Rezumat română - Institutul de Istorie

ACADEMIA ROMÂNĂ
INSTITUTUL DE ISTORIE „GEORGE BARIŢIU”
CLUJ-NAPOCA
„ISTORICUL AŞEZĂMINTELOR MONAHALE
ROMÂNEŞTI DIN ŢARA SFÂNTĂ”
REZUMATUL
tezei de doctorat
Coordonator ştiinţific
Prof. univ. dr. Nicolae Edroiu
Doctorand
Pr. Liviu (Serafim) Paşca
Cluj-Napoca 2012

Cuprins
Introducere……………………………………..……………………………………..1
Capitolul 1: Ţările Române şi Orientul creştin – o perspectivă
generală……..…………………………………………………………………...…. 5
1.1. Relaţiile Ţărilor Române cu Orientul creştin în sec. XV-XVI… …………….... 7
1.2. Relaţiile Ţărilor Române cu Orientul creştin în sec. al XVII-lea…………..…..13
1.3. Relaţiile Ţărilor Române cu Orientul creştin în sec. al XVIII-lea…………..… 26
1.4. Relaţiile Ţărilor Române cu Orientul creştin în sec. al XIX-lea………....…….36
1.5. Relaţiile Ţărilor Române cu Orientul creştin în sec. al XX-lea………….……..44
1.6. Relaţiile României cu Orientul creştin în sec. al XXI-lea………………….......70
1.7. Câteva concluzii cu privire la raporturile cu Orientul creştin…………………..77
Capitolul 2: Relaţiile românilor cu Biserica
Ierusalimului………………………………………………………...…….…....….79
2.1. Creştinismul la Locurile Sfinte……….……………………………………... 80
2.1.1. Ţara Sfântă – arena operei mântuitoare …………….………….… .. 80
2.1.1.1. Ţara Sfântă – coordonate istorice….………………….…. . 80
2.1.1.2. Ţara Sfântă – coordonate geografice……….……...…....… 84
2.1.1.3. Ţara Sfântă – coordonate spirituale…………….…..……... 86
2.1.2. Biserica Ierusalimului – scurtă istorie până în secolul al XVI-lea…... 88
2.1.3. Dezvoltarea monahismului în Ţara Sfântă – coordonate generale….. 93
2.2. Raporturile Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhia Ierusalimului…..…… … 96
2.2.1. Naşterea creştinismului românesc şi legăturile cu Biserica primară…. 97
2.2.2. Relaţiile cu Patriarhia Ierusalimului în secolele XV-XVI…………… 100
2.2.3. Relaţiile cu Patriarhia Ierusalimului secolul al XVII-lea………...… ...107
2.2.3.1. Patriarhul Teofan al III-lea al Ierusalimului (1608-1644)…...107
2.2.3.2. Patriarhul Paisie al Ierusalimului (1645-1660)……………. ..112
2.2.3.3. Patriarhul Nectarie al Ierusalimului (1660-1669)…………….115
2.2.3.4. Patriarhul Dositei al Ierusalimului (1669-1707)…………...…116
2.2.4. Relaţiile cu Patriarhia Ierusalimului secolul al XVIII-lea……………. .128
2.2.4.1. Patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului (1707-1731)…….. 128
2.2.4.2. Patriarhul Meletie al Ierusalimului (1731-1737)……………...134
2.2.4.3. Patriarhul Partenie al Ierusalimului (1737-1766)……………..134
2

2.2.4.4. Patriarhul Efrem al Ierusalimului (1766-1771)………..…...135
2.2.4.5. Patriarhul Avramie al Ierusalimului (1775-1787)…………..136
2.2.4.6. Patriarhul Antim al Ierusalimului (1788-1808)…..….……..137
2.2.5. Relaţiile cu Patriarhia Ierusalimului în secolul al XIX-lea………...…138
2.2.5.1. Raporturile cu Patriarhia Ierusalimului între 1821-1863……138
2.2.5.2. Reformele lui Alexandru Ioan Cuza şi relaţiile cu Patriarhia
Ierusalimul……………………………………………………………141
2.2.5.3. Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române şi relaţiile cu Patriarhia
Ierusalimului la sfârşitul secolului al XIX-lea………..........................145
2.2.6. Relaţiile cu Patriarhia Ierusalimului în secolul al XX-lea……………. 149
2.2.6.1. Patriarhul Damianos I (1897-1931)………….……………….149
2.2.6.2. Perioada vidului de putere în Patriarhia Ierusalimului dintre 1931-
1936………………………………………………………………..……….…159
2.2.6.3. Patriarhul Timotei I (1936-1955)…………………………….160
2.2.6.4. Patriarhul Benedict I (1957-1980)……………………………165
2.2.6.5. Patriarhul Diodor I (1981-2000)……………………………...181
2.2.6.6. Patriarhul Irineu I (2001-2005)……………………………….192
2.2.6.7. Patriarhul Teofil al III-lea (2005 – )…………………………..193
2.2.7. Patriarhia Ierusalimului – statutul şi organizarea actuală……………….203
2.3. Vestigii româneşti la Locurile Sfinte……………………………………………...209
2.3.1. Vestigii româneşti în zona Ierusalimului………………………………..210
2.3.1.1. Vestigii româneşti în tezaurul Sfântului Mormânt …….……..210
2.3.1.2. Vestigii româneşti în Arhiva Patriarhiei Ierusalimului………..214
2.3.1.3. Vestigii româneşti în Biblioteca Patriarhiei Ierusalimului…... 227
2.3.1.4. Alte vestigii româneşti în zona Ierusalimului………………….237
2.3.2. Vestigii româneşti la Mănăstirile din pustiul Iudeii………………….…..239
2.3.2.1. Aşezământul Românesc de la Iordan…………………………..239
2.3.2.2. Mănăstirea „Sf. Sava cel Sfinţit”…………………………..…..239
2.3.2.3. Mănăstirea „Sf. Gheorghe Hozevitul”……………..…………..241
2.3.3. Vestigii româneşti în nordul Ţării Sfinte……………………………..….242
2.3.4. Vestigii româneşti în teritoriile palestiniene………………....…………..243
2.3.4.1. Vestigii româneşti în Ierihon…………………………………..243
2.3.4.2. Vestigii româneşti în Betleem………………………………....243
2.3.4.3. Vestigii româneşti în Ramallah…………………….………….244
3

Capitolul 3: Demersurile pentru construirea Aşezămintelor româneşti de la Locurile
Sfinte………………………………………………………………………………….245
3.1. Statutul canonic al diasporei româneşti din Ţara Sfântă…………………………246
3.1.1. Statutul canonic al diasporelor ortodoxe…………………………….....246
3.1.2. Organizarea diasporei româneşti……………………….……………....252
3.1.3. Patriarhia Ierusalimului – jurisdicţia ei actuală…………………………256
3.2. Crearea unui precedent: Aşezămintele ruseşti din Ţara Sfântă………….………..258
3.3. Necesitatea unor Aşezăminte româneşti în Ţara Sfântă………………………......264
3.3.1. Dezvoltarea pelerinajului românesc în Ţara Sfântă…………….……....265
3.3.1.1. Date generale despre istoria pelerinajului la Sfintele Locuri…265
3.3.1.2. Începuturile pelerinajului românesc la Locurile Sfinte……….270
3.3.1.3. Pelerinajul românesc în secolul al XVI-lea……...……………271
3.3.1.4. Pelerinajul românesc în secolul al XVII-lea……………….....272
3.3.1.5. Pelerinajul românesc în secolul al XVIII-lea…………...….…273
3.3.1.6. Pelerinajul românesc în secolul al XIX-lea…………………...275
3.3.1.7. Pelerinajul românesc la începutul secolului al XX-lea………..279
3.3.2. Monahismul românesc în Ţara Sfântă ………………………………….282
3.3.2.1. Misterioșii beso-traci şi mănăstirile lor din Ţara Sfântă ……...284
3.3.2.2. Sf. Ioan Casian şi pelerinajul său în Ţara Sfântă……………...285
3.3.2.3. Cuviosul Iosif de la Bisericani (sec. XV)………….………….286
3.2.2.4. Cuvioşii Simon, Metodie, Varnava, Averchie, Gherman, Pir şi
Grecu…………………………………………………………………………...287
3.2.2.5. Stareţul Ioachim Valahul (sec. XVI)…………………………..288
3.3.2.6. Monahul Hrisant Sihastrul ………………………………..…...291
3.3.2.7. Sfântul Visarion Serai………………………………………….291
3.3.2.8. Arhimandritul Irinarh Rosetti…………………………….……293
3.3.2.9. Arhimandritul Nectarie Banul…………………………..……..295
3.3.2.10. Maica Porfiria din Răşinari……………………………..……297
3.4. Premisele construirii Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte…………….297
3.4.1. Apariţia ideii construirii de Aşezăminte româneşti la Locurile Sfinte ....298
3.4.2. Comitetul condus de prof. Teodor Burada (1906)………………………299
3.4.3. Comitetul condus de regina Elisabeta (1914)…………………………...301
3.4.4. Vizita Patriarhului Miron la Locurile Sfinte (1927)…………………….303
4

3.4.5. Achiziţionarea unor terenuri în Ţara Sfântă…………………………...306
3.4.6. Alte comitete în vederea Aşezămintelor româneşti (1930-1931)……...307
3.4.7. Comisia pentru dobândirea unui cămin romanesc la Ierusalim………..313
3.4.8. Consulatul românesc la Ierusalim…………………….………………..320
3.4.9. Demararea proiectelor de construire a Aşezămintelor româneşti ……...321
Capitolul 4: Istoria Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon.324
4.1. Aşezământul românesc de la Ierusalim……………………………..…………….324
4.1.1. Ierusalim – coordonate generale……………...…………...………….....324
4.1.1.1. Denumirile cetăţii „Ierusalim”………………...……………...325
4.1.1.2. Ierusalim – scurtă prezentare istorică…………………………328
4.1.1.3. Cetatea Ierusalimului astăzi………………………………..….338
4.1.1.4. Ierusalim – centrul spiritual al lumii…………………….…….339
4.1.2. Istoria Aşezământului de la Ierusalim…………………………………...342
4.1.2.1. Construirea Aşezământului de la Ierusalim (1935-1938)….......342
4.1.2.2. Aşezământul de la Ierusalim între 1939-1948………….….......347
4.1.2.3. Aşezământul de la Ierusalim între 1948-1963……………........348
4.1.2.4. Aşezământul de la Ierusalim între 1963-1975……….…...……350
4.1.2.5. Aşezământul de la Ierusalim între 1975-1989……………........361
4.1.2.6. Aşezământul de la Ierusalim între 1989-2000………..………..363
4.1.2.7. Aşezământul de la Ierusalim din 2000 până astăzi………….…373
4.1.3. Delegaţii patriarhali şi superiorii Aşezământului românesc de la Ierusalim
374
4.1.3.1. Ieromonahul Gherasim Luca…………………………………..374
4.1.3.2. Ieromonahul Varlaam Chiriţă (1937-1938)……………………377
4.1.3.3. Monahul Inochentie Moisiu (1938-1946)……………………..380
4.1.3.4. Arhimandritul Victorin Ursache (1947-1957)…………………381
4.1.3.5. Arhimandritul Lucian Florea (1963-1974)…………………….383
4.1.3.6. Arhimandritul Vasile Costin (1975-1979)…………………….386
4.1.3.7. Arhimandritul Pimen Zainea (1979)…………………………..388
4.1.3.8. Arhimandritul Vasile Cornilă (1980-1982)……………………389
4.1.3.9. Arhimandritul Teofil Panait (1982-1986)…...…………………390
4.1.3.10. Arhimandritul Irineu Ilie (1986-1988)………………………..391
4.1.3.11. Arhimandritul Irineu Cheorbeja (1988-1989)………………...392
4.1.3.12. Arhimandritul Irineu Pop (1989-1990)……………………….395
5

4.1.3.13. Arhimandritul Vincenţiu Grifoni (1990-1994)…………....397
4.1.3.14. Arhimandritul Ioan Selejean (12 ian – 12 iul. 1994)………399
4.1.3.15. Arhimandritul Ieronim Creţu (1994 – )……………………399
4.1.4. Aşezământul de la Ierusalim astăzi……………………………………405
4.1.4.1. Structura Aşezământului de la Ierusalim……………………405
4.1.4.2. Biserica „Sf. Gheorghe” a Aşezământului de la Ierusalim….408
4.1.4.3. Donaţii în inventarul Aşezământului de la Ierusalim………..410
4.1.4.4. Obştea Aşezământului de la Ierusalim…………………..…..412
4.1.4.5. Programul liturgic al Aşezământului de la Ierusalim………..413
4.2. Aşezământul Românesc de la Iordan…………………………………………….414
4.2.1. Locul Botezului Mântuitorului – date generale………………………..414
4.2.2. Istoria Aşezământului de la Iordan……………………………….……416
4.2.2.1. Obţinerea terenului pe malul Iordanului………………….….416
4.2.2.2. Construirea Aşezământului de la Iordan (1935-1936)……….417
4.2.2.3. Aşezământul de la Iordan între 1936-1947……………….…..422
4.2.2.4. Aşezământul de la Iordan în timpul Sf. Ioan Iacov Hozevitul
(1947-1953)…………………………………………………………………...423
4.2.2.5. Aşezământul de la Iordan între 1953-1967…………………..425
4.2.2.6. Aşezământul de la Iordan între 1967-1970……………….….426
4.2.3. Vieţuitori la Aşezământul Românesc de la Iordan…………………..…428
4.2.3.1. Cuviosul Ioan Iacov Hozevitul Românul………………..…...428
4.2.3.2. Schimonahia Melania Mincu (1893–1969)……………..……440
4.2.3.3. Schimonahia Acachia Maior…………………………….…...442
4.2.3.4. Cuviosul Iuvenalie Românul, numit şi Streinul (1967-1970)..443
4.2.3.5. Ieromonahul Damian Stog (1914-1970)………………..…….445
4.2.4. Aşezământul de la Iordan astăzi……………………………………..…447
4.3. Aşezământul românesc de la Ierihon…………………………………………….449
4.3.1. Oraşul Ierihon – date generale……………………………………..…..449
4.3.2. Necesitatea construirii unui nou Aşezământ românesc………………..453
4.3.3. Demersurile pentru construirea Aşezământului Românesc de la
Ierihon………………………………………………………………………………..455
4.3.4. Inaugurarea lucrărilor Aşezământului de la Ierihon…………………..458
4.3.5. Construirea Aşezământului de la Ierihon……………………………..472
6

4.3.6. Conflictul cu Patriarhia Ierusalimului, datorită Aşezământului de la Ierihon
……………………………………………………………………………………474
4.3.7. Aşezământul de la Ierihon astăzi…………………………………..481
4.3.7.1. Structura complexului Aşezământului de la Ierihon…….482
4.3.7.2. Obştea Aşezământului de la Ierihon……………………..485
4.3.7.3. Programul liturgic al Aşezământului de la Ierihon………485
Capitolul 5: Activitatea Aşezămintelor româneşti în Ţara Sfântă…………...486
5.1. Legăturile Aşezămintelor româneşti cu Patriarhia Ierusalimului…………….487
5.2. Legăturile cu celelalte biserici creştine din Ţara Sfântă……………………...489
5.2.1. Relaţiile ecumenice în Ţara Sfântă……………………………..…..490
5.2.2. Patriarhia Latină …………………………………………….……...492
5.2.2.1. Istoria catolicilor în Ţara Sfântă…………………………..492
5.2.2.2. Relaţiile Aşezămintelor Româneşti cu catolicii din Ţara
Sfânta...........................................................................................................494
5.2.3. Biserica Apostolică Armeană………………………………….…...496
5.2.3.1. Istoria armenilor în Ţara Sfântă……………………….….496
5.2.3.2. Relaţiile Aşezămintelor Româneşti cu comunitatea
armeană…………………………………………………………………...499
5.2.4. Biserica iacobită sau siriană………………………………………..503
5.2.5. Biserica Coptă Ortodoxă………………………………….………..503
5.2.6. Biserica Etiopiană Ortodoxă……………………………………….504
5.2.7. Biserica Greco-Melchită (Catolică)………………………………..505
5.2.8. Biserica Evanghelică Episcopaliană……………………………….505
5.2.9. Biserica Evanghelică Luterană……………………………………..506
5.3. Relaţiile cu religiile necreştine din Ţara Sfântă………….…………………..507
5.3.1. Iudaismul…………………………………………………………..508
5.3.2. Islamul……………………………………………………..………510
5.4. Legăturile diplomatice cu autorităţile şi naţionalităţile locale……………….511
5.5. Relaţiile Aşezămintelor româneşti cu românii stabiliţi în Ţara Sfântă………517
5.5.1. Raporturile cu Ambasada României din Tel Aviv…………………517
5.5.2. Raporturile cu Misiunea Diplomatică Românească din Palestina…520
5.5.3. Relaţiile cu monahii români din cadrul Patriarhiei Ierusalimului….523
5.5.4. Asistenţa pentru credincioşii români stabiliţi în Ţara Sfântă………530
5.5.5. Relaţiile cu evreii de origine română din Ţara Sfântă……………...531
7

5.5.6. Raporturile cu viaţa culturală românească din Ţara Sfântă……….532
5.6. Contribuţii la dezvoltarea cercetării şi studiilor româneşti………………….536
5.6.1. Studenţi români în Ţara Sfântă…………………………………….536
5.6.1.1. Pr. Prof. Dr. Athanasie Negoiţă (1930-1931)……………537
5.6.1.2. Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan (1972-1973)…………….538
5.6.1.3. Pr. Prof. Dr. Emilian Corniţescu (1974-1975)……………539
5.6.1.4. Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc (1977-1979)………………....540
5.6.1.5. Pr. Prof. Dr. Eugen Pentiuc (1986)……………………….542
5.6.1.6. IPS Ioan Sălăjan, Episcopul Harghitei şi Covasnei (1990-1993)
…………………………………………………………………………….543
5.6.1.7. Pr. Prof. Dr. Ioan Chirilă (1994-1995)……………………543
5.6.1.8. Pr. Gheorge Jerpălău……………………………………...544
5.6.1.9. Pr. Conf. Dr. Constantin Preda …………………………..544
5.6.1.10. Conf. Dr. Mihai Vladimirescu (2000-2003) …………….545
5.6.1.11. Drd. Ilie Chişcari şi drd. Vasile Condrea (2008-2011)….546
5.6.1.12. Drd. Claudiu Cristian Damian şi drd. Iosif Stancovici (2010-
2011)………………………………………………………………..……...547
5.6.2. Conferinţe şi congrese cu participare românească…………………..548
5.7. Vizite ale unor personalităţi publice şi religioase la Aşezămintele Româneşti
de la Locurile Sfinte………………………………………………………………..550
Capitolul 6: Misiunea Aşezămintelor Româneşti de la Locurile Sfinte
astăzi…..…………………………………………………………………………...559
6.1. Noi perspective şi proiecte pentru viitor……………………………..………..559
6.2. Pelerinajele – ca obiectiv pentru sporirea şi promovarea dreptei credinţe…….561
6.2.1. Semnificaţia spirituală a pelerinajului la Locurile Sfinte……………561
6.2.2. Aşezămintele româneşti şi pelerinajul la Locurile Sfinte……………564
6.2.3. Situaţia actuală a pelerinajelor româneşti la Locurile Sfinte………..566
6.2.4. Oferta de pelerinaj oferită de Aşezămintele româneşti………………568
6.3. Procesiunile religioase la Sfintele Locuri……………………………………...572
6.4. Sfânta Lumina de la Ierusalim…………………………………………………579
Concluzii…………………………………………………………………………...586
Bibliografie………………………………………………………………………...589
8

Cuvinte cheie: istoria biserici,Ierusalim,monahism, istoriografie, istorie contemporana.
Lucrarea intitulată "Istoria Aşezămintelor Româneşti din Ţara Sfântă" îşi propune
să ofere o istorie a Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte în contextul unei istorii
mai ample a prezenţei româneşti în Ţara Sfântă. Totodată se vor analiza relaţiile
Patriarhiei Ierusalimului cu Biserica Ortodoxă Română şi relaţiile Ţărilor Române cu
Orientul. Astfel, demersul nostru porneşte de la general la particular, de la informaţiile
generale cu privire la raporturile statului şi ale Bisericii române cu Orientul, la datele
particulare ale acestor raporturi, mai exact, relaţiile Ţărilor Române cu Ţara Sfântă, iar, în
final, ne vom axa pe o prezentare detaliată a istoriei Aşezămintelor româneşti.
În primul capitol, „Ţările Române şi Orientul creştin – o perspectivă generală”, se
vor analiza, în ansamblu, raporturile pe care le-au avut Ţările Române şi Bisericile sale
cu Orientul creştin. În cele două subcapitole intitulate "Relaţiile Ţărilor Române cu
Orientul creştin în sec. XV-XVI" şi "Relaţiile Ţărilor Române cu Orientul creştin în sec.
al XVII-lea" se vor prezenta informaţii referitoare la naşterea creştinismul în Ţara Sfântă,
în urma activităţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, desăvârşită prin pogorârea Duhului
Sfânt. Totodată se vor expune câteva note cu privire la originea apostolică a
creştinismului românesc, dar şi la contactele pe care creştinismul românesc le-a avut cu
Ţara Sfântă în primul mileniu creştin. În următoarea secţiune a acestui prim capitol, se
vor înşira, într-o ordine cronologică, principalele date semnificative ale conexiunii pe
care Ţările Române şi apoi statul România, le-au stabilit cu Orientul, începând cu primele
atestări cunoscute, până în ziua de astăzi. Referitor la aria de delimitare a „Orientului”, ne
vom axa pe zona pe care anticii o numeau „Semiluna fertilă”, adică, în mare, zona care
cuprindea Bisericile Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. În aceeaşi ordine de idei, se
vor adăuga mici observaţii cu privire la puncte-cheie ale relaţiilor pe care Biserica
Ortodoxă Română le-a stabilit, începând cu secolul al XX-lea, cu aşa-numitele „Biserici
Vechi-Orientale”, întrucât consecinţele acestei relaţii se vor răsfrânge, într-o oarecare
măsură, asupra raporturilor pe care Aşezămintele din Ierusalim le-au stabilit cu diferitele
comunităţi din Ţara Sfântă. Este bine ştiut faptul că românii se numără printre popoarele
care le-au acordat, de-a lungul istoriei, un sprijin semnificativ celorlalte popoare
ortodoxe. În timp, Ţările Române şi instituţiile bisericeşti ale acestora au dezvoltat relaţii
de prietenie şi de colaborare cu Orientul Apropiat şi Mijlociu, în special cu Bisericile
Ortodoxe de pe teritoriul acestora. Pe linie bisericească, aceste legături se manifestau mai
ales prin întâlniri şi vizite reciproce între Întâistătătorii Bisericilor, prin pelerinaje la
Locurile Sfinte, prin donaţii, prin prezenţa activă în viaţa bisericească a celorlalți etc. În
9

acest capitol vom examina, prin urmare, într-un mod succint, relaţiile care au existat între
Ţările Române şi instituţiile lor religioase, respectiv între statul unitar România şi
Biserica Ortodoxă Română, pe de o parte, şi cu Orientul Apropiat şi Mijlociu creştin, în
special cu comunităţile lor religioase, pe de altă parte.
În cel de-al doilea capitol, „Relaţiile românilor cu Patriarhia Ierusalimului”, se va
studia, detaliat, doar o componentă a relaţiilor Ţărilor Române cu Orientul creştin, mai
exact relaţia Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhia Ierusalimului. Pentru un demers
analitic cât mai riguros, se vor relua şi aprofunda informaţiile din capitolul anterior
referitoare la diferite evenimente din istoria relaţiilor Ţărilor Române cu Orientul, în
special cele relevante cu privire la conexiunile Principatelor cu Patriarhia Ierusalimului.
Patriarhia Ierusalimului reprezintă autoritatea principală în raport cu care iau naştere
Aşezămintele româneşti de la Locurile Sfinte, aşa încât o analiză a istoriei raporturilor cu
această instituţie bisericească ne ajută să înţelegem mai adecvat natura acestor relaţii. Am
găsit de cuviinţă să ne oprim doar la una dintre Bisericile aparţinând Orientului creştin,
mai exact cea mai importantă Biserică Ortodoxă din Ţara Sfântă. În subcapitolele
intitulate "Creştinismul la Locurile Sfinte", "Raporturile Bisericii Ortodoxe Române cu
Patriarhia Ierusalimului", "Vestigii româneşti la Locurile Sfinte", după o expunere a
istoriei creştinismului din Ţara Sfântă, cu un accent deosebit asupra naşterii şi istoriei
Patriarhiei Ierusalimului, se va trata subiectul referitor la dezvoltarea monahismului în
Ţara Sfântă. Acesta se dovedeşte cu deosebire relevant câtă vreme, în contextul
monahismului, iau naştere, în principal, Aşezămintele româneşti din Ţara Sfântă. În
următoarea parte a acestui capitol, se va efectua o analiză sistematică a relaţiilor pe care
Biserica Ortodoxă Română le-a avut cu Patriarhia Ierusalimului de-a lungul istoriei, până
în ziua de astăzi. Prezentarea statutului pe care l-a avut Patriarhia Ierusalimului în Ţara
Sfântă de-a lungul existenţei sale, ca şi a raporturilor dintre Patriarhia Ierusalimului şi
celelalte comunităţi ortodoxe de pe teritoriul Ţării Sfinte, ne va ajuta să înţelegem
necesitatea construirii Aşezămintelor Româneşti şi rolul pe care îl au acestea în cadrul
Ortodoxiei ierusalimitene. În finalul acestei părţi, se vor expune principalele vestigii ale
prezenţei româneşti în Ţara Sfântă, dovadă a raporturilor pe care românii le-au stabilit cu
aceste locuri de-a lungul timpului şi a aportului pe care l-au avut în conservarea
ortodoxiei în Locurile Sfinte.
Capitolul al treilea al acestui studiu, „Demersurile pentru construirea
Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte” reprezintă, de fapt, obiectul lucrării
noastre, prin urmare această parte este şi cea mai voluminoasă. Acest capitol este
10

structurat în patru subcapitole numite: "Statutul canonic al diasporei româneşti din Ţara
Sfântă", "Crearea unui precedent: Aşezămintele ruseşti din Ţara Sfântă", "Necesitatea
unor Aşezăminte româneşti în Ţara Sfântă" şi "Premisele construirii Aşezămintelor
româneşti de la Locurile Sfinte". Fiecare dintre Aşezămintele româneşti de la Ierusalim,
Iordan şi Ierihon prezintă o istorie proprie, specifică. Aşezământul de la Ierusalim a
apărut ca o necesitate practică, în scopul organizării vieţii religioase a românilor din Ţara
Sfântă şi ca punct diplomatic în raporturile dintre Biserica Ortodoxă Română şi Patriarhia
Ierusalimului. Aşezămintele de la Iordan şi Ierihon sunt considerate astăzi, istoriceşte
vorbind, cele două extreme ale prezenţei româneşti în Ţara Sfântă: pe de o parte, malul
Iordanului găzduieşte ruinele şi vestigiile Aşezământului de la Iordan, iar pe de altă parte,
în Ierihon se înalţă una dintre cele mai noi şi mai frumoase biserici din Ţara Sfântă, în
cadrul Aşezământului de la Ierihon. Aşezământul de la Iordan s-a dezvoltat în paralel cu
Aşezământul de la Ierusalim, iar după încetarea activităţii sale a lăsat loc noului
Aşezământ de la Ierihon, care a păstrat aceleaşi raporturi cu Ierusalimul. Rolul acestor
Aşezăminte de la Iordan şi Ierihon este astfel deosebit de important din mai multe puncte
de vedere şi ele reprezintă, o dată în plus, şi un fel de anexe ale Reprezentanţei Patriarhiei
Române la Locurile Sfinte, cu sediul la Ierusalim.
Prima parte a acestui capitol se deschide printr-un studiu teoretic intitulat
„Statutul canonic al diasporelor ortodoxe”, o expunere cu privire la bazele canonice ale
organizării, de către o Biserică Ortodoxă, a comunităţilor credincioşilor săi stabiliţi în
afara graniţelor ţării de provenienţă. Se va face apoi o expunere sumară, sugestiv
intitulată „Organizarea diasporei româneşti”, a modului în care Biserica Ortodoxă
Română s-a îngrijit, după dobândirea autocefaliei şi mai ales după ridicarea la rangul de
Patriarhie, de credincioşii români din afara hotarelor. În următoarea parte, se va face un
excurs necesar, „Crearea unui precedent: Aşezămintele ruseşti din Ţara Sfântă”, cu
privire la modul în care iau naştere Aşezămintele ruseşti în Ţara Sfântă (este vorba despre
existenţa unui precedent în crearea unor Aşezăminte româneşti în aceste locuri).
Următoarele paragrafe sunt dedicate studiului intitulat: „Necesitatea unor Aşezăminte
româneşti în Ţara Sfântă”, unde se analizează diferitele aspecte care au făcut necesară
constituirea acestor lăcaşuri. În acest sens, se expun, pe larg, două principale cauze ale
prezenţei româneşti în Ierusalim, şi anume dezvoltarea pelerinajului românesc la Locurile
Sfinte şi dezvoltarea monahismului românesc în Ţara Sfântă. Pentru a oferi o imagine cât
mai completă a acestor aspecte, se purcede la o analiză a istoriei pelerinajului şi
monahismului românesc încă din cele mai vechi timpuri, însă doar până în epoca apariţiei
11

primelor Aşezăminte româneşti. Această delimitare finală este necesară deoarece
pelerinajul şi monahismul românesc în Ţara Sfântă se vor desfăşura, în perioada
următoare, doar în relaţie cu Aşezămintele româneşti. De aceea, s-a preferat separarea
părţii finale a acestei istorii şi tratarea sa într-un alt capitol, care analizează activitatea
Aşezămintelor româneşti. În partea finală a acestui capitol, se va relua prezentarea celei
mai recente etape a relaţiilor românilor cu Patriarhia Ierusalimului, o perioadă
semnificativă pentru demersurile făcute cu scopul construirii unor Aşezăminte româneşti
în Locurile Sfinte. Se urmăreşte acest efort constructiv de la apariţia ideii de a crea aceste
Aşezăminte, până la activitatea diferitelor comitete create special ca să se ocupe de
crearea lor.
Cel de-al patrulea capitol este intitulat „Istoria Aşezămintelor româneşti de la
Ierusalim, Iordan şi Ierihon”. În subcapitolele "Aşezământul românesc de la Ierusalim",
"Aşezământul românesc de la Iordan", "Aşezământul românesc de la Ierihon" se vor
expune, pe rând, istoriile fiecăruia dintre cele trei aşezăminte româneşti. Istoria
Aşezământului de la Ierusalim este introdusă prin câteva date generale despre cetatea
Ierusalimului, urmate de o relatare a împrejurărilor în care s-a construit acest Aşezământ
şi a diferitelor perioade din istoria sa. Tot în acest prim subcapitol, se va face şi o
prezentare a superiorilor, administratorilor şi slujitorilor acestui aşezământ, iar, în final,
vom aduce câteva observaţii cu privire la modul în care Aşezământul de la Ierusalim se
prezintă în ziua de astăzi (structură, obşte, program liturgic, inventar).
Cel de-al doilea subcapitol urmează aceeaşi structură compoziţională. Se deschide
printr-o expunere a istoriei Aşezământului de la Iordan, plecând de la date referitoare la
Valea Iordanului şi la locul Botezului. Apoi se oferă informaţii despre modul în care a
fost obţinut terenul pe care se va construi Aşezământul şi se continuă cu diferitele etape
ale istoriei sale, până la închiderea sa în anul 1970. În paragrafele următoare, se vor trece
în revistă câteva personalităţi care au avut legătură, chiar dacă pentru puţin timp, cu acest
aşezământ, iar, la final, subcapitolul se va închide cu câteva observaţii privind starea
actuală a Aşezământului de la Iordan şi posibilitatea redeschiderii sale.
În fine, secţiunea dedicată Aşezământului românesc de la Ierihon se deschide cu
prezentarea oraşului Ierihon şi a istoriei sale şi cu câteva utile observaţii privitoare la
necesitatea construirii unui Aşezământ românesc şi în acest loc. Apoi se vor expune
demersurile făcute pentru crearea acestui Aşezământ, inaugurarea sa în anul 2000, cu
prilejul jubileului Naşterii Domnului, şi lucrările de construcţie efectuate de-a lungul
timpului până astăzi. Prezentarea se va încheia cu expunerea circumstanţelor în care ia
12

naştere conflictul actual dintre Patriarhia Ierusalimului şi Biserica Ortodoxă Română, pe
subiectul Aşezământului de la Ierihon, şi cu o expunere a modului în care se prezintă
acest aşezământ astăzi (structură, obşte, program liturgic etc.).
Cel de-al cincilea capitol al acestei lucrări, „Activitatea Aşezămintelor româneşti
în Ţara Sfântă”, va analiza diferitele aspecte ale relaţiilor pe care aceste aşezăminte le au
cu anumite comunităţi, instituţii sau persoane din Ţara Sfântă. Toate aceste informaţii vor
fi structurate în şapte subcapitole intitulate: "Legăturile Aşezămintelor româneşti cu
Patriarhia Ierusalimului", "Legăturile cu celelalte biserici creştine din Ţara Sfântă",
"Relaţiile cu religiile necreştine din Ţara Sfântă", "Legăturile diplomatice cu autorităţile
şi naţionalităţile locale", "Relaţiile Aşezămintelor româneşti cu românii stabiliţi în Ţara
Sfântă", "Contribuţii la dezvoltarea cercetării şi a studiilor româneşti", "Vizite ale unor
personalităţi publice şi religioase la Aşezămintele Româneşti de la Locurile Sfinte".
În primul subcapitol se reiau, în mod sintetic, discuţiile cu privire la legăturile cu
Patriarhia Ierusalimului. Se va sublinia faptul că principala misiune a aşezământului de
la Ierusalim este aceea de a reprezenta Biserica Ortodoxă Română la Mormântul
Domnului Iisus Hristos şi la celelalte locuri sfinte din Palestina biblică. O altă misiune la
fel de importantă a Aşezămintelor româneşti este aceea de a răspunde solicitărilor
spirituale, dar şi celor de cazare şi pelerinaj, pentru credincioşii pelerini români veniţi la
locurile sfinte. Cunoaştem bine şi realităţile românilor stabiliţi în Israel, precum şi
greutăţile muncitorilor, enoriaşii noştri, pentru care acest aşezământ reprezintă un colţ
românesc pe un tărâm îndepărtat şi străin de casă. Ajutorul nostru constă în servicii
religioase şi slujbe săvârşite în limba română, precum şi în crearea unei oportunităţi de a
se destăinui lui Dumnezeu sau de a se întâlni prin rugăciune cu toţi cei de acasă. De
asemenea, se are în vedere şi reprezentarea credincioşilor români din ţară sau din
străinătate la Sfintele Locuri în care a trăit Domnul Hristos, motiv pentru care în fiecare
zi se înălţă aici rugăciuni întru dobândirea tuturor celor de folos sufletului.
În subcapitolele următoare se va face o expunere a relaţiilor pe care Aşezămintele
româneşti le au cu celelalte Biserici şi comunităţi creştine din Ţara Sfântă (catolici,
armeni etc.), precum şi cu celelalte culte necreştine de aici (Iudaism, Islam etc.). În
continuare, se vor aduce câteva observaţii privitoare la legăturile diplomatice cu
autorităţile şi naţionalităţile locale. Acest al cincilea capitol continuă cu o expunere amplă
a relaţiilor pe care Aşezămintele româneşti le au cu românii stabiliţi în Ţara Sfântă,
organizaţi sau nu la nivel instituţional: Ambasada României în Israel şi Misiunea
Diplomatică în Palestina, monahii români din cadrul Patriarhiei Ierusalimului,
13

credincioşii ortodocşi români stabiliţi în Ţara Sfântă, evreii de origine română, viaţa
culturală românească, studenţii din Ţara Sfântă. Capitolul se va încheia cu o prezentare
sumară a unei cronologii a vizitelor diferitelor personalităţi publice şi religioase la
Aşezămintele româneşti, atât cât poate fi cunoscută din materialul documentar pus la
dispoziţie.
Ultimul capitol, „Misiunea Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte astăzi”,
este structurat în patru subcapitole intitulate: "Noi perspective şi proiecte pentru viitor",
"Pelerinajele – ca obiectiv pentru sporirea şi promovarea dreptei credinţe", "Procesiunile
religioase la Sfintele Locuri", "Sfânta Lumina de la Ierusalim". Această parte poate fi
anevoie separată de capitolul anterior, care sintetizează activitatea Aşezămintelor
româneşti. Specificul acestui capitol constă în faptul că are în vedere, în special, misiunea
actuală a Aşezămintelor, cu perspectivele şi obiectivele lor de viitor, ignorând, într-o
oarecare măsură, aspectul istoric specific capitolelor anterioare. Ne vom referi, mai întâi,
aşadar la câteva dintre noile perspective şi proiecte de viitor ale Aşezămintelor româneşti.
Din acest punct de vedere, se aşteaptă o reluare a legăturilor diplomatice dintre
Aşezămintele româneşti în Patria Sfântă şi Patriarhia Ierusalimului, prin clarificarea
diferitelor puncte care au dus la ruptura dintre cele două Biserici. Calea dialogului frăţesc
este singura soluție de rezolvare a acestei probleme. Aşezământul de la Ierihon a
determinat tensiunile care există între Patriarhia Ierusalimului şi Patriarhia Română,
statutul bisericesc al acestuia trebuind să fie stabilit în cadrul întâlnirilor care vor avea loc
între reprezentanţii celor două Biserici. Delegaţia română aşteaptă ca Patriarhia
Ierusalimului să stabilească un calendar al vizitelor reciproce, iar discuţiile viitoare vor
stabili statutul pe care îl are acel aşezământ, mai ales în ceea ce priveşte apartenenţa
jurisdicţională şi autoritatea pe care cele două Patriarhii şi-o vor putea exercita asupra
acestui loc.
În următoarea parte a acestui capitol, se vor lua în discuţie câteva realităţi cu care
intră în contact, în mod frecvent, aceste Aşezăminte, şi anume pelerinajele, procesiunile
religioase şi minunile, în special Sfânta Lumină din Ierusalim. Acest capitol doreşte,
astfel, să descopere, în special, latura spirituală a activităţii Aşezămintelor româneşti de la
Locurile Sfinte. Pentru majoritatea creştinilor, oraşul Ierusalim reprezintă centrul spiritual
al pământului, într-un fel cetatea cerească a lui Dumnezeu coborâtă pe pământ în mijlocul
lumii. Această credinţă transformă însăşi viaţa creştinului într-un pelerinaj către sfânta
destinaţie în care omul se poate întâlni şi poate locui alături de Dumnezeu. După crearea
Aşezământului românesc de la Ierusalim, a început să crească an de an numărul de
14

pelerini români în Ţara Sfântă, ajungând ca, la sfârşitul secolului, România să fie probabil
a doua ţară de provenienţă a pelerinilor ortodocşi la Locurile Sfinte, după Rusia. În
România se produseseră mari schimbări la nivel politic, cultural şi religios, aşa încât se
creaseră noi perspective de pelerinaj. Este perioada în care se întemeiază noi aşezăminte
româneşti şi case de pelerini la Ierusalim şi Iordan, lăcaşuri în care poposeau tot mai
mulţi credincioşi din ţară şi diaspora. O parte dintre aceştia au lăsat inestimabile
însemnări de călătorie, importante mărturii de un folos real acestui studiu.
De-a lungul acestei lucrări, s-au folosit principalele materiale bibliografice care
există cu privire la raporturile Bisericii noastre cu Patriarhia Ierusalimului şi la istoria
Aşezămintelor româneşti. Cu toate acestea, informaţiile conţinute în aceste materiale sunt
relativ puţine, mai ales că multe dintre ele se repetă de la un studiu la altul. Prin urmare,
nu se poate reconstrui o istorie a acestor aşezăminte doar pe baza materialului
bibliografic. De aceea, în această lucrare am dat o importanţă foarte mare şi unor articole
din media, site-urilor oficiale ale unor instituţii, precum şi unor mărturii ale unor pelerini
sau vieţuitori la Locurile Sfinte. Dacă, de-a lungul secolului al XX-lea, principalul mijloc
de informare al Bisericii îl constituiau revistele bisericeşti (în special cele ale Bisericii
Ortodoxe Române), odată cu dezvoltarea trustului media al Patriarhiei Române s-au
înmulţit ştirile cu privire la activitatea Aşezămintelor româneşti. Acestea au fost difuzate
prin intermediul Agenţiei de ştiri Basilica sau prin Ziarul Lumina, pe care le vom cita
frecvent în această lucrare. În primul rând însă, o mare parte din informaţii provine din
documentarea pe care am făcut-o eu la Sfintele Locuri, ca vieţuitor al Aşezământului
românesc de la Ierusalim. Multe din date şi din informaţii nu au fost publicate până acum,
fiind preluate de la faţa locului şi expuse cât mai bine posibil în această lucrare.
15