Furca de tors în cadrul colecţiei de artă populară...

Furca de tors \n cadrul colec]iei
de art` popular` \n lemn a
Complexului Na]ional Muzeal „ASTRA“
Colec]iile reprezint` zestrea cea mai de pre] a unui
muzeu, cre[terea lor numeric`, îmbog`]irea [i
completarea lor, din punct de vedere tematic [i
teritorial, fiind principalul indicator al activit`]ii muzeale 1 .
În ceea ce prive[te formarea colec]iilor [i cercet`rile de
art` popular` [i folclor, putem vorbi de o tradi]ie sibian`. În
acest sens este de amintit, în primul rând, activitatea
ASTREI (Asocia]ia Transilvan` pentru Literatura Român`
[i Cultura Poporului Român) care, prin glasul lui George
Bari], a atras aten]ia asupra importan]ei form`rii colec]iilor
etnografice. Apoi, dup` înfiin]area Muzeului „Asocia-
]iunii” (inaugurat la 19 august 1905), un rol deosebit de
important în colec]ionarea obiectelor de art` popular` îi
revine lui Octavian C. T`sl`uanu, adev`rat întemeietor al
patrimoniului etnografic românesc din Transilvania 2 .
Împuternicit de conducerea ASTREI s` ac]ioneze în sensul
inzestr`rii muzeului, Octavian T`sl`uanu întreprinde
cercet`ri de teren în diferite zone ale Transilvaniei, unde
fotografiaz` monumente istorice [i de art` [i, mai ales,
colec]ioneaz` obiecte. Astfel, în cadrul [edin]ei ASTREI
din 24 august 1907, el raporteaz` c` a adunat „pe seama
Muzeului Asocia]iunii” din comunele Veza (lâng` Blaj),
Bilbor [i Corbu (lâng` Topli]a) p`sturi, c`m`[i, covoare,
c`ni [i lemn`rii 3 . Octavian T`sl`uanu a f`cut achizi]ii
importante pentru muzeu [i în anul 1908, în urma
organiz`rii expozi]iei de art` popular`, de la {imleu, cu
ocazia adun`rii generale a ASTREI. În anul 1909, la
redeschiderea Muzeului 5 , pe care în 1906 T`sl`uanu îl
deplângea c` zace cu „od`ile goale” 4 , acesta se înf`]i[a ca o
institu]ie format`, care avea s`-si adauge constant noi [i noi
valori
Ċolec]iei „ASTRA” i se subsumeaz` colec]iile
particulare ale lui Octavian T`sl`uanu, Victor P`cal`,
Minerva Cosma. Din p`cate îns`, colec]ia lui Dimitrie
Com[a, ce se constituia din aproape 1100 piese ceramice,
textile, lemn – datate la sfâr[itul secolului al XVIII-lea [i
începutul secolului al XIX-lea, a fost cump`rat`, nu de
c`tre „Asocia]iune” ci de c`tre Eliza {tirbei din Bucure[ti,
ast`zi piesele g`sindu-se în colec]iile Muzeului }`ranului
Român 6 .
Sec]ia de etnografie [i art` popular`, care a func]ionat
între anii 1950-1990 în Complexul Muzeal Brukenthal, ca
sector distinct, de sine st`t`tor, a fost indiscutabil
continuarea patrimonial` a Muzeului „Asocia]iunii”. În
cadrul acesteia, pentru îmbog`]irea continu` a colec]iilor,
pentru a reprezenta în mod corespunz`tor cultura popular`,
atât cea româneasc` cât [i cea a minorit`]ilor na]ionale, s-
au efectuat numeroase studii [i achizi]ii sistematice. De
asemenea, dup` anul 1950, i s-au ad`ugat bunurile de
patrimoniu apar]inând Muzeului Societ`]ii Ardelene a
Carpa]ilor, muzeu întemeiat în 1895 pe baza colec]iei lui
Emil Sigerus (500 de obiecte cuprinzând ceramic`, textile
[i cositoare) 7 Pentru perioada de început sunt demne de
men]ionat [i dona]iile lui Iulius Bielz ([ef al Muzeului
Brukenthal) [i ale Helenei Schlandt, din Bra[ov, în total
aproximativ 760 de obiecte (ceramic`, textile, lemn,
plan[e, desene, modele de broderii) 8 . La toate acestea se
adaug` valoroasa colec]ie de obiecte extraeuropene a
Muzeului Societ`]ii Ardelene de {tiin]e Naturale - Sibiu,
societate fondat` în anul 1848 [i înglobat`, în 1959,
aceleia[i sec]ii de etnografie [i art` popular`.
În acest mod, precum [i în urma campaniilor de
cercetare ini]iate de Cornel Irimie, patrimoniul este
diversificat, num`rul obiectelor ajungând, la 1 ianuarie
1966, la cifra de 20275 piese, marcându-se astfel
excep]ionala sa dinamic`, dac` avem în vedere faptul c` în
1949 se înregistrau doar 6740 de obiecte 9 . Completarea
sistematic` a colec]iilor a fost un deziderat primordial, atât
pentru conducerea Muzeului „Asocia]iunii”, cât [i pentru
cea a Sec]iei de etnografie [i art` popular` a Muzeului
Brukenthal [i este în continuare pentru conducerea
Complexului Na]ional Muzeal “ASTRA”. Trezorier al
bunurilor patrimoniale mo[tenite de la Muzeul Asocia]iunii
(9002 obiecte), Muzeul Civiliza]iei Transilvane „ASTRA”,
constituit în 1993, în cadrul Complexului Na]ional Muzeal
„ASTRA”, [i-a îmbog`]it, colec]iile an de an, ajungând în
prezent la un num`r de 33729 bunuri de patrimoniu.
Întreaga activitate a Muzeului faciliteaz` transmiterea c`tre
genera]iile viitoare a mesajului astrist, acela de prezervare
[i valorificare, pe plan superior, a patrimoniului na]ional.
Referindu-ne în special la colec]ia de obiecte de art`
popular` din lemn, os, metal, putem preciza c` între anii
1952-1966 aceasta înregistreaz` o cre[tere de la 1160 la
2042 de piese 10 . Ast`zi, în cadrul Muzeului Civiliza]iei
Transilvane „ASTRA”, cuprinde aproximativ 3900 de
obiecte, dintre care 3636 sunt din lemn, specifice mai ales
zonei transilv`nene. Ele fiind o dovad` clar` c`, înc` din
cele mai vechi timpuri, creatorul popular nu numai c` [i-a
perfec]ionat uneltele de munc` [i obiectele de uz personal,
dar le-a [i înfrumuse]at, transformându-le în obiecte de
art`Ḋin multitudinea de piese lucrate în lemn, se remarc`
cele aproximativ 300 de furci de tors, cu forme deosebite
de la o zon` la alta, al c`ror decor prezint` adev`rate
compozi]ii realizate cu cea mai mare [tiin]` a regulilor
decorative. Al`turi de furcile române[ti, colec]ia cuprinde
[i furci s`se[ti, înalte, cu scauna[ sau cu talp` lung` [i
pictate pestri] cu motive florale.
În confec]ionarea furcilor de tors, me[terii populari au
reu[it s` valorifice calit`]ile plastice ale diferitelor esen]e
100

2 3 4
1
lemnoase: brad, fag, frasin, paltin, alun, mesteac`n,
folosind tehnici precum: crestarea, cioplirea, incizia,
traforarea, pirogravarea, colorarea, etc. “Fiecare lemn are
tainele lui, pe care nu le dezv`luie decât celui care îl
îndr`ge[te cu adev`rat”, spunea un b`trân, pasionat de
sculptura în lemn, din Hobi]a lui Constantin Brâncu[i 11 .
Tipologia furcilor de tors
Diferitele forme de furci au luat na[tere [i s-au men]inut
în strâns` leg`tur` cu clima [i anotimpul obi[nuit al torsului
(dac` se poate lucra [i afar` ori numai în cas`), cu modul de
trai [i rolul femeilor în gospod`ria tradi]ional` (femeia, pe
lâng` tors, mai trebuie s` vegheze [i gospod`ria sau
p`scutul animalelor), precum [i cu leg`turile interetnice [i
interzonale. În colec]ia Muzeului sibian se întâlnesc
urm`toarele tipuri [i variante principale de furci:
A. Furca de brâu - reprezentativ` pentru românii de
pretutindeni, are cca. 80-130 cm. lungime. Pentru c` se
purta sub brâu, se putea toarce nu numai în cas`, ci [i în
timpul deplas`rii pe drum sau pe câmp, atunci când se
supravegheau animalele. Româncele din Transilvania n-au
renun]at la furcile de brâu, de[i, în unele sate au convie]uit,
secole de-a rândul, cu maghiarii ori cu sa[ii, c`rora le erau
caracteristice furcile lungi cu talp` sau cu sc`una[. Este
adev`rat, îns`, c` sub influen]a acestora, au fost adoptate,
câteodat`, forme de tranzi]ie c`tre furcile lungi (f`r` talp`,
cu talp` mic` ori cu sc`una[), care se ]ineau fie în brâu, fie
între genunchi.
Dac` este analizat` din punct de vedere al formei, se
constat` c` furca de brâu a cunoscut numeroase solu]ii de
concretizare:
- furca simpl`, rotund` [i cu tija în form` de suli]` - a
fost r`spândit` în toat` ]ara, dar tradi]ia întrebuin]`rii ei s-a
p`strat mai bine în zonele de câmpie [i în cele deluroase ale
Olteniei, Munteniei [i Moldovei. De regul`, prezint` pu]ine
ornamente, dar în Maramure[, }ara L`pu[ului, }ara
Ha]egului, Caransebe[, M`rginimea Sibiului s-au înregistrat
exemplare bogat ornamentate.
- furca cu tij` rotund` [i coarne din crengi naturale -
utilizat` mai frecvent în Banat, dar [i în }ara Ha]egului,
}ara F`g`ra[ului, Zona Câmpulung-Muscel.
- furca cu coarne pline cioplite din aceea[i bucat` de
lemn cu tija - era întâlnit` îndeosebi în sudul [i sud-vestul
Transilvaniei, în nordul Munteniei [i al Olteniei (foto 5).
- furca cu coarne l`t`re]e introduse la mijlocul tijei - a
predominat în Banat, în }ara Ha]egului, Valea Jiului [i în
M`rginimea Sibiului (foto 3).
- furca cu dou` fe]e [i cu mijlocul ca un cerc, ca o inim`
sau ca o lir` lat`, cioplit` din aceea[i bucat` cu tija - a fost
prezent` în Cara[ Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedin]i [i
în M`rginimea Sibiului (foto 2).
- furca cu aripi - caracteristic` M`rginimii Sibiului,
Hunedoarei, zonei premontane a jude]ului Alba [i nordului
Olteniei (foto 4).
- furca cu “m`r” sau cu roat` - s-a întrebuin]at în special
în Moldova [i în Muntenia, mai rar în Transilvania (doar în
sud-est) sau în Banat (foto 7).
- furca cu tija plat`, de forma unei scândurele lungi cu
marginile adânc crestate pe unele por]iuni [i cu suprafa]a
acoperit` aproape în întregime de variate ornamente - a fost
larg r`spândit` în satele din Mun]ii Apuseni (foto 1).
- furca executat` la strung, cu ornamente circulare sau
spiralate bine reliefate [i cu benzi de culori pe unele
por]iuni ale tijei - s-a întrebuin]at în toat` ]ara , în regiunile
de câmpie [i în cele deluroase. Ea a de]inut mult` vreme
întâietate în utilizare 12 .
B. Furca cu talp` lung` sau cu sc`una[, specific`
popula]iei s`se[ti [i maghiare din Transilvania (foto 8).
C. Furca lung` care se fixa în cas` (între podea [i tavan)
sau care se ]inea între genunchi. Era întrebuin]at` sporadic
în nord-vestul Moldovei [i, mai des în nordul [i vestul
Transilvaniei (foto 6).
101

5 6 7
8
Ornamentica furcilor de tors
Furcile de tors române[ti se definesc nu numai prin
diversitatea formelor, ci [i printr-o ornamentic` bogat` [i
variat`, executat` cu gust estetic [i cu migal`. Izvorul
acestor ornamente trebuie c`utat pe de o parte în aspira]ia
general` spre frumos a românilor, iar pe alt` parte în
dorin]a creatorilor populari de a înf`ptui mereu ceva nou
care s` se impun` cu pregnan]` judec`]ii estetice a ob[tei
s`te[ti. În ceea ce prive[te motivele decorative imortalizate
pe furci, se deta[eaz`, ca prezen]`, cele geometrice: p`trate,
romburi, dreptunghiuri, trapeze, X-uri, linii drepte, oblice,
orizontale sau verticale, zig-zaguri, “unda apei”, “dintele
de lup”.
Cu mare regularitate apar [i alte motive cu semnifica]ii
str`vechi - mai ales pe furcile cu aripi sau pe cele cu tij`
plat` - reprezent`ri cosmice (rozeta, cercul, vârtejul, roata
etc.), “pomul vie]ii” (frunza [i creanga bradului), “coarnele
berbecului”, “brâurile în relief” etc. Se adaug` motivele
fitomorfe (flori, frunze, ciorchini de struguri), avimorfe,
antropomorfe [i zoomorfe, redate de regul` stilizat. Nu este
de neglijat, prezen]a inscrip]iilor – fie ini]ialele numelui
me[terului sau numele celei c`reia i se d`ruia, fie data
lucr`rii - prezente pe unele furci din Transilvania.
Cornel Irimie afirma c` motivele decorative, întâlnite
pe furcile de tors, constituie “un limbaj prin care ni se
transmite mesajul unor simboluri vechi, de multe sute sau
chiar mii de ani, al c`ror în]eles s-a pierdut aproape
complet, dar care s-au perpetuat prin zeci [i sute de
genera]ii, ca elemente decorative” 13 . Accentuarea efectului
artistic al motivelor ornamentale de pe furci se realizeaz`
prin gruparea în registre verticale [i orizontale,
respectându-se principiile repeti]iei, alternan]ei [i simetriei.
La unele furci registrul ornamental este mai înc`rcat [i
dezvoltat îndeosebi pe orizontal`. La altele se remarc`
tendin]a spre verticalism [i au un decor mai aerat. In cazul
furcilor cu aripi avem de-a face cu o compozi]ie structurat`
dual din elemente ornamentale identice, dispuse perfect
simetric la dreapta [i la stânga axului central vertical, pe
suprafa]a c`ruia se repet` fie un singur motiv, fie o
succesiune ritmic` de dou` sau mai multe motive.
Înainte de decorare, în unele zone ale Transilvaniei
furca se afuma ori se colora cu anilin` ca s` se accentueze
contrastul dintre brunul închis al fondului [i albul
crest`turii. De pe la sfâr[itul secolului al XIX-lea a început
s` se practice în M`rginimea Sibiului [i colorarea
suprafe]elor decorate 14 .
O aten]ie deosebit` acord` diversit`]ii morfologice [i
ornamentale a furcilor de tors Dimitrie Com[a, în al s`u
„Album de crest`turi în lemn”, ap`rut la Sibiu în 1909 15 .
Din cele 243 de piese ce au fost reproduse în album, 113
sunt furci de tors, adunate din aproape toate zonele
Transilvaniei [i clasificate de autor în: furci „simple”, „cu
coarne”, „încrestate”, „pictate”, „încrestate [i pictate”.
Simbolistica furcilor de tors
Având o mare varietate de forme dup` arii de cultur`,
popoare [i zone etnografice, furca de tors este [i purt`toare
de multiple simboluri [i func]ii magice. Înc` din
Antichitate, era un atribut al zei]ei Athena, un simbol al
meseriilor domestice, al îndeletnicirilor feminine [i o
emblem` a femeii. Apropiat` de fus, furca de tors
simbolizeaz` [i derularea zilelor, firul genera]iilor, timpul
care trece în mod inexorabil 16 .
În spa]iul etnografic românesc, de-a lungul timpului,
furcile de tors cele mai m`iestrit decorate, au constituit [i
expresia afec]iunii deosebite pe care executan]ii lor o nutreau
fa]` de ,, alesele inimilor,,. Pentru câ[tigarea dragostei
fetei iubite [i pentru exprimarea propriilor sentimente se
înscria [i oferirea în dar a unei furci de tors, cât mai original
[i mai artistic ornamentat`, iar acceptarea cadoului
reprezenta, de obicei, un gest cu valoare de logodn`.
102

În unele locuri, fata primea în dar o furc` de tors când
intra pentru prima dat` în hor`. De exemplu, în satul Z`bala
(jud. Covasna) exista obiceiul ca fetele ajunse în pragul
m`riti[ului s` fie ”b`gate-n hor`” numai de feciorii
coborâ]i de la stân` în ziua de “Sântilie” [i, potrivit
rânduielilor str`vechi, cel ce-[i “b`ga dr`gu]a-n joc”
trebuia s`-i d`ruiasc` o furc` de tors sculptat` cu
des`vâr[it` m`iestrie 17 .
Furca de tors este strâns legat` [i de riturile de ini]iere
feminin`, fiind inclus` în ceremonialul de nunt` [i privit`
ca un simbol al conjunc]iei contrariilor (masculinfeminin)
18 . Tot acestei unelte i se atribuie [i propriet`]i
magice în stimularea recoltelor sau în influen]area unor
fenomene meteorologice. Între Cr`ciun [i Boboteaz` furca
nu trebuia s` fie l`sat` goal` c`ci nu va rodi cânepa 19 . De
asemenea, femeile aveau interdic]ia de a ie[i cu furca de
tors în timpul coacerii grâului, cre[terii fânului sau s`
umble cu ea în afara casei: “când iese înaintea unui b`rbat
vreo femeie cu furca torcând, sau de se duce cu furca la
niscaiva muncitori cari lucreaz` pe câmp, în acea zi, va
merge acelor lucr`tori r`u, vor da pagub`, fiind cobitoare
rea” 20 . În leg`tur` cu aceasta, J. Fraser credea c` motivul ar
fi acela c` r`sucirea fusului ar face s` se r`suceasc` [i
tulpinele grâului, îns` explicatia pare a fii una mai
complex`, ea rezultând din omologarea sem`natului [i
cre[terii plantelor cu actul sexual 21 .
Exista [i obiceiul de a se rupe furca având [i acest gest
o semnifica]ie aparte în func]ie de momentul în care era
executat. Astfel, în unele p`r]i ale Transilvaniei, înainte de
l`satul secului (postul Pa[telui), feciorii rupeau furcile de
tors ale fetelor. Probabil, prin acest act, fetele, consim]ind
la ruperea furcilor, acceptau [i ruperea “leg`turilor premaritale”
cu autorul furcii sacrificate 22 .
În Banat, ruperea furcii o f`cea, la înmormântarea so-
]iei, so]ul r`mas în via]`, într-un ritualul ce semnifica asumarea
obliga]iei de castitate: “în satele din Banat, dac`
moare o femeie m`ritat`, când o scot afar` din cas`, b`rbatul
s`u iese îndat` dup` sicriu cu p`l`ria în cap [i cu furca
ei de tors în mân`, în curte, b`rbatul frânge de genunchi
furca muierii, o arunc` peste cas`, iar p`l`ria o pune în
cui” 23 .
Pentru c` erau expuse aprecierii comunit`]ii s`te[ti
(îndeosebi la [ez`tori), furcile de tors constituiau - prin
bog`]ia, frumuse]ea [i ineditul ornamenticii - [i un semn al
prestigiului social de care se bucurau posesoarele lor.
De-a lungul timpului, furcile de tors ce se afl` ast`zi în
colec]ia Muzeului Civiliza]iei Transilvane „ASTRA” au
fost prezente în numeroase expozi]ii atât în ]ar` cât si peste
hotare. Ultima dintre ele -Furca de tors – simbol [i unealt`
- organizat` de colectivul amintitului muzeu [i vernisat` la
22 octombrie 2004, a fost dedicat` în întregime furcii de
tors, reliefând triplul s`u rol: de unealt`, de simbol [i, nu în
ultimul rând, datorit` m`iestriei cu care a fost ornamentat`,
de obiect de art` popular`.
Simona Maria CURSARU
Legenda ilustra]iilor:
Furci de tors din:
1. - Hunedoara
- Vâlcelele Rele, Hunedoara
- Hunedoara
2. - Streiu, Hunedoara
- Ha]eg, Hunedoara
- Vâlcelele Rele, Hunedoara
- Hunedoara
3. - Livezeni, Hunedoara
- Jina, Sibiu
- R`[inari, Sibiu
4. - Jina, Sibiu
- Poiana Sibiului, Sibiu
- M`rtinia, Hunedoara
5. - Livezeni, Hunedoara
- Or`[tioara, Hunedoara
- Livezeni, Hunedoara
6. - Hunedoara
- S`li[te, Sibiu
- Hunedoara
- Codlea, Bra[ov
7. - Corbu, Bac`u
- Nistore[ti, Vrancea
- Corbu, Bac`u
8. - Furc` de tors cu talp`, s`seasc`, Transilvania
- Furc` de tors cu sc`una[, s`seasc`, Saschiz, Mure[
NOTE:
1 Cornel Irimie, Profilul, cre[terea [i valorificarea colec]iilor de
etnografie [i art` popular`, în Studii [i comunic`ri, Muzeul
Brukenthal 1817-1967, vol 13, Sibiu, 1967, p.63
2 Viorel Cucu, Aspecte ale activit`]ii lui Octavian C. T`sl`uanu la
,,ASTRA,, în Revista Transilvania, nr.8, 1977, anul VI, Sibiu, p.42
3 ibidem, p.43
4 la 11 noiembrie 1909 Muzeul se redeschide, dup` ce câteva luni
fusese inchis pentru organizarea inventarierii catalog`rii [i structur`rii
materialului , timp în care activitatea de colectare a fost amplificat`.
5 Ana Grama, Începuturile etnomuzeografiei române[ti transilvane.
Muzeul ,,Asocia]iunii“ pân` în anul 1913, în Muzeul ASTRA 1905-
2000, Sibiu, 2002, p.107.
6 Ibidem, p.107
7 Cornelia Gangolea, Sec]ia de art` popular` a Muzeului Brukenthal
1956-1990, în Muzeul ASTRA 1905-2000, Sibiu, 2002, p.246
8 Ibidem, p.246-248.
9 Cornel Irimie, op. cit., p.64
10 ibidem
11 Gh. Pavelescu, Furca de tors, unealt`, obiect de art` [i simbol, în
Istorie [i tradi]ie în spa]iul românesc, Sibiu, 1995, p. 48.
12 Gh. Iordache, Ocupa]ii tradi]ionale pe teritoriul României, vol. 4,
Ed. “Scrisul românesc”, Craiova, 1996, p. 200.
13 Cornel Irimie, Despre arta lemnului, p. 9.
14 Gh. Iordache, op. cit, p. 201.
15 Reeditat de revista Transilvania sub titlul Din ornamentica
român`. ,,Crest`turi în lemn“, Sibiu, 1979
16 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dic]ionar de simboluri, vol. 2,
Ed. Artemis, Bucure[ti, 1995, p. 78.
17 Ion Ghinoiu, Vârstele timpului, Ed. Meridiane, Bucure[ti, 1988,
p. 245.
18 Ivan Evseev, Dic]ionar de magie, demonologie [i mitologie
româneasc`, Ed.Amarcord, Timi[oara,1997, p. 151.
19 Take Papahagi, Mic dic]ionar folkloric, p. 259.
20 A. Gorovei, Credin]e [i supersti]ii ale poporului român, Ed.”Grai
[i suflet-Cultura na]ional`”, Bucure[ti, 1995, p.96.
21 Ivan Evseev, op. cit., p. 152.
22 Gh. Pavelescu, op. cit., p 49
23 S. Fl. Marian, Înmormântarea la români, Ed. „Grai [i suflet-
Cultura na]ional`”, Bucure[ti, 1995, p. 266.
103