varianta in format pdf

Forul lui Traian, sau forum vetus era amplasat în centrul coloniei de
veterani. Construit iniţial din lemn, el a fost refăcut în piatră încă în timpul
domniei lui Traian, dobândind un caracter monumental. Decoraţia sa exalta
victoria recentă asupra dacilor. În faţa intrării se găsea altarul (groma), ridicat cu
ocazia fondării coloniei şi întemeierii provinciei, întregul spaţiu căpătând astfel un
statut sacru, încărcat cu o mare valoare simbolică. La mijlocul secolului II a
început procesul de redecorare a forului cu elemente arhitectonice de marmură.
Clădirea, care acoperă o suprafaţă de 1 ha, consta dintr-o piaţă publică,
înconjurată de o colonadă (porticus) şi flancată de o mare sală pentru reuniuni, în
primul rând judecăţi (basilica). De jur împrejur se găseau numeroase încăperi,
care serveau ca sedii ale administraţiei locale (printre care şi curia, sala
consiliului municipal) şi ale diferitelor asociaţii profesionale şi religioase. În
decursul timpului curtea forului s-a umplut literalmente cu statui onorifice de
bronz, reprezentând cu precădere împăraţi călare sau în atelaj triumfal cu patru
cai (quadriga). Cum cercetările la forul traianic s-au încheiat, se impune
restaurarea sa cât mai grabnică pentru a reda din plin circuitului turistic acest
important obiectiv.
La sud de for se găsea piaţa alimentară (macellum), flancată de câte un
şir de magazine (tabernae) şi având în centru bazine pentru peşte proaspăt. La
mijlocul secolului II piaţa alimentară a fost înlocuită cu un al doilea for (forum
novum), care găzduia templul capitolin. Acesta era amplasat pe un podium
monumental, precedat de 11 trepte de marmură şi avea o faţadă cu şase
coloane corintice. Pe latura de nord, peste vechile tabernae a fost construită o
hală pentru vreme rea (cryptoporticus), unde au fost ridicate în timp numeroase
statui onorifice pentru elitele locale. În schimb în curtea forului II au fost
amplasate statuile ecvestre ale guvernatorilor provinciali, care erau totodată şi
patroni ai coloniei traianice.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
Generalităţi:
Al. Diaconescu, Forurile Sarmiezegetusei. O plimbare imaginară prin
centrul politico-administrativ al "micii Rome" dela poalele Retezatului, Cluj
Napoca 2010.
I. Piso, Al. Diaconescu, Forurile din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în
ActaMN, XXII-XXIII, 1985-1986, p. 161 - 183.
I. Piso, Il Capitolium, l'Epulum Iovis e il Dies Iovis nella Dacia Romana, în
Roma e le province del Danubio. Atti del I Convegno Internazionale, Ferrara-
Ceno Ottobre 2009, (a cura di L. Zerbi), Rubbettino 2010, p. 269-278.
Rapoarte arheologice
R. Étienne, I. Piso, Al. Diaconescu, Les fouilles du forum vetus de
Sarmizegetusa. Rapport général, în ActaMN 39-40/I, 2003-04, p. 59-154.

R. Étienne, I. Piso, Al. Diaconescu, L'Archéologie (Le rapport
archéologique), în Le forum vetus de Sarmizegetusa I (publié sous la direction de
I. Piso), Bucureşti 2006, p. 41-210.
Decoraţie arhitectonică, sculpturală şi monumente epigrafice:
Al. Diaconescu, E. Bota, Le forum de Trajan à Sarmizegetusa.
Architecture et sculpture, Cluj Napoca 2009.
I. Piso, Al. Diaconescu, Testo epigrafico, supporto architettonico e
contesto archeologico nei fori di Sarmizegetusa, în XI Congresso Internazionale
di Epigrafia Greca e Latina, Roma 18-24 settembre 1997, Roma 1999, p. 125-
137.
Al. Diaconescu, E. Bota, La décoration architectonique et sculpturale du
"forum vetus" de Sarmizegetusa: origines, évolution et chronologie,
în ActaMN, 39-40/I, 2002-03 (2004) p. 155-196.
Al. Diaconescu, G. Băeştean, Statui imperiale de marmură în forul traianic
al coloniei Dacica Sarmizegetusa, în Sargetia. Acta Musei Devensis XXXI, 2003
[2005].p. 313-337.
I. Piso, L'Épigraphie (Appendice I. - Corpus epigraphicum), în Le forum
vetus de Sarmizegetusa I (publié sous la direction de I. Piso), Bucureşti 2006, p.
211-339.
Al. Diaconescu, Inscripţia monumentală de la intrarea în forul traianic al
Sarmizegetusei. O reconsiderare, în Eph.Nap. XVI-XVII, 2006-2007, p. 95-106.
Amfiteatrul a fost de departe cel mai popular edificiu al oraşului roman.
Aici se întrunea toată suflarea cetăţii, de la ordinele privilegiate (cavaleri,
decurioni), până la plebe şi la necetăţeni, chiar şi sclavi, pentru a se delecta cu
lupte de gladiatori şi de animale, vânători, spectacole de pantomimă şi muzică.
Încă din timpul lui Traian a fost construit la nord de incinta coloniei un amfiteatru.
Tribunele erau de lemn şi numai zidul din jurul arenei era de piatră. La mijlocul
sec. II tribunele au fost refăcute în piatră. Amfiteatrul avea o capacitate de 4-
5.000 de spectatori. Cele şase intrări distribuiau publicul spectator în funcţie de
categoria socială către locurile special rezervate: în primul rând (moenianum
primum) aveau fotolii somptuoase cavalerii şi decurionii coloniei, pe locurile din
zona mediană se aşezau cetăţenii obişnuiţi, grupaţi pe asociaţii profesionale
(fabri, centonarii, mensores), religioase (Augustales) sau pe cartiere şi aşezări
suburbane (pagi). În rândurile de sus (moenianum tertium) luau loc necetăţenii,
liberţii şi sclavii. În sec. IV amfiteatrul a fost transformat de localnici într-o
fortificaţie.
BIBLIOGRAFIE:

Alicu Dorin, Popa Victor, Bota Emilian, Cercetări arheologice la Sarmizegetusa.
Campania 1993: amfiteatrul, în ActaMN 31 (1994, 1), p. 487-522.
Alicu Dorin, Popa Victor, Bota Emilian, Cercetări arheologice la Ulpia Traiana
Sarmizegetusa, 1. Amfiteatrul, în ActaMN 32 (1995, 1), p. 665-719.
D. Alicu, Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Amfiteatrul 1, Cluj-Napoca, 1997.
D. Alicu, C. Opreanu, Les amphithéâtres de la Dacie romaine, Cluj-Napoca,
2000.
Zona sacră era amplasată la nord de oraş şi la est de amfiteatru, fiind
împrejmuită de un zid (temenos), care o separa de spaţiul profan înconjurător.
Dintre edificiile de cult cercetate până acum remarcăm: "Templul Mare", templul
lui Liber Pater, sanctuarul lui Aesculapius şi Hygeia, templul lui Dominus şi
Domna.
"Templul Mare" a fost numit astfel datorită dimensiunilor sale impozante
(43,5 x 34 m): curtea cu portice era apoape la fel de mare ca cea a forului
traianic, iar capela sacră (aedes) este comparabilă cu templul capitolin.
Coloanele de marmură cu capiteluri bogat decorate aparţineau ordinului corintic.
Din păcate acest edificiu a fost puternic afectat în epoca modernă de cei care
ardeau marmură pentru a obţine var, şi mai recent de lucrările agricole de
profunzime. Prezenţa unor monumente epigrafice şi sculpturale fragmentare,
dedicate unor divinităţi precum Diana sau Hercules, nu este suficientă pentru a
putea stabili cui i-a fost dedicat acest somptuos edificiu de cult.
Mai clară este situaţia micului templu al lui Liber Pater, unde s-a
descoperit inscripţia atestând refacerea porticelor şi cubiculelor sanctuarului
după distrugerile din timpul războaielor marcomanice de prin anii 168-169 p.Chr.
Templul avea un plan similar cu cel precedent, doar că porticele aveau coloane
stimple (ordinul toscan) de calcar şi numai capela sacră era precedată de
coloane corintice de marmură. Principala încăpere de cult, aedes, situată în
centru, a fost dedicată zeului vinului şi vegetaţiei, Liber Pater, pe când cubiculul
(încăperea) din dreapta era folosită pentru cultul zeului pădurilor, Silvanus, iar
cea din stânga pentru zeiţa vânătorii, Diana.
Sanctuarul zeilor medicinei, Aesculapius şi Hygeia, avea propria incintă
sacră, unde erau tratate cu precădere depresiile sau bolile psihice, şi nu rănile
sau afecţiunile fiziologice. Aici, cei ce-şi căutau alinarea petreceau cel puţin o
noapte (incubatio), iar în scop curativ preoţii le interpretau visele avute. În urma
acestui "tratament" au rămas mii de opaiţe, care au fost descoperite în timpul
săpăturilor.
Ritualuri similare au fost recent surprinse şi în micul sanctuar al zeilor
Domnus şi Domna. În faţa capelei sacre au fost depuse într-o serie de gropi
rituale opaiţe, cupe şi căni, precum şi monede. Inscripţia descoperită aici ne
asigură că lăcaşul de cult a aparţinut "marilor zei, Stăpânul şi Stăpâna " (Domnus
et Domna).
BIBLIOGRAFIE

Generalităţi:
A. Schäfer, Tempel und Kult in Sarmizegetusa. Eine Untersuchung zur
Formierung religiöser Gemeinschaften in der Metropolis Dakiens, Paderborn
2007.
A. Rusu-Pescariu, D. Alicu, Templele romane din Dacia (I), Deva 2000.
Rapoarte arheologice:
H. Daicoviciu, D. Alicu, Edificii de cult la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, I, în
Acta Musei Napocensis XVIII, 1981, p. 59-84.
H. Daicoviciu, D. Alicu, Edificii de cult la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, II,
în Acta Musei Napocensis XIX, 1982, p. 59-74
M. Fiedler, C. Höpken, Micul templu al marilor divinităţi: sanctuarul lui
Domnus şi Domna din Sarmizegetusa, în Studia Archaeologica et Historica in
Honorem Magistri Dorin Alicu (V. Rusu-Bolindeş, T. Sălăgean, R. Varga), Cluj
Napoca 2010, p. 327-341.
Sarmizegetusa Bibliografie
Generalităţi:
H. Daicoviciu, D. Alicu, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa, Bucureşti 1984.
Material arheologic:
D. Alicu, C. Pop, V. Wollmann, Figured Monuments from Sarmizegetusa,
în British Archaeological Reports, International Series 55, Oxford 1979.
I.I. Russu, I. Piso, V. Wollmann, Inscriptiones Daciae Romanae, III. Dacia
Superior, 2, Bucureşti 1980.
D. Alicu, S. Cociş, C. Ilieş, Small finds from Ulpia Traiana Sarmizegetusa,
I, Cluj Napoca 1994.
D. Alicu, Opaiţele romane. Die römische Lampen. Ulpia Traiana
Sarmizegetusa, Bucureşti 1994.