You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
<strong>Art</strong> <strong>Out</strong> – artă şi arhitectură, patrimoniu şi restaurare.<br />
ART OUT- ISSN 2069 – 6949; ISSN-L = 2069 – 694<br />
<strong>Art</strong> <strong>Out</strong> <strong>nr</strong>. 8<br />
Redactor fondator: Laura Lucia Mihalca<br />
Director: Laura Lucia Mihalca<br />
Redactor şef: Laura Lucia Mihalca<br />
Redactor adjunct: Mihai Moldoveanu<br />
Coordonatori număr: Mihai Moldoveanu<br />
Echipa redacţională<br />
Andreea Giorgiana Nicolae<br />
Ioana Niţică<br />
Lavinia – Elena Vieru<br />
Laura Lucia Mihalca<br />
Mihai Moldoveanu<br />
Redactori colaboratori<br />
Andrei Constantin Brams<br />
Dan Agent<br />
Daniela Frumuşeanu<br />
Diana Guţu<br />
Emilia Cernăianu<br />
Mihaela Varga<br />
Valentin Ciucă<br />
Corectura: Laura Lucia Mihalca<br />
Grafică copertă: Unwoken dream -Ruxandra Marin<br />
Design & DTP: Alina Daniela Nicu<br />
Webadmin: Alexandru Alexandrescu<br />
Responsabil comunicare & marketing: Simona Maria Vladu<br />
Redacţia îşi rezervă dreptul de a selecta materialele aduse spre publicare. Opiniile exprimate în<br />
cadrul revistei aparţin semnatarilor articolelor şi nu sunt neaparat ale membrilor redacţiei.<br />
Contact:<br />
www.artout.ro;<br />
redactie@artout.ro<br />
ECHIPA<br />
3
EDITORIAL<br />
A venit toamna. Vântul a început să bată rece și să ia cu el frunzele ruginite. Dar pentru noi, toamna<br />
este doar o nouă primăvară. Numai la noi, la revistă, articolele înfloresc tot timpul anului.<br />
A venit toamna, dar nu ne sperie asta. Nu ne sperie nici începerea cursurilor sau a serviciului.<br />
Pentru noi, toamna este o emoție. Una frumoasă.<br />
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta, spune<br />
Nichita Stănescu. Şi noi vrem să vă acoperim sufletul cu paginile pline de emoție ale revistei noastre.<br />
Numai la noi veți afla ce este toamna. Numai în paginile noastre veți simți aroma ceaiului de scorțișoară,<br />
pașii strivind frunzele pe Magheru și frigul ploii de sfârșit de octombrie. Veți rămâne în suflet cu emoția.<br />
Pentru că inima miroase a toamnă. Iar la noi veți învăța să pictați cerul. Să ne uităm, așadar, în sufletele<br />
noastre şi să scoatem de acolo toată dragostea noastră. Aceasta este provocarea acestui număr, dedicat<br />
emoției de toamnă.<br />
Și pentru că toamna se numără tablourile, vom face o incursiune în lumea lui Grigorescu și vom descoperi<br />
trăinicia lucrurilor pământești. Pentru că pământul este mai frumos toamna, înveșmântat în<br />
argintiul frunzelor ce poartă în ele amintirea unei primăveri. Veți putea citi descrierile pline de emoție<br />
trăite în preajma mesei lui <strong>Art</strong>hur, bucurându-vă, în același timp, că expoziția încă mai este deschisă<br />
pentru mult timp de acum în acolo. Cine știe? Poate veți merge și dumneavoastră acolo? Sau poate că<br />
ați fost deja.. Emoția este vie.<br />
Tot în acest număr veți vedea cum o cădire care ar fi putut să ruginească încet, sub ploaia lacrimilor de<br />
septembrie ale iubitorilor de arhitectură, a devenit unul dintre cele mai elegante și luxoase hoteluri din<br />
București. Fotografiile vorbesc de la sine.<br />
Și tot în acest număr, Laura ne va aduce informații inedite despre oameni extraordinari, iar eu voi<br />
revoluționa estetica postkantiană. Și aste este doar începutul!<br />
Și pentru că tot vorbeam de Kant, nu pot să nu ciocnesc cu dumneavoastră o halbă de bere, mai amăruie<br />
decât o zi rece de toamnă, pe care încă o mai am de la Oktoberfest, celebrul festival german care tocmai<br />
s-a încheiat pe 3 octombrie. Pentru că emoțiile toamnei sunt mai frumoase la o bere cu prietenii. Și<br />
apropo, Kant nu bea niciodată bere. Cel puțin, nu în prezența noastră.<br />
Și ultimul, dar nu cel din urmă: Arcimboldo. Fără el, numărul acesta ar fi fost mai sărac. Îi mulțumim<br />
pentru momentele de inspirație pe care ni le-a creat și îi dedicăm Toamna, de Antonio Vivaldi. Să ne<br />
trăiască!<br />
Câte articole... Ce emoție.. Numai<br />
zgomotul de bormașină de<br />
la etajul trei și croncănitul ciorilor<br />
ne-ar mai putea abate de la<br />
lectură. Ciorile am spus... da...<br />
pentru că toți castanii mari din<br />
curte sunt plini de ciori. Pesemne<br />
vine iarna...<br />
Foto : Prin ochii mei verzi -<br />
Laura Lucia Mihalca<br />
Mihai Moldoveanu<br />
Redactor adjunct, coordonatorul<br />
numărului 8<br />
4<br />
Emoție: A venit toamna.
CUPRINS<br />
EDITORIAL<br />
Emoţie – A venit toamna – Mihai Moldoveanu<br />
INTER VIEW<br />
Christina One povestind... – Laura Lucia Mihalca<br />
De vorbă cu Marius Burhan – Laura Lucia Mihalca<br />
EMOŢIE DE TOAMNĂ<br />
Fructele toamnei artiştilor - Lavinia – Elena Vieru<br />
Ce este, de fapt, toamna? - Mihai Moldoveanu<br />
Inima-(mi) miroase (încă) a iarnă - Ioana Niţică<br />
Rătăcind pe meleagurile toamnei - Andreea Giorgiana Nicolae<br />
Pesemne vine iarna - Andrei Constantin Brams<br />
OPINII<br />
Ars Magna – idei despre artă – Mihai Moldoveanu<br />
MAI MULTE OPINII<br />
A zugrvi = definiţia (re)inventată de suflul românesc grigorescian – Ioana Niţică<br />
Despre trăinicia lucrurilor pământeşti – Emilia Cernăianu<br />
CASE CARE NU MAI PLÂNG<br />
Grand Hotel Continental – Diana Guţu<br />
ARHITECTONIC<br />
Diagrama – Dan Agent<br />
PROIECTE<br />
West meets East – a cultural book exchange – Daniela Frumuşeanu<br />
Vestul întâlneşte Estul – un proiect cultural remarcabil – Valentin Ciucă<br />
În jurul cărţii -obiect – Mihaela Varga<br />
Expoziţia de pictură Joy of Life – Daniela Zbârcea<br />
PROIECTE STUDENŢEŞTI<br />
Emanuel Ciobănică<br />
<strong>Art</strong> <strong>Out</strong> <strong>nr</strong>. 8/2011, anul I<br />
ART OUT - ISSN 2069 – 6949; ISSN-L = 2069 – 6949<br />
CUPRINS<br />
pg. 4<br />
pg. 10<br />
pg. 22<br />
pg. 28<br />
pg. 30<br />
pg. 32<br />
pg. 33<br />
pg. 34<br />
pg. 36<br />
pg. 40<br />
pg. 42<br />
pg. 44<br />
pg. 48<br />
pg. 50<br />
pg. 52<br />
pg. 54<br />
pg. 56<br />
pg. 60<br />
5
PARTENERIAT MEDIA<br />
6
PARTENERIAT MEDIA<br />
7
PARTENERIAT MEDIA<br />
8
PARTENERIAT MEDIA<br />
9
INTERVIEW<br />
10<br />
Christina One povestind…<br />
Christina One este studentă în anul III în cadrul<br />
Facultății de <strong>Art</strong>e Plastice, secția Pictură, la Universitatea<br />
de <strong>Art</strong>e din București și totodată un<br />
artist vizual cunoscut și căutat, care alege mai<br />
ales fotografia ca mijloc de expresie.<br />
Este cunoscută pentru abordarea diferită în fotografia<br />
digitală, dar mai bine aflăm mai multe<br />
chiar de la ea.<br />
Laura Lucia Mihalca: Multă lume se întreabă:<br />
de ce Christina One? De ce ai ales să îți scrii altfel<br />
numele?<br />
Christina One: Pentru simplul motiv că acesta<br />
este numele meu. One este un nume extrem<br />
de rar, majoritatea oamenilor confundându-l<br />
cu transcrierea fonetică a cifrei unu din limba<br />
engleză și îmi atribuie în mod gratuit o lipsă de<br />
modestie, crezând că mă semnez Christina « Nr.<br />
Unu ».<br />
L.M.: Ești studentă la Pictură, și cu toate<br />
astea lumea te cunoaște pentru activitatea ta ca<br />
fotograf. De ce pictură, de ce fotografie si cum<br />
le împaci pe amândouă? Ești cunoscută mult mai<br />
mult ca fotograf decât ca pictor, nu e ciudat?<br />
C.O.: Pentru că prin arta vizuală reușesc să<br />
mă exprim cel mai bine. Când voi considera că<br />
am atins un nivel de exprimare în pictură care să<br />
justifice și să susțină o apariție publică voi expune<br />
și probabil că voi fi cunoscută și ca pictor.<br />
L.M.: Acum, că ești în an terminal, cum ai<br />
descrie ceea ce ai făcut tu în facultate? Au fost<br />
profesori care ți-au schimbat modul de a privi sau<br />
de a te exprima?<br />
C.O.: Nu neapărat, doar au diversificat<br />
nuanțele. Facultatea a fost o etapă superioară<br />
care a reușit să dea o formă precisă acumulărilor<br />
anterioare.<br />
L.M.: Ce îți dorești în viitorul apropiat? Te<br />
gândești la master? Ce planuri ai?<br />
C.O.: Voi continuă cu un master în pictură.<br />
Poate și cu un doctorat, iar în viitorul apropiat<br />
îmi doresc să mă implic în cât mai multe proiecte<br />
de fotografie și pictură și să particip la cât mai<br />
multe expoziții.<br />
L.M.: Cele mai multe proiecte ale tale<br />
vizează fotografia. Ai și proiecte din alte ramuri<br />
ale artei?<br />
C.O.: Nu, doar proiecte ce țin de arta<br />
vizuală.<br />
L.M.: Să vorbim despre relația ta cu fotografia.<br />
Cum s-a declanșat ea ? Care a fost<br />
“ motorul” de pornire?<br />
C.O.: Este o moștenire. Tata s-a ocupat în<br />
adolescență până pe la 20 de ani de pictură și fotografie.<br />
Pictura a abandonat-o, însă fotografia<br />
a rămas o pasiune constantă. A avut răbdarea să<br />
mă pregătească metodic și sistematic în domeniu.<br />
Cunoștințele acumulate în această a ”scoală de fotografie”<br />
din familie s-au implelit cu acumulările<br />
din liceul și facultatea de arte plastice, generând<br />
această a doua pasiune și mijloc de exprimare în<br />
ceea ce mă privește.<br />
L.M.: În prezent, fotografia digitală și prelucrarea<br />
foto capătă din ce în ce mai mare amploare<br />
în detrimentul fotografiei pe film, pe care<br />
tindem să o numim deja “clasică”. Faci și fotografie<br />
pe film? Vorbește-ne despre partea de prelucrare<br />
a fotografiilor tale.<br />
C.O.: Nu m-aș grăbi să consider că fotografia<br />
digitală se dezvoltă în detrimetul fotografiei<br />
pe film. Este mai degrabă o evoluție tehnologică<br />
firească, care a dus la o explozie exponențială a<br />
posibilitatiilor și mijloacelor de exprimare în<br />
domeniu. Prelucrarea negativelor fotografice<br />
nu constituie o noutate, defapt ea datează încă
de la începuturile fotografiei. Saltul tehnologic<br />
din ultimul deceniu în ceea ce privește calculatorul<br />
personal și fotografia digitală au deschis și<br />
continuă să deschidă oportunități de neimaginat<br />
acum 25 de ani. Programele specializate folosite<br />
azi în prelucrarea digitală a imaginilor înlocuiesc<br />
laboratorul foto din fotografia așa-zis clasică, pe<br />
film. Și în cadrul procesării imaginilor obținute<br />
pe film există o multitudine de procedee prin<br />
care se intervine pentru a îmbunătății imaginea<br />
brută de pe film. Cei care nu au cunoștințe în domeniu<br />
își închipuie că fotografia pe film este sută<br />
la sută oglinda fidelă a realității, iar cea digitală<br />
conține într-o măsură substanțială o denaturare a<br />
realității. În fapt (excluzând fotografia științifică<br />
care este un domeniu aparte) fotografia abordată<br />
din perspectiva artistică nu s-a schimbat fundamental,<br />
ci doar posibilitatiile de exprimare au<br />
făcut un salt uriaș. Încercând să dau un răspuns<br />
cât mai succint ultimei părții a întrebării, vă<br />
răspund că intervin asupra imaginiilor brute atât<br />
cât consider că este necesar pentru ca imaginea<br />
finală obținută să corespundă viziunilor mele din<br />
punct de vedere estetic.<br />
L.M.: Atunci când te ocupi de prelucrarea<br />
unei fotografii, cum știi când..să te oprești?<br />
C.O.: Încerc să pun accent pe ceea ce consider<br />
că aduce o îmbunătățire fotografiei respective<br />
evitând stridențele și încălcarea nemotivată<br />
a principiilor elementare ale esteticii. După cum<br />
am specificat și mai sus, mă opresc în momentul<br />
în care imaginea ajunge să corespundă viziunii<br />
mele artistice.<br />
L.M.: Tu alegi subiectele compozițiilor sau<br />
ele te aleg pe tine?<br />
C.O.: În general eu le aleg, însă se întâmplă<br />
și excepții când mă «aleg» ele pe mine. În general<br />
alegerea îmi aparține.<br />
L.M.: Există «voci» care spun că prin fotografia<br />
ta și prin prelucrarea intensă a fotografiilor<br />
tale, te îndepărtezi prea mult de fotografia<br />
artistică. Ce le-ai spune?<br />
C.O.: Aș ruga respectivele voci să<br />
definească « artistic » în general, din punct de<br />
vedere conceptual și « “ fotografia artistică “ în<br />
particular și apoi să demonstreze prin argumente<br />
fundamentate afirmația respectivă. Exprimarea<br />
părerilor în necunoștință de cauză tinde din<br />
păcate să devină o epidemie. Această abordare și<br />
anume, clasificarea că « artistic » după uneltele<br />
folosite în realizarea actului artistic și nu după<br />
calitățile intrinseci ale « produsului artistic »,<br />
trădează un diletantism jenant. Programele de<br />
prelucrare digitală sunt unelte, mijloace specifice<br />
ca și dălțile în sculptură, pensulele în pictură.<br />
L.M.: Cum crezi că se încadrează fotografia<br />
ta în peisajul fotografiei românești contemporane<br />
? C.O.: Consider că sunt în stadiul căutărilor<br />
unei identități de exprimare care începe încet,<br />
încet să se cristalizeze. Va fi un proces de durată<br />
și este prematur să încerc a mă situa într-un<br />
punct referențial.<br />
L.M.: Ai fotografi preferați sau fotografi<br />
care nu îți plac?<br />
C.O.: Kristian Schuller, Dimitris Theo-<br />
INTERVIEW<br />
Dying lullabies<br />
Meet me halfway<br />
I walk these dark streets<br />
11
INTER VIEW<br />
charis, Lara Jade, Zhang Jingna se<br />
numără printre fotografii favoriți.<br />
L.M.: Cum simți că sunt<br />
pictura și fotografia contemporană<br />
românească?<br />
C.O.: Aici lucrurile sunt<br />
diferite. Spre deosebire de fotografie,<br />
pictura este un domeniu<br />
accesibil unui număr infinit<br />
mai mic de oameni. Poți întâlni<br />
pictori mai mult sau mai puțini<br />
înzestrați cu un grad de creativitate<br />
diferențiat, însă întotdeauna<br />
în lucrările lor se face simțită<br />
amprenta însușirii mijloacelor și<br />
tehnicilor specifice de exprimare,<br />
un bagaj cultural inerent domeniului,<br />
trecerii printr-un filtru de<br />
selecție care arareori are scăpări<br />
semnificative. Din păcate nu pot<br />
spune același lucru despre fotografie.<br />
O mulțime de indivizi care<br />
reușesc să-și însușească la un nivel<br />
satisfăcător cunoștințe de tehnică<br />
fotografică suficiente pentru a expune<br />
corect și a încadra respecatand<br />
abc-ul normelor statutate de<br />
estetică se consideră aprioric și se<br />
proclamă artiști fotografi. Aceștia<br />
confundă un meșteșug absolut respectabil,<br />
de altfel, cu arta. Mult<br />
mai rău este faptul că în domeniu<br />
activează mulți diletanți și impostori<br />
care predau « artă fotografică<br />
» prin tot felul de școli populare.<br />
Absolvenții acestor pseudocursuri<br />
de fotografie îngroașă rândul<br />
« artiștilor fotografi » autoproclamati<br />
care abundă în fotografia<br />
românească contemporană. Există<br />
cu siguranță și oameni extrem de<br />
dotați care activează în domeniu,<br />
a căror activitate îi încadrează fără<br />
nici un dubiu în galeria creatorilor<br />
de marcă.<br />
L.M.: Există discuții lungi<br />
privind fotografiile în care autorul<br />
lor este surprins în cadru. Și<br />
tu ai astfel de fotografii. Se pune<br />
problema: « mai e acesta autorul<br />
fotografiei, în condițiile în care<br />
aparatul a fost declanșat de altcineva<br />
?<br />
Cum ai răspunde acestei probleme?<br />
C.O.: Din nou discuții<br />
generate datorită lipsei totale a<br />
cunoștințelor specifice domeniul<br />
în care respectivii își dau cu presupusul.<br />
În primul rând i-aș întreba<br />
dacă în accepțiunea lor pot încadra<br />
autoportretele din pictură realizate<br />
cu ajutorul unei oglinzi în categoria<br />
autoportretelor, pentru că<br />
folosindu-se de «ajutor» - oglindă<br />
- nu ar fi autoportrete, ci doar reproducerea,<br />
copia imaginii reflectate<br />
de aceasta. E un nonsens să<br />
12
Unwoken dream<br />
INTER VIEW<br />
consideri că în fotografie folosindute<br />
de «o oglindă» (= cel care apăsa<br />
pe buton), nu mai este autoportret<br />
o imagine în care conceptul și mijloacele<br />
de exprimare îți aparțin în<br />
întregime. Asta ca să teoretizăm<br />
puțin. De fapt, nici nu ai nevoie de<br />
vreun ajutor atâta timp cât există<br />
posibilități tehnice simple cum<br />
ar fi: autodeclanșare temporizată,<br />
telecomandă, trepied.<br />
L.M.: Te promovezi mai mult<br />
în spațiul online, unde într-adevăr<br />
ești foarte prezentă și cunoscută.<br />
Te gândești să și expui?Cât de greu<br />
este pentru un student la <strong>Art</strong>e să își<br />
promoveze lucrările?<br />
C.O.: Da, am multe proiecte în<br />
plan. In România, destul de greu.<br />
L.M. Întrebare mai grea: ce<br />
reprezintă fotografia pentru tine?<br />
Dacă nu ai mai putea să faci fotografii,<br />
ce ai face?<br />
C.O.: Mie mi se pare o întrebare<br />
mai ușoară decât precedentele.<br />
Fotografia este în primul rând<br />
o vocație și un mijloc de exprimare<br />
complementar picturii, mai facilă<br />
decât pictura din punct de vedere<br />
al costurilor și al posibilităților de a<br />
ajunge mai rapid la produsul finit.<br />
Dacă n-aș fi făcut fotografii, aș fi<br />
făcut doar pictură.<br />
L.M.: Care este cea mai<br />
impresionantă imagine pe care ai<br />
văzut-o vreodată? Dar cel mai frumos<br />
sunet auzit?<br />
C.O.: De abia acum întâlnesc o<br />
întrebare grea în adevăratul sens al<br />
cuvântului și mărturisesc că nu pot<br />
formula un răspuns care să aibă un<br />
grad de adevăr satisfăcător (pentru<br />
mine).<br />
L.M.: Descrie-ne te rog o zi<br />
obișnuită din viața ta. Cum începe,<br />
ce conține ea și cum se încheie?<br />
Încearcă să îi asociezi un miros,<br />
un gust, un sunet, o imagine.<br />
C.O.: O zi obișnuită pentru<br />
mine se desfășoară ori în spatele<br />
aparatului și în fața pc-ului ori în atelierul<br />
de pictură. Cel mai stăruitor<br />
este mirosul de terebentină și cel al<br />
culorilor de ulei. Restul diferă.<br />
L.M.: Mulțumesc mult pentru<br />
că ai acceptat invitația acestui interviu.<br />
C.O. : Mulțumesc frumos și<br />
eu.<br />
Mai multe lucrări ale artistei<br />
puteti vedea aici: www.onechristina.com<br />
13
INTER VIEW<br />
14
INTER VIEW<br />
C. Brâncuşi - Coloana Infinită
INTER VIEW<br />
16<br />
There’s an unceasing wind
INTER VIEW<br />
Underneath your traps (autoportret)<br />
17
INTER VIEW<br />
18<br />
No one will know my name (autoportret)
INTER VIEW<br />
Can you tell blue skies from pain<br />
19
All the miles that separate
De vorbă cu Marius Burhan<br />
Pe Marius Burhan l-am cunoscut în clasa a XII-a, atunci când a venit să predea<br />
în liceul de arte plastice Nicolae Tonitza din București. Am continuat să învăț(am)<br />
pictură și desen cu și de la el. Dar mai mult decât atât, am început să cunosc din stilul<br />
său de lucru și din mentalitatea sa, din modul în care își gândește lucrările.<br />
Experimentul și actualul definesc cel mai bine picturile și sculpturile sale.<br />
Încercând o cât mai bună ancorare în realitatea cotidiană și o privire obiectivă a ei,<br />
Marius Burhan propune un tip de artă experimentală care vizează atât forma, cât și<br />
conținutul, prin atitudinea care transpare dincolo de lucrarea propriu-zisă. Este vorba<br />
de un experiment fără sfârșit, doar cu un început bine definit și un traseu de urmat.<br />
Dar cel mai bine aflăm direct de la sursă despre procesul de creație și elementele care<br />
îl declanșează.<br />
Laura Mihalca: Aveți o activitate intensă, cum vă definiți: sculptor, pictor, mai<br />
nou și curator ?Cum?<br />
Marius Burhan: A te defini implică limitare, este acea linie de orizont care<br />
trebuie depășită cu orice preț....Privești și ești privit în ipostaza de cercetător vizual,<br />
dar și prin capacitatea ta de a implica idei, concepte trecute prin filtrul personal.<br />
L.M.: Cum alegeți tehnica? O dată cu tema, sau alegerea vine natural?<br />
M.B.: Tehnica în cele din urmă devine ,, o stare”, o variabilă capabilă de a da<br />
noi sensuri ,,formei pretext”, ea este capabilă de a relaționa cu tema aleasă, în contexte<br />
diferite, ea poate deturna sau inversa sensul ,,logic”, al unui demers clasic. Alegerea<br />
este de tip ,,cerebral”, nu se întâmplă nimic fără aceea apropiere magică, naturală.<br />
L.M.: Cum considerați că vă situați în cadrul artei contemporane? Care mai sunt<br />
diferențele între ce se întâmplă în România și între ceea ce întâlnim în străinătate pe<br />
plan artistic și curatorial? Există și puncte comune?<br />
M.B.: Aș putea răspunde: Ce mai este arta contemporană?<br />
Cultura secolului nostru, tensionată între cele mai mari direcții artistice, o numim<br />
tentativă de experiență ,,controlată”, generată de activitate rațională, a subiectului în<br />
lume, ca trăire ce este dominantă în străinătate, în cultura occidentală, de reacții dure<br />
ale raționalismului și al informalului, în timp ce Balcanicul, confruntat cu totalitarismul<br />
comunist, - duce disputa în jurul unei figurații idealiste, rezultă astfel un discurs<br />
cu angajament politic inpus.<br />
,,Situarea” devine un concept dificil de analizat...., este o discuție riscantă, depinde<br />
în care parte a baricadei te poziționezi - iata care este argumentul care trebuie<br />
analizat, ținând cont de câteva repere esențiale în contextul artei contemporane:<br />
poziționare culturală, politici culturale, investiții, operatori culturali, repere, criterii,<br />
și ajungem la subiectul Cotă, care este o discuție fără repere instituționale în arta<br />
românească, deci ...totul se bazează pe un cadru legislativ și pe investiții în spațiul<br />
cultural autohton.<br />
L.M.: Aveți unele lucrări de care vă simțiți mai legat?<br />
M.B.: Nu! Toate au un istoric, și ele se provoacă unele pe celelalte....<br />
L.M.: Există artişti care v-au marcat în mod esențial de-a lungul vieții? Cum?<br />
Cu care dintre ei rezonati mai mult şi de ce?<br />
M.B.: Există un ,,arhivar”, personal care poate fi urmărit în cadrul constituirii<br />
unei lucrări, e o problemă mai amplă de ,,obsesii”, cadre disparate a unei lumi trecute<br />
prin filtrul gândirii..., nu există un clasament de artiști victorioși, ele sunt ,,fragmente<br />
de memorie”, care se identifică într-o operă nouă.<br />
L.M.: V-aş invita la o privire retrospectivă de-a lungul timpului. Vă mai amintiți<br />
“primii paşi” în lumea artei? În ce au constat şi de ce anume au fost influențați?<br />
M.B.: Doresc întoarcerea la « primii paşi », nu poți repeta momentul, nesiguranța:<br />
sentimentul este o suprapunere de evenimente care ne definesc ca artist.<br />
L.M.: Aveți colegi cu care ați legat prietenii?<br />
M.B.: Da, consider că legătură care s-a stabilit ca ,, generatie” prinde contur<br />
foarte puternic, și vor exista multe manifestări în acest sens.<br />
L.M.: Aveți profesori care v-au marcat?<br />
M.B.: Da. Ei sunt baza construcției, elementul de reper.
L.M.: Nu mulți știu că Marius Burhan e și profesor. Cum ați ajuns profesor? Ce<br />
mai înseamnă astăzi să fii profesor de desen și pictură în cadrul unui liceu de artă?<br />
M.B.: Este o onoare calitatea de a fii dascăl, am privit tot timpul la profesorii<br />
mei, cu mult respect , este o datorie venită din necesitatea de a crea caractere puternice<br />
care pot schimba climatul estetic de ,,tip”, românesc.<br />
L.M.: V-am reîntâlnit în calitate de curator în cadrul expoziției “Metafizica”,<br />
CAV, București. Găsiți o provocare nouă în curatoriat? Cum ați defini politicile curatoriale<br />
în România în prezent?<br />
M.B.: Da, curatoriatul te ,,obligă”, să te detașezi, să privești într-o altă zonă să<br />
te expui altfel, să te reinventezi, să dezvolți probleme teoretice, practic ,,lansezi”, un<br />
,,altul”, renunți la tine, devii altceva......<br />
L.M.: Aș vrea să vorbim puțin despre ultima expoziție personală - “Între static<br />
și dinamic”, vernisata pe 21 septembrie (și deschisă până pe 12 noiembrie) la Melania<br />
<strong>Art</strong> Gallery. Cum s-a configurat ea? Știu că nu este prima colaborare cu această<br />
galerie...<br />
M.B.: Face parte ditr-un proiect mai extins, în care subiectul, ca și suportul<br />
clasic a pânză, vine pe alte coordonate care sunt specifice artei urbane, este că o<br />
întoarcere în ,,interior”, urmărind construcții geometrice și repere compozitionale de<br />
tip clasic.<br />
L.M.: Cum ați ajuns la această temă? Ce reprezintă?<br />
M.B.: Experimentul devine un motiv, este considerat ,,stilul culturii actuale»,<br />
aparține totuși unor elemente ale cunoașterii și ale existenței, care pot fi privite ca<br />
fiind artă europeană și modernă.<br />
Tema acoperă o serie de fenomene diferite, al cărui liant este miza cunoașterii, a<br />
interogării și a referirii, universul concret, al naturii, istoriei și al culturii.<br />
Abordez din punct de vedere imediat părți ale realului, pendulând în câmpul ce<br />
desparte, leagă subiectul de obiect experimental, unde rezultă atitudinea cea mai<br />
atentă la înnoire și care motivează angajarea prospectivă a gestului artistic.<br />
L.M.: Ce planuri de viitor aveți?<br />
M.B.: Peisajul tendințelor artistice ale artei actuale - postmoderne este mult<br />
mai divers, astfel promovez o gândire rațională și una experimentală, sunt cele două<br />
alternative care construiesc totuși un univers modern al cunoașterii și, inplicit, lumea<br />
modernă prin care exprim spiritul de cercetare în raport cu o realitate proaspătă, care<br />
duce poate la descoperiri uimitoare.<br />
L.M.: Aș intra puțin în “bucataria” artistului Marius Burhan. Cum arată o zi<br />
obișnuită din viața sa? Cum și când începe și cum se termină ea?<br />
M.B.: ...elementul principal este ,,disponibilitatea experimentală”, am putea<br />
numi adaptabilitatea la noile cerințe ale societății contemporane, la condiționările și<br />
presiunile unui instumental de tip mental și concret - tehnologic.<br />
L.M.: Închei cu un alt tip de întrebări. Care este cea mai impresionantă imagine<br />
pe care ați văzut-o vreodată? Dar cel mai frumos sunet auzit?<br />
M.B.: Disponibilitatea de tip experimental asigură artei adaptabilitatea la noile<br />
cerințe ale societății, este o dispută în jurul metalimbajelor instaurate totuși de un<br />
anumit model structuralist care este în continuarea formalismelor moderniste și a<br />
relațiilor semiologice ale anumitor limbaje.<br />
L.M.: Mulțumesc pentru că ați acceptat invitația acestui interviu.<br />
Notă: fotografii publicate cu acordul artistului.
EMOŢIE DE TOAMNĂ<br />
28<br />
Fructele toamnei artiştilor<br />
Adrian L. Mociulschi<br />
Toamna apare în picturi ca peisaj, de cele mai multe ori. Dar se poate ca artiştii să<br />
nu fi dorit să exprime decât eleganța toamnei, forța vântului, esteticul liniilor care<br />
înclină forma pomilor pe pânză, toate griurile din tuşele norilor. Poate că în peisaje<br />
nu ni se prezintă toamna, ci manifestarea ei, atmosfera, aerul pe care îl “respiră”, acea<br />
imagine a peisajului surprins pe pânză.<br />
La pictorul Jacob Cats (Autumn Landscape with Rainbow, 1779), peisajul toamnei<br />
este complementaritate. Sunt pictați nori cenuşii pe aproape trei sferturi de pânză şi<br />
apoi mai există şi curcubeul, dar şi pomii înclinați şi ploaia. Este jocul liniilor, al culorilor<br />
şi al mişcării. E toamna în manifestare.<br />
În 1784, Jacob Phillip Hackert pictează un peisaj de toamnă (“Autumn”) cu doi pomi
EMOŢIE DE TOAMNĂ<br />
încărcați de roade, pomi ce îşi îmbrățişează ramurile deasupra orizontului a cărui linie<br />
a fost conturată, desigur, cu o pensulă înmuiată într-un alb condimentat cu o picătură<br />
de oranj şi un sfert de picătură de negru.<br />
Pe la 1875, Frederic Edwin Church ne prezintă o altă poezie a toamnei (“Landscape”).<br />
Este un peisaj. Sau un pretext cromatic pentru îmbinarea roşurilor cu azurul ascuns<br />
sub paloarea ceței.<br />
Este linia coroanei pomilor ce se înclină în bătaia vântului; este cerul peste care s-ar<br />
fi proiectat spectacolul luminilor şi umbrelor, sunt linia, mişcarea şi culoarea, este<br />
oare forța toamnei care îi impresionează pe peisagişti? Dar toamna însăşi?<br />
Toamna din reprezentările artiştilor pare să fie de diferite feluri: poate fi reprezentată<br />
ca manifestare în peisaj, sau ca alegorie, personificare, simbol, laitmotiv.<br />
Anotimpul este regăsit în cadrul diferitelor reprezentări în două ipostaze: una poetică,<br />
aceea a peisajului, şi una a personificării sau sugestiei, deci tot poetică, dar apare în<br />
schimb o poezie principală, alta decât a liniilor şi formelor: aceea a semnificațiilor.<br />
Câte un anotimp îşi găseşte profilul reprezentativ la propriu în arta pictorului Arcimboldo.<br />
Poate că toamna din 1572 a fost mai săracă decât cea din anul următor.<br />
Bătrânul cu cap de dovleac apare într-o pictură din 1573 (“Autunno”), dar de data<br />
aceasta, coroana de struguri este mai vizibilă şi voluminoasă.<br />
Probabil anul 1572 este primul an în care un anotimp şi-a găsit portretizarea într-un<br />
profil.<br />
Toamna artistului Etienne Fessard este prezentată în gravură ca o personalizare a<br />
unui Bachus a cărui însetare este potolită pe rând de personificările propriilor lăcomii<br />
şi patimi( “Autumn”, 1740).<br />
Tot în pictură, în anul 1747, Anton Kern ne prezintă în lucrarea “Autumn and winter”,<br />
o prezență androgină a artei - tot o personificare a unui tânăr cu afinități bahice.<br />
Tânărul e înveşmântat într-o mantie roşie şi ține într-o mână paharul plin cu vin, rod<br />
al strugurilor reprezentați şi ei în pictură, ca laitmotiv.<br />
Toamna apare şi în basorelief: în 1550 sculptorul Jean Goujon realizează o altă personificare<br />
a toamnei- bărbatul care întruchipează anotimpul este înveşmântat în<br />
struguri ( basorelieful “Anotimpurile”, Hotel Carnavalet, Paris). Chiar şi tapiseria este<br />
folosită pentru descrierea în imagini a toamnei: tapiseria intitulată simplu,”Toamna”(<br />
după 1664) a lui Charles Le Brun este o compoziție complexă şi luminoasă şi te poți<br />
întreba dacă nu cumva, în lipsa strugurilor împrăştiați pe pământul picturii, artistul ar<br />
fi avut o intenție inițială de a imagina aspectul unei zile toride de vară.<br />
Toamna este astăzi şi în instalații. <strong>Art</strong>ista Claire Morgan a realizat în 2003<br />
instalația “Landing strip”. Frunzele toamnei intră pe uşă în spațiul galeriei sub forma<br />
unui covor dens format din acea materie veştedă şi foşnitoare de culoare predominantă<br />
oranj.<br />
Ce emoție a trezit toamna în simțirea artistului? Poate că toamna a fost întruchiparea<br />
expresiei sau a fost simbol pentru rodnicie. Poate că vântul toamnei are un suflu mai<br />
hotărât, încât reuşeşte să încline pomul, frunza, natura, peisajul. Poate că în pictarea<br />
peisajelor de toamnă a existat pretextul pentru raportul complementar dintre oranj<br />
şi albastru, exercițiu coloristic menit să încânte privirea oricărui degustător de artă.<br />
Cum aş reprezenta toamna în desen? Cu pensula înmuiată în tuş aş face o linie<br />
şerpuită pentru frunza ce cade, o altă linie oblic descendentă pentru ploaia ce picură<br />
şi trei cercuri mici pentru desenarea unui strugure, fructul toamnei artiştilor.<br />
Lavinia-Elena Vieru<br />
UNARTE, <strong>Art</strong>ă Murală, Anul I Master<br />
29
EMOŢIE DE TOAMNĂ<br />
30<br />
Ce este, de fapt, toamna?<br />
Dar chiar? Ce este toamna, sau mai bine zis, ce ar trebui ea sa fie? Sigur, nu mă gândesc la anotimpul<br />
în sine, adică la natură, ci la modul nostru de a percepe toamna. Și mă refer, acum în special la tineri.<br />
Când suntem mici suntem prea mici. La trei, patru ani, un copil nu prea realizează ce este toamna. Pentru<br />
el, anotimpurile care se succed, par a fi evenimente care se întâmplă pentru prima dată în viața lui.<br />
Este prima lui zăpadă, când aleargă vesel prin nămeți, ținut de mână de mama sa. Este prima sa toamnă,<br />
si se sperie când cad ghindele din pom. Este prima lui vară când stă afară până seara și se plimbă prin<br />
parc cu tricicleta. Este prima lui primăvară…<br />
Apoi, vine clișeul. Este momentul să înceapă școala (sau grădinița, după caz). În primele zile de școală,<br />
educatoarea le spune copiilor<br />
să adune frunze îngălbenite,<br />
pentru a-și face primul lor ierbar.<br />
Apoi încep să scrie primele<br />
lor compuneri. Și toți încep cu<br />
,, Este toamnă’’ și scriu despre<br />
frunze arămii și despre primul<br />
clopoțel.<br />
Așa începe un minunat efect<br />
pavlovian care va dura mult,<br />
mult, de-acum încolo, până ce<br />
tânărul care fusese cândva copil<br />
va termina liceul si, cu puțin<br />
talent, chiar și o facultate.<br />
Așa putem spune că i se<br />
instalează omului această melancolie<br />
maladivă a toamnei.<br />
Pentru copii, tineri, dar chiar și<br />
pentru adulți și bătrâni, toamna<br />
devine, în mod conștient<br />
sau subconștient, anotimpul în<br />
care trebuie să înceapă munca,<br />
să dea teste și teze și să facă o<br />
mulțime de alte astfel de lucruri<br />
neplăcute, de care nici nu mai<br />
are sens să amintim, deoarece<br />
am putea tulbura pe cei mai slabi<br />
de îngeri.<br />
În contrast cu libertatea verii,<br />
toamna școlară, cu revenirea la<br />
muncă, devine, fără îndoială,<br />
un anotimp al tristeții, al melancoliei<br />
pentru vacanța de vară<br />
care tocmai s-a încheiat și al<br />
speranței unei noi primăveri (<br />
de la Praga sau de oriunde, când<br />
e vorba de libertate, nu mai<br />
contează).<br />
Și ce te faci dacă tânărul absolvent<br />
de facultate, devine,<br />
printr-un concurs nefericit de<br />
împrejurări, profesor? Va trăi<br />
el oare atunci cu același sentiment<br />
despre toamnă? Desigur,<br />
și chiar mai mult, îl va da mai<br />
departe unor noi generații de<br />
elevi. Si apoi va ieși la pensie,<br />
atunci când va avea o vârstă<br />
tomnatică…<br />
Și așa devine toamna sinonim<br />
cu privarea de libertate - același<br />
sentiment pe care l-ar fi simțit<br />
și Edmond Dantes ajungând la<br />
Chateau d’If – o închisoare a sufletului,<br />
o pierdere a libertății,<br />
Johann Hei<strong>nr</strong>ich Wilhelm Tischbein, Porträt Goethes în der Campagna 1787, sursa libe
ă<br />
EMOŢIE DE TOAMNĂ<br />
un anotimp trist și mohorât.<br />
Dar nu a fost dintotdeauna așa. Pe când Goethe se plimba liniștit prin Italia, (sub atenta supraveghere<br />
a pensulei pictorului Hei<strong>nr</strong>ich Wilhelm Tischbein) recitând in gândul său, plin de admirație, o poezie<br />
de Schiller, nimeni nu și-ar fi imaginat ( nici măcar Goethe, cu atât mai puțin Tischbein) că natura atât<br />
de dragă oamenilor până atunci, ar fi ajuns să capete o notă mai tristă chiar decât fața unui elev în prima<br />
zi al unui nou an de școală.<br />
Șablonul acesta, al toamnei triste, al frunzelor care cad, al primului clopoțel, al reîntoarcerii la școală,<br />
este atât de bine ancorat în sufletul oamenilor, încât prea puțin mai au forța să vadă dincolo de aparențe.<br />
Dar atunci, ce este toamna. Sau ce ar trebui ea să fie?<br />
În primul rând, toamna este lumină. Chiar și în aceste momente în care scriu, soarele puternic își dă<br />
binecuvântarea sa frunzelor aurii. Căci dacă vara pădurile inundate de soare sunt verzi, și dacă, tot<br />
vara, cerul albastru se oglindește în apa bleu-marină a mării, acum, toamna, este rândul soarelui să se<br />
oglindească în frunzele pădurilor.<br />
În șabloanele existenței noastre,<br />
primăvara este frumoasă pentru că înfloresc<br />
grădinile și se încălzește vremea,<br />
vara este frumoasă pentru că e cald și e<br />
vacanță, iarna este frumoasă pentru că<br />
este vacanță și vine Moș Crăciun, numai<br />
toamna, săraca de ea, este urâtă, tristă și<br />
îmbătrânită, melancolică, și tot ce vrei,<br />
numai veselă și optimistă nu e.<br />
Dar noi spunem acum: Stop<br />
discriminării! Vrem egalitate între anotimpuri,<br />
și o vrem cu tărie! Vrem să ne<br />
bucurăm de toamnă, de lumina ei, de<br />
frunzele ei galbele, care, precum, strugurii<br />
din vie, au adunat toată vara lumina<br />
înăuntrul lor, pentru a ne-o putea<br />
dărui acum. Pentru că toamna este cel<br />
mai frumos fruct al verii, este rezultatul<br />
acumulării energiei solare a zilelor caniculare.<br />
Nu este moarte, ci este rezultatul<br />
vieții. Frunzele nu mor, ci ni se dăruiesc,<br />
ne cad în mâini purtând în ele toată lumina<br />
soarelui pe care au acumulat-o în<br />
timpul lunii lui cuptor.<br />
Toamna este binecuvântarea dulce și<br />
blândă, dăruit de zeul Helios (sau Apollo)<br />
muritorilor, sub formă de frunze și<br />
fructe ale luminii. Din strugurii toamnei<br />
se naște licoarea zeilor și din soarele verii<br />
se nasc frunzele luminii.<br />
Oare acest dar nu ar trebui să ne fie motiv<br />
de fericire? Să le mulțumim zeilor și<br />
să primim toamna în rândul bucuriilor<br />
noastre?<br />
Fotografia ilustrează ce anotimp doriți<br />
(de aceea este egalitate între anotimpuri)<br />
Este, deci, mereu valabilă pentru<br />
că se putea întâmpla în orice perioadă<br />
a anului). În locul lui Goethe, vă puteți<br />
imagina pe dumneavoastră. Nu vă lăsați<br />
distras de mine, contemplați, vă rog, în<br />
continuare.<br />
Mihai Moldoveanu<br />
Scriitor, critic de artă<br />
31
EMOŢIE DE TOAMNĂ<br />
Nu ştiu ce-mi crede inima, însă parcă-i un făcut: la fiecare plâns de nori și ridicat de glas al soarelui,<br />
la fiecare coborât de cald și ridicat de rece, la fiecare amuțit de lume, parcă mă confund cu verbul A<br />
ÎNVIA.<br />
Parcă o putere de mâini mă răscolește pe sub suflet și mă aruncă în culoare de toamnă, nici măcar bine<br />
așezată pe calendarul minții umane.<br />
Parcă un cor de voci îmi amețesc senzațiile între ele, până nici măcar nu se mai cunosc una cu cealaltă<br />
și, mă confund cu verbul A RENAȘTE.<br />
A ÎNVIA și A RENAȘTE. Sunt verbele ce stau în stânga și dreapta numelui meu, în actul de identitate,<br />
INIMĂ. Ele îmi iau sufletul și mi-l învăță cele mai înalte, necunoscute și noi zboruri. Ele îmi amintesc<br />
locurile, oamenii și veșniciile din anii trecuți. Ele îmi explică ce-i curajul de-a păși la fiecare an, nu<br />
numai prin limpezimi, ci și prin rugină. Rugină de frunze, de-asta dată. Ele mă ceartă, râd cu mine și<br />
mă aplaudă. Greșelile trecute acum sunt șterse parcă cu vântul, glumele vechi au acum altă savoare și<br />
reușitele acum sunt î<strong>nr</strong>ămate-n sufletele de părinți.<br />
Și de fiecare dată îmi spun: - Cât de greu să-mi fie, mie, omul, să pot învia și totodată renaște în INIMĂ?<br />
Răspunsul încă nu l-am aflat. Însă am renunțat la întrebare.<br />
Mă mulțumesc cu IUBIREA. Iubirea e răspunsul la întrebări de tot soiul. Iubirea însă, în plin de toamnă,<br />
se dezgolește de orice. Rămâne însă învăluită în cele mai fine cântece și cele mai neiertătoare dantelate<br />
doruri. Iubirea, toamna, e curată, apoi brusc murdară. De frunziș căzând, de unde credeți? Tot din inimi.<br />
Acum inima miroase a toamnă. În fiecare om dătător de inimă. Mirosul e rece, curat, apăsător. E luat de<br />
vânt, adus și readus. E altul în fiecare zi și același în amintiri. E cu iz de rugină și de ploi, totodată. E uns<br />
de roșu, arămiu, castaniu și galben purpuriu. Și e șters de neîmpliniri, eșecuri, iubiri trecute. Mirosul de<br />
toamnă e în fiecare.<br />
Povestea acum începe.<br />
Nici nu se pictase încă cerul a dulce octombrie și tu mi-ai pus într-o mână pensula potrivită și în<br />
cealaltă curcubeul. Cu mâinile încrucișate de inimă bătând, mă tot priveai.<br />
- Ori amorțesti, ori o să pictezi! mi-ai zis fără rușine de străin.<br />
Mută, exact așa cum mă arăt atunci când am de spus atâtea cuvinte - însă aleg să nu le spun, uitasem să<br />
mai și respir. Nu știam dacă întâi să te pictez pe tine sau pânza din față.<br />
Am zis că pe tine te las la urmă - abia mâna reînvăța sensul culorilor și al liniilor și nu ți-aș greși nicicum<br />
rostul. Deși habar n-aveai că rostul meu, deja erai tu acesta.<br />
Înghițeam în sec și pictam. Nici eu nu știu încă ce. De fiecare data când vroiam să te întreb ceva,<br />
îmi acopereai cu norii tăi chipul, doar că să mă privesc și așa. Și să văd în tine, ca-ntr-o oglindă perfectă,<br />
că nu-mi stă bine întrebând, ci răspunzând. Eram tare nemulțumită, recunosc. Nimic nu părea să semene<br />
a pictură și parcă dezamăgirea era și mai mare când știam că asta era singurul meu glas -al inimii<br />
în fața nevăzută (a ta). A trecut o oră și eu mă uitam când în ochii tăi interminabili, când în pânza albăinterminabilă<br />
și ea. Parcă totul era împotriva mea.<br />
- Nu știu eu să pictez, de ce nu înțelegi?, rostesc uimindu-mă de avalanșa puterii unei pensule și a<br />
unui curcubeu, declanșatoare de întrebări și răspunsuri.<br />
Ai tăcut. Ai respirat ușor încât să nu te-aud, doar să te simt și te-ai întors cu spatele.<br />
Ochii mei au prins putere și au avut curajul să-și pună răspunsurile alipite pe pânză, sub forma celei<br />
mai nepricepute picturi (văzute vreodată de mine).<br />
Când te-ai întors, nici măcar nu m-ai certat că nu mă atinsesem de curcubeu. Îmi amintesc doar<br />
că nu (mi) te dezlipeai de puterea curajului meu.<br />
- Ai reușit! Nu ți-a trebuit decât iubire, mi-ai șoptit dintr-un colț de zâmbet.<br />
Am amuțit tot la fel cum o făcusem și înainte să îmi întru în rolul de artist desăvârșit (al tău) și, de data<br />
asta în loc de deschid buzele am deschis brațele.<br />
- Oamenii sunt îngeri cu o singură aripă. De-asta nu pot zbura îmbrățișați!, ți-am șoptit și eu,<br />
aprinsă de-a ta lumină .<br />
Muțenia de-astă dată și-a ales altfel omul și toate întrebările și răspunsurile dorite te-au înconjurat pe<br />
tine. M-am întors cu spatele.<br />
Am tăcut. Am respirat ușor încât să nu m-auzi, doar să mă simți. Ochii tăi au prins putere și ai<br />
avut curajul să înțelegi răspunsurile date de mine pe pânză.<br />
Când m-am întors, nici măcar nu te-am certat că în loc de acuarele mi-ai dat un curcubeu. Îmi amintesc<br />
doar că ochii mei au fost ai tăi și ai tăi au fost ai mei, preț de o secundă. A nu se înțelege că eu am devenit<br />
tu și tu ai devenit eu.<br />
De fapt eu ne-am pictat pe noi. Eu pământ-tu cer, eu cer-tu pământ. Împreună vom găsi și sensul unui<br />
curcubeu, poate. Fiindcă tot n-am avut nevoie de el, în mersul alb al pânzei.<br />
- Ai reușit. Acum suntem un tot!, mi-au fost cuvintele din urmă.<br />
Am plecat nemaipictându-te.<br />
De când inima are nevoie de aduceri aminte a veșniciei DRAGOSTEI?<br />
Și, nu-i așa, nu-i așa că inima miroase-a toamnă?<br />
Ioana Nițică<br />
MA în Psihologie<br />
32<br />
INIMA(-mi) MIROASE (încă) A<br />
TOAMNĂ
Rătăcind pe meleagurile toamnei<br />
Într-un almanah vechi, uitat într-o bibliotecă prăfuită, am găsit povestea captivantă<br />
a celor patru anotimpuri – în lupta lor pentru a domina lumea, vara și iarna au fost<br />
despărțite de două suflete binevoitoare care le vor separa pentru totdeauna, dând curs<br />
liber păcii pe Terra. Primăvara își justifică foarte bine locul prin însuși numele pe care<br />
îl poartă, iar toamna este scutul care desparte cei doi adversari, lăsând în urmă pomi<br />
dezgoliți.<br />
Natura pune punct unui capitol și furnizează un titlu următorului din serie – renunț<br />
la un gând, dar un altul zboară în același timp către mine. Las frunzele uscate să cadă,<br />
simt cum frigul îmi pătrunde în oase și mă trezește rapid pentru a nu pierde schimbarea,<br />
emoția unui nou anotimp. Ideea de nou este sugerată, de altfel și de începutul<br />
anului bisericesc, corespunzând datei de 1 septembrie, când, conform Legii Vechi, a<br />
început crearea lumii. Lumea s-a născut din iubire. La fel și toamna, din iubire pentru<br />
viață. Un septembrie idilic rescrie o poveste:<br />
It’s not you, it’s not the wind,<br />
It’s not even a stranger.<br />
I can feel... I know I’m right,<br />
It’s just a move în nature.<br />
A shiver goes through my body,<br />
And makes me freeze for a while.<br />
But now, the pain is foggy,<br />
And soon after, it will be gone.<br />
A deep feeling rises inside of me,<br />
Admiring the beauty and features...<br />
But, in the end, it remains only<br />
The dust of the move of nature.<br />
EMOŢIE DE TOAMNĂ<br />
Toamna înseamnă muzică clasică în surdină după apusul soarelui, în fața unei cești<br />
din care se ridică aroma ceaiului de scorțișoară. Sau ciocolată amăruie, boabe de cafea<br />
adunate într-o cutie, pași strivind frunzele uscate pe Magheru, tineri ascunzându-se<br />
de ploaie în pasaj sau trecând nepăsători printre stropii reci... privită de sus, toamna –<br />
o mare de umbrele cu imprimeu de ramuri uscate în timpul zilei. Noaptea, privită de<br />
sus, toamna – o mare de liniște apăsătoare, mișcată de vântul rece.<br />
Iar eu visez. Se lasă frigul, începe să plouă. Nu eu am scris asta – ci natura, pe file de<br />
octombrie, în miez de toamnă. Vara-i trecut. Iarna pitită așteaptă.<br />
Rămân cu emoția...<br />
Andreea Giorgiana Nicolae<br />
33
EMOŢIE DE TOAMNĂ<br />
34<br />
Pesemne vine iarna<br />
Sub tălpi simțeam înțepăturile fine ale<br />
boabelor coapte ce pârâiau de durere,<br />
făcându-se zeamă dulce în butoiul de<br />
lemn. Nimic mai odios în viziunea unui<br />
orăşean get - beget decât acest procedeu<br />
de strivire a strugurilor. Un nectar dulce<br />
şi aromat va alinta sticlele de pahar după<br />
ce şi-au petrecut râurile smântânoase<br />
printre zeci de degete tocite. Şi când vedeam<br />
acele fete vechi cu pulpe groase<br />
ca în Cântecul de nucă verde al lui Geo<br />
Dumitrescu că dansează în malul de struguri<br />
mă gândeam numai la cum printr-o<br />
nefericită întâmplare, vreun tuleu intim<br />
să cadă în miere şi să ajungă la anul tocmai<br />
în paharul meu.<br />
Ce silă frumoasă, ce greață cumplită, ce<br />
poftă de vin mi s-a făcut. Iar de după gardul<br />
de lemn din fața mea s-a ridicat un<br />
cap sinistru, cu struguri aurii curgându-i<br />
din plete, cu un capac de dovleac aşezat<br />
pe creştet, cu nasul gogonat precum un<br />
fund de pară, cu gâtul din doage şi alte<br />
calabalâcuri leguminoase spânzurate de<br />
el. Luate separat erau comorile lui Dumnezeu,<br />
puse însă laolaltă formau un monstru<br />
cumplit.<br />
Un monstru ce semăna cu Oblomov, puturos<br />
şi sanchiu, abia parcă trezit dintr-o<br />
soileală lungă de după-amiază. Deşi odios,<br />
mirosea cum se nu putea mai bine de<br />
parcă o bunică a tuturor nepoților gătea<br />
fasole cu cârnați sau măcelărea roşiile<br />
pentru bulion pe măsuța verzulie în curtea<br />
din spate. Mirosea a codiță de strugure frecată între arătător şi degetul mare, a Mâna Maicii Domnului<br />
târzie peste care toată noaptea a plouat rece, mirosea a vagon marfar care intră soios în gară la Buzău<br />
cu mireasma dulce de praf a grâului burduşit în cocoaşa sa oțelită târâtă agale în urmă. Un monstru<br />
semănat de cazmalele inspirației manieriste a lui Arcimboldo şi prezentat prima dată în 1569 la Viena<br />
sub denumirea Toamna alături de celelalte trei anotimpuri.<br />
Arcimboldo s-a folosit de toate oscioarele naturii pentru a țese metafore care mai de care mai expresive,<br />
mai grețoase, mai pline de sevă, mai odioase sau pur şi simplu mai impresionante. S-a folosit de<br />
peşti, de animale, fructe sau legume pentru a desena oameni, pentru a vorbi despre ei, pentru a îi crea.<br />
Cumplita sa toamna îşi ridica acel cap înspăimântător şi parcă voiam să muşte din mine cu toate ploile<br />
sale mocăneşti, cu vifornițele timpurii şi muştele bete care-şi întind pentru ultima dată aripile. Dar dincolo<br />
de acest lugubru animal tomnatic al vechiului Giuseppe, totuşi toamna cel mai bine se desenează<br />
prin mirosurile sale. Mirosul de fructe şi legume, de pământ ud, de balegă ce-a tremurat de frig peste<br />
noapte şi în care calci dimineața cu papucii de duminică, de coji de copac ce mai că putrezesc de atâta<br />
apă, de iarbă gălbejită ce atârnă într-o parte, de lac stătut ce aşteaptă prima zăpadă sau de văpaie în care<br />
ard cu virilitate brațe subțirele de copaci şi frunze uscate.<br />
Toamna este precum urcioarele cu vin îngroşat în fundul lor de lut ale lui Arghezi care parcă şi miros<br />
a acritură, scoase din vreun beci bătrânesc unde bântuie putorile de murături şi cartofi care stau să<br />
încolțească. Toamna nu există fără izurile sale care sunt ca nişte sâni sau ca nişte pepeni roşii de te face<br />
să vrei să muşti cu toată gură din ei. Iar când monstrul şi-a vârât capul la loc pe după gard, ochiul mi s-a<br />
prins ca între pânze de păianjen de pieptul albicios de copilă târzie a unei fete ce îşi făcea oarecare vânt<br />
cu evantaiul. Cu rochia albă, cu volane, din fine danteluri şi mătăsuri, cu brațele-i subțiri şi gleznele de<br />
căprioară, stătea la masă în fața unui bărbat matur. Plictisit parcă de copilăria pe care fata o respira dar<br />
captiv în acelaşi timp în corzile unui amor înfiorător, aştepta parcă de la ea un răspuns. O fi cerut-o de<br />
nevastă? O fi întrebat-o dacă îl iubeşte? Ceai în grădina tomnatică a lui Frederick Hendrik Kaemmerer.<br />
Un ceai al dilemelor de toamnă, un ceai unde disperare iubirii eroice se împleteşte cu dezastrul anotimpului,<br />
cu imensa şi cadențata moarte a verii.<br />
Totul pare atât de aranjat pentru festin, atât de pus la punct pentru a mărturisii împlinirea încât nu<br />
înțeleg de ce fata ține atât de greu cuvintele întrânsa. Ceaiul pe care el însuşi l-a preparat cu atâta<br />
dragoste, alegând cele mai frumoase piersici coapte la început de octombrie şi cele mai aromate petale<br />
de trandafiri. Şi fața de masă proaspăt călcată pe care servitoarea a îngrijit-o cu arome atunci când a fost
spălată. Totul stă martor la o confesiune ce întârzie. La fel cum natura stă în apusurile toamnei într-o<br />
cumplită aşteptare spre primele ninsori care să înghețe rănile verii. Cum brațele goale ale stejarilor, negre<br />
ca zațul de cafea, aşteaptă viscolul pentru a plânge în voie cu glasul lor subțire de lemn frânt. Cum<br />
o gară de provincie aşteaptă cu părinții înfiorați trenurile ce le aduc de sărbători acasă copiii plecați<br />
la oraş. Dar ea poate tocmai venea spre el, aducându-i acel coş de nuiele plin cu mere coapte numai<br />
bine, cu frunze încă prinse de dânsele, cu pielea puțin zgripțuroasă ca mâinile bătrânilor după semănat.<br />
Totuşi ceva o face să tacă. Să îi țină bărbatului inima în mustul durerii, să îl facă să respire aşchii ce i se<br />
înfig în cerul gurii ca în pulpele moi de dovleac. Dar toamna este ca iubirea: mereu parcă stă să se termine,<br />
să aducă după ea prăpădul, să închidă într-un sicriu soarele şi căldură. Ce-ar fi iubirea fără durere?<br />
Ce-ar fi iarna fără toamnă? Şi totuşi... ce aşteaptă frumoasa domniță?<br />
Aşteaptă iarna. Da, îmi este tot mai sigur că viața noastră se reduce la aşteptare. Sfârşitul este doar o<br />
chestiune de timp. Există o iarnă a tuturor oamenilor, o zi în care toată toamna ființei se dezice de trupul<br />
ei şi zboară ca o briză spre Dumnezeu-ştiu-unde. Domnița aşteaptă iarna veşniciei în palatul cavalerului<br />
său. Ascuns pe după garduri mari de piatră seamănă cu un cimitir. Un cimitir unde morții n-au mai<br />
intrat de mult, atât de vechi ce este. Un cimitir de unde parcă seara mai răsună înainte de apus clopotul<br />
vecerniei. Dar este dimineață. Azi noapte a plouat puțin, dar apăsat ca o şoaptă de călugăr bătrân. Acum<br />
se mai aud doar ici - colo ecourile metalice ale stropilor care cad de pe crăci. Nu, nu sunt lupi, se sperie<br />
domnița. Sunt câini. Probabil sunt câinii lordului Gerrard care a ieşit de dimineață la vânătoare. Abia<br />
s-a crăpat de ziua şi totuşi cerul este atât de intens de parcă se înnoptează. Miroase a frunze arse şi iarbă<br />
udă. Atât de udă încât aproape pluteşte. Domnița îl strângea puternic de mână. Îi este teamă. Păşiră<br />
peste treptele de la intrare iar de acolo până la somptuosul castel nu mai era decât eternitatea unei alei<br />
cu pietriş, muiată de ploaie precum un plic de ceai. Un plic de ceai? Thomas Sullivan a pus prima data<br />
ceaiul în plicuri de mătase pentru a îşi distribui mostrele de ceai mai ieftin. Domnița nu ştia grozăvia<br />
descoperită doar de câțiva ani. Când vântul se întețea, iedera uscățivă de pe garduri se înfioară din toate<br />
încheieturile şi tremură ca un pui de pisică care nu stă bine în picioruşe. Să nu îți fie teamă de aceşti<br />
copaci desfrunziți. Arată ca nişte bătrâni. Arata ca noi toți. Iar tot ce îmi place la toamnă este profeția pe<br />
care ne-o face an de an. Şi pe care o ignorăm an de an. Nu îmi place, eşti prea trist în dimineața asta. Uşa<br />
mare de lemn se deschise într-un zgomot<br />
grozav de parcă tocmai acum un vapor<br />
mare cu abur plin cu cherestea a tras în<br />
port la Yarmouth. Apoi se făcu din nou<br />
linişte. Castanii mari din curte sunt plini<br />
de ciori. Pe semne vine iarna. Iar această<br />
piatră udă miroase ca lespedea unui<br />
mormânt pe care s-au găinățat păsările<br />
şi peste care a prins muşchiul verde. De<br />
departe se aud locomotivele codrilor cum<br />
huruie înfiorător, cum toate lemnele le<br />
trosnesc de parcă s-ar prăpădi în sobe.<br />
Iar toate aceste ciori îşi cântă simfonia<br />
de parcă ar arunca în viori cu pietre. Sunetul<br />
lor sparge cerul, se duce în pântecul<br />
norilor şi se întoarce înapoi ca o ploaie<br />
molcomă. Pesemne chiar vine iarna...<br />
Foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/<br />
Fi%C8%99ier:Giuseppe_Arcimboldo_-_Autumn,_1573.jpg<br />
Foto: http://www.oceansbridge.<br />
com/oil-paintings/product/33311/<br />
teainthegardenautumn<br />
Andrei Constantin Brams<br />
EMOŢIE DE TOAMNĂ<br />
35
PROIECTE<br />
32<br />
OPINII<br />
Ars Magna<br />
- idei despre artă -<br />
PROIECTE<br />
<strong>Art</strong>a este o metaforă a condiției umane așezate într-o formă de vibrație muzicală care provoacă o<br />
plăcere a cunoașterii prin care consumatorul de artă este umanizat.<br />
Rolul metaforei în artă este nu numai necesar, ci și fundamental. Pentru că dacă orice descriere<br />
exactă al unui obiect duce inevitabil la mumificarea acestuia (inclusiv aceste rânduri), metafora păstrează<br />
ideile vii în starea lor naturală.<br />
Principiul muzicalității: Nu este vorba aici de o muzică în sensul propriu al cuvântului, ci de o<br />
armonie sau vibrație, ( sau chiar o lipsă de armonie, cu respectarea anumitor principii de dizarmonie<br />
armonioasă ) a operei de artă. Obiectul artistic posedă astfel o vibrație anume, greu de explicat sau de<br />
măsurat, cu care rezonează vibrația sufletului omenesc. Mai mult decât atât, o operă de artă nu este suficient<br />
să fie doar o metaforă a condiției umane. Ea trebuie să posede în ea însăși vibrația universală, pentru<br />
a putea aspira la conceptul de artă adevărată. Muzicalitatea este cea care ,, așează opera în pagină ’’.<br />
Plăcerea realizată printr-o operă de artă este o plăcere a cunoașterii de sine prin recunoașterea<br />
sufletului consumatorului (adică a condiției umane) in opera de artă. Plăcerile strict sexuale sau de vertij<br />
( plăcerea unui carusel) sau alte plăceri strict anatomice nu pot reprezenta plăceri artistice. <strong>Art</strong>a culinara,<br />
in anumite cazuri, poate fi artă, dar numai o artă minoră, și numai in măsură in care rafinamentul gustului<br />
poate rafina sufletul.<br />
Kitsch: Este o formă de artă care imită o operă de artă consacrată prin alte materiale și cu scop<br />
comercial. Există deci trei condiții. Este suficient ca una singură să fie valabilă pentru ca un anume obiect<br />
de artă să fie considerat kitsch. (Ele sunt: imitație, alte materiale lipsite de noblețe și scop comercial.)<br />
Ultima condiție este,de obicei, cea mai întâlnită. Cu toate acestea, dacă un kitsch are bun gust își pierde<br />
statutul de kitsch ( adesea asimilat cu prostul gust sau vulgaritatea). Bunul gust (în antiteză cu prostul gust<br />
al kitschului) desemnează aici o operă de artă care își respectă definiția într-un mod profund și subtil. De<br />
aici rezultă și rafinamentul - adică ancorarea în tradiții culturale ale elitei.<br />
Un exemplu ar fi un tablou modern realizat pe plastic cu o tehnică de imagine tridimensională<br />
care se modifică văzută din altă direcție și care evidențiază un joc de lasere. Acesta, deși este realizat cu<br />
materiale specific kitsch-ului, nu este - cu condiția ca tema lucrării să justifice tehnica și ca scopul să nu fie,<br />
in primul rând, unul comercial. (Într-o anumită măsură, orice operă de artă are statut comercial, pentru a<br />
se vinde, însă rațiunile de ordin estetic nu trebuie să predomine interesului comercial).<br />
Un pitic de grădină cu fesul roșu și fața zâmbitoare in curtea palatului Versailles ar fi un kitsch.<br />
Dar un pitic de grădină în curtea unei case tradiționale ( ex: casele de lemn americane), care ar avea<br />
acoperișul roșu și stâlpi de stuc s-ar asorta. În ultimă instanță , piticul de grădină nu are pretenția de artă,<br />
ci este un obiect de amuzament ludic. ( dar și amuzamentul ludic învață omul despre condiția umană).<br />
Critica de artă este aplicarea esteticii. Ea dă judecăți de valoare operelor de artă.<br />
Metoda pe care o propun este metoda criticii psihanalitice. Pornesc de la ideea că opera de artă<br />
trebuie judecată doar în raport cu ea însăși. Ceea ce nu se vede în ea nu mă interesează pentru că nici consumatorul<br />
nu vede altceva decât i se oferă. O operă de artă vorbește prin ea însăși și este independentă. Se<br />
pot face apel la informații din fundalul operei doar dacă opera ilustrează momente culturale fundamentale<br />
ce aparțin de cultura generală ( ex. Scene mitologice, religioase). O operă de artă care nu poate fi înțeleasă<br />
decât în urma citirii unui tratat, este o operă de artă ratată.<br />
Opera de artă conține simboluri despre natura umană. Critica trebuie să identifice aceste simboluri
și să identifice și aspectul condiției umane de care este vorba, dar și modul în care se realizează muzicalitatea<br />
( muzicalitatea formelor sau ale ideilor in cazul operelor non-muzicale). Foarte multe simboluri se<br />
adresează subconștientului. Există un procedeu psihologic complex prin care omul se descoperă pe sine în<br />
opera de artă. Critica trebuie să o explice.<br />
Critica nu trebuie să omoare opera de artă. Ea trebuie să stimuleze imaginația consumatorului și<br />
nu să i-o elimine.<br />
Critica nu poate pretinde că, prin intermediul metodelor artistice pe care ea le cunoaște, orice om ar putea<br />
să facă artă doar prin simpla aplicare a metodelor. <strong>Art</strong>a este suflet, nu doar metodă. Critica trebuie să<br />
evidențieze metoda pentru a fi mai vizibil sufletul operei de artă.<br />
Critica nu este o știință. O știință trebuie să aibă unitate de măsură, iar sufletul uman nu poate fi<br />
măsurat.<br />
Critica este și ea o artă. Ea este construită pe artă și, în consecință, este direct determinată de<br />
aceasta.( împrumutând caracteristici de la aceasta).<br />
Sufletul unei opere de artă este scânteia ei divină. El nu este artistul , ci un suflet paralel care<br />
izvorăște din artist și care îl poate depăși. Sufletul operei de artă mai poate fi denumit și mesajul operei,<br />
dar nu mesajul care se poate transmite prin cuvintele criticii de artă, ci mesajul pe care consumatorul îl<br />
simte direct emanat de la opera de artă. El nu poate fi descris în cuvinte deși, în cazul literaturii, el se face<br />
prezent tocmai prin cuvinte.<br />
Metodele artistice sunt cele care fac posibilă existența sufletului operei de artă.<br />
Metoda psihanalitică a criticii de artă descrie efectul operei de artă asupra subconștientului consumatorului<br />
de artă.<br />
Sublimul este dat de excelența unei anume opere de artă de a folosi cele trei elemente ale sale la<br />
cel mai înalt nivel posibil.<br />
Există două feluri mari de artă: <strong>Art</strong>ele umane și artele naturale.<br />
Frumusețea naturală: Natura, fiind ea însăși o formă de creație care cuprinde legi valabile și în<br />
cazul condiției umane (legile naturii se aplică, evident, și oamenilor), și care are în ea însăși muzica sferelor,<br />
este in mod real o metaforă a existențialității. Natura este o operă de artă și nu numai o operă de artă<br />
ci Opera de <strong>Art</strong>ă prin excelență. Ea este sursa de inspirație a artistului. Înțelegerea condiției naturii umane<br />
presupune și înțelegerea Naturii.<br />
<strong>Art</strong>a minoră este arta care conține muzicalitate și care produce muzicalitate prin evidențierea<br />
condiției umane a rafinamentului primar. In cele mai multe cazuri mesajul unei opere de artă minoră<br />
este rafinamentul (primar). O operă de artă minoră are același mesaj și nu un mesaj complex, de profunzime.<br />
De exemplu o bijuterie aparține artei minore. Prin privirea bijuteriei armonia acesteia generează<br />
o armonie interioară și atât. Indiferent de bijuterie mesajul ( și efectul umanizării) este același: armonia<br />
interioară. Este adevărat și faptul că anumite persoane vor simți un sentiment de armonie mai mult la<br />
anumite bijuterii și mai puțin la altele ( spre exemplu, unele preferă jadul, altul onixul, in cadrul aceluiași<br />
suport de argint) în funcție de percepția subconștientului asupra vibrației proprietății pietrei din bijuterie.<br />
Un alt exemplu de mesaje este mesajul cărții - literatura este o artă majoră iar mesajul cărților<br />
despre condiția umană este diferit. Citite, cărțile aduc fiecare un plus la umanizarea individului. Pe de altă<br />
parte, bijuteriile, având același mesaj, oricât de multe ar privii un individ, nu va evolua spiritual mai mult<br />
decât mesajul uneia dintre ele ( a celei mai bune), pentru că celelalte nu aduc nimic nou.( mesajul tuturor<br />
e practic același).<br />
Tot o artă minoră este și arta culinară - mesajul ei fiind, în esență, rafinamentul (primar, nu cel<br />
cultural) - un om care poate identifica o mie de soiuri de vinuri va putea identifica diferențele dintre mai<br />
multe sentimente. Antrenamentul fizic va trece la cel psihic.<br />
Și în natură există arte minore: o floare este o artă minoră prin simpla ei privire, dar dacă privi-
PROIECTE<br />
torul îi acordă o valoare de metaforă a vieții, spre exemplu, atunci ea devine artă majoră.<br />
Și scamatoria poate fi considerată, de exemplu, o artă minoră în ideea că simbolizează faptul că<br />
nimic nu este imposibil și că omul trebuie să-și depășească prejudecățile. ( acesta este mesajul artistic al<br />
fiecărei scamatorii in parte. Așa cum se poate vedea și aici, arta minoră are mereu același mesaj - transmite<br />
aceeași parte din condiția umană - oricât de multe ar fi obiectele ce compun această artă - toate scamatoriile<br />
au același mesaj, piesele de teatru au fiecare un mesaj diferit.<br />
Mesajul unei opere de artă este înțelegerea elementului de condiție umană, dând la o parte vălul<br />
metaforei. Mesajul poate fi transmis în cuvinte pe când sufletul unei opere de artă se adresează direct sufletului.<br />
34<br />
Metafora și muzicalitatea sunt și ele elemente ale condiției umane.<br />
<strong>Art</strong>istul: <strong>Art</strong>istul este născătorul artei. El este un hermafrodit al ideilor. Forța lui va fecunda sensibilitatea<br />
sa nativă. El este o izvorul din care izvorăște viața. Un artist bun nu merge să ia apă de la fântână,<br />
ci izvorul se află în sufletul său. În sufletul său artistul va găsi sufletul artei pe care îl va înveli cu metaforă<br />
și îi va da muzicalitate. El se va inspira din propria sa umanitate și va crea din propriul său suflet. Condiția<br />
artistului este aceea de făptură visătoare. Creativitatea sa îi va permite să combine elementele pe care le<br />
găsește în lume pentru a exprima originalul formei cu universalul sufletului artei.<br />
Întrebarea se pune: este artistul un frustrat? Este frustrarea motorul care îl face să creeze. Se poate spune<br />
că da. Dar nu o frustrare primitivă, ci una de ordin superior. El e frustrat pentru că nu poate atinge absolutul.<br />
El e frustrat de condiția umană joasă care nu se ridică la idealurile sale. <strong>Art</strong>istul este un idealist<br />
dezamăgit că idealul său nu există. Mesajul operei sale devine astfel utopia umanității.<br />
Sublimul: Sublimul este genialul. O operă sublimă este o operă care folosește cea mai bună metaforă,<br />
cu cea mai bună condiție umană și cu cea mai bună muzicalitate. Un artist genial trăiește prin sufletul său<br />
în sufletul universului și va face ca această legătură să se răsfrângă asupra consumatorului. Idealul oricărei<br />
opere de artă este să fie sublimă.<br />
Orice produs uman poate fi arta daca producătorul ei o consideră ca atare, sau daca consumatorii<br />
de artă o consideră a fi artă. Asta deoarece orice produs uman sau natural poate conține o valoare a eternului<br />
uman, o metaforă și o muzicalitate, chiar si dacă în forme reduse. Există trei tipuri de artă: <strong>Art</strong>a de<br />
calitate, Kitsch-ul, și arta proastă. Pentru ca o arta să fie buna ea trebuie să fie memorabilă.<br />
Oricine poate face artă dar nu oricine poate face artă de calitate.<br />
Plăcerea: Nu orice plăcere este una artistică. De exemplu plăcerea cauzată de un carusel e o plăcere<br />
de vertij, și nu o plăcere artistică. Plăcerea artistică este dată numai de valoare operei de artă de a-l face pe<br />
om să înțeleagă natura umană (prim metaforă și muzicalitate) Plăcerea artistică trebuie să ducă la evoluția<br />
spirituală a consumatorului.<br />
Plăcerea cauzată de mirare nu este o plăcere artistică prin ea însăși ci doar dacă duce la cunoaștere.<br />
<strong>Art</strong>a este o cunoaștere indirectă.<br />
<strong>Art</strong>a întunecată: Este un gen special de artă care, în loc să aibă efecte pozitive asupra psihicului<br />
uman produce efecte negative. Ea nu este o artă proastă, ci, din potrivă, poate fi foarte puternică și chiar<br />
fascinantă. Anumite melodii depresive sunt artă întunecată. Anumite imagini care impresionează în sens<br />
distructiv sunt artă întunecată. <strong>Art</strong>a întunecată poate fi periculoasă mai ales asupra celor cu un psihic mai<br />
slab, iar celor mai puternici le creează doar o senzație amară, atunci când pot să nu se lase cuprinși de ea.<br />
Există și cazuri mixte în care artă normală se înfiripă cu artă întunecată. Atunci este foarte dificil de judecat,<br />
și trebuie, în general, luat doar ce este bun din ea. Un exemplu de artă mixtă poate fi filmul Sweeney<br />
Todd. Aici elemente de valoare sunt amestecate cu elemente întunecate. Elementele întunecate au fost<br />
adăugate în sens comercial, pentru a impresiona spiritele mai grosolane, însă anumite spirite mai sensibile<br />
pot considera anumite aspecte ale acestui film exagerate și chiar depresive.<br />
Estetica urâtului: Constă în abordarea unor elemente considerate urâte. Ea nu este o artă urâtă<br />
și în niciun caz întunecată. Pur și simplu subiectele ei sunt subiecte care aduc în mod normal dezgustul
PROIECTE<br />
oamenilor. Ideea unei estetici a urâtului este să arate partea frumoasă din ceva ce pare urât. Elemente ale<br />
esteticii urâtului se pot întâlni în ,, Mizerabilii’’ de Victor Hugo sau în filme precum Vagabondul de Charlie<br />
Chaplin. Estetica urâtului abordează așadar subiecte urâte pe care le învăluie în frumos și transformă<br />
huma în aur arătând frumusețea lucrurilor urâte.<br />
<strong>Art</strong>a nu este o minciuna. Ea nu își propune să arate adevărul faptelor ci adevărul condiției umane.<br />
De aceea un basm poate fi mai adevărat decât o știre din ziar, iar cei care se așteaptă să găsească adevăruri<br />
cotidiene (simple, superficiale) in artă, se înșeală.<br />
O artă bună trebuie să arate o condiție umană cât mai generală printr-o poveste (metaforă) cât mai<br />
particulară.<br />
Dacă ar fi să înțelegem arta ca pe Adevărata Religie atunci trebuie să facem următoarea precizare:<br />
Religia majoră este religia universului, adică a cunoașterii universului, adică, mai simplu - o religie a<br />
cunoașterii. Pentru prea mult timp oamenii au considerat că religia este dincolo de granița cunoașterii.<br />
Eu spun că religia trebuie să fie însăși cunoașterea. O vom considera Religia Adevărului. Singura religie<br />
acceptabilă pentru omul modern in fața căruia rațiunea prevalează simțurilor.<br />
În sens general vom considera Religia ca fiind calea de cunoaștere a universului (adică a lumii). În sens<br />
particular, vom considera religia ca fiind cunoașterea omului, adică a naturii umane, iar cunoașterea naturii<br />
umane nu se poate face decât prin artă, pentru că numai arata poate arăta adevărul naturii umane în<br />
starea lui naturală. Și nu se mulțumește dor cu atât. Scopul artei nefiind doar acela de a informa, ci de a<br />
schimba în bine natura umană prin cunoaștere pozitivă (cunoașterea care duce la progres). Marile cărți<br />
religioase ale lumii sunt, in fond, opere de artă - Ca de altfel, și toate templele și ritualurile lor. Din ele<br />
rămâne doar arta.<br />
Vom numi Religia cunoașterii religie a luminii, iar pe cei inițiați îi vom lumii iluminați, sau<br />
purtători de lumină. Vom numi religia artei religie luciferică, adică tot lumină, dar lumina luceafărului,<br />
a planetei Venus care dă lumină în noaptea plină de stele în care sufletul se poate înălța în contemplarea<br />
interioară.<br />
Cele două religii sunt una și aceeași și sunt telescopice - cunoașterea în general, și cunoașterea<br />
omului în mod special, cea din urmă fiind fundamentală pentru atingerea stării de fericire.<br />
Numai arta poate arăta drumul sufletului spre fericire. Celelalte forme de cunoaștere ajută doar la fericirea<br />
trupului.<br />
Și cu toate aceste sufletul nu e nimic altceva decât partea superioară a materiei. Nu voi considera<br />
credința asupra vieții după moarte decât ca pe o percepție psihică venită din imposibilitatea omului de<br />
a-și concepe propria moarte. Corpul moare, și o dată cu el și neuronii sufletului său. Tot ceea ce rămâne<br />
este opera sa, creația sa. Omul este ceea ce creează, de aceea este asemenea divinității, adică a universului<br />
în ansamblul său, pentru că și divinitatea este însăși creația, la fel cum omul este însăși existența sa. Numai<br />
prin copii și prin creații de tot felul, omul va putea obține viața veșnică. Este datoria omului se a se<br />
auto-crea și de a crea. Creația este datoria noastră dar și a întregului univers. A crea înseamnă a face artă.<br />
Crearea universului nu s-a terminat. Ea de-abia acum începe.<br />
Ars Magna este marea aventură a sufletului în căutarea divinității. Această căutare nu poate fi<br />
făcută decât prin jocul inițiatic al artei care îl va face pe om stăpân al sufletului său și mare creator. El se<br />
va stăpâni pe sine și va stăpâni universul. Și atunci va deveni creatorul propriei sale existențe. Viața e prea<br />
scurtă ca să nu o facem frumoasă. <strong>Art</strong>a îl face pe om să fie după asemănarea lui Dumnezeu. Fericirea este<br />
rezultatul cunoașterii și stăpânirii sufletului. Orice om poate ajunge la fericire.<br />
Marele scop al artei este aceea de a-l face pe om să-și creeze fericirea. Fericirea este ea însăși o artă. <strong>Art</strong>a<br />
de a trăi.<br />
Mihai Moldoveanu<br />
Scriitor, critic de artă
MAI MULTE OPINII<br />
40<br />
A ZUGRĂVI = definiția<br />
(re)inventată de suflul<br />
românesc<br />
grigorescian<br />
L-am cunoscut acum câțiva ani buni, datorită mamei şi a gustului<br />
ei fin pentru artă şi, îi mulțumesc excesiv pentru darul abia acum desluşit.<br />
Nu mă gândeam să-mi surâdă norocul, însă într-o suflare târzie<br />
de august, însăşi Grigorescu mă invita la o ceaşcă de iasomie şi o monografie<br />
amplă a celor peste 4000 de lucrări ale sale. Îmi amintesc şi acum<br />
momentul când i-am spus: “ - Bun venit în casa mea, domnule! Iertați-mi<br />
deranjul gândului, însă e pictat proaspăt. Luați<br />
loc... “<br />
Seara am veșnicit-o. Mi-a povestit cum a<br />
trecut prin oraşul inimii mele - Câmpulung Muscel,<br />
iar cuvintele i-au fost atât de mari, încât din<br />
când în când atingeam cerul. Nu m-am temut,<br />
bănuiam că ne vor apuca zorii de mânecă...<br />
Nu mă gândeam să-mi surâdă (iar) norocul,<br />
însă într-o suflare proaspătă de octombrie, m-am<br />
trezit amețită de un zgomot. Picura toamnă din<br />
pensula lui Grigorescu. Mă-ntreb în gând dacă<br />
el pictează cum eu scriu şi, pe nerăsuflate, mă<br />
Cap de taranca<br />
trezesc cu răspuns: “ - Sentimentul colorează, nu<br />
pensula. Poți colora c-o bucățică de cărbune, şi<br />
toate tuburile din lume nu-ți dau albastrul unei<br />
flori de inişor dacă nu-l ai în suflet. “<br />
De data asta, iată că m-am autoinvitat în<br />
casa lui temporară, de la Cotroceni, păstrând tradiția iasomiei din ceaşcă<br />
şi, am vorbit înafară de iubirea neclintită față de România, despre „ Despre<br />
trăinicia lucrurilor pământeşti “<br />
Nu ezit, amestecându-mi singură roşul inimii şi albul sufletului,<br />
să-mi transpun în roz pal, emoția pe chip, mărturisind ca Ţărancă din<br />
Muscel, mi-aş fi dorit să (-i) fiu chiar eu.<br />
Militant pentru onoarea de a te naşte țăran - in România, pentru<br />
curajul de a-ți privi cerul şi pe timp de război şi pe timp de pace, pentru<br />
dragostea fără cusur a tot ce-nseamnă Cruce - biserică, pictura religioasă,<br />
credința, pentru fidelitatea omului în fata naturii - cu oameni şi locuri,<br />
pentru tot ce-nseamnă tradiție, e Nicolae Grigorescu.<br />
Pentru că el însăşi mi-a mărturisit că înainte de a fi un nume a fost<br />
om.<br />
Adaug (fără să m-audă), că a fost sufletul poporului nostru, ce şi-a<br />
descărcat prinosul fericirii sale în natura şi oameni. Şi uite aşa am descoperit<br />
şi punctul comun dintre noi doi. Şi repet aproape zilnic, odată cu<br />
inima lui: “ - Mă voi sili cu toată stăruință pe cât puținele mele mijloace<br />
îmi vor permite, să fiu slabul lor interpret...”, făcând referire directă la<br />
subiectele de studii ce ne-ar clasa ca popor în “galeria minții” oricărui loc<br />
din lume.<br />
Cu dragostea sa fierbinte, mă ia de braț şi agale, cu ochii îmi vorbeşte<br />
despre pictură şi trăinicia ei.<br />
Ne purtăm paşii printre “Căpițe” şi recunosc că nicicând nu am<br />
văzut mai marcanta uniunea fictivă mamă-fiică sub cer roz-lila, sub for-
ma unor maldăre de fân. Ajungem la “Biserică din sat” de-un perfect ce<br />
sigur doar în cărțile de rugăciuni există şi, ne oprim apoi în “Pridvorul<br />
Mănăstirii Sinaia”, atinşi de roșu-in flori şi frunze, sub cer şi pământ alb,<br />
adică sub iubire.<br />
Îi iubesc cerul crăpat grigorescian, alb-crăpat de doruri şi regăsiri,<br />
din fiecare “Peisaj”, îi iubesc verdele de Răi şi Pământ.<br />
Se vede în apropiere un “Cap de fată “, albă la trup şi în port,<br />
îmbujorată de curățenia ei, angelică c-un păr bălai şi buze de catifea.<br />
O alta “Pe gânduri”, cu stropi de vis aruncați peste pielea ei albă, cu păr<br />
dulce, poarta culoarea inimii în mărgelele şi bețele ei roşii.<br />
Îi descopăr simțul fin psihologic aruncat din vârf arcuit, dar lin, de<br />
pensulă pe fiecare chip ajutat să fie veşnic, peste pânză şi vremuri.<br />
La întoarcere dăm de acelaşi cer alb absolut, de aceeaşi regăsire în<br />
nuanța pale de roz a pământului redefinit sub puterea unei culori pe atât<br />
de fine, dar atât de puternice ca sens consens.<br />
Pe masa e un “Coş cu fructe” ce-şi păstrează încă lumina zilei pe<br />
el, în ciuda nopții.<br />
Îmi plec capul în fața lui, “Atacul de la Smârdan”, fiindcă-i ferm,<br />
cu tușe riguroase şi nu mă pot abține să întreb cum poți picta ceva identic<br />
cu realitatea, chiar dacă nu i-ai fost părtaş. Răspunsul îl aud şoptind, cum<br />
îi e artistului felul: “ - Numai după ce ai cunoscut bine ani întregi un om,<br />
îi poți face portretul într-un ceas, (fata mea)!<br />
Şi uite cum, (din nou), simplitatea neobişnuită uneori şi modestia,<br />
mă amuțesc.<br />
Las povestea unică a unui “Car cu boi”, spre sfârşitul întâlnirii<br />
şi deja se simte o linişte stranie şi parcă doar respirația greoaie şi paşii<br />
apăsați ai boilor se mai aude.<br />
Pământul rozaliu ascunde adevărul şi norii rupți din pensula ascund<br />
dragostea marelui zugrav, Grigorescu. Pentru că altul mai priceput<br />
că el nu-i.<br />
Fără să mai întreb, singura-mi ofer răspunsul la întrebarea: “ -<br />
De ce atâta alb în<br />
lucrările sale? “<br />
Un sicriu,<br />
un car şi un<br />
mormânt modest<br />
a fost trioul ce<br />
i-a definit ultima<br />
suflare înainte de<br />
“Întoarcerea la<br />
bâlci. “<br />
Şi fiindcă<br />
cred că bâlciul i-a<br />
fost răsplătit întreaga<br />
viață prin<br />
puterea şi ex-<br />
punerea lui sub<br />
semn de culoare,<br />
lucrarea i-a rămas<br />
neterminată.<br />
Iasomia a rămas nebăuta, nu din intenția unei revederi, ci din<br />
trăinicia pământului ce el ne ia, el ne adăpa.<br />
Şi arta rămâne a doua apă a viețuirii noastre, oameni uzi şi neudați.<br />
“ - Domnule, cum să vă mulțumesc?”<br />
“ - Iubeşte-ți poporul, (fata mea)! Iubeşte-l!”<br />
Fotografii de Cristina Niculae<br />
Car cu boi<br />
Ioana Nițică<br />
MA in Psihologie<br />
MAI MULTE OPINII<br />
41
MAI MULTE OPINII<br />
42<br />
Despre trăinicia lucrurilor pământești<br />
Douăzeci și patru de tablouri stau cuminți în jurul mesei lui <strong>Art</strong>hur, la<br />
Palatul Cotroceni. Sunt picturile lui Nicolae Grigorescu, uleiuri pe pânză sau pe<br />
lemn, majoritatea de dimensiuni medii, cam cât o coală A4 sau un pic mai mari. Le<br />
găzduiește temporar o sufragerie de la etajul I pentru că la ele acasă, la Muzeul de <strong>Art</strong>ă<br />
din Craiova, se fac ample lucrări de restaurare. Curatorul s-a gândit bine că în acest<br />
răstimp n-ar trebui ascunse de ochii iubitorilor de artă și le-a adus aici, la București,<br />
într-un loc încărcat de istorie, dar aproape deloc vizitat de concitadini. Sunt grupate<br />
sub titlul ”Despre trăinicia lucrurilor pământești” și pot fi văzute până în martie<br />
2012. Nu-i chiar așa ușor să intri la Cotroceni, nici măcar la muzeu, locul nu se află<br />
la îndemână în forfota orașului și de regulă se intră cu programare. Această expoziție<br />
este anunțată atât de discret încât poți să te gândești că nu-i mare lucru de capul ei.<br />
Păcat. Nicolae Grigorescu merită mai multă atenție, iar lucrările expuse la Cotroceni<br />
reprezintă o ocazie aproape unică.<br />
Așadar, douăzeci și patru de picturi stau<br />
în jurul mesei rotunde (chiar masa lui <strong>Art</strong>hur<br />
se numește) și, ca și cavalerii din legendă, parcă<br />
s-au adunat ”să pună țara la cale”. Lipsește Merlin,<br />
cel care ar fi putut da sfaturi inspirate despre<br />
cum se împrăștie vorba și cum se se face să seadune<br />
mulțimea în locurile cu adevărat magice.<br />
Singure de capul lor, picturile n-au putere, au<br />
nevoie de oameni cărora să le poată vorbi, care<br />
la rândul lor să povestească altora despre ele.<br />
Șapte portrete de țărănci – patru figuri de fete<br />
tinere și trei siluete tolănite în iarbă sau torcând<br />
; nouă peisaje, patru care cu boi, o natură moartă<br />
(”Coș cu fructe”), un Evreu Galițian, o Marină și<br />
o scenă de război (”Atacul de la Smârdan”). Am<br />
inventariat rapid temele preferate ale pictorului:<br />
peisajul și viața satului românesc.<br />
Peisajul în plină vară, scăldat în lumină,<br />
ușor melancolic ca un vis nedeslușit pe deantregul<br />
în care contururile se topesc molatec,<br />
Vedere spre masa lui <strong>Art</strong>hur<br />
este tipic lui Grigorescu. Ţărăncile au marame<br />
albe care uneori le înconjoară fețele îmbunjorate<br />
ca niște rame de borangic, scoțându-le în evidență prospețimea tinereții; cămășile-ii<br />
albe ca spuma laptelui se topesc în fundalul difuz; o linie frântă albă delimitează colbul<br />
de pe drum; boii sunt albi și își pierd contururile în dogoarea prăfuită. Albul este<br />
lumină și căldură și probabil că mai este și curățenia vieții liniștite de la țară.<br />
Dragostea lui Grigorescu pentru peisajul rural i-a transformat pictura<br />
în poezie.<br />
Cu ochii minții poți ușor să te scufunzi într-un Car cu Boi și să auzi roțile grele de<br />
oboseală sau să adulmeci briza amurgului. Nu trebuie decât să te uiți atent la un Peisaj<br />
și începi să simți mirosul ierburilor uscate, iar dacă vrei, poți să te pierzi definitiv în<br />
orizontul reflectat în apă ca o fata morgana (sora regelui <strong>Art</strong>hur și eleva văjitorului<br />
Merlin, ce alăturare!). Apariție înșelătoare, iluzie trecătoare, vis de vară – așa se pare<br />
că vede Grigorescu viața la țară.<br />
Emilia Cernăianu<br />
licență anul I, ITA
MAI MULTE OPINII<br />
Evreul<br />
43
CASE CARE NU MAI PLANG<br />
Grand Hotel<br />
Continental<br />
Rafinamentul s-a reîntors pe<br />
Calea Victoriei<br />
Calea Victoriei <strong>nr</strong>. 56<br />
Cunoscut la înființare sub denumirea de “Oțelul”, a fost<br />
ridicat în 1886 pe locul fostului hotel Broft şi abia jumătate<br />
de secol mai târziu primeşte numele de Grand Hotel Continental,<br />
pe care îl poartă şi astăzi. Clădirea, monument<br />
istoric de secol XIX, este construită în stilul arhitectural<br />
al Renaşterii germane, după planurile arhitectului german<br />
Emil Ritten Forster, elaborate împreună cu constructorul<br />
român I.I. Râşnovanu.<br />
Camerele erau dispuse la etaj, în timp ce la parter exista<br />
un restaurant cu 240 de locuri amplasate în două saloane<br />
de forma literei „L”, la care se adăuga o grădină de vară.<br />
Pe la 1912, hotelul număra 63 de camere, o sală de mese,<br />
bucătărie, şapte pivnițe, prăvălii şi alte odăi.<br />
Hotelul a avut, de-a lungul timpului, mai mulți proprietari,<br />
dintre care cel mai cunoscut a fost bancherul evreu<br />
Menachem Elias, urmat de fiul său Jacques Elias. Testamentul<br />
celui din urmă hotăra ca averea, inclusiv Grand<br />
Hotel Continental, să nu rămână în proprietatea urmaşilor<br />
săi. Astfel a luat ființa Fundația Familiei „Menachem H.<br />
Elias”, care este şi astăzi proprietara hotelului.<br />
Spre deosebire de alte simboluri arhitecturale din<br />
Bucureşti, lăsate de izbelişte, această clădire şi-a păstrat<br />
destinația de hotel atât în perioada regimului comunist,<br />
cât şi după 1990, purtând denumirea de Continental<br />
Bucureşti.<br />
REABILITAREA INTEGRALĂ<br />
În anul 2005, hotelul a fost închis pentru restaurare,<br />
modernizare, reabilitare şi reclasificare în concordanță cu<br />
standardele şi cerințele unui hotel de cinci stele. „Am preluat<br />
din istorie atmosfera secolului XIX, la care am adăugat<br />
tehnologia secolului XXI”, descriu proprietarii metamorfoza<br />
fostului Continental Bucureşti într-un hotel de lux.<br />
După reabilitare, au fost introduse „multe elemente de<br />
modernism, atât din punctul de vedere al designului arhitectural<br />
al băilor, holurilor de acces către camere, cât şi al<br />
folosirii unor dotări şi instalații de ultimă generație”, a ex-<br />
44
CASE CARE NU MAI PLANG<br />
plicat arhitectul Daniela Mirea, cea care a realizat proiectul<br />
arhitectural şi a coordonat lucrările de restaurare şi reabilitare<br />
împreună cu colegii săi, arh. Mariana Zielinski şi<br />
arh. Maximilian Zielinski.<br />
Starea inițială a ridicat anumite probleme, ținând cont că<br />
ultima consolidare s-a efectuat în 1974. „Vorbim despre<br />
o clădire foarte veche şi nu ştiam, în momentul începerii<br />
şantierului, ce vom găsi exact înăuntru”, a precizat Daniela<br />
Mirea.<br />
Tabla de pe acoperiş a fost refăcută prin folosirea tablei<br />
zincate, au fost introduse sisteme de degivrare pentru burlane<br />
şi jgheaburi, în timp ce la nivelul subsolului s-a aplicat<br />
o substanță specială pentru hidroizolare în zona pereților,<br />
subsolului şi bolților.<br />
Accesul în hotel a fost realizat prin curtea dinspre strada<br />
Ion Câmpineanu (inițial intrarea fiind pe Calea Victoriei),<br />
obținându-se o legătură armonioasă între holul recepției,<br />
restaurant, zona de fitness şi sălile de conferință. Întrucât<br />
actuala recepție a fost amplasată într-una dintre sălile<br />
vechiului restaurant, cel actual şi-a restrâns dimensiunile.<br />
Pe locul fostei recepții s-a amenajat un bar englezesc (Victoria<br />
Club), iar Sala rustică, aflată odinioară la subsolul<br />
clădirii, a fost înlocuită cu un spațiu de fitness şi SPA. Tot<br />
la subsol, s-a amenajat un restaurant cu specific balcanic<br />
(Balkan Bistro), cu acces direct din stradă, care beneficiază<br />
de o suită de bolți de cărămidă minunat restaurate.<br />
45
CASE CARE NU MAI PLANG<br />
Materialele folosite pentru renovare şi finisaje au fost, în<br />
marea lor majoritate, achiziționate din Italia. S-au refăcut<br />
pardoselile, s-a ales un tapet ignifug şi s-a refăcut foița de<br />
aur de pe decorațiuni.<br />
MOBILIERUL, UN PERSONAJ CLASIC<br />
Mobilă şi toate obiectele care se regăsesc în încăperile<br />
hotelului au fost aduse de la foste reşedințe nobiliare din<br />
Europa, de la târguri de antichități din Italia şi de la casa<br />
de licitații Dorotheum din Viena.<br />
„Am cumpărat mobilier de la casele de licitații şi târgurile<br />
din Viena şi Parma, argintăria provine de la o fostă companie<br />
navală italiană de la 1950, porțelanurile sunt germane,<br />
oglinzile sunt luate din Italia, iar mocheta, din Belgia<br />
“, a explicat Daniela Mirea. Concierge-ul de la intrarea<br />
în hotel a aparținut cândva Hotelului Ritz din Paris, iar<br />
recepția, având o minunată lucrătură manuală pe mătase,<br />
vine de la o fostă reşedință nobiliară din Bergamo.<br />
Apartamentul prezidențial a fost decorat în stil renascentist,<br />
cu mobilier cumpărat de la Parma şi Viena. O parte<br />
dintre piesele recondiționate şi retapițate ale hotelului se<br />
păstrează în camerele în stil Ludovic XV. Aplicele sunt<br />
făcute pe comandă în baie de aur în Italia, iar veiozele au<br />
fost achiziționate de la Parma, de la un celebru târg de<br />
antichități.<br />
IMPLICAŢII TEHNICE ŞI AVIZE<br />
Realizarea şi găsirea zonei optime pentru puțul liftului<br />
a fost una dintre problemele dificile întâmpinate de<br />
specialiştii implicați în renovarea hotelului. Inițial exista<br />
un singur lift, care a fost recondiționat în timpul lucrărilor,<br />
iar un al doilea a fost creat cu ocazia ultimei intervenții.<br />
Un alt aspect problematic a<br />
fost cel legat de realizarea sistemului<br />
de ventilație, constând<br />
în amplasarea aparatelor<br />
de aer condiționat, a grilelor<br />
de absorbție şi în introducerea<br />
lor în plafoanele decorate ale<br />
încăperilor.<br />
Fotografii publicate cu acordul<br />
echipei Case Care Nu Mai<br />
Plâng<br />
Diana Guțu<br />
47
ARHITECTONIC<br />
48<br />
DIAGRAMA<br />
„Cand teoria si practica se regasesc in una si acceasi persoană,<br />
se atinge condiția ideală în artă, deoarece arta se îmbogățeşte şi se<br />
perfecționează prin cunoaştere.”<br />
Putem spune că ceea ce afirma Giorgio Vasari cu privire la Leon<br />
Battista Alberti este valabil și în cazul lui Peter Eisenman, mai ales<br />
în contextul unei analize privitoare la semnificația și utilitatea diagramei-concept,<br />
atât în teorie cât și în practica de arhitectură. Studiile<br />
sale privitoare la diagramă, ca instrument de lucru în arhitectură,<br />
au început cu teza de doctorat și au constituit o permanentă preocupare<br />
în practica sa de arhitect.<br />
Desi se poate demonstra că diagrama e tot atât de veche pe cât<br />
e arhitectura, mulți îi găsesc sursa originară în trama cu 9 pătrate<br />
cu care Rudolf Wittkower, la sfârșitul anilor ‘40 a descris vilele lui<br />
Palladio. Acest pedigree a continuat să se dezvolte sub formă problemei<br />
cu „nouă patrate” utilizată în facultățile de arhitectură americane<br />
în anii ‘50 și la începutul anilor ‘60, o practică văzută atunci ca<br />
un antidot la schemele funcționale ale Bauhaus-ului ce cuprinsese<br />
Harvard-ul în perioada 1940 și a „parti”-ului școlii academice<br />
franceze care era încă în vogă, la câteva școli de arhitectură de pe<br />
Coasta de Est, chiar în perioada anilor ‘60.(pg. 37).<br />
Ca diagrama arhitecturală clasică, parti-ul întruchipa o serie de<br />
valori ca simetria, „marche”-ul, și a”poche”-ul, care constituiau<br />
baza strategiei sale de organizare.<br />
Schema funcțională a tentat steargerea tuturor urmelor unui<br />
academism ce se găsea exprimat prin apartiu”.Procedând astfel a fost<br />
însă șters și conținutul geometric abstract al celor anoua patrate”.<br />
În „Diagram Diaries”, Eisenman face o distincție importantă între<br />
cele două momente în care diagrama este utilizată în concepția de<br />
arhitectură, în ipostaze diferite:<br />
„In arhitectură diagrama este istoric înțeleasă în două moduri:<br />
că mijloc de interpretare sau analiză și ca instrument generativ.<br />
Deși deseori se consideră că diagrama este o formă postreprezentațională,<br />
în anumite momente ale interpretării și analizei<br />
diagrama este o formă de reprezentare. „<br />
Pentru a evidenția mai clar legătura intrinsecă între diagramă și<br />
concept în procesul de proiectare de arhitectură, am preferat să<br />
adoptăm termenul compus diagramă-concept, accentuând astfel pe<br />
de-o parte valoarea sa ca intrument în etapa de generare a conceptului<br />
arhitectural și pe de altă parte utilitatea sa în etapa de confruntare<br />
a reprezentării obiectului de arhitectură rezultat cu ideea<br />
originară.<br />
Diagrama-concept poate căpăta diverse forme, de la o schiță<br />
sau câteva linii - procedeu preferat de arhitecți ca Renzo Piano,<br />
Mario Botta, Tadao Ando, Richard England - până la scheme complexe<br />
tridimensionale ilustrând tectonica internă a obiectului de<br />
arhitectură, mai mult sau mai puțin complicată - procedeu utilizat<br />
de arhitecți precum Bernard Tschumi, Peter Eisenman, Rem Kool-
CONCEPT<br />
haas și arhitecți ai noii generații, ce utilizează modalitățile digitale<br />
de analiză, cum sunt de pildă Bjarke Ingels sau Borja Ferrater.<br />
Eisenman trasează cele câteva caracteristici și atribute ale diagramei:<br />
„Diagrama este o stenogramă grafică. Deși este o ideogramă, nu<br />
e în mod necesar o abstracție. Este vorba aici de o reprezentare a<br />
ceva și nu de ceva în sine. Astfel diagrama nu poate fi utilă decât ca<br />
întruchipare. Ea nu poate fi ruptă de valoare sau sens, chiar când<br />
urmărește să exprime relațiile de conformare și procesul acestora.<br />
În același timp, o diagramă nu este nici structură nici abstracția<br />
unei structuri. În timp ce explicitează relațiile într-un obiect de<br />
arhitectură, nu este izomorfă cu acesta.”<br />
Diagrama-concept rezumeaza succint, direct și explicit, conceptul<br />
generator al proiectului, ideea care trancende nivelurile<br />
conceptului arhitectural ca elemente componente, într-o „imagine”<br />
unică, indivizibilă și atotcuprinzătoare.<br />
În această ipostază diagrama-concept este o reprezentare prin care<br />
se comunică, în plan abstract, esența însăși a conceptului obiectului<br />
de arhitectură, cu toate atributele sale ce țin de interioritate, exterioritate<br />
și anterioritate, ca o pre-existență a obiectului concret de<br />
arhitectură. Totodată diagrama-concept apare în etapa de decodificare<br />
a obiectului de arhitectură ca instrument de „citire”, păstrând<br />
aceleași caracteristici și atribute ca în prima ipostază. Arhitectul își<br />
explică proiectul printr-o asemenea diagramă-concept mai clar și<br />
mai complet decât prin orice alt mijloc de comunicare.<br />
Este însă interesant de remarcat faptul că diagrama-concept<br />
este un instrument comun de control în practica de proiectare<br />
de arhitectură, procesul de proiectare cunoscând nenumărate<br />
feedback-uri, între ideea originară și reprezentarea obiectului de<br />
arhitectură rezultat ,diagrama-concept fiind un fel de șablon comun<br />
de confruntare.<br />
Se propune în această lucrare un tip de analiză a formei arhitecturale<br />
în care diagrama-concept este utilizată, într-o manieră<br />
neconvențională, ca o formă de reprezentare post-procesuală a<br />
mecanismului conceptual de generare a unor configurații cu caracter<br />
de model, secvențial, având la bază principii de compoziție și<br />
ordonare specifice.<br />
Scopul acestei analize compozitionale diagramatice este descifrarea<br />
modului în care se desfășoară, în creația arhitecturală, procesul<br />
de agregare în generarea de configurații spațial-volumetrice, oferind<br />
astfel studenților un instrumentar de tehnici și procedee utile<br />
în proiectare.<br />
Dan Agent,<br />
arhitect<br />
ARHITECTONIC<br />
49
PROIECTE<br />
50<br />
WEST MEETS EAST<br />
A Cultural Book Exchange,<br />
Bucureşti, 10 octombrie -11 noiembrie 2011<br />
Proiectul ”WEST MEETS EAST”-A Cultural Book Exchange, are ca scop schimbul liber de idei,<br />
cunoştințe şi inspirație între artişti care aparțin unor continente şi sisteme socio-culturale diferite. Este<br />
vorba despre o serie de expoziții de carte-obiect, caracterizate printr-o dinamică proprie, determinată<br />
de tematica variată abordată de fiecare artist, modalitățile diferite de interpretare plastică, locațiile care<br />
generează construcții inedite ale tipului de organizare expozițională, numărul în continuă creştere al<br />
artiştilor participanți şi proveniența diversă a acestora.<br />
Baza proiectului o constituie colaborarea pe plan artistic începută în aprilie 2009 dintre Daniela<br />
Frumuşeanu (artist vizual Bucureşti, România) şi Joanne R. Luongo (artist vizual, U.S.A.). În urma acestei<br />
colaborări au rezultat 24 cărți-obiect, care au parcurs drumul dintre America şi România timp de<br />
aproape 2 ani.<br />
Deoarece esența proiectului ”WEST MEETS EAST”- A Cultural Book Exchange, vizează ideea<br />
colaborării internaționale pe plan artistic pe o perioadă nedeterminată de timp, acesta se desfăşoară în<br />
mai multe etape.<br />
Prima etapă a proiectului s-a desfăşurat între 14.IX. şi 14.X. 2010 la Knight Campus <strong>Art</strong> Gallery,<br />
Warwick, Rhode Island, S.U.A. şi a cuprins lucrările unui număr de 11 expozanți (studenți şi profesori<br />
din S.U.A. şi România).<br />
VERNISAJ, WEST MEETS EAST, OCTOMBRIE 2011.JPG
Cea de-a doua etapă a proiectului s-a desfăşurat între 1-12 XI. 2010 la UNAgaleria, Bucureşti,<br />
VERNISAJ, WEST MEETS EAST, OCTOMBRIE 2011.JPG România şi a cuprins lucrările unui număr<br />
de 45 participanți (artişti liber profesionişti, studenți şi profesori din S.U.A. şi România).<br />
Etapa a III-a a proiectului a început pe 1 ianuarie 2011 la Warwick, S.U.A. şi cuprinde colaborarea<br />
dintre 8 artişti din: U.S.A., România, Olanda, India. Cărțile-obiect rezultate, vor constitui subiectul<br />
unor expoziții de carte - obiect care vor fi organizate pe rând în cele 4 țări, pe parcursul mai multor ani,<br />
începând cu anul 2012.<br />
Letiția Oprişan.<br />
PROIECTE<br />
Etapa a IV-a a proiectului s-a concretizat într-o<br />
expoziție internațională de carte-obiect, în intervalul<br />
10 - 20 septembrie 2011, la Galeria de artă ,,Nicolae<br />
Tonitza”, Iaşi (România) şi a cuprins lucrările unui<br />
număr de 29 expozanți.<br />
Etapa a V-a a proiectului se desfăşoară în intervalul<br />
10 octombrie – 11 noiembrie 2011, la Sala de<br />
Expoziții ,,Constantin Brâncuşi”, Palatul Parlamentului,<br />
Bucureşti, România . Aici expun cărți-obiect 41<br />
de artişti din țară şi străinătate.<br />
La această etapă participă în calitate de invitați<br />
de onoare, artişti de renume național şi internațional,<br />
exemple luminoase ale artei contemporane româneşti,<br />
precum: Şerbana Drăgoescu, Suzana Fântânariu şi<br />
De asemenea, spiritul şi tendințele artei actuale definesc cărțile-obiect realizate de: Miruna<br />
Mihaela Haşegan, Liviu Nedelcu, Georgeta Hlihor, Adela Bonaț, Ana Maria Rugescu, Aniela Elena<br />
Ovadiuc, Cristina Ecaterina Bolborea, Daniela Frumuşeanu, Diana Brăescu, Adina Iftode, Adriana<br />
Emilia Popa Canija, Adriana Mirela Ciupercă, Alexandra Georgiana Coman, Alexandra Cristina Buduru,<br />
Alexandra - Corina Dănescu, Alexandra Neacşu, Alida Mirela Păun, Amalia Rodica Ailincăi,<br />
Anca Alexandra Higiu, Andra Cristescu, Andra Georgescu, Carmen Emanuela Popa, Carmen Iordache,<br />
Diana Raluca Ghencea, Diana Şochina, Elena - Daniela Dumitraşcu, Joanne R. Luongo (U.S.A.), Maria<br />
Miertoiu, Marián Králik - (Republica Slovacă), Mioara Mei-Roşu, Ruxandra Ştefana Munteanu, Sabina<br />
- Mariana Stan, Tatiana Cociorva, Alexandra Andreea Ionaşcu, Cătălina Elena Florescu, Daniela<br />
Arseni, Florentina Micu şi Ana-Maria Bunescu.<br />
Cărțile-obiect prezente în Sala de Expoziții ,,Constantin Brâncuşi”, realizate din lemn, hârtie,<br />
metal, ceramică sau material textil sunt scrise, pictate, arse, desenate, imprimate, gravate, colate, țesute,<br />
pagină cu pagină, constituindu-se ca rezultat al unui gest individual de creație, al unui efort personal.<br />
Lucrate astfel, ele pot fi considerate cu uşurință exemplare unice ale unei biblioteci imaginare.<br />
Expoziția oferă prilejul unui dialog special, complex, între artişti din țară, străinătate şi publicul<br />
larg. Este în aceeaşi măsură o demonstrație a victoriei spiritului artistic în lupta cu evidențele.<br />
Urmează alte expoziții importante de cărți-obiect organizate în cadrul aceluiaşi proiect în țară şi în<br />
străinătate.<br />
Până în acest moment, numărul mare al artiştilor participanți a demonstrat nu numai posibilitatea,<br />
dar şi necesitatea acestui tip de comunicare. Aceştia au fost/sunt artişti liber profesionişti din U.S.A.,<br />
România, Ţările de Jos, India, Republica Slovacă, cadre didactice, absolvenți şi studenți ai Universității<br />
Naționale de <strong>Art</strong>e Bucureşti (România), Universității de <strong>Art</strong>e”G. Enescu”Iaşi (România), Worcester State<br />
College, Quinsigamond Community College, The Massachusetts College of <strong>Art</strong> & Design (S.U.A).<br />
Toate acestea sunt vizibile atât în aparițiile pe site-uri, mass-media, cât şi în materialele promoționale<br />
care au însoțit sau însoțesc acțiunile artistice din cadrul proiectului WEST MEETS EAST - A Cultural<br />
Book Exchange.<br />
Autor articol, Daniela Frumuşeanu<br />
51
PROIECTE<br />
52<br />
Vestul întâlnește Estul<br />
un proiect cultural remarcabil<br />
Comunicarea prin intermediul artei elimină bariere disputabile și stabilește racorduri semnificative<br />
între culturi diferite, mentalități, forme de expresie și viziune. Distanțele fizice sau de mentalitate dispar,<br />
cartea-obiect fiind o modalitate de a reuni în spiritul valorilor umaniste a celor care fac din carte un<br />
element de conexiune spirituală.<br />
Istoria scrisului, a cărții a contribuit decisiv la emanciparea spirituală a omenirii și a marcat, în planul<br />
creației, identificări ale unui memorabil potențial de expresie și dialog intercultural. Proiectul Vestul<br />
întâlnește Estul semnifică, de fapt, ideea dialogului prin imagine și sens ale valorilor din spațiul american<br />
și românesc. Cartea este, iată, o punte de legătură în sfera schimburilor de bunuri culturale, simbolice,<br />
menite să amplifice dimensiunea necesară a cunoașterii reciproce.<br />
Istoria cărții, începând cu plăcuțele cuneiforme și până la tehnologiile postmodernității au sacralizat<br />
oarecum scrisul, cartea ca mesager al cunoașterii și al dialogului planetar. Ideea de a consacra o suită<br />
de expoziții cărții-obiect are semnificația asocierii în sfera valorii a unor elemente ce definesc spiritual<br />
un potențial de creativitate inepuizabil. Daniela Frumușeanu, inițiatoarea proiectului alături de Joanne<br />
R. Luongo din Statele Unite au pornit de la necesitatea schimbului de idei în favoarea cunoașterii altor<br />
sisteme socio-culturale, mentalități și forme de expresie în plan estetic. Ideea generoasă de a asocia<br />
prin colaborare artistică spații culturale și individuale prin viziune, structurată pe etape distincte, a<br />
prins contur concret în anul 2009 și continuă și astăzi sub semnul solidarității intelectuale. Inițiatoarele<br />
proiectului s-au bucurat de o bună mediatizare și rezultatele nu au întârziat să apară. Reacția instituțiilor<br />
de media au percutat cu interes și, astfel, proiectul a devenit cunoscut nu doar celor interesați direct în<br />
configurarea proiectului transatlantic.<br />
Reacția amintită a î<strong>nr</strong>egistrat prima manifestare din anul 2010 la Knight Campus <strong>Art</strong> Gallery, Warwick<br />
din Rhod Island, S.U.A. unde au participat 11 artiști din Statele Unite ale Americii și România. Ca<br />
inițiatoare a proiectului, cunoscuta plasticiană Daniela Frumușeanu a reușit să cointereseze cu prilejul<br />
expoziției de la UNAgaleri din București 45 de participanți. Colaborarea Editurii UNARTE a Universității<br />
Naționale de <strong>Art</strong>e din București a condus la imprimarea unui DVD, iar presa americană a publicat articolul<br />
consacrat expoziției Vestul întâlnește Estul. Imaginile din spațiul galeriei confirmă varietatea<br />
viziunilor artistice, modernitatea expresiilor plastice și diversitatea viziunilor privind cartea-obiect.<br />
Calitatea artistică a acestor realizări unde sensul simbolic al cărții se conexează cu varietatea viziunilor<br />
determină privitorii la reflecție și atitudine plină de respect față de artiștii expozanți a căror originalitate<br />
fluidizează dialogul intercultural și-i conferă perenitate. Ideea de bibliotecă trimite la tezaurul de<br />
înțelepciune universală și de expresie plastică prin care onorează pe autori și elogiază faptele simbolice<br />
prin artă ale spiritului uman. Povestea scrisului în expresia ei plastică se bazează pe semnificația semnului<br />
grafic, al culorii și, desigur, al unei volumetrii incitante. Cărțile acestea se citesc privindu-le în<br />
ansamblu, ca obiecte estetice, se definesc ca opere de artă și transmit un mesaj de revenire din lumea<br />
internetului în spațiul vizualității plastice, simbolice.<br />
Numărul participanților a sporit continuu, ajungând la cifra de 45 de tineri artiști din toate generațiile,<br />
secțiunea de performance î<strong>nr</strong>egistrând un remarcabil interes.<br />
În cea de a treia etapă a proiectului, fixată pentru anul 2011, a inclus asocierea a șapte artiști din SUA,<br />
Germania și România., urmând ca expoziția să se deschidă în fiecare țară participantă la proiect. Foarte<br />
important este de semnalat prezența acestei expoziții la Iași, oraș cu vechi tradiții în sfera artelor frumoase,<br />
unde un astfel de eveniment va avea sensul unei veritabile premiere. După Iași, expoziția, a<br />
cărei anvergură este evidentă, atât numeric cât și valoric, se va deschide la Sala Constantin Brâncuși<br />
de la Parlamentul României. În context, evoc creația regretatului pictor Ion Bitzan, cel care, cu ani în<br />
urmă,în România și în Italia, la Palazzo Corer din Veneția a deschis prima expoziție de carte-obiect,<br />
titrată Zidurile memoriei, pe care am comentat-o la vremea respectivă. Așadar, prin această conexiune<br />
temporală putem sublinia faptul că eforturile de acum se plasează într-o nobilă continuitate.<br />
Comentatorul de artă, publicul ieșean și nu numai, salută acest demers cultural de excepție și se simte<br />
îndatorat să exprime sentimente de gratitudine Danielei Frumușeanu, originară din Moldova, pentru<br />
susținerea dialogului intercultural și face cunoscută arta românească în Statele Unite ale Americii, dar<br />
și în România. Felicitări!<br />
Valentin Ciucă, critic de artă<br />
Material publicat cu acordul doamnei Daniela Frumuşeanu.
PROIECTE<br />
În jurul cărții-obiect<br />
West meets East din nou! Proiectul, inițiat de abia în urmă cu<br />
doi ani şi ceva, în aprilie 2009, se află deja la a cincea manifestare<br />
expozițională, perindându-se pe simezele unor spații din Warwick<br />
(Rhode Island, SUA), Bucureşti şi Iaşi. Cu acest nume simplu<br />
în aparență, dar care sintetizează scopul de a facilita sincronizarea<br />
artistică, proiectul a debutat într-un mod oarecum tradițional<br />
prin corespondența unei românce, Daniela Frumuşeanu, cu o<br />
americancă, Joanne R. Luongo, atâta doar că misivele s-au schimbat<br />
online. În ciuda distanței geografice şi culturale, cele două artiste<br />
vizuale au descoperit foarte repede ce anume le uneşte, precum şi<br />
faptul că vederile şi crezurile lor comune sunt suficiente pentru<br />
a iniția o colaborare care să antreneze plasticieni şi studenți de la<br />
arte de pe cele două continente. Tema aleasă – cartea-obiect – le-a<br />
permis nu numai să creeze opere comune care au circulat încolo<br />
şi încoace peste ocean până au atins forma care le-a mulțumit<br />
pe ambele artiste, dar şi să ofere tuturor celorlalți participanți,<br />
nesfârşite posibilități de exprimare ca formă artistică sau în privința<br />
conținutului ideatic.<br />
Într-adevăr, poate că predilecția plasticienilor de toate vârstele<br />
şi de toate expresiile artistice pentru cartea-obiect se explică prin<br />
această aproape neîngrădită formă de exprimare şi ca atare prin<br />
calitatea de „laborator“ pentru reîmprospătarea abordării plastice<br />
a fiecăruia, pe planul tehnicii, culorii, compoziției, chiar a<br />
ideologiei; este şi un tărâm în care spiritul ludic, gratuit, se poate<br />
desfăşura în voie şi nu în ultimul rând, îți permite să faci abstracție<br />
de condiționarea economică, atât de constrângătoare totuşi în societatea<br />
contemporană.<br />
Vorbind doar de varietatea tehnicilor, Daniela Frumuşeanu, de<br />
pildă, are filele „cărților“ sale din textile savant prelucrate, folosind<br />
tehnici tradiționale ca cea a baticului sau ştampilării prin respectarea<br />
punct cu punct a etapelor vechilor tehnologii, în timp ce unii<br />
dintre discipolii ei folosesc colaje, printre care nu lipsesc ambalajele<br />
sau şuruburile. Alte „file“ de carte sunt din ceramică, ca Lecturile<br />
despre mine ale Cristinei Bolborea, sau dintr-o simplă hârtie de<br />
caiet de matematică.<br />
Cartea-obiect nu impune restricții nici în privința dimensiunilor,<br />
dar neîngrădirea cea mai importantă pentru stimularea unor noi<br />
forme de creativitate este cea care vizează exprimarea. Putem admite<br />
că originea cărții-obiect se află în ilustrarea de carte şi aici<br />
din zecile de mii de exemple de cărți a căror ilustrare este socotită<br />
operă de artă, să dăm doar un singur exemplu, mai puțin cunoscut<br />
sau amintit, ilustrarea Crailor de la Curtea Veche, realizată de<br />
pictorul George Tomaziu în 1945, despre care Petru Comarnescu<br />
spunea că este „echivalentul pictural al textului“ – elogiul suprem<br />
care se poate aduce unei atari întreprinderi. Şi în actuala expoziție<br />
avem exemple de carte „ilustrată“, cum ar fi Ereziile plastice ale<br />
Şerbanei Drăgoescu, „erezie“ fiind în concepția artistei încercarea<br />
de transpunere plastică a textului literar, după cum traducerea lui<br />
este deja o „erezie“, o „trădare“. Dar cartea-obiect permite şi cartea<br />
fără cuvinte, fără vreo literă, mergând până la nonfigurativ şi<br />
nonsimbolic în căutarea doar a formei, culorii şi compoziției, cum<br />
o face adeseori Daniela Frumuşeanu. Imediat după ilustrarea unei<br />
cărți a unui literat ar veni „jurnalul“ – mulți artişti realizând cărțiobiect<br />
care conțin diferite referiri la biografia proprie, cu inserări<br />
uneori chiar de fotografii trecute sau obiecte personale, cum o face<br />
Suzana Fântânariu sau deja amintita Cristina Bulborea. Şi aici, cartea-obiect<br />
permite o libertate, dar şi o sinteză pe care un jurnal<br />
propriu-zis nu le poate atinge. Abaterile față de o carte propriu-zisă<br />
sunt şi ele nesfârşite, cum ar fi ineditele forme de tridimension-<br />
54
PROIECTE<br />
alizare a coperții de carte, realizată de Georgeta Hlihor, sau revenirea<br />
la suluri, dar cu noi caligrafii inspirate din libertatea de tuşă<br />
din caligrafia extrem-orientală din Caligramele Letiției Oprişan.<br />
Explorarea de noi posibile combinații liniare cu ajutorul unor fire<br />
este pentru Liviu Nedelcu una dintre virtuțile pe care le poate oferi<br />
cartea-obiect, în timp ce în creațiile comune prezentate de Joanne<br />
R. Luongo şi Daniela Frumuşeanu, spiritul ludic este concretizat<br />
de evidenta „întrecere“ între cele două în fiecare „carte“ realizată<br />
în comun. Având bine individualizată personalitatea artistică, ele<br />
par a se duela fiecare cu armele proprii, americanca cu o predilecție<br />
pentru colaje de obiecte mici, de mici petece de hârtie pe care sunt<br />
trecute aforisme sau petece textile, în timp ce românca trece cu<br />
dezinvoltură de la o materie la alta, de la o tehnică la alta. Diana<br />
Brăescu foloseşte lemnul ca suport pentru intervențiile grafice,<br />
lucrarea cu titlul Cartea de sertar fiind o alternativă plastică la o<br />
obsesie ce a bântuit lumea literară de după 1990. Expun şi două<br />
artiste plastice de pe meleaguri hunedorone, Ana Maria Rugescu<br />
cu prețioase colaje de broderii şi Adriana Popa Canija cu teme arhetipale<br />
(Cartea copacului, Firul vieții) transpuse într-o cromatică<br />
luminoasă. Marele merit al Danielei Frumuşeanu în toate întreprinderile<br />
ei expoziționale este faptul că îi invită pe tinerii şi foarte<br />
tinerii artişti să expună alături de nume consacrate de multă vreme.<br />
Este o şansă acordată tinerilor, un gest generos mai rar întâlnit, dar<br />
şi o posibilitate pentru privitor, ca şi pentru colegul mai vârstnic,<br />
de a compara generațiile între ele, de a încerca să descopere care<br />
pare a fi domeniul de interes al noilor generații. De multe ori, tinerii<br />
se raportează mai direct la universul contemporan, cum ar fi la<br />
ceramista Adela Bonat care pune într-o carte pietrificată în gresie,<br />
cuvinte şi caractere de litere din epoca internetului, de parcă acestea<br />
ar fi devenit deja istorie îndepărtată, sau foarte tânăra Adriana<br />
Ciupercă (n. 1988) care în imprimeurile ei textile contrastează<br />
culori pale cu negrul unei tipărituri de ziar, negru aşezat în exces,<br />
ca şi cum ar fi înecat de cerneală, impresia fiind şi în acest caz de<br />
ceva deja revolut, deja ieşit din istorie. De aceeaşi vârstă cu ea, Andra<br />
Cristescu este atrasă de o altă prezență obsesivă a universului<br />
contemporan, ambalajul de coca-cola, pe care-l prelucrează în fel<br />
şi chip, iar cea mai tânără dintre expozante, Alexandra Dănescu<br />
(n. 1990), în a ei Carte a vieții se referă laconic la timp într-o<br />
armonioasă expresie plastică în care îmbină foi cusute ca la cărțile<br />
mai vechi, sigilii de ceară roşie trimițând şi ele la vechi manuscrise,<br />
cu amprente de mâini şi picioare, cu fire care par a coase culori între<br />
ele. În această lume în care a început să fie foarte scumpă circulația<br />
artei, cartea-obiect oferă posibilitatea artiştilor de a vedea pe viu<br />
creații din locul în care se produc acum noile curente artistice şi<br />
de a face constatarea că defazajele nu sunt esențiale. Mai important<br />
este exercițiul plastic, capacitatea artistului de a crea lucrări ce se<br />
susțin, în care să fie evidentă priceperea lui de a folosi culoarea,<br />
linia, compoziția, indiferent de tehnică sau material, iar selecția<br />
din această a cincea expoziție a proiectului West meets East este o<br />
demonstrație în acest sens, atât prin lucrările artiştilor consacrați,<br />
cât şi prin acelea ale celor aflați la început de drum. Desigur, demersul<br />
trebuie continuat prin acest atât la îndemână gen şi atât de<br />
potrivit nevoii de libertate a artistului.<br />
Mihaela Varga<br />
Material publicat cu acordul doamnei Daniela Frumuşeanu.<br />
55
PROIECTE<br />
56<br />
Expoziția de pictură Joy of Life,<br />
Daniela Zbarcea<br />
Expoziția a avut loc în Hotel Epoque,<br />
București<br />
Numele expoziției a pornit de la pictura cu același nume a lui He<strong>nr</strong>i Matisse.<br />
Varietatea temelor și bogăția culorii ne trimit cu gândul la o viață plină de bucurii, satisfacții, dar și<br />
încercări și îndoieli. Călătoriile, conversațiile pline de savoare, momentele de solitudine, introspecția,<br />
clipele petrecute cu prietenii și muzica sunt surprinse și materializate pe pânză.<br />
Alte lucrari din portofoliul Danielei Zbarcea se pot vedea aici:<br />
http://danaartgallery.ro şi http://danazbarcea.blogspot.com<br />
Câteva dintre expozițiile anterioare ale Danielei Zbârcea:<br />
Februarie 2011 – Expoziție de pictură “Open 2011″, împreună cu Alina Manole, La Scena, Bucureşti.<br />
Noiembrie 2010 – participare la Târgul de <strong>Art</strong>ă Contemporană St-ART 2010 din Strasbourg, Franța.<br />
Mai 2010 – Expoziție de grup DanaARTGallery în cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi,<br />
Magicland, Palatul Cantacuzino, Bucureşti.<br />
Februarie 2010 – Expoziție de grup “Conexiuni prin artă”, pictură, Café Verona, Cărtureşti, Bucureşti.<br />
Fotografii publicate cu acortul artistei.
PUNCT. LINIE. PUNCT<br />
53
PROIECTE<br />
58
PROIECTE<br />
59
PROIECTE STUDENTESTI<br />
Emanuel<br />
Ciobănică<br />
York University - Visual<br />
<strong>Art</strong>s<br />
Toronto,Canada<br />
Curs: Black and white film<br />
Photography<br />
Proiect : Window and space<br />
transition<br />
Camera foto: Pentax Spotmatic,<br />
55mm lens, fully<br />
manual<br />
Film : Kodax Tx Tri-x ISO<br />
400 B&W<br />
Tehnica : Manual printing,<br />
developing (darkroom)<br />
Titluri:<br />
0. The source.<br />
1. Access denied<br />
2. Influences<br />
3. Head 2 Head<br />
4. Path and Level<br />
5. Survival?<br />
6. Nowhere to go<br />
Mesaj/Idee:<br />
“True” Photography !<br />
No editing, manipulating or<br />
altering - just idea, settings<br />
and vision.<br />
30s film photography - a<br />
dying art !<br />
Message from the Director<br />
of Photography of National<br />
Geographic:<br />
“I encourage you to submit<br />
photographs that are real.<br />
The world is already full of<br />
visual artifice, and we aren’t<br />
running Your Shot to add to<br />
it. We want to see the world<br />
through your eyes, not the<br />
tools of Photoshop.”<br />
Fotografii publicate cu<br />
acordul autorului.<br />
60
PROIECTE STUDENTESTI<br />
62
PROIECTE STUDENTESTI<br />
63
PROIECTE STUDENTESTI<br />
64
PROIECTE STUDENTESTI<br />
65
locul II<br />
CONCURS FOTOGRAFIA LUNII<br />
locul I<br />
locul III<br />
mentiune<br />
67
Change language