Bovine la ingrasat - Projects - Ifes

CREŞTEREA BOVINELOR PENTRU CARNE ÎN SISTEM ECOLOGIC
Orice reproducere, chiar şi parţială, a acestei lucrări este interzisă fără acordul autorilor

CUPRINS
INTRODUCERE
Modulul I. MANAGEMENTUL FERMEI ECOLOGICE
I.1. Supravegherea şi controlul punerii în aplicare a reglementărilor în vigoare
1.1.a Conversia la ferma ecologică
1.1.b Organisme de certificare (după standardele UE şi IFOAM)
1.1.c Forme oficiale în relaţia cu organismul de certificare
1.1.d Sprijin pentru agricultura ecologică
I.2. Planificarea, monitorizarea şi controlul producţiei
1.2.a Selectarea raselor şi stabilirea efectivelor;
1.2.b Proiectarea programului de furajare;
1.2.c Planificarea controalelor de evaluare a sănătăţii şi igienei;
Bibliografie
Întrebări şi răspunsuri
Modulul II. COMERCIALIZAREA PRODUSELOR ECOLOGICE
II.1. Planificarea şi gestionarea achiziţiilor
2.1.a Selectarea furnizorilor
2.1.b Alegerea canalelor de distribuţie
II.2. Comercializarea produselor agricole şi alimentare ecologice
2.2.a Selectarea clienţilor
2.2.b Vânzarea produselor ecologice
Bibliografie
Întrebări şi răspunsuri
Modulul III. NORME DE CREŞTERE A BOVINELOR PENTRU CARNE
ÎN SISTEM ECOLOGIC
Introducere
3.1. Furajarea
3.2. Reproducţia
3.3. Îngrijirea şi creşterea
3.4. Măsuri de salubritate
3.5. Îngrijirea adăposturilor
3.6. Gestionarea gunoiului de grajd
Bibliografie
Întrebări şi răspunsuri

INTRODUCERE
Acest curs este rezultatul muncii comune a unui grup de centre de pregătire din Spania
(Instituto de Formación y Estudios Sociales – IFES), Austria (Amadeus Verein), Italia
(Biocert), Suedia (Lantbrukarnas Riksförbund - LRF), Germania (BFW - Competenz
Centrum Europa) şi Portugalia (Escola Superior Agrária de Ponte de Lima), în
colaborare cu o organizaţie de fermieri din Spania (Unión de Pequeños Agricultores y
Ganaderos – UPA), a unei organizaţii de formare profesională din Italia (Istituto
Nazionale di Istruzione Professionale Agricola – INIPA) şi a două departamente ale
Universităţii Complutense din Madrid/Spania (Teoria şi istoria educaţiei şi cercetare şi
diagnoză în Educaţie), desfăşurată în cadrul proiectului FORECOLOGIA, număr de
referinţă ES/03/B/F/PP-149080, finanţat cu sprijin de la Comisia Europeană prin
programul „Leonardo da Vinci”.
"Leonardo da Vinci" este un program de finanţare al Uniunii Europene (U.E.), care
sprijină proiectele care au ca scop formarea profesională.
De asemenea, cursul a fost tradus în limba română, corectat şi adaptat situaţiei din
România de Dr. ing. Ion TONCEA (modul I şi II) şi Dr. ing. Daniela ALEXANDRESCU
(modul III), specialişti în agricultură ecologică şi membri ai Asociaţiei Române pentru
Agricultură Durabilă (ARAD). În acest curs vom folosi, peste tot când este vorba de
agricultură şi produse agricole şi alimentare, termenul „agricultură ecologică, respectiv
„produse agricole şi alimentare ecologice”, deoarece termenul „agricultură ecologică”
este protejat şi atribuit de U.E. României pentru definirea acestui sistem de agricultură
şi este similar cu termenii „agricultură organică” sau „agricultură biologică” utilizaţi în
alte state membre.
Această publicaţie prezintă punctele devedere ale autorilor şi Comisia nu poate fi trasă
la răspundere pentru informaţiile din acest curs.
Scopul proiectului "FORECOLOGIA"
Proiectul „FORECOLOGIA” a urmărit instruirea producătorilor din agricultura ecologică,
pentru a putea să-şi adapteze activitatea la cerinţele producţiei ecologice.
De asemenea, participanţii la acest curs trebuie să fie profesionişti, care lucrează deja
în sectorul agricol, în principal mici fermieri. Acest curs este deci, un material de
recalificare, de instruire permanentă.
În acest context, cursul a fost împărţit în 3 module, iar fiecare modul în mai multe unităţi
didactice, după cum urmează:
Modulul I „MANAGEMENTUL FERMEI ECOLOGICE” conţine aspecte privind
conversia la ferma ecologică, certificarea conform standardelor U.E. şi IFOAM, sarcinile
organismelor de inspecţie şi certificare şi instrumentele de sprijinire (finanţare) a
fermelor ecologice.
Urmare a particularităţilor planificării, monitorizării şi controlului producţiei
agroecologice, acest modul cuprinde, de asemenea, informaţii privind selectarea
raselor şi stabilirea efectivelor, elaborarea programului de furajare şi planificarea
controalelor de evaluare a sănătăţii animalelor şi a igienei în adăposturile pentru
animale.
Modulul II „COMERCIALIZAREA PRODUSELOR ECOLOGICE”, conţine informaţii
privind selectarea furnizorilor de inputuri ecologice (considerând că toate inputurile se
produc conform cerinţelor agriculturii ecologice) şi alegerea canalelor de distribuţie. De
asemenea, cuprinde noţiunile de bază privind instruirea în domeniul comercializării
produselor agricole şi alimentare ecologice, cu referire la selectarea clenţilor şi la
câteva idei de vânzare a produselor ecologice.
Modulul III „NORME DE CREŞTERE A BOVINELOR PENTRU CARNE ÎN SISTEM
ECOLOGIC”, se referă la furajare, reproducţie, îngrijire şi managementul efectivului de
animale şi la măsurile sanitar-veterinare, atât de prevenire a bolilor, cât şi tratamentele

alternative. De asemenea, se prezintă unele aspecte privind întreţinerea instalaţiilor şi
gestionarea gunoiului de grajd.
În incheierea acestui curs, se prezintă, pe scurt, calculatorul. Aceasta prezentare va fi
folosită pentru instruirea de bază în folosirea calculatorului şi a tehnologiilor informatice
şi de comunicare, precum şi în ceea ce priveşte potenţialul de utilzare a acestora în
fermele ecologice.

Modulul I. MANAGEMENTUL FERMEI ECOLOGICE
I.1. Supravegherea şi controlul punerii în aplicare a reglementărilor în vigoare
Producătorii agricoli au şansa de a exploata o multitudine de oportunităţii economice,
care decurg din programul detaliat elaborat de către Comisia Europeană în sectorul
agriculturii ecologice. Acest program are ca scop, de fapt, integrarea protecţiei
mediului în agricultură şi promovarea şi gestionarea calităţii şi siguranţei producţiei
alimentare.
În special, REGULAMENTUL (CE) NR. 834/2007 AL CONSILIULUI din 28 iunie 2007
privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare
a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 şi REGULAMENTUL (CE) NR. 889/2008 AL
COMISIEI din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului
(CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor
ecologice., prevăd în detaliu cum să se gestioneze producţia agricolă ecologică în
statele membre (Regulamentul 834/2007 şi Regulamentul 889/2008 se află pe siteul
Uniunii Europene (U.E.): http//:europa.eu.int/eur-lex şi al Ministerului Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR): www.mapam.ro).
Merită, de asemenea, subliniat faptul că normele cu privire la produsele ecologice se
întemeiază pe un sistem bazat pe voluntariat, astfel că, pentru a identifica produsele
ecologice poate fi folosit logo-ul U.E. al agriculturii ecologice, coroborat sau nu cu logourile
naţionale sau private.
Pentru a eticheta un produs ca fiind ecologic, trebuie sa se respecte in totalitate
Regulamentul Cosiliului nr. 834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008, care
conţin un minimum de norme cu privire la producţia, procesarea şi importul produselor
ecologice, inclusiv procedurile de inspecţie, etichetare şi marketing pentru întreaga
Europă. Logo–ul pentru produsele ecologice a fost stabilit încă din anul 2000 la nivelul
U.E. şi poate fi folosit în întreaga zonă U.E. Această etichetă poate fi folosită doar de
către producătorii ale căror sisteme de producţie şi produse au fost inspectate de
organismele de inspecţie şi din rapoartele de inspecţie reiese că satisfac cerinţele
regulamentului U.E. Acest logo poate fi folosit numai dacă produsele ecologice conţin,
cel puţin, 95% ingrediente ecologice şi dacă aceste produse au fost procesate,
ambalate şi etichetate în U.E. sau în alte ţări non – U.E. care au un sistem de inspecţie
echivalent
În România, alături de sigla comunitară poate fi folosită şi sigla natională „ae. Sigla ,,ae
, proprietate a MAPDR , garantează că produsul, astfel etichetat, provine din agricultura
ecologică şi este certificat de un organism de control. Regulile de utilizare a siglei ,,ae”
sunt cuprinse în anexa nr.1 la Ordinul comun pentru modificarea şi completarea Anexei
la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 317/2006 şi al

preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.190/2006 pentru
aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor
ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la MAPDR şi care
deţin un contract, cu un organism de control aprobat de către MAPDR.
O altă prioritate a Comisiei Europene a fost elaborarea conceptului de trasabilitate
(posibilitatea de a urmări „traseul” unui produs alimentar de la început până la vânzarea
sa şi invers).
Încă din ianuarie 2005 prin regulamentul nr. 178/2002 a fost adoptat sistemul
obligatoriu de trasabilitate a alimentelor. Acest regulament prevede principiile generale
şi cerinţele legii alimentului, instituie înfiinţarea Autorităţii Europene pentru Siguranţa
Alimentară si stabileşte procedurile legate de siguranţa alimentului.
Trasabilitatea a devenit obiectul unei atenţii speciale în rândul operatorilor din industria
alimentară, instituţii sau consumatori, datorită asocierii sale cu probleme, precum
siguranţa produselor alimentare (ne putem gândi la criza provocată de Encefalopatia
Spongiformă Bovină - BSE) şi „garantarea originii” (ne putem gândi la contaminarea cu
Organisme Modificate Genetic). Abilitatea de a lua rapid măsuri efective şi sigure ca
răspuns la urgenţele privind sănătatea de-a lungul întregului lanţ de producere a
alimentelor este de maximă importanţă (putem, de asemenea, vorbi de trasabilitatea
responsabilităţilor).
Trasabilitatea lanţului alimentar se referă la toate informatiile care rezultă „din câmp
până la masa consumatorului” cu scopul de a merge în profunzime la variabilele
productive şi calitative. Toată aceste informaţii trebuie gestionate printrun adevărat
„sistem informational al lanţului alimentar” cu puncte variate de acces, de exemplu la
public, la Autoritatea de sănătate, la organismele de certificare, la personalul tehnic
responsabil şi la gestionarea afacerii având drept scop crearea unui sistem perfect
transparent.
Pentru a atinge acest scop, sunt necesare următoarele documente principale:
a) Regulament tehnic (sau manual) al trasabilităţii, al cărei principiu este
descrierea a tot ceea ce se face (si, binenţeles, de a face cea ce este
scris) pentru a garanta trasabilitatea lanţului alimentar;
b) Documentarea privind sistemul de producţie, care conţine proceduri
operaţionale, proceduri tehnice, instrucţiuni specifice de lucru şi măsurile
pe care o firmă din lanţul alimentar trebuie să le adopte pentru a garanta
funcţionarea corecta a sistemului de urmărire;
c) Schema de certificare, care punctează regulile prin care agenţia de
reglementare şi operatorii acestui lanţ trebuie să interacţioneze între ei şi
să garanteze conformitatea produsului cu normele de referinţă;
d) Diagrama procesului , este o schiţă unde sunt prezentate diferite faze ale
producţiei. De asemenea, în această schiţă se subliniază şi fazele în care
trasabilitatea poate fi pierdută. Este deci documentul care descrie istoricul
produsului (înţeles ca fiind cel mai apropiat de unitatea de vânzare);
e) Planul de control, este un document prin care se stabileste tipul şi modul
de realizare a operaţiunilor de verificare a produsului in timpul ciclului de

producţie (colectarea de probe, analize chimice, laboratoare, etc.). Astfel
de verificări sunt efectuate, în mod normal, atât de către conducerea
firmei de producţie alimentară cât şi, în cazul certificării, de un alt
organism specializat. De bună seamă că, pentru lanţul alimentar agroecologic,
este esenţială activitatea depusă de către Organismele de
inspecţie şi certificare, autorizate de către Autoritatea naţională în
conformitate cu Reg. nr. 834/2007 şi Reg. nr. 889/2008. Aceste
organisme îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu manualele
operaţionale de specialitate, iar activitatea lor este planificată în aşa fel
incat sa garanteze controlul întregului lanţ alimentar în toate fazele sale.
1.1.a Conversia la ferma ecologică
Operatorii agricoli care optează pentru a produce conform metodelor ecologice, trebuie
să-şi elaboreze cu grijă planul de conversie a fermelor lor, atât din punct de vedere
tehnic, cât şi birocratic, iar planul de conversie trebuie să fie aprobat, înainte de
aplicare, de către organismul de inspecţie.
Din punct de vedere tehnic, conversia este perioada în care o fermă convenţională
stabileşte bazele pentru aplicarea corectă şi profitabilă a metodelor agroecologice.
Prin urmare, această perioadă poate fi denumită "conversie birocratică", deoarece în
perioada de conversie produsele agricole şi alimentare nu pot fi comercializate ca
ecologice, şi "conversie agronomică”, deoarece unul din obiectivele acestei perioade
este optimizarea metodelor agricole ecologice, din punct de vedere tehnic. Conversia
unei ferme la agricultura ecologică înseamnă toate măsurile de îmbunătăţire a fertilităţii
solului şi de reechilibare a ecosistemelor agricole.
Scopul „planului de conversie” este să călăuzească producătorii ecologişti în perioada
de conversie şi să-i ajute să realizeze obiectivele pe care şi le-au propus. Un plan de
conversie este o „fotografie” a unităţii agricole făcută pe baza analizei şi examinării
încrucişate a tuturor datelor existente, în vederea stabilirii soluţiilor tehnice. Regulile de
conversie sunt prevăzute în Regulamentul (CE) Consiliului nr. 834/2007 şi
Regulamentul (CE) Comisiei nr. 889/2009 şi se aplică întregii suprafețe a unității de
producție în care se produce hrana pentru animale.
Aşadar, planul de conversie presupune evaluarea atentă a următoarelor aspecte:
Istoria câmpului/fermei;
Este o sarcină importantă pentru fermierul (producătorul) ecologist care presupune
colectarea tuturor informaţiilor posibile privind practicile agronomice, problemele din
procesul de producţie şi recoltele obţinute;
Starea de fertilitate a solului;
Este un pas important pentru programul de fertilizare care se materializează prin
efectuarea cartării agrochimice şi dacă se poate, pedologice;
Mediul social;
În perioada de conversie, orice producător agricol trebuie să cunoască bine
comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea şi dacă în zona respectivă mai sunt
alte unităţi agro-ecologice, sau se desfăşoară proiecte de protecţie a mediului. În
acest fel el poate face schimb de informaţii şi primeşte sugestii folositoare şi nu se
simte ca un pionier. De asemenea, el trebuie să afle unde sunt punctele de vânzare
sau/şi agenţii care comercializează produse şi servicii de interes pentru agricultura
ecologică şi să cunoască comercianţii care ar putea pot sa-i cumpere produsele.
Producătorii agricoli care nu deţin toate echipamentele necesare este bine să-i
cunoască pe ceilalţi operatori sau procesatori din zonă care ar putea să le dea
echipamente şi consultanţă şi să se oferă voluntar pentru a executa orice operaţie
de care au nevoie.

Nivelul de pregătire teoretică şi aplicativă a producătorului;
Aceste aspecte joacă un rol important în stabilirea timpului şi a metodelor pentru
introducerea noutăţilor în fermă şi pentru a se asigura sprijinul tehnic necesar.
Motivaţia producătorului este cel mai important factor de succes, astfel încât dacă
un producător nu este convins sau nu a „digerat” îndeajuns o propunere, această
iniţiativă are şanse să nu reuşească. Este, de asemenea, adevărat că persoanele
care au alte preocupări, în special cele din afara fermei, cum ar fi procesatorii,
urmăresc mai degrabă propriile interese decât pe cele ale fermei.
Dotarea cu echipamente şi dorinţa de a investi;
Timpul necesar pentru implementare opţiunilor agronomice depinde nu doar de
convingerea operatorului exprimată anterior dar şi de inputurile şi echipamentele
disponibile în fermă şi în teritoriu. Dorinţa operatorului de a investi bani în fermă are,
de asemenea, o influenţă asupra timpului de implementare a planului de conversie.
Sfaturile experţilor vor sugera desigur soluţii alternative temporare care, pe de o
parte, vor convinge producătorul că operaţiile sunt practicabile şi că merită
investiţia, iar, pe de altă parte, nu vor întârzia excesiv deciziile tehnice importante
ale acestuia.
Constrângeri;
Câteva restricţii de natură organizatorică şi de mediu, pot afecta foarte mult opţiunile
tehnice şi pot cere chiar mai multă atenţie în acţiunile care trebuie efectuate pentru
atingerea obiectivelor. Cele mai frecvente sunt: restricţiile de mediu şi politice,
autostrăzile şi alte surse de poluare din vecinătate, lipsa serviciilor de specialitate,
nerecunoaşterea prin planurile regionale.
Toate aceste informaţii adunate şi bine analizate, vor ajuta producătorul să elaboreze
un plan de conversie care va include soluţii tehnice considerate ca cele mai adecvate
pentru ferma/compania sa. Un plan de conversie este necesar şi pentru a evidenţia
faptul că în agricultura ecologică nicio acţiune nu se termină de la sine şi întotdeauna
vizează mai multe obiective. Acţiunile vor fi eficiente în măsura în care echilibrul solului
şi al ecosistemului agricol este asigurat şi respectat.
Pentru ca un plan de conversie să fie eficient, trebuie analizate principalele aspecte
luate în considerare de către producător. Normele comunitare care reglementează
agricultura ecologică cer ca ferma care doreste să adopte metodele ecologice să
urmeze o perioadă de conversie de cel puţin doi ani, începând de la însămânţare,
pentru culturile anuale, sau, în cazul păşunilor şi al furajelor perene, de cel puţin doi ani
înainte de utilizarea acestora ca furaje ecologice. Organismul de inspecţie poate
prelungi sau scurta acest termen, în funcţie de istoria fermei susţinută de documente
justificative. În nici un caz, conversia nu se poate face în mai puţin de un an. Fără a
aduce atingere dispozițiilor de la alineatul precedent, perioada de conversie poate fi
redusă la un an în cazul pășunilor și în cazul suprafețelor în aer liber utilizate de
speciile neerbivore. De asemenea, perioada respectivă se poate reduce la șase luni în
cazul în care terenul în cauză nu a fost supus în ultimul an unor tratamente cu produse
neautorizate pentru producția ecologică. În cazul în care se înfiinţează o fermă pentru
prima dată, mamiferele tinere neecologice se cresc în conformitate cu regulile de
producţie ecologică imediat după ce au fost înţărcate.
Într-o fermă ecologică de bovine la îngrăşat pot fi introduse, în scopul creşterii, şi
animale neecologice, numai în cazul în care nu există suficiente animalele ecologice
disponibile și sub rezerva că aceste animale sunt tinere (viţei car au mai puţin de şase
luni) şi vor parcurge o perioadă de conversie de 12 luni şi de, cel puţin, trei sferturi din
durata lor de viaţă. De asemenea, în cazul în care există în fermă animale neecologice
la începutul perioadei de conversie, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (a)
punctul (iii) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, produsele acestora pot fi considerate
ecologice dacă se realizează conversia simultană a întregii unități de producție, inclusiv

animale, pășuni și/sau orice teren utilizat pentru hrană pentru animale. Perioada totală
de conversie pentru ansamblul animalelor existente și descendenții acestora, pentru
pășuni și/sau pentru orice teren utilizat pentru producerea de hrană pentru animale se
poate reduce la 24 de luni, în cazul în care animalele sunt hrănite în principal cu
produse care provin din unitatea de producție.
I.1.b Organisme de inspecţie şi certificare (după standardele UE şi IFOAM)
Normele U.E. prevăd că fiecare stat membru trebuie să înfiinţeze propriul sistem de
inspecţie şi certificare care va opera prin desemnarea unei autorităţi de control ce va
asigura supravegherea organismelor de inspecţie şi certificare (anexa 1) şi trebuie să
îndeplinească cerinţele internaţionale privind standardele de calitate EN 45011 sau ISO
65. Conform anexei 1.1, la începutul anului 2008, în România erau înregistrate 14
organisme de inspecţie şi certificare, dintre care numai „ECOINSPECT” este originar
din România. Orice operator care produce, prepară sau importă bunuri produse
conform metodelor ecologice trebuie să informeze autoritatea competentă din statul
membru în care îşi desfăşoară activitatea, despre activitatea sa. Organismul de
inspecţie şi certificare solicită producătorului să facă o descriere completă a unităţii de
producţie, să identifice spaţiile de depozitare, zonele de recoltare, precum şi spaţiile de
ambalare. Odată ce acest raport a fost efectuat, producătorul trebuie să anunţe
Organismul de inspecţie şi certificare asupra programului său anual de producţie.
Sistemul de certificare constă în audit şi aprobarea procesului de gestionare a
producţiei pus în aplicare de către operatorul care doreşte să obţină produse ecologice,
urmate de monitorizarea permanentă a conformităţii procesului de producţie şi
analizarea probelor luate, atât din producţie / prelucrare sau de la piaţă. Certificarea –
cadru, prin evaluare iniţială şi monitorizare ulterioară, are rolul de a oferi clienţilor o
asigurare independentă şi demnă de încredere, prin certificarea producţiilor conform
cerinţelor legislaţiei actuale cu privire la produsele din fermele ecologice. Activitatea
organismelor de inspecţie şi certificare este finanţată prin taxele de inspecţie pe care
operatorii trebuie să le plătească. Valoarea acestor taxe este în funcţie de dimensiunea
şi tipul afacerii, precum şi de numărul de specializări ale unităţii de producţie. În toate
cazurile, această taxă asigură acoperirea costurilor pentru activităţile de inspecţie şi
certificare. De asemenea, trebuie să avem în vedere că "organic, biologic sau ecologic"
nu înseamnă acelaşi lucru în întreaga lume şi că, la nivel internaţional, standardele de
producţie şi de prelucrare a alimentelor ecologice nu sunt armonizate între ţări. În acest
context, Federaţia Internaţională de Mişcărilor de Agricultură Ecologica (IFOAM), în
"normele (standardele) de bază" defineşte modul cum produsele ecologice trebuie să
fie obţinute, prelucrate şi distribuite (Standardele IFOAM se găsesc pe siteul IFOAM:
www.ifoam.org şi în publicaţia 1).
Acestea sunt prezentate ca principii generale în anexa 1.2 şi reflectă stadiul actual al
producţiei ecologice şi al metodelor de prelucrare, oferind un cadru pentru organismele
de inspecţie şi certificare şi organizaţiile de standardizare din întreaga lume. În
particular, aceste standarde au rolul de a preveni folosirea standardelor naţionale ca
bariere comerciale.

IFOAM susţine elaborarea standardelor regionale care sunt elaborate conform
obiectivelor de bază ale IFOAM. După aprobarea de IFOAM standardele regionale au
şansa de a se armoniza cu cele internaţionale.
Un ghid armonizat cu privire la producţia agricolă a fost elaborat şi de Organizaţia
pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ghidul FAO & OMS este o sursă utilă pentru
stabilirea setului de reguli pentru furnizorii publici şi producătorii, care doresc să
dezvolte regulamente în acest domeniu. În special, Codex Alimentarius, o combinare a
programului de Standarde Alimentare FAO şi OMS, care a fost iniţiat în anul 1991 (cu
participarea de observatori din partea diferitelor organizaţii, inclusiv din partea IFOAM şi
U.E.) pentru a elabora ghidul de producţie agricolă, procesare, etichetare şi marketing
al alimentelor ecologice. Cerinţele acestui Codex sunt în acord cu standardele de bază
IFOAM şi regulamentul U.E. pentru alimente ecologice. Îndrumările cu privire la
comerţul alimentelor ecologice au în vedere şi pun preţ pe câteva norme şi reguli
existente care operează în mai multe ţări (regulile U.E. având rol prioritar). De
asemenea, aceste îndrumări definesc natura producţiei de alimente ecologice şi previn
plângerile ce ar putea surveni datorită inducerii în eroare a consumatorilor cu privire la
calitatea produsului şi modul său de obţinere. Acest Codex constituie o bază relevantă
pentru armonizarea regulilor internaţionale, în vederea sporirii încrederii
consumatorului. Acesta este important şi pentru hotărâri echivalente supuse regulilor
Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO). Conform prevederilor din Codex,
îndrumările pentru alimentele produse ecologic vor fi în mod regulat revizuite, cel puţin
odată la 4 ani (Informaţii suplimentare se găsesc pe www.codexalimentarius.net şi pe
siteul FAO: www.fao.org/organicag/).
Merită menţionat că în câteva ţări din U.E. au fost elaborate regulamente, cât şi logourile
naţionale pentru produsele ecologice. Nu este neobişnuit că acest gen de
regulamente asupra producţiei ecologice, apărute mult înaintea regulamentului UE, a
revenit în actualitate. În câteva ţări europene, asociaţiile de fermieri au formulat deja
standardele lor private şi schemele de etichetare mult înainte ca regulile europene şi
naţionale să revină în actualitate. Aceste etichete şi branduri (de ex. din Anglia, Italia,
Danemarca, Austria, Ungaria, Suedia şi Elveţia) sunt, de obicei, de încredere pentru
consumatori.
Pentru ca etichetele private pentru produsele ecologice să fie acceptate, este necesar
ca toţi operatorii străini (producători, procesatori şi comercianţi) să îndeplinească atât
cerinţele regulamentelor U.E. sau cele naţionale, dar, să se supună şi standardelor
private de etichetare. Acele etichete private sunt supuse unei verificări suplimentare
privind competenţa şi certificarea.
Câteva organisme de inspecţie europene acreditate de Ministerul Agriculturii al SUA şi
Japoniei, pot să ofere certificate valide şi recunoscute pentru operatorii europeni de
produse ecologice, care vor să exporte aceste produse în ţările respective. Astfel de
certificări sunt: NOP - Programul Naţional de Agricultură Organică al SUA (Anexa 1.3 şi
www.ams.usda.gov/nop/indexIE.htm) şi JAS – Standardul Japonez de Agricultură
(Anexa 1.4 şi http://www.maff.go.jp/soshiki/syokuhin/hinshitu/e_label/index.htm).
Serviciul Internaţional de Acreditare Ecologică (IOAS) este o organizaţie independentă,
non-profit înregistrată în Delaware, SUA care oferă supraveghere internaţională pentru
certificarea ecologică, printr-un proces de acreditare voluntar prin organismele de
certificare active din sectorul agriculturii ecologice (http://www.ioas.org). IOAS
implementează programul IFOAM de acreditare care este un mecanism care se
bazează pe garantarea globală a integrităţii ecologice, neîmpovărat de bariere
naţionale şi care este implementat de un organism care nu are alte interese.

I.1.c Forme oficiale în relaţia cu organismul de certificare
Din punct de vedere administrativ, cea mai importantă însuşire a sistemelor de
agricultură ecologică este gama largă de angajamente ale producătorilor, precum
documentaţia care trebuie prezentată cu ocazia inspecţiilor periodice ale organismelor
de certificare acreditate. Pentru a certifica produsele obţinute prin metode ecologice,
este obligatoriu a fi parcursă următoarea procedură:
1. Înştiinţarea privind producţia prin metode ecologice;
Această notificare trebuie depusă la Autoritatea şi organismul de certificare numite la
nivel naţional. Conţinutul documentaţiei depuse trebuie actualizat ori de câte ori au loc
schimbări în activitatea de producţie, sau în cazul apariţiei unor probleme
administrative, precum achiziţiile sau renunţarea/schimbarea titlurilor de proprietate.
2. Primul document de evaluare
Organismul de certificare efectuează prima evaluare a documentaţiei care este depusă
de către fermier. Dacă rezultatul evaluării este negativ (ex. documentaţie incompletă
sau inadecvată), producătorul va fi rugat să furnizeze, intrun timp bine stabilit,
documente suplimentare, pentru a nu fi exclus din sistemul de producţie ecologică.
3. Începerea vizitei de inspecţie
Tehnicienii organismului de inspecţie şi certificare trebuie să verifice dacă întreaga
organizaţie şi procesele de producţie corespund normelor agriculturii ecologice. De
asemenea, ei au sarcina de a-l îndruma pe fermier să-şi îndeplinească angajamentele
asumate.
4. Admiterea în sistemul de control
Comisia de certificare evaluează documentele fermierului şi rapoartele vizitelor de
inspecţie. În consecinţă, aceasta decide dacă va admite ferma în sistemul de producţie
ecologică.
5. Declaraţia de conformitate
Acest pas are ca obiectiv specificarea evaluării pozitive, tipul producţiei, numărul de
înregistrare în registrul de control al operatorilor şi data de începere şi încetare a
valabilităţii atestării.
6. Planul anual de producţie
Acest document trebuie trimis organismului de certificare de către responsabilul unităţii
de producţie până la 31 ianuarie a fiecărui an. Orice schimbare substanţială privind
culturile agricole, susprafaţa sau producţia estimată, care a survenit după trimitirea
planului anual de producţie, trebuie notificată organismului de inspecţie şi certificare.
7. Planul anual de procesare
Acest document trebuie să conţină toate produsele pe care operatorul intenţionează să
le proceseze în ferma sa, într-o unitate terţă sau în numele unei unităţi terţe, în
conformitate cu normele agriculturii ecologice.
8. Certificarea produselor şi emiterea autorizaţiei de etichetare;
Emiterea autorizaţiei pentru etichetarea oficială a produsele ecologice, poate fi cerută
de orice operator care a fost acceptat în sistemul de inspecţie.
Operatorul supus inspecţie trebuie să respecte regulamentele naţionale şi comunitare
privind agricultura ecologică, să furnizeze documentaţia cerută de sistemul de
inspecţie, să permită accesul angajaţilor organismului de inspecţie la locurile de
producţie, la registrele de casă şi la alte documente (ex. facturi, registrele de TVA etc.).
De asemenea, operatorul trebuie să permită echipei de inspecţie accesul la produsele
de origine vegetală şi animală şi la toate incredientele de origine agricolă şi neagricolă
pentru a stabili dacă sunt cele dorite şi trebuie să le notifice dacă s-au schimbat
substanţial.

I.1.d Sprijin pentru agricultura ecologică
Uniunea Europeană sprijină fermele ecologice prin măsurile de Agro-Mediu, la început
prin regulamentul Consiliului (CEE) no. 2078/1992 şi apoi prin regulamentul Conciliului
(CEE) No. 1257/1999.
În anul 2003, programele de agro-mediu au sprijinit cu fonduri circa jumătate din
suprafaţa cultivată în sistem ecologic în cele 15 ţări membre. De acest sprijin au
beneficiat 86000 ferme certificate ecologic şi în conversie, care, procentual, reprezintă
circa 64% din numărul total de ferme ecologice (2).
Regulamentul prevede că pentru a beneficia de sprijin comunitar, fermele trebuie să se
angajeze că vor practica agricultura ecologică timp de 5 ani, iar acest sprijin se face
anual şi în funcţie de suprafaţă şi tipul culturii. Valoarea maximă a fondurilor care pot fi
primite de la Uniunea Europeană (U.E.) variază între 600€/ha la culturile anuale,
900€/ha la culturile perene specializate şi 450€/ha pentru alte folosinţe prevăzute de
Regulamentul No. 1257/1999 şi sunt semnificativ mai mari decât cele prevăzute prin
regulamentul No. 2078/1992.
De asemenea, U.E. preferă sprijinirea financiară a organizaţiilor de producători agricoli,
deoarece:
- sectorul ecologic se dezvoltă rapid şi primirea informaţiilor/instruirea
producătorilor agricoli este sigură numai în cazul structurilor
asociative de producători agricoli;
- multe canale de piaţă sunt accesibile numai organizaţiilor de
producători;
- mulţi procesatori de produse agricole cooperează cu asociaţii de
producători specializate;
- organizaţiile de producători reprezintă interesele fermierilor
ecologişti în sfera publică;
I.2. Planificarea, monitorizarea şi controlul producţiei
Conform definiţiei din Codex Alimentarius, „agricultura ecologică este un sistem de
management holistic al producţiei care promovează şi îmbunătăţeşte sănătatea
agroecosistemelor, inclusiv biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a
solului, prin metode ecologice de producţie care prioritizează practicile de management
care se bazează pe folosirea resurselor interne ale fermelor şi pe sisteme locale
adaptate condiţiilor regionale. Aceasta se poate realiza prin folosirea, unde este posibil,
de metode agronomice, biologice şi mecanice care exclud materialele sintetice şi
asigură funcţionarea completă a sistemului”
Activităţile umane au contribuit semnificativ la dispariţia progresivă a mediilor naturale
originale. Una din consecinţe este deteriorarea calităţii mediului teritoriilor locuite de om
şi scăderea biodiversităţii acestora. În teoria agricolă, această simplificare a
ecosistemelor este corelată cu creşterea numărului de probleme în managementul
activităţilor productive (ex. folosirea inputurilor exterme în circuitul productiv al fermei).
În agricultura ecologică se reface complexitatea ecosistemelor. Calea sistemică este
considerată optimă când ferma combină: diversitatea plantelor cultivate cu rotaţia şi
nivelul producţiei cu normele teritoriale, creşterea animalelor, elementele naturale şi cu
managementul bun al terenului. Aceste combinaţii ale producţiei asigură un profit optim
din resursele naturale disponibile şi procesele naturale regulatoare.
Agricultura ecologică este o metodă şi nu o simplă acţiune de înlocuire a
îngrăşămintelor chimice şi a altor produse chimice cu substanţe naturale.
În vederea elaborării unui plan eficient de producţie putem analiza principalele aspecte
de care trebuie să ţină cont un crecător de animale:
1.2.a Selectarea raselor şi stabilirea efectivelor;

Alegerea raselor şi liniilor şi a metodelor de creştere trebuie să fie în concordanţă cu
principiile agriculturii ecologice, în special în ceea ce priveşte:
a) adaptarea la condiţiile locale;
b) vitalitatea şi rezistenţa la boli;
c) lipsa unor boli specifice sau probleme de sănătate asociate cu unele rase şi
linii de animale (sindromul de stres, avortul spontan, etc.)
Nu există reguli detaliate pentru alegerea raselor. Este de preferat utilizarea raselor
locale, deoarece acestea pot produce mai mult în condiţiile agriculturii ecologice.
Acestea au o diversitate biologică mai mare decât hibrizii, sunt selectate tradiţional
pentru un spectru larg de condiţii şi, aşadar, se aşteaptă să aibă mai puţine probleme
de igienă şi sănătate şi o producţie bună şi stabilă.
1.2.b Proiectarea programului de furajare
Animalele, în general, trebuie să fie hrănite cu furaje ecologice. Procesul de hrănire şi
furajarea în sine trebuie să vizeze, mai degrabă, producţia de calitate şi bunăstarea
animalelor, decât maximizarea producţiei. Aceasta înseamnă că furajele trebuie să fie
de calitate, cu un conţinut de elemente nutritive corespunzător nevoilor animalelor pe
categorii de vârstă şi să nu forţeze animale să producă mai mult decât decât potenţialul
lor natural. Practica de îngrăşare prin furajarea forţată este strict interzisă. De
asemenea, dacă trebuie să oprim îngrăşarea din cauza pieţii sau a altor schimbări
imprevizibile, animalele trebuie furajate normal. Este de preferat ca necesarul de furaje
să se asigure din producţia proprie. În cazul în care acest lucru nu este posibil, se pot
cumpăra furaje produse în alte ferme ecologice, dacă aceste furaje sunt certificate.
Regiunile pentru practicarea transhumanţei (mişcarea animalelor în zone pontane de
păşunat) trebuie stabilite de statele membre, dacă este nevoie.
Furajele trebuie să fie naturale, prin urmare, tineretul trebuie să fie
hrănit cu lapte natural, de preferinţă lapte matern. Toate animalele tinere
trebuie să fie hrănite cu lapte natural pentru o perioadă minimă, care diferă de la specie
la specie şi este, de obicei, în mod semnificativ mai lungă decât în
agricultura convenţională. In agricultura ecologică alăptarea cu laptele artificial nu este
permisă. Această perioadă minimă de alăptare este de trei luni pentru bovine (inclusiv
la bivoli şi bizoni) şi, respectiv, 40 de zile pentru porci.
Ierbivorele trebuie ţinute pe păşune cât se poate de mult , dacă condiţiile climatice nu
afectează sănătatea animalelor (sau calitate păşunii). Perioada de păşunat poate fi
redusă de Organismul de Inspecţie şi Certificare în condiţii de secetă extremă şi
temperaturi ridicate ale aerului când producţia şi calitatea furajelor este
necorespunzătoare.
A doua cerinţă în ceea ce priveşte furajarea ierbivorelor este ca 60% din raţia zinică de
furaje să fie compusă din furaje de volum (grosiere), proaspete sau uscate sau siloz.
Furajele de origine animală (indiferent dacă sunt convenţionale sau
produse ecologic) pot fi utilizate numai în cazul în care sunt menţionate prin
reglementările în vigoare. Este interzisă utilizarea de carne şi produse din carne şi este
permisă utilizarea peştelui şi altor animale marine, a produselor şi subproduselor
acestora, precum şi a laptelui şi a produselor lactate.
În general, toate cerinţele nutriţionale ale animalelor trebuie să fie asigurate prin hrană
naturală, în principal, prin păşunat.
În caz de lipsă de minerale, vitamine, pro-vitamine etc., pentru a asigura cerinţele
nutriţionale ale animalelor, pot fi folosiţi aditivi nutritivi, numai dacă acestea sunt
menţionate în regulamentele în vigoare.
De asemenea, pot fi folosite vitaminele artificiale, în cazul în care sunt bine definite
chimic. Anumite reguli sunt stabilite şi pentru enzime, microorganisme, lianti,
şi coagulanţi.

În hrana animalelor nu poate fi folosit nici unul dintre antibiotice, coccidiostatice,
substanţe medicamentoase, promotori de creştere sau orice alte substanţe pentru
stimularea creşterii sau producţiei.
Toate furajele trebuie să fie libere de orice substanţă sintetică. Pentru orice raţie
furajeră sunt total interzise organismele modificate genetic (OMG) şi produsele
obşinute din OMGuri. Niciunul dintre aceste materiale nu poate fi folosit pentru
furajarea directă a animalelor, ca aditivi pentru însilozarea furajelor sau ca agent de
conservare a furajelor.
1.2.c Planificarea controalelor de evaluare a sănătăţii şi igienei;
Mangementul sănătaţii animalelor trebuie să se bazeze pe prevenire, prin măsuri cum
ar fi:
selectarea celor mai potrivite rase şi linii;
raţii furajere echilibrate şi de calitate superioară;
condiţii favorabile de mediu;
îcărcătură mică de animale;
adăposturi corespunzătoare;
practici naturale de creştere.
În agricultura ecologică nu este perimisă folosirea preventivă a medicamentelor
sintetizate chimic.
Prevenirea bolilor în fermele ecologice de creştere a animalelor trebuie să se bazeze
pe următoarele principii:
selectarea raselor sau liniilor de animale adaptate la condiţiile locale,
recomandate fiind, de obicei, cele autohtone;
folosirea metodelor de creştere a animalelor corespunzătoare cerinţelor fiecărei
specii, în special a celor care sporesc rezistenţa la boli şi previn infecţiile,
preferată fiind creşterea în aer liber;
utilizarea de hrană de bună calitate pentru animale, împreună cu exerciţii
regulate şi accesul la păşune, încurajându-se astfel apărarea naturală,
imunologică a animalelor;
asigurarea unui densităţi corespunzătoare de animale, evitându-se astfel
supraîncăcarea şi problemele de sănătate animală;
În cazul în care, în ciuda tuturor măsurilor de prevenire mai sus menţionate, unele
animale se înbolnăvesc sau se rănsec, acestea trebuie tratate imediat, dacă este
nevoie în mod izolat şi în adăposturi adecvate. Tratamentul trebuie să fie cât mai
natural posibil, dar obiectivul principal este de a vindeca animalul bolnav fără a-i
prelungi suferinta.
Utilizarea de produse medicinale veterinare în agricultura ecologică, trebuie să
respecte următoarele principii:
produse medicinale veterinare pot fi utilizate dacă sunt sunt prevăzute în
regulament. Produsele care nu sunt prevăzute în regulament nu sunt permise a
fi folosite;
este recomandat a se folosi produse fitototerapuetice, homeopate sau
oligoelemente, menţionate în regulamentul în loc de medicamente veterinare
chimice de sinteză veterinare sau antibiotice. Acestea trebuie să fi utilizate
numai dacă sunt eficiente pentru speciile de animale care au nevoie de
tratament;
dacă tratamentul necesar pentru a trata suferinţa animalelor sau pentru a le
salva viaţa este ineficient, pot fi folosite şi produse chimice de sinteză veterinare
sau antibiotice;
orice utilizare a produselor medicale de sinteză trebuie să fie prescrisă de către
un veterinar, iar în timpul tratamentului este necesară supravegherea animalelor;

utilizarea de medicamentelor veterinare chimice de sinteză sau antibiotice pentru
tratamente preventive este interzisă;
folosirea de substanţe de stimulare a creşterii sau producţiei este interzisă
(inclusiv antibiotice, coccidiostatice şi alte substanţe artificiale de stimulare a
creşterii animalelor);
folosirea hormonilor sau a substanţelor asemănătoare pentru controlul
reproducţiei (ex. provocarea sincronizării estrusului), sau cu alt scop, este
interzisă. Hormonii pot fi folosiţi pentru animale individuale, ca tratment veterinar
terapeutic, cu respectare condiţiilor de mai sus;
dacă ferma este întro zonă afectată de o boală, toate tratamentele veterinare
obligatorii trebuie respectate. Când a boală este recunosută, folosirea de
produse medicale veterinare imunologice , trebuie, de asemenea, autorizată.
Ori de câte ori produsele medicinale veterinare trebuie folosite, prescrierea acestora se
face după cum urmează:
tipul de produs (inclusiv o indicaţie cu privire la substanţe active farmacologice
implicate);
diagnosticul detaliat;
posologia;
metoda de administrare;
durata tratamentului;
perioada legală de repaus după tratament.
Toate aceste informatii trebuie sa fie declarate la organismul de control înainte ca
animalele sau produsele animaliere să fie comercializate ca produse ecologice. De
asemenea, animalele bolnave trebuie bine identificate şi izolate. Perioada de aşteptare
dintre ultima administrare a unui medicament veterinar până la deplina însănătoşire a
animalului şi obţinerea de produse ecologice certificate este de minim 48 de ore sau de
două ori timpul de aşteptare până la însănătoşire.
Dacă în cursul unui an, animalele sunt tratate de 2 sau de 3 ori lcu medicamente
veterinare sintetice (cu excepţia vaccinărilor obligatorii şi a tratamentelor menţionate
anterior), este obligatoriu a parcuge din nou perioada de conversie. Aceeaşi prevedere
se aplică şi dacă se face mai mult de un tratament cu medicamente veterinare sintetice
în decurs de un an şi activitatea de producţie a nimalelor este mai scurtă de un an.
Înainte de sfârşitul perioadei de conversie animalele sau produsele lor nu pot fi vândute
ca ecologice.
Aşadar, întro fermă ecologică cel mai important aspect al activităţii veterinare este
prevenirea bolilor. Dacă animalele sunt crescute în condiţii optime, sistemul lor imunitar
este puternic şi dacă se respectă şi normele de igienă şi de protecţie împotriva bolilor
epizootice, animalele nu sunt predispuse la boli şi bolile pot să apară mai rar.
O regulă generală în agricultura ecologică este că animalele şi mediul lor de viată
trebuie să fie protejate strict împotriva agenţilor patogeni, iar în cazul unui agent
patogenic facultativ se impune existenţa unui echibru între agent şi animalul gazdă .
Ar trebui subliniat, în mod repetat, că în agricultura ecologică sunt interzise toate
tratamentele de rutină, împreună cu toate materialele terapeutice care se acumulează
în organismul animalului.
Referitor la activităţile privind sănătatea animalelor, este bine să ne familiarizăm cu
bolile care apar cel mai frecvent în zona în care se află ferma şi să elaborăm o
strategie eficientă de prevenire a lor (orar de păşunat, restructurarea de grajdurilor şi a
cirezii etc.) De asemenea, ar trebui să facem eforturi pentru a crea o populaţie de
animale, care este liberă de boli infecţioase. Dacă observăm orice semn de boală la un
animal trebuie să-l izolăm de altele. În cazul în care animalul are nevoie de tratament,
metodele naturale, aşa-numita medicină alternativă, ar trebui să fie prioritare. În cazul
în care aceste metode nu se dovedesc a fi de succes - din motive de a salva viaţa

animalului - sunt permise şi tratamentele cu antibiotice sau interventiile chirurgicale. În
cazul unui tratament cu antibiotice, perioada de repaus după tratament trebuie dublată.
În fermele ecologice de creştere a animalelor, operaţiile cosmetice de corectare şi
diferitele mutilări/amputări sunt interzise.
Unele interventii sunt permise pentru motive de siguranţă (ex. izolarea animalelor
tinere) sau în cazul în care acestea contribuie la bunăstarea, îmbunătăţirea condiţiilor
sau la igiena animalelor. În conformitate cu reglementările în vigoare, operaţiile fizice
de castrare sunt permise, dacă acestea permit îmbunătăţirea calităţii anumitor produse
(de tipul: carne de vier, taur, ţap, cocoş castrat). Aceste intervenţii ar trebui să se facă
de persoane calificate profesional, care folosesc metode mai puţin dureroase pentru a
se asigura că suferinţa animalului este minimă.
În timpul transportului animalelor, trebuie să se reducă stresul acestora la minim posibil,
în conformitate cu actele de protecţie a animalelor. Nu sunt permise în timpul
transportului dispozitive electronice. Sedativele alopatice sunt, de asemenea, strict
interzise înainte sau în timpul transportului.
Bibliografie
1. The IFOAM norms for Organic production and processing; Ed. IFOAM, Bonn, 2005
(www.ifoam).
2. European Commission Report (G2 EW – JK D(2005) “Organic farming in the European
Union– Facts and Figures”, Bruxelles, 3th November 2005;
L 250/18 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 18.9.2008

LISTA
Anexa 1.1
organismelor de inspecţie şi certificare aprobate de către M.A.D.R., în anul 2008, pentru
efectuarea inspecţiei şi certificarea produselor agroalimentare ecologice pe teritoriul
României, în conformitate cu O.M. nr. 688/2007
Cod: RO-ECO- 001
BCS OKO-GARANTIE GmbH Germania
Reprezentanţa în Romania: ,,BCS OKO GARANTIE ROMANIA" S.R.L
Adresa: Tg.Mures, str.Belsugului nr.24, ap.1, jud.Mures
Telefon: 0265250846; Fax: 0265250928
Responsabil: Szabo Alexandru
Telefon: 0745 474879
e-mail: a.szabo.ro@bcs-oeko.com ; bcs-romania@clicknet.ro
Cod: RO - ECO – 002
QC&I GmbH-Germania
Reprezentanţa în România: ,, QC&I ROMANIA’’
Adresa: Timisoara, str.Listz nr.1, parter, Ap.1
Telefon/Fax: 0256241562
Responsabil: Victor Scorodeti
Telefon: 0730591663
e-mail: victor_scorodeti@yahoo.com
Cod: RO-ECO- 003
SUOLO e SALUTE srl Italia
Reprezentanţa în România: ,,SUOLO E SALUTE ROMANIA S.R.L”
Adresa: Bacau, str.Nicolae Balcescu nr.5,sc.G,ap.9
Fax: 0234206166
Responsabil: Daniel Ciubotaru
Telefon:0743018285
e-mail: danielciubotaru@yahoo.com
Responsabil: Alessandro D’Elia
e-mail: info@suoloesalute.it
Cod: RO - ECO – 005
Instituto per Certificazione Etica ed Ambientale (ICEA) Italia
Reprezentanţa în România: ,,ICEA ROMANIA” S.R.L
Adresa: Valu lui Traian, str. Dacia nr.16
Telefon/fax :+40 241230015
Responsabil:Gabriela Mitrea
e-mail: icea.romania@icea.info
Cod: RO - ECO – 007
SC ECOCERT ESE – Franta
Reprezentanţa în România: „ECOCERT SA”
Adresa: Bucuresti , Str. Poet Alexandru Sihleanu, sect. 3
Tel: 00 40 21 321 20 11
Fax: 00 40 21 321 20 58
Responsabil: Abdelaziz Messai
Telefon:: 00 40 742 99 21 43
e-mail: abdelaziz.messai@ecocert.com
www.ecocert.com

Cod: RO-ECO- 008
,,S.C Ecoinspect S.R.L” Romania
Adresa:Cluj Napoca, str.Horia, nr.75, Ap.5, jud.Cluj
Telefon/Fax: 0264536324
e-mail: ecoinspect@mail.from.ro
Director: Lorincz Piroska
Cod: RO - ECO – 009
BIOS S.r.l Italia
Reprezentanţa în România: „BIOS S.R.L Italia SUCURSALA ROMANIA”
Adresa: Bucuresti, B-dul Unirii nr.57, bloc E4, scara 4, ap.102, sector 3
Tel : 021 3270005
Fax 021 3270005
Responsabil: Ene Luminita Gabriela
Tel: 0723265554
e-mail: luminitamicu@yahoo.com
Cod: RO - ECO – 010
LACON s.r.l Germania
Reprezentanţa în România: „LACON s.r.l Germania SUCURSALA ROMANIA”
Adresa: Bucuresti, sect 4, str Stanjenelelor, nr 1, bl 54, sc B, ap 57.
Responsabil: Mariana Gheorghe
Tel: 0724248435
Cod: RO – ECO – 012
SC BioInspecta AG Elvetia
Reprezentanţa în România: „BIOINSPECTA ROMANIA SRL”
Adresa: Cluj-Napoca, str. Gurghiu, nr.2, ap. 9
Tel /Fax: 0264-573546
Responsabil: Monika Zimmermeier
e-mail: monika.zimmermeier@bio-inspecta.ch
Cod: RO - ECO – 013
Institut fur Marktokologie Elveţia
Reprezentanţa în România: ,,IMO CONTROL s.r.l Romania”
Adresa: Sighisoara, str. Crizantemelor, nr.7, Ap.51, jud. Mures
Responsabil: Razvan Popa
e-mail: poparazvand@yahoo.com
Tel: 0744825809
Cod: RO - ECO – 014
CERES GmbH Germania
Reprezentanţa în România: ,,CERES HAPPURG GmbH Sucursala Iernut”
Adresa: Iernut, str.1 dec.1918, Bl.3, Sc.A, etaj 1, Ap.5, jud. Mures
Responsabil: Amelia Rachită
Tel: 0740591529
e-mail: ameliarachita@yahoo.com
Cod: RO – ECO – 015
Agreco R.F GODERZ GmbH Germania
Reprezentanţa în România: ,,Agreco R.F GODERZ GmbH Germania Sucursala Romania”
Adresa: Ploiesti, str.Magurii nr.4, Bloc 33, Sc.C Ap.16
Tel: 0244561615
Responsabil: Richard Goderz
Tel: 0722561819
e-mail: info@agrecogmbh.de

Cod: RO -ECO – 016
BIOAGRICERT SRL ITALIA
Reprezentanţa în România: ,,BIOAGRICERT ITALIA SRL SucursaLa România”
Adresa: Iasi, str. Aleea Mihail Sadoveanu nr.32 A
Tel/fax +40 232311411
Responsabil: Dan Grosu
Tel:+40745790276
e-mail: dan.grosu@bioagricert.org
Cod: RO – ECO – 017
Certification Services International CSI GmbH Germania
Reprezentanţa în România:,,Certification Services International CSI GmbH Germania
Sucursala Romania”
Adresa: Bucuresti, str. Reconstructiei nr.6, Bloc 28, Sc.2, etaj 1, ap 50, sect.3
Tel./fax +40 216475983
Responsabil: Adrian Siceanu
Tel: 0744655136
e-mail: beeswoborders@yahoo.com

Principiile IFOAM privind agricultura ecologică
Anexa 1.2
După un intens proces participativ, în septembrie 2005, Adunarea Generală a IFOAM, de la
Adelaide – Australia, a aprobat noile „Principii ale Agriculturii Ecologice*. Aceste principii sunt
,,rădăcinile” pe care agricultura ecologică creşte şi se dezvoltă.
Principiul sănătăţii
Agricultura ecologică trebuie să susţină şi să sporească sănătatea solului, plantelor,
animalelor, omului şi a planetei ca un tot unitar şi indivizibil.
Acest principiu indică faptul că sănătatea indivizilor şi comunităţilor nu poate fi separată de
sănătatea ecosistemelor - solurile sănătoase produc culturi sănătoase, care la rândul lor
furnizează sănătate animalelor şi oamenilor (Sănătatea Omului este reflexia sănătăţii
Pământului – Heraclit, 500 Av.J.C.). Sănătatea se referă la totalitatea şi integritatea sistemelor
vii. Nu este pur şi simplu lipsa bolii, ci menţinerea stării fizice, psihice, sociale şi ecologice de
bunăstare. Imunitatea, rezilienţa şi regenerarea sunt caracteristici cheie ale sănătăţi. Rolul
agriculturii ecologice în producţia primară agricolă, prelucrare, distribuţie sau consum, este de
a susţine şi de a spori sănătatea ecosistemelor şi a organismelor de la cele mai mici din sol
pana la fiinţele umane. Agricultura ecologică este destinată, în special, producerii de alimente
de o înaltă calitate, hrănitoare, care să contribuie la prevenirea si protecţia sănătăţii şi a
bunăstării. Având în vedere acest lucru, în agricultura ecologică trebuie interzisă folosirea de
îngrăşăminte chimice şi pesticide, de medicamente la animale şi de aditivi alimentari care pot
avea efecte negative asupra sănătăţii.
Principiul ecologiei
Agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe sistemele ecologice vii, să lucreze cu ele, să le
stimuleze şi să le susţină.
Acest principiu are rădăcini în sistemele ecologice vii şi, ca atare, prevede că producţia
ecologică se bazează pe procese ecologice şi reciclare. Alimentatia şi bunăstarea rezultă din
ecologia mediilor de producţie specifice. De exemplu, în cazul culturilor agricole mediul de
producţie este solul viu, la animale, ecosistemul fermei iar la peşti şi organismle marine, mediul
acvatic. Agricultura ecologică, sistemele pastorale şi colectarea din floră şi faună trebuie să
corespundă ciclurilor şi echilibrelor ecologice din natură. Aceste cicluri sunt universale, dar
funcţionarea lor este specifică fiecărui teritoriu. Managementul ecologic trebuie să fie adaptat
la condiţiile locale, ecologice şi de cultură. Inputurile trebuie reduse prin refolosirea, reciclarea
şi gestionarea eficientă a materialelor şi a energiei, cu scopul de a menţine şi îmbunătăţi
calitatea mediului şi de a conserva resursele. Agricultura ecologică ar trebui să atingă echilibrul
ecologic, prin proiectarea de sisteme agricole, înfiinţarea de habitate şi menţinerea diversităţii
genetice şi agricole. Cei care produc, procesează, comercializează sau consumă produse
ecologice trebuie să protejeze şi să îmbunătăţească mediul înconjurător, inclusiv peisaje,
clima, habitatele, biodiversitatea, aerul şi apa.
Principiul echităţii
Agricultura ecologică trebuie construită pe relaţii care asigură corectitudinea cu privire la
mediul comun şi şansele vietii.
Echitatea este caracterizată de corectitudine, respect, justiţie şi solidaritate pana la sfarsitul
lumii, atât în rândul oamenilor, cât şi în relaţiile lor cu alte fiinţele vii. Acest principiu subliniază
faptul că cei implicaţi în agricultura ecologică ar trebui să gestioneze relaţiile umane într-un
mod care să asigură echitatea, la toate nivelurile şi între toţi participanţii la procesul de
producţie - fermieri, muncitori, procesatori, distribuitori, comercianti si consumatori. Agricultura
ecologică ar trebui să asigure tuturor celor implicaţi, o calitate bună a vieţii şi posibilitatea de a
contribui la siguranţa alimentară şi la reducerea sărăciei. Aceasta are scopul de a produce
suficiente alimente şi alte produse de bună calitate. Acest principiu prevede ca animalelor să li
se asigure condiţii şi oportunităţi de viaţa conform cu cerinţele lor fiziologice, de comportament
natural şi bunăstare. Resurse naturale şi de mediu, care sunt folosite pentru producţie şi
consum trebuie gestionate corect din punct de vedere ecologic şi social şi menţinuţe la un nivel
corespunzător nevoilor generaţiilor viitoare. Corectitudinea presupune sisteme de producţie,
distribuţie şi de comerţ care sunt deschise şi echitabile şi necesită costuri reale de mediu şi

sociale.
Principiul precauţiei
Agricultura ecologică trebuie gestionată într-o manieră responsabilă şi de precauţie pentru a
proteja sănătatea şi bunăstarea generaţiilor actuale şi viitoare şi a mediului înconjurător.
Agricultura ecologică este un sistem dinamic de viaţă, care răspunde cerinţelor şi condiţiilor
interne şi externe. Practicieni din agricultura ecologică pot îmbunătăţi eficienţa şi creşte
productivitatea, dar acest lucru nu trebuie să pericliteze sănătatea şi bunăstarea. În
consecinţă, noile tehnologii trebuie să fie evaluate şi metodele existente revizuite. În cazul
înţelegerii incomplete a ecosistemelor şi a agriculturii, trebuie să fim foarte atenţi. Acest
principiu prevede ca precauţia şi responsabilitatea sunt preocupările cheie în managementul,
dezvoltarea şi alegera tehnologiei în agricultura ecologică. Este, de asemenea, necesar ca
ştiinta să asigure că agricultura ecologică este sănătoasa, sigură şi corectă din punct de
vedere ecologic. Cu toate acestea, numai cunoştinţe ştiinţifice nu este suficient. Experienţa
practică, înţelepciunea acumulată şi cunoştinţele tradiţionale şi indigene oferă soluţii valabile,
testate de timp. Agricultura ecologică ar trebui să prevină riscurile semnificative prin adoptarea
de tehnologii adecvate şi respingerea celor imprevizibile, precum ingineria genetică. Deciziile
trebuie să reflecte valorile şi nevoile tuturor celor care ar putea fi afectaţi, prin procese
transparente şi participative.

NOP - Programul Naţional de Agricultură Ecologică al SUA
Anexa 1.3
Programul Naţional de Agricultură Ecologică (NOP) al SUA a intrat în vigoare pe 21
octombrie, 2002 şi este coordonat de serviciului de marketing, o ramură a Departamentului
pentru Agricultură al SUA (USDA). Acest program a fost elaborat la cererea Congresului
S.U.A. după ce, în anul 1990, a fost votată Legea privitoare la producţia de alimente
ecologice (OFPA). NOP este o lege federală care cere ca toate produsele alimentare
ecologice să îndeplinească aceleaşi standarde şi trebuie să fie certificate în conformitate cu
acelaşi procese de certificare.
Bazele Programului Naţional de Agricultură Ecologică (NOP)
NOP ul conţine standardele naţionale de agricultură ecologică şi programul de certificare a
produselor ecologice pe baza recomandărilor a 15 membri ai Comitetului pentru Standarde
(Norme) Ecologice Naţionale (NOSB). NOSB ul este numit de către Ministrul Agriculturii şi
este format din reprezentanţi ai următoarelor categorii: agricultori/cultivatori;
manipulanţi/procesatori; distribuitori cu amănuntul; consumatori/de interes public; ecologişti;
oameni de ştiinţă şi entităţi de certificare. În plus faţă de recomandările NOSB, pentru
formularea acestor reglementări, USDA ţine cont şi de programele de certificare ecologică de
stat, particulare şi străine. Reglementările NOP sunt suficient de flexibile pentru a se potrivi
cu o gamă largă de operaţiuni şi produse, existente în fiecare regiune a Statelor Unite.
Care este conţinutul reglementărilor NOP?
Reglementările NOP interzic folosirea ingineriei genetice, a radiaţiilor ionizante şi a
nămolurile de la staţiile de epurare în producţia ecologică de bunuri agricole şi alimentare
ecologice. Ca regulă generală, toate substanţele naturale (non-sintetice) sunt permise în
producţia ecologică şi toate substanţe sintetice sunt interzise. Lista naţională de substanţe
non-sintetice şi sintetice permise şi interzise, este una din secţiunile acestor reglementări,
care conţine şi excepţiile de la această regulă.
Standardele (normele) de producţie şi manipulare se referă la producţia vegetală
ecologică, colectarea din flora spontană, creşterea animalelor şi la prelucrarea (procesarea),
transportul şi depozitarea produselor agricole ecologice. Culturile ecologice sunt cultivate
fără a fi folosite pesticidele convenţionale, îngrăşămintele chimice şi nămoluri de la staţiile de
epurare. Animalele crescute în sistem ecologic trebuie hrănite cu furaje ecologice şi crescute
în aer liber. De asemenea, acestora nu li se dau antibiotice sau hormoni de creştere.
Standardele (normele) de etichetare se aplică produselor agricole şi alimentare care conţin
îngrediente ecologice şi se referă la procentul de ingrediente ecologice din produs:
− Produs „100% ecologic”, trebuie să conţină numai ingrediente produse în sistem
ecologic;
−Produs „ecologic”, trebuie să conţină cel puţin 95% ingrediente produse în sistem
ecologic;
Produsele care îndeplinesc cerinţele de „100% ecologic” şi „ecologic” pot fi etichetate „USDA
organic”.
− Produsele procesate care conţin cel puţin 70% ingrediente ecologice pot fi etichetate
„produse cu ingrediente ecologice”, menţionându-se cel mult trei dintre ingredientele sau
grupele de alimente ecologice componente. De exemplu, supa cu cel puţin 70% ingrediente
ecologice sau legume ecologice poate fi etichetată ca „obţinută din mazăre, cartofi şi morcovi
ecologici” sau numai „obţinută din legume ecologice”. Sigla USDA nu poate fi folosită oriunde
şi oricum. Pentru încălcarea acestor norme se aplică o penalizare de până la 11,000 $,
oricărei persoane care vinde sau etichetează, în cunoştinţă de cauză, ca ecologic, un produs
care nu este obţinut şi procesat conform reglementărilor NOP.
− Produseleprelucrate care conţin mai puţin de 70 la sută componente organice nu pot fi
etichetate „ecologic”, dar pe etichetă pot fi menţionate componentele care sunt produse în
sistem ecologic.
Standardele (normele) de certificare stipulează cerinţele pe care sistemele ecologice de

producţie şi manipulare trebuie să le îndeplinească pentru a fi acrediate de către agenţii de
certificare autorizaţi de către USDA. Informaţiile pe care un solicitant (aplicant) trebuie să le
prezinte agentului de certificare includ planul de activitate în sistem ecologic. Acest plan
conţine, în afară de multe alte lucruri, informaţii privind practicile şi substanţele folosite în
producţie, procedeele de întocmire a documentaţiei, practicile de prevenire a amestecului
dintre produsele ecologice şi convenţionale, tipul operaţiilor care urmează a fi certificate,
istoria tratamentelor solului. Normele de certificare se referă, de asemenea, la inspecţia
internă. Fermele şi unităţile care realizează vânzări de produse agricole ecologice a căror
valoare nu depăşeşte 5,000 $/an sunt scutite de certificare. Acestea pot eticheta produsele
ca ecologice dacă îndeplinesc standardele ecologice, dar nu pot folosi sigla „USDA organic”.
De asemenea, sunt scutite de certificare şi unităţile de distribuţie şi comercializare a
produselor agro-alimentare ecologice, cum ar fi băcăniiile, magazinele şi restaurantele.
Standardele (normele) de acreditare stabilesc cerinţele pe care un solicitant (aplicant)
trebuie să le îndeplineasacă pentru a deveni agent de certificare acreditat de USDA.
Normele sunt concepute pentru a fi siguri că toţi agenţii de certificare acţionează consecvent
şi imparţial. Solicitanţii de succes vor angaja personal calificat, vor demonstra experienţa lor
în certificarea producătorilor şi a distribuitorilor ecologici, vor preveni conflictul de interese şi
vor menţine strictă confidenţialitatea. Durata de acreditare a agenţilor de certificare este de
5 ani, şi fiecare dintre aceşti agenţii sunt obligaţi să se supună unei inspecţii anuale de
actualizarea a activităţii lor de certificare.
Produsele agricole ecologice importate pot fi vândute în SUA numai dacă au fost
certificate de către agenţi de certificare autorizaţi de USDA. USDA are agenţi de certificare
acreditaţi în mai multe tări şi numeroase cereri de acreditatre. În locul acreditării USDA, un
agent de certificare străin poate fi recunoscut, dacă USDA stabileşte că guvernul ţării
respective poate acredita agenţi de cerificare, cu respectarea cerinţelor programului NOP al
USDA.

JAS - Standardul japonez de agricultură ecologică
Anexa 1.4
Standardele (normele) JAS pentru produsele agricole şi alimentele ecologice prelucrate au
fost stabilite în anul 2000, in baza Liniilor directoare pentru producţia, prelucrarea,
etichetarea şi comercializarea produselor ecologice alimentare, care au fost adoptate de
Comisia Codex Alimentarius.
Sistemul JAS a fost completat în noiembrie 2005 cu Standardele (normele) JAS pentru
produsele animaliere ecologice, alimente ecologice procesate de origine animală şi furaje
ecologice pentru animale. Unităţile comerciale certificate de organisme din Registrul Japonez
de organisme de certificare sau Registrul de organisme care supraveghează certificarea sunt
acelea care produc sau prelucrează alimente sau furaje ecologice conform Standardelor
(normelor) JAS şi sunt capabile să pună sigla JAS pe produsele lor.
Reglementările JAS pentru produsele ecologice solicită ca, începând de la 1 aprilie 2001
(extins la 2002), toate produsele etichetate ca ecologice trebuie să fie certificate de către un
organism Japonez de certificare (RCO) sau de un organism străin de certificare (RFCO),
înregistrat la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Pescuitului (MAFF), care afişează eticheta
JAS şi numele organismului de certificare.
Logo-ul JAS, ca marcă de calitate, a fost introdus pentru protejarea pieţii şi a consumatorilor
japonezi.
Acest sistem a fost recunoscut oficial ca echivalent al reglementărilor europene, cu excepţia
hidroxidului de calciu, un produs pentru tratament foliar la meri, permis de Regulamentele
(CE) nr 834/2007 şi 889/2008.
Pe scurt, pentru operatorii care doresc să îşi exporte produsele ecologice în Japonia sub
marca JAS echivalenţa înseamnă că criteriile de certificare şi standardele de referinţă de
producţie/prelucrare/ambalare, sunt aceleaşi cu cele adoptate în cadrul Comunităţii
Europene, în conformitate cu Reg. (CEE) Nr 2092/91. Cu toate acestea, regulamentele JAS
au unele particularităţi. De exemplu, ele nu se referă la băuturi alcoolice şi produse de
origine animală (inclusiv produse apicole).
Normele impun ca numai prelucrarea (etichetarea) şi operaţiile de introducere pe piaţă să fie
controlate de un organism de certificare japonez sau străin recunoscut de MAFF. Cu toate
acestea, în cadrul Comunităţii respectarea regimului de control, atât al producătorilor şi în
final, al vânzătorilor, trebuie să se asigure ca, de asemenea, furnizorii de ingrediente şi subcontractanţii
de "materii prime” sunt certificaţi în conformitate cu Regulamentul Cosiliului nr.
834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008. Comparativ cu Regulamentul Cosiliului nr.
834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008, reglementările privind etichetarea JAS,
prezintă următoarele diferenţe:
- În cazul în care produsul finit conţine atât componente organice cât şi în conversie,
eticheta trebuie să indice clar care sunt ecologice şi care, în conversie. În schimb,
U.E. nu permite utilizarea de materii prime în conversie pentru prepararea unui produs
alimentar ecologic;
- Întotdeauna, eticheta trebuie să conţină sigla JAS. În cazul în care sigla JAS nu este
afişată, pe etichetă nu trebuie făcută nicio menţiune precum: ecologic, organic, produs
biologic, 100% ecologic, produs ecologic străin, X% ecologic, sau orice altă menţiune
referitoare la metoda de agricultură ecologică;
- În cazul în care produsul finit nu are sigla JAS, dar componentele sale o au, va fi
posibil să se scrie, de exemplu, "salată care conţine legume ecologice" sau "ketchup
făcut din roşii ecologice".
Sarcina persoanei responsabile cu Notarea Produsului este de a decide care grup sau
loturi de produse au fost obţinute cu adevărat în conformitate cu metoda de agricultura
ecologică prevăzută în normele JAS şi care nu, indiferent de motiv. Prezenţa unei astfel
de persoane responsabilă este de dorit de asemenea, pentru a îndeplini cerinţele
Regulamentul Cosiliului nr. 834/2007 şi Regulamentul Comisiei nr. 889/2008, care
prevede cerinţele minime de control, situaţia în care operatorul este obligat să ofere
informaţii organismului de certificare pentru a înlătura orice îndoială în legătură cu
conformitatea produsului şi suspendarea comercializării produsului, până la constatarea
conformităţii.
Întrebări si raspunsuri

1. Cum se numeşte programul U.E. care finanţează formarea profesională?
a. F.P. 7;
b. Leonardo da Vinci;
c. CHANNEL;
2. Care este scopul proiectului „FORECOLOGIA”?
a. instruirea operatorilor (producătorilor) din agricultura ecologică;
b. instruirea studenţilor de la facultăţile agricole;;
c. conversia profesională a şomerilor;
3. Care sunt actele normative care reglementează producţia ecologică în România?
a. Regulamentul (CEE) 2092/91;
b. Regulametele (CE) nr. 834/2207 şi 889/2008;
c. Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2000;
4. Care este sigla pentru produsele ecologice din Romania?
a. 100% ecologic;
b. a.e.
c. organic farming;
5. Care sunt produsele care se subordonează direct conceptului şi normelor de
trasabilitate?
a. Alimentele;
b. Produsele fitosanitare;
c. Stimulatorii de creştere;
6. Care este durata minimă a perioadei de conversie a fermelor ecologice de creştere
bovinelor pentru carne?
a. 1 an;
b. 2 ani;
c. 3 ani;
7. Care este cea mai importantă activitate în perioada de conversie?
a. Selectarea organismului de inspecţie şi certificare;
b. Elaborarea planului de conversie;
c. Echilibrarea ecosistemului;
8. Care sunt cele mai importante standarde pentru agricultura ecologică?
a. Standardul naţional de agricultură ecologică;
b. Codex Alimentarius;
c. Standardele U.E., NOP şi JAS;
9. Care sunt principiile IFOAM de agricultură ecologică?
a. Principiul biodiversităţii;
b. Principiul multifunţionalităţii;
c. Principiul sănătăţii, ecologiei, echităţii şi precauţiei;
10. Care sunt criteriile de selectare a raselor de animale?
a. Productivitatea şi calitatea şi stabilitatea producţiei;
b. Adaptabilitate, vitalitate şi lipsa unor boli specifice;
c. Talia, culoarea şi comportamentul;
11. Care sunt principalele măsuri de menţinere a sănătăţii animalelor?
a. Măsurile preventive;
b. Tratamentele cu antibiotice;
c. Tratamentele cu medicamente veterinare de sinteză;

Modulul II. COMERCIALIZAREA PRODUSELOR ECOLOGICE
Preţul scăzut al produselor agricole şi costurile mari de distribuţie, inclusiv în agricultura
ecologică, determină fermierii să caute noi soluţii pentru menţinerea viabilităţii lor
economice (1). Ca şi în cazul agriculturii convenţionale, la producător ajunge doar o
mică parte a preţului final al unui produs ecologic plătit de consumator. Cea mai mare
parte a preţului unui produs agricol şi alimentar este încasată de negustor şi
comerciantul cu amănuntul. În acest context, contactul direct dintre consumator şi
producător (fermier) reprezintă un avantaj considerabil pentru ambele părţi, în ceea ce
priveşte preţul, schimbul reciproc de cunoştinţe şi îmbunătăţirea nivelului cultural.
Crearea acestei perspective este un pas esenţial pentru dezvoltarea agriculturii
ecologice ca o agricultură inovativă şi model de sustenabilitate.
Participarea la târguri este esenţială pentru fermierii şi ceilalţi producători de bunuri
ecologice, deoarece aceştia au posibilitatea să-şi expună produsele şi să încheie
contracte şi alte acorduri comerciale. În continuare prezentăm căteva informaţii despre
principalelor târguri ecologice din Europa: BIOFACH la Nuremberg în Germania şi
SANA în Italia.
Nürnberg (Germania), februarie
Târgul internaţional de produse ecologice BioFach (http://www.biofach.de), se remarcă
prin amploare, internaţionalitate şi putere inovativă. Acest eveniment adună, în fiecare
an în luna februarie, la Nürnberg în Germania, aproximativ 2.100 de expozanţi, din care
două treimi de peste hotare şi peste 37.000 comercianţi vizitatori din mai mult de 110
ţări.
Târgul internaţional de la Nürnberg este responsabil cu organizarea expoziţiei
BIOFACH sub autoritatea Ministerului Federal al Alimentaţiei, Agriculturii şi Protecţiei
Consumatorului (BMELV) şi cu sprijinul Asociaţiei Germane a Industriei Târgurilor
(AUMA).
Sub patronajul IFOAM, BioFach aplică criterii stricte de participare pentru a garanta
calitatea constant superioară a produselor expuse.
Expoziţia profesională internaţională BioFach/Nürnberg cunoaşte pieţele, are experienţă
şi oferă echipamente şi facilităţi adecvate. Conceperea târgului, oferă expozanţilor
soluţii pentru toate problemele organizatorice şi tehnice legate de acest eveniment.
Companiile din Asia, America de Nord şi America de Sud, interesate de piaţa
produselor agricole şi alimentare ecologice, trebuie să se înscrie devreme pentru a fi
sigure de un loc în pavilionul german, deoarece este o cerere foarte mare.
Dezvoltarea pe termen lung de noi pieţe pentru produsele ecologice, reprezintă o
oportunitate imensă şi o mare provocare pentru mute companii. Pentru a intra cu
succes pe o piată ecologică dintr-o ţară străină, trebuie însă îndeplinite anumite condiţii.
Fiecare ţară are cerinţe specifice, atâta timp cât structurile comerciale, îndrumările,
legislaţia şi consumatori sunt interesaţi.
O companie care aşteaptă să câştige un loc rapid şi sigur cu produsele sale peste
hotare este sfătuită ca la început să obţină informaţii despre cerinţele specifice ale ţării
respective.
Bologna (Italia), septembrie
Expoziţia internaţională SANA – ALIMENTAŢIE, SĂNĂTATE, MEDIU
(http://www.sana.it), este unul dintre cele mai importante evenimente pentru întreaga
lume a produselor naturale:
- 85.000 m 2 spaţiu de expunere;
- 16 pavilioane;

- 1600 expozanţi, dintre care 400 din alte 45 ţări europene, SUA, Oceania, Africa;
- 70.000 vizitatori, dintre care 50.000 de producători;
- 3.500 comercianţi profesionişti;
- 70 congrese
- 900 jurnalişti;
Ca urmare a importanţei mare pentru ALIMENTAŢIE, a rădăcinii istorice a expoziţiei,
produselor certificate ecologic şi tipice le sunt alocate până la 7 pavilioane. Aici veţi găsi
producători din toate regiunile Italiei şi delegaţii oficiale din diferite ţări străine, de la
litera A, precum Argentina, până la litera U, precum Uganda, incluzând Austria, Brazilia,
Germania, Tunisia etc.
Cele 6 săli dedicate SĂNĂTĂŢII, includ toate produsele, tehnologiile şi instrumentele
necesare pentru bunăstarea holistică realizată pe cale naturală: de la produse din
plante şi fitoterapeutice la cosmetice naturale, de la medicina neconvenţională, la centre
de sănătate.
Trăind întrun „mod natural” înseamnă să dai atenţie mediului în care trăiesti şi muncesti,
hainelor purtate şi impactului tuturor produselor şi instrumentelor de uz comun asupra
mediului înconjurător. Tehnologii şi produse pentru clădiri eco-sustenabile, mobilier
ecologic şi produse textile îşi găsesc expunerea perfectă în pavilonul SANA – MEDIU.
Întrucât SANA urmăreşte atent promovarea educaţiei ecologice, a creat, în cooperare
cu Bologna Fiere, primul salon expozitional dedicat în întregime pentru jocuri şi educaţie
în armonie cu mediul, „SANALANDIA”. În interiorul unei grădini adevărate, sunt zone
pentru joacă şi pentru efectuarea de activităţi specifice: laboratoare de reciclare, desen,
sculptură, unde toate activităţile sunt făcute de copii pe întreaga perioadă a expoziţiei.
Lecturi de carte şi spectacole pe teme ecologice au loc întrun teatru construit special,
iar în interiorul unor cabane de lemn, asociaţii şi sponsori oferă şedinţe de degustare a
alimentelor ecologice şi jucării executate din materiale care nu afectează mediul
înconjurător.
SANA, în afară de a fi un eveniment în care comerţul şi afacerile se împletesc strâns,
are şi o valenţă culturală foarte puternică. În fiecare an calendarul evenimentelor
găzduieşte zeci de congrese, workshopuri şi mese rotunde, atrăgând mii de comercianţi
profesionişti din Italia şi de peste hotare şi numeros public.
La acestea pot fi adăugate şi multe evenimente speciale, expoziţii care pun în lumină
noile „Eco-tendinţe” şi sectoarele emergente.
Capacitatea pentru expunerea tuturor produselor de calitate, valorile culturale ale
spectacolului şi temele cu subiect de actualitate, atrag in fiecare an sute de ziarişti
italieni şi străini. Aceştia asigură propagarea mesajelor SANA si a tuturor informaţiilor
despre produsele naturale în ziare şi reviste şi prin radio, TV şi internet.
SANA a năzuit, întotdeauna, să informeze consumatorii şi instituţiile despre noutăţile şi
calităţile produselor ecologice şi a celor care nu afectează mediul, prin intermediul a mii
de expozanţi si a sute de ziarişti şi lideri de opinie, prezentând teme globale şi
asigurând prezentarea şi pătrunderea produselor ecologice pe piaţa naţională si
internaţională.
Producătorii, asociaţiile de producători şi o gamă largă de grupuri de distribuţie au
nevoie acum să folosească toate strategiile necesare pentru a completa procesul
pătrunderii şi menţinerii produselor ecologice în meniul consumatorilor. Cunoscând că
succesul pieţei sustenabile a produselor naturale merge mână în mână cu realizarea
unui echilibru al mediului înconjurător, producţiei si al consumului bazat pe produse de
calitate care pot fi cu adevărat identificate, apreciate şi valorificate prin canale eficiente
de distribuţie, care garantează o securitate maximă, o gamă largă de produse şi preţuri
competitive, se impune promovarea contactelor cu zone de producţie şi preţuri
competitive.
Participarea la expoziţiile naţionale oferă, de asemenea, excelente oportunităţi de
afaceri, iar în România cele mai reprezentative târguri pentru producătorii agricoli
ecologişti autohtoni şi europeni sunt IndAgra Food&Drink şi IndAgra Farm de la
Bucureşti, AGRARIA de la Cluj-Napoca şi ExpoAgroUtil de la Constanţa:

IndAgra Food&Drink şi IndAgra Farm sunt două manifestări expoziţionale
internaţionale anuale organizate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a
României în cadrul Centrului Expoziţional ROMEXPO Bucureşti .
IndAgra Food&Drink (http://www.indagra-food.ro) se desfăşoară în primăvară, în
ultima decadă a lunii mai, pe o suprafaţă de circa 20 000 m 2 şi reuneşte mai mult de
300 de expozanţi din care peste 40% sunt străini. În cadrul acestei manifestări sunt
organizate mai multe saloane specializate:
Salonul Industriei Alimentare, unde expun firme producătoare sau/şi de comercializare
echipamente de prelucrare a produselor agricole, echipamente de muls şi de prelucrare
a laptelui, cărnii şi a altor produse zootehnice, echipamente pentru panificaţie, paste şi
confecţii etc., precum şi de o gamă diversificată de produse alimentare: lapte şi
brânzeturi, preparate din carne şi alte produse animaliere, fructe şi legume, miere şi
produse apicole, ulei şi grăsimi vegetale, conserve etc.;
Salonul „Piscicultură”, cu expozanţi din domeniul pisciculturii şi al prelucrării şi
comercializării produselor piscicole;
Salonul „EcoAgricultura”, cu producători şi furnizori de produse ahgricole şi alimentare
ecologice;
Salonul „Vinuri”, cu producători şi comercianţi de vin;
Salonul „Băuturi”, cu producători şi comercianţi de băuturi alcolice şi răcoritoare.
IndAgra Farm (http://www.indagra-farm.ro) se desfăşoară în toamnă, în a doua parte a
lunii octombrie, pe o suprafaţă de peste 30 000 m 2 şi reuneşte mai mult de 500 de
expozanţi din care peste 30% sunt străini. În cadrul acestei manifestări sunt organizate
mult mai multe saloane specializate cu echipamente pentru cultivarea terenurilor şi
creşterea animalelor şi cu produse agricole şi alimentare, inclusiv salonul
„EcoAgricultura”. Cu ocazia acestui acestui târg, se organizează, de asemenea, o serie
de simpozioane, workshopuri şi mese rotunde, din care nu lipsesc cele cu tematică de
agricultură ecologică.
AGRARIA (http://www.agraria.info.ro) este cel de-al doilea eveniment expoziţional cu
profil agricol şi alimentar care se organizează în România. Acest târg este organizat
anual, deobicei la începutul lunii mai, de către Expo Transilvania S.A. Cluj-Napoca,
cel mai important centru expoziţional din Transilvania, cu sprijinul Camerei de Comerţ,
Industrie şi Agricultură Cluj şi a altor companii importante din Cluj-Napoca.
În cei peste 15 ani de activate, AGRARIA a contribuit constant la dinamizarea
activităţilor economice din această zonă, inclusiv a agriculturii ecologice, ca urmare a
participării, în fiecare an, a mai mult de 250 expozanţi din ţară şi străinătate şi a peste
100 000 vizitatori români şi străini.
ExpoAgroUtil (http://www.expoconstanta.ro/expozitii/EXPOAGROUTIL/14/) este un
târg naţional cu participare internatională organizat de Camera de Comerţ, Industrie,
Navigaţie şi Agricultură Constanţa în prima decadă a lunii iunie, care cuprinde mai multe
saloane specializate:
Salonul de tractoare, maşini şi echipamente pentru mecanizarea agriculturii;
Salonul de substanţe chimice si biologice pentru fertilizarea si protecţia plantelor;
Salonul de input-uri pentru agricultură şi industrie alimentară;
Salonul de produse agro-alimentare ecologice şi tradiţionale;
Salonul de apicultură;
Salonul de flori;
Salonul de finanţări şi asigurări, preponderant agricole;
Reuniuni profesionale pe teme de actualitate.
Între anii 1990 – 2006 piaţa produselor agricole şi alimentare ecologice din Europa a
crescut in medie cu 25% pe an atingând o cifra de afaceri de 11 miliarde de € în anul
2004 (2), ceea ce reprezintă circa 50% din valoarea pe piaţă a produselor ecologice din
întreaga lume (23,5 miliarde €) (3). Germania a fost cea mai larga piaţă din Europa cu
3,5 miliarde de €, care înseamnă aproximativ 30% din volumul total al pieţei U.E. Alte

pieţe naţionale cu produse ecologice cu mai mult de 1 miliard € sunt: Marea Britanie
(1,6 miliarde €), Italia (1,5 miliarde €) si Franţa (1,2 miliarde €). În ceea ce priveşte
consumul, Danemarca este pe primul loc cu o medie de cheltuieli pe consumator de
peste 60 €, urmată de Suedia (45 €), Austria (41 €) şi Germania (40 €). În multe alte ţări
din U.E. media cheltuielilor per consumator pentru produsele ecologice este de peste
20 €: Belgia (29 €), Olanda (26 €), Franţa (25 €), Marea Britanie (24 €) si Italia (24 €).
Această evoluţie ascendentă a pieţei produselor agricole şi alimentare ecologice s-a
datorat următoarelor motive:
pierderea încrederii in produse alimentare neecologice după un şir lung de
scandaluri alimentare;
dorinţa consumatorilor de a evita reziduurile de pesticide din alimente;
dorinţa de a consuma alimente care nu conţin organisme modificate genetic
(OMGuri);
respectarea celor mai înalte standarde cu privire la bunăstarea animalelor;
protecţia şi îmbunătăţirea mediului înconjurător, inclusiv dorinţa de a proteja
mediul de contaminarea cu OMGuri;
încrederea în activitatea organismelor de inspecţie şi certificare şi în standardele
legale de producţie, cuprinzând toată producţia ecologică, inclusiv procesarea;
asigurarea sănătăţii şi securităţii tuturor lucrătorilor din fermă şi din alimentaţie;
Propunerile principale ale Comisiei Europene din Planul European de Acţiune pentru
Alimente Ecologice şi Agricultură Ecologică (4) sunt concentrate pe „dezvoltarea
sistemului informaţional privind piaţa alimentelor ecologice” , prin creşterea nivelului
educaţional al consumatorilor, furnizarea tuturor informaţiilor necesare consumatorilor
şi producătorilor, stimularea folosirii siglei U.E., inclusiv pentru produsele din import,
asigurarea transparenţei depline în cea ce priveşte standardele (normele) de producţie,
îmbunătăţirea statisticii privind producţia disponibilă şi cererea şi oferta, ca
instrumente politice şi de piaţă.
Prima acţiune a Planului cu privire la piaţa alimentelor ecologice „modificările introduse
prin Regulamentul Consiliului (EEC) nr. 2826/2000 (promovarea pieţei interne), dă
Comisiei posibilităţi mai mari de a acţiona direct pentru a organiza campanii de
informare şi promovare cu privire la agricultura ecologică. Acest lucru va fi posibil prin
lansarea, la nivelul întregii U.E., a Campaniei multianuale de informare şi promovare
pentru a informa, pe o perioadă de mai mulţi ani, consumatorii, cantinele instituţiilor
publice, şcolile şi alţi actori cheie din lanţul alimentar, despre „meritele” agriculturii
ecologice, în special beneficiile mediului înconjurător şi să educe consumatorii cum să
recunoască produsele ecologice şi sigla U.E.
Mai mult, se vor lansa campanii de informare si promovare specializate pe tipuri bine
definite de consumatori cum ar fi consumatorul ocazional si cantinele publice. De
asemenea, cresc eforturile de cooperare ale Comisiei cu statele membre si organizaţiile
profesionale pentru a dezvolta strategii pentru astfel de campanii”.
II.1. Planificarea şi gestionarea achiziţiilor
Producători care doresc să adopte o metodă de producţie ecologică, trebuie să supună
această metodă unui proces complex de control, care se desfăşoară de-a lungul tuturor
fazelor „lanţului alimentar”. De asemenea, toţi trebuie să se supună sistemului de
control U.E.
Orice producător agricol sau de bunuri alimentare trebuie, în primul rând, să-şi
selecteze furnizorii de materii prime şi materiale. De asemenea, este indicat a avea
contracte ferme cu diferiţi furnizori, decât un acord verbal.
În particular, acei producători care procesează bunuri folosind materii prime şi materiale
care provin din alte întreprinderi, trebuie să-şi planifice cumpărăturile pentru a evita
opririle neaşteptate ale producţiei. Deci, este posibil ca procesele de producţie să nu

să oprească, chiar şi în cazul în care sunt probleme cu aprovizionarea de la un singur
furnizor.
Trebuie subliniat că, în sectorul agricol ecologic, nu se găsesc uşor materii prime şi în
anumite perioade, când producţia scade, costurile pot înregistra creşteri relevante. În
astfel de cazuri se recomandă, în prealabil, stabilirea preţurilor cu furnizori, precizând
limitele între care se situează cel mai mic şi cele mai mare preţ (rezultate din evoluţia
pieţei). Va fi, de asemenea, importantă planificarea aprovizionării cu materii şi materiale
(seminţe, îngrăşăminte...) care nu se găsesc întotdeauna uşor, în special în zonele
izolate.
De fapt, în agricultura ecologică, pentru a se evita problemele tehnice şi birocratice,
managementul cheltuielilor şi, în general, al tuturor fazelor procesului de producţie,
trebuie să se bazeze pe o planificare riguroasă.
II.1.a Selectarea furnizorilor
Pentru a se evita cumpărarea de bunuri care nu sunt produse conform normelor
U.E. – întotdeauna în progres şi evoluţie – producătorii vor trebui să cumpere
materii prime şi materiale de la furnizori specializaţi, capabili să dea sugestii
calificate cât şi instructiuni de folosire. La nivel european, Regulamentul (CE) al
Comisiei nr. 889/2008, anexele I, II şi V-X, listează toate intrările (materii prime şi
materiale din afara fermei) permise în agricultura ecologică. Acestea, însă, pot
varia considerabil de la ţară la ţară, deoarece aceste intrări şi folosirea lor sunt
conforme cu legislaţia naţională şi anumite aspecte ale regulilor U.E. sunt
interpretate sau implementate diferit în statele membre (5).
Îngrăşăminte, seminţe, substanţe pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor şi
echipamente corespunzatoare producţiei ecologice, pot fi însă dificil de găsit.
În unele ţări, există registre oficiale cu producătorii şi distribuitorii de input-uri. De
exemplu, Ministerul Agriculturii din Italia cere ca unităţile care produc sau
distribuie îngrăşăminte şi amendamente sub sigla „Permise în agricultura
ecologică” trebuie sa depună la Institutul de Cercetări pentru Nutriţia Plantelor
(ICNP) o cerere specifică şi facsimilul etichetei produsului (6). Odată ce testele
necesare au fost făcute, Institutul trebuie să actualizeze periodic lista
companiilor şi produselor pentru care documentatia menţionată anterior a fost
prezentată şi verificată. Această listă, numită „Registrul de îngrăşăminte şi
amendamente pentru agricultura ecologică (F + SC)”, conţine acele inputuri care
au fost verificate de ICNP. Pentru a introduce noi companii şi produse în
Registru (F + SC), se are în vedere actualizarea continuă.
Există de asemenea baza de date web pentru inputuri, de exemplu „Organic x
Seeds”, o bază de date a furnizorilor de seminţe ecologice din Europa
administrata de un Consortiu de organizaţii (7). Pe internet se găsesc, de
asemenea, Directorate ale furnizorilor certificaţi ecologic, precum BioEurope (8),
imprimată in Italia, care conţin informatii detaliate asupra companiilor de input-uri
ecologice.
Este de subliniat că, referitor la procesarea în agricultura ecologică, materiile
prime trebuie să fie produse în ferme certificate şi monitorizate în conformitate
cu regulile U.E. În consecinţă, cand se cumpără un produs, este necesar să aibî
certificat şi conţinutul acestuia va trebui menţionat în registrele fermei. În
particular, când se cumpărară furaje şi seminţe, este important a avea şi
certificarea că sunt libere de OMGuri.
II.1.b Alegerea canalelor de distribuţie
Producătorii de bunuri agricole şi alimentare ecologice trebuie să opteze, de
obicei, pentru magazinele mixte (conventionale/ecologice), datorită lipsei de
magazine specializate în agricultura ecologică.

În cazul comercianţilor situaţi la distanţă, este convenabilă cumpărarea cu
ajutorul internetului. În acest caz, riscul privind calitatea şi conformitatea
produsului cu standardele U.E. este mai mic, chiar dacă preţurile sunt mai mari
datorită costurilor de transport. De obicei, pe internet este un formular cu
descrierea produsului cautat.
II.2. Comercializarea produselor agricole şi alimentare ecologice
Despre comercializarea produselor ecologice se discută de mult timp. La început, s-a
discutat dacă a fost bună introducerea alimentelor ecologice în supermarket-uril. Astazi,
cea mai mare parte a discuţiilor au ca subiect pieţele locale, cantinele publice (din şcoli,
spitale etc.) şi târgurile.
Autorităţile publice sunt consumatori majoritari în Europa, cheltuind 16% din Produsul
Intern Brut (GDP) al U.E., sumă echivalentă cu jumătate din GDPul Germaniei.
Folosind aceste fonduri pentru a cumpăra bunuri si servicii care respectă şi mediul, se
poate aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea sustenabilă.
Cumpărăturile „verzi” sunt, de asemenea, un exemplu şi un factor de influenţă a pieţei.
Prin promovarea „achiziţiilor verzi”, autoritatiile publice pot încuraja industria pentru
dezvoltarea tehnologiilor „verzi”. Pentru unele produse, lucrări si sectorul servicii
impactul poate fi semnificativ, aşa cum achiziţiile publice controlează o mare parte a
pieţei.
Comisia Europeană a emis un Ghid (9) privind achiziţile publice prietenoase cu mediul,
pentru a ajuta autorităţile publice în lansarea cu succes o politicii „achiziţiilor verzi
(ecologice)”. Ghidul explică posibilităţile practice oferite de Legea Comunităţii
Europene şi prezintă soluţii simple şi efective care pot fi folosite la achiziţionarea
publică. Ghidul este disponibil pe website-ul Europa al Comisiei (10) privind achiziţii
publice verzi (ecologice), care conţine informaţii practice, legături utile şi informaţii de
contact.
Agricultura ecologică este un contributor esenţial la creşterea economică şi
diversificarea locală şi regională şi la dezvoltarea identităţii şi pieţei locale, contribuind
astfel la revitalizarea comunităţiilor rurale si orăşăneşti. De exemplu, în Italia există o
reţea numită „Citta del Bio„ (11), deschisă tuturor administraţiilor locale care au investit
deja în politici de sprijinire a agriculturii ecologice.
Introducerea alimentelor ecologice în cantinele şcolare, va fi una din primele măsuri de
aplicare a campaniei „Citta del Bio”, împreună cu alte acţiuni pe teme de educaţie
alimentară si educaţia consumului.
Reţeaua promovează, de asemenea, sectorul „Eco - Rural”, care nu este un nou
organism administrativ, ci mai degrabă un organism de coordonare care are scopul de
a atrage şi coordona noi investiţii în mediul rural. Este un instrument de programare
larg participativ al instituţiilor publice şi private, care sunt implicate în sistemul local de

producţie şi care au o putere mai mare de negociere cu privire la diferitele aspecte ale
agriculturii ecologice, turismul rural, meştesuguri, micile industrii etc.
Un exemplu de promovare a agriculturii ecologice este iniţiativa Grupului IFOAM-UE care a
organizat, împreună cu Presedenţia Austriacă a Uniunii Europene, o săptămână ecologică în
cantinele Comisiei Europene şi ale Consiliului European din Bruxelles. Evenimentul a avut
loc în perioada 17 - 24 mai 2006. În acest interval de timp, oficialii U.E. si oaspeţii lor au avut
posibilitatea de a gusta o gamă largă de preparate. Această initiativă public-privată a avut ca
scop susţinerea folosirii alimentelor ecologice în cantinele publice şi subliniază rolul
serviciilor de catering în dezvoltarea dinamică a agriculturii ecologice. Cantinele Comisiei si
Consiliului, care oferă mii de preparate zilnice, pot fi un bun exemplu pentru întreaga
Europa. Iniţiativa „săptămânii ecologice” a preşedenţiiei austriace şi a grupului de lucru
IFOAM-UE, subliniază, de asemenea, importanţa implementării corecte a Planului European
de Acţiune privind Alimentaţia şi Agricultura Ecologică.
Sectorul privat a introdus preparatele ecologice în cantine, aşa cum este IKEA, cu 1 m
preparate în 2006 şi hotelurile Scandinave sau banca WestLB cu 22% preparate ecologice.
În Olanda, 10 mari ONGuri , cu un număr total de 4 milioane de membri, au semnat in 2005
un angajament de utilizare a catering-ului cu preparate ecologice.
Aceste exemple arată că acest procedeul de producere şi furnizare a alimentelor ecologice
poate contribui semnificativ la creşterea pieţei produselor ecologice şi instituţiile naţionale şi
europene ar trebui să ia aceasta în calcul.
II.2.a Selectarea clienţilor
Importanţa canalelor comerciale individuale este diferită în statele membre. Pe de-o
parte, în Belgia, Germania, Grecia, Franţa, Luxemburg, Irlanda, Olanda, Spania,
sectorul ecologic este dominat de vânzarea directă şi magazine specializate. În aceste
ţări, în ultimii ani, vânzarea cu amanantul a crescut semnificativ. Pe de altă parte, în
Danemarca, Finlanda, Suedia, Marea Britanie, Islanda, Ungaria şi Republica Ceha cele
mai multe vânzării sunt concentrate in supermarket-uri (> 60%) şi în magazine
nespecializate.
Specialistii sunt convinşi că acolo unde produsele ecologice sunt vândute, în principal,
prin supermarket-uri, creşterea şi raspandirea pieţei acestor bunuri este (şi va rămâne)
mai mare decât în alte state membre (12).
Vanzarea directă, sub toate formele, reprezintă cel mai important canal de vânzare a
produselor ecologice, atât pentru consumator cât şi pentru fermier. Avantajele
consumatorului sunt următoarele: reducerea preţurilor, achiziţionarea de produse de
sezon şi proaspete, cunoaşterea produselor şi a zonei de origine. Pentru producător,
principalele avantaje sunt: creşterea profitului, relaţia directă cu consumatorii, un nou
rol al fermierului, promovarea produselor /soiurilor locale.
Există două variante de vânzare directă:
- „fermieri în oras”: pieţe locale, grupuri de cumpărători, evenimente
promoţionale etc..
- „orăşeni în fermă”: piaţa de la poarta fermei, ferme agroecoturistice etc.
Comercializarea directă si pieţele fermierilor sunt foarte importante în zonele rurale, în
special în asociere cu agroecoturismul şi restaurantele locale. Pieţele de desfacere cu
amănuntul, pot valorifica mai multe produse decat magazinele cu hrană sănătoasă şi
ecologică şi reprezintă un punct important de contact pentru mulţi consumatori cu
produsele ecologice. Unele supermarket-uri au, de asemenea, iniţiative de sprijin
pentru creşterea consumului de produse ecologice. Numărul supermarket-urilor
ecologice continuă să crească. Cu toate acestea unii consumatori preferă alte pieţe de
desfacere, pentru un contact mai apropiat cu producătorii şi scurtarea canalelor de
comercializare (cu mai multe avantaje şi pentru fermier).
A crescut şi cererea în sectorul de catering şi servicii alimentare: restaurante, cafenele
şi baruri care servesc alimente ecologice. De asemenea, guvernele naţionale
încurajează folosirea alimentelor ecologice în instituţiile publice şi un număr tot mai
mare de şcoli au în meniurile lor ingrediente ecologice.

2.2.b Vânzarea produselor ecologice
Furnizarea alimentelor ecologice este o activitate specifică impusă de
consumator, consumatorii de alimente ecologice obisnuiti cerând mai multă
transparenţă şi corectitudine cu privire la toate verigile lanţului de distribuţie. Un
slogan care revine adesea este: cumpără produse locale, ecologice şi preparate
corect (13).
Trasabilitatea şi transparenţa sunt instrumente de marketing fundamentale
pentru producţiile ecologice. În U.E., conform Regulamentul 178/2002, începând
cu 01 ianuarie 2005, trasabilitatea sistemului alimentar este obligatorie.
Comercializarea produsului agroindustrial „urmărit” se caracterizează prin
furnizarea informaţiilor obţinute în timpul studiilor de trasabilitate, comunicarea
eficientă a datelor trasabilităţii şi orice altă informaţie cu privire la produs la un
cost scazut. Astfel, toate informaţiile culese de producător sunt disponibile şi
pentru consumator, şi, eventual, ditribuitor. Toate acestea, sporesc valoarea
adaugată a produsului final şi permit deschiderea de noi perspective în
comercializare.
Potenţialele sunt enorme, având în vedere imaginea şi valoarea transparenţei
complete şi de documentare a produsului.
Instrumentele tehnologice folosite pentru fructificarea serviciului se pot baza pe
folosirea unui portal de navigare pe internet printrun sistem de căutare capabil
să informeze consumatorii punându-i în gardă cu privire la produsele pe care
sunt pe cale să le cumpere. În esenţă, acestea dau consumatorului percepţia
intrării virtuale în interiorul fermei, aruncând o privire asupra celui ce a realizat
produsul pe care îl va pune pe masă.
În agricultura traditională, înaintea industrializării, încrederea consumatorului s-a
bazat pe contactul direct dintre producator şi consumator. Când cumpăra
alimente, un orăşean ştia de unde provin şi adesea cine le-a produs.
Globalizarea pieţei alimentare, a produs o distanţare fizică şi mentală între
producători şi consumatori şi a creat o stare de îngrijorare printre consumatori.
Această distanţă poate fi compensată prin instrumentele trasabilităţii. De
asemenea, comerţul s-a schimbat mult de-a lungul anilor.
Secolul XX a fost caracterizat de succesul producţiilor mari, cu scopul vânzării
aceluiaşi produs la cât mai mulţi consumatori posibili. Noul secol este al
produselor particularizate, individualizate „doar pentru tine”, care pot fi produse
in cantitati mari şi mai mai ieftin, dar în versiune individuală şi cu ajutorul noilor
tehnologii.
Tendinţa actuală este de comercializare „unul la unul” care are ca scop vânzarea
unui lot variat de produse unui singur consumator, unei singure familii. Folosirea
internetului devine un procedeu general pentru contactul dintre partenerii de
afaceri (B & B = bussines to busines), în achiziţii şi logistică. Astfel, siguranţa
pieţei constă în personalizarea (particularizarea în masă şi preţuri dinamice)
produselor si serviciilor. Scopul este să satisfacă cerinţele individuale, la preţuri
individuale scăzute, determinate de avantajele productiei in masa (ex. E-
commerce). Rezultatul acestei pieţe alternative constă în reducerea preţurilor
pentru consumatori şi creşterea câştigului pentru fermieri. De asemenea,
aceasta dă consumatorilor posibilitatea de a şti unde şi cum au fost obţinute
produsele. Între formele de comercializare directă şi vânzarea spre o piaţă
anonimă, există însă o diferenţă calitativă clară. Contactul direct cu consumatorii
are o mare valoare, iar consumatorii care cumpară direct de la fermier capătă o
legătură mai puternică cu pământul, sunt mai atenţi şi înteleg mai bine sistemul
agricol.

Miscarea de agricultură ecologică din toată lumea demonstrează un interes
crescut pentru toate procedeele de vânzare directă. De asemenea, se fac
experimentări în ţări, atât în curs de dezvoltare, cât si dezvoltate, în unele cazuri
cu sprijin guvernamental, iar IFOAM sprijină vânzarea directă prin elaborarea de
instrumente şi schimburi de experienţă (14).
Bibliografie:
1. Cristina Grandi (IFOAM Liaison Office to FAO), Alternative Markets for Organic Product,
Proceedings of International roundtable “Organic Agriculture and Market Linkages”, organized
by FAO and IFOAM, Rome, November 2005.
Trade fair activity (source: NürnbergMesse);
2. Commission Européenne - Direction Générale De L'agriculture Et Du Développement Rural,
Report « Organic farming in the European Union – Facts and Figures » ,Bruxelles, 2005.
3. The World of Organic Agriculture 2006 - Statistics and Emerging Trends - 8th revised
edition,Ed. IFOAM,Bonn, 2006 (www.ifoam.org).
4. COM(2004)415 final - Brussels, 10.06.2004.
5. The “Organic Inputs Evaluation” project is an EU Concerted Action project carried out under
the Quality of Life Work Programme (5th Framework Programme) about the evaluation of
inputs authorized for use in organic agriculture (www.organicinputs.org).
6. www.isnp.it/fertab_eng/index.htm
7. www.organicxseeds.com
8. www.biobank.it
9. Commission of the European Communities, Handbook on environmental public procurement,
Brussels, 18.8.2004 – SEC(2004) 1050.
10. http://europa.eu.int/comm/environment/gpp/
11. www.cittadelbio.it
12. European Commission Report (G2 EW – JK D(2005) “Organic farming in the European
Union – Facts and Figures”, Bruxelles, 3th November 2005.
13. Nadia El-Hage Scialabba (Food and Agriculture Organization of the United Nations),
Global Trends in Organic Agriculture Markets and Countries’ demand for FAO assistance,
Proceedings of International roundtable “Organic Agriculture and Market Linkages”, organized
by FAO and IFOAM, Rome, November 2005.
14. Cristina Grandi (IFOAM Liaison Office to FAO), Alternative Markets for Organic Product,
Proceedings of International roundtable “Organic Agriculture and Market Linkages”, organized
by FAO and IFOAM, Rome, November 2005.

Întrebări şi răspunsuri:
1. Care este principala măsură pentru menţinerea şi sporirea viabilităţii
economice a unităţilor producătoare de bunuri ecologice ?
a. Reducerea cheltuielilor de producţie;
b. Creşterea volumului de produse agricole şi alimentare;
c. Participarea la târguri naţionale şi internaţionale de profil;
2. Care este cauza principală a creşterii pieţei produselor ecologice?
a. Pierderea încrederii consumatorilor în produsele alimentare convenţionale;
b. Diversificarea producţiei de bunuri agro-alimentare ecologice;
c. Îmbunătăţirea mediului înconjurător;
3. Care este cea mai importantă activitate comercială în cazul unei ferme
ecologice de succes?
a. Sporirea şi diversificarea producţiei;
b. Planificarea riguroasă a tuturor activităţilor de aprovizionare şi desfacere;
c. Creşterea numărului de furnizori şi clienţi;
4. Care sunt principalii furnizori de inputuri ecologice?
a. Furnizorii specializaţi;
b. Supermarket-urile;
c. Magazinele cu produse ecologice;
5. Care este nivelul de risc în cazul aprovizionării de pe internet?
a. Mare;
b. Mic;
c. Mijlociu;
6. Care sunt consumatorii majoritari de bunuri în Europa?
a. Autorităţile publice;
b. Firmele private;
c. Orăşenii;
7. Care este documentul de bază pentru achiziţiile publice de bunuri ecologice în
U.E.?
a. Regulamentul (CE) 834/2007;
b. Regulamentul (CE) 889/2008;
c. Ghidul (CE) privind achiziţile publice prietenoase cu mediul;
8. Care este cea mai importantă măsură de (in)formare a consumatorului de
produse ecologice:
a. Organizarea de seminarii, mese rotunde, workshopuri etc. tematice;
b. Introducerea de meniuri ecologice în cantine şcolare, muncitoreşti şi din instituţii
publice şi în restaurante;
c. Popularizarea radio şi TV;
9. Care este cel mai important canal de distribuţie a bunurilor ecologice?
a. Vânzarea în supermarket-uri;
b. Vânzarea directă, de la producător;
c. Vânzarea în magazine specializate;
10. Care sunt elementele cheie pentru vânzarea cu succes a produselor ecologice?
a. Trasabilitatea şi transparenţa;
b. Calitatea şi cantitatea;
c. Diversitatea şi disponibilitatea;

Modulul III. NORME DE CREŞTERE A BOVINELOR PENTRU CARNE
ÎN SISTEM ECOLOGIC
Introducere
În vederea conversiei unei ferme convenţionale de bovine pentru carne într-o fermă
ecologică, trebuie respectate o serie de recomandări privind îngrijirea zilnică a
animalelor. Alimentaţia, reproducţia, creşterea şi măsurile sanitar-veterinare,
combinate cu îngrijirea adăposturilor şi gestionarea gunoiului de grajd, sunt principalele
aspecte cu care trebuie să se familiarizeze orice practician ecologist.
Aceste aspecte sunt cele în care se înregistrează diferenţele fundamentale între
creşterea convenţională şi cea ecologică a bovinelor pentru carne.
Toate punctele prezentate în acest capitol privind bovinele pentru carne crescute în
sistem ecologic, sunt prezentate separat, însă nu pot fi tratate izolat, întrucât au efecte
cumulate asupra animalelor. Aşadar, trebuie să se menţină un echilibru special între
ele, fără a afecta pe niciunul individual, deoarece repercursiunile vor apare imediat.
Aşadar, nu putem să abordăm alimentaţia ca un factor izolat, deaorece aceasta are
efecte semnificative asupra reproducţiei şi sănătăţii animalelor. O alimentaţie săracă de
scurtă durată, atât cantitativ, cât şi calitativ, are un impact negativ asupra procentului de
fertilitate şi a greutăţii viţeilor la naştere, determină un procent mare de retenţii
placentare etc. Furajarea în exces a vacilor gestante poate să crească procentul de
fătări complicate. Alimentaţia dezechilibrată, precum excesul de carbohidraţi sau
conţinutul mic de fibră, va avea efecte negative, în ceea ce priveşte sănătatea
animalelor, predispunându-le la atacul de boli. Dacă se furajează cu o cantitate mai
mică de furaje, creşte nivelul de stres şi disconfort al animalelor, care se manifestă prin
lupte între animalele puternice şi posibile răniri ale acestora, în timp ce, cele mai slabe
pierd în greutate şi se îmbolnăvesc.
Un alt exemplu, coroborat cu legăturile dintre componentele proceselor de creştere şi
dezvoltare, se referă la confortul animalelor. Când animalele se află în afara grajdului,
în mediul lor natural, fac anumite lucruri specifice comportamentului natural, precum a
se linge, a se culca, a se întinde, a se juca, a se lupta etc., starea de sănătate a acestor
animale este bună. Când o parte din mişcările lor native sunt reprimate şi orice însuşire
tipică mişcării lor naturale este diminuată, animalele sunt supuse unui anumit stres şi
pericolul de îmbolnăvire creşte. Condiţiile proaste de adăpostire, precum acumularea
excesivă de bălegar, ventilaţia puternică şi temperatura excesiv de ridicată, sporesc
pericolul apariţiei bolilor respiratorii şi al infecţiilor la picioare.
Aşadar, este necesar a se evita predispunerea animalelor la îmbolnăviri şi a controla
corespunzător toţi factorii care favorizează direct sau indirect bolile animalelor.
În acest modul, se vor prezenta toate recomandările din Regulamentele (CE)
Consiliului (834/2007) şi Comisiei (889/2008) privind diferitele aspecte ale creşterii
bovinelor pentru carne în sistem ecologic, tinându-se cont că fiecare fermă este diferită
şi are mulţi factori care uşurează sau stânjenesc conversia.
Furajarea (3.1), unul dintre cei mai importanţi factori, conţine modul de producere şi
folosire a resurselor naturale, suplimentele de furaje în perioadele de scădere a
producţiei şi formule de furajare şi furaje ecologice. Astfel de aspecte interesează şi
fermele de bovine care au posibilitatea să treacă la agricultura ecologică, vizând atât
producţia complementară cât şi îmbunătăţirea viabilităţii financiare a fermei. De
asemenea, în acest capitol sunt discutate bazele cultivării cerealelor în sistem ecologic,
producerea de furaje şi avantajele paielor şi a boabelor, precum şi metodele de
administrare a programului de furajare a bovinelor, nevoile lor nutriţionale, împărţirea
pe loturi şi elaborarea formulei de furajare ecologică şi etichetare.
În ceea ce priveşte reproducţia (3.2), se prezintă practica naturală, deşi inseminarea
artificială este permisă. De asemenea, se recomandă studierea fiecărui program de

eproducţie, pentru a fi siguri că femelele au o producţie bună. Se va avea în vedere,
prioritar, atât la vacă cât şi la viţel, uşurinţa la fătare.
În subcapitolul 3.3, se prezintă principalele aspecte privind îngrijirea şi creşterea
bovinelor pentru carne în sistem ecologic, cu o atenţie deosebită asupra normelor de
urmat pentru satisfacerea nevoilor animalelor şi creşterea confortului acestora, precum
şi pentru diminuarea factorilor de stres din timpul transportului animalelor. De
asemenea, în acest capitol se stabilesc normele de control a păşunatului, numărul de
animale pe păşune, precum şi avantajele şi dezavantajele grajdurilor pentru bovine.
Sacrificarea animalelor este un moment important în obţinerea unei cărni de calitate.
Aplicarea măsurilor sanitar-veterinare constituie subiectul subcapitolului 3. 4, în care
sunt scoase în evidentă diferenţele semnificative faţă de creşterea convenţională a
bovinelor.
În fermele ecologice de bovine pentru carne, măsurile sanitar-veterinare se bazează
mai mult pe prevenţie decât pe tratament. Prevenirea îmbolnăvirilor la animale este
asigurată prin management adecvat de creştere a acestora, garantarea calităţii furajelor
şi reducerea situaţiilor de stres, care predispun animalele la îmbolnăviri. În caz de
îmbolnăvire, animalele la început vor fi tratate prin metode de terapie alternativă, si, în
caz de insucces cu produse chimice de sinteză.
Adăpostul (3.5), trebuie să asigure mişcarea liberă a animalelor, precum şi condiţii de
igienă şi sănătate compatibile cu confortul animalelor. În funcţie de tipul fermei, este
posibil să ţinem viţeii pentru carne tot timpul în aer liber, caz în care adăposturile vor fi
foarte reduse ca mărime. În cazul în care viţeii pentru carne trebuie ţinuţi în adăpost,
aceste adăposturi trebuie echipate complet pentru a le asigura acestora tot confortul
necesar.
Gestionarea gunoiului de grajd (3.6) completează ciclul particularităţilor fermelor
ecologice de creştere a bovinelor pentru carne. Managementul adecvat al gunoaielor
zootehnice este necesar pentru a menţine echilibrul mediului şi a elimina contaminarea
mediului în care trăiesc animalele. În fermele de bovine, compostul şi gunoiul de grajd
sunt două dintre cele mai folosite îngrăşăminte.
În încheiere se vor discuta, pe scurt, toate aspectele importante pentru fermierii care
doresc să înfiinţeze o fermă ecologică de bovine pentru carne cu scopul de a produce
şi comercializa carne de calitate, liberă de compuşi chimici şi a administra producţia în
echilibru cu mediu, contribuind la conservarea mediului înconjurător.

3. 1. Programul de furajare
Într-o fermă ecologică de bovine pentru carne, în marea majoritate a timpului de hrănire
se utilizează resurse naturale de pe parcelele de teren disponibile pentru bovine. In
aceste resurse naturale sunt incluse păşunile, în sensul strict al cuvântului, frunzele
copacilor, fructele, etc
Dieta furajeră ar trebui să garanteze calitatea produsului final şi necesarul de nutriţie în
timpul diferitelor etape ale vieţii animalelor. De asemenea, un regim furajer deficitar
poate duce la aparitia unor boli şi la o reducere a ratei de producţie. Lipsa de minerale,
vitamine, fibre, concentrate, etc, poate genera probleme care, în cele din urmă pot
pune in pericol viaţa animalelor.
În general, dieta bovinelor la ingrsat este ecologica si se bazeaza pe resurse naturale,
pe un sistem de pasunat roatational, in care densitatea animalelor corespunde marimii
fiecarei parcele, eliminand potentialele probleme cauzate de pasunat excesiv.
Pasunatul excesiv are efecte negative asupra mediului, precum eroziunea solului,
dificultati in refacerea pasunilor, acumularea de cantitati mari de gunoi si desigur,
cresterea concentratiei de azot, care sporeste pericolul imbolnavirii animalelor.
Numarul maxin de animale pe parcela coincide cu acumularea de gunoi corespunzator
unei doze maxime 170 kg N/ha/an, care poate fi absorbit de sol si nu este contaminant.
Varsta animalelor
Numarul de animale/ha
(170 kg N/ha/an)
Taurasi de mai putin de un an 5
Taurasi intre 1 si 2 ani 3.3
Tauri de peste 2 ani 2.0
Vitele pentru ingrasat 2.5
Vaci la ingrasat 2.5
In perioadele cu insuficiente resurse naturale, vitele trebuie furajate cu alte furaje
ecologice (furaje verzi, fan, siloz, concentrate etc.). Fermele in conversie, care cultiva
furaje si cereale sunt autorizate sa foloseasca furaje in conversie pana la 60% din
substanta uscata necesara. Fermele care au trecut de faza de conversie pot folosi
pana la furaje in conversie pana la 30% din substanta uscata necesara.
Ratia zilnica de fibroase in substanta uscata, formata din furaje uscate, fibroase, fan,
etc. trebuie sa fie cel putin 60%. De asemenea, in anumite perioade, animalele trebuie
sa primeasca suplimente alimentare corespunzatoare nevoilor acestora. In acest caz
organismul de certificare sau autoritatea nationala in domeniu va analiza si evalua
fiecare situatie independent.
Formula de nutreţuri trebuie să fie liberă de antibiotice, de factori care sporesc
creşterea economică, de erbicide, pesticide, etc seminţele nu pot fi transgenice sau să
provină din organisme modificate genetic sau din derivatele lor.
Până în august 2005, au fost autorizate ca 10% din nutreturi sa fie furaje convenţionale,
cu condiţia ca crescatorul de bovine să arate autorităţiilor competente că, a fost în
imposibilitatea de a obţine exclusiv produse furajere ecologice. Acest procent ar putea
fi crescut în situaţii excepţionale, cum ar fi bolile infecţioase, consecinţe ale condiţiilor
climatice, incendii, etc, şi întotdeauna susţinut de un studiu anterior pentru fiecare
situaţie elaborat de autoritatea de supraveghere.
Din august 2005, procentul maxim de alimente convenţionale, care poate fi autorizat, în
anumite circumstanţe speciale, după o analiză exhaustivă de către autoritatea
competentă, trebuie să fie în conformitate cu programul calendaristic următor:
- De la 25 august 2005 la 31 decembrie 2007, până la 15%.
- De la 1 ianuarie 2008 la 31 decembrie 2009, până la 10%.
- De la 1 ianuarie 2010 la 31 decembrie 2011, până la 5%.

Materiile prime autorizate pentru elaborarea reţetei furajere ecologice trebuie să fie
obţinute în conformitate cu standardele ecologice de producţie şi respectarea mediului
înconjurător, a locului în care acestea sunt produse. Aceste materii prime sunt
prezentate în partea C, anexa II din Regulamentul 2092/91 (1).
Având în vedere mare diversitate de materii prime, nu este dificil de a elabora reţete
care satisfac nevoile nutriţionale ale animalelor.
ORIGINE
DESCRIERE
Cereale, seminţe şi produsele lor
Ovăz, orz, orez, mei, secară, sorg, grâu, triticale,
porumb, malţ, etc.
Seminţe oleaginoase, ulei de fructe şi produse lor Rapiţă, soia, floarea-soarelui, bumbac, in,
dovleac, măsline, uleiuri vegetale, etc.
Seminţe de legume şi produsele lor
Mazăre, fasole, măzăriche, lupin, etc
Tuberculi, rădăcini şi produsele lor
Sfeclă de zahăr, cartofi, cartofi dulci
Alte seminţe şi fructe şi produsele lor înrudite Roşcovă, dovleci, pulpă de citrice, mere, gutui,
pere, piersici, struguri, castane, ghinde, etc
Grosiere şi siloz Lucernă, trifoi, iarbă (obţinută din
plante furajere), fân, siloz, paie de cereale
Alte produse
Melasă, extracte din proteine vegetale şi plante
aromatice.
Lapte şi produse lactate
Lapte crud, lapte praf, lapte degresat, zer,
cazeină, lactoză, brânză dulce şi lapte acru, etc
Peşte şi produse din peşte
Ulei de peşte, ulei de ficat de cod nu rafinat, etc
Ouă şi produsele din ouă
Ouă şi produse din ouă.
Sunt incluse, de asemenea, liste de corectori de vitamine, oligoelemente şi vitamine
autorizate pentru utilizare dacă este necesar (partea C şi partea D, anexa II din
Regulamentul 2092/91).
Printre materiile prime de origine minerală (pct. 3, partea C, anexa II), sunt incluse
următoarele substanţe şi derivatele lor:
SUBSTANŢE
DERIVATE
Sodiu
Sare de mare nerafinată, sare gemă, sulfat de
sodiu, carbonat de sodiu, etc
Potasiu
Clorură de potasiu
Calciu Carbonat de calciu, cochilii de animale
acvatice, lactat de calciu, etc
Fosfor
Fosfat dicalcic, fosfat monocalcic defluorurat,
fosfat monosodic, fosfat de calciu, magneziu,
etc
Magneziu
Sulfat de magneziu, oxid de magneziu, fosfat
magneziu, etc
Sulf
Sulfat de sodiu
În ceea ce priveşte utilizarea de vitamine, sunt incluse numai substanţele autorizate în
conformitate cu Regulamentul Parlamentului European (CEE) nr 1831 / 2003:
- Vitamine derivate din materii prime care au loc în mod natural în produsele
alimentare pentru rumegătoare.
- Vitaminele A, D şi E sintetice, identice cu vitaminele naturale şi definite
chimic, de obicei cu autorizarea in prealabil a organul de control în statul
membru.
3.1.1. Nevoile nutriţionale ale animalelor
În acest moment, există mai multe studii cu privire la nevoile nutriţionale ale animalelor
în fiecare etapă a vieţii lor, oferind tabele de calcul pentru energie, proteine, calciu,

fosfor, etc, necesarul cerut de animale pentru a obţine performanţă maximă, fără a lua
în considerare calitatea producţiei.
În creşterea ecologică a bovinelor pentru carne nu avem nevoie să ştim exact cât de
multă energie, proteine, etc, sunt necesare unui animal pentru a atinge greutatea finală
în cel mai scurt timp posibil. Este suficient să ştim că, calitatea furajelor consumate de
bovine este mare, cu condiţia ca animalele să câştige în greutate treptat într-o perioadă
rezonabilă de timp.
Ca o indicaţie aproximativă, masculii între vârsta de 14 şi 15 luni pot ajunge la 300 de
kilograme în greutate carcasă, deşi acest lucru va depinde de mai mulţi factori, cum ar
fi genetica, de tipul de îngrăşare, de furaje, de mamă, etc
Atunci când animalele sunt crescute în aer liber este dificil să ştim cantitatea exactă de
fibre sau de proteine pe care le consuma, dat fiind faptul că mănâncă tot felul de fructe,
flori şi, desigur, păşunează. Este dificil să se ştie ce mănâncă, atunci când un animal
este crescut în aer liber, la păşune.
Capacitatea animalelor din rasele naturale de a găsi şi de a beneficia de resursele
naturale, combinată cu stabilitea de confort şi a sănătăţii, va imprima cărnii o anumită
textură, gust şi miros caracteristice (caracteristici organoleptice) deosebite de alte
produse.
Este important să se cunoască valoarea nutritivă (în kg de substanta uscată) unei serii
de furaje administrate animalelor în timpul perioadelor de penurie de resurse naturale
în scopul de a preveni deficienţele de furajare.
Pot fi anumite diferenţe ale valorii nutritive ale materiilor prime provenite de la diferite
recolte din cauza soiurilor cultivate, problemelor de secetă, furtuni, dăunători, etc.
In tabelul urmator se prezinta valorile nutritive ale unor furaje importante:
Furaj
S.U.
(%)
C.F.
(%)
G.P
(%)
Energie
(kcal/kg)
Ca
(g/kg)
P
(g/kg)
Boabe de ovaz 88.1 12.2 9.8 4100 1.1 3.2
Boabe de grau comun 86.8 2.2 10.5 3780 0.7 3.2
Boabe de grau durum 87.6 2.7 14.5 3800 0.8 3.4
Boabe de secara 87.3 1.9 9.0 3750 1.0 3.0
Boabe de porumb 86.4 2.2 8.1 3860 0.4 2.6
Boabe de orz 86.7 4.6 10.1 3810 0.7 3.4
Boabe de lupin 88.6 11.4 34.1 4490 3.4 3.8
Boabe de mazare 86.4 5.2 20.7 3770 1.1 4.0
Boabe de naut 89.0 3.5 19.9 4190 1.1 3.6
Paie de grau 91.4 38.2 3.8 4040 4.4 0.7
(S.U. – substanta uscata; CF – Continut de fibre; GP – Continut de proteina; Ca – calciu; P- fosfor)
Modificările în raţie ar trebui să fie introduse treptat, crescând treptat procentele prin
amestecare, până când întreaga raţie va fi schimbată.
Apa trebuie să fie întotdeauna disponibilă (ad libitum) şi zonele de adăpare pentru
bovine păstrate curate pentru a evita problemele de parazitoze, infecţii şi intoxicaţii.
3.1.2. Distribuţia în loturi
Fiecare etapă din viaţa unui animal necesită cerinţe nutriţionale specifice. Prin urmare,
recomandăm împărţirea bovinelor în loturi care au nevoie de cerinţe specifice,
individualizate prin manipulare. Acest lucru va implica mai mult forţa de muncă.
• Lotul de îngrăşare
În prima etapă a vieţii sale, rumegătoarele se comportă ca monogastricele. Hrănirea se
bazează pe laptele matern. Înţărcare ar trebui să fie realizata la vârsta de trei luni,
atunci când este sigur că viţelul tolerează aportul de concentrate şi furajele adecvate
perioadei de dezvoltare.

Înţărcarea este realizată în mod normal, la vârsta de şase sau şapte luni, în funcţie de
starea fizică a vacii şi a viţelul şi de abundenţa păşunilor în funcţie de perioada din an.
Viţeii de sex masculin trebuie să fie separaţi femele şi, dacă este posibil, viţeii recent
înţărcaţi separaţi de viţeii de finisare, având în vedere că cei mai mari îi vor împiedica
pe alţii să mănânce.
De felul în care acest lot este furajat va depinde metoda de îngrăşare planificată de
fermă. În cazul în care îngrăşarea viţeilor se efectuează în interiorul adaposturilor,
animalele sunt ţinute legat (conform standardelor de întreţinere şi adaposturi stabilite în
Regulamentul 2092/91) şi furajele sunt distribuite in hrănitoare, fie manual, folosind un
tractor sau într-un mod automat. În cazul în care viţeii sunt îngrăşaţi în aer liber,
adaposturile nu vor fi necesare, iar furajele vor fi furnizate în hrănitoare.
Cele mai frecvente tulburări de alimentaţie, în acest lot sunt:
- Supraîngrăşarea din cauza consumului excesiv de hrană în timpul etapei de început
de îngrăşare.
- Balonarea: formarea de cantităţi mari de gaze, inhibând eliminarea acestora. Printre
cauzele care generează această inhibiţie sunt : o dietă săracă în fibră, aportul de iarbă
cu gheaţă sau zăpadă, cantităţile mari de apă, iarbă de calitate scăzută, concentraţii
mari de legume sau de plante care conţin acid cianhidric, etc
- Indigestie simplă: se produce atunci când sunt administrate foarte multe furaje
fibroase cu tulpini, ingestie de alimente şi apă rece, reducerea florei şi activităţii
metabolice din cauza lipsei de săruri. Toate generează deficienţe în lanţul de reacţii ce
participă la digestia normală (enzime de reacţie).
- Indigestii însoţite de acidoză: generate de consumul excesiv de
glucide (sfeclă roşie şi derivaţi ai acesteia) sau de cereale, care cresc producţia
de acid lactic în stomac (pH-ul scade), ulterior este absorbit şi care trece în
fluxul sanguin. Animalul nu rumegă, îşi pierde apetitul, eventual acestea se combină cu
balonarea (acumularea de gaze în stomac), precum şi difuzarea de acid lactic.
Aceste modificări pot fi, de asemenea, observate în restul loturile cu frecvenţă mai
mare sau mai mică. În general, în cazul în care liniile directoare de management sunt
adecvate, rata mortalităţii în lotul de îngrăşare este foarte scăzut, sub 1%, cu toate că
se poate merge până la 5% în cazul în care sunt incluşi viţeii nou-născuţi.
• Lotul de înlocuire
Junincile necesită nevoi de îngrijire speciale. La începutul activităţii de reproducere,
aceasta depinde în mare măsură de rasă şi de selecţia făcută de fiecare agricultor în
ferma sa. Capacitatea de reproducere începe de la un stadiu incipient, prin urmare, un
aport nutriţional trebuie să acopere nevoile animalelor pentru creştere şi dezvoltare,
pornind de la viţel şi alăptarea sa.
Gestaţia, lactaţia şi creşterea sunt activităţi care necesită mulţi nutrienţi. Este esenţial
ca femelele să înceapă funcţia de reproducere în condiţii fiziologice adecvate:
- Maturitatea corporală - este recomandabil ca junincile să aibă rezerve suficiente de
calciu şi fosfor pentru producţia de lapte, precum şi rezerve de energie pentru
întreţinerea lor generală. Dacă maturitatea organismului nu este atinsă,
capacitate de ovulaţia va fi redusă.
- Starea de întreţinere a organismului. Există un sistem de notare pentru a evalua
starea de întreţinere a animalului (toate femelele trebuie să aibă nota 3). Dacă junincile
au o condiţie de întreţinere scăzută (mai jos de 3), scade nivelul de grăsimi şi ele devin
foarte slabe în timpul lactaţiei. Dacă junincile care au o stare de întreţinere peste 3,
ovulaţiile sunt rare, ciclurile sunt pierdute, capacitate placentară redusă, etc.
Alte probleme care pot apărea ca urmare a lipsei de dezvoltare la juninci sunt: dificultăţi
în fătare, viţei slabi, lipsa de instinct matern şi abandon de viţei.

• Lotul de gestaţie
Schimbările care au loc în timpul acestei faze sunt foarte importante. Nevoile
nutriţionale ale vacilor gestante sunt următoarele:
- Gestaţia - pe parcursul primelor două treimi din perioada de gestaţie, fătul creste
foarte putin. Cu toate acestea, in ultima treime din gestaţie nevoile cresc semnificativ.
- Întreţinerea mamei - de remarcat modificările hormonale produse în timpul gestaţiei
care implică nevoi nutriţionale mai mari.
- Crestere - vacile continuă să crească şi să se dezvolte aproximativ până la cea de-a
treia fătare. De atunci, nevoile nutriţionale sunt distribuite între întreţinerea, dezvoltarea
şi creşterea viţelului.
Orice deficit nutriţional va avea un impact direct asupra stării de sănătate a mamei.
• Lotul de vaci fătate
Este foarte important ca nevoile nutriţionale ale acestui lot să fie bine reglementate, dat
fiind faptul că deficienţele regimului alimentar pot genera probleme atât la vacă cât şi la
viţel. Lipsa de furaje concentrate generează reducerea de energie în organism, o
reducere a calităţii şi a cantităţii de lapte, boli, etc, care pot avea un impact direct
asupra viţelului şi pot genera malnutriţie, scădere în greutate ...
Acestui lot, îi trebuie acordată o atenţie specială la:
- Fătarea în iarnă, având în vedere că temperaturile pot varia până la -10 ° C, când este
îngheţat afara sau ninge. Este extrem de important ca viţeii să sugă colostru imediat,
astfel încât să dobândească imunitate bună.
- Vara. Deshidratarea animalelor este produsă foarte rapid şi pot muri într-o perioadă
de timp foarte scurtă.
- Deficienţe în vitamina E şi seleniu sunt legate de boala Muşchilor albi şi Distrofie
musculară degenerativă, asociate cu deprecierea mobilităţii. Ele poate fi prevenite prin
formula de furajare şi, dacă este necesar, prin utilizarea de corectori de vitamine, cu
autorizarea prealabilă şi corespunzătoare de supraveghere.
3.1.3. Elaborarea de reţete furajere ecologice şi etichetarea
Pentru a elabora reţete furajere ecologice este obligatoriu să se întocmească o
descriere a tuturor instalaţiile care vor fi utilizate la fabricare (receptie, elaborare şi
depozit de produse). În plus, va fi necesar a se ţine un registru de materii prime, a
animalelor pentru care sunt destinate reţetele şi schema reţetelor. Măsuri adecvate vor
fi luate pentru a evita contaminarea cu substanţe neautorizate şi pentru a se conforma
cu cerinţele sistemului de analiză a riscurilor şi punctelor critice de control.
Există două modalităţi de obţinere a reţetelor ecologice în fermă:
1) Cumpararea de furaje ecologice pentru animale. O serie de fabrici autorizate să
elaboreze formule de nutreţuri concentrate ecologice sau materii prime în conversie, în
funcţie de regulamentele de fabricaţie menţionate mai sus. În mod normal, aceasta
reţetă furajeră pentru animale poate fi furnizată vrac pentru a fi descărcată în silozuri şi
utilizată ori de câte ori este necesar, sau în saci pentru a fi depozitaţi sau folosiţi atunci
când este necesar. Metoda de furnizare va fi aleasă pe baza structurii fiecărei
exploataţii.
Transportul produselor furajere ecologice la ferme ar trebui să fie efectuat în mod
individual şi, dacă se transportă împreună cu un alt tip de produse furajere, ar trebui să
existe o separare fizică între ele. Atunci când transportaţi în vrac, trebuie ca transportul
să fie însoţit de un document, ce include următoarele date:
- Organismul de control sau autoritatea la care operatorul este supus.
- Numele, adresa şi numărul de operator al producătorului sau al vânzătorului.

- Numele, adresa şi numărul de operator al celui ce face recepţia sau a
cumpărătorului precum şi a organismului de control sau autoritatea la care
este supus.
- Lista de produse, cantitatea şi metoda de livrare.
- Numărul de înmatriculare al vehiculului de transport.
- Data.
Cele două copii ale documentului de transport vor fi livrate către organismul de control
şi la producători.
În cazul în care livrarea se face în saci, fiecare sac va purta un autocolant care conţine
informaţii obligatorii pentru orice tip de formula de hrana pentru animale. În plus, ele ar
trebui de asemenea să aiba un alt autocolant care conţine, printre alte date:
- Organismul de control sau de autoritate.
- Numărul operatorului pentru producătorul reţetei furajere.
- Lista de materii prime folosite din agricultura ecologică.
- Lista de materii prime folosite din agricultura de conversie.
- Lista de materii prime convenţionale, dacă este cazul.
2) Producerea reţetelor furajere ecologice. Există ferme care, în funcţie de starea de
sănătate a animalelor şi de managementul adecvat, pot produce propria lor reţetă
furajeră cu uşurinţă, fără a depinde de furnizori, ceea ce ar creşte preţul produsului
final. În acest mod, crescătorul de vite nu va întâmpina dificultăţi în elaborarea reţetei
furajere şi nu va avea nici o problemă de a o vinde.
Transportul de cereale va fi însoţit de un document de transport, care, printre alte date,
va conţine numărul operatorului producătorului, organismul de control sau autoritatea
la care operatorul este supus, speciile de cereale, cantitatea vândută, datele
receptorului şi numărul lui de operare, precum şi data.
O reţetă de furajare destinată pentru vite este uşor de elaborat prin măcinarea
cerealelor cu o plantă leguminoasă. Cerealele trebuie să fie adăugate într-o proporţie
mai mică de 80% (70-75%) şi vor furniza carbohidrate, în timp ce leguminoasele trebuie
să fie adăugate în proporţie de aproximative 20% şi vor asigura necesarul de proteine
pentru animale. Acest tip de reţetă furajeră pentru animale, combinată cu păşunatul pe
parcele în cazul în care animalele pasc în aer liber, sau furaje, fân sau paie, atunci
când animalele sunt în interiorul adăposturilor, vor contribui la obţinerea calităţii
excelente a cărnii.
3.1.4. Cultivarea furajelor pentru reţetele ecologice ale vitelor
În cadrul obiectivelor asociaţiei agricultorilor şi crescătorilor de vite putem găsi:
- Producţia de furaje de înaltă calitate, cu respectarea mediului în care sunt
produse.
- Conservarea sau creşterea fertilităţii solului şi activitatea sa biologică.
- Dezvoltarea de ferme mixte - agricole şi de vite.
- Controlul dăunătorilor, fără a necesita utilizarea de erbicide, pesticide, etc
- Utilizarea resurselor regenerabile şi locale, a sistemelor de producţie agricolă.
- Dezvoltarea forţei de muncă în oraşe / sate, pentru a preveni şomajul.

3.1.5. Baza pentru dezvoltarea agriculturii ecologice
Există multe diferenţe între cultivarea unor tipuri de plante, dar obiectivul este acelaşi:
obţinerea unei calităţi superioare şi recoltă profitabilă.
Perioada de conversie a solului va depinde de tipurile de tratamente primite anterior.
Organul sau autoritatea de control trebuie să realizeze un studiu care va stabili exact
perioada de conversie necesară. Acest lucru va dura în mod normal între doi şi trei ani.
Seminţe ce pot fi folosite:
Seminţele trebuie să fie obţinute prin mijloace de înmulţire vegetativă, ele nu pot
proveni din organisme modificate genetic şi cu substanţe conţinute în anexele 1 şi 2 din
Regulamentul 2092/91 (aceasta ar trebui să fie permisă în conformitate cu legislaţia
statului membru în cauză).
Principalele linii directoare pentru dezvoltarea agriculturii ecologice:
• Arat
Aratul este o combinaţie a operaţiunilor mecanice sau manuale efectuate pentru a
pregăti solul, în scopul de a obţine o bună dezvoltare a plantelor. Importanţa de a nu
ara prea profund (nu mai mult de 25 de cm) trebuie să fie subliniată, pentru a se evita
amestecul diferitelor straturi de sol.
• Fertilizare
Fertilizarea folosind orice tip de toxice sau de substanţe chimice de sinteză, este
interzisă. Fertilizarea adecvată este realizată cu gunoi de grajd de la bovine sau alte
materiale de la fermele ecologice de producţie. Gunoiul de grajd de la fermele
convenţionale nu este adecvat, având în vedere că este bogat în reziduuri chimice care
rămân în sol şi distrug o parte din micro şi macroorganismele responsabile pentru
descompunerea naturală a materiei.
Utilizarea pe scară largă a gunoiului de grajd de la bovine în agricultura ecologică se
face sub formă de compost. Implică o tehnică relativ simplă prin care materia organică
este degradată pentru asimilarea plantelor. Acesta tehnică va fi explicată mai jos în
modul de gestionare privind reziduurile.
• Rotaţia culturilor

Rotaţia culturilor este o altă metoda de fertilizare şi de control al dăunătorilor. Cultivarea
aceluşi tip de plante mai mulţi ani, sporeşte epuizare solului şi a micronutrienţi ceruţi de
plante. Dacă această situaţie se repetă în fiecare an, rezervele de nutrienţi sunt
epuizate. Prin urmare, este important a se roti culturile şi speciile de plante ce au
diferite mărimi ale rădăcinii şi nevoi. Rotaţia culturilor pe an de asemenea, previne
transmiterea de paraziti de la un an la altul.
• Controlul dăunătorilor şi al bolilor
Multe din metodele mai sus menţionate, cum ar fi rotaţia culturilor, în predominanţa
animalelor insectivore, şi utilizarea de soiuri de locale vor preveni apariţia de paraziţi şi
boli. Se poate folosi, de asemenea, o mare varietate de plante aromatice plantate
aproape de culturi sau între ele, al căror miros atrage insectele polenizatoare şi previne
propagarea dăunătorilor. În părţile A şi B, anexa II din Regulamentul 2092/91 există o
listă a produselor de uz fitosanitar folosite, cum ar fi îngrăşăminte, pesticide şi
tratamente ale solului, întotdeauna în conformitate cu dispoziţiile speciale ale statului
membru în care acestea urmează să fie utilizate.
3.1.6. Culturi furajere
Este recomandabil să se realizeze în avans un plan furajer ales pentru ferma, pentru a
garanta în anul următor aprovizionarea cu furaje. Unele ferme de vite au, de
asemenea, şi bază vegetală proprie şi, prin urmare, poate menţine un ciclu închis de
producţie sau chiar poate stabili acorduri cu alte ferme ecologice care necesită acelaşi
tip de furaje. La rândul lor, aceste ferme ecologice trebuie să aibă acorduri cu alţi
fermieri agricoli ecologici (cooperative sau asociaţii), pentru a asigura furaje şi reţete
furajere pentru perioadele de deficit. Tipul de furaje care urmează să fie cultivate
depinde, printre alţi factori, de soiurile locale mai bine adaptate la tipul de sol, de
caracteristicile climatice ale zonei şi de necesarul fermei de vite.
Fermierul va trebui mai întâi să evalueze soiurile care urmează să fie cultivate şi, în al
doilea rând, dacă culturile sunt recoltate ca furaj sau pentru a obţine cereale pentru a fi
utilizate în elaborarea unor reţete furajere. În scopul de a îmbogăţi luncile în cazul în
care animalele pasc, pot fi introduse graminee, leguminoase şi plante care garantează
calitatea produselor furajere. Există mulţi factori care intervin în decizia de a cultiva o
specie sau alta.
Frecvenţa ploii, a soarelui, umiditatea, apropierea de munte, etc, care determină
varietate de specii ar trebui să fie cultivate. Acesta este motivul pentru care diversitate
de culturi furajere este atât de mare.
3.2. Reproducţia
3.2.1. Reproducţia naturală
În ceea ce priveşte reproducţia bovinelor pentru carne în sistem ecologic, fiecare
animal trebuie să fie lăsat să-şi urmeze propriul ritm, având în vedere că ciclurile
biologice nu ar trebui să fie accelerate sau stimulată iniţierea.
Reproducţia ar trebui să fie realizată prin mijloace naturale, dar şi inseminarea artificială
este, de asemenea, permisă. Inseminarea artificială este dificil de realizat.
Orice alt tip de metodă de reproducere este complet interzis, cum ar fi transferul de
embrioni şi tratamentele hormonale, care accelerează ciclul normal de reproducere al
animalului.
Castrarea este permisă în scopul de a realiza un alt tip de producţie de o altă calitate,
cum ar fi carnea de bou. Castrarea ar trebui sa fie efectuată de către personal calificat
şi să se evite suferinţa animalelor.
Majoritatea fermelor au un ciclu continuu care acoperă tot parcursul anului. Taurii
rămân cu vacile tot timpul. Acest lucru are avantaje şi dezavantaje.
Avantaje:

- Femelele pot rămâne gestante prin repetarea montei naturale.
- Intervale scurte între fătări. În cazul în care vacile sunt cu taurii pe tot
parcursul anului, garantează că acestea vor fi montate de îndată ce vor intra
în călduri.
- Oferă posibilitatea de a crea un ciclu continuu de vânzare de viţei şi de a
menţine
piaţa de aprovizionare, care este de multe ori atât de greu de îndeplinit.
Dezavantaje:
- Femele care sunt prea tinere sau încă nu s-au recuperat de la o fătare
anterioară pot rămâne gestante.
- Taurul este în contact constant cu vacile, iar acest lucru duce la scăderea
fertilităţii sale.
- Fătările sunt produse şi în timpul perioadelor cu condiţii meteorologice
nefavorabile ceea ce poate da naştere la pneumonie în perioada de iarnă.
Concentrarea fătărilor se impune având în vedere perioada cea mai bogată în păşuni,
pentru a se asigura dezvoltarea viţelului şi a mamei şi, fără a necesita investiţii
suplimentare în concentrate şi furaje. În aceste condiţii, taurii sunt păstraţi separat de
femele atât timp cât fermierul consideră necesar pentru a gestiona mai uşor vitele.
O proporţie adecvată de tauri pentru a garanta o bună rată a montei este de
aproximativ 4%. În circumstanţe speciale, cum ar fi, în zonele de munte, animalele sunt
separate şi taurul poate rămâne cu un număr redus de vaci pe tot parcursul verii, în
timp ce restul efectivul este lăsat fără taur. În aceste situaţii, este recomandabil să se
mărească proporţia de tauri pentru a le permite acestora să monteze întregul grup de
vaci.
O fişă de înregistrare pentru fiecare vacă poate fi păstrată, indicând numărul de fătări,
montele repetate, precum şi toate datele referitoare la viţel, cum ar fi, dezvoltarea,
sexul, rasa şi destinaţia (îngrăşare sau creştere).
Cu o fişă de înregistrare completă pentru fiecare dintre vaci, va fi uşor să se elimine
existenţa unor probleme de fertilitate sau a lipsei de aptitudini de reproducere.
O vacă are o perioadă de gestaţie de aproximativ 9 luni, deşi unele variaţii pot exista în
funcţie de rasă şi de individ. În cazul în care vacile sunt cu taurul tot timpul, ele vor intra
în mod normal în călduri la aproximativ 2 luni de la fătare. Vacile cu o aptitudine bună
de reproducere au tendinţa de a rămâne gestante în timpul primului lor ciclu de călduri,
dar sunt excepţii care depind de fiecare animal.
Există mulţi factori individuali şi de management care influenţează vacile să rămână
mai repede sau mai greu gestante. Prin urmare, fiecare situaţie trebuie să fie analizată
individual pentru a afla cauza.
Aşa cum am menţionat mai devreme, în creşterea ecologică a bovinelor, ciclurile
naturale nu pot fi forţate, fiecare animal trebuie să fie lăsat să-şi urmeze propriul ritm,
fără să-l exploateze la maxim, dar, fireşte, în limitele unei ferme viabile din punct de
vedere financiar. Pentru a evalua capacitatea de reproducere a taurilor şi starea
generală de sănătate, ar trebui să fie urmate orientările:
- Evaluarea stării generale de sănătate de animalelor. Să se efectueze analize
de sânge, de materii fecale şi o probă pentru a depista orice boală care ar
putea afecta starea generală şi, în doilea rând, capacitatea de reproducere a
animalelor. Observarea poziţiei membrelor pentru a permite saltul (trebuie să
se asigure poziţia corectă a extremităţilor, ligamente intacte, etc).
- Examinarea vizuală pentru a se asigura că reproducătorul nu are
caracteristici nedorite, evidente cu ochiul liber, care pot fi transmise la
descendenti.

- Evaluarea organelor genitale prin mijloace de control şi palpare, pentru a
garanta monta. Efectuarea de teste, în scopul de control al bolilor cu
transmitere sexuală pentru a evita propagarea în restul cirezii.
- Verificaţi capacitatea de transfer a caracteristicilor sale la descendenţi.
- Observarea comportamentul sexual al masculului atunci când femelele sunt
în călduri.
Selecţia unui reproducător bun este esenţială în managementul de reproducere al
bovinelor, iar viitorul fermei va depinde de urmaşii săi.
3.2.2. Programul de ameliorare
După cum sa menţionat anterior, rasele locale, sunt necesare pentru îmbunătăţirea
managementului fermei de vite. Ele garantează o rată ridicată de fertilitate, fătări
uşoare, intervale mici între fătări. Cu toate acestea, viţeii au tendinţa de a da producţii
scăzute de carne şi conformaţia lor corporală nu este foarte apreciată la vânzare.
Pentru a îmbunătăţii caracteristicile de randament şi de conformaţie, încrucişarea se va
face cu reproducători cu randamente mai bune de carne, cum ar fi rasa Limousin şi
Charolais. Introducerea taurilor de la ferme non-ecologice este autorizată, cu condiţia
ca aceştia să fi fost crescuţi şi hrăniţi în conformitate cu producţia ecologică. Sănătatea
noilor animale introduse în fermă trebuie să fie asigurată prin intermediul inspecţiilor şi
analizelor. Prin urmare, într-o fermă ecologică de vite de carne, este recomandabil să
existe două tipuri de reproducători:
a) Reproducător natural (local, nativ)
Prin încrucişarea acestui reproducător cu femele din rasa locală, principalele
caracteristici sunt trecute la descendenţii şi rasa este, prin urmare, conservată cu toate
calităţile.
P mascul local X femelă locală
F1 masculi femele
Îngrăşare Reproducţie
Femelele obţinute din această încrucişare vor fi destinate înlocuirii, aproximativ 10%.
Masculii vor fi destinaţi îngrăşării; conformaţia lor nu este ideală pentru obţinerea de
randamente bune, dar acesta este singurul mod de a asigura caracteristicile de rasa la
descendenţi. Unii dintre masculi pot fi destinaţi pentru reproducere, având în vedere că
îşi păstrează calităţile de la mamă, astfel se evită introducerea de animale din ferme
străine a căror stare de sănătate nu este cunoscută.
În ceea ce priveşte producţia de carne obţinută din această încrucişare, calitatea
acesteia este mai mare decât cea a altor încrucişări. Carnea este suculentă şi
gustoasă, şi, în funcţie de rasă, foarte bogată în fier. În plus, carnea este produsă
respectând echilibrul în mediul înconjurător.
b ) Reproducător cu performanţe de carne
P mascul cu performanţe pentru carne X femelă locală (naturală)
F1 masculi femele
îngrăşare

Aceasta este aşa-numita "Încrucişare industrială", efectuată în mod frecvent cu rasele
Limousin şi Charolais. Viţeii (masculi şi femele) născuţi din această încrucişare şi-au
îmbunătăţit conformaţia lor şi performanţa de carne, şi vor fi mai profitabili la vânzare.
Junincile, nu vor trebui să fie încrucişate cu masculi cu performanţă de carne datorită
riscului de fătări dificile. Femele de la această încrucişare îşi pierd rusticitatea; se
recomandă, prin urmare, a nu le folosi pentru înlocuire. De asemenea, ele prezintă o
rată mai mare de complicaţii la fătare.
3.2.3. Îngrijirea la fătare
Grija pe care o necesită vacile în timpul gestaţiei şi la fătare variază în funcţie de faza
de fătare. Prin urmare, condiţiile specifice necesare înainte, în timpul şi după fătare,
sunt explicate mai jos:
a. Îngrijirea înainte de fătare
Când o vacă este aproape de fătare ea prezintă o serie de simptome de avertizare
care să ne ajute să recurgem la manevre corecte de manipulare a animalelor,
evitându-se astfel posibilele complicaţii. Fătarea junincilor necesită o atenţie
deosebită. Comportamentul lor este imprevizibil şi, nu se ştie dacă fătările vor fi
fără complicaţii. Este recomandabilă încrucişarea cu o rasă locală de tauri.
În ultimele săptămâni, înainte de fătare, viţelul consumă o mulţime de energie de
la mamă. Prin urmare, este recomandabil să se crească treptat raţia de
concentrate, astfel se reduc posibilele deficienţe care pot să apară atât la mama
cât şi la viţel.
Simptomele caracteristice în apropiere de fătare sunt:
- Vaca este neliniştită, se separă de cireadă.
- Se declanşează producţia de lapte şi glande mamare sunt pline.
- Creşte frecvenţa urinatului.
- Edem vulvar.

- Apariţia mucusului cervical.
Nu toate animalele prezintă aceste simptome. Este destul de normal a vedea
vaci aproape de a da naştere cu ugerul gol, dar, după fătare, întreg mecanismul
hormonal este declanşat. Din momentul apariţiei simptomelor şi până la fătare
va trece o perioadă de timp care va depinde de fiecare animal. Aceasta poate
varia de la mai multe ore până la o săptămână.
b. Îngrijirea în timpul fătării
După ce fătarea a început, în majoritatea cazurilor, fătarea are loc fără nici o
problemă. Aproximativ 98% din vaci, fată fără complicaţii, cu condiţia ca liniile
directoare de manipulare mai sus-menţionate să fie îndeplinite.
Nu acelaşi lucru se întâmplă cu femelele din rasele mixte al căror procent de
fătare dificilă poate fi mare de 10%.
Chiar şi aşa, pot fi cauze diferite de complicaţii la fătare. Următoarele sunt printre
cele mai importante:
- Disproporţie între dimensiunea viţelului şi mamă. Acest lucru este frecvent la
junincile care rămân gestante la o vârstă fragedă cu tauri necorespunzători
sau cu modificări morfologice ale pelvisului.
- Modificarea poziţiei fătului. Fătul este prost poziţionat în canalul de naştere.
Poate avea capul deviat într-o parte, una dintre extremităţi îndoite, etc
- Gestaţie gemelară.
- Malformaţii fetale.
- Torsiunea uterină - tinde să fie asociată cu viţei de dimensiuni mari.
- Lipsa dilatării colului uterin. Este recomandabil să se solicite ajutorul unui
veterinar pentru a evalua situaţia şi a furniza soluţii posibile.
c. Îngrijirea după fătare
Este recomandabil să curăţaţi lichidul amniotic rămas în nările şi gura viţelului
imediat după fătare, în scopul de a preveni probleme ale plămânilor cauzate de
aspiraţie. Se acceptă medicamente homeopate, care stimulează respiraţia
viţeilor nou-născuţi. În cazul în care fermierul nu este prezent în momentul fătării,
vaca va linge viţelul şi îl va curăţa.
Este recomandabil să se dezinfecteze cordonul ombilical pentru a preveni
infecţia buricului.
Expulzarea meconiului în primele ore de viaţă are loc când viţelul primeşte
colostrul.
În ceea ce priveşte vaca este recomandabil să se examineze de către veterinar.
Ridicarea uterului si regenerarea endometrului durează aproximativ 50 de zile
pentru a fi completa.
Intervalul între fătare şi prima ovulaţie depinde de rasă, de tipul furajării şi de
perioada de timp din an. În general, se recomandă ca vacile să nu fie montate
înainte de 50 zile, având în vedere că, dacă aceasta are loc înainte, rata de
concepţie este scăzută.
3.3. Îngrijirea şi creşterea
3.3.1. Controlul păşunatului
În creşterea bovinelor pentru carne în fermele ecologice se utilizează resurse naturale
şi se asigură contactul cu mediul, în plus se realizează o excelentă calitate a produsului
final, şi se consolidează sistemul imunitar al animalelor, care le face mai rezistente la
boli.

Rotaţia bovinelor pe parcelele din fermă garantează o dietă bazată pe iarbă proaspătă,
flori şi fructe, care, în lotul de îngrăşare, reprezintă principala diferenţă faţă de creşterea
convenţională a bovinelor.
Sunt multe furaje ecologice, care pot fi date la bovine. Excrementele de animale vor
ajuta la creşterea fertilităţii solului şi a calităţii ierbii.
În fermele mari, terenul se poate împărţi în mai multe parcele mai mici, pentru a avea
un control mai bun al animalelor şi pentru a îmbunătăţi utilizarea fiecărei zone.
Prin urmare, este foarte important programul de păşunat pe fiecare parcelă, cu scopul
de a realiza o bună utilizare a resurselor disponibile, în conformitate cu sezonul
existent. În cazul în care animalele dintr-o fermă de vite petrec tot timpul în aer liber, au
nevoie de adăposturi pentru a se adăposti de condiţiile meteo nefavorabile.
O atenţie deosebită trebuie acordată zonelor cu iarbă pentru îngrăşarea masculilor, în
cazul în care luncile au mai multe probleme de eroziune, deoarece animalele se luptă,
sapă, devastează zona, chiar dacă densitatea turmei pe păşuni nu este mare. Pentru a
evita astfel de dezavantaje, este recomandabil ca la îngrăşarea masculilor să se
utilizeze:
- In timpul iernii, teren uscat şi poros pentru a preveni nămolirea.
- Vara, pajisti puternice pentru a-şi îmbunătăţi fertilitatea şi producţia.
In acest moment, există o mare diferenţă între unităţile tradiţionale de îngrăşare, în
cazul în care se obişnuieşte ca viţeii să fie îngrăşaţi în adăposturi mari cu cantităţi mari
de gunoi de grajd, care reduce confortul lor şi nivelurile de performanţă.
Cu toate acestea, multe ferme de îngrăşare, cu o densitate adecvată de vite pe păşuni,
îmbunătăţesc fertilizarea zonei fără erodarea luncii.
O densitate optimă de animale pe un hectar de păşune evită posibile probleme de
suprapăşunare sau erodarea terenului şi obţinerea de noroi. Suprapăşunarea este
produsă atunci când sunt prea mult bovine pe o anumită suprafaţă de păşune. Ea are
următoarele consecinţe:
- Sărăcirea solului;
- Pierderea speciilor de plante furajere valoroase;
- Apariţia eroziunii solului;
- Datorită eroziunii se evaporă apa mai mult şi solul înmagazinează apă mai
puţină pentru perioadele de secetă.
Ţinând seama de consecinţe, pentru a se evita problemele de suprapăşunare şi pentru
a se asigura refacerea luncii pentru viitor, este recomandabil să se aibă în vedere un
control al densităţii vitelor de pe fiecare parcelă.
3.3.2. Stabulaţia
În acest tip de producţie, utilizarea de spaţiu de cazare pentru vite nu este obligatoriu,
în măsura în care condiţiile climatice permit vitelor a duce o viaţă normală în aer liber.
În cazul unor animale care rămân în grajd de-a lungul unor perioade ale anului, spaţiul
de cazare ar trebui să permită libertatea de mişcare, fără a li se restrânge suprafaţa de
podea obişnuită de care are nevoie.
Accesul la păşuni şi în zonele libere trebuie să li se permită cât mai mult timp posibil
pentru a satisface comportament lor normal.
Păstrarea legată a animalelor este interzisă, cu toate că autoritatea de supraveghere
poate autoriza acest sistem în cazuri speciale şi pentru perioade limitate de timp.
În legătură cu lotul de îngrăşare, este recomandabil, dacă condiţiile meteorologice
permit, ca viţeii să stea în aer liber şi să aibă adaposturi pentru a se adăposti vara si
iarna. Contrar a ceea ce s-ar putea crede, aceste animale se adapteze perfect la
schimbările de temperatură şi condiţiile meteo nefavorabile în aer liber, le creşte
sistemul imunitar şi rezistenţa la boli. Problemele respiratorii sunt minime.

Cu toate acestea, conform legislaţiei, în faza finală de îngrăşare ecologică a bovinelor,
acestea pot petrece o perioadă în grajduri, în cazul în care timpul petrecut in interior nu
depăşeşte o cincime din viata animalelor şi niciodată mai mult de trei luni.
Avantajele creşterii lotului de îngrăşare în aer liber:
- Nu sunt necesare mari investiţii în adăposturi, acestea sunt doar necesare
pentru a se păstra reţetele furajere şi furajele în perioadele de depozitare.
- Animalele sunt crescute în mediul lor, în echilibru cu mediul din jurul lor.
Acestea sunt adaptate pentru modificări de temperatură.
- Calitatea cărnii provenite de la aceste animale este mai bună, mai ales din
punct de vedere al gustului, datorită posibilităţii vitelor de a mânca furaje
naturale.
- Paiele pe care alte ferme le folosesc pentru aşternut pot fi folosite pentru hrana
animalelor.
- Animalele fertilizează parcelele de teren pe care pasc.
Dezavantajele creşterii în aer liber a lotului de îngrăşare:
- O îngrijire aparte trebuie să fie exercitată în conformitate cu condiţiile
meteorologice şi pentru a asigura disponibilitatea de adăposturi în teren.
- În timpul perioadelor de reducere a calităţii păşunii, trebuie să se meargă la
parcelă, zi de zi pentru a hrăni animalele.
- În general, se recomandă să vizitaţi animale zi de zi pentru a vă asigura că nu
există probleme.
- Greutatea corporală a animalelor poate fi mai mică, cu toate că diferenţele sunt
minime şi sunt condiţionate de rasă şi de perioada din an. Ele au tendinţa de a
mânca mai mult iarna, pentru a-şi menţine temperatura corpului.
Avantajele şi dezavantajele creşterii şi îngrăşarii viţeilor în grajduri:
Avantajele creşterii în grajduri a viţeilor pentru carne:
- Aceştia nu au nici o problemă cauzată de condiţiile meteo nefavorabile.
- Spor de creştere în greutate mai mare.
Dezavantajele creşterii în grajduri a viţeilor pentru carne:
- Investitiile in instalatii si utilaje sunt mari.
- Animalul nu creşte în mediul său, şi, pot apare probleme de stres.
- Predispoziţie la boli datorate densităţii de animale şi a transmiterii de viruşi (in
special cele respiratorii).
- Utilizarea de paie pentru aşternut.
În conformitate cu aceste elemente, fiecare fermier ar trebui să evalueze tipul de
metodă de îngrăşare a viţeilor, în conformitate cu condiţiile din ferma sa.
3.3.3. Confortul animalelor
Confortul animalelor împreună cu dieta, salubritatea şi managementul, sunt principalii
factori care separă fermele ecologice de creştere a bovinelor de fermele tradiţionale de
producţie. Aceşti factori sunt din ce în ce mai legaţi de îmbunătăţirea calităţii produselor
şi de protecţia mediului.
Există multe definiţii ale confortului animalelor. Acestea sunt, în general, legate de non
suferinţa şi de capacitatea animalelor de a se adapta cu succes la un anumit mediu.
Parametrii folosiţi în aceste definiţii nu sunt cuantificabili şi, prin urmare, sunt greu de
evaluat.
Cu toate acestea, lipsa de confort a animalelor va avea efecte negative asupra
producţiei şi a stării de sănătate.
3.3.3.1. Care sunt cauzele unei lipse de confort a animalelor?

Atunci când un animal încearcă să se adapteze la o schimbare de mediu, se generează
stimuli de stres transmişi prin intermediul sistemului nervos, care permit animalelor, să
se adapteze la noul mediu.
În acest proces de adaptare apar o serie de modificări de comportament care contribuie
la adaptarea definitivă a animalelor la noul mediu.
Consecinţele directe ale acestei lipse de adaptare la mediu sunt:
- Scăderea apetitului alimentar zi de zi şi întârzierea creşteri.
- Tulburări de rumegare care generează o reducere a pH-ului (acidoza),
precum şi asimilarea substanţelor nutritive.
- Scăderea sistemul imunitar şi un risc mai mare de apariţie a bolilor.
Studii clinice si experimentale au demonstrat că există o legătură complexă
între sistemul imunitar şi factorii de stres, prin urmare, animale supuse unui
stres intens, au un risc mai mare de a suferi de boli.
- Calitate slabă a cărnii din cauza pH-ului ridicat.
3.3.4. Factorii de stres
Orice operaţiune de manipulare, diferită de cele obişnuite, generează un factor de
stres. Aceste operaţii sunt de multe ori inevitabile, dar stă în puterile noastre pentru a
ne asigura că acestea sunt efectuate într-o manieră potrivită, în scopul de a reduce la
minimum efectele lor. Printre practicile de manipulare care ar putea genera stres la
animale, sunt următoarele:
- Lovirea animalelor de către fermier. Vorbind şi acţionând într-un mod relaxat
poate împiedica enervarea animalelor.
- Utilizarea de produse electrice. În creşterea ecologică a bovinelor este
interzisă utilizarea echipamentelor electrice.
- Izolarea. Aceste animale trebuie să menţină contactul vizual şi tactil cu alţi
indivizi din propria specie. Este interzis să se păstreze în boxe individuale,
viţeii după prima săptămână de viaţă.
- Ecornarea. Cornul este un instrument natural de apărare împotriva altor
animale (câini, vulpi, lupi). Ecornare sistematică nu este autorizată, este
permisă numai în circumstanţe speciale. În acest caz, ecornarea ar trebui să
fie efectuată sub anestezie locală în primele zece zile de viaţă şi, atunci
când viţelul este mai mare, trebuie să fie administrată anestezie locală şi
tratamente generale de combatere a durerii.
- Tăierea cozii. Ca şi în cazul ecornării, tăierea cozii este de asemenea
interzisă şi este autorizată numai în cazuri excepţionale. Coada este un
mecanism natural pentru îndepărtarea muştelor.
- Ţinerea animalelor legate. Organismele de supraveghere sau autorităţile
permit acest lucru numai în anumite cazuri. Din punct de vedere al
confortului animalelor, cel mai bun sistem este de a păstra animalele în
grupuri care nu sunt foarte mari, care să permită contactul vizual şi tactil cu
alte animale din aceeaşi specie. Astfel, sunt crescuţi într-un mod relaxant şi
fără stres.
- Animalele ar trebui să fie crescute în mediul lor natural, fără modificări
majore care pot genera situaţii de stres.
- Un regim alimentar bun, atât în termeni de calitate şi cantitate, va spori
sănătatea animalelor.
- Igiena corespunzătoare în adăposturi va reduce debutul bolilor infecţioase şi
contagioase.
3.3.5. Condiţiile de transport pentru bovinele pentru carne din ferma ecologică
Transportul, în ansamblul său, este un factor de stres care generează nervozitate si
anxietate. Oricare animal se alarmează, înainte de o nouă situaţie, cum ar fi transportul

şi acest lucru este agravat în cazul în care condiţiile de încărcare şi descărcare nu sunt
cele mai favorabile. Noi trebuie întotdeauna să prevenim suferinţa animalul în mod
inutil.
Transportul este o altă etapă a producţiei de carne, care are un impact important
asupra calităţii finale a produsului. Încărcarea şi descărcarea sunt punctele critice de
transport. Personalul responsabil pentru această fază trebuie să acorde o atenţie
specială tipului de rampe, pentru a preveni alunecarea animalelor. Încărcarea şi
descărcarea animalelor trebuie să se realizeze într-un mod relaxat, cu grija cuvenită
pentru a preveni animale de a suferi traumatisme, răni sau fracturi.
O secţiune de regulament privind protecţia animalelor în timpul transportului
a fost modificată şi noul Regulamentul (CEE) 1 / 2005, privind protecţia animalelor în
timpul transportului, a intrat în vigoare în 2007. Factorii de mediu în timpul transportului
sunt foarte importanţi şi pot duce la crearea unor situaţii de stres:
Temperatura. Temperatura este un factor de control mentionat. La
călătoriile de lungă durată, în special în timpul perioadelor de vreme
caldă, animalele trebuie să fie transportate pe timp de noapte sau
dimineaţa devreme.
Umiditate. Întotdeauna este legată de temperatură. Temperaturile scazute
şi umiditatea cresc pierderea de căldură.
Ventilaţia. Problemele de ventilaţia sunt accentuate atunci când vine
vorba de un camion care nu este echipat un sistem de ventilaţie.
Densitatea animalelor în camion. Cu cât este mai mare densitatea, cu atât
este mai mic confortul animalelor, pentru că restricţionează
comportamentul lor tipic.
3.3.5. Sacrificarea bovinelor de carne
După ce o parte din animalele din lotul de îngrăşare au ajuns la o mărime considerabilă
şi în conformitate cu cererea de pe piaţă pentru acest tip de carne, acestea se sacrifică.
Ele sunt sacrificate în funcţie de cererea de consum.
Sacrificarea animalelor este alcătuită din două faze: asomarea şi sângerarea.
Toate animalele trebuie să fie asomate înainte de sacrificare. Asomarea este orice
proces care, atunci când este aplicat pe animale, provoacă imediat o stare de
inconştienţă care durează până ce animalul este sacrificat şi moare.
Momentul între asomare şi sângerare este important pentru a obţine o calitate
bună a cărnii.
Pentru sacrificarea animalelor ecologice şi vânzarea lor ca atare, abatorul trebuie să fie
autorizat de către fiecare comunitate autonomă şi de organismul sau autoritatea de
supraveghere.
Abatoarele trebuie să ţină o evidenţă a animalelor ecologice sacrificate, care conţine
următoarele informaţii:
- Data de intrare în abator.
- Documentul de identificare al bovinelor (crotalile).
- Date ale proprietarului de animale.
- Data sacrificării.
- Numărul ecologic de înregistrare.
- Numărul ecologic de sigiliu de calitate pentru fiecare carcasă.
- Destinaţia carcasei.
Vitele de carne ecologice ar trebui să fie primele care să fie sacrificate în scopul de a
evita posibilele contaminări.
Carnea este un produs foarte complex, care, după cum am observat, este influenţat de
mai mulţi factori care pot modifica calitatea sa şi, prin urmare, pot fi consideraţi ca fiind
puncte de control cruciale.

Printre aceşti factori amintim următorii:
- Factori de mediu: Temperatura, aşternutul, umiditatea, zgomotul au un
impact direct asupra confortului animalelor.
- Transportul şi pre-sacrificarea
- Dezvoltarea şi creşterea lor, până când ajung la greutatea de sacrificare
sunt diferite pentru fiecare tip de rasa.
- Există diferenţe între carnea provenind de la masculi şi de la femele. Carnea
de la femele are o anumită suculenţă datorită grăsimii din fibra de carne.
- Sacrificarea animalelor: Manipularea, asomarea, sângerarea, pregatirea
carcasei, igiena.
- Factorii de producţie: raportul cantităţii, caracteristicile, calitatea şi materia
primă. Aceşti sunt puncte foarte importante ale calităţii carcasei.
Aceşti factori intervin direct şi oferă o altă aromă cărnii.
3.4. Măsuri de salubritate
3.4.1. Prevenirea bolilor
Cea mai mare parte a bolilor care afectează sectorul fermelor ecologice de creştere a
vitelor pentru carne pot fi prevenite cu un management adecvat şi instalaţii sanitare
adecvate.
Prevenirea bolilor se poate realiza ca urmare a unei serii de orientări care formează
fundaţia pilonilor pentru producţia ecologică.
Tratamentul animalelor bolnave ar trebui să fie efectuat prin fitoterapie, homeopatie,
aromoterapie şi oligoelemente, produse care sunt detaliate în partea C, Anexa II din
Regulamentul 2092/91. Acestea vor vindeca animalele, rapid şi le va preveni suferinţa.
În cazul în care tratamentul cu ajutorul produselor menţionate anterior nu este eficientă,
şi medicul veterinar consideră oportun, pot fi utilizate pe o perioadă de timp antibioticele
sau chimicele de sinteza,.
După ce animalele au primit un tratament cu antibiotice, carnea acestora nu poate fi
dată în consumul uman decât după o perioadă de timp.
Toate tipurile de tratamente preventive cu chimice de sinteza şi antibiotice sunt
interzise.
Substanţele artificiale, cum ar fi antibioticele şi hormonii, utilizate pentru prevenirea
bolilor, stimularea creşterii sunt, de asemenea, interzise.
Cu toate acestea, ele sunt autorizate pentru utilizarea individuală şi în conformitate cu
prescripţia veterinarului pentru tratarea bolilor în cazuri izolate.
Pentru animalele din fermele ecologice care să fie vândute ca atare, acestea nu trebuie
să fi primit mai mult de trei tratamente pe an, cu excepţia vaccinurilor, deparazitărilor şi
alte tratamente şi măsuri oficiale, care nu sunt incluse.
Ecornarea şi tăierea cozii sunt interzise. Acestea pot fi autorizate de către
autorităţiile competente de supraveghere.
3.4.2. Tratamente alternative în producţia ecologică
3.4.2.1. Homeopatia
Homeopatia foloseşte substanţe naturale, de origine animală, vegetală şi minerală
pentru a trata tulburări de sănătate. Există mai mult de trei mii de remedii homeopate.
Remediile homeopate nu au efecte secundare, pentru că, ele acţionează prin
stimularea mecanismelor de apărare, şi nu direct pe leziuni. Homeopatia nu produce
minuni, iar aceasta nu va rezolva leziunile ireversibile. Administrarea frecventa variază
foarte mult.
Remediile homeopate, sunt prezentate în mai multe moduri. Ele pot fi prezentate în
granule, preparate injectabile, creme, aerosoli, etc granulele sunt cele mai utilizate pe

scară largă şi pot fi dizolvate în apă potabilă. Deşi ar putea suna ciudat, în homeopatie
doza nu este importantă. Este suficient că organismul primeşte, cu relativă frecvenţă,
tratamentul şi reacţionează la stimuli pentru a consolida sistemul imunitar.
Doza normală în sectorul cărnii de vită adulte este 10 granule şi 5 granule pentru viţei.
Nu sunt posibile probleme de supradozaj pentru că avem de-a face cu substanţe foarte
diluate. Pentru a funcţiona un tratament homeopat, cel mai important factor este
selecţia adecvată a remediilor şi diluarea care ar trebui să fie administrată.
Remediile homeopate, sunt vândute în farmacii la fel ca pentru oameni şi pentru
animale.
3.4.2.2. Fitoterapia
Aceasta constă în utilizarea de plante naturale sau derivate pentru a corecta tulburările
animalelor.
Curative dintr-un un punct de vedere, în interiorul unei singure plante poate exista o
serie de diferite componente active.
Câteva exemple din cele mai utilizate pe scară largă a plantelor, sunt:
- Avena sativa. Conţine vitaminele B, K si E precum şi minerale, cum ar fi
fosfor, fier, cobalt şi magneziu. Este indicat pentru tulburări ale sistemului
nervos însoţite de lipsa poftei de mâncare.
- Caléndula officinalis (gălbenele). Aceasta deţine uleiuri esenţiale, precum şi
alte substanţe care îmbunătăţesc vindecarea plăgilor. Este de asemenea,
folosită pentru curăţarea pielii în infecţii sau calmant pentru dureri articulare.
- Eucalipt. Ingredientul activ este uleiul esenţial găsit în frunze. Este foarte util
pentru probleme respiratorii, deoarece dezinfectează căile respiratorii şi
restricţionează producţia de mucus.
- Echinacea. Conţine ulei volatil considerat un potent antibacterian care
combate infecţiile.
3.4.2.3. Aromoterapia
Fiecare plantă are un număr de proprietăţi specifice: pentru a reduce inflamarea,
calmarea durerilor, dezinfectant, relaxant, etc
Aromoterapia se bazează pe utilizarea de uleiuri esenţiale de plante.
Ca şi în cazul terapiilor de mai sus, tratamentul este individualizat, pe baza
caracteristicilor fiecărui animal.
Cele mai utilizate uleiuri pe scară largă sunt:
- Uleiul de pin: obţinut din răşină. Pentru dureri musculare.
- Levănţică: extras din flori. Acesta este utilizat pentru dezinfectarea rănii şi
reducerea inflamaţiei.
- Eucalipt: uleiul este obţinut din frunze.
Printre măsurile adoptate, în evitarea tratamentelor de deparazitare / de control al
paraziţilor, sunt:
- Utilizarea păşunilor în timpul perioadelor cu concentrare mai mică de
paraziţi.
- Încercarea de a nu păşuna parcelele în fiecare an, dat fiind faptul că acest
lucru reduce considerabil contaminarea păşunilor.
- Junincile şi animalele mai tinere ar trebui să păşuneze cele mai sigure
parcelele de la fermă.
- Pentru fermele care au de asemenea şi oi, rotaţia păşunilor este foarte
importantă.

Capitolul III.5. Îngrijirea adăposturilor
3.5.1. Regulamentul cu privire la dimensiunea şi densitatea adăposturilor
Construcţiile pentru adăpostirea vitelor pentru carne în sistem ecologic nu sunt
obligatorii cu condiţia ca, condiţiile climatice să permită animalelor o dezvoltare în mod
adecvat.
În majoritatea cazurilor, lotul de vaci gestante poate rămâne în aer liber pe tot parcursul
anului, dacă condiţiile climatice permit.
În ceea ce priveşte loturile de îngrăşare, există o serie de diferenţe, pe baza sistemului
de producţie din fiecare exploataţie.
3.5.1.1. Ferme cu îngrăşarea viţeilor în aer liber
Aşa cum am explicat anterior, unele ferme nu au adăposturi speciale pentru îngrăşarea
viţeilor. Animalele rămân pe păşune de la fătare până când sunt luate la abator. Viţeii
sunt crescuţi cu mamele până la înţărcare (aproximativ la şase sau şapte luni) şi apoi ei
se separă de mamele lor pentru a petrece restul de timp la păşune pe diferite parcele
ale fermei.
Este recomandabil să urmeze un sistem de rotaţie al păşunilor pentru a evita
problemele de eroziune şi supra-păşunarea.
3.5.1.2. Ferme cu îngrăşarea viţeii în interiorul adăposturilor
Alte ferme au adăposturi potrivite cu îngrăşarea animalelor, care trebuie să satisfacă
nevoile de bază ale vitelor, fără a afecta comportamentul lor natural. Toate animalele ar
trebui să aibă suficient spaţiu pentru nevoile lor normale.
Adăposturile vor fi construite pe un spaţiu acoperit, fie integral sau parţial, şi un altul
pentru exercitarea mişcării în aer liber. Aceste spaţii pot fi utilizate atunci când condiţiile
atmosferice permit acest lucru.
Bovinele, ar trebui să aibă acces liber la păşune cât mai mult posibil.

Există condiţii minime de suprafaţă acoperită de grajd şi pentru exterior şi sunt stabilite
în anexa VIII din Regulamentul 2092/91. Există diferenţe bazate pe greutatea minimă la
animalele vii.
Categorie
de animale
In interior
In exterior
Greutate corporală m 2 / animal
m 2 / animal
(kg)
Până la 100 1,5 1,1
Până la 200 2,5 1,9
Până la 350 4,00 3,00
Peste 350 5 (minim 1 m 2 /100kg) 3,7(minim 0,75 m 2 /100kg )
Tauri - 10 30
Vaci şi viţei
la îngrăşat
Este recomandabil să existe o clădire de stocare a reţetelor furajere, a fânului şi
furajelor necesare în timpul perioadelor de stocare, precum şi pentru depozitarea
masinilor agricole.
Cele mai moderne ferme au silozuri pentru depozitarea reţetelor furajere şi pentru
cereale.
Este recomandabil să existe diferite ţarcuri pentru a separa animalele, evitându-se
astfel luptele, având în vedere faptul că în zonele restrânse cele mai puternice animale
pot răni restul de animale.
Condiţiile de siguranţă şi de funcţionare a adăposturilor
Pentru ca, condiţiile de siguranţă şi funcţionarea adăposturilor să fie optime, trebuie
urmate anumite orientări. Aceştia sunt factori importanţi de luat în considerare
deoarece împiedică debutul multor boli.
Adăposturile trebuie să fie construite simplu pentru a curăţa uşor dejecţiile, pentru a
evita contaminările, reducerea confortului animalelor şi apariţia bolilor. Dacă apare o
problemă, dezinfectarea adăposturilor trebuie să poată fi realizată cu uşurinţă.
Este recomandabil ca, clădirile din fermă să fie împărţite în mai multe anexe, pentru a
facilita controlul ventilaţiei, umidităţii şi a temperaturii. În adăposturile mari este
complicat de a menţine aceşti parametri în limite acceptabile. Cele mai frecvente
probleme cu adăposturile mari sunt cele asociate cu ventilaţia.
Clădirile ar trebui să fie astfel orientate, pentru a facilita intrarea luminii naturale şi a se
asigura ventilaţia.
În funcţie de condiţiile climatice din fiecare zona, în funcţie de orientare este de dorit de
a profita de soare pe timp de iarnă şi pentru a evita excesul de caldură din vara. La
realizarea acestui lucru, construirea pe axa longitudinală a adăpostului ar trebui să fie
situat într-o direcţie est-vest, cu o faţadă spre nord şi alta spre sud. În zonele cu vânt
puternic, este important ca axa longitudinală a clădirii să urmeaze direcţia din care
domină vântul.
Separarea între loturi în interiorul adăposturilor trebuie să fie cât mai sigură pentru a
evita ca marginile să provoace leziuni animalelor.
Pardoseala adăposturilor trebuie să fie lină şi dintr-un material nealunecos pentru că în
cazul în care sunt alunecoase acestea pot genera probleme musculare şi de oase.
Animalele au tendinţa de a şti unde sunt zonele alunecoase şi le evită. De exemplu,
dacă se apropie de zona de băut apă ce va implica alunecarea pe podea, ele vor evita
acest lucru, iar acest lucru poate duce la tulburări asociate cu o reducere a aportului de
apă: animalele vor mânca mai puţin, creşterea lor se va face mai greu şi confortul lor va
fi redus.

Suprafeţele cu acumulare excesivă de gunoi produc înmuierea unghiilor şi pot duce la
infecţii. Unele dintre aceste probleme cauzate de pardoseală inadecvată sunt:
- Fracturi osoase.
- Probleme ale articulaţiilor.
- Şchiopătări.
- Infecţii ale copitei (numite pododermatite).
- Dureri musculare.
În zona de odihnă ar trebui să fie aşternut uscat, curat şi confortabil cu suficient spaţiu
pentru a facilita odihna animalelor. Zona de odihnă va fi cu paie sau orice alt material
natural şi vor fi schimbate sau curăţate ori de câte ori este necesar.
Zona de hrănire şi cu jgheaburi de băut trebuie să fie plasată într-un loc uşor accesibil
pentru a încuraja hrănirea şi, astfel, creşterea producţia de carne.
Este demn de remarcat faptul că, cu cât este mai intensificat procesul de producţie, cu
atât va fi mai mare atenţia în ceea ce priveşte menţinea confortului animalelor.
3.5.2. Condiţiile sanitare şi de igienă în adăposturi
Condiţiile adecvate de igienă a adăposturilor vor îmbunătăţii întreţinerea şi
funcţionarea eficientă şi vor avea, de asemenea, efecte pozitive asupra sănătăţii
animalelor. Dar, în afară de condiţiile bune de igienă, trebuie acordată o atenţie
specială la o serie de factori, inerenţi în adăposturi care au o influenţă directă asupra
stării de sănătate a vitelor, cum ar fi, ventilaţia, temperatura, umiditatea relativă,
concentraţii mari de gaze, praful şi gunoiul de grajd.
3.5.2.1. Factori care influenţează starea de sănătate a vitelor
Ventilaţia
Este convenabil să se stabilească un mecanism de ventilaţie naturală, fără să se
apeleze la un sistem mecanic, în afară de faptul că acestea sunt costisitoare pentru
întreţinere, iar uneori sunt dificil de controlat şi generează probleme de ventilaţie. Este
recomandabil să se aibă grijă cu curenţii de aer, deoarece aceştia sporesc debutul
bolilor.
Temperatura
Temperatura optimă va depinde de tipul de exploataţie, de densitatea de
animale, precum şi de alţi factori, cum ar fi ventilaţia şi umiditatea. Nu ar trebui să
existe modificări bruşte, pentru că animalelor le ia ceva timp să se adapteze la noile
temperaturi.
Umiditatea
Un nivel foarte scăzut de umiditate produce uscăciune în căile respiratori superiore şi
favorizează debutul de boli respiratorii. Umiditatea ridicată, combinată cu temperaturi
ridicate împiedică eliminarea căldurii de către animale şi produce situaţii de stres. Cu
toate acestea, atunci când umiditatea ridicată este combinată cu temperaturi scazute,
corpul animalului devine umed, şi senzaţia de frig este mai mare.
Concentraţii mari de gaze
Unul dintre gazele produse în cantităţi mai mari este amoniacul, care provine din
degradarea urinei şi din descompunerea materiei organice.
Emisiile de amoniac sunt direct influenţate de majoritatea factorilor mai sus menţionaţi.
Temperatura scăzută presupune descompunerea lentă şi emisii lente de amoniac. Din
acest motiv, cea mai mare eliminare de amoniac este produsă la amiază şi vara, şi
atunci trebuie să fie exercitată o atenţie deosebită. O creştere a concentraţiilor de
amoniac irită mucoasa respiratorie, care rezultă ca tulburări ale mecanismelor naturale
de apărare ale animalului. Debutul problemelor respiratorii şi lipsa de confort a
animalelor se reflectă în creştere întârziată.

Praf
Praful prezent în adăposturi vine din zona destinată depozitării fânului, furajelor, etc,
sau în perioadele de secetă. Concentraţiile de praf trebuie să fie reduse prin ventilaţie,
stropire cu apă, etc
Gunoiul de grajd
Este important ca podeaua şi canalele sistemului de evacuare a dejecţiilor să fie bine
concepute în scopul de a facilita curăţarea adăposturilor şi de a spori buna drenare a
urinei, fecalelor şi curăţarea cu apă.
O cantitate excesivă de gunoi de grajd de la lotul de îngrăşare are un impact negativ
direct asupra confortului animalelor, cu rezultate treptate, în creşterea pierderii în
greutate.
Trebuie să se asigure că toţi aceşti factori sunt menţinuţi în limite sigure pentru
animale. Atunci când unul dintre aceşti factori nu este controlat în mod adecvat sau în
cazul în care există interacţiuni negative între aceştia, debutul bolii este favorizat.
Printre cele mai frecvente simptome care provin din cauzele menţionate mai sus, sunt:
- Tulburări respiratorii.
- Mucoasele.
- Iritarea canalelor mucoaselor.
- Ochii umezi.
- Tuse.
Trebuie, de asemenea să fie luat în considerare faptul că, cu cât animalele sunt mai
specializate pentru producţia de carne, cu atât cerinţele de întreţinere şi de creştere vor
fi mai mari.
Toate operaţiile de manipulare destinate confortului animalelor, vor avea ca rezultat un
mod eficient de conversie a furajelor în carne.
3.5.2.2. Curăţarea adăposturilor
Adăposturile trebuie să fie curăţate în mod corespunzător pentru a preveni răspândirea
bolilor în rândul animalelor, precum şi dezvoltarea unor agenţi patogeni.
Curăţarea adăposturilor trebuie să includă dezinfecţia spaţiilor de cazare,
ustensilelor şi separatoarelor de lot, etc
Resturile furajere, gunoiul de grajd, urina şi paiele de aşternut ar trebui să fie retrase cu
o anumită frecvenţă, în scopul de a reduce toate tipurile de mirosuri şi concentraţii mari
de amoniac. Cu această măsură, insectele, rozătoarele, păsările, etc, vor înceta să mai
fie atrase, ceea ce contribuie la contaminarea zonei şi a răspândirii bolilor. Pentru a
elimina aceşti agenţi (rozatoare, păsări, insecte), pot fi folosite doar microorganismelor
nemodificate genetic (bacterii, virusuri şi ciuperci), care au fost autorizate pentru
controlul pesticid biologic în pct. 2 din partea B din anexa II din Regulamentul 2092/91.
Este foarte important să se cureţe toate adăposturile foarte bine după trimiterea unui lot
de animale la abator, în scopul de a preveni problemele de contaminare şi de a pregăti
intrarea unui alt lot de animale în condiţii adecvate de igienă.
Curăţarea adăposturilor trebuie să fie efectuată cu o anumită frecvenţă şi însuşi
crescătorul ar trebui să evalueze frecvenţa necesară. Fermierul ar trebui să ia în
considerare numărul de animale pe lot, durata în care aşternutul rămâne
în stare bună, resturile furajere, etc
Animalele ar trebui să fie întreţinute în bune condiţii de igienă, pentru că
situaţia salubrităţii va avea un impact direct asupra performanţei.
O atenţie deosebită trebuie acordată dezinfecţiei spaţiilor în care animalele au fost
bolnave. Curăţarea aceste zone ar trebui să se facă bine, în primul rând, prin
eliminarea resturilor furajere şi a gunoiului de grajd de la vite şi, în al doilea rând, prin
aplicarea de dezinfectante.

Pentru curăţarea şi dezinfectarea adăposturilor, ustensilelor şi a echipamentelor folosite
la creşterea animalelor, este autorizată o gamă de produse cuprinse în partea E din
anexa II din Regulamentul 2029/91, şi anume:
- Săpun de sodiu şi potasiu.
- Apă şi abur.
- Lapte de var.
- Var.
- Lichid de albire (hipoclorit de sodiu).
- Sodă caustică.
- Peroxid de hidrogen.
- Esenţe de plante naturale.
-,Acid citric, peracetic şi lactic.
- Alcool.
- Carbonat de sodiu.
3.6. Gestionarea gunoiului de grajd
3.6.1. Păstrarea si eliminarea reziduurilor
La fermele de producţie ecologică, în cazul în care un sistem este operaţional, este
obligatoriu să arate respect faţă de animale şi mediul înconjurător. Agricultura
ecologică, nu poate fi practicată corect în cazul în care echilibrul cu natura este rupt,
deoarece sunt obligatorii condiţiile optime în cazul în care animalele sunt crescute pe
păşuni. La o fermă ecologică de vite pentru carne, se obţin reziduuri organice şi
anorganice de la bovine şi trebuie să se profite de ele.
Reziduurile anorganice sunt recipiente de plastic, hârtie şi carton, resturi de
medicamente, seringi, etc Unele dintre ele pot fi reciclate (hârtie, containere, carton), şi
altele luate în containere speciale pentru a fi prelucrate independent, cum ar fi resturi
de medicamente şi seringi. Reziduurile anorganice nu trebuie niciodată să fie
abandonate pe terenuri sau în râuri, deoarece, în majoritatea cazurilor, acestea
deteriorează şi distrug flora şi fauna din mediul înconjurător, rup echilibrul cu mediul.
Reziduurile de substanţe organice sunt obţinute ca efect secundar al producţiei de
carne de vită, şi dacă sunt bine gestionate, reprezintă un factor important pentru
viabilitatea fermei. Principala utilizare a acestor reziduuri este ca îngrăşământ.
Tipul şi cantitatea de reziduuri variază în funcţie de sistemul de producţie stabilit. În
fermele cu adăposturi pentru loturile de îngrăşare, cantitatea de reziduuri va fi mai mare
decât în cazul fermelelor în care acest lot este întotdeauna în aer liber, la păşune. În
acest caz din urmă, reziduurile organice vor fi absorbite de sol. Vor fi zone de teren în
care concentraţia de excremente este mai mare şi în alte zone în care va fi mai
scăzută. De aceea, este recomandabil să se grebleze într-un mod uniform aceste
terenuri sau parcele, în vederea răspândirii reziduurilor şi fertilizării solului.
Printre reziduurile organice ale vitelor, pot fi puse în evidenţă următoarele:
- Excremente solide.
- Urină.
- Resturi de la aşternuturile de paie, rumeguş, etc
- Resturi de fân, furaje, etc
- Apa de la adăpătorile bovinelor.
- Apa de la curăţenie.
Din toate acestea, cea mai mare proporţie corespunde excrementelor solide şi lichide
de la animale, urmată de resturile de aşternut şi apă.
3.6.2. Gunoiul de grajd

Gunoiul de grajd se referă la amestecul maturizat de excremente solide, lichide,
aşternut, resturi furajere şi apă. Partea lichidă din gunoiul de grajd, este format după
utilizarea apei pentru curăţenia adăposturilor.
Există diferenţe în ceea ce priveşte compoziţia excrementelor în funcţie de fiecare
exploataţie şi, de asemenea, de dietă, de starea fiziologică, de vârstă, etc. Este indicat
să se efectueze o analiză pentru a determina caracteristicile excrementelor şi de a afla
valoarea lor, pentru a fi utilizate ca îngrăşăminte.
Din punct de vedere al compoziţiei, excrementele au un procent mare de apă, urmat de
substanţă uscată şi apoi, de azot, fosfor, potasiu, calciu şi magneziu. De aceea,
utilizarea acestui material ca îngrăşământ va spori fertilizarea terenului şi va creşte
producţia pe păşuni. Concentraţia de gunoi de grajd care urmează să fie administrată
pe teren este limitată şi legiferată, în scopul de a evita concentraţiile excesive de azot.
Valoarea totală a gunoiul de grajd pe fermă nu poate depăşi 170 kg de azot pe hectar
de suprafaţă agricolă pe an.
Fermele ecologice pot ajunge la acorduri cu alte ferme ecologice de a se folosi de
excesul de gunoi de grajd ca îngrăşământ pentru a-l răspândi pe parcelele lor de teren.
3.6.3. Managementul gunoiului de grajd
Există diferenţe în managementul gunoiului de grajd, în funcţie de sistemul de
producţie. Când viţeii la îngrăşare sunt crescuţi în aer liber, nu se acumulează gunoiul
de grajd, este pur şi simplu întins pe parcela de teren, cu ajutorul tractorului,
asigurându-se la maxim concentraţia de azot, dar nu în exces.
Dacă viţeii la îngrăşare sunt crescuţi în interiorul grajdurilor, gunoiul de grajd trebuie să
fie eliminat de multe ori, astfel încât condiţiile igienico-sanitare ale animalelor nu sunt
afectate. Aşternutul abundent, ar trebui să fi schimbat în mod frecvent, este
recomandabil pentru asigurarea condiţiilor de igienă, pentru buna dezvoltare a
animalelor. Din momentul în care gunoiul de grajd a fost evacuat din grajduri, este
depozitat în curte. Gunoiul de grajd din curte trebuie să îndeplinească condiţii adecvate
pentru a evita contaminarea cu solul.
3.6.4. Tratamentul reziduurilor
Majoritatea reziduurilor generate de o fermă ecologică pot fi în mod adecvat tratate,
pentru a evita contaminarea mediului. În scopul de a gestiona bine reziduurile, ar trebui
să se desfăşoare buna separare a fiecărui tip de gunoi.

3.6.4.1. Reziduurile anorganice
Reziduurile anorganice ar trebui să fie distribuite în containere separate:
- Hârtia şi cartonul pot fi folosite în procesul de compostare cu condiţia ca
acestea să nu fi fost tratate chimic, de exemplu, fără inscripţionare cu
cerneală, altfel, nu este adecvat pentru utilizarea în compost organic, deci nu
pot fi reciclate.
- Materialele plastice pot fi, de asemenea, reciclate şi refolosite, ele nu ar
trebui să fie lăsate pe teren.
- Alte tipuri de reziduuri sunt fire si corzi de metal, materiale prezente în orice
fermă şi perfect refolosibile. Acestea pot fi abandonate pe teren, accidental
şi prezintă un pericol pentru vite, deoarece, pot produce boli digestive dacă
sunt ingerate şi anume perforaţii digestive.
Cu reciclarea şi reutilizarea reziduurilor vom contribui la conservarea mediului.
3.6.4.2. Compostul
În ceea ce priveşte tratamentul reziduurilor, una dintre cele mai importante metode
biologice este compostarea. Este vorba de o tehnică relativ simplă, prin care materia
organică este degradată pentru procesul de asimilare a plantelor. Este un proces prin
care se realizează un amestec omogen, bogat în materie organică, care conţine o
cantitate mare de minerale şi alţi nutrienţi. Compostarea este similară cu procesele
care au loc în natură în fiecare zi. Pentru exemplu, în toamnă, când frunzele cad, ele
pot furniza, împreună cu apa, aerul şi diferite microorganisme, materie organică,
necesară altor plante. Compostul este un alt element utilizat ca îngrăşământ, şi cea mai
mare parte de reziduuri din fermă poate contribui la obţinerea acestuia.
Pentru a face un compost bun, trebuie să existe un loc de unde să fie depozitată
materia organică pentru a fi degradată (rezervor de compost). Locul unde va fi
rezervorul de compost trebuie evaluat pentru a se evita ca materia organică să fie
răspândită de apă, de vânturi sau temperaturi excesive. Este recomandabil a se
construi rezervorul de compost într-un loc la adăpost de condiţiile meteorologice.

Platforma de compost trebuie să fie în contact cu pământul, deoarece acesta
îmbunătăţeşte interrelaţiile dintre microorganisme care intervin în procesul de
degradare a materiei organice. Dimensiunea particulelor influenţează viteza de
descompunere, astfel materialele cu cât au dimensiuni mai mici pentru compostare, cu
atât se descompun mai rapid. Prezenţa unor elemente, cum ar fi carbon, azot, fosfor şi
alte elemente constitutive este esenţială pentru reacţiile de degradare a materiei
produse de microorganisme.
În condiţii normale, natura nu are nevoie de ceva care nu se poate obţine de la natura
în sine. Un accelerator biologic poate fi adăugat pentru a reduce timpul de
descompunere a materiei. Când materia organică se depozitează, acceleratorul se
adaugă la fiecare 20 cm, astfel încât procesul se iniţiază cu forţă şi viteză.
Ce poate fi folosit pentru a obţine un compost bun?
- Resturi vegetale, ca de exemplu, paie, frunze uscate, struguri, ramuri,
rumeguş (netratat), coji de fructe, carton, hartie, etc
- Toate produsele fabricate de către producţia ecologică.
- Resturi animale, ca de exemplu, piele, făină, oase, resturi de la abator,
gunoiul de grajd de la vite ce produce azot.
- Resturi minerale, cum ar fi, granit, calcar, silicati, fosfati, care să includă
oligoelemente, indispensabile pentru plante.
În procesul de compostare, temperatura variază în funcţie de activitatea microbiană,
ajungând la aproximativ o temperatură internă de 60°C. Compostul este considerat
matur în cazul în care, după diverse variaţii ale temperaturii, temperatura se
stabilizează la o temperatură ambientală temperată.
Valoarea optimă a pH-ului variază de la 5 la 8. Ventilaţia ridicată poate răcii compostul
şi întârzia procesul. Umiditatea optimă va depinde de tipul de microorganisme prezente
în amestec, dar în general este cuprinsă între 30 şi 60%. Compostul poate avea nevoie
să fie udat în timpul perioadelor de căldură excesivă, dar în condiţii normale, apa
conţinută în plante este suficientă.
După trei sau patru luni, compostul în stare proaspătă este format, unde materialul
rămas poate fi încă recunoscut. Două luni mai târziu (cinci sau şase săptămâni în total),
vom obţine un amestec de culoare negru. Resturile vegetale, animale şi minerale vor fi
descompuse şi materialul rezultat va avea un procent ridicat de oligoelemente şi
nutrienţi. Odată ce compostul a fost obţinut, se poate adauga cenuşă de lemn, care
oferă potasiu, sau gunoi de grajd de la animalele din ferme ecologice, care ajută la
menţinerea echilibrul între nutrienţi.
Următoarele materiale nu ar trebui să fie folosite pentru compost:
- Resturi vegetale care au fost tratate în procesele chimice.
- Coji de citrice, deoarece acestea sunt prea acide.
- Uleiuri şi grăsime.
- Orice materiale non-biodegradabile.
Rezultatele obţinute prin utilizarea compostului în fertilizarea solului sunt similare sau
mai bune decât cele obţinute cu îngrăşăminte chimice. În plus, efectele negative, cum
ar fi contaminarea apelor subterane din cauza unui exces de azot sunt evitate.
Compostul îmbogăţeşte solul cu materie organică şi microorganisme care
îmbunătăţesc fertilizarea.
CONCLUZII
Creşterea ecologică a vitelor pentru producţia de carne, este o metoda noua de
producţie, caracterizată printr-o serie de activităţi diferite faţă de producţia
convenţională.
Pentru ca un crescător de vite sa-şi transforme ferma în fermă ecologică, trebuie să- şi
schimbe metoda de creştere a acestora.

În primul rând, într-o fermă ecologică, calitatea are prioritate în faţa cantităţii. De aceea,
exploatând totul la maxim trebuie să avem în vedere calitatea, deoarece, fără ea, nu
există nici o valoare.
Este anormal să se creadă, că în acest tip de producţie, animalele necesită îngrijire de
specialitate suplimentare, că animalele se îngrăşă mai greu sau că ele sunt mai
sensibile la boli din cauză că stau în aer liber, deoarece aceste lucruri nu sunt
adevărate.
Animalele sunt din rase naturale, locale, tipice zonei în care trăiesc şi ca urmare ele se
adaptează şi se dezvoltă fără nici o problemă. Ele sunt mai rezistente şi suportă
condiţiile climatice mult mai bine.
Viţeii destinaţi îngrăşării ajung la greutăţi similare cu animalele din fermele
convenţionale, chiar dacă sunt îngrăşaţi în aer liber. Aceste animale sunt adaptate la
mediu şi folosesc resurse găsite pe terenul unde sunt crescute. Riscul de boală este
foarte scăzut, deoarece corpul lor se adaptează treptat la schimbările de temperatură
ale mediului.
Folosirea terapiilor alternative este avantajoasă, atât din punct de vedere sanitar cât şi
financiar:
- Tratamentele sunt ieftine şi remediile sunt pe termen lung.
- Rezultatele sunt surprinzătoare. În cazul în care un tratament este
administrat adecvat de la început, tulburările sunt reversibile şi uşor de
corectat(în funcţie de caz).
- Nu crează rezistenţă şi pot fi utilizate ori de câte ori este necesar.
- Nu au efecte secundare.
- Tratamentele nu rămân în carcasa animalelor şi nu lasă reziduuri.
- Perioada de suprimare este de 48 de ore.
Acest tip de producţie nu necesită investiţii mari in adăposturi de dimensiuni mari,
pentru că animalele pot fi crescute în aer liber.
Furajarea animalelor se face pe baza resurselor naturale şi a calităţii ridicate a furajelor,
facilitează gestionarea fermei şi stimulează creşterea sănătoasă, cu mare potenţial
economic de producţie.
Principalul inconvenient în prezent, la crescătorii de bovine cu experienţă este de a
stabili cea mai bună reţetă furajeră şi preţul ridicat al furajelor. De aceea, vă
recomandăm acorduri cu agricultori ecologişti pentru a achiziţiona cereale şi a elabora
reţete corespunzatoare animalelor din fermă.
Respectul faţă de mediul înconjurător, care oferă hrană pentru animale, este esenţial
pentru a ajunge la un echilibru real şi a obţine profit de la fermă.
Bunele practici de creştere a animalelor care asigură confort vor fi clar reflectate într-o
mai bună conversie a furajelor în carne şi o rată mai mică a bolilor.
Scopul agriculturii ecologice este, printre multe alte aspecte, de a oferi produse de
calitate superioară şi sănătoase şi în mod clar diferite de restul produselor. La acest tip
de producţie, în plus faţă de controalele efectuate de organismele competente sau de
autorităţi, crescătorii de bovine ar trebui să fie cei mai interesaţi în a oferi un produs
care este diferit, de înaltă calitate, textură şi gust bun şi, mai presus de toate, sănătos.

Întrebări şi răspunsuri
1. Înţărcarea la viţeii pentru carne este realizată în mod normal la vârsta de:
a. şase sau şapte luni;
b. 1 lună;
c. 2 luni;
2. In reproducţia bovinelor crescute in sistem ecologic se practica:
a. tratamente hormonale;
b. transferul de embrioni;
c. reproducerea naturala;
3. In creşterea bovinelor pentru carne este interzisă :
a. ecornarea
b. tăierea cozii
c. creşterea in aer liber
4. Sacrificarea bovinelor pentru carne este alcătuită din două faze:
a. sacrificarea în viu
b. asomarea şi sângerarea
c. sacrificarea fără asomare
5. Pentru prevenirea bolilor se recomandă:
a. antibioticele
b. hormonii
c. fitoterapia
6. Pardoseala adăposturilor trebuie să fie :
a. lină şi dintr-un material nealunecos
b. cu grătar
c. din pavele
7. Următoarele materiale nu ar trebui să fie folosite pentru compost:
a. gunoi de grajd
b. coji de citrice, deoarece acestea sunt prea acide.
c. uleiuri şi grăsime.
8. Pentru tratamentul reziduurilor, una dintre cele mai importante metode
biologice este:
a. arderea reziduurilor
b. compostarea
c. tratarea chimică
9. Factori care influenţează starea de sănătate a vitelor:
a. ventilaţia
b. temperatura
c. umiditatea
10. Transportul produselor furajere ecologice la ferme ar trebui să fie efectuat:
a. în mod individual
b. la un loc cu furajele convenţionale
c. împreună cu un alt tip de produse furajere.