PARINTELE GHEORGHE CALCIU PROPUNERE DE CANONIZARE

atîtora, prezența lui Dumnezeu. A fost unul din cei mai mari duhovnici ai
Bisericii noastre: un suflet tînăr, cald și foarte deschis, un om cu adevărat
frumos, cu minte sclipitoare și privire adîncă, smerit, dar și aspru la nevoie,
cu darul de a aduna oamenii în jurul său, mai ales pe tineri. Un om trăind ca o
jertfă continuă întru Hristos, cu o deosebită putere a rugăciunii, prin care
mulți bolnavi și-au găsit alinarea, mulți rătăciți s-au întors la Biserică, s-au
împăcat certuri, s-au reunit familii, s-au rezolvat situații disperate. La
spovedanie îngenunchea cu cel spovedit și se ruga cu el, dăruindu-i nu numai
iertare, dar și putere de a lupta împotriva păcatului.
La Spitalul Militar din București, monahiile Paraschiva și Mihaela
mărturisesc că o lună de zile, cît au stat lîngă Sfinția sa, n-a cerut calmante,
nu s-a plîns că-l doare ceva, fața nu i s-a crispat și nu s-a încruntat,
dimpotrivă, ele au simțit nevoie de dragostea lui, ca și cum ele erau cele
bolnave. Și aproape seară de seară, în ultimele două săptămîni petrecute la
spital, Părintele, susținut de două persoane, cerceta pe bolnavii din secție. Era
un om care uita de suferința sa, un înger în trup. Și acolo a vindecat o femeie
stăpînită de
duhuri rele de teamă, cu o simplă rugăciune improvizată.
La Spitalul Militar, la patul său au venit Bartolomeu Anania și Arsenie
Papacioc, apoi Patriarhul Teoctist. A dorit să fie înmormîntat în România,
acasă, în mijlocul neamului pe care l-a iubit atît de mult și pentru mîntuirea
căruia a pătimit ca puțini dintre martirii credinței.
La Spitalul Fairfax din Virginia, America, diaconul care în a patra
noapte îi citea Psaltirea, a spus că în timp ce-i citea o catismă, a văzut fața
Părintelui strălucind ”ca în icoane”. Tot în a patra zi, cînd cei adunați la patul
său cîntau un psalm, mîna Părintelui adormit a început să facă semnul crucii
peste trup, complet necoordonat și involuntar. Apoi s-a trezit și i-a privit cu
niște ochi care se vedea că au fost pătrunși de lumina necreată a lui Dumnezeu.
După terminarea rugăciunii, Maria Rosana, aplecîndu-se să-i șteargă
fruntea, a spus că fața Părintelui miroase a tămîie. În a cincea zi, numărul
celulelor din sînge scăzuse sub numărul-limită al unei persoane decedate, dar
Părintele trăia!
Marți, pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii
Domnului, Părintele Calciu și-a dat ultima suflare. Ceruse să fie înmormîntat
cu veșmintele preoțești cumpărate din România.
Anii de exil au fost mai grei, a mărturisit Părintele, decît anii de tortură
prin pușcării. Și, prigonit pînă în ultima clipă a vieții sale, i s-a comunicat
interzicerea înmormîntării la mănăstirea PetruVodă, unde dorise să
odihnească.
Prin viața sa, Părintele Gheorghe Calciu a biruit comunismul lui
Ceaușescu, a biruit reeducarea de la Pitești și Aiud, materialismul și ateismul,
indiferentismul și comoditatea zilelor noastre, bazate pe autonomismul
drepturilor omului, ridicîndu-se la statura celor mai mari mărturisitori ai
Creștinătății. Poate singură viața de mărturisitor a Părintelui Calciu a scos
8