TALENTUL MUZICAL.pdf - Institutul de Istorie

muzical al copiilor este foarte asemănător cu cel al adulţilor, dezvoltarea aptitudinilor şi
deprinderilor muzicale este relativ rapidă, ceea ce înseamnă mai mult decât simpla
funcţionalitate a organelor auditive.
Indiscutabil, stimularea auditivă timpurie, experienţa muzicală din copilărie este
indispensabilă obţinerii performanţelor superioare în domeniul muzical. Dacă ţinem cont
de faptul că în privinţa dezvoltării cortexului este mai important numărul conexiunilor
decât cea a neuronilor, şi că aceste conexiuni se formează în urma stimulării senzoriale,
este uşor de înţeles mecanismul din spatele acestui fenomen. O stimulare auditivă bogată
la vârste fragede poate facilita formarea reţelelor neuronale implicate în procesarea
informaţiilor muzicale. Cu cât conexiunile formate sunt mai bogate, mai diverse, cu atât
prelucrările pot acoperi o gamă mai largă de informaţii, respectiv forme de organizare mai
complexe ale acestor informaţii, esenţiale în producţia muzicală 3 . Diferenţele
neurobiologice detectate până în prezent trebuie interpretate şi asimilate în abordarea
dotării muzicale ţinând cont de următoarele: pe de o parte, nu există un criteriu clar, strict,
obiectiv utilizabil în diferenţierea muzicienilor şi non-muzicienilor; pe de altă parte este
posibil să existe multe aspecte care prin tehnologia actuală nu pot fi detectate, neavând o
fineţe suficientă.
În general în cazul muzicienilor emisfera stângă – implicată mai ales în
procesările analitice (în detaliu) – este mai dezvoltată. Conform studiului lui Schlang şi
col. 4 structurile cortexului asociativ auditiv stâng sunt mai mari decât pentru cea dreaptă
la muzicieni faţă de non-muzicieni. Totuşi, aceste diferenţe de ordin anatomic nu se
datorează pregătirii, dezvoltării talentului sau al aptitudinilor muzicale. Prezenţa acestor
structuri a fost detectată, în primul rând, la un sub-grup de muzicieni care s-a dovedit că
au auz absolut. Diferenţe au fost detectate şi în privinţa procesării timbrului. Sarcina
muzicienilor şi non-muzicienilor a fost să compare anumite sunete de aceeaşi înălţime,
dar produse la instrumente diferite (de unde diferenţa în timbrul sunetelor). Potenţialele
evocate au fost semnificativ mai ample la muzicieni decât la non-muzicieni 5 .
3 L.W. Olsho, Infant frequency discrimination, în „Infant Behavior & Development”, 7, 1984, p.
27-35.
4 G. Schlang, L. Jäncke, Y. Huang, H. Steinmetz, In vivo evidence of structural brain asymmetry in
musicians, în „Science”, 267, 1995, p. 279-283.
5 G.C. Crummer, J.P. Walton, J.W. Wayman, E.C. Hantz, R.D. Frisina, Neural processing of
musical timbre by musicians, nonmusicans, and musicians possessing absolute pitch, în „Journal of the
Acoustical Society of America”, 95, 1994, p. 2720-2727.