PORTUL POPULAR DIN VALCEA - Doctorate ULBS

PORTUL POPULAR DIN VALCEA
( REZUMAT)
MOTTO :
,, Traditia inseamna pastrarea intru spirit a ceea ce a fost bun in trecut”
Un studiu etnologic cu privire la portul popular valcean constituie un
aspect prioritar , atat datorita rolului pe care il are Valcea de spatiu tampon
intre Transilvania , Muntenia si Oltenia ( vizibil si in influenta asupra
portului popular) , cat si datorita faptului ca nu exista decat o singura lucrare
care abordeaza printre altele si portul popular din Valcea .
Ideea de concepere a acestei lucrari este un studiu etnologic , plecand
de la coordonatele geografice si etnografice ale judetului Valcea, si
continuand cu tipologia zonala a costumului popular valcean , avand la baza
atat cercetari de teren cat si piese de port ( aproximativ 2500) aflate in
colectia Muzeului Satului Valcean .
Tema abordata ,,Portul popular din Valcea” se constituie intr­un
subiect de actualitate in conditiile in care inca mai intalnim in unele comune
momente in care taranul roman imbraca costumul popular. Existenta unei
lucrari de acest tip e o necessitate, pe de o parte pentru ca subiectul a fost
insuficient cercetat iar pe de alta pentru ca singura lucrare dedicata valorilor

artei populare valcene, si implicit portului popular valcean, dateaza din
1972.
Lucrarea este structurata pe sase capitole, fiind insotita de o bibliografie
generala si anexa cuprinzand chestionarul utilizat la cercetarile de teren ,
dosarul informatorilor si harta zonelor etnografice .
Primul capitol, dedicat introducerii este structurat pe doua
subcapitole: ,, Istoriografia temei”, dedicat cercetarilor in domeniu din
secolul XX si ,,Specificul costumului popular valcean in raport cu costumul
popular romanesc”.
In secolul XX primul care acorda importanta artei populare romanesti
este George Oprescu. Acesta, in 1922 in lucrarea ,,Arta taraneasca la
romani” , in capitolul dedicat costumului popular, ofera informatii
referitoare la Valcea , dar acestea sunt sumare si generale .
Importanta pentru fondul imagistic este lucratea lui Tache Papahagi ,
publicata in 1934 , ,,Images d’ethnographie roumaine”, imagini din zona
Horezu , a M­rii Bistrita, Vaideeni , Babeni . In general aceste fotografii nu
sunt insotite de comentarii de analiza a portului ci doar de localizare a
fotografiei .
Cea mai veche carte care abordeaza mai amanuntit printre altele si
costumul popular din Valcea este cea a lui G.T. Niculescu­ Varone
,,Costumele nationale din Romania intregita”.
In 1972 la Rm.Valcea apare singura lucrare dedicata acestui judet.
Volumul ,,Arta populara din Valcea”, semnat de Georgeta Stoica, Elena
Secosan, Ion Vladutiu, Paul Petrescu, in capitolul dedicat portului popular
analizeaza descriptiv piesele, fara accent pe analiza portului popular pe
zone si subzone etnografice , pe valoarea istorica , sociala si economica a
costumului . Un lucru pozitiv al lucrarii este ,,Catalogul motivelor

ornamentale intalnite in Valcea” , motiv pentru care in lucrarea mea nu am
acordat foarte mult spatiu acestui aspect .
Cel de­al doilea capitol , denumit ,,Valcea intre geografie si
etnografie” se imparte in doua subcapitole : ,,Caracteristicile geografice ale
judetului Valcea” si ,,Caracteristicile etnografice ale judetului Valcea”.
Primul subcapitol trateaza aspectele geografice referitoare la cadrul natural,
clima, relief, retea hidrografica, sol, vegetatie si fauna .
Judetul Valcea este situat in partea central – sudica a Republicii
Romania, fiind situat in bazinul mijlociu al raului Olt. Teritoriul este
strabatut de paralela de 45° (latitudine nordica 45°35’27” – punct extrem
Rau Vadului , comuna Caineni si latitudine sudica 44°29’30”­ punct extrem
satul Oltetani, comuna Lalosu ) . Este intersectat de meridianul de 24°
longitudine estica ( intre 23°37’ si 24°30’) avand ca axa Valea Oltului .
Suprafata judetului este de 5765 kilometri patrati reprezentand 2,42% din
suprafata tarii , avand o densitate de 75 de locuitori pe kilometru patrat . Este
impartit in urmatoarele unitati administrativ – teritoriale : 2 municipii (
Rm.Valcea – resedinta judetului si Dragasani) , 8 orase ( Brezoi, Baile
Govora, Baile Olanesti, Calimanesti, Horezu, Ocnele Mari, Babeni, Balcesti)
si 75 de comune.
Cel de­al doilea subcapitol urmareste relevarea unor elemente ce tin de
arhitectura taraneasca, de tipuri de asezari, de obiceiuri si ocupatii
traditionale, aspecte care influenteaza evolutia costumului popular .Tot aici
sunt definite spatiile geografice ale zonelor si subzonelor etnografice
valcene. Delimitarea acestora are la baza influenta provinciilor istorice
vecine. In consecinta am stabilit pe teritoriul judetului Valcea 2 zone
etnografice : zona Lovistea si zona Valcea .

Zona etnografica Lovistea ( Tara Lovistei) se constituie intr­un areal
aparte , pe de o parte datorita vechimii istoriei sale, iar pe de alta datorita
specificului montan al zonei .Este aparata de Muntii Fagarasului , Lotrului si
Capatanii, fiind strabatuta de cursul Oltului , la rasarit se afla depresiunea
intracarpatica Titesti iar la apus depresiunea Brezoi .
Vecinatatea directa cu zona muntoasa a Sibiului si Argesului, a
imprimat acestui spatiu un caracter aparte. Aceasta civilizatie a ,, oamenilor
de la munte” s­a pastrat infinit mai bine decat oricare alta, pe de o parte
datorita faptului ca este mai izolata de restul comunitatii , dar si pentru ca
oamenii de aici au stiut sa nu renunte prea usor la traditii , port si obiceiuri .
Zona etnografica Valcea incorporeaza restul judetului . Si aici,
analizand din prisma influentelor pe care judetele vecine ( Gorj, Dolj, Olt,
Arges ) le­au avut asupra acestui spatiu , distingem mai multe subzone sau
arii specifice :
­ Subzona ( aria) de nord , incepe in partea de nord de la Masivul Cozia,
coborand in sud pana in dreptul orasului Rm.Valcea . Limita vestica se afla
deasupra comunei Vaideeni , iar cea estica la raul Olt .
­ Subzona ( aria) de centru , corespunde depresiunii Horezu , in nord
este limitata de comunele Vaideeni, Costesti, Pausesti­ Maglasi ; in sud de
comunele Sirineasa si Lapusata ; in est de raul Olt iar in vest de comunele
Slatioara si Copaceni .
­ Subzona de sud este delimitate in nord de comunele Lapusata si
Pesceana , in sud de judetele Dolj si Olt ; in vest de comunele Rosiile si
Tetoiu iar in est de raul Olt si mai jos de judetul Olt .
­ Subzona Valea Oltetului ( in vestul judetului) este limitata in nord de
comuna Mateesti , in sud de comuna Ghioroiu , in vest de judetul Gorj iar in

est de comunele Berbesti, Rosiile si Zatreni . Denumirea este data de raul
Oltet care strabate de sus in jos aria .
­ Subzona de la est de raul Olt este delimitata de Masivul Cozia ( in
nord ) – comuna Berislavesti, in sud de comuna Dragoesti, in vest de raul
Olt iar in est de judetul Arges si foarte putin din judetul Olt .
In stabilirea ariilor am avut in vedere impartirile administrativ –
teritoriale din 1925, 1950, 1964, 1968, 1981 , care au determinat influente in
evolutia costumului popular .
Capitolul trei, ,,Evolutia portului popular valcean” este structurat pe
doua subteme: ,,Evolutia istorica a costumului popular valcean” si
,,Evolutia artistica a costumului popular valcean”.
In subcapitolul dedicat evolutiei istorice a costumului popular urmaresc
aspecte legate de geneza costumului , de reprezentari votive, iconografice si
laice ale costumului taranesc precum si observatii ale calatorilor straini
alaturi de relatari din documente .
Referindu­se la portul popular romanesc , majoritatea cercetatorilor
considera ca punct de pornire portul ( costumul ) iliro­geto­dac , reconstituit
pe baza marturiilor arheologice ( Monumentul de la Adamclisi – la costumul
femeiesc similitudinea ar fi existenta catrintelor si a fotei , iar la cel
barbatesc caciula, camasa lunga si cioarecii .
Caracteristica pentru portul popular din Valcea, ca de altfel pentru toata
tara, este posibilitatea de periodizare in trei etape mai importante :
· Costumul din a IIa jumatate a secolului al XIX­lea, considerat ca
,,port traditional” – constituindu­se in faza cristalizata a acestui
fenomen de cultura
· Costumul din primele decenii ale secolului al XX­lea – apar deja
influente intre zone , renuntandu­se astfel la a se purta numai

ceva specific si apelandu­se la ,,imprumut” , fie din considerente
de ordin material , fie de estetic .
· Costumul din a IIa jumatate a secolului al XX­lea – acum
costumul popular traditional isi restrange tot mai mult aria
frecventei cotidiene propriu­ zise , fiind treptat scos din uz , dar
totodata se manifesta fenomenul de imbogatire a gamei
functionale si de sporire a atributelor sale artistice .
Cele mai vechi imagini ale portului popular romanesc sunt considerate
a fi doua miniaturi din Chronicon Pictum Vindobonense ( Cronica pictata de
la Viena­ 1358) , ilustrand relatarea bataliei de la Posada .
Analiza foilor de zestre apartinand unor fete din diferite categorii
sociale releva atat evolutia elementelor de costum popular cat si importanta
pe care o are starea materiala in intocmirea ei.
In privinta evolutiei artistice a costumului popular valcean , accentul
este pus pe materialele folosite in confectionarea costumului , pe tehnici de
realizare , ornamentare si cromatica a pieselor de port .
Daca materialele folosite sunt cele utilizate pe scara larga in toata tara :
canepa, inul, bumbacul, lana, pielea, parul de capra, si tehnicile de realizare
si ornamentare a pieselor se inscriu in tiparele prestabilite .
Camasa femeieasca de Valcea se incadreaza tipului I ,,carpatic” in timp
ce cea barbateasca apartine ,,poncho­ului” vertical , varianta A ( camasa
lunga cu clini laterali) . Dupa ce apar camasile barbatesti purtate cu fusta
separate , acestea se incadreaza variantei B ( se prind in talie adunate pe
,,ate”) . Prin influenta venita dinspre Tara Lovistei , este raspandita si
camasa barbateasca ,,cu barbure” , varianta D .

In categoria pieselor de port de la talie in jos, pantalonul barbatesc se
incadreaza tipului I , varianta A; iar la femei catrinta si zavelca sunt
incadrate tipului I, varianta A iar fota si valnicul varianta B .
Cu toata simplitatea croiului , anumite campuri ornamentale apareau cu
regularitate la camasile femeiesti , pana catre mijlocul sec. XX :
· ,,altita” – portiunea care incepe de la inaltimea umarului in jos si
care are o lungime de cca. 12­15 cm
· ,,incretul” – portiunea imediat urmatoare de cca. 4­6 cm
· ,,raurii” – cei de la maneca incep de la incret in jos
· ,,bratara” – bentita de la extremitatea manecii
· ,,pieptul iiei”
Ornamentele folosite pentru ,,covorul” camasii femeiesti de Valcea ca
si pentru alte piese de port popular se grupeaza din punct de vedere
morfologic in doua categorii distincte :
­ ornamente geometrice­ predominante
­ ornamente liber desenate
Cele mai bine reprezentate ornamente sunt cosmice, geomorfe,
zoomorfe, fitomorfe, skeomorfe , simbolice .
Tehnicile si motivele ornamentale cele mai frecvent utilizate pe camasi
si ii sunt : ,,sira pestelui”, ,,incheiat in lacrima” , ,,motiv prescura”, ,,motiv
trifoi stilizat” , ,,motiv in cruce”, ,,motiv marginasi” , ,,rauri infurciti”,
,,lucratura in pite”, ,,incret in pite” , ,,maruntai” in razboi, ,,trupasi pe poale”,
,,siruri”, ,,boboci”, ,,motivul lant”, ,,piezuri” , ,,incret cu rauri pe dos”, ,,rauri
pe dos”, ,,paianjen” .
In privinta cromaticii , culorile de baza , cel mai frecvent utilizate sunt
galbenul, negrul, rosu , verde si albastru , in diferite tonalitati , imbinate de

asa maniera incat sa incante ochiul oricui, fie el cunoscator sau doar
admirator al costumului popular. Daca in secolul XIX culorile erau obtinute
rudimentar , fiind naturale, in secolul XX , si mai ales dupa razboi , ele au
inceput sa fie cumparate din comert .
Portul popular romanesc se inscrie cu certitudine in sfera sacrului ,
impunandu­se prin incarcatura simbolica si conceptia estetica .Fiecare piesa
de port este create in idea de a pastra identitatea , dar si de a fi originala,
unica prin perceperea si redarea motivelor sau simbolurilor stravechi .
Fiecare generatie introduce in port, pe langa elementele vechi care
corespund obiceiurilor din batrani si elemente noi ,,dupa gustul zilei”.
Costumul popular a insotit in permanenta omul in diferite momente ale
vietii sale : din copilarie pana la batranete , la bine si la rau, la nunta si la
inmormantare , la lucru si la sarbatoare , fiind ,,constanta habituala” a
acestuia , adecvat insa momentului .
Limitele costumului popular se pot stabili intre aspectul utilitar ( menit
sa deserveasca anumitor momente ale vietii cotidiene ) si aspectul artistic (
frumusetea pieselor si a ornamentatiei). Pe langa functia utilitara – cea de
acoperamant al corpului­ , costumul este si un semn al viziunii de expresie
artistica a creatorului .Functia estetica este dominanta ,,chiar si in cea mai
simpla piesa de port, total lipsita de elemente decorative , ea exista intr­un
plan secundar in forma si structura sa” ( G.Calinescu . Principii de estetica,
Ed. Scrisul Romanesc , Craiova, 1974, pag. 15 ) .
Ca element strict utilitar , costumul este legat de conditiile geograficoclimatice
, de ocupatii si mestesuguri ; ca element de podoaba este legat de
momentele ceremoniale si traditionale ,,devenind prin aceasta pastratorul
unor vechi traditii, in care se reflecta conceptia societatii respective cu

privire la starea sociala, la varsta, etc.” ( P.Petrescu, G.Stoica, Arta populara
romaneasca , Ed. Meridiane , Bucuresti, 1981, pag.96 ).
Esentiale sunt insa intotdeauna conditiile social –economice si politice
in care traiesc purtatorii costumului ,,traditionalismul lor, dar si gustul si
mentalitatea individuala sau sociala” ( Jana Negoita, Probleme ale
specificului zonal…, pag. 795).
Imbracamintea, simpla si comoda sau fastuoasa si rigida este strans
legata de comportamentul celui ce o poarta , punandu­l in valoare si
determinandu­l.
Costumul popular poate fi structurat pe doua categorii :
1. scop utilitar – de protectie in viata de zi cu zi
2. scop estetic­ de ,,mandrie” in zi de sarbatoare
La randul lor, ambele categorii , indeplinesc mai multe functii :
A) functia demografica ( indicarea sexului / varstei)
­ sexul ­ femeiesc sau barbatesc , indicat de croi si structura
­ varsta­ ornamental si cromatica difera pe categorii de varsta
­ starea civila – difera structura si decorul la necasatoriti , casatoriti si
batrani
B) functia social­ economica ( indicarea categoriei sociale si a
ocupatiei) :
­ starea sociala – evidentiata prin material prima folosita , ornamentica
si podoabele care intregesc , dupa caz, costumul
­ categoria profesionala – agricultori sau pastori , difera structura si croiul
vestmantului
­ anotimpul – vara sau iarna

Tineretea este marcata prin stralucire si culoare , dar treptat odata cu
trecerea timpului, ajunsi membri ai societatii rurale respective, accepta voit
alta cromatica , mai sobra, si renunta eventual la podoaba .
Cromatica constituie un alt element de unitate al portului popular .
Coloritul specific Valcii este folosirea nuantelor vii , care ofera insa
echilibru si discretie .Exceptia o face costumul ungurenilor din unele parti
ale Tarii Lovistei, din comunele Babeni, Mihaesti, Vaideeni, unde cromatica
alb­negru ofera costumului un character de sobrietate.
Culorile de baza folosite in secolul al XVIII­lea sunt : negru, albastru si
rosu. In secolul al XIX­lea gama cromatica s­a imbogatit cu alte culori:
visiniu, galben, verde, brun, la care s­a adaugat firul metalic si paietele .
In costumul popular romanesc , podoabele si bijuteriile aveau un rol
dublu: artistic si social .Pentru zona etnografica Valcea cele mai importante
bijuterii erau asa numitele ,,salbe” din monede de aur sau argint ( in functie
de avere) , mentionate in majoritatea foilor de zestre.
Traditia decorative a portului popular valcean confera un aspect
sculptural, rigoare si limpezime , masura si demnitate . Aceste atribute sunt
intarite si de atitudinea celor care­l poarta, izvorata din constiinta vechimii,
cu atat mai mult cu cat acuma el mai este purtat , sporadic, doar de cei in
varsta .
Forma de prezentare a vestmantului este strict legata de pozitia
materiala a purtatorului si de starea lui sociala. Un taran instarit isi putea
permite o calitate mai buna a materialelor folosite in confectionarea pieselor
de port, dar, putea in acelasi timp sa ofere ca zestre mai multe bunuri.
In privinta starii sociale , in zona etnografica a Tarii Lovistei nu existau
diferente remarcabile si atat de variate ca in zona etnografica Valcea. Se
inscrie in tiparele generale : fetele fara acoperamant al capului, costumul

copiilor este o ,,miniatura” a celui purtat de parinti. Evident ca schimbarea
statutului social , dupa casatorie, atrage dupa sine si alte obligatii pentru
tinerele neveste, dar simplitatea costumului popular din aceasta zona este
data de sobrietatea impusa de cromatica alb­ negru. Referindu­ ne si in
continuare la portul ungurenesc din Lovistea, dar intalnit si in alte sate din
aria etnografica Valcea, la barbati uniformitatea este mai evidenta. Starea
sociala a purtatorului se observa in aceasta zona doar in calitatea
materialelor din care e realizat costumul .
In Tara Lovistei exista si cateva sate din comunele Boisoara , Perisani,
Racovita, care anterior facand parte din judetul Arges, au adoptat costumul
popular al zonei. De aici si folosirea in zona, pe langa soartele negre,
ungurenesti, a acelor fote colorate , asa zise de Muscel sau Arges. Varietatea
si diferentele impuse de starea materiala si sociala a purtatorului sunt aici
aceleasi ca si in zona etnografica Valcea.
Zona etnografica Valcea ,,impune” anumite reguli ce evidentieaza
starea materiala si mai ales civila a purtatorului: fetele poarta capul
descoperit , parul prins in codite, costumul este inflorat si doar cu o zavelca
in fata. Dupa casatorie, tinerele femei isi acopera capul , la sarbatoare cu
marama ( in unele locuri si cu basma) iar la munca cu tulpanul .Costumul
este in continuare in tonuri vii dar foloseste deja doua zavelci sau soarte (
depinde de arie) .
La costumul batranesc, cromatica este mai sobra , alcatuita din maxim
2­3 culori, cu ornamente putine , in timp ce zavelcile asa­numite ,,batranesti”
se inscriu in aceeasi cromatica ,,rece”. Batranele folosesc adesea , pe langa
marama si broboadele negre, mai ales iarna .
La costumul barbatesc varietatea cromatica fiind mai restransa ,
diferenta impusa de varsta se vede in structura costumului. Tinerii folosesc

camasa barbateasca , uneori decorate la poale si guler in 2­3 culori , bagata
in cioareci , iar peste cioareci ei poarta o ,,fusta” .Batranii au camasa
decorate uneori cu sebac alb dar aceasta nu se introduce in cioareci ci se
strange peste brau cu bete, brau sau chimir ( depinde de arie), realizandu­se
astfel o ,,fusta” care la ei nu se constituie insa intr­o piesa individuala.
Podoabele sunt folosite mai ales de fete si de femeile tinere. In zona
etnografica Valcea, podoabele se reduc la acele ,,gherdane” ( margele
colorate dispuse de regula pe o bentita neagra, de catifea) purtate la gat .
Salbele erau realizate din bani ai perioadei , la cei mai putini avuti , si din
bani de aur sau argint la cei instariti.
Starea materiala a purtatorului este pusa in evidenta atat prin natura
materialului din care costumul este confectionat cat si prin complexitatea
decorului .
Cel de­al IV­lea capitol , intitulat ,,Taxonomia portului popular
valcean” este constituit din doua subcapitole : ,,Portul popular­ indiciu al
starii sociale si civile” si ,,Portul popular – marca a identitatii regionale (
zonale si subzonale) .
Portul popular valcean se identifica sub trei aspecte :
· portul popular de sarbatoare
· costumul popular de lucru
· costumul pastoral
Costumul popular de sarbatoare ­ In costumul femeiesc din aria de
nord a zonei etnografice Valcea , nu se poate vorbi din pacate dupa a IIa
jumatate a secolului al XX­lea , de o identitate in costum , pentru ca ,,luau
din aproape toate zonele si faceau costume nationale , nu stateau numai intrun
costum” .De exemplu, costumul ungurenesc ,, multa lume l­a copiat ,
aparand apoi si alte femei cu costum asa”. Interesant este ca ,,copiau” doar

acele tipuri de costume care le vedeau mai frecvent, probabil prin realizarea
unor schimburi comerciale .
Daca pana la 1945 femeile purtau costumul popular si la munca, dupa
razboi ,,nu s­a mai obisnuit sa se teasa in casa decat rar pentru ca femeile
aveau servicii si nu mai stateau noaptea sa coasa” .
Daca in comuna Muereasca si la Olanesti Bai portul s­a folosit frecvent
pana prin anii ’ 80 , in comunele aflate in apropierea orasului , Bujoreni si
Gura Vaii, costumul popular nu a avut o ,,viata” atat de lunga. Astazi exista
anumite momente in viata acestor colectivitati in care se reintorc la costumul
popular .
Centrul zonei etnografice Valcea are o identitate aparte.In primul rand
aici inca se tese si se coase. In al doilea rand individualitatea fiecarei
comune este data de cromatica folosita la realizarea iilor: in comuna
Barbatesti se folosea frecvent ,,firul impistricit” ( doua fire rasucite, de
regula rosu si negru), in comuna Maldaresti – culoarea rosie, in comuna
Pietrari – culoarea visina putreda , in comuna Pausesti – Otasau ­ culoarea
albastra , in comuna Costesti – mult negru si rosu, in comuna Bunesti­ rosu
si negru .
Aceste ii, mai noi, cu maneca larga , colorate adesea monocrom sau
bicrom ( foarte rar se utilizeaza mai mult de 2 culori in realizarea unei ii) se
asorteaza cu poalele pe care se reiau motivele de pe iie ,,boboci” . Si
zavelcile mai noi sunt realizate in ton cu iile ,,femeia …a stiut intotdeauna sa
imbine culorile , sa nu fie nimic tipator, cu tonuri alese cu grija”.
In nealterarea sau revenirea la traditionalismul costumului popular din
zona un rol important l­a avut si sarbatoarea intitulata ,,Hora Costumelor” (
organizata anual in duminica Floriilor) . Bazele acestei parade a costumului

popular au fost puse in 1969, cu sprijinul Centrului Judetean pentru
Promovarea si Valorificarea Creatiei si Traditiei Populare – Valcea.
Totusi, in paralel cu acest costume tipice ca si cromatica pentru fiecare
comuna , au circulat si costumele ungurenesti, cea mai ,,preluata” piesa fiind
soartele negre .
Din fericire , aceasta arie de centru a zonei etnografice Valcea, se
bucura de o permanenta in ceea ce priveste portul popular , pentru ca aici
acesta chiar daca nu se foloseste in mod cotidian este la mare pret la orice
sarbatoare din viata comunitatilor locale .
Imbinarea armonioasa a stilului cu frumosul , bogatie de exprimare
artistica, gust si maiestrie in executie , simplitate plina de eleganta si
varietatea de modele ca in costumul popular din centrul zonei etnografice
Valcea , rar se mai pot intalni .
Iile din aria de sud a zonei etnografice Valcea se caracterizeaza printro
gama cromatica variata , dar de regula nu se amestecau mai mult de doua
culori atunci cand se realiza o iie . Motivele ornamentale care decorau
frumoasele ii din aceasta arie sunt atat florale cat si geometrice. Ceea ce se
constituie intr­o caracteristica a iilor din zona este bogatia in margele si
ciclicuri .Majoritatea iilor sunt extreme de incarcate cu paiete si margele de
toate culorile ( contrastand astfel cu bicromia iiei) , ajungandu­se uneori ca o
iie sa aiba si trei kilograme .
O alta caracteristica in portul popular al ariei de sud a zonei etnografice
Valcea este faptul ca betele femeiesti au cusute de margini, de­a lungul lor ,
margele , de regula albe .Pana la mijlocul secolului al XX­lea piesa
caracteristica de la talie in jos a fost valnicul , dar dupa aceasta perioada
locul acestuia locul acestuia a fost luat de zavelci colorate, in ton cu iia , sau
in unele parti de soarte negre .

Dupa cel de­al doilea razboi mondial situatia s­a schimbat .Nu s­au mai
prea gasit materiale , motiv pentru care ,,n­am mai facut asa” ci bluze,
rochii .O vreme au purtat iile cu fuste de tergal ( prin anii 1960) , plisate, de
toate culorile .
Cu toate ca , din pacate, astazi nu se mai prea poarta costumul popular
in aceste comune atunci cand e vorba de momentele esentiale ale vietii
batranii vor sa aiba alaturi haina populara .Astfel, si in aceasta arie, atunci
cand mor, batranii doresc sa fie inmormantati in straie taranesti sau chiar in
costumul ( popular) in care a fost mireasa sau ginere .
Din pacate, persoanele cu un statut mai aparte intr­o comuna ( preotul,
primarul, invatatorul ) nu au purtat costumul popular inca din preajma celui
de –al doilea razboi mondial .Ele nu au incercat sa ,,impuna” colectivitatii un
,,spirit taranesc” care sa permita mentinerea identitatii populare a comunelor
si implicit a ariilor .
Aria de sud a zonei etnografice Valcea este, din pacate, una in care
portul popular nu prea se mai poarta. Ele exista insa in numeroase lazi de
zestre si este scos ,,la lumina” cu ocazia serbarilor scolare ale copiilor sau cu
prilejul organizarii unor manifestari cum ar fi Festivalul Judetean de Muzica
Populara ,,Ilie Zugravescu” , organizat in luna octombrie in comuna
Voicesti.
Aria denumita Valea Oltetului se constituie intr­un areal aparte intrucat
aici, pana chiar in a doua jumatate a secolului al XX­lea costumul
popular femeiesc a resimtit influente dinspre judetul Gorj. Ornamentatia
costumelor populare evita culoarea predominanta a negrului in favoarea
podoabelor multicolore, iar costumatia poarta pecetea influentelor de
campie.

In acest sens iia femeii a devenit de dimensiuni mai reduse ( in
comparative cu acele ii mari , cu décor ,,in blana”) primind motive gorjene .
Interesant este ca in aceasta arie in decorul iilor se observa existenta
motivelor florale dar acest lucru contrasteaza cu decorul soartelor . Acestea
sunt ornamentate in majoritatea cazurilor geometric ( trei randuri orizontale
catre poale si doua verticale pe margine).
Si in aceasta arie , ca si in cea sudica , margelele si paietele ocupa un
loc important in decorul pieselor. Mai mult , aici se folosesc frecvent si
cilicurile .
Din pacate , in aceasta arie , costumul popular a ramas o amintire
pastrata in lazile de zestre ale taranilor .Aceste haine sunt scoase din lada
doar cand se organizeaza la scoli serbari . Atunci, pentru fiecare parinte nu
exista mandrie mai mare ca aceea de a vedea ca copilul tau are cel mai
frumos costum.
Este greu de stabilit o identitate in costumul popular din aria de la est
de raul Olt intru­cat aceasta zona ( cea mai mare parte) a apartinut de judetul
Arges si putin de Olt . Evident ca populatia de aici a preluat din cadrul
portului popular argesean, si implicit muntenesc, acele piese de port care
erau mai des folosite sau care se gaseau in targuri .
Cu toate acestea , putem spune ca , la ora actuala, in lazile de zestre se
regasesc multe soarte negre. Explicatia pentru existenta acestora ar putea fi
faptul ca ,atunci cand se aflau incorporate administrativ in judetul Arges,
erau la granite cu Transilvania .Vecinatatea cu Transilvania, cu Marginimea
Sibiului , a adus in costum aceste soarte negre, preluate atat pentru
frumusetea lor cat si pentru faptul ca erau mult mai simplu de confectionat (
si deci si mai ieftin) decat zavelcile colorate .

Dinspre Muntenia se regasesc in port acele fote mari, dreptunghiulare,
negre, care doar pe margine sunt decorate , de regula cu fir metalic. Faptul
ca am constatat si folosirea pentru ceva veme a unei forme de valnic se
datoreaza vecinatatii cu judetul Olt ( cateva comune au fost initial incadrate
administrative in judetul Olt) si cu aria de centru a zonei etnografice
Valcea, unde costumul popular era bine definit .
Frumusetea acestui costum, asa cum se mai pastreaza el astazi, rezida in
faptul ca soartele negre, decorate totusi cu fir sau margele , se asorteaza cu
iile in cromatica ,,calda”. Vestele de catifea , sau postav , reiau de regula
decorul de margele sau paiete de pe soarte realizand un echilibru in acest tot
costumiar .
In comuna Nicolae Balcescu am intalnit un element pe care altundeva
nu l­am intalnit ( nici macar in colectia de port popular de la Muzeul Satului
Valcean ) : marama neagra ( modalitatea in care aceasta era folosita am
mentionat­o la costumul femeiesc ) .
Zona etnografica Lovistea reconstituie in spatiul ei o civilizatie care
pana in secolul XIX era ceva aparte . Din pacate, oamenii din aceste parti au
renuntat treptat la ocupatia lor principala sau au redus­o ca dimensiune.
Cu toate acestea, oierii isi pastreaza si acum identitatea atat in privinta
costumului popular cat si al traditiilor . Au reusit chiar sa imprime
comunitatilor locale vecine obiceiurile si modul lor de viata .Interesant ca
procesul de preluare, cel putin in privinta costumului popular a fost doar
intr­o directie : dinspre ungureni catre celelalte comunitati ( foste
apartinatoare de judetul Arges) .
Astfel se explica faptul ca pe langa comunele unde intalnim exclusiv
costumul popular ungurenesc ( comune locuite de oameni veniti in secolele
trecute din Transilvania sau afectate de procesul de transhumanta ) intalnim

si comune unde exista in paralel costum femeiesc ungurenesc dar si costum
cu fota ( preluat din costumul muntenesc ) sau cu valnic ( preluat din
costumul oltenesc ). Existenta elementelor de costum din ,,Arges” si
,,Muscel” se explica atat prin apartenenta administrativa cat si prin casatorii
( fete cu zestre din Arges) .
In privinta costumului popular barbatesc in intreg arealul zonei
etnografice Lovistea diferenta rezida in camasa : in comunele locuite numai
de ungureni camasa este cea cu barbure in timp ce in celelalte comune
intalnim si camasa cu sabac sau cu motive florale , preluate din costumul
muntenesc .
Astazi costumul popular nu se mai imbraca frecvent . Uneori, la
biserica batranii mai vin imbracati in costum popular .
In aceasta zona am intalnit si o anumita mandrie , in sensul ca femeile
nu prea coseau ( existau insa si exceptii) pentru altii ,,nu lucram la comanda
pentru ca nu vreau sa aiba cineva ce am eu”. Probabil, acestui fapt se datora
si existenta a numeroase case in care se tesea . In acest sens , in comuna
Boisoara exista chiar o vorba prin 1961 ,, asa e bine: cu pace in tara si
razboi in casa” .
Costumul popular de lucru este mult mai simplist si unitar.Materialele
din care era confectionat costumul erau de regula canepa , bumbacul si lana (
iarna) dar finisarea acestora nu era atat de ingrijita ca si la costumul de
sarbatoare . La costumul de lucru diferentele intre zone nu mai sunt evidente
pentru ca acum accentul este pus pe ,,practicitatea” acestuia . Costumul nu
mai este ornamentat si, pentru ca nu mai are o valoare simbolica propriuzisa.
Ornamentele, decorul este redus la minim doar cat sa constituie o ,,pata
de culoare” pe acesta . La inceputul secolului XX se ajunsese ca unele

costume de sarbatoare , putin deteriorate sau decolorate , sa fie
,,transformate” in costume de lucru .
In privinta costumului pastoral acesta este specific pastorilor, populatiei
venite din Transilvania , cu transhumanta , in Valcea , si denumiti de
localnici ,,ungureni” .Costumul acestora este intalnit atat in zona etnografica
Lovistea , cat si mai ales in aria de centru a zonei etnografice Valcea, motiv
pentru care caracteristicile acestora nu le voi mai trece in revista aici, fiind
analizate atunci cand m­am referit , in parte, la fiecare arie si respective zona
etnografica.
Al cincilea capitol ,,Crearea si utilizarea portului popular valcean
astazi” este dedicat manifestarilor etnografice avand ca specific costumul
popular. Accentul este pus pe concursul ,,Hora Costumelor” desfasurat la
Pietrari , cel mai renumit concurs de costum popular din judet, si din tara,
organizat pentru prima data in 1969 , ajungandu­se in prezent la XXXVI de
editii .
Pe langa aceste concurs sunt mentionate si alte manifestari etnofolclorice
desfasurate in judet de­a lungul anului, devenite traditie,si unde
costumul popular ocupa un loc aparte.
Tot in acest capitol exista si un catalog al creatorilor populari valceni (
18 la numar) , insotit de fotografia acestora si activitatea lor artistica ,
regasita in participarea la expozitii .
Capitolul VI ,,Glosar cu termini si denumiri locale” se doreste a fi
un dictionar al termenilor tehnici , folositi atat de tarani , purtatori de
odinioara, de informatori , cat si de creatorii populari de astazi .
Sfarsitul lucrarii este dedicat unei bibliografii generale cu izvoare edite
si inedite, cu lucrari generale si speciale. Lucrarea este bazata pe cercetari de
teren efectuate de mine in perioada 2004­2006 in comune ale judetului

Valcea .Persoanele intervievate se regasesc intr­un dosar de informatori ( 49)
din care 20 de personae , chestionate personal de mine , au fisele insotite de
fotografii in dosar .
Dosarul de informatori impreuna cu chestionarul utilizat la interviurile
cu acestia se regasesc in anexa lucrarii impreuna cu harta zonelor etnografice
valcene .
Originalitatea lucrarii consta in cercetarea zonei actuale a Valcii aflate
la est de raul Olt, zona care anterior a apartinut judetului Arges ( zona
necercetata) .Un alt element original il constituie stabilirea unor tipuri
individualizate de costum popular in functie de conditiile social­economice
si geografice ale subzonei etnografice .
Lucrarea s­a bazat pe impletirea cercetarii de teren (prin cooptarea
batranelor tesatoare si creatoare populare ) cu asa­numita cercetare de
,,cabinet” ( bazata pe cercetarea simbolisticii motivelor ornamentale intalnite
pe costumele populare aflate in colectia Muzeului Satului Valcean) .
Portul popular se constituie intr­una din cele mai semnificative forme
de cultura si arta a unui popor. Prin analiza portului popular romanesc in
raport cu cel din alte tari europene se poate stabili individualtitatea
costumului popular romanesc si importanta acestuia in procesul de
etnogeneza .