etc) şi
poate fi, din punct de vedere al timpului de efectuare, preventiv,
18

UI1 – LOCUL FINANłELOR ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII
concomitent şi post operativ.
Forma principală a controlului intreprinderii este controlul
financiar propriu care este, de fapt, un control de gestiune.
În acelaşi timp, activitatea intreprinderii este controlată de
organele financiare centrale şi locale care urmăresc şi verifică
aplicarea legislaŃiei în domeniul economic- financiar.
1.3.4. FuncŃia financiară a întreprinderii şi organizarea
activităŃii financiare
Activitatea intreprinderii poate fi analizată prin trei funcŃii
principale:
- funcŃia de producŃie ;
- funcŃia de comercializare ;
- funcŃia financiară.
Aceste funcŃii se corelează între ele şi în ansamblul lor au
legături cu mediul înconjurător prin fluxuri fizice şi financiare.
FuncŃia financiară a intreprinderii poate fi definită ca
ansamblul activităŃilor de asigurare şi repartizare a fondurilor
băneşti necesare desfăşurării continue şi rentabile a activităŃii,
precum şi de analiză şi control a rezultatelor obŃinute.
FuncŃia financiară are ca obiectiv aplicarea unui sistem
de metode şi tehnici de management financiar care să determine
creşterea valorii intreprinderii, respective creşterea valorii de piaŃă
a acŃiunilor, respectiv asigurarea independenŃei financiare şi a
rentabilităŃii.
FuncŃia financiară este guvernată de obiectivele stabilite
prin politica generală a intreprinderii, fiind asimilată cu conducerea
generala a intreprinderii. Deşi principalele decizii care definesc
politica financiară a intreprinderii (deciziile de investiŃii, deciziile
de finanŃare, deciziile de repartizare a profitului) aparŃin conducerii,
modalităŃile de execuŃie revin în totalitate funcŃiei financiare.
FuncŃia financiară cuprinde un ansamblu de activităŃi care-I
asigură un caracter activ şi anume :
- previziune şi prognoză financiară (întocmirea studiilor şi
prognozelor pe termen scurt şi mediu) ;
- controlul financiar (organizarea şi exercitarea controlului
financiar preventiv şi a controlului gestionar de fond) ;
- execuŃie financiară (întocmirea documentaŃiilor necesare
constituirii şi creşterii capitalului social, calcularea şi
repartizarea profitului, fundamentarea preŃurilor şi tarifelor,
finanŃarea investiŃiilor etc) ;
- analiză financiară (întocmirea de studii şi amalize privind
potenŃialul financiar al intreprinderii, eficienŃa utilizării
resurselor financiare, indicatori financiari etc);
- coordonare financiară (stabilirea pentru unităŃile
componente subordonate şi filiale a indicatorilor financiari,
a strategiei şi tacticii financiare comune).
FuncŃia financiară are un domeniu operaŃional pentru
gestiunea fluxurilor financiare şi un domeniu funcŃional
19

FINANłE
responsabil de prelucrarea şi difuzarea datelor financiare în mediul
intern şi extern al intreprinderii.
Domeniul operaŃional implică luarea unor decizii, în
special de procurare a capitalurilor şi cuprinde activităŃi cu efecte
directe asupra resurselor financiare (emiterea de acŃiuni şi
obligaŃiuni, contractarea de credite şi rambursarea lor, operaŃiuni de
încasări şi plăŃi etc)
Domeniul funcŃional specific financiar cuprinde activităŃi
cu efecte indirecte asupra capitalului, care exercită un rol
determinant în conducerea generală a intreprinderii, alături de alte
domenii funcŃionale complementare: contabilitatea financiară şi de
gestiune, controlul financiar, informatica de gestiune etc.
Această delimitare a categoriilor de activităŃi cu efecte
directe sau indirecte asupra capitalului impune existenŃa unor
resorturi financiare distincte (previziune financiară, decontări,
salarizare, casierie, preŃuri şi tarife, analiză economic- financiară,
control financiar ). Structurarea în compartimente specializate se
poate realiza în intreprinderile mai mari, unde se justifică existenŃa
lor sub aspectul eficienŃei.
FuncŃia financiară în cadrul unei intreprinderi depinde de
dimensiunea intreprinderii şi de organizarea acesteia.
a. În funcŃie de dimensiune
În IMM-uri funcŃia financiară nu este foarte bine
diferenŃiată de alte funcŃii. FuncŃia financiară poate fi exercitată de
proprietar, care îşi rezervă, totodată, funcŃiile administrative şi
financiare. Dar, atunci cănd conducătorul IMM- ului este mai
degrabă specializat în aspecte tehnice de producŃie, funcŃia
financiară poate fi delegată, de exemplu, responsabilului
contabilităŃii, care se ocupă şi de gestiunea trezoreriei şi de relaŃia
cu banca.
b. În funcŃie de organizare
În intreprinderile mijlocii şi în marile intreprinderi, în
special atunci cănd intreprinderea este cotată la bursă, funcŃia
financiară este mult mai net diferenŃiată. În numeroase cazuri,
aceasta este ataşată direcŃiei generale sau admnistrative.
Referitor la locul funcŃiei financiare în organigrama
intreprinderii, trei cazuri pot fi evocate:
■ un loc subaltern- gestiunea financiară este dependentă de
direcŃia admnistrativă ;
■ un loc mediu – direcŃia financiară posedă acelaşi rang ca
şi alte direcŃii, ea cuprinde gestiunea şi controlul
fondurilor;
■ un loc proeminent – ea este alăturată direcŃiei generale,
dar supervizează şi alte direcŃii .
În Europa occidentală, în prezent, se face distincŃia între
trezorier şi responsabilul financiar. În Ńările anglo - saxone se face
în mod frecvent distincŃia între treasurer şi controller.
a. Responsabil financiar şi trezorier
Ca urmare a dezvoltării pieŃelor de capital, meseria de
trezorier a cunoscut recent importante modificări. Astfel, la funcŃia
sa tradiŃională de gardian al lichidităŃii (previziunea fluxurilor de
trezorerie, angajarea creditelor de trezorerie, plasamentele
excedentelor), trezorerierului i s-au încredinŃat gestiunea riscului de
20

UI1 – LOCUL FINANłELOR ÎN SISTEMUL DE GESTIUNE AL ÎNTREPRINDERII
rată a dobănzii şi de curs de schimb.
FuncŃia financiară în cadrul intreprinderii cuprinde două
aspecte principale:
■ gestiunea trezoreriei, care se ocupă în principal de fluxuri pe
termen scurt, de lichiditatea intreprinderii şi de riscurile de rată a
dobănzii şi de curs de schimb ;
■ gestiunea financiară care cuprinde finanŃarea pe termen lung şi
din partea superioară a bilanŃului, controlul afectării fondurilor şi
politica de distribuire a dividendelor.
Responsabilul financiar este mai preocupat de orientările
strategice ale intreprinderii, de politica de fuziune şi achiziŃie,
răscumpărarea intreprinderii de către salariaŃi etc.
b.Treasurer şi controller
În Ńările anglo-saxone se separă în mod tradiŃional funcŃiile
de treasurer şi de controller, care se bazează nu pe distincŃia dintre
termen scurt şi termen lung, ci şi pe distincŃia dintre o funcŃie
internă şi una externă a gestiunii financiare.
Treasurer-ul este cel care asigură funcŃia externă a gestiunii
financiare şi are ca rol gestionarea fondurilor, indiferent dacă sunt
pe termen lung sau scurt.
Controller-ul este însărcinat cu o funcŃie internă, el nu
manipulează fonduri, ci este însărcinat cu operaŃiuni de control şi
raportare. El are sub responsabilitate de exemplu, contabilitatea
financiară, contabilitatea de gestiune, controlul de gestiune, auditul
intern, problemele juridice şi fiscale.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităŃii de învăŃare 1
1. Pentru a defini finanŃele este necesar iniŃial să admitem poate cea mai generală ipoteză
de lucru, respectiv aceea a comportamentului raŃional al indivizilor. În termini ştiinŃifici,
comportamentul raŃional conduce la fixarea ca obiectiv al indivizilor maximizarea bunăstării
individuale. CondiŃia principală pentru maximizarea bunăstării este maximizarea averii.
2. Valoarea intreprinderii depinde de
- valoarea actuală a patrimoniului
- rezultatele aşteptate ale activităŃilor şi proiectelor viitoere
- riscurile provenite din mediu extern
- riscurile specifice intreprinderii
3. FinanŃele intreprinderii reprezintă componenta de bază a întregului sistem financiar şi
de credit, deoarece majoritatea fondurilor băneşti care se formează la diferite nivele, provin din
veniturile create de entităŃile economice.
4. În accepŃiunea modernă, finanŃele intreprinderii poartă numele de finanŃe private
(corporative)
5. FinanŃele private fac obiectul unei practici de intreprindere şi se referă la un ansamblu
de agenŃi economici care realizează gestiunea patrimoniilor lor individuale, în vederea maximizării
valorii de piaŃă a acestora
6. FinanŃele intreprinderii îndeplinesc o funcŃie de repartiŃie şi o funcŃie de control.
7. Activitatea intreprinderii poate fi analizată prin trei funcŃii principale : funcŃia de
producŃie ; funcŃia de comercializare ;funcŃia financiară.
21

Concepte şi termeni de reŃinut
● capitalul intreprinderii
● fluxuri financiare
● maximizarea valorii intreprinderii
● maximizarea averii proprietarilor
● funcŃia de repartiŃie
● funcŃia de control
Întrebări de control şi teme de dezbatere
Probleme de discutat
FINANłE
1.De ce exista dezavantaje privind maximizarea profitului?
2.DiscutaŃi privind ordinea prioritară a obiectivelor firmei: maximizarea
profitului , maximizarea valorii firmei şi maximizarea
averii deŃinătorilor de capital ?
3.ExplicaŃi şi exemplificaŃi aplicarea teoriei semnalului.
4.PrezenŃati avantajele şi dezavantajele teoriei de agent.
22