De obicei la <strong>Augsburg</strong> 32
Știri din piața auto Specialiștii ne spun de ce sunt mai bune anvelopele de iarnă Deși presupun un efort financiar ceva mai mare și inconvenientul de a fi nevoit să treci cel puțin de două ori pe an pe la un service auto, cauciucurile de iarnă sunt net superioare din punct de vedere al performanței celor all-seasons. Lucru deja cunoscut de majoritatea conducătorilor auto, anvelopele de iarnă cresc siguranța rutieră, îmbunătățind frânarea, tracțiunea și manevrabilitatea vehiculului, comparativ cu anvelopele de vară sau all-seasons. Pentru a îmbunătăți tracțiunea și manevrabilitatea autovehiculului, anvelopele de iarnă sunt prevăzute cu lamele care acționează ca niște "gheare" care se înfig în zăpadă. Așadar, pentru siguranță, confort și bani scutiți pe termen mediu, în sezonul rece ar trebui folosite cauciucurile de iarnă. Acestea se montează în momentul în care temperatura minimă și constantă ajunge la sub 5-7 grade Celsius. (Curierul Național, 19 octombrie) România, pe locul 17 în UE la înmatriculări auto în primele 9 luni ale anului Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a scăzut cu 7,8% în primele nouă luni ale anului, la 57.455 de unități, în timp ce, în luna septembrie, indicatorul a crescut cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 8.435 de mașini, potrivit datelor prezentate marți de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate anterior pe plan local de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor. Astfel, piața auto românească a înregistrat în septembrie a cincea creștere din UE, însă cele patru piețe cu cele mai puternice evoluții, Letonia, Lituania, Estonia și, respectiv, Bulgaria au avut înmatriculări de sub 2.000 de autoturisme fiecare în perioada analizată. După primele nouă luni ale anului trecut, piața autohtonă era tot pe locul 17 în UE după numărul înmatriculărilor de autoturisme noi și a încheiat 2010 pe locul 18. România era, în 2007, la apogeul perioadei de expansiune economică, a opta piața auto din Europa. România este a 7-a țară în UE ca populație și ocupă penultima poziție după venitul mediu pe locuitor, devansând Bulgaria. (Mediafax, 18 octombrie) Volvo lansează modelul hibrid ce consumă doar 2 litri de motorină Volvo a anunțat că va începe de anul viitor comercializarea modelului său hibrid reîncărcabil Volvo V60, prezentat prima oară la Salonul Auto de la Geneva, în martie. Noul model oferă 285 CP, dar consumă în medie doar 1,9 litri/100 km. Noul Volvo V60 Plug-In Hybrid este rezultatul parteneriatului făcut în 2007 între Volvo și furnizorul de energie Vattenfall, iar producătorul auto suedez spune că este primul hibrid reîncărcabil cu motor diesel-electric. Modelul, prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva, are un sistem de propulsie hibrid format dintr-un motor turbodiesel de 2.4 litri ce produce 215 CP și unul electric ce dezvoltă 70 CP. Volvo V60 cu motor diesel are un preț de pornire de 29.650 Euro (în Germania). Cu toate acestea, compania a calculat că pentru combustibil costurile vor fi la o treime comparativ cu o versiune standard V60. (Informații Auto, 20 octombrie) BMW Group încă o dată lider în dezvoltare durabilă BMW Group a obținut cea mai bună performanță din istoria companiei în clasamentul Carbon Disclosure Project (CDP), dat publicității în această toamnă. În ierarhia CDP Global 500, BMW Group este constructorul auto numărul 1. Cu un total de 96 de puncte dintr-un maxim posibil de 100 de puncte, compania a fost prezentă atât în Carbon Disclosure Leadership Index (CDLI), cât și în Carbon Performance Leadership Index (CPLI). Dr. Norbert Reithofer, președinte al Consiliului Director al BMW AG, a declarat: "Strategia grupului pe care o avem în privința dezvoltării durabile se bazează pe trei principii: responsabilitate corporate economică, de mediu și socială. Carbon Disclosure Project (CDP) este o organizație internațională nonprofit care deține cea mai mare bază de date la nivel mondial cu informații ale companiilor privind principalii indicatori de impact asupra mediului. (Informații Auto, 19 octombrie) 33