Efrem Athonitul - Despre credinta si mantuire.pdf

* Să nu lăsăm mintea noastră să rătăcească fără scop. Să-i dăm de lucru numele lui Hristos şi al
Maicii Domnului. Să cugetăm la moarte, la Judecată, la cum să facem binele, la cum să-L mulŃumim pe
Dumnezeu... De vreme ce microbii umblă şi ne molipsesc cu gânduri rele, noi să ne apărăm cu
rugăciunea:
Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă; Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă; Doamne Iisuse
Hristoase, mântuieşte-mă.
Rugându-ne, asigurăm sufletul nostru, îl păstrăm sănătos, curat şi pregătit.
* Moartea este înfricoşătoare, nu am gustat-o şi nu o ştim. Când va veni, nu vom putea mărturisi
despre ea, doar o vom îndura... De aceea îl vedem pe muribund cum înghite, lăcrimează şi are privirea
înceŃoşată. Nu are contact cu cele de lângă el şi vede alte lucruri... Prin această moarte vom trece cu toŃii.
Să ne pregătim deci să înfruntăm moartea conştient, să nu ne acuze conştiinŃa, şi să avem şi fapte bune să
punem în balanŃă.
* Când omul este pregătit, înfruntă moartea înfricoşătoare cu leacul nădejdii, cu uşurarea conştiinŃei.
Acestea vin şi îndulcesc chinul şi frica, şi dau curaj neliniştii sale.
* Trebuie să ne dăm seama că lumea este deşertăciune şi că plecăm cu adevărat în viaŃa veşnică. Ne
aşteaptă o altă lume, duhovnicească, veşnică, sfântă. Aici toate sunt mincinoase. Cel care merge acolo nu
vrea să se mai întoarcă nicicând înapoi.
40