Attachment-ul Locator : - Dentana CAS Group

Attachment-ul Locator :
Utilizarea sa individuala versus suprastructura cu bara
Gregory M. Kurtzman DDS, MAGD, DICOI
Traducere: Ana Alexandra Frusina, Dentana CAS Clinic / Romania, din ,,Dental Labor International Plus’’,
februarie 2009
Attachment-ul “Locator”, introdus in urma cu 8 ani, a devenit cel mai raspandit ca utilizare in cazul
implanturilor dentare, fiind aplicat individual sau ca si suprastructura constituita din bara. Acest
articol realizeaza o imagine ansamblu a ambelor aplicatii, dar si ca o sugestie pentru un protocol al
situatiilor in care se urmareste un rezultat foarte bun pe termen lung.
Attachment-ul Locator
Attachment-ul Locator – este constituit din bont patrice, care se pozitioneaza fie individual pe un implant
sau incorporat intr-o bara, si matrice. Matricea este compusa dintr-un element de plastic inserat intr-o
portmatrice metalica si care este si ea incorporata intr-o restaurare mobila. Portmatricea metalica are doua
scopuri, elementul din plastic uzat poate fi schimbat fara probleme fara ca noua inlocuire sa schimbe ocluzia
si miscarea de pivotare usoara care va contracara orice stress. (Fig. 1)
Fig.1 – Locatorul in sectiune transversala, se observa usor miscarea libera
a matricii in portmatricea metalica
Locatorul ca abutment pentru implant
In mod frecvent locatorul pentru abutment este disponibil in 51 de marci de
la tot atatea companii. Acest fapt permite utilizarea sa in majoritatea
cazurilor, in toata lumea, in implantologie. Abutment-ul (bontul protetic)

este prevazut a se potrivi diversilor conectori pentru majoritatea sistemelor de implanturi utilizate in
prezent (fig.2). Odata identificat specificul implantului si sistemul sau, practicianul trebuie sa determine
adancimea tesutului pentru fiecare parte, locatorul ales va fi cu ½ mm mai inalt decat grosimea tesutului.
Locatorul este disponibil cu inaltimi diferite, incepand cu 1 mm pana la 6 mm (fig.3).
In cazul edentatiei totale mandibulare cand sunt utilizati numai 2 locatori, este bine ca acestia sa fie
amplasati suficient de indepartati cu putinta pentru a se echilibra, locatia ideala fiind pozitiile premolarului 1.
Aceasta este pentru a minimaliza orice rotatie antero-posterioara care este posibila daca acestia ar fi
pozitionati pe incisivii centrali, de exemplu (fig.4).
Fig. 2 – Diversitatea conectorilor ale bontul
protetic locator permite utilizarea lor la
majoritatea sistemelor de implanturi. (hex extern,
conector conic, etc.)
Fig. 3 – Locatorul este livrabil cu inaltimi diferite
incepand cu 1 mm pana la 6 mm.
O mandibula atrofiata poate impiedica insertia implanturilor in zonele posterioare din cauza vecinatatii
nervului alveolar inferior cu creasta. Atunci cand implanturile pot fi pozitionate numai intre zonele
cuspizilor si inaltimea crestei alveolare este prea mica pentru stabilizarea protetica, utilizarea implanturilor
singulare poate imbunatatii stabilitatea protetica. (fig. 5).
Maxilarul edentat prezinta factori suplimentari care trebuie luati in considerare. Eliminarea particularitatilor
palatului cand sunt utilizate doar implanturi anterioare conduce la infundarea protezei in zona posterioara
din cauza pierderii succiunii posterioare si a gravitatiei. In mod ideal plasamentul unei piese protetice fixe in
zona distala va asigura o protezare mult mai sigura, dar acest lucru este foarte dependent de pozitia sinusului
maxilar si de disponibilitatea osului in aceasta zona (fig.6).
Fig. 4 – 2 locatori inserati in asa fel incat sa
realizeze o imbunatatire a retentionarii pe o
proteza mandibulara stabila.
Fig. 5 – 5 locatori inserati in asa fel incat sa
realizeze o imbunatatire a retentionarii pe o
mandibula atrofiata.

Locatorul amplasat in bara
In afara de beneficiile stabilizarii prin arcada continua, pentru a rezista la fortele laterale care in protezare
sunt transmise implanturilor in axul lor, bara asigura un alt avantaj. Va permite crearea unei extensii distale
bilaterale, distal de pozitia implantului. Aceasta permite o repartizare mai ampla a elementelor retentive
asigurand o stabilitate mai buna protezarii (fig.7-8). Principiile repartizarii (dispunerii imprastiate) A-P , asa
cum initial a fost expusa de dr. Charles English, dicteaza ca o extensie distala plasata distal de cel mai
posterior implant poate fi prelungita (marita) cu inca o data si chiar cu o data si jumatate din distanta dintre
o linie dreapta trasata intre pozitia celui mai posterior implant si pozitia celui mai anterior implant. Aceasta
permite, in functie de pacient, sa se poate obtine o extensie distala de 1 sau 2 dinti, fata de pozitia ultimului
implant. In plus, cu cat proteza este sustinuta predominant de bara suprastructurii si nu de tesutul moale, ea
nu va provoca zone dureroase cum s-a observat in cazurile aplicatiilor individuale. Astfel, pacientul
beneficiaza de un confort sporit oferit de o protezare sigura si stabila.
Locator individual versus amplasat in bara
Dupa cum se aminteste in literatura de specialitate, incarcarea implanturilor in axul lung este suportata
foarte bine pe termen lung. Insa fortele laterale nu sunt benefice, si pot determina rezorbtie osoasa,
mobilitate si chiar pierderea implantului.
Fig. 6 – Arcada maxilara edentata cu dimensiuni
vestibulare si palatinale bune, cu 4 locatori simetric inserati
pentru o retentionare buna a protezarii.
Decizia utilizarii bonturilor de sine statatoare (individuale)
trebuie luata in baza stabilitatii laterale a protezei mobile.
Daca creasta edentata are o grosime suficienta pentru a
stabiliza proteza in momentul aplicarii fortelor laterale,
atunci attachmeturile pe implanturi impiedica desprinderea
protezei, iar locatorii individuali functioneaza corespunzator pe termen lung. Atunci cand rezorbtia osoasa a
condus la o arcada cu adancime redusa sau din valoarea grosimii palatului rezulta un planseu plat, functia
masticatorie permite protezei sa se deplaseze lateral, opunerea elementelor arcadelor fiind inexistenta.
Aceste cazuri pot fi tratate mai bine utilizand o bara pe implanturi de forma arcadei, se realizeaza stabilitatea
impotriva fortelor laterale si, de asemenea, permite crearea unei extensii distale, posterior pozitiei
implantului, pe care este plasat un locator.
In cazul unei arcade maxilare edentate care va fi tratata prin proteza mobila pe implanturi, tendinta este de a
diminua acoperirea palatinala pentru a minimaliza dimensiunea protezei si de a spori confortul pacientului.
Acest lucru ar putea duce la o crestere a incarcarii implaturilor urmat de esescul tratamentului pe termen
lung.
Cand se utilizeaza o proteza mobila pe implanturi, se folosesc frecvent mai putine implanturi iar pozitia lor
se va alege astfel incat sa se evite o augmentare.

Fig. 7 – maxilar cu bara pe 3 locatori inserati ca
sa preia lipsa dimensiunii vestibulare si a
deficitului din palat.
Fig. 8 – Mandibula cu bara pe 3 locatori inserati
in asa fel incat sa permita extensia distala care sa
aiba o baza mai larga si cat mai fidel adap
Aceasta se face pentru a pastra un cost echilibrat al tratamentului si facandu-l accesibil pt pacient decat o
protezare fixa care ar necesita augmentare osoasa, mai multe implanturi si costuri mai mari de laborator.
Daca maxilarul are suficienta adancime vestibulara sau suficienta concavitate a palatului si implanturile pot
fi suficient spatiate atunci este posibila eliminarea acoperirii palatinale. Dar scopul este acela de a folosi
implanturile de sine statatoare ca elemente retentive si nu ca elemente de suport. Acest fapt cere ca in
intercuspidare maxima, incarcarea sa fie realizata pe creasta edentata si nu pe implaturi. In cazul unui
maxilar plat (cu rezorbtie osoasa accentuata) zona anterioara a placutei palatine va determina un stop dur in
timpul masticatiei, limitand fortele pe implanturi. Pacientii care au probleme de inecare sau sufocare, le vor
tolera atunci cand acestea vor fi induse in cazul in care este acoperita zona prosterioara a palatului, nu cea
anterioara, ca la majoritatea cazurilor.
Pentru pacientii care isi doresc o proteza mobila cu dimensiuni cat mai mici, utilizarea barei va permite
scaderea dimensiunilor bazei protezei, fara a suprasolicita componentele implantului datorita stabilizarii.
Este necesara plasarea ideala a implanturilor in zonele premolarilor 1, bilateral. Acest lucru va permite
extensia barei dupa principiile A-P.
Este important ca seile posterioare ale protezei mobile sa fie corect adaptatate pe creasta alveolara asfel
incat functia masticatorie sa nu conduca la bascularea antero-posterioara care poate dauna atat protezei cat
si dintilor restanti.
Concluzie
Locatorul poate fi utilizat fie individual fie sub forma descrisa de bara asigurand in ambele cazuri o buna
retentionare a protezelor mobile. Avand posibilitatea de auto-aliniere, attachmentul sufera o uzura minima
in timpul insertiei, care va prelungi utilizarea clinica, patricea necesitand inlocuire dupa o perioada lunga de
timp. Cand este utilizat in forma individuala locatorul corespunde cerintelor oricarui tip de implanturi de pe
piata. Sub forma de bara este foarte potrivit pentru cazurile clinice de maxilar sau mandibula plate (rezorbtie
osoasa masiva). Dar in cazul in care pacientul se prezinta cu o proteza instabila si se plange de desprinderea
ei in timpul purtarii, se recomanda utilizarea locatorului de sine statator. Alegerea tratamentului ar trebui sa
fie bazata pe testele fonetice si nu ghidata dupa aspectul financiar. Atunci cand pacientul are un buget redus
care nu-i permit sa benefieze de mai multe implanturi sau bara, trebuie sa avem grija cat de mult se poate
elimina din baza protezei, astfel incat sa nu creasca suprasolicitarea laterala.