IndOLenţa PRezentuLuI

Viaþa
www.viata-libera.ro
pentru spirit
Jurnal
de tabără
de creaţie
Astăzi,
închiderea
oficială
Tabăra de creaţie „Arta
ca viaţă” îşi va închide as‑
tăzi, în mod oficial, porţi‑
le celei de‑a cincea ediţii.
Festivitatea va avea loc la
ora 20.00, la Muzeul de
Artă Vizuală, iar cei pre‑
zenţi vor putea urmări şi
un mini‑spectacol de jazz
susţinut de Florin Melinte
şi Danubian Brass, dar
şi două momente core‑
grafice în care vor evo‑
lua Oana Pisaroglu, Irina
Leancă, Vlad Ajder şi
Cristian Naum.
Artiştii plastici veniţi
la Galaţi ne‑au declarat
că s‑au simţit minunat în
oraşul de la Dunăre şi că
toţi cei de la Muzeul de
Artă Vizuală, în special
directorul ‑ Dan Nanu,
au fost nişte gazde per‑
fecte.
„Am mai participat în
multe tabere de sculptu‑
ră, dar niciuna nu a fost
atât de bine organizată
şi nu a oferit artiştilor
atât de bune condiţii. E
meritul celor de aici de
la muzeu că au ştiut să
atragă fonduri şi pentru
desfăşurarea unor ase‑
menea acţiuni”, ne‑a de‑
clarat sculptorul Vasile
Soponariu.
Programul artiştilor
plastici prezenţi în tabă‑
ră a fost destul de încăr‑
cat şi de variat. Pe lângă
timpul petrecut pentru
realizarea lucrărilor, s‑au
şi plimbat, fie pe Dunăre,
cu nava „Egreta” – pusă
la dispoziţie cu genero‑
zitate de Universitatea
„Dunărea de Jos”, fie la
Constanţa – unde toţi
colegii artişti au dorit să
fie prezenţi la vernisa‑
jul expoziţiei lui Vasile
Soponariu.
Roxana Artene
Penciu
„Însă. Motive
obsesive”
Expoziţia cu vânzare
„Însă. Motive obsesive”
este deschisă până pe 4
septembrie la Galeria de
Artă „N. Mantu”. Lucrările
pictorului Gheorghe
Suciu pot fi văzute între
orele 10.00‑18.00, zilnic,
de luni până vineri. De
asemenea, prietenii şi
admiratorii se pot întâl‑
ni cu autorul, zilnic între
orele 17.30‑ 20.00.
R. A. P.
Directorul
Muzeului de Artă
Vizuală
‑ Dan Nanu ‑
gazdă perfectă
Foto: Sorin Pană
Roxana Penciu Artene
roxana@viata‑libera.ro
Atunci când trăieşti zi de zi
într‑un muzeu, viaţa capătă o
altă perspectivă, diferită de cea
a muritorilor de rând. Este cazul
familiei de artişti plastici Draga
şi Damian Popa (aflaţi în aceas‑
tă perioadă la Galaţi, la cea de‑a
cincea ediţie a Taberei de creaţie
„Arta ca viaţă”). Pentru ei, mersul
lumii se deapănă altfel, acolo, la
Târpeşti, un sat de lângă Târgu
Neamţ, unde a fost fondat primul
muzeu particular din România
comunistă.
Capitalist
pe vremea lui Ceauşescu
Povestea începe cu ceva timp
în urmă. Nicolae Popa (tatăl lui
Damian Popa) – cântăreţul bise‑
ricesc al satului ‑ s‑a născut cu o
mare dragoste pentru tot ce în‑
seamnă frumos şi cultură. Ajută la
săpăturile arheologice care s‑au
făcut în împrejurimile satului na‑
Toţi cei prezenţi la cea de‑a
cincea ediţie a Taberei de creaţie
„Arta ca viaţă” au făcut, sâmbătă,
o vizită la Constanţa, unde sculp‑
torul Vasile Soponariu (unul din‑
[
Cult u r ă
Marţi, 19 August 2008
tal, se apucă de sculptură popu‑
lară naivă şi de realizat măşti po‑
pulare, devine colecţionar pasio‑
nat şi este cel care înfiinţează un
muzeu de renume internaţional,
încă de pe vremea lui Ceauşescu.
„Cum avea singurul muzeu privat
pe atunci şi veneau foarte des
grupuri de străini să‑l viziteze, era
mai tot timpul chemat să dea cu
subsemnatul. S‑au făcut presiuni
mari asupra lui, dar n‑a vrut să
cedeze sub nicio formă. A fost
şi este foarte consecvent, chiar
dacă a avut o viaţă tumultuoasă”,
ne povesteşte fiul său, Damian
Popa, care a preluat de la tată da‑
rul de a căuta sufletul pietrei şi al
lemnului şi a devenit la rândul său
sculptor.
Arta ca o moştenire
binecuvântată şi blestemată
Damian Popa a crescut în
această atmosferă impregnată
de artă, cultură şi tradiţii popu‑
lare păstrate cu sfinţenie. Asta a
învăţat de mic de la tatăl său, asta
face şi acum. Pe soţia sa – Draga
tre cei zece artişti plastici prezenţi
anul acesta la Galaţi) a vernisat o
expoziţie la Muzeul de Artă, ală‑
turi de pictorul Gheorghe Dican.
Cu tot programul încărcat, maes‑
7
v i aţa liber ă
Prin artă, pentru artă
O familie-muzeu
Sculptorul Vasile Soponariu
[ Draga şi Damian Popa – doi artişti care şi-au dedicat toată viaţa muncii lor
Imagine cu
"Casa Colecţiilor” de la
Muzeul din Târpeşti
– o ştie încă de la şcoala gimnazi‑
ală. Au fost colegi şi la liceu şi la
universitate, la Iaşi. Povestea lor
de dragoste a început să se înfi‑
ripe la facultate. Au dus o viaţă
închinată artei, care i‑a absorbit
atât de mult, încât nici n‑au avut
timp să se gândească la altceva.
Aşa se face că nu au copii. Poate
de aceea, Damian Popa s‑a apu‑
cat cu mare drag să predea dese‑
nul copiilor de la şcoala din sat. „E
nemaipomenit să lucrezi cu co‑
piii. E obositor, dar te molipseşti
de energia lor”, spune profesorul
care a organizat cu ei diverse ex‑
poziţii şi le‑a publicat lucrările pe
un site.
De la sculptură şi pictură
la construcţii
Damian şi Draga Popa
Chiar dacă nu au avut timp şi
pentru copii, au decis să‑şi facă o
căsuţă, prin forţe proprii. „Aşa am
fost şi zugravi, şi faianţari, am pus
acoperişuri, am tencuit, am zidit.
Putem spune că am ridicat‑o cu
mâinile noastre. A ieşit pe gustul
nostru. Pe dinafară arată a casă
ţărănească, pentru că trebuia să
se armonizeze cu ambientul mu‑
zeului, dar pe dinăuntru este mo‑
dernă şi decorată numai în alb şi
Rafinament şi delicateţe de bijutier
Sculptorul Vasile Soponariu, fascinat doar de arta autentică
[ „Arta ca viaţă” - la vernisaj, în Constanţa
trul Soponariu şi‑a făcut timp să
stăm puţin de vorbă.
S‑a născut în urmă cu 50 de
ani, la Bicaz, în Moldova ‑ „lea‑
gănul culturii româneşti”, cum îi
place să spună. Este absolvent
al Academiei de Artă „Nicolae
Grigorescu” din Bucureşti la sec‑
ţia ceramică, sticlă, metal. „Îmi
place să lucrez în cele trei ma‑
teriale. Dar tehnica mea de su‑
flet este turnarea bronzului”, ne
mărturiseşte Vasile Soponariu,
cel despre care criticii de artă
susţin că este cel mai curajos
modelator în bronz, la ora ac‑
tuală. Statuetele sale din bronz
captivează atenţia prin noutatea
expresiei, dar şi prin combinarea
diverselor materiale, metal, sti‑
clă, piatră.
„N‑am reuşit să trăiesc
doar din artă”
Oricine şi‑ar dori să aibă acasă
„în sanctuarul” său măcar una din‑
tre statuetele lucrate cu migala şi
delicateţea unui meşter de biju‑
terii. Cu toate acestea, este greu
pentru un artist român, chiar şi
de valoarea lui Vasile Soponariu,
să trăiască doar din artă. Având
în vedere specializarea sa multi‑
plă, a început să lucreze vitralii,
balustrade şi obiecte de deco‑
raţiuni interioare, toate acestea
având, însă, tangenţă cu arta.
„Chiar dacă fac obiecte pentru
decoraţiuni interioare, păstrez
un anumit standard. Nu accept
tot ce mi se cere. Fac şi benefi‑
ciarului puţină cultură plastică.
E un standard pe care îl impun”,
ne spune sculptorul care a reuşit
prin talentul său să‑şi dezvolte o
afacere destul de bună. Bisericile,
dar şi proprietarii de locuinţe au
început să‑şi dorească lucruri fă‑
cute cu rafinament.
„Sunt supărat rău de tot”
Acesta este şi motivul pentru
care şi‑ar fi dorit ca măcar unul
dintre cei doi copii ai săi să‑i fi
Rectorul Viorel
Mînzu în vizită în
Tabăra de creaţie
„Arta ca viaţă” ‑
admirând portretul
prietenului său
Dan Nanu
Foto: Roxana
Artene Penciu
negru”, ne povesteşte sculptorul
nemţean cum au trecut pragul de
la artă la ocupaţii mai pământene,
cum ar fi construitul unei case.
„Foarte mult în ultimii ani
m‑am concentrat s‑o ajut pe so‑
ţie să‑şi îndeplinească proiectele
sale artistice. Noi suntem Berbeci
amândoi şi de obicei astfel de
familii nu merg bine, decât dacă
unul lasă capul mai jos. Am vă‑
zut‑o că e mai pasionată şi mai
hotărâtă şi m‑am hotărât s‑o ajut”,
spune Damian Popa despre soţia
sa care are, într‑adevăr, o carte de
vizită impresionantă. După cum
mărturiseşte Draga Popa, pictura
a devenit la un moment dat un
domeniu prea strâmt pentru ea.
A început să se ocupe de tot felul
de lucruri în domeniul artelor vi‑
zuale: instalaţii, decoraţiuni inte‑
rioare, arhitectură peisajeră, foto,
video, cursuri de artă, restaurări,
consultanţă în domeniul artei.
Despre expoziţii, despre muzeu şi
despre proiectele şi experimen‑
tele artististice ale familiei Popa,
puteţi afla mai multe accesând
site‑urile: http//npopamuseum.
netfirms.com, www.tarpesti.3x.
ro, www.draga.3x.ro.
Foto: Roxana Penciu
călcat pe urme: „Sunt supărat
rău de tot şi invidios pe toţi co‑
legii mei care au copii la Arte
plastice. Am pornit de la zero,
am dotat două ateliere, unul de
vitralii şi unul de sculptură şi nu
voi avea cui să le las. Va trebui să
le donez. Nu mă plâng, am copii
foarte buni. Băiatul a ales calcu‑
latoarele, iar fata face relaţii in‑
ternaţionale. Le‑ar fi fost, însă, şi
mai bine, dacă ar fi vrut să profite
de drumul netezit deja de mine”,
îmi mărturiseşte sculptorul.
Expoziţia vernisată în Constanţa,
sâmbătă, va fi una itinerantă, iar
sculptorul nu exclude faptul că
va fi posibil să poposească şi la
Galaţi. Plănuieşte să lase câteva
urme ale artei şi existenţei sale şi
în străinătate, la Bruxelles, unde
a avut deja o expoziţie de succes
şi a fost chemat pentru executa‑
rea câtorva lucrări.
Text şi foto:
Roxana Artene Penciu
La Teatrul
“Fani Tardini”
Poartă
deschisă
pentru
comedie
[ În octombrie
debutează a XX‑a
ediţie a Festivalului
Naţional de Comedie
Am vorbit despre
următoarea ediţie a
“Festivalului Naţional de
Comedie” cu directorul
Teatrului Dramatic, Vlad
Vasiliu, care ne‑a decla‑
rat cu amabilitate şi răb‑
dare: “Festivalul se va
desfăşura între 3 şi 12 oc‑
tombrie. Vrem să‑l inter‑
naţionalizăm, de aceea
am şi invitat în juriu un
regizor şi un director de
teatru din Viena precum
şi o trupă din Belgia, care
vor veni pentru a doua
oară în festivalul nostru.
Este foarte importantă
această ediţie pentru că
e un număr rotund şi se
leagă şi de redeschiderea
teatrului pentru marele
public. Ne‑am străduit
să invităm trupe cu piese
competitive din urmă‑
toarele oraşe: Bucureşti
(Teatrul Metropolis,
Teatrul Masca, Compania
Pass‑Partout, Compania
«La Motoare», UNATC,
Teatrul Bulandra şi Teatrul
Mic), Braşov, Ploieşti,
Piatra‑Neamţ, Satu
Mare, Brăila, Oradea şi
Braşov. Din păcate nu
putem da o listă foarte
exactă a pieselor care vin
în festival întrucât sunt
încă tratative cu teatrele
care au răspuns afirma‑
tiv asupra condiţiilor de
deplasare (sau asupra
cheltuielilor care vor fi
suportate de teatrul gaz‑
dă – n.a.). Festivalul e cu
premii, ca şi în anii pre‑
cedenţi. Juriul va avea
libertatea de a nu acorda
unele premii sau de a le
transforma pe altele. În
principiu premiile pe care
le vom acorda sunt: pre‑
miu pentru regie, pentru
scenografie, pentru in‑
terpretare masculină sau
feminină (rol secundar şi
principal) şi bineînţeles,
Marele Premiu.”
Zece zile de festival
Ne‑a mai interesat
dacă domnul Vlad Vasiliu
are la această ediţie anu‑
mite dorinţe care s‑ar
putea să nu se concreti‑
zeze din cauza banilor:
“Încercăm să păstrăm
clubul festivalului, dar
pentru asta avem nevoie
de ajutorul substanţial
al oamenilor cu bani
şi cu dragoste pentru
teatru.” ‑ ne‑a răspuns
dumnealui. “Ne‑am stră‑
duit să invităm trupe cu
piese competitive din
Bucureşti şi din ţară chiar
dacă teatrul românesc
duce lipsă de comedii la
ora actulă, (comedii noi –
n.a.). În cele zece zile de
festival avem 18 piese de
teatru, work‑shopuri şi
lansări de carte. Se do‑
reşte ca teatrul nostru să
aibă o deschidere pe mă‑
sura aşteptărilor şi atunci
am pregătit trei pre‑
miere: «Falstaff» după
Wiliam Shakespeare, în
regia lui Ion Sapdaru,
«Camerista Zerline»
de Hermann Broch (un
one‑women‑show) cu
Florina Cercel, în regia
lui Dan Stoica, iar a tre‑
ia piesă, cu care noi ar
fi trebuit să ajungem la
Avignon, este «Tot ce se
dă» de Ioan Peter, în regia
lui Eugen Fat.” ‑ ne‑a mai
declarat Vlad Vasiliu. Ne
dorim cu toţii ca oamenii
cu bani să mai dea din
“puţinul” lor şi teatrului,
fiindcă poarta teatrului
şi uşa domnului director
Vlad Vasiliu e deschisă
pentru doritori.
Daniel Lungu
Arhiva "V.L."