Aleea fizicienilor basarabeni - Societatea fizicienilor din Moldova

More documents

Recommendations

Info

56 Aleea fizicienilor basarabeni fără concursul inimosului docent Aurel Marinciuc, în sala festivă a Politehnicii din Chişinău cânta orchestra de muzică populară „Fluieraş” a lui Serghei Lunchevici. Astfel adeverinţa rectorului Rădăuţanu mi-a dat posibilitate să mă angajez la lucru, iar locul oferit în cămin mi-a permis să înlocuiesc mediul ştiinţific înalt de la Dubna printr-un alt mediu intelectual select, alcătuit din oameni bine pregătiţi profesional şi libercugetători, lucruri care îmi veneau la inimă. Ziua, la serviciu, studiam literatura ştiinţifică, iar seara, în cămin, îmi potoleam setea de literatură şi filozofie. Dar această stare de idilă n-a durat mult. La orizontul Politehnicii au apărut nori negri – a pornit „vânătoarea de vrăjitori”. Prorectorul Andrei Ciumac, care totdeauna mă primea cu multă înţelegere şi bunăvoinţă, m-a lăsat să locuiesc în cămin până când nu a mai fost în stare s-o facă din cauza turnătorilor, care „mirosise”, că eu nu sunt de la Politehnică, ci de la Academie. La Politehnica din Chişinău a început o verificare minuţioasă a biografiilor lectorilor, după care a urmat o epurare masivă a cadrelor, pe motive politice (naţionale). Au suferit mulţi lectori valoroşi. Până la urmă a fost demis şi rectorul, profesorul universitar Sergiu Rădăuţanu, i s-au găsit „nereguli” în biografie. Scoaterea domniei sale din funcţie s-a produs în mod zgomotos, cu învinuiri care sunau grav pe atunci, încât Rădăuţanu s-a ales cu atac de cord. Prin scoaterea din funcţie a rectorului Rădăuţanu, om cu distincţii guvernamentale, care a deţinut şi o funcţie de stat înaltă (preşedinte al Sovietului Suprem al RSSM) şi care se bucura de mare autoritate în rândul oamenilor de ştiinţă şi cultură, conducerea de atunci a republicii (mai bine zis, a partidului) a preîntâmpinat sever elita intelectuală a Moldovei să nu încerce cumva să ridice capul şi a reintrodus o stare de teamă şi de suspiciune între oameni care exista pe timpul lui Stalin. Profesorul Sergiu Rădăuţanu a revenit la Institutul de Fizică Aplicată al AŞM. Nu s-a lăsat cuprins de propria-i nefericire, ci s-a inclus cu ardoare în munca ştiinţifică, activitate care îi tămăduia şi rănile sufleteşti. A lucrat în calitate de şef de laborator din 1961 până la sfârşitul vieţii. A semnat ca autor sau coautor peste 800 de lucrări ştiinţifice şi brevete. Împreună cu colaboratorii a făcut cercetări valoroase privind proprietăţile semiconductorilor AIIIBV, AIIBVI, AII3BV2, ale compuşilor semiconductori ternari stratificaţi, semiconductorilor magnetici de tip şpinel... A elaborat metode de obţinere a monocristalelor de diferite aliaje semiconductoare şi supraconductoare, a descoperit fenomenul de politipie în semiconductorii ternari, a obţinut semiconductori cu proprietăţi fotoelectrice şi luminiscente deosebite. Şcoală ştiinţifică din domeniul fizicii semiconductorilor întemeiată de Rădăuţanu a devenit relativ repede cunoscută în toată Uniunea Sovietică şi chiar în lume. Toate acestea au fost apreciate de comunitatea ştiinţifică din Moldova prin alegerea domniei sale în calitate de membru corespondent, apoi de membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (în 1972), prin decernarea Premiului de stat în domeniul ştiinţei (1983 şi 1997). Între timp şi laboratorul de fizică statistică în care lucram fusese transferat în cadrul Institutului de Fizică Aplicată, astfel că m-am pomenit în acelaşi institut cu academicianul Rădăuţanu. Nu am lucrat în laboratorul domniei sale, de aceea las altora să vorbească despre calităţile de cercetător ale savantului. În calitatea de secretar responsabil de editarea a două culegeri de articole ştiinţifice, am avut ocazia să-l cunosc îndeaproape ca membru al Colegiului redacţional. M-a impresionat în mod deosebit inteligenţa înnăscută a savantului şi înţelepciunea de care dădea dovadă în situaţii delicate. Graţie înţelepciunii, academicianul avea calitatea rară de a auzi oamenii. Nu numai de a-i asculta, ci şi de a-i auzi. Când vorbeai cu Rădăuţanu aveai siguranţă deplină că eşti auzit şi înţeles. Academicianul Sergiu Rădăuţanu, o spun toţi fizicienii din Moldova, a contribuit mult la creşterea cadrelor ştiinţifice din domeniul fizicii semiconductorilor (îndeosebi a experimentatorilor, fiind conducător sau consultant ştiinţific la tezele de doctor şi doctor habilitat la peste 30 de cercetători), în genere, a contribuit la punerea unei baze solide sistemului de pregătire a cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare din Moldova. În această FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 5, nr. 1-2, 2007
Aleea fizicienilor basarabeni 57 privinţă el se aseamănă mult cu Nicolae Testemiţanu. Şi în postura de rector şi în cea de şef de laborator trimitea tineri talentaţi să pregătească doctoratul sau să lucreze un timp în cele mai mari centre ştiinţifice ale fostei URSS, şi chiar peste hotarele acesteia. Tot Rădăuţanu este cel care a creat în cadrul Institutului de Fizică Aplicată primul consiliu ştiinţific specializat, scutind astfel fizicienii din Moldova de a mai sta ani în şir la coadă în centre ştiinţifice străine pentru a susţine tezele de doctorat. Eu însumi am susţinut teza de doctor în prestigiosul „Consiliu al lui Rădăuţanu”. Când m-am prezentat cu teza gata, Rădăuţanu, în calitatea sa de preşedinte al Consiliului, m-a primit ca un părinte. Astăzi mă mândresc că pe diploma mea de doctor în ştiinţe fizico-matematice stă crestată, ca pe răboj, semnătura academicianului Sergiu Rădăuţanu. Ca om, Rădăuţanu avea calitatea distinctă de a nu fi invidios. Se bucura de orice achiziţie ştiinţifică a colegilor săi, chiar şi atunci când aceştia îl întreceau. Ţin bine minte că atunci când pentru cartea „Pe serpentinele fizicii” mi s-a decernat premiul Societăţii „Ştiinţa”, primul care m-a felicitat şi s-a bucurat pentru mine a fost academicianul Rădăuţanu, care chiar acolo pe loc mi-a strâns mâna şi mi-a vorbit frumos. Instinctiv i-am dăruit garofiţa pe care o primiserăm odată cu premiul, apreciindu-l ca înainte mergător. A rămas surprins plăcut de gestul meu (trebuie să spun că Rădăuţanu totdeauna cinstea înaintaşii, orice conferinţă ştiinţifică pe care o deschidea la Chişinău o începea cu cuvinte alese la adresa premergătorilor şi în primul rând la adresa conducătoarei lui de doctorat de la Sankt Petersburg, profesoarei Nina Alexandrovna Goriunova). Evenimentul s-a produs în 1986, când la noi se vorbea peste tot numai ruseşte, iar cartea era scrisă în limba „moldovenească”. După şedinţă am ieşit împreună din sediul Societăţii „Ştiinţa”, situat pe strada Bucureşti, şi am mers pe jos spre casă. Am discutat despre ştiinţă, despre necesitatea de a avea cât mai multe cărţi de popularizare a ştiinţei, ca tineretul să fie atras spre această activitate umană de vârf. De asemenea, am vorbit şi despre marii popularizatori ai ştiinţei: Flammarion, Perelman... Probleme cu tangenţe politice n-am discutat cu dumnealui. Nici atunci, nici altădată. Ştiind înălţimea la care zboară vulturul ştiinţei moldoveneşti, mă străduiam să nu-l pun în situaţii incomode, cu atât mai mult că totdeauna se prezenta ca un om cu înaltă conştiinţă naţională şi morală. Domnia sa cunoştea atitudinea mea deschisă faţă de cele ce se întâmplau în ţară şi în lume, cu toate acestea niciodată nu mi-a reproşat ceva sau să se prefacă că nu mă cunoaşte în prezenţa unor factori politici. Voi mai povesti o întâmplare concludentă şi ea într-un fel în privinţa poziţiei civice a lui Rădăuţanu. Pe când lucram la Comisia Superioară de Atestare, după 1993, la o şedinţă în plen (Rădăuţanu fiind membru al Plenarei Comisiei) în faţa elitei ştiinţifice a republicii a venit să vorbească viceprim-ministrul Ojog, care, într-o limbă infectă, a început să debiteze adevărate prostii în privinţa limbii şi istoriei noastre. Academicianul Rădăuţanu, consternat de cele auzite, a lăsat capul în jos. La un moment l-am surprins că se uită la mine şi urmăreşte reacţia mea la cuvântarea nenorocitului. Când privirile noastre s-au încrucişat, domnia sa, om de spirit, a zâmbit ironic şi a legănat din cap, parcă spunând: „Vai de capul lui şi al nostru”. În timpul bătăliei pentru „Limbă şi Alfabet” nu l-am auzit pronunţându-se deschis în favoarea dezideratelor noastre, dar nici ostil cauzei noastre n-a fost, din contra, ştiindu-mă angajat plenar în această bătălie mă trata cu o bunăvoinţă deosebită, mai mult chiar, căuta să mă sprijine. Bunăoară, fiind în calitate de vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe mi-a propus funcţia de redactor-şef al ziarului academic „Ştiinţa”, promiţându-mi tot sprijinul pentru a definitiva şi susţine habilitatul. N-am acceptat propunerea. Îl cunoşteam de om exigent, binevoitor, care se ţine de cuvânt, astfel că acceptând propunerea aş fi fost în câştig. Azi întrun fel îmi pare rău că am ratat această şansă, l-aş fi cunoscut pe Rădăuţanu mai îndeaproape. Cu inima îl simţeam aproape. Când hotarele republicii au fost deschise, am rămas plăcut surprins că dintre oamenii de ştiinţă ai Moldovei Rădăuţanu era cel mai bine cunoscut dincolo de Prut. Dau doar câteva nume de savanţi bine cunoscuţi de dincolo de Prut - Grigorovici, FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 5, nr. 1-2, 2007
Page 1 and 2: Aleea fizicienilor basarabeni 53 UN
Page 3: Aleea fizicienilor basarabeni 55 Po
Page 7 and 8: Aleea fizicienilor basarabeni 59 ch

Aleea fizicienilor basarabeni - Societatea fizicienilor din Moldova

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?