Ion Cuceu, Maria Cuceu Ritualurile agrare românești I

Ion Cuceu, Maria Cuceu
Ritualurile agrare românești I

Ion Cuceu, Maria Cuceu
Ritualurile agrare românești
I
Pluguşorul în spaţiul românesc extracarpatic
Studiu introductiv şi corpus de texte
Editura Fundaţiei pentru Studii Europene
2007

EDITURA FUNDAŢIEI
PENTRU STUDII EUROPENE
Str. Em. de Martonne nr. 1,
Cuj-Napoca, România
Director general: Ion Cuceu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
CUCEU, ION
CUCEU, MARIA
Ritualurile agrare românești I. Orații după colind în
spațiul românesc extracarpatic / Ion Cuceu; Maria Cuceu . -
Cluj-Napoca : EFES, 2007
412 p.
Studiu introductiv
ISBN 978-606-526-023-8
398.33 (498)

In Memoriam Prof. univ. dr. Dumitru Pop
5

Cuprins
Pluguşorul moldovenesc şi oraţiile după colind
din Ardeal, Banat şi Crişana .............................................................. 9
Cernăuţi ........................................................................................... 33
Hotin................................................................................................ 35
Balţi ................................................................................................. 56
Soroca.............................................................................................. 77
Lăpuşna.......................................................................................... 125
Orhei.............................................................................................. 130
Tighina .......................................................................................... 159
Cahul ............................................................................................. 163
Ismail............................................................................................. 165
Cetatea Albă .................................................................................. 175
Sudul Basarabiei ............................................................................ 231
Transnistria.................................................................................... 232
Suceava.......................................................................................... 243
Baia/Botoşani ................................................................................ 245
Dorohoi/Botoşani .......................................................................... 251
Neamţ ............................................................................................ 257
Bacău ............................................................................................. 279
Vaslui............................................................................................. 280
Covurlui/Galaţi.............................................................................. 281
Tulcea ............................................................................................ 287
Constanţa....................................................................................... 334
Brăila ............................................................................................. 335
Buzău............................................................................................. 336
7

Ialomiţa ......................................................................................... 341
Prahova.......................................................................................... 348
Ilfov ............................................................................................... 356
Dâmboviţa ..................................................................................... 358
Vlaşca/Giurgiu............................................................................... 360
Teleorman...................................................................................... 364
Argeş.............................................................................................. 366
Vâlcea ............................................................................................ 371
Gorj................................................................................................ 378
Mehedinţi ...................................................................................... 380
Indice de localităţi......................................................................... 381
Indice de culegători ....................................................................... 385
Indice de informatori..................................................................... 387
Glosar ............................................................................................ 391
8

PLUGUŞORUL MOLDOVENESC ŞI ORAŢIILE DUPĂ COLIND
DIN ARDEAL, BANAT ŞI CRIŞANA
În complexa lucrare de uz intern Corpusul de arhivă şi tipologia
ritualurilor agrare, iniţiată în anii’70 ai secolului trecut, autorii acestor
volume au încercat să continue mai vechiul proiect de cercetare al lui Ion
Muşlea, de pe la jumătatea anilor‚ 50, pe când lucra la Repertoriul Hasdeu.
În comunicarea susţinută la Secţia: Limbă, Literatură şi Artă a
Academiei R.P.R., în decembrie 1955, sub titlul Importanţa materialului
folcloric din Răspunsurile la Chestionarul Hasdeu şi problema valorificării lui 1 ,
după ce excerptase cea mai mare parte a informaţiei etnologice din cele 19
volume (peste 17 000 de pagini) provenite din 773 sate), Muşlea expunea
planul său iniţial de lucru şi evoluţia, în timp, a problemei: „A fost firesc,
deci, ca atunci când am fost angajat de Academie pentru continuarea
lucrărilor Arhivei de Folclor, să mă gândesc la despoierea acestui material.
Planul meu iniţial era să rezum tot materialul folcloric-copiind, când era
cazul, unele texte în întregime – pentru ca astfel, atunci când manuscrisul
va fi dus la Bucureşti, să rămână şi la Cluj posibilităţi de consultare a
importantului fond, măcar în această formă redusă. Intenţia mea a fost
deci îmbogăţirea materialului Arhivei de Folclor, perfecţionarea
mijloacelor de documentare şi de lucru ale folcloriştilor clujeni. Acest scop
a şi fost atins, materialul fiind pus la dispoziţia cercetătorilor localnici,
care s-au obişnuit să-l consulte.” 2
Pe parcursul indexării folclorului din Răspunsuri, Muşlea îşi dădea
„seama, din ce în ce mai mult, de valoarea materialului” 3 , mai ales după ce
confruntă o sumă de informaţii din preţiosul fond inedit cu lucrările
publicate ulterior (credinţe şi practici ritual-magice calendaristice sau
nupţiale, jocuri de copii), de aceea era „convins că nu trebuie să mă opresc
la satisfacerea cercetătorilor clujeni prin extrasele şi copiile făcute şi că e
în interesul ştiinţei noastre să lărgesc cadrul acestui preţios aparat
documentar, căci este evident că nu se mai poate concepe un studiu
temeinic de folclor românesc cu pretenţie de informaţie serioasă, dacă nu
completă, fără consultarea materialului Hasdeu. Astfel am ajuns la ideea
unui repertoriu, care nu figura în planul iniţial al temei mele.” 4
Ideea aceasta strălucitoare, a alcătuirii unui Repertoriu folcloric, a
schimbat radical evoluţia cercetării etnologice româneşti şi mai ales
concepţia asupra cercetării instituţionalizate, concepţia cu privire la rolul
arhivelor institut în dezvoltarea ştiinţelor etnologice. Întrebarea esenţială
1 Publicată în Ion Muşlea, Ovidiu Bârlea, Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui
B.P.Hasdeu. Bucureşti, Editura Minerva, 1970, p. 71-81.
2 Ibidem, p. 72.
3 Ibidem.
4 Ibidem, p. 74.
9

de la care pornea atunci Ion Muşlea era menită să dea un răspuns decisiv
privind acest rol. „Ce este acest repertoriu?” se întreba atunci Ion Muşlea.
Acest instrument de cercetare este definit de Muşlea, cel ce întemeiase
Arhiva de Folklor a Academiei Române, ca „un indice (de «lucruri» sau
«materii» cum găsim la sfârşitul atâtor volume de materiale folclorice),
dar, totuşi, deosebit de cel amintit mai sus al Şezătoarei sau de cel al
Textelor dialectale, publicate de Acad. Emil Petrovici. Indicele nostru va fi
atât de amănunţit încât va constitui un mijloc de orientare rapidă şi exactă
pentru cercetători”. 5
În acest moment al expunerii sale, Muşlea dădea exemple referitoare
la amănunţimea datelor din fişele cumulative ce preced Repertoriul,
întocmite după acel model de exemplară catalogare tematico-tipologică a
informaţiei etnografice din fondul de manuscrise al Arhivei de Folklor a
Academiei Române. Adâncimea indexării tematico-tipologice a acestor fişe
cumulative, de formatul fişelor de bibliotecă, este într-adevăr atât de mare
şi de consecventă „încât foarte adesea îl vor dispensa [pe cercetător] să
mai consulte manuscrisul original” 6 Muşlea se întreabă, în continuare: „Dar
pentru ce i-am spus Repertoriu şi nu Indice? Pentru că el este mai mult
decât un indice. Repertoriul nostru va fi mai degrabă un inventar
amănunţit al motivelor cuprinse în [răspunsurile la] Chestionarul Hasdeu,
un fel de dicţionar folcloric românesc, din care lipsesc doar definiţiile, deşi
unele din ele vor figura în o introducere-studiu”. 7
Dincolo de acest sistem iniţial de fişe cumulative, pregătite pentru
cartotecile Arhivei de Folclor a Academiei Române, unde urmau să fie
rânduite alfabetic, apare, pe şantierul de lucru al etnologului clujean, un
sistem secund de fişe, de dimensiuni mai mari (1/4 din coala A 4 )
reprezentând redactarea articolelor-voci ale versiunii publicabile a
„Dicţionarului” gândit de Muşlea, după care s-a dactilografiat, probabil,
lucrarea apărută în 1970.
Acest Repertoriu folcloric, aşa cum l-a conceput Muşlea, urma să fie „o
lucrare de gen cu totul nou”, ce are, indubitabil, „avantajul că oferă – mai
ale cercetătorilor tineri – teme şi probleme schiţate aproape de-a gata şi că,
la sfârşitul fiecărei chestiuni se indică sumar, şi principala bibliografie”. 8
Utilitatea sa pentru alte categorii de specialişti, din alte discipline, era şi
mai evidentă, istoricii literari putându-l consulta pentru a studia rădăcinile
populare ale unor motive şi teme, naturaliştilor fiindu-le de folos pentru
datele etnobotanice şi etnozoologice, fizicienilor pentru meteorologie,
medicilor pentru „boli, descântece, plante de leac, izvoare sfinte”,
lingviştilor pentru lucrările lor lexicologice etc. „Dar în acest repertoriu
amănunţit – mai ales dacă va ajunge să fie publicat – chiar literaţii şi
artiştii vor găsi cu uşurinţă material interesant pentru temele şi subiectele
5 Ibidem.
6 Ibidem, p. 75.
7 Ibidem.
8 Ibidem.
10

ce-i preocupă; de asemenea, el le va putea da sugestii preţioase (mai ales
în ce priveşte legendele etiologice, motivele de cosmogonie, fiinţele
fantastice, baladele rare, jocurile necunoscute etc.).” 9 Exemplul pe care-l
dă, cu referire la două fiinţe fantastice, Zorilă şi Murgilă (p. 76-77) e şi mai
convingător, întrucât bibliografia anterioară se reduce într-adevăr „la prea
puţin, la aproape nimic”.
Deşi autorul recunoaşte că „nu toate chestiunile din repertoriu vor fi
tratate atât de amănunţit”, că în cazul unor aspecte despre care s-a scris
mai mult „ar fi aproape de prisos să reproducem şi noi toate amănuntele
arhicunoscute despre aceste teme” 10 , deoarece procedeul ar încărca
lucrarea cu un balast, care ar implica o mare risipă de timp şi de hârtie” 11 ,
el revine, imediat, corectându-şi propriul abandon: „Această abatere de la
metodă prezintă, desigur, unele inconveniente. În parte, ea prejudiciază
unitatea lucrării şi introduce arbitrarul în alegerea motivelor care vor fi
mai amănunţit sau mai puţin amănunţit tratate.” 12
Fără îndoială, Muşlea a ştiut, ca nimeni altul, să se ferească de tot ce
ar fi putut „compromite” prin astfel de omisiuni o indexare exemplară a
„temelor”, dar având totodată grijă să nu ajungă nici la excese
documentare ce ar fi întârziat lucrarea cu „cine ştie câţi ani”. El dădea
asigurări şi-şi asuma răspunderea „că esenţialul, elementele importante,
necunoscute sau rar atestate, vor fi totdeauna şi cu conştiinciozitate
consemnate”. 13
Ion Muşlea credea, aşadar, cu tărie că bogata informaţie etnologică şi
textele excerptate din Răspunsurile la Chestionarul Hasdeu vor reuşi să
„arunce o lumină nouă asupra unor probleme ale foclorului nostru, să
atragă atenţia asupra unor aspecte inedite ale lui şi să ajute la revizuirea
unor concluzii greşite” 14 , în special în domeniile mitologiei noastre şi
ritologiei tradiţionale, pe care dorea, de altfel, să le trateze special
precedându-şi repertoriul de „introducere, precum şi [de] un mic studiu
folcloric”. Viza, astfel, materialele despre Drăgaică, credinţele şi riturile
despre deochiu, expresii idiomatice precum „a umbla de frunza
frăsinelului”, pe care urma să le trateze în studiul său introductiv şi
adăuga: „Tot acolo se vor arăta şi măsurile imediate care ar trebui luate
pentru completarea unor informaţii găsite în [răspunsurile la] Chestionarul
Hasdeu: mai trăiesc motivele respective în popor? În întregime sau ca
frânturi? un dans, un obicei, un rit, un joc de copii, o superstiţie, o baladă
etc. Se va atrage atenţia şi asupra bogăţiei folclorice a unor sate sau
regiuni neexplorate până acum pentru a se lua măsurile necesare.” 15
9 Ibidem.
10 Idem, p. 77. Muşlea se întreabă, greşind desigur: „Are rost să trecem toate cotele sutelor de cazuri în
care se spune de exemplu despre oaie că este un animal plăcut lui Dumnezeu”.
11 Ibidem, p. 78.
12 Ibidem.
13 Ibidem.
14 Ibidem.
15 Ibidem, p. 79.
11

Această preocupare a sa pentru completări şi anchete noi, în
vederea acoperirii unor „pete albe” şi pentru investigarea tuturor zonelor
etnografico-folclorice, atât de constantă de-a lungul întregii sale activităţi
în fruntea Arhivei de Folclor a Academiei Române, dublată de pasiunea sa
pentru relevarea complexităţii şi valorii informaţiei din fondurile de
manuscrise şi din publicaţiile existente sunt expresia viziunii sale
comprehensive şi integrative asupra culturii tradiţionale, dar şi a
deschiderii perpetue a spiritului său ştiinţific spre marile lucrări: Corpusul
folclorului românesc, Atlasul folclorico-etnografic şi Enciclopedia culturii
tradiţionale.
Dacă prin Repertoriul său toate aceste trei mari deziderate sunt vizate
indirect, mijlocit, la unul dintre ele avem şi referinţe directe, atunci când
menţionează, spre finalul expunerii sale, că o parte din materiale ar trebui
cartografiate. Ştiind că problema realizării unor hărţi folclorice „abia a fost
atinsă” la noi, în cadrul Atlasului Lingvistic Român, Muşlea încearcă să
argumenteze necesitatea lor: „Desigur o astfel de hartă, bazată pe
materialul Hasdeu, nu va fi niciodată aşa completă ca o hartă a Atlasului
Lingvistic amintit”, întrucât „Răspunsurile la Chestionarul Hasdeu nu
acoperă toată suprafaţa ţării sau o acoperă inegal ca densitate”, nici
vechea ţară nefiind integral şi uniform reprezentată prin materiale în acest
fond. „Aceasta e una din cele mai serioase critici care i se pot aduce lui
Hasdeu, deşi nu e deloc sigur că vina este a lui.” 16 Dar, cum materialele
etnografico-folclorice sunt atât de bogate în acest fond, unele teme ar
putea fi cartografiate cu succes, întrunind date dintr-un mare număr de
localităţi: 250 despre deochiu, 112 despre Vârcolaci, 35 despre Drăgaică.
Aceste prime hărţi, ce ar putea fi alcătuite pe baza informaţiilor din
Răspunsuri , „vor putea forma un punct de plecare pentru pregătirea
viitorului atlas folcloric român.”
După publicarea de către Ovidiu Bârlea, în 1970, a lucrării lui
Muşlea 17 şi după recuperarea unei părţi din fişele cumulative şi din cele
redactate, după apariţia indexului elaborat de Adrian Fochi 18 , dar mai cu
seamă după xerocopierea a patru mari fonduri inedite: Ioan Micu
Moldovan, B.P. Hasdeu, Ion Pop Reteganul, Nicolae Densuşianu,
posibilităţile noastre de documentare s-au lărgit enorm, iar câteva proiecte
de cercetare deosebite, consacrate unor întregi subdomenii sau unor
categorii, puteau fi uşor abordate: colindatul şi colindele, în vederea
elaborării catalogului tipologic, dar şi a unor monografii de tip (Ion Taloş),
cimiliturile (Ion Taloş, Ion Cuceu, Virgiliu Florea) proverbele şi zicătorile (Ion
Taloş, Ion Cuceu, Virgiliu Florea, Hanni Markel, Vöö Gabriella), ritualurile
agrare (Ion Cuceu, Maria Cuceu) puse „în operă”, în cea mai bună tradiţie
ştiinţifică a Clujului, în spiritul de gândire şi acţiune a lui Ion Muşlea, cu
16 Ibidem, p. 80.
17 Muşlea, Bârlea, op. cit.
18 Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Răspunsurile la
chestionarele lui Nicolae Densuşianu. Bucureşti, Minerva, 1976.
12

aceeaşi grijă pentru amănuntul etnografic, pentru o „clasare şi prezentare”
cât mai adecvate ştiinţific, dar pe baza întregii documentaţii existente.
Astfel, am ajuns la cionstituirea unor instrumente de lucru în cadrul
Arhivei de Folclor a Academiei Române. Prima lucrare de acest fel,
Corpusul cimiliturilor româneşti, prezentat de Ion Taloş 19 în primul tom al
noii serii a Anuarului. Dicţionarul tezaur al proverbelor româneşti, ce
indexează, după cuvântul cheie, peste 175.000 de texte, a fost terminat în
1985, de Ion Taloş, Ion Cuceu şi Virgiliu Florea şi este utilizat frecvent de
numeroşi cercetători, masteranzi sau doctoranzi, de alte categorii de
cititori. O antologie de 7777 de texte a fost publicată în anul 2006. 20 În
privinţa ritualurilor agrare, am încheiat şi publicat lucrarea Vechi obiceiuri
agrare româneşti 21 , un studiu asupra ritualului agrar al cununii la seceriş 22 ,
şi definitivăm tipologia şi corpusul textelor de Pluguşor şi oraţiilor după
colind, cu acelaşi conţinut.
Contribuţiile ştiinţifice despre textele rituale ale Pluguşorului nu sunt
prea numeroase.
Gheorghe Vrabie a luat în considerare Pluguşorul 23 în cadrul general al
ritualurilor de colindat, sub titlul Colindele gospodăriei, textele acestuia
socotindu-le drept formule de „spus ritmat, declamator, în faţa ferestrei,
declamarea fiind însoţită de tălăngi şi clopote, pocnituri de bice, de
zgomotul buhaiului (o cofă astupată cu piele la un capăt, de care atârnă fire
de păr de cal; trase cu mâna udată, cofa şi pielea vibrează imitând mugetul
vitelor). Toate creează o ambianţă potrivită celor ce narează evenimente
petrecute peste an în cuprinsul gospodăriei şi a muncii pământului.” 24
Referitor la structura textelor de Pluguşor, Vrabie observă drept o
caracteristică a acestora întrebuinţarea unor motive-formulă iniţiale,
mediane şi finale, remarcă prevalenţa imaginilor plugarului mitic, a
plugului tras de doisprezece boi, care a ieşit la arat şi la semănat, precum
şi îmbinarea motivelor solemne şi grave cu altele umoristice. Cu
admirabilă forţă de evocare, textele agrare prezintă secvenţe prin care sunt
redate, rând pe rând, scenele de viaţă şi de muncă plugărească: aratul şi
semănatul, confecţionarea secerilor de către fierar, organizarea clăcii de
seceriş, seceratul efectiv, transportul snopilor, treieratul, măcinatul grâului
etc. „În felul acesta se termină şirul de episoade legate de munca câmpului.
Urmează o a doua parte a Pluguşorului, măcinatul grâului şi facerea
colacului pentru plugari din făina proaspăt obţinută. Subiectul Pluguşorului
19 Ion Taloş, Corpusul folclorului românesc: Cimilitura – Din experienţa unui colectiv de cercetare
clujean, în “Anuarul de Folclor” I (1980), p. 49-65.
20 Ion Cuceu, Dicţionarul proverbelor româneşt. Chişinău-Bucureşti, Editura Litera-Internaţional, 2006.
21 Ion Cuceu, Maria Cuceu, Vechi obiceiuri agrare româneşti I Tipologie şi corpus de texte. Bucureşti,
Editura Minerva, 1988. Lucrarea indexa doar textele de Paparudă. Volumul al II-lea cuprinde Caloianul
şi alte ritualuri de fertilitate. La reeditarea lucrării, adăugite şi completate volumul II va fi inclus în
continuarea celui tipărit în 1988.
22 Maria Cuceu, Ritualul agrar al cununii la seceriş. Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2004.
23 Folclorul. Obiect-principii-metodă-categorii. Bucureşti, Editura Academiei Republici
24 Ibidem, p. 215.
13

continuă să fie debitat cu acelaşi patos retoric, fabulosul îmbinându-se cu
umoristicul, într-o expunere despre muncile agrare.” 25
El remarcă în finalul analizei „o continuă înclinare către înnoire, către
acomodarea [textului] la alte realităţi ale vieţii sociale” 26 , dar nu extinde
nicidecum Pluguşoarele asupra altor categorii de texte, cu altă tematică.
Într-un studiu publicat în 1971 şi consacrat studierii cântecelor de
seceriş 27 , Nicolae Bot aborda doar tangenţial şi problematica privind
Descânteca sau Povestea cununii, din ritualul de încheiere a secerişului în
zona Văii Superioare a Someşului Mare (Năsăud), evidenţiindu-i acestui
text ritual înrudirile cu Pluguşorul, precum şi funcţionalitatea organică în
contextul etnografic determinat. Autorul insista asupra unor motive rituale
oarecum comune, ce dau substanţă întregului ceremonial agrar:
„numeroase imagini frecvente în ritualul cununii: descrierea sumară a
muncii secerătorilor, aducerea cununii, descrierea [etapelor] muncii
pentru cultivarea grâului, de la semănat până la coacerea colacului,
cererea cinei tradiţionale, a jocului, a flăcăului care ia cununa, a darurilor
pentru urat.” 28
Cei doi universitari bucureşteni, Mihai Pop şi Pavel Ruxăndoiu, în
manualul de Folclor literar românesc 29 publicat în 1976 (ediţia a II-a 1978)
consideră Pluguşorul (Plugul) „un ritual străvechi, moştenit probabil de la
romani”, cu urme ce se pot regăsi „în folclorul popoarelor romanice în
timp ce la slavi este inexistent”, „răspândit în Moldova, Muntenia, Oltenia
şi dispărut în Transilvania” 30 , dar se ocupă aproape exclusiv de poezia
Pluguşorului, pe care o încadrează în ceea ce ei numesc „poezia
descriptivă”. Aceasta ar fi încadrabilă într-un tip unitar, în care „s-au
cristalizat cicluri de variante cu trăsături distinctive destul de puternice”.
Ciclul de variante ardelene şi bănăţene ar păstra „o atmosferă mai arhaică
şi forme mai vechi de realizare poetică”, pe când cele din Moldova şi
Muntenia, unde „poezia” a rămas strâns legată de desfăşurarea ritualului,
s-ar caracteriza prin ”forme mai evoluate” 31 , cu „folosirea frecventă a
hiperbolei”, a „fabulosului” şi a ambianţei solemne. În volumul ulterior
Folclorul literar în contextul culturii populare româneşti 32 Pavel Ruxăndoiu
reia textul din manualul comun, cu minime intervenţii stilistice, insistând
cu privire la „Sensul modelator al poeziei Pluguşorului, cea mai pertinentă
reprezentare a poeziei descriptive conservată în folclorul obiceiurilor
25
Ibidem, p. 218.
26
Ibidem, p. 220.
27
Nicolae Bot, Contribuţii la studiul cântecelor de seceriş, în “Analele Societăţii de Limba Română”
(Panceva) II (1971), p. 127-136.
28
Ibidem, p. 135.
29
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1978.
30
Ibidem, p. 147-148.
31
Ibidem, p. 149-151.
32
Editura “Grai şi Suflet-Cultura Naţională”, 2001.
14

calendaristice, dominată de viziunea satului patriarhal şi de inflexiuni
arhaice, mai accentuată în variantele bănăţene şi transilvănene” 33 .
În lucrarea consacrată de noi, ca prim volum, Ritualurilor agrare
româneşti, în urmă cu două decenii 34 , menţionam faptul că ritualul agrar al
Pluguşorului, cu miile sale de atestări şi variante, ridică cele mai mari
probleme în constituirea unui corpus şi în abordarea tipologică a
informaţiei etnografice şi folclorice, în raport cu celelalte ritualuri
tradiţionale. Atât datorită imensităţii informaţiei existente în arhive şi în
publicaţii, cât şi complexităţii structurale a textelor corpusului sau
evoluţiei divergente a celor două versiuni: ardeleană şi moldoveanmunteană,
care au dat atâta bătaie de cap cercetătorilor noştri şi au stârnit
multă neînţelegere, problema abordării sistematice şi alcătuirii unei
tipologii de motive se complică.
Efortul documentar început atunci prin excerptarea informaţiei din
fondul de manuscrise al Arhivei de Folclor a Academiei Române a
continuat prin inventarierea bibliografică a variantelor din publicaţiile
periodice şi din volume, operaţiuni ce au permis profesorului nostru
Dumitru Pop să abordeze ritualul într-un studiu monografic amplu, ce ar fi
urmat să preceadă corpusul nostru de texte rituale şi catalogul de motive,
alcătuite după aceleaşi principii ca în volumul Vechi obiceiuri agrare
româneşti: descrierea ritualurilor, catalogul tipologic de motive-formule,
corpusul de texte.
Dificultăţile aproape insurmontabile ale exhaustării informaţiei au
determinat amânarea, de la un an la altul, a definitivării lucrării noastre,
ceea ce a creat, cu certitudine, nemulţumiri regretatului nostru profesor,
căruia tema îi era atât de aproape, încă din 1960, când a publicat în
„Revista de Folclor” acel remarcabil studiu despre versiunea ardeleană,
marcând, într-un fel, o cotitură în cercetarea ritualului românesc 35 , şi a
izbutit să schimbe optica asupra rolului şi locului obiceiurilor agrare în
cultura noastră populară. Nemaiavând răbdare, Dumitru Pop a publicat
separat studiul său, mai întâi într-o revistă de specialitate 36 , apoi în
volumul său Obiceiuri agrare în tradiţia populară românească 37 , căruia i-a dat
substanţă şi greutate ştiinţifică.
Titlul acestei schiţe monografice, Pluguşorul-sinteză folclorică
românească, vizează, critic şi polemic, atât importanţa excepţională a
textului ritual în cultura noastră populară, cât şi unitatea adânc genetică a
întregului ritual, comparat, încă din prima frază, cu ceea ce majoritatea
cercetătorilor consideră a fi expresia substanţei pastorale a folclorului
românesc.: „Privit prin prisma ocupaţiilor tradiţionale de bază ale
poporului român, Pluguşorul reprezintă pentru agricultură ceea ce
33
Ibidem, p. 235.
34
Ion Cuceu, Maria Cuceu, Vechi obiceiuri agrare româneşti. Tipologie şi corpus de texte. Bucureşti,
Editura Minerva, 1988.
35
Pluguşorul în Transilvania, în “Revista de Folclor”, an V (1960), nr. 1-2, p. 114-131.
36
“Studii şi Comunicări” (Sibiu), IV (1982), p. 145-172.
37
Cluj-Napoca, Editiura Dacia, 1989, pp. 25-131.
15

eprezintă Mioriţa pentru păstorit.” 38 Dumitru Pop se lansa apoi într-o serie
de observaţii paralelistice, arătând cât de diferit a fost ecoul celor două
texte în conştiinţa ştiinţifică şi culturală românească şi în interesul arătat
de specialişti, în pofida unei răspândiri teritoriale aproape generale şi
uniforme a lor.
Identificând majoritatea atestărilor începând cu cele de dinainte de
1870, Dumitru Pop aprecia că „Numărul [total al] variantelor ce se publică
este în continuă creştere, astfel că, împreună cu cele păstrate în arhive,
inclusiv în cele din răspunsurile la chestionarele lui Hasdeu, Nicolae
Densuşianu, Ion Muşlea ş.a. le depăşesc numeric pe cele ale Mioriţei.” 39
Dar, considera Dumitru Pop, „dacă din punct de vedere estetic textul
Pluguşorului nu este comparabil cu cel al Mioriţei, şi dacă nu conţine
sugestiile filosofice ale acestuia cu privire la concepţia populară
românească despre viaţă şi despre moarte, sugestii atât de diferit şi,
adesea, atât de fals interpretate în cursul timpului, el este, în orice caz,
comparabil cu textul Mioriţei în ceea ce priveşte bogăţia fondului său
folcloric şi capacitatea de a dezvălui aspecte importante ale modului de
viaţă al înaintaşilor noştri, ale concepţiilor arhaice care l-au însoţit prin
veacuri, unele coborând până la obârşiile noastre şi chiar dincolo de
acestea.” 40
Trecând, cu remarcabilă onestitate, în revistă contribuţiile
interpretative anterioare, de la cele din secolul al XIX-lea, datorate lui
G.Dem.Teodorescu (1874), Theodor Burada (1876), Gheorghe Ghibănescu
(1857), la cele mai aplicate şi mai noi din sec. XX ale lui Theodor
Sperantia (1914), George Giuglea (1948), Dumitru Pop supune unei
îndreptăţite critici lucrarea: Le Pluguşor, une coutume agraire roumaine,
publicat în Italia, în 1948, de Tancred Bănăţeanu 41 , reluând, de fapt, toată
argumentaţia din studiul său apărut în 1960, dar recunoscându-i „dincolo
de toate aceste afirmaţii şi puncte de vedere greşite sau în orice caz
discutabile, mai ales datorită caracterului lor prea tranşant... meritul
important de a fi ridicat câteva probleme de bază ale obiceiului, de a fi
făcut o seamă de raportări corecte la riturile europene care alcătuiesc
structura lui şi de-a fi sesizat un aspect esenţial al procesului său de
geneză” 42 .
Autorul schiţei monografice înregistrează apoi, cu satisfacţie, relativa
schimbare de optică a cercetătorilor după 1960: evidenta influenţă a
studiului său asupra lui Pavel Ruxăndoiu 43 , atenţia acordată de Dumitru
Caracostea celor „mai vechi imagini plugăreşti” „păstrate în datinile
38
Ibidem, p. 25.
39
Ibidem, p. 28-29.
40
Ibidem, p. 26.
41
D. Pop, op. cit., p. 31. Lucrarea lui Bănăţeanu a apărut în “Revista di Etnografia” (Napoli), II (1948),
nr. 2-3.
42
D. Pop, op cit. p 31-32
43
Formele descriptive ale poeziei riturilor agrare, în “Analele Universităţii Bucureşti” Seria Ştiinţe
Sociale. Filologie XII (1963), p. 117-124.
16

noastre”, în lucrarea postumă a acestuia 44 , precum şi apariţia, la Chişinău,
în 1972, a amplului studiu datorat lui Nicolae Băieşu 45 „o veritabilă
monografie”, „bine informată şi aducând, în acelaşi timp, o nouă
interpretare, vrednică de toată atenţia.” 46 În sfârşit, în ordine cronologică,
e consemnat aportul interpretativ al capitolului despre Pluguşor din
manualul de Folclor literar românesc, din 1976, al lui Mihai Pop şi Pavel
Ruxăndoiu şi, cel mai ţintit, din volumul Obiceiuri tradiţionale româneşti
(1976) de Mihai Pop, dar omite contribuţia lui Ovidiu Bârlea din Folclorul
românesc I (1981). O atenţie specială acordă vechii lucrări a lui Petru
Caraman (1933): Colindatul la români, slavi şi la alte popoare 47 , tradusă, cum
am văzut, în româneşte după 50 de ani, de la ale cărui constatări pleacă în
propriul său demers interpretativ. 48
Descrierea sintetică a ritualului agrar al Pluguşorului, pe care o
realizează Dumitru Pop, se bazează fie pe tipologizările cuprinse în
repertoriile tipologice Muşlea-Bârlea şi Adrian Fochi, fie pe informaţia
inedită din Arhiva de Folclor a Academiei Române, fără intenţia de
indexare amănunţită a tuturor elementelor de structură a ritualului, pe
care urma să o realizăm în cadrul institutului clujean.
De la aspectele de terminologie populară (denumirile practicii,
recuzita actanţilor principali şi grupului de performeri), la organizarea
cetelor de colindători şi la desfăşurarea efectivă a ritualului, până la
analiza componentelor de bază ale textului ritual luat ca model, fenomenul
este prezentat amănunţit, pe baza a zeci de descrieri întregi sau
fragmentare, în corelaţie cu alte fapte de cultură tradiţională. Autorul
studiului dezvoltă, într-un veritabil excurs comparativ cu alte practici
ritual-magice semnificaţiile primei brazde, larga răspândire a practicilor
europene în care este implicat plugul, ca obiect ritual (obiceiuri de familie,
ritualuri calendaristice, practici magice apotropaice cu caracter colectiv,
medicină magică etc.), legăturile cu ritualul îngemănat al Semănatului,
implicaţiile magico-religioase ale fiecărui act, ale fiecărei secvenţe de
ritual, ale motivelor-formulă mai importante din structura textelor rituale
de Pluguşor.
Geneza şi evoluţia istorică a Pluguşorului sunt astfel demonstrate
corelativ cu menţionarea unei serii de exemple etnologice de la alte
popoare, pe baza bibliografiei ce-i era accesibilă autorului la data
elaborării studiului său.
Dar aportul efectiv major al lucrării lui Dumitru Pop l-a reprezentat
insistenţa analitică asupra textelor rituale şi încercarea de clasificare
funcţională a acestora.
44
D. Caracostea, Ovidiu Bârlea, Problemele tipologiei folclorice. Bucureşti, Minerva, 1971.
45
Poezia populară moldovenească a obiceiurilor de Anul Nou, Chişinău, 1972.
46
Dumitru Pop, op. cit., p. 33.
47
Petru Caraman, Colindatul la români, slavi şi la alte popoare. Bucureşti, Minerva, 1983.
48 Vezi p. 36-40.
17

Considerate de Dumitru Pop ca „elemente de bază”, „fundamentale”
de „nelipsit” din scenariile rituale ale Pluguşorului, dar şi din repertoriile de
oraţii ardelene, textele sunt împărţite în cinci categorii sau „versiuni” cum
le numeşte autorul, asta în pofida afirmaţiei că, în conţinut, acestea ar
releva un caracter unitar: versiunea colind, care „se individualizează foarte
pregnant” faţă de celelalte, atât prin aria mai restrânsă de răspândire, cât
mai ales prin interpretarea cântată; versiunea oraţie după colind răspândită
în întreaga Transilvanie istorică, în Partium şi în Banat, dar neîntâlnită în
Maramureş, Oaş şi Lăpuş, cu reflexe particularizante şi în spaţii
extracarpatice; versiunea oraţie la cununa de seceriş, cu o arie restrânsă la
nord-estul Transilvaniei istorice (Năsăudul); versiunea oraţie la colacul de
nuntă şi, în fine, versiunea formulă declamatorie în ritualul Pluguşorului,
acoperind spaţiul Bucovinei, Basarabiei, Transnistriei, Moldovei, Munteniei
şi Dobrogei, cu cea mai dezvoltată structură compoziţională şi cu evoluţia
sa ceremonial-spectaculară aparte.
Schiţa monografică publicată de Dumitru Pop a reorientat, după
apariţia sa, demersurile noastre din cadrul Arhivei de Folclor a Academiei
Române, atât în operaţiunile de edificare a instrumentelor de lucru de uz
intern, cât şi în privinţa redactării şi editării corpusului şi tipologiei
motivice a Pluguşorului. Edificatoarea împărţire în cinci mari categorii
funcţionale a textelor rituale pe care o face autorul: 1) colinda grâului; 2)
oraţiile ardeleneşti de binecuvântare a colacului; 3) oraţia din cadrul ritualului
cununii la seceriş; 4) oraţia colacului de nuntă; 5. textele moldo-muntene de
Pluguşor ne-a convins că este dezirabilă o tipologizare specifică a acestora
şi că cea mai adecvată modalitate de elaborare a „instrumentelor de lucru”
ar reprezenta-o gruparea lor structural-funcţională pe aceste familii de
variante, ceea ce simplifica, într-o anumită măsură, atât problema
repertorizării în arhivă a informaţiilor privitoare la scenariile rituale ce
contextualizează şi încadrează textele, cât mai ales realizarea motivindexurilor
sau viitoarelor cataloage de formule rituale agrare.
De aceea, într-o primă etapă, spre deosebire de corpusurile şi
tipologiile formulelor de invocare a ploilor sau cântecelor de seceriş, care
au putut fi abordate mai unitar, de data aceasta avem cinci „subcorpusuri”
de arhivă distincte, consacrate textelor nucleare ale unuia şi aceluiaşi
ritual agrar: Colindele grâului, Oraţiile colacului de Crăciun, Oraţiile din
cadrul ritualului cununii de seceriş, puţinele Oraţii ale colacului la nuntă şi,
desigur, Pluguşoarele moldo-muntene. Acest ritual agrar, care a evoluat
diferit pe arii bine determinate geografic ale spaţiului etnocultural
românesc, va beneficia, astfel, de o atenţie specială.
A doua etapă în munca noastră de realizare a corpusului de texte şi
descrieri de ritual a reprezentat-o constituirea bazei informatizate de date,
constând din culegerea pe calculator a întregului material din Arhiva din
Cluj. În colaborare cu celelalte arhive naţionale din Bucureşti, Iaşi,
Chişinău şi Timişoara, ar urma ca, în baza unui program unitar dar
deschis, care să poată fi accesat de toţi cercetătorii interesaţi de această
problematică etnologică, să indexăm, desigur în condiţii de protecţie şi de
18

siguranţă patrimonială, şi materialele din celelalte arhive. Numai că în
arhivele din Iaşi şi Chişinău, numărul variantelor este, probabil, de câteva
ori mai mare decât al celor din Cluj, iar în Arhiva de Folclor a Moldovei şi
Bucovinei procesul de sistematitzare e atât de avansat încât ni s-ar oferi,
cum se spune, totul de-a gata.
Arhiva de Folclor a Academiei Române face, în acest sens, primul pas,
publicând acum integral atât textele rituale moldo-muntene din fondurile
sale, cât şi oraţiile după colind, oferindu-le eventual şi pe un compact disc,
ceea ce va da institutelor şi specialiştilor din Chişinău, Iaşi, Bucureşti şi
Timişoara şansa reducerii eforturilor de întregire sau completare a
cataloagelor tematice proprii.
Pentru celelalte sub-corpusuri: Colindele grâului, Oraţiile din cadrul
cununii de seceriş şi Oraţiile colacului la nuntă continuăm demersurile de
realizare a unor fonduri documentare în cadrul Arhivei clujene, desigur cu
condiţia accesului la fondurile aflate la Institutul de Etnografie şi Folclor
din Bucureşti şi la Arhiva de Folclor a Moldovei şi Bucovinei din Iaşi, poate
şi cu sprijinul unor cercetători de la Chişinău. Pentru noi ar fi singura
şansă de continuare şi încheiere a motiv-indexului de imagini, pe întreaga
documentaţie existentă, întrucât, asemenea tipologiilor bibliografice, şi
cataloagele de motive trebuie construite pe baze exhaustive.
Atunci când a apărut un studiu amplu, de dimensiunile unei schiţe
monografice a dat Vasile Adăscăliţei, vreme de decenii titularul cursului de
folclor literar de la Facultatea de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza” din Iaşi, am sperat să ni se ofere măcar date aproximative privind
textele agrare de Pluguşor din arhiva studenţească de la Iaşi.
Istoria unui obicei - Pluguşorul 49 , debutează, însă, printr-o încercare de
circumscriere şi definire a acestui ritual: I Pluguşorul – datină agrară
fundamentală la români, văzut prin „determinarea poziţiei în raport cu
câteva alte capitole mari ale creaţiei populare, de care se leagă intim”:
„obiceiul colindatului şi de ceea ce s-ar putea numi credinţele şi riturile
agrare ale poporului român. De aceea, uneori, şi tendinţa de a vorbi despre
Pluguşor ca despre o colindă agrară, ceea ce ar corespunde întrutotul
realităţii.” 50 Sunt evidenţiate, astfel, sumar relaţiile Pluguşorului cu ritualul
Plugarului (Udătorul, Tânjaua, Boii Sângeorzului), cu cel numit Boul înstruţat,
cu colindele cu măşti, desfăşurate „în anotimpul consumării lor”, dar e
iterată mai ales ipoteza fixării lui iniţiale la începutul anului nou agrar, 1
martie, dată la care s-a renunţat prin mutaţiile, în calendarele oficiale,
privind Anul Nou.
Fapte folclorice înrudite la alte popoare, din capitolul al II-lea,
semnalează credinţe şi rituri similare atât la popoarele slave şi germanice
ale Europei, cât şi la alte popoare: finougrice, gruzini, irlandezi etc.
Cel de-al III-lea capitol: Răspândirea Pluguşorului în aria românităţii
fixează poziţia distinctă a autorului în stabilirea unei hărţi a „ţinuturilor
49 Iaşi, Editura Junimea, 1987. 156 p.
50 Vasile Adăscăliţei, op. cit., p. 7.
19

istorice româneşti” în care obiceiul a fost atestat, urmărindu-se, totodată,
fenomenul „intensităţii cu care acesta circulă, ca şi al vechimii ce i se
atribuie”, aspecte „ce nu pot fi neglijate atunci când se încearcă abordarea
problemei originii acestei datini”. 51
Desigur, dezbaterea e legată în primul rând de larga răspândire a
ceremonialului în majoritatea zonelor Moldovei, generalizarea lui în cadrul
sărbătorilor de Anul Nou printre toate categoriile profesionale, la sate, în
târguri şi în oraşe, ceea ce a putut determina renunţarea, în multe părţi, la
formulele arhaice de Pluguşor şi înlocuirea lor cu balade şi alte categorii de
texte „neagrare”.
Dar aici e surprinzătoare, totuşi, modalitatea de interpretare a lui
Vasile Adăscăliţei. Deşi concede, cum vom vedea, că „textele de Pluguşor
cu referinţe agrare sunt cele mai valoroase, deoarece prezintă cele mai
neaşteptate dovezi pentru susţinerea vechimii obiceiului” şi „dezvăluie o
anumită mentalitate explicit formulată şi repetată în diferite variante vechi
şi noi” 52 , el e tentat şi obsesiv preocupat să contrazică „anumite” constatări
anterioare, respectiv pe cele ale lui Dumitru Pop 53 şi Pavel Ruxăndoiu 54
privitoare la înrădăcinarea organică a textelor „agrare” în desfăşurarea
ritualului. Apoi recunoaşte că sunt „singurele” cu funcţionalitate de rit oral
în cadrul acestei forme de colindat, Adăscăliţei contestă, de fapt, cu
încăpăţânare variantele transilvănene, dar şi muntene, colinde şi oraţii
după colind, ca părţi ale unuia şi aceluiaşi fenomen, ale unuia şi aceluiaşi
context etnografic. Nu o spune tranşant, dar pledoaria sa contestatară
poate fi uşor dedusă în special în acest capitol 55 , dar şi în cele despre Textul
literar (p. 49-87) şi despre Structura textelor de pluguşor (p. 87-98).
Bazându-se pe contribuţiile documentare anterioare asupra acestui
ritual, Adăscăliţei într-adevăr urmăreşte atestarea răspândirii Pluguşorului,
a intensităţii circulaţiei ca şi a înrădăcinării locale. O face aproape de pe
aceleaşi poziţii cu Tancred Bănăţeanu, ajungând la ipoteza ambiguă: „Cert
este că pentru ceea ce, după linia trasată de Tancred Bănăţeanu, s-ar numi
vest-sud-vest, prezenţa efectivă a Pluguşorului nu poate fi demonstrată şi
socotim că încercările care s-au făcut nu au dat rezultate”. 56 Justificat până
la un punct şi luând în considerare doar versiunea moldovenească de
„scenariu ritual”, autorul susţinea că „Este ştiut faptul că, în afară de
câteva mici excepţii, culegerile de folclor din Transilvania nu însumează
texte de Pluguşor. De altfel, aceleaşi mărturisiri le fac şi celelalte colecţii
cu caracter regional, vechi şi noi, de îndată ce provin dintr-un alt teritoriu
decât cel moldovenesc” 57 încercând, astfel, să demonstreze că, în toate
celelalte provincii unde a fost atestat, inclusiv în Transilvania, am avea de-
51 Ibidem, p. 17.
52 Ibidem.
53 Pluguşorul în Transilvania (1960)
54 Vezi mai sus cele două contribuţii ale acestuia.
55 Vasile Adăscăliţei, op. cit., p. 17-24.
56 Ibidem, p. 17.
57 Ibidem, p. 19.
20

a face doar cu manifestări aluvionare târzii, sporadice şi incomplete, ale
ritualului moldovenesc, datorate „păstorilor (ale căror pendulări au fost
statornicite de istorici şi etnografi), care pentru că aveau altă îndeletnicire
principală aveau să-l simplifice” 58 , sau unor puternice dar şi mai târzii
influenţe livreşti, ori „colonizării” unor moldoveni în Dobrogea.
După ce majoritatea cercetătorilor români au acceptat explicit sau
tacit constatarea epocală a lui Petru Caraman referitoare la unitatea
genetică dintre textele de Pluguşor şi oraţiile colacului sau turtei, rostite fie
la Crăciun, fie la Anul Nou, Adăscăliţei face abstracţie de această
impunătoare realitate etnografică şi stăruie în respingerea ipotezei privind
existenţa textelor Pluguşorului în Transilvania, motivând că aici acesta nu
apare ca ritual complex, ca „scenariu propriu-zis”. Admiţând doar
„semnalarea” lui rară, „ca un ecou din zonele unde există”, deci ca un
fenomen folcloric de împrumut, Adăscăliţei nici măcar nu ia în discuţie
textele oraţiilor transilvane după colind în cele două mai întinse capitole,
VII. Textul literar şi VIII. Raporturile Pluguşorului cu alte genuri folclorice.
„Iată de ce [sunt] greu de acceptat formulări declarative de genul
„Pluguşorul a dispărut în Transilvania”. Formularea combătută de
Adăscăliţei e preluată din volumul Folclor literar românesc. 59 Autorul
încearcă apoi să demonstreze că şi atestările din Muntenia „ar fi puţin
favorabile concluziei că [Pluguşorul] ar exista ca un fapt folcloric
generalizat şi vechi, plin de vitalitate” 60 , iar textele rituale din acest areal
ar fi „de accentuată factură livrescă, nouă, având drept chenar introductiv
elemente din textul lui G. Sion, pe broderia căruia intră nenumărate
motive de colindă laică propriu-zisă din zonă, recitarea fiind necunoscută
aproape, textele respective cântându-se.” 61
În toate zonele Olteniei şi Munteniei, dar şi în Dobrogea, Pluguşorul ar
fi fost răspândit insular, sub influenţă moldovenească, în „ipostaze clasice”,
variantele de texte rituale prezentându-se doar ca fenomene de aculturaţie,
de vârstă diferite, şi de „origini” variate, certe fiind pentru autor indiciile
că „în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după constituirea [Regatului]
României, prin şcoală şi alte mijloace, a existat o pronunţată perioadă de
iradiere a Pluguşorului, din Moldova spre Muntenia şi Oltenia, mai nouă –
deci – decât cea presupusă spre Transilvania, prin oieritul pendulatoriu.
Iradierea prin mijloace moderne a dat Pluguşorului din Valahia trăsături
care îl prezintă ca mai evoluat decât în Moldova.” 62
În schiţa sa „monografică” asupra acestui ritual agrar, Adăscăliţei se
ocupă, în continuare, doar de Pluguşorul moldovenesc de dincoace de Prut,
abordând în capitolul IV. Denumirile populare ale obiceiului: plug, plugul
mare, pluguşor, pluguleţ, cu boii, hăitul, hăitura, doba, buhaiul, clopoţelul,
58 Ibidem, p. 18-19.
59 Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976, p. 239.
60 Vasile Adăscăliţei, op. cit., p. 19.
61 Ibidem, p. 20.
62 Ibidem, p. 24.
21

cârceia, bicele, exclusiv pe baza informaţiei din Arhiva Facultăţii de
Filologie a Universităţii din Iaşi (AFUI) şi a materialelor publicate. El
abordează apoi, în cap. V. Oficianţii, problematica relevantă a actanţilor
ritualului: organizarea cetelor, componenţa de gen, de vârstă şi de stare
socială a membrilor cetei, atribuţiile ce revin unora din componenţii ei,
înrădăcinările socioculturale şi raporturile cetei cu comunitatea şi relaţiile
de prietenie, vecinătate, înrudire, cu timpul şi spaţiul de colindat,
terminologia populară în legătură cu cetele: bandă, cârd, crilă, partie, tală,
cu conducătorii lor, subliniind aspecte legate de raporturile cu cetele
complexe de urători cu măşti. „De aici, însă, apare o altă problemă, aceea
născută de vârsta ce poate rezulta din compararea obiceiului agrar al
Pluguşorului şi a jocurilor cu măşti zoomorfe. Care dintre acestea prezintă
mai multă vechime? Incontestabil: jocurile cu măşti, numai că – în timp –
la o populaţie de agricultori, ele au devenit subordonate (sau ordonate) în
cadrul dat de obiceiul ceremonios al Pluguşorului.” 63
Cel mai important capitol, e adevărat cam neinspirat denumit, VI
Spectacolul şi recuzita acestuia (p. 36-48), se apleacă de fapt asupra
desfăşurării ritualului, asupra structurii sale, a elementelor de recuzită:
plugul ornat, boii împodobiţi, instrumentele de suflet (buciumul, trâmbiţa,
cornul), cele ce imită efectiv plugăritul: buhaiul, biciul sau harapnicul, tălăngile,
droangele, zurgălăii, cârceia, tranca, instrumente muzicale vechi şi mai noi:
fluier, cimpoi, trişcă, cobză, acordeon, tobă etc. Este cel mai bine
„documentat” capitol, autorul dispunând de o bogată informaţie din
fondurile Arhivei de Folclor a Universităţii din Iaşi (AFUI), pe care, însă,
nu o sistematizează în aşa fel încât să ne scutească de efortul recurgerii la
sursă. Constituită, în general, pe baza anchetelor indirecte, dar şi pe date
extrase din lucrări anterioare, vizând răspândirea unor obiecte de recuzită
rituală la români şi la popoarele vecine, sub influenţă pastoral-românească,
demonstraţia capătă uneori relevanţă. Interesante sunt, astfel, mărturiile
privind difuziunea externă a buhaiului la cehi, slovaci, moravi, maghiari,
polonezi, ucraineni. Analizând sumar distribuirea rolurilor ce revin
membrilor cetei, în raport cu recuzita de obiecte rituale, şi accentuând
funcţia rostitorului de text în cadrul scenariului acestui „teatru popular al
celor vechi” (N. Iorga), autorul lucrării consideră că „structura de gen a
acestei practici este mult mai complexă, şi, chiar dacă dominantele sale
sunt dramatice, nu lipsesc nici elementele epice (naraţiunea din textul
literar) şi nici cele lirice (urările şi felicitările din finalul acestuia)”. 64
Niciunde, însă, autorul nu dă atenţia cuvenită acelor elemente narative
ce dau consistenţă textelor rituale, care l-ar fi dus, fără îndoială, spre
recunoaşterea consubstanţialităţii variantelor de oraţii după colind
transilvănene şi Pluguşoarelor moldoveneşti. Spre final, după ce deplânge
lipsa de metodă în cercetare şi caracterul „întâmplător” şi sporadic al
observaţiilor directe asupra desfăşurării propriu-zise a ritualului agrar,
63 Ibidem, p. 34.
64 Ibidem, p. 47.
22

apoi puţinătatea „datelor referitoare la aspectele dramatice ale
Pluguşorului”, autorul conchide: „Este, însă, incontestabil faptul că această
manifestare folclorică prezintă nenumărate caracteristici care ne îngăduie
să o considerăm ca pe o formă a dramei folclorice rituale, formă socotită
ca stând la baza apariţiei şi dezvoltării teatrului popular propriu-zis.
Desacralizarea practicii, împlinită astăzi aproape total, dă preţioase indicii
supra evoluţiei genului.” 65
Capitolul al VII-lea 66 , consacrat textelor rituale de Pluguşor este cel mai
amplu şi, în cele din urmă, mai contributiv din întreaga lucrare a lui Vasile
Adăscăliţei. Titlul dat acestuia, Textul literar, acoperă, însă, prin
generalitatea lui, atât referiri la Textele agrare, cu funcţiile lor rituale
cunoscute, cât şi la Textele neagrare, eterogene sub aspect tematic, şi de
factură cu totul nouă, ţinând de o lungă perioadă de disoluţie a ritualului,
de esenţa fenomenului de deritualizare şi desacralizare a practicii
ceremoniale ca întreg. Autorul ne previne, de altfel, încă de la început,
asupra faptului că „în timp ce obiceiul Pluguşorului este mereu folcloric,
textele literare care se spun cu acest prilej, mai ales în ultimul secol, sunt
în mare parte creaţii individuale (refolclorizate). În special generaţiile mai
recente (dar fenomenul este vechi) au mers până acolo încât, întocmind
mereu noi versiuni, nici nu se mai referă la munca agrară şi preferă să
vorbească despre cele mai diverse aspecte ale vieţii contemporane, pe un
ton care – în general – are ca notă dominantă humorul.” 67
O analiză mai adâncită a problematicii l-ar fi condus pe Adăscăliţei la
renunţarea la orice artificii retorice şi la insistenţa asupra ”textelor agrare”
sau a „pluguşoarelor pe schemă tradiţională”, acestea fiind unicele vechi şi
înrădăcinate în scenariul ritual, în evocarea formelor arhaice de muncă şi
în imaginarul colectiv ce le-au generat. O recunoaşte pe jumătate atunci
când afirmă: „Este, însă, adevărat că textele de Pluguşor cu referinţe agrare
sunt cele mai valoroase deoarece prezintă cele mai neaşteptate dovezi
pentru susţinerea vechimii obiceiului” 68 , dar, din păcate, nu se ocupă
sistematic de ele, nu oferă măcar o statistică a lor sau o hartă a difuziunii
geografice.
Spre deosebire de folcloristul din Iaşi, Dumitru Pop afirma, în 1989,
că „dintre toate elementele ce intră în structura obiceiului Pluguşorului,
cel care apare constant, neputând lipsi cu desăvârşire din desfăşurarea lui
este textul literar; el trebuie considerat, astfel, elementul de bază,
fundamental, al obiceiului. ” 69 Acest text, afirmă, în continuare,
cercetătorul este, sub raportul conţinutului, „foarte unitar în spaţiul nostru
etnic”, iar cazurile de substituire a lui cu texte aparţinând altor categorii
folclorice, sau chiar cu creaţii culte, ar rămâne „cazuri izolate”.
65 Ibidem, p. 48.
66 Ibidem, p. 49-98.
67 Ibidem, p. 49.
68 Ibidem, p. 50.
69 Dumitru Pop, Pluguşorul-sinteză folclorică românească, în idem, op. cit., p. 66.
23

„De regulă, textul înfăţişează, în succesiunea lor naturală, activităţile
legate de cultivarea grâului, începând cu aratul şi semănatul şi terminând
cu coptul pâinii sau al colacului specific sărbătorilor de Crăciun şi Anul
Nou.” 70
Distingând, cum am mai văzut, mai multe versiuni ale textului de bază
colind, oraţie după colind, oraţie în cadrul ritualurilor de cunună a secerii sau
oraţie de nuntă şi text declamat, cu funcţie în scenariul propriu-zis al
Pluguşorului, Dumitru Pop arată că „fiecare din formele proprii amintitelor
ocazii în care ne apare reprezintă, în fapt, o versiune distinctă a unuia şi
aceluiaşi „text de bază”, nefiind, aşadar, vorba de „simple înrudiri”, de
„asemănări sau grupuri de variante”, şi „tocmai de aceea se impune ca
înainte de a întreprinde o analiză a poeziei Pluguşorului, aşa cum se
înfăţişează ea în cadrul obiceiului, să ne oprim asupra lor, spre a le stabili
caracterele distinctive şi ariile pe care au circulat.” 71 Nici Dumitru Pop nu
realizează o tipologie bibliografică exhaustivă, dar clasificarea sa
funcţională e destul de cuprinzătoare.
Analizele lui Dumitru Pop debutează prin prezentarea cronologică a
variantelor versiunii colind, cu menţiuni asupra ariei de răspândire a
acesteia, având drept centru de iradiere zona Munţilor Apuseni, dar cu
prelungiri explicabile în câteva puncte din nord-vestul Transilvaniei şi spre
ţinuturi arădane şi bănăţene. Ţinând seama de aceste elemente şi, ţintind
să demonstreze vechimea versiunii, autorul presupune că „aria de
răspândire va fi fost mult mai largă în trecut, ea făcând loc, încetul cu
încetul, unei alte versiuni, de descântecă, sau, mai apoi, de mulţămita a
colacului, cu care se interferează, în general pe întreaga arie pe care a fost
întâlnită. În ceea ce ne priveşte, avem credinţa că aria versiunii colind
cuprindea odinioară şi ţinuturile situate în afara arcului carpatic.” 72
Argumentele de natură etnografică pe care le aduce, dublate de cele
privind funcţiile intrinseci ale unor motive din structura textelor, puse în
relaţie cu ritualul cununii la seceriş, chiar şi raportările comparative la
repertoriile de Pluguşoare din spaţiul extracarpatic l-au determinat pe
Dumitru Pop să aprecieze că „Variantele colindă din Transilvania reflectă
condiţiile specifice în care se efectuau muncile agrare într-o epocă veche.
Caracterul lor documentar se explică, însă, nu [atât] prin intenţii
instructive şi educative, aşa cum s-a spus [de către Mihai Pop şi Pavel
Ruxăndoiu], ci prin funcţia magică ce au avut-o ele iniţial. Căci descrierea
exactă a muncilor consacrate [cultivării] grâului constituia în cadrul
mentalităţii magice (aici e vorba de magia prin cuvânt) calea ce putea
duce la realizarea efectivă a belşugului noii recolte.” 73 De aceea, concluzia
sa ierarhizatoare şi cronologizatoare este categorică: „Ne găsim, fără
îndoială, în faţa celei mai vechi versiuni cunoscute a poeziei Pluguşorului,
70 Ibidem, p. 66.
71 Ibidem, p. 67.
72 Ibidem, p. 69.
73 Ibidem, p. 77.
24

deoarece, aşa cum am văzut, în această versiune ea este parte integrantă a
unui rit[ual] având aceeaşi tonalitate generală, dar reprezentând totuşi
altceva decât obiceiul de care ne ocupăm.”
Atât de convins de ipoteza avansată în privinţa primordialităţii
versiunii colind în raport cu celelalte, Dumitru Pop respinge mult prea
categoric o aserţiune a profesorului Petru Caraman despre modul de
interpretare iniţială, potrivit căruia „nu poate fi nici o îndoială că
declamaţia [...] e caracterul tipului primitiv, iar nu cântecul, ca la
scedrivki-le corespunzătoare.” 74 El redă şi contrazice argumentaţia marelui
etnolog şi slavist, după care, „Colindătorii vechii datini Volovebnîia nu
cântau colindele lor, ci le declamau [...] Sub nici un motiv n-am putea
admite o ipoteză inversă: cum că la origine cântece, au devenit cu timpul
(şi) datorită unor speciale împrejurări recitative, cum e de pildă urarea
colacului, Pluguşorul [...] această evoluţie fiind respinsă de „puternice
motive de natură filologică”.
Dar oare cu cât temei respinge ipoteza aceasta? Căci şi Dumitru Pop şi
Petru Caraman n-au cunoscut şi n-au evocat, necunoscându-le, acele
modalităţi specifice de „cântare strigată”a colindelor în unele zone din
Transilvania răsăriteană (Reghin), în care ar fi posibil să se origineze atât
colindatul „cântat”, din Apuseni, în cazul colindei „curunii”, cât şi
versiunea oraţie a „mulţămitelor” ardelene, pentru care găsim în Ţinutul
Hunedoarei şi în Banatul de Munte, forme intermediare necercetate de
interpretare.
Prezentând în continuare „a doua versiune” a Pluguşorului, pe baza
ipotezelor enunţate încă în 1960, (p. 79-88), versiune răspândită „pe o arie
cu mult mai întinsă decât prima”, atestată în întreaga Transilvanie, cu
excepţia Maramureşului, Oaşului şi Lăpuşului, apoi insular în Ţara Loviştei
în Muntenia, în Dobrogea şi în Basarabia, profesorul Dumitru Pop susţine
că şi trecerea de la o versiune la alta ar putea fi dedusă etnografic. În cazul
versiunii colind, „cununa de la secerat”, cu povestea ei, va fi înlocuită, nu
aceasta fiind în atenţie, ci „colacul ritual cu care sunt aşteptaţi colindătorii
de către gazdă”. O formă doveditoare o constituie ritul prin care, la Sălciua
de Jos peste colacul colindătorilor era aşezată curuna de la seceriş, mutaţia
petrecându-se, probabil, după ce „semănatul grâului a început să se facă
toamna”, colacul preluând de la cunună atributele ritual-magice de
păstrător al puterii de rod, al belşugului agrar, care se cerea a fi
„descântat” asemenea cununii: „Este foarte probabil că după ce cununa de
grâu a dispărut de pe masa de Crăciun, rămânând numai colacul, care i-a
preluat funcţia fertilizatoare, textul, care a rămas în continuare în cadrul
ritu[alu]lui, şi-a păstrat caracterul şi funcţia magică, adaptându-se doar
prin adăugarea unor noi episoade, povestea cununii de la secerat devenind
astfel povestea colacului de la Crăciun. Când semnificaţia magică a
ritu[alu]lui a dispărut, textul a suferit noi modificări, fiind adaptat
sensului nou ce-l avea colacul în cadrul colindatului, acela de dar; textul
74 Ibidem, p. 78.
25

era chemat acum să exprime mulţumiri pentru colac. Astfel, vechea creaţie
poetico-muzicală cu caracter magic, având în centrul ei povestea cununii
de la secerat, a devenit mai întâi creaţie poetică recitată cu caracter magic
şi având în centrul ei povestea colacului de Crăciun, iar apoi simplă creaţie
poetică recitată, ce făcea elogiul gazdei, exprimându-i totodată mulţumiri
pentru colacul oferit.” 75
Textele încadrabile în această versiune, oraţie după colind, reprezintă,
aşadar, în viziunea autorului clujean, un ultim stadiu de evoluţie, ale cărui
urme pot fi întâlnite şi în Dobrogea şi Basarabia, în creaţii de dimensiuni
mai reduse, tot în cadrul colindatului cetelor de feciori. „Indiferent de
denumirea sub care sunt cunoscute în deosebite regiuni ale ţării, variantele
de tipul oraţie aduc o seamă de particularităţi, care le conferă o
individualitate proprie bine conturată în raport cu variantele colinde.” 76
Astfel, tema comună este „tratată mult mai liber, în aşa fel încât caracterul
documentar, atât de pregnant în celelalte [colinde] este aici simţitor
diminuat, putând fi descoperit totuşi îndărătul formulărilor şăgalnice, care
abundă...” „realul se îmbină la tot pasul cu ficţiunea, elementul hiperbolic
amintind creaţiile aparţinătoare altor categorii folclorice (oraţia de nuntă,
balada ş.a.)”. 77
Autorul sugerează că în vreme ce colindele grâului sau curunii „se
remarcă printr-o puternică notă de sobrietate şi de solemnitate proprie
creaţiilor rituale”, prin încărcătura mesajului magic, în noul stadiu de
evoluţie, oraţiile au suferit efectele procesului de demagizare, de pierdere a
tonalităţii grave, unde descrierea muncilor nu mai mizează pe forţa magică
a cuvântului aducător de rod, devenind mai mult un imn la adresa
colacului ritual, dar şi un elogiu adus gazdei pentru darul ritual oferit cetei
de colindători sau de turcaşi.
De asemenea, contaminările şi schimbările de motive cu alte tipuri de
oraţii (a brânzii, a banilor, a băuturii) au diminuat substanţa descriptiv
agrară a oraţiei colacului, accentuând procesul de desacralizare şi
deritualizare a textelor subsumabile versiunii, ajungându-se „la umbrirea
aproape totală a textului specific cu caracter agrar”. 78 Demne de
considerare sunt şi observaţiile autorului privitoare la răspândirea
geografică a variantelor subsumabile acestei versiuni. Astfel, Dumitru Pop
afirmă destul de precaut că, deşi e greu de stabilit, centrul de greutate al
oraţiei colacului în cadrul ariei geografice pe care circulă” e clar că
frecvenţa variantelor de acest tip scade „atât spre nordul, cât şi spre sudul
Transilvaniei, în timp ce în vestul şi estul provinciei” variantele apar „în
forme mai dezvoltate şi mai vitale în acelaşi timp” 79 , fapt confirmat şi de
corpusul de arhivă de la Cluj. Autorul mai face o observaţie interesantă
75 Ibidem, p. 81
76 Ibidem, p. 83.
77 Ibidem.
78 Ibidem, p. 87.
79 Ibidem, p. 87.
26

când constată că variantele est-transilvane, în special cele de pe valea
superioară a Mureşului sunt mai apropiate de textele moldovene propriuzise
de Pluguşor.
Cea de-a treia versiune a „poeziei Pluguşorului”, ce apare în cadrul
ritualului agrar al cununii de la seceriş, (p. 88-90) este „cea mai scurtă,
întrucât nu mai înfăţişează toate etapele procesului agricol oprindu-se
asupra măcinatului şi făcutului colacului” 80 , şi e cunoscută insular, doar pe
valea superioară a Someşului Mare, în ţinutul Năsăudului.
În schimb, a patra versiune intracarpatică a fost identificată în
repertoriile legate de „tărostitul colacilor” la nuntă, în doar câteva puncte
geografice, din zonele Năsăudului, Bârgăului, Albei Iulii şi zona Codrului
sătmărean, având, aşadar, o difuziune insulară, pe care o vom putea
documenta şi prin cercetările noastre asupra ritualurilor nupţiale în
Transilvania.
Preconcluzionând cu referire la versiunile intracarpatice, care, privite
din punct de vedere funcţional, ar sugera că „una şi aceeaşi creaţie care în
ţinuturile extracarpatice este integrată obiceiului Pluguşorului, a îndeplinit
în Transilvania diferite alte rosturi”, autorul arată că, prin frecvenţa lor,
prin larga lor difuziune intracarpatică şi prin diversitatea funcţiilor avute
în acest areal etnocultural, variantele incluse versiunilor ardeleneşti,
bănăţene, crişene şi sălăjene „pledează fără îndoială în sensul îndelungatei
tradiţii ce a avut-o ea [practica rituală] pe teritoriul acestei provincii şi,
implicit, a îndelungatei tradiţii a îndeletnicirii care a generat-o.” 81
În tratarea celei mai importante versiuni a Pluguşorului, adică a acelor
variante ce intră direct în structura complexă a ritualului din Moldova,
autorul remarcă înainte de toate „aria geografică foarte largă pe care se
întâlneşte... ca fenomen tradiţional” 82 , „remarcabila vitalitate”, şi
„creativitate” în procesul continuu de „contemporaneizare”, trăsături ce au
făcut posibilă surprinderea „evenimentelor şi stadiilor succesive ale
mentalităţii populare din ultimul secol şi ceva” şi explică „pecetea înnoirii
continue” a conţinutului variantelor subsumate. 83
În raportarea textelor de Pluguşor la cele aparţinând versiunilor
intracarpatice, Dumitru Pop le socoteşte mai apropiate de variantele
versiunii oraţia colacului, ca fiind cu un pas mai îndepărtate „de rosturile
magice ce le-au avut iniţial, înainte de a fi dobândit funcţia ce o
îndeplinesc în cadrul obiceiului”, aceea de urare, de unde „tratarea foarte
liberă a temei, ajungându-se uneori în situaţia ca aceasta să nu reprezinte
decât un pretext pentru ample desfăşurări epice încărcate de o tonifiantă
atmosferă de voioşie şi bună dispoziţie.” 84
80 Ibidem, p. 88-89.
81 Ibidem, p. 92.
82 Ibidem.
83 Ibidem, p. 93.
84 Ibidem, p. 94.
27

Variantele Pluguşorului ce conţin motive diverse, unele împrumutate
altor categorii folclorice, în special cu conţinut umoristic, satiric, adesea
prevalente, într-o totală lipsă de corespondenţă cu ritualul agrar, constituie
„indiciul involuţiei acestuia, a degradării lui ca fenomen de cultură
tradiţională”, ajungându-se la ceea ce autorul numeşte „pierderea cu
desăvârşire a înţelesului său genuin şi transformarea într-un simplu
moment spectacular” 85 , de aceea Dumitru Pop le neglijează total, pe când
Adăscăliţei le pune alături de textele agrare, preocupat excesiv de
contemporaneitatea manifestărilor.
Desigur, în variantele cele mai închegate ale Pluguşorului, deosebit de
ample şi bine structurate, episoadele naraţiunii clasice, ale aceleia care
înşiră acţiunile „întreprinse de plugarul mitic”, ce se succed într-o ordine
firească, logic, delimitate de refrenul cunoscut, intercalate uneori de
motive-formulă noi, secundare, al căror rost este de a accentua caracterul
umoristic şi notele de veselie, cum sunt portretele hiperbolic-caricaturizate
ale fierarului, ale morarului, al Babei Secerătoare, chipuri în total contrast
cu cel al Plugarului grandios.
Subliniind însemnătatea şi valoarea variantelor versiunii
moldoveneşti, (p. 97-105), dar neuitând de cele ardelene, Dumitru Pop îşi
consolidează ipoteza, arătând că „indiferent de versiunea în care se
prezintă, avem de-a face, în esenţă, cu una şi aceeaşi creaţie, că la baza
tuturor versiunilor ei [poeziei Pluguşorului] stă aceeaşi temă şi acelaşi
model structural”, apoi caută un răspuns la întrebarea „care este originea,
punctul de plecare al acestei creaţii şi de unde vine ea în folclorul
românesc?” 86
Cu această întrebare, demersul său se simte atras de problemele de
geneză ale poeziei pluguşorului în folclorul românesc, luând în discuţie cele
câteva ipoteze mai cunoscute: originea latină a textului, originea slavă şi
ideea poligenezei acestei creaţii rituale. Întemeiată pe argumentarea de
esenţă antropologică „potrivit căreia asemenea creaţii, având la bază o
gândire, o mentalitate asemănătoare, dezvoltând aceeaşi temă,
valorificând un model structural asemănător şi vizând obiective similare,
au putut apărea independent la diferite popoare,” 87 ipoteza avansată putea
căpăta consistenţă.
Cu toate că înclină, aparent, spre o asemenea interpretare, în fapt,
părerea sa este că am avea „de-a face, fără nici o îndoială, cu trecerea
textului de la o etnie la alta, şi nu cu evoluţii paralele. Înclinăm să credem
că în spaţiul carpato-dunărean textul moştenit din fondul roman şi care
reprezenta o creaţie rituală agrară, consacrată cununii de la secerat, din
care s-a constituit şi amintitul rit, a beneficiat de o dezvoltare remarcabilă,
impunându-se în faţa textului echivalent din folclorul popoarelor slave.” 88
85 Ibidem, p. 97.
86 Ibidem, p. 105.
87 Ibidem, p. 106.
88 Ibidem, p. 108.
28

În ceea ce priveşte versiunea oraţia colacului, cunoscută atât la
români, cât şi la ucraineni şi bulgari, autorul susţine, în acelaşi spirit
partizan etnicist că în folclorul românesc variantele acestei versiuni, „aşa
cum intuise Caraman”, alcătuiesc „un tot bine închegat şi unitar”, în vreme
ce la celelalte două popoare ele ar fi de dimensiuni mai reduse, ar avea un
caracter mai eterogen, ceea ce-l îndreaptă spre aserţiunea categorică
potrivit căreia „versiunile româneşti ale poeziei Pluguşorului au o
justificare, o motivaţie temeinică” 89 drept părţi constitutive ale unor
ritualuri distincte, dar se caracterizează mai ales printr-o vitalitate creativă
ce lipseşte textelor ucrainene şi bulgare.
Apelând la argumente istorico-demografice şi de istorie a mişcărilor de
populaţii în Evul Mediu târziu, Dumitru Pop crede că împrumutul cultural
făcut de ucraineni şi bulgari din repertoriul românilor s-ar fi produs „în
cadrul procesului de asimilare a populaţiei româneşti de către populaţia
slavă înconjurătoare din nord-vestul, nord-estul şi sudul actualului spaţiu
etnocultural” 90 .
Subliniind cu putere rolul primordial al cetelor de feciori în
perpetuarea şi adaptarea la diferite forme de colindat a principalelor
versiuni ale Pluguşorului, atât în spaţiul genetic, intracarpatic, cât şi în
regiunile extracarpatice, argumentând cu elemente din structura
ritualurilor respective, în special pe baza răspunsurilor la chestionarele
Arhivei de Folclor a Academiei Române, Dumitru Pop respinge ipoteza lui
Caraman referitoare la împrumutul slav şi avansează altele:
• „Versiunea colindă a poeziei Pluguşorului este cea mai
veche şi ea a fost răspândită odinioară pe întreg spaţiul nostru
etnic”. 91
- „În Transilvania ea s-a păstrat, izolat e adevărat, până în
zilele noastre şi în formele cele mai arhaice ce ne sunt
cunoscute”. 92
• „Ea apare, însă, întotdeauna, însoţită şi de versiunea
urarea colacului, care în majoritatea zonelor ardelene a substituito”.
93
• „Urme evidente ale versiunii colindă se întâlnesc în aria
sudică a teritoriului nostru etnic, dar ele au dispărut aproape cu
desăvârşire din ţinuturile răsăritene, deci tocmai acolo unde
procesul evoluţiei funcţionale a poeziei Pluguşorului a fost mai
rapid, mergând totodată mult mai departe.” 94
• Absenţa variantelor poeziei Pluguşorului în Lăpuş, Oaş-
Maramureş s-ar explica prin declinul colindatului cetelor de feciori
şi mai ales prin impunerea unor colinde religioase în repertoriile
89 Ibidem, p. 110.
90 Ibidem, p. 111.
91 Ibidem, p. 118.
92 Ibidem.
93 Ibidem.
94 Ibidem.
29

acestora prin acţiunile Bisericii Greco-Catolice „care s-a dovedit a
fi mult mai intransigentă decât cea ortodoxă faţă de manifestările
lor laice şi care a desfăşurat o vie activitate de propagare a
colindelor canonice. Şi cum poezia Pluguşorului e o creaţie laică
prin excelenţă în raport cu creştinismul, credem că dispariţia ei se
datorează, cel puţin în parte, acţiunii acestei biserici 95 .”
Faptul că numai românii „sunt posesorii tuturor elementelor ce intră
în alcătuirea Pluguşorului 96 pe care le găsim în componenţa unor rituri
independente sau „îngemănate şi sudate într-un obicei unitar”, îl
determină pe autorul schiţei monografice să afirme că aceste elemente de
structură şi texte „trebuie privite, în genere, nu ca părţi dintr-un întreg
care s-a sfărâmat (deşi izolat s-au produs, cu siguranţă şi asemenea
fenomene, chiar şi în faza de ascensiune a obiceiului), ci ca elemente şi
etape dintr-un proces care a dus în cele din urmă la realizarea complexului
obicei românesc. În general, variantele înregistrate în diverse regiuni ale
ţării, fireşte acolo unde ele nu au un caracter întâmplător, ci apar grupate
şi sunt în număr mai mare, evidenţiază chiar aceste etape, aceste faze din
istoria obiceiului”. 97
În acest punct al demersului său explicativ, Dumitru Pop se desparte
prea hotărât, mult prea categoric de ipotezele lui Caraman, subliniind cu
tărie că „În orice caz, nu e vorba de conservarea de către români a unui
obicei pe care l-au împrumutat de la vechii slavi, ci de un obicei care a
răsărit pe pământul nostru, reprezentând o sinteză de elemente folclorice
moştenite sau împrumutate, poate, unele de la popoarele cu care am venit
în contact.” 98
Etapele activităţii de elaborare a Corpusurilor de arhivă sunt diferite
de la o categorie folclorică la alta. În cazul nostru, în alcătuirea acestui
corpus al ritualului Pluguşorului, am optat de la început pentru excerpte
complete din toate sursele , înţelegând prin aceasta xerocopierea descrierii
integrale a desfăşurării ceremonialului, cu textul ritual şi cu toate
menţiunile aferente, la care se adaugă indicaţiile complete de natură
bibliografică sau privitoare la eventuale surse inedite.
Aceste fişe-extras se păstrează orânduite pe fonduri, în ordinea
poziţiilor de inventar sau cronologic. Un fişier pe localităţi a tuturor
informaţiilor face trimiteri la fondurile-sursă şi la principalele date
bibliografice, asemănător cu lista de Localităţi şi variante din Vechi obiceiuri
agrare româneşti. 99 E vorba, deci, de inventarul complet al informaţiilor
etnografice conţinute în Corpusul de arhivă cu menţiuni speciale de felul
acestora: descriere, text ritual, mod de interpretare, melodie transcrisă,
alte indicaţii funcţional tematice. Fişele, tip bibliotecă, în două exemplare,
95 Ibidem.
96 Ibidem, p. 122.
97 Ibidem, p. 123.
98 Ibidem, p.123.
99 Vezi în volumul publicat de noi în 1988, la Editura Minerva.
30

şi intră, în final, atât în Catalogul general pe localităţi, cât şi în Catalogul
general tematic şi tipologic, ca instrumente de lucru complementare ale
Arhivei de Folclor a Academiei Române.
Materialele inedite pe care le publicăm în două volume distincte
provin exclusiv din fondurile acestei arhive, la care, într-o ediţie viitoare,
vom adăuga şi textele din publicaţii şi din fondurile manuscrise despoiate
până acum. Cea de-a doua ediţie va fi însoţită, sperăm, şi de indicele de
motive promis, fără o indexare numerică, pentru a face posibile
completările viitoare.
Autorii
31

Cernăuţi
1
[Urătură:]
[O urătură cu totul originală, pe cari o dau mai jos şi cari se
cânta am cules de la Nastasia Cimbru, analfabetă, pe care a
învăţat-o când era mică, de la mama ei. Urătura este:]
Sculaţi, sculaţi, boieri mari,
Că vă vin colindatori.
N-au venit cu un gând rău.
Ci-au venit cu "Dumnezău"
Dumnezău făşăţelul,
Faşă dalbă de mătasă,
Tichiuţa de bumbac,
Bătută cu diamant.
AFC 593 p. 28
Cuciurul Mare – Cernăuţi, 1934
Inf. Nastasia Cimbru, 75 ani, analfabetă
Culeg. Valter Horodniceanu
2
[Semănatul:]
[Semănatul se face în dimineaţa zilei de Sfântu Vasile, mai ales
de către copii mici.
... Semănatul se face cu grâu sau secară. E o ruşine să te semene
cineva cu boabe de porumb. Este dat afară cu blesteme, zicând
că numai grâul sau secara sunt menite a aduce belşugul în casă.
În casele româneşti se spun urături pe cari le-au învăţat copii din
cărţi sau au fost aduse din alt loc, după Unire.
Bătrâna Nastasia Cimbru (75 ani) mi-a spus o urare, care se
spunea atunci când era ea copilă. Întrucâtva deosbită de
celelalte:]
Să trăiţi,
Să îmbătrâniţi
Ca merii,
Ca perii,
Ca pe la miezul verii.
Să trăiţi,
Să înfloriţi
Să vă dea Domnul ce doriţi!
[Colindători primesc de la cei de casă, bani, nuci, mere, pere,
colaci sau bocâneţi.
33

Până la timpul slujbei de dimineaţă se umblă cu Uratul şi
Semănatul.]
AFC 593 p. 36- 38
Cuciurul Mare – Cernăuţi, 1934
Culeg. Valter Hordniceanu
3
[Pluguşorul românesc, tradiţional, abia după Unire a început a
reveni la vechiul lui prestigiu ... astăzi unii ... nu-l primesc când
vin să le ureze sub fereastră ...
Totuşi el stăruie şi în fiecare an vin cu puteri îndoite ... Malanca.
Pluguşorul românesc pe care-l spun copiii până la 14 ani şi acei
cari nu au intrat în Malancă, este adus de acei cari au făcut
armata, sau e luat de copii de şcoală din cărţi. Urăturile vechi nu
se mai spun ...]
AFC 593 p. 19 - 20
Cuciurul Mare – Cernăuţi, 1934
Culeg. Valter Hordniceanu
34

Hotin
4
[În seara de Sfântul Vasile se umblă cu Pluguşorul şi Capra, iar
dimineaţa umblă copiii mici cu Semănatul sau Sorcova...
Tinerii de la noi din sat, când umblă de Sfântul Vasile cu
Pluguşorul şi Capra, zic hăiul pe care-l scrie mai jos:]
Hăiu:
Bună sara, bună sara,
Bine v-am găsit
Boieraşi de casă,
Coconaşi de masă.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi
Cum s-o bucurat
Maica Domnului
De cele douăsprezece mere,
Pe palmă purtate,
Pe masă aruncate.
Eu zîc hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
S-o aprins dousprăzăce făclii
Ca-n ziua de Paşti.
S-o sculat bădiţa Vasile
Într-oi joi de dimineaţă
Dintr-un pat,
Dintr-un crivat,
S-o spălat
Şî s-o-nchinat,
La Dumnezeu Sfântu
S-o rugat.
Ni-o ieşit în Ceardacaş,
Cu mânuţele în buzunăraş,
Cu tâhărcuţa-n dinţi.
Eu zic hăi!
Da mai mânaţi, flăcăi!
Ş-o strâgat la argăţăi
Să-i înjuge câte patru juncănei,
Câte doi argăţăi,
Ca bunăoară noi în ia’ sară.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Juncănei aśii dinainte
35

Cu coarnele desgrăjite;
Aşii de la roate,
Cu coarnele împreunate.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Şî ni s-o făcut socoteală bădiţa Vasîle
Unde să pornească
Cu plugurile la arat?
La arat, la măru rotat,
La teiu plecat.
Că acolo în ziua de Anul Nou
Pământul îi mai desgheţat
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Ş-o pornit plugurile la arat,
La măru rotat,
La teiu plecat,
Că acolo pământul
Îi desgheţat
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Pluguşoarele de olinc şi merge
Şi-o dat într-un scai,
Şî le-o făcut putregai;
Şi-o dat într-un os de râmă,
Şî o făcut
Mai nimică ş-o fărâmă.
Eu zis hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Şî s-o - ntors bădiţa Vasile
Înapoi acasă
Ş-o strîgat la o sluguşoară
Şî i-o scos o iepuşoară
Neagră ca corbu,
Iute ca focu;
Cu şaua de aur,
Cu frâu de mărgăritar.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Bădiţa Vasile s-o primblat,
Şî s-o primblat,
În băţ de aur s-o rezămat,
36

Pe iapă s-o- ncălicat.
I-o tras dungă negră
Pe stinare,
Ca să fugă
La târla lui Şeavram mai tare.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
La târla lui Seavram
Când o ajuns
Tărăbile-ntinsă,
Mărfile strânsă.
Jîdanii de şiumă perisă.
Jîndănşile de boală tiorîsă.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Numai Bercu,
Cu o cuşmă de crupe,
Scrimba pe ouă şî parale.
Bădiţa Vasile o şuierat
Pe uliţa mică,
Nu ş-o aflat mai nimică.
O şuierat pe uliţa mare,
Ş-o aflat feşiorul Catragiului,
Meşter mare!
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Dar bădiţa Vasile:
- Măi ţigane, măi ţigane,
Haidem noi mai la vale,
Şî ni-om pune-n cale.
L-o luat mai la vale,
Şî s-o pus ii în cale.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Să ie două puduri de oţel
Şî un pud de ser
Să-i facă sărişoare,
La pluguşoare.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
L-o luat
În capătul pământului,
37

În zăliştea vântului,
Cu şiocănele trânte
Cu jialăile întinde,
Cu buzîle le proftore,
Cu limba le căle.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Amar bune sărişoare mai găte.
Ş-o pornit iar
Plugurile la arat.
Ş-o arat,
Joi, văile,
Vineri, fâneţele,
Dar sâmbăta săliştele.
Da duminica o sărbat
Că aşa Dumnezeu Sfântu
O lăsat.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Da luni dimineaţa
S-o sculat bădiţa Vasile
Ş-o strîgat la un vătăjăl
Cu montaua de-a baua,
Cu cuşma de-a caţabaua,
Să ducă prin sat,
Să strîge să iasă semănătorii
La semănat.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Şî o ieşit semănătorii
La semănat.
Semănătorii,
Cu dreapta semăna,
Bădiţa Vasile
Din gură ni-l ura:
Grâule, grâule,
Fă-te frumos
Ca faţa lui Hristos!
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
În stic ca vradia,
În grăunte ca mazărea.
38

Da vătăjălu de dinişor,
Şi cata de semănători.
S-o dus între tufari,
Ş-o legat calul de un stejar,
Şî bâte păduţii în şalvari.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Păduţii mânânţăi ca nuşile,
Fug la drum ca curşile;
Dar bădiţa Vasile,
La lună,
La săptămână,
Când i-o dat
Lui bădiţa Vasile mâna
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
O luat un cal,
Cu trupul cilidiu
Cu tişoarele de îmblăciu
Şî s-a dus să vadă lănişoru
De-i frumos
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Lănişoru făşe frunte de copt,
Badiţa Vasîle de călare,
O apucat două trei sticuşoare.
În mână le-o frecat,
Cu sufletul le-o vânturat,
În batiscuţă roşă le-o legat.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
La leliţa acasă înapoi
Ni s-o-nturnat.
Pe la aşele văi,
Pe la aşele odăi,
O dat o furtună cu ninsoare,
Ş-o pus tot grâul la pământ.
Da bădiţa Vasile
S-o mâhnit,
S-o posomorât.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
39

Da tocmai leliţa de acasă
L-o prişeput.
- Omule, omule,
Şi eşti posomorât,
Şi eşti mâhnit?
- De şi ni-oi fi mâhnit
Şi posomorât,
Dacă m-am dus să văd lănişorul de frumos?!
Lănişoru făşe frunte de copt,
De călare am apucat,
Două trei sticuşoare,
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
În mână le-am frecat,
Cu sufletul le-am vânturat,
În bătişcuţă roasă le-am legat,
Înapoi acasă m-am înturnat.
Pe la aşele văi,
Pe la aşele odăi
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
O dat o ploaie, cu vânt,
Şî ni-o prins grâu la pământ.
- Omule, omule,
Nu te mâhni,
Nu te posomorî,
Că într-o sfântă sărbătoare,
Om faşe o sfântă clăcuşoară,
Şine, şine,
Babe bătrâne
Şî coptile străine.
Şî un hârcănău bătrân
Ştie orânduiala bine
La pământ
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Bădiţa Vasile o strigat
La o sluguşoară,
Şî i-o scos o iepuşoară,
Neagră ca corbu,
Iute ca focu
Cu şaua de aur,
40

Cu frâu de mărgăritari,
Ca la boierii şîi mari.
Eu zic hai!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Bădiţa Vasile s-o primblat,
Şî s-o primblat,
În băţ de aur s-o rezămat,
Pe iapă s-o-ncălicat
I-o tras
Dungă neagră pe stinare
Ca sî fugă
La târla lui Şeavram mai tare.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
La târla [lui] Şeavram
Când o ajuns
Tărăbile întinsă,
Mărfile strânsă
Jidanii de şiumă tiorâşă.
Numai Bere cu
Cu o cuşmă de crupe
Schimb-o pe ouă şî parale.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Bădiţa Vasile
O şuierat pe uliţa mică
Nu ş-o aflat mai nimică;
O şuierat pe uliţa mare
Ş-o aflat pe Alexandru ţiganu,
Meşter mare
Cu foile în stinare,
Cu dobele în tişioare.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Cu un brâu de lână şins,
Cu toate instrumentele-n brâu.
Bădiţa Vasile:
- Măi ţigane, măi ţigane!
Haidem noi mai la vale,
Şî ni-om pune-n cale.
S-o dus ii mai la vale,
S-o pus ii în cale
41

Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
O luat un pud de şer,
Şî două de oţel,
Să-i facă săşeruişe
Săşeruişe cu zâmţii de zăurele,
Cu mănunchi de floricele,
Pentru coptile străniele.
Săşeruise mai balţate,
Pentru babe mai colţate;
Săşeruişe ruginoase,
Pentru babe lenivoase
Beşinoase
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Cu ialăile trânte
Cu dinţii le zîmţa,
Cu limba le căle,
Amar bune săşeruişe mai găte.
Bădiţa Vasile
Smocuşor le-o legat,
Înapoi acasă ni s-o înturnat.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Când acasă ni-o venit
Clăeuşoara adunată
Şine, şine, babe bătrâne,
Şî coptile străine;
Şî un hărcănău bătrân,
De când Hâncu şi pământu,
Că ştie orânduiala
Bine la pământ.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Da el de bine şi ştie,
Şi-o pus în curmezuşul pământului,
Asupra vântului.
Vântul le băte,
Soarele le pale,
Sângele le împle,
Babele să pădute,
Spor nică nu mai faşe.
42

Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Da bădiţa Vasile ni-o pus
În lungul pământului
După vânt.
Cu dreapta săşera,
Cu stânga lega,
În hărbeli le încărca,
La podină le căra.
Ş-o clădit o podină mare,
De şăde un motan nebun,
Tarcat în tişioare.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Dar bădiţa Vasîle
O răsuflat mânicuţa
Până la cot
Şî o vârât mânuţa în podină
Ş-o scos un şioric mort,
Cu slănina de un cot.
L-o pârpălit pe la foc,
Ş-o uns fetiţele pe la bot,
Ca să le scoatem noi,
În ziua de Anul Nou la joc.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Bădiţa Vasîle o cătat
O făţare de arie,
Ş-o găsit una de pământ.
Vântu băte,
Soarele păle,
Pământu crăpa.
Da o căutat una de aramă
Numai unu Dumnezeu
Să ştie de seamă.
Ş-o strîgat la Anati,
Da Anati la Stavarati,
Da Stavarati la Tabultoc.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Ş-o ales nousprezece iepe,
Suriepe
43

De nouă ai sterpe.
Cu cotile crăpate,
Cu cochitele ca chitele;
Din cochite trompăie
Năsadu i să desbăte
Din coz mătăhaie
Năsadu i se felezuie
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Din urechi schimba
Năsadu i să măsura;
Din nări strâmba,
Grau i să vântura
Din dinţi clompăie
În tuhali să-nţăpuşa
În hărăbăli să încărca
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Ş-o pornit dousprăzece care
În pohare
Cu şîna de argint
Să nu taie la pământ
Hoisa Tuluc, hoisa Tuluc,
La moara lui Tsebuc.
Da la moara lui Tsebuc să bat
Doisprăzece calişi cu un druc
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Şî să trag dousprezăce morăriţe
De chică,
Pentru o bucăţică de mămăligă.
Cea Balane, cea Balane,
La moara lui Şeavranu,
Că acolo
Mai bine ne-a măşina,
Şî aşa vamă nu ne-a lua.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Da curva de morăriţă,
Când o văzut că să coboară
Atâtea cară în pohoară,
Aah! cătrinţa de o poală.
44

Tăvăluc printre han,
Ţuşti, mitocu în şeala deal!
Anume că e frunză de brănduş
Da ea luat o tufă de nagară,
S-o dat un marcoţet
De măsele afară.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Da moraru său de pe gârlişi
Fără de beinevişi,
Cu liuleaua în dinţi,
Cu ochii sticliţi,
Cu mustaţa juchită,
Cu nişte meşâni largi,
Din dousprezăşe chei,
De îl tag doisprezăşe cotei.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Sî jura lui bădiţa Vasile
Că nu i-a maşina
Da bădiţa Vasile:
Măi morare, măi morare,
Hătu-ţ mama cui te are!
Clanţa, banţa,
Până joi dimineaţa.
De nu mi-a şi făiora
Reşe ca gheaţa,
De prăjină te-oi lega,
Pişte moară te-oi arunca.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Apa neagră te-a lua,
Guzganii te-or mânca,
Şoariśii te-or bośi
Tu morari, prin Hădărăuţi
Nu-i mai fi.
Da morariu o dat śioc, boc,
Ş-o dat moara la loc.
Ş-o stricat un ou,
Ş-o făcut nirtic nou.
Şî stricat două,
Ş-o făcut baniţa nouă.
45

Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Ş-o prins morăriţa,
Şî i-o trântit un pumn în şale
Şî o făcut făioară
Reśi ca gheaţa,
Joi dimineaţa.
Da bădiţa Vasile
Cu poala caftanului
Ni-o cărat-o,
În hărăbili ni-o-ncărcat-o.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Ş-o pornit bădiţa Vasîle
Douăsprezăśe care
Din pohoare,
Boii mugând,
Tânjălele sunând,
Argăţăii din guriţă hăulind.
Bădiţa Vasile
Din caru śial din urmă,
Mai mult mort flămând.
Da leliţa îi şedea
La zăbriori afară
Şî pânde
Când a veni bădiţa Vasile
De la moară.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Cu nişte mănuţă gătite,
Ca nişte tânjaluţa pârliţe.
Ş-o dat un pas până afară
Ş-o adus o covată de răchită
Să plămădească
Pentru a noştri plugari chită.
Ş-o dat doi până-n cămară,
Ş-o adus o covată de fag
Să plămădească
Pentru a noştri plugari colac.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Ş-o adus o sîtă deasă
46

De mătasă
Şî una rară,
De nagară
Printre aśei deasă petreśe,
Printre aśei rară alege
Aśei deasă
Dinspre lună
Bortă bună,
Dinspre stele,
Bortiśele.
Dinspre Ţara Ungurească
Niś Bengu
Să n-o mai cârtească.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Ş-o plămădit un colac,
Pe chiatra morii măsurat,
Cu zahăr zăhăruit,
Cu niere îndulcit,
Pentru a noştri plugari gătit.
Rupe-n două,
Dă şi nouă;
Rupe-n triei,
Dă şi lui Andrii
Da lui Andrii
Nu i-o fost a mânca
Că i-o fost a amaji
Câinii de prin sat,
Şî coptiliţele de la urăjit.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Rupe-n śinśi,
Dă şî lui aśel cu ochinśi.
Rupe-n patru,
Dă şî lui aśel de pe vatră.
Aśel şăde pe vatră,
Îmbrăcat cu cojoc,
Şăde la foc.
Şî o suduie pe mă-sa de cruśi
Că i-o mâncat laptele
Śeal dulce.
Eu zic hăi!
47

Da voi mânaţi, flăcăi!
Noi v-am mai ura,
Şi v-am mai ura,
Dar ne temem că om însăra,
Pe la curţile dumneavoastre,
Aceşte cu var văruite,
Cu şîndrilă acoperite.
Mai bine om însăra
Pe la bordieşurile noastre,
Śele cu baligă de măgar lipite,
Cu găinaţi de vrabie încristite,
Cu posderi acoperite.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Iar noi v-am mai ura, ura
Dar ne temem că vom însera.
Că noi nu sîntem
De pe işi cole,
Da noi sîntem de la Śiuca Muca,
Unde mămăliga e cât nuca,
Şî o păzăsc doisprezăśe
Cu măśiuca.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Şî m-am plecat şî eu
Şî am luat o-nghiţitură
De mămăligă-n gură,
Şî m-o ars unu
Cu o disticătură.
Ni-o sărit mămăliguţa
Din gură.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Iar noi v-am mai ura, ura
Da nu sîntem de pe iśi colea,
Da sîntem de la Lunga Blunga,
Unde trag copchiliţile-n plug,
Şî le mână o hârcană bătrână,
Cu diśuşca de lână,
Cu sfitiu de sârmă.
Când le ioşneşte peste ţâţă,
Hais la mine, măi fetiţă!
48

Când le ioşneşte peste vine,
Amar răstoarnă brazda ghine.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Da noi v-am mai ura,
Şi iar v-am mai ura,
Dar ne temem că om însera,
Şi avem a treşe pe la Bădărău,
Şî este o haită de câine rău,
De unde ne-a muşca,
Nimica nu ni-s ajuta;
De unde ne-a-ncolţi,
Nimică nu ni-s folosî.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Dar noi v-am mai ura,
Şi iar v-am mai ura,
Ne temem că vom însera,
Că avem a trece
Două dealuri îngemănate,
Şî ni-or sări lupchii în spate,
Şî or rămânea copchiliţele
Din Hădărăuţi nesărutate.
Eu zic hăi!
Da voi mânaţi, flăcăi!
Sănătatea nouă,
Şi la anu cu sănătate!
Să trăiţi, să vă găsim,
La mulţi ani înfloriţi!
AFC 37, p. 36 - 61
Hodorăuţi-Hotin (Hădărăuţi, raionul Ocniţa)
Inf. Ion Sârbu 43 ani
Culeg. Anatolie Melnic
5
[După ce mântuie de hăit flăcăii, gospodarul le răspunde din
casă: "Să trăiţi la mulţi ani, flăcăilor"!
b) Când umblă noaptea flăcăii cu pluguşorul, ei îşi fac şi un
buhai ... Cu tragerea (buhaiului) e însărcinat unul din hăitari.
Acest buhai este tras în tot timpul cât ţine hăitul. Apoi mai fac şi
altceva flăcăii când umblă cu Hăiul, anume:
Îmbracă pe unul din ei ca evreu, mascându-l, absolut tot.
49

Îi dau apoi un bici lung şi gros, care plesneşte foarte puternic. El
plesneşte cu el în tot tipul cât ţine hăiul. Evreul o bătrân cu
barbă şi îmbrăcat cu haine obişnuite evreieşti: pe cap cu şapcă
de negustor şi pe deasupra pardesiului de brizent încins cu o
curea voinică.
Hăitorii iau cu ei şi clopote sau tălăngi de la oi, având vreo trei
patru. Unul din ei, care ştie mai bine, spune Hăiul, iar ceilalţi
strigă de două ori, hăi, când el le spune: Da voi mânaţi, flăcăi!
Înainte de a umbla flăcăii noaptea, ziua umblă copiii cu hăiul, zis
cel mic.
Ei se întovărăşesc câte 4 - 5 inşi, având cu ei nuiele de răchită
spre a se apăra de câini. Au şi ei clopot mic sau o talancă de la
oi. Ei umblă cu hăiu după amiază, înaintea nopţii Anului Nou.
Tata hăiul pe care-l spun ei:]
Hăiul Mic
Hăi, hăi, de Sfântul Vasile,
Să ne fie de bine.
Dumnezeu ne-o blagoslovit,
Cu pluguşorul ne-am pornit
Hăi! Hăi! Hăi!
Bade-i bine śi-i părea,
Pe sub mustăţi râde,
Brazdă neagră răsturna,
Badea cu borona, borone,
Grâu roşu, din urmă răsăre.
Hăi! Hăi!
[Informaţii p . 36, 61 - 63.]
AFC 37 p. 61 - 64
Hodorăuţi - Hotin (Hădărăuţi, raionul Ocniţa)
Inf. Dumitru Lazăr, 23 ani
Culeg. Antolie Melnic
6
[Unii băieţi, care încă nu sunt flăcăi, sau nu au avut bani să puie
şi ei la Malancă sau fie că nu sunt aşa de gospodari, apoi fac şi ei
un aşa zis buhai (o putină ...) Apoi pregătesc un clopot, două-trei
biciuri şi se maschează vro câţiva. Apoi fac şi ei repetiţii şi de
ajunul Anului Nou se pornesc cu uratul.]
AFC 119 p. 5
Româncăuţi – Hotin, 1931(raionul Secureni, regiunea Cernăuţi, Ucraina)
Culeg. Ion Stan
50

7
[Cu uratul]
[Uratul din comuna noastră este astfel:]
Aho ! ... Aho ! ...
Ahou! Ahou! copii şi fraţi!
Staţi puţin şi nu mânaţi
Lângă boi v-alăturaţi
Şî cuvântu ni-ascultaţi!
Şî mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
S-o sculat şî s-o pornit Sf[ântu] Vasîli
Într-o Sf[ântă] Joi
Cu plugu cu doispreši boi
Boi boorei,
Coadă codochei
Puntr-o sută di lei!
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Hăi! Hăi! ...
Staţi, fraţi, ş-ascultaţ
Cari boii di înjiugaţi
Işti din noapti fătaţ
Negri ca corbii,
Iuţi ca focu
Di nu-i cuprindi locu!
Şî îndemnaţ, flăcăi ...
Hăi! Hăi!.
Brazdă neagră o arat
Grâu mărunt o samanat
Pisti dial şî pisti vali
Numa dă Domnul sî răsară.
Să mai îndemnaţ, flăcăi!
Hai! Hăi!
S-o sculat Sfântu Vasîle
Pi ochi negri s-o spalat,
La icoane s-o-nchinat
La sluji o strîgat,
Calu i-a-nşălat,
Pi cal s-o-ncalicat,
Trii ori lanu o-ncurjiurat,
Trii sticuşoarî o apucat
Pi mâni dalbi le-o suflat
51

Acasă o alergat
Pi fereast le-o aruncat
Pi masă o chicat
Copchiii s-o bucurat
Fimeia mai tari s-o-nspaimat
Şî mai îndemnaţ, flăcăi! ...
Hăi! Hăi!.
- Măi barbate, blastamate,
De-o da Dumnezeu on vânt,
Grâu nostru la pământ;
De-o da Dumnezeu o ploai
Grâu nostru o să chiai.
Sî mai îndemnaţ, flăcăi!
Hăi! Hăi!
-Taşi fa, fimei,
Că di m-oi duši la dvornic
Şî i-oi da o cruscă di rachiu
Ni-a aduši babi sfătoasă,
Puntru lucru vărtoasă;
Feti tinereli
Cu ţîţîle boureli
Oliliou, dragili mele,
Şî mai îndemnaţ, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Şî s-o dus la śerari şi i-o zîs:
-Măi śerari, măi śerari,
Hatu-ţ neamu cui ti ari
Sî ni faši săširi zîmţoasă
Pentru babi spătoasă
La lucru vârtoasă.
Să ni faši săširi mununţăli
La mănunchi cu floriśeli
Pentru feti tinereli
Cu ţîţîli booreli
Oliliou, dragili meli!
Şî mai îndemnaţ, flăcăi ! ...
Hăi! Hăi!
Şî li-o dus la munca câmpului,
La bătaia vântului
Când vântu băté,
Ele sîle
Când vântu sta,
52

Eli sub claie alerga
Şi să pune şi să culca
Or di păduchi sî cotă
Ia mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Şi erau nişti iiepi suriiepi
Di avami ši era
În nasadă nu li pute băga
Şî ni li mâna pi dânsîli?
On moşneag putred di batrân
Di batrân şi era,
Mušii din nas îi chicura
El mâna iiepili, cât mâna,
Şî să-ntorše la babă ş-o săruta
Da baba-i ziše:
-Măi moşneji, măi moşneji,
Nu-i timp de tinereţă
Da-i timp de bătrâneţă
Că di ţ-oi da o brâncă,
Cum ţ–am spus,
Îi ajunji cu gadili în sus.
Da mai era acolo o fetiţă
Cu rochiţa di flané
Şi sămâna mult
Cu ibovnica mé.
Şî mai îndemnaţ, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Ş-o strâns Sfântu’ Vasîli
Cară cu povară
Şi iar cară cu povară
Şî s-o pornit la moară
La Ivăneşti
Undi iarba creşte,
În patru să-mpleteşti,
În vârf mărgăritar creşte!
Şî când o ajuns
Moara iara strîcatî.
Da morariu, cân o văzut atâtea cară cu povară
O pus liuliaua-n dinţi.
Cu dinţii rănjîţi,
Cu brâu roş înšins
O făcut cu šiocanu šioc şî boc
53

I-o dat moara la loc.
Şă nu curge făină,
Da curje aur, mărgăritari,
Pi la curţîli voastri,
Boieri mari.
Da morăriţa
Când o văzut aşa făină frumoasă
O batut prin sîtă diasă
Pentru plugăraşii šii din casă;
Ş-o batut prin sîtă rară
Pentru plugaraşî šii de-afară
Ş-o făcut on colac mare, rotat,
Pi chiatra morii măsurat,
Cu zăhar zăharuit
Cu nieri nieruit.
Ş-o rupt în două,
O dat şî nouă;
O rupt în trii,
O dat lu Andrii;
O rupt în patru,
Ş-o dat lu Spartu
Ş-o rupt ş-în šinši,
Ş-o dat şî lu šial cu ochinši.
Îndemnaţi, flăcăi!
Hai! Hăi!.
V-am mai ura, v-am mai ura,
Da ni temem c-om însăra
Că nu sîntem di pi-aiši
Da sîntem de la Šiucă Muca
Undi doisprăzeši bat nuca,
Cu măšiuca.
Şi-am o casă
Cu fereasta din urzîcă
Bati vântu şî ni-o strîcă.
Şi cu uşa di rogoz,
Bati vântu, cadi jios.
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Hăi! Hăi!.
Câţ ţešimi în vatră
Atâţa peţîtori la fată;
Câti peni pi cocoş,
Atâţa copchii frumoş;
54

Câti pai pe casă,
Atâţa galbini pi masă!
Să mai îndemnaţ, flăcăi!
Hai! Hăi!.
Să vă şii di ghini
Cu Sfântu An Nou!
Ahou! Ahou!
AFC 119 p 5 – 14
Româncăuţi – Hotin, 1931 (raionul Secureni, regiunea Cernăuţi, Ucraina)
Inf. Ioan a lui Petrachi Bandrabur, 85 ani
Culeg. Ion Stan
8
[Semănatul]
[În dimineaţa de Anul Nou nu se mai practică alte obiceiuri
decât sămănatul. Se adună mai mulţi copii şi cu o străistuţă
subţioară şi cu nişte grăunţe în buzunar umblă din casă în casă
cu sămănatul.]
AFC 121, p. 14
Seliştea - Hotin, 1931 (Selişte, raionul Secureni, regiunea Cernăuţi, Ucraina)
Culeg. Vasile Guţu
55

Balţi
9
Urătură:
Aho, sara lui Sfântu Vasîli
La mulţi ani, boieri, cu bine!
Numai bine ši-o însărat
Noi cu plugul ne-am luat.
Că aşa
De la Dumnezău Sfântu îi lăsat.
O ieşît Moşu într-o Sîntă Joi
Cu plugurile
Cu doisprezece boi,
Boi bourei,
În coadă cudulghei,
În frunte străinei,
La par samănă
Şi la unghii geamănă.
Mai mânaţi, băieţei!
Şi o arat Dealul Gararimului
Şi Valea Rusalimului;
În lungiş şi în curmezîşi
Brazda neagră răsturna,
Grâu roşu samana.
Hai şi mai mânaţi, măi!
Grâu de vară, cu sacară,
Pân în sară să rasară.
Şi a treia zî afară.
Grâu mărunt,
O dat Domnul şi s-o făcut
Din nainte ăl borone.
El din urmă răsăre,
Badei de bine ši-i pare
Mânăle-n şolduri pune
Şi s-o dus şi s-o culcat
Hai şi mai mânaţi, măi!.
Dimineaţa s-o sculat,
Pe ochi negri s-o spălat
Şi la grajdi o alergat,
Un cal Graur ş-o luat,
Cu şaua de aur,
56

Cu ţarţamurile mohorâte,
Cu frâul de margarint,
Că n-am văzut de când sunt.
Hai şi mai mânaţi! Hăi!
Pe cal š-o încălecat
Şi la grâu o alergat,
Să vadă grâul de copt,
Da grâul de copt ši era
În pai-ca trestia
În schic ca vraghia,
În grăunte ca mazărea.
De călare s-o plecat,
Trii schişi o apucat
Şî-n palme le-a frecat;
Şi în buză le-o suflat
Şî-n maramă le-o legat
Şî la jupâneasa gazda
O alergat
Hăi şi mai mânaţi, flăcăi! Hăi!
Şî s-o pus după masă
Şî s-o prins a gândi:
“Cu šine să strângă
Atâta pâni?”
Şî s-o adus aminte
De’ šini, de vecini,
Şî mai mulţi oameni bătrâni.
Şî s-o dus la Movilău
Să cumpere şier şi oţel.
Şî o dat la Danu – ţîganu
Care ştie a bate
Foarte bine cu šiocanul:
Săšeruiše mărunţele
Pentru fete frumuşele;
Săšeruiše zîmţuroasă,
Pentru fete minšiunoasî:
Şi le-o dus
În capătu pământului,
În jeleştea vântului;
Când vântul bate,
Ele de la inima trajie
Din snop în snop,
Din claie în claie
57

Şî o încărcat
Dousprăzăši cară
Şî o dus la faţarea
Šei de aramă:
Care niši boierii šei mari
Nu baga-n samă.
Şî mai mânaţi! Hăi!
Şî o adus dousprezăši iepe,
Cu cochitile crăpate,
Cu sârmă legate,
Când înjenunchia
Foc sărea;
Când calca,
Foc varsa.
Ele o trierat
Şî o vânturat
Cu schinarea
În harăbări o aruncat
Dousprešece cară o-ncărcat,
La moară la Ivăneşti o plecat.
Iar curva de moară,
Când o văzut atâtea cară,
O pus coada pe schinare
Şî o fugit în lunca mare;
Lunca mare – frunză n-are,
Lunca-i mică – frunza-i chică!
Şi mai mânaţi, măi!
Da morariu, meşter mare,
O ieşît dintr-un bordei
Cu nişte ochinši mari de tei
Cu vo două grăunšioare
-N poale
Şî cu prăjînuţa pe schinare!
-La loc, la scoc, curvă de moară!
Nu da omul de sminteală,
La aiastă zî mare!
Şî a pălit-o-n şăli.
-Măi morare, meşter mare,
Pân joi dimineaţa
Să ni šii făinunţa ca ghiaţa!
Că dacă nu a ši,
De chišioare te-oi lua,
58

Peste moară te-oi arunca,
Apa te-a lua
Şî rašii te-or mânca!
-Să ştii bine ca jioi dimineaţa
Ţi-a ši făinuţa ca ghiaţa.
Iar badea când o venit
Şî făinuţa o găsît
O luat făina
Şî acasă o alergat
Lelea gazda-n prag i-o stat.
Sacul că l-o luat
Şî o ales o sîtă rară,
De nagară
Şî o svârlit-o pe uşă afară;
Şî o ales o sîtă deasă
De matasă
[Şî o šernut făina aleasă]
Şî o šernut de un colac frumos
Ca faţa lui Hristos,
Şî o făcut un colac mare
Cu neri îndulşit,
Şî cu zahar zaharît
Pintru noi
Plugarii de afara gătit
Hai şi mai mânaţi, flăcăi!
Rupi-n două,
Dă şî nouă;
Rupi-n trii
Dă şî lui Andrii,
Rupi-n patru,
Dă şî ašilui de pe vatră;
Rupi-n šinši,
Dă şi ašilui cu ochinši
V-am mai ura,
Dară nu sîntem
De iši de colea
Da sîntem de la Dealu Lung
De unde trag fetele-n plug
Şî le mână o babă sură
Cu ghişuşca de lână,
Cu şficiul de sârmă!
Hai,şi mai mânaţi, măi! Hăi!
59

V-am mai ura,
V-am mai ura,
Dară avem a trece
Două dealuri – ngemănate.
Mai rămâneţi,
Boieri mari, cu sănătate.
Şî iar v-am mai ura,
V-am mai ura,
Dară ne temem că om însăra
Pe la curţile Duneavoastră
Ele’s nante, luminate,
Da-i mai bine
Pe la bordeiele noastre
Cu pozderii acoperite
Şî cu balegă de măgar lichite
Şî cu găinaţi
De vrăghii-ncrestite.
Hai şî mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
AFC 72 p. 4 – 8
Buşila – Bălţi, 1931(comuna Buşila, raionul Ungheni)
Inf. Timofti Melnic, 45 ani. Învăţată de la moşu său, de 80 ani.
Culeg. A. Butuc
10
Urătură:
Sara-i lui Sfântu Vasîli,
La mulţi ani, boieri, cu bine!
Sara ci o însărat
Noi pe duneavoastră
Nu v-am urat.
Iar v-om sta şî v-om ura,
Să asculte boierii cei mari
Din casă şi v-om ura:
Scoală, bade, nu dormi,
Că nu-i vremea de dormit,
De-i vremea de arat,
La Câmpul Neted de sămânat.
Plugurile badei s-au împănat
Au ajuns nişte oasă, ramurele,
S-au făcut fărâm şi bâcaţele
Flăcăii s-au – înspaimântat,
Şî au dat boii la iarbă verde
60

Şî flăcăii-n sat la fete;
La fete bălăioare
Cu ţâţâle baurele.
Alelei, dragele mele,
Trănti-m-aş şî eu cu ele!
Badea s-a – nspaimântat,
Dimineaţa s-au sculat,
Pe ochi negri s-au spălat,
La icoane s-o-nchinat,
Cheile din cui le-o luat
Şî la grajdi o alergat.
Şî o scos un cal Graur,
Cu şaua de aur,
Cu nişte scări de argint,
N-am văzut de când sînt.
Niši în scara n-o călcat,
Departe o fulgerat;
Pe dânsul s-o aşezat
Şî la lanul cu grâu o alergat,
De călare s-o plecat,
Două schişi o apucat,
În maramă le-o legat
Şî la cucoana gazdă o alergat.
Cucoana gazda,
De bucurie, s-o sculat
De pe un pat mare rotat,
Cu stâlpii de diamant,
Gătită cu rochiţa cu puişori,
Că este sărbători.
Şî o trimăs pe Isai
De nouă ani,
Şî o adus două iepe,
De câte nouă ani sterpe.
Unde călca,
Foc vărsa;
Unde – negenunchie,
Foc rămâne.
O dat în uliţă mica,
Şî n-o aflat nimică;
O dat în uliţa mare
Şî o aflat šier de šel tare.
Şî o dat la Danu ţîganu,
61

Care ştie
A bate bine cu šiocanu,
Cu šiocanul baté,
Cu pleftura plefturé,
Săšeruiše făše;
Săšeruiše rujinoasă,
Pentru fete minšiunoasă;
Săšeruiše mai ascuţîte,
Pentru neveste
De šelea – mpuţîte,
Săšeruiše
Cu mănunchi de viorele
Pentru fete mai frumuşele!
Şî o ales o copchiliţă
Care cu dreapta săšera
Şî cu stânga leaga,
Şî cu piciorul în claie arunca
Din claie-n claie,
Pân la faţarea de aramă,
Unde nu bagă
Nici boierii šii mari de samă.
S-o-ncărcat
Dousprăzece cară mocăneşti
Şî le-o pornit
La moara lui Ivaneşti
Când o văzut moara
Harăbălile scârţîind
Şî haidăii
Din harapnišii pocnind,
O pus coada pe schinare
Şî o fujit în lumea mare.
Şî o ieşît un moşneag
Din bordei
Cu ochinši mari de tei
Şî c-un šeaun de fricăţăi,
Mušii îi curje,
Fricăţăii-i prăpade.
-Măi, morare, meşter mare,
Când oi veni jioi dimineaţa,
Să găsesc fainuţa cu ghiaţa.
De n-oi găsî făinuţa cu ghiaţa
Eu de un chišior te-oi lua,
62

Peste moară te-oi arunca,
Apa mare te-a lua,
Broasca te-a farmaca,
Tu, în pământ ai întra,
Niši de samă n-ai baga.
Când m-am dus jioi dimineaţa
Am găsît fainuţa ca ghiaţa.
Când badea
Cu tăbultocul-n prag,
Şî lelea cu mînile-n sac.
Aduse o sîtă rară
De nagară
Şî o asvârlit-o pe uşă afară.
Să duši a noua casă
Şî aduse o sîtă deasă
De matasă.
Şî o luat în sîtă,
Şî în covată,
Şî o šernut făinuţa toată;
Şî o făcut un colac frumos
Ca faţa lui Hristos;
Şî l-o rupt în două,
Şî ne-o dat şi nouă;
Şî l-o rupt în trii,
Şî o dat şi lui Andrii.
Lui Andrii
Nu i-o fost de mâncat,
Ci de buză de aninat,
Să-i fie de stârnit cânii
De prin sat.
Avem două dealuri-ngemănate,
Mai rămâneţi boieri cu sănătate!
AFC 72, p. 8 – 11
Buşila – Bălţi, 1931 (comuna Buşila, raionul Ungheni)
Inf. Dumitru Melin în etate de 45 ani, agricultor; învăţat de la tată-său.
Culeg. A. Butuc
11
Cu Uratul:
[În Ajunul Anului Nou ... încep a umbla la început toţi (flăcăii ce
se adunaseră în mijlocul satului, pe la ora 4 – 5 seara, cu
muzîcanţii. Câte doi, trei intră în casă la oameni cu muzîcanţii.
63

Pe aceia îi ospătează le dau colacu şi banii. Iar unul ură la
fereastră. Acela care ură primeşte jumătate din toţi colacii
adunaţi. Înspre zi rămân numai vreo câţiva.]
AFC 72 p. 4
Buşila - Bălţi, 1931(comuna Buşila, raionul Ungheni)
Culeg. A. Butuc
12
1 Ianuarie – Anul Nou
[Cu Semănatul]
„Des de dimineaţă încep a umbla copiii cu traistuţile, cu
Semănatul, zicînd astfel:
Sănătate nouă
Şî la anu cu sănătate,
Când oi veni
Să te găsesc’nflorită
Ca merii
Ca pierii
Pe la mijlocul verii.
AFC 72 p. 12
Buşila – Bălţi, 1931(comuna Buşila, raionul Ungheni)
Culeg. A. Butuc
13
[Copiii se constituie în grupe - în special rudele între ei - şi în
grupe mixte, adică şi băieţi şi fete, pleacă să ureze. Uratul la
copii nu are ceva specific - adică unii urează spunând un
pluguşor - care este cel găsit şi învăţat în cărţi, iar alţii spun un
colind - cel de obişnuinţă - Florile dalbe, cu mici adause ... aşa au
apucat din moşi strămoşi.
Flăcăii satului se constituie într-o grupă, dacă sunt puţini, în mai
multe, dacă sunt mai mulţi, sub denumirea - dacă este numai o
singură grupă - Plugul cel mare. Împreună cu un lăutar sau doi
după sat şi flăcăi, pornesc când se înserează bine cu Plugul cel
mare - încostumaţi, dacă au, în costumul naţional. Unu zice
plugu, altul trage buhaiul ...
Câţiva din flăcăi trag din clopote sau telenci şi ură.
AFC 579 p. 8 - 9
Cosmenii Vechi - Bălţi, 1933 (Cuzmenii Vechi, raionul Făleşti)
Culeg. Stelian Bălan
64

14
Urătura:
[Iar în ziua de Sfîntu Vasile se umblă de-a hăitul (cu uratul).
Iată o urătură:]
Aho ! aho !
În seara Sfântului Vasile
Să vă aflaţi,
Mari boieri, cu bine!
C-afară-i senin şi bine!
Ce umblăm, ce căutăm?
Căutăm pe badea (cutare)
Badea şade la masă,
Cu a lui dalbă jupânească,
C-un pahar de vin pe masă,
Pe buza paharului
Scrisă-i floarea raiului,
Firul mărgăritarului
O târnă pământului!
La ureche clopoţei,
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Apoi a plecat dumnealui
Într-o Sfântă Joi
Cu plugul
Cu douăzeci şi patru de boi
Arară Miercurile - pepturile
Marţile - în toate părţile,
Cât cu ochii cuprindeai,
Cu urechiuşa mi-auziai.
Apoi trântiră plugul într-o ciută
Şi mi-l făcură turtă.
Nu se găsia cine să-l dreagă
Decât numai
Ficiorul lui Nanu Ţiganu:
Cu ciocane mi-l bătea,
Frumos pe brazdă mi-l aşeza
La ureche clopoţei,
Ia mai îndemnaţi, flăcăi!
Apoi intră dumnealui în casă
Puse coatele pe masă
Gândi-n sus, gândi-n jos,
Gândi la faţa lui Christos,
65

Câtă îi grâul de frumos!
Iese-afară,
Bagă mâna-n buzunar
Scoase cheia grajdului
Din grajd că îmi scotea
Un cal negru, înşeuat,
Înşeuat şi înflorat,
Cu canafi până-n pământ,
Cum e bun de repezit.
Pieptu-n poartă şi-l punea,
Peste poartă s-arunca
Fluierară, fluierară,
Chemă câinii şi ogarii
Şi pleca la vânătoare.
Îmi vânară printre lane,
Să vadă grâul de-i mare:
Grâul departe-nverzea,
De aproape - ngălbenea
Bun de seceră se făcea
La ureche clopoţei,
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Apoi badea,
De părere de bine,
Nu mai venea pe acasă
La a lui dalbă jupâneasă,
Şi se duce în târg
Şi luară nouă oca de fier
Şi nouă de oţel
Şi s-a dus la Nanu Ţiganu,
Din fundul mării,
Din buricul ţării;
Cu luleaua-n dinţi,
Cu ochii sticliţi,
Futu-l în părinţi!
Cu ilăul de-a spinare,
Cu vraftura-ntre picioare,
Futu-i mama cui îl are!
Dădură cioc,
Dădură boc
Dădură cu ochii pe foc
La ureche clopoţei,
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
66

Apoi făcură nouăzăci şi nouă de secerele
Cu dinţii de viorele,
Cu mănunchi de floricele,
Să tragă
Fflăcăi şi fete mari de ele.
Se duse
La hergheliile domneşti
Şi alese
Patrusprăzece jugani jugăniţi,
Cu coarnele cănite,
Cu dungi negre pe spinare,
Umblători în fuga mare,
Cu resteiele învelite
În sârmă groasă!
Ascultaţi, boieri, din casă!
Ei cu picioarele mi-l stropşa,
Cu botul mi-l grohăia,
Cu urechile mi-l vântura,
Cu coada îl aduna,
Pentru târg că mi-l gătia
La ureche clopoţei,
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Apoi umplu dumnealui
Gropi, hârlopi,
Buţi, boloboace,
N-avu grâului ce-i mai face!
Mai rămăsese
Puţintică povară
Ca vreo douăzeci şi opt
De cară
Şi mi le porni la moară,
La moară la Gologanu
Unde face mămăliga
Cât bostanul
Şi-o păzeşte cu măciuca,
Să n-apuce nici furnica!
Şi-a apucat gândacul
Şi l-a luat dracul!
La ureche clopoţei,
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Iar moraru,
De-al dracului ce era,
67

Nici păr în cap n-avea;
Tocmai în creştetul capului
Avea trei fire de păr
Şi acolo era cuibu dracului.
Cu o strachină de brânză,
Futu-l în rânză!
Cu o ismană în vine
De-abia se ţinea ca şi mine.
La ureche clopoţei,
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Iară curva cea de moară,
Când văzu atâtea care,
Puse coada pe spinare
Şi plecă în jos la vale;
Iar morarul, meşter bun,
Futu-i meşteşugu-n cur!
Începu a striga:
-Tru, tru, tru şi na-na-na!
Pân a pus mâna pe ea.
El de păr că mi-o lua,
Pe făină mi-o punea.
Şi turnă deasupra-n coş
Grâu mărunţel, de cel roş,
Grâul îmi curgea pe piatră
De pe piatră
De sub piatră
Ieşea făină curată!
La ureche clopoţei,
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Apoi badea (cutare)
Mult se bucura,
Zeciuiala morii da,
Pe morar îl dăruia,
Apoi calu-ncăleca
Cu flăcăii se-nturna.
Boii greu se opinteau,
Roatele scârţîiau,
Iară dalba jupâneasă
Ce-auzea tocmai din casă
Chiuitul flăcăilor,
Scârţâitul carelor,
Iese-n prag
68

Ca un brad,
Cu bărbia,
Ca gutuia,
Faţa albă ca hârtia.
Cu nişte mâini
Dalbe-mbârnate,
Ca de albine muşcate;
Dar nu-s de albini muşcate,
Ce de Dumnezeu lăsate!
La ureche clopoţei,
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Bate-n sită şi-n covată
Făcu colacul îndată!
Nici mai mare, nici mai mic,
Ca de-o mirtă şi-un mertic!
Fie viilor şi morţilor
Şi nouă plugarilor!
La ureche clopoţei,
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Am mai ura, gospodari,
Am mai ura,
Dar avem şi noi casă şi masă
Şi neveste frumoase
Pune pânza
Când pică frunza
Şi-o taie la Sevăstrii
Tat îi pare c-o grăbii
Ţese-o vatră,
Rupe-o spată;
Ţese-un cot,
L-asvârle-n pod;
La sulu de dinainte
Patrusprăzece fire rupte;
La sulu de dinapoi
Patruzăci de lătunoi.
Printre iţe, printre spată,
Paşte-o scroafă-mpedicată;
Printre sul, printre fuscei
Paşte-o scroafă cu purcei!
La ureche clopoţei
Ia mai îndemnaţ, flăcăi!
Am mai ura, gospodari,
69

Am mai ura,
Dar avem să trecem
Munţi întunecoşi
Mai rămâneţi
Gospodari sănătoşi!
La mulţi ani!
[După ce se termină urătura - intră flăcăii în casă, dau mâna cu
cei din casă - sărută mâna la cei mai în vârstă. Ţiganul le cântă
ceva şi ei joacă. Înainte - spun bătrânii - jucau o sârbă sau o
horă ...
Dacă este un gospodar de frunte sau un funcţionar - atunce
flăcăii îi fac cinstea - adică îi aduc o găină sau un curcan, care
trebuieşte răsplătită cu un dar mai mare de bani. Li se dă colacul
- banii - îi cinstesc şi pe urmă pleacă.
În seara asta, dacă au timp, sau a doua zi, împart colacii şi banii.
De multe ori banii se opresc şi cu ei fac hora în sărbătorile ce
urmează sau vicirince.]
AFC 579 p. 9 - 20
Cosmenii Vechi – Bălţi, 1933 (Cuzmenii Vechi, raionul Făleşti)
Inf. Parasca Focşa
Culeg. Stelian Bălan
15
[Semănatul]
16
[Sf. Vasile. Dimineaţa până la ora 12, umblă copiii cu semănatul
şi spun vorbele:]
Sănătatea nouă!
Şî la anul să venim,
Sănătoşi să vă găsim,
Înfloriţi ca merii, ca perii,
În mijlocul primăverii!
La mulţi ani!
AFC 579 p. 25
Cosmenii Vechi – Bălţi, 1933 (Cuzmenii Vechi, raionul Făleşti)
Culeg. Stelian Bălan
[Cu uratul]
[În seara de ajunul Sfântului Vasile se umblă cu uratul. În satul
meu se strâng mai mulţi flăcăi, iau cu dânşii o talangă, un
clopot, buhaiul este scos din uz în preajma anului 1834,şi se duc
70

la preot ca să-şi ceară voie să umble cu uratul. După ce le dă
voie, flăcăii urează întâi pe preot, aşezându-se la fereastră şi
rostesc următoarea urătură:]
Aho, măr mustos,
Ghine v-am găsit sănătos!
Sara ce-a-nsărat
Noi pe dumeavoastră
V-am urat!
Nouă Dumnedzău
Ne va agiuta.
Pe dumneavoastră v-om ura,
Şi dumneavoastră
Vă veţi bucura,
După cum s-o bucurat
Ş-Alecsandru Machedon,
Când cele douăsprezece
Mere de aur
Într-un preţ le-a preţăluit,
Şi douăsprezece pluguri,
Pe coastă,
Le-a pornit.
Cu borona, borone,
Grâul în urmă răsare:
Nant ca casa
Verde ca mătasa;
Şi-n bob ca aluna,
Dă-u-ar Dumnedzău
Întotdeauna!
Mânaţi, măi !
Hăi! Hăi! Hăi!
Dar lui Marele
Sfântu Vasile
Se băteau gândurile
Cum să bate apa cu malurile!
Într-o zî mare de vară
I-o venit chef de plimbare
Şi-a strîgat la herghelegiu,
Să-i aducă un cal cu frâu,
Un cal care fuge mai tare.
Murgul pintănog
La trei chicioare!
71

L-a-nchingat,
Nu l-a-nchingat;
L-a înşeuat,
Nu l-a înşeuat.
Mânaţi, măi flăcăi!
Hăi! Hăi! Hăi!
A încălicat Sfântul Vasile
Şi s-o dus la târg la Rezina.
L-au luat jîdanii pe de a mâna
Dar n-o găsit secerele,
Pentru fete frumuşele;
Ş-atunči s-o dus la târg
La Chişănău.
Când Sfântul Vasile ajunge
În răsăritul Soarelui,
Dughenile se deschideau
Şi mărfurile se vindeau
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi! Hăi!
O apucat pe uliţa mică,
Şi n-o aflat marfă mai nimică;
O apucat pe uliţa nouă,
Şi n-o aflat marfă
Nici de-a doua oară;
O apucat pe uliţa mare
Şi s-o întâlnit cu un ţigan
Cu doba-n spinare.
- Ce ai în dobă, măi ţigane?
- Fer şi oţel, căpitane!
A cumpărat Sfântul Vasile
Douăsprăzece ocă de fer
Şi douăsprăzece de oţel:
Ş-a-ntrebat pe mic şi mare
Unde şăde Dinu Ţiganul,
Care bate ghine cu ciocanul;
Care cu ciocanul ciocănea,
Scânteile săreau,
Bordeiele s-aprindeau,
Toţi cioroieşii răcneau;
O ieşit Dinu din bordei,
Cheptanat ca un cotei
Şi cu botul plin de mojdei
72

Hăi şi mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi! Hăi!
Acest meşter mare
I-o făcut lui Sfântu Vasile
Douăsprăzece săcerele,
La zînţi ca de jiorele
Şi la mărunchi cu floričele,
Că ne era şi nouă
Drag a pune mâna pe ele.
I-o făcut una mai zîmţoasă.
Pentru o fată dragostoasă.
O făcut Sfântu Vasile.
O clacă de fete tinerele
Şi frumuşele.
O vrut să le puie
la secere din deal,
Dar le părea zîua un an;
O vrut să le puie din vale,
Dar le părea zîua mare.
Atunci le-o pus,
De jeliştea vântului,
Din capul pământului.
O pus şi le mâna
O babă bătrână
Cu puha de lână.
Şi cu şfichiul de sîrmă;
Când le ardea la vine,
Nouă ne părea mai ghine;
Când le işnea la şăle
Nouă ne era jăle.
Cu dreapta trăgeau,
Cu stânga clăi făčeau,
Claie, claie, hodobaie,
La făţare de aramă.
Unde numai Dumnedzău
Să ne deie samă!
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi! Hăi!
- Măi femeie, măi nevastă,
Ce să facem noi cu atâta pâne?
De a da o bură de ploaie
Pânea noastră ar să să moaie;
73

De a da o leacă de vânt
Pânea noastră-i la pământ.
- Ia tači, barbate,
C-avem nouă iepe,
De nouă ani sterpe
Cu nările or vântura
Şi cu spatele
În hărăbăre ar arunca.
A încărcat Sfântu Vasile
Douăsprezece hărăbări
Şi s-o dus la moară la Hârlău,
Care macină încet şi rău,
Când a văzut
Pârvulicea de moară
Atâtea care în povoară,
Ş-a pus coada pe spinare.
Ş-a fugit în Lunca Mare;
La hârtop,
La frunză verde,
La costişă
La frunză
De brănduşă;
La văgăună,
La frunză
De căpşună;
Ascultaţi că nu-i minčiună!
Juncanii râncălăind,
Cârceile sunând!
Hăis, Băla, la moară.
La moară la Molova.
Cu scoarţă pardosîtă
Cu grinzile de răsărită
Şi cu mânecele de muşama.
Că nici şoarečii
N-au ce mânca.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi! Hăi!
De la o împletitură de colac,
Se dau şoaričii de prag;
De la un grăunte şi jumătate
Se mănâncă de moarte.
Era un şoariče ghebos,
74

Care întorcea sacii pe dos.
- Măi, morare,
F... mama cui te are!
De n-oi găsi mâne făina în sac
În prăjină te-oi lua,
Peste moară te-oi arunca
Şi te-oi îngropa
Sub o tufă de iarbă [rară]
Cu barba afară!
Morarul o făcut: cioc, boc,
Şi o dat moara la loc.
O strîcat şi două ouă
Ş-a făcut morişca nouă;
O uns-o cu slănină,
Ş-o dat-o pe făină.
Ş-o făcut un colac mare.
Pe chiatra morii măsurat,
Cu zahar, zaharuit,
Pentru noi plugarii gătit.
L-o rupt în două
Şi [ne]-o dat şi nouă.
L-o rupt în trei,
Ş-o dat şi lui Andrei,
Lui Andrei celui hâtru
Care apucă mâţa de coadă
Ş-o aruncă în groapă!
Mânaţi, măi!
Hăi!. Hăi! Hăi!!
Noi de urat am mai ura
Că mai ştim câte čeva
Dar ni-i că vom însera.
Vârâţi mâna prin cotruţă,
Şi ne daţi câte o capicuţă,
Să ne cumpărăm
Câte o măntăluţă,
Căci avem câte una,
Dar despre lună
Îi bortičică bună;
Despre stele
Borticele.
Mai daţi-ne câte un frăncuşor
Să ne cumpărăm un boldişor.
75

Să-mpungem juncanii
În curişor
Să meargă mai iutişor,
C-avem două dealuri de suit
Şi două de coborît;
Două dealuri înalte,
La mulţi ani cu sănătate!
Aho ! Aho ! Aho !
[Partea de la "frăncuşor" este adăugate mai târziu. Spun acest
lucru deoarece, bunicul meu nu o ştie şi spune că n-o (ştie)
nimeni de etatea lui.
M-am interesat şi am aflat că e adăugită de la 1917 încoace, căci
înainte de acest an urătura se termina cu "Borticele", având alt
încheiat.]
AFC 583 p. 3 - 10
Mândreşti – Bălţi, 1933 (satul Mîndreşti, raionul Teleneşti)
Auzit de la Mihail Ieşanu, în etate de 34 de ani.
O ştie de la bunicul său Gh. Ieşeanu.
Culeg. Eufimie I. Stratan
76

Soroca
17
[Dăm mai jos un Pluguşor, ce se recita la sărbători:]
Hăi! Hăi! Hăi!
Sară din ias’ seară
Să ne pară bună şi uşoară!
Că mâne-i Sfântul Vasile
Să ne fie, boieri, de bine!
Şi nouă de folos,
Că suntem toţi
Plugăraşi pe jos!
O ieşit într-o Sfântă Joi
Cu pluguşorul
Cu doisprezece boi
Părechea de jungănaşi
Mii de gălbănaşi;
Părechea de boi mari
Hăsnăli de bani
Ca la boierii cei mari!
Şi-o arat valea în lungiş,
Şi-n curmeziş.
Brazdă neagră răsturnase,
Grâul roşu se revărsase;
Cu borona îl borone,
El mai mândru răsăre.
Şi-o amestecat cu sacară,
Să răsară până în seară;
Şi oleacă de arnăut
Să-i pară că-i mai mult!
Şi-o aninat pluguşoarele
Într-o usîşor de ramă
Şi-o făcut pluguşorul
Niş fărână.
Dar plugăraşii
S-au înspăimântat,
Ochii au holbat,
De fugă au şi plecat,
El din guriţă le-a strigat:
- Staţi, voi plugaraşi,
Ochii desholbaţi
Că voi nu sînteţi jinovaţi!
77

Au fost potângurile de nagară
Şi le-o ros în viţel astă vară!
Mai bine îl mânca lupii
În primăvară
Şi mână în ias seară
Nu se făcea astă stinghereală!
Când s-a dus dumnealui
La luna, la săptămâna
Să vadă pâinea;
Ea, de coaptă ce era,
Floricica lepăda.
De calare s-o plecat,
Trei spice o apucat,
În mână le-a freacat
În băsmăluţă le-o legat,
La maică-sa probă i-o arătat!
Pe masă le-o aruncat,
În casă s-o aruncat,
Copchiii s-au bucurat,
- Măi femei, măi nevastă
Grâul nostru
Are să-să prăpădească
- Taci, bărbate, taci, bărbate,
Că grâul nostru s-a secera!
Şi-o încălecat un cal chior
Şi-o dat hârhghilia în ocol
Şi-o ales un cal graur
Cu şaua de aur
Cu scările de argint
De n-am văzut eu de când sînt!
Şi-o alergat la târg la Bacău
Unde ştiţi
Şi D[umnea]voastră şi eu
Jidanii perise,
Ciuma le venise.
A lor marfă era închisă.
El s-a suparat
Ghiśi calului o dat
Şi înapoi că s-o înturnat
Şi o plecat pe Uliţa Mare
Şi o găsit fier de vânzare
Pentru trebuinţa domniei sale.
78

Cum l-o aflat
Şi l-o neguţat
La svachiu le-o legat
Şi s-a dus
În fundul pământului,
La feciorul katargiului!
Şi o făcut seceruici cârne
Pentru babe bătrâne;
Şi-o făcut seceruici gemţoase
Pentru copiliţe frumoase.
Şi o pus clăcuşoara
În śelniţa vântului,
Din capătul pământului!
Una cu pusticioara le alege
Cu stângu-i trage,
Din snop în claie,
Din claie hodobaie;
Din hodobaie pe faţare,
Dar faţarea de alamă.
Numai D[umne]zeu
Să-i ştie de seamă
Iar se bate dumnealui
Cu gândurile,
Ca vânturile
Cu ce să strângă
Atâta aur de pâne
Ş-o adus aminte
Că are doisprăzece surigii,
Care era ca mine
Era numai bine;
Care era cu cojoc;
Da chiar în foc;
Dar unul cu mantaua de aba
Fugea pe deal de crapa;
Dar Alemei,
Făcea cuie de tei;
Dar Tănase şede învelit
Cu oleasă, după casă,
Şi zice că-i mai cald
Decât în casă!
Iar se mai bătea
Cu gândurile
79

Ca şi cu vânturile
Ş-o adus aminte
Că are douăsprezece iepe,
Sure iepe
De doisprezece ani sterpe!
Unde calca, scapara,
Unde atinge, frige
Cu nările vânt trăge,
Cu urechele înţăpuşe,
Cu guriţa în foc pune,
O împlut zece saci
Şi-o păreche de desagi;
Şi s-o pornit la moara
Lui Haide – Baide,
Unde n-au nici câinii ce roade.
Dar curva de morăriţă
Când o văzut atâtea cară
În pohoară
O pus coada pe spinare
Şi-o alergat în śeea parte,
Să mănânśe cartofe coapte!
Dar o mâncat o brânduşă
Şi s-o îmflat cât o căpuşă.
- Măi morare, meşter bun,
Futu-ţi bărbuşoara în cur;
Măi morare, meşter mare,
Futu-ţi maica śi ti are
Până joi dimineaţa,
Să-mi fie făina ca gheaţa!
De nu mi-o fi făina ca gheaţa
De-o prăjină te-oi lega
Peste moară te-oi arunca
Şi moara te-o farma
Dracii te-or mânca.
Morarul o stricat trei ouă
Şi-o făcut o moară nouă;
Şi i-a dat o palmă peste şele
Şi i-o pus vo câteva măsele;
Şi i-o dat o palmă peste gură
Şi i-o prins şi făina a cură!
Se uita maica dumnealui:
Nu vine de la moară,
80

Dar el cum vine, aşa vine:
Juncanaşii răgând
El din ghiśuişcă trăsnind
Şi-o dat maica dumnealui
Trupul a ghileală
Şi faţa la rumineală
Şi-a ieşit
Cu nişte mânuţi ghilite
Cu nişte tănjăluţe pârlite
Şi-oi dat
Trei parale crainicului
Să adune sîte deasă
De mătasă,
Pentru gloata cei din casă;
Sîte rare de nagară,
Pentru gloata cei de-afară!
Şi-o şernut un sac,
Şi-o făcut un colac!
Mare, mare şi rotat,
Pe piatra morii măsurat,
Cu zahăr zăhăruit,
Pentru ai mei plugaraşi gătit!
Rupe în două,
Dă şi nouă;
Rupe în trei,
Dă şi lui Andrei;
Doar Andrei aśeal mintios
A prăpădit colacul jos,
Iar când o găsit colacul,
Îl duruse capul;
Şi de ghiśiuşcă l-o legat
Şi cânii prin sat c-o întartat!
Iar v-aş mai ura, v-aş mai ura,
Că văd că vî-i drag-a asculta
Cucoane gazdă, dumneata
Când ne-i mai da câte ceva;
Dar văd că nu mai ai ce da
C-ai avut un poloboc
Şi l-ai băut la Lai Hodoroc;
Şi mai ai o putinică,
Dar nu-i de Tanda,
De-i de Manda
81

Şi de cei de la rataşii!
Unde s-aţin babele,
Cu labele
Şi moşnegii cu ţîpoaiele
Şi fetele cu greblele!
Iar v-aş mai ura, v-aş mai ura
Când ne-i mai da câte ceva
Că noi nu sîntem
De ici, de pe cole
Noi sîntem de la Dealul Lung
Unde trag douăsprăzece
Copiliţe în plug
Şi-o babă bătrână
Le mână c-o cârpă în mână,
Şi moşneagu zice:
- Sus, babă, la vine!
Să răstoarne brazda bine!
Dar copiliţele
De hapsâne ce ereau
Trăgeau la hat şi se culcau
De nici câinii
Nu le mai mâncau!
Iar v-aş mai ura, v-aş mai ura,
Cocoană gazdă, dumneata
Când ne-i mai da câte ceva!
Că noi, din câţi plugari sîntem,
Numai unul o mântăluţa avem
Şi la aceea
Dinspre lună-i
Bortă bună;
Dinspre stele,
Borticele;
Iar dinspre Ţara Ungurească
Numai dracu s-o cârpească!
Şi iar v-aş mai ura,
V-aş mai ura,
Cocoane gazdă, dumneata
Când ne-i mai da câte ceva!
Să ne mai dai câte un boldişor
Să împungem boii în curişor
Să margă mai iutişor!
Să nu înnoptăm
82

Pe la curţile
Cu var, văruite
Cu şîndilă, şîndilite
Noi să înnoptăm
Pe la ale noastre,
Cu balegă de măgăriţă lipite,
Cu găinaţ de vrabie încreţite
Cu uşili de răgoz,
Bate vântu şi le dă jos!
Căpriorii de răchită,
Bate vântu şi-i ridică!
Şi iar v-aş mai ura,
V-aş mai ura
Cocoane gazdă, dumneata,
Când ne-i mai de câte ceva!
Că noi nu suntem de pe ici,
De pe cole
Noi sîntem
De pe la locuri departe
Şi nici hârtia nu răzbate,
De după casă
Şi-am să trecem
Printr-o pădurică deasă.
Şi noi ne-om pleca,
Şi pădurica
De spatele noastre s-a anina;
Şi mai mari pacate om câştiga.
Iar v-aş mai ura, v-aş mai ura
Cocoane gazdă, dumneata,
Când ne-i mai da câte ceva!
Că noi nu sîntem de pe ici,
De pe cole,
Da sîntem de la Buza Veche
Unde mâţa streche,
Printre horn, printre cotruţă
Cu nările prinde brânză dulce
Motanul o suduie
Pe mâţă de cruce,
C-a vărsat laptele cel dulce!
Şi mâţa verişoară, bălăuară,
Nu şăde de horn răzîmată
Că părinţii nu te-o măritat
83

Or face părinţii şi te-or da
Pe la barbaţi,
Ca noi să nu fim vinovaţi!
Uraţi şi nu pre uraţi!
De fereştele oamenilor
Nu v-alăturaţi
Că fereştele oamenilor
De bun meşter lucrate,
De nevasta omului aşezate,
Hei să vă fie boieri de bine
Că mâne îi Sfântu Vasile!
AFC 249, p. 17 - 31
Bolbocii Vechi – Soroca (Bulboci, raionul Soroca)
Inf. Zaharia Cojocaru
Culeg. Ilarion Cravciuc
18
[În acestă casă (în care se adună şi se pregătesc copiii) se face un
buhai ..., se împletesc nişte bice lungi, numite „harapnice” dacă
nu s-au făcut mai din timp şi se caută a se lua şi câte un clopoţel
sau o talangă zgomotoasă de la gâtul unei oi. La plecare se ia un
cofăier cu borş spre a se stropi piele de păr de la buhai, ca să se
facă un zgomot cât mai mare. În seara acestei zile .. se aud
glasurile argintii ale copiilor, care cântă la ferestre evocând
numele eroului legendar al neamului nostru sl lui bădica Traian,
amestecate cu pocnetele harapnicelor cu zgomotul buhaiului şi
clinchetul clopoţeilor sau zârgăitul pătrunzător al tălăngilor.
Într-un amurg, micuţii copii se întorc grăbiţi pe la căsuţele lor,
pentru a face loc celor mari a umbla cu Uratul sau Hăitul, căci ei
au răguşit strigând toată ziua.
Târziu pornesc prin sat cu Uratul, flăcăii sau ficiorii, satului care
au format o echipă de buni urători.
Aceştia înveseliţi de rachiu, cu buhaiul, tobe, tălăngi şi clopoţei,
se duc cu Hăitul pe la gospodarii mai bogaţi ai satului cu scopul
de a colecta sume pentru a-i ajuta la întovărăşiile şi vicersomele
ce le fac pentru a petrece în vederea sărbătorilor.]
AFC 249 p. 15 – 17
Bolbocii Vechi - Soroca ( Bulboci, raionul Soroca)
Culeg. Ilarion Craviciuc
84

19
Sf[ântul] Vasile
... Cu pluguşorul se umblă
AFC 19. p. 12.
Chirileni – Soroca ( Chirileni, raionul Sîngeri)
Culeg. Efimie Andon
20
[Tot în noaptea aceasta (Anul Nou) umblă copiii cu Hăitul, tot
aşa şi flăcăii umblă cu Pluguşorul. La Sf[ântul] Vasile dimineaţa
se umblă cu Sămănatul. Îşi umplu copiii buzunarele cu grâu, cu
porumb, orz şi apoi umblă în fiecare casă, urându-le sănătate, la
munţi ani, şi, sămânându-i, ei sunt apoi răsplătiţi.]
AFC 26 p. 2.
Chirileni - Soroca ( Chirileni, raionul Sîngeri)
Inf. Domnica Andon, 55 ani din Hruşca
Culeg. A. Andon
21
Urătură:
Aho!
Sara ce-o înserat,
Noi boierii nu i-am urat;
Dumnezeu ni-a ajuta,
Noi boierii i-om ura.
Dumnezeu ne-o bagoslovit
Că noi cu pluguşoarili
Ni-am pornit.
Nea-am pornit la Dealul Înalt,
La Mărul cel Rotat,
Unde-i foarti bini di arat.
Am arat în lung şi-n lat,
Şi plugul l-am sfărâmat;
Şi-am arat şi-n curmeziş,
Cu ochii cuprinziş;
Şi-am aninat plugul
Într-un os de râmă
Şi l-am făcut di tăt fărâmă.
L-am legat
C-o bucată de măligă,
Ca să ţîie până la colibă;
L-am legat c-on fir di matasî
Ca să ţîie pân acasî;
85

Ş-am dat boii la iarbî verde,
Şi flăcăii după feti.
La o lună, la săptămână,
S-o sculat Sfântu Vasîli,
Pi ochi negri s-o spălat,
La icoani s-o-nchinat
Şî la hârghiligiu o alergat:
- Măi hârghiligiu!
Măi hârghiligiu!
Cari cal fugi mai tari?
- Murgu, Murgu Pîntănogu,
Di tuspatru chicioare ologu.
L-o înşălat, cât l-o înşelat,
L-o închingat,
Cât l-o închingat,
Pi dânsul s-o aburcat,
Lanul întreg o încunjurat,
Di călari s-o aplecat,
Trii schice în mână o apucat
În palmă le-o frecat
Şî-n buzî li-o suflat
Şi la cucoana
Pi masî li-o aruncat.
Mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
- Măi fumeie, măi nevastă,
Ci ni facim noi
Cu ist nămol di pâni!?
Că di-o da o bură di vânt,
Pânea noastră-i la pământ;
Că di a da o bură di ploaie,
Pânea noastră
Ari să sî moaie!?
-Măi bărbate, blăstămati,
Nu ti temi di bucati,
Cî tătuţa ştie ci faci
Şî ari lumi multî,
Negrişori buni di muncî.
Mai mânaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Sfântul Vasîli cel Mari
O alergat la hârghiligiu:
86

-Măi hârghiligiu!
Măi hârghiligiu!
Cari cal fugi mai tari?
-Murgu, Murgu, Pîntănogu
Di tuspatru chicioari ologu.
L-o înşalat, cât l-o înşalat,
L-o închingat,
Cât l-o închingat,
Şi pi cal când s-o aburcat
La Soroca c-o alergat
Şi-o cumpărat nouă ocî di fier
Şî nouă ocî di oţăl!
Şi s-o dus la Dinu Ţiganul,
Care bati ghini cu ciocanul.
Cu ciocanul ciocăné,
Cu plaftura plefturé,
Bordeile s-aprindé,
Şi babile spărié
Cum ilăul îl băté:
-Măi ţigane, măi ţigane,
Futu-ţi maica cui ti ari!
Să-mi faci douî sâcerele,
Sâcerele mai zîmţoase,
Pintru două babi mincinoase.
Să-mi faci două
Mai mărunţele,
Cu mărunchi di aureli
Pintru două copili frumuşăli.
Hai, mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Sfântu Mare Vasîlicî
Ş-o pus armili pi spati
Ş-o vinit acasă-ndatî.
Ş-o luat gloata
Şî s-o dus în capul lanului,
Şî o pus-o în geliţa vântului.
Când vântul mai aburia,
Gloata tare mai sporia;
Când vântu înceta,
Claca lui Sfântul Vasile sta.
Hai şi mai mînaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
87

Ş-o făcut claie cu claie
Şi hodobaie din hodobaie,
Până la făţaria di alamă,
Numai Domnul sî-i deie samă!
Sfântul Mare Vasîlică
Iar s-o spăimântat
Şi di cocoana s-o-ntrebat:
-Ci facim noi
Cu atâta nămol di pâni?
-Taci, bărbate,
Blastamati!
De amu capu nu ţi-l bati!
Sunt la tata nouă iepe,
Di câti nouă ani sterpi.
Cu chicioarele-or sfărâma,
Cu nările-or vântura,
Cu gura în saci or tragi,
Cu dinţii or înţapuşa
Cu spinările în harabăli
Tari ghini-or mai căra!
Mai mânaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Sfântu Vasîli al Mare
A pornit nouă carî la moarî;
Şî carâli pârâiau
Şî flăcăii din ghici pocneau,
La moarî la Bolová
Undi n-au şoareci ci mâncá.
Iaca morarul iesî afarî
Şi sî uită în ponoare
Şi când vedi atâtea carî,
Carîli pârâind,
Şî jugurile scârţâind
Şî flăcăii din bice pocnind,
El pi loc s-o spaimântat,
Di moarî s-o lipădat;
Şi-o plecat di ceea parti,
La cartoafi coapti.
Ş-o ieşît şî morăriţa
Cu nişti mâni ghiliti
Cât nişte tânjîli pârliti
Mai mânaţi, voi, cii flăcăi!
88

Hăi! Hăi!
-Măi morari, măi morari,
Futu-ţi maţu cui ti ari!
Până joi de dimineaţă
Să-mi fie făina gheaţă!
Cî di nu ni-i măcina,
Di chiatra morii te-oi lega,
Pişti moară te-oi arunca,
Şi dracii te-or mânca!
Morarul s-o spăimântat
Ciocanul în mână l-o luat
Ş-o dat morii un ciocan
Ş-o aşăzat moara la loc
Ş-o mai strîcat un ou, două,
Ş-o făcut moara nouă;
Ş-o uns-o cu slănină
Ş-o făcut flăcăilor făină.
S-o pornit flăcăii acasă
Cu foarti făină frumoasă.
Din gură şuierând,
Din ghici buhăind.
La coana gazdă o ajuns
Şî făina cî i-o dat.
Coana gazda o luat-o
Şi-o trecut în ceea casî
Şi-o luat o sîtî deasî
Şi-o făcut pâni aleasî,
Pentru gloata cei din casî;
Ş-o luat o sîtî rarî
Şi-o făcut pâni
Şî pintru gloata cei de-afarî:
Un colac mari
Cât chiatra morii di înalt,
Cu zahar zaharuit,
Pintru noi plugarii gatit.
Mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
V-am mai ura, boieri mari,
V-am mai urá,
Cî tari drag vă esti a ascultá;
Şî ni daţi câte un buboc mort,
Sî ungim copchilele pe la bot,
89

Sî li scoatim mâni la joc.
Iar v-am mai ura, boieri mari,
V-am mai urá,
Cî ştim cî vi-i drag a ascultá,
Şî ni daţi câti un şolisor
Şî ni luăm câti un boldişor
Şi-l împungim pi Mugurel
La curişor.
Sî miargî mai iutişor,
Cî mai avem
Două dealuri de suit
Şî două văi di coborât
Şi încă două-ngemănate,
La mulţi ani cu sănătate!.
AFC 591, p. 22-25
Ciutuleşti-Soroca, 1934(Ciutuleşti, raionul Floreşti)
Auzit de la plugarul Ion Dohlea, în etate de 52 ani, din părinţi moldoveni,
născut, crescut şi trăit în com. Ciutuleşti, j. Soroca
Culeg. Ionel V. Zghibarţă
22
[Cu uratul]
[Înspre Sfântu Vasile (Anul Nou) se obişnuieşte a se umbla cu
Uratul. Flăcăii (feciorii) se adună în ceată - de la şase, până la
doisprăzece - şi-şi pregătesc din timp uneltele pentru arat – plug;
fac apoi dintr-o piele de oaie un burduf, căruia zic buhai, caută
clopot, caută bici şi, în cele din urmă, se pornesc cu Hăitul, adică
Uratul. Se obişnuieşte în această seară spre Sfântu Vasile să se
mascheze mulţi dintre flăcăi ... Oameni cu obrăzari.
Când ajunge ceata la casa omului, un flăcău, care este mai în
vârstă şi bineînţeles alesul celorlalţi flăcăi, întreabă pe gospodar,
pe cel cu casa, dacă are bunăvoinţă şi plăcere să asculte uratul
cetei lui. Dacă gospodarul îi permite, ceata pe loc îşi începe
activitatea.
Întâi se strigă în gura mare de întreaga ceată "Aho ! şi pe urmă
un flăcău bun de gură începe să rostească urătura.]
AFC 591 p. 21 - 22
Ciutuleşti – Soroca, 1934 (Ciutuleşti, raionul Floreşti)
Culeg. Ionel V. Zghibarţă
90

23
[Semănatul]
[Dimineaţa, cam pe la orele 6, copiii între opt şi paisprezece ani,
în ziua de Sfântu Vasile, se adună mai mulţi de la 6-12 şi pleacă
din casă în casă, cu Semănatul –Zoritul, cum i se mai spune prin
alte părţi. Fiecare copil îşi are buzunarele pline cu seminţe de
grâu, cu orz şi atunci când intră în casa omului îl seamănă,
pronunţând următoarele cuvinte:]
Sănătate nouă
Şi la anul cu sănătate!
Să trăiţi,
Să înfloriţi,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii!
[Cei din casă întind mâna şi-o ţin pentru ca să cadă seminţe în
mâna lor de la micii semănători. Seminţele, ce au căzut în mâna
celui de casă , dovedesc că vara viitoare va prinde roi de albine.
După ce copiii au semănat pe cei de casă, primesc bani sau turte
dulci sau nuci, plecând în urmă la altă casă.
Semănatul este un obiceiu de-l practică şi acum ca şi mai înainte
vreme. Cei mai în vârstă iau seminţe şi se duc de samănă ocolul
cu vite, seamănă coteţul găinilor, seamănă grajdul cailor şi-i
seamănă şi pe cai, într-un cuvânt ei seamână de vitele albe,
precum şi de păsări. Dacă via sau grădina e în apropierea casei,
obişnuiesc a o semăna şi pe ea.]
AFC 591, p. 26
Ciutuleşti – Soroca, 1934(Ciutuleşti, raionul Floreşti)
Culeg. Ionel V. Zghibarţă
24
[Se umblă cu Pluguşorul]
A ieşit moşu ..
Într-o joi
Cu pluguşorul cu doisprăzece boi,
Boii bourei,
În frunte ţîntăţăi
Şi la coada cudălbei.
91

Mânaţi, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
A ieşit la arat, la arat,
La câmpul curat,
La Măru Rotat.
Şî a arat văile Guralimului,
Dealurile Irusalimului.
Brazdă neagră a răsturnat,
Şi prin brazdă a semănat
Grâu mărunt şi grâu de vară
Să daie Domnul să rasară.
La luna, la săptămâna,
Îşi umplu cu aur mâna.
Şi se duse să-şi vadă
Grâu di-i copt?
Grâul lui era copt, răscopt,
În pai ca trestia,
În grăunte ca aluna,
Să dea Domnul întotdeauna!
Mânaţi, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
De pe cal s-a aplecat,
Trei spice a apucat,
În mână le-a frecat,
În basma roşie le-a legat,
În buzunar le-a pus,
Şi acasă la cucoană le-a adus.
Cucoana, când a văzut,
A zis că să facă o clăcuşoară,
De śini şi de vecini,
De śine şi de vecine.
Şi le-a adus seceri mari,
Pentru secerători tari;
Şi seceri mici,
Pentru secerători voinici;
Şi alte seceri mărunţele,
Pentru fete tinerele
Şi babe bătrânele.
Şi la deal le-a dus,
Şi la săcerat le-a pus,
În jeliştia vântului,
Pe faţa pământului.
92

Şi când vântul mai abure,
Şi ele mai spore;
Iar când vântul sta,
Îşi lepăda catrînţele,
Şi la hat se culca.
Şi erea o babă bătrână,
Cârnă de-o mână
Şî śi fă śe, śi dreje
Tăti fetili între śe
Şi a făcut claie,
În claie hadabaie;
Şi a cărat pe făţare de aramă
Şi-a scos nouă iepe sirepe,
De câte nouă ani sterpe.
Şi ele pe unde călcau,
Scăpărau;
Pe unde atingeau,
Frigeau,
Iar cu urechile vânt trăgeau,
Şi cu coada felezuiau.
Şî a umplut toate cămăruţele
Şî toate hămbăruţăle
Şî-a mai adus douăsprăzece cară
În pohoară,
Şî li-a pornit pe şleah
La moară:
Şi striga:
Hais Bunduc, cea Şimbuc,
Până la moara lui Hâidiba,
Când a ajuns
La moara lui Hâidiba,
N-au nici cânii ce mânca
Hai iute, la alte mori,
Hai Bunduc, cea Şimbuc,
Până la moara lui Arvinti,
Când a ajuns
La moara lui Arvinti,
O văzut că curji faina śerbinti
Hai înainte, la alte mori.
A strigat:
Hai Bunduc, cea Şimbuc,
Până la moara lui Jeontică
93

Iar la moara lui Jeontică
Este o fată frumuşică
Cu feţe ca vatra,
Cu pântecele ca covata,
Cu mănile ca grebla,
Şi ochii ca stecla.
Şi apoi cât e de frumuşică,
Atâta-i de hărnicică!
Şi când a ieşit un morar,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii sticliţi,
Şi cu luleaua în dinţi,
Şi a strigat:
-Măi morare,
Futu-ţi maţele cui ti are!
Până mâne dimineaţă,
Să-mi faci faina
Reci ca gheaţa.
Dacă făina nu mi-i face,
Eu pe tine-n coş te-oi da,
Chiatra morii te-a mă śina
Sî din tini om n-a mai śi.
Atunci moraru s-a speriat
Şi a făcut răpede
Cioc, boc,
Şi a dat moara la loc.
O întucit două ouă
Şi a făcut moara nouă.
O uns-o cu slănină
Şi a dat-o pe făină.
Mânaţi, mai flăcăi!
Hăi! Hăi!
Când s-a sculat dimineaţă,
Făina a fost gata,
Rece ca gheaţa.
Şi o pus în care
Şi a pornit pe şleah,
La cucoană acasă.
Cucoana sta
Şi se uita pe fereastră,
Dar când a văzut
Că vine faina,
94

Repede s-o pornit prin sat
Să cati sîtî rară de nagarî,
Sîtî deasă di matasî,
Să facă un colac mare,
Cu zahar zahâruit,
Pentru noi plugarii gătit.
Când colacul a fost gătit,
Nouă la plugari ne-a împărţit.
O rupt în două,
Ne-a dat şi nouă;
A rupt în trei,
A dat şi lui Andrei.
Da Andrii, ca un blastamat,
Lui nu i-a fost di mâncat,
Ci cânii din sat din-ntărtat,
Şi colacu lui i-au mâncat.
Şi el a început a plânge
Iar plugarii îi zic:
-Taci, măi Andrei,
Nu mai plânge,
Că ne vom mai duce
Pe la boier
Şi-l vom ura
Şi ne-a da câte-o părăluţă,
Şi ne-om cumpăra
Câte o măntăluţă.
Că noi, din câţi plugari sîntem,
Numai o manta avem
Şi pe aceea diseară
Ne-am hotărât s-o bem
Taci, măi Andrii,
Nu mai plânge,
Că noi nu sîntem
De pe ici, de pe colea,
Ci sîntem de la Dealu Lung,
Unde trag fetele-n plug
Şi le mână a babă bătrână,
Cu sfichiul de râmă şi strigă:
- Hois, leliţă, la brăzdiţă,
Că te-oi arde peste ţâţă
Şi când mi le ardea peste şele,
Tocmai mie-mi era jele.
95

Noi nu sîntem
De pe ici, de pe colea,
Ci sîntem de la Hârtop
De la floarea de drob;
De la văgăună,
De la alună,
De flori de căpşună.
I-oi ura pe boierii mari,
Ne-o mai da câte o părăluţă
Şi ne-om cumpăra
Câte un ciont de porc,
Să dăm la fete pe la bot,
Să meargă mai bine la joc!
Două oi,
Doi boi,
Două vaci,
Dă, babă, colaci!
Sănătate!
AFC 22 p. 10, 11 - 15
Coreşniţa - Soroca (Cureşniţa, raionul Soroca)
Culeg. Vladimir Revencu
25
Ha, ha, ha şi nea, nea, nea!
Moara sta şi se uita,
Gândea că n-a mai da.
Morarul a apucat-o de dârlog!
Şi a trântit-o drept în loc.
I-o tras doi pumni
În părpăliţă,
Şi a făcut-o chiseiţă.
Hoc boc!
A dat moara la loc.
Nu-i ajungea trei măsăle
Şi a bâjbâit două-trei ciurcele,
A găsit şi pentru măsăle.
Răţoiul
Strângea gunoiul;
Cucoşul
Turna în coş;
Găina
Strângea făină,
Morăriţa îi da blende jos.
96

-Na, ba, ba, că nu-i turna,
Până ce nu mă-i săruta ...!
El i-a vorbit: "Destul, soro!"
Răţoiul ţâne boii,
Alexandru cel zelos
Întoarce ţuhalii pe dos
Cucoana dumisale acasă
Se frăsuieşte:
- Ce pustia zăboveşte,
Ori drumul nu nimereşte?
Şi de la zăbre nu se vide
Da la ochiană, îl vede venind,
Juncanii buncălăind,
Flăcăii
Din hărăpnice trăznind,
Rasteiele sfârâié,
Şi el din urmă să veselé.
A umblat cuconu Vasîli
O lună şi jumătate,
A măcinat un tabâltoc,
Cât a putut duce în spate.
Cucoana lui conu Vasîli
De bucuria mare,
Când l-a văzut că vine D[um]nealui de la moară,
A alergat în casă
Şi a strigat la o sluguşoară,
Din dosul hornului,
De pe şesul cuptorului.
Cu nişte mânuşiţe albe
Şi ghilite,
Ca nişte tânjeli pârlite.
Şi a alergat din casă-n casă,
După sîtă deasă
De mătasă,
Pentru stolnicii de casă.
Şi a alergat
Din cămară-n cămară,
După o sîtă rară de negară,
Pentru noi plugarii de afară.
A cernut făină-n sac,
Şi a făcut un colac,
Pe piatra morii măsurat,
97

Cu zahăr zăhăruit,
Cu miere îndulcit.
Şi a făcut colacul la uşă jos,
Se le vie plugăraşilor
Bine de scos.
Da plugarii, ca tâlharii,
S-o izbit unul de altul;
L-o rupt în două,
Şi ne-a dat şi nouă;
L-o rupt în trei,
Şi i-o dat şi lui moş Andrei.
Lui nu i-o fost de mâncat,
Da să-ntărte cânii prin sat.
Cânii la el hămăié,
Moş Andrei cu colac îi amăjé.
Noi, boieri mari, v-am ura,
Că vi-i drag a asculta,
Da să ne daţi
Câte o bucată de cârnaţ,
Că s-au stricat boii la grumaz.
Să ne daţi câte un cloric
Că s-au stricat boii la buric.
Şi mai muşca din faţa
Ca măreanza
Şi băbăţia dracului.
- Na, Moş, moşnege
Că nu-e tinereţe,
Da mai sunt şi bătrâneţe ...!
A făcut chip
Moşneagului înapoi,
Şi a dat într-un ţăpoi,
Da lepeta de vrăjmaşe ce erea
Cu copitele triera,
Cu nările vântura,
Şi cu gura-n şa-l pune,
Cu dinţii înţepaşă.
Şi o gătit douăsprăzece cară,
În pohoară,
Câte doi boi,
Doi flăcăi.
Au pornit la moara lui Ciuluc,
Nu era apa pe uluc,
98

S-o ducă
La moară la Ciochircă,
Se intind doisprăzece tăgăni
De chichă,
De la o bucată de mămăligă,
La moara lui Haraba,
Nu ave nici ce mânca,
S-a dus la moara lui Hărlău,
Acolo macină şi bun şi rău.
Săraca de moară,
Când a văzut că vin,
Atâtea cară în pohoară
La dânsa la moară,
A pus coada pe spate,
Şi a trecut de cea parte.
La Hârlop,
La frunza de drob;
La văgiună,
La frunza de căpşună;
Fără de .. să nu rămâie,
Pluguraşii noştri de minciună.
Iacă i-o ieşit
Înaintea lui Sf[ântu] Vasile
Un morăraş cu nişte ...
Şi o bardă în brâu,
Şi un cojoc
Din o sută cinsprăzece piei
Că-l poartă şi pe ploaie,
Să nu se mai moaie!
Cuconu Vasîli ...
- Hai, morare,
Până joi dimineaţă
Să-mi fie făina ca gheaţa!
Dacă nu va fi ca gheaţa
De prăjină te-oi lega,
Peste moară te-oi arunca,
Apa te-a lua,
Şi chetrele te-or fărâma,
Din tine nica nu s-a afla.
Morăraşul s-a spăimântat,
Şi a alergat la un jidan.
O împrumutat
99

Un ţap mare bălău,
A apucat o vale cu punti
Şi o întâlnit o morăriţă.
Când i-o hăntit cu depliţă
I-o crăpat catrinţa.
Morăriţa a prins a-l blestema,
- Măi moarare, blestemate,
Îi de lume mai tare,
Lumea mă priveşte
Mie la obraz că-mi prieşte!
Da moraru a ...
Şi a lepădat-o
A luat o prăjină
Cu slănină o ungea
Da moara dracului tot da
Morarul striga:
Copilele se mai leneau.
Da ele cuconu Vasîli
Hojma pe copilele celea
Le sîle:
- Sîliţi, sîliţi, copilelor,
Că n-aveţi mult să mântuiţi!
-Cucoane Vasîli,
Nu ne prea sîli,
Că noi tot om mântui.
Da, scoate câte o copeicuţă
Să ne cumpărăm
Câte a măntăluţă,
Că pe cea vale mare,
Vine ploaie şi ninsoare,
Şi stau stînśile
Cu gurile căscate,
Să rămâie fetele nesărutate.
Cuconu Vasîli hojma le sîle
-Sîliţi, sîliţi, copilelor,
Şi mântuiţi!
-Cucoane Vasîle,
Nu ne prea sîli,
Că noi tot om mântui;
Vâră mâna în ceal ulcior,
Şi scoate-ne câte un ortişor,
Şi dă-ne să cumpărăm
100

Câte un boldişor,
Să împungem boii-n curişor
Să meargă mai iutişor.
Da conu Vasîli
Hojma le sîleşte:
- Sîliţi, copilelor, sîliţi,
Că n-aveţi mult să mântuiţi!
Copilele celea se pleca de şele
Şi lua grâul cu săcerele,
Mi-l tăia din ciciurele
Şi-l punea în mănunchele.
Şi din mănunchi
În snop,
Din snop în claie,
Din claie în odobaie.
A văzut că spor n-are.
A chemat oameni
Cu greble- n spinare.
Unii cara,
Alţii aduna,
Alţii lega,
Snopii gata da;
În hărăbăli îi arunca,
Pe faţarea de alamă,
Numai Domnul deie seamă.
Dar conu Vasîli
Se băte cu gândurile
Cum s-ar bate apa de maluri.
Cu ce să treiere
Atâta amar de pâne?
Şi-a adus aminte
Că la herghelia lui Tănase
Are douăsprezece iepe
Drăcoase,
Cu copitele cât sîtele,
Cu copitele crăpate,
Cu verigi de argint legate,
Cu lut astupate.
Iepele cele de la herghelie
Le-o adus,
Şi-n nasadă le-o pus.
Ele, de vrăjmaşe ce era,
101

Când călca scăpăra,
Cu nările vânt trăgé,
Cu cozile plesné,
Cu nările vântura,
Cu urechile-n hărăbali zvârlé,
Cu gura-n saci punea,
Cu dinţii înţăpuşa,
Ţuhali de moară gătea.
Da nasada cine o întorcea?
O întorcea doi uncheşi
Cu barba pân'la brâu.
Şi la biata babă se răpeze,
Cu scările de mărgărint,
De se târâie pe pământ,
Lui cuconu Vasîli
La scară i l-o dat.
El în paloş s-o rezemat,
Şi pe cal s-o aburcat,
Spre ţarină s-o îndreptat.
Ţarina lui de coaptă ce erea
Spicul şi-l lepăda.
În pai ca trestia,
În spic ca vrabia,
În grăunte ca aluna,
Să dăruiască Domnul
Aşa pâne totdeauna!
Conul Vasile
Călare s-a aplecat,
De paloş s-a rezămat,
Două zeci şi trei spice
A apucat,
În palmă le-o frecat,
În buze le-o suflat,
Şi-n buzunar le-o aruncat,
Înapoi în curte s-o înturnat.
El către soţie
Prins-a se văicara
-Mai femeie,
Grâul nostru are să pieie?
Femeia l-a îmbărbănit:
-Măi, bărbate, blăstămate,
Du-te la târg la Soroca,
102

Cumpără
Mai mult fier decât oţel!
El pe dânsa a ascultat-o,
Afară a ieşit
La herghelii a răcnit.
Hergheliile la ocol le-o dat
Au prins doi trei căluşei
La o butca i-o pus
Şi la Soroca la târg s-o dus.
S-a dus pe uliţa cea mare
N-a găsit marfă
De care-i trebuia dumisale;
S-a dus pe uliţa cea mijlocie,
Pe aceea a aflat-o de pustie;
S-a dus pe uliţa cea mică,
Jidanii ţineau uşile închise.
A găsit două ocă de fier
Şi una de oţel
I-o dat lui Ion
Că ştie să întindă bine la fier.
Ion cu nasu foié,
Cu dinţii zîmţea,
Cu limba pilea,
Şi săceri bune gătea.
A făcut săceri mari şi cârne
Pentru babele bătrâne,
A făcut săceri mari, zîmţoase,
Pentru babele
Cele grebănoase;
Şi-o făcut
Nişte săceri mărunţele,
Pentru copilele celea tinerele,
De la Dumnezeu didele.
Cuconu Vasîli de bucurie
Că săcerile le-o făcut,
Săcerile în brâu le-o pus,
Şi la grâu s-o dus.
Din săceri a pălit,
Secerătorii i-au venit;
A adunat o clăcuşoară
De fine, de vecine,
De oameni bătrâni,
103

Şi de fete logofete,
Numai Domnul vede.
Se bătea cu gândurile
Cum s-ar bate apa de malurile:
De unde să puie clăcuşoara?
S-o puie din jeliştea vântului,
Din capătul pământului?
Când vântul aburea,
Copilele se mai sîlea;
Când vântul contenea,
Copilele sta şi odihnea
Noi, boieri mari, tot v-am ura,
Da ne temem c-om însera.
Curţile D[umneavoas]tre
Îs cu şindilă şindilite,
Cu var văruite;
Mai bine să înserăm
Pe la bordeiaşele noastre,
Cu stuh stuhuite,
Cu pământ lipite,
Cu găinaţ de vrabie încrestite.
Şi cu uşa de răgoz!
Suntem mulţi
De la Buza Veche,
Unde mâţa strechie.
Noi am mai ura,
Suntem de la Dealul Lung,
Unde trag doisprăzăce
Fete-n plug,
Şi le mână un unchi cu barbă,
Sperie fetele,
Şi fug peste brazdă.
Noi am strigat:
-Moşule, moşule,
Nu le bate pe şăle,
Că nouă ni-e jele;
Bate-le pe vine
Că vor ţine brazda mai bine.
Avem să trecem
Nişte văi glodoase,
Nişte dealuri hopuroase
Hopuri, hopurene,
104

Mulţi ani cu bine!
Izvoarele - Soroca ( Izvoare, raionul Floreşti)
Inf. Chirică Bulat, 60 ani
Culeg. Tatiana Găluşcă
26
[O urătură întrebuinţată la umblatul cu Hăitul]
O işit căpitanul ...
Într-o Sf[întă] Joi
Cu doisprăzece boi ,
Boi, bourei,
La coadă cudălghei
Hai şî mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
S-a dus la arat,
La câmp curat,
La Măr Rotat,
Unde i-a părut
Că-i foarte bine de lucrat
Ara, ara,
Brazdă neagră răsturna,
Cu borona borona,
Grâul roşu din urmă răsăré
Hai să mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
S-a dus la lună,
La săptămână,
Să vadă grâul lui de-i copt.
Grâul lui era copt, răscopt.
În pai ca trestia,
În grăunte ca aluna
Ca să dăi Domnu-ntotdeauna!
Hai să mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
El de pe cal s-a aplecat,
Trei spice-n mână a apucat,
În palme le-a frecat,
În buzeşoare le-a suflat,
În bătistuţă roşie le-a legat,
În buzunar le-a aruncat,
Şi la cucoana lui gazdă
Le-a închinat.
105

Hai să mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Căpitanul X
Din gură a cuvântat:
- Măi femeie, măi nevastă,
Şi sî faşim
Că grâuşorul nostru s-a scuturat
Cucoana lui aşa di ghini
L-a pus la cale
Că el s-o dus la Bălţi
Da acolo numai ălghii şi coveţ
Hăi sâ mai mânaţi, măi!
Hăi, hăi!
El s-o dus la Orhei,
Da acolo numai făşuri de tei;
El s-o dus la Soroca noastră
Aiast vestită,
Erau dughenile închise,
Şi jîdanii de rapân perisî;
El s-o dus pe Uliţa Mică,
N-o aflat marfă nimică;
S-o dus pe uliţa mare
A aflat marfă
Ce-i trebuia d[umi]sale
Hai să mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
El a cumpărat
Mai mult fier decât oţel
Ş-o dat la Medeleanu Ţîganu
El cu dinţii călé,
Cu limba prăfuié.
A făcut săcerele mititele,
Cu mănunchi de floricele,
Şi cu zînţuri de viorele,
Pentru fete tinerele,
Şi pentru babe bătrânele.
Hai şî mai mânaţ, măi!
Hăi! Hăi!
A făcut o clăcuşoară
De fine, vecine,
De fete tinerele,
Şi babe bătrânele.
106

Le-a pus
Din capătul pământului
Din steriţa vântului.
Când vântul aburé
Ele sporé;
Când vântul sta,
Ele se culca.
Hai şî mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Da o fetiţă
Cu rochia albăstruie
Śi faşi śi dreji
Toate fetele intreśi
Ea cu dreapta strângé
Şi cu stânga mănunchi puné,
Din mărunchi în marunchi,
Din snop în snop,
Din claie în claie,
La caru cel mare,
La făţarea cei de aramă.
Hai să mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
AFC 21 p. 23 – 27
Jorjiniţa – Soroca (Iorjiniţa, raionul Soroca)
Culeg. Petru Vovcă
27
[În seara nopţii spre Sf[ântul] Vasile se umblă cu Hăitul (Uratul)
la care se ajută de clopoţei, biciuri, diferite cornuri de vită şi un
buhai .
În dimineaţa zilei de Sf[ântul] Vasile se umblă cu Semănatul. Se
duc copiii, dimineaţa Sf[ântului] Vasile, cu grâu amestecat cu
porumb, orz, ovăs şi floarea soarelui în buzunar şi, intrând în
casă, semănând cu toate aceste pe cei din casă. În timpul acesta
ei rostesc:]
Ca merii
Ca perii
Să trăiţ
Să-nfloriţ
sau alţii zic:
Să trăiţ,
Să-nfloriţ!
107

Ca merii,
Ca perii,
Pe la mijlocul verii!
28
Urătură de Anul Nou:
Aho ! Aho !
Bună sara, Dumneavoastră!
Boieri mari, cinstiţi, de casă!
Ia poftim până la fereastră
Şi ascultaţi cântarea noastră!
Că nu-i cântare de grădină
Ci-i seara lui Sfântu Vasile.
De câte ori am venit,
Tot la masă v-am găsit,
Cu un pahar de vin pe masă.
În fundul paharului
Scrisă floarea raiului.
Ospătarea vă urmaţi
Şi cântarea ne-ascultaţi!
Plecat-au gazda la arat
La pomul rotat,
La câmpul vărat,
Unde-i bine de arat
Şi mândru de semănat.
Apoi trase plugu la perete
Şi boii la iarbă verde,
Iar flăcăii în sat la fete:
Cei mai mari
La fete mari;
Cei mai mici
La mămăligi
Fata piţigoiului
Sta înaintea boilor.
Dar un haram de boulean
S-a speriat de-un cicârlan
Şi a fugit peste hotar,
Unde-i plâns şi mult amar.
Şi-am trimis pe-un blastamat,
AFC 21 p. 21 – 22
Jorjiniţa - Soroca (Iorjiniţa, raionul Soroca)
Culeg. Petru Vovcă
108

Nu ştiu în crâşmă a intrat,
Sau cu vreo fată
De vorbă a stat;
Mare poznă s-a-ntâmplat,
Boul nostru s-a furat.
Vasile, cu grija de casă,
Puse coatele pe masă
Gândind una, gândind două,
Gândind nouăzeci şi nouă,
Gândi la Negru, înfrânat,
Cum e bun de-ncălicat
Cu potcoave de argint,
Ce sunt spornice la fugit.
El plecă la Roşiori
Să cumpere fier şi oţel,
Să facă seceri din el.
Le duse la Ţigan Stan,
Din sat de la Gologan,
Care şedea în fundul cortului,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii stecliţi,
Cu nasul belit,
Cu căciula pe spate,
Cu foile între picioare
Şi se văicărea că moare.
El făcu câteva seceri cârne
Pentru babe bătrâne;
Altele mai uricioase
Pentru babe hărţăgoase;
Altele mai gingăşele,
Cu mănunchiu de floricele,
Să secere fete şi flăcăi cu ele;
Şi una cu mănunchiu de seu,
Cu care am secerat şi eu.
Iar coana gazda
Se duse din casă-n casă
Şi-a ales o sîtă de mătasă
Să facă un colac mare, zăhăruit
Cu miere îndulcit,
Mare şi frumos,
Ca faţa lui Hristos,
Să fie plugarilor de folos!
109

Se mai duse
Din cămară-n cămară
Să aleagă o sîtă rară,
De nagară,
Să facă un colac de secară,
Pentru fete din camară,
Că se bat de alaltăseară
Şi se scot de plete afară;
Pentr-un pic de lapte dulce,
Stau fetele să se-mpuşte,
Iar o mâţă miorlăia,
Crezând că o împuşcă pe ea.
De urat v-am mai ura,
Dar ne temem că vom însera,
Că ni-s cărările încurcate
Şi ne rămân
Copilele nesărutate,
Căci decât vom însera
La curţile dumneavoastră,
Înalte, luminate,
Mai bine
Pe la bordeiele noastre
Cu găinaţ de vrabie încrestate
Şi cu boz acoperite,
Cu uşa de stolohani,
Cade ca un bolovan;
Cu straşina de urzică,
Când o bate vântul, chică.
Trandafir verde tufos,
Rămâi, stăpâne, sănătos!
AFC 455 p. 29 - 34
Jorjniţa – Soroca (Iorjiniţa, raionul Soroca)
Inf. Artemie Ungureanu, 38 ani, locuitor băştinaş, cismar.
Culeg. Petru Vovcă
29
[În dimineaţa lui Sf[ântul] Vasile, copiii mai ales, dis dimineaţă
umblă cu Samanatul. Întră frumos în casă, sărută mâna şi
seamănă cu boabe de grâu, porumb, orz amestecate etc. zicând
cuvintele:]
"Sănătatea nouă
Şi la anul cu sănătate,
110

Să vă găsim înfloriţi
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii!
[De obicei copiii obişnuiesc să umble cu Samanatul pe la
neamuri sau prin mahală. Sunt răsplăţi asemenea cu câte vreun
colac, covrigi, nuci, gologani etc.
Umblă până se suie soarele spre amiază.]
AFC 27 p. 2
Popeştii de Jos - Soroca (Popeştii de Jos, raionul Drochia)
Culeg. Anton Gusacinschi
30
[Numai cu Pluguşorul se umblă. Acest pluguşor se zicea cu 60 ani
înapoi.]
Aho, Aho!
Seara lui Sf[ântu] Vasile
Să vă fie la toţi spre bine!
Buna vremea la obloane,
La boieri şi la cucoane;
Frunză verde de mărari
Bună vremea, gospodari!
Că nici bine n-a înserat
Noi cu plugul ne-am luat
La arat şi la grapat
Cu plugul lui badea Tărâţă
Cu douăzeci şi patru
De pui de mâţă
Unul galben, altul sur
Daţi colacul să vă ur!
La ureche zurgălăi
Roata măi!
Hăi! Hăi!.
Daţi-vă după perdele
Şi ascultaţi vorbele mele!
S-a sculat jupân gazda
Într-o joi de dimineaţă
Pe ochi negri s-a spălat
La icoane s-a închinat
Şi la slugi a strigat:
Să pornească plugurile la arat!
111

Slugile s-au sculat
Şi la jupân gazda au alergat,
Să-l întrebe ce are de înhămat?
Gazda le-a arătat
Doisprezece boi bourei
În frunte ţintăţei
Şi-n coadă cudălbei
Hai, şi mânaţi, măi!
Hăi, Hăi!
Şi atât pe vreme bună
A arat noaptea pe lună
Şi a aninat plugul
Într-un os de râmă
Şi s-a făcut miş fărâmă.
Şi-a căutat în lumea întreagă
Şi n-a găsit meşter să-l dreagă
Şi a găsit un meşter mare
Asemenea pe lume n-are
Fetea Vasile, Ţiganu,
Care bate bine cu ciocanul
Feciorul cătărângului
Din fundul pământului.
Cu ochii beliţi
Cu luleaua în dinţi
Cu brâile de mămăligă
Se încindă şi le mănâncă!
La ureche zurgălăi
Roată, măi!
Hăi! Hăi!
De urat v-am mai ura
Dar ne temem că vom însera
Pe la curţile d[umneavoa]stre,
Departe de bordeile noastre;
D[umneavoa]stră aveţi parte
De curţi înalte, luminate,
Dar noi avem parte
De bordeie mititele
Mititele, stricăţele,
Cu stuf acoperite
Cu baligă de porc lipite
Şi cu găinaţi
De vrabie încrestite
112

La Dăbrena alaturaţi
Eu va zic, da voi mânaţi
Hăi! Hăi!
V-am mai ura,
V-am mai ura,
Dar nu suntem de ici, de colea,
Ci suntem de la Buza Veche
Unde mâţa strechie;
Şi motanul a suduit
Pe mâţa de cruce
Că i-a mâncat o lingură
De lapte dulce.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
31
Pluguşor:
Aho! Aho!
Sara spre Sf[ântul] Vasile
Cine s-a luneca,
Colac cald a mânca;
Cine a întârzia
Măligă de trei zile n-a vedé
Că seara a-nserat
Şi noi pe boieriul cutare
Nu l-am urat
Dumnezeu ne-a ajuta
Şi noi pe boieriul ... l-om ura
Haide şi mânaţi, flăcăi!
Hai! Hai!
O ieşit cuconul ...
Într-o Sfântă de Joi
Cu plugul cu doisprăzece boi,
Boi bourei
La coadă codălbei,
În frunte ţintăţei,
De plătea perechea
O sută cincizeci de lei
113
AFC 20 p. 17 – 21
Rudi - Soroca (Rudi, raionul Soroca)
Inf. Ion S. Popovici
Culeg. Mihail Popovici

Şi s-a dus să are
Dealul Gurarimului,
Valea Rusalimului;
Brazdă neagră răsturna
Grâu roşu revarsa,
Înainte boroné
Grâul din urmă răsaré
Lui boieriul ...
Foarte bine că-i păre
Pe vale o samânat săcară,
Ca să răsaie până-n sară;
Pe deal o sămânat
Arnăut de cel măşcat,
Că-i mai uşor de semănat!
Într-un corn o semănat aliman
Ca să-i fie lui boieriul ...
De aşternut în divan
O trecut o lună
Şi-o săptămână
Şi s-o dus ca să vadă
De-o dat D[umne]zeu roadă?
Când s-o dus să-l vadă,
De departe înverzé
De-aproape înnegré.
Dar el când o văzut
Că nu-i nimica
Măi ce se trăgea de chică
Şi-acasa s-o-întors
- Măi femeie, măi femeie,
Grâul nostru ar să cheie!
- Taci, omule,
Nu te înspăimânta
C-o fi vara călătoare
Şi pânea lăsătoare;
După o lună când se duce
Grâul de departe-ngălbiné.
În pai ca strestia
În spic ca vrabia,
În bob ca mazărea
De pe cal că s-a aplecat
Şi două spice (fire)-a apucat
În mână le-a frecat,
114

În buze le-a suflat,
În cornul batistei le-a legat.
Şi-n buzunar le-a aruncat
Şi-nspre casă s-o-nturnat
Pe fereastră le-a aruncat,
Pe masă au chicat,
În casă s-o luminat,
Gloata i s-o bucurat.
Iar el de bucurie ce-avé
La argat o strigat,
Herghelia la ocol a dat,
Şi a ales un cal graur,
Cu păru de aur,
Cu copitele potcovite,
Unde călca,
Scăpăra;
Unde atinge,
Frigé.
Cu dungă neagră pe spinare,
De fugea la Ediniţă mai tare;
Când Soarele răsărea,
El în Ediniţi se scobora,
Jidanii se carduié
Şi se sfătuieé
„Ce fel de negustor
Aista-i mare,
Că-n târg la noi o intrat,
Şi buna dimineaţa
Nu ne-o dat?!”
Iar el la Rovobici a alergat,
La feciorul lui Costache,
La David acel mai mare
- Măi ţigane, măi ţigane,
Să-mi faci săceruici:
Cu mănunche de viorele
Pentru fetiţe frumuşele
Săceruici sănătoase
Pentru fete puturoase.
Săceruici
Cu mănunchele cârne,
Pentru babe bătrâne,
Care ştiu horul la pâne.
115

Da ţiganul când s-o apucat
Din foi trăje-l
Ferul băte-l
Luleaua în dinţi ţiné
Mucii îi curgé
Liuleaua îi stângé
Săceruicele le-o gătit,
Boieriul le-o plătit
Şi acasă s-o pornit.
Şi acasă o ajuns,
O făcut o clăcuşoară,
În capătul pământului,
În jeliştea vântului;
Când vântul baté
Clăcuşoara sporé
Când vântul înceta
Clăcuşoara la pământ pica
Da el de boieri mare ce era,
Cu mânile
Pe haturi se primbla,
Şi loc de faţare căuta.
S-o fac de pământ
Soarele-a pali,
Şi-a plesni.
S-o facă di fer,
A rugini.
S-o facă de-aramă,
Pe care şi unul D[umne]zeu
S-o bage-n seamă
Pânea la faţare o tras
Şi-o ales:
Două iepe, suru iepe
De nouă ani sterpe.
Cu copitele,
Cât pitele;
Cu picioarele frărăma,
Cu coada felezuié
Cu marile vânt tragé.
Cu urechile vântura,
Cu gura în sac puné,
Lui boieriul cutare
La moară-i găté
116

Şi o pornit dousprezece care
În pohoară,
La Ivan la moară,
Unde numai morăriţa era.
- Ho, ho, ho, flăcăi şi fraţi,
Aici boii nu dijugaţi
C- aici nu vi-i locul
De măcinat
Da boieriul Vologhea
Nu s-o uitat,
Şi s-a dus la coşul de turnat.
Da el să toarne,
Da ea nu-l lăsa.
Atunci el
Când a luat-o la sărutat,
Pacheaştele i-o crăpat.
Şi-n coş a turnat,
Făina o măcinat.
Sacii în care o pus
Boii o înjugat,
Şi spre casă s-o-nturnat
Da cucoana cutare
A ieşit afară
Şi s-o uitat în zare,
Cu ocheana cea mică,
Şi n-o văzut nimică;
Şi s-o uitat
Pe ocheana cea mare,
Şi l-o văzut
Pe boieriul Valoghea nispălat,
Plin de faină ca un drac
Cu jiuncanaşii ni-nvăţaţi,
Cu pogonişii nispălaţi,
Din cârcei sunând,
Din harapnice pocnind.
Da ea, cu rochiţa rozoară,
Fuga în cămară;
Şi-o apucat o sîtă rară
Dinspre Soare,
Bortă mare,
Dinspre stele,
Borticele;
117

Dinspre Ţara Ungurească,
Nici dracul să n-o cârpească,
O stuchit -o
Ş-o cărchit-o,
Şi-o cernut un sac
Ş-un tăbultoc,
Şi-o făcut
Un colac mare, rotat,
Pe cheatra morii măsurat.
Şi-o rupt în două,
Şi ne-a dat şi nouă;
Şi-o rupt în trei,
Şi-o dat şi lui Moş Andrei.
Da moş Andrei
O mâncat, n-o mâncat,
În brâu l-o legat,
Prin sat a alergat,
Şi cânii o întărtat.
V-am mai ura, v-am mai ura,
Dar ne temem că vom însera,
Pe le curţile d[umnea]voastră,
Cu şindelă şindilite,
Cu var varuite,
Cu flori pe el zugrăvite.
Da noi ne-am duce
Pe la bordeile noastre
Cele cu boz îngrădite,
Cu pământ acoperite,
Cu baligă de porc lipite,
Cu gainaţ de vrabie încrestite.
V-am mai ura, v-am mai ura,
Şi v-am mai spune câte ceva,
Căci nu sîntem
De ici,
De colea
Da suntem de la Dealul Lung,
Unde trag babele în plug.
Babele cu labele,
Fetele călcâiele,
Şi le mână o maică bătrână,
Cu biciu de lână,
Cu sfichiu de sârmă.
118

- Hăi, Dochiţă, la brazdiţă,
Când ni le croieşte pe la ţâţe,
Ele se culcă pe brazdiţe;
Când le croieşte pe la şele,
Ele se culcă pe tânjele.
Şi v-am mai ura,
V-am mai ura,
V-am mai spune câte ceva,
Dară ne temem că om însera,
Că sîntem
De la răchită rămurată,
Unde şade baba suparată,
Cu fata nemaritată.
Ar marita-o şi nu se-ndură,
Că n-are nici-o măsea în gură.
- Taci, babă, nu te supăra,
Că fata ţi-i mărita.
Spune, zestre ce i-i da?
Torbinca cu rufele,
Cofiţa cu fusele,
Cotruţa cu mâţele!
V-am mai ura, v-am mai ura,
V-am mai spune câte ceva.
Da daţi-ne căte-o para,
Să ne luăm câte-o manta,
C-am avut câte un cojocel,
Şi i-am vândut,
De-am luat câte un boldişor,
Să împungem boii la dosişor,
Să margă iuţişor!
Anul Nou de mâne
Să ne fie cu bine,
Să ne fie casa, casă,
Să ne fie masa, masă,
Tot cu mesele întinse,
Şi cu făcliele aprinse!
Hopuri, hopuri, hopurate,
La mulţi ani cu sănătate!
Daţi colacul şi gologanul
Că vă strică boii pragul.
119

32
Hăitură:
Bună vremea, bună vremea
Hoară frumoasă!
Hoară frumoasă,
Boieri d[umneavoas]tră
De aişi din casă.
Soarele de când a inserat,
Nimeni nu v-a urat.
Ziua de mâne
Este a lui Sf]ântu] Vasile
Să vă fie, boieri mari, de bine.
Şi nouă de folos,
Cu toţi plugarii suntem pe jos.
Dimineaţa, Sf[ântul] Vasile
S-a sculat,
La slugi a cuvântat,
Şi slugile l-au ascultat,
Înapoi la tamaslăcuri
S-a înturnat
Şi a ales nouăzeci şi nouă
De juncani, juncălăi,
De plătea toată perechea
O sută cincisprăzece lei.
Juncanii de la tamaslăcuri
I-a adus,
Şi între tânjeli i-a dat,
Şi-o arat
Marţurile fâneţele,
Şi Joile toate văile,
Miercuirle toate chiscurile.
A arat şi cuconul Vasîli
Şi a semănat.
Şi el cu ziua târgului s-o luat,
Peste o săptămână,
La o lună
L-a înghimpat la inimoară,
El din aşternut s-a sculat,
120
AFC 24 p. 12 - 24
Sanca - Soroca (Sanca, raionul Soroca)
Culeg. Pavel Sorbală

Pe icoane s-a închinat,
Lui Dumnezeu s-a rugat,
La grăjdari a cuvântat,
Grăjdarii l-au ascultat,
Înapoi la grajd s-au înturnat.
Un cal graur
Cu şăua de aur,
Soroca, Bălţi, Orhei
Tatiana Găluşcă şi elevele străjere ale Liceului Domniţa Ileana Băţi
Folclor basarabean de Tatiana Găluşcă
Edit. Naţ. "Cartea Noastră, 1938
33
Pluguşorul:
Buna seara pe la obloane,
La boieri şi la cucoane.
Bună seara, pe la ferestre,
La copii şi la neveste!
La ureche zurgălăi,
Şi la stânga stângenei.
Ia mai îndemnaţi, flăcăi!
Hi, hăi, hăi!
Da vicleană de nevestă.
-Nu uraţi pe la ferestră,
Vă pofitesc pe toţi în casă!
Am o fată şi-i frumoasă
Stă pe luiţă după masă,
Mai avem şi două fete.
Şad cu nasul la părete,
Cu urechea la fereastră,
Să asculte urătura voastră.
Ici, colea, iată la uşă,
Şi pe biata de mătuşă
Vrea să ne poftească în casă,
Să-i văd faţa de frumoasă;
De frumoasă-i, bat-o bruma,
Ca Luceafărul, ca Luna,
Că de-o vezi, uiţi urătura.
La ureche zurgălăi
Ia mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi, hăi, hăi!
Noi de aseară tot umblăm,
121

Tot umblăm să căpătăm
Vreun căuş de gologani,
Că ni-i plugul la covali.
Şi covalii să ni-l ascute,
Ca-n brazdă să se înfunde.
Că, cuţitul lung în gură,
S-a înfundat de an în şură.
Şi m-am dus la Câmpulung
Să-mi cumpăr un cal porumb
Scurt în gât şi lung în trup;
La picioare ridicat,
Ca să meargă la arat.
Doamne, cum aş mai ara,
Că mi-i tare ţelina.
La ureche, zurgălăi,
Şi la stânga stângenei...
Ia, mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi, hăi, hăi!
Şi am trimis pe telegram
Să-mi vie meşter ţigan,
Când tranteşte cu ciocanu
O dată,
Miaună motanu pe vatră;
Şi de mai trânteşte o dată,
Din babă face fată!
La ureche zurgălăi,
Ia, mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi, hăi, hăi!
Noi, nu urăm la orice casă,
Numai la fete frumoase,
Unde-i rost de stat la masă,
Şi de strâns puţin în braţe.
Am venit la d[umnea]ta,
Să-mi dai mie copila.
I-am găsit un bărbăţel,
Subţirel ca un viţel,
Cu cojocul lung, miţos,
Ca un câine răpănos.
La ureche stângânei,
Ia mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi, hăi, hăi!
De urat, v-am mai ura,
122

Dar ne temem c-om însera
Pe la curţile d[umneavo]stră
Cele înalte, luminate,
Departe
De bordeiurile noastre;
Cele mici şi tupilate,
Ce-s cu humă feţuite,
Şi cu stuh acoperite;
Şi cu uşă de rogoz,
Bate vântul, mi-o dă jos.
Mai suntem din Pipirig,
Unde mor câinii de frig.
Şi fetele de căldură,
Cu genunchile la gură.
Şi alţii din Ciuca-Muca,
Unde se face
Mămăliga cât nuca,
Şi o păzesc doisprezece
Cu măciuca.
La ureche stângenei,
Ia, mai îndemnaţi, flăcăi,
Hăi, hăi hăi!
M-am apropiat şi eu
Să iau o firimitură,
Când mi-a ars unul
O dispicătură,
Mi-au sărit dinţii din gură.
Eu fugeam, să nu mă ajungă,
Că de m-or mai ajunje o dată,
Imi sar măsele toate.
De urat v-am mai ura,
Dar ne temem că s-a sfărâma!
Gazda, când s-a mânia,
Şi l-om pierde pe Maftei,
Cu arapnicul de tei,
Şi cu plosca cu scântei.
Opriţi plugul, măi flăcăi!
Hăi, hăi, hăi!
123

Soroca, Băţi, Orhei
Rădeni – V (Rădeni, raionul Călăraşi sau raionul Străşeni)
Inf. Căruaiu Ştefan, 38 ani,
Culeg. Stevschi I, cl. VII.
Folclor basarabean de Tatiana Găluşcă Edit. Naţ. "Cartea Noastră, 1938
34
[Cu pluguşorul, Vitleemul şi cu Capra nu se umblă în satul meu.]
AFC 25 p. 6
Vădeni - Soroca (Vădeni, raionul Soroca)
Culeg. Ilie Rotaru
124

Lăpuşna
35
[În dimineaţa Sfântului Vasile, copii umblă cu sorcova şi cu
semănatul, aruncând grăunţe de grâu prin casă, zicând:]
"Sănătate vouă.
Şi la anul cu sănătate !
[Gospodarii le dau colaci, îi cinstesc cu vin şi unii din ei le dau şi
bani. Este credinţa că, pe cât de mare este bucuria flăcăilor şi
mai ales a copiilor, pe atât de mare va fi belşugul peste an în
holde şi în gospodărie.]
AFC 588 p. 1 - 2
Costuleni - Şicovăţ – Lăpuşna, 1934
Inf. D. Huţuleac, 38 ani
Culeg. Iosif Gr. Mareş
36
[În seara Sf[ântului] Vasile flăcăii se strâng cete-cete şi pornesc
cu Pluguşorul. La fiecare casă urează şi gazda le dă ca mulţumire
o pereche colaci şi bani. Cu Pluguşorul umblă astfel: Flăcăii,
ducându-se la fiecare întreabă dacă le dau voie, apoi se înşiră pe
la geamuri, iar şeful cetei intră înăuntru şi începe a ura, pe când
cei de la geamuri hăiesc.
În ziua de Sfântul Vasile se umblă cu Sămănatul şi umblă copiii
mici 6 – 10 ani. Ei umblă din casă împrăştiind grâu zicând:
Sănătatea nouă şi la anu cu sănătate.
Să trăiţi,
Să înfloriţi,
Ca merii ,
Ca perii
Ca la mijlocul verii.
Câteva urări ce se zic în satul Găleşti:
Scoate, mătuşă, covrigul,
Că ne rupe frigul!
Hăi!
Scoate, mătuşă, colacul,
Că rup boii pragul!
Hăi!
Câte chetricele în fântână,
Atâtea ulcele cu smântână!
Hăi!
Câte paie pe casă,
Atâţia galbeni pe masă!
125

Hăi!
Ş-a pornit moş Gheorghe
Într-o joi
C-un plug; cu doisprezece boi
La arat, la sămănat
Grâu roşu a revărsat
Hăi! etc.
AFC 14 p. 3
Găleşti - Lăpuşna
Culeg. Ion Roadedial
37
[La Sf[ântul] Vasile se umblă cu „sănătatea Noului An”,
Pluguşorul şi Hăitul. Iată în ce constau:
Cu „sănătatea Noului An”sigur se umblă în ziua Anului Nou.
Umblă şi băieţii şi fetele, formând cete de doi, trei, patru şi chiar
mai mulţi. Ei poartă câte o basma în care pun covrigi, prăjituri,
bomboane, şi tot ce le dau oamenii, iar prin buzunare poartă
grâu şi când ajung în casă zic:
„Sănătatea Noului An!” şi aruncă cu grâu parc-ar semăna.
Cu Pluguşorul umblă numai băieţii, nu însă şi cei mari. Ei poartă
în mână câte un „pluguşor” în formă de o furcă cu două coarne,
în care pun covrigii şi colăceii cu care sunt răsplătiţi. Ei umblă
iar în cete şi când ajung la case se duc, strigă unele ca acestea:
Hăi! Hăi!
Plugul badei
Cu doisprezece boi
La coada cudălghei
Şi-n frunte ţîntăţei
Hăi! Hăi!
Iar dacă nu sunt răsplătiţi degrabă, zic:
Ieşi, leliţă cu covrigul,
Că mă strânge frigul!
şi
Ieşi, mătuşă, cu colacul,
Că strică boii pragul!
[Alţii mai zic:]
Câţi cărbuni în cuptor,
Atâţia băieţi pe cuptor!
sau
126

Câţi cărbuni pe vatră,
Atîţia bani pe masă!
Alţii nici nu mai zic de alde astea, ci numai strigă:
Hăi! Hăi! Hăi!
[Cu Pluguşorul băieţii umblă dis de dimineaţă până pe la orele 8
– 9. La fel şi cu „sănătatea noului” sau cu semănatul.
Cu Hăitul umblă flăcăii mari ziua după masă. Ei umblă câte
cinci, şase la un loc şi nu sunt în sat decât cel mult două cete.
Când se duc la o casă, o parte intră în casă, cu unul care ştie
Pluguşorul, pe care îl învaţă de pe cărţi (este cel care se găseşte în
poeziile adunate de V. Alecsandri) şi care ţine în mână un clopot
din care sună tot timpul. Când zice hăi, toţi cei rămaşi afară
strigă şi pocnesc din bici.
După ce au terminat de hăit, dau mâna cu ai casei şi le urează
„să le fie de bine, cu Anul Nou”.
La multe case sunt poftiţi să ia câte un pahar de vin, urându-şi
reciproc ani mulţi şi fericiţi, apoi să fie un an bun şi altele.
Ei sunt răsplătiţi cu colaci mari, anume făcuţi, pregătiţi cu flori –
mai ales unde sunt fete de măritat – şi cu bani.
Este o ruşine dacă la o casă, unde mai ales unul are fete, n-au
fost bine răsplătiţi.
Cu banii şi cu colacii ce i-au strâns flăcăii, seara, se adună într-o
casă, care a fost aleasă din vreme. Aici petrec până dimineaţa.
Fete însă nu sunt, numai flăcăi.]
AFC 11 p. 32 – 35
Ruseşti Noi - Lăpuşna
Culeg. Ion Gh. Cârlan
38
Hăi, hăi!
Plugul badei
Cu doisprezece boi,
La coada cudălghei,
Şi-n frunte ţîntăţei
Hăi, hăi!
[Iar dacă nu sunt răsplătiţi degrabă, zic:]
Ieşi, leliţă, cu covrigul,
Că mă strânge frigul!
şi
127

Ieşi, mătuşă, cu colacul,
Că strica boii pragul!
[Alţii mai zic:]
Câţi cărbuni în cuptor,
Atâţia băieţi pe cuptor!
sau
Câţi cărbuni pe vatră,
Atâţia bani pe masă!
Alţii nici nu mai zic de alde astea şi numai strigă:
Hăi! Hăi! Hăi!
Informaţii asupra obiceiului p. 32 – 35 Cu hăitul
AFC 11 p. 32 – 33
Ruseştii Noi – Lăpuşna, 1930-1931
Culeg. Ion Gh. Cârlan
39
[Pluguşorul]
„Acest pluguşor (e desenat) se ţine pe umăr şi copiii, oprindu-se
la uşă, în curte, spun altfel:
Hăi!
S-a sculat badea Vasile,
Într-o Sfântă Joi,
Cu douăsprăzece
Perechi de boi
Şi s-a dus
În Dealul Gararimului,
În Valea Rusalimului,
La mărul râtat,
Foarte bine de arat.
Brazde negre răsturna,
Cu borona borone,
Grâu verde răsare.
Hăi! Hăi!
[Aceasta se rosteşte de unul singur dintre ei, iar la urmă strigă
toţi în cor: Hăi! Hăi!
Stăpânul casei iese şi le dă câte un colăcel, covrig sau câteva
nuci”.]
AFC 239, p. 9 – 10
Şipoteni – Lăpuşna, 1931
Culeg. Andrei Raţa
128

40
[Semănatul]
[Au rămas aceleaşi colinde, aceeaşi stea, acelaşi „pluguşor”,
aceeaşi urare de Anul Nou. În ziua aceasta, copiii pornesc, pe la
cocoşi, cu semănatul şi umblă cu trăistuţele lor până ce se face
ziuă.
Iar mai târziu se duc oamenii pe la cumătrii şi prietenii săi.
Urarea ce o spun stăpânului, când vin cu semănatul, este
următoarea:
Sănătate vouă!
Şi la anul cu sănătate
Să trăiţi
Să-nfloriţi
Ca merii
Ca perii
În mijlocul verii etc.]
AFC 40 2, p.10
Tătăreşti - Lăpuşna
Maura Malic-Mircea
129

Orhei
41
[În această zi (ajunul Anului Nou) pe la orele 9 – 10 dimineaţa,
copiii încep să umble cu uratul sau cum zic ei cu hăitul. Ei se
unesc câte trei, patru pe lângă unul care ştie o urătură frumoasă.
Şi împreună cu acesta umblă cu uratul. Când se duc la casa unui
gospodar mai întâi intreabă la fereastră dacă le dă voie să ureze.
Dacă casnicii le dau voie, ei atunci se aşază la fereastră. Şi acel
dintre ei care ştie urătura începe să o recite. În timpul recitării el
se opreşte regulat după o strofă sau două şi strigă la ceelalţi:
Mânaţi măi, hăi!
Iar ceilalţi care îl însoţesc pe el strigă toţi în cor hăi! După ce au
terminat de urat cu cuvintele:
Daţi pitacu şi colacul
Că fărâmă boii pragul.
După aceste cuvinte se scoboară toţi de pe prispă şi se apropie
de uşă ca să primească colăcei. Atunci iese din casă gospodina
sau fiica gospodinei şi le dă la fiecare câte un bănuţi sau câte un
colăcel. Băieţii pun colăceii pe pluguşor pe care îl poartă pe
umăr. Pluguşorul este făcut din lemn şi are la un capăt două
corniţe. La aceste corniţe, băieţii atârnă fire de busuioc, diferite
floricele, printre care mai pun şi spini de cătină pentru a păcăli
fetele. Fetele, când ies din casă ca să dea colaci la băieţi, se
repăd pentru a le lua busuiocul de la coarnele pluguşorului. Dar
prin busuioc fiind şi spini de cătină, fetele se înghimpă pe
neaşteptate şi nu pot ca să-l ieie să facă vrăji cu el. Şi când se
înghimpă fetele de el, băieţii fac cel mai mare haz, pentru că ei
cu acest siop l-au şi pus. În felul acesta procedează la toate
casele unde se ducă să ureze.]
AFC 17 p. 7 – 8
Alcedar - Orhei
Culeg. Eustatie Ţăpordei
130

42
[Dar nu urează numai copii mici, ci urează şi cei mai mari de 16
– 17 ani. Însă cei mai mari urează numai sera de Anul Nou.
Aceştia produc prin felul lor de a ura şi un zgomot neobişnuit
prin sat. Această noapte este cea mai distractivă dintre toate
nopţile anului afară de noaptea de Crăciun şi noaptea Învierii.
Flăcăii care au să umble cu uratul, se adună câte zece sau şi mai
mulţi. Şi fiecare din ei are câte un rol în tovărăşia lor. Unul
spune urătura la o casă, la altă casă o spune altul, unul duce aşa
zisul buhaiu, care este făcut dintr-o putină cu câteva fire de păr
de coadă de cal. Altul trage buhaiul de păr să buhăiască. Altul
duce clopotul, cu care zănăie. Şi în timpul când sunt aşezaţi la
fereastră şi unul din ei spune urătura toţi ceilalţi la pauze strigă:
„hăi”. Sunând din clopot, buhăind din buhai, pentru a produce
un haz mai mare. După ce au terminat de urat, iese stăpânul
casei şi îi pofteşte în casă, îi pune la masă şi le mulţumesc că i-au
urat atât de frumos. După ce au stat la masă pleacă la un altul
unde procedează tot aşa. Ei umblă până pe la ora 3 – 4
dimineaţa şi dacă se satură de umblat pleacă fiecare pe acasă
obosit şi se culcă.]
AFC 17 p. 8.
Alcedar - Orhei
Culeg. Eustatie Ţăpordei
43
[Terminându-se cu uratul de către flăcăi pe la ora 4 – 5
dimineaţa în ziua de Anul Nou, încep copiii cei mici să umble cu
sămănatul. Ei se pornesc dimineaţă ca până ce o ieşi preotul din
biserică să termine şi ei de umblat. Când văd ei că vin oamenii
deja de la biserică pleacă şi ei pe acasă cu sărăguţul de colaci şi
cu buzunarul cu pitaci. Cu sămânatul umblă şi fetiţile mici nu
numai băieţii. Ei când intră în casă zic cuvintele „să crească
grâiele, pâpuşoaile, mălaile şi la anul cu sănătate.
În timp când spun acest cuvinte şi seamănă prin casă cu boabe
de porumb sau grâu ori de mălai.
După ce seamănă, urează ani mulţi casnicilor, iar acceştia la
rândul lor le zic: „să trăiţi şi voi băieţi să ajungeţi şi anul să ne
semănaţi”.
Apoi gospodina le dă la fiecare câte un colăcel sau câteva nuci,
iar gospodarul le dă câte un bănuţ.
Ei umblă până pe la ora 12 ziua, când iese preotul din biserică.]
131

132
AFC 17 p. 9.
Alcedar - Orhei
Culeg. Eustatie Ţăpordei
44
[În ajunul Anului Nou copiii se pregătesc pentru a umbla cu
pluguşorul. După-amiază se adună o ceată de băieţi, îşi găsesc un
clopoţel, iau un pluguşor şi beţe pentru a se apăra de câni,
pornesc întâi la preot şi fruntaşii satului.
Urătura lor constă în transmiteri de veselie, noroc şi belşug,
amintind în acelaş timp faptele importante din munca câmpului.
Seara umblă flăcăii cu pluguşorul întovărăşiţi de buhai clopote şi
plesneli de bici. Umblă cu muzică pe la oamenii mai în stare şi
pe la oamenii ce au fete mari.
În noaptea ajunului Anului nou, pe lângă obiceiurile păstrate de
la strămoşii noştri, mai este obiceiul de a se umbla cu pluguşorul
care la noi se recită astfel:]
Pluguşorul
Bună vremea, bună vremea,
Gospodari cinstiţi
Vă rog să nu ne bănuiţi
Că noi umblăm şi cercetăm
Obiciurile din bătrâni,
Că nu le lăsăm!
Sunetul şi uratul,
Să nu vă paie lucru cu bănat.
Că din an şi până acum
Nu v-am supărat
Mânaţi copii!
Hăi, hăi!
S-a sculat moş Vasile
Într-o Sfântă Joi
Cu un plug
Cu doisprezece boi,
În frunte ţintăţei,
La coarne bourei,
La coadă cudălbei
Şi a arat Dealul Gararimului
Văile Ierusalimului
În lungiş şi în curmeziş.
Brazdă neagră răsturna,

Grâu de vară semăna
Mânaţi copii!
Hăi, hăi!
A dat plugul
Într-un os de râmă,
S-a făcut nimică şi fărâmă.
Moşul cu mânuţa
Grâul sămână
Şi din gurijţă mi-l ura:
Grâule, grâule,
Când oi veni la luna,
La săptămâna,
Să te găsesc copt, răscopt.
În pai ca trestia,
La spic ca vrabia,
Şi la grăunţe ca mazărea!
Mânaţi, copii!
Hăi, hăi!
Multă vreme nu trecu,
Şi ploaie mare
Pe pământ căzu
Grâul vesel creşte
Şi pământul acopere.
Mânaţi copii!
Hăi, hăi!
Moşul când se duse
La luna, la săptămână,
De pe cal s-a aplecat,
Trei spice în mână a apucat,
În mână le-a frecat,
Cu buzele le-a vânturat
Într-un colţ de băsmăluţă
Albă le-o legat.
Şi la cuconiţă acasă o alergat:
- Bre femeie, bre soţie,
Grâul nostru n-ar să fie!
- Taci, bărbate,
Nu te spăimânta,
Că noi grâul ni l-om săcera.
Mânaţi, copii!
Hăi, hăi!
Moşul de bucurie,
133

A intrat pe-o bortă de bălaur
Şi din grajd
A scos un cal graur,
Cu şeaua de aur,
Cu potcoavele de argint,
Unde călca, foc lăsa,
Unde înjenunchea
Pământul pârâia,
Mânaţi, copii!
Hăi, hăi!
Şi o pornit moşu
La târg la Soroca,
Unde o auzit
Că se vinde fier cu oca.
Şi o cumpărat
Dousprezece ocă de fier,
Şi dousprezece ocă de aramă,
Şi le-o dus la mocănaş,
Care bate bine cu ciocănaş.
Şi i-o făcut
Dousprezece secerele,
Cu mănuncele de floricele,
Cu zimţii de viorele
Ca pentru a lui nepoţele
Mânaţi, copii!
Hăi, hăi!
Şi a ales vro câteva babe
Mai bătrâne
Care ştiau rânduiala mai bine.
Şi le-a dus
La marginea pământului
La bătaia vântului.
Când vântul sta,
Ele se odihnea;
Când vântul sufla,
Lor mai bine le sporea.
Prin lan înainte,
Parcă înota.
Şi au secerat
Din mănunchi în mănunchi,
Din snop în snop,
Din picior în picior,
134

Din claie odobaie,
Pe-o făţare de aramă,
Numai unul Domnul
Să-i dea de seamă.
Hăi, hăi!
A scos moşu trei iepe surepe,
De când mă-sa le-a fătat
Pe pământ n-au mai călcat.
Şi le-a luat la învârtit,
În jurul parului,
Deasupra făţarului.
Ele cu picioarele treierau,
Cu ghenunchile paie alegeau,
Cu nările vânturau,
Cu dinţii de saci ţineau,
Cu urechile în saci turnau,
De nici căuş nu mai trebuia.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!
A pornit Moşu
Dousprezeci care în pohoare,
Hoarţa de moară
Când a văzut atâtea care,
A pus coada pe spinare
Şi a plecat în lumea mare,
Lunca mare, frunză n-are,
Lunca mică, frunza-i pică.
Şi s-a suit pe un deluşean
Şi păştea frunză de buştean!
Iar morăraşul, meşter mare,
Cu capul cât nuca,
Cu gâtul ca aţa
Cu gura cât şura,
Cu picioarele ca fusele
Cu mâinile cât râşchitoarele,
Cu ciocan-[î]n brâu
Face cioc, boc,
Dă moara la loc ...
Şi mai face o dată cioc,
Şi mi-o pune pe lăptoc
Şi o unge cu slănină,
Şi o pune pe făină.
135

Şi turnă în coş,
Şi făina curge tocmai jos
În saci, sub coş.
Ş-apoi voios,
De la moară porneşte,
Iar boii se opinteau,
Şi roţile scârţâiau,
Mânaţi, copii!
Hăi, hăi!
Iar leliţa cea frumoasă,
C-auzea tocmai din casă,
Scoase iute o sită rară,
De negară;
Şi mai scoase o sită deasă,
Fiind tocmai cea de mireasă.
Şi cernu un sac,
Şi făcu un colac,
Şi cernu doi saci,
Şi făcu doi colaci,
Cu zahăr înzăhăriţi,
Cu miere înmeruiţi,
Ca pentru noi plugari gătiţi.
Mânaţi, copii!
Hăi, hăi!
V-am mai ura, v-am mai ura,
Dar ni-i că vom însera,
Pe la ale dumneavoastră case,
Înalte, luminate,
Şi avem a trece în cale,
Vro câteva văi adânci,
Unde ne aşteaptă
Doi lei aprici,
Ce stau cu gurile căscate,
Ca să ne apuce
Pe noi de spate,
Şi la anul să trăiţi,
Să vă găsim înfloriţi
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii.
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!
136

AFC 15 p. 5 – 10
Bravicea - Orhei
Inf. V. Ţernă, 70 ani
Culeg. Mihail Pozdirca
45
[Obiceiul de Anul Nou este umblarea cu uratul sau cu hăitul.
Imediat după ce au terminat cu colindul atât copiii, cât şi flăcăii
fac repetiţie pentru hăit ...
Toţi flăcăii care vor să umble cu uratul se adună la casa
închiriată mai dinainte, tocmai de Crăciun. Acolo ei fac în toate
serile repetiţii. Şi îndată sosită seara spre Sf[ântul] Vasile ei se
adună la acea casă unde au şi lăutari. În lipsă de lăutari ei caută
un om cu o vioară. Începutul se face ducându-se întâi la
părintele satului de la care se cere voie să umble cu uratul.
Părintele le dă voie însă cu condiţia ca să-i dea şi lui ceva din
cele ce vor câştiga. Ei au cu ei şi un clopot mare pe care îl poartă
acel care ceterează, urează De la părintele satului se duc la
dascălul şi apoi învăţător, primar, notar etc.
După ce au terminat cu toţi aceştia se duc de iau la urat din
capul satului. Ei se duc cu muzică cu tot. Pe muzică o duc la
prima casă din marginea satului care are fată mare. Flăcăii
umblă cu uratul pe la ceilanţi/ceilalţi oameni care neapărat
trebuie să-i primească să le dea o pereche de colaci şi bani de la
10 lei în sus cât voieşte. Dar fetele nu sunt toate de o seamă,
unele sunt mai mari, altele mai mici. Muzica când se duce în
casă la ele se duc şi flăcăii care sunt de o seamă cu acea fată,
câte vreo trei sau patru. În acest timp toate fetele din mahala se
adună în acea casă unde este muzică şi joacă şi petrec până
ajung hăitorii la ei. Când au ajuns hăitorii, muzica se duce la altă
casă care are fată mare. Dacă se întâmplă că fata de la acea casă
să fie mai mare ca cea de la prima casă apoi nu intră nici flăcăii,
ci intră vreo doi, trei sau patru din ceată în casă pentru a juca şi
chefui cu fetele până va ajunge uratul ca acea casă şi care sunt
de teapa lor sau de seama ei. Şi aşa se rânduiesc fiecare până
când termină de urat. Doi sunt care urează, ceterează, ca să le fie
mai uşor. Ei se rânduiesc fiecare, când unul, când altul. Acel care
urează are un clopot mare luat de la poştă şi pe care îl sună rar
în timpul cât spune urătură, iar când zice: „Hăi şi mânaţi, măi!”
clopotul îl sună des şi tare iar ceilalţi strigă cât pot: „Hăi, hăăi!”
Strigă atât de tare şi prelung încât deşteaptă pe mahalagii care
imediat aprind lumina, pregătesc totul pentru a primi pe hăitori.
Ei primesc pe urători, cei care n-au fete mari chemând şi punând
137

la masă pe şeful echipei şi încă vreo trei sau patru dintre hăitori.
Acolo iau puţină dulceaţă, zacuşte, pârjoale, câte ceva vin şi apoi
iese. Colacii sunt puşi pe masă cu banii lângă ei. Acel care
strânge colacii îi ia şi spune: „Mulţumim, după cum ne-aţi dat,
aşa şi Dumnezeu să vă dea. Să trăiţi şi să ajungeţi şi la anul pe
vremea asta. Să vă dea D[umne]zeu ani buni şi roditori.” Colacii
sunt puşi pe nuia iar banii îi ia casierul special. Colacii apoi sunt
duşi la casă de unde se împărţesc la hăitori. Împărţirea se face
întocmai cum se face la umblarea cu colindul. Însă aci, fiind toţi
flăcăii satului împărţirea se face chemând un bătrân, căci de-i
împarte şeful se întâmplă neînţelegeri care uşor pot duce la o
bătaie. Aceasta poate să se întâmple din cauza că ei sunt beţi.
Uratul durează toată noaptea fiindcă e obiceiul ca toţi oamenii
să-i primească... Acu... când te duci cu uratul acei care ţin pe stil
nou nu-i primesc, iar pe stil nou nu se umblă. Fiindcă flăcăii nu
umblă cu uratul în cete, ci toţi la un loc. Nici unul nu
îndrăzneşte să se deslipească de ceată ca să umble el singur cu
uratul. Altfel e râs de toţi şi nu-l primesc în tagma flăcăilor nici
ca să ia parte la hora din sat. Cu acela nu vrea să vorbească nici
o fată toată viaţa lui e vorbit de rău, atât el cât şi soţia lui. El se
poate căsători numai luând o fată din alt sat. După ce termină de
urat pe la toţi şi duc câţiva de-i duc şi preotului ceva din cele
câştigate şi îi mulţumesc. Flăcăii se duc de se culcă şi dorm
tocmai până la amiază. După-amiază ei se adună pîlcuri, pâlcuri
şi iau şi fete cu ei şi umblă pe la fiecare din ei de chefuiesc până
seara târziu.
Iar în ceea ce priveşte copiii mici, aceştia umblă toată ziua spre
Sf[ântul] Vasile cu uratul în cete de câte trei, patru copii Sunt
răsplătiţi la fel ca şi cei colindul, dându-li-se mere, colăcei, nuci
şi covrigi. Arareori li se dă şi bani.
Dacă s-a terminat ziua, s-a terminat şi hăitul (uratul) îşi
pregăteşte în traistă punându-şi orz, grâu porumb şi miere. Apoi
dis de dimineaţă, pe la ora 5 – 6, se scoală şi pornesc cu
sămânatul. Cu sămânatul umblă tot cete de câte trei, patru şi se
răsplătesc la fel. Când seamănă, ei scot acea amestecătură de
grâu, orz, şi aruncă prin casa zicând:]
„Buna dimineaţa
Cu ziua lui Sf[ântul] Vasile,
Să trăiţi,
Să înfloriţi!
Ca merii,
Ca perii,
138

În mijlocul verii.
Câmpiile să vă rodească,
Dobitoacele să vă trăiască
Şi ca florile să se înmulţească!
[După ce au presărat prin toată casa grâu, porumb şi orz, omul
sau femeia îi duce şi la dobitoacele pe care le are ca să le samene
şi pe ele. După aceasta ei pleacă la altă casă.]
Umblarea cu sămânatul se face dimineaţa de Sf. Vasile şi se
umblă până când vin oamenii de la biserică.
[Cu uratul umblă şi oamenii căsătoriţi, însă nu ca să câştige, ci
ca să chefuiască unul cu altul.
Dacă vrei să chefuieşti cu cineva, atunci te duci la el şi îl hăieşti
(urezi). Acela te pune la masă; acolo mai cheamă şi pe alţii.
De acolo se duc la altul din această ceată şi aşa până umblă ce se
urează toţi.]
AFC 13 p. 13 – 20
Chipeşca - Răspopeni - Orhei
Culeg. Vasile Vlasă
46
Urătură:
Bună seara,
Bună seara
Lui Sf[ântul] Vasile
Să vă fie boiernaşi de bine
Căpitanul
Des de dimineaţă s-a sculat
Pe ochi negri s-a spălat
Chica neagră a peptănat
La icoane s-a închinat
Şi la grajd c-o alergat
Şi a scos un cal
Negru ca corbu
Şi iute ca focul
Unde călca,
Locul scăpăra
Unde atinge,
Locul scânteie!
Şi pe el s-a aruncat ,
La deal a alergat
Ca să vadă dacă locul de arat
139

Locul era bun de arat
Şi semanat
Atunci căpitanul
A pornit într-o joi
Cu un pluguşor
Cu doisprezece boi
Boii bourei,
În coadă cudălbei
Şi în frunte erau ţîntărei
A lucrat într-o zi de vară
Până-n seară
Şi a răsturnat
Dealuri şi ponoară
Grâul el a semănat
Şi pe Domnul a lăudat.
La o lună, la o săptămână
S-a dus să vadă
De-i pâinea bună;
Pâinea era înaltă până la brău!
Apoi iarăşi la o săptămână
S-a dus să vadă
De-i pâinea coaptă
Pâinea era coaptă – răscoaptă
De pe cal s-a aruncat
Vro câteva spice
În mâini a luat
În mânuţi el le-a frecat,
Şi în batistă el le-a legat,
În buzunar el a aruncat
Şi acasă a alergat.
La cucoana lui el a strigat:
- Jupâneasă, jupâneasă,
Pâinea noastră-i
Coaptă-răscoaptă.
El a strâns fete
Şi neveste tinerele
Şi vro câteva babe bătrâne,
Care ştiu rostu la pâne.
Atunci ea l-a trimis
Ca să cumpere
Din Tighina oţel,
Ca să facă seceri tari,
140

Pentru secerători mari;
Şi seceri mai mititele,
Pentru fete frumuşele.
Şi le-a luat
Şi le-a adus de le-a pus
În capul pământului
În gheliţa vântului.
Când vântul abure,
Ele snopul trânte;
Când vântul sta,
Ele sub snop se culca.
Şi au făcut clăi şi grămezi
Şi aşa au lucrat
Pân ce au terminat.
După aceea au adunat
Vro zece care de le-a încărcat
Pe toate cu povară.
Acasă le-a adus
Şi pe faţare le-a pus;
Apoi a adus zece iepe
Tot surepe
Şi pe faţarea de aramă
Le-a pus
Grâul mici fărâmi de a făcut.
După ce grâul au ridicat,
La pământ de arat s-au apucat,
Atunci fier mult a cumpărat
Şi la Mărdian ţiganu
Au apucat,
La Mărdian ţiganu,
Care bate bine cu ciocanu.
Cu ciocanul mi-l băte,
Cu chila mi-l chile,
Cu limbuţa mi-l linge,
Şi un plug bun [î]mi drege.
Pe brazdă îl pune
Şi mai bine ca toate merge.
Însă când a apucat
Într-un os de râmă,
S-a făcut mici fărâmă.
După aceasta au încărcat
Zece cară cu povară
141

Şi au apucat spre moară.
Ei au auzit
De moara lui moş Smionică
Şi au apucat
Pe o bortă de furnică;
De au ajuns
La moara lui moş Smionică.
Iar hoţoaica cea de moară
Când o văst atâtea cară,
Puse coada pe spinare,
Şi plecă în fuga mare .
Însă moş Smionică ca nebun,
Îi ieşi înainte în drum.
Şi când îi hui
Un ciocan pe şale,
A aşezat-o pe măsale;
Îi mai dă unul în bot,
Şi o aşeză la loc.
Moş Smionică de bucurie
A vrut să bea apă vie.
El se plimba voios prin moară,
Parcă era o adevărată cioară.
Umbla când colea, când colea,
Moara tot mereu o dregea.
Însă dând cu ciocul
La părpăliţă,
O plesnit;
Şi lui moş Smionică,
Dinţii mai i-o sărit.
Apoi el dă unde mai dă
Şi altă haşchie o sărit
Şi drept la cap
Pe moş Smionică l-a trăsnit.
În sfârşit o dat, o aflat
Moara pe făină o dat
Apoi când dimineaţa a sosit
Făinuţa în sac
Ca gheaţa a gătit.
Apoi, încet carele au pornit,
Din bice pocnind,
Şi din gură chiuind.
Iar carele scârţiau
142

Şi spre sat înaintau
Când au ajuns cu carele
În nişte mari dealuri
Au văzut mare deaţă
Pe sat o mare ceaţă,
Şi când în sat au ajuns,
La o babă s-au dus
Dă când că la ea o pus
Această ceaţă de la apus.
Şi de ciudă au luat-o
Şi au dus-o
Pe dealul Teghinilor.
Îi era faţa roşie ca sfecla,
Şi ochii îi luci ca stecla.
Şi a stat mult acolo,
Căci de ră ce era
Nici câinii n-o mânca.
Când acasă au ajuns,
La cucoana au strigat:
-Să ne faceţi
Bucate de împărat,
Să ţînem minte şi la anu
C-am mâncat.
Să ne dai şi vin bătut
Să ştim şi la anul c-am băut
Să vă fie, să se ştie,
Şi la mulţi ani cu bucurie!
AFC 13, p. 21 – 22
Chipeşca - Răspopeni - Orheiu
Inf. Vlasă Afanasă
Culeg. Vasile Vlasă
47
[Colind care se rosteşte în ajunul Sf[ântului] Vasile cu
Pluguşorul.
Unul zice, ceilalţi copii hăiesc la semnal.]
S-o sculat Sfântu Mare Vasile
Într-o joi
Cu doisprizece boi
Boi bourei,
În frunte ţîntăţăi
La coadă cudălghei
Hăi, şi mai îndemnaţi, băiţăi!
143

Toţi, Hăi!
Şi s-o dus la Măru Rotat
Unde-i mai bine de-arat
Cu plugul ara
Brazdă neagră răsturna
Cu borona borone
Grâu mărunt şi grâu de vară
Deie Domnu să răsară
Hăi, şi mai îndemnaţi, băiţăi!
Hăăi! Hăăi!
La luna, la săptămâna
S-o dus să vadă sămănătura
Ş-o scos un cal
Negru ca corbu
Iute ca focu
Şi pe cal a-ncălicat
Şi-ntr-acolo a alergat.
Grâu îi copt ca aluna
De pe cal s-a aplecat
Două schice a apucat
În mână le-a frecat
În buze le-a suflat
În buzunar le-a aruncat.
Şi la femeie a alergat
Hăi şi mai îndemnaţi, băiţăi!
Hăi! Hăăi!
- Măi fimeie, măi fimeie,
Grâul nostru a să cheie
Ne-om duce la Soroca
Ş-om cumpăra fier cu oca
Cât fier, cât oţel
Şi l-om duce
La badea Vasile Ţiganu
Care bate ghini cu ciocanu,
Să ne facă săciri mari,
Pentru săcerători tari;
Să ne facă săciri mici
Pentru săcerători voinici
Cu ciocanu cât bătè
Scânteile sărè
Şi bordeiu s-aprindè
Hăi şi mai îndemnaţi, băiţăi!
144

Hăi!
Informaţii p. 10 – 14, 16 – 19
[Aceasta se rosteşte în ziua de ajunul Sfântului Vasile – de către
copii.
Seara flăcăii întrebuinţează alt fel de urături - pe care de obicei –
mulţi le iau din cărţi. (p. 10)]
AFC 12, p. 16 – 18
Ciocâlteni - Orhei
Inf. Mih. Roşca
Culeg. Ion P. Cârlan
48
[Şi copiii şi flăcăii obişnuiesc a umbla şi a vesti Anul Nou în ziua
de 31 decembrie, adică în ajunul Anului Nou. Se zice că se
umblă cu „hăitul”.
În ajunul Anului Nou, copiii umblă cu „plugul” – un băţ anume
făcut şi care se termină la partea de jos cu două crăci
(însemnând coarnele plugului) Ca şi la Crăciun se dau covrigi
copiilor – câteodată şi bani – însă covrigii îi pun pe plug – nu pe
o aţă cum făceau cu colindul. La pluguşor obişnuiesc a lega un
smoc de busuioc – legat cu o aţă roşie la partea de jos.
La Anul Nou copiii în special au un dublu câştig: în afară că
umblau cu „plugul” mai umblă în dimineaţa de 1 ianuarie adică
în ziua de Sf. Vasile – chiar de pe întuneric „cu semănatul”.
Atunci umblau ei fără pluguşor – dar cu o traistă (sac mic anume
făcut) pus sub palton.
Acolo pun ce li se dau: nuci, covrig, etc.
Acesta durează până pe la ora 8 (opt).]
AFC 12 p. 10 – 11
Ciocâlteni - Orhei
Culeg. Ion P. Cârlan
49
[În seara ajunului de Sf. Vasile – adică în seara de 31 decembrie
obişnuiesc şi flăcăii a umbla cu „hăitul”, fără plug – în cete mari
de câte 20 – 30 de inşi. Fiecare e pregătit pentru „hăitul de
seară”, care ţine până la miezul nopţii, cu o pereche de colaci
mari – şi bani; în lipsa colacilor, gazda poate da numai bani.
Se alege unul care ştie o colindă mai mare şi mai frumoasă şi el
o rosteşte, iar ceilalţi strigă „hăi” o singură dată numai.
145

În multe cazuri „cetărătorul” poate fi acompaniat de „buhai” sau
de „tălancă”.
Buhaiul ...
... Ei sunt chemaţi, bineînţeles nu toţi – numai cei cari strâng
banii şi colacii -, în casă; li se dă vin şi ceea ce li s-au pregătit
dinainte.
Unii mai şireţi ascund banii prin cisme ori prin căciuli, în fel şi
chipuri şi apoi îi împart între ei fără a şti ceilalţi de-afară.
După ce cred că le este de ajuns cât au colindat se duc într-o
casă anumită împart colacii ...
Flăcăii se înţeleg mai dinainte şi împart satul după mahalale –
astfel că nu poate „hăi” pe o gazdă decât o singură dată.]
AFC 12 p. 11 – 14
Ciocâlteni - Orhei
Culeg. Ion P. Cârlan
50
[Cu urarea se umblă în dimineaţa de Sf[ântul] Vasile – încă de
pe întuneric – tot copiii şi zic urarea următoare „împroşcând” cu
sămânţă de orz – cu porumb – ori grâu prin casă:]
Sănătatea nouă;
Să crească grăile
Popsoaile, mălaile
La anul
Şi la mulţi ani cu sănătate!
[Aceasta o zic toţi în cor fără vreo melodie oarecare.]
AFC 12 p. 19
Ciocâlteni - Orhei
Culeg. Ion P. Cârlan
51
[Hăitul]
[Feciorii (flăcăii) umblă cu „hăitul” în această seară a ajunului ...
Când umblă cu hăitul, flăcăii primesc şi pe cei mai mici, numai
spre a striga mai tare decât alte cete, „hăi”.]
AFC 127, p. 9
Ciocâlteni – Orhei, 1931
Culeg. Ion P. Cârlan
52
[Pluguşorul]
[În Ajunul Anului Nou, ziua, umblă copiii cu pluguşorul, iar
seara umblă flăcăii cu "hăitul".
146

Flăcăii umblă seara cu capra şi cu buhaiul. Unul recită
Pluguşoru:l
S-a sculat mai an
Bădica Traian
etc.
iar ceilalţi strigă Hăi!]
AFC 609 p. 9
Cruglic – Orhei, 1936
Culeg. Th. Pletos
53
[Copiii la Anul Nou umblă cu uratul, purtând fiecare câte un
beţişor cu două crăcane la un capăt pe care ei îl numesc
pluguşor. Pe acest pluguşor ei pun colacii şi covrigii pe care le
dau oamenii pentru că urează. Ei pun beţişorul la coarnele
pluguşorului pe care pun colacii, câte un mănunchi de busuioc şi
alte floricele. Fetele, după ce termină băieţii de urat la ferastră,
ies din casă ca să le plătească, dându-le câte un colac sau câte un
bănuţ. Ele caută ca atunci când băiatul pune colacul pe plug să-i
ia busuiocul de la plug pentru a se vrăji cu el.
Seara în ajunul Sf. Vasile ... feciorii ... umblă cu uratul purtând
cu ei un buhai ... un clopot ce-l sună unul din ei în continuu.]
AFC 129 p. 2, 3
Gligeni - Orhei
Inf. Timoftie Sârbu
Culeg. Eustatie Ţăpordei
54
[Voi da un exemplu de urătură ce se obişnuieşte să se spună pe
la case în acest sat:]
Ho! Ho! Ho!
Boieri dumneavoastră,
Iaca seara a-nserat
Şi noi pe dumneavoastră
Încă nu v-am urat
Dar v-om ura, v-om ura,
Că ştim bine
Că vi-i drag a asculta.
Mânaţi băieţi: hăi!
S-a sculat tânărul cutare
Într-o Sf[ântă] Joi
Cu pluguşorul cu doisprăzece boi
Şi s-a dus să are de usturoi
147

Pe moşia popei
Într-un loc cu gunoi.
Mânaţi băieţi! Hăi!
[După ce termină de urat flăcăii la fereastră, iese gospodarul şi-i
pofteşte în casă.
În casă le face o masă destul de bună.]
AFC 129, p. 2, 4 - 5
Gligeni - Orhei
Inf. Timoftie Sârbu
Culeg. Eustatie Ţăpordei
55
[În ziua de Sf[ântul] Vasile, dimineaţa, copiii încep să umble cu
sămănatul. Ei umblă câte trei-patru împreună. Când intră în
casă, fiecare împroaşcă cu seminţe de grâu, porumb sau ovăz, pe
care le au în buzunar, zicând cuvintele următoare. "Crească
grânele, popuşoaele, mălaiele şi la anul cu sănătate".
Casnicii le zic şi ei să trăiască la mulţi ani. După aceea copiii le
zic să le fie de bine cu anul nou.
Apoi gospodina le dă la fiecare câte un colac, iar gospodarul câte
un bănuţ. Ei umblă cu sămânatul numai până la ora 12 ziua. Şi
ca să nu umble cât mai mult se pornesc pe la ora 5 dimineaţa.]
AFC 129 p. 6
Gligeni - Orhei
Inf. Timoftie Sârbu
Culeg. Eustatie Ţăpordei
56
[Hăitul]
[În seara Anului Nou când se umblă cu hăitul, flăcăii se unesc tot
aşa în cete, însă caută cât mai puţini, doi sau trei, ca să câştige
cât mai mult.
Ei se duc cu hăitul pe la rude şi pe la oamenii cei mai bogaţi pe
care îi hăieşte.]
AFC 124, p.5.
Gordineşti – Orheiu, 1931
Culeg. Ilie Pamfile
57
[În Ajunul de Anul Nou de dimineaţă se umblă cu pluguşorul. Cu
pluguşorul umblă copiii mici, ei au un pluguşor făcut din lemn şi
nu o stiblă de busuioc legată cu aţă de lână roşie. Ei le poartă pe
mână şi în el pun covrigii pe care îi câştigă de pe la case.
148

La casele unde este câte o fată mare caută să fure busuiocul de la
pluguşor pentru a-l pune peste noapte ca să-şi vadă norocul,
băieţii se feresc că să nu le fie furat busuiocul şi aţa roşie.
Când ajung prin mijlocul curţii o dată şi-ncep:]
Hăi, pluguşor
Cu doisprezece boi,
La nii, la prinii,
La coadă cudălghei
Ieşi, mătuşă, cu colacul,
Că-ţi fărâmă boi pragul!
Hăi!
[Aceşti mici hăitori sunt răsplătiţi cu covrigi şi colăcei mici pe
care îi pun în pluguri.
Înspre seară se pregătesc flăcăii pentru a umbla cu uratul.
De astă dată, flăcăii se adună mai mulţi într-o ceată şi cu un
clopot sunând, umblă pe la case.
Unul din flăcăi învaţă o urătură de pe carte, căci cile vechi au
dispărut şi când pornesc cu uratul, merg pe la case şi cel care
urează se aşază la geam şi recitează pluguşorul, iar ceilalţi stând
jos, la comanda hăi ... toţi strigă tare hăi!
După ce termină de urat, omul iesă afară şi le dă doi colaci şi
bani.
Când au terminat de urat, ei merg la gazdă unde stau şi peste
noapte de petrec ...
În această seară, flăcăii umblă cu uratul pentru a petrece.]
AFC 10 p. 14 – 17
Perescina - Orhei
Culeg. Atanasie Buzu
58
Hăi pluguşor
Cu doiprezece boi
La mii, la primii
La coadă cudălghei
Ieşi, mătuşă, cu colacul,
Că-ţi fărâmă boii pragul
Hăi!
Informaţii asupra obiceiului p. 4 – 7, 10
AFC 10 p. 5
Perescina - Orheiu
Culeg. Atanasie Buzu
149

59
[În ziua de Anul Nou toţi se felicitează şi se seamănă zicând şi
„la mulţi ani”.]
AFC 10 p. 10
Perescina-Orheiu
Culeg. Atanasie Buzu
60
[Ziua de ajun şi Sf. Vasile
Tot în seara aceasta flăcăii pornesc cu uratul, formând o ceată de
5 – 8 – 10 flăcăi, care umblă pe la casele locuitorilor şi urează.
Copiii dis de dimineaţă pornesc cu semănatul, umblând din casă
în casă rostind urări de anul nou spunând:]
Să trăiţi,
Să-nfloriţi:
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii!
Ca toamna cea bogată,
De toate îndestulată!
AFC 122, p. 1-2
Pripicenii Kurchi – Orheiu, 1931
Culeg. Gr. Talpa
60
Ajun:
[Copiii umblă ziua cu pluguşorul. Acest instrument care se
păstrează încă de la bădica Traian, la unii e un simplu băţ cu
două crăci la capăt. La alţii, însă, este un adevărat plug cu
coarne şi fier, pe care-l poartă doi de la casă la casă. Când se
pornesc copiii cu pluguşorul, mama are grijă ca să pună la
pluguşorul fiului ei o stilbă de busuioc, legată cu aţă roşie.
Băiatul prin sat, mai cu seamă pe la case, trebuie să-l păzească
deoarece fetele mai îl fură, pentru a-l pune în lăutoare şi,
spălându-se cu acest busuioc, le cresc ţâţele.
Pe la noi feciorii satului în ajun seara se întovărăşesc în cete pe
mahalale pentru a umbla cu uratul. După ce termină toată
mahalaua de urat se adună toţi într-o casă unde au strâns toţi
colacii de la fiece casă doi colaci şi 5 – 10 lei – şi încep a
petrece...
150

Petrec până a doua zi, chiar a treia zi. În această ceată nu se
primesc doi fraţi şi nu se primesc decât feciori de la 16 ani până
la 30. Câteodată au şi fete cu ei.
A doua zi dimineaţa până la ziuă, copiii trebuie sculaţi şi trimişi
cu sămănatu, căci s-a arat în ajun; acum numaidecât trebuieşte
semănat.]
AFC 598 p. 2 – 3
Ţârţăreni - Orhei
Obiceiuri văzute şi petrecute personal.
Culeg. Dionisie Ionaşcu
61
Hăitul:
[Înainte de Crăciun flăcăii se adună într-o casă şi se înţeleg în
privinţa hăitului. Toţi formează o ceată. În comuna Verejeni sunt
patru cete. Fiecare parte a satului are ceata ei. Seara spre
Sf[ântul] Vasile toţi, sub şeiful lor, numit cetărător, pornesc.
Cetărătorul are grijă de toţi. Ceilalţi se numesc hăitori. Înainte
de a se porni, se înţeleg între ei. Unul mai deştept, unul în cari
au toţi încredere în el, îl numesc pentru a strânge banii şi altul
colacii. Cetărătorul este răsplătit mai bine. Seara, după ce a
întunicat, pornesc să hăiască pe la casele gospodarilor. Întâi se
duc la geam şi întreabă dacă se poate sau nu. Dacă le dă voie cel
care strânge colacii şi cel care strânge banii intră în casă. Dau
mâna cu toţi, le sărută mâna la cei bătrâni şi spun "La mulţi ani,
să vă fie de bine cu Sfântul Vasile care-l aşteptăm de-un an de
zile".
Hăitorii hăiesc până termină. La urmă gospodarul cheamă în
casă pe cel care a cetărat, îi dă un pahar cu vin, apoi dă un colac
făcut frumos şi îngrijit bani de la 20 douăzeci lei, până la 80
optzeci lei.
Flăcăii care-l însoţesc pe cetărător zic numai hăi hăi-i-i-i-i, tot
timpul sună un clopot mare şi astfel umblă pe la fiecare din
gospodari. După ce termină, pornesc la casa care s-au înţeles.
Acolo numără colacii şi toţi banii îi numără şi după aceea împart
colacii luând câte doi colaci şi toţi câţi rămân îi lasă în seama
cetărătorului şi banii tot la fel .. pleacă fiecare la casa lui... A
doua zi se adună acolo cu toţii şi petrec ... până ce cetărătorul le
spune să plece ... Duc acasă colacii rămaşi şi banii
Fetele nu se duc ca să petreacă împreună.
Mască nu se pun deloc.]
151

62
[Hăitura care se spune în com. Verejeni:]
Bună vremea, bună vremea,
Horă frumoasă,
Boieri dumneavoastră
Sculaţi-vă în chicioare
Şi va fi mai răcoare
Puneţi-vă jos,
Să vă fie mai dos.
Sara lui Sfântu Vasile
Care-l aşteptăm
De un an de zile
Că v-am zărit noi
Pe dumneavoastră,
Dar Domnul dacă a da,
Şi pe dumneavoastră
V-om ura.
S-a sculat moşul...
Într-o Sfântă Vasile
Cu douăsprezece pluguri,
Cu juncănei tineri
La coadă cudălbei,
La frunte ţintăţei
La coama bourei
Să plătea perechea,
Un milion, şapte lei!
S-o pornit la arat,
Marţele fânaţele,
Joile văile!
Brazda neagră răsturna,
Grâul roşu revărsa
Cu borona boronea
Grâul în urmă verde că răsărea
Lui moşu ... bine că-i părea
S-o sculat dintr-un crivat nant,
Închingat cu scânduri de brad.
Şi pe ochii negri s-o spălat
La icoane s-o închinat
152
AFC 131 p. 3 - 4
Verjeni - Orheiu
Culeg. Mihai Bârcă

La sorogiu o strigat,
Sorogiul foarte bine
L-a ascultat,
Cheatră din cheatră
Că a călcat
A treilea grajd a alergat
Şi o scos un cal graur,
Cu şaua de aur,
Doisprezece manzuri îl ţinea,
Iar moşu ... pe el aghe să suie
Când ăl slobozia,
Unde călca,
Scânteia vărsa
Balta săca
Broasca strîga oaca-ca-ca.
El striga:
Fereşte-te, lele,
Că te-oi fărma.
La lan alerga
Să vadă grâu de copt.
Grâul era copt, răscopt,
Numai bun de pus
Snop în snop.
În pai ca stuhu,
Şi în schic ca vraghia,
În grăunţe ca mazărea.
Iar moş ... de tare
Ci s-o bucurat
De trei ori lanul
Împrejur l-o înconjurat.
Di călare s-o plecat
Două schicuşoare
În mână a apucat
Şi-n băsmăluţă albă le-o legat,
În buzunar le-o băgat
Şi la femeie acasă o alergat.
- Măi femeie, măi nevastă,
Pâinea noastră, pita arsă!
- Taci, bărbate, blăstămate,
Nu mai băga în cap de toate
Du-te la Mojâlău
De unde-s şi eu
153

Şi ăi alerga pe uliţa mare,
Îi afla un meşter mare
Ilie ţiganu
Care bate cu ciocanu.
O alergat pe uliţa mică
Şi n-o afla nimică,
Iar o alergat pe uliţa mare
Şi l-o aflat pe Ilie ţiganu
Care bate cu ciocanu.
Cu ciocanu ciocăneşte,
Cu chila chileşte,
Cu dinţii zîmţuieşte,
Cu limba căleşte
Cu ciocanul când trânte,
Scânteie sărea,
Bordeile aprinde.
Bordei cu pzderi acoperită,
Cu baligă de măgar lichite,
Cu găinaţ
De vraghie încrestate.
Iar moşu ... o strîgat
- Măi ţigane, meşter mare,
Să-mi faci nişte săcerele,
Cu mânunchi de floricele,
Cu zîmţii giorele
Pentru copile frumuşele
Să-mi faci zîmţare groase,
Că am nişte babe dugoase.
Şi moşu ..
O făcut o clăcăoară
De fete tinerele
Şi de babe bătrânele
Şi le-o pus
În capătul lanului
În gelniţa vântului.
Când abure
Şi mai tare sîle
Când vântu conteni
Ei la pământ se pune
Iar moşu ... le dă
Câte un pahar de vin curat
Ca de la Dumnezău lăsat
154

Ca să apuce de lucrat
Da era o copchiliţă
Cu nişte mânuţi
Ca nişte tânjăluţi,
Cu rochia de flane,
Şi nasu cât o lule,
Sămâna ghine
Cu ibovnica mea
De n-a ş!!i fost chiar ea.
Era o babă bătrână,
Cu puba de lână
Şi şfichiu de sârmă
Şi-o palea peste ţâţă şi striga
"Hais la brazdă, copchiliţă".
Cu dreapta trage
Cu stânga snopu
În pământ trânte
Şi-n claie îl punea.
Din claie în odoloi (în scârtă)
Din odoloi
În făţarea cea mare
Faţare de argint,
N-am văzut de când sunt;
Părul de mărgăritar
Ca la boierii cei mai mari.
Iar moşu ... atunci
O scos nouă iepe
De câte nouă ani sterpe,
Cu nişte cochite
Cât nişte chite
Douăzeci şi una de fecioare
Pe unde călca,
Scânteia sărea.
Cu cochitele triera,
Cu nările vântura,
Cu cozile felezuiau,
Cu urechile în saci punea.
Cu dinţii în ţăpuşa lui moşu ..
De moară îi gătea.
Iar moşu ... o pornit
Nouă cară la moară.
Iar biata de moară,
155

Când a văzut atâtea care,
O pus coada pe schinare,
Şi fugea ca o fată mare
În lumea mare.
Lunca mare
Frunză n-are;
Lunca mică
Frunza pică
Iar morăraşul, meşter mare,
Cu ciocanu-n brâu
Face cioc, boc,
Şi dă moara la loc.
O unge cu slănină
Şi o pune pe făină
Iar moşu ...
Când s-a dus la coş să toarne
O babă colţată
De şepte ani nispălată,
Tot striga, baba:
- Haba, ba, voinice, haba - ba.
Tu-n coş nu turna-I,
Până ce nu mă sărutai!
- Fugi, babă fărmăcătoare,
Că te-o sărutat ...
Şi-o plesnit aţa
De la izmene.
Te-aş săruta şi eu foarte bine.
Mă tem să nu plesnească
Şi la mine!
Iar baba nu înţelege!
Da moşu ... o luat o de cârpă
Şi-o dat-o într-o rână
Şi o pus-o cu capu la răsteu
Şi-o bătea c-un melesteu
De striga baba valeleu!
Iar moşu ... ş-o dat la coş
Şi-o strigat:
- Măi morare, măi morare,
Până joi dimineaţa
Să-mi faci făina gata!
Iar morăraşul de tare
Ce s-o spământat
156

Până joi dimineaţa,
I-a fost făina lui moşu ...
Ca gheaţa
Iar cucoana lui moş ...
Şăde la fereastră prăgea.
Cum vinea flăcăii
Din puşti pocnind,
Juncăneii rugumând,
Din cârcei sunând,
Acei de la roate,
Cu coarnele înjemânate;
Acei de la prigon,
Cu coarnele de afion;
Cei dinainte,
Cu coarnele zugrăvite.
Iar cucoana lui moş ...
O păşît în casă
Şi o luat o sîtă deasă
De mătasă;
Şi o păşit în cămară,
Şi o luat sită rară,
De negară.
Şi-o sîtit un sac,
Şi-o făcut un colac;
O sătit nanti
Ş-o făcut doi colaci
Ca roata
Groşi ca cheatra
Şi v-am mai ura, v-am mai ura
Dar ne temim că vom însera.
Daţi-vă şi vă uitaţi în cotruţă,
Că este o copicuţă
Şi ni-o daţi
Să ne cumparăm o vanghercuţă
Că noi câţi plugari suntem
Numai o vanghercuţă avem,
Şi asta ne sfătuim s-o bem.
Şi v-am mai ura, v-am mai ura,
Dar ne temem că vom însera
Pe la este curţi
Nante, luchinate
Cu temelie de cheatră râdicate
157

Că avem a trece
Două dealuri îngemănate
La mulţi ani, boieri,
Cu sănătate!
158
AFC 131 p. 5 - 12
Verjeni - Orhei
Inf. Lambriş Ioan, fecior
Culeg. Mihai Bârcă

Tighina
63
[Hăitul
În seara ajunului Anului Nou se formează un grup de flăcăi
dintre cei mai isteţi şi sub conducerea unuia care ştie „hăitul”
merg pe la fiecare casă. Cum intră pe poartă se opresc cu toţii şi
deodată huiesc: - ahoooo! Şeful se duce la fereastră şi începe cu
glas tare:]
Scoală, scoală, bade Vasile,
Că nu-i vreme de dormit,
Ci-i vreme de plugărit.
S-a sculat badea Vasile
Într-o Sfântă Joie
C-un plug cu doisprezece boi
Boii bourei,
Graşi şi frumuşei,
Mânaţi, măi!....
Toţi deodată: - Hăi !
Şi s-a dus să are
Valea Galbinului
Şi Valea Ierusalimului.
Brazdă neagră răsturna,
Pâne roşie răsăria;
Cu borona boronea,
Pâne-n urmă răsăria.
Şi s-a dus badea Vasile
La lună, la săptămână;
Pânea era-n schic ca vraghia,
În grăunţe ca smochina,
Numai sbârnăia alghina.
A luat badea Vasile
Două schice,
În mână le-a frecat
Şi-n straiţă le-a aruncat
Şi pe cal a-ncălecat
Şi la nevastă acasă a alergat.
N-a nemerit acasă,
A nemerit a treia casă
Unde-i hazaica mai frumoasă.
- Ce să facem noi,
Măi nevastă,
159

Pânea noastră
O să se prăpădească!?
- Măi bărbate, blestemate,
Eu pe tine tot te-oi bate;
Taci, că nu s-o prăpădi.
Atunci badea Vasile
Dde bucurie
S-a dus în gheal, într-o jie,
Bagă mâna
Într-o bortă de balaur.
Şi a scos un cal graur,
Cu şaua de aur,
Cu frâul de mătasă,
Cât viţa de groasă
Mânaţi, mă !
[Toţi:] - Hăi! Hăi!
S-a dus badea Vasile
Ş-o căutat
Nouă fete din jelania vântului,
Din fundul pământului.
Când vântul sta,
Fetele se culca;
Când vântul aburea
Fetele la inimă trăgea
Dar o babă scoabă,
Cu schinarea strâmbă,
Cu ochii de sticlă.
Cu dinţii de greblă,
O strâns din clai în clai,
Din snop în snop,
La făţarea de toamnă
Care numai un singur
Domn ştie de seamă.
O cumpărat badea Vasile
Nouă iepe
Numa că
De nouă ani sunt sterpe.
Cu copchitele crăpate,
Cu sârmă galbenă legate;
Unde călca,
Scântei lăsa,
Cu copchitele treiera,
160

Cu chicioarele
Scotea paiele;
Cu ochii le felezuia,
Ca din moară mi-l gătea
A încărcat nouă care
În ponoare
Ş-a pornit la hâtra de moară.
Hâtra de moară,
Când a văzut atâtea cară,
Îmbrăcate cu pohoară,
A pus coada pe spinare
Ş-a fugit în lunca mare.
Luncă mare, frunză ce are.
Dar morarul, meşter mare,
A ieşit dintr-un bordei,
Cu cojoc din şapte piei,
Cu luleaua-n dinţi,
Cu ochii sticliţi,
Cu brâul de lână,
Cu ciocănaşul în mână:
-Ptru, ptru, ptru şi na, na, na!
Moara sta şi se uita
Şi-a amăgit-o cu tărâţe,
Cu cojiţe,
Până ce a pus mâna pe codiţe.
Şi-a ars-o-n splină,
Şi-a dat-o pe făină.
Şi a făcut un colac mare,
Mare, nu prea mare.
Ca roata carului,
Ca faţa Soarelui.
Cu miere mieruit,
Ca pentru noi plugarii gătit
[Toţi:] Aho! Aho! Aho! ...
[Iese apoi gospodarul mulţumit de „hăiat”, le dă câte un colac
făcut anume sau, dacă nu, bani, dau mâna cu toţi spunând: „la
mulţi ani” şi pleacă mai departe.]
AFC 66, p. 1 – 4
Gura Galbenă – Lipoveni – Tighina, 1931
Inf. Ştefan Pântea, 30 ani, agricultor în vârsta de 30 ani, care o ştia de la
bunicul său ce-a murit la o etate de 80 de ani.
Culeg. Marin D. Niţu
161

64
[În afara de umblatul cu sorcova şi urarea destul de cunoscută,
dis de dimineaţă copiii, fete şi băieţi, pleacă pe la case cu
Semănatul. Câte o ceată de trei, patru copilaşi, cu câte o legătură
de grăunţe de porumb şi grâu, intră în case şi aruncă asupra
celor din case cu grăunţe, spunând:]
Anul Nou ce vine
Să v-aducă bine!
Spor la toate
Belşug în bucate!
[După ce termină cu semănatul – se duc acasă copiii.]
APC 73 p. 5.
Valea Perjii Nouă – Tighina, 1931
Culeg. Ion N. Mănică
162

Cahul
65
[Semănatul]
[În ziua de Sfântul Vasile, copiii umblă cu Turca, Semănatul sau
cu Vasilca.
Ziua, cu Semănatul, vin copii din casă în casă şi împroaşcă pe cei
din casă cu seminţe de porumb, grâu ori alte seminţe spunând la
mulţi ani.]
AFC 970 p. 9, 11
Crihana Nouă – Cahul, 1938
Inf. Mihai Neculai Pocotilă, buhai
Culeg. Dumitru Vlasa
66
[În seara de ajun a Sf[ântului] Vasile, pe aceste ţinuturi, se
practică obiceiurile de mai jos:
Pluguşorul ăl mare, spre deosebire de cel mic, cu care umblă
numai copiii cei mici. Cum se formează Plugu ăl mare: oameni
tineri şi flăcăi se adună în număr de opt sau zece persoane,
precum şi un plug, de cele cu o brazdă, la care se înhamă un cal
sau se înjugă o pereche de boi. Cei în cauză îşi aleg un casier
pentru a strânge banii căpătaţi - om de încredere. Unul notează
tot ce se primeşte la casier, altul poartă un bici „harapnic”, iar
doi fac un buhai ...
... De unde se începe a umbla cu plugul?
Se porneşte din o parte a satului şi se termină unde se sparge
plugul = unde îi aşteaptă masa pe aceşti plugari.
Au pornit! Plugul înainte; după ce l-au băgat pe poartă, toţi
strigă într-un cor aho! aho! ho! ho! Cei ce duc plugul trag o
brazdă în bătătură .. întorc plugul spre poartă. Treaba aceasta o
fac numai doi inşi. Ceilalţi intră în casă, afară de unul, care
spune pluguşorul ce se găseşte în cărţile de clasa întâi primară;
la fereastră cei doi, cu buhaiul rămân şi ei, tot la fereastră, să
tragă buhaiul, tot timpul cât stau în casă cei care au intrat.
Când au intrat în casă, ei zic, fiecare cum intră „la mulţi ani”.
Gospodarul care i-a primit – căci sunt şi din cei ce nu primesc –
dau mâna cu ei şi-i poftesc să stea pe scaune sau pat. Îi primeşte
în casa mare = camera cea mai gătită, curată.
Stăpânul îi cinsteşte cu vin, le dă cât vrea, iar ei mulţumesc şi
apoi pleacă.
163

Alţii au pretenţia să audă tot pluguşorul de la cel ce spune la
fereastră, alţii nu, şi pornesc de la el mai devreme. Îi cheamă şi
pe cei din curte şi de la fereastră în casă şi cu toţii cinstesc un
pahar de vin. Pleacă zicând „săntate la mulţi ani”. Şi aşa umblă,
din casă, în casă, prin mitoace, până ce termină tot satul şi se
retrag la casa aleasă unde stau la masă, se pun pe cărţi. La ora
12 noaptea sting şi iar o aprind.]
AFC 970 p. 3 – 5
Crihana Nouă - Cahul
Inf. Maria Acrişi, 61 ani
Culeg. Dumitru Vlasa
67
[Ajunul Anului Nou. În ajunul acestei sărbători, cel mai obişnuit
obiceiu este de a umbla cu Pluguşorul, la urat. Se întrebuinţează
diferite urături de prin cărţi. Băieţii mai din vârsta de câte 16 –
18 ani aceştia umblă cu „Buhaiul”. Buhaiul este un cuvânt ce
înseamnă taur şi deoarece taurul mugeşte, ei îi imită mugetul cu
un putinei mic, care este numai cu un fund, iar la al doilea fund
se pune o piele, se întinde bine şi de ea se leagă nişte păr de cal,
de care unul trage, iar altul în timpul acesta îi toarnă nişte apă,
mai obişnuit nişte apă de borş. Cel ce toarnă aceasta apă poate
să şi ureze, dar mai des un altul, cu o talanca în mână, urează
Pluguşorul cules de Vasile Alecsandri.
Tot în această ceată mai intră şi un fel de păiaţă şi anume un
băiat se îmbracă în haine rupte, vechi, îşi pune o obrăzare şi cu
un gheb la spate pare a fi un om foarte bătrân, iar la brâu, de
asemeni, are atârnate nişte tălănci şi în mână are un biciu cu
care pocneşte imitând pe feciorul de la plugul cu boi.]
AFC 120, p. 1 – 2
Vladimineşti – Gavanoasa – Cahul, 1931
Culeg. Ion Creţu
68
[Cu sorcova şi cu semănatul]
1 Ianuarie. În dimineaţa acestei zile fetiţele umblă cu Sorcova,
iar băieţii cu Semănatul.
AFC 120, p.5.
Vladimineşti - Gavanoasa – Cahul, 1931
Culeg. Ion Creţu
164

Ismail
69
La Sfântu Vasîle:
La Sîntu Vasîile
Bună sara, bună sara
De Sfântu Vasîle!
La mulţ ani cu bine!
Mâne anu se-nnoieşte,
Pluguşorul se porneşte,
Pe la casă a ura
Încępe a cuvânta.
Greile-n desfatare
Trecând vara cu cântare
Deodată se triezeşte,
Da afară vicoleşte,
Da greiele din gură-i vorbeşte:
Furnica
Alergând cu lăcrămica
Să-l ajute
Cu-n graunte
Pân la primăvară
Să nu moară de foame
Furnica l-o întrebat:
-Astă vară ce-ai făcut ?
-Am cântat,
Neicu-ni zîce haide-aşa,
Săruta ţ-aş guriţa,
Sara şi dimineaţa,.
Peste zî şi-n toată vremea.
Vorbeşte lumea de noi
Că ne iubim amândoi
-Lasă lumea să-m vorbască,
Numai puica să-m trăiască.
Te-nsuraşi, luaşi muiere,
Te bucuraşi la avere
La avere, la arjint
Şi arjint s-o śieluit,
Şi muierea o-mbătrânit!
Muierea o işît pe uşe
Cu capu plin de cenuşe.
165

Sculaţi, sculaţi, boieri mari ,
Că nu-i vreme de durmit
Da-i vreme de arat
Pe on câmp curat
La măru rotat.
Acolo pământu nu-i îngheţat
S-o sculat bădiţa
-Ntr-o Sfântă Joi
Cu pluguşoru cu doispreşe boi
Ŝei de la roate.
Cu coarnele-mbelşugate;
Ŝei de la odgon
Cu coarnele pistol;
Ŝei dinainte,
Cu ste-n frunte.
Şi-o-mbrăzdat văile,
Mărţile,
În toate părţile,
Cât o văzut cu ochii
Şi cât o auzit cu urechile.
Ş-o prins într-on os de râmă
Şi-o făcut plugu prav şi ţărână
Ş-o dat plugu la părete,
Boii pasc la iarbă verde,
Flăcăii-n sat la fete.
Ŝei mai mari la fete mari,
Ŝei mai ńiŝi la mâmăliji.
Ŝei mai goli
Pe langă boi.
Cat la lună,
Luna-i sus;
Cat la stele,
Stele nu-s;
Cat la juguri
Boii nu-s.
Ş-o luat bădiţa
Pluguşoru-n skinare
La meşter o alergat,
Meşteru din jeliţa vântului,
În capu pământului.
Cu foile foiè
Cu ŝocanu ŝocănę
166

Cu dobele, dobăię,
Cu barba-l felezuię,
Cu dinţii mi-l călę,
Plugu badii s-o drăję,
Şi iară bădiţu
Plugu-n skinare l-o luat
La brazdă că l-o dat;
Brazdă neagră răsturnà
Grâu roşu răvărsà
Cu borona-l boronę
Şi cu grapa-l grăpuię,
Grâu roşu răsărę,
Bădiţii mai bine-i părę.
Sămănatu-i grâu de negară,
Ca să iasă până-n sară!
N-o ieşit până-n sară,
O răsărit la luna,
La săptămâna,
Când iera pâinea ca aluna
Bădiţa-n cas'că ń-o întrat
Faţa albî ş-o spălat,
La icoane s-o-nchinat,
Cheia din cui ńi-o luat
Şi la grajd o plecat,
O scos on cal
Negru ca corbu,
Iute ca focu,
Potcoavele de mărgărint,
Care bat bine la pământ.
Scară dreaptă ńi-o călcat;
Dânsu s-o aruncat,
Pământ s-o cutremurat,
Norodu s-o-nspăimântat.
El la deal, la ţarină, o apucat:
Ţarina departe înverzę,
De-aproape îngălbinę,
Buna seŝere-i trebuię.
El în păluşi s-o razămat,
Tri schiŝe o apucat
Şi-n palme le-o frecat
Şi-n buze le-o suflat
Şi-n buzunar drumu le-o dat
167

Şi înapoi la femeie s-o-nturnat.
-Bre fumeie, bre fumeie!
Ŝe să fašem noi cu atâta amar de pâine?
- Taci, bărbate,
Blastamate,
Că niŝi târgu nu-i departe,
Du-te la târg, la oraş,
Şi ię douăspręśe ocă
De śer mort
Şi vreo ŝînŝi, şęse de oţăl
Şi du-te la Tataru, ţîganu,
Care bate bine cu ŝocanu
Şi fa saŝerele
’Nvărgăţele,
Cu marunchi de floricele,
Cu dinţi de văurele,
Ca să-ţi fie drag
A trage cu iele.
Iel la târg la Hârlău s-o pornit,
Când soarele sfinţę
El la târg ajunję,
Jidanii de boală zduhnę.
Şi s-o dus
La un jidan măi bătrân
Care-i era prieten bun;
Şi o luat dauăsprăzęŝe ocă de ŝer mort
Şi vro ŝinŝi, ŝese de oţăl
Şi s-o dus la Tataru, ţiganu,
Care bate bine cu ŝocanu
S-o făcut săŝerele,
Învărgăţele,
Cu mărunchi de floriŝele,
Cu dinţi de văcurele
Şi le-o pus în sân la ќele
Ş-o plecat la muiere
Şi le-o-mpărţit
Pe la h'ińi
Pe la veŝińi,
Pe la oameni mai bătrâni,
La flăcăi, la fete mari,
Că de munca-s tot mai tari.
Şi s-o dus bădiţa ş-o adus
168

Nouă copilele
Tinerele
Fără dinţi, fără măsele;
Şi le-o pus în jeliţa vântului
În capu pomântului
Când Soarele pălę
Ele mai tare să-ntindę
Da una, nantă,
Sprânŝenată,
Cu fustă-nvârgată,
Cu buca lăsată,
Când traję,
Pe toate li-ngrămădę;
Odată cu dreapta trăję,
Cu stânga mărunchi faŝę;
Din mărunchi în snop,
Din snop în clai,
Din clai în odabai,
Făţarea-i de aramă
Numai unu Dumnezău
Să deie samă!
Hurduz,
Burduz
De la Ţarigrad adus
O-ntors-o un vânt din sus.
Ş-o prăvălit
Stogu badii cu curu-n sus.
S-o dus bădiţa la târg
La Hârlău,
Care-l ştiu şi eu:
Ş-o cumpărat nouă iepe
Siuriepe
De nouă ani sterpe
Şi le-o dus la valmadămă
Unde lupu le mănâncă,
Numa una o rămas.
Coќitele triierà,
Cu botu suflà,
Coada măturà,
Cu urechile-n sac turnà;
Coќitele crapate,
Cu tei legate,
169

Cu papură astupate.
Iel la putina cu brânză
Ńi-o amaję,
Cu cârligu ńi-o plesnę,
La făţare mi-o ntinde
Cu coќitele treiera,
Ş-o ncărcat noăsprăzeĉe
Cară-n povoară,
La Ioan la moară
Unde-a mai măŝinat şi an.
Da curva,
Când o văst atâtea cară
În pohoară
O pus coada pe sќinare,
Ş-o picat pe ŝeia vale
Păste iarbă - luncă n-are.
Luncă mare, frunză n-are,
Lunca-i ńică, frunza-i ќică,
La brânduşi şi la la capŝiună
Ştiţi, boieri, că nu-i minŝună.
Da moraru de moară,
Futu-i maţu cui-îl are,
Şede cu luleaua-n dinţ,
Cu ochii beliţ;
Când te uitai la dânsu
Te umfla râsu.
Moraru striga:
- Ptru, ptru, ptru şi na, na, na!
Moara sta şi să uita,
El de aripă ńi-o luat-o
Ş-o dat: cioc-boc!
Ş-o dat moara la loc;
Şi i-o trăntit şi una-n şęle
Ş-o dres-o şi la măsele;
Ş-o tăiet un cocoş,
Ş-o turnat în coş;
Ş-o tăiat o găină,
Ş-o dat-o şi pe fănină;
Ş-o tăiet un gânsac
Ş-o turnat în sac.
Nu-i morişca de nuiele,
Da-i morişcă dar de ќiele
170

Că aşe ŝerne fănina
Ş-aşe curge tărâţa!
V-am mai ura, v-am mai ura,
Dar ne temem c-om însăra
Că nu sîntem de pe ici,
De pe cole
Sîntem de la Buşa Veche,
De unde mâţa streche
Şi motocu şede pe cotruţă;
Şi suduie copiii de cruşe!
C-o mâncat laptele ŝel dulŝe
Dar mâţa să jurî, s-afuriseşte,
Lapte dulŝe pe vremea asta
Nu găseşte.
O găsit la Podu Ghiorghiţî
Şi era afurisit de altă mâţă:
Şi cotocu
Faŝe focu;
Cotoŝiţa
Franje jiţa;
Coţofana
Gustă zama;
Două muşte
Fac găluşte;
Doi ţânţari
Conăcari;
Doi purŝei
Vorniŝei.
V-am mai ura, v-am mai ura,
Da iar ne temem c-om însăra,
Că mai avem de urat
La o casă cu streşină lăsăţîcă
Este-o fată ochioşîcă;
De-a hi deopotriva mę,
Să mă trântesc şi io cu ię
De n-a ŝi de potriva me,
Să facă dracu ŝimpoi din ię,
Să cânte la nunta mę.
V-am mai ura, v-am mai ura,
Dar iar ne temem c-om însăra
Că suntem de la Dealu Lung
De unde trag fetele la plug,
171

Şi le mână o babă cârnă
Cu puha de lână
Cu sfiche de sârmă.
Moşneagu plugu ţânę
Şi din gură nu tăŝę:
Şi din barbui bărnăię
Şi la babă striga:
-Dă-le, babă, tot la vine
Să răstoarne brazda bine!
Hahò ! Hahò ! Copii argaţi!
Staţ puţîn şi nu mânaţ
Şi cuvântu-n'-ascultaţ
Şi brazda nu n'i-o strîcaţ!
Ho - ho – ho!
Daţ colacu şi pitacu!
AFC 425 p. 1 - 12
Ciamaşir -Ismail
Inf. Filip Starâş 52 ani
Culeg. Virgil Stanciu
70
[Semănatul]
[În ziua de Anul Nou, dimineaţa, înainte de ieşirea popei
(preotului) din biserică, copiii (parte bărbătească şi parte
femeiască), umblă cu "samanatul". De dimineaţă, după ce s-au
aprovizionat fiecare cu sămânţa necesară pentru "samanat" (orz,
secară, porumb etc.) pornesc în cârduri pe la casele oamenilor.
Intraţi în case, semănătorii împrăştie câte o mână de "sămânţă",
rostind în acelaşi timp: "Sănătate, Anu Nou! Să crească grâile,
oarzîli, mălaili şî papuşoaili".
Unele gazde obişnuiesc să ducă semănătorii să samene la vite, ca
să trăiască vitele.”
Cu sămânţa de la Anu Nou îi ghini să afumi viili pintru că nu li
mai mănâncă cărăbuşăi.]
AFC 527 p. 15
Ceamaşir - Ismail.
Inf. Xenia Starâş, 40 ani.
Culeg. Matei Starâş, 1933
71
De urat colaŝii:
Mulţăn'im, mulţăn'im!
De ieşti colaŝi frumoşi,
172

Ca faţa lui Hristos:
Cu zahăr înzăhăriţi
Cu miere-ndulŝiţi
Pentru noi plugăraşii gătiţi
Aieşti colaŝi nu-s araţi
C-un bou, cu doi,
Cum ne pare nouă,
Da-s araţi cu pluguşoru
Cu doisprăĉe boi
Aieşti boi de când s-o ridicat
Multă poamă-a scuturat
Argint,
Mărgărint,
Sănătate,
Bunătate,
Păn la curul istui frate
Amin!
Şi mânţăn'im.
AFC 425 p. 12 – 13
Ciamşir -Ismail
Inf. Filip Starâş, 52 ani
Culeg. Matei Starâş
72
Închinarea colacilor (Mulţumirea)
Staţi, fraţi, să ascultai
Aişte colaci mândri şî frumoşi
Ca faţa lui Hristos
Nu-s araţi c-o vacă, două,
Cum va pari vouă
Da îs araţi cu un plug
Cu doisprăĉe boi
Iar cei boi pân s-o rădicat
Multă rouă a scuturat
Mult argint
Mărgărit
Sanatăţi,
Bunatati
Zîciţi:
Amin!
Şî di colaci mânţănim.
Această închinare se spune de flăcăi înainte de a primi colacii
când umblă cu uratul sau „de-o colinda”.
173

174
AFC 527 p. 27 – 28
Ceamaşir - Ismail
Inf. Xenia Starâş
Culeg. Matei Starâş

Cetatea Albă
73
Pluguşorul
Se mai obişnuieşte ca în seara Aului Nou să se umble cu
Pluguşorul.
Toată ziua în Ajun umblă copiii, însă seara flăcăii. Acum sunt
două cete mari. Toţi flăcăii mai de frunte din satul (jumătatea
din sus) din sus se adună şi formează Plugul cel mare din sus. Tot
aşa şi flăcăii din jumătatea satului din jos se unesc şi formează
Plugul cel mare dinjos
Şi din fiecare partidă este ales câte un şef (numit sborcic, care
merge la preot şi ia casa unde strâng banii. Acolo pune fiecare
om câte cât vrea.
Preotul le fixează ce sumă o să le dea lor, iar cealaltă rămâne în
folosul Bisericii. Totuşi ei mai iau bani şi pe colacii strânşi, căci
îi vând.
Anume cu banii îşi fac flăcăii horă sau alte separaţii lăsate pe
seama lor ca fântâna flăcăilor sau crucea lor. Unul din flăcăi sau
om chiar este plătit să ureze.
AFC 38, p. 26 – 27
Antoneşti - Cetatea Albă
Culeg. Dumitru Bojoancă
74
Una din urături
Asta-i sara lui Sf[ântu] Vasile,
Asta-i sara ce-o-nsarat
Noi pe D[umnea]voastre
Nu v-am urat
Dar dacă D[umne]zeu
Ne-a ajuta
Şi pe Dumneavoastră
V-om ura
Roată, flăcăi!
Am purces la Domnul
Şi l-a Mpăratul mare
Să facem întrebare,
De curţile Măriei Sale.
Să putem să arăm
Să sămănăm:
175

Alivan, pridivam
Alămâie, tămâie,
Precum în Sf[ânta] Carte scrie
Acest domn X de la părinţi
Când s-o rădicat,
Mult bine-o apucat.
Şi n-a fost îndestulat
S-a uitat în deal
Şi-n vale
Şi a văzut o ţarină,
Mândră şi frumoasă,
Filosofască
Încât nu-i vrednic nimeni
În lume să se gândească
Toată ţara a luat,
Şi n-a fost îndestulat
A vrut să ieie
O altă ţară întreagă
Ţară-ntreagă n-o luat
Fiindcă nu i-o fost
Slugile de-arat.
Când Sf[ântul] Soare răsăre,
Părinţii din casă ieşe
Şi din gură îi grăie:
- Hai, hai, filosoafe,
Cu pânea să te sileşti,
Să fii bogat ca pământul,
Şi-mbrăcat ca aurul
Şi ca argintul.
El când a auzit acest grai,
Din gura părintească
Din gând a cugetat,
Şi la muncă s-a apucat;
A scris cărţi,
Şi a trimis în părţi
A scris cărţi cu nume,
Şi a trimăs în lume,
Să-i vie secerători la pâne!
Săcirătorii
La pâne când veneau
Ca o mare ploaie huiau;
Veneau fine şi vecine
176

Şi-un tabun de babe bătrâne.
Dar când s-au apucat
La săcerat,
Săceri nu s-au ajuns,
Şi a pornit bade-n sus.
La târg la Roşiori,
Să facă săciri la săcirători,
Roată, măi!
Când a intrat pe uliţa mare,
N-o văzut nimica-n zare.
Numai la un colţ de drum
Şedea un ţigan bătrân,
Pâclisit şi peticit,
Lucra cu trei puradei
La un cuţit,
Nici până azi nu l-a gătit
Daţi din gură, măi flăcăi!
Când a apucat
Pe uliţa din deal
A dat peste alt ţigan,
Ş-a cotit pe uliţa muntenească
La o dugheană românească
Era în ea un ferar mare,
Cu sumanu de-a spinare.
Şi c-un cojocel
De piele de câne
De când era tătuca mire.
Roată, măi!
Lucra fier,
Lucra oţel
Lucra aur,
Şi argint,
N-avea păreche pe pământ!
Şi l-a pus să-i facă
Săceri mititele,
Pentru fete ochişele;
Şi altele mai mari,
Pentru flăcăii cei tari;.
Şi unele mai uricioase,
Pentru babele clonţoase.
Iar una cu mănunchi de seu,
Cu care am săcerat şi eu,
177

Pe dealuri şi pe văi
Ia mai roată, măi flăcăi!
Acu secerile au împărţit
Şi la lucru s-a pornit.
Unii strigau s-o ieie din jos,
C-aşa a spus Hristos;
Alţii din sus
C-aşa Dumnezeu a spus!
Numai ce-a strigat
Ş-o babă bătrână
- Hai să luăm mână de la mână,
Şi să facem treabă bună!
Şi lanul l-au apucat
De către sat.
Cei tineri nainte grăbeau
Şi astfel săcerau
Baba fosăia
Cu moşneagu alăturea.
Din urmă snopi lega,
În clăi îi punea
Şi la arie-i căra.
Mare fasăială mai era
Îndemnaţi, măi!
Iar când badea
Vedea şi vedea
A trimăs în curtea sa
S-aducă nouă iepe,
Nouă iepe suriepe,
De nouă ani sterpe,
Cu copita despicată,
Cu sârmă veche legată.
La câmp le-au adus,
La arie le-au pus,
La faţa pământului,
La răcoarea vântului,
Unde iepele călcau,
Fântânile secau.
Fugi [Ioane] că te-a mânca!
Mânaţi, măi!
Cu copitele treierau
Cu limbile vânturau
Cu dinţii sacu ţineau
178

Cu urechile în sac puneau.
Iar când au gătit de treierat
Şi sacii la gură i-au legat,
Au stat şi-au gândit
Unde să meargă la măcinat.
La moară la Ivăneşti?
Aştepţi până-mbătrâneşti.
Ori la moară la Hârlău?
Acolo am măcinat şi eu.
Şi tare bine m-am înţeles
Cu morăriţa mai ales!
Mânaţi, măi!
Şi-a pus bădiţa stăpân pe care
Un moşneag cu babă rară
Şi avea o băbuţă cam bătrână
Şi-o ducea moşu de mână,
Iar moşneagu cam şmecher
S-a încins cu brâu şi cu chimir
În boi dădea, nu dădea,
Dar baba ştiu că-şi bătea.
Îndemnaţi, măi!
Şi au ajuns la moară
La Ivăneşti,
La morişca cu fereşti,
Dar-ar dracului de moară,
Când zări atâtea cară,
Cu povară încărcate,
Cu lanţuri de fier legate,
A pus coada pe spinare
Şi a apucat-o la vale!
Dar moraru săracu
De n-ar sta, lua-l-ar dracu,
De meşter mare ce era
Nici o putină
Nu putea înfunda.
Mare nătărău,
Strică bine, face rău!
Cu luleaua- n dinţi,
Cu ochii sticliţi,
După moară se uita
Şi fluiera
Când iacă morăriţa,
179

Meşteriţa,
Înhaţă-o scofiţă,
Cu mâna pe bărdiţă
Iese pe portiţă
După moară se uita,
O striga şi-o amăgea,
- Ptru, ptru, ptru,
Şi na-na-na!
Moara sta şi se uita.
Pân-o pus mâna pe ea
Îndemnaţi, măi!
Şi a adus-o
De i-a tras moraru una în cap
Ş-a aşezat-o pe dulap;
I-a mai tras un pumn în şele,
De-a aşezat-o pe măsele.
Şi i-a mai împuşcat
Una-n gură
Şi făina prinse-a cură.
Cucoşu mătura coşu,
Puicuţa mătura teicuţa,
Ginsacul ţinea sacu,
Şi găina turna făina.
Nu era făină,
Ci aur şi mărgăritari,
În casele voastre, boieri mari!
Trageţi, flăcăi!
Când de măcinat au terminat
Spre casă au plecat.
Boii răgând,
Carul scârţâind,
Şi din gură şuierând.
Iar lelea găzduleasă
Când vedea şi vedea
O fată trimetea,
Până-ntr-a doua cămară,
De i-a adus o sită rară,
De nagară,
Ş-a dat-o pe uş-afară!
Că pânea ei nu-i de ocară.
Şi a trimis pe alta,
În a treia casă,
180

Ca să-i aducă o sită deasă,
De mătasă,
Să iasă pânea aleasă!
Strigaţi, flăcăi!
Lelii nici nu-i pasă
Că are o fată frumoasă:
Şade-n dosu hornului,
Roade muchea cuptorului!
Cu nişte mâini soponite,
Ca nişte tînjăli pârlite;
Cu dinţii ca grebla,
Cu ochii cât sfecla,
Cu ţâţăle în sân ca bostanii,
De fug de frică şi ciobanii;
Cu picioarele ca butucii,
De fug din ţară şi turcii.
De-o ureche cam surdă,
Dar văruită cu pudră!
N-o lăsaţi, măi!
Apoi a adus pe lelea Magdalina
Care ştie a cerne bine făina.
Făina cernea,
Catrinţa dinapoi se rupea.
Bărbatu cu acu
În dosul ei şedea
Şi catrinţa i-o cârpea.
Iar femeia treaba-şi făcea.
Bate-n sită şi-n covată,
Şi cerne făina toată.
Şi-a făcut
Un colac mare
Şi rotat
Pe piatra morii măsurat.
Două babe îl împleteau,
Doi moşnegi
Cu dracu-l învârteau,
Şi l-au pus în cuiul de jos,
Pentru noi bine de scos.
Când pe uşă l-au pornit,
Drept în grindă s-a pălit;
Iar când l-au scos în tindă,
L-au adus cu tot cu grindă.
181

L-au rupt în două,
Şi ne-au dat şi nouă.
Iar noi l-am rupt în cinci,
Şi-am dat şi la calici,
Care şed cu limba-n gură,
Şi nu ştiu nici o urătură.
Roata, măi!
De urat am mai ura,
Că mai ştim câte ceva
Dar ni-i c-om însera,
Pe la aceste curţi înalte,
Sprâncenate
La uşi cu aur brodate,
Cu ferestre ţintuite,
În argint poleite.
Departe
De bordeiele noastre
Care-s mititele, mititele,
Cu ferestre în podele,
Ca să ne uităm la stele:
Pe la uşi sînt cu răgoz,
Bate vântul, ne dă jos.
Mai sbuciumaţi-vă, măi!
Noi nu suntem de pe ici,
De pe colea
Suntem tocmai de pe la Mitoc,
Unde îngheaţă apa-n toc,
Şi găluştele la foc;
Ba unii-s de pe la Flămânzi,
Unde se mănâncă
Pastramă de mânz;
Iar alţii de pe la Buda-Veche,
Unde motanul streche,
Şi-şi caută pereche.
Să-i scoată
Un şoarece din ureche,
Mânaţi, măi!
Ş-am mai ura, am mai ura,
Dar ne temem c-om însera,
C-avem un băiat
Cu sumanul verde,
Tare ne temem că l-om perde,
182

Că l-am mai pierdut o dată,
Şi nu l-am găsit
În lumea toată!
Dar noi tot v-om mai ura
Căci cât am îmblat
Nimic n-am câştigat,
Nici vaci cu viţei,
Nici gâşte-îmbrobodite,
Nici mâţe potcovite,
Numai pe-o fată am sărutat,
Când colacuil mi l-a dat,
Dar ş-aceea m-a muşcat,
De-am rămas om însemnat!
Mânaţi, măi!
Mă făcui o mâţişoară,
Mă suii în policioară,
Văzui chişte şi cârnaţi
Ia, de-acelea să ne daţi!
Ş-apoi hopuri hopurate,
La mulţi [ani] cu sănătate!
Hopuri, hopurele
La mulţi ani cu viorele!
Busuioc verde pe masă,
Rămâi, gazdă, sănătoasă,
Cu juncani de înjugat
Cu fete de măritat;
Coşlare cu popuşoi,
Ca s-aveţi şi pentru noi;
Câte pietre la fântână,
Atâtea oale cu smântână,
Mai sbucimaţi-vă, măi!
Câte paie
Pe bordeiele noastre,
Atâţia galbeni
Pe mesele voastre;
Câţi cărbuni în cuptor,
Atâţia boi gonitori.
Câtă cenuşă pe vatră,
Atâţia peţitori la fată.
Şumultoc de busuioc
Vă poftesc la toţi noroc
Şumultoc de mintă creaţă
183

Vă poftesc dulce viaţă!
Ani mănoşi,
Să vă găsim
Şi altădată sănătoşi.
Aho! Ahoo!
184
AFC 38 p. 27 – 40
Antoneşti - Cetatea Albă
Culeg. Dionisie Bojoancă
75
Seara de Anul Nou (Sf. Vasile) umblau cu Plugul.
Ziua umblă copiii, până la vârsta de 12 ani.
Ceilalţi mai spre seară şi feciorii noaptea.
Cu deosebire de colind, feciorii copii etc, vin şi urează de-a
dreptul fără ca să întrebe.
În privinţa uratului, flăcăii iau cu ei un clopot, harapnic (bici
mare) cu care pocnesc când spun, „hăi”: Unul dintre flăcăi este
înzestrat să spună urătura (Pluguşorul), iar ceilalţi umblă bătând
câinii prin curte până când urătorul strigă „mânaţi, măi”, când
vin fuga şi spun „hăi, hăi” (de două ori). După ce urează, ei se
duc la uşă unde sunt răsplătiţi cu colaci, mai rar bani. Se
întâmplă câteodată că urătorii dau peste vreo cumpanie
(petrecere) unde sunt poftiţi în casă şi cinstiţi. Numai în cazul
acesta fiecare gospodar le dă urătorilor bani.
AFC 39 p. 17
Antoneşti - Cetatea Albă
Culeg. Porfirie Oprea
76
Pluguşorul
Asta-i sara lui Sf[ântu] Vasile
Asta-i sara ce-o-nsarat
Noi pe D[umnea]voastre
Nu v-am urat
Dar dacă Domnu ne va ajuta
Şi pe dumneavoastră v-om ura
Am purces la domnu [Vasile]
Şi la împăratul mare
Să facem întrebare,
De curţile mării sale.
Ca să putem
Să urăm

Şi să sămânăm
Alămâie ş tămâie
Precum
În Sf[ânta] Carte scrie.
Roată, flăcăi!
Acest domn mare şi bogat
Mult bine-o apucat
Şi n-o fost îndestulat
O mai vrut să ieie ţară toată;
Ţară toată n-o luat,
Că nu i-o fost slugile
S-o sculat într-o joi,
Bădiţa c-un pluguşor
Cu doisprezece boi.
Ş-o arat în lut
Şi-n piatră
Ş-o dat Dumnezeu
Şi s-o făcut pânea lui
Mândră toată.
Mânaţi, măi!
S-o dus badea
La luna
La săptămâna
Să vadă
Grâul de copt.
Grâul de copt ce era,
Spicul lepăda,
Părinţii din casă işa,
Şi din gură îi grăia
- Hai! Hai, filosoafe,
Cu pânea să te sileşti
Să fii bogat ca pământul
Şi îmbrăcat
Ca aurul şi ca argintul.
El când a auzit
Acest grai
Din gura părintească
A început a scrie cărţi,
Şi a trimite-n părţi.
Scrie cărţi cu nume,
Să-i vie săcerători la pâne.
Secerătorii la pâne cân’vine,
185

Ca o mare ploaie huie.
Ia mai ziceţi, măi!
Când s-au uitat
În deal şi-n vale
Şi au văzut această ţarină
Mândră filofosască
Încât nu-i nimeni vrednic
Să se gândească,
Acest domn mare şi bogat,
De la părinţi când s-o rădicat
O luat visteriile
De la împăraţi,
Şi le-o împărţit pe la fraţi.
La care negustorie,
La care preoţie,
La care împărăţie,
La care plugărie.
Căci dacă plugarul
N-ar plugări,
Nici negustorul
N-ar negustori;
Nici preotul
N-ar preoţi;
Nici împăraţii
N-ar împărăţi.
Căci de când
Plugarii plugăresc,
Şi negustorii negustoresc,
Şi preoţii preoţesc,
Din urma plugarului
Toată suflarea se hrăneşte.
Aur, galbeni cumpineşte!
Acest pluguşor,
Pe care ni l-a dat
Dumnezeu Sfântu
Care-o urzit cerul şi pământul.
Jos pe apă l-o urzit,
Sus în slavă l-o suit.
Daţi din gură, măi!
Hăi! Hăi!
Şi la anul cu sănătate!
186

77
Pluguşoru[l]
Aho! Aho!
La domnie la- mpărăţie,
La Domnu ist de gazdă
În samă să ne ţîie
Bucură-te, bade,
Şi te veseleşte,
Cum s-o bucurat Machidon
Când a aruncat
Maica Domnului
Două mere de aur
Cu sara lui SfântuS Vasile
La mulţi ani!
Boieri cu bine!
- Scoală, bade Vasile,
Nu dormi,
Că nu-i vreme de dormit,
D-ai vreme de arat,
La câmpu curat
La mărul rotat,
Unde-i locul dezgheţat
Şi mai bine de arat.
S-o sculat badiţa Vasîle
Într-o Sf[ântă] Joi
Cu pluguşorul
Cu doisrpăzece boi:
Acei dinainte
Cu coarnele poleite;
Acei dinapoi
Cu coarnele prigoi;
Acei de la roate
Cu coarnele pe spate.
Ca să ne facă
D[umne]zeu
Sfântu de ei parte.
Şi o purces bădiţa Vasîle
187
AFC 39, p. 18 – 22
Antoneşti - Cetatea Albă
Inf. Teodor Malanceu
Culeg. Porfirie Oprea

Să-mi are,
Să-mi semene
Valea Rusalimului.
O tras badiţa Vasîle
Brazdă
Cât cu ochii nu vide
Cu urechile n-auze;
Din guriţă-mi şuiera,
Din horapnic îmi pocne;
Îmi şuieră haiduceşte
Şi-mi pocne voiniceşte.
Boii să sile
Lui bădiţa Vasîle
Bine că-i păre.
Pluguşorul
Brazda neagră răsturna
Bădiţa Vasile
Grâuşor că-mi semâna.
Grâu mărunt, cu arnăut,
Ca să-i pară
Lui bădiţa Vasile mai mult;
Grâu de vară cu secară
Ca să iasă
Lui bădiţa Vasile în primăvară.
Grapa grăpuie
Grăuşoru din urmă răsăre.
Mi-au arat badiţa Vasile
Şi mi-au semănat,
Tot câmpul că mi-au terminat.
La jupâneasa gazdă
Că s-o-nturnat,
La lună, la săptămână,
S-o pus bădiţa în cale,
Să facă o primblare
Să vadă pâinile de mari.
A luat bădiţa Vasile
Un cal graur
Cu şaua de aur
Cu pilizi până-n pământ
Cari făcea douăzeci şi doi
Cum n-am mai văzut noi:
Negru ca corbul,
188

Iute ca focul;
Când călca,
Scânteie vărsa
Lui bădiţa Vasile
Bine că-i părea
Bădiţa Vasile
Pinteni calului că-i da
La câmp îmi pleca
Grâuşoru aşa de mare era:
În pai cât strestia,
În spic cât vraghia.
Bădiţa Vasile în mijlocul ogorului îmi pleca,
Calul îmi priponea
Într-o scară să lăsă,
Un spic care mai mare
În mână mi-l apucă
Spicul se fărâmă
Bădiţa Vasile se înspăimântă.
La jupâneasa gazdă se-nturnă.
Leliţa pe bădiţa Vasile
Când îl vedea venindu-mi
Ca ploaia huindu-mi,
Ca tunurile tunându-mi,
Ca fulgerele fulgerându-mi,
Ea din păpuci plescăind,
Din rochiţă folfăind,
Mi-a işît lui
Bădiţa Vasile înainte,
L-o apucat în braţe
Şi l-o muşcat din faţă
Şi-io părut că-i varză;
Ş-o muşcat din bărbie,
Şi-o părut că-i lămâie.
Bădiţa i-o cuvântat
-Bre femeie! Bre femeie!
Ci să facem noi,
Grâul nostru o să peie?!
Da leliţa lui bădiţa
Aice o cuvântat:
-Bre omule!
C-om face cum om pute
Şi grâu om ave.
189

Pleacă în târg în Bârlad
Şi cumpără śer şi oţăl
Şi du-te la meşteru cu el
Ca să-ţi facă seceri din el.
Bădiţa Vasile
Pe cal graur o încălecat
La Bârlad au plecat,
Śer şi oţăl mi-a cumpărat.
Pe Gavril ţiganul l-o luat
Unde mi-l găse,
Jos mi-l pune!
Gavril ţiganu de frică
Seceri că-mi făce
Mi-o făcut secerele
Cu mănunchi de floricele,
Cu dinţi de viorele
Ca să-mi taie flăcăi
Şi fete grâul cu ele
Bădiţa Vasile le-o luat
La jupânească gazdă
S-o-nturnat
S-o pus cu leliţa,
Bădiţa în cale
Să strângă pânea mai tare
Leliţa lui bădiţa i-o cuvântat:
- Pleacă într-aeste sate
Apropiate
Şi strânge vro câţiva śini
Vecini
Cu vro câţiva
Oameni mai bătrâni
Ca să fie clacă deplini.
Bădiţa pe leliţa o ascultat
Într-aeste sate o plecat
Şi-o strâns vro câţiva sini veşini
Cu vro câţiva oameni mai bătrâni
Mult bădiţa Vasile
N-a stat şi s-o gândit,
Că mai bine o nimerit
Unde să puie claca.
Mi-o pus-o
În capătul pământului
190

În bătaia vântului
Vântu mi-o abure
Claca mi se sile
Lu bădiţă Vasile bine că-i păre
Toţi flăcăii şi fetele
Îmi secera cum secera,
Iaca, în mijlocul clăcii,
Era o babă bătrână
Cu secerea frântă,
Din cap strâmtă:
Îmi secera snopeşte
Şi-mi pune clăieşte.
Din claie în odobaie
Din odobaie în făţare
Domnul Sfânt
Să ne ţîie în seamă!
Iar leliţa lui bădiţa
I-o porunśit:
-Pleacă în târg la Galaţi
Şi cumpără douăsprăzăce iepe
Sure iepe,
Cu copite de alamă,
Îmi calcă bine peste samă;
Cu copite de argint,
Calcă bine la pământ!
Când îmi călca,
Bălţile-mi seca,
Lu bădiţă bine că-i părea.
Cu picioarele îmi strope
Cu nările îmi feleuza
Cu urechile-mi
Saci vargaţi îmi lega
Bădiţă Vasile a încărcat
Douăsprăzăce cară
La haita de moară.
Haita de moară când a văzut
Că este cară în pohoare,
O plecat în lumea cei mare
Pi deal, pe costişe,
Să pască floare de brânduşi;
Pi deal, ca nebună,
Să pască floare de căpşună.
191

Zău că, bade din casă,
Nu-i minśiună.
Iar moraru, meşter mare,
Cu luleaua în dinţi
Cu ochii beliţi,
Cu brâul de lână,
Cu ciocanu-n mână:
- Par , par, par,
Nea, nea, nea!
Moara-mi sta şi se uita
Dar moraru, meşter mare,
Mi ş-o apucat moara din scoc
Şi o dat-o la loc!
Şi o trântit un ciocan în şele
De o crâşnit moara din măsele
Şi o stricat două ouă
Şi o făcut moara
Puţin mai nouă;
Şi o uns-o cu slănină
Şi a dat-o pe făină.
Şi nu măcina cum se macină,
Da măcina aur şi mărgăritar
Pe la curţile Dumniei voastre,
Boieri mari!
Şi a făcut bădiţa Vasile sacuşeau
De fălioară (făină)
Şi l-a pus în căruśiau
Şi-o plecat
La giupâneasa gazdă
Jupâneasa gazdă
Cum mi l-o văzut
Pe Bade Vasile venind
O plecat la Nicu Niculeni
Peste Prut
Şi i-o luat o sîtă împrumut,
Şi nu i-o plăcut
Şi o plecat la casa cei mare
Şi a luat o sîtă de nagară
Şi o făcut un colac
Mândru frumos
Ca faţa
Lui Domnu Iisus Hristos
192

Cu zahar înzăhărit
Cu cinci galbeni înśipt
Ca pentru noi
Plugarii de afară pregătit
Şi iar v-am mai ura,
V-am mai ura
Dar mi teamă c-om însera
C-avem să trecem
O pădure deasă
Unde şăd lei paralei
Şăd cu gurile căscate
Cu limbile scoase
Şi ne mănâncă de spate!
Şi ne mănâncă
Fetele nepupate
Că se pupă greu,
Bată-vă Dumnezău!
Amin, boieri, să vă fie,
Cu dar şi cu veselie,
La anu cu sănătate!
AFC 41, p. 8 – 19
Cair - Cetatea Albă
Inf. Mantea Ion, 49 de ani
Culeg. Serghei Ciocanu
78
Dimineaţa, de la orele 3 - 4 încep copiii să umble cu Semănatul.
Se strâng grupuri de cinci - şase la un loc, iau sămânţa de grâu,
orz sau porumb în buzunare şi se duc prin sat, din casă în casă
şi, unde găsesc uşa descuiată, intră în casă şi-l seamănă pe
stăpânul casei, zicând:
Să trăiţi la mulţi ani fericiţi,
Să dea Dumnezeu să rodească grâu orz etc.
În ajunul Anului Nou copiii umblă cu uratul. Iar flăcăiii ... se
maschează ... Iar o parte îşi fac un buhai din putine şi se duc cu
buhaiu.
AFC 32 p. 18 - 19
Cair - Cetatea Albă
Culeg. Vasile Iacovlev
193

79
Pluguşor:
Aho! Aho!
La domniie, la împărăţie,
Ca domn ist de gazdă
În seamă nu ştie!
Bucură-te, bade, şi te veseleşte
Cum s-a bucurat Machedon
Când i-o aruncat
Maica Domnului
Două mere de aur!
Cu seara lui Sf[ântu] Vasile,
La mulţi ani cu bine!
Cercei şi clopoţei,
Ia mai roata, mă flăcăi!
Scoală, scoală, bade,
Nu dormi,
Că nu-i vreme de dormit,
Da-i vreme de arat,
La câmp curat,
La mărul rotat,
Unde-i locul dizghiţat,
Şi-i mai bine de arat.
Cercei şi clopoţei,
Ia roata, măi flăcăi!
S-a sculat bădica Vasile
Într-o Sfântă Joi
Cu pluguşuru
Cu doisprezece boi.
Acei dinainte
Cu coarne poleite;
La cei dinapoi,
Coarnele prigoi;
Acei de la roate,
Cu coarnele în spate,
Ca să ne facă Sf[ântul] D[umne]zeu parte.
Şi-o purces badiţa Vasile
Să-mi are, să-mi samene,
Valea Rusalimului,
Dealu Guralimului
A tras badiţa Vasile o brazdă,
194

Cât cu ochii nu vede,
Cu urechile n-auze;
Din guriţa-mi şuiera,
Cu harapnicul îmi pocnea;
Îmi şuiera haiduceşte,
Îmi pocnea voiniceşte.
Roata, măi flăcăi!
Boii să silea
La badiţa Vasile
Bine ce-i pare.
Plugul,
Brazda neagră răsturna,
Bădiţa Vasile grăuşor semăna.
Grâu mărunt, arnăut,
Să-i pară
Lui badiţa Vasile mult.
Grâu de vară, cu secară,
Să iasă lui badiţa-n primăvară.
Grapă că-mi grăpuie,
Grâu din urmă răsăre.
Mi-a arat badiţa Vasile
Roata, măi flăcăi!
Şi mi-a semănat,
Tot câmpul mi-a terminat,
La luna, la săptămâna,
S-o pus badiţa cu leliţa în cale
Să facă o primblare,
Să vadă pânele de mari.
A luat badiţa
Un cal graur,
Cu şaua de aur,
Care facea douăzeci şi doi,
Cum n-am văzut noi.
Negrul ca corbul ,
Iute ca focul,
Când calca,
Scântei vărsa.
Lui badiţa bine îi părea.
Ia roata, flăcăi!
Bădiţa pinteni calului dădea,
La câmp îmi pleca,
Grăuşorul aşa de mare era:
195

În pai cât trestia,
În spic cât vrabia.
Bădiţa
În mijlocul ogorului pleca,
Calul îmi propea,
Într-o scară se lasă,
Un spic mare îmi apuca,
Spice se sfărâma,
Badiţa Vasile se înspăimânta.
La jupâneasa gazda se înturna
Roata, flăcăi!
Leliţa pe badiţa îl vedea
Ca ploaia huind,
Ca tunurile tunând,
Ca fulgerile fulgerând,
Iar ea din păpuci plescăind,
Din rochia fâlfâind,
Mi-a ieşit lui badiţa înainte,
L-a apucat în braţă,
Şi l-a muşcat din faţă,
De i-a părut ca o varză;
L-a muşcat din bărbie,
De i-a părut că-i lămâie.
Bădiţa i-o cuvântat:
-Bre femeie, bre femeie,
Grâul nostru are sa peie!
-Taci, bre omule,
Ca om face ce-om putea,
Şi grâu om avea.
Pleacă în târg la Bărlad,
Şi cumpăra śer şi oţel,
Şi du-te la meşter cu el,
Ca să-ţi facă seceri din el.
Badiţa pe cal graur încăleca,
La Bărlad a plecat,
Ser şi oţel a cumpărat.
După Gavril ţigan s-o luat
Unde mi-l găse,
Jos mi-l pune.
Gavril ţiganu, de frică,
Seceri ca-i face.
Mi-o făcut secerele
196

Cu manunchi de floricele,
Ca să taie flăcăii şi fetele.
Badiţa Vasile le-o luat,
La leliţa s-o întornat,
S-o strâns leliţa
Cu badiţa-n cale,
Să strângă painea mai tare.
Roata, flăcăi!
Leliţa lui badiţa
I-o cuvanta[t]:
-Pleacă în aieste sate
Apropiate
Şi strânge câţiva
Vecini voinici,
Cu vreo câţiva
Oameni bătrâni,
Ca să fie clacă deplin.
Badiţa pe leliţa o ascultat,
Într-aieste sate apropiate
A plecat
Şi-o strâns câţiva śini vecini,
Cu câţiva oameni mai bătrâni.
Mult badiţa a stat şi-o gândit,
Că mai bine o nemerit,
Unde să-mi puie claca?
Mi-o pus-o
În capătul pământului,
La bătaia vântului.
Vântul când abure,
Clacă se silea,
La badiţa Vasile bine îi parea.
Toţi flăcăii şi fetele
Îmi secera cum se secera.
Iaca, în mijlocul clăcii
Era o babă bătrână.
Cu secere frântă,
Din cap strâmta:
Îmi secera snopeşte,
Îmi pune claieşte.
Din claie în odobaie,
Din odobaie în faţarie.
Domnul să ne ţie în seamă.
197

Cercei şi clopote,
Roată, flăcăi!
Iar leliţa lui bădiţa
I-a cuvântat:
-Pleacă în târg la Galaţi
Şi cumpără douăsprăzăce iepe sure
Iepe
Cu copite de alama,
Care calcă bine în samă;
Cu copite de argint,
Calcă bine la pământ.
Când îmi calca,
Bălţile îmi seca,
Lui badiţa bine îi părea.
Cu picioarele stropşesc,
Cu nările-mi feleza
Cu urechile în saci îmi baga.
Bădiţa a încărcat
Douăsprăzăce care
La haita la moară.
Haita di moară,
Când a văzut aieste care,
A plecat în lumea mare,
Pe deal, pi costiş,
Să pască floare de brânduş/pranduş.
Pe deal nebună,
Să pască floarea de capşună.
Dar moraru meşter bun,
Cu lelea în dinţi,
Cu brâul de lână,
Cu ciocanul în mână,
Par, par şi nea, nea, nea,
Moara îmi sta şi se uita.
Dar morarul, meşter mare
Mi-a apucat moara din seva
Şi-a dat-o la loc.
Şi-a trântit un ciocan în şele,
De scraşnit moara din măsele.
Şi-a stricat nouă ouă,
Şi-a făcut moară nouă.
Şi-a uns-o cu slănină,
Şi-a dat-o pe făină.
198

Roata, măi flăcăi!
Şi nu macina cum se macina
Da macina aur şi mărgăritare
Pe la curţile d[umnea]voastră, boieri mari!
Şi-o făcut badiţa Vasile un săcuşan faină,
Şi l-o pus în caruşan,
Şi-o plecat la jupâneasă gazdă.
Jupâneasă gazdă când o văzut venind,
A plecat la Neculai peste Prut,
Şi-o luat o sâtă împrumut,
Şi nu i-o plăcut.
Şi-o plecat în casă sei mare,
Şi-o luat o sâtă de negară.
Şi-o făcut un colac frumos
Cu fata lui Iisus Hristos.
Cu zahăr înzăhărit,
Cu mere îndulcit,
Şi cu 10 galben înşipt,
Ca pentru plugari gatit.
V-am mai ura, v-am mai ura,
Dar ne temem c-om însera.
C-om trece o pădure deasă,
Unde şed lei paralei,
Şăd cei gurile căscate,
Cu limbile scoase,
Şi ne mănâncă de spate,
Şi rămân fetele nepupate.
Că se pupă greu,
Bată-le Dumnezeu!
Amin, boieri, să ne fie,
Cu dor şi cu veselie,
La mulţi ani cu sănătate!
AFC 32 p. 20
Cair - Cetatea Albă
Inf. Arhip Folică
Culeg. Vasile Iacovlev
80
„La noi copiii ies la ora unu şi se duc pe la casele oamenilor
urându-i de Anul Nou. Seamănă sămânţa prin casă şi zicând din
gură:
Să trăiţi,
Să-nfloriţi
199

Ca mierii,
Ca pierii,
În timpul primăverii;
Ca toamna cea bogată,
De toate îndestulată.
Şi umbă până la răsăritul soarelui, până la ieşirea din biserică.
AFC 34 p. 17
Caira - Cetatea Albă, 1930-1931
Culeg. L. Decencu
81
Cu pluguşorul umblă tot flăcăi cari nu vor să se ducă cu capra.
Se strâng vro 6 – 8 inşi: unul, bereza, cu clopot care urează, altul
cu buhaiu, altul cu cutia cu bani, alţii cu haragul cu colaci, alţii
cu harapnice, însă nu în tot timpul unul are această obligaţie şi
se schimbă la rând, afară de şef, bereza.
Pluguşorul
Aho! Aho!
La Domnie, la împărăţie,
Că-i mai mare bucurie.
La Domnul ist de casă
Cu bun să ne glăsuiască.
Să vă hăim una modovenească
- Se poate, hăiţi! (stăpânul)
- Buna vreme, bună vremea
Cu seara lui Sf[ântul] Vasile
La mulţi ani, boieri, cu bine,
La pahare pline,
La cuvinte bune,
La făclii aprinse,
Cercei şi clopoţei
Roata, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
S-a sculat Domnul ist de curte
S-o spălat,
La icoane s-o-nchinat
Într-un grajd de piatră a intrat
Şi a scos un cal graur
Cu şeaua de aur
Cu scălele de tunuri,
Cu frâu de fluturi.
Iute ca focul,
Negru ca corbul.
200

Pe unde călca,
Scântei vărsa.
Cercei şi clopoţei,
Roata, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
S-a dus la târg la oraş
Şi a cumpărat 10 – 12 juncănaşi
La ei priei,
La coadă codălghei
La coarne bogăţei
La trup câte o sută cincizeci de lei.
Cercei şi clopoţei,
Roata, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
S-a dus dus în mare dealul Rusalimului
Arat-au valea Guralimului.
Cât cu urechile n-auzai,
Cât cu ochii nu vedeai.
Brazda neagră răsturnăi
Grâu roşu şi vărsa
Grâu mărunt cu arnăut
Ca să se facă mai mult
Grâu de vară
Cu săcară
Ca să iasă în primăvară
Cercei şi clopoţei,
Roata, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
S-a dus la lună
La săptămână
Să-mi văd grâiele de bune
Coapte ca aluna
În pai cât trestia,
În spic cât vrabia,
În grăunte cât mazărea.
S-a plecat de călare
A luat un spic
Care a fost mai mare.
În palmă l-a frecat,
Şi mai tare s-a speriat,
Că-s bune de secerat.
Altul în loc când mi-a luat,
201

La stăplâna în poală a aruncat.
Stăpâna de părere bună
Muşca din bărbie,
Părea că-i alămâie
Muşca dein faţă,
Părea că-i covarză.
Cercei şi clopoţei,
Roata, mai flăcăi!
Hăi! Hăi!
A stat Domnul şi-o gândit
Că mai bine o nemerit
S-a purces la târg la Mogilău
A cumpărat ser şi oţel,
S-a dus la meşter cu el.
O făcu 99 de secerele,
Cu mănunchiuri de floricele,
Ca să taie bine grâne cu ele.
O strâns nepoţi şi nepoţele
Şini şi cu vecini,
Vro câţiva oameni bătrâni.
Făcut-au o clacă mare,
Nu prea mare
Ca de şapte sate de late.
Cum era o fată bătrână
Cu secerea bocârnă,
Cum secera,
Lumea se munstra.
Când punea clăieşte,
Hodăgheşte
Din hodobaia pe făţarea
Făţarea de alamă
Hristos Sfântu bagă samă.
Cercei şi clopoţei,
Roata, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
A stat Domnul şi a gândit
O scos 10 – 12 iepe,
Suriepe,
Cu copitele de argint,
Calcă bine la pământ.
Cu potcovele de alamă,
Calcă peste samă.
202

Cozile feleuza,
Cu nările vânt îşi trăgea.
Argăţăi prin saci,
Vargaţi mi le petrecea
La puica de moară mi-l gătea
Puica de moară când l-a văzut
Atâtea în pohoară
Ş-a purces la lunca mare
La lunca la costişică
Să-mi pască brâduşica.
La deal, la pârlog,
Să-mi pască foaie de drop.
Da morariu meşter mare
Cu o scărişită de târâtă pe porteţă
Tpruru, tpruru şi nea, nea, nea,
Moara sta şi se uita
Şi ni-i scărtina,
Şi în coş turna.
I-o dat un ciocan în şele
O crăşnit din măsele.
Dat-au chile de făină
Aur, mărgărintar
Cercei şi clopoţei,
Roata mă flăcăi!
Hăi! Hăi! ...
În curţile Dumneavoastră, boieri mari.
Făcut-au un colac
Gros cât tiatra,
Înalt cât roata.
Cu zahăr zăhărit,
Cu mierea îndulcit.
Ca pentru Domniile voastre, boieri, gătit
Au făcut altul mai mic
În patru împletit
Cu vo câţiva pictaci în şipt
Ca pentru noi plugarăşii gătit.
Daţi-ne, mă rog, un gălbănaş de aur,
Să-ne frecăm plugul în luna lui Faur.
Că nu se ferică cu una cu două,
Cum vi se pare vouă,
Dar i-l ferică 3 flăcăi
Ana tarali
203

Din fundul tarapanali.
Cu pila îl pileşte,
Cu ciocanu îl bocăneşte,
Pentru plugăraşii de-afară îl găteşte.
A avut o săgeată,
De meşter lucrată.
Trasă în sus nu merge,
Trasă în jos
Într-un pâlc de pomuleş.
Porumbeii unul câte unul,
Doi câte doi,
Până cu dousprezece s-au făcut.
Cercei şi clopoţei,
Roata măi flăcăi”
Hăi! Hăi!!!
Aşa se-mprăştie boalele rele
De la curţile Dumneavoastră, boieri mari.
Daţi, boieri, colaci şi cu pictaci,
Că vă stricş boii pragu.
Cercei şi clopoţei,
Roata, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!!!
Bună seara,
Bună seara,
Cu sănătate la mulţi ani, boieri mari!
AFC 34 p. 18 – 27
Caira - Cetatea Albă
Culeg. L. Deceacu
82
Capra joacă ... dacă termină joaca apoi unul din ei începe să zică
o urătură (pluguşor) dacă a terminat, apoi omul le dă un colac
mare şi ceva parale; îi cinsteşte cu vin (pe unii, care sunt rude)
Ei mulţumesc ieşind şi urându-i mulţi ani şi fericire să-i dea
Dumnezeu, iar dacă are fată îi urează petiţitori mulţi şi norcoşi şi
aşa mai departe şi aşa umblă toată noaptea flăcăii.
AFC 33 p. 16
Moldova - Cetatea Albă
Culeg. Nicu Gh. Boiagi
204

83
Pluguşorul
Seară, seara din această seară
Să vă paie bună şi uşoară
C-asta-i seara lui Sf[ântul] Vasile
Care aveţi să petreceţi, boieri,
Întru mulţi ani cu bine.
Am venit cu întrebare mare
Cercetare la domnul
Şi la împăratul măriei sale
La domnul
Şi la Împăratul Împărăţiei sale.
S-a putea să arăm
Pe dinaintea curţilor dumneavoastră,
Cinstiţilor boieri mari!
Să vă lăsăm
Multă voie
Sănătate
Bunătate
În curţile acestui frate
Alivan şi gheorghivan
Să fie di aşternut la boieri în divan.
Acest domn mare şi bogat
De toată lumea lăudat
Unul filosof/filosoc Vasile
Care scrie aşa de bine
Şi ne pare şi nou bine
El de când s-o ridict
Mult bine c-o apucat,
Şi de acest bine nu s-o îndestulat
O purces să iei lumea toată.
Lumea toată că luă
Boieri mari că prădă
De turme de oi,
De pluguri cu cai,
De hezmeli de bani,
Ca de la boierii cei mari
Şi a pus slugile ş-ara,
Şi tot grâul semăna
Ara în piatră şi-n nisip
Se făcea aur şi arvint
Şi era la lune de podoabă
205

Ara în pământ negru nisipos
Se făcea grâu mândru8 şi frumos
Şi era la toată lumea de folos
Filosof Vasile a zis
De-ar da Dumnezeu
Luna aceata de vine
O ploaie rauă, mană dulce
În toată vremea hrana aduce
Şi o dat D[umne]zeu ploaie sloată
Di s-o fcut pânea bună toată
Cele de vară înălbea
Fiindcă soarele răsărea
Cele de toamnă înspica,
Faţa Domnului mira.
Iar filosof Vasile tare se bucura.
O scos un cal graur,
Cu şaua de aur,
Cu scările de argint,
Cu frăile de mărgărint.
Şi pe cal o încălecat,
Şi la târg a plecat,
La târg la Mogilău,
Să cumpere fier şi oţel.
Şi o cumpărat nouă ocă de fier,
Şi nouă mari de oţel
Şi s-a dus la Mitrofan ţiganul,
Care bate bine cu ciocanul .
Şi l-a poruncit să facă
Seceri secerele
Pentru fete tinerele;
Seceri zgrimţoroase,
Pentru babe arţăgoase.
Şi una cu coada de ciocălău,
Ca să secer şi eu .
Iar filosof Vasile
Pe scară de argint mi-o călcat,
Cartea în mână mi-o luat,
Cu gura mi-o citea,
Cu mâna scria.
Scrie cărţi,
Şi trimite în părţi
Scrie cărţi cu nume
206

Şi le trimite în lume
Să vină săcerători la pâne
Secerători la pâine vine,
Ca o ploaie mare huie,
Şi face întrebare
Mare cercetare
De ţărma mării sale
Sau suit în munte D[oam]ne vezi mss
Toată lumea să vede
S-a uitat la vale
A văzut tărnă filozofică
Ca nimeni cu gândul
Să nu gândească
Însă filosof Vasile
De bucurie
A început să împartă
Osinele pe rând
La cine boierie,
La cine dăscălie,
La cine plugărie.
Şi ne-a dat şi nouă
Acest pluguşor de argint
Cu coarnele de mărgărint
Care este şi azi pe pământ.
Că dacă n-ar fi plugar să plugărească
Nici boieri să boierească
Şi nici Domn ca să domnească
Ca plugaria ce mai este
Aur galben cumpăneşte
Toată suflarea
De pe urma plugului se hrăneşte.
Eu cu angel îmi vorbesc
Sunt un crai filosofăsc.
Primiţi,vă rog, acest greu
Că şi noi suntem fii de crai
Că nu-i pe voia omului,
Ci-i pe aria Domnului.
Care a urzit cerul şi pământul
Trăiască D[om]nul Sfântul
Numai cu rămân cu cuvântul.
207

208
AFC 33 p. 17 – 20
Moldova - Cetatea Albă
Inf. Manale Dobrdă, 21 ani
Culeg. Nicu Gh. Boiagi
84
Pluguşorul copiilor
Scoală, scoală, bade Vasile,
Nu căta că-i ger şi-nhgeţat
Scoate plugu la arat;
La arat, la semănat,
La câmp curat
La mărul rotat
Unde-i drag voinicului d-arat.
Badea Vasile s-o sculat
Într-o sfântă joi
Cu plugul cu 12 boi
Cei de la roate
Cu coarne împreunate
Cei de la prihon,
Cu coarnele de afion;
Cei dinainte,
Cu ste în frunte.
Hopuri, hopurele,
La mulţi ani
Cu floiricele!
AFC. 33 p. 22 – 23
Moldova - Cetatea Albă
Inf. Emilian Chetraru
Culeg. Nicu Gh. Boiagi
85
În ziua de Sfântul Vasile pe la ora 2 după-masă încep să vie
copiii pe la geamuri şi să zică „da să hăini”, iar gazda le
răspunde da sau nu.
Aşa umblă toată ziua până seara, iar seara se duc la casa unuia
din copii şi-şi împart banii, iar colacii şi-i ia fiecare acasă.
De cum a înserat încep să umble flăcăii care au câte un clopot şi
câte un buhai ... aşa umblă până de către ziuă. Prin zorile zilei se
duc la casa unuia din ei unde împart banii şi colacii. A doua zi,
adică în ziua de Anul Nou dimineaţa pe la răsăritul soarelui
încep să vie copiii. Ei se grăbesc cât mai dimineaţă să meargă pe

la casele oamenilor, căci la noi e obiceiul să umble cu sămănatul
numai cât stă preotul în biserică. După ce a ieşit, nu se mai
umblă cu semănatul.
Intrând în casă, ei zic „Să crească grăiele şi mălailele şi
păpuşoaile şi la anul cu sănătate.”
Iar gazda le dă câte un covrig sau câte o nugă sau bani şi ei
pleacă şi aşa umhlă până iese preotul.
AFC 33 p. 21 – 22
Moldova - Cetatea Albă
Culeg. Nicu Ghe. Boiagi
86
[Pluguşorul]
... Copiii, flăcăii, chiar şi căsătoriţi, obişnuesc de a umbla cu
pluguşorul. Copiii încep tot atât de devreme ca şi cu colindul, de
la orele douăsprezece, iar flăcăii şi însurăţeii se pregătesc mai
bine. Cetele flăcăilor sau ale însurăţeilor sunt cu mult mai
frumoase ca ale copiilor. Acestea îşi fac dintr-o putină un buhai,
un bici mare, un felinar, pe care îl poartă sus pe un băţ lung.
Apoi iau un lanţ cu ei un fluier, o harmoşie şi vreo doi trei din ei
se maschează. La fiecare stăpân, când intră în curte, fiecare
începe să-şi execute rolul. Unul începe a zorgăni din lanţ şi a
striga la boii pe care nu-i au în realitate, aho, aho. Altul începe a
cânta din fluier, celălalt din harmoşcă, celălalt trosneşte din bici,
doi trag buhaiul, unul urează, iar cei doi mascaţi stau cu dinţii
rânjiţi în geam ca să-i vadă stăpânul. În felul acesta se petrece
seara cu uratul.
AFC 302 p. 5, 12 – 13
Noul Caragaci - Cetatea Albă, 1932
Culeg. D. Condriuc
87
[Semănatul]
Copiii nici ei nu dorm până dimineaţă, se scoală încă pe la orele
patru, cinci şi încep a umbla cu sămănatul, spunând următoarele
cuvinte:
„Mere ca pere
Prin mijlocul verii,
Să vă trăiască conii şi boii şi D[umneavoa]stră.
AFC 302, p. 14
Noul Caragaci - Cetatea Albă, 1932
Culeg. D. Condriuc, 1932
209

88
Un alt pluguşor
Bună seara la Sf[ântu] Vasile
La mulţi ani cu bine
Scoală, bade, nu dormi
Că nu-i vremea de dormit
Da îi vremea de plugărit
La câmp curat, la măr rotat
Unde Dumnezeu ne-a arătat
Roata, flăcăi!
Hodinitori, hodinitori, boieri mari
Da de pluguri nu mai gândiţi
Căci noi de aseară am arat
Un arat dealul Garalimului
Şi valea Rusalimului
Şi am dat într-un colţ de os
De s-a făcut plugul praf şi pulbere
Roata, flăcăi!
Şi apoi nu s-a găsit nimeni să-l dreagă
Numai feciorul Hargiului Catargiului
Din fundul pământului
Negru ca corbul
Când te uitai la dânsul
Te umfla râsul
Cu ciocanu-n mână
Cu brâul de lână
Cu ciocanu ciocănea
Cu chila chilea
Badei pe brazdă plugul îi punea.
Brazdă neagră îi răsturna,
Grâu mărunte revărsa;
Cu grapa grapa
Grâu din urmă răschica
S-o sculat badea într-o dimineaţă
Pe ochi negri s-o spălat
În grajd de cheatră c-o intrat
Roata, flăcăi!
Şi a scos un cal graur
Cu şeaua de aur
Cu frâul de mătasă
Cât vita de groasă
Pe băltag s-o răzămat
210

Pe murgu s-o aruncat
Şi s-o dus la plimbare
Să vadă pânea cât de mare
Pânea de diparte îngălbenea
Şi de aproape înroşea
Bade bine că-i părea
Roata, flăcăi!
Ş-o plecat badea de călare
Ş-o rupt trei schicuri care mai mari
În mână le-o frecat
În buze le-o suflat
În buzunar le-a aruncat
La femeie acasă că le-a arătat
Ca să facem măi femeie?
Pâinea noastră să prăpădeşte
Taci, bărbate, nu te înspăimânta
Pânea noastră cu ajutorul lui D[umne]zeu în hambar va aşeza
Badea vorba asta o ascultat
Pe negru a încălecat
În târg la Vâlcov a intrat
Şi s-o dus pe uliţa cea mică
Şi n-o folosit nimică
Că dughenile-s încuiate
Cu şină nu răzănă
Că mor jidanii de ciumă.
Şi s-o dus pe uliţa cea mare
Şi o găsit cer şi oţel
Şi a dat la Vasile ţiganu
Care bate bine cu ciocanu
Să facă 12 secerele
Cu mănunchi de floricele
Să-mi cie şi mie dragă să lucrez cu ele
Hai roata, flăcăi!
Erea o babă bătrână cu salba lăsată pe şele
Cu mâna dreaptă secera
Cu mâna stângă snopi lega
Şi în clăi le aşeza
Din claie în hodobaie
Din hodobaie pe făţare
Din făţarea de alamă
Numai unul D[umne]zeu o ţine în seamă.
S-o dus badea la Siret
211

Şi a ales nouă iepe,
Sure iepe
Ca de nouă ani sterpe
La copite potcovite
La nări zugrăvite
Ca de harman gătite
Cu picioarele treierau
Şi cu urechile în sac turnau
Hai roata, flăcăi!
A încărcat badea 12 care în povoare
Şi se gândea la cine să ducă la moară
Să ducă la moară la Vlădică
Unde se trag 12 ţigani de chică
Pentru un boţ de mămăligă
Să ducă la moară la Hârlău
Dar morarul meşter mare
Di meşter ce era
Nu putea nerticu înfunda
A luat chilaul cel mare
Şi a lovit morăriţa în şăle
Şi o uns-o cu slănină
Şi a dat-o drumul la făină
Nu curge nici făină, nici tărâţe
Numai aur şi argint
De n-am mai văzut de cât/când sunt
Hai roata, flăcăi!
S-o sculat lelea Piranda
De pe un pat rotat
Şi se uita pe ocheană
Dacă nu vine badea de la moară
Dar badea vine de la moară cu 12 care
Din harapnice trosnind
Jugurile trosnind
Boii răgând
De abia la deal scoţând
O intrat lelea atunci în cămară
Şi a luat sâta cea unsă cu năgară
Şi a făcut un colac de secară
Pentru fetele care se trag
De o altă seară cu chica afară
O intrat lelea în camară
Şi a luat sâta cea deasă de mătasă
212

Şi a dat în sâtă şi în covată
Şi a făcut colacu-ndată
E mare şi nu prea mare
La chiatra morii măsurat
Cu zahăr înzăhărit
Cu miere îndulcit
Pentru noi plugătorii de afară îi gătit
Noi vom veni şi colacul om lua
Drumul în iad c-om apuca
Cu Dumnezeu ne-om întâlni
Dumnezeu în rai ne-o îndreptat
Dar în rai ce am văzut?
Mese întinse şi făclii aprinse
Hai roata, flăcăi!
Pahare pline ca pe astă lume
Încă ce am mai văzut?
Şi pe mândra mea
Cu rufa cea mai rea
Către stele bortă mănunţele
Către soare bortă mare
Către Ţara Ungurească
Nu le poate nimi să le sorotească
A mai ura, a mai ura, boieri mari,
Dar daţi-ne câte o copeicuţă
Să ne cumpărăm câte o măntăluţă
Că vine o ploaie mare
Şi plugarii n-au mantale
Că vine o ploaie mică
Şi plugarii n-au nimică
Daţi-ne câte un bănişor
Să ne cumpărăm câte un boldişor
Să dăm la boi în curişor
Să meargă mai iutişor
Să nu înserăm pe la curţile D[umneavoa]stră
Da să înserăm pe la bordeuţele noastre
Cele înalte luminate
Şi cu sindrilă şindrilate
Hai, roata, flăcăi!
Cu baligă de măgar lipite
Şi cu baligă de vrahie incristite
Da am mai ura, am mai ura
Dar nu suntem de pe aici de pe colo
213

Da suntem de unde-i mâţa potcovită
Şi gâsca îmbrobodită.
Cu nouă ocă de cer şi nouă de oţel
Şi încă se plânge că e unu gol.
De unde mâţa suflă în foc
Şi apa îngheaţă în tioc
Hou, murgaci, că nu mai poci
Daţi colacul şi pitocul
Că vă stricăm cu boii pragul.
AFC 302 p. 17 - 21
Noul Caragaci - Cet atea Albă
Inf. Gerasim Gr., 35 de ani
Culeg. D. Condriuc
89
În ziua de Sf[ântul] Vasile, la noi în sat se umblă cu pluguşorul
şi cu semănatul. Cu semănatul se umblă în dimineaţa Anului
Nou i umblă copiii mici de la 4 - 8 - 10 ani. Ei umblă din casă în
casă, cu câte o traistă mare la şold în care strâng: covrigi, nuci,
bomboane, lucumi (nişte bucăţi mici de pâine, care au înăuntru
brânză, magiun sau carne). Copiii pe lângă asta mai au şi câte un
buzunar plin cu orz sau porumb. Odată intraţi în casă, ei
pronunţă formula: "Sănătatea Noului An şi la anul cu sănătate!”
În acest timp ei aruncă sămânţa pe jos cu toţii, ca şi cum ar
semăna.
Ei sunt plătiţi de către gospodine şi apoi pleacă mai departe. Cu
pluguşorul umblă atât copiii mici cât şi cei mari.
Ei sunt pregătiţi ca şi la colind. Umblă ziua şi noaptea.
Fetele nu umblă la noi cu pluguşorul, nici cu colindul.
AFC 36 p. 4 - 5
Purcari - Cetatea Albă
Culeg. Dumitru Păpuşoi
90
Pluguşor
Bună vremea, bună vremea,
Cu seara lui Sf[întului] Vasile
Să vă fie întru mulţi ani cu bine,
Că afară a înseninat
Şi a întunecat.
Domnul nostru cel bogat,
A scos plugul la arat
Şi o arat la văi cu rouă
214

La munţi înalţi,
La câmpi curaţi,
La vârfuri de munte a semănat
Flori şi mănunte,
Toată sămânţa a semănat,
Toată lumea s-a bucurat.
Şi o sămănat,
Alămaie şi tămaie,
După cum şi-n carte scrie.
Şi alivan să-i fie acestui domn
Mare şi bogat.
De aşternut pe divan
Că acest domn mare şi bogat.
Avea un filosof fiu - numele băiatului urat
În lume
De la care avem şi noi multă părere de bine,
El de la părinţi când s-a ridicat.
Mult bine mi-i apucat.
Pluguri de boi,
Herghelii de cai,
Turme de oi,
Cirezi de vaci.
El inămea slugi
Şi arau piatră şi nisip,
De iera toată lumea de împodobit.
Ara în pământ nisipos.
Şi se făcea grâul mându şi frumos,
Ca faţa D[omnu]lui nostru Isus Hristos.
El atunci, scria cărţi,
Şi trimitea în părţi;
Scria cărţi cu nume,
Şi trimitea în lume,
Cum că la el vrea să fie,
Sub mila Domnului de pâine.
Secerătorii lui când vineau,
Ca vântul vâjâiau
Ca ploaia vuiau,
Iar el, ca un împărat mare ce era,
De secerat se gătea
Se sui pe muntele de Abure,
De unde toată lumea i se vedea.
Se uita la deal şi la vale,
215

Şi vedea o ţarină frumoasă
Stufoasă
De care nimeni în lume
Să se gândească.
De o aşa ţarină mândră şi frumoasă
Cele de toamnă-ngălbenea
Fie-n faţa Domnului,
Fie!
Cele de vară-nroşeau,
Fie faţa Domnului.
El de vrednic ce era,
Destina, într-o zi mi-o secera,
Şi a treia zi, gata era.
Părinţii lui, autnci ieşeau în prag,
Şi se rezimau de cerdac.
Filosof cu plugul să te sileşti,
Şi-n lume să le vesteşti,
Şi să fii îmbrăcat ca pământul,
Şi-mpodobit ca aurul şi ca argintul.
El când auzea aceste cuvinte de la părinţi,
Lua veselie de la împăraţi
Şi dablea pe la fraţi.
La care dădea boierie,
La care negustorie,
Dar nouă ne-a dat
Acest pluguşor de argint,
Împodobit cu aur şi mărgărint,
De aram tot pe acest pământ.
Că pluguşorul îi muncă dreaptă,
Toată suflarea din urma lui se-ndreaptă
Pluguşorul mult plăteşte,
Aur şi argint cumpăneşte.
Manghel se vorbesc,
Crai se lostofăsc,
Primiţi-ne şi pe noi
Ca acest crai,
Că v-am trecut pe sub lună,
Şi v-am adus o voie bună;
Ş-am trecut pe sub soare,
Şi v-am făcut o veselie mare.
Şi să fiţi împodobiţi:
Ca merii,
216

Ca perii,
În mijlocul verii,
Şi ca toamna cea bogată,
De toată lumea lăudată.
Şi de noi plugăraşii câteodată,
Şi la anul cu sănătate!
91
Pluguşor
S-a sculat bădiţa, într-o sfântă joi,
Cu plugul cu doisprezece boi,
Ş-o arat dealul Garalimului,
Văile Rusalimului,
În lungiş şi-n curmeziş,
Brazdă neagră răsturnând,
Cu borana boronind.
Grâul în urmă răsărea,
Dar şi bădiţa că şi mai bine se veselea.
Iată că la luna,
La săptămâna,
S-a dus badea să vadă grâul.
Grâul era copt, răscopt,
Numai bun de pus în snop.
Bădiţa de pe cal s-a aplecat,
Trei spicuşoare mi-a apucat,
În palmă le-a sfărâmat,
În vânt le-a vânturat,
În băsmăluţă le-o legat,
Şi acasă a alergat,
-Bre fimeie! Bre fimeie!
Grâul nostru-i copt,
Răscopt,
Numai bun de pus în snop;
De a da o ploaie,
Are să-l moaie,
De a da un vânt,
Au să-l culce la pământ.
-Fă, omule, cum îi pute!
Şi-a făcut badea cum a putut
217
AFC 36 p. 11 - 14
Purcari - Cetatea Albă
Inf. Const. Păpuşoi
Culeg. Dumitru Păpuşoi

Şi s-a dus badea la târg la Mojilău
Mai aproape de Chişinău
Şi-a dat la ficiorul Crângului
Din fundul pământului
Să-i facă lui badea sacirele agirele,
La dinţi mărunţele,
Ca nişte copile tinerele,
Să-i fie lui badea drag a secera cu ele.
Şi-o trimes badea şini şi vecinii
Şi vro nouă babe mai bătrâne,
Care ştiu rânduiala la pâine.
Le-a pus din geliştea vântului,
Din capul pământului.
Când capul pământului,
Când geliştea aburea,
Clăncaşilor badii sporul le mergea;
Când geliştea sta,
Clăcaşii badei gurile căsca,
Badea căte un păhărel de vin le arunca
Şi o pus badea clăi din clăi,
Hodobăi din hodobăi.
Şi o mai pus nouă iepe sirepe,
Ca de nouă ani sterpe.
La cochite potcojite,
Cu cochitele sfărâmau,
Cu cozile felezuiau,
Cu dinţii sacii ţineau,
Cu urechea-n saci turnau.
Badii grâu curat,
Ca argintul trecurat
Că-i gătea.
Badea atunci
A pus douăsprezece care-n ponoară,
Şi o pornit la moară.
Dar hoaţa de moară,
Când a văzut atâte care în pohoare,
A pus coada pe spinare,
Şi hai la fuga mare.
-Mai morare, meşter mare,
Fire-ar dracului cine te are!
Pân joi dimineaţa,
De nu mi-a fi făioara rece ca gheaţa,
218

Peste moară te-oi arunca
Vântul te-a lua,
Apa te-a neca
Şi nu ţi-a şti, nici dracul
Din ce se trage moartea ta.
Iar leliţa Marghioliţa
De pe un pat rotilat
Cu picioare de plop nalt,
Cu nişte mâini ghilosite,
Cu nişte tănjeluţe părlite,
S-a dus în casa cea mare,
A luat o sâtă deasă,
De mătase.
A cernut un sac,
Şi a făcut un colac,
În miere îndulcit,
În zahăr, zahărit,
Pentur noi plugăraşii d-afară gătit.
-Daţi colacul şi pitacul
Că vă sfărâmă boii pragul.
92
Un colind de Anul Nou
Scoală, badi, nu dormi,
Că nu-i vremea di dormit
Da-i vremea di arat
La câmp curat,
La măr rotat
S-o sculit badea-ntr-o Sfântă Joi
Cu doisprăzece boi
Şî s-o dus sî ari Dealu Garalimului
Şi valea Ierusalimului
Ş-o arat în lungiş şi-n curmezîş
Brazdă neagră răsturna,
Grău roşu revărsa;
Cu borona borone,
Grâu verdi răsare,
Badii ghini îi pare
Hai şi mai mânaţi, măi!
219
AFC 36 p. 15 - 19
Purcari - Cetatea Albă
Inf. Const. Păpuşoi, fratele culeg.
Culeg. Dumitru Păpuşoi

Hăi! Hăi!
S-o dus badea la luna,
La săptămâna,
Să vadă grâu di copt şi răscopt
El era copt, numa bun di pus în snop.
Di pi cal s-o plecat
Şî trii schici-o apucat
Şi-n palmă li-o frecat
În buză le-o vânturat
Ş-acasă a alergat
Hăi! Hăi!
Şi i-o spus fimeii:
-Bre fimeie, bre fimeie,
Grâu nostru-i copt şî râscopt
Numa bun di pus în snop
Şî s-întreabă badea di fimeie:
- În grâu nostru de-o da o ploaie,
Îl razmoaie;
Di-a da un vânt,
Îl culcă la pământ!
Dar ie o zâs:
- Fă cum îi pute şi du-ti la târg la Mogileşti,
La meşteru cel mai mari
Să facă săcireli
Cu mărunchiuri de floriceli
Şî o strâns clăcani cât mai mulţi
Dar mai mulţi cini
Decât vecini
Hăi! Hăi!
Şî i-o luat
Şî i-o dus
Şî i-o pus
Din capătul pamântului,
Din gelniţa vântului
Când clacanii ostiné
Cati-un stacan di gin li dădé
Şî lor mai bini li-s păré.
Ş-o strâns din snop în snop
Din scârtă-n scârtă
Pân la făţarea cei di alamă
Cari-i ştii numa un domn di samî
Hăi! Hăi!
220

Are badea nouă iepe suriepi,
Când călca, scăpăra,
Cu nările vuntura
Şî cu coada fezaluie
Cu urechile-şi sac turna.
Ş-o-mâncat nouă cară în pogoară
Şî o plecat la moară
Ş-o spus morarului:
-Măi morari, meşter mari,
Să-mi fie făninuţa răci ca ghiaţa.
A doua zi a adus un cer plin cu saci de făină
Ş-o işît fata cei mari, cu sita-n schinari,
C-o sîtă deasă di mătasă
Ş-o umplut-o cu fanina
Şî în casă o cernut-o
Ş-un colac mari o făcut,
Pi roata morii măsurat;
Cu zahăr l-o zăharuit
Cu miere l-o-ndulcit
Pentru cei di-afară gătit.
Ş-o işît fata cei mari
Ş-o rupt colacu-n două
Şî ni-o dat şî nouă;
Şî l-o rupt în trii
Şî i-o dat şî lui Andrii;
Şî l-o rupt-în patru
Şî i-o dat şi lu acel di pi vatră;
Şî l-o rupt-n cinci
Şî i-o dat şî lui acel cu opinci;
Şî l-o rupt-n şasă
Şî i-o dat şî lui acel di pi şăs
Şî-ntr-a şaptea l-o terminat
Hăi şi mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
AFC 43.p. 8 – 12
Râscâeţi - Cetatea – Albă, 1931-1932
Culeg. Nichifor Ciobanu
93
De dimineaţă până-n seară copiii mici umblă cu uratul. Seara
pornesc flăcăii. La fereastra omului, unul din ei care zice că
"citărează" începe:
Scoală, bade,
221

Scoală, nu dormi,
Că nu-i vremea de dormit
Da-i vremea de arat
La câmp curat
La măr rotat
La pământ desfătat
Ia măi roata, măi flăcăi
Hăi, hăi!
S-o sculat bădiţa într-o sfântă joi
Cu un plug cu doisprezece boi
La ii hrinii
La coadă cudălghii
Cei dinainte
Cu steaua-n frunte
Cei de la roate
Cu cozile vărgate
Roata, măi flăcăi!
Hăi, hăi!
Bădiţa ara
Leliţa borone
Grâu din urmă roşu răsăre
Bădiţii de bine ce-i păre
Musteţele să răsuce
Ia-n mai ziceţi, măi
Hăi, hăi!
S-a dus bădiţa
La luna, la săptămâna
Să vadă cum ia fi pâinea
Grâu era copt, răscopt.
În spic ca vrabia
În pai ca trestia
În grăunte cât aluna
Să-l dăi Domnu - ntotdeauna
Roata, măi!
Hăi, hăi!
Bădiţa din scări s-o plecat
Trei spice o apucat
În palmă li-o frecat
În vânt li-o vânturat
Şi la nevastă o alergat
- Măi nevastă, măi!
Ce să facem noi?
222

Grâu nostru are să cheaie
În pai îi ca trestia
În schic ca vrabia
În grăunte cât aluna
Să-l dai Domnu-ntotdeauna
Cercei şi clopoţei
Roata, măi flăcăi !
Hăi, hăi!
- Eu ştiu ce om face?
Badea la grajd o alergat
Pe Murgu l-o-nşălat
Şi la târg o alergat
O alergat ş-o cumpărat
Secerele mlărunţele
Pentru fete tinerele
Şi neveste frumuşele
Şi napoi s-o înturnat
Şi vo trii babe s-o luat
Şi au fugit la săurat
Prin grâu înotau
Grâu secerau
Şi-n hambare-îl încărcau
Şi pe făţare îl puneau
Şi mi-l treierau
În vânt îl vânturau
În saci îl puneau
Şi la moară mi-l cărau
- Mai morare,
Meşter mare
Grâu mi-i de măcinat
În coş de turnat.
Da tălhăroica de moară
Când văzu atâtea cară
O pus coada pe spinare
Ş-o fugit colea la vale
Din a carelor cale
Da morariu mânios
O lua pe luncă-n jos
C-o bardă-n mână
Să-i dăie una-n ţâţână
Cu ciocanu-n brâu
Să mi-o mâie la pârâu
223

Roata, măi flăcăi!
Hai, hai!
Moraru cu ochii sticliţi
Arzând ca jaraticu
Şi verzi ca buratecu
Cu dinţii rânjiţi
Rânjiţi şi ruginiţi
Şi c-un brâu de lână
Mi-o trage cu silă
Şi-i trânteşte una-n şele
Ş-o aşază pe măsele
Toarnă grâu-n coş
Să-mi curgă frumos
Aur şi mărgăritare
În curţile Dumnitale
Boier mare
Roata, flăcăiani!
Hai, hai!
O luat făina
Ş-o dus-o la stăpână
La ea s-o plămădească
Jupâneasa făina cerne
Pâinea plămăde
În cuptor o vâra
Şi vâră colaci şi colăcei
Albi şi furmuşăi
Şi-i scoate roşii ruminei
Şi rupe unu-n bucăţi
Şi mi-l dădea la băieţi
Şi rupe unu-n două
Şi ne dă şi nouă
Şi rupe unu-n trei
Şi dă şi lui Andrei
Roata, măi!
Hăi, hăi!
De cetărat v-am mai cetăra
Da mi-i frică c-om însera
Pe la curţile Dumneavoastră, boieri mari,
Umbrite cu streşinar din busuioc
Să vă fie cu noroc
Ian lăsaţ, măi!
Hăi, hăi,
224

Daţi colacu şi pitacu
Că vă sfărâmă boii pragu
Ho, haram!
Informaţii: p. 44, 51
Şi fac gălăgie până iese gospodarul şi-i pofteşte în casă ca să le
dea un pahar de vin sau să le deie un colac să se ducă cu
Dumnezeu, zicând:
Mă rog primiţi puţinul nostru.
Cel mult va mai da Dumnezeu
Toate astea se fac în seara de Sf. Vasile.
AFC 40 p. 44 - 51
Slobozia - Cetatea - Albă
Inf. Chiril Verebcea 19 ani
Culeg. Filip Şopotean
94
Pluguşorul
Asta-i sera lui Sfântu Vasile
Să vă fie, gospodari, de bine!
Ian lipiţi-vă de perdele,
Şi ascultaţi vorbele mele
Că de când seara am înserat,
Pe mulţi boieri am deşteptat,
Şi lui jupân gazdă de ştire i-am dat,
Că tare mult s-a bucurat,
Două vedre de vin ne-a dat.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Acum un an ce-am renduit,
Plugari la imeaş am ieşit.
Ş-am ales 12 juncănei,
În coadă cudălbei,
În frunte ţintăţei,
Făcea perechea mii de lei.
La jupân gazdă ne-am înturnat,
Boii de am arătat.
Apoi am pornit la arat,
La loc vesel, curat,
De la Dumnezeu Sfântu lăsat.
Ş-am arat:
Marţi fâneţele,
Miercuri piscurile,
Joi dealurile,
225

Vineri dămburile.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Apoi am oprit,
Am dejugat,
Boii la hodină i-am dat.
Dar un haram de boulean
S-a speriat de un ciocârlan,
Ş-a fugit peste văi,
Peste hotare,
Unde-i plâns şi jale mare.
Ş-am trimis pe un blestemat
Nu ştiu în crâşmă a intrat,
Ori de vorbă cu baba a stat,
Că mare poznă s-a întâmplat,
Boul nostru s-a furat.
Roată, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Ce să facem?
L-am lăsat,
Spre curte ne-am înturnat.
Ceilalţi boi pe seamă i-am dat.
Dar un fleac de coconaş
Tot răcnea la noi în obraji,
Pentru boul fugit în Ţara Ungurească
Nu vrea să se plătească.
Noroc că a ieşit jupânu găzdar
Om mai vechi.
De urechi l-a apucat,
În cerdac s-a aşezat,
Toţi plugarii a chemat,
Şi bani în mână le-a dat.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Şi s-a înălţat
Şi a strigat
Pe Ilie Boroganul,
Care era tocmit cu anul.
Şi-a poruncit să-i aducă,
Calul cu potcoave de argint,
Cu coama până-n pământ.
Şi a poruncit să ia taşca de sub căpătâi,
226

Cu bani mari şi mărunţei.
Roata, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Şi a purces la lunca mare,
Că sunt iepe căprioare,
Şi alte multe lighioi,
La urechi cu zurgălăi.
Roată, măi!
Hăi! Hăi!
Şi a purces la lunca mare.
Lunca mare,
Frunză n-are;
Lunca mică,
Frunza-i pică,
Drept în două se despică.
Băiete, să nu-ţi fie frică!
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Iată, pe un fund de ponoare
Cloceşte un drac de cioară,
Cu pliscul cât un bot de oaie,
Cu gura cât o copaie.
Ş-am pus plomp într-o cartuşă,
Şi l-am împuşcat drept în guşă.
Alţii spuneau ca-i un biet păun,
Dar el era o biată lighioaie,
De prin codrii cei pustii venită.
Şi a venit la moartea ei.
Hoticul, flăcăi...
Hăi! Hăi!
Jupân gazdă la oblânc a legat-o,
Spre grâu a pornit,
Să vadă grâul lui;
Dar grâul lui era frumos,
Ca faţa lui Hristos.
De pe cal s-o plecat,
Două spici în mână mi-o apucat,
În palme mi le-a frecat,
În buze le-a vânturat,
Pasări mi s-au adunat,
Care de care mai frumoase,
Şi cu pene lucioase.
227

Numai nu fir a păstrat,
În sân l-a băgat,
Spre curte s-a înturnat.
Roata, măi ...
Hăi! Hăi!
Când a pus firul pe masă,
S-o luminat pământu în casă,
Ca de la o stea frumoasă.
Şi amândoi sfătuia,
Şi a mândoi sfrăsuia,
-Ce-om face noi, nevastă,
Să vedem pâinea acasă.
Ş-om strânge finii şi vecinii,
Şi toţi finii şi vecinii.
Şi când a împănat la secerat,
Seceri nu s-au ajuns,
Ş-a pornit gazda în sus,
La târg la Roşiori,
Ca să cumpere seceri la secerători.
Şi a cotit pe uliţa muntească,
La o dugheană românească.
Dar el era un fierar mare,
Cu sumanu de spinare,
C-un cojocul de piele de câne,
De când era tata mire.
Lucra fier, lucra oţel,
Lucra aur şi argint,
Ce n-are pereche pe pământ.
Şi i-am spus să facă seceritori,
Pentru flăcăii cei tari,
Şi alte mai uricioase,
Pentru babele clonţoase,
Şi altele cu mânerul de ciocălău,
Cu care oi secera şi eu.
Daţi gură, flăcăi ...
Hai! Hăi!
Securile le-a gătit,
La secerători le-a împărţit.
Şi a împănat la secerat.
Cei tineri spuneau:
-Hai să începem din sus,
Că aşa Hristos ne-a spus.
228

Numai ce auzeai şi o babă bătrână:
-Hai să începem mână de la mână
Să facem treabă bună.
Cei tineri înainte secerau
Baba forăia,
Cu moşneagu alăturea.
În snopi lega,
În clăi punea,
Mare forăială ce mai era.
Roata, flăcăi ...
Hăi! Hăi!...
Am mai ura, am mai ura,
Dar ni-i că vom însera
Că nu suntem de ici de pi colé
Ci suntem de la Buza Veche
Unde mâţa streche.
Şi suntem de pe la Mitoc,
Unde toarce baba floc.
Sărbători, boieri, cu bine,
Şi cu ani mulţi în fericire!
Informaţii p. 29
AFC 62 p. 16 - 23
Slobozia - Cetatea Albă
Inf. Ion Palaniuc 25 ani
Culeg Ioan Pubici, Theodor Vartic
95
În seara de Sf[ântul] Vasile, copiii şi feciorii umblă cu hăitul pe
la case. Se întovărăşesc câte 3 - 4 cu câte un bici, buhai, clopot şi
ce mai trebuie pentru urat. Unul din ceată, care ştie o hăitură
mai lungă, se însărcinează ca să ureze pe la case.
Ei sunt răsplătiţi ....[la] hăitură cu covrigi colăcei, bani etc., ba şi
nuci, bomboane.
AFC 42 p. 29 - 30
Slobozia - Cetatea Albă
Culeg Ioan Pubici, Theodor Vartic
96
În ziua de Anul Nou copiii umblă cu semănatul pe la case. Îşi iau
buzunarele pline cu boabe de grâu, orz, porumb etc. şi intră din
casă în casă, zicând:
Semănatul îmbelşugat,
O viaţă de plugar bogat.
229

Să trăiţi mulţi ani cu fericire,
Şi în toate numai bine!
Să înfloriţi,
Să îmbătrâniţi,
Ca merii,
În mijlocul verii.
Copiii se scoală cât mai de dimineaţă pentru a găsi pe gospodari
acasă..
Când, cei care umblă cu semănatul, îşi termină grăunţele, iau de
la gospodarii pe care îi seamănă, fiindcă în fiecare casă pe masă
este pusă o oarecare cantitate de grăunţe
Ei sunt răsplătiţi ca şi la colind şi hăitură cu covrigi colăcei, bani
etc., ba şi nuci, bomboane.
AFC 42 p. 29 - 30
Slobozia - Cetatea Albă
Culeg Ioan Pubici, Theodor Vartic
97
În ziua Anului Nou, dis de dimineaţă, copiii mici pornesc cu
semănatiul. În buzunar iau: grâu, orz, porumb, căruia zic
"sămânţă" şi intrând în casă seamănă şi zic:
Să trăiţi
Să-mbătrâniţi
Ca un măr
Ca u păr
Ca un fir
De trandafir
sau
Sănătatea cu Anul Nou
Şi la anul cu sănătate
Să vă găsim înfloriţi
Ca merii
Ca perii
În mijlocul verii.
Se umblă de fapt până la amiazi. În ziua de Anul Nou, orice
gospodar ducându-se se în sat, în buzunar îşi ia şi sămânţă şi
întâlnindu-se cu un cunoscut se seamănă reciproc, dându-şi
bineţe.
AFC 40, p. 51
Slobozia - Cetatea Albă
Culeg. Filip Şopoteanu
230

Sudul Basarabiei
98
[Cu hăitu în sara de Sf. Vasile. Tot împărţiţi.
("la Crăciun flăcăii... se împărţesc câte, şase")
Dimineaţa "samână" copiii pe la oameni.]
Sanate nouă
Şî la anu sănătate!
Când om veni să vă găsîm
Înfloriţ ca perii
În mijlocu verii!
[Sătenii le dau nuci, colaci, covrigi. Dimineaţa când să dzoreşte
di dzîuă.]
AFC 424, p. 9
Frumuşica Veche – Sudul Basarabiei
Inf. Ioana Hochim
Culeg. Virgil Stanciu, 1932
99
Hăitură:
Şcoală, badi, cu doi junč,
Pân nu cumperi nu mănânci.
Că noi nu suntem di pi aicia,
Sîntem di pi la Halicia,
Unde-i mămăliga cât mincea
Şî s-aţîn doisprăŝe
Cu măŝuŝile
Să n-o care furniŝile!
AFC 424, p. 73
Satu Nou - Sudul Basarabiei
Inf. Tanase Ursachi a lu Ion, 57 ani
Culeg. Virgil Stanciu, 1932
231

Transnistria
100
Ŝeterătură:
Fii cu noi
Într-o Sfântă Joi,
Cu pluguşoru
Cu doisprădzeŝe boi
Mânaţ, băieţ!
Da-ntr-o Sfântă Vineri
Cu doisprădzeŝe juncănaş
Mai tineri
Aŝei de la roate:
Cu coarnele - mpreunate;
Ŝei de la hrihom:
Cu coarnele de fiom;
Da aŝei dinainte:
Plătesc o sută şi doi di lei!
S-a sculat badiţa
Într-o Sfântă Joi
Şî s-o dus la arat,
La sămânat,
La Dealu Înalt
La Măru Rotat.
Unde-i mai bun locu di arat.
O arat ş-o sămânat;
Şî cu drapacu drăpăna
Şî cu boroana boronę
Ş-o vinit acasă,
Şî s-o dus pişte luna,
Pişte săptămâna
Şi vadă grâu!
Grâu copt ca nuca
Des ca păretele.
Să-l seŝere flăcăii cu fetele.
Şî l-o săŝerat
Şi-n clăi l-o aşedzat,
Şî acasă l-o cărat
Şî pe faţare de aramă
L-o aşedzat.
Şî douăspreŝe iepe
232

Din grajd a scos
Cu coќitele crăpate,
Cu teiu înfăşurate;
Pi unde ajunję,
Friję;
Pi unde calca,
Scapără.
Cu ќiŝoarele-l sfarma,
Cu ureќile-l vântura;
Ş-o ncărcat douăspreŝe cară
Cu pohară,
Şî s-o pornit
La moara lu Tarapana.
Cî moara lu Tarapana
Nu-i departe
Şî i-o işît un om înainte
Ş-a dzîs:
Nu ti duŝe
La moara lu Tarapana,
Cî n-au şoareŝi ŝe mânca.
Pintr-un grăunte şi jumătate
Ş-o uŝis toţ şoareŝi de moarte,
Şî pintr-o boghită di brandză,
Sî trăję douăspreŝe ţăganŝe di jîţă
Du-te la moara lui Hârlău,
Unde am fost şî ieu:
Că dintr-on sac
Am făcut on colac,
Din doi saŝ
Am făcut doi colaş
Frumoŝ ca Soarele.
Dzăhăriţ cu dzahar
Pintru noi plugari gătiţ
Frănje-n două,
Dă şi nouă;
Frănje-n tri,
Dă şî lu Indri;
Frânje-n patru
Dă şî la ŝel di pi vatră!
De şede cu talpele-n sus
Suduie mâţa di cruŝe,
Cî i-o mâncat laptele ŝel dulŝe.
233

Ş-o prins plugu-ntr-o grob
Ş-o stat boii drept în loc.
AFC 412, p. 118
Jura – Transnistria, 1932
Inf. Damian Halupa, 42 ani
Culeg. Virgil Stanciu
101
Munţănim de işti doi colaŝ
Nu-s araţ niŝ c-un bou,
Niŝ cu doi
Cum gândim noi,
Da niŝ cu nouă,
Cum vi să pare vouă.
Da cu doisprăzăŝe boi
Ŝei doisprădzeŝe boi
Când s-o ridicat
Multă urmă o urmurat
Multă rouă o rourat
Mult argint,
Mărgărint,
Sănătate,
Bunătate
Şî lăsat în curtîle ieste,
Mă frate!
Iar voi fraţ, dzâŝeţ
Amin!
Dumnezău ne de pâine şi vin
Şî cu noi poftim.
AFC 412 p. 116 – 117
Jura – Transnistria
Cules de la românii refugiaţi de peste Nistru
Inf. Melentie Funica, 25 ani
Culeg. Virgil Stanciu
234

102
[La primirea colacilor după colind:]
Aţi, bade,-ţi mulţămim
Di işti colaci frumoşi
Ca faţa lui Iisus Hristos.
Nu-s araţi nici c-un bou,
Nici cu doi, de nici cu nouă
Cum vă pare
Domniilor voastre
Aşa şi nouă.
Aţi aici, pluguraşi,
Dimineaţa s-o sculat
Multă rouă o scuturat
Şi multă ţărână o răsvărsat
Şi tot de argint
Şi margalin!
Sănătate
Şi bunătate!
Şi când om ajunge la anu
La curţile ăstui frate
Să le găsim înflorite
Ca merii
Şi ca perii
Şi ca toamna cea bogată
De toată lumea lăudată!
Şi noi voinici câteodată.
Şi voi vonici ziceţi: Amin!
Şi de colaci mulţămim!
AFC 1109, p. 29 – 30.
Labuşna - Râmniţa - Transnistria
Inf. Carpan Hodonaga, 46 ani, ştiutor de carte
Culeg. Preda Ionescu
235

103
[Urare de Anul Nou:]
Dumnezeu cu noi,
Sân Vasile cu voi!
O purces într-o Sfântă Joi
Cu doisprezece boi
A cei de la roată a lui Strate
Da cei dinainte
Cu coarne dalghei
Fac o sută şi douăzeci lei.
O purces
Pe Dealul Garalimului,
Pe Valea Ierusalimului;
Brazdă lată răsturnată,
Grână roşie răsvarsată,
Pe unde boroana mergea,
Grâul roşu răsărea,
Schic de vraghie înflorea.
S-o dus bădiţa
La săptămână,
La două,
Să vadă grâul răsărit
Grâul răsărit
Mândru-i ca mătasa,
Şi-i mare cât casa.
S-o dus bădiţa la lună,
La două,
Să vadă grâul de-i copt.
Da grâu-i copt,
Răscopt,
Ca nuca sună,
Ca aluna,
În paie-i strătioară
În schic e vrăghioară
S-o dus bădiţa din sus
De la Rus,
Da unde n'ilostivul Dumnezeu
I-o spus
Ş-o nănit secerători;
Nişte ruşte rele
Cu frânghiile de curele,
Care cum se pleca,
236

Grâul secerea;
Care cum se scula,
Grâul se lega;
Care mai tinerei
Ni-l căra la clăi;
Din clăi în car,
Da din car în făţălui
Îl aşternea.
Când o scos bădiţa
Doisprezece latagani
Negri ca corbu,
Iuţi ca focu,
Din cochite scăpăra,
Grâul se treiera;
Din nări strămuta,
Grâul se vântura;
Din coadă mătăia,
Grâul se felezuia,
Prin urechi ni-l drămuia,
Ca de moară ni-l gătea,
O gătit bădiţa două cară
În povară;
Hei !... Bălane,
Tălăşmane!
Mergea bădiţa drept
La moara lui Hurbuc.
Ş-o auzit c-a lui Hurbuc
E stricată,
Ş-o purces
La a mai apropriată;
Da la moara lui Tudos
Esti un şioarece grăbănos
Şi-ntoarce sacii pi dos.
Dintr-un mal crăpat
O ieşit un jid crăcănat:
Cu ochi sgăiţi,
Cu nasu de pătlăgele,
Cu chilele-l chilea,
Cu clopace-l clăpăcea,
Ca pentru noi plugăraşii
Îl gătea.
S-o-ntors hăisa în loc,
237

Tot la moara lui Ţiboc
O intrat în moară
Ca o cucoară
Turna în coş,
Ca un cucoş;
Strângea fănina
Ca găina;
Ş-o purces acasă
Cu fănina-n poală
Leliţa nu ne-a mai cătat,
Şi-n guriţă ni-o sărutat.
Oi, leliţă, leliţa mea,
Nu mă mai săruta,
Că nu ţi-am măcinat,
Numa fănina ţi-am stricat.
Leliţa nu ne-o mai cătat
Şi napoi s-o răsvărsat.
O alergat la nănaşe-sa
Ş-o-ndatorit sîtă deasă,
Pentru plugăraşii cei din casă;
Da alta mai rară,
Pentru plugăraşii cei d-afară;
Acei deasă o strochia
Şi pe uşă o arunca;
Da acei rară o cârchea
Şi fănina o cernea.
O cernut un sac
Ş-o făcut un colac;
O cernut doi saci
Ş-o făcut doi colaci
Mândri şi frumoşi
Ca faţa lui Iisus Hristos.
O frânt în două
Şi ne-o dat şi nouă;
O frânt în trei
Ş-o dat şi lui Andrei;
Andrei nu l-o mâncat,
La brâu l-o legat;
Fetele-l râdea,
Nevestele-l suduia
Andrei a luat
O bucăţică de afion
238

Ş-o umplut ochii lui Sinion.
AFC 1109 p. 31 - 37
Labuşna – Râmniţa – Transnistria, 1934
Inf. Roman Iftode 58 ani, neştiutor de carte.
Culeg. Preda Ionescu
104
[Hăitură (Seteratura):]
Sara lu Sfântu Vasile,
Să vă ŝie mulţi ani cu g'ine,
O arat dealurile Ghererimului,
Vaile Ierusalimului.
Deulurile pi lungiş
Văile pi curmedzîş
La lună,
La săptămână,
O plouat
Ş-o slouat
S-o făcut mândră şi frumoasă
S-o dus Bădiţa Vasîli,
La târg la Măhălău
Ş-o cumpărat on cal
Cu şaua de arjint,
Cu giŝu di mărgărint,
Când pi scarî o călcat,
Pi cal s-o aruncat,
La târg la Măhălău
S-o înturnat
Mai îndemnaţ, plugăraşi!
Hăi !!
Când în târg intrà
Jidovii crăpà
Când în târg ajunję
Jidanii plesnę.
Da lu bădiţa Vasile
Fel de fel de negoţii întindę,
Da lui nu-i trebuię,
Da-i trebuię
Mai mult ŝer şi oţăl
Ca sî facî săŝirele
Cu dinţ di zăbrižele
Cu mărunclule di floriŝele.
O făcut o clacă
239

Di babe bătrânele,
Di neveste tinerele,
Di fete frumuşele.
Iera o babă cârnă di mână.
Ŝe fâŝę
Ŝe dreję,
Toate copќiliţele – ntreŝę.
Avę o puhuluiţi di lână
Când le hătę – lovę
Terfele le merję
Mai îndemnaţ, plugăraşi!
Pi baba ŝei bătrână
O pus-o la capătu pământului
La áripa vântului,
Când vântu aburę
Čiŝorusele să silę
Da lu bădiţa Vasîle
Mai g'ine-i părię;
Când s-apleca
Snopu-n čioare iera,
Din snop în snop.
Din cap în cap,
O-ncărcat douăsprezeŝe cară
În pohoară
Ş-o purŝes drumuşoru
La făţarea ŝei de atunci;
O scos nouă iepşoare suriepe,
Ca di nouă ani stierpe,
Cu čioarile fârma,
Cu urechile vântura,
Cu nările vânt sufla
Cu coada mătura'
Mai îndemnaţ, plugăraşi !
Hăi! Hăi!
Ş-o ncărcat bădiţa Vasîle
Douăsprăŝe cară
În pohoară
Ş-o purŝes
Drumuşoru la moară.
Boii văję,
Căruţa cărţăię,
Da bădiţa Vasîle şuierà.
240

Da curva di morăriţă,
Când o audzît
Cî vine bădiţa Vasîle
Cioc-boc!
O dat moara din loc
Ş-o strîcat două ouă;
Ş-o făcut moara nouă.
O uns-o cu slănină
Ş-o dat-o pi făină,
I-o făcut lu bădiţa Vasîle
Tri tărâţă ş-o fănină
Mai îndemnaţ, flăcăi!
Hai! Hăi !
Da lu bădiţa Vasîle,
Şî de ŝeia i-o părut g'ine
Iar o-ncărcat douăsprăŝe cară
În pohoară
Ş-o purŝes g'inişor acasă
Cu brâu pi şęle
Crişcând din măsele;
Cu luleaua-n dinţ,
Cu ochii beliţ.
Da lialiţa,
Când o audzit că vine bădiţa,
S-o dus a triia casă
Şî ŝaie sîtă rară
Di nagară
Şî li-aştearnă
Plugaraşîlor pin casă.
O ŝernut o ńerţă
Ş-o făcut o pupădză;
O ŝernut un sac,
Ş-o făcut on colac,
On colac cu zahar înzaharisit.
Ca pintru noi plugaraşii gătit.
Măi îndemnaţ, flăcăi!
Hăi! Hăi!
L-o frânt în două,
Ni-o dat şî nouă;
L-o frânt în trii,
I-o dat şî lu Andrii;
L-o frânt în ŝinŝ
241

I-o dat şă la ŝei cu oќinŝ.
Aŝel cu oќinŝ mânca,
Nu prea mâncà
Numa cânii de întărtat iera!
Şî cu gându la fiete iera.
Mai îndemnaţ, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Daţ colacu
Şî pitacu,
Colacu pişte masă
Şî ne duŝem a tria casă.
242
AFC 412, p. 126 - 131
Lunca – Transnistria, 1932
Inf. Cojocariu Dumitru, 20 ani
Culeg. Virgil Stanciu

Suceava
105
[Colindă (urătură bărbătească)]
Bună seara, gospodari,
Dumneavoastră, boieri mari!
Dormiţi-hodiniţi,
Dar afară nu gândiţi,
Dar boii ne ţin parale,
Şi plugarii cer mâncare;
Sună, bate-n zurgălăi
Şi mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Boii cei cornaci
Ne ţin zeci de mii de franci;
Iar cei de la roate,
I-am furat ieri noapte,
Şi umblăm cu grija-n spate.
Am urat şi-n alte sate
Şi-am câştigat
Bani mari şi mici;
Ş-am cumpărat
La flăcăi opinci,
La fete cercei şi mărgele,
Să fie mai frumuşele.
Cu rămăşiţa ce-am făcut?
I-am luat şi i-am băut,
Până când ne-am rătăcit;
Pe la rai şi pe la iad,
Şapte ani am tot umblat.
Şapte dealuri şapte văi!
Ia mai chiuiţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Dar la rai când am ajuns
Porţile după mine s-au închis
Iar în rai ce-am văzut ?
Mese întinse, făclii aprinse,
Pahare cu băuturi bune,
Ca la omul de pe astă lume;
Merii înfloresc,
Călugării citesc,
Vântul bate,
243

Merele cad pe jos.
Şi umple raiul de miros,
De-ţi vine să le-nghiţi!
Flăcăi, mai chiuiţi!
Hăi! Hăi!
Eu nu-am plecat
Să iau un măr de jos,
Care mi-a părut mai frumos,
Dar un băiat de ţigan
M-a zărit,
Şapte ani m-a fugărit.
Până şi sumanul
l-am prăpădit,
Nici măr nu mi-a mai trebuit!
Şi-am fugit, aşa cum ştiţi,
Să vă văd cum chiuiţi,
Hăi! Hăi!
Au ieşit din raiu păcătoşii
Şi-am ieşit şi noi ticăloşii.
Ne-am luat o traistă-n spate
Şi cutreierăm cele sate,
Pe la cele fete bogate;
Dar ne intră frigu-n cojoc
Să oprim plugul pe loc!.
Ahooo!
AFC 47 p.3.
Pârteştii de Sus – Suceava, 1931
Inf. G. Baran
Culeg. Grigore Ciorneiu
106
[Semănatul se face până la amiază ... numai atâta se spune:]
Ca perii, ca merii,
Ca toamna cea bogată,
De toate-ndestulată!
[Lipseşte: să trăiţi, să-nfloriţi care nu se spune nicicând...]
AFC 44 p. 8
Udeşti – Suceava, 1931
Culeg. H. D. Mihăescu
244

Baia/Botoşani
107
[Semănatul. În ziua de Anul Nou, copiii se duc pe unde au fost
noaptea, dar de obiceiu la vecini şi rude şi cum seara au fost la
arat, acum seamănă: aruncă prin casă seminţe (grâu, orz, ovăz,
secară, cânepă etc. amestecate) zicând:]
Ca merii, ca perii
Ca pe la mijlocul verii!
Ca toamna cea bogată
De toate-ndestulată!
La anul şi la mulţi ani!
AFC 796 p. 55
Tătăruşi - Baia
Inf. G. V. Goton P.
Culeg. George I. Bârleanu
108
[Buhaiul]
[Cum a înserat puţin, încep cei cu buhaiele, în ordinea mărimei
lor. Cei micuţi încep mai din vreme, mergând din casă-n casă,
cei mari încep mai târziu mergând pe la neamuri şi pe acolo pe
unde se găsesc fete - drăguţe de-a lor. Ajunşi cu buhaiul la o casă
procedează astfel: aşază buhaiul la fereastră pe un scaun sau pe
prispă. Cel care ură se aşază pe el ca să-l ţină, pentru ca cel care
trage de "căluş" să lucreze mai uşor. Începe urătorul să sune din
clopote, ceilalţi hăiesc şi încep să-l tragă (întâiul udă căluşul cu
apă sau zăpadă, După ce se liniştesc cei cu bicile, începe cel de
la fereastră să ure (urătura este din cele de prin cărţi) Din când
în când hăiesc cu toţii şi cei cu bicele pocnesc. După ce termină
de urat, stăpânul casei le scoate afară un colac şi banii. Dacă
urătorii sunt cunoscuţi de el, atunci îi pofteşte-n casă şi-i mai
cinsteşte cu câte un pahar de rachiu sau vin.
Cei mari, la buhai mai iau şi câte doi muzicanţi sau pe unul ce
ştie a cânta din fluier. Când ajung la case, muzicanţii cântă, iar
dintre ei, care-s liberi, joacă. După ce gătesc de urat mai joacă
un joc, două, cu fetele de casă, dacă sunt, şi apoi pleacă. Li se dă
colac şi bani. Colacul nu-l iau atunci, ci-l lasă la fată, ca să se
ducă pe urmă la "ruptul colacului".]
245

AFC 63 p. 6 - 7
Dumbrăveni –Botoşani, 1931
Culeg. Const. En. Gafiţescu
109
[Pluguşorul]
[În Ajunul Sfântului Vasile, feciorii umblă cu Pluguşorul şi urează
gospodarilor recitând următoarele versuri:]
Aho ! Aho !
S-a sculat jupân Gheorghiţă
Într-o Sfântă Joi
Cu douăsprezece pluguri,
Cu doisprezece boi
Şi arară ce arară,
Brazdă neagră răvărsară,
Grâul roş că-mi semănară.
Se duce la lună,
La săptămână,
Să vadă grâul cum era?
Grâiele, nu erau ca grâiele,
Ci erau ca minunele.
Hăi! Mânaţi, băieţi!
Hăi!
Erau în paiu cât trestia,
În spic cât vrabia,
Şi în bob cât mazărea.
Aşa de bine ce-i părea,
Nici pe-acasă nu venea,
S-a dus la târg, la Bârlad,
Şi de-acolo a cumpărat
Nouă ocă de fier
Şi nouă de oţel.
Şi-şi făcură nouă săcerele,
Cu dinţi ca nişte chipărele
Şi le dădu
La nepoţi şi nepoţele,
Să-mi secere grâul cu ele!
Din dreapta secera'
Din stânga mănunchi făcea,
Din mănunchi-snop,
Din snop-claie.
Şi-mi făcea
Un stog mare, minunat,
246

De mulţi boieri lăudat!
Hăi! Mânaţi, măi!
Hăi!
Şi iar s-a dus la târg
Şi-mi cumpărară
Garmăsari negri,
Cu nările zugrăvite,
Cu coamele cănite,
Cu unghiile costorîte;
În faţă de arie mi-i băga:
Cu picioarele treiera,
Cu nările vântura,
Cu urechile în sac băga.
Hai, mânaţi, băieţi!
Hăi!
Încărcară
Douăsprezece care moldoveneşti,
Cum n-ai văzut de când eşti,
Şi plecară cu ele pe drum,
La moară,
Care, când văzu atâta povară,
Puse coada pe spinare
Şi plecă pe scoc la vale;
Dar morarul priceput
Văzând ce s-a făcut
Dădu: cioc, boc!
Şi-mi dădu moara la loc;
Şi-mi băgară grâu în coş,
Apoi se uită la chişcoaie
Să vadă ce curge oare?
Nu curgea făină şi tărâţă,
Ci curgea
Numai aur şi mărgăritar,
În curţile dumneavoastră, boieri mari!
Hai! Mânaţi, băieţi!
Hăi !
Daţi-ne, daţi-ne!
Marea cu sarea
Şi Prutul cu totul;
Şi-o să ne daţi un gălbior,
Să facem un boldişor,
Să înţepăm boii la dosişor
247

Să margă mai tărişor.
Că s-a înţepenit plugul
Într-o rădăcină de urzică,
Nu mai pot boii să-l ducă;.
Şi s-a înţepenit plugul
Într-o rădăcină de hrean
Nu mai poate nici Plăvan
Hăi !
La mulţi ani!
[Pluguşor]
Aho, ho, ho !
Mâine anul se-nnoieşte,
Pluguşorul se porneşte
Pe la case a colinda
Brazdă neagră a răsturna
Şi prin brazdă a semăna;
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară.
În pai cu trestia,
În spic cât vrabia.
În grăunţe ca mazărea.
Până la toacă.
Să se coacă.
Până mâine
Să mâncăm şi pâine!
Hăi, hai, hăi !
[Pe la ora 5 după amiază (în amurg) copiii cei micuţi încep să
umble cu uratul. Îşi iau câte un băţ în mână cu traista la şold şi
clopoţelul într-o mână. Se duc cu uratul la vecini şi rude de-a
lor.]
AFC 63, p.5.
Dumbrăveni-Botoşani, 1931
Culeg. Const. En. Gafiţescu
248

110
[Semănatul]
Dimineaţa de Sf. Vasile (Anul Nou), când se îngâna ziua cu
noaptea, se începe umblatul cu Semănatul, cu fire de grâu sau de
păpuşoi, chiar şi orez sau ovăz. Se puneau copiii casei dimineaţa
de semănau întâi vitele în ogradă, în şură la perde (oi) şi apoi în
casă şi primeau colaci şi bani.
Când se samana, se spunea:]
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii;
Ca toamna cea bogată,
Cu de toate-ndestulată!
Sau:
Vară, vară-primăvară
…
La anul şi la mulţi ani!
Alţii ziceau:
Sorcova vesela,
Să trăiţi
Să-mbătrâniţi!
dar fără sorcovă.
[Se mai duceau pe la neamuri şi apoi, de cele mai multe ori, se
luau după Capre sau Căluţi, care mergeau după ce umblau tot
satul să joace şi să ura la fântână. Aici, la fântână, se termina cu
o lungă urătură, spusă frumos de un flăcău cu un mare clopot şi
cu jocul caprelor, căluţilor, în sunetul scripcilor.]
AFC 1431 p. 26- 27
Todireni - Botoşani
Culeg. Alecu Bădăluţă
111
[O parte frumoasă era umblatul cu Uratul / cu Plugul / cu
Pluguşorul.
O dată cu înseratul, începeau să umble cu Uratul (pluguşorul)
copiii cei mici. Erau cu trăistuţa la şold şi clopotul în mână şi
alergau în grupuri mai mici sau mai mari de la casă, la casă plini
de voie bună,de veselie, îmbujoraţi, cu oarecare grijă şi frică de
mascaţi.
Li se dădeau colăcei, foarte rar covrigi sau nuci şi, rar de tot,
numai la cei cunoscuţi, la fini sau la nepoţi câte 0,05 lei (cinci
249

ani) Erau pregătiţi cu urăturile încă cu mult înainte de Crăciun,
care trebuiau să şi le spună.
Mai târziu, tot cu câte o trăistuţă la şold şi cu un clopoţel mai
mare, începeau flăcăiandrii, din cei care încă nu erau scoşi la
lume, unii cu câte un buhai şi un harapnice. Şi se dădea câte un
colac mai mare şi câteodată şi bani.
Se coborau apoi din dealuri de la târle, bouarii, păzătorii boilor
şi vacilor, cu tălăngi mari şi clopote mult mai multe, cu
urăturile, învăţate în postul Crăciunului. Şi îţi era mai mare
dragul să-i asculţi.
Se aşezau pe prispa casei la fereastră (fereastă) şi îţi atrăgeau
atenţia la sunetul clopotelor, al tălăngilor, hăitului şi al
urăturilor de o frumuseţe până la artă. Dau ca exemplu:]
Iar Andrei cel blăstămat,
Care-o mâncat pân-ce-o crăpat,
Noi cu brâul l-am legat
Şi prin sat că l-am purtat!
[Sau când încheiau:]
De urat am mai ura,
Dar ni-i că vom însera
Şi nu suntem de pe ici,
De pe colea
Ci suntem
De pe la Buza Veche
Unde mâţa streche,
Şi motanul nu-şi află loc
Într-un fund de oboroc!
Iar alţii suntem de la Hurduca
250
AFC 1431 p. 22 - 24
Todireni - Botoşani
Culeg. Alecu Bădăluţa

Dorohoi/Botoşani
112
Pluguşor:
[Unul (Pluguşor) pentru cei mai în vârstă, care era foarte căutat,
când apărea prin varietatea şi lungimea sa – azi uitat.
E adus de un veteran din război, care-l prescrise de la un prieten
de a lui de-acolo.]
Aho!... Ahou!..
Bună seara,
Gospodari cinstiţi !
Nouă să nu ne bănuiţi,
Da dormiţi, da hodiniţi,
Şi de noi nu vă gândiţi!
Sculaţi, sculaţi, nu dormiţi,
Că nu-i vremea de dormit,
Dar e vremea de agonisit;
Răzămaţi-vă de perdele
Şi-ascultaţi vorbele mele!
Seara asta bine n-a-nserat,
Noi cu pluguşorul ne-am luat,
Să arăm o brazdă, două,
Şi să semănăm pân la nouă.
Noi mergem la Odobeşti
La viile împărăteşti,
Ne suim printre copaci,
Cu ţuhale, după raci,
Mânaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi! ...
Să umblăm, rând pe rând,
Să stăm în [iast] seară
De cuvânt;
Că vremurile cam sunt grele:
De-un picioraş de nuiele ...
Trebuie să dai trei franci,
Sau nouă,
Ca să faci o casă nouă;
Şi pentru o leasă
De lemn de şură
Dai şi luleaua din gură;
Şi de-ai face cum ai vrea
Trebuie să dai
251

Şi ciubucul de la lulea.
Hăi! Hăi!
Cred că nu vă veţi supăra,
Vă vom mai spune câte ceva:
Doamne tare mi-i a mânca,
Şi-mi mai trebuie câte ceva;
O leacă de îmbucătură,
O ţâră de udătură,
Şi ce mai aveţi Dumneavoastră după horn
Nouă în [iast] seară
Să nu ne fie somn.
Poate aveţi gâşte
Sau raţe prin şură
Li schimbăm pe băutură
C-aşa aş bea la răchiu
Zău, dracului să fiu!
La ureche clopoţei
Hora horii, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Părinte, părinţele,
Ce să fie nevestei mele
Că de la o tigaie cu jumere
O săgeată printre şele;
Şi aşa o doare de tare,
C-ar mânca gâşte cu sare,
Şi-ar bea vin cu călăcan,
De-ar mai trăi un an.
Iar de Sfântu’ Niculae
Mama lui făcea mălaie;
Şi le ungea cu bostan,
Ca să placă lui Ivan.
Dar Ivan cum e şiret
A mâncat bostanul tăt.
Una, alta, treacă – meargă,
Sare şi Ivan la treabă,
Să cosească nişte iarbă,
Dar un drac de ciocârlan
Rupe coasa lui Ivan.
Ivan acuma ce să facă?
Coasa trebuie s-o dereagă
Ş-o duce la ciubotari
Să-i puie ştaife mai tari.
252

Şi la cine ca să fie
Hai la Gheorghe Ieremie,
Ce-a mâncat carne de oaie
Şi-a zăcut de jăgăraie.
La ureche clopoţel
Ia strigaţi o dată, măi,
Hăi! Hăi!.
Copiliţă’ naltă-n stat
Să nu-ţi fie cu bănat,
Să-mi spui drept şi adevărat
Câţi flăcăi te-au sărutat.
Unu nalt şi sprincenat,
Cu trei semne de vărsat;
Altul mic şi frumuşel,
Parcă-i tras printr-un inel;
Vai de omul cel urât,
Nici la moară n-are rând;
Dar halal de cel frumos,
Când ajunge toarnă-n coş.
Copiliţă subţirică
Îmi pari tare frumuşică
Şi de nu mi-ar fi ruşine,
Tare-aş săruta pe tine.
Multe fete-n lume am strâns,
Toate după mine au plâns;
De te-aş strânge şi pe tine
Şi tu-i plânge după mine.
Dar nu-ţi fie supărare
Că m-am dus puţin la vale
Cu greble şi cu ţăpoaie
Să scoatem nişte gunoaie,
Pentru nişte beţi cârlani.
Haida roată, băitani,
Răcituri cu usturoi
Înc-o dată răpălăi.
Hăi! Hăi!
Noi am ura, ura,
Dar nu suntem de ici colea,
Ci noi suntem de la Cacica,
Unde-i scumpă mămăliga;
Pe-aproape de Mitoc,
Unde-ngheaţă apa-n toc,
253

Drum prin munţi întunecoşi,
Rămâneţi gazdelor sănătoşi!
Ahou! ...
254
AFC 110, p. 17 – 19
Cândeşti – Dorohoi, 1931
Culeg. D. Ahriţculesei
113
[Voi arăta cum se procedează cu uratul. Perechea intră în ogradă
în sunetul clopotului sau în tăcere. Se aşază sub fereastră şi, în
sunetul cadenţat (în doi timpi) al clopotelor, spune pluguşorul
încet şi declamator. La hăi, hăi, ţin lung şi în cor, iar finalul sencheie
scurt. După asta aşteaptă la uşă până se scoate darul din
casă.]
AFC 110 p. 20.
Cândeşti – Dorohoi, 1931
Culeg. D. Ahriţculesei
114
[Pluguşor:]
Aho – aho ...
Seara Sfântului Vasile
Să vă fie, boieri, cu bine!
Să nu vă fie c-om bănat
Că aşa de la Dumnezeu
Este lăsat.
Hăi! Hăi!
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Cu un cal învăţat,
Cu şaua de aur,
Cu numele de „Graur”,
Cu frâul de mătasă,
Cât îi viţa de groasă.
Şi în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Ca s-aleagă un loc curat,
De arat şi semănat,
În cruciş şi-n curmeziş.
Şi s-a apucat într-o Joi
C-un plug cu doisprezece boi.
Boi, bouleni,

La coadă codălbeni,
În frunte ţintăţei.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Faci liliţa:
-Bădiţă nu te căina,
Că grâul nu s-a scutura,
Du-te la Ioan ţiganul,
Care bate bine cu ciocanul,
Şi ţi-a face seceri mari,
Pentru secerători tari;
Altele mai mărunţele,
Pentru fete tinerele,
Cu ochi şi nişte sprincene
Te ia dracul după ele
Hăi! Hăi!
Fetele secerau,
Babele legau,
Moşnegii încărcau;
Şi-au încărcat
Nouă care mocăneşti
Şi alte nouă moldoveneşti;
Şi-au mers la moară
La Ibăneşti
Roţile scârţiau,
Moşnegii din luli pufneau
Şi din bice trosneau
Toţi cânii urlau
Şi câmpii apucau.
Hăi! Hăi!
Iar morăriţa,
Curvăriţa,
Când văzu atâtea care,
Încărcate cu mohoare,
Puse coada pe spinare,
Şi fugi în lunca mare,
Lunca mare
Frunză n-are;
Lunca mică
Frunza pică
Şi în patru se despică.
Hăi! Hăi!
255

Pe la curţile Dumneavoastră
Cele nalte, sprincinate,
Cu perdele verde îmbrăcate,
Cu perdele de mătasă
V-am găsit cu bine,
Boieri, pe acasă!
Tiva – tiva pe portiţă,
La cumătru său Ghiorghiţă
Şi a ieşit o copchiliţă,
Cu numele Mărghioliţă.
Cu o lumânare de ceară
Să ne facă voia mare
Cu un puişor (mic)
Cu cinci parale
Că Dumnezeu este mare!
La ureche clopoţei
Mânaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Busuioc bătut în loc,
Rămâi,casă, cu noroc!
Busuioc bătut pe masă
Rămâi, casă, sănătoasă!
Busuioc şi trandafir
Pân la anu ‚ nu mai vin
Aho! Aho!
256
AFC 110, p. 14-16
Cândeşti – Dorohoi, 1931
Culeg. D. Ahriţculesei

Neamţ
115
Urături:
Aho, ho, ho, sara o-nsărat
Noi cu pluguşorul
Sfântului Vasile ne-am luat,
Că-i di la Dumnezău
Sfântul lăsat.
O scos Sfântu Vasili
Douăsprizăci plugureli,
Câti-n şăsî boi,
Câti di-o sutî cincizăci di lei,
Şî li-o scos la arat,
La câmpu curat,
La Măru Rotat,
Unde Dumneavostră,
Boieri mari,
N-aţi umblat
Şî-o arat,
Lunili,
Fântânili;
Marţîli,
Fânaţîle;
Miercurili,
Râpili;
Gioili;
Fundoili;
Vinirili,
Şanţurili;
Sâmbitili,
Drumurili.
Şi când o agiuns
La mijloc di arat
Plugurile s-o aninat.
Şî s-o aninat
Într-un os de râmî
Şî s-o făcut mici fărâmi.
Ci să făcî Sfântu Vasili,
Ci sî driagî?
Sî nu-i treacă vara-ntreagă?
257

S-o dus la un meştir învăţat,
Futu-i mama cui l-o aplecat –
Cu ciocanu băté,
Ceru tât îl râsîché!
Plugurili nu li mai tocmé,
Şî s-o dus la altu, cu ochi verzi,
Cari bati
Cu ciocanu-n trii părţi:
El cu ciocanu băté
Ficiorii cu, chila li chile,
Pi brazdă mi li porné,
Mulţi boieri nu-l puné.
Şî-o arat un ogor,
Şi o pus plugarii
Cei mai mici la grapat,
Şî cei măi mari la semănat;
Iar plugarii,
Din poalî mi-l samanau,
Din gură mi-l blastamau:
Sî sî facî
-N schic ca vraghia,
În pai ca trestia,
Iar faţa
Ca mărgăritarul al mari,
Ca la alţ boieri mai mari.
La luna,
La săptămâna
Sfântu Vasili s-o dus sî vadî
Grâu di-i răsărit.
Grâu di frumos,
Ca faţa lui Hristos:
Di diparti nălbe,
Di-aproapi îngălbine,
Inima lui Sfântu Vasili râde;
Cum o agiuns,
Di pi cal s-o plecat,
Un schic o luat,
În pălni l-o frecat,
La vrăghii l-o arătat,
Vrăghiili-o spus:
Cî nici nu-i copt,
Nici nu-i scuturat,
258

Cum îi mai bun di săcerat;
Ghici murgului i-o dat,
În târg la Bârlad o alergat,
Ca să cumpiri:
Săcerăli
Mărunţăli,
Cu zîmţîi di vioreli,
Cu mănunchi di floriceli,
Pintru fete tinereli
Şî nevesti ocheşăli,
Cari sî pot pleca di şăli,
Şi ni-i drag şî nouă
A săcera cu eli!
Eli săcerau,
Cu tulpanu legat după cap,
Că Sfântu Vasîli era burlac,
Şî lui tot aşa îi era drag.
Şî făceu sfătiuri,
Către Sfântu Vasîli,
Să facî aria
În nijlocul câmpului,
În praviţul vântului,
C-aşa-i îndămânî voinicului.
Şî-o scos Sfântu Vasili
Din grajdi,
Nouă iepi,
Sirepi,
Câti di nouăsprizăci ani stărpi;
Iepili fugeau
Cu chicioarili trierau,
Cu coada felezuieu ,
Cu nărili vânturau,
Cu gura în saci puneu,
Cu dinţî-i înţăpuşau,
Căuş nu li trebuie
Şî ţăpuşî tot aşa.
Şi-o-ncarcat
Nouî cară mocăneşti,
Le-o-ndreptat la moarî,
La Ivăneşti,
Cărâli scârţieu,
Galbinii curgeu,
259

Jupâneasa gazdă
Cu poala-i strânge;
Iarî câţi măi rămâneu
Nouă, la plugaraşi ni-i dăruie!
Iară hoaţa cei di moarî,
Când văzu aşa tăbârî di carî,
Pusî coada pi schinari,
Şi plecă în fuga mari,
La cei luncă di scapari.
Iar murariu, meştir bun,
Futu-i bărbuliţa-n cur,
Adormisî-n fundul morii,
Cu brâul di lână,
Cu botul plin di smântână,
Cu liuleaua-n dinţi
Cu dinţii rânjîţi,
Cu ochii boldiţi,
Când ti uitai la dânsu
Ti şî umfla râsu!
Iar noi,
Nu ne-am mai uitat la el,
Ci am turnat în coş,
Şî din coş în chiatră
Şi-o căzut douăsprăzece
Merţî-odată,
Şî-am umplut doi saci,
Şî-o perechi di desagi;
Şî-am trimes
La jupâneasa gazdă,
Să facă colaci.
Iar jupâneasa gazdă,
Sî plimba prin grădinuţî,
Cu nişti mâni ghilosîti,
Parcă erau tânjăli pârliti,
Şî-o alergat di grabă-n camarî,
Şî-o scos o sîtă rarî,
Di nagarî,
Cari era aleasă di-o ţarî,
Una deasî,
Di matasî,
Di nouăsprăzece
Cucoani aleasî,
260

Ea din picioari hortrăne,
Şî din mâni colac făce.
Şî-o făcut
Un colac mari di sacarî,
Să ni- scoată nouă,
La plugaraşi, afarî,
Dar fetili,
Vai di eli,
Că n-o mâncat
De alaltăsarî!
Dar noi am luat-o pe una de-un crac,
Şî-am svârlit-o-ntr-un lac;
Şî pi una di-un chicior
Şî-am asvârlit-o-ntr-un pârău,
Ca di altî datî,
Sî să-nveţî a faci rău,
Sî ni iei colacu meu!
Am măi ura, ce-am măi ura,
Că măi ştim câti ceava,
Dar ni-am uitat pi ceri în sus,
Şî ni-am aruncat ochii
Pi muntili Urs;
Am văzut şăroai,
Şî ni temim di ploai,
N-avem glugi la mantali,
Nici ochinci în chicioari;
Are unu-o măntăluţî,
O ţîni în cui acaţatî,
Di păduchi însărcinatî;
Noaptia o scutură
De păduchi pi foc,
Şî ziua mi-o umflî la gioc.
Am măi ura, ce-am măi ura,
Dar ni ducim pi la iasta casî,
Că-i copchila măi frumoasî,
Dar nu-i di sama noastrî,
Şî-i dusă la moară la Dorohoi;
Când s-o-nturna-napoi,
I-om ieşî-nainti la zavoi
Şî i-om tragi câte-un pupoi
Şî ne-am înturna napoi.
Am măi ura, ce-am măi ura,
261

Dar ni-i frică c-om însăra
Şî nu sîntem di ici, di colea,
Sîntem di pi la Mitoc,
Undi-nghiaţî apa-n tioc,
Şî găluştili la foc.
Iar alţii di la Pipirig,
Undi mor cânii de frig;
Şî fetili, di căldurî,
Cu genunchili la gurî.
Am măi ura, ce-am măi ura,
Că mai ştim câti ceava.
Dar avem a treci
Nişti punţi glodoasî,
La nişti feti frumoasî,
Esti una măi bătrânî,
Ni ia clopotu din mânî
Şî ni-l faci di cap ţârî!
Pi cini să găsîm
Sî ni tocmeascî clopoţălu ?
Pi ficioru lui Talpâ Lai,
Cu foiul în schinari;
Cu foiul, foié,
Clopoţălul ni-l tocmé.
Şî-avem a treci
Nişti munţî mari – ntunecoşi
Rămâneţi,
Boieri mari, sănătoşi,
La anu şi la mulţi ani !
AFC 313 p. 21 – 25
Bălţăteşti – Neamţ, 1932
Inf. I. Savin, care a învăţat de la tatăl său St. Savin, născut şi mort în
Bălţăteşti - Neamţ 1847 – 1905
Culeg. Mihai Cojocaru
262

116
[Semănatul:]
[Cum s-a început a lumina de ziuă, sămănătorii cu buzunarele
pline cu sămânţă de grâu, de cânepă sau orz, pornesc din casă-n
casă sămănând. Cum au intrat într-o casă, cu mâna plină de
sămânţă, împrăştie prin casă zicând:]
Să trăiţi,
Să îmbătrâniţi:
Ca merii,
Ca perii:
Ca-n toamna ce-a bogată,
Cu toate îndestulată.
La anul şi mai mulţi ani !
[Stăpânul casei mulţămeşte şi le dă colac şi bani. Sămănători
sunt fetele şi băieţii mici. Ei umblă până pe la ora 9 - 10
dimineaţa.]
AFC 63 p. 10 - 11
Dumbrăveni-Botoşani, 1931
Culeg. Const. En. Gafiţescu
117
Urături:
Beţi, boieri mari,
Beţi şi vă vesăliţi,
Dar di-afară nu gândiţi,
Că-s plugarii năcăjîţi,
Că plugarii cer parali,
Şî boii ni ţîn parali:
Boii cei de la roati,
Cu coarnili-mpreunati,
Cari i-am furat ast noapti,
Şî merg cu frica-n spati,
Că ni-a prindi şi ni-a bati,
Că am măi ura, am măi ura,
Şî ni temim că om însara,
Ca să trecim hotaru,
La domnul Cristianu,
Şi-am ara
Şapte prăjîni
Şapte fălci;
Şî ni-o da şăpti irmilici
Şî om cumpăra
263

La plugari ochinci.
Şi ni-o măi rămas
Vo două părăluţi
Şî-am cumpărat la feti
Cercei şî mărgeluţă.
Ni-o mai rămas
Un leu ş-un ort,
Şî-aceala l-am băut tot.
Văd eu bini,
Că acela nu-i di mini,
Şăpti ori vai şî iar vai.
Apucai drumul la rai.
La rai, când am agiuns,
Porţîli sînguri s-o-nchis.
Dar la Rai, ci să văd ?
Sfântu Vasili stăte la masă,
Be şî să vesele
Şî din gură-aşa grăie:
-Cini be cu mini
Să-i dei Dumnezău bini;
Cini-a sta cu mini la masă
Să-i dei Dumnezău viaţă!
Ferici di cel ci să duci la Rai,
Merili să coc
Şî cad pi gios,
Umpli raiu de miros !
Dar eu flămând şî năcăjît,
M-am plecat să ieu un măr.
Un băiet di ţîgan
M-o zărit,
Şăpti ani m-o fugărit,
Sumanu l-am asvârlit.
Şî măr nu mi-o mai trebuit.
Şăpti ori vai şî iar vai.
Apucai drumul la iad.
Iar la iad când am agiuns,
Porţîli sînguri s-au dischis,
Dar la iad ci să văd ?
Vornicu satului,
Cară apă dracului;
Talmacii satului
Ţîn talpa iadului;
264

Ficiorii cei boireşti,
Stau în glod pân la urechi,
Şî plâng şi suspinî
Că li-o-nverzît
Prăjîna-n mână.
Am măi ura, am măi ura,
Jupîneasî gazdî,
Cî mi-ai chicat dragî
Cî eşti frumoasî –
Să te duci în casuţî,
Să vâri mâna-n lăduţă.
În lăduţî
Esti-o ulcicuţî;
În ulciuţî
Esti o băsmăluţî;
Şî-n băsmăluţî
Esti-o părăluţî;
Sî ni dai părăluţa nouă!
Dacă ni-i da părăluţa,
Să ni dai şî căruţa.
Că noi sîntem di diparte
Nu putem duci
Bejănia-n spati.
Şî noi avem casî
Şî avem masî,
Avem şi nevesti frumoasî;
Avem şî ci be
Şî ci mânca,
Cî Dumnezău o lasat aşa:
În mâna stângă
Siminoc, busuioc;
În mâna driaptî
O garoafă frumoasî!
Rămâi, gazdî, sănătoasî,
Ca o garoafă frumoasî;
Rămâi, stăpân, sănătos,
Ca un trandacir frumos,
La anul şi
La mulţi ani !
265

AFC 313, 25 – 27
Căsăria – Dobreni – Neamţ, 1932
Inf. M. Sulă
Culeg. Mihai Cojocaru
118
[Cu uratul – Pluguşorul copiilor:
În seara de Anul Nou, înainte de asfinţitul Soarelui, copiii, până
pe la 12 ani, se strâng cete – cete, şi se iau cu uratul pe la case.
Îşi pun în vârful căciulilor panglici de hârtie colorată şi iau cu ei
un clopoţel – de multe ori iau talanca de la oi. Se duc la
ferestrele oamenilor şi ură. Unul ură şi sună în acelaşi timp şi
clopoţelul, iar ceilalţi strigă: hai! hai! – când le spune următorul.
Gospodinele le dau colăcei – făcuţi anume pentru ei – şi bani.
Copiii nu umblă cu uratul decât până pe la ora şapte – opt seara.
Fiecare copil – ca să-şi capete colăcelul – trebuie neapărat să ure.
Copiii de patru, cinci ani se duc cu părinţii lor şi-şi ură pe bunici
şi pe rude, ca să le dea colăcei. Când au isprăvit de urat, copiii
împart egal între ei câştigul şi colăceii.]
AFC 313, p. 11
Dobreni - Neamţ, 1932
Culeg. Mihai Cojocaru
119
Urături:
- Bună sara, boieri mari,
Harnicilor gospodari!
Ci măi faceţi, cum trăiţi ?
Staţi în curţi liniştiţi
Şî la plugari nu gândiţi,
Că trebuie la boi mâncari
Şî la plugaraşi parali,
Di-ncalţat şî di-mbracat,
Cî mari iarnă a chicat
Mânaţi, măi!
Vă spui drept ş-adivarat
Cî noi di-asară-am îngiugat,
Şî ni-am purces la arat.
Şî am arat, cât am arat,
Până-n vali, la Bârlad,
Şî-acolu-n loc am stat,
Cî pământu o-ngheţat,
Cî boii i-am digiugat
266

Şî la ocoali i-am dat
Şî am pus pluguri la rângali
Grăchili, stoivişoare,
Şî boii la ieslişoari;
Plugarii li da măncari:
Fănişor cosît pi văi
Era cosît de flăcăi
Fânişor cosît în vale
Adunat di fetişoari –
Sî li placă la mâncari.
Mânaţi, măi!
Dar, când aproapi di domnii,
Cânta o păsăruică-n vii;
Ş-aşa cânta di frumos,
Di curge frunza pe gios,
Mânaţi, măi!
Unu dintr-înşîi-ntreba:
- Păsăruică, draga mea,
Ce tot cânţi, ti vesăleşti,
Şî cu mini nu vorbeşti ?
Că tare frumoasî eşti !
Eşti frumoasă, nu prea foarte,
Dar tot li-ntrecuşî pe tati;
Când aş şti, te-aş zugrăvi,
Că nu-i greu de zugrăvit,
Cî-i tinerel, potrivit.
Oleleu, copilî dragă,
Într-această lumi largî,
N-am găsît ca tini dragî:
O frumoasă
Şî-o draguţî
O iubitî
Şî-o dorită;
Cî ţî-i trupu ca bradu,
Faţa ca trandafiru,
Buzîli cu ruminu,
Guriţa cu faguru,
Şî-n urechi purta cercei
Di-o mii cincizăci di lei.
Mânaţî, măi!
Eu mă razîm di fereastrî,
Ochii mei privesc prin casî;
267

Văzui copilî frumoasî,
Preumblându-să prin casă
Pui, puişor,
Vin la neica binişor,
Vin la neica la fereastră
Sî ti sărut cu dulceaţî:
Cî-s dorit di sărutat,
Ca un hurhub însătat
Di isvoru dipartat.
Mânaţi, măi!
Cân vin sara di la curti,
Cu chipiul pus pi frunti,
Cu sprâncenili făcuti,
Musteţîli răsuciti.
Când mă uit în faţa ta,
Mi sî rupi inima;
Drept ţi-oi spuni, zău aşa,
De mi-i credi dumneata.
Faci mâhneli din sprânceni,
La tăţî flăcăii dureri,
Chiar şî nouî mângâieri.
Mânaţi, măi!
Dar şi jupâneasa gazdă
Cu faţa ca naraza,
Ochi negri ca mura,
Drept ţi-oi spuni, zău aşa,
De mi-i credi dumneata.
Ea pi scaun sî aşaza,
În oglindî sî uita
Şî păr galbin cheaptăna,
Pe fereastră sî uita,
Şî-n gura mari strîga:
-Uiti-n vârv di brăduleţ,
S-o oprit un şoimuleţ;
El sî uită drept în Soari,
Tot mişcând din aripioari.
Gios la trunchiu bradului,
Creşti floarea fagului,
Floricică di la munti,
Eu îs şoim, şoimuţ di frunti,
Ieşi din umbră, din tulpinî,
Să-ţi văd faţa la luminî,
268

C-o vinit pânî la mini
Miros dulci di la tini
Mânaţî, măi!
Cât am pus în gându meu
Pi-o aripî sî ti iau
Dar floaria mi-l asculta
Şî astfeli îi răspunde:
-Şoimule, duios la grai,
Fiicari cu-al său trai.
Tu ai aripi sburătoari,
Ca să ti înalţi la Soari;
Eu la umbrî la răcoari
Am meniri sî ciu floari;
Tu ti legini sus în vânt,
Eu mă legân pi pământ.
Tu, du-te-n cali-ţi,
Mergi cu bini,
Făr-a ti gândi la mini.
Că i-o lumi-ncăpătoari,
Pintr-o pasâri şi-o floari.
Mânaţi, măi!
Sfântu Vasile di mâni
Să vă cii di mult ghini!
Di mult ghini şî cu spori,
La feti şi la ficiori,
La vaci şî la gonitori.
Rămâi, gazdă, sănătoasă,
Ca o garoafă frumoasî;
Şî stăpânii sănătoşi
Ca doi trandafiri frurmoşi
Întru mulţi ani să trăiţi !
269
AFC 313, p. 27 – 30
Dobreni – Neamţ, 1932
Inf. D. Potoceanu
Culeg. Mihai Cojocaru

120
Urături:
Bună sara, boieri mari,
Harnicilor gospodari!
Ci mai faciţi? Cum trăiţi?
Sînteţi bini, liniştiţi,
Di Anu Nou sînteţi pregătiţi?
Am vinit cu vesălii,
Să vă spunem bucurii,
Mâini Anu si-noieşti,
Căci cel vechi, cari-o plecat,
Pi seama istui nou ni-o lăsat;
Ne-o-nvaţat
Voi plugari,
Să vă sculaţi di dimineaţi,
Pi ochi negri vă spălaţi,
La icoani vă-n chinaţi,
Biciu-n mână să-l luaţi.
Prin paduri
Pi la saivani să plecaţi
Şî giuncanii sâ-i aduceţi,
Iar voi ceilanţi,
Haiturili li-nşîraţi
Şî-ngiugaţi
Şî plecaţi
La arat.
Şî-alegeţi un loc curat,
Unde-i bine di arat
Şi araţi şi samanaţi,
Pământu să-l îmbracaţi
Lipsă, gol, sî nu lasaţi,
Şi daţi grâu di varî
Grâu di toamnî,
Orz, ovăs şî cu sacarî,
Undi-a ci bun pământul
Măi sămănaţi şi porumb.
Şî-l daţi într-un ceas cu noroc,
Să cii di mulţămiri la norod!
Am arat, am samanat,
Pământu l-am îmbracat,
Lipsă, gol, nici n-am lăsat.
Dar stăpânu s-o sculat.
270

Şî pi cal o-ncălecat,
În urma noastrî o plecat,
Sî vadî di-am terminat.
Dar când o ajuns
Pi câmp s-o uitat.
Era grâu verdi ridicat;
Foarte mult s-o bucurat,
C-o văzut grâu frumos,
Cum îi faţa lui Hristos
Am măi ura, ura, ura,
Dar ni-apucă nişti ploi mari
Să noi cii cu cheili goali
Şi-am vinit sî ni daţi
Câte-o părăluţî,
Să luăm câte-o mânteluţî;
Şî ni-l ie dracu di frig,
Şî-avem unu cu cojoc,
Când di când să sară-n foc;
Cu cojoc di bou balţat,
Cu ochinci di porc di rasî,
Şî căciula-n cap di câni.
Când calca,
Scroafa ţîpa,
Cojocul boncăluie,
Căciula-n cap hârâie,
Tari ni măi spărie!
Dar am măi ura, ura, ura,
Cî tot măi ştim câti ceava,
Dar n-am vinit să nie daţi
Şoldu porcului,
Din fundu podului,
Ci din fundu su’patului
O spată di iapî,
Sî dăm în guri
La işti plugari sî tacî
Am măi ura, ura, ura,
Cât tot măi ştim câti ceava.
Dar avem di trecut
Nişti văi adânci
Şi nişti munţi
Cu brazi întunecoşi,
Rămâneţî dumneavoastră
271

La viaţă sănătoşi !
AFC 313 p. 30-31
Dobreni - Neamţ
Inf. Gh. Ailenei
Culeg. Mihai Cojocaru, 1932
121
[Alţii care sunt mai ambiţioşi şi nu vor să ureze la fel cu
mulţimea, ură în felul următor:]
Aho ! Aho !
-Bună seara, logofete!
Ce mai faci tu, măi băiete!
-Eu fac bine, măi vecine,
C-a venit Sfântul Vasile
Şi-am luat un plug la mână
Şi-am arat o săptămână.
Săptămâna s-a împlinit
De arat n-am mai gătit
Şi-am tras plugul sub perete,
Şi boii la iarbă verde,
Şi flăcăii-n sat la fete
Hăăăăiiiii! Hăăăăiiii!
La anul şi la mulţi ani !
[Îndată ce stăpâna casei a auzit ultimele cuvinte, iese afară din
casă şi dă bacşisul plugarilor care au urat-o.]
AFC 112 p. 19 – 20
Dragomireşti – Unghi – Neamţ, 1931
Inf. Ecaterina N. Popa, 41 ani
Culeg. George N. Popa
122
Aho ! Aho!
Şi lasă să steie,
Că s-au rupt două răsteie!
Frunzuleană de mărar,
Bună seara gospodari!
Sunteţ gata de plugari?
Sunteţi bine liniştiţi
Şi de plugari pregătiţi?
Dacă vreţi să ne primiţi,
Staţi puţin şi ne priviţi.
Am arat o săptămână
Săptămâna s-a împlinit
272

De arat n-am mai gătit
Şi-am tras plugul sub perete
Şi boii la iarbă verde
Şi flăcăii-n sat la fete
Hăăăiiii ! hăăăăiii !
La anul şi la mulţi ani !
[Atât cei care umblă cu pluguşorul, cei care umblă cu buhaiul,
cât şi cei care umblă cu ursul, nu ură pe stăpânii caselor cu
urături lungi, ci cu unele cât mai scurte, ca astfel să poată umbla
tot satul şi chiar şi prin cele vecine.
Aşa, copiii care umblă cu pluguşorul ură în felul următor
(textul). Dă .. numai la Plug.]
AFC 112 p. 18 – 19
Dragomireşti – Unghi – Neamţ, 1931
Inf. Ecaterina N. Popa, 41 ani
Culeg. George N. Popa
123
[Copiii, în ajunul lui Sf[ântul] Vasile obişnuiesc a merge cu
pluguşorul, buhaiul, doba şi ursul... Nu umblă pentru altceva
decât cu scopul de a câştiga: bani, colaci, fructe şi altele. Ei
umblă de la casă la casă, urând pe „gospodarii”, pe stăpânii
casei, care le dau câte un bacşiş, care constă în colaci şi fructe, la
cei mai „mititei” (mici), până la 9 ani şi bani la cei mai mari,
de 9 până la 14 ani. Cei ce umblă cu pluguşorul nu se
maschează, nici n-au ceva deosebit cu dânşii şi numai o traistă în
care pun colacii şi fructele şi câte un clopoţel pe care-l sună în
timp ce ură la ferestrele gospodarilor.
Cu pluguşorul merg de obicei mai mulţi copii.
Cei ce umblă cu pluguşorul primesc bacşiş – fructe şi colacii,
numai din două viţe şi totodată primeşte fiecare.]
AFC 112 p. 18-19
Dragomireşti – Unghi – Neamţ, 1931
Culeg. George N. Popa
273

124
[Semănatul]
La 1 Ianuarie, Sfântul Vasile, dis de dimineaţă, copiii care au fost
cu pluguşorul, încep a merge din casă în casă pe unde au urat şi
seamănă de obicei sămânţă de cânepă, ovăs şi grâu. Obiceiul
acesta de a semăna în dimineaţa de anul nou poartă numele de
„semănat”.
AFC 112 p. 1
Dragomireşti – Unghi –Neamţ, 1931
Culeg. George N. Popa
125
Îl spala pi dracu în ...
Protopopu cel măi mari
Îl dučea cinci draci calari.
Protopopu cel mai mic
Era la dracu ucenic;
Fata cari sî rumineşti
Cu dracu sî potriveşti.
AFC – FA 018369
Grumăzeşti – Neamţ, 1961
Inf. Aglaia M. Vieru Marinoaica
Culeg. Elena Ionaşcu
126
Pluguşorul:
Aho!Ho!Ho!
Bună seara, boieri mari!
Lipiţi-vă de perdele,
S-ascultaţi vorbele mele:
Căci de când seara a înserat,
Mulţi boieri am deşteptat.
Şi lui Irod, mare împărat,
De veste i-am dat.
Iar Irod, mare împărat,
Auzind s-a bucurat.
Şi la grajd a alergat
Doisprezece juncani a luat
Toţi ca una ţînţăţei,
Toţi ca una florenei;
Într-o vară văraţi,
Într-o iarnă iernaţi;
274

La coadă ţintăţei,
La picioare zurgălăi.
Trageţi brazda, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
Şi-au plecat la arat
La câmpul durat
La Mărul Rotat;
Şi-am arat cât am arat,
Brazdă neagră am răsturnat,
Juncanii i-a dejugat,
I-a dat pe toţi la suhat.
Iar un juncan mai ghilav
A trecut peste hotar,
Unde-i plâns şi mult amar.
Şi-a trimis un blestemat
Nu ştiu că în drum a fost stat
Ori juncanu s-a furat.
La picioare zurgălăi
Trageţi brazdă, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
127
Pluguşor:
Seara lui Sfântul Vasile
A înserat,
Noi cu plugu ne-am luat,
C-aşa-i de la Dumnezeu lăsat!
De dormiţi, de nu dormiţi,
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Că nu-i timpul de dormit
Ci e timp de plugărit!
Căci noi doisprizece suntem
Care strigăm
Pe la gazda pe unde tragem
Brazde prin stratul cu floricele,
Ca ochii mândruţii mele.
La ureche clopoţei,
Pe spinare zurgălăi
275
AFC 289 p. 20 – 23
Sarata - Dobreni - Neamţ
Inf. Ana N. Diaconu, 50 ani
Culeg. Vasile Avadanei

E mai îndemnaţi măi!
Hăi! Hăi!
Stejerel cu coaja groasă,
Fata mamei cea frumoasă
La ce focul te măriţi,
Că eşti una la părinţi,
Ca luna între doi sfinţi?
La părinţi, plini de avere,
Tu le eşti de mângâiere,
Căci dacă te-ai mărita,
Grija capului ţ-ei lua;
Bărbăţelul te-a mustra,
Te-a mustra şi mi te-a bate,
Atunci fraţii nu te-or scoate,
Şi or zice:
Bine îţi face,
Ţi-i bărbat, nu ţi-i părinte,
Să-ţi ierte ţie rele cuvinte.
Te-a lua un prost
Şi un nătărău,
Ţi-a face casa în pârău
Şi nu s-a vedea din tău;
Am mai ura, am mai ura
Dar nu suntem de ici, colea,
Ci suntem de la Mitoc,
Unde îngheaţă apa în tioc
Şi găluştele la foc
Şi făină în poloboc,
La mulţi ani!
Şi am pus şeaua pe doi cai
Şi am plecat în jos, la Rai;
Cine faci făr de lege
La rai n-are de ce merge;
Că mi-l pune la grea muncă
Şi mai cere o picătură
Ca să-şi ude limba în gură
Se mai cere pe afară
Ca să scape din foc şi pară.
Iar când am descălecat,
Raiul mi s-a încuiat,
De trei ori am îngenunchiat,
Raiul mi s-a descuiat.
276

Iar în raiu, când am intrat,
Ci-am văzut m-am minunat:
Mese întinse,
Făclii aprinse;
Mese încoronate,
De îngeri înconjurate,
De pe astă lume date;
M-a luat de mâna stângă,
M-a dus pe uliţa strâmbă;
Iar acolo când am intrat
Ci-am văzut m-am înspăimântat:
Baba fermecătoare,
Ce lua mana vacilor,
Era iapa dracilor.
Doisprăzece o înjuga,
Doisprăzece o înhama
Doisprăzece cu bici
De foc încingea.
Văzui crâşmarul satului
Era talpa iadului,
M-am uitat printr-o zăbrea,
Am văzut mândruţa mea,
Rezemată de-o nuia
Şi cu Iuda lângă ea.
Văzând-o am întrebat:
- Spune-mi, mândră, adevărat
Câţi voinici te-au sărutat?
- Numai doi mai frumuşei
Şi vreo trei cu ciorapi noi
Ceilalţi câţi au mai fost
Naiba îi ştie pe de rost.
La picioare zurgălăi
Trageţi brazda, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
La mulţi ani!
277
AFC 289, p. 24 – 25
Sărata - Dobreni - Neamţ
Inf. Ana N. Diaconu, 50 ani
Culeg. Vasile Avadanei

128
[Pluguşorul:
Se umblă cu Pluguşorul pe la casele oamenilor, cu Capra, cu
Jianul cu Banda lui Groza şi cu Pacea Generală. Umblă copiii,
flăcăii şi chiar gospodarii. Din ce constă Pluguşorul.
Se adună patru, cinci, zece persoane cu un clopot mare, fluier,
trâmbiţă şi cu buhaiul şi umblă din casă în casă şi ură şi cântă.
În ziua de Sf. Vasile, copiii umblă din casă în casă cu Sorcova, cei
mari, şi cu Sămănatul, copiii mici.]
AFC 29 p. 1,7
Valea Cârjei- Pârăul Cârjei Mădei –Neamţ, 1931
Culeg. I. Olaru
278

Bacău
129
[Se umblă cu Semănatul, Capra, Turca şi Steaua.
Cu Semănatul umblă copiii de şcoală, în ziua de Anul Nou,
dimineaţa. Ei umblă răsleţi şi spun aproape toţi aceeaşi urare, ce
este învăţată din cărţi ...
Capra, Turca toată această procesiune poartă numele de Plugul
cel mare.
Am văzut plugurile din Racova, tot judeţul Bacău, la 3 km.
depărtare de Călugăra.]
279
AFC 578 p. 3,5
Călugăra – Bacău, 1933
Culeg. Speranţa Mazilu

Vaslui
130
[Uratul:]
Uratul (Pluguşorul)
Copiii mici de vârsta şcolii primesc în grupe de la 2 până la 5
sau 6 cu clopot, “buhai”... şi altele.
Plugul. În concepţie e acelaşi lucru cu pluguşorul, decât că la
plug se grupează bărbaţi maturi, chiar şi peste vârsta de 40 ani,
câteodată trec chiar de 10 – 12 inşi.
Aproape fiecare are câte ceva în mână bici, tobă, vioară, buhai,
clopot, fluier, cobză etc. Uratul şi Plugul se primesc la fereastră
şi sunt nemascaţi.]
AFC 80 p. 3 – 4
Vaslui – Bahnari, 1931
Culeg. Nicu Ivan
131
[Semănatul
1 Ianuarie (Anul nou), dimineaţa, copiii umblă cu Sămănatul.
Intrând în casă, fiecare copil în parte din grupă aruncă cu grâu
(de obiceiu numai cu grâu, foarte rar altă ceva) şi zic: „sănătatea
nouă şi la anul cu sănătate”.]
AFC 80 p. 3 – 4
Vaslui – Bahnari, 1931
Culeg. Nicu Ivan
280

Covurlui/Galaţi
132
Pluguşorul:
Aho ! Aho !
Mâine anul se-nnoieşte,
Pluguşorul se porneşte,
Lipiţi-vă pe lângă perdele,
Şi-ascultaţi vorbele mele!
S-a sculat un moş într-o Joi
De dimineaţă
Cu-un plug cu şase boi
Gheboşi şi scurţi în coadă,
Se făceau la plug grămadă.
Dar un drac de bou, juncan,
S-a spăriat de un ţârtan,
Rupse funia de la jug,
Dracu l-a mai văzut la plug.
Eram cu Stan, un frate al meu,
Şi unul mai mititel
Când ne sculam în picioare,
Ne plesnea ochii de foame.
Iar frate-meu Stan
Încălecă pe un cal bălan
Şi se duse la un han,
Iera acolo un mocan,
Dar mocanul, porc de câne,
Şi mai şmecher decât mine
Puse mâna după cap,
Găsi un păduche cât un ţap,
L-apucă de curmătură
Şi-l trânti în bătătură,
Umplu lumea de untură
Să aibă cămăraşul o lună,
De prăjitură.
Mă dusei la primărie
Nici primar şi nici notar;
Mă dusei la prăvălie
Se vorbea despre domnie.
Ha! Ha! Ha trei!
C-o să mă puie pe mine domn:
Când aveam părale,
281

Toţi mă domniau,
Mă cuconiau,
Iar de unde le-am mistuit,
M-au luat la păruit.
Mă dusei la vânătoare
Cu puşca de cucută
Cu gloanţele
De mămăligă crudă
Din şosea şi până-n hat
Ţuşti un iepure bălţat.
Era mare cât o mâţă
Nu putea să-l ridice
Nouă golani în căruţă.
AFC 145 p. 6 – 7
Frumuşiţa – Covurlui, 1931
Culeg. Elena Dimitriu
133
[Tot în seara de Anul Nou se umblă cu uratul, mascaţii buhaiul şi
clampele.
Uratul constă în a spune un Pluguşor la fereastră, iar alţii ară,
chiar o brazdă două în curte. Casa care nu-i urată e credinţa că
nu are noroc în lume.
Buhaiul e o cofă ... ( ... ) e întovărăşit şi de un „pluguşor” cu
tălăngi.]
AFC 145 p.26
Frumuşiţa - Covurlui
Culeg. Elena Dimitriu
134
Pluguşorul:
Buna vreme, la obloane!
La boieri şi la cucoane!
La toţi boierii din casă,
Care stau voioşi la masă,
Care stau şi hospătesc,
Şi de noi nu mai gândesc
C-a dat iarna peste noi
Şi suntem cam golăşei
Zurgalăi şi clopoţei
Şi la dreapta cinci bătăi,
Îndemnaţi plugul, flăcăi!
Fraţilor,
282

N-avem casă, n-avem masă,
Avem numai o şură cu paie,
Unde nici iepurii nu ştie
Să vii iarna să stei cu chirie.
Când bate vântu din sus,
Mă fac ca un puiu de urs;
Când bate vântu din jos,
Mă fac negru şi ghebos
Şi de moarte-s bucuros.
Zurgălăi şi clopoţei
Şi la dreapta cinci bătăi,
Îndemnaţi plugul, flăcăi!
..............
Gheorghe mestică mămăliga
Constantin coase ochinca
Ce era de scroafă moartă,
De-i venia s-o roadă toată.
Şi cămăraşu mai fudul
Cu cămaşa ruptă-n cur!
Zurgălăi şi clopoţei
Şi la dreapta cinci bătăi,
Îndemnaţi plugul, flăcăi!
Dumnealui şedea la masă,
Cu-a lui dalbă jupâneasă
Şi mânca varză cu caru.
Dumnealui ce se gândeşte,
Iese-afară şi priveşte
Se vedea ceru-senin
Şi plugari pornind pe drum;
A plecat şi de la noi
Un plugar cu patru boi:
Urcai dealu, urcai lunca
Şi-am ajuns pe la Calica,
De băzdam pe lângă drum
De mergea plugul nebun
Căci era
De patru maiştri lucrat
De ucenicu Tache
Şi de Mihalache
Cu roatele de bolot
Legate cu fier mort.
Îndemnaţi, flăcăi, în opt!
283

Bună seara, fraţi plugari,
Cu casele nalte, mari,
Dacă nu vă supăraţi
V-am venit şi noi ca fraţi,
Să vă spun un plug frumos
Ca coroana lui Hristos.
Noi suntem zece plugari,
Venim din munţii cei mari,
Mult pământ am mai călcat,
Multe sate-am colindat,
Dar am dat şi noi năvală,
C-am auzit că-i pomană;
Frumuşiţa îi sat mare
Oamenii parale n-are
Căci în sara Sfânt Vasile
Toţi boierii trăiesc bine,
De-şi încearcă noroacile;
Fetele care-s frumoase
Îşi fac pe ursită-n casă,
Iar celea care-s urâte
Toate stau posomorâte,
Că nu pot să se mărite;
Îşi fac pe ursită-n casă,
Într-o foiţă de ceapă
Şi pe aia-o găsesc seacă.
Zurgălăi şi clopoţei
Şi la dreapta cinci bătăi,
Îndemnaţi plugul, flăcăi!
Şi cu nasu de morun
Roade oala până-n fund,
De n-am văzut de când sunt.
Fetele din Frumuşiţă
S-au făcut cam cuconiţă;
Şi se poartă cu paltoane,
Le mor mâţele de foame;
Şi-n picioare cu galoşi
Şi minte-au ca la cucoşi
Fraţilor,
În război am luptat
Şi desculţi şi goi
Prin zăpadă şi noroiu,
De-am mâncat brânză stricată
284

Şi mazăre gălgăriţată.
Îndemnaţi, flăcăi, o dată!
Şi la cârma ţării
Văzduh negru, al pierzării,
Rusu nostru petrecea
Cu hazaici şi lăutari
Şi noi,
Fiin-că n-aveam moniţie,
Ne-am retras de pe poziţie
Şi-ncălecai pe-un cal bălan
Şi m-am dus la primărie
Iar acolo ce să fie ?
Iera vorba de împărăţie
Că le-a murit împăratu
Şi vra ca s-aleagă altu.
Dar eu când am auzit
De-mpăratu
Zic: Taci că e bine,
Poate m-alege pe mine!
Cât am avut bani
M-au domnit, m-au cuconit,
După ce i-am mântuit
M-au luat la păruit.
Iar unu, mai păcătos,
M-a trântit cu gâtu-n jos
Ca să-i spui iuncărului !
Patima mocanului.
Iar mocanu, porc de câne,
Mi-a trântit o ghioagă- n şale,
Să vadă cât fug de tare;
Prin ciulini făceam cărare
Şi-mi părea că-i drumu mare
Zurgălăi şi clopoţei
Opriţi plugul, măi flăcăi!
135
Pluguşor:
Aho ! Aho !
De când seara a-nserat
Buna vreme nu v-am dat!
285
AFC 45 p. 8 – 10
Frumuşiţa – Covurlui, 1931
Culeg. Elena Dimitriu (Blănaru)

Dar acuma să vă dăm
Să vă dăm, să vă urăm,
Pe la curţi, pe la obloane,
Pe la curtea Dumitale
Cu şindrilă şindruite
Şi cu aur pogostite.
Bucură-te, jupâneasă
De gazdă,
De cei trei meri de aur
Căci Alexandru Machedon
S-a dus la moară la Ivăneşti
Cu zece cară,
Încărcate cu povară.
Iar hoaţa cea de moară,
Când văzu atâtea cară,
Încărcate cu povară,
Puse coada pe spinare
Şi plecă în lunca mare:
Luncă mare,
Frunză n-are;
Luncă mică
Frunza-i pică;
Ia mai îndemnaţi, flăcăi!
Şi se duse la Stan ţiganu,
Stan ţiganu nu-i acasă,
Stan ţiganu-i în fundul morii:
Cu ochii sticliţi,
Cu luleaua între dinţi,
Cu pleaftura-ntre picioare,
Şi se vaită că moare.
I-a mai îndemnaţi, flăcăi!
Hopuri, hopuri, hopurate,
La mulţi ani cu sănătate!
AFC 45, p. 10
Frumuşiţa-Covurlui, 1931, Culeg. Elena Dumitriu (Blănaru)
286

Tulcea
136
Bună sera-n zi
De Sfântu Vasile...
La mulţi ani, boieri, cu bine!
Noi de câte ori venim,
To' la masă vă găsim.
Nu e timp de kefuit,
Că noi plugu l-am pornit,
La măr îndurat,
La câmpu curat,
Unde-i bine de arat.
Brazda neagră cum trăğea,
Grâu roşu răsărea.
Cân' l-a arat,
L-a arat cu şase boi.
Čei dinainte
Cu coarnele - ncovoiate
Čei de la mižloc
Cu coarnele-n buŝulg;
Cei de la roată,
Cu coarnele tăiate'
Aho! Ho! Ho!
137
Pluguşorul:
Bună seara,
În seara Sfântului Vasile,
Fi-v-ar, boierilor, de bine!
Că staţi şi kefuiţi,
Da de pluguri nu gândiţi,
C-afară-i vară, primăvară,
Doisprece pereki de boi ară
Toţi de-o seamă, toţi de-o vară,
Cu žugurile de aramă,
Cu polială de arğint,
Că n-am văzut de cân' sînt
287
AFC 1243 p. 457
Ienisala - Tulcea
Inf. Ion Buboc 7 ani
Culeg. Tatiana Găluşcă

Zurlai, zurlai, zurgălăi, măi,
Cea roată, măi flăcăi!
Uă ... ăăi!!
Toată ziua a lucrat,
Brazde negre a răsturnat,
Şi prin brazde-a semănat
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară;
Grâu mărunt şi arnăut,
Bodaprosti, s-a făcut.
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
Čea roată, măi flăcăi!
Trăian iute s-o dus
Şi din gražd pe loc a scos,
Un cal negru ca corbu,
Iute ca focu,
Cu potcoave de arğint
Če sun’ sporniče la fuğit
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
Čea roată, măi flăcăi!
Trăian iute s-a întors
Şi din gražd pe loc a scos
Un cal şi mai năzdrăvan
Cum îi place lui bădica Trăian.
Iute pe el a-ncălicat.
Drumu spre Tig'ina a apucat
Ş-a cumpărat o ocă de fier,
Ş-alta de oţel
Şi s-a dus la Stati feraru,
Care ştie să bată bine
Cu čiocanu
El nu era acasă,
Era-n fundu bordeiului lor
Cu luleau-n dinţi
Cu okii sticliţi.
Cu ilău-ntre pičioare
Şi cu foalele-n spinare.
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
Čea roată, măi flăcăi!
El tocmai atunči
Terminaseră lucru
Şi s-apucară să facă sečeri mari,
288

Pentru sečeretori tari.
Să facă sečeri miči
Cu mâner de floričele
Să sečere fete frumoase cu ele.
Şi făcu o sečere mai cârnă
Pentru o babă mai bătrână,
Care cu dreapta sečera,
Cu stânga snopi făčea.
Din snopi claie,
Din claie odobaie,
Şi făcură o şură minunată,
De toţi boierii lăudată.
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
Čea roată, măi flăcăi!
Traian vesel s-a întors
Şi din gražd pe loc a scos,
Un cal ii mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Trăian,
Iute pe el a-ncălicat.
Drumu spre Siberia a apucat
Ş-a cumpărat
Nouspreče iepe sirepe
De noø ani sterpe,
Care cu copitele triera,
Cu coada întorčea,
Cu nările vântura,
Cu urekile-n sači turna.
Niči baniţă nu mai trebuia!
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
Čea roată, măi flăcăi!
Şi-ncărcară noø care cu pohară
Şi porni pe drum la vale,
Carele scârţâiau
Şi flăcăi din biciu plesneau
Iar moara cân’ văzură,
Atâtea care,
Încărcate cu pohare.
Puse coada pe spinare,
Şi fugi în lunca mare
Lunca mare - frunză n-are
Lunca-i mică, frunza-i pică
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
289

Čea roată, măi flăcăi!
Iar moraru, meşter mare
De al dracului če era,
Niči păr pe cap n-avea.
Avea vreo trei fire de păr
În vârfu capului
Ş-acolo era cuibu dracului.
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
Čea roată, măi flăcăi!
Luară moara de mal
Ş-o trânti, hop, la loc,
Ş-înčepură a măčinară.
Câte care sun’ afară,
Încărcate cu pohare,
Iar morăriţa meşteriţa,
Bătu-n sită şi-n covată
Şi černu făina toată,
Şi făcură un colac
Nič mai mare, nič mai mic
De trei kile ş-un mertic,
Aşa mândru şi frumos,
Că şi faţa lui Hristos.
Îl tăiară în doø
Şi ne dădură şi noø
Îl tăiară-n trei,
Şi-i dădu şi lui moş Andrii'
Şi v-am mai ura, v-am mai ura,
Dar tare ne e frică c-om însera,
Că nu suntem de iči, de colea,
Ci suntem de la Buza Veche
Un dă mâţele în străkie.
Şi motanu pe de lături,
De n-avea loc
Într-un fund de poloboc.
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
Čea roată, măi flăcăi!
Dar am mai ura, am mai ura
Dar ne e frică c-om însera,
Că noi nu suntem de iči,
De colea,
Suntem tocmai
De la Câmpu – Lung,
290

Unde trag mâţele în žug,
Şi le mână o babă bătrână
Cân' cu bičiu le lovea
Şi petičile le merğea.
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
Čea roată, măi flăcăi!
Dar am mai ura, am mai ura,
Da ne e frică c-om însera,
Că noi nu suntem
De iči, de colea,
Či suntem tocmai din Basarabia.
Un'se fače mămăliga cât corabia.
Ş-o păzeşte
Doişpe inşi cu măčiuca,
Să nu guste niči musca.
Apucară un biet gândac,
Şi lu ăla i-a dat una-n cap.
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
Čea roată, măi flăcăi!
Dar am mai ura, am mai ura,
Tare mi-i frică c-om însera.
Că noi nu suntem de ici,
De colea
Suntem cam de departe.
Ş-avem de trecut
Nişte dealuri înglodate
Şi rămân fete nesărutate.
Ş-avem mai de trecut
Nişte munţi întunecoşi
Mai rămâneţi sănătoşi.
Zurnai, zurnai, zurgălăi, măi!
Čea roată, măi flăcăi!
291
AFC 1243, p. 454 - 456
Luncaviţa - Tulcea
Inf. Tudor Chiriloiu, 25 ani, flăcău
Culeg. Tatiana Găluşcă

138
[De Anul Nou se umblă cu Semănatu. Iai un buzunar cu grăunţe
ce are (orz, porumb, grâu) şi intri în casă şi asvârli cu grăunţe
spre icoane, zici:
Crească grânele, oarzele, mălaile, păpuşoaile. Umblă câte trei,
câte cinci-şase tot ca colindatu.]
AFC 1189
Mahalaua Moldoveni - Tulcea
Inf. Seghei Ioan
Culeg. Tatiana Găluşcă
139
Dimineaţa în zori de zi [La Anul Nou] vin copiii, oamenii mari
umblă seara cu uratu.
AFC 1189
Mahalaua Moldoveni - Tulcea
Inf. Seghei Ioan
Culeg. Tatiana Găluşcă
140
Pluguşorul:
Hăă, hă, hă!
Seara Sfântului Vasile
Să vă fie gospodarilor de bine!
Ia lipiţi-vă de perdele
Şi-ascultaţi vorbele mele.
Că de când ziua s-a-nserat
Pe mulţi gospodari,
Am deşteptat.
Şi lui jupânu Vasile
De ştiri i-am dat.
Şi tare mult s-a bucurat.
Că două vedre de vin ne-a dat.
Hăi Hăi!!
Acum un an ce s-o muntuit,
La moş plugarii am ieşit'
Şi-am arat
Marţile-fâneţele
Mercurile-dealurile
Žoile - văile,
Vinerile - dumbrăvile.
Sâmbetele - piscurile.
292

Apoi am oprit, am dežugat;
Boii la hodină i-am dat.
Dar un drac de bourean,
S-o speriat de un čiocârlan,
Şi-o fuğit peste hotar,
Unde-i plâns şi mult amar.
Când de seamă am băgat,
Am trimis un blestemat
Dar nu ştiu-n cârčiumă a intrat,
Ori de vorbă cu o babă a stat,
Că mare poznă s-a-ntâmplat,
Boul nostru s-o furat
Če să facem? Am înžugat,
Şi la curte ne-am înturnat,
Dar un fleac de cucunaş,
Tot făcea la noi obraz
Pentru boul fugit
În Ţara Ungurească.
Şi nu vroia să ni-l plătească.
Nene, iacă župân Vasile
Anu mai striga
Şi l-o apucat de ureke,
Pe toţi plugarii ne-o kemat,
Şi bani în mână ne-a dat.
Apoi s-a suit în čerdac,
Şi l-a strigat pe Ilie Bolocanu,
Care era tocmit cu anu'
Şi i-o spus să-i aducă
Calul čel mai frumos,
Cu potcoave de argint,
Cu coama până în pământ,
Şi a luat aşa de sub căpăstru,
Cu banii mari şi mărunţei'
La brâu un pistol de la Bacău,
De când era Vodă flăcău.
Şi-o pornit la vânătoare
Că sun' iepuri, căprioare,
Şi alte multe lig'ioane.
În čea luncă mare,
Frunză n-are,
Lunca mică, frunza-i pică,
Drept în patru se despică,
293

Şi numai iată,
Pe un fund de povară
Cločia un drac de čioară.
Şi cân’ o pus
Un plumb în puşcă,
A lovit-o drept în guşă
Unii spuneau că-i uliu bătrân,
Alţii că-i un biet păun;
Dar era kiar čioară,
De prin codrii čei pustii.
Şi-a venit la moartea ei;
La oblâncă o legat-o,
Şi-o pornit cu ea la grâu,
Să vadă de-i răsărit
Eara grâu tare frumos,
Ca şi faţa lui Hristos;
De trei ori l-a-nconžurat,
De pe cal s-a aplecat
Doø spice a luat:
Unu-n palmă l-a frecat,
Altu-n sân l-a băgat,
Şi-o pornit cu el acasă
A kemat pe župâneasă
Şi cân’ a pus spicul pe masă,
S-a luminat în casă.
Ca de la o sté frumoasă.
Şi - amândoi se întrebau:
-Cum om face, mai nevastă,
Să ne vedem pâinea acasă?
- Ia, om strânže pe toţi finii,
Şi vecinii,
Vreo trei babe bătrâne
Şi pe toţi i-o dus,
Şi pe toţi i-a pus,
La lucrul pământului,
În răcoarea vântului.
Hăi! Hăi!!
Dar când la secerat,
Secerile nu le-au ažuns
Şi-o pornit župân Vasile
În sus la Roşiori
Ca să cumpere
294

Sečeri la sečerători
Şi cân o trecut
Pe uliţa čea mare,
N-a văzut nimica-n cale.
Numai la un colţ de drum
Era un ursan bătrân
Cârpočit şi petičit
Lucra cu trei puradei la un cuţit
Nici până azi nu l-a isprăvit.
Hăi! Hă!
Şi-a pornit
Pe uliţa muntenească
La o dug'iană românească,
Acolo era un meşter mare
Lucra aur şi arğint
Şi n-avea pereke pe pământ.
Şi i-a porončit
Să facă sečeri mari
Pentru sečerători tari;
Altele mai mititele,
Pentru fete tinerele;
Unele mai uričioase
Pentru babele clănţoase;
Cu care am sečerat şi eu.
Şi pe dealuri şi pe văi.
Trageţi roata, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
Dar cân' la sečerat,
Nu ştiu de unde să-nčeapă
Unu spune că de sus,
C-aşa Dumnezeu a spus,
Altu de žos.
C-aşa place lui Hristos'
Şi-a zis o babă bătrână,
- Hai să punem
Mână de la mână,
Şi să facem o treabă bună.
Şi până pe înserat.
Lanul l-au şi împănat
De către sat,
Împănaţi şi voi, flăcăi!
Hai! Hăi!
295

Când o văzut
Župânu Vasile aşa,
A trimis la curtea sa
Să-i aducă noø iepe,
De nouă ani sterpe,
Cu copitele crăpate,
Cu sârmă verde legate.
Unde iepele călcau,
Fântânele secau;
Cu copitele treierau,
Cu coada vânturau;
Cu coada plăsneau,
Cu urekea în şači turnau'
Cu dinţii sačii la gură legau.
Stăteau oamenii şi se minunau.
Hai! Hai!
Şi când i-o tras una
Cu cureaua în şeli
O puse pe măseli.
I-o mai împuşcat şi una în gură
Şi făina prinse-a cură.
Cocoşul
Mătura coşul;
Găina,
Turna făina,
Dar nu era făină,
Ci aur şi mărgăritar,
În casele noastre, boieri mari!
Hăi! Hăi!
Iar morarul, om bun,
I-a dat bani pentru tutun
Şi tot grâul care-o rămas,
Că era om nevoiaş.
Am pornit apoi spre casă'
Câte care se aflau
Cu făină cumpărate,
Cu lănţari de fier legate,
Iar cântân’ pe lângă boi,
Mergea tinerii flăcăi,
Fără mândră župâneasa'
Cân’ o văzu aşa,
A trimes
296

Până în a treia camară.
Să-i aducă o sită rară,
Şi o dat-o pe uşă afară,
Că pâinea ei nu-i de ocară.
Şi cînd a mântuit de treierat
Şi sačii la gură de legat,
Au stat şi au cuğetat.
Un’ să meargă la măčinat'
Unii spuneau la moară
La Ivăneşti,
Iar acolo aştepţi
Făina până îmbătrâneşt'i,
Iar eu i-am sfătuit.
Să meargă la moara
La Târgu Nou
Ca acolo am măcinat şi eu,
Şi tare bine ne-am înţăles
Cu morăriţa mai ales'
Hai! Hai!
Şi-au pornit spre moară
Multe care păvărate
Cu lanţuri de fier legate.
Iară hoaţa cea de moară
Cân’ văzu atâta cară,
Încărcată cu povară,
Puse coada pe spinare
Şi-o luă-n fugă la vale.
Iar morarul săracu,
De meşter če era
Nici două paie
Nu putea descărca.
După moară se uita
Şi-a pagubă fluiera.
Numai iată morăriţa.
Cu o covată cu trei tărâţe
Moara stă şi se uita
Până če puse mâna pę ea.
A trimis în a činčea casă,
Să-i aducă sită deasă.
Făcută cu mătasă.
Ca să iasă pâine-aleasă.
Hăi! Hăi!
297

Am făcut un colac mare rotund,
Pe piatra morii măsurat.
Iară babele împleteau.
Iar moşnegii
Cu dragu îl învârteau.
L-am rupt în două
Şi ne-a dat şi nouă.
Iar noi l-am rupt în cinci,
Şi-am dat şi la caliči.
Care stau cu limba în gură
Şi nu ştiu nici o urătură'
Mânaţi, măi ..!
Noi am mai ura, ura
Dar ni-i c-am însera,
Că nu suntem de aiči
Suntem de la Mitoc
Unde-ng'iaţă apa-n toc
Şi găluştele pe foc.
Apoi mai avem
Un lacăt cu semnul verde
Şi tare m-i frică că l-om pierde,
Că l-am mai perdut o dată
Şi nu l-am găsit în lumea toată.
Iar noi tot om mai ura,
Că n-am strâns niči de o para,
Că-n, sat de când am plecat,
Nimica n-am câştigat
Nici vači cu viţei,
Nici cârduri împodobite,
Nici gâşte potcovite,
Numai o fată am sărutat,
Când colacul mi l-a dat,
Dar şi ačeea m-a muşcat,
De-am rămas un însemnat.
Hopuri, hopuri, hopurele,
Hai! hăi!
La mulţi ani cu viorele!
Busuioc verde pe masă,
Rămâi gazdă sănătoasă!
Cu žuncani de înžugat
Cu fete de măritat.
Câte pietre la fântână,
298

Atâtea oale cu smântână;
Câte pietre în cuptor,
Atâţea boi gonitori.
Câtă čenuşe pe vatră,
Atâţea peţitori la fată.
C-un mănunkiu de busuioc
Vă urez la toţi noroc!
Opriţi boii, măi!!
AFC 1243 p. 441 - 453
Mahmudia - Tulcea
Inf. Vasile Marin 45 ani - de origine mocan.
Culeg. Tatiana Găluşcă
141
[În ajunul Anului Nou, se umblă cu uratul. Copiii încep pe la patru
după-amiază şi oamenii mari, seara. Copiii umblă cu "plugurelu",
care-i din lemn cu trei crăcani. De crăcani atârnă un clopoţel.
Plugurelul e înfăşurat c-un şervet. În Măcin plugurelul poartă
numele de "bugă".]
AFC 1243, p. 266
Măcin – Tulcea
Culeg. Tatiana Găluşcă
142
Plugul cel mare:
Aho! Aho!
Români şi fraţi
Staţi puţin şi nu mânaţi
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi
Îndemnaţi măi!
Hăi! Hăi!
Mâine anul se-nnoieşte,
Plugul din bătrâni porneşte
Şi începe a brăzda
Pe la case a ura
C-aşa-i din bătrâni lăsat,
Sî stârnim cânii prin sat,
Să umblăm, să colindăm,
De Anul Nou să vă urăm,
Şi în schimb să căpătăm:
Gâşte - mpodobite,
299

Mâţe potcovite,
Vaci cu viţei,
Scroafe cu purčei.
Ia mai îndemnaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Bună seara la fereastră,
La boieri ca dumneavoastră!
Şi poftiţi lângă perdele,
S-auziţi vorbele mele:
S-a sculat mai an,
Bădica Traian
Şi a-ncălecat
Pe un cal învăţat,
Cu numele de Graur,
Cu şeaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât viţa de groasă.
Şi în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Ca s-aleagă loc curat,
De arat şi semănat.
Ia mai îndemnaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Şi porni într-o Sfântă Žoi
Plug cu doisprezeče boi.
Boi bourei,
În coadă cudălbei,
În frunte ţinteţei,
La urechi cu clopoţei.
Ia mai îndemnaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Şi-o arat cât o arat
Pân če plugul s-a-nfundat,
Într-un os bătrân de râmă,
De-a rămas pe loc fărâmă.
Însă n-o fost os de râmă,
Ci un colţ de babă cârnă,
Gros şi tare ca o bârnă.
Şi-a dus plugul ca să-l dreagă
La ferarul Cepeleagă,
Ce sta-n lungul vântului,
La dricul pământului.
300

Îndemnaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Plugul iute-a ferecat
Şi pe brazdă iar l-o dat,
Lucru-ntreg de-o terminat.
Iar prin brazde-o semănat
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Deie Domnu’ să răsară!
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Şi cân’ lucru l-a sfârşit
Iată, mări, s-a stârnit
Un vânt mare pe pământ,
Şi ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit,
Şi sămânţa de-a-ncolţit.
Mânaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Într-o zi cu vreme bună,
După datina străbună,
Când Traian s-a dus să vadă
Era-n spic ca vrabia,
Aşa-n paiu ca trestia.
Şi-atunci iute s-a întors,
Şi din gražd pe loc a scos
Un alt cal, mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian:
Negru ca corbul,
Iute ca focul,
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Şi voios a-ncălecat
La Tighina a plecat
Şi oţel a cumpărat,
Ca să facă sečeri mari,
Pentru sečerători tari.
Şi câteva mai mărunţele
Pentru fini şi nepoţele;
Şi să facă sečeri miči,
Pentru copilaşi voiniči!
301

Ia mai îndemnaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Şi-o strâns fine
Şi vecine
Şi toţi finii
Şi vecinii
Şi vreo trei babe bătrâne,
Care ştiu rostul la pâine.
Şi pe câmp i-a dus
Şi pe toţi i-a pus
La lucrul pământului,
În răroarea vântului,
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Ei cu stânga apucau
Şi cu dreapta secerau
Şi prin lan înaintau;
De părea că înotau.
Alţii-n urma lor legau
Şi clăi mândre ridicau
Şi apoi carele-ncărcau
Şi-n ğirezi le adunau.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Iar Traian dacă văzu
Girezi mândre că făcu
Şi-are grâu aşa frumos,
Iute-acasă s-a întors
Şi în grajd el a purčes
Zeče iepe de-a ales,
Zeče iepe
Tot sirepe,
Pintenoage la pičioare,
Cu čergi albe pe spinare.
Şi la arie le-a dus
Şi la treierat le-a pus.
Iepele mereu fuğeau,
Cu pičioarele treierau
Cu nările vânturau,
Cu buzele felezuiau,
Cu dinţii de sac ţineau,
Iar flăcăii-n el turnau.
302

Ia mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Grâul cum l-a treierat,
Îute-n care l-a-ncărcat,
Care bune mocăneşti,
Şi-o porniră ca-n poveşti.
La moară la Ivăneşti.
Iară hoaţa čea de moară
Cân'văzu atâtea care,
Puse coada pe spinare,
Şi-o porni în fuga mare,
La cea luncă de scăpare,
Luncă mare, frunză n-are
Luncă mică, frunza-i pică,
Şi nu-i bună de nimică.
Iar morarul meşter bun,
Zărind moara prin cătun
Îşi luă cožoc miţos,
Şi mi-l îmbracă pe dos,
Şi-şi luă čiocanu-n brâu,
Şi mai luă şi un frâu,
Şi c-o mână de grăunţe
Şi cu alta de tărâţe.
Dădu fuga după ea,
Şi din gură tot striga:
- Ptru, ptru, ptru şi na, na, na!!
Mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Moara sta şi se uita,
Iar el vremea n-o pierdea,
Ci o prinse de dârlog,
Şi-o aduse iar la loc.
Şi i-o dat un pumn în şele,
De mi-o puse pe măsele.
Şi-i mai dete una-n cap,
De mi-o puse pe dulap.
I-a mai tras şi una-n splină,
De mi-o dete pe făină;
Şi-apoi grâu în coş turna,
Moara-ntr-una măcina
Şi-n făină-l prefăcea.
Însă nu era făină,
303

Ci aur, mărgăritari,
Drept ca pentru boieri mari!
Îndemnaţi, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Traian mult se bucura,
Zeciuala morii da,
Carele şi le-ncărca,
Şi spre casă le pornea.
Iară mândra župâneasă,
Dochiana čea frumoasă,
Auzind tocmai de-acasă'
Îndemnatu’ boilor
Kiotu flăcăilor,
Scârţâitul carelor,
În preajma hambarelor'
În cămară iute merse
Şi din cui pe loc şi-alese
Sită mare, sită deasă,
Tot cu pânză de mătasă.
Bătu-n sită şi-n covată
Şi făcu colacu-ndată.
Nici prea mare, nici prea mic,
Dintr-o merţă şi-un mertic
Colac mândru şi frumos,
Ca şi faţa lui Hristos.
Bun venit şi îndulcit,
Ca pentru plugari gătit;
Pus în cuiu čel de žos,
Să fie uşor de scos.
Ia mai îndemnaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Cum a dat Dumnezeu, an
Holde mândre lui Traian,
Deie Domnul şi la voi,
Ca s-avem parte şi noi.
Să vă fie casa, casă
Să vă fie masa, masă!
Să trăiţi, să-ntineriţi,
Şi mereu să înfloriţi
Ca merii, ca perii,
În toiu rimăverii.
Şi ca toamna čea bogată,
304

De toate îndestulată
Îndemnaţi măi!
Hăi! Hăi!
De urat am mai ura,
Că mai ştim câte ceva,
Dar ni-i c-om însera,
Pe la curtea dumneavoastră,
Departe de casa noastră.
Şi-avem de trecut în cale
O drumbravă şi o vale
Unde latră câinii toţi
Cân’ne-apropiem de porţi,
Şi ni-s satele departe
Şi cărările-ncurcate.
De urat, tot am ura
Dar ni-i că prea mult om sta,
Şi nu suntem de iči, colea,
Ci suntem din Buza - Veke
Unde mâţa-n vatră strekie,
Şi motanu de căldură,
Nu mai are dinţi în gură;
Şi unde-nghiaţă apa-n tioc
Şi găluştele la foc.
Şi-am ura, če-am mai ura,
Dar ni-i c-om înnopta;
Şi avem câmpuri de trecut,
Dealuri,
Munţi de străbătut;
Codru mari şi-ntunecoşi,
Mai rămâneţi sănătoşi!
Şi Anul Nou de mâine
Să vă fie de bine!
Întru mulţi ani cu sănătate!
Ho! Ho!
AFC 1243 p. 428 - 440
Măcin - Tulcea
Inf. Ilie Bolboceanu, flăcău, conducătorul cetei
Culeg. Tatiana Găluşcă
305

143
[În Măcin, flăcăii vin în cete cu Plugul. Unii urează, unul pocneşte
din biciu şi unul are o putină mică, astupată la gură cu o piele de
oaie - cu care socate un sunet vesel.]
AFC 1243, p. 266
Măcin – Tulcea
Culeg. Tatiana Găluşcă
144
Uratul:
Bucuraţi-vă, bucuraţi-vă,
Cum s-a bucurat
Makedon Împăratul
Marelui Vasile cu clopotu
Mânaţi, măi! ...
Am mânat, am mânat,
La câmp bucurat
Un'se ouă nagâţii
Pe-un deal mare ş-ascuţit,
Ca un sînğer de cuţit
Mânaţi, măi!
Şi-a arat cât n-a văzut
Şi cu urekile n-a auzit
Şi la boi aşa-mi striga:
-Vai săracii, boii tatii,
Multă iarbă mi-aţi păscut,
Multă apă mi-aţi băut,
Brazdă neagră aţi răsturnat
Iar prin brazdă aţi semănat
Grâu mărunt cu arnăut,
De-a dat Domnul s-a făcut.
Grâu de vară cu secară
De-a dat Domnul să răsară.
Mânaţi, măi! ...
Şi mi-a intrat
Badea într-un gražd de piatră
Şi-a scos un cal
Negru ca corbu,
Iute ca focu.
Şi pe el a-ncălicat,
La plimbare c-a plecat.
306

S-a plimbat
Pe un’ s-o fi plimbat,
S-a abătut şi pă la grâuşorul lui,
Să-l vază de-i copt,
De-i răscopt.
Iar grâuşorul lui
De departe înroşea,
De-aproape-ngălbenea.
Ca Sfântu Soare lučea...
Mânaţi, măi! ...
Atunci bădiţa-ntristat,
Înspăimântat,
Înapoi că s-a-nturnat,
De departe a zbierat:
-Măi nevastă, măi femeie,
Pânea noastră o să ne keie!
-Măi bărbate, nu te-ntrista,
Nu te-nspăimînta
C-avem čini şi večini
Şi oameni bătrâni;
Şi copile tinerele
Fără dinţi, fără măsele
Cu ţîţîle bourele
De se-mpung voiničii-n ele
Mânaţi, măi! ...
Atunč bădiţa, părere de bine,
Că l-a pus nevasta la cale
La slugi c-a zbierat
Calu că i-a-nşeiat
Şi pă el a-ncălicat.
Spre grâuşor c-a plecat,
De trei ori l-a ocolit
Trei skiče a apucat,
În mână le-a frecat,
În buze le-a suflat,
În capătu năfrămii le-a legat
Şi spre gazdă a alergat
Mânaţi, măi! ...
Şi s-a dus badea la Soroca
Un se vinde hieru cu oca
Şi mi-a cumpărat
Nouă ocale de hier
307

Şi nouă de oţel
Şi le-a dus la badea Ion Ţiganu
Care ştie să bată bine
Cu čiocanu,
De sar scânteile cu anu'
Şi mi-a făcut secerele frumuşele
Cu mărunki de g'iočele
Pentru copile tinerele
Sečeri de coasă,
Pentru fete frumoase;
Sečeri miči,
Pentru copilaşi voiniči.
Sečeri mari,
Pentru sečerători tari;
Sečeri de lână,
Pentru câte-o babă bătrână.
Mânaţi, măi! ...
Apoi mi-a strâns
Vreo două, trei fete,
Doi, trei flăcăi,
Două, trei babe bătrâne
Care ştiu sama la pâne
Şi pă toţi i-a adus
Şi pă toţi i-a pus,
Din capul pământului,
Răcoare vântului,
Unde-i venea bine voinicului'.
Vântul, când aburea,
Lor mai bine le venea,
Lor mai bine le sporea.
Cu mâna dreaptă când trăgea,
Cu mâna stângă val făcea,
Din mărunki în mărunki,
Din mărunki în snop,
Din snop claie,
Din claie odobaie,
Odobaie pe faţare,
Să vă bage Dumnezeu în samă
Mânaţi, măi! ...
Apoi mi-a scos badea
Nouspreče žuncani žugăniţi
La kičioare zugrăhiţi
308

La cokite potcoviţi,
Cu potcoave di arğint,
Să răzbată la pământ;
Cu cokitele treiera,
Cu coada mătura,
Cu coama plăsnia,
Cu urekile vântura,
Cu gura-n sac turna,
Bădiţii
Niči baniţă nu-i mai trebuia
Mânaţi, măi! ...
Apoi mi-a-ncărcat baba
Şapte care mocăneşti
Şapte care olteneşti,
Ş-a luat-o înspre moară.
Dar femeia de la moară
Cân'a văzt atâtea cară
În pogoare
Mi-a pus coada pe spinare
Ş-o luă pe luncă, la vale.
Či, ziče lunca-i mare.
Frunza-i n-are,
Morăriţa-i hâtră tare,
Iar moraru meşter mare,
'tu-i legea cui îl are.
Şade-n coş,
Ca un cucoş;
Cu liuleaua-n dinţi,
Cu okii sticliţi.
Mučii îi curğea
Cu liuleaua-i stinğea
Şi din gură aşa-mi zičea:
-O, ho, ho, morişca mea,
Nu-ţi fače de-o voie rea.
Ş-a dat-o pe dulap
Ş-a lohit-o-n şele,
Ş-a dat-o pe măsele;
Ş-a lohit-o-n spete,
Ş-a dat-o pe pietre;
A uns-o cu slănină,
A tăvălit-o prin făină.
Dar nu curğea făină,
309

Că curğea aur şi mărgăritar
Ca pe la Dumniavoastră,
Boieri mari,
Mânaţi, măi! ...
S-a sculat badea
Žoi de dimineaţă
S-a dus la moară,
Făină-n săči ca g'iaţa
Mi-a-ncărcat
Noø care mocăneşti,
Noø care olteneşti
Ş-a plecat spre gazdă.
Iar leliţa frumoasă
Cân auzi carăle scârţâind
Pogoničii mânând,
Gura badii fluierând,
Din călcâi plesnea,
Din rokiţă vânt făčia
Cu nişte mâneci răsuflecate
Parcă era de albini muşcate
Erea de la Dumnezeu lăsate.
Mânaţi, măi! ...
Atunči leliţa supărată
Aleargă din casă-n casă,
A noulea casă,
Şi scoase o sită deasă,
De mătase,
Ca pentru boierii ăi din casă.
S-a făcut dintr-un sac,
Numai un colac,
Mândru şi frumos
Ca faţa lui Hristos,
În palme l-a sučit
În dežte l-a mpletit
În miere l-a mieruit
În zahăr l-a - ndulčit
În poame l-a-mpodobit,
Ca pentru noi
Flăcăii, l-a gătit.
L-a rupt în două,
Şi ni l-a dat şi nouă
Iar badea ziče:
310

-Nu da numai la čei de-afară,
Dă şi la čei din cămară
Că stau de-aseară
Fetele-n cămară.
Şi pentru o bucată de colac
Şi pentru o
Lingură de lapte dulče
Stau fetele să să-mpuşte.
Iar mâţa miorlăia
Să n-o-mpuşte şi pe ea!
Mânaţi, măi!
Am mai ura, am mai ura
Dar mi-e frică c-om însera
C-am văzut aseară
P-aiči, pe colea
Un unkeaş
C-o babă moartă-n spinare,
Cu okii ca sticla,
Cu dinţii ca grebla;
Cu faţa cât cočiorva
Mânaţi, măi! ...
Găini încalţate,
Curci îngulerate,
Gâşte-mbrobodite,
Raţe potcovite
Mânaţi, măi! ...
Am mai ura, am mai ura,
Dar mi-e frică c-om însera
Că nu suntem de p-aiči,
De pe colea
Suntem de la Buza Veke
Unde mâţa streke
Şi motocu nu-şi află locu.
Arză-l focu, pe motocu,
L-a trimis să facă focu.
Iel ş-a ars mai tot cožocul
Mânaţi, măi! ...
Am mai ura, am mai ura,
Dar ni-e frică c-om însera,
Că nu suntem de p-aiči
Suntem tocmai de la Kilia
Un’ se ouă čiocârlia;
311

Čiocîrlia bălăioară
Face lumânări de čeară,
Lumânările luminoase
Să beie boierii-n casă!
Mânaţi, măi! ...
Am mai ura, am mai ura
Dar ni-e frică c-om însera.
Decât să-nserăm
Pe la curţile D[umnea]voastră,
Mai bine
Pe la bordeiaşele noastre,
Care sunt cu var văruite,
Cu stuf stufuite,
Cu găinaţ de vrabie poleite
Mânaţi, măi! ...
Am mai ura, am mai ura,
Dar ni-e frică c-om însera,
Să nu ne-apuče vo iarnă grea,
C-avem unu c-o manta,
Ni-i c-o mai răbda.
Avem unu c-un ilic
L-o lua naiba de frig.
Ş-avem unu c-un cožoc
Să nu-l scăpăm
La vreo vatră cu foc.
Mânaţi, măi! ...
Am mai ura, am mai ura,
Da ni-i frică c-om însera,
Că nu suntem de p-aič,
De pe colea
Suntem de departe,
Ş-avem să trečem
O apă glodoasă,
La nişte fete frumoase.
Şi dacă nu ne-om duče,
Rămân guriţele nesărutate,
Şi batistele nespălate.
Mânaţi, măi! ...
S-a dus badea într-o zi la tarla
Ş-a văzut un pâlc de porumbi
Ş-a dat cu sečera-n ei
Ca să zboare,
312

Da ei era miči
Şi n-au putut ca să zboare.
Ş-au fuğit, doi câte doi,
Patru câte patru,
Şase câte şase,
Opt câte opt,
Zeče câte zeče,
Până-n doisprezeče!
Aşa să fugă boalele
Şi fermecătoarele
Di pe la curţile Duminavoastră
Ia staţi, măi fraţi, ş-ascultaţi
Mânaţi, măi! ...
C-ačest om ne-a dat un colac
Mândru şi frumos,
Ca faţa lui Hristos.
În degite l-a-mpletit
În miere l-a mieruit,
În zahăr l-a-ndulčit,
În poame l-a-mpodobit,
Ca pentru noi
Flăcăii, l-a gătit.
Dar acest colac
Nu-i făcut cu una cu două,
Cum vă pare vouă sau nouă,
Dar niči c-o vacă bălţată,
Cu negară-ncălţată;
Dar niči c-un bou sau doi,
Cum gândiţi voi sau noi,
Ci-i făcut cu pluguşorul,
Cu doisprezeče boi.
Ačeşti boi de cân' s-au ridicat
Mult pământ mi-au răsturnat
Cu žosu-n sus, cu susu-n žos!
Sănătate, bunătate,
În curtea ačestui frate.
La anu, la vară,
Cân ne-om întoarče
Să vă găsim veseli şi rotaţi
Ca merii, ca perii,
Şi ca miezul verii,
Şi ca toamna cea bogată,
313

De toată lumea lăudată,
Şi de noi câteodată
Şi ia ziceţi, băieţi:
Amin!
Şi de colac mulţumim!
145
[Vin la fereastră şi zic:]
314
AFC 1243 p. 411 - 417
Moldoveni - Tulcea
Inf. Serghi Ion
Culeg. Tatiana Găluşcă
Hăi, plugurelu meu,
Hăi, plugureu meu,
Cu doisprăzeče boi
Boi bourei
În coadă goldăţei,
Să vă-nfiğem c-un acuşor
Să meargă mai tărişor
La anu şi la mulţi ani!
[Băieţii umblă până se-ntunecă, apoi încep flăcăii.]
AFC 1243, p. 266
Niculiţel - Greci – Tulcea
Jecu Hristache, Staicu Georgeta
Culeg. Tatiana Găluşcă
146
Pluguşorul:
O plecat bădica
Într-o Sfântă Žoie
Cu paişpe boi
Ş-a plecat la arat, la semănat,
La câmpu curat
Acolo un’a auzit
Că-i bine de arat,
De semânat
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Arară văile žoile,
Mercurile şi marţele

Iată, mări, că s-o scornit
Un vânt mare pe pământ
Şi ploi multe după vânt.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Munţii s-au cutremurat,
Apile s-au tulburat,
Corăbiile s-au înecat,
Ş-a rămas un corăbier
Sarac, sarac,
Şi striga că multă marfă
I s-a înecat.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
La lună, la săptămână
Ş-a umplut badea
Cu apă-o’n mână
Şi s-a dus ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă;
Era-n spic ca vrabia,
În pai ca trestia,
Şi-n grăunte ca coarna,
Mânaţi, măi!
Uăi! Uăi!
Trăian iute s-a întors
Şi din gražd pe loc a scos,
Un cal mare, năzdrăvan,
Cum îi plače lui Traian.
Şi pe el a-ncălicat,
La târg că a apucat,
Hier mult c-a cumpărat,
Că să facă sečeri mari,
Şi să facă sečeri miči,
Pentru copilaşi voiniči
Ş-altele mai mărunţele
Pentru nepoţi şi nepoţele.
Mânaţi, măi!
Uăi! Uăi!
Şi s-a dus badea-n sat
Ş-a strâns fini şi večini
Şi câteva babe bătrâne,
Care ştiu rândul la pâine.
315

Şi pe toţi i-a pus
În capul pământului,
În răcoarea vântului,
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Ei de sečerat s-a apucau
Unii sečerau,
Alţii snopi strânğeau,
Şi în care-i încărcau.
Ş-a scos badea noø iepe sirepe
Cu potcoave de arğint
Care bat bine la pământ.
De coame le lega,
Din urmă le mâna,
Funia se tot strânğea,
Şi grâu’ se treiera,
Mânaţi, măi!
Hăi! Uăi!
Cu pičioarele băteau,
Cu nările vânturau,
Cu coamele plesniau,
Cu dinţii de sači ţineau,
Cu urekile în sači turnau,
Lui badea
Baniţă nu-i mai trebuia.
Mânaţi, măi!
Uăi! Uăi!
Ş- încărcară badea noø care
De čele mocăneşti
Ş-a plecat la moară,
La Ivăneşti
Şi altčeva nu s-auzea
Decât scârţâitul carelor
Clopoţelul boilor
Şi kiotul flăcăilor.
Čea roată, flăcăi!
Hăi! Hăi!
Iar mârşava de moară,
Cân' văzu atâtea care
Cu pohară,
A pus coada pe spinare,
Ş-o luă pe lunca mare.
316

Iar moraru meşter mare
Futui muma cui îi are!
De al dracului če era
Niči păr pe cap nu avea.
Avea câteva fire
În vârfu’ capului
Ş-acolo era cuibul dracului.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Pune mâna pe čiocan
Şi boc şi dă čioc
Ş-întoarse moara la loc.
Apoi iute turna în coş,
Dar nu curğea aur,
Ci curğea mărgăritar.
Adus la curţile Dumniavoastră,
Boieri mari!
Mânaţi măi!
Iar lelea Dokia čea frumoasă,
Văzân’făina aşa frumoasă
Bate-n sită şi-n covată
Şi făcu un colac de secară
Şi-l auruncă la fete-n cămară,
Căci nu mâncase de alaltăseară;
Şi care cum muşca,
Gurile li se strâmba,
Măsălile afară sărea,
De păr se trăğea.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Şi mai bătu în sită şi-n covată
Şi făcu un colac frumos,
Ca faţa lui Hristos.
Afară la plugari l-a scos.
Şi l-a rupt şi-a dat la toţi.
Ş-apoi a mai scos din bečiu
O cofiţă cu vin roşu
Iar din kimer a scos moşu bani,
Să ne luăm opinci;
Ca şi la anul să venim pe ači,
Să vă găsim sănătoşi.
Rămâneţi, boieri, sănătoşi!
317

Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
318
AFC 1243 p. 424 - 427
Niculiţel - Tulcea
Inf. Gheorghe M., Popa Eni
Culeg. Tatiana Găluşcă
147
[La Veterani, se face un bou, cu Plug, gătit cu brad, cu trei colaci.
Mai vini Capra, lăutari, odată cu Plugu. Tot tras de boi venea
înainte vreme - Plugul în Pecineaga.
"Să trăğea brazdă în curtea omului cu patru boi, ălora care trăğe
brazda, li să de colacu".]
AFC 1243, p. 266
Peceneaga – Tulcea
Inf. Ichim Ion
Culeg. Tatiana Găluşcă
147’
Pluguşor cu două roate
La mulţi ani cu sănătate!
Aho! Aho! Aho!
În seara lui Sfântu’ Vasile
Seara če-a-nserat
Noi cu plugu am plecat,
Ca s-aleğem loc de semănat.
Grâu mărunt, grâu de vară,
Če-a da Domnu să răsară.
Iar Dumnealui, boier mare
Cu doisprezeče boi,
Boi boureni,
În coadă codolbeni.
Čei dinainte
Cu coarnele înfrânte,
Čei de la mižloc
Cu stâlpi de busuioc,
Iar čei de la roate
Cu coarnele învoltate.
V-am mai ura, moşule,
V-am mai ura,
Da nu suntem de iči, de colea,
Či suntem
Tocmai de la Moldova

De unde bate pisica toba.
V-am mai ura
Ca să ne daţi câte-o para,
Ca să ne cumpărăm
Câte-o mănta.
Că suntem într-un ilic
Şi ne-a luat dracu de frig.
Hai, leliţo, cu colacu,
Că fărâmă boii pragu....
319
AFC 1243 p. 458
Rahoman - Tulcea
Inf. Condruţ Maria 14 ani
Culeg. Tatiana Găluşcă
148
[La Războieni flăcăii şi oamenii vin cu clopot, buhai, bici.
Se împart în patru, cinci cete. În fiecare ceată îs patru, cinci, flăcăi
Ş-aič ĩe un casier ş-un şef.]
AFC 1243, p. 266
Războieni – Tulcea
Inf' Ion Ciorogaru
Culeg. Tatiana Găluşcă
149
Mulţumirea colacului:
Scoal’ din cap de masă
Din gazdă frumoasă
Prinde a-i mulţumi
Cetaşi şi vătaşi!
Din gazdă frumoasă
Stau împrežurul mesei;
Spune cetaşi şi vătaşi,
Scoală din cap de masă'
Prinde-ai mulţumi
Gazdei frumoase
Întinde racu, cracu
Şi ia colacu!
[Se spune la sfârşitul colindelor şi mai ales după colindu’ ăl mare.]
AFC 1243 p. 387
Regele Carol - Tulcea
Inf. Ichim Ion - Două Paie
Culeg. Tatiana Găluşcă

150
[În Sâmbăta Nouă, Casimcea, nu mai umblă decât copiii „numai pe
la Topologu umblă cu plugu cu boii, la noi nu”.]
AFC 1243, p. 266
Sâmbăta Nouă – Casimcea Topolog – Tulcea
Inf. Gh. Blendea
Culeg. Tatiana Găluşcă
151
Pluguşorul:
Pregătiţi-vă, băieţi,
Să urăm boierilor
Ăstor mari şi mici
Ca să le hie anul
Cu spor şi pe cîmp şi-n ogor
Şi la casa Dumnealor
Şi-n bordeiul tuturor.
Dar iată că ies
În pridvor mă-ndes
Cu mîna pe iliče
Că şi eu încep a ziče:
Mulţi ani cu sănătate,
Gospodar fârtate!
Eu capul voiničilor,
Ca staroste al iličilor,
Să-mi îngădui bucuros,
Să spui la flăcăi frumos,
Rostul casei Duminavoastră,
Cum e datina noastră.
Din casa asta de župân,
Se sculă într-o Sfântă Luni,
Omul nostru gospodar,
Ăl mai de frunte plugar,
Cu plugul cu patru boi,
Cu car mare şi roate mici,
Boi bourei,
În coadă codălg'ei,
În frunte ţintăţei,
Cu coame poleite,
Cu copitele oţelite'
Mânaţi flăcăi, mânaţi!
320

Toţi sănătoşi,
Voinici şi vârtoşi!
Şi ară şi iar ară
Zi de vară pînă-n seară'
Lunile-prundurile,
Marţele-obraţele,
Miercurile-piepturile,
Žoile-privăile,
Vinerele-drumurile,
Iar sâmbătă, în zori de zi,
Trei grape el pregăti:
Grape noui de mărăcini,
Născočite de străbuni.
Şi s-apucă de grapat,
După ce a semănat,
Grâu de vară, primăvară,
Deie Dumnezeu să răsară'
Iar cân' fu pe la kindie
Timp de Sfântă Liturg'ie,
O porni voios spre casă,
Cu faţa luminoasă'
Lasă plugul la perete,
Pogoničii-n sat la fete,
Şi boii la iarbă verde.
Mânaţi, flăcăi, mânaţi!
Toţi sănătoşi
Voinici şi vârtoşi ...
Duminecă dimineaţă
Se spală frumos pe faţă
Ia din cuiul cu mărğic
Un ştergar de boranğic
Şi se şterğe pe obraz,
De cu seară încă ras.
La biserică se duce
S-asculte sfintele ruğe
La icoane se-nkina,
Lui Dumnezeu se ruga,
Roadă bună ca să-i dea.
Mânaţi, flăcăi, mânaţi! ...
La lună, la săptămână,
Scoate şeaua cea mai bună,
Şi pe Murgu o kinğea,
321

Dintr-un salt încăleca,
Drumul câmpului lua.
Ca să vadă
De e roadă,
Ori de creşte,
De-nfloreşte.
Şi în trapu calului,
Sosea-n capu lanului'
În scări se ridica,
Peste lanuri se uita
Sub mustăţi surâdea,
În piept inima-i creştea,
De belşugu če vedea.
Iar prin luna cireşar
Cân' s-a dus să vadă iar,
De pe cal descălecă
Şapte spiče apucă
Şi în palme le frecă
Ca să vadă ... bob curat,
Grâul ce a semănat.
Era-n spic cât vrabia,
Era des ca peria,
Iar în pai ca trestia.
Mânaţi, flăcăi, mânaţi!
Iar cân' fu la sečeriş
Toţi ai casei, zeče inşi
Căči voinicul gospodar
La toate avut-a- har.
Fete şi băieţi destui
Toţi la kip-făptura lui.
Şi pe lângă ei,
Încă alţi trei
Argaţi cu simbrie,
Ca aşa e să hie
O gospodărie!
Cu toţii încărcară
Merinde de vară.
Peşte pentru sărămură,
Fedeleş cu băutură.
Mălaiu proaspăt măčinat,
Un čeaun bun de legat,
De crăcane spânzurat.
322

Şi voioşi la câmp!
Pe o vale cu un dâmb,
Pe loc se opriră,
Şi cum poposiră
Şi se împânziră,
Cu coasa cosind,
Cu sečera tăind
Şi tăia şi grămădea.
Alţii-n urmă snop lega
Şi sporea, Doamne, sporea,
De cu okii se vedea.
Clăile se ridica
Una iči, una colea
Činči cu činči se-mperekea.
Şi miriştea-mpodobea!
Apoi şiri înşirate,
Lângă arie durate,
În arman de trierat,
Cam la marğine de sat.
Cu trei arii aşezat,
Stropite, bătătorite
De fetele Domnului
Care-s floarea satului
Mânaţi, flăcăi, mânaţi!
Şi la trei arii deodată
Câte-o funie legată
De stergare la nižloc
Să bată copita-n loc.
Câte trei iepe sirepe
Dis de dimineaţă înčepe
Cu pičioare di gazele
Cu noateni după ele.
Alergau şi să-nvârteau
De părea că se žucau
Şi-n fluier de pogoniči
Şi-n trosnete de bičiu
Fete şi băieţi cântau
Cu furčile întorčeau
Paiele le frământau,
Şi de grâu le scuturau.
Iar cân' fu l-a vânturat,
Munca numai de bărbat
323

Gospodaru atunči înčepe,
Cum el munca o pričepe:
Din lopată arunca,
Şi din gură tot spunea,
Pleavă-n vânt,
Grâul în pământ,
Suflă-mi vânt înčetişor
Şi ia-mi pleava binişor;
Pleava vântul o sufla,
Grâul pe polog cădea
Pe polog de in curat,
De gospodină lucrat.
În război de lemn ţesut
Şi din patru joi cusut.
Mânaţi, flăcăi, mânaţi!
Şi aşa l-a trierat
Şi-n lopată vânturat,
Din Cuptor până-n Gustar,
Ba şi-o parte din Brumar,
Pân să-l bage în hambar'
Hambar lărşibuit,
Cu şindrilă acoperit,
Pe căpriori aşezat,
Să ţie grâul uscat'
Şi într-o zi cu soare dulče
Încarcă sačii şi se duče,
Cu grâul la măcinat'
Grâu spălat ş-apoi uscat.
Dară moara-piază rea,
Dracul ştie ce avea.
Ori era cam necăžită,
Ori poate prea ostenită
De atâta măčinat,
Ca-ntr-un an îmbelşugat,
Că puse coada pe spinare
Ş-o luă la drum pe vale'.
Dar morarul, meşter bun,
Îşi aruncă şi zăbunu,
Şi se luă după ea
De mi-oi prinse cât colea.
O apucă de cordun,
De-i tăie pofta de drum.
324

Şi opinti de mižloc
Ş-o trânti în vad, pe loc.
Moara de necaz rânžea,
Aripile-şi învârtea,
Măselele-şi mesteca,
Iar grâul se măcina,
Şi-n covată,
Pe sulată,
Curgea făină curată
Mânaţi, flăcăi, mânaţi!
Iar vineri cam pe înserat
Isprăvi de măčinat,
Uiumul morii l-a dat,
Şi spre casă a plecat
Iar acasă,
Sus pe masă,
O covată,
Aşezată,
Şi pânzeturi
Marafeturi
Totul cu rost aşezat
Şi gata de frământat'
Fata a mare plămădea,
Gospodina frământa,
Alta cuptorul ardea,
Iar godanačele
Ficluiau barnačele,
Pentru cei mai mititei,
Cu pluguşor uşor
Pe la toacă,
Cân nu-i oboroacă'.
Iar la urmă fata mare
Cu credinţă, ca oricare,
Făcu turtă nedospită
Cu miere de stup călită
Şi-n cofeturi ticluită
Iar pe crucea din mižloc
Ş-a menit a ei noroc:
Să fie voinic
Cu suflet mare,
Ca rupt din Soare,
Cu inima blažină,
325

Cu faţa senină;
Voinic la plugărie
Harnic la gospodărie,
Aşa cum e tatăl său,
Facă-i parte Dumnezeu!
Mânaţi, copii, mânaţi!..
Aho ... aho, flăcăi argaţi,
Ia mai staţi, băieţi, mai staţi!
Că iată fata a mare
Ne arată o cătare,
Cu inima blândă,
Cu turta de colindă.
Iar župânul gospodar,
Cu plosca plină în dar,
Să ne cinstească urarea,
După cum i-e cuvântarea.
Apucaţi cu dreapta îndoită,
Toţi în žurul turtei roată
Şi zičeţi cum e la noi,
Colindul sfântul: „Leroi”
Pă tot anul să le fie
Tot cu spor şi bucurie
Casa-mbelşugată,
Fata măritată,
Şi sănătate multă,
La cei ce ne ascultă.
De-acum la mulţi ani
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Şi-ntr-un bine să sporiţi!
AFC 1243 p. 418 - 421
Sarighiol - Tulcea
Inf. Petre Ionescu 52 ani, plugar
Culeg. Tatiana Găluşcă
152
[Pluguşorul începe de cu seară când umblă copiii cu clopote. Iar la
miez de noapte ies flăcăii cu plug în regulă, tras de patru boi cu
coarne poleite (cu buhaiul cu toba şi fluierul).]
AFC 361, 3
Sarighiol de Deal - Tulcea
Inf. Vasile Bobi
Culeg. Gh. Cărnaru
326

153
Plugurelul copiilor:
Bună seara, logofete,
Ieşi afară, măi băiete!
Spre prea bine, măi zupâne,
C-a venit, Sfântu’ Vasile
Aho! Aho! Ho!
Medelica čea frumoasă
Şade pe divan şi coase.
Nu ştiu coase sau descoase
Ori lăcrămi din oki lasă.
Ce să iasă să ne vadă
Şi ea dacă nu ne-o vedea
Dar noi seama cui ne-om da?
Bate-n sită şi-n covată,
Să facă noø colaci odată
Aho!, Ho!
Să dea viilor şi morţilor
Şi noø minčinoşilor.
De urat am mai ura,
Dar vom însera.
Dă-ne câte-un bănişor,
Că noi nu suntem de-aici,
Ci suntem de la Buda - Pestea
Un se fače o mămăligă cât nuca
Să ţin noø cu măčiuca,
Să n-apuče niči furnica!
Aho! Ho!
Săr şi eu să iau o firimitură,
Şi-mi dădu c-o deşkicătură'
Aho! Aho! Aho! Ho! ...
327
AFC 1243 p. 457
Sarina Suf - Tulcea
Inf. Vasile Ilie, 11 ani
Culeg. Tatiana Găluşcă

154
Urătură:
Bucuraţi-vă, boieri mari,
Bucuraţi-vă!
Cum s-o bucurat
Alexandru-mpărat
Cân'două mere de aur,
În poala lui Sfântu G'eorg'e
A aruncat
Sfântu G'eorge s-a bucurat
Mană câmpului l-a dat
Čea roata, măi! ...
Hăi! ... Hăi!
Iată, mări, că s-a stîrnit
Un vânt mare pe pământ,
Şi ploi multe după vânt,
Pământul c-a răcorit
Şi sămânţa c-a-ncolţit
La lună, la săptămână,
S-a dus župânu ... să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă!
La grăždar că a strigat
Un cal negru a-nşelat,
Žos în scară l-a legat.
Puşca-n mână a luat
Čea roată, măi!
Hăi! Hăi!
Ca să pleče în vânare,
În vânare, în plimbare,
Să vadă grâu dacă-i mare.
Grâul de departe - ngălbenea
De aproape să roşea
Faţa coptului făčea.
De călare se repezi
Trei spicuşoare rupse,
În buzunar le puse,
Ş-acasă
La mândra župâneasă se duse,
-Măi femeie, măi femeie,
Grâu nostru o să peie!
-Taci, bărbate, blestemate,
328

Că eu ştiu a fermeca
Niči un fir nu s-o strica.
Du-te la târg la Hârlău,
Ia nouă ocă de fier şi oţel
Şi fă nouă sečerele, mărunţele
Să dai la nepoţi şi nepoţile
Să sečeri grâul cu ele.
Şi fă nouă sečerele mai cârne,
Pentru babe mai bătrâne.
Şi pă toţi i-au dus,
Şi pă toţi i-au pus
Din capătu pământului,
Din bătaia vântului.
Şi cu stânga apucau,
Şi cu dreapta secerau,
Şi testele că făčeau,
Din testele snopi,
Din snopi clăi,
Din clăi - odăbăi.
La arman că le dučea
Iar badea-n arman ce băga?
Noø iepe, soroiepe
Care câte de noø ani sterpe;
În arman că le băga,
Cu pičioarele treiera,
Cu coada flăsuia,
Cu nările vântura,
Cu dinţii sacul ţinea,
Cu urekile-n sac turna
Lui badea baniţă nu-i trebuia.
După če umplu doispreče care
Cu povară
O luă spre lunca mare.
Lunca mare-frunză n-are,
Lunca mică-frunza-i pică,
Pentr-un lucru de nimică,
Žoacă baba de se strică.
- Săi Ioane ş-o ridică!
Žoi morarul meşter mare
Futu-i mama care-l are
Cu luleaua-n dinţi
Cu dinţii sticliţi,
329

Dădu čioc, boc,
Şi dete moara la loc.
Mai dete unul în gură
Şi-nčepu făina să curgă,
Dar nu curğea făină,
Curgea aur şi mărgăritar,
Să fie-n curţi la dumniavoastră,
Boieri mari!
Čea roată, măi!
Uăi, Uăi!
Acasă cân’ ažunğea,
În cămară să dučea.
Patru saci că aleğea
Şi colači că pregătea,
Şi făcu colači miči,
Pentru sečerători voiniči;
Şi făcu colači mari,
Pentru sečerători tari;
Mai făcu un colac mare
De secară
Şi-l aruncă la fete-n cămară,
Că se trag de păr de alaltăseară.
Care cum mânca,
Ţâţele se bolboca
Afară de păr se căra
Čea roată, măi!
Uăi! ... Uăi!
Am mai ura, am mai ura,
Dar mi-e frică c-om însera
Că nu suntem de iči, de colo,
Suntem din deal
De la bostănărie,
Avem case învelite cu aţă,
Cu pereţii de negară,
Bate vântul ca şi-afară.
Čea roată, măi!
Uăi! ... Uăi!
Am mai ura, am mai ura,
Dar ni-e frică c-om însera,
Că suntem de la Cuca-Muca,
Unde-i mămăliga cât nuca,
O păzesc doişpe inşi
330

Cu măčiuca,
Casă nu fure niči furnica.
A venit un gândac
Şî cân’ i-am dat una-n cap,
L-a săturat dracu de furat.
A mai venit o furnică,
Ş-a luat o îmbucătură mică,
Cân’ i-am dat o lovitură,
I-a sărit toţi dinţii din gură.
Am mai ura, am mai ura,
Dar ni-e frică c-om însera,
Că mai avem de-a treče-n cale
O dumbravă rea, din vale,
Unde sun’ fete nebune,
Şi asvârle cu alune,
Şi să leagă de fečiori
Ca albinele de flori;
Şi le-ncurc cărările
To’ cu dezmierdările.
Čea roată, măi!
Uăi! ... Uăi!
Nu vă cerem marea cu sarea
Niči ortul cu totul
Va čerem doø, trei parale,
Că suntem cu pieile goale.
155
Pluguşor:
Mâine anu se-nnoeşte,
Pluguşoru se porneşte:
Şi înčepe a colinda
Pe la case a ura.
Semne bune de belşug,
Ară brazda de sub plug.
Doamne binecuvântează
Casa care mi-o urează'
Iarna-i grea, omătu mare,
Semne bune anu are.
331
AF C 1243, p. 421- 424
Somova - Tulcea
Inf. Ion Bonţoiu
Culeg. Tatiana Găluşcă

Anu’ Nou cu bucurie
La mulţi ani ca să vă fie!
De urat am mai ura
Dar ni-i c-om însera
Şi noi suntem mititei,
Ne mănâncă câinii răi,
Cân'om mai veni la anu’
Să vă găsim înfloriţi
Ca merii,
Ca perii,
În mižlocul verii.
Şi ca poamele din vii
În postu’ Sfintei Mării
Aho! Ho!
La anu şi la mulţi ani!
156
Mulţumirea colacului:
Întinde racu, kraku
Şi dă kolacu
Skoal' din kap de masă
Din gazdă frumoasă
Prinde-a-i mulţumi!
Četaşi şi vătaşi,
Din gazdă frumoasă
Stau prejurul mesei,
Spune četaşi şi vătaşi
Scoal' din kap de masă
Prinde a-i mulţumi
Gazdei frumoase!
332
AFC 1243 p. 458 - 459
Tulcea
Inf. Manvilă Paraschiva 11 ani
Culeg. Tatiana Găluşcă
AFC 1189
Jud. Tulcea
Culeg. Tatiana Găluşcă

157
[Copiii umblă cu pluguşorul mai devreme şi cântă:]
Hai pluguleţul mieu!
Hai pluguleţul mieu!
[Iar unu sună din klopoţel. Pluguleţu-i mic, de lemn, acoperit cu
batiste kusute.
În noaptea de Anu’ Nou, umblă ku plugu, ku patru boi şi şervate la
buoi, ku plugu gătit ka o sorkovă şi ûrează.]
AFC 1189, p. XI
Jud. Tulcea
Culeg. Tatiana Găluşcă
333

Constanţa
158
[În Pecineaga, cei patru boi de la plug au şervete "hăiam cu buhă
de cân ştiu " (Maria Novac)
Unde e o fată mare, flăcăii intră-n casă de fac o horă. La
primirea colacului se spune mulţumirea.
Cu uratu e la fel ca şi cu colindu’, numai unu urează.]
AFC 1243, p. 266
Pecineaga – Constanţa
Inf. Maria Novac
Culeg. Tatiana Găluşcă
159
[În Casimcea, flăcăii umblă cu plugu şi buhaiu. Trag brezde-n
curtea omului, trosnesc. Din banii strânşi, fac horă şi beau.]
AFC 1243 p. 266
Pecineaga – Constanţa
Inf. Ichim Ion
Culeg. Tatiana Găluşcă
334

Brăila
160
[Cu pluguşorul se umblă în Ajunul Sfântului Vasile după-amiază,
către seară. Copiii umblă cu bice şi clopote, flăcăii (tinerii care
joacă în horă) umblă în înserate unii numai cu bice şi clopote şi
alţii cu pluguri gătite cu brad şi trase de căte patru sau şase boi.
Când ajung la o casă, pocnesc din bice, sună din clopote şi cei cu
plugul trag câte o brazdă în faţa casei, dar din gură mai mult
"hăiesc" căci nu se înţelege nimic şi apoi, foarte puţini sunt care
să mai ştie vreun pluguşor frumos şi întreg. Cei mai mulţi ştiu
numai începutul pluguşorului:]
Mai an,
Bădica Traian,
.......
care e scris prin cărţi.
După ce se termină cu pluguşorul, umblă oameni căsătoriţi de
curând şi mai în vârstă cu Buga.
p.13... Oamenii dau atât la Pluguşor cât şi la bugă. Fie bani, fie
merinde, cum e carnea şi slănina.
AFC 617 p. 12
Comăneasca – Brăila, 1934
Culeg. Albu I. Cârlan
161
[Mai aproape de prânz (în ziua de Anul Nou) se umblă cu
Semănatul. Obişnuiesc mai mult oamenii tineri şi mai puţin
copiii. Semănătorii aruncă cu grâu prin toată casa şi urează:
noroc şi roadă -mbelşugată.]
AFC 617, p. 11
Comăneasca – Brăila, 1934
Culeg. Albu I. Cârlan
335

Buzău
162
[Uratul:]
[Nu se zice tot uratul decât la anumite case. Când ajung la casa
fetei cu care „se joacă” (se iubesc) un flăcău apoi descalecă şi
merg în casă ca să ureze colacul.]
AFC 819 p.10
Cotarca- Buzău, 1936
Culeg. Constantin Vasile
163
[Un colac:]
[La pluguri sunt înhămaţi azi cai, şi înainte vreme se înjugau boi
împodobiţi cu roşuri, bucăţi şi fire de lână vopsite în diferite
culori. Azi se împodobesc caii cărora li se pun "clopoţei de
aceoaie" la gât şi "canabi". Şi pe brazi se pun "roşuri". Brazii nu
sunt "isprè” cumpăraţi pentru împodobit plugurile, ci sunt cei
rămaşi de la nunţi.
Un flăcău ţine de coarne, doi sunt călări pe cai, dintre care unul
urează când ajunge la curtea omului şi aruncă în geamul casei
boabe de grâu, când, în timpul uratului zice: grâu mărunt şi grâu
de vară / să dea Domnul să răsară. Unul strânge bani în dar de la
oameni şi e ales în această însărcinare cel mai cinstit.
Porţile de la curţile gospodarilor sunt deschise larg pe unde vin
flăcăii cu Plugul în goana mare. Cum intră în curte, cel de la
coarne ridică plugul şi trage o brazdă, oprind plugul chiar în ea,
de unde cel călare începe a ura:]
O! Ho ho!
Copii şi fraţi!
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi.
Şi cuvinte-mi ascultaţi!
Sa sculat mai an,
Bădică Traian,
Ş-a-ncălecat
P-un cal învăţat
Cu numele de Graur,
Cu şaua de aur,
Cu frâul de mătase,
Cât viţa de groasă!
Şi-n scări el s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat.
336

Ca s-aleagă loc curat
De arat, de semănat,
Şi-n curând s-a apucat
Câmp neted d-a arat,
S-a apucat într-o Sf[ântă] Joi
Cu plugul cu doisprezece boi'
Boi boureni,
În coadă codâlbeni,
În frunte ţintăţei.
Mânaţi, măi, hăi!
Ziua toată a lucrat,
Brazdă neagră a răsturnat,
Peste brazd-o semănat
Grâu mărunt şi grâu de vară
Să dea Domnul să răsară!
Mânaţi, măi!
Hăi! (Se aruncă boabe de grâu.)
Iată lucru a sfârşit,
Ş-un vânt mare pe pământ
Şi ploi multe după vânt.
Pământu s-a răcorit,
Şi sămânţa a-ncolţit.
La lună, la săptămână,
Îşi umbla cu apa în mână.
Şi se duse ca să vadă
De e grâul răsărit,
Şi spicul aurit.
Paiul ca trestia,
Spicul ca vrabia!
Mânaţi, măi!
Hăi!
Atunci iute s-a întors
Şi din grajd pe loc a scos,
Un alt cal, mai năzdrăvan,
Cum îi plăcea lui Traian:
Negru ca corbu,
Iute ca focu,
De mi-l prinde locul;
Cu potcoave de argint,
Să se spele la fugit!
Şi-n curând a-ncălecat,
La Tighina a apucat,
337

Şi oţel a cumpărat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari;
Şi altele mai mici,
Pentru copilaşi voinici;
Ş-altele mai mititele,
Cu mănunchi de floricele.
Mânaţi, măi!
Hăi!
Strânse finii şi vecinii
Şi toţi finii şi vecinii
Şi vro două babe bătrâne,
Care ştiau rostul la pâine.
Le luară şi plecară,
La lucrul pământului,
La răcoarea vântului.
Şi la lucru se puneau,
Aci păreau că săltau,
Aci păreau că înotau.
Cu dreapta trăgeau,
Cu stânga mănunchi făceau.
Din mănunchi snop,
Din snop, claie,
Mândre clăi că ridicară,
Cu carele le cărară,
Mândre stoguri ridicară,
Cu iepele-l treierară.
Cu şapte iepe sirepe,
Cu picioarele-l treierau
Cu coadele-l vânturau,
Cu urechile-n saci turnau.
Cu carele la moară-l cărau.
Iar morarul priceput,
Mama lui cui l-o făcut',
Scoase trei tărâţe late,
De când foametea uitate,
Şi-un colac de grâu curat,
Să-l dea ălui care a urat;
Şi unul mai de seară,
Să dea la fetele din cămară,
Să le târâm de plete afară!
338

AFC 819 p. 3 - 9
Cotorca - Buzău
Inf. Neculae V. Mogoş, 60 de ani (două clase primare; l-a învăţat de la
bunicul lui Mogoş, mort în vârstă de 85 ani acuma vreo 47 ani).
Culeg. Constantin Vasile.
164
[Pluguşor:]
Mâine anul se-nnoieşte,
Pluguşorul se porneşte.
Pe la case a colinda!
Iarna-i mare umedare,
Semn bun de-mbelşugare,
Semne bune de belşug
Pentru brazda de sub plug.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
S-a apucat al nostru boier ... X,
Într-o joi
Cu plugul
Cu doisprezece boi.
Boi boureni,
Coadă cădălbei,
Frunte ţintăţei!
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Brazdă neagră a răsturnat
Şi pe brazd-a semănat,
Grâu mărunt şi grâu de vară
Să dea Domnul să răsară.
Strigaţi, măi!
Hăi! Hăi!
La lună, la săptămână,
Îşi umbla cu apa în mână
Şi se duse al nostru boier X
Ca să vadă de-i grâul încolţit.
Şi era spicul ca vrabia,
Paiul ca trestia,
Bobul ca mărgăritarul.
Pleacă-n târg să cumpere
Nouă secerele
Cu dinţi de hiperele
Cu mănunchi de floricele,
339

Să secere cu ele.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
AFC 816 p. 9
Cotorca - Buzău
Inf. Dragomir Drăgan, 70 de ani (Auzită din bătrâni. Ştie două clase
primare.)
Culeg. Constantin Vasile
165
[Pluguşorul:]
[Pluguşorul, tot în ziua de Sf. Vasile, începând pe la ora 10 - 11 şi
termină pe la ora 2 – 3(noaptea).
Un plug se compune din şapte, opt flăcăi cari merg pe lângă un
plug cu şase boi; iar doi din ei merg călări şi spun pluguşorul,
unul pe la un rând de case şi unul pe la celălalt.]
AFC 833 p.
Padina - Buzău
Culeg. Gh. Negru
166
[Plugul:]
[Când umblă cu plugul şi cu irodul toţi feciorii îşi pun câte-o
mască pe faţă şi se îmbracă cu tot felul de îmbrăcăminte ... ]
AFC 1174 p.2.
Popeşti - Râmnicu - Sărat
Culeg. Costică N. Ciocârlan
340

Ialomiţa
167
[În ajunul Anului Nou umblă cu Pluguleţul cântând Pluguşorul cel
vechi. Face un lemn cu două corniţe, îl acoperă cu o basma
frumoasă, de corniţe leagă busuioc, iar sub basma, de băţ, are
legat şi un clopoţel mic. Un copil îl ţine de băţ şi-l scutură la
fereastră strigând şi urând Pluguşorul în timp ce restul cetei de
copilaşi trosnesc cu bicele. Pe seară umblă şi oamenii cei mari,
dar numai cu un clopot mare pe care îl sună pe la ferestre.
La aceştia din urmă li se dă bani, pe când copiilor covrigi.]
AFC 50 p. 9 – 10
Albeşti - Ialomiţa
Culeg. Maria Popeia
168
Pluguşorul:
[Se umblă pe la noi cu Pluguşorul, în seara de ajun a Sf[ântului]
Vasile. Mai mult copiii, în această seară, iar dimineaţa de ajun
două, trei cete de flăcăi umblă cu Plugul cel mare când seamănă.
Patru boi cu plug împodobit. Seara se obişnuieşte şi „buhaiul”.
Un alt copil spune Pluguşorul în timp ce primul ţine isonul cu
buhaiul, iar altul trosneşte din biciu.]
AFC 600 p. 15
Jud. Ialomiţa, 1934
Culeg. Gheorghe Nicolae
169
Pluguşorul:
Aho!aho!
Copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi,
Şi cuvântul mi-ascultaţi!
Hăi! Hăi!
S-a sculat mai an (măi an)
Bădica Trăian
Şi-a încălicat
P-un cal ne-nvăţat,
Cu numele de Graur,
Cu şaua de aur,
341

Cu frâul de mătase,
Cât viţa de groasă!
Hăi! Hăi!
Şi în scări se ridicară
Peste câmpuri se uitară,
Să aleagă-un loc curat,
De arat şi semănat,
Hăi! Hăi!
Într-o Sfântă Joi,
Cu plug cu doisprăzece boi.
Boi bourei,
Coadă, codolbeni,
Boii din nainte,
Cu coarnele cănite;
Boii din mijloc,
Cu coarnele de foc;
Boii de la roate,
Cu coarnele pe spate.
Hăi! Hăi!
Brazdă neagră răsturnară
Şi prin brazdă semănară
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Dar-ar D[omnu]l să răsară
Hăi! Hăi!
Plecară să vadă,
Dacă i-a dat D[omnu]l roadă.
Hăi! Hăi!
Era paiul ca trestia,
Spicul ca vrabia,
Bobu ca mazărea.
Hăi! Hăi!
Plecară la târg la Măgurele
Să cumpere doăsprezece secerele
Cu mâneru de viorele
Cu dinţii de chiparele
Să secere ai voinici cu ele.
Hăi! Hăi!
Şi adunară toţi finii şi vecinii
Şi vro trei babe bătrâne
Cari ştiau rândul pânii.
Hăi! Hăi!
Nepoţica cea bătrână
342

Luă secera cea bună.
Se puse din josul vântului,
Din câlcâiul pământului.
Hăi! Hăi!
Şi cu dreapta secera
Cu stânga polog îl făcea
Din polog snop,
Din snop claie,
Din claie faţă dalbă
De arie năsădea
Hăi! Hăi!
Şi plecară la târg,
Să cumpere doisprezece juncani
Cu nările zugrăvite,
Cu picioarele potcovite.
Hăi! Hăi!
Cu picioarele-l treiera,
Cu codiţa-l vântura,
Cu urechile-n sac îl băga.
Hăi! Hăi!
Când dete soarele-n deseară,
Încărcasă nouă care de povară,
Şi porni pe drum la moară.
Dar moara când le vedea
Punea coada pe spinare,
Şi-o lua pe drum la vale.
Hăi! Hăi!
Iar moraru priceput
Fuitu-i curu cui mi l-o făcut
De afurisit ce era
Nici petec în cur n-avea'
Hăi! Hăi!
Lua ciocanu la brâu
Şi barda la subţioară
Şi din gură îşi grăia:
- Hăi, stai, morişca mea!
Până puse mâna pe ea
Şi dete cioc, boc;
Treci, moară, la loc!
Hăi! Hăi!
Puse mâna la portor
Să vadă dă curge mălai.
343

Şi nu curgea mălai şi făină,
Ci curgea aur şi mărgăritar,
În curţile dumneavoastră,
boieri mari.
Hăi! Hăi!
Şi veniră o cuconiţă
Cu mâinile-nfrânate,
De la muşcate,
Să facă un colac frumos,
Ca faţa D[omnu]lui Hristos.
Hăi! Hăi!
Să dea viilor şi morţilor,
Şi nouă plugarilor.
Daţi-ne, daţi-ne d-un boldişor
Să-nţepăm pă murgu la curişor
Să meargă mai tărişor!
C-o-nţepenit plugu-
Ntr-o rână de lăptucă
Şi nu mai poate să-l ducă
Hăi! Hăi!
Că noi nu suntem de-aicea
Suntem tocmai de la Buda Veche,
Unde dă pisica cu coada-n streche;
Cu coada vulvoi,
Cu urechile cimpoi;
Şi noadă-n coadă,
Şi aruncă-n poartă.
Am mai sta, d-am mai ura
Dar ne e frică c-om însera!
Hăi! Hăi!
344
AFC 600 p. 17 – 18
Jud. Ialomiţa, 1934
Culeg. Gheorghe Nicolae

170
[În noaptea ce preceda această zi, adică în seara zilei de 30
decembrie spre 31, care-i ajunul Anului Nou, pe aici e obiceiul de a
umbla cei mici cu Pluguşorul; căci în noaptea de Anul Nou se umblă
cu colindul pe la case.
Ca să plece cu Pluguşorul copiii se întovărăşesc trei, patru inşi şi cu
bice şi cloapete intră în curţile oamenilor, zicând la ferestre
Pluguşorul mic. Şi zic mic fiindcă ei nu iau cu ei plugul cu adevărat,
aşa cum obişnuiesc cei mari.]
Pluguşorul:
Mâine anul se-noieşte,
Pluguşorul se porneşte.
Noi începem a ura,
Pe la case a colinda.
Pluguleţul la perete
Şi boii la iarbă verde,
Pogonicii - n sat la fete.
Pluguşorul tras de noi,
Pluguşorul tras de voi.
Mânaţi, măi! Hăi!
Pluguleţul mi-l pornea,
Şi acasă că-l ducea,
Şi la secere pleca,
Şi grâul mi-l isprăvea.
Şi-ncărcară nouă care
Nouă care de povară,
Şi-apucau pe scoc la vale,
Şi grâul mi-l măcina,
Acasă dac-ajungea,
Nouă babe că chema,
Colăcei ele făcea,
La copii le împărţea.
Mânaţi, măi! Hăi!
345
AFC 715 p. 5
Orezu - Ialomiţa
Inf. Ion Stanciu, 62 ani
Culeg. Simion V. Pătraşcu

171
Ajunul Anului Nou
[De dimineaţă porneşte Plugul mare întocmit astfel. Un plug de
fier obişnuit la care se înhamă patru cai, cu panglici roşii, legate
la căpestru, busuioc şi batiste cu ramuri de brad. Însoţitorii
plugului cari sunt un număr variabil, aproximativ şapte,
douispăzece inşi, au în mâini bici cu sfârc de borangic pentru că
pocneşte mai frumos şi mai tare. Altul are o traistă de gât, în
care sunt amestecate toate felurile de grăunţe (grâu, porumb,
orz, mei, ovăz, fasole etc.) din care în timpul când rosteşte unul
din ei Pluguşorul la fereastra casei şi sunând din clopot, el aruncă
cu grăunţe peste brazda ce o trag ceilalţi cu plugul prin curte,
zicând la sfârşitul rostirii pluguşorului "La mulţi ani!".]
[Iată cuvintele Plugului mare]
Mânaţi măi!
Hăi! Hăi!
Se scoală domnul dumnealui
Într-o Sfântă Joi
Cu plugul cu doisprăzece boi,
Să are câmpurile şi grindurile.
Când fusesă soarele-n diseară,
Brazdă multă răsturnară,
Şi pe urmă semănară.
Grâu de vară, cu secară,
Grâu mărunt şi arnăut.
Să duse domnul dumnealui
Să vază de e grâul
Răsărit şi încolţit,
Dar grâul mare s-a făcut.
La luna, la săptămâna.
Apoi se duse la târg la Tighina
Să cumpere patruzecişipatru de seceri,
Şi patruzecişipatru de fete.
Cu dreapta ei secera,
Cu stânga mărunchi făcea.
Din snop claie,
Claie clăierată,
De mari boieri lăudată.
Şi-ncărcă şi treierară,
La moară ei se ducea.
Acasă dacă venea,
346

Făcură un zol frumos
În chipul Domnului Cristos.
347
AFC 715 p. 2 - 5
Orezu - Ialomiţa
Inf. Ion Stanciu 62 de ani
Culeg. Simion V. Patraşcu

Prahova
172
În seara de Sfânt Vasile
Fie-vă, boieri, de bine
Alexandru Împărat
Din pat iute s-a sculat,
Chica neagr-a pieptănat,
La icoană s-a-nchinat,
La Cornăţel a plecat.
Doisprezece boi a dus
Şi la pluguşor i-a pus.
S-a-nţepenit
Într-o vână de lăptucă,
Nu pot boii să să ducă;
S-a-nţepenit într-un hrean,
Nu mai poate nici Plâvan;
S-a-nţepenit
Într-un os de râmă,
S-a făcut plugul fărâmă.
173
Pluguşorul:
Bună seara la ferastră,
La boieri la Dumneavoastră!
Noi de câte ori venim
Tot la masă vă găsim,
Cu mescioarele întinse-n casă,
C-un pahar de vin pe masă,
Pe buza paharului
Scrisă-i floarea Soarelui
Mânaţi, băieţi, mânaţi,
Cu toţi beţi, cu toţi chefuiţi,
Şi la mulţi ani să trăiţi!
Ieşira domnul afară
Ca să-mi vază vremioara;
La argaţi a poruncit,
Şi de boi a îngrijit.
348
AFC 1250 p.7
Adâncata – Prahova, 1934-1935
Inf. Şeremet V. Alexandru
Culeg. Mihai Cristea

I-a îngrijit, i-a înjugat
Şi la câmp a plecat;
La câmpul arat,
La măru înflorit.
Trage plugu’ la perete,
Şi boii la iarbă verde,
Şi flăcăii-n sat la fete:
Cei mai mari, la fete mari,
Cei mai mici la mămăligi.
Mânaţi, măi, mânaţi!,
Dar domnul de bine ce-i părea,
Nici pe-acasă nu mai da,
La câmp că pleca,
Să vadă bucatele
Au încolţit, au înverzit?
Bucatele erau înverzite,
Erau în pai cât trestia,
În spic cât vrabia.
Mânaţi, măi, mânaţi!
Dar domnul de bine ce-i părea,
Nici pe-acasă nu mai da,
La Tighin’ a apucat,
Ca să facă seceri mari,
Pentru secerători tari;
Şi să facă seceri mici,
Pentru copilaşi voinici;
Şi-altele mărunţele,
Cu mănunchi de floricele,
Şi le dete pe la fini.
Pe la finicei,
Pe la nepoţi, nepoţei.
Până-ntr-o sută
Patruzeci şi trei.
Mânaţi, măi, mânaţi!
Ei cu dreapta trăgea,
Cu stânga polog făcea;
Din polog, snop,
Din snopi, claie,
Din claie, un stog,
De mari boieri lăudat.
Cine-l vedea îl fericea,
Cine auzea se minuna,
349

În dalba arie-l arunca.
Mânaţi, măi, mânaţi!
Dar domnul de bine ce-i părea
Nici pe-acasă nu mai da,
Se duse la Târgul Cucului.
Unde-i buricu’ pământului.
Şi cumpără doisprăzece
Jugani jugăniţi
Negri ca corbul,
Iuţi ca focu,
De nu-i prinde locu!
Cu potcoave de aramă,
Să lupte vrafu cel mare;
Cu potcoave de argint,
Să lupte vrafu cel mic.
În arie că-i băga,
Cu picioarele treiera,
Cu nările vântura,
Cu coadele primitea,
Cu urechile în sac băga.
Mânaţi, măi, mânaţi!
Încărcară nouă care cu povară
Şi le porni pe scoc la vale;
Iar morăriţa, curvăriţa,
Când văzu atâtea care
Încărcate cu povară,
Puse coada pe spinare,
Şi o luă pe scop (scoc) la vale.
- Ptru, ptru, ptru, morişca mea!
Până a pus mâna pă ea.
Dete cioc, dete boc.
Deteră moara la loc.
Când se întoarse la moară,
În coş că băgară,
La postavă se uitară.
Nu curgea făină şi mălai,
Curgea aur şi mărgăritar,
În curţile Dumneavoastră
Cinstiţi boieri mari!
Mânaţi, măi, mânaţi!
Daţi boieri, daţi!
Că n-o să daţi
350

Marea cu sarea,
Ori Oltu cu totu.
Şi o să daţi un gălbior.
Să facem un boldişor,
Să îmboldim boii la curişor,
Să mergem mai tărişor,
Căci suntem cam depărcior.
Căci nu suntem,
De pe aici, de la munte,
Să spunem minciuni multe;
Suntem de la Bughea Veche
Unde dă pisica streche,
Şi cotoiu n-are loc,
La foc să roază,
Dintr-o căpăţână de porc.
Mânaţi, măi, mânaţi!
De urat am mai ura,
Dar ne [e] frică că vom însera
Pe la curţile D[umnea]voastră
Departe de căscioarele noastre.
Mânaţi, măi, mânaţi!
AFC 728 p. 2 - 4
Ceptura de Sus – Prahova, 1935
Inf. Leonida Mareş, 45 de ani.
Culeg. N. I. Ionescu
174
[Băieţii se întovărăşesc în cete de 6 - 16 inşi cu câteva zile
înainte de Sf[ântul] Vasile şi-şi pregătesc bicele de cânepă,
buhaiul (putina) şi plugul. Plugul este o cutie cu fundul
dreptunghiular, lungă cam de 50 cm şi îmbrăcată cu batiste
împrumutate de la fete şi cu mărgele.
Băiatul care poartă plugul spune Pluguşorul, iar ceilalţi hăulesc şi
pocnesc din bice şi sună cloapetele. Toţi umblă îmbrăcaţi în
costume naţionale. Înainte vreme umblau îmbrăcaţi urât şi
mascaţi pe faţă, spre a nu fi recunoscuţi şi pe cine întâlneau pe
drum îl îmbrânceau, îl trânteau prin zăpadă şi făceau mare
gălăgie, iar în loc de cutie purtau un plug mic de lemn, îmbrăcat
la fel.
Cu Pluguşorul se umblă în ajunul Sf[ântului] Vasile, iar în seara
de Sf[ântului] Vasile umblă cu colindul.
351

După ce termină de umblat cu Pluguşorul se adună într-o casă să
spargă plugul. Împărţesc banii adunaţi şi apoi băieţii mai mari se
cinstesc între ei. După ce înserează, pleacă cu colindul.]
AFC 728 p. 1, 5
Ceptura de Sus - Prahova
Inf. Leonida Mareş, 45 ani
Arsenie Bucura, 48 ani
Culeg. N. I. Ionescu, 1935
175
[Tot atât de frumos este şi Plugul cel mare, cu care umblu flăcăii
din sat, în ajunul Anului Nou. Ziua dis-de-dimineaţă, uliţele
satelor sunt pline cu astfel de colindători care se impun mai mult
decât ceilalţi, atât prin îmbrăcămintea şi podoaba plugului, cât şi
prin modul cum se impun ca persoană. Ei sunt foarte frumos
îmbrăcaţi, purtând pe cap un con lucrat din carton şi îmbrăcat
cu hârtie de diferite culori, iar pe corp au un cearceaf nou, fusta
mamelor pe cari cu multă greutate o capătă.
Plugul este tot îmbrăcat numai în hârtie, ale căror culori sunt
măiestrit combinate, iar la rotile se găseşte un brad, cari după
cum este de frumos îmbrăcat, după aceeaşi măsură este şi de
lăudat.
Cei patru sau şase înaintaşi, ce târăsc plugul, ţin în mână şi
clopotele. Înaintaşii sunt mânaţi de cei doi sau trei tineri, cari,
prin urările şi trosnetele biciurilor de cânepă, fac să deştepte şi
să atâţe toţi câinii vecinilor.
De coarnele plugului ţin harnicul semănator, cari, din când în
când, mai scoate din traistă câte o mână de grâu, răspândind-o
prin curte ...
Gazda, faţă de moşul cu barba până la brâu şi cu traista mai să-i
ajungă la glezne, trebuie să fie mai cu dare de inimă, căci aceştia
iau şi banii.
Plugul este cel de fier, cu cari se ară în câmp. Acestui plug i se
fixează, la rotile, un brad, cari la rândul său ca şi restul plugului
vine îmbrăcat cu diferite hârtii colorate tăiate cu multă dibăcie.
De plug trag doi, patru sau şase înaintaşi cari au peste
îmbrăcămintea lor un cearceaf sau fusta cea albă a mamei lor.
În cap fac din carton nişte conuri îmbrăcate în diverse culori.
În afară de înaintaşi mai este cel cari ţine de coarnele plugului,
cei cari seamănă cu doi, trei cai, trosnesc şi mână caii şi moşul
cu barbă (mască) în a cărui traistă se adună tot ceea ce se
capătă, covrigi, fructe, iar banii înnumăraţi şi iar înnumăraţi şi
apoi băgaţi de un un moş la locul lor.]
352

AFC 62, p.1. , p. 12 – 13
Dărmăneşti - Prahova
Culeg. George Popescu
176
[Pluguşorul cel mic]
Aho! aho!
Copii şi fraţi
Lângă boi v-alăturaţi etc. (se află adunate în cărţile de stea).
Inform. P. 1 3 – cu plugul cel mare
Pluguşorul cel mic
AFC 62, p 11
Dărmăneşti - Prahova
Culeg. George Popescu
177
Aho, aho,
Copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu mânaţi
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi
ş.a.m.d.
Inf. P. 11 – 14
AFC 62, p. 1.
Dărmăneşti - Prahova
Culeg. George Popescu.
178
[Încă de la miezul nopţii, copii în etate de la 8 – 13 ani, se
asociază mai mulţi şi se duc cu „pluguşorul cel mic”. Astfel uniţi
mai mulţi copii, unii au trei, patru clopote, luate desigur de pe la
gâturile boilor, vacilor sau oilor, iar alţii au câte un bici, cu cari
trosnesc după ce au terminat urările. În afară de aceştia mai
trebuie să fie unul cu un buhaiu.
Acum 20 de ani, această colindă avea o modificare celei actuale.
Colindătorii erau împărţiţi în mai multe tabere, fiecare cu
misiunile lor' Astfel, o parte erau însărcinaţi cu trosnitul, alţii
aveau în seamă unul-două buhaie, iar unul ducea acoperit sub o
pânză albă un plug mic de lemn, căruia numai roţile îi lipseau.
De grindeiul plugului erau agăţate două, trei clopote.
Astfel organizată această ceată mergeau din casă în casă. Ură
unul din ei începând chiar de la miezul nopţii.
353

După urat gazda trebuia să le dea colindătorilor mere şi alte
fructe sau de nu colindeţele exprè făcute pentru ei şi cari
colindeţe astăzi sunt înlocuite prin covrigi.
Se-ntâmplă ca unii dintre locuitori ... să nu primească
colindătorii. În schimb, colindătorii de necaz strigau:
„Bureţi pă păreţi, / Să nu mai rămâneţi” sau: Câte pene pe cocoş,
/ Atâţia copii burduhoşi.
După ce se ură, se sunau clopoţeii şi se trosnea de câteva ori din
biciuri.]
AFC 62 p. 1 – 2
Dărmăneşti - Prahova
Culeg. George Popescu
179
[Cu o zi înainte de ajunul lui Sf[ântul] Vasile seara, băieţii,
începând de la 10 ani, gătesc câte un clopot – câte doi sau câte
patru – cu „cordele şi cu fel de fel de flori şi dacă au şi verdeţuri,
iar ei, de asemenea, îşi leagă la pălării panglici multicolore şi pe
urmă se duc din casă în casă şi în trosnete de biciuri, cari sunt
făcute din curele sau din cânepă împletite în opt pe inimă, cum
zic ei – cu sfârcuri făcute din mătare şi încep să zică:]
Mâine anul se înnoieşte,
Pluguşorul se porneşte
Şi începe a ara,
Pe la case-a colinda.
Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are;
Semne bune de belşug,
Pentru brazda de sub plug.
Doamne, binecuvintează
Casa care mi-o urmează.
Pluguşor cu patru boi,
Mânaţi măi, hăi, hăi!
[Aşa umblă ei cu Pluguşorul mic zis, până noaptea târziu. A doua
zi de dimineaţă, adică în ajunul lui Sf[ântul] Vasile – de
asemenea umblă, până când începe a umbla plugul cel mare zis.]
AFC 342 p. 1 – 2
Sălciile - Prahova
Culeg. Valeriu Alex. Popa
354

180
Plugul cel mare
[Se adună cu douăm, trei săptămâni înainte tineri, între 17 – 21
ani, într-o ceată sau mai multe, de câte şapte, zece inşi. Aceştia
aranjează Plugul cel mare. Pe un plug de arat, se aşază un brad mare
şi frumos, pe care îl împodobesc cu fel de fel de panglici, pe cari le
aduc fetele mari.
La acest plug trag patru boi. Boilor le vopsesc frumos coarnele cu
vopsea roşie şi pe frunte şi pe şolduri le fac fel de fel de flori
frumoase, tot cu vopsea roşie.
La juguri, în loc de resteu, pun nişte steguleţe roşii, care sunt foarte
frumoase. Flăcăii sau „plugarii” au, de asemenea, în mâini biciuri
împletite tot în mai multe şuviţe, iar cordiriştile le vopsesc tot cu
vopsea roşie. De asemenea, pălăriile le sunt împodobite cu panglici
multicolore şi cu crenguţe verzi de brad sau de pini. Primul plug,
care intră în curtea omului, trage o brazdă de jur împrejurul curţii.
O fată mică sau mare seamănă după plug, tot felul de seminţe, pe
care le-a avut pregătite mai dinainte; aceasta în semn ca toate
bucatele din cari fac parte seminţele să se facă în vara viitoare.
„Plugarii” pe oricine întâlnesc în cale îl ridică de trei ori în sus,
urându-i „la mulţi ani”. Persoana ridicată în sus este obligată să le
dea bani.
La acest plug nu se zice nici o urare decât:
Hăi, Hăi! trosnesc din bice şi spune „la mulţi ani”.
În urmă, „plugarii” ceilalţi pleacă împreună cu plugul la altă familie
şi rămâne să primească darul în bani sau în colaci numai casierul.
Pe seară, când se termina de umblat, „plugarii” duc plugul de unde
l-au luat, împart între ei toate cele ce-au fost puse la împodobitul
bradului, împart banii ce i-au câştigat, între ei, şi pe urmă se duc să
se cinstească la cârciumă.
Apoi, după ce s-au „cinstit” puţin, se fac perechi de câte doi sau
patru şi pornesc cu colindul.]
AFC 342 p. 2 – 4
Sălciile - Prahova
Culeg. Valeriu Alex. Popa.
355

Ilfov
181
[Cu semănatul umblă o ceată de douăzeci din care unul o face pe
casierul, 2) pe secretarul 3) cel care urează 4) cu semănatul 5)
care ţine de coarnele plugului 6) care mână vitele, iar restul
pocnesc cu bicele şi sună cu zurgălăi şi clopotele.
Urarea o face la fereastră:]
Aho, aho, copii argaţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi etc.
Ceata se sparge la o crâşma din sat, unde ei chefuiesc până
termină banii.
AFC 544 p. 23
Balamuci – Ilfov, 1934
Culeg. Theodor I. Popescu-Buzău
182
Urare:
O boieri, cinstiţi părinţi,
De-aveţi vin,
Daţi vin să-nchin!
Cozonac şi cârnaţi
Ca să dau şi pe la ceştilanţi.
Că eu de sărăcuţ,
Am umblat la şcoală
Dar numai cu trăista goală.
De sărăcie mare,
Mi s-a rupt haina-n spinare.
De sărăcie multă,
Mi s-au rupt pantalonii pe pulpe
Cu pantalonii rupţi pe pulpe,
Lesne fugim după vulpe.
Opincile nu-mi zurăiesc
Ghetele nu-mi strălucesc.
Jupânul gazdă,
Bagă mâna, scoate o pungă,
Scoate un galbăn cu dungă.
Scoate un franc,
Ca să-l împărţesc,
Cu acest ortac!
Aci în Vecinătate,
Nu prea departe,
Văzui un Crăciun bun pe masă,
356

Un deca de vin rasă
Şi-un purcel fript lângă ea,
Noi la masă vom şedea
Jupânul nu s-o pricepea;
La mulţi ani!
AFC 544, p. 29
Balamuici-Ilfov, 1934
Culeg. Theodor I. Popescu-Buzău
183
[În Com. Radovanu - Ilfov sunt aceleaşi obiceiuri, numai că Plugul
cel mare cu patru boi umblă în ajunul Anului Nou după-amiază pe
la orele patru p.m.]
AFC 341 p. 1 – 2
Radovanu - Ilfov
Culeg. N. Soica
357

Dâmboviţa
184
[Mâine anul se-nnoieşte
Pluguşorul se porneşte
Şi-ncepem a colinda,
Pe la case a ura,
Pe poteca lunecoasă
Nimerim l-această casă.
Nălticică şi frumoasă (bis)
Dar într-însa cine şade
Dumnezeu cu Sfânt Vasile.
Dumnezeu le cuvânta
Sfânt Vasile cerut-a,
Să ia Luna cu lumina,
Şi Soarele cu căldura.]
AFC 1250, 3
Mărceşti – Dâmbovita, 1934-1935
Inf. Nicolae Tedose
Culeg. Mihai Cristea
185
[Bună dimineaţa la Moş Ajun!
Am venit şi noi o dată,
Să vă dea Domnul de toate.
Daţi-ne un covrig,
Că îngheţăm de frig.
Bună dimineaţa la Moş Ajun!
Daţi-ne un covrig,
Că murim de frig.
Dă-ne o nucă,
Că ne dăm cu capu de ulucă.
Dă-ne un măr,
Că ne luăm cu capu de păr..]
AFC – F A 06452
Pietroşiţa – Pucioasa – Ploieşti – Dâmboviţa, 1965
Inf. Negroiu Gică, zis Puşcaru, 67 ani
Culeg. Ion Taloş
358

186
[Dragă domnişoară,
Ieşi puţin afară
Şi ne mulţumeşte.
Ori eşti ocupată,
Ori eşti împănată;
De nu vrei să ieşi,
Să ne mulţumeşti,
Bună dimineaţa la Moş Ajun!]
AFC – F A 06452
Pietroşiţa – Pucioasa – Ploieşti – Dâmboviţa, 1965
Inf. Negroiu Gică, zis Puşcaru, 67 ani
Culeg. Ion Taloş
187
[Foaie verde portocală,
Noi sîntem copii de şcoală,
Ş-am venit să colindăm,
Covrigei să căpătăm.
Bună dimineaţa la Moş Ajun!]
AFC – F A 06452
Pietroşiţa – Pucioasa – Ploieşti – Dâmboviţa, 1965
Inf. Negroiu Gică, zis Puşcaru, 67 ani
Culeg. Ion Taloş
188
[Măi boieri bogaţi,
Ia vă mai sculaţi,
Că pe-o gură de vale
Soarele răsare,
Soare-a răsărit.]
AFC – F A 06452
Pietroşiţa – Pucioasa – Ploieşti – Dâmboviţa, 1965
Inf. Negroiu Gică, zis Puşcaru, 67 ani
Culeg. Ion Taloş
359

Vlaşca/Giurgiu
189
[Umblatul cu Pluguşorul
De cum s-a înserat, se întovărăşesc câte trei, patru, cinci copii şi
pornesc pe la casele oamenilor mai cu stare, vestind Pluguşorul şi
apropierea Anului Nou:
Iau cu ei un buhai, un biciu şi un clopot. Unul din ei are învăţată
"oraţia pluguşorului". Intrând în curtea vreunui om întreabă:
"Primiţi pluguşorul?" Dacă omul primeşte, se aşază la fereastră
afară şi încep, cel care va "ura" îşi drege glasul şi începe:]
Mâine anul se-nnoieşte,
Pluguşorul se porneşte
Şi începe a colinda,
Pe la case a ura;
Iarna grea, omătul mare,
Semne bune anul are;
Semne bune de belşug,
Pentru brazda de sub plug,
Doamne binecuvintează
Casa care o urează.
Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
[Aceasta este introducerea.
Când a terminat de spus aceste cuvinte, cel cu "buhaiul" trage de
sfoară, cel cu biciul pocneşte, iar cel cu clopotul sună. După
aceasta începe cel cu oraţia:]
S-a sculat mai an,
Bădica Traian,
[Nu dau versurile mai departe, căci sunt învăţate din carte. După
câteva versuri de acestea, iarăşi cel cu "buhaiul", cel cu biciul şi
cu clopotul îşi face datoria. Odată oraţia isprăvită se termină cu
vorbele "La anul şi la mulţi ani".
Gazda le dă copiilor obişnuit bani. Alţii le mai dau covrigi, nuci
şi mere. Ei însă sunt mai bucuroşi de bani, decât de celelalte.
Astfel se duc cu "pluguşorul" pe unde cred că-i vor primi. După
ce au isprăvit de umblat, împart cele strânse şi se duc fiecare pe
360

la casele lor. Cei cari umblă cu "pluguşorul" sunt copii între 10 -
12 ani.]
AFC 899 p. 1
Pâslari - Vlaşca
Observaţie directă
Culeg. Ion V. Sandu
190
[Cu plugul
Se întovărăşesc flăcăii (feciorii) câte patru, cinci, şase, se îmbracă cu
cămaşi lungi şi cusute cu flori pe deasupra, căci afară este frig. De
aceea pe dedesubt îmbracă haine groase, iar pe deasupra pun
cămăşi albe, împodobite cu flori în multe culori. Pe cap pun pălării
pe care, de asemenea, le înfrumuseţează cu panglici (petele) roşii,
verzi, albastre etc.... mărgele de culori diferite şi astfel pleacă cu
plugul. Au în mâini fiecare biciu. Plugul este tras de doi, patru, şase
boi sau cai. Iau cu ei şi o căldare spoită, curată, în care pun grâu.
Boii sunt curaţi şi au în coarne panglici colorate. De asemenea au şi
în coamă ca şi în coadă tot astfel de panglici. Ajunşi la casa
gospodarului care-i primeşte spun aceeaşi oraţie ca la "pluguşorul"
de la nr. 1.
Când ajung la vorbele: "Şi în grabă a semănat (Bădica Traian)
Grâu mărunt
Şi grâu de vară,
Deie Domnul să răsară,
pornesc boii, iar unul ţine de coarmele plugului; ceilalţi mână boii
şi altul seamănă grâu din căldare peste brazda pe care o trag în
ograda gospodarului. Obişnuit capătă bani pentru urare.]
[P.S. Obiceiul de mai sus l-am observat eu. N-am mai reprodus
"oraţia" căci ştiu că este luată din cărţile de şcoală. ]
AFC 899 p. 6
Pâslari- Vlaşca
Observaţie directă
Culeg. Ion V. Sandu
191
[Ca mai în toate părţile ţării noastre, în ajunul Sf[ântului]
Vasile, după ce lămpile s-au aprins, copiii merg la fiecare casă şi
urează în cor belşug şi sănătate pentru anul viitor. Ei îşi învaţă
urarea din vreme şi-şi construiesc şi un plug de lemn de
dimensiunea ½ m, pe care-l împodobesc cu fel de fel de hârtii
colorate. În timpul urării, ce se face la fereastră, colindătorii
361

arată şi plugul acesta frumos. După urare, stăpânul casei iese
afară şi dă copiilor bani.]
[Urarea este aceasta:]
Mâine anul se înnoieşte,
Pluguşorul se porneşte:
Şi-ncepem a colinda,
Pe la case a ura.
Iarnă grea, omătul mare
Semne bune anul are.
Semne bune de belşug.
Pentru brazda de sub plug.
Mânaţi boii de la roate,
Cu coarnele-mbelciugate;
Mânaţi boii din mijloc,
Cu coarnele de cojoc;
Mânaţi boii din nainte,
Cu coarnele poleite.
Câte paie sunt pe casă
Atâţia galbeni pe masă.
Câte aşchii în topor
Atâtea vite-n obor.
Sus pe cer ce străluceşte?
O stea mândră se iveşte
Stea de bine, stea de rău.
Ştie numai Dumnezeu.
Steaua noastră luminoasă,
Fă-o, Doamne, să lucească
Să lucească între noi
Să nu mai avem nevoi
La anul şi la mulţi ani!
AFC 341, p. 1-2
Vida Furculeşti – Vlaşca
Culeg. N. Stoica
362

192
[Întrebând pe mai mulţi bătrâni, între care şi Radu Oprea în
etate de 59 ani, mi-a răspuns că aşa au pomenit (moştenit) şi ei
de la moşii lor aceste obiceiuri.
În ziua de Sf[ântul] Vasile pe la orele 9 de dimineaţă vin oameni
din sat cu 4 boi înjugaţi la un plug şi trag brazdă în bătătura
fiecarei care, aruncând în urma plugului boabe de grâu şi de
porumb şi zicând versurile pe care le spun copiii seara. (Aceasta
în jud. Vlaşca com. Vida – Furculeşti). ]
AFC 341 p. 1 – 2
Vida Furculeşti - Vlaşca
Inf. Radu Oprea, 59 ani
Culeg. N. Soica.
363

Teleorman
193
[Băieţii (între 8 – 15 ani) şi flăcăii (de la 15 ani până la
căsătorie) strânşi în cete de cte patru până la 20 de inşi (vecini
sau grade de rudenie) ... aşteaptă ... amurgul să pornească cu
uratul.
.... „urătorii” au pornit începând cu cei din marginea satului ori
cu cel mai bogat om din cătun. (Ţin să arăt că deşi satul nu este
format din cătune răspândite ei nu trec dintr-un cătun în altul cu
toate că sunt rude). Se obicinuieşte ca odată cu cântatul să se
arunce în geamuri ovăz, grâu, mei sau orz de către urători, pe
când din casă cel mai tânăr sau cea mai tânără le strigă „ca
mine, ca mine”. Ceea ce se înţelege că aşa de tânără sau
frumoasă va fi logodnica celui care a aruncat cu boabe. Acest
obicei de a azvârli cu boabe este practicat şi de fetele mari sau
chiar de oameni vârstnici însă numai ca o surpriză pentru rude
prieteni şi vecini. Cei cari au arme trag ...
un colind – cel mai răspândit – este următorul:
(text ..)
Sfârşind de urat, cel mai îndrăzneţ sau cel mai în vârstă din
ceată, intră în casa urată unde primeşte răsplata, când e vorba
de bani sau carne de porc, iar când cel urat voieşte să le dea
covrigi, nuci, zahăr sau câte un pahar de vin, îi pofteşte în casă
pe toţi.
Până pe la ora opt ... uratul s-a sfârşit. Cetele de astă dată intră
în casa unuia dintre urători şi-şi împărţesc egal prinoasele, apoi
se răspândesc pe la casele lor. ]
AFC 91 p. 1 – 3
Miroşi - Teleorman
Inf. Tinca Mincu
Tudor Andrei
Culeg. Mihail Misici
194
Mâine anul se-nnoieşte,
Dă-i Domnului, Doamne!
Pe la case se porneşte
Dă-i Domnului, Doamne!
Şi începe-a colinda
Dă-i Domnului, Doamne!
Pe la case a ura
Dă-i Domnului, Doamne!
364

Casa care e urată
Dă-i Domnului, Doamne!
Dumnezeu s-o norocească
Dă-i Domnului, Doamne!
Câţi cărbuni sunt în cuptor
Dă-i Domnului, Doamne!
Atâtea viţe-n obor
Dă-i Domnului, Doamne!
Câtă şiţă e pe casă
Dă-i Domnului, Doamne!
Atâţia galbeni pe masă
Dă-i Domnului, Doamne!
La anul şi la mulţi ani!
Dă-i Domnului, Doamne!
365
Informaţii p. 1 – 3
AFC 91 p. 2
Miroşi – Teleorman, 1931
Inf. Tinca Mincu
Tudor Andrei
Culeg. Mihail Misici

Argeş
195
La Crăciun
[Copii de sub 12–13 ani umblă în ziua de Crăciun. Cete cu Seaua
umblă Câte 3 băieţi; fetele cântă la ferestră, dar numai la Sfântu
Vasile. Feciorii până la 15 ani umblă cu craii: 8 sau 10. Cetele
cântă Steaua spre răsărit.
După ce fetele cântă, una rosteşte:]
Măi Vasile, Sfânt Vasile
În acea noapte întunecată,
Pe poteca luciu̯oasă
Nimerii l–această casă
Şade Dumnezeu la masă
Dumnezeu și Sfântu Petru
Sfântu Petru ca un sfânt
Dă cu ploaie și cu vânt,
Şi ne culcă la pământ.
Dădu ploaie și cu soare
Şi ne scoală pe picioare
Ş-o vedriţă plină rasă,
Rămâi, gazdă, sănătoasă!
Câte cuie sunt pe casă
Atâţia copii la masă!
Câte pene pe cocoș,
Atâţia copii burduhoși!
La anu și la mulţi ani!
Să ne daţi un pumn de bani;
Şi la Anu să venim,
Sănătoși să vă găsim!
AFC – FA – 06456
Căpăţâneni – Curtea de Argeș, 1965
Inf. Bolnavu Elena, 22 ani
Culeg. Ion Taloș
196
[La Sfântu Ion, feciorii sub 20 de ani, umblă cu Iordanu, ceată,
cu un lăutar, “iordănește” pe fetele și feciorii din casele
colindate: le așază pe câte un scuan și le ridică de 3 ori, dar altul
le stropește cu busuioc și cu aiasmă.
366

În seara de Anul Nou colindă și familiștii între ei, cunoscuţi și
prieteni. Tot atunci se fură porţile și le face fetelor nemăritate
câte o curte în drum.
Ciurleţi: un grup de fete și băieţi la o casă, se pun străchini cu
gura în jos, sub ele se vâră oglindă, piaptăn, ceapă, cartofi.
Tineretul care ieșise din casă, intră pe rând, ridică câte o
străchină; dacă fata găsește o oglindă sub străchină se zice că e
fudulă, ceapa – nesătulă, piaptăn – fudulă etc.]
367
AFC – FA – 06456
Căpăţâneni – Curtea de Argeș, 1965
Inf. Bolnavu Elena, 22 ani
Culeg. Ion Taloș
197
[Sorcova se confundă cu plugușorul și e puţin cunoscută. Urările
sunt luate mai toate din cărţi.
Plugușorul constă în urarea ce se face de Anul Nou pe la case de
un grup de copii, cari poartă în mână un plugușor de lemn, făcut
de ei și împodobit cu hârtie colorată, beteală și busuioc. Unii au
în mâini gârbace din fuior de cânepă cu cari trosnesc și fac
zgomot – imitând mânatul boilor la plug, iar alţii, poate cei mai
mici duc clopoţei cu cari sună pe la ferestre. În vechime, spun
bătrânii, când se făcea un plugușor nu–l făceau copiii, ci flăcăii.
Aceștia înjugau chiar boi la plug și mergeau de urau cu plugul
tras de boi. În curţile și la casele care nu–i primeau trăgeau câte
o brazdă adâncă să se cunoască urma plugușorului. După război
mentalitatea s–a schimbat. Se consideră o rușine pentru flăcăi a
merge cu plugușorul. El e făcut numai de copii. Totuși e o
bucurie pentru copii, pentru casa la care au venit să ureze și mai
ales pentru cei cari privesc.]
AFC 832 p. 6 – 7
Mozăceni – Argeș
Culeg. Ion Cruceană

Olt
198
[Feciorii sau copiii, la Anul Nou au anumite obiceiuri sau datine
speciale, cum sunt: „umblatul cu sorcova”, „umblatul cu
pluguşorul”, „semănatul”, etc.
„Pluguşorul” – În ajunul sau în seara ajunului de Anul Nou copiii
şi flăcăii satului, încârduiţi în cete de câte 5 – 15 inşi, cu bici cu
clopote şi chiar cu pluguri trase de cai, boi, sau chiar oameni
(copii) merg din casă în casă să ureze, citind pluguşorul din
carte.
Unul din ei citeşte pluguşorul la fereastră, iar ceilalţi, plesnind
din bici şi sunând clopotele, mână plugul, trăgând o brazdă prin
curte. Primesc daruri de la gospodar şi pornesc apoi mai departe.
Semănatul: Copiii se duc în ziua de Anul Nou la vecin cu grăunţe
şi seminţe de aruncă semănând în ei urându-le de bine, pentru
care lucru primesc daruri.]
AFC 109 p.9.
Aluniş –Olt, 1931
Culeg. Gh. Bădescu Aluniş
199
[În seara Anului Nou vin câţiva băieţi cu pluguşorul. Au un plug
de lemn cu o roată. Unu-l ţine de coarne, doi îl trag - vreo doi,
trei plesnesc cu biciurile, doi cu buhaiul şi unul spune la
fereastra gazdei pluguşorul, urând ca-n noul an să fie o roadă
mai bună, veselie, bucurie etc.]
AFC 1176 p.3.
Constantineşti - Olt
Culeg. Dan Nicolescu
200
[Cu Pluguşorul şi cu Vasilca la noi nu se obişnuia a se duce până
în anul 1924, dar în acel an, urmând la Şcoala normală
"Costache Negri" din Galaţi şi auzind pe unii colegi învăţând
pluguşorul, venind acasă am introdus şi noi acest frumos obicei,
fiind una dintre scumpele şi dragele noastre datini creştineşti.]
AFC 613 p. 21
Gura Padinii – Olt, 1934
Culeg. Filip St. Marcu
368

201
[Tot în această seară (Anul Nou) se umblă şi cu uratul.
Flăcăii fac două cete, o ceată începe dintr-un cap, cealaltă din
celălalt cap cu Pluguşorul. Înainte de a pleca ei se maschează şi
înjugă boi la un plug natural pe care-l împodobesc cu fel de fel
de covoare din casă. După ce s-au pregătit, pleacă cu uratul de la
casă la casă. Când ajung în curtea gospodarului trag întâi o
brazdă în mijlocul curţii şi pe urmă încep a spune urătura. După
ce au isprăvit, ei pleacă mulţumind gospodarului.
După ce au isprăvit de urat în sat, se strâng toţi la o casă a unuia
şi împart banii.
În ziua de Anul Nou, dimineaţa, copiii mai mici pleacă cu
semănatul şi cu sorcova de la casă la casă. Când au ajuns în casa
gospodarului încep a-l semăna şi cu sorcova a-l lovi încet peste
spate zicînd astfel:]
Sorcova veselă
Să trăiţi, să îmbătrâniţi
Ca merii, ca perii
În mijlocul verii;
Ca toamna cea bogată
Cu toate îndestulată,
Să trăiţi gospodari mari!
AFC 18 p. 5 – 6
Priseaca - Olt
Culeg. Barbu Ion
202
[Urătura care se zice la noi este:]
Aho! Aho!
Mâine anul se înnoieşte,
Pluguşorul se porneşte
Şi începe a brăzda,
Pe la case a ura!
La ureche clopoţei
La picioare zurgălăi
Ia mai roata, măi flăcăi!
Iarna-i grea, omătul mare,
Semne bune anul are
Semne bune, de belşug
Pentru brazda de sub plug.
Pe la case a ura!
La ureche clopoţei
369

La picioare zurgălăi
Ia mai roata, măi flăcăi!
Doamne binecuvintează
Casa care se urează;
Pluguşor cu patru boi,
Pluguşor mânat de noi.
Pe la case a ura!
La ureche clopoţei
La picioare zurgălăi
Ia mai roata, măi flăcăi!
De urat am mai ura,
Dar ne temem că vom însera
Că nu suntem de ici colea
Sîntem de la Cuca Muca
Unde-i mămăliga cât nuca
Şi o păzesc
Doisprezece cu măciuca,
Şi de-i lua o înghiţitură,
Îţi sar toţi dinţii din gură!
Suntem din Basarabia,
Unde-i mămăliga cât corabia,
O păzesc doisprezece cu sabia',
Că de iei o înghiţitură,
Îţi dă una peste gură,
De-ţi sar toţi dinţii din gură.
370
AFC 18, p. 7 – 8
Priseaca - Olt
Culeg. Ion Barbu
Informaţii: p. 5 – 6

Vâlcea
203
[Cu "pluguşorul" nu se mai umblă.]
371
AFC 530 p. 5
Guşoeni – Vâlcea, 1933
Inf'. Pavel Marghita,76 ani
Culeg. Dumitru Balaşa, 1933.
204
[Se umbla mai înainte cu Pluguşorul, acum nu se mai umblă.
Acum vreo patru ani, îmi aduc aminte, că a dat unul ocol cu
câţiva cu Pluguşorul şi au început oamenii să vorbească că sunt
nebuni.]
AFC 530 p.10
Mădulari - Baica – Vâlcea, 1933
Inf. Paraschiva Lismana
Ilina Şt. Tănase
Culeg. Dumitru Bălaşa
205
[Încă din ajunul lui Sf. Vasile sau mai bine zis din 31 Decembrie
ale anului ce se termină, încep a se dezlănţui diversele obiceiuri
ce au loc la Sf[ântul] Vasile sau Întâia zi a anului viitor.
Încep înainte de miezul nopţii. Ceata Semănătorilor (ceata de
flăcăi chipeşi şi voinici ca feţe de masă prinse în brâu seamănă
grâu, la fiecare "bătătură" a gospodarilor cinstiţi. (E curios că
obiceiul este că dacă cineva din comună este un element rău,
fură, pizmueşte sau umblă prea des în judecată, Semănătorii nu-i
calcă prin curte şi aceasta spre ruşinea lui).
Odată intraţi în curte, Semănătorii iau poziţia de semănat şi
aruncând boabe de grâu încep a ura pe lângă alte cuvinte
învăţate din cărţi şi pe cele următoare ce de-abia s-au mai putut
păstra din tată în fiu:]
Din satul nostru am plecat
Să venim la Dumneavoastră
La semănat!
(Băieţii se apucă de semănat.)
Semănaţi, băieţi,
Până-i lumină,
Grâu frumos, fără neghină,
Căci noi suntem de departe,
Tocmai peste şapte sate.

Domnul fie lăudat,
Timp avem de semănat.
Şi, semănăm grâul de vară,
Numai bob, fără secară.
Semănăm şi pe cel de toamnă
Să ne ferească
Dumnezeu de mană
După noi va vini "plug"
Să dea Dumnezeu belşug!
Să dea Dumnezeu şi ploi
În anul lui 1932!
(se înlocuiesc anii)
[Aceste cuvinte sunt spuse destul de frumos de "vătaful"
semănătorilor care în urmă se duce la gospodar şi dându-i mâna
zice:]
Noroc şi belşug o mie
Aici la Dumneavoastră să fie!
AFC 358 p. 1 2
Zlătărei (şi în jur) Vâlcea
Culeg. D. Stănciulescu
206
[După aceşti semănători vin plugarii să-şi are "moşia" cu un plug
mare, încoleilat (plugul este pe nişte lemne încrucişate) tras de
cei mai frumoşi boi din sat, înzorzonaţi cu panglici şi ciucuri; iar
sus pe plug au un vas cu grâu verde, crescut de 20 - 30 cm.
Ajunşi acolo unde semănătorii au semănat, opresc "plugul" în
cuvintele:]
Aho, Aho!
Copii şi fraţi
Staţi puţin;
Aici intraţi!
Grâul a fost semănat
Noi să ne-apucăm de-arat!
[Atunci toţi pocnesc bicele făcute din fuiorul de cânepă al bunei
gospodine; iar unul din ei, deschizând poarta, intră cu plugul în
curte şi cel mai mare zice:]
Afară e bine;
A înseninat.
Numai bun e timpul de arat.
Şi o să arăm
Şi lungiş
Şi curmeziş,
372

Ca să iasă
Grâu frumos de seceriş,
Măi flăcăi, mânaţi măi!!
Hăi, hăi!
Din grâu
Să facem mănunchele,
Din mănunchele facem snopi,
Şi din snopi
Claie mare, minunată,
De Domnul Dumnezeu
Binecuvântată!
Ş-apoi iar mai mânaţi, măi!
Hăi, hăi!
Iar jupâna gospodăreasă
Să caute o sită deasă,
De mătase
Să bată în "căpistere" şi sită
Făina frumoasă, aurită.
Şi plimbând mâna prin "cocă"
Să facă un colac mare
De grâu de vară.
Să-l arunce la noi,
La "plugari" afară.
Dar să mai facă
Unul de secară,
Ca să-l dea la fete diseară,
Că se bat, de se omoară
Şi se trag de coade afară.
Dar Dumnealui
Nu ne mulţumeşte numai cu atât
Şi pune mâna în chimir
Şi scoţând trei - patru poli afară
Îi suna, îi răsuna,
Şi tot la plugari îi arunca!
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!
V-am mai ura noi,
V-am mai ura,
Dar mi-e frică c-om însera,
Şi-avem să trecem
Râpi adânci,
Cu ape dulci;
373

Dar când om veni la anul,
Să vă găsim fericiţi şi-nfloriţi
Ca merii, ca perii
Ca viţa din vii
În postul Sfintei Mării!
Şi-apoi iar să mergem, măi!
Hăi, hăi!
[Flăcăii pocnesc bicele şi luând plugul pornesc la altă casă.]
AFC 358 p. 2 - 3
Zlătărei (şi în jur) - Vâlcea
Culeg. D. Stănciulescu
374

Dolj
207
Puguşorul
Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Pă lângă boi v-alăturaţi,
Şi cuvântul mi-ascultaţi:
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Şi-a-ncălecat
Pe-un cal negru neînvăţat,
Cu numele de Faur,
Cu şaua de aur,
C-un frâu de mătasă,
Împletit în şasă,
Cât viţa de groasă.
Ia mai mânaţi, măi flăcăi!
Hăi! Hăi!
El în scări s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să-şi aleagă loc curat,
De arat şi semănat,
Şi-n curând s-a apucat,
Locul neted de-a arat,
S-a apucat într-o Joi,
Cu un plug
Cu doisprezece boi,
Boii boureni,
În coade codolbeni,
În frunte ţintărei,
Şi în trup de mii de lei.
Ia mai mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
375
AFC – FA 018374
Bechet – Dolj, 19
Culeg. Tudora Dudu

208
[În seara de Anul Nou, când vin la noi, la Poiana Mare, băieţii
sau bărbaţii cu bicele cari reprezintă Semânatul şi urează:]
Aho, Aho!
Copii, argaţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi.
Mânaţi, măi!
Hai! Hai!
(Bicele pocnesc acum.)
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Şi-a-ncălecat
P-un cal ne- nvăţat
Cu şaua şi scara de aur
Cu frâul de mătasă,
Cât viţa de groasă.
Mânaţi, mai!
Hăi! Hăi!
(Se pocneşte din bici')
Şi-a ieşit la câmp,
Ş-a arat, şi-a semănat,
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Dar-ar Domnul să răsară.
Înalt cât casa,
Verde ca mătasa;
În pai ca trestia,
În spic cât vrabia.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Şi l-a secerat,
Şi l-a treierat,
Şi l-a măcinat.
Iar morarul priceput
Futu-i barba-n cur să-i fut!
Băgă mâna-n buzunar,
Scoase numai gologani,
De când cu foametea mare;
Şi turna-n coş.
Nu cura nici făină, nici pospoi,
Numai aur şi mărgăritar
376

În curţile Dumneavoastră, Boieri mari.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
La mulţi ani.
[Şi se plăteşte apoi pleacă la alte case.]
AFC 118, p.5.
Poiana Mare - Dolj
Culeg. Sterie C. Enuică, 1931
209
[Pluguşorul se execută de flăcăi în număr de 9 (nouă), având
fiecare în mână câte un biciu. Unul dintre ei intră în casă şi
începe să ureze, iar când zicea "Hăi Hăi", ceilalţi pocneau din
bici.
Astăzi se colindă cu Sorcova, Steaua şi Vicleiul.
În vechime se colinda cu steaua, vicleiul şi Pluguşorul.]
AFC 279 p. 26 - 27
Siliştea Crucii - Dolj
Ioan A Drăguleţ, 1932
377

Gorj
210
[Pe la mine prin sat umblă oamenii (băieţii) cu pluguşorul şi
copiii cu sorcova. Cei cu pluguşorul şi sorcova cântă cam
aceleaşi versuri, comune pentru toţi, cu mici variante.]
AFC 726 p. 7
Bălăceşti - Gorj
Culeg. Nicu G. Brăiloiu
211
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Iat-aici ne e ogorul,
Bouleni, puneţi piciorul,
Ca să tragem brazda-n lung,
Şi la capăt să ajung'!
Mai apoi vom semăna
Şi ne-om pune şi-om grăpa
Grâul curat să răsară,
La drăguţa primăvară.
Grâu curat, fără neghină
Auriu ca o lumină !
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Doamne, peste brazda mea
Lasă- Ţi bunătatea ta!
Şi dă ploaie şi dă vânt
Şi căldură pe pământ.
Să ne crească rodul mare,
Peste bunele ogoare.
Să ne fie rodul plin
Ne-nchinăm şi Te slăvim!
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
Gazdă bună să trăieşti
Şi mulţi ani să vieţuieşti.
Câte cuie sunt pe casă,
Atâţia galbeni pe masă!
Sănătate şi belşug
Bouleni frumoşi de plug.
Gazdă bună, sănătate,
378

Noi plecăm în altă parte.
Rămâi, gazdă sănătoasă
Noi plecăm la altă casă.
Mânaţi, măi!
Hăi! Hăi!
379
AFC 79, p. 5 - 6
Stăneşti - Gorj
Culeg. P. Niculescu, 1931

Mehedinţi
212
[În ziua de Anul Nou se umblă cu Pluguşorul şi cu Sorcova de
către copii. Cântecul sau urările de la Pluguşor sunt aceleaşi ca
în cărţi. Sorcova însă în satul meu diferă puţin. Se duc cu ea doi
copii, fiecare având la el o traistă în care o pus de acasă boabe
grâu, porumb, orz, ovăz, fasole, boabe, din care după ce a cântat
sorcova, aruncă sus în grindă şi zice:]
Noroc şi spor în toate,
Dar mai ales în bucate!
Sorcova se cântă aşa:
Sorcova, vesela
Să trăiţi,
Să-mbătrâniţi
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii.
Peste vară, primăvară,
Nici capul să nu vă doară.
Şi-a venit în astă noapte
Şi mi-a spus cu vorbe line
Să iau sorcova cu mine,
Să mă duc să sorcovesc
Oameni buni să veselesc;
Sorcova de la bătrâni
A fost dată la români.
Spre un semn de îmbelşugare,
De cinste şi de onoare!
Câte frunze în frunzar,
Atâţi bani în buzunar;
Câte cuie sunt pe casă,
Atâţi bani la voi pe masă.
La anul şi la mulţi ani!
Să trăiţi!
AFC 1008, p. 1-2
Secu – Mehedinţi
Inf' Ecaterina Ciobotea 98 ani
Culeg. Alexie Ciobotea
380

Indice de localităţi
Adâncata – Prahova 172
Albeşti – Ialomiţa 167
Alcedar – Orhei (Alcedar, raionul Şoldăneşti) 41, 42, 43
Aluniş –Olt 198
Antoneşti - Cetatea Albă (Antoneşti, raionul Ştefan Vodă) 73, 74, 75, 76
Bălăceşti – Gorj 210
Balamuci – Ilfov 181, 182
Bălţăteşti – Neamţ 115
Bechet – Dolj 207
Bolbocii Vechi – Soroca ( Bulboci, raionul Soroca) 17, 18
Bravicea – Orhei ( Bravicea, raionul Călăraşi) 44
Buşila – Bălţi, (comuna Buşila, raionul Ungheni) 9, 10, 11, 12
Cair - Cetatea Albă (Caira, în perioada interbelică; doar localitatea vecina
Uspenca, în Bugeac, raionul Sărata, regiunea Odesa, Ucraina) 77, 78, 79,
80, 81
Călugăra – Bacău 129
Cândeşti – Dorohoi 112, 113, 114
Căpăţâneni – Curtea de Argeș 195, 196
Căsăria – Dobreni – Neamţ 117
Ceptura de Sus – Prahova 173, 174
Chipeşca - Răspopeni – Orhei ( Chipeşca, raionul Şoldăneşti) 45, 46
Chirileni – Soroca ( Chirileni, raionul Sîngeri) 19, 20
Ciamaşir –Ismail (regiunea Odesa, Ucraina) 69, 70, 71, 72
Ciocâlteni – Orhei (Ciocîlteni, raionul Orhei) 47, 48, 49, 50, 51
Ciutuleşti-Soroca (Ciutuleşti, raionul Floreşti) 21, 22, 23
Comăneasca – Brăila 160, 161
Constantineşti – Olt 199
Coreşniţa - Soroca (Cureşniţa, raionul Soroca) 24
Cosmenii Vechi - Bălţi, (Cuzmenii Vechi, raionul Făleşti) 13, 14, 15
Costuleni - Şicovăţ – Lăpuşna ( Costuleni, raionul Ungheni) 35
Cotarca- Buzău 162, 163, 164
Crihana Nouă – Cahul, (Crihana Veche, raionul Cahul) 65, 66
Cruglic – Orhei (Cruglic, raionul Criuleni) 52
Cuciurul Mare – Cernăuţi, (Cuciurul Mare-Velikiy Kochurov, regiunea
Cernăuţi, raionul Storojineţ, Ucraina) 1, 2, 3
Dărmăneşti – Prahova 175, 176, 177, 178
Dobreni – Neamţ 118, 119, 120
Dragomireşti – Unghi – Neamţ 121, 122, 123, 124
Dumbrăveni –Botoşani 108, 109, 116
Frumuşica Veche – Sudul Basarabiei (Olixandrovke, regiunea Odesa,
Ucraina) 98
Frumuşiţa – Covurlui (Frumuşiţa, judeţul Galaţi) 132, 133, 134, 135
Găleşti – Lăpuşna (Găleşti, raionul Străşeni) 36
381

Gligeni – Orhei ( Glinjeni, raionul Şoldăneşti) 53, 54, 55
Gordineşti – Orheiu (Gordineşti, raionul Rezina) 56
Grumăzeşti – Neamţ 125
Gura Galbenă – Lipoveni – Tighinan (Gura Galbenă, raionul Cimişlia) 63
Gura Padinii – Olt 200
Guşoeni – Vâlcea 203
Hodorăuţi-Hotin ( Hădărăuţi, raionul Ocniţa) 4, 5
Horjiniţa - Soroca (probabil Iorjiniţa, raionul Soroca)
Ienisala – Tulcea 136
Izvoarele – Soroca ( Izvoare, raionul Floreşti) 25
Jorjiniţa – Soroca (Iorjiniţa, raionul Soroca) 26, 27, 28
Jura – Transnistria (Jura, Unităţile Administrativ-Teritoriale din Stînga
Nistrului) 99, 100
Labuşna - Râmniţa – Transnistria 102, 103
Lunca – Transnistria (Lunga, Unităţile Administrativ-Teritoriale din Stînga
Nistrului) 104
Luncaviţa – Tulcea 137
Măcin – Tulcea 141, 142, 143
Mădulari - Baica – Vâlcea 204
Mahalaua Moldoveni – Tulcea 138, 139
Mahmudia – Tulcea 140
Mândreşti – Bălţi, (satul Mîndreşti, raionul Teleneşti) 16
Mărceşti – Dâmbovita 184
Miroşi – Teleorman 193, 194
Moldova - Cetatea Albă (Bugeac, regiunea Odesa, Ucraina) 82, 83, 84, 85
Moldoveni – Tulcea 144
Mozăceni – Argeș 197
Niculiţel - Greci – Tulcea 145, 146
Noul Caragaci - Cetatea Albă (Novy Karagachi, regiunea Odesa, Ucraina)
86, 87, 88
Orezu - Ialomiţa 170, 171
Padina – Buzău 165
Pârteştii de Sus – Suceava 105
Pâslari – Vlaşca 189, 190
Peceneaga – Tulcea 147
Pecineaga – Constanţa 158, 159
Perescina – Orhei (Peresecina!, raionul Orhei) 57, 59, 59
Pietroşiţa – Pucioasa – Ploieşti – Dâmboviţa 185, 186, 187, 188
Poiana Mare – Dolj 208
Popeşti - Râmnicu – Sărat 166
Popeştii de Jos – Soroca (Popeştii de Jos, raionul Drochia) 29
Pripicenii Kurchi – Orheiu (Chiperceni, Raionul Orhei) 60
Priseaca – Olt 201, 202
Purcari - Cetatea Albă ) Purcari, raionul Ştefan Vodă) 89, 90, 91
Rădeni – V (Rădeni, raionul Călăraşi sau raionul Străşeni) 33
Radovanu – Ilfov 183
382

Rahoman – Tulcea 147’
Râscâeţi - Cetatea – Albă (Răscăieţi, raionul Ştefan Vodă) 92
Războieni – Tulcea 148
Regele Carol – Tulcea 149
Romancăuţi – Hotin, (Româncăuţi în interbelic, azi Româncăuţi, raionul
Rudi – Soroca (Rudi, raionul Soroca) 30
Ruseştii Noi – Lăpuşna ( Ruseştii Noi, raionul Ialoveni) 37, 38
Sălciile – Prahova 179, 180
Sâmbăta Nouă – Casimcea Topolog – Tulcea 150
Sanca - Soroca (Sanca, raionul Soroca) 31
Sarata - Dobreni – Neamţ 126, 127
Sarighiol – Tulcea 151
Sarighiol de Deal – Tulcea 152
Sarina Suf – Tulcea 153
Satu Nou - Sudul Basarabiei (Satul Nou, raionul Cimişlia) 99
Secu – Mehedinţi 212
Secureni, regiunea Cernăuţi, Ucraina) 6, 7
Seliştea - Hotin (Selişte, raionul Secureni, regiunea Cernăuţi, Ucraina) 8
Siliştea Crucii – Dolj 209
Şipoteni – Lăpuşna ( Şipoteni, raionul Călăraşi) 39
Slobozia - Cetatea – Albă (Slobozia, raionul Ştefan Vodă) 93, 94, 95, 96, 97
Somova – Tulcea 154
Stăneşti – Gorj 211
Ţârţăreni – Orhei ( Ţînţîreni, raionul Teleneşti) 60
Tătăreşti – Lăpuşna (Tătăreşti, raionul Străşeni) 40
Tătăruşi – Baia 107
Todireni – Botoşani 110, 111
Udeşti – Suceava 106
Vădeni – Soroca (Vădeni, raionul Soroca) 34
Valea Cârjei- Pârăul Cârjei Mădei –Neamţ 128
Valea Perjii Nouă – Tighina ( Valea Perjei, raionul Cimişlia) 64
Vaslui – Bahnari 130, 131
Verjeni – Orheiu (Verejeni, raionul Teleneşti) 61, 62
Vida Furculeşti – Vlaşca 191, 192
Vladimineşti – Gavanoasa – Cahul, (Găvănoasa, raionul Cahul) 67, 68
Zlătărei - Vâlcea 205, 206
383

Indice de culegători
Ahriţculesei D.
Andon A.
Andon Efimie
Avadanei Vasile
Bădăluţă Alecu
Bălan Stelian
Bârcă Mihai
Bârleanu George I.
Boiagi Nicu Ghe.
Bojoancă Dionisie
Bojoancă Dumitru
Butuc A.
Buzu Atanasie
Cârlan Ion P.
Cârlan Ion Gh.
Ciobanu Nichifor
Ciocanu Serghei
Ciorneiu Grigore
Cojocaru Mihai
Condriuc D.
Cravciuc Ilarion
Creţu Ion
Decencu L.
Dimitriu Elena
Gafiţescu Const. En.
Găluşcă Tatiana
Gusacinschi Anton
Guţu Vasile
Horodniceanu Valter
Iacovlev Vasile
Ionaşcu Dionisie
Ionaşcu Elena
Ionescu Preda
Ivan Nicu
Mănică Ion N.
Mareş Iosif Gr.
Mazilu Speranţa
Melnic Anatolie
Mihăescu H. D.
385

Niţu Marin D.
Olaru I.
Oprea Porfirie
Pamfile Ilie
Păpuşoi Dumitru
Pletos Th.
Popa George N.
Popovici Mihail
Pozdirca Mihail
Pubici Ioan
Raţa Andrei
Revencu Vladimir
Roadedial Ion
Rotaru Ilie
Şopotean Filip
Sorbală Pavel
Stan Ion
Stanciu Virgil
Starâş Matei
Stevschi I.
Stratan Eufimie I.
Talpa Gr.
Taloş Ion
Ţăpordei Eustatie
Ţăpordei Eustatie
Vartic Theodor
Vlasa Dumitru
Vlasă Vasile
Vovcă Petru
Zghibarţă Ionel V.
386

Indice de informatori
Acrişi Maria
Afanasă Vlasă
Ailenei Gh.
Andon Domnica
Andrei Tudor
Bădescu Aluniş Gh.
Balaşa Dumitru
Baran G.
Barbu Ion
Barbu Ion
Blendea Gh.
Bobi Vasile
Bolboceanu Ilie
Bonţoiu Ion
Brăiloiu Nicu G.
Buboc Ion
Bucura Arsenie
Bulat Chirică
Cârlan Albu I.
Cărnaru Gh.
Chetraru Emilian
Chiriloiu Tudor
Cimbru Nastasia
Ciobotea Alexie
Ciobotea Ecaterina
Ciocârlan Costică N.
Ciorogaru Ion
Cojocariu Dumitru
Cojocaru Zaharia
Condruţ Maria
Cristea Mihai
Cristea Mihai
Cruceană Ion
Diaconu Ana N.
Dobrdă Manale
Dohlea Ion
Drăgan Dragomir
Drăguleţ Ioan A
Dudu Tudora
387

Dumitru Lazăr Ioan a lui Petrachi Bandrabur
Elena Bolnavu
Enuică Sterie C.
Focşa Parasca
Folică Arhip
Funica Melentie
Gerasim Gr.
Gheorghe M.
Goton G.V. P.
Halupa Damian
Hochim Ioana
Hodonaga Carpan
Hristache Jecu
Huţuleac D.
Ichim Ion
Ichim Ion
Ichim Ion - Două Paie
Ieşanu Mihail
Iftode Roman
Ilie Vasile
Ioan Lambriş
Ion Mantea
Ionescu N. I.
Ionescu Petre
Lismana Paraschiva
Malanceu Teodor
Marcu Filip St.
Mareş Leonida
Marghita Pavel
Marin Vasile
Melin Dumitru
Melnic Timofti
Minici Tinca
Misici Mihail
Mogoş Neculae V.
Negroiu Gică
Negru Gh.
Nicolae Gheorghe
Nicolescu Dan
Niculescu P.
Novac Maria
Oprea Radu
388

Palaniuc Ion
Pântea Ştefan
Păpuşoi Const.
Paraschiva Manvilă
Pătraşcu Simion V.
Pocotilă Mihai Neculai
Popa Ectarina M.
Popa Eni
Popa Valeriu Alex.
Popeia Maria
Popescu George
Popescu-Buzău Theodor I.
Popovici Ion S.
Potoceanu D.
Pubici Ioan
Roşca Mih.
Sandu Ion V.
Sârbu Ion
Sârbu Timoftie
Savin I.
Seghei Ioan
Şeremet V. Alexandru
Serghi Ion
Soica N.
Staicu Georgeta
Stanciu Ion
Stănciulescu D.
Starâş Filip
Starâş Xenia
Ştefan Căruaiu
Sulă M.
Tănase Ilina Şt.
Tanase Ursachi a lu Ion
Tedose Nicolae
Ţernă V.
Ungureanu Artemie
Vasile Constantin
Verebcea Chiril
Vieru Marinoaica Aglaia M.
389

Glosar
A
acăţa, vb. – 1. a agăţa, a (se) atârna, a (se) anina. 2. a (se) apuca, a
(se) prinde de ceva
afion, s.m. - opiu
alămâie, s. f. - lămâie
aliman a semănat aliman
argat, s.m. – muncitor agricol salariat; slugă
arman, s.n. - 1.arie. 2. conac în care locuia administratorul unei
ferme şi unde se înmagazina recolta
astupa, vb. – a umple, a închide sau a bara o deschizătură
asvârli, azvârli, v. b. - a arunca ceva cu o mişcare bruscă şi
puternică
avan, adj. – 1. straşnic, grozav, aprig, amarnic, hain, barbar, crud,
iute la mânie. 2. isteţ, drăcos. Adv. cumplit, grozav, nemilos,
hain
B
barbur, s.m. – partea de jos a tăişului securii, bărzii, cuţitului. 2.
cepul sau cuiul din lemn la capătul fiecăreia dintre cele şase
bucăţi care formează obada roţii, care se îmbucă în gaura din
capătul bucăţii vecine
barbure, s. m. – capătul superior al clinului din piept şi spate de la
cămăşile bărbăteşti, pe care de obicei le poartă feciorii, având
multe cusături
barburi, s.m. – clini cu terminaţia în formă de „M” intercalaţi în faţa
şi în spatele unui anumit tip de cămaşă bărbătească, denumită
391

„cămaşe cu b.” sau „ungurească”, purtată de ciobanii din zonele
Sibiu, Petroşani, Târnave, Alba, Orăştie; cămaşă cu barburi sau cu
cruce păstrează croiala dreaptă, la care se adaugă doi sau mai
mulţi clini în centrul feţei şi al spatelui cu terminaţia în formă de
„M”.
bărnaş, s.n. – cordon, curea, încingătoare
başca, s.f.- închisoare
başca, adv., prep. - adv. deosebit, separat; independent, în chip
felurit prep. în afară de
bănat, - s.n. stare de durere sufletească în care tristeţea şi jalea sunt
îngemănate cu părerea de rău şi cu căinţa; regret, tristeţe. 2.
mâhnire, supărare. 3.luare în nume de rău, mânie, necaz, ciudă,
pică. 4. învinovăţire, vină. 5. bănuială
băncută, s.f. – monedă de hârtie cu valoare mare (100 lei)
bărnăi, bornăi, vb. - a din barbui – a bâzâi, a zbârnâi, a bombăni; a
mugi, a rage, a a plânge, a se văicări
bârloagă, s.f. – vale înconjurată de păduri
bejănie, bejenie, s.f. - bagajul unui băjenar; familia, oamenii,
servitorii şi bagajul unui băjenar; fugă în masă a populaţiei din
cauza unei invazii duşmane, a persecuţiilor; timpul petrecut în
pribegie
berbeţîrca, s.f. – recrutare
bernevişi, berneveci s.m. pl. (În Bucovina, Moldova, şi jud. Buzău)
un fel de pantaloni ţărăneşti groşi, de iarnă (largi şi foarte lungi
(făcuţi mai ales din sumani albi); cioareci, iţari.
bleandă, s.f. – lovitură, izbitură bruscă şi puternică, îmbrânceală;
bâtă lungă, prăjină; scândură îngustă; lespede de piatră
boghe, s.f. – căpiţă, claie de fân
392

oghiţă de brânză, s.f. – dimin. de la boghe de brânză
bold, s.n. – fierul ce se pune la capătul grindeiului
boldi, vb. - a îmboldi; a înţepa cu privirea
bolduit, adj. – ţintuit
bolduri, s.n. – nituri, ţinte
boncălui, vb. – (despre unele animale) a scoate mugete, răgete
puternice, prelungi, plângătoare
boronă, s.f. - grapă
boroni, vb. – a grăpa
bortă, s.f. – gaură, groapă, scorbură, scobitură într-un copac
borticele - găurele
boţ, s.n. – bulz, cocoloş
boţuri, s. n. pl. – căpiţe mici de fân, făcute fără par
brâncă s. f. - mână
buci – barba de buci, barbă ca de canură, fuior mai gros
buhai, s.m. – tobă de frecare cunoscută la multe popoare, folosită în
Moldova, Muntenia şi foarte puţin în Transilvania. Se compune
dintr-un vas din doage de lemn, a cărui gură este închisă cu o
membrană din piele de oaie. Prin centrul perforat al membranei
trece o şuviţă de păr de cal, înnodată în interior şi fixată cu un
căluş de lemn. Membrana vibrează când şuviţa de păr este trasă
cu mâinile ude, producând un sunet amplificat de corpul
recipientului. Se foloseşte la urările Pluguşorului. Sunetul lui este
acompaniat de un fluier şi de urările colindătorilor. 2. Obiceiul
de a se umbla cu buhaiul, ca formă de urat, propriu-zisă, la Anul
Nou, alteori însoţind uratul cu Pluguşorul. Obicei extins în zonele
româneşti extracarpatice, îndeosebi în Moldova. 3. bucium; 4.
ceaţă deasă; 5. berbec tânăr
393

uhă, s. f. – vezi Buhai
buratec, s.n. – (Bucovina) ploaie măruntă; 2. brotăcel
burduhos, adj. – burtos, pântecos
butelcă, s.f. – sticlă, butelie [VEZI]
buricul (ţării), s.n. – centru, mijloc
C
capic, s.n. - copeică
capicuţă, s.f. – copeică
căni, vb. – 1. a vopsi, a boi (barba, părul, sprâncenele etc.); 2. a
rupe, a toci
cănit, adj. – vopsit; rupt, tocit
căpister, s.n. - albie mică în care se cerne făina sau mălaiul şi se
frământă pâinea;
covată, s.f. – vas de forma unei albii, cioplit dintr-o singură bucată
de lemn, cu două prelungiri la capete şi frumos profilate şi
decorate cu mici crestături. În funcţie de mărime şi zonă,
serveşte pentru frământat pâinea, păstrat făina, pus laptele la
prins, spălat rufele etc.;
caruşan - car
catargiu, s. m. – păzitor, mânător de catâri
căina, vb. - a (se) tângui, a (se) jeli, a compătimi
cătărâng – feciorul cătărângului
căuş, s. n. – vas de lemn
cârci, vb. – a (se) încovoia, a (se) îndoi spre înăuntru; a se zgârci, a
fi apuct de cârci
celui, vb. – a induce în eroare, a abuza de buna credinţă a cuiva, a
amăgi, a înşela
394

cer, s.n. - fier
cetăra, vb. - fig. a bate la cap, a vorbi
chelma carului - inima carului
chică, s. f. – mătasea porumbului, smocul de firişoare de la vârful
ştiuletelui
chilă, s.f. - pilă
chimir, s.n. – şerpar, brâu lat de piele, prevăzut cu buzunare, pe
care-l poartă ţăranii,
chipărel – cu dinţi ca nişte chipăreli
chipărele, s.n. - fierăstraie
chişcoaie, s.f. – rotilele de pornire
ci, vb. - a fi
cicic (uri) s.n. – brâu roşu
cilibiu – vezi silidiu, adj. – distins, elegant, nobil
ciobotar, s.m. - cizmar
ciocalău, s.m. – ciucur de lână sau de bumbac la cojoace, sumane,
pălării, brâie; 2.ştiulete de porumb cu boabe sau mai adesea
după ce a fost curăţat de boabe. 3. partea de jos a cotorului
(hlujanului, strujanului) cu rădăcina rămasă pe câmp, după ce sa
tăiat porumbul, cocean
ciont de porc, s.n. – ciolan de porc
cioroiaş, cioroieş, s.m. – puiul (mascul) de cioară
ciubuc, s.f. – lulea orientală lungă
claie, s.f. – grămadă de snopi de cereale, de fân
clompăi, vb. – (despre două lucruri tari care se lovesc unul de altul)
a suna, a bate, a clămpăni
clonţos, adj. - cu gura mare, certăreţ, rău de gură, gata de sfadă
clopaci, s.n. - ciocan
395

clopăci, vb. – a bate cu ciocanul
cociorvă, s.f. – unealtă alcătuită dintr-o coadă lungă prevăzută cu o
lopeţică (semicirculară) cu care se scoate jarul sau cenuşa din
cuptoarele ţărăneşti pentru copt pâinea
cofeturi s.n. pl. – bomboane, caramele, acadele şi alte zaharicale
făcute de cofetar
copeică, s.f. – monedă divizionară rusească, valorând a suta parte
dintr-o rublă
costorit – cu unghiile costorite, vopsite, cositorite
cotei, s.m. – om leneş care „bate coturile”
cotră, s. f. – despărţitură într-un porumbar; cutie
cotruţă, s. f.- vatră mică prelungită sau în jurul cuptorului
covaliu, s.m. – fierar, faur, covaciu
covalie, s.f. – fierărie, covăcie
covarză, s.f. – (Moldova) un fel de băutură cu gust acrişor sau dulceacriu;
(Muntenia) lapte covăsit
crivat, s.n. – pat
crupe s.f. pl. - produse alimentare obţinute din boabe de cereale
prin îndepărtarea straturilor exterioare, urmată de zdrobire,
tăiere, fărâmare
cuşmă, s.f.- căciulă, pătură groasă de lână
D
dalb, adj. – alb, curat, imaculat, strălucitor
dămb, s.n. – vezi dâmb
dâmb, s. n. - deal
dârlog, s. - cureaua frâului de călărie
dârlău - socrul meu e un - ; termen apreciativ
396

depleu, s.n. – hăţ la ham; hăţuri la cai
dobă, s.f. – cuptor în care se coace pâinea; tobă; instrument muzical
înrudit cu „duba” care acompaniază „Jocul ursului” de Anul Nou,
în nordul Moldovei
dobăi, vb. – a bate toba, a vesti (cu toba)
drob, drop s. – 1. plantă erbacee, anuală, din familia cruciferelor, cu
frunze acoperite cu peri stelaţi şi cu flori mici, galbene-aurii;
creşte prin semănături în regiunile de câmpie şi de dealuri; 2.
arbust din familia leguminoaselor, înalt de 1,5-2 m cu frunze
trifoliate, flori galbene şi păstăi lungi, turite, cultivat în scopuri
decorative.
droburi, s.f. pl. – vreascuri, crengi uscate
E
en, pron. - astă
F
fălioară, s.f. – făină (un săcuşan de -)
făţare, s.f. – faţă de arie, locul unde se treieră cerealele; „arie de
treierat”; „locul unde se treieră grâul, orzul. Este un loc bătucit,
curăţit de buruieni şi la mijlocare un par de care se leagă funia.”
făţălui, s. n. – arie, harman
felezău, s.n. – mătură cu nuielele resfirate şi coada mai lungă, cu
care se îndepărtează impurităţile (pleavă, spice etc.) rămase în
boabe după îmblătitul cu îmblăciile; măturoi de nuiele
felezui, vb. – a mătura pleava, la arie, cu un măturoi special numit
felezău; a vântura
ficlui – ficluiau barnacele, a face semne
397

figlui, vb. – vezi ficlui
fiong, s.n. – (Moldova) fundă de panglici (făcută de obicei cu
ciucuri) întrebuinţată ca podoabă de toaletă
flăsui – cu coada - a lovi cu coada
forăială, s.f. – sforăit
fosăi, vb. – a produce un zgomot şuierător şi surd (= fâsâi)
franc, s.m. – moneda românească de un leu
frăncuşor, s.m. – diminutiv al lui franc
frânt, adj. – rupt; zdrobit, rupt, doborât (de oboseală sau de
băutură)
G
galben, s.m. – veche monedă de aur al cărei curs a variat după timp
şi după ţări
gălbănaş, s.m. – diminutiv al lui galben
gălbior, s.m. – diminutiv al lui galben
gălgăriţă, s.f. – gârgăriţă (de mazăre, de bob, de grâu, neagră)
gălgăriţată, adj. – mâncat, distrus de gârgăriţă
găzduleasă, s.f. – stăpâna casei, femeie casnică, gospodină
gârlici (gârlişi), s.n. – gaura din mijlocul pietrii alergătoare, prin
care grăunţele, căzând din teică, trec între cele două pietre unde
se macină
gelniţa, s.f. – bătaia vântului, vezi jelniţa vântului
ghici, s.n. - bici
ghiciuşcă - biciuşcă
ghilosi, vb. – a se spăla mult pe faţă şi pe corp, frecându-se cu săpun
ghilosit, adj. – bine spălat
398

ghioagă, s.f. - bâtă cu măciucă în vârf (mai adesea ţintuită sau
ghintuită), servind de armă; măciucă, buzdugan. fig. om prost
glod, s.n. – (mai ales în Moldova şi Bucovina) noroi, bulgăre de
pământ uscat sau îngheţat
glodos, adj. - (Muntenia) plin de gloduri, de bulgări, de hopuri; apă
glodoasă
gologan, s.m. – monedă de aramă; ban
godănac, s.m. – purceluş
gonitor, s.m. – junc neîntors; taur de doi ani, gonaciu, fugău,
goniţar
gonitor, adj. – care goneşte
grăbănos, adj. - ghebos, cocoşat
grăpui, vb. – a grăpa, a trage cu grapa spre a zdrobi bulgării de
pământ de pe brazde
grumaz, s.m. - gât, ceafă, gâtlej
H
haidău, s.m. – servitor însărcinat cu paza vitelor mari, mai ales boi
şi vaci, bouar, văcar, argat boieresc la vite, păzitor la cirezile de
vite mari
haitău, s.m.- paznic de câmp
hait, haituri s.n. – iazuri făcute într-adins, în care se strânge apa
păraielor mărişoare, dar prea mici pentru plutărie; (Suceava)
închiderea apei prin stavile, spre a o strânge multă
hăi, vb. – a ura
haraba, s.f. – (Moldova, învechit) căruţă mare de transport (de
persoane sau mărfuri) trasă de doi cai sau de vite
hărăbală - s. f. hărăbăli – căruţă mare
399

haram, s.n. – 1.lucru (mai cu seamă bani) luat pe nedrept, în jaf, cu
hapca. 2. termen de batjocură pentru vite păcătoase (prin
extensie pentru oameni), cfr. Boală, boaită, bijog, gloabă,
mârţoagă, şcorlă
harapnic, s.n. – bici mare împletit din cânepă sau din curele, cu
codiriştea scurtă, făcând parte din recuzita colindătorilor cu
Pluguşorul, cu Capra etc. în Moldova
hartop, s.m. – 1.vizunie, grotă, cfr. bârlog. 2.ponor, crăpătură
adâncă săpată de apă, formând râpi prăpăstioase. 3. mlaştină,
groapă adâncă unde s-a adunat apă. 4. adâncătură în drum,
groapă, gaură într-un drum, un hop în care cade roata căruţei
hazaică, s.f. – stăpâna casei, gospodină
hăi, vb.
hăit, s.n. – urat
hăiul – cu hăiul
hănti, hăti vb. – a grămădi, (a arunca) ceva de-a curmezişul unui
drum, spre a-l baricada. 2. a arunca. 3. fig. a trânti ceva unde nui
este locul, a turna prosteşte, a pune mai mult decât trebuie
hăţi, vb - (despre lucruri) a prinde, a apuca, a înhăţa, a lua; a se
apuca de cineva, a-l prinde şi a-l trage, a zgâţâi, a asmu(n)ci;
hârcă, s.f. – băbârcă, cuvânt de batjocură şi de dispreţ dat unei babe
hârcău, s.m. – unul care scuipă mult
hârcană - vezi hârcă
hârcănău - batjocură pentru un moş, pentru un om bătrân
hâtru, adj. - (Moldova, Bucovina) deştept, ajuns de cap, cuminte,
isteţ (adesea cu o nuanţă care apropie înţelesul cuvântului de cel
al adjectivelor viclean, şiret, putând deveni sinonim cu acestea)
herghelegiu, s.m. – păzitor de herghelie de cai
400

hazna, s.f. – tezaur (public, al domnitorului sau al unui înalt
demnitar).2. clădire, casă, ladă, sac etc. în care stă depus sau se
transportă un tezaur, o sumă mai mare de bani sau alt lucru de
preţ; comornic, vistierie, casierie de bani
hezmeli, s.f. - vezi hazna
hodâcâi, vb. – a şchiopăta
hodobaie, s.f. – o măsură de capacitate cu care se măsoară fânul; azi
are înţelesul vag de ceva mare, grămadă mare
hojma, adv. – Moldova, Bucovina) mereu, într-una, necontenit,
neîncetat, totdeauna
hopurat, adj. – cu hopuri
hopuros, adj. – cu hopuri
hrihom, s. – de la mijloc
hurub, s.m. - porumbel, hulub
I - Î
ilău, s.n. - nicovală
ilic, s.n. – vestă scurtă din postav, catifea sau mătase, purtată de
bărbaţi şi de femei, mai ales în zonele sucarpatice; decorul este
diferit, în funcţie de specificul zonei; 2. haină cu mâneci, făcută
mai ales din fire de lână împletite cu cârlige; un fel de flanel,
pulovăr, care se încheie cu nasturi în faţă (pe piept)
irmilic, s.m. – monedă turcească
încoleilat – plug - „pe nişte lemne încrucişate”
înturna, vb. – a (se) întoarce, a reveni, a se înapoia
401

J
jăgăraie, s.f. – (Moldova) boala câinilor ale cărei simptome sunt
oboseala, tristeţea, bale la gură tuse; rapăn, boală câinească
(care-i face să icneasă de la inimă)
jelanie, s.f. – plângere, tânguire (plângerea vântului)
jialău, s.n. - rindea
jidov, s.m. – personaj legendar uriaş, înzestrat cu o putere
extraordinară, dispărut, după credinţele populare, prin potop
jie, s.f. - vie
jugan, s.m. - cal jugănit, castrat; cal pentru treierat
L
latagan, s.m. – cal, armăsar
lăptoc, s.n. – canalul de scânduri pe care se duce apa la moară,
piuă, scoc, uluc
lărşibuit – hambar lărşibuit
lătunoi, s.n. – îngrămădirea firelor în timpul ţesutului, încurcarea
lor în spată; greşeală ce se face în pânză, la ţesut, când se rupe
vreunul sau mai multe fire din urzeală sau când ţesătoarea dă
două fire într-o bătaie (la ţesutul în patru iţe)
M
mătăhaie, s.f.- fiinţă foarte mare, voluminoasă, diformă; colos,
namilă; 2. mască grotescă, reprezentând fiinţe reale, căldărari,
ciurari, ursari, perechi de târgoveţi îmbrăcaţi în zdrenţe, mânjiţi
cu funingine pe faţă, purtând funii, bice, clopote, având gesturi şi
vorbe repezi; 3. personaje cu măşti de carnaval, comice, care
umblau pe uliţe la sfârşitul sărbătorilor de iarnă
402

mântui, vb. – a termina, a ajuta, a scăpa de ceva
mânţăni, vb. – a mulţumi
mierţă, s.f.- mertic, baniţă; unitate de măsură pentru vămuirea
cerealelor
mertic, s.n. – unitate de măsură pentru zeciuala cerealelor la moară;
măsură veche pentru cereale, egală cu aproximativ 1-2 ocale;
cantitate fixă de hrană, îmbrăcăminte, adăugată la salariu; sumă
de bani ce se cuvine cuiva ca plată
miţă, s.f.- lână fină cu firul scurt obţinută de pe oile de 4-5 luni, de
pe coadă, de la cap, coadă şi picioare; lână tunsă pentru prima
oară de pe miei; 2. dungi înguste ţesute din două fire de culori
diferite răsucite împreună (Moldova)
miţos, adj. – cu fire lungi şi dese, cu miţe; (despre animale) care are
blana, lâna, părul cu fire lungi şi dese, cu miţe
motoc, s.m. – motan, cotoi, pisoi
N
nant - înalt
narază – cu faţa ca naraza; ca portocala
nălbi, vb. - a albi
năni, vb. – a tocmi secerători; a angaja
năsadă, s.f. – recoltă
negară, s.f. – plantă erbacee din familia gramineelor, caracteristică
vegetaţiei de stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste şi spicul cu
fire lungi şi aspre
nertic - vezi mertic
nerţă, s.f. – vezi mierţă
403

O
oblici, vb. – a prinde de veste, a afla, a auzi, a descoperi, a găsi
oblânc, s.n. – 1. partea de dinainte a şeii, mai ridicată şi încovoiată;
2. bentiţă îngustă împodobită cu cusături, montată peste
încreţitura care separă fodorul de mânecă la cămaşa femeiască
obor, s.n. – (Muntenia, Moldova) loc, de obicei împrejuit, unde se
ţine târgul de vite, de fân, de lemne etc. târg de vite; (popular)
împrejumuire pentru vite, oi, porci etc., în apropierea casei sau
la câmp; ţarc, ocol, staul; loc îngrădit în jurul casei sau în
apropierea ei, parte a curţii unde se ţin uneltele agricole, nutreţ
pentru vite etc.; ogradă, curte; (în trecut) ocolul, ţarcul
autorităţii comunale unde se închideau vitele găsite păscând în
locuri oprite, până când plătea proprietarul amenda
oboroc, s.n. – vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de
obicei din scoarţă de tei, care serveşte ca unitate de măsură
penru cereale sau pentru păstrarea şi transportul acestora;
construcţie fără pereţi în care se ţine fânul pentru animale; şură,
în care se ţine fânul pentru iarnă;
oca, s.f. – veche unitate de măsură pentru capacităţi şi greutăţi,
egală cu cca un litru
ocol, s.m. – amestec ce mălai şi făină care se depune între piatra
morii şi obod, în timpul măcinatului şi serveşte de hrană pentru
animale
ocol, s.n.- gard, şanţ sau zid de întărire împrejurul unui loc;
împrejmuire, îngrăditură; (învechit şi popular) loc îngrădit lângă
casăsau în câmp unde se ţin vitele, oile, porcii etc.; curte
odobaie, s.f. – stog, claie mare; coşar
404

olog, adj., s.f. – (persoană) căreia îi lipseşte un picior sau amândouă
(rar, o mână sau amândouă); şchiop, ciung; persoană care nu
poate umbla (bine)
ortac, s.m. – tovarăş ( de drum, de muncă, de armată etc.),
camarad, prieten; asociat, părtaş.
P
pală, s.f. – cantitate de fân sau paie cât se poate lua o dată cu furca
sau cu braţul; grămadă
păli, vb. – a aşeza în pale, a pălui
părpăliţă , s.f. – prepeliţă; (învechit) titirez (la moară); mică piesă
metalică fixată în piatra alergătoare de la moară, în care intră
capătul de sus al fusului, gânjei; cilindru care susţine pietrele
morii şi care este pus în mişcare prin acţiunea roţii cu măsele
piclui, vb. – (Moldova şi Bucovina) a cerne (foarte fin) spre a obţine
o făină de calitate superioară; a măcina grâu la mori sistematice,
pentru a obţine făină de calitate superioară piclăzi, pâclisi, vb. –
a călca îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat
pâclişi, vb. - a (se) schilodi, a poci prin tundere; a se strâmba, a se
prosti, a se înrăi; a se înşela, a se păcăli
pârlog, s.n.- loc nearat, neroditor
păvărat – împovărat, încărcat
pitac, s.m. - monedă (austriacă) cu valori variabile (reduse) care a
circulat, începând din sec. al XVIII-lea şi în ţările române;
monedă de valoare mică, gologan; act oficial poruncă scrisă,
decret, ordonanţă, dispoziţie, autorizaţie
plaftură, praftură, s.f. – pămătuf din păr, din câlţi, din zdrenţe, din
fâţii de rafie etc. fixat într-o coasdă lungă, folosit mai ales ca
405

unealtă a fierarului, pentru a stropi fierul şi cărbunii încinşi, sau
pentru a scoate spuza din cuptorul de pâine
plefturi, vb. – a lovi cu praftura, fig. a certa, a ocărî, a batjocori
plomp, s.m. - plumb
poamă, s.f. – rod
podină, s.f. – partea de jos a stogului; suport pe care se clădeşte
claia sau stogul de fân, de grîu, pentru a le feri de umezeală;
platformă pe care sunt fixate pietrele morii de apă; loc şes
pogonici, s.m. – băiat care mână vitele pe ogor la arat
pohoară, s. f. - grâu, porumb
pohoară, s.f. – povară
polog, s.n. – şir cosit de păioase
poloboc, s.n. - butoi
ponor, s.n.- scobitură de teren, vâlcea, vâlceluşă; vizuină, culcuş
potâng, s.n. – lanţul sau funia cu care se leagă rotilele sau grindeiul
plugului de tânjală
potvadă, podvadă, s.f. – cărăuşie fără plată la care erau supuşi
ţăranii în trecut (în timp de război)
povoară, s.f. - povară, greutate
pozderie, s.f. – reasturi lemnoase care cad din tulpina cânepei sau a
inului pe meliţare, destrămare etc. (folosit pentru aţâţarea
focului); pleavă; (prin Olt şi prin nordul Moldovei la pl.) surcele
pentru aprins focul
praviţă, s.f. – direcţia vântului, dincotro bate vântul; drum drept (de
obicei pe coama dealului)
preţălui, vb.- a aprecia, a evalua
prigoi, s.m. – vezi prigoare = caniculă, dogoare, arşiţă; parte a
muntelui bătută de soare; (fig.) supărare, necaz mare; numele
406

mai multor păsări migratoare cu penajul viu colorat, care se
hrănesc cu insecte (cu coamele/coarnele prigoi)
prigon, s.n.- tânjelar; loc. adj. (din, în, de la, la) prigon = (despre
animale de tracţiune) prins, înhămat sau înjugat la tânjală, la
mijloc (când sunt mai multe perechi) ; ţăruş înfipt în pământ, de
care se leagă vitele când pasc; (rar) funie cu care se leagă
animalul la păscut
prihon , s. n. – vezi prigon
priponi, vb.- a lega animalele de un prigon
propi, vb. – a proprii, a reţine cu forţa, a sechestra; (învechit şi
regional) a reţine (prin stăruinţe), a determina să rămână
undeva; a opri, a împiedica, a opri din mers; (regional) a sprijini,
a propti, a rezema; (învechit, rar) a delimita
puhă, s.f. – bici, harapnic
puhuluiţă s.f. – diminutiv al lui puhă
pupoi, s. - lipie
puradel, s.m. – copii mici
purcede, vb. – a porni, a pleca
putină, s.f. – vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con,
făcut din doage legate cu cercuri; butoi, ciubăr
R
rapăn, s.n. – boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă
caii, câinii şi porcii, uneori şi oamenii
răgoz, rogoz, s.n. – numele a trei plante erbacee care cresc prin
mlaştini sau bălţi
răncăli, răncălui vb.- (Regional)a lega leuca de carâmbul loitrei cu
rânca
407

ângală, rângale s.f. – rând, rânduri
răpălău, s.m. - încălţăminte uzată (şi murdară) (despre oameni)
murdar şi neglijent
răsteu, resteu s.n. – fiecare dintre cele două cuie, făcute din lemn
sau din fier, cu care se închid şaturile jugului după înjugarea
vitelor
răvărsa, vb. – a răsturna brazda; a măcina
răzmuia, vb. – a muia
rost, s.n. –a şti (sau a învăţa, a cunoaşte, a înţelege) mersul unui
lucru, a fi familiarizat (cu ceva) rostu la pîine
rotilat, adj. – (popular) în formă de roată, rotund
rozoară – rochiţa rozoară
ruscă, s.f. – deal, râpă (cu pământ roşu); drum peste deal sau prin
râpă; vale, pantă; nume dat animalelor domestice cu părul roşu
sau cu pete roşii în jurul ochilor sau pe bot
ruşte s.f. – obiect ruginit, stricat.2. casă veche, dărăpănată. 3. fig.
femeie desfrânată
S
saivan, s.n. – adăpost pentru ovine şi, mai rar, pentru vite, integral
închis sau numai cu trei pereţi, construit din materiale uşoare şi
acoperit cu nuiele, paie, stuf etc.; (Prin sud-estul Moldovei şi prin
sudul Dobrogei) construcţie, încăpere unde se păstrează plugul,
căruţa, unelte, obiecte casnice etc.
sarică, s.f. – 1. haină lungă din „strai”, ţesătură groasă de lână albă,
dată la vâltoare, cu părul scos în afară; 2. pelerină lungă din
blană de oaie, purtată de ciobani
sălişte - arsură, loc curăţat prin ardere
408

scoabă, s.f. – femeie slăbănoagă şi cam rea
scoc, s.n. – drum tăiat prin grâu sau porumb, pentru a ajunge cu
căruţa la un ogor care nu are legătură cu şoseaua
scofă, s.f. – stâlp în care se fixează uşa casei; bârnă care leagă stâlpii
casei în partea superioară
scofiţă, s.f.- diminutiv pentru scofă
sfiche, s. – pleasnă
sgâit/sgăit - holbat
sloua, vb. - Se face pământul ca pâinea
stacană, s.f. – cană, ceasşcă mare, phar (mare)
steblă, s.f. – tulpină, lujer, mănunchi; rămurică, ramură; (adjectivat)
cu multe rămurele, stufos
steriţa, s.f. partea din (sau spre) care bate vântul
sterp, adj. – sărac (ani sterpi)
stog, s.n. – grămadă mare de fân, de paie, de snopi, de cereale
clădită (ordonat), de obicei în formă cilindrică şi terminată
printr-un vârf conic; căpiţă, claie
stolohan, s.m. – snopi de secară bătuţi
straiţă, s.f. - traistă
streche, s.f. – nume dat mai multor specii de insecte diptere, care
atacă animalele domestice; insectă mare cu corpul păros, negru şi
sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziţii sub pielea vitelor
cornute mari; [lovit de streche] (despre animale) a fi atacat de
streche; a da semne de nelinişte, (în special) a fugi orbeşte, fără
motiv aparent
strehuit - cu stuf strehuite; acoperit
stropşi, vb. - a strivi, a călca în picioare; a nimici; (Oltenia,
Muntenia) a tescui, a pisa
409

stropşit, adj. – strivit, nimicit
sudui, vb. – a înjura, a insulta
suman, s.n. - haină ţărănească lungă (până la genunchi)făcută din
pănură sau din postav gros, de obicei (bogat) ornamentată cu
găitane
Ş
sficiu, s.n. – capătul subţire şi neîmpletit, de obicei adăugat, al
biciului: pleasnă
şindilă, şindrilă, s. f. – lame de lemn de formă dreptunghiulară, sau
cu un capăt tăiat în unghi, rotunjit, în coadă de rândunică,
utilizat pentru învelitorile acoperişurilor.
şiţă, s.f. - şindrilă
şleah, s.n. – drum
şură, s.f. – grămadă mare de snopi, paie, fân, cu baza
dreptunghiulară
T
tamaslâc, tamazlâc, s.n. – crescătorie de vite sau de cai (pentru
reproducţie); totalitatea vitelor cara aparţin unui proprietar, unei
gopodării: cireadă de vite
tarapanalie, s.f. - tarapana, monetărie
tăbâltoc, tăbultoc, s.n. – sac mai mic sau de mărime obişnuită
umplut numai pe jumătate; sac de pânză în care încap cca 20-25
kg
târlă, s.f. – 1. stână .2. turmă
teică, s.f. – cutie de lemn, mobilă, în care cad grăunţele din coşul
morii şi care, prin mişcări repetate, reglează căderea grăunţelor
410

între pietrele morii; 2. jgheab(mic) din care beau sau mănâncă
păsările de curte, porcii, vitele etc.
teicuţă, s.f. - diminutiv al lui teică
telegar, s.m. – cal voinic, tânăr
tichie, s.f. – bonetă, căciuliţă, ceapţă, comanac
tichiuţă, s.f. – diminutiv al lui tichie
ticlui, vb. – a aranja, a potrivi; a aşeza, a înjgheba, a întocmi. 2. a
compune, a redacta (cu pricepere, repede, uşor)
ticluit, adj. –fig. potrivit cu meşteşug, iscusit; instalat, înjghebat
tioc, s.n. – ceaun mic; tocul de lemn în care se ţine gresia la cosit
toacă ( la toacă), s.f. – timp al zilei după răsăritul Soarelui sau
înainte de apus, când se bate toaca
tocmi, vb. - a repara
trişte, s.f. – noroc, parte
tulpan, s.n. - basma de pânză subţire de formă triunghiulară purtată
de femei sub ştergar în Câmpia Munteniei.
Ţ
ţarină, s.f.- ogor, pământ cultivat
ţâpău, s.m. –vezi ţâpou
ţâpou, s.m. - pâine mică de grâu
ţintăţei, adj. - cu ţinte
U
uium , s.n. – cantitate de făină sau de grăunţe reţinută la moară
drept plată în natură pentru măcinat sau cantitte de grăunţe
reţinută la batoză pentru treierat
411

ulucă, s.f. – scândură utilizată în construcţii, mai ales la garduri;
leaţ, şipcă, ştachetă, şindrilă; gard de scânduri, zăplaz
urătură, s.f. - pluguşor ca text, oraţie
uret - pluguşor
V
Valmadămă – le-o adus la valmadămă
vătăjel, - vătag mic
vântura, vb. - a sorta cereale prin vânt
vârtop , vârtrop, s.n. – scobitură lungă şi adâncă, de forma unei
râpe prăpăstioase, produsă de apă
vreftura - cu vreftura, vezi plefturi
Z
zabrenic, - denumire dată ştergarului de pe cap, din bumbac, cu
care se împodobesc femeile în Bazinul Dornelor
zăbun, s.n. – piesă de îmbrăcăminte pentru iarnă, purtată de femei
şi bărbaţi din sec. 19 până la începutul sec. 20, în zona
Teleormanului; haină de iarnă, de lână sau de bumbac, vătuită,
cu mâneci, de obicei lungă până la genunchi, purtată de ţărani
zăgaz, s.n. – stăvilar, iezătură, dig
zduhni, vb. – a zăcea de boală, zduhnea
zol, s.n. – grămadă, teanc de rufe
zoli, vb.- a frământa (pâinea); a se trudi, a se osteni
zurăi, vb. – a zurui
412