Mircea Eliade, "Jurnalul portughez şi alte scrieri"

I o a n M A R I Ş
Mircea Eliade,
Jurnalul portughez şi alte scrieri, vol.1-2
J
urnalul portughez ca şi celelalte Jurnale şi
Memorii scrise de Eliade aparţin, dincolo de
concreteţea şi literalitatea factologică a
unor date devenite între timp istorice, literaturii
în marginile ficţiunii, definite printr-o sintagmă
„genurile biograficului“.
Într-o însemnare din 15 decembrie 1946, Eliade
consemna: „Mi se pare că un jurnal e şi mai realizat (ca
gen literar) şi mai instructiv (pe plan etic, psihologic,
istoric) dacă autorul înregistrează, în curgerea orelor,
anumite imagini, situaţii, gânduri, dacă, aşa cum scriam
cu alt prilej, salvează, «îngheţându-le», fragmente de
timp concret“. Funcţiile jurnalului, gen prin excelenţă
autobiografic, centrat pe ego-ul auctorial, sunt variate,
pornind de la satisfacerea de sine prin dialogul cu
propria conştiinţă şi ajungând până la „salvarea timpului
concret“, timp în care sunt ţesute, într-o
intertextualitate a mai multor tipuri de discurs (istoric,
cultural, imagologic etc.) experienţele indistincte ale
individului. La autorul romanului Nopţi de Sânziene
jurnalul nu-i o confesiune integrală în stilul lui Gide, ci
o „confesiune exemplară“ ce aglutinează fragmente de
viaţă într-un scenariu cu desfăşurare într-o diacronie
sincronică, scenariu aflat la limita epicului. Jurnalul
portughez e la Eliade şi un atelier de creaţie în care e
inclus (în vol. I), jurnalul romanului Viaţa nouă (1940-
1942), o primă variantă la Nopţi de Sânziene.
Jurnalul portughez este scris în perioada şederii lui
Mircea Eliade la Lisabona în calitate de secretar de
presă al Legaţiei române (1941-1945).
Înainte de plecarea în diplomaţie, întâi la Londra,
unde a stat un an şi apoi la Lisabona, Eliade se
remarcase ca unul dintre cei mai activi reprezentanţi ai
generaţiei ’27, generaţie formată în spiritul paideii
profesorului Nae Ionescu, care prin mistica ortodoxă
ridicată la o adevărată metafizică a ethosului nostru a
catalizat şi mişcarea legionară, la care au aderat mai mult
moral decât politic majoritatea reprezentanţilor
generaţiei ’27.
Legionarismul lui Eliade a stârnit şi mai stârneşte
multe dispute (cf. A.L. Lavastine...).
Amintirile despre „tragedia legionară“ revin
obsedant în Jurnalul portughez. Scriitorul ne mărturiseşte
că s-a despărţit de mişcarea legionară (o conlucrare
reală în absolut cu paideia legionară n-a existat în cazul
lui Eliade) imediat după moartea soţiei sale Nina.
Aceasta, în timpul şederii lor la Londra şi Lisabona,
59 >>>

Transilvania, 7 / 2007
susţinea cu multă exaltare Legiunea. Ea avea faţă de
Legiune mai mult decât o simpatie („Nina este o femeie
care, mai ales în ultimii ani [...] intră în discuţie cu
aprindere, îşi susţine opinia, e intransigentă faţă de
canalii, e foarte onestă în credinţa legionară, în timp ce
eu, în faţa lumii, caut de multe ori să împac lucrurile, să
scuz slăbiciunile etc. Atitudinea mea «diplomatică» şi
vehemenţa ei dârză dă impresia că sînt, dacă nu
dominat, cel puţin influenţat de ea. Ceea ce e departe de
adevăr.“). Cuplul Eliade îşi asumă destinul fără de noroc
al României care, după înfrângerea Axei de către Aliaţi,
va cădea, datorită înţelegerilor secrete, atunci, dintre
învingători, în zona totalitarismului sovietic. Mişcarea
legionară dădea iluzia lui Eliade şi soţiei sale că s-ar
putea evita drama României, dacă războiul ar fi câştigat
de Axă.
Revenind la modul cum primea Nina veştile din
ţară, Jurnalul portughez consemnează retrospectiv întâmplări
mai vechi din perioada aflării cuplului Eliade-Nina
la Legaţia română de la Londra, unde filosoful religiilor
1
2
1. Emil Bulbuc, 1927
2. Emi lBulbuc, 1929, student
3. Emil Bulbuc, 1939
3
ocupa funcţia de consilier cultural (15 aprilie 1940 – 10
februarie 1941): „Ultima noastră masă la Fornam
Common, unde am cunoscut atâtea lucruri şi atâtea
spaime (când se slovaciza ţara; când a căzut în apropiere
o bombă pe neaşteptate; rebeliunea [...] Pe la sfârşitul
lui ianuarie 1941, primeam o telegramă de la O.W.
Ciseck (prima în care nu mai semna E[mil] Bulbuc):
Please stay there and wait for instructions. Nina a
început să plângă (a ghicit că rebeliunea fusese reală, că
Bulbuc era arestat“) (vol. I, p. 319). Emil Bulbuc mai
apare de câteva ori în Jurnalul portughez, vol. 1.
Eliade era prieten cu doctorul chirurg Emil Bulbuc,
fiind amândoi închişi în lagărul de la Miercurea Ciuc.
Scriitorul notează în Jurnal, la 1 septembrie 1945:
„Acum şase ani mă deştepta Emil Bulbuc din somn sămi
spună că Germania a declarat război Poloniei. Cât aş
fi vrut să pot reciti paginile Jurnalului din acel timp“ (p.
381 – vol. 1).
Diaristul este destul de parcimonios cu notările din
vremea detenţiei la Miercurea Ciuc, unde prietenul său
Emil Bulbuc este martorul scrierii romanului Nuntă în
cer, carte ce poate fi citită ca o defulare a trăirilor sale în
recluziunea de la Miercurea Ciuc, recluziune pândită în
permanenţă de spectrul morţii (mulţi legionari au fost

împuşcaţi în lagărul de la Miercurea Ciuc, fiind scoşi în
front şi omorâţi la întâmplare din doi în doi. Numai
hazardul a făcut ca viitorul mare filosof al religiilor să
scape). În acelaşi an 1945, cu data de 21 noiembrie, mai
apare o referire la Emil Bulbuc. O indispoziţie de natură
medicală îi aduce în memorie o perioadă anterioară a
încarcerării la Ciuc: „Gripa mi-a trecut dar se menţine
temperatura de seară, cea suspectă: 37,4 grade (C).
Exact ca acum doi, când scriam Nuntă în cer în lagărul
de la Ciuc. Mâine vreau să văd un doctor de piept. Am
dat o telegramă teribilă lui Bulbuc, care este subsecretar
de stat la propagandă“ (e vorba de Experimentul politic
al Statului Naţional legionar proclamat după abdicarea
lui Carol al II-lea la 14 septembrie 1940 prin Înaltul
Decret Regal semnat de Regele Mihai şi contrasemnat
de mareşalul Ion Antonescu care în 21-23 ianuarie 1941
întinde o cursă legionarilor şi se debarasează de ei în
mod brutal şi instaurează la 27 ianuarie 1941 dictatura
militară; cf. Rebeliunea legionară şi notele lui Eliade din
Jurnalul portughez, vol. 1).
Pentru cei interesaţi de unele însemnări mai puţin
transparente din Jurnalul portughez, cum sunt cele
referitoare la Emil Bulbuc, vom da câteva date
biografice ale acestui personaj.
Emil Bulbuc s-a născut la 22 decembrie 1909 în
numeroasa familie a preotului greco-catolic Zaharia
Bulbuc. Acesta (preotul) a fost coleg de clasă la Liceul
grăniceresc din Năsăud cu poetul George Coşbuc carel
vizita în fiecare vară la Măgura Ilvei, unde colegul său
era preot.
După terminarea liceului de la Năsăud, Emil Bulbuc
se înscrie la Facultatea de medicină a Universităţii
clujene. Aici se afla în 1928 ca student în anul I. Studiile
le va termina în Italia, la Bologna şi se va specializa îi
chirurgie.
A fost membru activ al Legiunii şi subsecretar de
stat în cele câteva luni de guvernare legionară. Credea în
mesianismul paideii legionare.
Cu Mircea Eliade s-a aflat în lagărul de la Miercurea
Ciuc. Scriitorul îşi va aminti de spusele lui cu referire la
guvernarea legionară şi-l va cita în jurnalul său: „În
fond, Emil Bulbuc are dreptate: «Să mi se arate un
singur legionar care s-a îmbogăţit sub regimul
legionar»“ (Jurnalul portughez şi alte scrieri, Ed. Humanitas,
vol. 1 p. 132).
Doctorul Emil Bulbuc a supravieţuit lagărului de la
Miercurea Ciuc şi luptelor sângeroase de pe frontul de
Est unde au fost trimişi de Antonescu legionarii,
murind într-un incident neelucidat, în Italia. Este
împuşcat de un necunoscut şi înmormântat la Roma în
sectorul românesc al cimitirului.
Tânărul doctor mort la 38 de ani (19 iulie 1947) era
o persoană profund religioasă. Din jurnalul său, parţial
recuperat, vom reţine câteva meditaţii ce se înscriu întro
metafizică a religiosului. A avut parcă premoniţia
propriei morţi în meditaţia asupra destinului lui Hristos
pe pământ (meditaţie inserată în paginile de jurnal
recuperate după moartea sa): „În toată ziua asta, cu
trenul care sfâşia mereu mai înfuriat depărtarea, Te-am
simţit mai aproape. Ridicând ochii de pe Evanghelii, Îţi
vedeam chipul parcă împietrit în tristeţe, arcuindu-se
mereu interior: o fugă şi o însângerată crispare către
adâncurile albastre din suflet. [...] Un om, nu un drept,
ci un tâlhar, într-o zi de vineri a auzit de pe buzele
Răstignitului ceea ce niciodată unui muritor nu i-a fost
dat să audă: «Astăzi vei fi cu mine în cer»“.
Jurnalul portughez... al lui Mircea Eliade ridică atâtea
teme de meditaţie circumscrise supratemei care e aceea
a destinului României în istorie. Dacă la un moment al
înscrierii ţării în dramatica desfăşurare a evenimentelor
celui de-al doilea război mondial, momentul Legiunii e
implicat şi prin elitele României, ceea ce rămâne încă un
subiect de meditaţie şi de cercetare mai aplicată. Acest
derapaj în istoria noastră e consemnat în multe din
paginile acestei exemplare scrieri care e şi un jurnal de
creaţie.
Puţinele noastre însemnări se vor mai cu seamă o
aducere aminte despre un om care a crezut în paideia
mesianică a Legiunii care aducea un spirit nou într-o
Românie măcinată de un politicianism deşănţat care
lăsa ţara pradă tuturor nelegiurilor. Constituirea
Legiunii, speranţele puse în mesianismul ei s-au dovedit
în final falimentare, bunele intenţii fiind confiscate de
ură şi spirit intolerant. Problematica Legiuni apare în
paginile Jurnalului portughez în termenii unei judecăţi
morale şi în cele din urmă a depăşirii simpatiilor sale
iniţiale prin transferul entuziasmului tinereţii în creaţie.
Multe din paginile Jurnalului sunt un Bildungsroman
prin care autorul îşi ridică propriul său mit, cel al
creatorului universal.
Abstract
The article “Mircea Eliade and The Portuguese Journal” is analyzing the writings of Mircea Eliade written by
him during the time of his staying in Portugal. The article also analysis generally the writings of Eliade and his
intellectual formation.
61 >>>