Fizica în şcoală 23 ROUA ŞI BRUMA

26 Fizica în şcoală
(Liviu Rebreanu, “Ion”). “Cimilică, cimilea, / Ghici ce este ea: / Zare, zăricică, / Fată
frumuşică, / Cheile-a pierdut. / Luna le vedea, / Nu le ridica, / Soarele-a ieşit / Şi i le-a găsit, /
El s-a aplecat / Şi le-a ridicat. (Folclor, “Roua”).
Omul crescut în mijlocul naturii a avut mult spirit de observaţie: lumina slabă a Lunii nu
poate ridica “cheile pierdute”, pe când cea puternică a Soarelui face acest lucru cu uşurinţă.
“Ridicatu-s-au nuârul de pre faţa soarelui, luatu-s-au negura de pre faţa pământului!”
(Dimitrie Cantemir, “Istoria ieroglifică”). Ridică-te, negur-ăi / De pe culme, de pe văi, / ... /
Să se vadă soarele / Luminând ponoarele!” (Mihail Sadoveanu, “Mărturisire”). Dn acest
motiv roua poate fi văzută dimineaţa devreme, înainte de răsăritul Soarelui, şi mai rar în orele
târzii. Fapt care a făcut ca fenomenul de rouă să fie trecut adesea în rândul fenomenelor
efemere. “Frumoasă-i legea străbună, care pricepe c-o ceaţă / Se pierde, când o răzbate o rază
de dimineaţă” (Bogdan Petriceicu Haşdeu, “Răzvan şi Vidra”). “Misterioasa lampă a unei alte
sfere! / De ce nu pot eu, oare, eu, slabul muritor, / Să zbor pe-a tale rază de la pământ spre
stele, / Unde-i viaţa noastră un vis trecător / Căci tot ce naşte firea sau ticălosul om / Ca roua
piere de soare, ca visul după somn...” (Constantin Stamati, “Omul şi cerul”).
Ne vom referi în continuare la un alt fenomen legat de vaporii din aer, la brumă. “Aşa
dar, vara frumoasă / Făcu loc toamnei cu brume,” (Constantin Stamati, “Privighitoarea şi
furnica”). “Vezi, rândunelele se duc, / Se scutur frunzele de nuc, / S-aşază bruma peste vii - /
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?” (Mihai Eminescu, “De ce nu-mi vii?”). În nopţile de
toamnă, temperatura aerului începe să coboare sub 0°C, astfel că roua îngheaţă - se
transformă în mici cristale de gheaţă care se depun pe plante, pe sol şi pe obiectele de la sol.
“Ca o pulbere de argint / Îngheţase roua / Brumele s-au născocit - / Era ziua doua.” (Lucian
Blaga, “Cântecul brumelor, urmelor”). Brumei i se mai spune şi chiciură.
Odată cu căderea brumei începe anotimpul rece al anului, vegetaţia începe să se
ofilească. Toamna intră în drepturile ei. În popor, două luni ale anului poartă numele
fenomenului fizic pe care îl examinăm: octombrie – Brumărel şi noiembrie - Brumar. “Eu
sânt, dragă, Brumărelul, / (Îi răspunse voinicelul). / Eu vin seara, pe răcoare. / Eu vin seara, pe
răcoare / De mă culc pe sân de floare, / Şi când plec voios cu soare, / După mine floarea
moare!” (Vasile Alecsandri, “Brumărelul”). “Văl de brumă argintie / Mi-a împodobit grădina,
/ Firelor de lămâiţă / Li să uscă rădăcina. / Peste creştet de dumbravă / Norii suri îşi poartă
plumbul, / Cu podoaba zdrenţuită / Tremură pe câmp porumbul.” (Octavian Goga,
“Toamna”). În noiembrie: “Văl gros de brumă se-nchega pe iarbă,” (Nicolae Labiş, “Rapsodia
pădurii”). Brumarul anunţă că “vine iarna pe crivăţ călare”: “Vesela verde câmpie acu-i tristă,
veştezită, / Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită; / ... / Ziua scade; iarna vine, vine pe
crivăţ călare !” (Vasile Alecsandri, “Sfârşit de toamnă”).
Se întâmplă uneori ca bruma să cadă foarte devreme, drept mărturie servesc însemnările
vrednicului cronicar Ion Neculce: “Tot într-această vară, let 7248 (adică în 1740 – n.n.), la
avgust, dat-au o brumă mare, de-u strâcat pânele, mălaiele, păpuşoi. Şi păn-în mart nu putusă
ara oamenii. Şi s-au făcut foamete în ţară, şi de pâne, şi de vin, şi de vite.” (Ion Neculce,
“Letopiseţul Ţării Moldovei”).
Straturile subţiri de cristale de gheaţă (de brumă) care se depun iarna (toamna) pe
arbori, pe sârme, pe case, pe gulerele hainelor oamenilor etc. poartă numele de promoroacă
sau chiciură. “Nourii groşi acoperisă a stelilor strălucire / Şi ceaţă de promoroacă pudruia
codrii pustii, / Crivăţul cu-a sa suflare împrăştie pustiire, / Lăsând urme de peire pe dealuri şi
câmpii.” (Constantin Stamati, “Gafiţa blestemată de părinţi”). “Totu-i alb şi-i rece totul : jos,
omătul; bruma, sus.” (Bogdan Petriceicu Haşdeu, “Alb şi negru”). “Iarna !.. Iarna tristămbracă
/ Streşinile somnoroase, / Pune văl de promoroacă / Peste pomi şi peste case.”
(George Topârceanu, “Noapte de iarnă”). “Şi legând în gheaţă stropii, / Bura care-n aer joacă,
/ A ţesut pe barba popii / Fire lungi de promoroacă.” (George Topârceanu, “Balada popii din
FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 1, nr.1, 2003