DCAF Backgrounder – Copiii soldaţi Cine sunt copiii soldaţi? Care ...

DCAF Backgrounder – Copiii soldaţi
• Cine sunt copiii soldaţi?
• Care este importanţa acestei probleme?
• Care sunt principalele dificultăţi?
• Cum şi de ce sunt recrutaţi copiii soldaţi?
• Cum este abordată problema copiilor soldaţi?
• Ce alte acţiuni pot fi întreprinse?
• Informaţii suplimentare
Cine sunt copiii soldaţi?
În acest Backgrounder copilul soldat este definit ca o persoană sub vârsta
legală (Vezi caseta 1) care este fie membru al forţelor armate ale unei ţări sau
al oricăror forţe sau grupuri armate, regulate sau neregulate, fie asociat
acestora, indiferent dacă este sau nu implicat într-un conflict armat. Copiii
soldaţi îndeplinesc diverse funcţii, de la participarea la ostilităţi la acordarea
de sprijin logistic. Ei pot fi exploataţi şi în alte moduri, de exemplu ca sclavi
sexuali. Aşa cum se arată în Principiile de la Cape Town – o serie de
recomandări adresate guvernelor şi autorităţilor locale şi adoptate la un
simpozion internaţional din 1997 – termenul de copil soldat nu se referă doar la
un copil care poartă sau a purtat armă.
Care este importanţa acestei probleme?
Recrutarea copiilor soldaţi sub vârsta majoratului este o practică răspândită.
Copiii continuă să servească pe front în numeroase conflicte (cel puţin zece,
conform Raportului global pe 2004 privind copiii soldaţi publicat de Coaliţia
pentru oprirea folosirii copiilor soldaţi).
Folosirea copiilor soldaţi în conflicte poate avea consecinţe pe termen lung
pentru copiii respectivi, afectându-le grav evoluţia psihologică, fizică şi
socială. De asemenea, poate avea un efect dăunător asupra dezvoltării,
stabilităţii, prosperităţii şi democratizării.
Pe plan internaţional există un consens din ce în ce mai larg privind faptul că
recrutarea forţată sau obligatorie a copiilor – fete şi băieţi sub vârsta de 18 ani
– şi folosirea lor de către forţele armate şi grupările armate sunt ilegale şi
constituie una din cele mai grave forme de exploatare a muncii copiilor.
Recrutarea şi folosirea copiilor sub vârsta de 15 ani este considerată crimă de
război. Acest consens este exprimat într-o serie cuprinzătoare de instrumente
legale internaţionale, cum ar fi Protocolul facultativ al Convenţiei privind
1

drepturile copilului şi Statutul de la Roma prin care a fost creat Tribunalul
Penal Internaţional, şi este susţinut de o serie de rezoluţii ale Consiliului de
Securitate al ONU.
Caseta 1. Rolul liberului arbitru în disputa privind recrutarea voluntară
Deşi caracterul ilegal al recrutării forţate sau obligatorii este general
recunoscut, legitimitatea înrolării voluntare a persoanelor sub vârsta de 18 ani
face obiectul unei dispute aprinse între factorii de decizie politică, avocaţi şi
activişti, la nivel internaţional. În centrul acestei dezbateri se află noţiunea de
liber arbitru. Evident, trecerea de la copilărie la maturitate se face treptat, la
fel ca şi capacitatea individului de a alege în mod independent. Cu toate
acestea, unii susţin că este mai bine să se elaboreze norme privind înrolarea
voluntară în conformitate cu definiţiile acceptate ale copilăriei, care este în
general recunoscută ca durând până la 18 ani în Convenţia privind drepturile
copilului (1989) şi în alte tratate. Criticii acestui punct de vedere susţin că
această normă este oarecum arbitrară. De exemplu, mulţi cred că o persoană
în vârstă de 17 ani este la fel de capabilă să decidă în mod independent dacă să
se înroleze în forţele armate ca una de 18 ani. Unii susţin chiar că aceste
definiţii sunt etnocentrice deşi, ţinând seama de faptul că unii din cei mai
fervenţi susţinători ai vârstei de 18 ani ca vârstă minimă pentru înrolarea
voluntară vin din Africa, această acuzaţie apare ca nefondată.
Care sunt principalele dificultăţi?
Eforturile de a rezolva problema copiilor soldaţi necesită o abordare politică
novatoare, pluridisciplinară, cuprinzătoare şi pe termen lung. Printre aspectele
de luat în considerare se numără:
• cauzele recrutării sub vârsta legală sunt complexe şi diverse, reclamând
o abordare sistemică, adică luarea în considerare a tuturor aspectelor
protecţiei copilului;
• politicile trebuie să se adreseze nu numai guvernelor, ci şi actorilor
nestatali, de vreme ce aceştia sunt principalii recrutori de copii soldaţi;
• copii soldaţi au nevoie să fie reintegraţi în comunităţile de origine; acolo
unde acest lucru nu este posibil, trebuie identificată o soluţie
alternativă;
• succesul eforturilor de rezolvare a problemei copiilor soldaţi va depinde
în mare măsură de eficienţa generală a eforturilor de instaurare a păcii
şi reconstrucţie postconflict, inclusiv de eficienţa reformei sectorului de
securitate.
Cum şi de ce sunt recrutaţi copii soldaţi?
2

Copiii sunt recrutaţi cu forţa, în mod obligatoriu sau voluntar, deşi distincţia
dintre aceste categorii poate să dispară cu uşurinţă.
Recrutarea forţată este înrolarea în forţele armate sau grupări armate prin
răpire şi/sau prin ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei şi altor mijloace de
represiune împotriva unui individ sau a membrilor familiei. Recrutarea forţată
a copiilor soldaţi încalcă o serie de drepturi fundamentale ale omului, inclusiv
dreptul la protecţie "împotriva tuturor formelor de violenţă fizică sau
mentală, rănire sau abuz", Convenţia privind drepturile copilului (CDC),
Articolul 19.
Recrutarea forţată a copiilor soldaţi este posibilă pentru că aceşti copii:
• lucrează pentru o soldă mai mică decât soldaţii obişnuiţi;
• pot fi folosiţi cu uşurinţă în luptă şi sunt simplu de manipulat;
• în mod normal nu constituie o ameninţare la adresa conducătorilor;
• pot constitui o problemă de conştiinţă pentru forţele inamice;
• pot fi uşor determinaţi să se dedea la activităţi ilicite, precum diferite
forme de trafic, sau să fie exploataţi ca sclavi sexuali;
• sau, pur şi simplu contribuie la mărirea efectivelor dacă numărul de
soldaţi adulţi scade (în special în situaţii de conflict prelungit).
Recrutarea obligatorie, cunoscută şi sub numele de serviciu militar
obligatoriu, este o formă de recrutare cerută prin regulamentul forţelor armate
ale unui stat. Recrutarea obligatorie a persoanelor care nu au împlinit 18 ani
este interzisă prin Protocolul facultativ referitor la implicarea copiilor în
conflicte armate al Convenţiei privind drepturile copilului.
Recrutarea obligatorie a copiilor soldaţi are ca principal scop completarea
necesarului de soldaţi al unui stat în perioade de conflict, deşi în principiu
poate fi şi o soluţie pentru menţinerea unei armate numeroase pe timp de
pace.
Înrolarea voluntară implică opţiunea liber exprimată de a se alătura forţelor
armate. Protocolul facultativ stabileşte vârsta de 16 ani ca vârstă minimă
pentru înrolarea voluntară în cadrul forţelor guvernamentale şi stipulează că
persoanele sub 18 ani nu pot lua parte directă la ostilităţi.
Copii ajung să se înroleze voluntar în forţele armate din diferite considerente:
• politice şi de securitate (abuzuri la care sunt supuşi de către forţele
guvernamentale sau neguvernamentale, situaţii de conflict, invazie sau
ocupaţie);
• economice şi sociale (dezastru economic, sărăcia, şomajul, lipsa unei
educaţii, violenţa domestică sau exploatarea în cadrul familiei);
3

• nevoia de protecţie (pierderea familiei sau a căminului, hărţuire şi
discriminare împotriva lor sau a familiilor lor);
• culturale (sisteme de valori care preamăresc viaţa militară, presiunea
anturajului);
• ideologice (lupta pentru ceea ce se consideră a fi o cauză ‘justă’);
• personale (obţinerea de privilegii de care beneficiază militarii –
educaţie, bani, poziţie socială).
Caseta 2. Cine recrutează copii soldaţi?
Exemplele de mai jos sunt luate din Raportul global pe 2004 privind copii
soldaţi publicat de Coaliţia pentru oprirea folosirii copiilor soldaţi:
• guvernele: de exemplu Burundi, Republica Democrată Congo, Guinea,
Liberia, Myanmar, Sudan şi Uganda
• grupări paramilitare şi miliţii sprijinite de guvern: de exemplu, în
Columbia, Somalia, Sudan, Zimbabwe şi Uganda
• grupări armate neguvernamentale (diferite tipuri de forţe de opoziţie,
cum ar fi cele regionale, rebele sau teroriste): de exemplu, în
Afghanistan, Cecenia, Columbia, Republica Democrată Congo, India,
Laos, Nepal, Nigeria, Sri Lanka, Sudan, Yemen şi Uganda
Cum este abordată problema copiilor soldaţi?
Există patru modalităţi de bază pentru a aborda problema copiilor soldaţi:
prevenirea, elaborarea de norme în materie, aplicarea acestora şi programele
de Dezarmare, Demobilizare şi Reintegrare (DDR).
Prevenirea vizează factorii care conduc la recrutarea şi folosirea copiilor
soldaţi. Pe lângă eforturile de natură foarte diversă care contribuie la
prevenirea izbucnirii conflictelor, unele ţări şi organizaţii internaţionale au
elaborat directive pentru personalul care lucrează în situaţii de potenţial
conflict. De exemplu, UE a publicat Directivele referitoare la copii şi
conflictele armate, prin care se cere ca misiunile desfăşurate de organizaţie în
afara frontierelor să ia în considerare statutul copiilor din zonele de conflict,
inclusiv în cadrul programelor de prevenire şi alertă timpurie. La rândul lor, şi
cele trei abordări menţionate mai jos pot juca un rol preventiv.
Normele privitoare la copiii soldaţi evoluează progresiv într-o serie de domenii
(Vezi caseta 3). Una din cele mai importante norme se referă la vârsta minimă
obligatorie pentru recrutare şi participare la ostilităţi. Multe voci susţin
interzicerea oricărei forme de recrutare pentru persoanele care nu au împlinit
4

18 ani. O altă normă prevede obligativitatea, pentru ţările care au folosit copii
soldaţi, să îi demobilizeze şi să îi integreze în societate, fie reunindu-i cu
familiile lor, fie oferindu-le o formaţie profesională sau acordându-le alte
forme de sprijin.
Caseta 3. Norme referitoare la copiii soldaţi
Vârsta
Recrutare
obligatorie
5
Înrolare voluntară
Prevederi privind
demobilizarea
Prevederi privind
reeducarea şi reintegrarea
socială
Tratate pertinente (cu vârstă minimă de recrutare)
Protocol al Cartei africane pentru
drepturile omului şi ale popoarelor,
referitor la drepturile femeii în
Africa (2003)
18 18
Protocolul facultativ referitor la 18 16* X X
implicarea copiilor în conflicte
armate al Convenţiei privind
drepturile copilului (2000)
Convenţia 182 a Organizaţiei 18 Nu X X
Internaţionale a Muncii (OIM) privind
este
interzicerea şi întreprinderea de
cazul
acţiuni imediate pentru eliminarea
celor mai rele forme de muncă a
copiilor (1999)
Carta africană a drepturilor şi 18 18
bunăstării copilului (1990)
Convenţia privind drepturile copilului
(1989)
15 15 X
Protocoalele adiţionale I şi II ale
Convenţiilor de la Geneva din 12
august 1949(1977)
15 15
Tribunale internaţionale (sub această vârstă recrutarea devine crimă de
război)
Statutul Tribunalului Special pentru 15
Sierra Leone (2002)
15
Statutul de la Roma al Tribunalului 15
Penal Internaţional (1998)
15

* Protocolul facultativ cere statelor părţi să facă o declaraţie angajantă în
momentul ratificării, prin care vârsta minimă de înrolare voluntară este
stabilită la 16 ani sau mai mult, şi să specifice măsurile care vor fi luate
pentru ca înrolarea să nu se facă prin forţă sau constrângere.
Pe de altă parte, există o serie de mecanisme de punere în practică în acest
domeniu (Vezi Caseta 4). Mecanismele punitive includ tribunale pentru
judecarea indivizilor şi sancţiuni împotriva statelor, grupărilor sau indivizilor
care folosesc copii soldaţi. Mecanismele de monitorizare au ca scop să facă
cunoscută, prin diverse mijloace, problema folosirii copiilor soldaţi.
Mecanismele de dezvoltare a competenţelor şi întărire a capacităţilor îşi
propun să conştientizeze publicul larg cu privire la problemele legate de
existenţa copiilor soldaţi şi să identifice soluţii pentru problemele specifice
anumitor ţări sau regiuni.
Caseta 4. Mecanisme de punere în practică, actuale şi potenţiale
Tipul Descrierea Exemple
Punitive Tribunale Urmărirea judiciară a Tribunale internaţionale
celor acuzaţi de speciale ca cele pentru Rwanda
recrutări sub vârsta şi Iugoslavia, Tribunalul Penal
minimă legală
Internaţional(TPI), tribunale
speciale pentru Timorul de Est,
Sierra Leone şi Cambogia
Sancţiuni Sancţiuni economice şi EU a interzis delegaţiilor
politice pentru state, Tigrilor de Eliberare din Sri
grupări şi indivizi Lanka să intre pe teritoriul UE
(2005)
Mecanisme de Canale oficiale de Deşi CDC nu prevede un
plângere în depunere a plângerilor mecanism de depunere a
Monitorizare justiţie individuale
plângerilor, un astfel de
prevăzute de
mecanism este stipulat în patru
tratatele
din cele şapte tratate
internaţionale
fundamentale ale ONU privind
drepturile omului
Mecanisme de Organe ale
Comitetul de experţi al OIM
comunicare a reprezentanţilor privind aplicarea convenţiilor şi
informaţiei naţionali sau experţi recomandărilor, Comitetul ONU
independenţi
pentru drepturile copilului
(1991), mecanismul de
Liste de Liste cu ţările sau
comunicare a informaţiei creat
de Consiliul de Securitate al
ONU prin Rezoluţia 1612 (2005)
Rapoartele Secretarului General
supraveghere grupările care al ONU către Consiliul de
recrutează sau folosesc Securitate având ca temă copii
copii soldaţi
şi conflictele armate, Raportul
6

Dezvoltarea
competenţelor
şi întărirea
capacităţilor
Susţinere Iniţiative vizând
sensibilizarea opiniei
publice
Consiliere în
probleme de
protecţie a
copilului
Desfăşurare în
operaţiuni de menţinere
a păcii
7
global al Coaliţiei pentru
oprirea folosirii copiilor soldaţi
Oficiul Reprezentantului Special
al Secretarului General al ONU
pentru copii şi conflictele
armate, UNICEF, ONG-uri
internaţionale
MONUC (Republica Democrată
Congo), UNAMSIL (Sierra Leone)
şi UNAMA (Angola)
Cercetări Rapoarte şi recomandări Oficiul Reprezentantului Special
al Secretarului General al ONU
pentru copii şi conflictele
armate, Coaliţia pentru oprirea
Orientări şi
strategii
Reacţii instituţionale la
problema copiilor soldaţi
folosirii copiilor soldaţi
Principiile de la Cape Town
(1997), Directivele UE privind
copii şi conflictele armate
(2003), Eliminarea lacunelor –
Strategie de sprijinire a
copiilor afectaţi de conflictele
armate (declaraţie din 2003 a
organizaţiei Human Security
Network)
În situaţii de conflict sau postconflict, programele DDR sunt principalul
instrument de rezolvare a problemei copiilor soldaţi după ce forţele sau
grupările armate au fost de acord cu demobilizarea acestora. Programele DDR
pentru copiii soldaţi trebuie să fie aplicate separat şi independent de
programele DDR pentru adulţi şi trebuie să ia în considerare o serie de
considerente specifice. (Vezi Caseta 5)
Caseta 5. Programele DDR şi copiii soldaţi

Dezarmarea implică strângerea armelor mici şi a altor arme din zona de
conflict. Nu este neapărat necesar ca dezarmarea să preceadă
demobilizarea şi reintegrarea, mai ales că mulţi copii soldaţi nu poartă ei
înşişi arme şi cu atât mai mult în cazul fetelor asociate cu grupările
armate, care, în cele mai multe cazuri, nu iau parte efectiv la lupte.
Demobilizarea se referă la eliberarea formală şi controlată a soldaţilor din
armată sau dintr-o grupare armată. Demobilizarea copiilor trebuie să aibă
obiective clare: verificarea participării copilului la conflictul armat,
stabilirea identităţii copilului pentru găsirea familiei, evaluarea nevoilor
prioritare şi furnizarea de informaţii despre procesul de reintegrare.
Reintegrarea este un proces pe termen lung, menit să ofere copiilor o
alternativă viabilă la implicarea în conflicte armate şi să îi ajute să îşi reia
viaţa în sânul comunităţii. Integrarea presupune reunificarea familiei (sau
găsirea unui alt cămin, dacă reunificarea nu este posibilă), asigurarea
educaţiei şi a formării profesionale, crearea strategiilor adecvate pentru
acordarea de sprijin economic şi sprijin pentru mijloacele de trai şi,
în unele cazuri, acordarea de asistenţă psihologică.
Punerea în practică a programelor DDR a arătat că:
• programele DDR pentru copii nu trebuie să aştepte sau să fie condiţionate
de eforturile de reconstrucţie postconflict, ci trebuie începute, ori de câte
ori este posibil, chiar în timpul conflictului, aşa cum s-a procedat în
Columbia, Republica Democrată Congo, Sierra Leone, Sri Lanka şi Sudan;
• programele DDR trebuie integrate în negocierile de pace şi acordurile de
pace care decurg din acestea;
• structurile şi programele pentru copii soldaţi demobilizaţi necesită resurse
suficiente pentru a asigura reabilitarea durabilă şi a preveni reînrolarea.
Ce alte acţiuni pot fi întreprinse?
Acţiunile de sprijinire pot fi consolidate prin:
• contacte mai directe cu autorităţile (recrutatori, autorităţi militare,
guvern) şi, ori de câte ori este posibil, cu grupări neguvernamentale
implicate în recutarea copiilor;
• sprijinirea organizaţiilor locale care se opun recrutării ilegale (precum
militanţii pentru drepturile omului pe plan local, familiile, profesorii,
personalul medical, conducătorii bisericii sau ai comunităţii);
• cooperare mai strânsă între organizaţiile umanitare (precum Oficiul
pentru Coordonarea Problemelor Umanitare al ONU, Înaltul Comisar
8

pentru Refugiaţi, UNICEF, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii) şi
organizaţii interguvernamentale (precum UE, Uniunea Africană, NATO);
• furnizarea de informaţii organizaţiilor neguvernamentale precum Human
Rights Watch, Amnesty International, Alianţa Salvaţi Copiii etc.; şi
• eforturi mai bine orientate vizând implicarea mass-media.
Caseta 6. Tribunalul Penal Internaţional (TPI)
TPI este primul tribunal penal internaţional cu caracter permanent, creat în
baza unui tratat. Jurisdicţia sa se limitează la cele mai grave infracţiuni care
afectează comunitatea internaţională, printre care genocidul, crimele
împotriva umanităţii şi crimele de război.
Thomas Lubanga, conducătorul unei miliţii din Republica Democrată Congo,
arestat şi transferat către TPI în 2006, este acuzat de crime de război legate de
recrutarea şi înrolarea copiilor sub 15 ani şi folosirea lor pentru a lua parte
activă la ostilităţi. Joseph Kony, conducătorul Armatei de Rezistenţă a
Domnului din Uganda, are 33 de capete de acuzare cu răspundere penală
individuală, între care şi recrutarea forţată a copiilor.
Inegalitatea dintre sexe le face pe fete mai vulnerabile la răpire şi recrutare
forţată, iar apoi la violenţă sexuală în cadrul forţelor sau grupărilor armate.
Este necesar ca în planificarea şi aplicarea programelor de prevenire,
demobilizare şi integrare să se ţină seama şi să se înţeleagă diferitele
vulnerabilităţi ale fetelor şi băieţilor.
În mod special este imperativ ca termenul "copil soldat" să fie folosit într-un
sens cuprinzător, aşa încât toţi copiii asociaţi cu forţele armate să fie incluşi în
programele DDR. Se întâmplă mult prea des ca, din cauza discriminării şi a
neluării în considerare a inegalităţii dintre sexe, activităţile de demobilizare să
se concentreze pe băieţii care poartă arme, în timp ce fetele nu au acces la
sprijinul şi protecţia necesare.
Problema copiilor soldaţi trebuie plasată în cadrul mai larg al:
• prevenirii conflictelor, incluzând strategii de consolidare a păcii,
diminuare a sărăciei şi crearea de posibilităţi pentru educaţie, formare
profesională şi găsirea unui loc de muncă;
• soluţionării conflictelor, ceea ce înseamnă că protecţia şi bunăstarea
copiilor sunt parte integrantă a negocierilor şi acordurilor de pace;
• reconstrucţiei postconflict, incluzând restabilirea unor instituţii
guvernamentale şi forţe de securitate răspunzătoare şi eficiente; în
acest sens, abordarea problemei din perspectiva reformei sectorului de
securitate se poate dovedi folositoare;
9

• eforturilor vizând includerea problemei egalităţii sexelor în programele
pentru medii de conflict şi postconflict.
Caseta 7. Consiliul de Securitate al ONU şi problema copiilor soldaţi
Începând cu 1998, Consiliul de Securitate al ONU a organizat o dezbatere
anuală pe tema copiilor implicaţi în conflicte armate. Resoluţia 1379 din
noiembrie 2003 cerea Secretarului General să includă în raportul său anual
lista părţilor la conflicte armate care recrutează şi folosesc copii încălcând
obligaţiile internaţionale care le revin. Raportul din 2005 enumeră 42 de
părţi din 11 ţări. Rezoluţia 1539 din aprilie 2004 cerea fiecărei părţi
menţionate în listă să pregătească planuri de acţiune pentru a opri
recrutarea şi folosirea copiilor. Pe de altă parte, cerea Secretarului general
să pregătească un plan de instituire a unui mechanism sistematic şi
cuprinzător de monitorizare şi informare privind recrutarea şi folosirea
copiilor soldaţi, precum şi alte abuzuri comise împotriva copiilor afectaţi de
conflicte armate. Rezoluţia 1612 din iulie 2005 cerea punerea imediată în
aplicare a acestui mechanism. În iunie 2006, primul raport de ţară, care
examina situaţia din Republica Democrată Congo, a fost prezentat Consiliului
de Securitate.
Informaţii suplimentare
Coaliţia internaţională pentru oprirea folosirii copiilor, Child Soldiers Global
Report 2004 (Raportul global pe 2004 privind copiii soldaţi)
www.child-soldiers.org/document_get.php?id=966
Lilian Peters, War is no Child’s Play: Child Soldiers from Battlefield to
Playground (Războiul nu e joacă de copii: Copiii soldaţi de la câmpul de bătălie
la terenul de joacă), DCAF Occasional Papers, 2005
www.dcaf.ch/_docs/occasional_8.pdf.
Mulţumiri
David Nosworthy, Peter Singer, Ivana Shellengova şi Oksana Myshlovska au
elaborat materialul pentru acest Backgrounder. James Stocker a contribuit la
elaborare şi a oferit asistenţa redacţională. David Law este redactorul seriei
Backgrounders.
10