SEMN, TEXT ÅžI INTERPRETARE ÃŽN VIZIUNEA LUI ... - roslir

40R O S L I RRevista Romana de Semio-Logica (Pe Internet)SEMN, TEXT ŞI INTERPRETAREÎN VIZIUNEA LUI SCHLEIERMACHERCristina Cîrtiţă BuzoianuRezumat: Această lucrare îşi propune să abordeze câţiva termeniimportanţi ai concepţiei lui Schleirmacher privind analiza hermeneutică. El vadelimita clar în hermeneutică două tipuri competenţe: cea filologică – menită săreconstruiască paternitatea textului în toată nuditatea sa – şi, respectiv, ceapsihologică – însărcinată cu arta divinaţiei sau a performanţei intuitive. Sensulbănuit (propus de analiza textuală, numită de Schleiermacher „interpretaregramaticală”) dictează ordinea şi configuraţia literelor. Însă hermeneutica nupoate fi una a adevărului, ci devine o hermeneutică a suspiciunii. Încrederea înliteră se diminuează, iar semnul îşi pierde din autoritate, iar odată cu el şi textul.Un nou text stă pe cale să se nască, unul care nu mai este produs, ci care seproduce pe parcurs.Expresii cheie: semn, text, discurs interpretare, hermeneutică.„Aşa cum orice discurs prezintă o dublă raportare latotalitatea limbii şi la totalitatea gândirii creatorului său, orice actde comprehensiune comportă două momente: a înţelege discursulca un decupaj din limbă şi a-l înţelege ca fapt al subiectului caregândeşte”.Pentru Schleiermacher, procesul înţelegerii este inverscelui al alcătuirii unui discurs. A înţelege înseamnă a gândi, adescifra expresia lingvistică pe care autorul a încercat să otransmită. Astfel că hermeneutica se ocupă de discursul rostit sauscris, însă orice expresie lingvistică poate fi abordată din douăperspective; pe de o parte discursul e un decupaj din ansamblulunei anumite limbi.Din acest punct de vedere fiecare discurs are o sintaxăpreexistentă. Limba preexistă individului, iar acesta şi-o însuşeşte1 / 2006

42R O S L I RRevista Romana de Semio-Logica (Pe Internet)este produs, ci care se produce pe parcurs. Texul devine plurivoc şinu-i mai uneşte pe Autor şi Lector în proximitatea unui Adevăr, ciîn jurul unei erotici (după Susan Sontag) şi a ceea ce Barthesnumeşte „jouissance”.După autor, hermeneutica ce se ocupă de acest aspect areîn vedere latura gramaticală a interpretării, având rolul de a încadraenunţurile în ansamblul lingvistic dat. Totuşi, expresia lingvisticănu este complet detaşată de autor pentru că discursul este oobiectivare, o transpunere a unui spirit viu în lumea obiectelor.Limbajul este în mod originar expresia unui spirit. Prin urmare, pelângă aspectul gramatical – impersonal, discursul este şi actul uneiindividualităţi care vrea să se exprime.Hermeneutica are în vedere atât latura gramaticală, cât şipe cea personală a interpretării, apropiindu-se astfel de ceea cegrecii numeau techné. O astfel de disciplină are rolul de a trecedincolo de litera textului, spre a descoperi spiritul autorului său,plecând de la semnele în care acesta se obiectivează.Această latură a hermeneuticii Schleiermacher o numeşteinterpretare psihologică. Astfel, autorul propune o concepţie dualistăasupra limbajului, hermeneutica generală cuprinzând teoriainterpretării gramaticale şi teoria interpretării psihologice. Interpretareaeste o artă, dar ea trebuie să urmeze reguli clare, aplicabile încazuri concrete, nu să se rezume la precepte generale.De cele mai multe ori înţelegerea se produce de la sine, darea nu este întotdeauna corectă. Pentru Schleiermacher, neînţelegereaeste un fenomen general, iar înţelegerea corectă este oexcepţie. Necesitatea hermeneuticii apare în momentul în careconştientizăm dificultatea înţelegerii unui discurs. Înţelegerea esteun fenomen natural, iar neînţelegerea apare ca un accident.Schleiermacher inversează acest raport şi vorbeşte deuniversalitatea neînţelegerii.Astfel, obiectul hermeneuticii devine discursul în sine, iarinterpretarea trebuie să urmeze reguli stricte, fiindcă orice discursare în mod natural şi o latură incomprehensibilă. Interpretarea unuitext este o activitate continuă. Fiecare cuvânt ascunde o lume1 / 2006

SEMN, TEXT ŞI INTERPRETARE ÎN VIZIUNEA LUI SCHLEIERMACHER43spirituală, care îl depăşeşte pe utilizatorul semnelor. Trebuie săînţelegem un autor, aşa cum s-a înţeles el însuşi, şi să încercămchiar să îl înţelegem mai bine decât a făcut-o el însuşi.Interpretarea gramaticală pleacă de la faptul că limbajuleste un universal prin care omul se singularizează, iar gândirea nuexistă fără limbaj. Hermeneutica trebuie să conducă spreînţelegerea conţinuturilor de gândire care există numai prin limbă.Limbajul însă presupune existenţa celuilalt. De aceea, interpretareagramaticală presupune şi o reflectare a tradiţiei spirituale păstrată înlimbă. Limba este un organism viu, care acumulează cunoştinţe şiexperienţă cu fiecare generaţie, ceea ce duce la modificareainevitabilă a ei.Interpretarea psihologică are în vedere textul ca expresie avieţii şi spiritului unui autor, sensul psihologic trebuie însă să fiesimţit, intuit, ghicit, procedeu pe care Schleiermacher îl numeşte„divinaţie” şi care mai târziu se va numi empatie. Prin divinaţie,interpretul intră în rezonanţă cu sufletul autorului. Personalitateaautorului se deschide însă numai rareori şi niciodată complet. Unmister principial neînţeles se află în spatele oricărei creaţii.Interpretarea psihologică este întotdeauna în desfăşurare.Ea nu îşi atinge niciodată ţinta, ci numai se apropie de ea. Numaiprin „divinaţie” interpretul se poate transpune în spiritul celui care ascris textul. Interpretarea psihologică presupune în ultimă instanţădescifrarea stilului unui autor. Acest demers nu poate fi raţional –discursiv, ci intuitiv. Sarcina interpretării psihologice este înţelegereafiecărui discurs ca moment al trăirii unui om determinat.Când înţelegerea se produce de la sine, interpretareapsihologică rămâne fără obiect. Când cititorul receptează un altsens decât cel al autorului unui discurs se ridică problemainterpretării psihologice ce are rolul de a descifra mecanismul carea produs o asemenea deviaţie interpretativă. Pentru a fi cât maicompletă interpretarea trebuie să ţină cont nu numai de individualitateaautorului, ci şi de modalitatea aleasă pentru a se exprima.Interpretarea gramaticală poate constitui obiectul uneiştiinţe a interpretării, dar aceasta nu este o hermeneutică, în vremeCristina Cîrtiţă Buzoianu

44R O S L I RRevista Romana de Semio-Logica (Pe Internet)ce interpretarea psihologică care este veritabilul obiect al hermeneuticii,nu poate fi niciodată abordată strict ştiinţific. Sensurile maiprofunde trebuie intuite de către interpret, în funcţie de talentulacestuia.A interpreta nu înseamnă doar a echivala termeni, enunţurisau macrotexte, ci presupune şi o punere în discuţie a obiectului, otrezire a sa. Astfel, obiectul semiotic devine locul unei întâlniriunde regăsim re-cunoaşterea sensului (care e prezent înaintealecturii noastre şi care pre-există şi face posibilă interpretarea) şi unadaos de semnificaţie. Obiectul semiotic este rezultatul a ceea cespune la care se adaugă ceea ce s-a spus despre el.Nimeni nu poate înţelege la modul absolut un text. DoarDumnezeu o poate face. Omul trebuie să se mulţumească mereu cuo înţelegere limitată.BIBLIOGRAFIEMichael Devitt, Kim Sterelny, Limbaj şi realitate. O introducere în filosofialimbajului, Editura Polirom, Iaşi, 2000;Umberto Eco, Limitele interpretării, Editura Pontica, Constanţa, 1996;Henrich Plett, Ştiinţa textului şi analiza de text, Editura Univers,Bucureşti, 1983;Paul Ricoeur, Eseuri de hermeneutică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995;Paul Ricoeur, De la text la acţiune, Editura Echinocţiu, Cluj, 1999;F. D. E. Schleiermacher, Hermeneutica, Editura Polirom, Iaşi, 2001;Susan Sontag, Împotriva interpretării, Editura Univers, Bucureşti, 2000;Tzvetan Todorov, Teorii ale simbolului, Editura Univers, Bucureşti, 1983.1 / 2006