actualitatea muzicală - UCMR

Întâmplări din trecut
Un lăutar român,
spectator la Oedipe
(Paris,1937)
Viorel COSMA
Premiera absolută a tragediei lirice Oedipe pe
scena Operei Mari din Paris (13 martie 1936) a stârnit un
imens interes în rândurile intelectualilor şi muzicienilor de
la Bucureşti, care s-au grăbit să asculte la telefon sau la
radio, transmisia memorabilului spectacol enescian. Ştim
precis că la repetiŃia generală cu public din Capitala
FranŃei compozitorul a oferit invitaŃii personale vărului
Taraful Grigoraş Dinicu
său, compozitorul George Cosmovici, criticului muzical
Emil D. Fagure şi compozitorului Leon Klepper. Din presa
bucureşteană am aflat că printre auditorii la radio s-au
numărat Cella Delavrancea („Le Moment”, 14 martie
1936), Mihail Jora („DimineaŃa”, 16 martie 1936), C.C.
Nottara („Adevărul”, 17 martie 1936), dar şi Ion Nonna
Ottescu, Nicolae Titulescu, Liviu Rebreanu, dr. Constantin
Angelescu, Adrian Maniu, Emanoil Ciomac, Constantin
Rădulescu-Motru, Constantin Lazăr, Dimitrie Dinicu, Filip
Lazăr, Nicolae Iorga ş.a. Nu cunoaştem însă nici până
astăzi numele muzicienilor români care s-au aflat în sala
Operei Mari la istorica premieră enesciană. Totuşi, a
existat un lăutar român, prezent în Capitala FranŃei cu
ocazia „ExpoziŃiei internaŃionale” de la Paris (1937), care
a participat la reluarea operei „Oedipe”, acordând chiar şi
un interviu, publicat în revista bucureşteană Rampa din
ianuarie 1938: Grigoraş Dinicu !
Ziaristul B. Zaharia a rămas surprins de „ospitalitatea
şi curtoazia” lăutarului, de „bogăŃia cunoştinŃelor şi
amintirilor” care au făcut ca interviul, apărut cu titlul „De
vorbă cu Grigoraş Dinicu”, să meargă ca pe roate. Fostul
ministru al InstrucŃiunii Publice, Dimitrie Gusti, a stăruit pe
lângă oficialităŃile de la Bucureşti ca România să fie
reprezentată la „ExpoziŃia internaŃională” de la Paris de
doi mari lăutari: Grigoraş Dinicu şi Fănică Luca. Trimis în
prospectare când pavilioanele Ńării noastre nu erau încă
terminate, Grigoraş Dinicu a văzut afişul cu reluarea
operei Oedipe. Şi fiindcă avea timp liber – mărturiseşte
autorul Horei staccato – „Am profitat de faptul că se
reprezenta Oedipe de George Enescu şi m-am dus să-l
ascult. Am citit, evident, mult relativ la această uriaşă
operă a genialului nostru compozitor şi, deşi ştiam ce
poate un Enescu, mărturisesc că nu m-am aşteptat la o
asemenea realizare. Magnific, încântător! Nu găsesc
suficiente cuvinte să pot cuprinde formidabila realizare
muzicală a maestrului George Enescu. Spun, pe drept
cuvânt, că cei care nu au auzit-o până acum, au pierdut
mult. Eu – cel puŃin – şi azi nu mă pot dezlega de vraja
muzicii lui Enescu. Oedipe a fost singurul spectacol pe
care am avut ocazia să-l văd. Timpul liber a fost foarte
scurt...”
Gestul lui Grigoraş Dinicu de a rezista oricărui alt
spectacol parizian spre a participa la unicul spectacol cu
tragedia lirico-dramatică a lui Enescu, rămâne pe cât de
emoŃionant, pe atât de semnificativ. Între lăutar şi maestru
exista o relaŃie profesională puŃin cunoscută, bazată pe o
prietenie îndelungată între familia Dinicilor şi George
Enescu. Încă de la absolvirea Conservatorului (1906),
Grigoraş Dinicu a cântat sub bagheta maestrului în
Orchestra Ministerului InstrucŃiunii Publice când s-a lansat
la Arenele Romane Imnul jubiliar dedicat Regelui Carol I.
Au urmat repetate recepŃii, dineuri de gală, serate la
Palatul Regal, unde taraful lui Grigoraş a avut ocazia să
se întâlnească cu Enescu. Când Societatea
Compozitorilor Români a organizat la restaurantul Suzana
(în 1936) sărbătorirea împlinirii celor 55 de ani de viaŃă ai
marelui nostru compozitor, eveniment ce a coincis şi cu
triumfalul succes al
premierei operei
Oedipe de la Paris, tot
formaŃia lui Grigoraş
Dinicu a fost chemată
să întreŃină atmosfera
de prietenie a
muzicienilor bucureşteni.
Lăutarul i-a
cântat la ureche tot
repertoriul care ştia
că-i face plăcere lui
Enescu. S-a vorbit mult
la adunarea festivă de
la Suzana despre
Oedipe, încât Grigoraş
abia a aşteptat
momentul să
urmărească „pe viu” spectacolul de la Opera Mare.
„Am citit mult relativ la această uriaşă operă a
genialului nostru compozitor” - a mărturisit Dinicu în
interviul acordat revistei Rampa. Când şi unde a citit
lăutarul despre Oedipe Greu de spus, dar în cercul
Conservatorului Pro-Arte, unde era concert-maestrul
orchestrei, în compania lui Emanoil Ciomac şi a lui
George Cocea desigur că a aflat multe detalii despre
capodopera enesciană. Ecourile premierei din 13 martie
1936 în cercul profesioniştilor bucureşteni ai artei
sunetelor i-au stârnit lăutarului curiozitatea, astfel că
prezenŃa sa la spectacolul parizian s-a transformat,
dintr-o inedită şi bizară întâmplare, într-un singular episod
de istorie a muzicii româneşti.
10 ACTUALITATEA MUZICALĂNr. 12 Decembrie 2009