Download

Consideraţii privind conservarea şi restaurarea
unor vase ceramice medievale timpurii
descoperite la Capidava
Simona Maria CURSARU HERLEA
Keywords: Romania, Dobroudja, Capidava, Middle Age, ceramics, conservation-
restoration.
Abstract
Considerations regarding the Conservation and Restoration of Early
Medieval Pots found at Capidava
The early medieval pottering had a big importance also in the territories
occupied by Romanians at that time. The archaeological excavations reveal an
immense quantity of ceramics: objects of different types and use, more fragmented
than whole, more or less refined. Ceramics are historical and artistic documents and
remains representative for the most diverse populations which reflect in it their
spiritual, technical and social capacities. From the numeric point of view, they are
the most frequent objects of restoration that exist.
The systematic archaeological excavations made at Capidava have revealed a
diversity of ceramic material from the early middle ages. The material has been
partially restored by The National History and Archaeological Museum of Constanta,
but there remained a big part of them in Capidava’s and Vasile Parvan Institute’s
deposits; they urgently need a proper conservation and restoration. I received the
right to restore and conserve the last category of them from Sorin Fogarascher (the
expert restorer from CNM ASTRA, SIBIU).
I chose from all these objects, for a start, two pots made out of ordinary clay,
burnt oxidant and secondary, and modelled at the basic wheel. The first pot is from
the 10 th century with the serials 446. The second pot is from the 11 th century with the
serials 5312. I chose two pots because the presentation needs to be a comparison
between the „traditional“ way of restoring, respecting the technological flux, and the
new „tendency“, of applying only a curative conservation.
Săpăturile arheologice scot la iveală o cantitate imensă de ceramică: obiecte de
diferite tipuri şi întrebuinţări, mai mult fragmentate decât întregi, lucrate mai mult sau
mai puţin îngrijit. Ceramica este document istoric şi artistic şi rămâne reprezentativă
pentru cele mai diverse populaţii ce îşi reflectă în ea capacităţile spirituale, tehnice,
preocupările de bază, precum şi frământările sociale. Sub raport numeric ocupă
primul loc dintre toate categoriile de materiale care fac obiectul restaurării.
Săpăturile arhelogice sistematice efectuate la Capidava au dus la descoperirea
unui bogat material ceramic medieval timpuriu. O parte din acest material a fost
Studia Universitatis Cibiniensis • Series Historica, tomul 5/2008, pp. 249-262

250 Simona Maria CURSARU HERLEA
restaurat în laboratoarele Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa,
însa mai sunt în depozitul de la Capidava şi în depozitul Institutului de Arheologie
„Vasile Pârvan“ din Bucureşti numeroase piese şi fragmente ceramice ce au nevoie de
conservare şi restaurare. De conservarea şi restaurarea acestora din urmă am primit
acceptul de a ne ocupa. Aflându-ne în faza de pregătire pentru obţinerea atestatului de
restaurator ceramică vom lucra, în prima fază, sub îndrumarea restauratorului expert
Sorin Fogarascher, în laboratorul de restaurare ceramică al Complexului Naţional
Muzeal „ASTRA“, Sibiu.
Din lotul de material ceramic adus pentru restaurare în laborator din depozitul
şantierului arheologic Capidava, am selectat două borcane. Selectarea acestor două
piese s-a făcut din două motive. Pe de o parte, vrem să atragem atenţia că restaurarea
trebuie să se facă doar în laboratoare specializate, de către restauratori atestaţi sau în
curs de atestare (aceştia din urmă trebuie să fie coordonaţi de preferinţă de un
restaurator expert) cu respectarea tuturor principiilor restaurării. Restaurarea făcută pe
şantierele arheologice, de către persoane neavizate şi cu mijloace neadecvate, de cele
mai multe ori, poate contribui la degradarea piesei sau şi mai rău poate produce
distrugerea acesteia. Pe de altă parte, vrem să subliniem faptul că putem opta pentru o
restaurare „tradiţională“ cu respectarea întregului flux tehnologic al restaurării sau,
atunci când piesa ne permite, putem aplica doar o conservare curativă.
Vasul nr. 1 este un borcan din secolul al X-lea cu numărul de inventar 446 (fig. 1).
Vasul nr. 2 este un borcan ce aparţine secolului al XI-lea şi are numărul de
inventar 5312 (fig. 2).
fig. 1. Vasul nr. 1. Borcan, nr. inv. 446 (sec. X). Înainte de restaurare.

Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase ceramice medievale timpurii 251
Fig. 2. Vasul nr 2. Borcan, nr. inv. 5312 (sec. XI). Înainte de conservarea curativă..
Borcanul este un tip de vas ceramic folosit ca recipient pentru prepararea şi
depozitarea alimentelor. Are ca părţi componente: fund, pântece, umăr, gât şi gură
(buză) şi este de dimensiuni reduse în general, exemplarele mari nu depăşesc
înălţimea de 0,35 m. La Capidava reprezintă tipul cu cele mai multe vase întregi, dar
şi cele mai multe fragmente provin tot din borcane de forme şi mărimi diferite. Cele
două borcane aflate în discuţie se înscriu în categoria borcanelor lucrate pe roată lentă
din lut comun, incizate şi arse oxidant. Tipul de roată întâlnit la Capidava este cel care
are capătul fusului ascuns în suprafaţa roţii lucrătoare. Fundul vaselor lucrate pe astfel
de roată este fie neted ca în cazul vaselor prezentate, fie poate avea semne în relief 1 .
Tehnicile decorative întâlnite la Capidava sunt: incizia, lustruirea, vopsirea cu şlem
roşu, aplicarea angobei aurii, smălţuirea şi decorul în relief (brâuri în relief, baghete şi
pastile în relief, precum şi reprezentări zoomorfe). Decorul realizat prin incizie (ca în
cazul de faţă) în pasta crudă este cel mai frecvent, obţinându-se cu ajutorul unei sule
sau al unui instrument cu dinţi, in formă de pieptene. Rezultatul se prezintă sub forma
unor striuri al căror aspect variază în funcţie de numărul dinţilor (2-10), de desimea
lor, de fineţea vârfului, de ductul şi de direcţionarea inciziei 2 .
Arderea s-a făcut în general sub 1000°C, majoritatea pieselor fiind arse între
600°C şi 800°C 3 . Se găsesc şi câteva exemplare nearse sau numai coapte. De
asemenea se întâlnesc vase a căror ardere este incompletă sau neomogenă în primul
caz ele au nuanţe de la roşu–cărămiziu la cenuşiu, în al doilea caz miezul nu este
pătruns de căldură şi rămâne mai închis la culoare. Din păcate la Capidava a fost
descoperit doar un rest de cuptor cu ardere prin reverberaţie, într-o râpă din jurul
1 Florescu Gr., Florescu R., Diaconu 1958, pp. 215-226; Paraschiv, Talmaţchi 2006, pp. 22-29, 91-192.
2 Referitor la decorul realizat prin incizie al borcanelor de la Capidava vezi Cursaru, 2007, pp. 115-120,
iar pentru toată zona carpato-danubiano-pontică vezi Paraschiv, Talmaţchi 2003, pp. 203-214;
Paraschiv, Talmaţchi 2007, pp. 27-44.
3 Florescu Gr., Florescu R., Diaconu 1958, p. 163.

252 Simona Maria CURSARU HERLEA
cetăţii 1 . Este de presupus că, în general, atelierele şi în special cuptoarele erau situate
în afara cetăţii, lucru confirmat şi de descoperirea în afara cetăţii Dinogeţia, la mică
distanţă de poarta principală, a trei cuptoare speciale de ars ceramică 2 .
Conservarea şi restaurarea unui obiect, cunoaşte o anumită desfăşurare de faze
şi etape. În prima fază s-a evaluat gradul de fragilitate a vaselor şi starea lor de
conservare. Examinarea macroscopică ne-a permis doar cercetarea suprafeţei. Pentru
a evalua gradul de degradare a obiectelor, pentru a determina compoziţia materialului
şi a stabilii cât de mult au fost afectate proprietăţile fizico-mecanice am solicitat
intervenţia laboratorului de investigaţii, care a eliberat buletinele de analiză 3 .
Prezentarea pieselor
Vasul nr. 1
DESCRIERE. STAREA DE CONSERVARE.
CAP. 1959, I, 48, BN., nr. inv. 446. Borcan bitronconic cu gât scurt, arcuit,
buza evazată şi tăiată concav. Umărul este prelung, rotunjit corpul este bombat şi se
îngustează spre partea inferioară. Fundul este uşor arcuit în interior, nu prezintă marcă
de olar. Este modelat pe roata lentă din lut comun care are ca degresant nisip
(particule cu diametre de până la 0,7 mm) şi este ars oxidant. Decorul constă într-o
zonă compactă de striuri orizontale, amplasate de sub gât până în zona diametrului
maxim, după care urmează fascicule de striuri orizontale alternative cu câmpuri
simple („portative“) ce sunt dispuse până spre fund. Pe umăr sunt trasate fascicule
scurte şi inegale de striuri drepte dispuse oblic (fig. 3).
Fig. 3. Desen –vasul nr. 1. Decorul incizat
Prezintă o ardere secundară parţială cel mai probabil provocată de incendierea
aşezării decât de folosirea vasului la prepararea hranei, deoarece fundul nu este
1 Florescu Gr., Florescu R., Diaconu 1958, p. 232.
2 Ştefan, Barnea, Comşa M., Comşa E. 1967, pp. 127-129.
3 Buletinul de analiză nr. 254/09 pentru vasul cu nr. de inventar 446 şi buletinul de analiză nr. 255/09
pentru vasul cu nr. de inventar 5312, au fost eliberate de laboratorul de investigaţii fizico-chimice al
Complexului Naţional Muzeal ASTRA, Sibiu şi efectuate de expertul în investigaţii fizico-chimice şi
conservare preventivă Marta Guttmann.

Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase ceramice medievale timpurii 253
afectat. Din cauza acestei arderi secundare vasul are desprinderi de material ceramic
de pe suprafaţa exterioară şi nuanţe de culori variabile de la cărămiziu la bruncenuşiu.
Se mai păstrează urme de angobă crem (fig. 4). Vasul prezintă încercări de
restaurare, făcute pe şantier, probabil de persoane neacreditate. S-a încercat lipirea
fragmentelor (dintre care unul s-a dezlipit) şi completarea unor fragmente lipsă. În
urma analizelor efectuate s-a constatat că lipirea s-a făcut cu poliacetat de vinil
(aracet) iar completările cu ipsos. Pete de poliacetat de vinil s-au găsit şi pe suprafaţa
vasului, de asemenea s-au observat depuneri de murdărie ancrasată (pământ şi ipsos)
şi neancrasată (praf). Din vas lipsesc fragmente în proporţie de aproximativ 30%
acestea sunt părţi din pântec, umăr, gât şi gură (fig 5).
Fig. 4. Starea de conservare: restaurare anterioară (lipirea fragmentelor, completări cu
ipsos), pete de poliacetat de vinil, ardere secundară parţială, desprinderi de material
ceramic, urme de angobă, depuneri de murdărie ancrasată (pământ şi ipsos) şi
neancrasată (praf).
Încă din această stare se poate observa că vasul este uşor deformat şi nu din cauza
unei lipiri neadecvate a fragmentelor ci fie datorită presiunii solului, fie aşa a fost
modelat.
După ce ne-am asumat responsabilitatea examinării fragmentelor pentru stabilirea
diagnosticului şi a tratamentelor ce vor fi aplicate, precum şi documentarea tuturor
acestor proceduri şi respectarea principiilor fundamentale ale restaurări şi după ce am
primit avizul comisiei, s-a trecut la conservarea şi restaurarea practică. Exigenţa
principiilor de restaurare este esenţială pentru evitarea unor erori pe parcursul fluxului
tehnologic, care a cuprins următoarele operaţii:
1. Îndepărtarea şi curăţarea murdăriei neancrasate şi ancrasate (pământ, ipsos,
poliacetat de vinil).
Datorită faptului ca fragilitatea vasului nu ne permite dezlipirea şi curăţarea
individuală a fragmentelor, am hotărât să începem operaţiile de restaurare din acest
stadiu. Desprăfuirea vasului s-a făcut cu ajutorul unei pensule cu păr moale.
Depunerile de murdărie ancrasată s-au îndepărtat mecanic cu ajutorul unui
bisturiu, apoi suprafaţa interioară şi exterioară a vasului a fost ştearsă cu un burete

254 Simona Maria CURSARU HERLEA
umezit în apă distilată (fig. 5) Imersarea vasului în apă distilată şi curăţarea lui cu
detergent neionic erau operaţii imposibil de realizat, deoarece poliacetatul de vinil se
înmoaie în apă şi fragmentele se puteau dezlipi.
Fig. 5. Îndepărtarea murdăriei ancrasate.
2. Curăţarea poliacetatului de vinil de pe canturile fragmentului dezlipit şi de pe
canturile de îmbinare s-a dovedit a fi o operaţie destul de anevoioasă, deoarece pentru
o îmbinare perfectă acesta trebuia îndepărtat în totalitate. Astfel, pe aceste suprafeţe
am aplicat tampoane de vată îmbibate în apă caldă (60°C). Au fost lăsate să acţioneze
circa 40 de minute, după care suprafaţa a fost curăţată mecanic cu ajutorul bisturiului
(fig. 6).
Curăţarea mecanică s-a executat cu mare atenţie pentru a nu se altera suprafaţa
canturilor pe care urma să se aplice un nou adeziv în vederea reasamblării
fragmentului dezlipit.Vasul a fost lăsat pe stativ la uscat timp de o zi la temperatura
mediului ambiant.
Fig. 6. Îndepărtarea poliacetatului de vinil de pe canturile fragmentului dezlipit şi de
pe canturile de îmbinare
3. Asamblarea fragmentului.
Pentru asamblarea fragmentului dezlipit s-a folosit binecunoscutul poliacetat de
vinil. Folosirea acestui adeziv s-a datorat pe de o parte faptului că şi celelalte
fragmente au fost lipite tot cu acesta, pe de altă parte pentru că are o bună adezivitate

Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase ceramice medievale timpurii 255
faţă de ceramică. Pelicula de soluţie adezivă s-a aplicat cu ajutorul unei pensule pe
suprafeţele canturilor într-un strat subţire şi uniform (fig. 7). După ce fragmentul a
fost fixat vasul a rămas în poziţie de echilibru timp de 12 ore.
Fig. 7. Asamblarea fragmentului
4. Completarea părţilor lipsă.
S-a realizat cu ipsos, care este un liant mineral higroscopic, compatibil cu suportul
ceramic. Formează cu apa amestecuri plastice aderente la ceramică, se întăreşte
într-un timp scurt, asigurând stabilitatea vasului 1 .
Pentru a putea turna ipsosul a fost necesară confecţionarea unor amprente ce s-au
realizat din plastilină. S-a luat amprentă de pe interiorul părţii originale a vasului şi sa
transpus pe partea lipsă în care a fost turnat ipsosul dinspre exterior. Am optat
pentru turnarea ipsosului din exterior datorită faptului ca după completare finisările pe
exterior sunt mai uşor de realizat decât cele pe interior. Turnarea s-a făcut treptat
începând din partea inferioară spre partea superioară (fig. 8).
Fig. 8. Confecţionarea amprentei din plastilină şi turnarea ipsosului.
După ce ipsosul s-a întărit (după aproximativ 15 min.) s-a efectuat degroşarea
completărilor cu ajutorul bisturiului. Fisurile, crăpăturile şi ştirbiturile au fost chituite
1 Ipsosul este un liant nehidraulic, amestecat cu apa are nevoie de un mediu uscat pentru a se întări, iar
după întărire nu rezistă la acţiunea apei.

256 Simona Maria CURSARU HERLEA
prin pensulări repetate cu diluţie de Keramiplast (tip EFA-PLAST) 1 (nr.1 şi nr. 2).
Diluţia nr. trei a fost aplicată cu ajutorul unei spatule.
5. Finisarea completărilor.
Finisarea interioară şi exterioară a completărilor s-a realizat cu hârtie abrazivă de
diferite granulaţii (fig. 9) şi a chituirilor cu ajutorul unui tampon de vată umezit. Din
păcate praful de ipsos a pătruns în porii vasului iar îndepărtarea acestuia s-a dovedit a
fi o operaţie destul de dificilă. Aceasta s-a realizat prin pensularea suprafeţei vasului
cu o pensulă moale şi aspirarea prafului. Apoi s-a încercat curăţarea cu o pensulă uşor
mai aspră, înmuiată în apă distilată încălzită, după care suprafaţa a fost ştearsă cu o
cârpă moale.
Fig. 9. Finisarea completărilor
6. Integrarea cromatică.
S-a realizat prin pensulare, folosind culori de apă (tempera) după care toată
suprafaţa a fost uniformizată cu o cârpă moale îmbibată în pigment negru de fum.
Deoarece datorită arderii secundare vasul prezintă nuanţe de culori variabile de la
cărămiziu la brun-cenuşiu, am optat pentru o nuanţă de gri (fig. 10).
Fig. 10. Integrarea cromatică
1 Este o masă de modelat compusă din caolină naturală curăţată, liant aglomerat pe bază naturală,
pigmenţi cosmetici anorganici, conservant alimentar, apă. Diluţia se prepară cu apă distilată şi se
folosesc trei diluţii cu fluiditate diferită: nr. 1. foarte fluidă, nr. 2, mai puţin fluidă, nr. 3 este o pastă
untoasă. Diluţiile 1 şi 2 se depun în straturi succesive prin pensulări repetate, cu timp de uscare între
pensulări. Diluţia nr. 3 se aplică la final cu o spatulă.

Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase ceramice medievale timpurii 257
7. Peliculizarea de protecţie.
Pentru această operaţie s-a ales un material peliculogen (care poate fi uşor
îndepărtat atunci când este nevoie) şi anume Paraloid B72 în concentraţie mică de 1%
diluat cu acetat de etil şi aplicat prin pensulare pe toată suprafaţa interioară şi
exterioară a vasului. Această peliculizare protejează suprafaţa ceramicii, izolează
vasul faţă de agenţii externi (umiditate, praf, gaze poluante, etc.), reduce riscul de
desprindere a completărilor şi a stratului de culoare şi face posibilă ştergerea lui de
praf atunci când este nevoie.
Nu am încercat chituirea desprinderilor de material datorate cel mai probabil
arderii secundare şi nici reconstituirea decorului, deoarece nu înţelegem prin
restaurare readucerea la starea iniţială. Considerăm că trebuie să se vadă drumul
parcurs de vas din momentul desprinderii de pe roata olarului până la ieşirea din
laboratorul de restaurare.
În final s-a obţinut o piesă care păstrează amprenta timpului şi are următoarele
dimensiuni: înălţime: 24 cm, diametrul bazei: 11 cm, diametrul maxim: 22,7 cm, şi
diametrul gurii: 19 cm (fig. 11).
Fig. 11. Vasul după restaurare.
Vasul nr. 2
DEESCRIERE. STAREA DE CONSERVARE.
CAP. 1987, Staţie Pompare, nr. inv. 5312. Borcan bitronconic cu o deschidere
largă a gurii, cu fund uşor arcuit în interior, corp bombat, gât scurt, buza puţin
răsfrântă în exterior şi rotunjită. Este modelat pe roata lentă din lut comun care are ca
degresant nisip, concreţiuni calcaroase şi cochilii pisate. Decorul constă într-o linie în
val incizată sub gât şi 5 striuri orizontale drepte plasate pe umăr şi până în zona
diametrului maxim (fig. 12).

258 Simona Maria CURSARU HERLEA
Fig. 12. Desen-vasul nr 2. Décor incizat
A fost ars oxidant (incomplet). Prezintă o ardere secundară parţială şi în cazul
acesta provocată se pare de un incendiu şi nu de uzura funcţională, deoarece fundul
nu este afectat. Probabil din cauza acestei arderi, poate combinată şi cu alţi factori,
vasul prezintă desprinderi de material ceramic de pe suprafaţa exterioară şi nuanţe de
culori variabile de la cărămiziu deschis la brun. Prezintă urme de angobă, mai ales în
interior precum şi găuri lăsate prin desprinderea particulelor de degresant (fig. 13).
Fig. 13. Starea de conservare: ardere secundară, desprinderi de material ceramic.
Vasul are un fragment lipit, cel mai probabil pe şantier, iar analizele efectuate
ne-au confirmat faptul că a fost lipit cu poliacetat de vinil (fig. 14).

Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase ceramice medievale timpurii 259
Fig. 14. Restaurări anterioare: fragment lipit cu poliacetat de vinil.
Pe suprafaţa interioară prezintă pete care din punct de vedere al aspectului microscopic
sunt pete de răşină sau ulei îmbătrânit 1 . Aceste pete nu par a fi urmele unei
stropiri accidentale ci mai degrabă sunt urmele lăsate de conţinutul vasului (fig. 15).
Pe suprafaţa interioară şi exterioară prezintă depuneri de praf. Din vas lipsesc
fragmente din pântec, umăr, gât şi gură (aproximativ 25%).
Fig. 15. Starea de conservare: pete de răşină sau ulei îmbătrânit
Dimensiuni: înălţime: 9,5 cm, diametru bază: 6,5, diametru maxim (reconstituit)
11,2, diametru gură (reconstituit) 10 cm.
După ce ne-am asumat responsabilitatea examinării vasului pentru stabilirea
diagnosticului şi a tratamentelor ce vor fi aplicate, s-a trecut la conservarea curativă
care a cuprins următoarele operaţii:
1 S-au făcut teste de solubilizare (apă, alcool, acid clorhidric diluat, izopropanol) dar nu se dizolvă. Petele
nu au pătruns adânc în materialul ceramic, sunt într-un strat subţire moderat aderent.

260 Simona Maria CURSARU HERLEA
Îndepărtarea şi curăţarea murdăriei neancrasate. Desprăfuirea s-a făcut cu ajutorul
unei pensule cu păr moale, după care vasul a fost spălat cu detergent neionic sub jet
de apă curentă iar mai apoi neutralizat cu apă distilată. S-a evitat imersarea vasului în
apă datorită riscului dezlipirii fragmentului lipit cu poliacetat de vinil, a cărui
dezlipire nu am considerat-o necesară. De asemenea în urma testelor de solubilizare
am constatat ca petele uleioase/răşinoase nu se îndepărtează cu alcool, acid clorhidric
sau izopropanol.
Fiind moderat aderente ele pot ceda la o curăţare mecanică, dar asta ar afecta
suprafaţa ceramică. Aceste pete practic nu afectează cu nimic materialul ceramic,
astfel am hotărât să nu le îndepărtăm.
Conservarea finală s-a făcut cu Paraloid B 72 în concentraţie mică ( pentru a nu
da luciu piesei) de 1 % diluat cu acetat de etil şi aplicat prin pensulare pe toată
suprafaţa interioară şi exterioară a vasului. Această peliculizare are rolul de a izola
obiectul de agenţii externi şi de al consolida mai bine.
Ne-am oprit la conservarea curativă şi propunem lăsarea vasului în această stare
fără a urma întreg fluxul tehnologic al restaurării. Considerăm că vasul poate spune
mai multe celui care îl priveşte în această stare, în plus are o stabilitate foarte bună şi
nu necesită consolidări. Pe durata expunerii ideal ar fi ca obiectul să fie însoţit fie de
un desen care reconstituie forma şi decorul (fig. 16), fie de o reconstituire 3 D.
Fig. 16. Vasul după conservarea curativă însotit de desen.
PROPUNERI PRIVIND MODUL DE MANIPULARE, AMBALARE,
TRANSPORT, EXPUNERE ŞI DEPOZITARE
Manipularea celor două piese se va face cu multă grijă, dacă este posibil numai
de către persoane instruite în legătură cu efectuarea ei corectă. Recomandăm evitarea
totală a şocurilor mecanice, evitarea prinderii doar de partea superioară sau de partea
în care s-au făcut completări. Se vor folosi ambele mâini, utilizându-se mănuşi din
bumbac, o mână va fi aşezată pe fundul vasului, iar cealaltă va sprijini peretele
vasului într-o parte în care nu sunt făcute completări.
Ambalajul trebuie făcut din materiale rezistente şi rigide, trebuie să fie impermeabil,
să asigure o bună izolare termică a conţinutului. Materialele folosite trebuie să
atenueze şocurile şi trepidaţiile (materiale elastice tampon) şi să fie inerte din punct
de vedere chimic.

Consideraţii privind conservarea şi restaurarea unor vase ceramice medievale timpurii 261
În timpul transportului cutia nu trebuie să fie târâtă sau bruscată şi trebuie să fie
bine bine fixată în mijlocul de transport.
Expunerea pieselor se va face în vitrine, în poziţie funcţională, astfel asigurânduli-se
o bună stabilitate. Se va evita expunerea lor în apropierea corpurilor de încălzire
ale încăperii, se va evita contactul direct al luminii naturale mai ales pe suprafetele ce
prezintă integrări cromatice. Se va opta pentru o sursă de lumină incandescentă aflată
la distanţă de vitrină, dar care să asigure o percepţie vizuală de bună calitate (aprox.
100 lx). De preferat ar fi ca spaţiul de expunere să fie iluminat doar atunci când sunt
vizitatori. De asemenea spaţiul expoziţional trebuie să asigure stabilitate microclimatică
(t 18-20°C şi UR 50-65%)
Depozitarea pieselor se va face într-un spaţiu adecvat care îndeplineşte următoarele
condiţii 1 : salubritate, stabilitate microclimatică (t 18-20°C şi UR 50-65%),
fiabilitatea instalaţiilor, rezistenţa plafoanelor, absenţa poluării alcaline 2 . De preferat
ar fi ca modulul de depozitare să fie închis cu uşi prevăzute cu geam (pentru a se evita
pătrunderea prafului) iar în acest modul piesele să fie aşezate în poziţie de echilibru
(poziţia funcţională), evitându-se suprapunerile. Sunt necesare verificările periodice,
desprăfuiri numai cu pensule moi, evitându-se curăţirile umede.
Pentru ca piesele cu valoare istorică şi artistică să-şi urmeze drumul lor, pentru a
avea o viaţă cât mai lungă, pentru a putea fi expuse şi astfel, privitorul să se bucure de
frumuseţea şi măiestria cu care au fost create, apare obligatoriu pentru specialist găsirea
celor mai adecvate metode de restaurare şi conservare. În primul rând trebuie
aplicate măsuri de conservare încă din momentul decopertării. Acesta este momentul
cel mai critic pentru bunurile arheologice, obiectele iau contact cu noul mediu, iar
pentru reducerea efectelor deteriorante trebuie acordate măsuri speciale de prim
ajutor 3 , din acest motiv prezenţa pe şantierul arheologic a unui conservator sau a unui
restaurator este obligatorie. Activitatea restauratorului pe şantier ar trebui să se limiteze
doar la aplicarea măsurilor de conservare preventivă şi să evite efectuarea unor
intervenţii de restaurare în condiţii neadecvate. Cu atât mai mult ar trebui să se evite
intervenţiile de restaurare făcute de persoane neacreditate. Insistăm asupra acestui
aspect deoarece astfel de intervenţii, pe lângă faptul că îngreunează mult munca
restauratorului în laborator şi supune piesa la tensiuni suplimentare, pot produce şi
efecte dezastruase.
Contribuţiile noastre privind modul de conservare şi restaurare a ceramicii permit
cunoaşterea unor aspecte ale stilului de muncă, modul de folosire, dozare şi aplicare a
unor materiale şi substanţe reversibile şi compatibile. Aceste materiale şi substanţe au
fost experimentate şi testate de-a lungul timpului şi considerăm că nu ar trebui să ne
hazardăm în folosirea unor materiale şi substanţe noi care nu au fost testate în condiţii
controlate, suficient de riguroase pentru a fi concludente în determinarea
incompatibilităţii şi efectelor secundare. De asemenea considerăm că atunci când
piesa ne permite, putem aplica metoda minimei intervenţii, realizând doar o
conservare curativă care poate fi însoţită, atunci când e nevoie de o anumită susţinere
a fragmentelor, de realizarea unui suport interior din plexiglas. Expunerea unor astfel
1
Aceste condiţii trebuie să le îndeplinească şi un spaţiu expoziţional.
2
Moldoveanu 2003, p. 175.
3
Moldoveanu 2003, pp. 331-341.

262 Simona Maria CURSARU HERLEA
de piese, într-o expoziţie care prezintă evoluţia vaselor ceramice într-o anumită
perioadă, sau care pune accent pe modul de realizare al acestora, pe decor etc. nu
deranjează cu nimic, mai ales dacă este însoţită de un desen care reconstituie forma şi
decorul sau de o imagine cu o reconstituire 3D. Însă în momentul reconstituirii
habitatului dintr-o anumită perioadă (aşa cum s-a procedat la Muzeul de Istorie –
Complexul Naţional Brukenthal, Sibiu) credem că este necesar ca piesele să treacă
prin tot fluxul tehnologic al restaurării.
BIBLIOGRAFIE/BIBLIOGRAPHY
Ciugudean 1989 H. Ciugudean, Noţiuni generale privind tehnologia şi analiza
ceramicii preistorice şi antice, Alba Iulia, 1989.
Cursaru 2007 S. Cursaru, Decorul vaselor de tip borcan descoperite la
Capidava (secolele IX-XI), în Keramische oberflächen und
Gr. Florescu, R.
Florescu, Diaconu
1958
ihre gestaltung/Suprafeţe ceramice şi design, Sibiu, 2007.
Gr. Florescu, R. Florescu, P. Diaconu, Capidava.
Monografie arheologică, I, Bucureşti, 1958.
Lăcătuşu 2003 C. Lăcătuşu, Restaurarea unui vas piriform –Cucuteni, faza
A, în Buletinul Centrului de Restaurare Conservare, Iaşi, 2,
2003.
Nechifor 2005 M. Nechifor, Consideraţii privind restaurarea prin analogie
a unei cahle descoperită la Brăila, în Istros, XII, 2005.
Moldoveanu 2003 A. Moldoveanu, Conservarea preventivă a bunurilor
Paraschiv-Talmaţchi
2003
Paraschiv-Talmaţchi
2006
Paraschiv-Talmaţchi,
2007
Ştefan, Barnea,
Comşa M., Comşa E.
1967
culturale, Bucureşti, 2003.
Cr. Paraschiv-Talmaţchi, Consideraţii privind motivul
decorativ ceramic din zona carpato-danubiano-pontică (sec.
VIII-XI) – partea I, în Muzeul Marinei Române, IV, 2003.
Cristina Paraschiv-Talmaţchi, Mărcile de olar (secolele VII-
XVI). Consideraţii şi catalog pentru teritoriul carpato-
danubiano-pontic, Bucureşti, 2006.
Cristina Paraschiv-Talmaţchi, Consideraţii privind motivul
decorativ ceramic din zona carpato-danubiano-pontică (sec.
VIII-XI) – partea II, în Danubius, XXV, 2007.
Gh. Ştefan, I. Barnea, M. Comşa, E. Comşa, Dinogeţia, I,
Aşezarea feudală timpurie de la Bisericuţa-Garvăn,
Bucureşti, 1967.
Abrervieri
= caroul;
CAP = Capidava;
cifrele romane ( I ) = sectorul;
nr. inv. = numărul de inventar;
BN = bordei nou;
Muzeul Marinei Române = Muzeul Marinei Române, Constanţa.