Poetica lui Radu Stanca - Revista Tribuna

12
a liricii moderne, de la Poe ºi Baudelaire, pânã la
Valéry. Aºadar, recursul la cele douã categorii
(„esenþiale”), tristeþea ºi forma fixã, nu-i deloc o
insurgenþã anti-modernistã, ci, mai curând, un
gest recuperator ºi anticipativ, în spiritul de mai
târziu al post-modernismului. Cel mai glorios
eseu al poetului, Resurecþia baladei,
fundamenteazã explicit o artã poeticã pornind de
la o creaþie proprie, dar reprezentatã atunci ºi de
ªtefan Aug. Doinaº ºi de Ioanichie Olteanu.
Demersul autorului nu se limiteazã la simpla
descriere a unei specii. Poetica aceasta se pune în
contexte teoretice mai largi. Prima chestiune,
camuflatã, vizeazã genurile literare, mai exact
raporturile dintre ele, o grilã prin care se
argumenteazã contaminarea productivã a liricului
de cãtre epic ºi dramatic. Teoria genurilor (dupã
sugestii de Liviu Rusu) e abordatã într-o
perspectivã axiologicã, având ca punct de fugã
capodopera. În principiu, valoarea unei opere
sporeºte în mãsura în care îºi încorporeazã alte
valori (extraestetice), iar, în speþã, valoarea poeziei
lirice poate fi augmentatã prin anexarea unor
valori artistice nespecifice „intimitãþii” ei.
„Infiltraþiile” axiologice, ca soluþie de vitalizare a
lirismului, constituie proba definitivã a refuzului
exclusivismului estetic (a estetismului, de fapt), cu
precizarea cã valoarea esteticã rãmâne instanþa
polarizatoare, dupã cum, în poezia liricã
„comunicarea unei stãri afective” transfigureazã
valorile artistice livrate de celelalte genuri.
Presupunând o poeticã, „Resurecþia baladei” iniþia
la data apariþiei ºi o polemicã în intervalul
considerat crepuscularul liricii autohtone, acela al
poeziei pure eºuate în purism precum ºi acela al
recrudescenþei sãmãnãtorismului. În primul caz,
este divulgatã devierea esenþelor în mijloace, a
principiului în reþetã... „Meºteºugul a surclasat
invenþia”, iar „poetul pur a devenit, de îndatã ce a
luat cunoºtinþã cã e pur, purist – a transformat
prin urmare o realitate în atitudine, într-o
atitudine normativã (...). Sensurile ideatice,
conþinuturile abstracte sau concrete etc. au fost
aruncate la coº. Poezia a fost secãtuitã în mod
Black Pantone 253 U
extrem întrucât, ca orice operã de artã, ºi ea se
hrãneºte, când a ajuns pe planul major, dintr-un
furaj axiologic copios”. La limitã „purul” a devenit
„neant”, printr-o ignorare a semnificaþiilor mitice,
religioase, magice morale, eroice etc. Purismul nu
se referã, cred, doar la postbarbieni, ci ºi la
aventura celui de-al doilea val suprarealist. Radu
Stanca respinge hazardul, informul, dezordinea,
opunându-le „sensul constructiv”, „substanþa”,
„ordinea”, „disciplina”. E necesar, aºadar, un salt
în construcþie pentru salvarea poeziei. O soluþie,
printre altele posibile, ar fi reactualizarea baladei
care are o certã vocaþie axiologicã. O constatare
de fond: Radu Stanca nu încearcã o restaurare a
speciei în sine; balada nu-i decât un mijloc poetic
capabil sã producã „o nouã emancipare a
esenþialului împotriva neantului, a substanþei
împotriva haosului”. „Consideratã în sensul
absolut contemporan al poeziei, ea va însemna
elementul de ordine, de disciplinã, obligatul
artistic ce susþine complexul de sonoritãþi lirice pe
aceeaºi tonalitate de bazã, în acelaºi consemn
iniþial”. Concret, ce împrumutã liricului categoriile
sale artistice specifice, epicul ºi îndeosebi
dramaticul. Comunicarea fecundã între acestea
produce baladescul, un proces osmotic în care
transfigurarea tuturor elementelor („valorilor”) se
face în sensul potenþãrii lirismului. Se produce,
astfel, o nouã formã, numitã „lirico-dramaticã”, a
cãrei diferenþã specificã o reprezintã ceea ce mai
târziu ªtefan Aug. Doinaº avea sã o defineascã
drept „stare poeticã”. Pe scurt, baladescul
presupune comunicarea intermediatã a unui
sentiment, precum ºi ºansa regãsirii substanþei
ideatice a liricii, a „idei” concret-inefabile. (Într-un
proiect de teorie a poeziei, I. Negoiþescu avansa,
în corespondenþa cu Radu Stanca – în Un
epistolar – conceptul de „poezie noeticã”). Textul
nu se rezumã la fenomenologia baladescului.
Autorul schiþeazã ºi o tipologie a baladei. În
funcþie de prezenþa mai mult sau mai puþin activã
a baladescului, existã trei moduri ale speciei:
lamentaþia baladescã, legenda sau eposul ºi balada
propriu-zisã. În lamentaþie, evenimentul anecdotic
care provoacã starea liricã e doar un pretext,
modalitatea aceasta fiind cea mai apropiatã de
Black Pantone 253 U
liricul pur. Vocea auctorialã aparþine poetului.
Modelul clasic rãmâne F. Villon. Radu Stanca
însuºi produce asemenea lamentaþii baladeºti,
singulare în poezia româneascã. Unele sunt
denumite ca atare: Lamentaþia Ioanei d’Arc pe
rug, Lamentaþia poetului pentru iubita sa. În
legendã, evenimentul, preponderent de facturã
epicã, e predominant, însã nu exclude prezenþa
poetului a cãrui rol constã în nararea anecdotei ºi
în fabricarea decorurilor. În fine, balada propriuzisã
presupune retragerea cvasi-completã a
poetului, locul fiind ocupat de evenimentul
dramatic ºi de personajele care îl interpreteazã.
Balada devine un fel de spaþiu scenic. Starea liricã
se realizeazã prin „mijlociri concrete” ale
dramaticului: dialogul, adhortaþia, replica.
Am insistat asupra teoreticianului Radu Stanca
din douã motive. Mai întâi, pentru cã ideile sale
þes un fel de comentarii indirecte ale propriei
creaþii lirice ºi, în al doilea rând, pentru a releva
apartenenþa autorului la tipul poetului reflexiv,
elaborat, lucid. Sigur cã aceste „arte poetice” nu
se constituie ca niºte reþete cãrora poezia s-ar
conforma întocmai, dar nici o interpretare a
operei nu poate face abstracþie de ele. Bunãoarã,
cititorul va identifica foarte uºor tipurile de
baladã descrise mai sus în baladele autorului,
dupã cum va realiza cã substanþa baladescului
este prin excelenþã de naturã liricã. Puternic
tematizatã, având drept centre iradiante iubirea ºi
moartea, poezia este deschisã mai multor nivele
de lecturã, de la cel inocent-sentimental (cãci
existã o „sentimentalitate” evidentã a acestei
poezii), pânã la unul care implicã diverse coduri
culturale ºi poetice.
12 TRIBUNA • NR. 140 • 1-15 iulie 2008