Cap. 10. Televiziunea de înaltă definiţie (HDTV)

248 Cap. 10. Televiziunea de înaltă definiţie (HDTV)
europene, şi circa 60% din telespectatorii mondiali, utilizează explorarea cu
50 cadre / secundă. Această valoare era iniţial legată de frecvenţa reţelei de
50 Hz, deşi la ora actuală este acceptat faptul că nu este necesară nici o
conexiune între cele două. Europenii au putut susţine faptul că utilizarea
sistemului japonez ar putea crea diverse probleme, inclusiv a pâlpâire pe 10
Hz (ca diferenţă între frecvenţa principală de alimentare în studio şi
echipamentele de producţie pe 60 Hz. Japonezii au explicat faptul că ei au
utilizat de cca. 30 ani echipamente NTSC la 60 Hz în părţi ale Japoniei unde
frecvenţa reţelei este de 50 Hz, fără a avea probleme notabile. Deşi într-un
timp foarte scurt japonezii au proiectat, realizat şi experimentat un filtru
adaptiv eficient pe 10 Hz, devenise deja clar că europenii nu vor vota
adoptarea sistemului japonez drept standard mondial. Cea de-a doua
problemă ridicată de europeni, şi probabil cea mai consistentă de fapt, a fost
cea a compatibilităţii. Sistemul japonez fiind extrem de diferit de oricare din
sistemele TV deja existente, conducea la ideea necesităţii prezenţei la
consumatorul casnic, în paralel, a două receptoare TV: unul pentru sistemul
TV clasic şi unul pentru sistemul nou introdus. Această idee este atât
nepractică cât şi nerentabilă din punct de vedere economic.
În paralel cu aceste manevre de blocare a adoptării sistemului japonez
drept standard, în Europa s-a demarat proiectul intitulat Eureka 95, ca
iniţiativă comună a firmelor Bosch (Germania), Philips (Olanda), Thomson
(Franţa) şi Thorn EMI (Anglia). Acestora li s-au alăturat în scurt timp alte
firme şi organisme publice şi private europene, numărul participanţilor
ajungând la peste 25. Proiectul a realizat o abordare evolutivă, având la bază
ideea de asigurare a compatibilităţii cu alte sisteme existente. Sistemul
realizat, denumit HDMAC (High Definition MAC), a fost proiectat şi
dezvoltat de la premisa esenţială de a asigura compatibilitatea cu sistemul
D2-MAC / pachet. Standardul european (care va fi prezentat mai detaliat
ulterior) utilizează explorarea întreţesută cu 1250 linii şi 50 cadre / secundă.
Deşi mult timp s-a mai sperat că principalii producători şi utilizatori
de echipamente TV vor ajunge la un consens privind dezvoltarea unui sistem
capabil de a fi adoptat drept standard unic de televiziune de înaltă definiţie,
în 1993 CCIR (Comité Consultatif International des Radiocommunications)
a publicat concluzia unor dezbateri de ani de zile: nu va exista un standard
unic, ci trei standarde diferite. Există la ora actuală standardul japonez iniţial
cu 1125 linii / 60 cadre, standardul european cu 1250 linii / 50 cadre şi
standardul american cu 1050 linii / 60 cadre.