4 SOCIAL - ECONOMICPrin OrdonanŃă de Guvern,A fost modificat Codulde Procedură FiscalăPrintr-un comunicat remis presei, DirecŃia Generală aFinanŃelor Publice Teleorman, sub semnătura directoruluiexecutiv al respectivei instituŃii, Lefterie Comănescu, aduce lacunoştinŃa contribuabililor faptul că în Monitorul Oficial alRomâniei, Partea I, nr. 618/2012 a fost publicată OrdonanŃaGuvernului nr. 16/2012 pentru modificarea şi completareaOrdonanŃei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul deProcedură Fiscală. Principalele modificări se referă ladepunerea declaraŃiilor fiscale, stingerea datoriilor,suspendarea executării silite.Depunerea declaraŃiilor fiscaleData depunerii declaraŃiilor prin mijloace electronice detransmitere la distanŃă pe portalul e-România este dataînregistrării acestora pe portal, astfel cum rezultă din mesajulelectronic transmis de sistemul de tranzacŃionare ainformaŃiilor, cu condiŃia validării conŃinutului declaraŃiilor. Încazul în care declaraŃia nu este validă, data depunerii estedata validării, cum rezultă din mesajul electronic.În situaŃia în care declaraŃia fiscală a fost depusă până latermenul legal de depunere, iar din mesajul electronictransmis de sistemul de tranzacŃionare a informaŃiilor rezultăcă aceasta nu a fost validată ca urmare a detectării unor eroriîn completarea acesteia, data depunerii declaraŃiei este datadin mesajul transmis iniŃial în cazul în care contribuabiluldepune o declaraŃie validă până în ultima zi lucrătoare aaceleiaşi luni.Stingerea datoriilorÎn cazul obligaŃiilor fiscale de plată stabilite de organele deinspecŃie fiscală şi al amenzilor de orice fel are prioritate lastingere obligaŃia fiscală sau amenda pe care o alegecontribuabilul.Suspendarea executării siliteÎn cazul contestaŃiilor formulate împotriva acteloradministrative fiscale, pentru obligaŃiile fiscale contestateexecutarea silită se suspendă sau nu începe dacăcontribuabilul depune la organul fiscal competent o scrisoarede garanŃie bancară la nivelul obligaŃiilor fiscale contestate.Valabilitatea scrisorii de garanŃie bancară trebuie să fie deminimum şase luni de la data emiterii. Scrisoarea de garanŃiebancară va rămâne fără obiect în situaŃia în care contestaŃia afost admisă, în totalitate, sau dacă instanŃa judecătoreascăadmite, prin hotărâre executorie, cererea contribuabilului desuspendare a executării actului administrativ fiscal.G.Z.Săptămâna raportăriiserviciilor medicalePotrivit ordinului preşedintelui Casei NaŃionale deAsigurări de Sănătate Nr. 419/28.08.2012, Casa de Asigurăride Sănătate a judeŃului nostru a emis ieri o notificare prinintermediul căreia toŃi furnizorii de servicii medicale,medicamente şi materiale sanitare aflaŃi în relaŃiecontractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate a judeŃuluiTeleorman, au obligaŃia de a raporta activitatea desfăşuratăîn vederea decontării.În actul respectiv se precizează că, raportarea trebuiefăcută în primele 7 zile ale lunii următoare perioadei lucrate.Astfel că, furnizorii de servicii medicale, medicamente şimateriale sanitare trebuie să se conformeze, Ńinând cont defaptul că, între data raportării activităŃii şi data decontării,trebuie efectuate verificări ale realităŃi efectuării serviciilor.M.M.În atenŃia operatoriloreconomici şi unităŃiloradministrativ-teritorialeDirecŃia Generală aFinanŃelor Publice a JudeŃuluiTeleorman informează că,potrivit O.G. nr.13/2012 cuprivire la rectificarea bugetuluide stat pe anul 2012, s-auseptembrie 2012, în ordineaînregistrării cererilor, curespectarea prevederilorart.7, alin. (3) – (18) din O.G.nr.13/2012. În acest sens prinO r d i n u l M . F . P . n r .alocat suplimentarsume 1152/30.08.2012 au fostdefalcate din taxa pe valoare a p r o b a t e N o r m e l eadaugată pentru echilibrarea metodologice de aplicare,bugetelor locale pe anul 2012în scopul achitării de cătrepublicate în Monitorul Oficialal României, Partea I, nr. 627 /unităŃile administrativ – 2012.teritoriale a arieratelor MenŃionăm totodată faptulacestora, aşa cum rezultă din că potrivit prevederilor art. 7,certificatele de atestare alin (9), “Cererile scrise carefiscală pe care le vor elibera n u s e î n c a d r e a z ă î norganele fiscale pentru prevederile prezentului articolfiecare operator economic.Sumele vor fi alocate deşi cele pentru care nu maiexistă sume de repartizat seDirecŃia Generală a FinanŃelorPublice a JudeŃului Teleormanr e s t i t u i eadministrativu n i t ă Ń i l o rteritoriale,în baza solicitărilor înaintatede unităŃile administrativ –teritoriale, până la data de 10împreunăaferentă”.cu documentaŃiaB.P.Campanie de conştientizare şisensibilizare a lucrătorilor din construcŃii(urmare din pagina 1)Se preconizează că pe durata campaniei, înStatisticile arată că, odată cu intrarea anul 2012, la instruirile de informare şiRomâniei în criza care a cuprins economiamondială se observă o atitudine a lucrătorilor înconstrucŃii condiŃionată de pericolul de pierdereconştientizare, vor participa cel puŃin 60 la sutădin totalul lucrătorilor care îşi desfăşoarăactivitatea la lucrări de construcŃii, accentula locului de muncă, ce duce implicit la punându-se pe lucrători de săpăturiminimizarea de către aceştia a consecinŃelornerespectării măsurilor de securitate.Astfel că, InspecŃia Muncii a iniŃiat o serie decampanii de control în domeniul construcŃiilor,montare/intervenŃii instalaŃii de aducŃiune apă,instalaŃii de canalizare, instalaŃii gaz, instalaŃiielectrice.Aşa cum am mai afirmat, campania seavând ca tematici verificarea modului de desfăşoară în perioada august-octombrie, înrespectare a prevederilor legale privind câte cinci zile pe lună.asigurarea securităŃii şi sănătăŃii în muncă, În perioada de derulare a campaniei, încorespunzătoare cauzelor principale de fiecare zi de miercuri din ultima săptămână aproducere a evenimentelor.Potrivit informaŃiilor de interes general,activitatea de conştientizare şi sensibilizare seva realiza prin şedinŃe de informare pentrulunii, Inspectoratele Teritoriale de Muncă vortransmite către InspecŃia Muncii, DCSSM unraport lunar. Iar în ziua de 7 noiembrie 2012,Inspectoratul Teritorial de Muncă va transmitelucrătorii din construcŃii, prin: întruniri lunare de un raport anual care va conŃine dateleconsultare cu reprezentanŃii decizionali aiangajatorilor sub coordonarea inspectorului demuncă; vizite de lucru la locurile de muncă alelucrătorilor participanŃi la campania lunară.cumulate pe întreg anul în curs.Rămâne de văzut care vor fi rezultatele, lafinele campaniei.M.M.Polul sărăciei s-a mutat în nordul ŃăriiAnul 2012 a adus schimbăriîn topul celor mai mici salariidin România: judeŃeleBotoşani, Vaslui şi Suceava aut r e c u t î n f r u n t e aclasamentului, urmate şi dealte judeŃe din nordul Ńării:<strong>Mara</strong>mureş, BistriŃa-Năsăudsau NeamŃ.JudeŃul Botoşani a rămascu cel mai mic salariu mediunet la jumătatea anului 2012,de doar 1.037 lei pe lună.Este unul dintre puŃinelejudeŃe în care salariile auscăzut în ultimul an (intervalulmai 2011-mai 2012), cu 1,5%,alături de reducerile salarialedin Bacău (minus 5,5%) sauBistriŃa-Năsăud (minus 2,5%).Cele mai mari creşteri desalarii în intervalul 2011-2012s-au înregistrat în judeŃeleCâştigul salarial mediu neta crescut în iulie, faŃă de lunaanterioară, cu 0,3% (4 lei), la1.556 lei, cele mai mari valorif i i n d î n r e g i s t r a t e î nintermedieri financiare (3.811lei), iar cele mai mici în hotelurişi restaurante (858 lei)." În luna iulie 2012, înmajoritatea activităŃilor dinsectorul economic nivelulcâştigului salarial mediu net afost uşor mai mare faŃă de lunaiunie 2012 ca urmare aacordării de prime ocazionale(inclusiv prime trimestriale,prime de vacanŃă), sume dinprofitul net şi din alte fonduri(inclusiv tichete de masă),drepturi în natură ori realizăriide producŃii ori încasărilor maimari (funcŃie de contracte)", searată într-un comunicat alInstitutului NaŃional dePrahova (avans de 12,5%),Sibiu (10%) şi Gorj (9,5%).JudeŃele perdante la vârfulclasamentului salariilor dinStatistică (INS).Cele mai mari creşteri aufost raportate în depozitare şiactivităŃi auxiliare pentrutransport (14,6%) şi asigurări,reasigurări şi ale fondurilor depensii (cu excepŃia celor dinsistemul public de asigurăris o c i a l e ) , f a b r i c a r e aautovehiculelor de transportrutier, a remorcilor şisemiremorcilor (10%-11%).Scăderile câştigului salarialmediu faŃă de luna precedentăau fost determinate deacordarea în luna iunie depremii ocazionale, sume dinprofitul net şi din alte fonduri(inclusiv tichete de masă). Deasemenea, câştigul salarialmediu net din luna iulie 2012 as c ă z u t c a u r m a r e anerealizărilor de producŃie,încasărilor mai mici (funcŃie deRomânia au fost în 2012Braşov şi ConstanŃa, care aupierdut un tempo în faŃajudeŃelor Prahova şiArgeş.Câştigul salarial mediu a crescutîn iulie cu 0,3%contracte), dificultăŃilorfinanciare şi lipsei de comenzicu care s-au confruntat uneleunităŃi economice.Cele maiimportantescăderi s-au înregistrat întelecomunicaŃii şi fabricareaproduselor din tutun - 17,9%,respectiv 15,6%.În învăŃământ indicatorul ascăzut cu 3,5%, ca urmare ar e d u c e r i i s u m e l o rreprezentând plata cu ora acadrelor didactice şi aîncheierii contractelor pep e r i o a d ă d e t e r m i n a t ă ,consecinŃă a începeriivacanŃei şcolare.În sănătate şi asistenŃăsocială salariile s-au redus cu0,4%, iar în administraŃiapublică au urcat cu 0,6%.Comparativ cu luna iulie aanului precedent, câştigulsalarial mediu nominal net acrescut cu 5,8%. Indicelecâştigului salarial real faŃă deaceeaşi perioadă a anuluiprecedent a fost de 102,7%.INS notează că indicelecâştigului salarial real pentruluna iulie 2012 faŃă de lunaprecedentă, calculat ca raportîntre indicele câştigului salarialnominal net şi indicelepreŃurilor de consum, a fost de99,7%. FaŃă de luna octombrie1990, indicele câştiguluisalarial real a fost de 122,2%,cu 0,4 puncte procentuale maimic faŃă de cel înregistrat înluna iunie 2012.
5M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M M M M M M M MFABRICAM M M M M M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MM M MDEM M MPREPARATEM M M M M M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MM M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MS.C. MARA PROD COM S.R.L.VăoferăzilnicM M MLoc. MAlexandria M M- MTeleormanM M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M MStr. Abatorului nr. 1 bis Tel./Fax: 0247 312 854M M M M M M M M M0247M 314M575M M M M M M M M M M M M M M M M M M M M ME-mail: maraflorica@yahoo.comDIN CARNEMARA