10.12.2012 Views

scaunul trei sacune - Arhivele Naţionale ale României

scaunul trei sacune - Arhivele Naţionale ale României

scaunul trei sacune - Arhivele Naţionale ale României

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

PREFAŢĂ

Scaunul Trei Scaune a luat fiinţă între anii 1562-1583, în urma contopirii celor trei

scaune secuieşti: Sepsi, Kezdi şi Orbai într-unul singur, la sfârşitul secolului al XVI-lea fiind

adăugat şi Scaunul Micloşoara. Scaunul Trei Scaune avea în fruntea sa un căpitan suprem şi

un vicecăpitan numiţi de principele Transilvaniei, iar după 1691 de Guberniul Transilvaniei.

Atribuţiile lor au fost în primul rând militare. Căpitanul suprem împreună cu judele regal luau

parte la adunările judiciare scăunale, iar atribuţiile administrative ale căpitanului în multe

privinţe au fost similare cu cele ale judelui. În anul 1711 se desfiinţează funcţiile de căpitan

suprem şi de vicecăpitan, judele regal devenind primul funcţionar al scaunului. Acesta

îndeplinea şi funcţia de preşedinte al adunărilore generale şi preşedinte al scaunului general de

judecată. Începând cu anul 1613 era ales de membrii adunării generale. După 1691, adunarea

generală a scaunului propune trei candidaţi pentru funcţia de jude regal, câte unul din fiecare

religie recunoscută (romano-catolică, reformată, unitariană), guberniul numind o singură

persoană.

Începând cu anul 1790 judele regal era ales de adunarea generală şi întărit de guberniu.

În unele perioade din secolul al XIX-lea judele regal nu era ales de adunarea scăunală, fiind

numit direct de Guberniu. Atribuţiile sale au fost politice, administrative şi judiciare (similare

cu cele ale Comitelui Suprem al Comitatelor). Fiecare scaun (Kezdi, Sepsi, Orbai şi

Micloşoara) era condus de un vice juderegal, propus de de judele regal şi numit de adunarea

generală scăunală. Din secolul al XIX era confirmat de guberniu. Excepţie făcea scaunul

Micloşoara, unde vicejudele regal era propus şi ales de adunarea scăunală a scaunului

Micloşoara, care era prezidată de judele regal.

Vicejuzii regali au avut multiple atribuţii administrative şi judecătoreşti. Începând cu

anul 1782 pentru desfăşurarea activităţilor au fost ajutaţi de 1-2 funcţionari numiţi dulău

(dulló) care aveau atribuţii administrative similare cu cele ale primpretorilor din comitate. Din

secolul al XIX-lea scaunele au avut câte un notar ales de adunarea generală, el devenind

slujbaş permanent al scaunului. Notarul încheia procesele verbale ale adunărilor generale

scăunale şi ale scaunului general de judecată, consemnate în registre, efectua lucrări în serie şi

păstra arhiva scaunului. Oraşele din cadrul scaunului Trei Scaune Sfântu Gheorghe, Târgu

Secuiesc, Breţcu, Ilieni aveau o autonomie proprie fiind scoase de sub jurisdicţia

administrativă şi judiciară a scaunului.

Scaunul general de judecată era compus din 12 asesori aleşi de membrii adunării

generale prezidată de judele regal. Apelurile se înaintau Tablei Principale, iar după 1691

Tablei Regale sau guberniului. În fiecare din cele patru scaune componente funcţiona un

scaun de judecată, compus din 9 asesori, care ţineau şedinţe de judecată în fiecare a 15- a zi

sub conducerea vicejudelui regal. În majoritatea cazurilor apelurile erau înaintate la scaunul

general de judecată, în unele probleme fiind înaintate adunării generale a scaunului.

În anul 1784 Iosif al II-lea a desfiinţat complet autonomiile locale din Transilvania,

prin înfiinţarea a 11 comitate, printre care şi Comitatul Trei Scaune. Începând cu anul 1786

acesta a funcţionat cu denumirea Comitatul Trei Scaune unit cu Ţara Bârsei şi cu o parte din

Alba de Sus. În fruntea comitatului se afla un comite suprem şi un vicecomite, teritoriul fiind

împărţit în trei cercuri: cercul Sepsi (cu şapte subcercuri), cercul Kezdi (cu şase subcercuri),

cercul Ţara Bârsei ( cu şase subcercuri). După moartea lui Iosif al II- lea, măsurile sale sunt

abrogate Scaunul Trei Scaune revenind la vechea organizare, în perioada 1790-1849, acesta

funcţionând din nou ca un scaun secuiesc autonom. Aşa zisa oficialitate a scaunului era

formată din judele regal, cei patru vicejuzi regali şi notari.

Până în anul 1764 scaunul Trei Scaune nu a avut un sediu, adunările generale fiind

ţinute în diverse localităţi din cadrul scaunului. Cu ocazia înfiinţării Tablei Continue a

© Arhivele Naţionale ale României

Scaunului Trei Scaune s-a fixat ca sediu satul Cernatul de Jos (în scaunul Kezdi). În anul

1874 odată cu înfiinţarea Comitatului Trei Scaune sediul a fost mutat în localitatea Chilieni

(scaunul Sepsi), iar de acolo, în anul 1785, în oraşul Sfântu Gheorghe (scaunul Sepsi). În anul

1804 sediul se mută din nou la Cernatul de Jos. În această perioadă adunări generale s-au ţinut

şi în localităţile Moacşa şi Ozun. În anul 1829 sediul Scaunului Trei Scaune a fost fixat în

mod definitiv, la Sfântu Gheorghe. Până la construirea localului propriu, în anul 1832,

Oficialitatea a închiriat diverse clădiri din acest oraş.

În perioada absolutismului austriac 1850-1861, autonomia scaunelor secuieşti, precum

şi a celorlalte instituţii locale din Transilvania a fost desfiinţată. Astfel în perioada 1849-1854

fostul scaun a funcţionat sub denumirea ”Cercul Militar Trei Scaune”, aparţinând Districtului

Militar Odorhei, cu sediul la Târgu Mureş. Existau patru subcercuri: Ghidfalău, Târgu

Secuiesc, Boroşneu şi Aita Mare. În perioada 1854-1861 teritoriul fostului Scaun Trei Scaune

a fost împărţit în patru preturi, din care trei aparţineau direct de districtul Braşov (Sfântu

Gheorghe, Târgu Secuiesc şi Brateş) iar a patra pretură, Baraolt (fostul scaun Micloşoara )

aparţinea de Districtul Odorhei.

În anul 1861 s-a reînfiinţat Scaunul Trei Scaune, cu următoarea denumire: Scaunul

Trei Scaune unit cu Scaunul Micloşoara. În fruntea scaunului reapare judele regal ales de

adunarea generală scăunală, iar în fruntea celor patru scaune componente, reapar vicejuzii

regali. Scaunele la rândul lor sunt împărţite în plase (jarás), la început 7 plase, ulterior

ajungând la un număr de 13.

Pe baza legii administrative nr. XLII din 1 august 1870, Scaunul Trei Scaune a devenit

municipalitate. Organul suprem al municipalităţii era Comitetul Municipal (törveny hatósági

bizottság). El a fost ales în şedinţa din 28 decembrie 1871. Nu puteau fi aleşi în comitetul

municipal cei care nu ştiau să scrie şi să citească, cei care au locuit mai puţin de doi ani în

municipiu şi nu au plătit impozit şi cei care au suferit pedepse.

În anul 1876, în baza legii cu nr. XXXIII municipalitatea este desfiinţată fiind

reînfiinţat Comitatul Trei Scaune.

Actele fondului Scaunul Trei Scaune au fost preluate eşalonat de la Muzeul Judeţean

din Sfântu Gheorghe, de la Sfatul Popular al Raionului Sfântu Gheorghe şi de la Serviciul

Regional al Arhivelor Statului din Braşov, în perioada 1953- 1969

Fondul a suferit pierderi mari în luna iulie a anului 1849, când au fost distruse o mare

parte din acte şi aproape toate registrele contemporane de evidenţă. În anul 1944, odată cu

retragerea administraţiei maghiare, un număr cu patru lăzi cu material documentar ales din

arhiva Scaunului Trei Scaune, au fost transportate cu alte obiecte muzeale, în Ungaria, fiind

distruse în urma unui bombardament aerian, în gara din localitatea Zakegérszeg.

Actele din cadrul fondului au fost ulterior ordonate, restabilindu-se sistemul iniţial de

păstrare a actelor în modul următor:

A. administrative din anii 1677-1770, create înainte de introducerea sistemului de

registratură;

B. acte administrative din anii 1772-1849, create după introducerea sistemului de

registratură;

Informaţiile cuprinse în fond se referă la o problematică diversă din domeniile:

administrativ, politic, social, agricol, comercial, financiar, juridic, cultural, învăţământ, culte,

militar s.a.

Fondul Scaunul Trei Scaune, cuprinde o cantitate de 184,45 m.l.documente, anii

extremi 1677 – 1876, informaţiile despre conţinutul documentelor fiind cuprinse în

următoarele inventare:

- inv. nr. 1, anii extremi 1677 -1770, 3982 u.a

© Arhivele Naţionale ale României

2

- inv. nr. 2, anii extremi 1771 -1790, 1299 u.a

- inv. nr. 3, anii extremi 1791 – 1848, 5995 u.a

- inv. nr. 4, anii extremi 1764 -1848, 493 u.a

- inv. nr. 5, anii extremi 1861, 48 u.a

- inv. nr. 6, anii extremi, 1862 -1876, 6 u.a

Inventarele nr. 5 – 6, sunt în curs de tehnoredactare, iar documentele din

perioada 1848 – 1860, se află în diferite stadii de de prelucare arhivistică.

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

ARHIVELE NAŢIONALE

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ COVASNA

© Arhivele Naţionale ale României

3

INVENTAR

FONDUL NR: 8

SCAUNUL TREI SACUNE

Inv. Nr. 194

Anii extremi: 1677 - 1770

Nr. u.a.: 3982

ARHIVELE NAŢIONALE

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ COVASNA Inv. nr. 194

FONDUL NR. 8

© Arhivele Naţionale ale României

4

Nr.

crt.

Scaunul judeţului Trei Scaune

Anii 1677 - 1770

u.a. 3982

Nr.

de

inve

ntar

Data şi locul

emiterii

documentului

1 1 1677 decembrie

21 Ozun

2 1 1682 iunie 27

Alba Iulia

3 2 1682 august 9 --

4 3 1682 octombrie

16 Gherla

5 4 1682 octombrie

21 Cătina

6 1 1683 ianuarie

10

Dumbrăveni

7 2 1683 iulie 28

Râpaş

INVENTAR NR. 1

Acte administrative

anii extremi ( 1677-1770 )

u.a. 3982

Cuprinsul documentului Anii

extremi

Ordinele libere din Scaunul Trei Scaune de la

Adunarea generală ţinută în comuna Ozun.

Ordinul principelui APAFI MIHAI al

Transilvaniei către Scaunul Trei Scaune prin care

cere să se trimită trupe secuieşti pe data de 22

iulie în tabăra din comuna APAHIDA.

Ordinul principelui APAFI MIHAI al

Transilvaniei către Scaunul Trei Scaune prin care

anunţă că trebuie trimise pentru apărarea

principesei trupe secuieşti, de cavalerie şi

infanterie, iar trupele rămase acasă să fie pregătite

ca să poată pleca atunci când va fi nevoie.

Ordinul principelui APAFI MIHAI al

Transilvaniei prin care anunţă ţinerea dietei în

oraşul ALBA IULIA, la data de 21 noiembrie

1682, la care Scaunul Trei Scaune trebuie să-şi

trimită deputaţii.

Ordinul principelui APAFI MIHAI al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune ca oficialii să nu perceapă salariul

militarilor care au plecat la BETHLEM

GRIGORE şi apoi au rămas acasă.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune ţinerea dietei în oraşul SIGHIŞOARA, la

data de 10 februarie 1683.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei către Scaunul Trei Scaune prin care

5

1677 1

1682 2

1682 2

1682 2

1682 2

1683 2

© Arhivele Naţionale ale României

1683 2

Nr.

file

Observa

ţii

8 1 1684 februarie

8 Făgăraş

9 2 1684 februarie

23 Făgăraş

10 3 1684 iunie 11

Alba Iulia

11 4 1684 iulie 24

Alba Iulia

12 5 1684 august 26

Iernuţ

13 6 1684 noiembrie

7 Alba iulia

14 7 1684 decembrie

12 Alba Iulia

15 1 1685 ianuarie

25 Dumbrăveni

16 2 1685 aprilie 10

Făgăraş

17 3 1685 martie 28

Făgăraş

cere ca judele regal şi vicejuzii regali să aibă grijă

ca ofiţerii să nu ia soldă de la săraci.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune că se va ţine la data de 8 martie 1684

dieta, în oraşul Făgăraş.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care anunţă Scaunul Trei

Scaune că, TELEKI MIHAI, consilier general

suprem, nu poate fi prezent la dieta următoare,

din cauza decesului cumnatei sale, soţia lui

BANFI SIGISMUND.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere ca judele regal şi

vicejuzii Scaunului Trei Scaune să se îngrijească

de pregătirea trupelor de cavalerie şi infanterie.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care anunţă Scaunul Trei

Scaune convocarea dietei la curtea sa din comuna

IERNUŢ, unde trebuie să se prezinte deputaţii şi

unde se vor discuta probleme legate de siguranţa

statului.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care anunţă Scaunul Trei

Scaune că Poarta otomană a recunoscut ca urmaşi

după moartea sa pe fiul său APAFI MIHAI

junior.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care anunţă Scaunul Trei

Scaune ca să trimită deputaţii la dieta ce se va

ţine la ALBA IULIA pe data de 6 decembrie

1684.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune că s-a hotărât conscrierea naţiunii

secuieşti

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune ţinerea dietei în oraşul Făgăraş la data de

22 februarie 1685.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune ca să fie adunate impozitele şi trimise

imediat, deoarece se apropie primul termen

pentru administrarea impozitelor.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune ca să comunice nobililor şi armaliştilor să

fie pregătiţi de luptă, deoarece ţările vecine se

pregătesc de război.

6

1684 2

1684 2

1684 2

1684 2

1684 2

1684 2

1684 2

1685 2

1685 2

1685 2

© Arhivele Naţionale ale României

18 4 1685 aprilie 24

Făgăraş

19 5 1685 iunie 1

Făgăraş

20 6 1685

septembrie 24

Iernuţ

21 7 1685 noiembrie

13 Alba Iulia

22 1 1686 februarie

23 Sibiu

23 2 1686 mai 10

Sibiu

24 3 1686 iulie 24

Sibiu

25 4 1686 august 2

Sibiu

26 5 1686 august 4

Sibiu

27 6 1686

septembrie 28

Făgăraş

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune să fie urmăriţi, prinşi şi trimişi la

închisoare tâlharii şi hoţii

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune să nu aleagă vicejuzii până la venirea

comisarului delegat.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune ţinerea dietei de la Alba Iulia la data de 8

octombrie 1685.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune să fie adunate şi predate de către

perceptor restanţele de impozit de grâu şi ovăz

din oraşul Sf. Gheorghe, localităţile ILIENI şi

BREŢCU.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune ţinerea dietei la Sibiu la data de 23 martie

1686.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune numirea lui KALNOKI FARKAS drept

comandant al trupelor de cavalerie şi infanterie

rămase pentru apărarea Scaunului Trei Scaune şi

a Scaunului Ciuc.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei către Scaunul Trei Scaune, prin care

cere ca militarii din taberele comandanţilor

BETHLEN GRIGORE şi MACSKASI

BALTHAZAR, care s-au răspândit, să fie adunaţi

în tabăra lui KALNOKI FARKAS, pentru a păzi

poienile din comunele CĂPENI şi BARAOLT.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune ţinerea dietei în oraşul Sibiu la data de 16

august 1686.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune ca trupele din taberele militare să fie

lăsate la vatră pentru câteva zile pentru strângerea

recoltei, până la data de 12 august 1686.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune să remită averea zălogită a lui UTO

FRANCISC din comuna COMOLĂU, aflată la

KOVACS TOMA, în comunele LISNĂU şi

CHILIENI.

7

1685 2

1685 2

1685 2

1685 2

1686 2

1686 2

1686 2

1686 2

1686 2

1686 2

© Arhivele Naţionale ale României

28 7 1686

septembrie 30

Făgăraş

30 1 1687 ianuarie 4

Făgăraş

31 2 1687 ianuarie 6

Făgăraş

32 3 1687 ianuarie

22 Făgăraş

33 4 1687 martie 12

Fagaras

34 5 1687 martie 15

Făgăraş

35 6 1687 martie 16

Făgăraş

36 7 1687 iulie 7

Blaj

37 8 1687 august 25

Iernut

38 9 1687 octombrie

5 Iernut

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune ţinerea dietei în oraşul ALBA IULIA la

data de 19 decembrie 1686.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune că au sosit în ţară trupele împăratului

roman şi au fost încartiruite.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune să predea bani, grâu şi ovăz necesare

pentru nevoile ţării.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune ca în locul răposatului jude regal MIKO

ŞTEFAN, să se aleagă un nou jude regalal cărui

nume să fie comunicat, pentru a fi întărit.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune ca să-i fie înapoiată lui UTO FRANCISC

din comuna COMOLĂU posesiunea cumpărată

de el cu bani şi folosită timp de 22 de ani şi care

să fie luată pentru soţia lui ORBAN TOMA.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune ca toţi nobilii care slujesc patria ca

militari să fie pregătiţi cu arme şi cai, pentru ca să

poată pleca la primul ordin.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune să urmărească pe cei care în anul

precedent, în timpul răscoalei, nu au dat

mergenarii corespunzători ca număr, iar alţii au

dezertat din tabără din comuna SĂRATĂ.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune ţinerea dietei în comuna IERNUŢ, la data

de 26 iulie 1687.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune ca toţi nobilii secui, înarmaţi, să se

prezinte la 12 septembrie 1687 pe câmpia de

lângă râul Mureş, în tabăra dintre comuna

CHEŢANI şi comuna HĂDĂRENI.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune că a fost numit în locul lui NEMES

IOAN, care din cauza bolii nu-şi poate exercita

serviciul, DANIEL MIHAI, judele regal al

Scaunului Trei Scaune.

8

1686 2

1687 2

1687 2

1687 2

1687 2

1687 2

1687 2

1687 2

1687 2

1687 2

© Arhivele Naţionale ale României

39 10 1687 octombrie

7 Iernut

40 11 1687

octombrie 16

Sibiu

41 12 1687 octombrie

30 Făgăraş

42 13 1687 noiembrie

7

Făgăraş

43 14 1687 noiembrie

14 Făgăraş

44 15 687 decembrie 2

Făgăraş

45 1 1688 ianuarie 9

Făgăraş

46 2 1688 februarie

23

Fagaras

47 3 1688 februarie

24

Fagaras

48 4 1688 martie 1

Făgăraş

49 5 1688 martie 1

Făgăraş

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune trimiterea de alimente pentru trupele

imperiale care sunt în tabără.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune să fie trimişi deputaţi în oraşul SIBIU,

pentru dezbaterea problemelor, deoarece trupele

împăratului roman, conduse de generalul suprem

prinţul de LOTHARINGIA au sosit în ţară.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune ţinerea dietei în ziua de 17 nioembrie

1687, în oraşul FĂGĂRAŞ.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune să fie căutaţi şi trimişi înapoi fără

întârziere soldaţii infanterişti din Scaunul Trei

Scaune, care au dezertat.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune ca să fie adunate şi predate imediat

impozitele pentru alimentele necesare trupelor

împăratului roman.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune să se predea impozitele în bani şi alimente

pentru trupele împăratului roman.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care comunică Scaunului Trei

Scaune ţinerea dietei în oraşul FĂGĂRAŞ, pe

data de 24 ianuarie 1688.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune ca perceptorii să întocmească socotelile

privind adunarea şi administrarea alimentelor

necesare trupelor împăratului roman.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să fie primiţi bani pentru orice

cumpărături făcute de la militarii încartiruiţi pe

teritoriul Scaunului Trei Scaune.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să fie adunate restanţele de impozite în

alimente necesare trupelor împăratului roman.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune ţinerea dietei în oraşul FĂGĂRAŞ la

data de 10 martie 1688.

9

1687 2

1687 2

1687 2

1687 2

1687 2

1687 3

1688 2

1688 2

1688 2

1688 2

1688 2

© Arhivele Naţionale ale României

50 6 1688 martie 21

Făgăraş

51 7 1688 aprilie 25

Făgăraş

52 8 1688 mai 2

Făgăraş

53 9 1688

septembrie 10

Dumbrăveni

54 10 1688 noiembrie

8

Iernut

55 11 1688 decembrie

6 Dumbrăveni

56 1 1689 ianuarie

18 Sighişoara

57 2 1689 aprilie 26

Făgăraş

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să se interzică jignirea oamenilor care vin

din Moldova.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care se cere Scaunului Trei

Scaune ca să trimită în oraşul SIBIU 300 de vite

pentru tăiat, necesare pentru întreţinerea armatei.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune ţinerea dietei în oraşul FĂGĂRAŞ la

data de 10 mai 1688.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care anunţă Scaunul Trei

Scaune convocarea dietei în comuna IERNUT la

data de 27 septembrie 1688.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care se comuncă Scaunului

Trei Scaune că trebuie să predea 110 cuble de

ovăz din cele 4500 cuble necesare pentru trupele

aflate în ŢARA BÂRSEI.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune că a fost numit pentru meritele sale,

ca vicejude regal în Scaunul Trei Scaune

KALNOKI SAMUILĂ din comuna VALEA

CRIŞULUI.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să predea imediat cantităţile de grâu, fân,

ovăz, vin, vite de tăiat pentru întreţinerea trupelor

împăratului roman.

Ordinul principelui APAFI MIHAI, al

Transilvaniei către vicejudele regal al Scaunului

Trei Scaune, KALNOKI SAMUILĂ, prin care se

comunică că va veni în Transilvania generalul

VETERANI, ale cărui trupe trebuie să fie

încartiruite în oraşul Tg. Secuiesc, BREŢCU şi în

comunele LEMNIA, POIAN şi ESTELNIC.

10

1688 2

1688 2

1688 2

1688 2

1688 3

1688 2

1689 2

1689 2

58 3 1689 Ordinul principelui APAFI MIHAI, al 1689 2

septembrie 3 Transilvaniei prin care anunţă Scaunului Trei

Iernut Scaune ţinerea dietei în oraşul MEDIAŞ, la data

de 17 septembrie 1686.

59 4 1689 iunie 17 Ordinul principelui APAFI MIHAI al 1689 2

Porumbacul de Transilvaniei prin care se cere Scaunului Trei

Jos Scaune să aleagă un alt jude regal întrucât postul

de jude regal al

Gurghiu Transilvaniei prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să predea 600 de cuble de ovăz pe bani,

pentru necesităţile ţării.

61 6 1689 aprilie 30 Ordinul principelui APAFI MIHAI al

Făgăraş Transilvaniei prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune convocarea dietei în oraşul

FĂGĂRAŞ, la data de 10 mai 1689.

62 7 1689 noiembrie Ordinul principelui APAFI MIHAI al

9 Alba Iulia Transilvaniei prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune ţinerea dietei în oraşul ALBA

IULIA, la data de 24 noiembrie 1689.

63 1 1690 ianuarie Ordinul principelui APAFI MIHAI al

21 Dumbrăveni Transilvaniei prin care se cere Scaunuuli Trei

Scaune să pregătească trupele de cavalerie şi

infanterie necesare generalului HEISZLER.

64 2 1690 martie 6 Ordinul principelui APAFI MIHAI al

Făgăraş Transilvaniei prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune ţinerea dietei în oraşul FĂGĂRAŞ,

la data de 9 aprilie 1690.

65 3 1690 iunie 14 Listă despre conscripţia contravenţiilor făcute de

locuitorii din comunele Scaunului Kezdi.

66 1 1692 februarie Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune de

10 Sibiu convocare a dietei în oraşul SIBIU, la data de 15

martie 1692.

67 2 1692 februarie Ordinul lui BETHLEN NICOLAE către Scaunul

21 Sibiu Trei Scaune prin care se cere întocmirea şi

înaintarea până la data de 13 martie a socotelilor

despre dări.

68 3 1692 august 25 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

Bonţida privire la convocarea dietei în oraşul Turda, la

data de 25 septembrie 1692.

69 4 1692 nov. 26 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

Urmenis privire la convocarea dietei în oraşul TG.

MUREŞ, la data de 10 decembrie 1692.

70 5 1692 nov. 28 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

Cluj privire la aprovizionarea cu alimente şi furaje a

armatei, care este încartiruită pe timp de iarnă.

71 1 1693 ianuarie Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

12 Sibiu privire la administrarea ca impozit din partea

Scaunului Trei Scaune a 1110 cuble de grâu.

72 2 1693 ian. 25 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

Cenade care se cere să se ia măsuri pentru stârpirea

păsărilor de pradă şi a vrăbiilor.

73 3 1693 mai 24 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

Braşov privire la darea de către Scaunele secuieşti a

căruţelor de transport pentru armată.

74 4 1693 aug. 20 Ordin gubernial prin care se comunică

Bonţida Scaunului Trei Scaune că au fost fixate ca

impozit pentru Scaunul Trei Scaune 1200 cuble

de ovăz.

11

1689 2

1689 2

1690 2

1690 2

1690 7

1692 2

1692 2

1692 2

1692 1

1692 2

1693 2

1693 1

1693 2

1693 2

© Arhivele Naţionale ale României

75 1 1694 mai 31

Sânmiclăuş

76 1 1696 sept. 12

Sânzieni

Ordinul lui BETHLEN NICOLAE către Scaunul

Trei Scaune prin care se cere să fie trimişi cei 200

de cosaşi care au fost promişi la adunarea de iarnă

din oraşul CLUJ, în schimbul a 500 de cuble de

grâu.

Ordinul lui MiKES MIHAI către Scaunul Trei

Scaune prin care se cere să se adune şi să se

administreze 320 cuble de grîu necesare pentru

12

1694 2

1696 2

întreţinerea armatei.

77 2 1696 Cernatul Situaţia cheltuielilor făcute în comuna 1696 2

78 1 1694-1697

CERNATUL pentru aprovizionarea oficialităţilor

şi a militarilor, întocmită de CZOFA ŞTEFAN,

primarul comunei.

Tabele despre restanţele de impozite ale oraşului 1694- 2

Tg. Secuiesc TG.SECUIESC, din anii 1694-1697.

1697

79 1 1698 nov. --- Tabele referitoare la alimentele administrate de 1698 2

armata imperială încartiruită în comunele

ZĂLAN, ETFALAU; situaţii întocmite de

80 1

primarii comunelor respective.

1699 martie --- Tabele referitoare la alimentele administrate de 1699 5

armata imperială încartiruită în comunele

SÂNCRAI, ZOLTAN, CHILIENI şi

81 2 1699 aprilie 8

MĂRTĂNUŞ; situaţii întocmite de primarii

comunelor respective.

Ordinul lui SAROSI IOAN prin care se comunică 1699 2

Sibiu oficialităţilor Scaunului Trei Scaune să adune

restanţele de dări.

82 1 1700 mai 20 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin 1700 2

Alba Iulia care guvernatorul BANFFI comunică căsătoria

fiicei sale CATALINA cu locotenentul

83 2 1700 sept. 27

VESELENYI STEFAN şi invită oficialităţile

scaunului la nuntă.

Decret imperial eliberat de împăratul LEOPOLD, 1700 1

Alba Iulia către Scaunul Trei Scaune, cu privire la

declararea dreptăţii.

84 3 1700 --- Tabel despre cheltuielile făcute pentru dări şi

salariul comisarului, precum şi despre cheltuielie

deputaţilor, plătite de Scaunul Trei Scaune.

1700 2

85 4 1700 --- Plângerea Scaunului Trei Scaune către guberniul

Transilvaniei cu privire la pagubele produse de

trupele duşmane şi la greutăţile făcute de trupele

imperiale, încartiruite în comunele din Scaun..

1700 2

86 1 1701 februarie Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei 1701 2

9 Alba Iulia Scaune să administreze alimentele necesare

pentru militarii încartiruiţi în Scaun în lunile

februarie şi martie.

87 2 1701 februarie Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu 1701 2

22 Alba Iulia privire la adunarea alimentelor şi a banilor

necesari armatei pentru lunile martie şi aprilie.

88 3 Înainte de 1701 Plângerea oraşului TG. SECUIESC înaintată 1701 1

© Arhivele Naţionale ale României

martie 1 Tg.

Secuiesc

89 4 1701 mai 1

Alba Iulia

90 5 1701 martie 21

Alba Iulia

91 6 1701 aprilie 17

Seuca

92 7 1701 aprilie 18

Alba Iulia

93 8 1701 aprilie 30

Alba Iulia

94 9 1701 mai 10

Alba Iulia

95 10 1701 mai 21

Alba Iulia

96 11 1701 mai 30

Alba Iulia

97 12 1701 iunie 23

Turia

98 13 1701 iunie 26

Şumuleu

99 14 1701 iulie 9

Alba Iulia

100 15 1701 iulie 22

Brasov

guberniului Transilvaniei prin care se cere ca să

fie păstrat privilegiul dat de principele BATHORI

GABRIEL, potrivit căruia în piaţa oraşului Tg.

Secuiesc negustorii străini nu pot cumpăra cereale

înainte ca localnicii să se aprovizioneze.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, ca urmare la plângerea oraşului Tg.

Srcuiesc, să respecte privilegiile acestui oraş.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să adune sumele restante din impozit.

Cererea comisarului suprem SAROSI IOAN către

viceoficialii Scaunului Trei Scaune cu privire la

urmărirea a 2 tineri care au omorât un om de

naţionalitate germană.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere ca până la data de 25 aprilie 1701 să

fie trimise la guberniu pentru a fi verificate

chitanţele despre administrarea grâului şi a

ovăzului în magaziile militare.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

privire la comunicarea începerii judecatei

octavale în oraşul ALBA IULIA la data de 30 mai

1701.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune ca să aducă la cunoştinţă

comercianţilor faptul că pentru măsurarea mărfii

de acum înainte se va folosi ca măsură de greutate

funtul de Viena.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune ţinerea dietei în oraşul ALBA

IULIA, la data de 15 iunie 1701.

Ordinul comitetului FRIED IOAN prin care se

comunică Scaunului Trei Scaune să se rezolve şi

cerceteze listele referitoare la dări.

Adresa locotenent-colonelului DRAVEN către

oficialii Scaunului Trei Scaune cu privire la

aprovizionarea armatei încartiruite.

Cererea contelui MIKES MIHAI către

oficialităţile Scaunului Trei Scaune cu privire la

acordarea ajutorului necesar pentru strângerea

recoltei

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

privire la comunicarea suplimentului de impozit,

în valoare de 750 florini, care să fie adunat şi

trimis.

Cererea juraţilor din oraşul BRAŞOV către

contele MIKES MIHAI cu privire la rezolvarea

neânţelegerilor dintre debitorii din oraşul Braşov

şi creditorii din Scaunul Trei Scaune.

13

1701 2

1701 2

1701 2

1701 2

1701 2

1701 2

1701 2

1701 2

1701 2

1701 2

1701 2

1701 2

© Arhivele Naţionale ale României

101 16 1701 octombrie

10 Alba Iulia

102 17 1701 oct. 24

Alba Iulia

103 18 1701 dec. 20

Turia

104 1 1702 febr. 12

Cistein

105 2 1702 martie 12

Alba Iulia

106 3 1702 aprilie 21

Alba Iulia

107 4 1702 mai 16

Alba Iulia

108 5 1702 mai 23

Alba Iulia

109 6 1702 iun.

22 Alba Iulia

110 7 1702 iun. 28

Alba Iulia

111 8 1702 aug. 3

Alba Iulia

112 9 1702 aug. 11

Cistein

113 10 1702 sept. 9

Braşov

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere oficialităţilor să ia măsuri pentru

împiedicarea emigrării.

Adresa comisarului suprem SAROSI IOAN către

Scaunul Trei Scaune cu privire la administrarea

pentru armată în luna noiembrie a 299 cuble de

grâu.

Raportul lui BERNALD IOAN către Scaunul

Trei Scaune prin care comunică concluziile

adunării generale cu privire la măsurile ce trebuie

luate în legătură cu muncile agricole, fixarea

dărilor pentru armată, etc.

Ordinul contelui MIKES MIHAI către Scaunul

Trei Scaune cu privire la administrarea restanţelor

de dări la grâu, ovăz şi fân.

Raportul lui MIKLOS FRANCISC, deputat la

dietă, către Scaunul Trei Scaune cu privire la

problemele legate de micşorarea numărului

staţiilor de poştă.

Scrisoarea comisarului suprem PETKI NAGY

PAUL către BARTHA ANDREI din comuna

BOROŞNEUL MARE prin care îi comunică

ordine cu privire la încartiruirea armatei şi la

întocmirea socotelilor.

Ordinul comisarului PETKI NAGY PAUL către

Scaunul Trei Scaune prin care se cere să se

trimită la SIBIU la data de 24 mai un funcţionar

care să facă socotelile dărilor.

Ordinul comisarului suprem PETKI NAGY

PAUL către viceoficialii Scaunului Trei Scaune

cu privire la administrarea cantităţilor de grâu

necesare pentru armată.

Tabelul referitor la restanţele de dări ale

Scaunului Trei Scaune, în cantitate de 769 cuble

de grâu, tabel trimis de comisarul NAGY PAUL

la Scaunul Trei Scaune.

Ordinul comisarului PETKI NAGY PAUL către

Scaunul Trei Scaune prin care îi comunică că are

o restanţă de 769 cuble de grâu.

Ordinul comisarului PETKI NAGY PAUL către

Scaunul Trei Scaune prin care se cere să se facă

socotelile privind administrarea alimentelor

pentru armată, până la data de 20 septembrie

1702.

Ordinul contelui MIKES MIHAI către Scaunul

Trei Scaune prin care se cere să se rezolve

problema preoţilor reformaţi.

Cererea lui MITRICH de GLOCKESBERG din

BRAŞOV către vicecolonelul HENTER MIHAI

prin care se cere să se administreze toate cele

14

1701 2

1701 1

1701 2

1702 2

1702 2

1702 1

1702 2

1702 1

1702 1

1702 1

1702 1

1702 2

1702 2

© Arhivele Naţionale ale României

necesare pentru încartiruirea regimentului

114 11 1702 oct. 13

RABUTIANA.

Ordinul contelui MIKES MIHAI către Scaunul

Adămuş Trei Scaune prin care se comunică să se rezolve

problema dărilor.

115 12 1702 nov. 8 Scrisoarea colonelului WELLENSTEIN către

Braşov HENTER MIHAI, vicecolonelul Scaunului Trei

Scaune prin care se cere ca Scaunul Trei Scaune

să cumpere vin din ţara Românească, precum au

făcut şi în anii precedenţi.

116 13 1702 dec. 9 Cererea lui IOAN CASIMIR către HENTER

Codlea MIHAI, vicecolonelul Scaunului Trei Scaune

primitoare la administrarea dărilor restante în

grâu şi ovăz, pentru armată.

117 1 1703 iunie 2 Adresa comisariatului militar al Transilvaniei

Alba Iulia către Scaunul Trei Scaune prin care se comunică

intinerariul celor două regimente Rabutiniani,

mutate din Scaunul Ciuc şi din Scaunul Giurgeu

în Scaunul Trei Scaune.

118 2 1703 iulie 8 Cererea comisarului provincial KOVACS TOMA

Sebeş către oficialii Scaunului Trei Scaune cu privire la

administrarea în luna august a 385 cuble de grâu

pentru armata din pasul Buzăului.

119 3 1703 iulie 28 Cererea comisarului provincial KOVACS TOMA

Alba Iulia către viceoficialii Scaunului Trei Scaune cu

privire la administrarea a 100 cuble de grâu

pentru armată.

120 4 1703 dec. 5 Cererea colonelului WELLENSTEIN către

Braşov Scaunul Trei Scaune pentru rezolvarea procurării

lemnelor pentru palisade.

121 1 1705 dec. 15 Scrisoarea colonelului WELLENSTEIN către

Braşov Scaunul Trei Scaune prin care comunică măsurile

ce trebuie luate contra rebelilor.

122 2 1705 dec. 18 Scrisoarea colonelului WELLENSTEIN către

Braşov Scaunul Trei Scaune prin care comunică că a

primit raportul privind prinderea rebelilor.

123 3 1705 dec. 25 --- Hotărârile adunării generale a Scaunului Trei

Scaune cu privire la conscrierea bunurilor

refugiaţilor, la paza drumurilor către Moldova şi

Ţara Românească, etc.

124 1 1706 ian. 21 Tg. Hotărârile adunării generale a Scaunului Trei

Secuiesc Scaune în problema noilor impuneri militare.

125 2 1706 ian. 18 Scrisoare testimonială eliberată de MIKLOS

Turia FRANCISC, din comuna DALNIC şi de BOD

MARTIN, din comuna ALIBIS, referitoare la

inventarul bunurilor mobile şi imobile ale

contelui APOR PETRU.

126 3 1706 apr. 27 Hotărârea adunării generale a Scaunului Trei

Valea Crişului Scaune, ţinută în comuna VALEA CRIŞULUI,

referitoare la cele 2000 cuble de grâu pe care

15

1702 2

1702 2

1702 2

1703 1

1703 1

1703 1

1703 2

1705 2

1705 2

1705 1

1706 2

1706 2

© Arhivele Naţionale ale României

1706 2

127 4 1706 apr. 28

Valea

Crişului

128 5 1706 apr. 28

Valea

Crişului

129 6 1706 mai 2

Braşov

130 7 1706 mai 4

Sibiu

131 8 1706 iun. 12

Sibiu

132 9 1706 iun. 25

Braşov

133 10 1706 iul. 13

134 11

Braşov

1706 iul. 23

Braşov

135 12 1706 aug. 2

Braşov

136 1 1708 febr.

25 Moacşa

137 2 1708 aug. 2

Apahida

138 1 1709 ian. 24

Sibiu

Scaunul Trei Scaune trebuie să le dea

braşovenilor pentru vinul luat de la ei.

Hotărârea adunării generale a Scaunului Trei

Scaune privitoare la cele 2000 cuble de grâu pe

care Scaunul Trei Scaune trebuie să le dea pentru

vinul luat de la braşoveni.

Hotărârile adunării generale a Scaunului Trei

Scaune, ţinută în comuna VALEA CRIŞULUI, cu

privire la procesul dintre DAMOKOS ŞTEFAN

şi DAMOKOS TOMA şi la administrarea grâului

ce se va da braşovenilor pentru vinul luat de

locuitorii din Scaunul Trei Scaune.

Ordinul colonelului WELLENSTEIN către

Scaunul Trei Scaune prin care se cere să se adune

restanţele de dări pentru armată.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

privire la administrarea şi transportarea grâului şi

a animalelor de tăiat în oraşul SIBIU, în cel mai

scurt timp.

Tabel intocmit de NEZER PAUL referitor la

alimentele şi banii daţi pentru întreţinerea armatei

de către Scaunul Trei Scaune.

Ordinul colonelului WELLENSTEIN către

Scaunul Trei Scaune prin care se cere să fie

administrate restanţele de dări la grâu pentru

armată.

Ordinul colonelului WELLENSTEIN către

Scaunul Trei Scaune prin care se cere să fie

administrate dările în natură pentru armată.

Ordinul colonelului WELLENSTEIN către

Scaunul Trei Scaune prin care se cere să se

rezolve administrarea dărilor în natură cerute de

comisarul suprem de război din oraşul SIBIU.

Ordinul colonelului WELLENSTEIN către

Scaunul Trei Scaune prin care se comunică

conform ordinului guberniului, să fie adunate

restanţele de dări în alimente pentru armată.

Hotărârea adunării generale a Scaunului Trei

Scaune – însemnare fragmentară – cu privire la

livrarea grâului în Făgăraş ordonată de

comandantul din oraşul Braşov.

Ordinul baronului GHEORGHE FRIDERIC

VON KRIKHPAUM, comandantul general al

armatei din Ungaria superioară şi Transilvania,

pentru prinderea şi judecarea curuţiilor rebeli.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere Scaunului să trimită pe data de 6

februarie 1709 un număr de 40 de căruţe necesare

pentru transportarea cantităţii de 2000 cuble de

16

1706 2

1706 1

1706 2

1706 1

1706 2

1706 2

1706 2

1706 2

1706 2

1708 1

1708 1

1709 2

© Arhivele Naţionale ale României

139 2 1709 martie 2

ovăz, din oraşul BRAŞOV în oraşul TG.

MUREŞ.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

Sibiu privire la convocarea dietei în oraşul Sibiu, la

data de 15 aprilie 1709.

140 3 1709 martie Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

3 Sibiu privire la adunarea alimentelor pentru întreţinerea

armatei

141 4 1709 martie Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

9 Sibiu care se anunţă că s-a hotărât să se predea carne în

loc de bani, drept impozit pentru armată.

142 5 1709 martie 28 Ordinul comandantului general al armatei din

Sibiu Ungaria superioară şi din Transilvania,

GHEORGHE FRIDERIC VON KRICHPAUM,

către oficialii Scaunului Trei Scaune cu privire la

administrarea bunurilor către armată.

143 6 1709 apr. 30 Specificaţia guberniului despre materialele

Sibiu administrate pentru armată în iarna anului 1709 şi

întrebări privind administararea grâului, ovăzului,

cărnii, fânului etc.

144 7 1709 mai 7 Ordinul colonelului WALLENSTEIN către

Braşov oficialităţile Scaunului Trei Scaune prin care se

cere să fie luate măsuri pentru reprimarea

răsculaţilor şi pentru livrarea contribuţiunilor

pentru armată.

145 8 1709 mai 20 Cererile comandanţilor cetăţilor din Scaunul Trei

Sânzieni Scaune cu privire la materialele şi oamenii

necesari pentru refacerea construcţiei cetăţilor.

146 9 1709 mai 22 Scrisoarea lui MELLENKER din oraşul

Braşov BRAŞOV prin care comunică oficialităţilor din

Scaunul Trei Scaune că iobagul lui BENKO

MIHAI din comuna ARCUŞ va fi scutit de

armată.

147 10 1709 iunie 7 --- Specificaţie despre împrumuturile luate de la

fiecare comună de către Scaunul Sepsi, pentru

nevoile sale.

148 11 1709 iunie Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

15 care se cere să se trimită un car cu 6 boi pentru

Sibiu armată şi să se predea comisarilor delegaţi MIKO

FRANCISCH şi lui KAPOLNASI PAVEL.

149 12 1709 iunie Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

18 care se ordonă să se trimită în oraşul Tg. Mureş

Sibiu rândaşi pentru tabără.

150 13 1709 iunie 20 Ordin gubernial către Scaunul Orbai prin care se

Sibiu cere să se raporteze situaţia procesului lui VERES

TOMA din comuna Covasna cu soţia lui

BARTHA MIHAI, pentru teren, ferestrău şi

moară.

151 14 1709. 14 Edictul împăratului IOSIF cu privire la

Viena amnistierea tuturor adepţilor lui RAKOZI

17

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

© Arhivele Naţionale ale României

1709 1

152 15 1709. 24

Sibiu

153 16 1709 iulie.

27

Sibiu

154 17 1709 aug.

29

Sibiu

155 18 1709 sept. 6

Sibiu

156 19 1709 sept.

13

Sibiu

157 20 1709 sept.

14

Sibiu

158 21 1709 sept.

22

Sibiu

159 22 1709 sept.

22

Sibiu

160 23 1709 sept. 30

Sânzieni

161 24 1709 oct. 9

Sibiu

162 25 1709 oct. 31

Sf.

Gheorghe

163 26 1709 nov. 8

Sibiu

164 27 1709 dec. 31.

Sibiu

FRANCISC şi ai lui BERCSENYI NICOLAE.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

privire la economia bunurilor confiscate şi cu

privire la economia ţării, pentru folosul

poporului.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

privire la repartizarea celor 1200 cuble de ovăz,

pe care Scaunul trebuie să le predea armatei,

pentru iarnă.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se comunică că din cauza bolilor contagioase

se interzice ţinerea târgurilor în oraşul SIBIU.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se trimită imediat la Sibiu 2 cai de

poştă, după cum a fost hotărât la adunarea de la

SIGHIŞOARA.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere ca localitatea ILIENI să nu fie

grevată cu impozite pentru întreţinerea armatei,

mai mult decât alte localităţi din Scaun.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se trimite răspunsul comisariatului

Transilvaniei la plângerea Scaunului Trei Scaune

cu privire la fixarea şi repartizarea dării.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se trimite patentul imperial cu privire la

valoarea banilor.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se întocmească tabelul nominal

referitor la acele persoane care au fost plecate din

ţară şi s-au reîntors.

Scrisoarea baronului APOR PETRU către

colonelul FABER din oraşul BRAŞOV, prin care

cere ca Scaunul Trei Scaune să fie scutit de plata

dărilor.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

privire la extinderea ciumei în ţară şi măsurile ce

trebuie luate faţă de cei care călătoresc.

Plângerea Scaunului Trei Scaune înaintată

guberniului Transilvaniei de către deputaţii

Scaunului Trei Scaune prin care se cere

micşorarea contribuţiilor din cauza secetei.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

privire la fixarea dării în bani şi în natură pentru

întreţinerea armatei.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să fie înapoiat propietarului său (

THOLDALAGHI IOAN din comuna ERCEA)

iobagul aflat la NEMES TOMA.

18

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

1709 2

1709 3

1709 2

1709 2

1709

1709 1

1709 2

1709 3

1709 2

© Arhivele Naţionale ale României

165 1 1710 ian. 15

Sibiu

166 2 1710 febr.

13

Sibiu

167 3 1710 febr.

13

Sibiu

168 4 1710 martie

13

Sibiu

169 5 1710 martie

13

Sibiu

170 6 1710 martie

14

Sibiu

171 7 1710 apr. 1

Sibiu

172 8 1710 apr. 3

Sibiu

173 9 1710 apr. 12

Brasov

174 10 1710 apr. 16

Sibiu

175 11 1710 apr. 24

Sibiu

176 12 1710 apr. 26

Sibiu

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cer diferite cantităţi de alimente şi bani

pentru întreţinerea armatei imperiale.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere ca să nu fie obligaţi să plătească dări

locuitorii din comitatul Alba de Sus.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere ca orfanii lui BIALIS FRANCISC să

fie daţi sub ocrotirea tutorelui HENTER

BENEDICT.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune ca

urmare la plângerea parohiei reformate din

comuna Belin, cerându-se să se raporteze imediat

situaţia.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se anunţă că în locul celor 92 cuble de ovăz

şi 74 funzi de fân care nu s-au administrat în anul

1706 să se dea 94 cuble de grâu.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere ca să se pună la dispoziţie pe timp de

2 săptămâni 75 de căruţe pentru a transporta

lemnul necesar la fierberea slapetrului.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere ca să fie administrate toate bunurile

pentru soţia lui KLINKERSBERG.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune ca

urmare la plângerea oraşului Tg. Secuiesc în

privinţa construirii morii.

Scrisoarea lui DE FABERI din oraşul BRAŞOV

prin care îi comunică lui APOR PETRU, jude

regal al Scaunului Trei Scaune că la cererea lui a

fost aranjată problema dărilor pentru armată.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se comunică că trebuie să fie făcute

socotelile privind aprovizionarea armatei, precum

şi despre interzicerea aducerii sării din Moldova.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se rezolve administrarea fânului şi

a ovăzului necesare pentru întreţinerea armatei.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să fie prinşi tâlharii şi vagabonzii de

orice naţionalitate.

177 13 1710 mai 5 --- Plângerea lui HENTER GASPAR către adunarea

generală a Scaunului Trei Scaune în care se cere

să se rezolve angajarea unui om liber pe lângă

administratorul iobagilor din propietatea aflată în

178 14 1710 mai 9

Sibiu

comuna SÂNTIONLUNCA.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere ca Scaunul să trimită pe data de 25

mai 1710 un număr de 170 căruţe pentru

19

1710 2

1710 2

1710 2

1710 2

1710 2

1710 2

1710 2

1710 2

1710 2

1710 2

1710 2

1710 1

1710 2

© Arhivele Naţionale ale României

1710 2

179 15 1710 mai 13

Sibiu

180 16 1710 mai 13

Sibiu

181 17 1710 mai 23

Sibiu

182 18 1710 iul. 4

Sibiu

transportul unor cereale necesare pentru armată,

din oraşul BRAŞOV în comuna CINCUL MARE,

districtul FĂGĂRAŞ.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere ca pentru campaniile de vară ale

trupelor imperiale, Scaunul să trimită la data de 1

iunie 1710 un număr de 16 rândaşi pentru tabără.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cer Scaunului Trei Scaune 900 de cuble de

grâu.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se fixeze împreună cu

comandantul militar locurile de păşune necesare

pentru armată.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune ca

urmare la plângerea lui CSEREI MIHAI, prin

care se cere ca pagubele făcute de către nobilul

BODO GRIGORE la casa tatălui său din comuna

AITA MARE să fie plătite din bunurile lui

20

1710 2

1710 2

1710 2

1710 2

183 19 1710 iul. 19

BODO GRIGORE.

Situaţia întocmită de primarii comunelor din 1710

Scaunul Kezdi despre dările administrate pentru

armată în lunile noiembrie şi decembrie din anul

1709 şi lunile ianuarie, februarie, martie şi aprilie

din anul 1710.

6

184 20 1710 iul.25 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin 1710 2

Sibiu care se cere ca socotelile impozitelor pe anii 1703

şi 1706 să fie terminate şi tabelele să fie înaintate

guberniului.

185 21 1710 aug. Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin 1710 2

19 care se cere să fie trimise pe data de 1 septembrie

Cisnădie 1710 la BRAŞOV 150 de căruţe pentru

transportarea a 130 de cuble de ovăz până în

comuna AGOTA, districtul FĂGĂRAŞ.

186 22 1710 aug. 20 Scrisoarea lui VESSELENYI ŞTEFAN, a lui 1710 1

Cisnădioara TELEKI LADISLAU şi a lui BETHLEN

LADISLAU către adunarea generală a Scaunului

Trei Scaune referitoare la problema preoţilor

reformaţi.

187 23 1710 aug.27 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin 1710 2

Cincul Mare care se cere să fie trimişi încă 2 rândaşi pentru

tabără.

188 24 1710 sept. 19 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin 1710 2

Cincul Mare care se comunică că se aprobă transportarea sării

din comuna SĂRATĂ, comitatul DOBÂCA,

deoarece este lipsă de sare din cauza ciumei.

189 25 1710 nov. 27 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin 1710 2

Mediaş care se cere ca să fie rezolvată problema

socotelilor dărilor pentru anii 1703 şi 1706.

190 26 1710 dec. 11 Ordinul lui ZACHARIUS STOHN din BRAŞOV 1710 2

© Arhivele Naţionale ale României

Braşov către Scaunul Trei Scaune prin care se cere să se

administreze dările în bani şi alimente pentru

întreţinerea armatei.

191 27 1710 --- Braşov Plângerea oraşului BRAŞOV înaintată

guberniului Transilvaniei de către magistratul

oraşului BRAŞOV prin care se cere să se ordone

Scaunului Trei Scaune să plătească cele 2000 de

cuble de grâu în schimbul celor 59 butoaie de vin

vechi din Ţara Românească luate de curuţii din

Scaunul Trei Scaune în anul 1705 de la locuitorii

BRAŞOVULUI.

192 28 1710 --- Specificaţia despre bunurile administrate de

Scaunul Trei Scaune pentru întreţinerea armatei

193 1 1711 ian. 30

Medias

194 2 1711 martie 11

Medias

195 3 1711 aprilie 26

Medias

196 4 1711 mai 4

Medias

197 5 1711 mai 11

Medias

198 6 1711 mai 14

Brasov

199 7 1711 iunie 26

Medias

200 8 1711 iunie 27

Medias

în anul 1710.

Scrisoarea cancelarului JOSIKA GABRIEL, prin

care comunica Scaunului Trei Scaune sa nu faca

repartizarea darilor pentru Scaune fara aprobarea

sa.

Patentul guberniului catre Scaunul Trei Scaune

referitor la eliberarea ocnelor de sare blocate pîna

atunci din cauza ciumei.

Ordinul gubernial catre Scaunul Trei Scaune prin

care se cere sa se conscrie nobilii care au avut

drept la sarea din ocne.

Ordin gubernial catre Scaunul Trei Scaune prin

care se comunică prin acesta că, comandantul

general doreste sa transporte din magazie din

orasul Brasov câteva cuble de grîu în orasul

SIBIU. Pentru aceasta Scaunul Trei Scaune

trebuie sa trimita în BRASOV 150 de căruţe la

data de 15 mai.

Ordin gubernial catre Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se rezolve plangerea înaintată de

biserica reformată din Scaunul Trei Scaune cu

privire la pămînturile agricole ale parohiei

reformate din comuna Belin.

Cererea lui PATER NICOLAE din BRASOV

catre judele regal al Scaunului Trei Scaune,

APOR PETRU, referitoare la trimiterea pentru

verificare a numiţilor BUCUR KOPASZ din

comuna Lisnau si SZTANCSUL POSZA din

comuna BICFALAU.

Ordin gubernial catre Scaunul Trei Scaune prin

care se comunică edictul imperial referitor la

interzicerea călătoriilor fara pasaport.

Ordin gubernial catre Scaunul Trei Scaune prin

care se cere sa fie rezolvată plângerea lui

FARKAS IOAN din comuna NAZNA, Scaunul

21

1710 3

1710 2

1711 2

1711 1

1711 2

1711 2

1711 4

1711 3

1711 1

1711 4

© Arhivele Naţionale ale României

201 9 1711 iunie 30

Medias

202 10 1711 august 1

Dalnic

203 11 1711 sept. 17

Medias

204 12 1711 sept. 19

Medias

205 13 1711 sept. 21

Medias

206 14 1711 nov.

17 Braşov

207 15 1711

Mediaş

208 16 1711

Ghelinţa

209 1 1712 ian. 28

Mediaş

210 2 1712 febr. 4

Mediaş

211 3 1712 febr.8

Mediaş

212 4 1712 febr. 8

Mediaş

213 5 1712 mart. 4

Mediaş

Mures.

Ordin gubernial catre Scaunul Trei Scaune prin

care se comunică decesul împaratului IOSIF I si

numirea ca succesor a împaratului KAROL VI.

Dispozitiile adunării generale a Scaunului Trei

Scaune despre restantele de bani si alimente, dări

pentru armata pe anul 1711.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se platească despagubirea către

Braşoveni, pe baza contractului facut.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se comunică că a fost stabilit să se dea ca

dare pentru întreţinerea armatei încartiruite 6200

de florini, 1600 cuble de grau,3020 cuble de ovaz

si 1550 carute de fân.

Ordinul comisarului suprem al Transilvaniei

JOSIKA GABRIEL, prin care se cere Scaunului

Trei Scaune să se adune dările în bani până la

sfarsitul lunii octombrie 1711

Plangerea magistratului oraşului Brasov către

Scaunul Trei Scaune prin care cere să se plătească

despăgubirea pentru cele 59 de butoaie de vin

vechi, luate în anul 1705 de la Braşoveni de către

curuţii din Scaunul Trei Scaune.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se interzice din nou călătoria fără paşaport

prin oraşe şi comune.

Adeverinţă dată de FINTA FRANCISC şi alţii

prin care se arată că grănicerii de la pasul Oituz

au ridicat un cal de la morarul Ioan din comuna

Ghelinţa, pentru că ar fi fost un cal de furat.

Ordin gubernial cu privire la repartizarea dărilor

în bani şi alimente, pentru armată, pe anul 1712.

Ordin gubernial în care se răspunde la plîngerea

comunei PAVA şi a comunei COVASNA şi prin

care se obligă nobilii din cele două comune să

plătească dările.

Ordin gubernial ca urmare la plângerea familiilor

GASPAR şi KOVACS din comuna PAVA, prin

care se cere ca dările să se plătească după

obiceiurile de pînă acum ale Scaunului.

Ordin gubernial prin care se cere înaintarea

subrepartiţiei despre dări.

Ordin gubernial cu privire la fixarea preţului unui

fund de carne la măcelăriile comunale, unde

carnea trebuie să fie cîntărită după funtul din

Viena.

22

1711 2

1711 2

1711 2

1711 2

1711 2

1711 2

1711 1

1711 1

1712 2

1712 2

1712 2

1712 2

1712 2

© Arhivele Naţionale ale României

214 6 1712 mart. 11

Medias

215 7 1712 mart. 23

Medias

Ordin gubernial cu privire la urmărirea si

prinderea ucigaşilor servitorilor răposatului conte

SZEKELY MOISE.

Ordin gubernial cu privire la întocmirea şi

înaintarea până în luna aprilie 1712 a tabelelor

despre retribuţia de sare a nobililor.

23

1712 3

1712 2

216 8 1712 mai 2 Ordin gubernial cu privire la înaintarea până la 1712 2

Medias data de 1 iunie 1712 la comisarul de război a

socotelilor privind bunurile ce trebuie

administrate

încartiruite.

pentru întreţinerea armatei

217 9 1712 mai 10 Ordin gubernial cu privire la restituirea datoriilor 1712 2

Medias din timpul războaielor.

218 10 1712 iunie 8 Cererea juzilor si senatorilor oraşului BRASOV 1712 2

Brasov către Scaunul Trei Scaune referitoare la

despăgubirea braşovenilor pentru vinul luat de la

RÎŞNOV de cei din Scaunul Trei Scaune.

219 11 1712 iulie 9 Situaţie întocmită de adunarea generală 1712 1

Mărcusa referitoare la restantele de dări în bani şi în natură

rămase din anul 1711 în Scaunul Micloşoara şi în

Scaunul Sepsi.

220 12 1712 iulie 10 Extras despre restantele de dări ale Scaunului Trei 1712 2

Sf. Gheorghe Scaune în bani, grâu, ovăz şi fân.

221 13 1712 iulie 10 Extras despre restanţele de dări ale Scaunului Trei 1712 4

Mărcuşa Scaune rămase din iarna anului 1710 în bani, grâu

şi ovăz.

222 14 1712 august 4 Scrisoarea generalului STEINVILLE către 1712 2

Alba Iulia comunitatea Scaunului Trei Scaune cu privire la

participarea la reparaţiile ce se fac citadelei din

orasul Braşov.

223 15 1712 oct. 3 Ordin gubernial prin care se comunică că pentru 1712 2

Medias întreţinerea şi aprovizionarea armatei au fost

repartizate ca dări ale Scaunului Trei Scaune

9043 florini şi diferite cantitati de alimente.

224 1 1713 aug. 10 Ordin gubernial cu privire la adunarea sumei de 1713 2

Mureseni 3028 florini pentru repararea unor cetăţi.

225 2 1713 aug. 21 Ordin gubernial prin care se comunică ca 1713 2

Mureseni perceptorii să facă socotelile privind banii

administraţi din Scaune şi oraşe în timpul

ultimelor războaie

226 3 1713 sept. 9 Ordin gubernial cu privire la măsurile ce trebuie 1713 2

Mureseni luate contra epidemiei de ciumă, care a izbucnit

din nou în Moldova.

227 4 1713 oct. 12 Ordin gubernial prin care se comunică hotărârea 1713 2

Sibiu dietei din Sibiu ca perceptorii să facă socotelile

privind dările administrate în anii 1703,1706,

1708,1710.

228 5 1713 oct. 28 Ordin gubernial cu privire la măsurile ce trebuie 1713 2

© Arhivele Naţionale ale României

229 6 1713 oct. 29

Sibiu

230 7 1713 nov. 29

Sibiu

231 8 1713

Poian

Sibiu luate pentru adunarea şi administrarea dărilor.

Ordin gubernial cu privire la scutirea de dări

extraordinare a persoanelor care aparţin la

mănăstiri.

Ordin gubernial prin care se comunică

convocarea la dietă în oraşul SIBIU pe data de 6

ianuarie 1714.

Cererea lui TUSON TOMA din comuna POIAN,

referitoare la scutirea de dări, deoarece a avut

multe pagube.

232 1 1714 ian. 27 Ordin gubernial prin care se comunică să fie luate

Sibiu toate măsurile de prevenire, iar drumurile şi

potecile să fie păzite deoarece în Moldova bântuie

ciuma.

233 2 1714 febr. 6 Ordin gubernial prin care se comunică dările pe

Sibiu care trebuie să le plătească Scaunul Trei Scaune

pentru întretinerea armatei.

234 3 1714 febr. 11 Ordin gubernial prin care se cere ca nobilul

Sibiu CZERJEK SIMION din comuna Zoltan să nu fie

grevat cu dări, deoarece are destui iobagi

contribuabili.

235 4 1714 febr. 14 Ordin gubernial prin care se comunică să fie luată

Sibiu în considerare plângerea lui CZERJEK IOAN din

comuna ZOLTAN, prin care cere ca pentru

pagubele suferite în timpul cât a fost în serviciul

public să nu fie împovorat cu dări.

236 5 1714 febr.18 Adresa cancelariei de război a Transilvaniei către

Alba Iulia Scaunul Trei Scaune prin care se comunică

ordinele cu privire la reglementarea atitudinii

armatei faţă de nobili.

237 6 1714 mart. 3 Ordin gubernial prin care se cere să fie ajutaţi

Sibiu locuitorii orasului Breţcu pentru administrarea cu

lemne de foc, lumânari şi locuri de păşune, pentru

deservirea militarilor din pasul Oituz.

238 7 1714 mart. 14 Adresa comisarului suprem al Transilvaniei,

Geaca KORNIS STEFAN prin care înaintează Scaunului

Trei Scaune instrucţiunile cu privire la

239 8 1714 mart. 14

administrarea alimentelor pentru armată.

Adresa comisarului suprem al Transilvaniei, prin

Geaca care se comunică Scaunului Trei Scaune numirea

sa drept comisar suprem şi prin care se cere să fie

trimişi deputaţii la data de 26 mai în oraşul Sibiu

pentru fixarea dărilor pentru armată.

240 9 1714 mart. 22 Ordin gubernial prin care se comunică că se

deleagă DOMOKOS STEFAN şi comisarul de

război HUNN pentru a face conscrierea

transporturilor executate pentru armată de către

Scaunul Trei Scaune, Scaunul Ciuc, Braşov şi

Plasa de Sus a Comitatului Alba.

24

1713 2

1713 2

1713 2

1714 2

1714 3

1714 2

1714 4

1714 2

1714 2

1714 4

1714 2

1714 2

© Arhivele Naţionale ale României

241 10 1714 aprilie 7

Sibiu

242 11 1714 aprilie 30

Sibiu

243 12 1714 mai 29

Surcea

244 13 1714 iunie 11

Sibiu

245 14 1714 iunie 15

Valea Crisului

246 15 1714 iulie 7

Sibiu

247 16 1714 sept. 14

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune că trebuie să dea pentru luna mai

1714 pentru întreţinerea armatei, 346 de cuble de

ovăz şi 173 cărute de fîn.

Ordin gubernial prin care se comunică hotărârea

de la ultima dietă, care interzice iobagilor şi

jelerilor dreptul de a-şi schimba domiciliul.

Chitanţa eliberată de MAGYAROSI BENEDIC

privind salariul său pe anul 1713, în valoare de 28

florini şi 35 de bani.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune să trimită deputaţii la urmatoarea

dietă, pentru a se rezolva problemele cu

Braşovenii.

Proces– verbal despre modificarea dărilor pentru

comunele aflate în Scaunul Sepsi şi în Scaunul

Kezdi.

Ordin gubernial prin care se cere să se micşoreze

celelalte dări ale comunelor din Scaunul

Micloşoara, care au încartiruit armata în timpul

verii.

Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Trei Scaune trebuie să dea pentru întreţinerea

armatei 12000 de florini, 2176 cuble de grâu,

3140 cuble de ovăz, 1395 căruţe de fân, 6 vase cu

vin şi 9 funzi de carne.

248 17 1714 oct. 3 Contract încheiat de BALOGH PAVEL din

Turia comuna TURIA DE JOS si HAMAR STEFAN

din comuna ALUNGENI pentru un teren de

fîneaţă dat în zălog.

249 18 1714 oct. 6 Ordin gubernial cu privire la sosirea regelui de

Mureseni SUEVIA; se cere ca drumurile să fie reparate.

250 19 1714 Tabel privind restanţele de dări din anii 1713-

1714, întocmite pe Scaune, iar în cadrul

Scaunelor pe comune.

251 1 1715 ianuarie Proces– verbal încheiat de eparhia reformată a

18 Zagon Scaunul Orbai prin care se arată că pentru

răscumpărarea celor 2 potire de la parohia

reformată din comuna ZAGON şi care au fost

vîndute în timpuri grele, să fie adunaţi bani.

252 2 1715 ian. 25 Scrisoarea lui HAAN IGNATIU către Scaunul

Alba Iulia Trei Scaune prin care comunică aprobarea pentru

reorganizarea serviciului de plăieşi, necesar la

paza graniţelor.

253 3 Înainte de 1715

febr. 6 Arcuş

Cererea lui BENKO MIHAI din comuna ARCUS

către oficialităţile Scaunului Trei Scaune

referitoare la aprobarea pentru procurarea unor

25

1714 2

1714 2

1714 1

1714 2

1714 4

1714 2

1714 3

1714 2

1714 2

1714 2

1715 1

1715 2

1715 2

© Arhivele Naţionale ale României

254 4 1715 febr. 16

Sibiu

255 5 1715 febr.23

Sibiu

256 6 1715 febr. 27

Sibiu

257 7 1715 mart. 20

Sibiu

grinzi de lemn necesare la construirea unei şure.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

urgentată administrarea şi transportarea cerealelor

necesare pentru întreţinerea armatei.

Ordin gubernial prin care se comunică că a fost

fixată pentru Scaunul Trei Scaune o dare de

10600 de florini.

Ordinul comisarului suprem al Transilvaniei

KORNIS STEFAN, către Scaunul Trei Scaune

prin care se cere să se predea banii necesari

pentru întreţinerea armatei.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

regal privind convocarea dietei în oraşul Sibiu,în

ziua de 30 aprilie 1715.

258 8 1715 apr.5 Hotarârea adunării generale din Scaunul Trei

Let Scaune, prin care, la ordinul guberniului, se

fixează deputaţii care vor pleca la dieta din oraşul

Sibiu, în ziua de 30 aprilie 1715.

259 9 1715 apr. 6 Scrisoarea lui KORNIS ŞTEFAN, comisar

Geaca suprem al Transilvaniei, către baronul APOR

PETRU din comuna TURIA DE JOS, jude regal

al Scaunului Trei Scaune, prin care se cere să se

cerceteze şi raporteze contravenţiile comise de

militarii încartiruiţi.

260 10 1715 apr. 10 Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Sibiu Scaune să dea pentru armata încartiruită 85 de

căruţe cu fân şi 170 cuble de ovăz.

261 11 1715 mai 18 Ordin gubernial prin care se comunică dările pe

Sibiu care trebuie să le plătească Scaunul Trei Scaune

pentru repararea cetăţii Alba.

262 12 1715 mai 28 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

RADULY ANDREI şi a altora din comuna

Sânzieni, care cer să fie rezolvate drepturile lor

nobiliare şi să nu fie obligaţi la plata dărilor.

263 13 1715 mai 28 Ordin gubernial prin care se comunică ca unele

Sibiu localităţi să nu fie grevate cu darea de căruţe

pentru transport.

264 14 1715 mai 30 Ordinul lui KORNIS ŞTEFAN, comisar suprem

Sibiu al Transilvaniei, prin care comunică Scaunului

Trei Scaune cantităţile restante de bani şi produse

necesare pentru întreţinerea armatei.

265 15 1715 6 iulie Ordin gubernial prin care se comunică că

Sibiu deoarece Scaunul Trei Scaune este prea

266 16 1715 25 iulie

împovărat de prestaţiile ce trebuie efectuate

pentru armată, aceste reparaţii să fie suportate şi

de Scaunul Alba şi Braşov.

Ordin gubernial prin care se cere ca pentru

repararea cetăţii Alba să fie trimişi lucrătorii

corespunzători.

26

1715 2

1715 2

1715 2

1715 2

1715 1

1715 22

1715 2

1715 2

1715 4

1715 2

1715 4

1715 2

© Arhivele Naţionale ale României

1715 2

267 17 1715 sept. 25

Sibiu

268 18 1715 nov. 19

Sibiu

269 1 1716 ian. 24

Sibiu

270 2 1716 ian. 25

Sibiu

271 3 1716 febr. 13

Sibiu

272 4 1716 aprilie 8

Sibiu

273 5 1716 aprilie 18

Sibiu

274 6 1716 apr. 20

Sibiu

275 7 1716 apr. 20

Sibiu

276 8 1716 mai 8

Sibiu

277 9 1716 mai 8

Sibiu

278 10 1716 mai 12

Chiuruş

Ordin gubernial prin care comunică darea pe care

trebuie să o plătească Scaunul Trei Scaune ( se

menţionează banii şi cantităţile de alimente

necesare).

Ordin gubernial prin care se comunică plângerea

lui VAJNA ANDREI din comuna MĂRCUŞA,

care cere să fie luate în considerare hotărârile

adunării generale a naţiunii secuieşti, cu privire la

plata dărilor.

Ordin gubernial prin care Scaunul Trei Scaune

trebuie să dea 100 de bucăţi de lemne de cer, care

trebuie trimise la cetatea Miko.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune că trebuie să dea pentru întreţinerea

armatei 8250 de florini, 892 cuble de grîu şi 900

cuble de ovăz.

Ordin gubernial prin care se ordonă să se atragă

atenţia celor care mai au încă datorii în bani faţă

de răposatul GAZDA MIHAI, să le plătească

numai fostei sale soţii, ILLYEFALVI ILEANA,

care este acum soţia lui RECSEI ŞTEFAN.

Ordin gubernial prin care se cere să fie rezolvată

problema bunurilor rămase de la răposatul

BIALIS IACOB din comuna DOBOLII DE JOS,

care să fie date urmaşilor lui CZAKO

GHEORGHE din oraşul Braşov.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

adunaţi 450 de florini din Scaunul Trei Scaune şi

predaţi lui PONGRACZ GHEORGHE, trimis cu

acest ordin de curtea imperială.

Ordin gubernial prin care se comunică că până în

prezent nu s-a achitat suma de bani pentru cele

3000 de grinzi date de oraşul GHEORGHIENI şi

care sunt necesare pentru cetăţi.

Ordin gubernial prin care se comunică dispoziţia

comisarului de război care cere să se transporte

din Scaunului Trei Scaune pentru magaziile

militare din Braşov 200 de căruţe cu lemne de

foc.

Ordin gubernial prin care se comunică că darea

de 5600 de florini, care era restanţă şi care încă

nu a fost administrată, să fie adunată şi predată

contelui PETKI DAVID.

Ordin gubernial prin care se comunică că pentru

reparaţiile cetăţii ALBA IULIA şi ale cetăţii

DEVA trebuie să se trimită 85 de lucrători, 3

căruţe cu câte 4 boi, precum şi 850 de florini.

Plângerea locuitorilor comunei CHIURUŞ către

baronul APOR PETRU, judele regal al

Transilvaniei, prin care se cere folosirea comună

27

1715 2

1715 2

1716 2

1716 2

1716 2

1716 2

1716 2

1716 2

1716 2

1716 2

1716 2

1716 2

© Arhivele Naţionale ale României

279 11 1716 mai 20

a pădurilor şi micşorarea dărilor.

Ordin gubernial prin care se comunică că a fost 1716 2

Sibiu primită cererea Scaunului Trei Scaune, trimisă de

deputatul BARTA ANDREI şi care se va rezolva.

280 12 1716 sept. 2 Ordin gubernial prin care se comunică victoria 1716 2

Sibiu trupelor imperiale asupra turcilor la

281 13 1716 sept. 11

PETERVARAD şi începerea încercuirii oraşului

TIMIŞOARA.

Ordin gubernial prin care se comunică ordinul 1716 2

Sibiu comandantului general al armatei care cere ca din

cele ( ? )de căruţe din tabără să se trimită imediat

15 căruţe la Alba Iulia.

282 14 1716 sept. 28 Ordin gubernial prin care se comunică dispoziţia

comisarului de război privind dările în bani şi

alimente pe care trebuie să le predea Scaunul Trei

Scaune (6050 de florini şi diferite cantităţi de

alimente).

1716 2

283 1 1717 febr. 11 Ordin gubernial prin care se comunică că au fost 1717 2

Sibiu delegaţi GIDOFALVI GAVRIL şi BARTHA

ANDREI pentru evaluarea posesiunii confiscate

de la MIKES CLEMENTIN din comuna Zagon.

284 2 1717 febr. 12 Ordin gubernial prin care se comunică să se 1717 2

Sibiu trimită 32 de zilieri pentru construcţia cetăţii Alba

Iulia.

285 3 1717 febr. 20 Ordin gubernial prin care se comunică că este 1717 2

Sibiu interzis, conform privilegiilor, ca preoţii să fie

siliţi la plata dărilor.

286 4 1717 febr. 29 Ordin prin care se ordonă, ca urmare la plângerea 1717 2

Sibiu văduvei lui KALNOKI IOSIF, numita

287 5 1717 7 mart

SZALANCZI ELISABETA, să-I fie înapoiată

posesiunea rămasă de la soţul său.

Ordin gubernial prin care se comunică dispoziţia 1717 2

Sibiu comisarului de război ca să fie administrate 50 de

căruţe cu lemne de foc pentru magaziile din

oraşul BRAŞOV.

288 6 1717 mart. 13 Hotărârile adunării generale a Scaunului Trei 1717 1

Leţ Scaune – fragment – ţinută între 13 martie 1717 şi

28 februarie 1718, cu repartizarea şi

289 7 1717 martie 28

administrarea dărilor din scaun.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie 1717 2

Sibiu publicat cursul talerilor francezi bătuţi în

Argentina şi cursul banilor turceşti, care nu mai

au aceeaşi valoare pe care au avut-o.

290 8 1717 apr. 2 Ordin gubernial prin care se comunică să se 1717 2

Sibiu păzească cu atenţie drumurile şi potecile din

Scaunul Trei Scaune.

291 9 1717 apr. 8 Ordin gubernial prin care se comunică că 1717 4

Sibiu reglementările 8 şi 9 care au fost încartiruite în

Scaunul Trei Scaune şi ţara Bârsei vor pleca în

localitatea Sebeş în ziua 19 aprilie.

© Arhivele Naţionale ale României

28

292 10 1717 apr. 18

Sibiu

293 11 1717 mai 16

Sibiu

294 12 1717 mai 17

Sibiu

295 13 1717 iunie 11

Sibiu

296 14 1717 iunie 18

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică că s-a

primit plângerea Scaunului Trei Scaune trimisă la

data de 10 aprilie 1717.

Ordin gubernial prin care se comunică cursul

talerilor francezi bătuţi în Argentina.

Ordin gubernial prin care se ordonă să fie grăbită

trimiterea oamenilor şi a căruţelor necesare

pentru repararea cetăţii ALBA IULIA.

Ordin gubernial prin care se cere informaţii în

legătură cu plata dărilor de către preoţii reformaţi

din Scaunul Trei Scaune.

Ordin gubernial prin care se comunică ca în

părţile apropiate de graniţă să se producă cât mai

mult fân, necesar pentru aprovizionarea armatei.

297 15 1717 iunie 29 Scrisoarea lui HAIMULE către oficialităţile

Scaunului Trei Scaune prin care se comunică că

au fost luate măsuri pentru împiedicarea

298 16 1717 iulie 4

Sibiu

299 17 1717 iulie 6

Sibiu

300 18 1717 iulie 7

Sibiu

301 19 1717 iulie 8

Sibiu

302 20 1717 iulie 31

Sibiu

303 21 1717 aug. 9

Sibiu

304 22 1717 sept. 4

Sibiu

305 23 1717 oct. 12

Braşov

306 24 1717 oct.20

Cisteiul de

infracţiunilor săvârşite de armată.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

luate măsuri pentru rezolvarea contradicţiilor

privind creditele cu naţiunea săsească.

Ordin gubernial prin care se cere să se dea ajutor

oamenilor fiscului cu ocazia evaluării bunurilor

confiscate de la rebelii CSEREI IOAN şi

KALNOKI MIHAI.

Ordin gubernial prin care se ordonă să fie luate

măsurile necesare pentru împiedicarea răspîndirii

ciumei, care a izbucnit în jurul oraşului

FĂGĂRAŞ.

Ordin gubernial prin care se comunică că s-a

primit plîngerea Scaunului Trei Scaune din 28

iunie 1717, cu privire la împovărarea de dări.

Ordin gubernial prin care se comunică, ca urmare

la plîngerea comunelor COVASNA, PĂPĂUŢI,

PACHIA, ŢUFALĂU şi ZAGON, să se ia în

considerare, odată cu fixarea dărilor în natură,

pagubele suferite de aceste comune la recolta de

fân.

Ordin gubernial cu privire la măsurile ce trebuie

luate împotriva răspândirii ciumei.

Ordin gubernial prin care se comunică rezultatele

luptelor împăratului contra imperiului otoman,

ocuparea oraşului Belgrad şi altele.

Specificaţie dată de comisarul de război

ZACHARIAS HUHN despre cele 786 de cuble

de ovăz şi 393 căruţe cu fân administrate în luna

octombrie de Scaunul Trei Scaune pentru

întreţinerea armatei.

Cererea contelui MIKES MIHAI către

oficialităţile Scaunului Trei Scaune să se trimită

29

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1717 1

© Arhivele Naţionale ale României

1717 2

Mureş căruţe pentru a se putea transporta vinul din cele

2 ţări române.

307 25 1717 oct.30 Ordin gubernial prin care se comunică că este

Cluj interzisă circulaţia prin târguri a comercianţilor

armeni, pentru a se împiedica răspândirea ciumei

care încă mai bântuie.

308 26 1717 dec. 21 Ordin gubernial prin care se comunică decretul

Cluj regal cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru

împiedicarea răspândirii ciumei.

309 27 1717 dec. 28 Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

Cluj ce au fost luate cu privire la încartiruirea armatei.

310 28 1717 dec.28 Ordinul comisarului suprem al Transilvaniei,

Someşeni KORNIS ŞTEFAN, către Scaunul Trei Scaune

prin care se cere să se respecte termenele de

predare a retribuţiunilor pentru întreţinerea

armatei.

311 1 1718 ian. 28 Ordinul comisarului suprem al Transilvaniei,

Someşeni KORNIS ŞTEFAN, către Scaunul Trei Scaune

prin care se cere să se dea toate cele necesare

pentru armată.

312 2 1718 febr. 13 Ordin gubernial prin care se comunică decretul

Cluj imperial cu privire la convocarea dietei în oraşul

Cluj la data de 28 martie 1718.

313 3 1718 mart. 21 Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Cluj Trei Scaune trebuie să predea următoarele dări:

16050 florini şi 1075 cuble de grâu.

314 4 1718 mart. 26 Cererea deputaţilor Scaunului Trei Scaune către

Sf. Gheorghe guberniul Transilvaniei referitoare la obligarea

nobililor care posedă una sau două case de iobagi

să plătească dările.

315 5 1718 mart. 29 Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Cluj Trei Scaune trebuie să trimită pentru lucrările ce

se fac la cetatea ALBA IULIA 30 de oameni.

316 6 1718 apr. 25 Adeverinţă eliberată de DOMOKOS PETRU,

Arcuş KISS PETRU şi BORA PETRU, referitoare la

conscrierea nobililor din Scaunele Sepsi şi

Micloşoara, obligaţi să plătească contribuţie.

317 7 1718 mai 24 Scrisoarea lui HORVATH KOZMA din comuna

Ormenia ORMENIŞ, comitatul ALBA DE SUS, către

BENKO MIHAIL din comuna ARCUŞ, în care o

cere din nou în căsătorie pe fata acestuia.

318 8 1718 iunie 17 Ordinul lui KORNIS ŞTEFAN, comisarul suprem

Sibiu al Transilvaniei, către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se ia măsurile necesare pentru

întreţinerea militarilor încartiruiţi în Scaunul

Micloşoara, în comunele BARAOLT, BĂŢANI,

BODOŞ şi CHEPEŢI.

319 9 1718 iulie 13 Scrisoare testimonială întocmită de CSISZER

Ghidfalău MIHAI, comisar din comuna GHIDFALĂU prin

care se arată că, odată cu mutarea regimentului

30

1717 2

1717 2

1717 2

1717 2

1718 2

1718 2

1718 2

1718 2

1718 2

1718 2

1718 2

1718 2

© Arhivele Naţionale ale României

1718 1

320 10 1718 sept. 5

Chilieni

321 11 1718 sept. 20

Cluj

322 12 1718 oct. 9

Moacşa

323 13 1718 oct. 26

Sibiu

324 14 1718 dec. 3

Albiş

325 15 1718 dec. 4

Teiuş

326 16 1718 dec. 14

Someşeni

327 17 1718 dec. 15

Cluj

328 18 1718 dec. 19

Cluj

329 19 1718

Cernatu

330 1 1719 febr. 15

Cluj

331 2 1719 mart. 3

Cluj

332 3 1719 apr. 11

Cluj

GRAMATERICA din comuna GHIDFALĂU în

comuna COVASNA au fost transportate pentru

armată 40 de căruţe cu fân.

Cererea lui SIGISMUND, din comuna CHILIENI

prin care cere de la BENKO MIHAI din comuna

ARCUŞ, secretarul Scaunului SEPSI să i se

trimită extrasul privind conscrierea dărilor.

Ordin gubernial prin care se comunică dările pe

care trebuie să le plătească Scaunul Trei Scaune

pentru repararea cetăţii Alba.

Protocolul adunării generale a Scaunului prin care

se adevereşte că s-a ordonat să se facă conscrierea

persoanelor emigrate.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

ordinului dat în anul prcecedent referitor la luarea

măsurilor contra ciumei.

Contract întocmit de BARCSI ŞTEFAN din

comuna ALBIŞ, încheiat între comuna Albiş şi

LAZAR ŞTEFAN din comuna Dalnic prin care se

arată că respectivul a dat comunei Albiş cuble de

grîu.

Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune prin care ordonă

oficialităţilor Scaunului Trei Scaune să

îndeplinească ordinele primite de la guberniu cu

privire la împiedicarea răspîndirii ciumei

Ordinul lui KORNIS ŞTEFAN, comisarul suprem

al Transilvaniei, prin care cere Scaunului Trei

Scaune să adune banii şi alimentele necesare

pentru armatei.

Ordin gubernial prin care se răspune favorabil la

plîngerea Scaunului Trei Scaune şi se arată că se

vor micşora din cauza ciumei, dările cu care este

împovărat Scaunul.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

înaintat tabelul privind repartizarea dărilor pe

comune.

Adeverinţă dată de martorii FOLNAGY

FRANCISC din comuna Cernatu şi KUS IOAN

din comuna Tărlungeni referitoare la serviciul

militar şi rănirea lui BENEDEK PETRU din

comuna SATULUNG.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

conscrişi toţi cei care posedă cereale.

Ordinul lui APOR PETRU, jude al Scaunului

Trei Scaune către Scaunul Trei Scaune prin care

se comunică măsurile luate pentru micşorarea

dărilor, din cauza ciumei.

Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune către oficialităţile

31

1718 1

1718 2

1718 1

1718 3

1718 1

1718 2

1718 2

1718 2

1718 2

1718 1

1719 2

1719 2

© Arhivele Naţionale ale României

1719 2

333 4 1719 iunie 28

Cluj

334 5 1719 iulie 25

Cluj

335 6 1719 sept. 15

Bistriţa

336 7 1719 sept. 16

Bistriţa

337 8 1719 sept. 26

Măcău

338 9 1719 oct. 1

Teiuş

339 10 1719 noiemb. 7

Bistriţa

340 1 1720 ian. 27

Bistriţa

341 2 1720 mart. 18

Năsal

342 3 1720 mai 10

Cluj

343 4 1720 august 31

Cluj

344 5 1720 sept. 16

Turia

345 6 1720 oct. 6

Zăbala

Scaunului Trei Scaune prin care se cere să se

fixeze la 50 de persoane numărul plăieşilor din

Scaune.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate pentru împiedicarea răspândirii

ciumei.

Ordin gubernial prin care se comunică că, din

cauza răspândirii ciumei, să fie trase clopotele

zilnic de 2 ori şi în fiecare săptămână în ziua de

miercuri să se ţină post aspru.

Ordin gubernial prin care se comunică că până la

data de 10 octombrie să se înainteze socotelile

referitoare la dări şi la încartiruirea armatei.

Ordin gubernial prin care se eliberează statutul

comunei SÎNTION şi al comunei LUNCA, la

cererea lui HENTER ALEXE, cancelarul

provincial al Transilvaniei.

Ordinul lui KORNIS ŞTEFAN, comisar suprem

al Transilvaniei, prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să înainteze socotelile referitoare la dări şi

la încartiruiri.

Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al Scunului

Trei Scaune referitor la măsurile ce trebuie luate

împotriva răspândirii ciumei.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie luate

măsurile pentru împiedicarea răspândirii ciumei.

Ordin gubernial prin care se cere ca pentru

împiedicarea răspândirii ciumei să fie arse hainele

celor morţi.

Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune prin care se cere să se

predea fânul necesar pentru caii generalului

BARONTIS.

Ordin gubernial prin care se comunică dările pe

care trebuie să le predea Scaunului Trei Scaune

(17940 de florini şi diferite cantităţi de alimente)

pentru întreţinerea armatei.

Ordin gubernial prin care se comunică plângerea

lui ZILAI PAUL, perceptorul comitatului Solnoc,

prin care se cere să fie trimise cei care au furat

bunurile comune ale comitatului.

Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, către ANTOS ŞTEFAN

notarul jurat al Scaunului Sepsi, prin care se

comunică ca, la cererea contelui KEMENY

LADISLAU, să fie pregătite actele cu privire la

SANDOR DIAK.

Cererea lui MIKES MIHAI către oficialităţile

Scaunului Trei Scaune ca să I se comunice dacă

există pretenţii faţă de averea familiei

32

1719 2

1719 2

1719 1

1719 2

1719 2

1719 1

1719 1

1720 2

1720 2

1720 2

1720 3

1720 2

© Arhivele Naţionale ale României

1720 2

346 7 1720 oct. 14

KALNOKI, ale cărei propietăţi au fost zălogite

sau vândute.

Ordin gubernial prin care se comunică dările

Cluj pentru armată ale Scaunului Trei Scaune pe anul

1721.

347 8 1720 Conscripţia recoltei de cereale de toamnă şi

primăvară din comunele Scaunului Sepsi, pe anul

1720.

348 9 1720 Plângerea numitei BARTSI CLARA către

349 1 1721 aprilie 14

baronul APOR PETRU, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, pentru eliberarea fiului ei, SANDOR

DEAK, care este în închisoarea pentru datorie de

bani pe care o va plăti.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

Cluj regal cu privire la numirea în Transilvania a

contelui VIRMONT drept comandant al armatei,

în locul răposatului conte STEINVILLE.

350 2 1721 iulie 18 Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

Cluj luate cu privire la preţul cărnii de vită, necesare

pentru armată.

351 3 1721 iulie 19 Ordinul gubernial prin care se comunică că

Cluj Scaunul Trei Scaune trebuie să adune suma de

1100 florini, pentru a se putea înapoia creditul dat

de contele KAROLLI ALEXANDRU.

352 4 1721 iulie 20 Ordin gubernial prin care se comunică că este

Cluj necesară repartizarea şi administrarea dărilor

pentru întreţinerea armatei.

353 1 1722 ian. 18 Ordin gubernial prin care se comunică decretul

Cluj regal cu privire la convocarea dietei în oraşul

Sibiu la data de 19 februarie 1722.

354 2 1722 mart. 21 Ordin gubernial prin care se comunică să nu fie

împovăraţi cu plătirea dublă a dărilor locuitorii

Sibiu oraşului Breţcu.

355 3 1722 mai 9 Ordin gubernial prin care se comunică modul de

cultivare a porumbului.

356 4 1722 iun. 16 Ordin gubernial prin care se comunică modul de

Cluj încartiruire a armatei în Scaunul Trei Scaune

(cavalerie şi infanterie).

357 5 1722 iunie 17 Ordin gubernial prin care se obligă gospodarii ca

Cluj să predea oficialităţilor câte 50 de capete de

vrabie, deoarece dăunătorii agricoli s-au înmulţit.

358 6 1722 iunie 22 Ordin gubernial prin care se comunică să se

Cluj suspende executarea procesului GEREB IOAN

din comuna LEMNIA, până este informat

guberniu despre cauza plângerii.

359 7 1722 Ordin gubernial prin care se comunică că se va

septembrie 20 înceta judecarea octavală până încetează epidemia

Cluj de ciumă.

360 8 1722 sept. 25 Ordin gubernial prin care se comunică decretul

Cluj regal la interzicerea pentru cei care dau bani

33

1720 4

1720 2

1720 2

1721 2

1721 2

1721 2

1721 2

1722 2

1722 2

1722 2

1722 2

1722 2

1722 2

1722 2

© Arhivele Naţionale ale României

1722 2

361 9 1722 oct. 7

Cluj

362 10 1722 nov. 10

Cluj

363 11 1722 nov. 30

Cluj

364 12 1722 dec. 2

Cluj

365 13 1722dec. 11

Cluj

366 1 1723 febr. 15

Geaca

367 2 1723 mai 5

Sibiu

368 3 1723 mai 11

Sibiu

369 4 1723 mai 12

Sibiu

370 5 1723 mai 14

Sibiu

371 6 1723 mai 27

Abuş

372 7 1723 iunie 19

Cluj

împrumut să perceapă o cămată mai mare de 6

florini la 100 de florini împrumutaţi.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

regal care cere să fie dezbătut din nou procesul lui

ADORJAN PETRU din comuna AITA MARE.

Ordin gubernial prin care se comunică că au fost

trimise normele militare care trebuie să fie

aplicate la fixarea dărilor.

Ordin gubernial prin care se comunică ca urmare

la plângerea lui ADORJAN PETRU din comuna

AITA MARE, să-I fie micşorat impozitul.

Ordin gubernial prin care se cere ca la dieta

următoare oficialităţile Scaunului Trei Scaune să

trimită un raport privind problema plăieşilor din

Scaunele Kezdi şi Orbai, deoarece aceştia au

înaintat plîngere pentru faptul că sunt împovăraţi

la serviciul lor de pază.

Ordin gubernial prin care se comunică, ca urmare

la plângerea lui SZOTYORI ANDREI, care are

peste 15 iobagi care plătesc dările, să nu fie

grevat cu plata dărilor.

Ordinul contelui KORNIS ŞTEFAN, comisar

suprem al Transilvaniei, către Scaunul Trei

Scaune referitor la administrarea dărilor pentru

întreţinerea armatei încartiruite.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

să fie împiedicate emigrările.

Ordin gubernial prin care se cere baronului

APOR PETRU, jude regal al Scaunului Trei

Scaune, să încartiruiască în localitatea

ÎNTORSURA BUZĂULUI un regiment de

cavalerie.

Ordinul contelui KORNIS ŞTEFAN, comisarul

suprem al Transilvaniei, către Scaunul Trei

Scaune prin care cere să se administreze pentru

întreţinerea armatei încartiruite în localitatea

ÎNTORSURA BUZĂULUI, 700 de cuble de grâu

până la data de 25 mai.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

transportate din Scaunul Trei Scaune la magaziile

din oraşul BRAŞOV 40 de căruţe cu lemne de

foc, necesare pentru armată, până la sfârşitul lunii

iunie 1723.

Ordinul contelui KORNIS ŞTEFAN, comisar

suprem al Transilvaniei, prin care cere Scaunului

Trei Scaune să dea pentru 2 săptămâni

regimentului SCHONBORN 5 căruţe pentru

transport.

Ordin gubernial prin care se comunică să se

transporte 250 de căruţe de lemne de foc pentru

34

1722 2

1722 2

1722 2

1722 2

1722 2

1723 2

1723 2

1723 2

1723 2

1723 2

1723 2

© Arhivele Naţionale ale României

1723 2

373 8 1723 aug. 4

brutăriile militare din oraşul BRAŞOV.

Ordin gubernial prin care se comunică cursul 1723 2

Mediaş zloţilor româneşti, care de la 20 august 1723 au

valoarea de 1 florin maghiar şi 20 de bani.

374 9 1723 sept. 13 Ordinul contelui KORNIS ŞTEFAN, comisarul 1723 2

Abuş suprem al Transilvaniei, prin care cere Scaunului

Trei Scaune să predea 300 de cuble de ovăz

regimentului SCHONBORNIAN aflat în

375 10 1723 sept.27

localitatea ÎNTORSURA BUZĂULUI.

Ordin gubernial prin care se trimite pentru 1723 2

Cluj publicare anunţul că judecarea octavală va începe

în oraşul CLUJ la data de 2 noiembrie 1723, la

Tabla judiciară.

376 11 1723 oct. 2 Ordin gubernial prin care se comunică fixarea 1723 2

Cluj numelor regimentelor care vor fi încartiruite în

Scaunul Trei Scaune.

377 12 1723 oct. 4 Ordin gubernial prin care se cere ca să fie 1723 2

Cluj rezolvată plângerea oraşului Tg. Secuiesc cu

privire la folosirea în comun a pădurii împreună

cu comunele TURIA DE JOS şi LEMNIA..

378 13 1723 nov. 2 Ordin gubernial prin care se comunică că, pentru 1723 2

Cluj împiedicarea răspândirii epizoţiilor, vitele moarte

să fie adânc îngropate.

379 14 1723 nov. 6 Ordin gubernial prin care se comunică că nu se 1723 2

Cluj aprobă încartiruirea armatei la castelele nobililor

380 15 1723 nov. 8 Ordin gubernial prin care se comunică să fie 1723 2

Cluj rezolvată plângerea călăreţilor secui din Trei

Scaune cu privire la plata dărilor.

381 16 1723 nov. 27 Ordin gubernial prin care se comunică 1723 2

Cluj convocarea dietei în oraşul Sibiu la data de 10

ianuarie 1724.

382 17 1723 dec. 2 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1723 4

Cluj PAL IOAN şi a lui PAL ŞTEFAN locuitori ai

comunei AITA MARE, ordonându-se să se

raporteze cauza la dieta următoare.

383 18 1723 dec. 5 Plângerea văduvei BORTSA CATALINA din 1723 1

Sânzieni comuna Sânzieni către baronul APOR PETRU

judele regal al Scaunului Trei Scaune prin care

cere micşorarea dărilor stabilite pentru anul 1724.

384 19 1723 dec. 19 Cererea baronului PETRAS, colonel, către 1723 2

Tg. Secuiesc Scaunul Trei Scaune referitoare la acordarea unor

locuri mai bune la încartiruirea de iarnă a

militarilor în Scaun.

385 20 1723 dec. 19 Scrisoare de felicitare de anul nou a contelui 1723 1

Sf. Gheorghe CEZAR de CĂPITANII, maior, către oficialităţile

Scaunului Trei Scaune.

386 21 1723 dec. 20 Instrucţiunile adunării generale a Scaunului Trei 1723 2

Moacşa Scaune pentru deputaţii care merg la dieta din

oraşul SIBIU de la 10 ianuarie 1724.

387 22 1723 Tabel referitor la numărul locuitorilor 1723 1

© Arhivele Naţionale ale României

35

388 1 1724 ian.3

Mărcuşa

389 2 1724 febr. 1

Sibiu

390 3 1724 mart. 16

Sibiu

391 4 1724 mart 29

Reci

392 5 1724 mai 8

Cluj

393 6 1724 sept. 27

Cluj

394 7 1724 oct. 5

Catalina

395 8 1724 nov. 3

Simeria

396 9 1724 dec. 11

Cluj

397 10 1724 dec. 15

Ozun

398 1 1725 febr. 12

Cluj

399 2 1725 febr. 24

Cluj

400 3 1725 mart. 5

Cluj

401 4 1725 apr. 22

Cluj

contribuabili din comunele Scaunului Sepsi în

anul 1723.

Cererea lui KUS TOMA din comuna MARCUSA

către baronul APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune, pentru a-I fi micşorată la

jumătate obligaţia sa de plătire a dărilor, având

greutăţi familiare.

Ordin gubernial prin care se comunică să se ia

măsurile necesare pentru împiedicarea răspândirii

bolilor contagioase la oameni şi a epizoţiilor la

animale.

Cererea lui VESSELENYI ŞTEFAN către

oficialităţile Scaunului Trei Scaune ca să-l

scutească de plata dărilor pe nobilul BARTOK

CLEMENTIN, care nu are iobagi.

Plângerea lui SZEKELY SIGISMUND din

comuna DALNIC către adunarea generală a

nobililor din Scaunul Trei Scaune, pentru că el a

fost impus pentru plata dărilor.

Ordin gubernial prin care se comunică că se

aprobă construirea bisericii pentru locuitorii de

religie reformată din comuna AITA MARE.

Ordin gubernial prin care se comunică numele

regimentelor care trebuie să fie încartiruite pentru

iarnă.

Plângerea locuitorilor (călăreţi secui) din comuna

CATALINA către Scaunul Trei Scaune pentru

suspendarea din funcţia de primar şi factori

poştali a lui BAK PAUL.

Conscripţia locuitorilor satului Simeria din

Scaunul Trei Scaune cu privire la semănatul de

toamnă şi primăvară şi cu privire la numărul

animalelor pe care le posedă.

Ordin gubernial prin care se ordonă ca plăieşii să

nu fie împovăraţi cu plata dărilor.

Proces verbal încheiat la adunarea generală a

Scaunului Trei Scaune, cu privire la modificarea

dărilor din mai multe comune.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie luate

toate măsurile ca materialele necesare la fierberea

salpetrului să fi predate la timp.

Ordin gubernial prin care cere ca să fie rezolvat

procesul lui ADORJAN PETRU şi procesul lui

PAL IOAN cu familia CSEREI, în conformitate

cu legile ţării.

Ordin gubernial prin care se comunică

convocarea dietei în ziua de 9 aprilie 1725, în

oraşul Cluj.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să se

rezolve problema plăieşilor, pentru a fi asigurată

36

1724 1

1724 2

1724 2

1724 1

1724 2

1724 3

1724 1

1724 3

1724 2

1724 4

1725 2

1725 2

1725 2

© Arhivele Naţionale ale României

1725 2

402 5 1725 sept.3

Cluj

403 6 1725 sept.17

Cluj

404 7 1725 sept. 26

Cluj

405 8 1725 oct. 2

Cluj

406 9 1725 nov. 28

Cluj

407 10 1725 nov.28

Cluj

408 1 1726 ian. 28

Covasna

409 2 1726 ian. 29

Cluj

410 3 1726 febr. 1

Cluj

411 4 1726 febr. 4

Cluj

412 5 1726 febr. 11

Cluj

413 6 1726 febr. 20

Cluj

414 7 1726 mart. 16

Cluj

paza graniţelor.

Ordin gubernial prin care se comunică ca fiecare

Scaun să-şi trimită deputaţii în oraşul Cluj, la data

de 15 septembrie 1725 pentru fixarea

retribuţiunilor necesare pentru întreţinerea

armatei.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

scutit de la plata dărilor BOD IOAN din comuna

ALBIŞ, Scaunul Trei Scaune, în prezent vameş la

pasul Timiş.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

luate cu privire la importul de vin din ţările

române.

Ordin gubernial prin care se comunică dările ce sau

fixat pentru cele trei sacune, pentru

întreţinerea armatei şi anume: 16068 florini, 21

cuble de grâu, 23 cuble de ovăz, 9 căruţe de fân, 2

butoaie de vin şi 3 funzi de carne.

Ordin gubernial prin care se comunică modul de

fierbere a salpetrului şi fabricarea prafului de

puşcă.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal care arată că este interzisă adăpostirea

persoanelor care în alte provincii au comis crime.

Ordinul lui DEAK LADISLAU către primarii

comunelor GHELINŢA, HILIB, ZĂBALA,

SURCEA şi BRATEŞ pentru administrarea

dărilor în natură necesare pentru aprovizionarea

militarilor.

Ordin gubernial prin care se comunică pentru

publicare, că se vor vinde în oraşul SIBIU, toate

bunurile mobile din Transilvania ale răposatului

APAFFI MIHAI.

Ordin gubernial prin care se comunică că

primăvara se va deplasa la faţa locului o comisie

pentru rezolvarea problemei de graniţă dintre

MOLDOVA şi TRANSILVANIA.

Ordin gubernial prin care se comunică să se

înainteze informaţii despre starea procesului lui

BARTOK ŞTEFAN din comuna CARATNA cu

IMREH LADISLAU din comuna VOLAL de

SUS, comitatul ALBA DE SUS.

Ordin gubernial prin care se comunică că este

interzisă vânătoarea pentru iobagi.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune că trebuie să se îngrijească de

transportarea lemnelor de foc necesare la Pasul

Buzăului.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

rezolvată cererea soţiei lui MACSKASI PETRU

37

1725 2

1725 2

1725 1

1725 2

1725 3

1725 2

1726 1

1726 2

1726 2

1726 2

1726 2

1726 2

© Arhivele Naţionale ale României

1726 2

415 8 1726 mart. 18

Cluj

416 9 1726 mart. 22

Cluj

417 10 1726 apr. 5

Benedic

418 11 1726 apr. 23

Covasna

419 12 1726 apr.30

Sf. Gheorghe

420 13 1726 mai 25

Cluj

421 14 1726 mai 31

Cluj

422 15 1726 iunie 3

Cluj

423 16 1726 iul. 30

Coroiu

424 17 1726 aug. 27

Cluj

425 18 1726 sept. 17

Cluj

426 19 1726 sept.21

Cluj

din comuna TINCOVA, comitatul CARAŞ

SEVERIN, pentru îniobăgirea băieţilor

DOMOKOS din comuna ARCUŞ, Scaunul Trei

Scaune.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

ordinului comisarului suprem de război cu privire

la administrarea gratuită a căruţelor pentru

transport.

Ordin gubernial prin care se trimite un extras din

ordinul comandantului general TIGE cu privire la

păstrarea documentelor privind problemele de

graniţă dintre Moldova şi Transilvania.

Ordinul lui KORNIS SIGISMUND, gevernatorul

Transilvaniei, prin care cere Scaunului să dea

ajutor braşovenilor pentru transportarea lemnelor

de foc la Pasul Buzău.

Ordinul lui DEAK LADISLAU către Scaunul

Trei Scaune pentru predarea retribuţiunilor

necesare pentru întreţinerea armatei.

Raportul lui DACZO FRANCISC către DEAK

LADISLAU din comuna COVASNA, despre

problema transportului cerealelor la magaziile

militare.

Ordin gubernial prin care se comunică că pentru

întreţinerea armatei Scaunul Trei Scaune trebuie

să plătească 7797 florini.

Ordin gubernial prin care se cere ca să fie

raportată imediat cauza deceselor în număr mai

mare a locuitorilor din comitate, Scaune şi oraşe,

pentru a se putea raporta curţii imperiale.

Ordin gubernial prin care se comunică plângerea

soţiei lui TOROK ŞTEFAN, născută PAIJANOS

ELISABETA, din comuna ZĂLAN, care arată că

posesiunea ei a fost ocupată de către MIKO

FRANCISC.

Ordinul lui KORNIS SIGISMUND, guvernatorul

Transilvaniei, prin care cere Scaunului Trei

Scaune să ia măsuri pentru a împiedica

pătrunderea epizotiilor din comunele Scaunului

Ciucul de Jos.

Ordin gubernial prin care se comunică numirea ca

ambasador în Spania a contelui KONIGSEGG

LOTHAR IOSIF, în locul său fiind numit drept

comandant suprem al armatei baronul TIGE

IOAN CAROL.

Ordin gubernial prin care se comunică că

deoarece s-au intensificat epizotiile să se ia

măsuri pentru împiedicarea răspândirii bolilor.

Ordin gubernial prin care se comunică că la data

de 6 noiembrie 1726 va începe în oraşul Cluj

38

1726 4

1726 3

1726 2

1726 1

1726 1

1726 2

1726 2

1726 2

1726 2

1726 2

1726 2

© Arhivele Naţionale ale României

1726 2

427 20 1726 sept. 21

judecarea octavală.

Ordinul lui DEAK LADISLAU către primarii din 1726 1

Covasna Scaunul Orbai prin care cere să se prezinte la ei

prntru socotelile privind dările în natură pentru

armată.

428 21 1726 sept. 26 Ordin gubernial prin care se comunică modul de 1726 2

Cluj încartiruire al trupele de infanterie şi cavalerie pe

timpul iernii.

429 22 1726 oct. 2 Ordin gubernial prin care se comunică că se 1726 2

Cluj interzice distilarea rachiului din cereale din cauza

slabei recolte de cereale.

430 23 1726 nov. 22 Ordin gubernial prin care se comunică măsurile 1726 2

Cluj ce trebuie luate pentru a se împiedica pătrunderea

ciumei care a izbucnit în Turcia şi în ţările vecine.

431 24 1726 nov. 23 Ordinul împăratului CAROL al III-lea al Austriei 1726 2

Viena cu privire la transportul sării din salinele din

Transilvania.

432 25 1726 nov. 29 Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul 1726 2

Cluj Trei Scaune este dator să servească vama de la

Pasul Buzăului în egală măsură cu magistratul

oraşului BRAŞOV.

433 26 1726 dec. 2 Ordin gubernial prin care se comunică să se 1726 2

Cluj micşoreze serviciile cu care sunt împovărate

comuna LET şi Scaunul Sepsi, ca urmare a

plângerii făcute de acestea.

434 27 1726 dec. 2 Ordin gubernial prin care se comunică să nu fie 1726 2

Cluj silit nobilul BARTOK ŞTEFAN la plata dărilor

deoarece are 2 iobagi care plătesc dările.

435 28 1726 dec. 6 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea 1726 4

Cluj numiţilor RADULY MIHAI, RADULY IOAN şi

RADULY ŞTEFAN, locuitori ai comunei

436 29 1726 dec. 7

SÂNZIENI, pentru rezolvarea problemei lor

privind eliberarea de sub iobăgie, de la familia

FOTA.

Ordin gubernial prin care se comunică plăngerea 1726 2

Cluj contelui MIKES FRANCISC, din comuna

437 30 1726 dec. 18

ZĂBALA, care cere să-I fie modificat impozitul.

Ordin gubernial prin care se comunică modul de

transport al sării din salină şi despre pedepsirea în

cazul contrabandei cu sare.

1726 2

438 31 1726 dec. 18 Ordin gubernial prin care se comunică că de la 1726 2

cluj guberniu au fost trimişi KERESZTURI MIHAI şi

SANDOR PAUL, pentru a rezolava unele

probleme.

439 32 1726 dec.30 Hotărârile adunării generale ale Scaunului Trei 1726 1

Moacşa Scaune cu privire la prestările propuse de către

oficialităţile Scaunelor.

440 33 1726 Conscrierea comunelor din Scaunul Trei Scaune

pentru calculul dărilor fixate pentru lunile

octombrie, noiembrie şi decembrie ale anului

1726 2

© Arhivele Naţionale ale României

39

441 34 1726

Sf. Gheorghe

442 1 1727 ian. 27

Zoltan

443 2 1727 febr. 29

Cluj

444 3 1727 febr. 21

Cluj

445 4 1727 mart. 6

Cluj

446 5 1727 apr. 2

Cluj

447 6 1727 apr.14

Cluj

448 7 1727 apr. 16

Benedic

449 8 1727 apr. 22

Benedig

450 9 1727 mai 26

Sighişoara

451 10 1727 mai 27

Cluj

452 11 1727 mai 28

Cluj

453 12 1727 mai 31

Cluj

1726 şi pentru anul 1727.

Chitanţă despre administrarea dărilor în natură pe

anul 1726, ale comunei GHELINŢA.

Proces verbal privind rectificările făcute la dările

unor persoane din comunele Scaunului Sepsi.

Ordin gubernial prin care se comunică, pentru cei

interesaţi, modul de audienţă la curtea imperială.

Ordin gubernial prin care se comunică plângerea

comunei CHEPEŢI prin care se cere să i se

micşoreze dările, din cauza pagubelor suferite în

urma incendiilor.

Ordin gubernial prin care se comunică că la

următoarea dietă se vor dezbate plângerea

Scaunului Trei Scaune cu privire la serviciile care

se fac pentru aprovizionarea plăieşilor de la Pasul

Oituz şi de la Pasul Buzău.

Ordin gubernial prin care se comunică că la

următoarea dietă se comunică plângerea

comerciantului POLSZTER ŞTEFAN prin care se

cere să fie obligat MIKO PAUL din comuna

BODOC, să plătească mărfurile cumpărate de la

respectivul comerciant.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

studiate şi aplicate regulamentele militare

eliberate de împăratul CAROL al III-lea.

Ordinul lui KORNIS SIGISMUND, gubernatorul

Transilvaniei, către APOR PETRE, judele regal

al Scaunului Trei Scaune, pentru a rezolva

problema grevării cu dări a lui FARAGO

FRANCISC.

Ordinul lui KORNIS SIGISMUND gubernatorul

Transilvaniei către APOR PETRU judele regal al

Scaunului Trei Scaune pe ziua de 10 mai 1727 în

oraşul Cluj, pentru repartizarea dărilor restante

pentru armată.

Scrisoarea colonelului LOCKERSTADTER către

Scaunul Trei Scaune, prin care se cere să fie

cercetaţi şi trimişi înapoi la trupele lor soldaţi

dezertori.

Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune prin care comunică că nu a

putut să se micşoreze dările scaunului, care au

rămas de 220000 de florini şi care trebuie să fie

administrate.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

imperial cu privire la repartizarea pentru Scaunul

Trei Scaune a unei dări de 220000 florini şi

diferite cantităţi de alimente.

Ordin gubernial prin care se comunică că la

conscrierea pentru folosirea sării să fie luate în

40

1726 1

1727 3

1727 2

1727 2

1727 2

1727 2

1727 2

1727 2

1727 2

1727 2

1727 2

1727 2

© Arhivele Naţionale ale României

1727 2

454 13 1727 iun.18

Cluj

455 14 1727 iun. 18

Cluj

456 15 1727 iun. 20

Cluj

457 16 1727 iul. 2

Leţ

458 17 1727 iul. 5

Sibiu

459 18 1727 iul. 7

Braşov

460 19 1727 iul. 27

Zăbala

461 20 1727 sept. 3

Cluj

462 21 1727 sept. 4

Întrorsura

Buzăului

463 22 1727 sept. 6

Cluj

464 23 1727 sept. 12

Cluj

465 24 1727 oct. 7

Cluj

considerare decretul imperial trimis referitor la

această problemă.

Ordin gubernial prin care se comunică că

guberniul va trimite 2 persoane care să rezolve

problema întreţinerii şi administrării Pasului

Buzău.

Scrisoarea secretarului gubernial, KUN

SIGISMUND prin care se comunică rezoluţia

guberniului pentru rezolvarea problemei de

contradicţie dintre familia BELDI, din comitatul

ALBA, Scaunul Trei Scaune şi oraşul BRAŞOV

pentru aprovizioanarea vămii de la Pasul

BUZĂU.

Cererea lui VESSELENYI ŞTEFAN către

oficialităţile Scaunului Trei Scaune să nu

împovăreze cu plata dărilor pe ultimii 3 ani pe

BARTOK MIHAI din comuna ALBIŞ.

Scrisoarea contelui CAPITANEI CEZAR prin

care se ordonă Scaunului Trei Scaune să dea 100

de florini pentru întreţinerea armatei.

Ordinul contelui KORNIS ŞTEFAN, comisarul

suprem al Transilvaniei, prin care comunică

Scaunului Trei Scaune companiile care vor fi

încartiruite în timpul verii în Scaunul Trei

Scaune.

Scrisoarea lui IOAN FRIDE THINEK, comisar

de război, prin care comunică Scaunului Trei

Scaune modul de încartiruire a armatei.

Scrisoarea lui RHEDEI MARIA către LASZLO

DEAK din comuna Covasna, prin care îi

comunică că va trimite 8 cuble de grău pentru

locuitorii comunei Ghelinţa.

Ordin gubernial prin care se comunică

convocarea la 25 septembrie 1727, în oraşul Cluj,

a tuturor juzilor regali, pentru a se fixa locul şi

modul de încartiruire a armatei pe timpul iernii.

Scrisoarea lui Bod Ioan din Întorsura Buzăului

către LASZLO DEAK din comuna COVASNA

prin care cere să-I fie transportate bârnele de brad

de care au nevoie.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

plângerii colonelului DOHLEN cu privire la

dezertori şi arătarea numelui dezertorilor.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

urmăriţi cei care dezertează din rândul militarilor,

iar cei prinşi să fie predaţi colonelului

LOKSTAT.

Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune prin care comunică darea

pentru anul 1728 al Scaunului Trei Scaune.

41

1727 2

1727 2

1727 2

1727 2

1727 2

1727 2

1727 1

1727 2

1727 1

1727 4

1727 2

1727 2

© Arhivele Naţionale ale României

466 25 1727 oct. 7

Cluj

467 26 1727 oct. 8

Cluj

468 27 1727 oct. 12

Cluj

469 28 1727 dec. 2

Cluj

470 1 1728 ian.26

Dalnic

471 2 1728 febr. 11

Cluj

472 3 1728 martie 29

Cluj

473 4 1728 mai 31

Sibiu

474 5 1728 iunie 7

Sibiu

475 6 1728 iunie 9

Sibiu

476 7 1728 iunie 11

Sibiu

477 8 1728 iunie 11

Sibiu

478 9 1728 august 4

Mureşeni

479 10 1728 august 29

Sf. Gheorghe

Ordin gubernial prin care se trimite un extras din

decretul regal cu privire la plata dărilor pentru

întreţinerea armatei.

Ordin gubernial prin care se comunică că la

următoarea adunare a guberniului va fi dezbătută

problema pasului Buzău.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate împotriva răspândirii epizoţiilor.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

rezolvate plângerile cu privire la împovărarea

contribuabililor cu dări şi cu privire la

încartiruirea armatei.

Hotărârea adunării generale a celor Trei Scaune

ţinută în comuna DALNIC cu privire la

dispersarea unor persoane de prestarea dărilor

Ordin gubernial prin care se comunică

convocarea dietei în oraşul SIBIU pe data de 10

aprilie.

Scrisoarea lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care ordonă

Scaunului Trei Scaune să administreze darea de

16050 florini germani.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

să se livreze lemne de palisade necesare pentru

repararea şi fortificarea pasurilor.

Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

imperial din 6 noiembrie 1722 cu privire la

pretenţiile unor localităţi şi prin care se cere

opinia Scaunului Trei Scaune referitoare la suma

de 33176 de taleri ceruţi de locuitorii oraşului

SIGHIŞOARA.

Ordin gubernial prin care se comunică ca toate

localităţile să înainteze până la data de 20 august

tabelele privind administrarea dărilor.

Ordin gubernial prin care se cere ca procesul

dintre soţia lui BARTHA CLEMENTIN, născută

LAJOS BORBALA şi HENTER DAVID senior

să decurgă după prevederile legale.

Ordin gubernial prin care se comunică ca Scaunul

Trei Scaune şi oraşul Braşov vor participa cu câte

2 părţi, iar comitatul ALBA cu câte o parte la

datoriile de serviciu pentru întreţinerea Pasului

Buzău.

Ordinul gubernatorului KORNIS SIGISMUND

către oficialităţile Scaunului Trei Scaune prin

care cere să se trimită răspuns la scrisoarea cu

privire la neânţelegerile de graniţă cu moldovenii.

Tabel întocmit de DACZO FRANCISC,

inspectorul Scaunului Trei Scaune, despre fânul

livrat armatei de către 6 sate din Scaunul Orbai.

42

1727 4

1727 2

1727 2

1727 2

1728 2

1728 2

1728 2

1728 2

1728 4

1728 2

1728

1728 2

1728 2

© Arhivele Naţionale ale României

1728 1

480 11 1728 sept. 13

Cluj

481 12 1728 sept. 16

Cluj

482 13 1728 sept. 23

Cluj

483 14 1728 oct. 1

Cluj

484 15 1728 decemb.

15

Cluj

485 16 1728 decemb.

16

Cluj

486 1 1729 ian. 29

Cluj

487 2 1729 ian.29

Cluj

488 3 1729 febr. 7

Cluj

489 4 1729 febr. 8

Cluj

490 5 1729 apr. 1

Cluj

491 6 1729 apr. 19

Cluj

492 7 1729 iul. 15

Sibiu

Ordin gubernial către baronul APOR PETRU

judele regal al Scaunului Trei Scaune prin care se

trimite plângerea lui KIS NICOLAE din comuna

PĂPĂUŢI şi se cere să se cerceteze plângerea.

Ordin gubernial prin care se comunică că se

permite moştenitorilor lui POTSA FRANCISC,

fost inspector, să plătească numai 500 de florini

pentru Scaunul Trei Scaune, din cei 2023 florini

găsiţi lipsă la moartea lui POTSA FRANICISC.

Ordin gubernial prin care se comunică că

BARTHA CLEMENTIN şi soţia sa BARBARA

trebuie să se scuze faţă de oficialităţile Scaunului

Trei Scaune pentru că le-au acuzat de parţialitate.

Ordin gubernial prin care se comunică că din

ordinul împăratului soldaţii vor primi ca retribuţie

numai un crăiţar şi nu doi ca până acum.

Ordin gubernial prin care se comunică că

monedele poloneze vor circula în comerţ cu

valoarea lor dinainte, până când vor fi puse în

circulaţie alte monede.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

hotărârii comisiei sanitare aulice cu privire la

înfiinţarea staţiunilor de carantină.

Ordin gubernial prin care se comunică

instrucţiunile cu privire la procedura contra

ucigaşului răposatului JANKO ALEXE.

Ordin gubernial prin care se comunică ca toate

constituţiile sau privilegiile privitoare la practica

de drept ţi la obiceiurile juridice locale să fie

înaintate până la data de 13 februarie.

Ordin gubernial prin care se comunică

instrucţiunile cu privire la administrarea ocnelor

de sare, către funcţionarii şi asesorii comitatului

TURDA.

Ordin gubernial prin care se comunică că

monedele poloneze vor circula în comerţ şi la

plătirea dărilor, cu valoarea lor totală, până la

data de 15 martie, iar după acest termen se vor

comunica noile valori.

Ordin gubernial prin care se comunică pe baza

scrisorii preotului PATER BOST din IAŞI,

trimisă la generalul comandant, se mai găsesc în

Scaunul Trei Scaune să fie restituite posesorului.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal cu privire la convocarea dietei în oraşul

SIBIU la data de 30 mai.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

soţiei lui HORVATH PAVEL, născută DONATH

ELENA, din comuna SURCEA, care cere să fie

rezolvată problema averii orfanilor răposatului

43

1728 2

1728 2

1728 2

1728 2

1728 2

1728 4

1729 2

1729 2

1729 3

1729 2

1729 2

1729 2

1729 4

© Arhivele Naţionale ale României

493 8 1729 sept. 4

său frate, DONATH ŞTEFAN.

Ordinul gubernatorului KORNIS SIGISMUND

Cluj către Scaunul Kezdi prin care cere ca moşia lui

CZIKO IOSIF, vameş în localitatea GIDICSI, să

fie scutită de plată.

494 9 1729 sept. 4 Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Turia Scaunului Trei Scaune să administreze grâul

necesar pentru plătirea plăieşilor.

495 10 1729 nov. Proces verbal despre contravenţiile comise de

Scaunul Orbai armată în satele ZĂBALA, PAVA, PACHIA,

BRATES şi TAMASFALĂU din Scaunul Orbai.

495 11 1729 dec. 2 Ordin gubernial prin care se comunică că

Cluj funcţionarii supremi nu au dreptul să numească

inspectorii şi să le fixeze salariile, grevând cu dări

extraordinare piaţa săracilor.

496 12 1729 dec. 16 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

Cluj JAKABOS ŞTEFAN din comuna LUNGA,

Scaunul Trei Scaune, prin care se cere ca el să nu

fie silit să îndeplinească funcţia de primar până

când guberniul nu va decide în acest sens.

497 13 1729 Mărcuşa Conscrierea vitelor locuitorilor din comuna

MĂRCUŞA, cu arătarea numelor propietarilor.

498 1 1730 mart. 1 Dovadă semnată de KERESZTES IOAN şi

Covasna KELEMEN DEAK, notari din comuna

499 2 1730 mart.18

COVASNA, precum că LASZLO DEAK a plătit

în faţa lor văduvei lui VERES GHEORGHE 6

cuble de grâu şi încă 2 florini maghiari.

Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Cluj Trei Scaune să facă socotelile cu armata care va

pleca în străinătate.

500 3 1730 mart. 30 Ordin gubernial prin care se comunică că baronul

Cluj VESELENYI ŞTEFAN, consilier intim al

guvernului Transilvaniei, prefectul judeţului

501 4 1730 mart. 30

Solnocul Mijlociu, a fost numit “Consilier Intim

Imperial actual”.

Ordin gubernial prin care se comunică că contele

Cluj KORNIS SIGISMUND, gubernatorul

502 5 1730 apr. 7

Transilvaniei, a fost numit “ Consilier intim

imperial actual”.

Ordinul comisarului LASZLO DEAK, către

Covasna primarul comunelor referitor la perceperea

503 6 1730 apr. 13

restanţelor de dări pentru armată.

Ordinul contelui KORNIS ŞTEFAN comisarul

Someşeşeni suprem al Transilvaniei prin care cere Scaunului

Trei Scaune să încartiruiască trei companii de

soldaţi.

504 7 1730 apr. 14 Ordinul lui APOR PETRU judele regal al

Mocşa Scaunului Trei Scaune, către comisarul şi

primarul satului Pava, Laszlo DEAK, prin care

cere să nu greveze cu dări extraordinare pe

44

1729 2

1729 2

1729 2

1729 2

1729 2

1729 1

1730 1

1730 3

1730 2

1730 2

1730 1

1730 2

1730 1

© Arhivele Naţionale ale României

505 8 1730 apr. 16

Zăbala

506 9 1730 mai 7

Cluj

507 10 1730 iul.3

Cluj

508 11 1730 iul. 15

Cluj

509 12 1730 iul. 21

Cluj

510 13 1730 iul. 22

Cluj

511 14 1730 iul.22

Cluj

512 15 1730 iul. 26

Cluj

513 16 1730 iul. 27

Cluj

514 17 1730 iul. 27

Cluj

515 18 1730 sept. 3

Covasna

516 19 1730 sept. 15

Cluj

517 20 1730 sept. 23

VAJDA MARTIN din satul Pava.

Scrisoarea furierului DEMPF FRANCISC

ANTON către un comisar militar prin care cere să

se rezolve anumite pretenţii de bani.

Ordin gubernial prin care se comunică că dieta îşi

va începe activitatea în ziua de 5 iunie 1730 în

oraşul Cluj.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

luate măsurile necesare împotriva pătrunderii în

ţară a epidemiei de ciumă izbucnită în Polonia.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

luate în legătură cu hotărârile dietei din anul 1729

privind servitorii, interzicerea fumatului pe străzi,

predarea capetelor de vrabie, etc.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să se acorde dreptate de cauză contelui

FERRATI în procesul acestuia contra lui

KALNOKI DOMINIC şi a lui KALNOKI

ANTON.

Ordin gubernial prin care se comunică ca după

judecarea procesului contra lui ERESZTEVENY

ELISABETA şi a lui TURI EVA pentru omorârea

lui JANKO ALEXE să fie judecaţi şi ceilalţi

acuzaţi aflaţi în închisoare.

Ordin gubernial prin care se comunică ca până la

judecarea pricinei dintre locuitorii satului Hilib şi

cei ai satului Ghelinţa, locurile litigioase să fie

folosite în comun de locuitorii celor două sate.

Ordin gubernial prin care se comunică

convocarea dietei din ziua de 6 septembrie 1730

în oraşul Cluj.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

văduvei lui GEREB IOAN, năcută BARRA

SUZANA din comuna LEMNIA, cerându-se să

se rezolve plângerea.

Ordin gubernial prin care se comunică că soţia lui

CZIRJEK IOAN, născută JANKO ECATERINA,

trebuie să fie apărată contra soţului său, până

când cauza lor va fi rezolvată de către forurile

bisericeşti.

Ordinul comisarului LASZLO DEAK către

primarii din 9 sate prin care cere ca restanţele de

dări să fie administrate.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate împotriva pătrunderii epizotiilor

care au izbucnit în judeţul MARAMUREŞ.

Plângerea lui TOTH PAVEL către guberniul

Transilvaniei privind plătirea celor 39 de florini

drept preţ de răscumpărare pentru eliberarea sa

din închisoarea din oraşul BRAŞOV.

45

1730 1

1730 2

1730 2

1730 2

1730 2

1730 2

1730 2

1730 2

1730 4

1730 2

1730 1

1730 2

1730 2

© Arhivele Naţionale ale României

518 21 1730 oct.2

Cluj

519 22 1730 nov. 1

520 23 1730 nov. 29

Cluj

521 24 1730 nov. 29

Cluj

522 25 1730 dec. 4

Cluj

523 26 1730 dec 5

Cluj

524 1 1731 febr. 17

Cluj

525 2 1731febr. 25

Făgăraş

526 3 1731mart. 2

Cluj

Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Trei Scaune are de plătit următoarele dări pentru

iarna anului 1731: 300000 de florini germani şi

diferite cantităţi de alimente.

Instrucţiunile date de BACZONI GHEORGHE

către Scaunul Trei Scaune cu privire la

aprovizionarea militarilor încartiruiţi.

Ordin gubernial prin care se comunică că vămile

pot fi date în arendă.

Ordin gubernial prin care se comunică că în

MOLDOVA a izbucnit din nou ciuma şi până la

noi dispoziţii este interzisă orice corespondenţă şi

comunicaţie cu moldovenii.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

SIGMOND SAMUILĂ din comuna LEMNIA,

cerându-se informaţii cu privire la situaţia

acestuia.

Ordin gubernial prin care se trimite regulamentul

armatei şi se ordonă ca abuzurile militarilor

încartiruiţi contra locuitorilor să fie raportate

guberniului.

Ordin gubernial prin care se comunică ca podurile

prin care se comunică ca podurile şi drumurile

stricate din cauza inundaţiilor să fie reparate.

Dovadă dată de DREMZEN MIHAI, notar din

oraşul FĂGĂRAŞ, precum că MATOLCZI

PETRU, fiind comisar perceptor în oraşul Făgăraş

în luna mai 1729, a fost nevoit să cumpere cu

bani alimente pentru hrănirea ofiţerilor.

Ordin gubernial prin care se răspunde la

scrisoarea Scaunului Trei scaune trimisă la

adunarea ţinută în comuna LEŢ, şi se ordonă că

funcţionarul principal al Scaunului trebuie să

locuiască pe teritoriul Scaunului.

527 4 1731mart. 5 Note privind rectificări la dările satelor Scaunului

Sepsi, făcute în zilele de 5-8 martie 1731.

528 5 1731mart. 12 Ordin gubernial prin care se trimite spre publicare

Cluj ordinul Consiliului de război din Viena cu privire

la dezertori.

529 6 1731 aprilie 17 Ordin gubernial prin care se comunică că toate

Cluj abaterile referitoare la vămi trebuie să fie

raportate.

530 7 1731 mai 19 Scrisoarea lui SZEKELY ALEXE către DEAK

Chilieni LADISLAU din comuna COVASNA, prin care îl

cheamă la socoteala ce va fi ţinută în satul Reci în

ziua de 21 mai.

531 8 1731iunie 11 Ordin gubernial prin care se comunică decretul

Cluj regal cu privire la numirea baronului

REBENTISCH SAMUILĂ FRANCISC, drept

consilier la Direcţiunea Administraţiei

46

1730 2

1730 1

1730 3

1730 2

1730 4

1730 2

1731 2

1731 1

1731 2

1731 11

1731 4

1731 2

1731 1

1731 2

© Arhivele Naţionale ale României

532 9 1731 iunie 26

Domeniilor din Transilvania, în locul baronului

ANDLERN.

Ordin gubernial prin care se comunică scrisoarea

Cluj comandantului suprem care anunţă că în regiunea

Făgăraşului s-au adunat un număr de 50-60 ţărani

înarmaţi care au trecut în Ţara Romînească.

533 10 1731iulie 4 Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Lunga Scaunului KEZDI, prin care cere să nu fie

persecutată şi acuzată de vrăjitorie o anumită

femeie.

534 11 1731 august 25 Plângerea lui JANKO FRANCISC către judele

Zagon regal şi oficialităţile Scaunului Trei Scaune, în

care cere să nu fie grevat cu plata preţului de

răscumpărare din inchisoare a deţinuţilor care au

fost închişi în oraşul Braşov.

535 12 1731 sept. 6 Ordin gubernial prin care se comunică că a fost

Cluj fixat termenul de judecată octavală la tabla

regească pentru anul în curs cu începere din ziua

de 6 noiembrie în oraşul Cluj.

536 13 1731sept. 12 Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

Cluj ce trebuie luate împotriva pătrunderii ciumei,

izbucnită în Bosnia.

537 14 1731 sept 24 Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Cluj Scaunului Trei Scaune prin care cere Scaunului să

facă repartizarea dărilor.

538 15 1731sept. 25 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

Cluj JANKO FRANCISC, către guberniul

539 16 1731sept. 25

Transilvaniei, cerându-se informaţii cu privire la

cazul petiţionarului.

Ordin gubernial prin care se comunică darea

Cluj pentru armată a Scaunului Trei Scaune pentru

iarna anului 1732, care este de 32,21 florini

germani şi diferite cantităţi de alimente.

540 17 1731sept. 28 Ordin gubernial prin care se comunică că în

Cluj comuna SÂNTIONLUNCA din Scaunul Trei

Scaune, să fie dat în loc de păşune din locul

comunităţii pentru caii scribilor lui HENTER

DAVID, jude comunal.

541 18 1731octombrie Tabele despre repartizarea dării pentru armată pe

8 anul 1732 pentru sate din Scaunele Sepsi, Kezdi,

Baia Mare Orbai şi Micloşoara.

542 19 1731 octombrie Instrucţiuni către satele din Scaunul Trei Scaune

8 cu privire la măsurile ce trebuiesc luate la

impunerea dărilor pe anul 1732.

543 20 17oct. 1331 BARTHA MIHAI senior, din satul

544 21 1731 nov. 6

BOROŞNEUL MARE face recurs în procesul

intentat contra sa de către primarul SEBESTYEN

MIHAI.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Cluj Trei Scaune să facă socotelile legate de

47

1731 3

1731 2

1731 2

1731 2

1731 2

1731 2

1731 2

1731 2

1731 2

1731 4

1731 2

1731 1

© Arhivele Naţionale ale României

1731 2

545 22 1731 nov. 6

regimentul HAUTOIAN ce va intenţiona să plece

din ţară.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul 1731 6

Cluj regal şi se trimite în copie dispoziţiunea sanitară

aulice din Viena cu privire la măsurile luate

contra ciumei.

546 23 1731 nov. 26 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1731 2

Cluj FARAGO FRANCISC din Scaunul Trei Scaune

547 24 1731dec. 6 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1731 4

Cluj SIGMOND SAMUILĂ din comuna LEMNIA

Scaunului Trei Scaune legat de scutirea sa de

dări.

548 25 1731 dec. 10 Ordin gubernial prin care se comunică să fie 1731 4

Cluj conscrişi după nume şi stare socială toţi

contribuabilii fugari emigranţi din toate

549 1 1732 febr. 16

localităţile, se mai trimite şi o copie a ordinului

comisiei sanitare aulice cu privire la măsurile

luate contra ciumei.

Ordin gubernial prin care se revine la ordinul dat 1732 2

Sibiu pe data de 11 februarie cu privire la livrarea

lemnelor,

carantinei.

şindrilelor necesare clădirilor

550 2 1732 febr. 18 Ordin gubernial prin care se răspunde la cererea 1732 2

Sibiu Scaunului Trei Scaune trimisă adunării generale

la 4 februarie în satul Leţ prin care cere scutire

legate de fortificaţiile Pasului Buzău şi

551 3 1732 mart. 4

contrubuţia bănească a Scaunului.

Ordin gubernial prin care se comunică să se ia 1732 2

Sibiu măsurile pentru liniştirea populaţiei legate de

zvonurile despre venirea tătarilor.

552 4 1732 mart.13 Ordin gubernial prin care se comunică valoarea 1732 2

Sibiu monedelor de aur bătute la KPRMOCBANYA.

553 5 1732 mai 13 Ordin gubernial prin care se comunică să fie 1732 2

Sibiu reparate drumurile şi podurile care s-au stricat în

ultimii ani ploioşi.

554 6 1732 mai 23 Ordin gubernial prin care se comunică că în 1732 2

Sibiu Scaunului Trei Scaune va fi încartiruit regimentul

colonelului POZASKIN.

555 7 1732 iunie 7 Nobilul TOMA NICOLAE şi CSISZER MIHAI 1732 5

Ilieni asesorii Scaunului Trei Scaune întocmesc

556 8 1732 iunie 16

procesul verbal legat de audierea martorilor în

conflictul dintre locuitorii oraşului ILIENI şi

locuitorii Scaunului Sepsi.

Ordin gubernial prin care se trimite în extras 1732 4

Sibiu ordinului contelui VALLIS comandant suprem cu

privire la călătoria gratuită a persoanelor militare

şi se mai comunică sosirea a trei companii din

regimentul colonelului PODZASKIN în Scaunul

Trei Scaune.

557 9 1732 iunie 20 Ordin gubernial prin care se comunică 1732 2

© Arhivele Naţionale ale României

48

Sibiu convocarea funcţionarilor supremi ai Scaunului

Trei Scaune judelui regal şi deputaţii aleşi la

adunarea din ziua de 12 septembrie la guberniu.

558 10 1732 iulie 20 Judele regal al Scaunului Trei Scaune APOR 1732 2

Sibiu PETRU , dă ordin Scaunului Sepsi ca ordinele lui

să fie executate întocmai.

559 11 1732 sept. 1 Nobilii KERESZTES IOAN şi BOGDAN 1732 1

Covasna GRIGORE şi alţii eliberează scrisoarea

testimonială prin care DEAK LADISLAU

560 12 1732 sept. 2

administratorul parohiei reformate din satul

COVASNA face socoteala sumelor încasate de

biserică şi a sumelor plătite pentru învăţător.

Ordin gubernial prin care se comunică numirea 1732 2

Sibiu provizorie în postul vacant de guvernator a

contelui WALLIS FRANCISC PAVEL,

561 13 1732 octomb. 3

comandant general al armatei din Transilvania şi

de pe lângă Olt.

ALBERT ŞTEFAN şi ALBU GRIGORE asesori 1732 2

Covasna juraţi ai Scaunului Orbai, eliberează inventarul

caselor zidite în satul Covasna pentru militari.

562 14 1732 oct. 7 Baronul SCHRAEH cere de la baronul APOR 1732 3

Braşov PETRU judele regal al Scaunului Trei Scaune să

se ia măsuri pentru repararea locuinţelor şi

grajdurilor în Pasul Buzăului.

563 15 1732 decemb. 1 Ordin gubernial prin care se comunică 1732 2

Sibiu interzicerea vânării vînatului în regiunile unde va

călători Principele Lotaringiei.

564 1 1733 ian 26 Ordin gubernial prin care se comunică 1733 2

Sibiu convocarea dietei pe data de 26 februarie oraşul

SIBIU şi a deputaţilor.

565 2 1733 mart. 3 Ordin gubernial prin care se comunică că 1733 2

Sibiu vânătoarea este liberă pentru magnaţi şi nobili,

pentru ţărani şi contribuabili rămâne interzisă

vânătoarea.

566 3 1733 mai 27 Comisia delegată de Scaunului Trei Scaune 1733 9

Leţ conscrie prsoanele scutite de dări din Scaunele

Sepsi, Kezdi, Orbai şi Micloşoara.

567 4 1733 iunie 22 Ordin gubernial prin care se comunică ca 1733 2

Sibiu funcţionarii supremi şi deputaţii să fie prezenţi la

1 septembrie la Sibiu pentru împărţirea dării

militare, în ordin se pomeneşte folosirea

568 5 1733 iunie 25

chintalului de la Sibiu şi funtul de la Viena.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1733 4

Sibiu CSEH ANDREI din satul Cernatul de Jos cu

privire la scutire de dări şi cere rezolvarea ei.

569 6 1733 iunie 26 Ordin gubernial prin care se comunică 1733 2

Sibiu conscrierea românilor şi a preoţilor români ce

trebuie să fie trimisă pe data de 1 septembrie la

guberniu.

570 7 1733 sept. 10 APOR PETRU judele regal al Scaunului Trei 1733 2

© Arhivele Naţionale ale României

49

571 8 1733 sept. 20

Sibiu

572 9 1733 sept. 22

Sibiu

573 10 1733sept. 30

Sibiu

574 11 1733 oct. 26

Sântioana

575 12 1733 nov. 26

Sibiu

576 13 1733 nov. 27

Sibiu

577 14 1733 dec. 14

Sibiu

578 1 1734 ian. 20

Sibiu

579 2 1734 ian. 24

Arcuş

580 3 1734 ian 26

Moacşa

581 4 1734 febr. 8

Sibiu

582 5 1734 febr. 8

Sibiu

583 6 1734 febr. 8

Cernatul de Jos

584 7 1734 febr. 11

Sântionlunca

Sibiu Scaune răspunde la scrisoarea Scaunului Kezdi

din 5 septembrie prin care arată că suma dării

communicate de el nu este definitivă.

Cererea lui VESSELENYI ŞTEFAN către

Scaunul Trei Scaune pentru a fi scutit de dări

BARTOK CLEMENTIU.

Judele regal al Scaunului Trei Scaune APOR

PETRU comunică oficilalităţilor Scaunului Trei

Scaune reducerea dării celor ce au suferit de pe

urma grindinei.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune darea militară pe anul 1734.

Judele regal al Scaunului Trei Scaune APOR

PETRU comunică oficialităţilor Scaunului Trei

Scaune că a primit scrisoarea din 8 octombrie şi

este de acord cu noile dări ce au fost fixate.

Ordin gubernial prin care se comunică că

dobânda nu poate fi mai mare de 6%.

Ordin gubernial prin care se cere ca APOR

PETRU jude regal al Scaunului Trei Scaune să se

prezinte la guberniu pentru rezolvarea conflictului

dintre el şi locuitorii oraşului Tg. Secuiesc.

Ordin gubernial prin care se comunică circulaţia

în continuare a banilor numiţi zloţi.

Scrisoarea contelui WALLIS FRANCISC

gubernator către Scaunului Trei Scaune prin care

cere să I se dea recompensă 1000 de florini.

Scisoarea căpitanului LICHNOVSKY către

adunarea generală a celor Trei Scaune cerând

scuze pentru absenţa lui la adunarea generală

ţinută la Sf. Gheorghe.

Cererea lui THOMA IOAN către Scaunului Trei

Scaune pentru a fi compensat cu preţul calului

care i-a fost furat în 1733.

Ordin gubernial prin care se trimite patentul

împăratului CAROL al VI-lea al Austriei cu

privire la confiscarea bunurilor supuşilor francezi

din ţară şi expulzarea lor.

Ordin gubernial prin care se trimite decretul

imperial prin care se aprobă colonelului

KOKENYESDI LADISLAU să recruteze din

Transilvania recruţi pentru regimentul de

infanterie.

Proces verbal referitor la rectificările făcute cu

privire la dările executate în comunele Scaunului

Kezdi.

Scisoarea lui TUROCZI IOSIF către APOR

PETRU jude regal al Scaunului Trei Scaune prin

care se anunţă că trimite seminţe de flori pentru

POTSA VARVARA.

50

1733 2

1733 2

1733 2

1733 2

1733 2

1733 2

1733 2

1734 2

1734 2

1734 2

1734 4

1734 3

1734 4

1734 1

© Arhivele Naţionale ale României

585 8 1734 febr. 12

Sibiu

586 9 1734 febr. 19

Sibiu

587 10 1734 febr. 25

Sibiu

588 11 1734 febr. 26

Sibiu

589 12 1734 martie 1

Sibiu

590 13 1734 martie 18

Sibiu

591 14 1734 mart. 29

Sibiu

592 15 1734 apr. 2

Sibiu

593 16 1734 apr.9

Sibiu

594 17 1734 apr. 16

Braşov

595 18 1734 apr.19

Arcuş

596 19 1734 mai 29

Turia

597 20 1734 mai 25

Sibiu

598 21 1734 mai 28

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică că restanţa

neplătită să fie administrată imediat casei de

război imperială pentru întreţinerea armatei.

Ordonă Scaunului Trei Scaune KIZING IOSIF

GHEORGHE ca restanţa de 6000 florini să fie

predată trupelor infanteriste ca întreţinere a

armatei.

Ordin gubernial prin care se comunică plângerile

înaintate contra funcţionarilor fiscali de la minele

de sare şi rezolvarea lor de reprezentanţii

guberniului.

Ordin gubernial prin care se trimite în copie

decretul imperial cu privire la conscrieri militare

şi cumpărături de cai pentru noua companie

înfiinţată de călăreţi.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

decretului imperial cu privire la recrutări şi

cumpărări de cai pentru regimentul de călăreţi.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune să rămână în stare de pace până la

noi ordine.

Ordin gubernial prin care se comunică scoaterea

din circulaţie a banilor numiţi zloţi.

Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Trei Scaune trebuie să plătească o dare de 5000

de florini.

Ordin gubernial prin care se comunică scutirea de

dări a contribuabililor ce au suferit de pe urma

grindinei şi a vijeliei.

Cererea contelui PODZTAZKI CAROL, colonel

către oficialităţile Scaunului Trei Scaune prin

care solicită ca să fie ordonanţate sumele

obişnuite pentru întreţinerea armatei încartiruite

în Scaun.

Cererea lui LICHNOVSKY FRANCISC, căpitan

către Scaunul Trei Scaune prin care cere să I se

dea o anumită sumă de bani.

Scrisoare testimonială eliberată de nobilii

BENKO PAUL şi MIHALCZ PETRU referitoare

la neţnţelegerea ivită între baronul APOR

PETRU, judele regal al Scaunului Trei Scaune şi

SZOTYORI ŞTEFAN, primarul oraşului Tg.

Secuiesc.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

ordinului cancelariei de război a împăratului cu

privire la remiterea emigranţilor iobagi la

propietarii lor.

Cererea contelui KORNIS ŞTEFAN către

oficialităţile Scaunului Trei Scaune ca să se

trimită pentru regimentul generalului PODZTAKI

51

1734 2

1734 2

1734 2

1734 3

1734 3

1734 2

1734 2

1734 2

1734 2

1734 2

1734 2

1734 2

1734 3

© Arhivele Naţionale ale României

1734 2

599 22 1734 iunie 8

Sibiu

600 23 1734 iunie 8

Sibiu

601 24 1734 iunie 22

Sibiu

602 25 1734 iunie 25

Cluj Mănăştur

603 26 1734 iunie 27

Turia

604 27 1734 iulie 11

Sibiu

605 28 1734 iulie 13

Sibiu

606 29 1734 august 20

Sânzieni

607 30 1734 sept. 6

Sibiu

608 31 1734 sept. 22

Braşov

609 32 1734 sept. 24

Sibiu

610 33 1734 oct. 22

Sibiu

611 34 1734 dec. 3

Sibiu

612 35 1734 dec. 14

Sibiu

să trimită 6 căruţe necesare la transportul ierbii

pentru cai.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

blocate cu arbori drumurile şi trecerile spre Ţara

Românească, Moldova şi Turcia.

Ordin gubernial prin care se comunică că

locuitorii care se tem de năvălirea duşmanilor să

fie liniştiţi.

Ordin gubernial prin care se comunică ca pe ziua

de 5 septembrie 1734 judele regal şi deputaţii

Scaunului Trei Scaune să fie prezenţi în oraşul

Sibiu, pentru fixarea dărilor.

Memoriul dat de Conventul din CLUJ-

MĂNĂSTUR în procesul dintre baronul APOR

PETRU, judele regal al Scaunului Trei Scaune şi

oraşul Tg. Secuiesc, pentru vama de târg.

Scrisoarea lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune prin care comunică

Scaunului Sepsi demersurile făcute în legătură cu

grevarea Scaunului la încartiruirea armatei.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate pentru urmărirea şi reţinerea

militarilor dezertori.

Ordin gubernial către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune, cu privire

la scutirea contribuabililor de sarcinile pe care leau

primit de la executorii militari.

Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, către oficialităţile

Scaunului Trei Scaune, prin care cere să se

raporteze despre problema lui KALNOKI

FRANCISC cu familia KALNOKI.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să se

înceapă culesul viilor numai după data de 10

octombrie.

Certificat dat de Ordinul franciscanilor din oraşul

BRAŞOV referitor la luarea sub pază a unor

bunuri ale lui BOGADI IOAN.

Ordin gubernial prin care se comunică darea

fixată de Scaunul Trei Scaune pentru anul 1735

care este de 30540 florini.

Ordin gubernial prin care se comunică

convocarea dietei în oraşul SIBIU la data de 22

noiembrie 1734.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

imperial cu privire la aprobarea pentru recrutarea

celor 500 de militari.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

imperial cu privire la aprobarea recrutării a 1500

de militari.

52

1734 2

1734 2

1734 2

1734 6

1734 2

1734 2

1734 2

1734 2

1734 2

1734 1

1734 2

1734 2

1734 2

© Arhivele Naţionale ale României

1734 2

613 36 1734 dec. 30

Moacşa

614 37 1734 Simleul

Silvaniei

Hotărârile luate la adunarea generală a celor Trei

Scaune ţinută la 30 decembrie 1734 în satul

MOACŞA, iar în zilele de 17 şi 18 ianuarie 1735

în satul ALBIŞ.

Instrucţiuni cu privire la întocmirea procesului

verbal cu ocazia audierii martorilor la procese,

model întocmit de oraşul SIMLEU SILVANIEI

53

1734 2

1734 1

615 1 1735 ian 17

în comitatul CRASNA.

Proces verbal întocmit de comisia de propuneri cu

privire la înbunătăţirea plăţii dărilor de către

fiecare Scaun.

1735 3

616 2 1735 apr. 7 Ordinul contelui HALLER IOAN (gubernator) la 1735 2

DÎRLOS Scaunul Trei Scaune referitor la scutirea de dări a

învăţătorului DIAK SAMUILĂ, domiciliat în

satul MĂRTINENI, actualmente pensionar.

617 3 1735 iun. 6 Ordin gubernial prin care se trimite decretul 1735 3

SIBIU imperial cu privire la prinderea şi predarea unor

dezertori.

618 4 1735 iun. 20 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1735 3

Sibiu HADNAGY IOAN din satul DALNIC, Scaunul

Trei Scaune cu privire la scutirea de plata dărilor.

619 5 1735 Tabel despre rectificările făcute la dările pe anul

1735 ale locuitorilor din comunele Scaunului

Sepsi.

1735 2

620 1 1736 febr. 17 Hotărârile aduse de adunarea generală a 1736 4

Mărcuşa Scaunului Trei Scaune, ţinută sub preşedinţia

baronului APOR PETRU, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, în comuna MĂRCUŞA.

621 2 1736 iun. 20 Ordin gubernial prin care se comunică ca judele 1736 2

Sibiu regal şi deputaţii Scaunului Trei Scaune să fie

prezenţi pe data de 5 septembrie 1736 în oraşul

SIBIU, cu stabilirea dărilor.

622 3 1736 dec. 31 Regulament despre transporturile de persoane , 1736 8

Timişoara despre darea cailor de poştă şi despre transportul

mărfurilor.

623 4 1736 Instrucţiuni şi tabel – în extras – despre

repartizarea dărilor pentru anul 1736 în comunele

Scaunului Trei Scaune.

1736 4

624 1 1737 febr. 28 Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al 1737 2

Turia Scaunului Trei Scaune, către nobilul executor

CSEREI IOAN pentru a da avizul Scaunului ca

DACZO FRANCISC să plece la SIBIU.

625 2 1737 mai 14 Scrisoarea lui APOR PETRU, judele regal al 1737 2

Lăzăreşti Scaunului Trei Scaune, prin care comunică

Scaunului Sepsi modul de încartiruire a armatei

pe timpul iernii.

626 3 1737 iun. 22 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie 1737 2

Sibiu întocmită şi înaintată situaţia referitoare la fânul

necesar pentru armată.

627 4 1737 iun.25 Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul 1737 2

© Arhivele Naţionale ale României

Sibiu Trei Scaune trebuie să confecţioneze patru

steaguri.

628 5 1737 dec. 10 Ordin gubernial prin care se comunică ca

Sibiu dezertorii care vagabondează prin ţară să fie

prinşi şi trimişi la SIBIU.

629 6 1737 dec. 19 Ordin gubernial prin care se comunică

Sibiu convocarea dietei la data de 1 februarie 1738 în

oraşul SIBIU.

630 7 1737 dec. 20 Ordin gubernial prin care se trimite opinia

Sibiu prinţului CHRISTIANUS, general comandant cu

privire la măsurile ce trebuie luate pentru

împiedicarea pătrunderii şi răspândirii ciumei.

631 8 1737 Caietul de dări al lui VAJNA GAVRIL, perceptor

regal, referitor la dările încasate şi administrate

din comunele Scaunului Kezdi, în anul 1737.

632 1 1738 Instrucţiuni trimise de contele HALLER IOAN,

gubernatorul Transilvaniei, către Scaunul Trei

Scaune cu privire la oprirea răspândirii ciumei.

633 2 1738 Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate odată cu trimiterea deputaţilor la

dieta din oraşul SIBIU, la data de 1 februarie

1738, pentru a se împiedica răspândirea ciumei.

634 3 1738 Ordinul lui HALLER IOAN, gubernatorul

635 4 1738

Transilvaniei prin care cere Scaunului Trei

Scaune să i se raporteze orice caz de ciumă.

Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

imperial cu privire la urmărirea şi prinderea

dezertorilor.

636 5 1738 Ordin gubernial prin care se comunică ca bunurile

lui DANIEL LAURENŢIU din BARAOLT,

Scaunul Trei Scaune, să fie scutite de plata

datoriilor.

637 6 1738 Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune prin care comunică

Scaunului Sepsi să fie scutiţi locuitorii oraşului

ILIENI de la plata dărilor.

638 7 1738 Ordin gubernial către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune, prin care se

comunică decretul imperial care anunţă că sunt

trecute în jurisdicţia sa câteva orăşele mici.

639 8 1738 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

oraşului TG. SECUIESC care cere să-I fie

micşorate datoriile în legătură cu încartiruirea

armatei..

640 9 1738 Ordin gubernial către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune prin care se

cere să fie confiscate şi predate guberniului toate

hârtiile întroduse din străinătate.

641 10 1738 Ordin gubernial către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune, cu privire

54

1737 2

1737 2

1737 4

1737 16

1738 2

1738 2

1738 3

1738 4

1738 2

1738 2

1738 2

1738 5

1738 2

© Arhivele Naţionale ale României

1738 2

la recrutări.

642 11 1738 Ordin gubernial prin care se comunică să fie

întocmite şi înaintate tabelele privind fixarea

dărilor în bani şi în natură.

643 12 1738 Scrisoarea lui KIZING IOSIF prin care comunică

Scaunului Trei Scaune predarea dărilor pentru

aprovizionarea armatei.

644 13 1738 Ordin gubernial prin care se trimite copia

plângerii Directoratului de cameră imperial contra

Scaunului Trei Scaune, cu privire la neglijenţa

manifestată în locurile de fierbere a salpetrului.

645 14 1738 Scrisoarea notarului Scaunului Sepsi

GIDOFALVI ŞTEFAN prin care se comunică

hotărârea adunării Scaunului Trei Scaune

referitoare la faptul că persoanele înobilate după

anul 1657 sunt datoare să presteze servicii publice

dacă nu au un număr suficient de iobagi.

646 15 1738 Scrisoarea lui KIZING IOSIF GRIGORE prin

care comunică Scaunului Trei Scaune transferarea

lui ENGELBERT CAROL la BRAŞOV ca

intendent militar.

647 16 1738 Ordin gubernial către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune, prin care se

trimite plângerea locuitorilor oraşului ILIENI şi

în care se critică nerespectarea ordinelor

guberniului.

648 17 1738 Ordin gubernial prin care se comunică victoria

trupelor imperiale asupra turcilor în

649 18 1738

LOTHARINGIA, între localităţile CORNIA şi

MEHADIA.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

urmăriţi şi prinşi militarii care au dezertat.

650 19 1738 Ordin gubernial prin care se comunică să fie

reânoite şi publicate regulamentele trimise în

anul precedent referitoare la epidemia de ciumă

care bântuie încă.

651 20 1738 Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

să fie predate în magaziile imperiale o anumită

cantitate de grâu.

652 21 1738 Ordin gubernial prin care se comunică să fie

predate 1250 cuble de grâu, necesare pentru

aprovizionarea armatei.

653 22 1738 Scrisoarea lui SZEKELY ALEXE din comuna

CHILIENI către GIDOFALVI ŞTEFAN, notarul

şi asesorul Scaunului Sepsi, prin care îi aminteşte

promisiunea făcută baronului SCHMEZING

pentru predarea fânului necesar armatei.

654 23 1738 Scrisoarea baronului DAMNIZ către baronul

APOR PETRU, judele regal al Scaunului Trei

Scaune, cu privire la studierea unui caz de

55

1738 2

1738 2

1738 4

1738 1

1738 2

1738 4

1738 2

1738 2

1738 2

1738 3

1738 2

1738 2

© Arhivele Naţionale ale României

1738 2

spionaj.

655 24 1738 Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

imperial cu privire la măsurile ce trebuie luate

pentru a se împiedica pătrunderea ciumei în

oraşul Mediaş, care este noul sediu al guberniului.

656 25 1738 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

raportat săptămânal comisiei sanitare aulice

situaţia epidemiei de ciumă.

657 26 1738 Proces verbal încheiat de vicejudele regal al

Scaunului Sepsi, HENTER IOSIF, şi de asesorii

Scaunului Sepsi, BIALIS FRANCISC şi DACZO

FRANCISC, despre hotărârile aduse în procesele

pentru preluarea funcţiilor de primari comunali.

658 27 1738 Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Trei Scaune trebuie să plătească 31721 florini.

659 28 1738 Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

imperial cu privire la măsurile luate privind

permisul ofiţerilor la vânătoare şi pescuit în apele

şi pădurile ţării.

660 29 1738 Ordin gubernial prin care se comunică că să fie

administrate în magaziile imperiale cantităţile de

grâu şi ovăz pentru armată.

661 30 1738 Ordin gubernial prin care se cer informaţii

referitoare la raportul Scaunului Trei Scaune

trimis de la adunarea generală a Scaunului ţinută

în comuna DALNIC, în legătură cu transportul

lemnelor de palisadă şi a cerealelor.

662 31 1738 Ordin gubernial prin care se comunică că, pentru

transportarea grâului şi a ovăzului în magaziile

militare, Scaunului Trei Scaune trebuie să se

conformeze ordinului trimis la data de 24

octombrie.

663 32 1738 Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

să fie predate restanţele de dări în bani şi în

natură.

664 33 1738 Ordin gubernial prin care se trimite baronului

APOR PETRU, judele regal al Scaunului Trei

Scaune, plângerea Scaunului Sepsi care cere

micşorarea dărilor cerându-se să fie rezolvată

această cerere.

665 34 1738 Note – extras eliberate de BIALIS FRANCISC,

asesorul şi deputatul Scaunului Sepsi, referitoare

la rectificările făcute la dările pe anul 1739 din

Scaunul Sepsi.

666 35 1738 Ordinul lui KIZING IOSIF către Scaunului Trei

Scaune prin care cere să se achite suma de 899 de

florini şi 15 crăiţari, necesară pentru întreţinerea

armatei.

667 36 1738 Catalogul socotelilor întocmit de perceptorul

KERESZTES MOISE pentru comunele

56

1738 3

1738 2

1738 2

1738 2

1738 2

1738 2

1738 2

1738 2

1738 2

1738 4

1738 2

1738 2

© Arhivele Naţionale ale României

1738 21

668 1 1739 ian. 16

Scaunului Kezdi, pe anul 1738.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul 1739 2

Mediaş regal cu privire la disculparea contelui

669 2 1739 ian. 20

BETHLEN SAMUILĂ, a baronului LAZAR

IOAN şi a altor prinşi deţinuţi pentru legătura lor

cu revoluţionarul RAKOCZI IOSIF.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile 1739 2

Mediaş ce trebuie luate pentru împiedicarea răspândirii

ciumei.

670 3 1739 ian. 22 Ordin gubernial prin care se comunică că în 1739 2

Mediaş Moldova şi Polonia bântuie epidemia de ciumă.

671 4 1739 27 Ordin gubernial prin care se comunică să fie luate 1739 2

Mediaş măsuri pentru administrarea şi transportarea în

magaziile militare din oraşul Braşov a celor 2500

cuble de grâu şi 3200 cuble de ovăz pentru

aprovizionarea armatei.

672 5 1739 febr. 17 Ordin gubernial prin care se comunică că în timp 1739 2

Mediaş de 16 zile să fie evacuaţi din ţară negustorii care

au venit împreună cu turcii, afară de cei care au

privilegii de la principele Brâncoveanu.

673 6 1739 mart. 3 Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul 1739 2

Mediaş imperial cu privire la repartizarea locurilor de

încartiruire pentru armată.

674 7 1739 mart. 17 Ordin gubernial prin care se comunică ca armata 1739 2

Mediaş să fie încartiruită în localităţile care se află lângă

drumurile publice, pentru paza trecătorilor.

675 8 1739 mart. 18 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie 1739 2

Mediaş repartizată, adunată şi administrată la casa

provincială suma de 5636 florini.

676 9 1739 apr. 13 Ordin gubernial prin care se comunică numirea 1739 2

Mediaş contelui LOBKOVICS CHRISTIAN drept

677 10 1739 apr. 14

comandant principal al armatei în Transilvania.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie 1739 2

Mediaş să fie administrată cantitatea de fân pentru luna

mai.

678 11 1739 mai 4 Ordin gubernial prin care se comunică numirea 1739 2

Mediaş baronului SZENTKERESZTI ANDREI asesorul

tablei regale a Transilvaniei, drept comisar

principal de campanie.

679 12 1739 mai 8 Ordin gubernial prin care se comunică decretul 1739 2

Mediaş regal cu privire la scoaterea oraşului Sibiu de sub

carantina pusă din cauza ciumei.

680 13 1739 mai 11 Ordin gubernial prin care se comunică să fie 1739 2

Mediaş micşorate dările militare ale Scaunului

681 14 1739 mai 12

Micloşoara, ca urmere la plângerea acestui Scaun.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie 1739 7

Mediaş rezolvată plângerea lui JANKO FRANCISC

contra lui HROBSCHUCZKY FRANCISC,

682 15 1739 mai 17

locotenent din legiunea Kohariana.

Cererea lui KIZING IOSIF către baronul APOR 1739 2

© Arhivele Naţionale ale României

57

683 16 1739 mai 25

Mediaş

684 17 1739 iun. 4

Mediaş

685 18 1739 iun. 8

Mediaş

686 19 1739 iun.23

Sibiu

687 20 1739 iul. 7

Sibiu

688 21 1739 iul.9

Sibiu

689 22 1739 iul. 13

Sibiu

690 23 1739 iul. 15

Sibiu

691 24 1739 iul. 20

Sibiu

692 25 1739 aug. 6

Sibiu

693 26 1739 aug.. 6

Sântionlunca

694 27 1739 aug. 24

Sibiu

695 28 1739 sept. 4

Sibiu

696 29 1739 sept. 26

Sibiu

Mediaş PETRU, judele regal al Scaunului Trei Scaune,

pentru a fi administrat fânul necesar regimentului

Springer din Pasul Buzău.

Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Trei Scaune este dator să dea 5 căruţe cu câte 6

boi şi 2 rândaşi fiecare.

Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Sepsi, Scaunul Kezdi şi Scaunul Orbai trebuie să

plătească Scaunului Micloşoara 119 căruţe cu fân.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

să se trimită căruţele cu boi şi oamenii necesari

pentru transportarea fânului în magaziile din

oraşul ORĂŞTIE.

Ordin gubernial prin care se comunică ca

dezertorii să fie prinşi şi predaţi autorităţilor.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

ordinului inspectoratului de pază cu privire la

cercetarea şi arestarea dezertorilor.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

locuitorilor oraşului ILIENI care cer micşorarea

dărilor.

Ordin gubernial prin care se comunică că

calculele pentru fixarea dărilor vor fi discutate la

următoarea şedinţă a deputaţilor.

Ordin gubernial către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune, prin care se

cere să fie rezolvată plângerea locuitorilor din

oraşul ILIENI.

Ordin gubernial prin care se comunică că se

convoacă o adunare pe data de 12 septembrie

1739 în oraşul SIBIU, cu conducătorii comitatelor

şi deputaţii Scaunelor pentru fixarea dărilor.

Ordin gubernial prin care se comunică trimiterea

căruţelor şi rândaşilor pentru taberele militare.

Proces verbal încheiat de BLASI ŞTEFAN şi

BLAS MIHAI, asesori ai Scaunului Caşin, ambii

călăreţi secui, despre audierea martorilor din

oraşul Tg. Secuiesc şi din oraşul Breţcu, cu

privire la strângerea vămii de piaţă, încartiruirea

armatei, străinii veniţi din alte localităţi, etc.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

administrate restanţele de dări în grâu şi ovăz

necesare pentru armată.

Ordin gubernial prin care se comunică ca la

adunarea convocată pentru rezolvarea

controverselor cu oraşele taxale, deputaţii să arate

ce pretenţii au.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

să fie bine păzite graniţele de către plăieşi, pentru

a se împiedica emigrarea sărăcimii.

58

1739 2

1739 2

1739 2

1739 3

1739 4

1739 4

1739 2

1739 4

1739 2

1739 2

1739 6

1739 2

1739 2

© Arhivele Naţionale ale României

1739 2

697 30 1739 sept.28

Angheluş

698 31 1739 oct. 1

Sibiu

699 32 1739 oct. 10

Aldea

700 33 1739 oct. 25

Cuieşd

701 34 1739 oct. 29

Cuieşd

702 35 1739 dec. 10

Turia

Proces verbal întocmit de HENTER IOAN,

vicejudele regal al Scaunului Sepsi, de către

DACZO FRANCISC şi GIDOFALVI ŞTEFAN,

asesori ai Scaunului Sepsi, despre hotărârile

aduse în privinţa îndeplinirii funcţiei de primar şi

cetăţean al unor comune din Scaunul Sepsi.

Ordin gubernial prin care se comunică că a fost

convocată adunarea deputaţilor la 17 noiembrie

pentru rezolvarea problemei oraşelor taxale.

Scrisoarea contelui KORNIS ŞTEFAN către

oficialităţile Scaunului Trei Scaune în care

comunică suma reprezentând dările pe care

Scaunul trebuie să le administreze pentru anul

1740.

Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care comunică

oficialităţilor Scaunului Trei Scaune că în locul

lui DOMBI IOAN trebuie să fie ales alt deputat.

Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune prin care comunică

oficialităţilor Scaunului Trei Scaune scrisoarea

comisarului de război KIZING cu privire la

încartiruirea armatei pentru iarnă.

Ordinul lui APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune prin care comunică

oficialităţilor Scaunului Sepsi ca strângerea

dărilor să se facă după calculele din anul

precedent.

703 36 1739 -- Tabele despre repartiţia de dări din localităţile

Scaunului Trei Scaune pe anul 1739.

704 37 1739 Tabel referitor la repartizarea dărilor pentru

comunele Scaunului Orbai pe anii 1738 şi 1739.

705 38 1739 Catalogul socotelilor pe anul 1739 din comunele

Scaunului Kezdi, despre dările în bani şi alimente

administrate de către fiecare comună.

706 1 1740 febr. 4 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

Sibiu trimise adeverinţele despre predarea grâului şi a

ovăzului în magaziile militare.

707 2 1740 febr. 12 Ordin gubernial prin care se comunică că

Sibiu membrii comisiei care au făcut conscripţii în

comitatul ALBA şi au terminat lucrul, să se

prezinte la guberniu în data de 7 martie 1940.

708 3 1740 febr. 22 Ordin gubernial prin care se comunică

Sibiu convocarea dietei în oraşul Sibiu la data de 28

martie 1740.

709 4 1740 mart. 22 Adresa intendentului KIZING IOSIF

Sibiu GHEORGHE către Scaunul Trei Scaune cu

privire la rezolvarea concentrărilor din armată.

710 5 1740 mart. 4 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

Sibiu întocmit inventarul bunurilor familiei KALNOKI

59

1739 2

1739 2

1739 3

1739 2

1739 2

1739 2

1739 5

1739 1

1739 19

1740 2

1740 2

1740 4

1740 2

© Arhivele Naţionale ale României

1740 2

711 6 1740 mart.17

şi să fie înaintat guberniului.

Plângerea oficialităţilor Scaunului Trei Scaune

către guberniul Transilvaniei referitoare la

712 7 1740 mai 11

rezolvarea problemei oraşelor taxale pe unde trec

unii călăreţi secui şi care nu plătesc dările

cuvenite.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

Sibiu să fie împiedicate emigrarea săracilor spre

Moldova, Banat şi Ungaria.

713 8 1740 iun. 9 Ordin gubernial prin care se comunică începerea

Sibiu activităţii Tablei regale în oraşul Sibiu la data de

10 septembrie 1740.

714 9 1740iun. 9 Ordin gubernial prin care se comunică fixarea

Sibiu dării de 35575 florini şi 58 de crăiţari pentru

Scaunul Trei Scaune.

715 10 1740 iun. 11 Ordin gubernial prin care se comunică spre

Sibiu publicare că primarul oraşului Sibiu,

716 11 1740 iun. 17

WALDHUTTER ŞTEFAN, a fost numit consilier

onorific pentru meritele sale aduse în serviciul

patriei.

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

Sibiu trimite plângerea lui BARABAS GHEORGHE

din satul ALBIŞ şi se cere să-I fie rezolvată

problema.

717 12 1740 iun. 28 Ordin gubernial prin care se comunică ca

Sibiu drumurile să fie reparate pentru a fi folosibile.

718 13 1740 iul. 16 Cererea contelui PLAZ IOSIF către baronul

Sibiu APOR PETRU pentru ca să fie făcute prestaţiile

necesare pentru întreţinerea Pasului Buzău.

719 14 1740 iul. 16 Scrisoare de recomandare dată de GASPAR

Sumuleu FRANCISC, gardianul Conventului din

SUMULEU, Scaunul Ciuc, pentru preotul

720 15 1740 aug. 8

romano-catolic TORIC MIHAI din satul VALEA

SCURTĂ.

Scirsoarea lui KIZING IOSIF GHEORGHE prin

Sibiu care comunică Scaunului Trei Scaune despre

retragerea unor părţi ale armatei prin care se va

uşura încartiruirea armatei din Transilvania.

721 16 1740 aug. 10 Scrisoarea contelui HALLER IOAN,

Dârlos gubernatorul Transilvaniei prin care comunică

Scaunului Trei Scaune că se vor lua măsuri

pentru uşurarea obligaţiei de încartiruire a

armatei.

722 17 1740 aug. 10 Scrisoarea contelui HALLER IOAN,

Dîrlos gubernatorul Transilvaniei, prin care comunică

baronului APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, că va fi trimisă

723 18 1740 aug. 25

propunerea lui pentru succesiunea menţionată.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune că în urma plângerii înaintate se vor

60

1740 2

1740 2

1740 2

1740 2

1740 2

1740 6

1740 3

1740 2

1740 2

1740 2

1740 2

1740 2

© Arhivele Naţionale ale României

1740 2

724 19 1740 sept. 8

Sibiu

725 20 1740 sept. 19

Sibiu

726 21 1740 sept. 20

Sibiu

727 22 1740 sept. 23

Sibiu

728 23 1740 oct. 11

Sibiu

729 24 1740 oct. 11

Sibiu

730 25 1740 oct. 11

Ghidfalău

731 26 1740nov. 14

Sibiu

732 27 1740 nov. 14

Ruseni

733 28 1740 nov. 21

Sibiu

734 29 1740 nov. 21

Sibiu

lua măsuri pentru a se uşura greutăţile pricinuite

de încartiruirea armatei.

Ordin gubernial prin care se comunică că juzii

regali şi deputaţii Scaunelor trebuie să fie prezenţi

la sediul guberniului ( oraşul SIBIU) pe data de

26 septembrie 1740, pentru a se discuta problema

încartiruirii armatei.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

anunţat contele FERRATI MATIAS, evadat din

închisoarea BRAŞOV, să se prezinte în faţa

guberniului pentru a nu-şi îngreuna şi mai mult

situaţia.

Ordin gubernial prin care se comunică ca

dezertorii să fie urmăriţi, prinşi şi predaţi

oficialităţilor.

Ordin gubernial prin care se comunică

creditorilor răposatului conte TELEKI

LADISLAU să-l aştepte pe baronul KEMENI

LADISLAU care vine din partea soţiei contelui,

contesa TELEKI SUZANA, pentru a rezolva

problema creditorilor.

Ordin gubernial prin care se comunică că a fost

fixată pentru dări suma de 25000 de florini.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

trimişi 2 asesori din Scaunul Trei Scaune la

guberniu, care să rezolve plângerea lui

BARABAS GHEORGHE contra locuitorilor din

satul RUSENI:

Proces verbal cu privire la hotărârile aduse

referitor la ocuparea funcţiei de primar şi jurat în

satele Scaunului, încheiat de SZEKELY MIHAI,

vicejude regal al Scaunului Trei Scaune, BIALIS

FRANCISC şi SZEKELY ALEXE asesori ai

Scaunului Sepsi.

Ordin gubernial prin care se comunică moartea

împăratului CAROL al VI-lea, la data de 20

octombrie 1740 şi numirea drept urmaşă la tron a

fiicei sale mai mari MARIA TEREZA.

Proces verbal încheiat de VAJNA GABRIEL şi

BORCSA ANDREI, călăreţi secui, asesori ai

Scaunului Kezdi, despre cercetările făcute în satul

Ruseni cu privire la vânzarea succesiunilor de

către acest sat.

Ordin gubernial prin care se comunică ca

plângerea lui BORA IOSIF, senior din satul

SIMERIA să fie rezolvată conform legii.

Ordin gubernial prin care se comunică că în

Scaunul Trei Scaune se vor încartirui din

regimentul WALDECRIAN două companii, iar

din regimentele din PEUTA se vor încartirui 5

61

1740 2

1740 2

1740 2

1740 2

1740 2

1740 2

1740 2

1740 4

1740 12

1740 2

1740 2

© Arhivele Naţionale ale României

735 30 1740 nov. 26

companii, cu comandantul lor.

Ordin gubernial prin care se comunică ca până la 1740 2

Sibiu confecţionarea noilor sigilii ale împărătesei Maria

Tereza, cauzele procesuale să fie sistate.

736 31 1740 dec. 12 Ordin gubernial prin care se trimite regulamentul 1740 6

Sibiu militar din 2 decembrie 1740 al comandantului

militar LOBKOVICZ, prin care se cere să fie

implicate contravenţiile trupelor şi să fie predate

cele necesare armatei.

737 32 1740 --- Conscrierea contribuabililor din satul LUNGA pe 1740 1

Lunga anul 1740, întocmită de KOVACS IOAN,

primarul satului LUNGA:

738 33 1740 --- Conscrierea contribuabililor din satul TURIA DE 1740 1

Turia JOS pe anul 1740, întocmită de juratul BENKO

PAUL, notarul Scaunului Kezdi.

739 34 1740 --- Conscrierea contribuabililor din satul 1740 1

Mărcuşa MĂRCUŞA, întocmită de juratul BENKO PAUL,

notarul scaunului Kezdi, pentru anii 1740.

740 35 1740 --- Socoteli făcute de primarii comunelor în anii 1740 14

1733-1744 privind sumele cheltuite, cu

741 36 1740 --specificarea

comunei şi a primarului.

Extras de repartizarea dărilor în cele patru Scaune 1740 5

Sf. Gheorghe pe anul 1740, cu specificarea sumei pentru fiecare

comună.

742 1 1741 ian. 14 Ordin gubernial prin care se comunică 1741 2

Sibiu convocarea dietei pe data de 20 februarie 1741.

743 2 1741 apr. 18 Ordin gubernial prin care se comunică ca nobilii 1741 4

Sibiu şi oficialii să facă jurământul de credinţă

împărătesei Maria Tereza, pe baza formularului

de jurămînt şi să-l înainteze guberniului.

744 3 1741 apr. 18 Ordin gubernial prin care se comunică că 1741 2

Sibiu directorii şi chirurgii de carantină trimişi la

Pasurile de la Breţcu şi Buzău, pentru a împiedica

pătrunderea ciumei, să fie cazaţi în localităţile

apropiate.

745 4 1741 mai 11 Ordin gubernial prin care se comunică că pentru 1741 2

Sibiu Scaunul Trei Scaune a fost fixată o dare

suplimentară de 12500 florini.

746 5 1741 mai 13 Ordinul comisariatului militar provincial către 1741 3

Sibiu Scaunul Trei Scaune prin care se comunică suma

repartizată de dietă ca impozit pe anul 1741 şi

data până când trebuie administrată suma

respectivă la casa provincială din oraşul SIBIU.

747 6 1741iun. 23 Ordin gubernial prin care se comunică ca să se ia 1741 2

Sibiu măsurile necesare pentru a se asigura cazarea

ofiţerilor de la carantină.

748 7 1741iul. 1 Ordin gubernial prin care se cere ca să se 1741 2

Sibiu micşoreze serviciile grele ale oraşului BREŢCU

pricinuite de administrarea Pasului Oituz.

479 8 1741 iul. 23 Plângerea lui TOROK SAMUILĂ din satul 1741 4

© Arhivele Naţionale ale României

62

Dârlos TURIA DE JOS, trimisă de contele HALLER

IOAN (gubernatorul Transilvaniei) către Scaunul

Trei Scaune; se cere rezolvarea plăngerii.

750 9 1741 sept. 22 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

Sibiu învăţătorului unitarian KOVATS MATEI din

oraşul ILIENI, pentru a fi rezolvată.

751 10 1741 oct. 14 Ordin gubernial prin care se comunică ca preoţii

Sibiu şi învăţătorii să nu fie siliţi la plata dărilor,

contrar privilegiilor.

752 11 1741 oct. 16 Ordin gubernial prin care se comunică că darea

Sibiu anticipată a Scaunului Trei Scaune este de 29000

florini germani.

753 12 1741 oct. 18 Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

Sibiu regal cu privire la fixarea numărului de armate

din Transilvania.

754 13 1741 oct. 18 Proces verbal încheiat de SZEKELY MIHAI,

Ghidfalău vicejudele regal al Scaunului Sepsi, cu privire la

hotărârile aduse pentru ocuparea funcţiei de

primar şi jurat în satele Scaunului.

755 14 1741 nov. 27 Ordin gubernial prin care se comunică plângerea

Sibiu lui VERESS MARTIN din satul DALNIC pentru

a se cerceta abuzul de putere al lui LAZAR

CLEMENTIN şi al lui LAZAR MIHAI.

756 15 1741 dec. 2 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

Sibiu DOMOKOS FRANCISC şi a lui DOMOKOS

SIGISMUND din satul CERNATUL DE JOS,

care cer rezolvarea cererii lor în problema

abuzului de putere.

757 16 1741 dec. 24 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Sibiu Transilvaniei, prin care comunică Scaunului Trei

Scaune să ia măsuri pentru împiedicarea

răspândirii ciumei în satele HATUICA, DALNIC

şi ALBIŞ, adusă de către ţiganii din FOCŞANI:

758 17 1741 --- Tabel despre contribuabilii din satul

Mătişeni MĂRTINENI pe anul 1741, întocmit de juratul

LASZLO ANDREI, notarul Scaunului Kezdi.

759 18 1741-- Tabel despre conscrierea dărilor pe anul 1741 în

Scaunul Orbai, pe comune.

760 19 1741-- Tabel despre conscrierea dărilor pe 1741 în

Scaunul Kezdi, întocmit pe comune.

761 20 1741 -- Tabel nominal alcătuit de juratul IMREH IOSIF,

Ghelinţa notarul Scaunului Kezdi, despre contribuabilii din

satul GHELINŢA pe anul 1741.

762 21 1741 -- Tabel privind repartizarea dărilor în Scaunul Trei

Sf. Gheorghe Scaune pe anul 1741, repartizare făcută pe

Scaune şi pe localităţile din Scaun.

763 1 1742 febr. 13 Proces verbal încheiat de BENKO PAUL, juratul

Turia Scaunului Kezdi, despre contractul încheiat între

juniorul TOBIAS, fierbător de salpetru şi Scaunul

Kezdi, cu privire la plata pentru pământul şi

63

1741 3

1741 2

1741 2

1741 3

1741 2

1741 2

1741 4

1741 4

1741 1

1741 1

1741 1

1741 1

1741 7

1742 1

© Arhivele Naţionale ale României

764 2 1742 martie 18

Sibiu

765 3 1742 martie 28

Icafalău

766 4 1742 aprilie 12

Sibiu

767 5 1742 aprilie 21

Sibiu

768 6 1742 aprilie 24

Sibiu

769 7 1742 mai 26

Albiş

770 8 1742 iunie 22

Sibiu

771 9 1742 iulie 4

Sibiu

772 10 1742 iulie 10

773 11 1742 iulie 27

Dîrlos

774 12 1742 august 3

Sibiu

775 13 1742 august 25

Imeni

776 14 1742

septembrie 23

Sibiu

777 15 1742 oct. 5

Dobolii de Jos

lemnele necesare la fierberea salpetrului.

Scrisoarea lui SZEKELY ALEXE către

SANDOR DEAK din comuna COVASNA,

perceptorul Scaunului Obai, cu privire la unele

probleme legate de dări.

Cererea lui DOMBI IOAN, vicejude regal al

Scaunului Trei Scaune pentru a rectifica unele

date privind conscrierea vitelor din comuna

Mărtănuş.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

imperial despre convocarea dietei în oraşul Sibiu

la data de 21 mai 1742.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

să se administreze pentru întreţinerea armatei

restanţele de dări de florini germani, sumă care

trebuie să fie depusă la casa de război.

Ordinul comisarului provincial către Scaunul Trei

Scaune ca până la 30 mai 1742 să administreze

darea militară de 3500 de florini.

Plângerea lui BAKCSI ŞTEFAN către Scaunul

Trei Scaune prin care cere ca să-I fie plătit sau

înapoiat calul pentru armată.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

imperial cu privire la convocarea dietei în oraşul

SIBIU la data de 20 august 1742.

Ordinul comisariatului provincial către Scaunul

Trei Scaune prin care se cere să se administreze

darea de 642 florini germani şi 48 crăiţari pentru

luna iulie iar pentru luna august 642 florini

germani şi 49 crăiţari.

Însemnări referitoare la rectificările de dări făcute

în comunele SÂNZIENI, OJDULA şi

CERNATUL DE JOS, pe anul 1742.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei, prin care cere Scaunului Trei

Scaune să comunice guberniului date cu privire

la recrutarea unui nou regiment în Transilvania.

Ordinul comisariatului de război către Scaunul

Trei Scaune prin care comunică Scaunului Trei

Scaune că recrutarea celor 2000 de soldaţi

necesari pentru regimentul GYULAY, nu va fi

făcută la CLUJ ci la SIBIU, din cauza ciumei.

Adeverinţă dată de IMECS ANTON precum că,

SANDOR DEAK a plătit suma fără lipsuri.

Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune prin care cere

viceoficialităţilor Scaunului Trei Scaune să

administreze restanţele pe impozite.

Hotărâre adusă de adunarea Scaunului Sepsi în

prezenţa lui SZEKELY MIHAI, vicejudele regal

64

1742 2

1742 2

1742 2

1742 2

1742 2

1742 2

1742 2

1742 2

1742 1

1742 2

1742 2

1742 1

1742 2

© Arhivele Naţionale ale României

1742 2

778 16 1742 oct. 8

Sibiu

779 17 1742 oct. 11

Ghidfalău

780 18 1742 nov. 3

Ozun

781 19 1742 nov. 16

Mărcuşa

782 20 1742 nov. 19

Micloşoara

783 21 1742 nov. 20

Turia

784 22 1742 dec. 18

Turia

785 23 1742 ---

Sâncrai

al Scaunului Sepsi, în controversa dintre văduva

lui BACZONI GHEORGHE, născută VAJNA

SARLOTA, cu BACZONI MIHAI pentru o sumă

de bani.

Ordinul contelui KORNIS ANTON, comisarul

provincial al Transilvaniei prin care comunică

Scaunului Trei Scaune că darea pe anul 1743 este

de 29648 florini germani şi 15 crăiţari.

Proces verbal încheiat de SZEKELY MIHAI

vicejudele regal al Scaunului Sepsi, cu privire la

hotărârile aduse în legătură cu ocuparea funcţiei

de primar şi jurat în satele Scaunului.

Proces verbal întocmit de nobilii NAGY

FRANCISC şi NAGY BENEDICT, din satul

COŞENI, referitor la audierea martorilor privind

procesul văduvei lui BATZONI GHEORGHE,

născută VAJNA SARLOTA.

Adunarea Scaunului Kezdi înaintează adresă la

plângerea trimisă de conscriitorii dărilor, arătând

modul de rezolvare a conscrierii recoltei.

Cererea Scaunului Micloşoara către Scaunul

Sepsi referitoare la comunicarea din timp a datei

când se vor dezbate problemele la Scaunul de

Judecată.

Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune către viceoficialităţile

Scaunului Trei Scaune ca în cele 4 Scaune,

conscrierile de dări să se facă la fel.

Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune prin care cere

viceoficialităţilor Scaunului Kezdi ca să fixeze

dările după cum prevăd normele.

Plângerea locuitorilor satului SÂNCRAI către

Scaunul Trei Scaune prin care se cere să le fie

micşorate dările, deoarece recolta a fost proastă.

65

1742 3

1742 4

1742 4

1742 2

1742 2

1742 2

1742 2

1742 2

786 24 1742 --- Carnetul de socoteli pe anul 1742 al perceptorului

KERESZTES MOISE din Scaunul Kezdi.

1742 20

787 25 1742 --- Însemnări referitoare la rectificarea listei de dări

predate de mai multe comune din Scaunul Kezdi

în anul 1742.

1742 1

788 26 1742 --- Note privind sumele încasate din dări în lunile 1742

august şi septembrie 1742.

2

789 27 1742 --- Listă cu repartizările de dări pe comunele din 1742

Scaunul Orbai în anul 1742.

1

790 28 1742 --- Listă cu repartizările de dări pe comunele din 1742

Scaunul Kezdi în anul 1742.

1

791 29 1742 --- Listă cu repartizările de dări pe comunele din 1742

Scaunul Kezdi pe anul 1742, cu arătarea

numărului contribuabililor din fiecare localitate.

1

792 30 1742 --- Situaţie întocmită de juratul BENKO PAUL, 1742 1

© Arhivele Naţionale ale României

793 31 1742 --notarul

Scaunului Kezdi, privitoare la numărul

nobililor şi al călăreţilor secui din satele

Scaunului Kezdi în anul 1742.

Proces verbal despre rectificările făcute la listele

de dări în localităţile Scaunului Kezdi în anul

1742.

794 32 1742 --- Tabele privind repartizarea dărilor în Scaunul

Sf. Gheorghe

795 1 1743 ian. 5

Sf. Gheorghe

796 2 1743 ian. 25

Sibiu

797 3 1743 febr. 4

Zăbala

798 4 1743 febr. 12

Sibiu

799 5 1743 febr. 14

Turia

800 6 1743 febr. 19

Sibiu

801 7 1743 mart. 18

Sf. Gheorghe

802 8 1743 mart. 21

Sibiu

803 9 1743 mart. 25

Sibiu

804 10 1743 mai 9

Trei Scaune pe anul 1742.

Proces verbal despre adunarea vicejuzilor,

asesorilor şi contribuabililor din Scaunul Trei

Scaune, pentru rezolvarea unor probleme în

legătură cu conscrierea contribuabililor şi despre

impunerea dărilor.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

luate măsuri pentru ca la staţiile de carantină din

pasuri comercianţii să găsească alimente.

Cererea contelui MIKES ŞTEFAN către adunarea

generală a Scaunului Trei Scaune pentru primirea

în ajutor a unor lucrători pentru repararea

zidurilor şi a construcţiei de casă în satul

ZĂBALA.

Ordin gubernial prin care se comunică ordinul lui

KALNOKI Anton, colonelul legiunii de cavalerie

din Transilvania, pentru ca Scaunul Trei Scaune

să administreze unele materiale pentru cavalerie.

Ordinul baronul APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care cere executorilor

Scaunului Trei Scaune să administreze restanţele

de dări.

Ordin gubernial prin care se comunică că să se

predea de către oraşele SF. GHEORGHE, TG.

SECUIESC, ILIENI şi BREŢCU un număr de 5

militari şi 48 de cai pentru armată.

Hotărârea Scaunului Sepsi, pe baza ordinului

guberniului, în problema dintre oraşul

FĂGĂRAŞ şi unii locuitori din satul

BOROŞNEUL MARE, ca CSAKANI PAVEL,

BEDE MOISE şi Konya IOAN să dea oraşului

FĂGĂRAŞ cei 115 florini germani pentru fânul

cumpărat.

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

cere ca LAZAR CLEMENTIN şi fratele său din

comuna DALNIC, chemaţi în judecată să nu fie

arestaţi şi să fie eliberaţi punându-se amanet.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei, cu privire la scutirea de orice dări a

lui BARTOS MARTIN junior din satul ALIBIS,

deoarece este în serviciul lui.

Proces verbal (fragment) privind rectificarea listei

contribuabililor din unele comune ale Scaunului

66

1742 17

1742 6

1743 1

1743 1

1743 2

1743 1

1743 2

1743 1

1743 2

1743 2

1743 2

© Arhivele Naţionale ale României

1743 2

805 11 1743 mai 16

Orbai.

Plângerea nobililor Scaunului Kezdi prin care se 1743 2

Tg. Secuiesc cere oficialităţilor Scaunului Kezdi ca să nu

treacă în rândul asesorilor pe HAMAR SIMION

din satul ALUNGENI, înobilat de curând.

806 12 1743 mai 24 Ordinul Curţii de conturi provinciale către 1743 2

Sibiu Scaunul Trei Scaune cu privire la întocmirea

socotelilor de dări de către perceptor şi trimiterea

lor până la data de 20 august.

807 13 1743 mai 27 Plângerea lui TOROK SAMUILĂ din comuna 1743 4

Sibiu TURIA DE JOS către guberniul Transilvaniei

prin care se cere ca moştenirea rămasă de la

bunicul său DANKA BLAZIU să fie trecută în

propietatea lui.

808 14 1743 aug. 2 Cererea lui DEAK LADISLAU către LITERATI 1743 2

Buia ALEXANDRU din comuna COVASNA,

perceptorul Scaunului Orbai, referitoare la

809 15 1743 aug. 8

încasarea unor sume date de el ca împrumut.

Scrisoarea contelui APOR PETRU, jude regal al 1743 1

Mărcuşa Scaunului Trei Scaune, prin care comunică lui

MARKOS DIAK ALEXANDRU din comuna

COVASNA, prin care îl anunţă că a primit

scrisoarea lui.

810 16 1743 sept. 20 Plângerea lui DAMOKOS FRANCISC din satul 1743 4

Sibiu CERNATUL DE JOS către guberniul

811 17 1743 sept. 21

Transilvaniei referitor la rezolvarea conform legii

a cererii sale contra construirii unei mori noi.

Proces verbal despre hotărârea judecătorească 1743 2

Sibiu dată de APOR PETRU, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, privind achitarea datoriilor

răposatului BACZONI GHEORGHE, fost

812 18 1743 oct. 7

perceptor în Scaunul Sepsi, de către acea

persoană care i-a moştenit bunurile.

Ordin gubernial prin care se comunică ca 1743 2

Sibiu nobilimea bisericească contribuabilă să primească

aceeiaşi imunitate ca şi în celelalte Scaune.

813 19 1743 oct. 13 Ordin gubernial prin care se comunică hotărârea 1743 2

Sibiu dietei prin care Scaunul Trei Scaune trebuie să

administreze pentru iarna anului 1744 o dare

militară de 33000 florini germani.

814 20 1743 oct. 21 Cererea Consiliului Militar din oraşul BRAŞOV 1743 2

Braşov către baronul APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, pentru acordarea

815 21 1743 oct. 28

ajutorului de vară.

Scrisoarea lui APOR PETRU, jude regal al 1743 2

Turia Scaunului Trei Scaune, prin care comunică

adunării generale a Scaunului Trei Scaune că el

nu poate lua parte la adunare din cauza vârstei

înaintate şi a bolii.

816 22 1743 nov. 21 Raportul oficialităţilor Scaunului Sepsi către 1743 1

© Arhivele Naţionale ale României

67

Sf. Gheorghe guberniul Transilvaniei referitor la cursul

817 23 1743 dec. 6

procesului dintre GYUJTO IOAN din satul

MĂRTĂNUŞ şi NAGY IOSIF din satul ZĂLAN,

pentru nişte iobagi.

Ordin gubernial prin care se comunică că se

Sibiu trimite plângerea lui ANTOS IOSIF din satul

RECI pentru a fi rezolvată.

818 24 1743 dec. 11 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Sibiu Transilvaniei, prin care trimite Scaunului Trei

Scaune plângerea lui BAJKO MOISE din satul

RECI, cerând scutirea de dări a acestuia.

819 25 1743 --- Tabel nominal despre contribuabilii din satul

DALNIC pe anul 1743.

820 26 1743 --. Tabel nominal despre contribuabilii din satul

Sântion SÂNTION.

821 27 1743 --- Tabel despre repartiţiile de dări - extras pe anul

1743, percepute din satele Scaunului Trei Scaune.

822 28 1743 --- Socoteli întocmite de DOMBI IOAN, vicejudele

regal al Scaunului Kezdi şi de către 4 asesori

juraţi ai Scaunului Kezdi despre dările

823 29 1743 --administrate

pe anul 1743, din satele Scaunului

Kezdi.

Cererea baronul APOR PETRU, judele regal al

Turia Scaunului Trei Scaune, către Scaunul Trei Scaune

referitor la cheltuielile făcute de el pentru nevoile

Scaunului.

824 1 1744 ian. 9 Scrisoarea lui APOR PETRU, jude regal al

Turia Scaunului Trei Scaune, prin care comunică

rectificatorilor listei de dări din Scaunul Kezdi ca

să rectifice datele privind numărul vitelor lui

SIKO ŞTEFAN.

825 2 1744 apr. 25 Proces verbal încheiat de nobilii KOZMA

Sânzieini CLEMENT şi BARABAŞ ŞTEFAN din satul

SŢNZIENI privind audierea martorilor despre

vitele lui BARTOK IOAN.

826 3 1744 mai 4 Tabel despre rectificarea listei de dări a satelor

Ozun Scaunului Sepsi pe anul 1744.

827 4 1744 mai 4 Hotărârea adunării Scaunului Sepsi cu privire la

Ozun scutirea de dări a unor persoane.

828 5 1744 mai 22 Ordinul Curţii de conturi provinciale din

Sibiu Transilvania prin care trimite Scaunului Trei

Scaune plângerea lui ROFAI IOSIF, cerându-se

să se rezolve neânţelegerea lui DACZO

829 6 1744 mai 29

FRANCISC pentru predarea unor chitanţe privind

plata dărilor în anul 1729.

Proces verbal încheiat de ZSIDO TOMA,

Turia învăţător din satul Turia de Jos şi de LEVA

IOAN, călăreţ secui privind faptul că, KADAR

ŞTEFAN, servitorul lui KONCZEI SAMUILĂ, a

avut în ultimii trei ani vite sterpe sau mulgătoare.

68

1743 2

1743 4

1743 4

1743 2

1743 10

1743 21

1743 2

1744 2

1744 1

1744 6

1744 2

1744 4

1744 1

© Arhivele Naţionale ale României

830 7 1744 mai 31

Sânzieini

831 8 1744 iunie 13

Sibiu

832 9 1744 iulie 7

Zăbala

833 10 1744 august 20

Lemnia

834 11 1744 august 27

Imeni

835 12 1744 sept. 7

Viena

836 13 1744 oct. 22

Viena

837 14 1744 oct. 27

Leţ

838 15 1744 oct. 29

Imeni

839 16 1744 oct. --

Sibiu

840 17 1744 nov. 2

841 18 1744 nov. 20

Sibiu

842 19 1744 nov. 28

Sibiu

Proces verbal încheiat de BORTSA ANDREI,

jurat al Scaunului Kezdi şi de către PAIZ

GASPAR, învăţător din satul SÂNZIENI privind

audierea martorilor referitor la faptul dacă

ROMAN MIHAI, călăreţ secui, a avut vite sau

nu.

Ordin gubernial prin care se comunică ca plăieşii

să fie controlaţi cum păzesc potecile de graniţă,

pentru ca nici un străin să nu poată intra în

Transilvania ocolind carantina.

Tabel despre impozitele din satele Scaunului

Orbai.

Conscrierea contribuabililor din satul LEMNIA

întocmită de către SZACZVAI ŞTEFAN din

satul ESTELNIC, FELSZEGI ANDREI din satul

MERENI şi de către 5 călăreţi secui şi un iobag

din satul Mereni.

Ordinul lui IMECS ANTON către LITERATI

ALEXANDRU din comuna COVASNA,

perceptorul Scaunului Orbai, pentru a-I aduce

sumele adunate din impozite.

Ordinul împărătesei Maria Tereza referitor la

convocarea dietei pentru dezbaterea problemelor

legate de armată.

Cererea baronului MOLKE FRIEDERIC

LUDOVIC general de brigadă, prin care solicită

guberniului Transilvaniei plătirea banilor de

încartiruire pe timpul cât a servit la Pasul Breţcu,

în Scaunul Trei Scaune, în anul 1737.

Însemnări privind conscrierea nobililor,

călăreţilor şi infanteriştilor secui făcute pe baza

ordinului guberniului Transilvaniei, în satul LEŢ

în zilele de 26 şi 27 octombrie 1744.

Ordinul lui IMECS ANTON către LITERATI

ALEXANDRU din comuna COVASNA,

perceptorul Scaunului Orbai, pentru a veni la el

să-I raporteze restanţele de dări.

Ordinul comisiei de război către Scaunul Trei

Scaune privind plătirea restanţelor de dări.

Note privind rectificarea conscripţiilor de dări din

unele sate ale Scaunului Kezdi.

Ordin gubernial prin care se comunică ca Scaunul

Trei Scaune să preia de la magistratul oraşului

BRAŞOV pe deţinutul BEDE PAVEL din

comuna BOROŞNEUL MARE şi să-l judece pe

baza legii.

Ordin gubernial prin care se trimite copia cererii

lui APOR FRANCISC din satul ZĂLAN şi

decizia adunării generale a Scaunului Trei Scaune

şi se ordonă ca Scaunul Trei Scaune să facă

69

1744 1

1744 2

1744 1

1744 8

1744 1

1744 1

1744 2

1744 1

1744 1

1744 2

1744 2

1744 2

1744 6

© Arhivele Naţionale ale României

843 20 1744 dec. 2

dreptate petiţionarului.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie 1744 2

Sibiu administrată în cel mai scurt timp contribuţia

obişnuită şi restanţa de impozit în valoare de 772

florini germani şi 27 crăiţari.

844 21 1744 dec. 10 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1744 4

Sibiu Trei Scaune cererea numitei BENKO

845 22 1744 dec. 13

CHRISTINA din satul ZOLTAN referitoare la

problema tatălui său.

Ordinul naţiunii secuieşti prin care trimite 1744 4

Sibiu baronul APOR PETRU, judele regal al Scaunului

Trei Scaune, cererea soţiei lui BEKE MARTIN

din satul ARCUŞ, născută KIS ANA şi a soţiei

lui HUSZAR IOAN din satul AITA MARE,

născută KIS ELENA, cerându-se să le fie

restituită averea.

846 23 1744 dec. 14 Listă întocmită de către MIHALCZ IOSIF, 1744 3

Sânzieni BARABAŞ GHEORGHE şi VAJNA GABRIEL,

asesori juraţi ai Scaunului Kezdi, privind

rectificările de dări din unele sate ale Scaunului

Kezdi.

847 24 1744 dec. 16 Ordin gubernial prin care se comunică că 1744 2

Sibiu reşedinţa tablei regale va începe în ziua de 10

februarie 1745 în oraşul Sibiu.

848 25 1744 dec. 19 Ordin gubernial prin care se cere ca să fie 1744 2

Sibiu raportată guberniului anterior din 28 noiembrie

1744 cu privire la cererea lui APOR FRANCISC

din satul Zălan.

849 26 1744 --- Cererea lui LASZLO ŞTEFAN din satul TURIA 1744 1

Turia DE JOS prin care solicită Scaunului Kezdi să-I

fie micşorat impozitul.

850 27 1744 --- Cererea baronului APOR PETRU IOSIF din satul

TURIA DE JOS către DOMBI IOAN, vicejude

regal şi către BENKO PAVEL, notarul Scaunului

Kezdi, pentru a I se elibera o copie privitoare la

un proces judecat în anul precedent la dta de 26

octombrie 1743.

1744 1

851 28 1744 --- Tabel întocmit de către juratul BENKO PAVEL,

notarul Scaunului Kezdi, despre impozitele pe

anul 1744 ale satelor Scaunului Kezdi.

1744 2

852 29 1744 --- Conscrierea contribuabililor din satul 1744 2

MĂRTĂNUŞ în anul 1744, întocmită de

853 30 1744 ---

BARTOS MIHAI şi KOVER GASPAR şe de

către patru călăreţi secui din satul LEMNIA.

Conscrierea contribuabililor din satul LUTOASA, 1744 1

Lutoasa Scaunul Trei Scaune, pe anul 1744.

854 31 1744 --- Conscrierea contribuabililor din satul 1744 4

Mărcuşa MĂRCUŞA întocmită de către nobilii VAJNA

FRANCISC şi SIDO FARKAS.

855 32 1744 --- Socoteli privind sumele plătite între anii 1727- 1744 4

© Arhivele Naţionale ale României

70

856 33 1744 ---

1744 ofiţerilor din armată.

Tabel privind conscrierea locuitorilor satului

BELANI, nobili, călăreţi şi infanterişti secui.

857 34 1744 --- Socoteli privind dările administrate în satele

858 1 1745 febr. 1

Braşov

859 2 1745 febr. 4

Sibiu

860 3 1745 febr. 6

Sibiu

861 4 1745 febr. 8 Sf.

Gheorghe

862 5 1745 febr. 9 Sf.

Gheorghe

863 6 1745 febr. 20

Sibiu

864 7 1745 febr. 24

Turia

865 8 1745 febr. 24

Turia

866 9 1745 martie 7

Sibiu

867 10 1745 martie 8

Sibiu

868 11 1745 martie 9

Sibiu

869 12 1745 martie 12

Sibiu

870 13 1745 martie 20

Sibiu

Scaunului Trei Scaune pe anul 1744.

Cererea contelui LUZAN către APOR PETRU,

jude regal al Scaunului Trei Scaune, referitor la

trimiterea darului obişnuit din partea Scaunului.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

regal cu privire la pedepsirea celor care după ce

emigrează în ţări străine se reântorc în ţară.

Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

regal cu privire la echiparea insurgenţilor până la

data de 8 martie.

Proces verbal despre rectificarea listei de dări a

satelor din Scaunul Sepsi.

Plângerea lui BACZONI MIHAI către Scaunul

Trei Scaune prin care protestează împotriva unei

noi împărţiri de avere între el şi soţia lui BALO

IOSIF, născută VAJNA SARLOTA.

Ordin gubernial prin care se comunică să se

administreze ca dare 9 florini germani şi 36

crăiţari pentru fiecare insurgent trimis de către

Scaunul Trei Scaune.

Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune prin care trimite Scaunului

Sepsi ordinul gubernial cu privire la problema lui

CSAKANY MOISE.

Scrisoarea lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care trimite

Scaunului Sepsi al doilea ordin al guberniului

referitor la problema lui CSAKANY MOISE.

Ordinul lui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei prin care trimite Scaunului Sepsi

hotărârea dată în problema lui GYUJTO IOAN.

Ordin gubernial prin care se comunică ordinele cu

privire la recrutarea, echiparea şi aranjarea

militarilor.

Ordinul Curţii de conturi provinciale prin care

cere Scaunului Trei Scaune să înainteze socotelile

privind dările.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

înaintate socotelile asupra dărilor în bani şi

natură.

Ordin gubernial prin care se răspunde la

scrisoarea Scaunului Trei Scaune trimisă de la

adunarea generală ţinută la 22 februarie în satul

ALBIŞ, comunicându-se Scaunului Trei Scaune

că are drept la delegarea unui singur ofiţer pentru

insurgenţi.

71

1744 1

1744 6

1745 2

1745 2

1745 4

1745 2

1745 2

1745 3

1745 2

1745 2

1745 3

1745 2

1745 2

1745 2

1745 2

© Arhivele Naţionale ale României

871 14 1745 martie 23

Sibiu

872 15 1745 martie 24

Sibiu

873 16 1745 martie 26

Sibiu

874 17 1745 martie 27

Sibiu

875 18 1745 martie 30

876 19 1745 martie 31

Sibiu

877 20 1745 martie 33

Sibiu

878 21 1745 aprilie 5

Sf. Gheorghe

879 22 1745 april 6

Sibiu

880 23 1745 apr. 6

Sibiu

881 24 1745 apr. 13

Sibiu

882 25 1745 mai 8

Turia

883 26 1745 mai 16

Chilieni

884 27 1745 mai 17

Sibiu

Ordinul lui KORNIS ANTON prin care comunică

Scaunului Trei Scaune că generalul MOLK a

cerut guberniului ca Scaunul Trei Scaune să-I

plătească indemnizaţia de încartiruire.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate pentru prezentarea insurgenţilor

pentru luarea lor în evidenţă în oraşul Turda.

Ordin gubernial prin care se recomandă

Scaunului Trei Scaune să scutească de dări pe

KOSA IOSIF, servitorul lui CSEREI MIHAI

senior.

Ordin gubernial către Scaunul Sepsi prin care se

cere ca soţia lui SIKO IOAN, născută NAGY

ECATERINA din satul BELIN, să reprimească

casa sa din Sf. Gheorghe.

Circulară trimisă de către contele HALLER

IOAN, gubernatorul Transilvaniei, Scaunului Trei

Scaune, pentru preoţii greco-catolici, spre a fi

citită în biserici.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Sepsi copia ordinului gubernial din 6 decembrie

1743 referitor la controversa dintre magistratul

oraşului BRAŞOV şi locuitorii din satul

BICFALĂU.

Instrucţiuni trimise de către KORNIS ANTON,

comisar militar provincial către oficialităţile

Scaunului Trei Scaune referitoare la prezentarea

insurgenţilor în luna mai în localitatea BONTIDA

(comitatul DOBÂCA).

Proces verbal despre rectificarea listei de dări a

satelor din Scaunul Sepsi.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

imperial cu privire la restituirea bisericilor grecocatolice

luate de către ortodocşi.

Ordin gubernial prin care se comunică că

sesiunea Tablei judiciare regale va începe în ziua

de 15 mai.

Cererea lui DIETTERICH către Scaunul Trei

Scaune pentru a I se da materialul şi ajutorul

necesar pentru fierberea salpetrului.

Cererea lui MARKOS DEAK ALEXANDRU

către APOR PETRU, jude regal al Scaunului Trei

Scaune şi către Scaunul Trei Scaune pentru

revizuirea procesului intentat.

Cererea lui SZEKELY ALEXE referitor la soarta

grea a lui DEAK ALEXANDRU, care e plin de

datorii.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

să se facă dreptate lui DOMOKOS FRANCISC şi

lui DOMOKOS SIGISMUND în controversa lor

72

1745 2

1745 2

1745 2

1745 2

1745 2

1745 4

1745 2

1745 2

1745 4

1745 2

1745 3

1745 1

1745 2

© Arhivele Naţionale ale României

1745 2

885 28 1745 mai 29

cu DOMBI IOAN, vicejude regal al Scaunului

Kezdi.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului 1745 2

Sibiu Trei Scaune că se interzice locuitorilor din satul

BICFALĂU să recurgă la violenţe împotriva

locuitorilor din comuna PREJMER.

886 29 1745 mai 31 Proces verbal (fragment9 privind rectificarea 1745 2

Lutoasa listei de dări a unor sate din Scaunul kezdi.

887 30 1745 iunie 2 Sf. Ordinul lui ANTOS ŞTEFAN, jurat, notarul 1745 1

Gheorghe Scaunului Sepsi, referitor la hotărârea Scaunului

Sepsi precum că BENKO RAPHAEL din satul

ARCUŞ nu s-a opus niciodată ordinelor

888 31 1745 iunie 9

guberniului.

Cererea lui DOMBI IOAN (vicejude regal al 1745 1

Icafalău Scaunului Kezdi) prin care solicită notarului

Scaunului Kezdi, BENKO PAVEL din comuna

TURIA DE JOS, să întocmească listele de dări.

889 32 1745 iunie 9 Adeverinţă întocmită de GIDOFALVI 1745 1

Cernatul de Jos FRANCISC şi de 6 martori privind conscripţia

grâului cultivat în anul 1744 de către

890 33 1745 iunie 14

SERESTELY MIHAI.

Ordin gubernial prin care se comunică să se ia 1745 2

Sibiu măsuri pentru prevenirea şi împiedicarea

891 34 1745 iunie 18

emigrării săracilor în ţările vecine.

Plângerea lui FAZAKAS VALENTIN, secui liber 1745 1

Turia din comuna Covasna, care s-a ocupat cu

comerţul, dar care fiind bătut în Serbia de către

tâlhari, nu poate lucra şi este nevoit să cerşească.

892 35 1745 iunie 21 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1745 4

Sibiu MATTYUS MIHAI preot reformat din comuna

COVASNA şi se cere ca Scaunul Trei Scaune să-

I rezolve cererea.

893 36 1745 iunie 22 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie 1745 2

Sibiu urmărit şi prins soldatul DAN GHEORGHE,

iobagul lui BETHLEN PAVEL.

894 37 1745 iunie 22 Scrisoarea lui APOR PETRU, jude regal al 1745 2

Turia Scaunului Trei Scaune prin care comunică

Scaunului Sepsi că poate ţine şedinţele judiciare

şi în ziua de luni.

895 38 1745 iunie 28 Ordin gubernial prin care se comunică că se 1745 2

Sibiu interzice locuitorilor din satul BICFALĂU să

recurgă la violenţe contra locuitorilor din comuna

PREJMER.

896 39 1745 iulie 1 Ordin gubernial prin care se comunică că 1745 2

Sibiu Adunarea pentru impunerea dărilor se va ţine la

data de 15 septembrie.

897 40 1745 iulie 1 Ordin gubernial prin care se comunică să se 1745 2

Sibiu publice ca nimeni să nu-l împrumute cu bani pe

numitul KEMENY IOAN.

898 41 1745 iulie 3 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin 1745 2

© Arhivele Naţionale ale României

73

Sibiu care se cere să se trimită comisariatului provincial

încă 19 florini germani pentru înarmarea

899 42 1745 iulie 20

insurgenţilor cu armament necesar.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul 1745 4

Sibiu Transilvaniei, prin care trimite Scaunului Trei

Scaune plângerea văduvei lui CSABAI DANILĂ,

născută BODO ANA, cerându-se să se facă

dreptate petiţionarei.

900 43 1745 iulie 23 --- Chemarea oficialităţilor şi a membrilor Scaunului

Orbai către MARKOS DEAK ALEXANDRU din

comuna COVASNA, ca să se prezinte la prim

comisarul SZORCSEI şi să plătească restanţa de

bani cu care este dator Scaunului.

1745 1

901 44 1745 iulie 25 Cererea lui TURI LADISLAU către DEAK 1745 2

Icafalău ALEXANDRU din comuna COVASNA, pentru a

preda de bună voie pământul pentru care este în

proces cu soţia lui ERDOS ŞTEFAN.

902 45 1745 iulie 27 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul 1745 2

Sibiu Transilvaniei, prin care face cunoscut că

903 46 1745 iulie 30

KEREKES PAVEL, ofiţerul de recrutare al

regimentului Gyulai, are dreptul să recruteze

militari din toată ţara.

Scrisoarea lui APOR PETRU, jude regal al 1745 1

Turia Scaunului Trei Scaune, prin care îi mulţumeşte

lui ANTOS ŞTEFAN din satul Reci, notarul

Scaunului Sepsi, pentru peştele şi berbecii trimişi.

904 47 1745 august 7 Ordinul lui HALLER IOAN, gubernatorul 1745 1

Sibiu Transilvaniei, prin care trimite plângerea lui

DEAK ALEXANDRU din comuna COVASNA

pentru a-I preda lui SERA LADISLAU 30 de

bucăţi de scândură din cele rămase din datorie.

905 48 1745 august 7 Ordinul lui HALLER IOAN, gubernatorul 1745 2

Sibiu Transilvaniei prin care trimite plângerea lui

GASPAR SAMUILĂ şi cere ca pe baza deciziei

Scaunului Trei Scaune din 22 iulie 1744, acesta

să-şi reprimească pământul.

906 49 1745 august 22 Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al 1745 2

Turia de Jos Scaunului Trei Scaune, către deputaţii Scaunului

prin care le cere ca la adunarea viitoare a

Scaunului să discute problema conscrierii pentru

dări.

907 50 1745 august 26 Hotărârea Scaunului Sepsi privind rezolvarea 1745 1

Bicfalău diferitelor neânţelegeri ivite între locuitorii satului

BICFALĂU din Scaunul Trei Scaune.

908 51 1745 august 29 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul 1745 2

Sibiu Transilvaniei, prin care cere Scaunului Trei

Scaune să suspende cercetările şi execuţia contra

lui MARKOS DEAK ALEXANDRU, perceptor,

până la terminarea socotelilor.

909 52 1745 sept. 3 Ordinul lui KORNIS ANTON, comisarul 1745 2

© Arhivele Naţionale ale României

74

910 53 1745 sept. 3

Mărcuşa

911 54 1745 sept. 3

Covasna

912 55 1745 sept. 9

Sibiu

913 56 1745 sept. 10

Sibiu

914 57 1745 sept. 16

Sibiu

915 58 1745 sept. 16

Covasna

916 59 1745 sept. 16

Covasna

917 60 1745 sept. 17

Sibiu

918 61 1745 sept. 13

COVASNA

919 62 1745 sept. 17 --

Cluj provincial al Transilvaniei către Scaunul Trei

Scaune prin care cere să se efectueze prestaţiile

de transport pentru locotenentul KEREKES,

ofiţer de recrutare.

Hotărârea adunării generale a Scaunului Trei

Scaune prin care trimite guberniului Transilvaniei

cererea soţiei lui BEDE MOISE din satul

BOROŞNEUL MARE, referitoare la eliberarea

pe chezăşie a soţului arestat.

Cererea soţiei lui MARKOS DEAK

ALEXANDRU născută KONCZEI ANA, prin

care cere Scaunului Trei Scaune să nu se ia din

averea sa pentru plătirea lipsurilor de bani ale

soţului său.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei, prin care se cere ca procesul lui

DEAK ALEXANDRU, perceptor din comuna

COVASNA, să se rezolve în aşa fel încât nici

comunitatea şi nici petiţionarul să nu fie în

pagubă.

Ordin gubernial prin care se comunică ca vitele

moarte din cauza epizotilor să fie îngropate;

drumurile şi podurile să fie reparate; să fie prinşi

şi predaţi dezertorii.

Ordin gubernial prin care se răspunde la

scrisoarea adunării generale a Scaunului Trei

Scaune ţinută la 3 septembrie, cerându-se ca

procesul contra lui BEDE MOISE, bănuit de

omucidere, să fie judecat cât mai curând.

Plângerea lui MARKOS DEAK ALEXANDRU

din comuna COVASNA către APOR PETRU,

jude regal al Scaunului Trei Scaune, prin care

solicită ca cererea sa să fie citată în adunarea

generală a Scaunului Trei Scaune.

Plîngerea lui MARKOS DEAK ALEXANDRU

către Scaunul Trei Scaune contra acuzaţiilor

soţiei sale, citate în adunarea precedentă a

Scaunului Trei Scaune.

Ordin gubernial prin care se cere să se publice ca

nimeni să nu cumpere pământ de la căpitanul B.

BARTSAI IOAN, care îl vinde sub valoarea lui.

Adeverinţă semnată de SZORCSEI SIGISMUND

şi SZORCSEI IOAN din satul SURCEA, precum

că l-au anunţat pe DEAK ALEXANDRU din

comuna Covasna ca să se prezinte în săptămâna

următoare pentru socoteală în faţa Scaunului, la

ordinul lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune.

Plângerea lui THURI ŞTEFAN către APOR

PETRU, jude regal al Scaunului Trei Scaune prin

75

1745 1

1745 2

1745 2

1745 2

1745 2

1745 2

1745 2

1745 2

1745 2

© Arhivele Naţionale ale României

1745 2

920 63 1745 sept. 18

Sibiu

921 64 1745 sept. 22

Covasna

922 65 1745 sept. 24

Sibiu

923 66 1745 sept. 25

Sibiu

924 67 1745 sept. 25

Sibiu

care cere să fie judecaţi DEMETER PETRU şi

soţia sa din satul ZAGON care au recoltat grâul

de pe pământurile lui KOVACS MARTIN,

iobagul soţiei lui THURI ŞTEFAN, născută

JANKO MARIA.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

MIHALY ŞTEFAN senior din satul ARCUŞ şi se

recomandă ca petiţionarul să fie scutit de plata

dărilor.

Plângerea protopopului reformat al Scaunului

Orbai, SZENT ANNAI MIHAI, către Scaunul

Trei Scaune prin care se cere să nu se amestece în

procesul dintre MATYUS MIHAI, preot reformat

din comuna Covasna.

Ordinul lui KORNIS ANTON, către judele regal

şi către Scaunul Trei Scaune, referitor la

beneficiul de încartiruire al generalului

MOLOCH, încartiruit în anii precedenţi în

Scaunul Trei Scaune.

Ordin gubernial prin care se comunică că ofiţerii

de recrutare au drepturi numai în conformitate cu

ordinul trimis anterior.

Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Trei Scaune a fost impus cu o dare de 26000

florini germani.

925 68 1745 Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

imperial cu privire la inspectarea bisericilor unite

române din Transilvania de către OLSAVSKI

MANUEL MIHAI, episcop de Râşnov şi

926 69 1745 sept. 28

Sibiu

927 70 1745oct. 5

Turia

928 71 1745 oct. 21

Boroşneul Mare

929 72 1745 oct. 24

Braşov

930 73 1745 nov. 11

Turia

muncaci.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

APOR ŞTEFAN din satul ZĂLAN către

guberniul Transilvaniei prin care I se cere să se

facă dreptate.

Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune prin care cere lui ANTOS

ŞTEFAN din satul RECI, notarul Scaunului

Sepsi, să expedieze scrisoarea de apel către

GAZDA LUCACIU.

Ordinul lui BIALIS FRANCISC, vicejude regal şi

al asesorilor Scaunului Sepsi referitor la apelurile

făcute de mai mulţi locuitori din diferite sate din

Scaunul Sepsi aleşi în funcţia de primar.

Cererea generalului STENTSCH către baronul

APOR PETRU, jude regal al Scaunului Trei

Scaune, referitor la trimiterea darului obişnuit din

partea Scaunului.

Scrisoarea lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune prin care ordonă să se

efectueze execuţia contra lui MARK ŞTEFAN,

76

1745 4

1745 1

1745 2

1745 2

1745 2

1745 4

1745 4

1745 1

1745 2

1745 2

1745 2

© Arhivele Naţionale ale României

931 74 1745nov. 22

preot.

Ordin gubernial prin care se comunică ca 1745 2

Sibiu Scaunul Trei Scaune să rezolve controversa dintre

APOR FRANCISC şi APOR ŞTEFAN din satul

Zălan.

932 75 1745 nov. 24 --- Proces verbal despre procesul şi execuţia lui 1745

MARK ŞTEFAN, preot reformat din satul

ETFALĂU.

2

933 76 1745 nov. 26 Ordin gubernial către APOR PETRU, din comuna 1745 4

Sibiu TURIA DE JOS, jude regal al Scaunului Trei

Scaune prin care se cere să se ancheteze

problema restanţelor perceptorului din Scaunul

Orbai, iar suma lipsă să fie plătită de către

perceptor.

934 77 1745 nov. 26 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea 1745 4

Sibiu soţiei lui NEMET VICENŢIU, şi se recomandă

să se ia în considerare petiţia.

935 78 1745 nov. 26 Ordin gubernial prin care se trimite memoriul lui 1745 2

Sibiu ALBERT ŞTEFAN din satul PACHIA şi se

recomandă Scaunului Trei Scaune să se ia în

considerare cererea acestuia.

936 79 1745 nov. 29 Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul 1745 2

Sibiu Trei Scaune trebuie să execute decizia luată la

adunarea generală a Scaunului, privind

937 80 1745 nov. 29

controversa dintre CSABAI LADISLAU şi

SZEKELY LADISLAU.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului 1745 2

Sibiu Trei Scaune că trebuie să se restituie lui

GASPAR SAMUILĂ din satul BICFALĂU

propietatea sa moştenită, care este ocupată în

prezent de către SZEKELY DIONISIE din satul

CHILIENI.

938 81 1745 nov. 29 Scrisoarea protopopului SZENT ANNAI 1745 1

Zăbala MIHAIL, preşedintele comunităţii reformate din

Scaunul Trei Scaune prin care face cunoscut

Scaunului Sepsi hotărârea comunităţii bisericeşti

a Scaunului Trei Scaune în problema preotului

MARK ŞTEFAN din satul ETFALĂU.

939 82 1745 nov. 30 Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al 1745 2

Turia Scaunului Trei Scaune prin care cere Scaunului

Sepsi să ia măsuri pentru rezolvarea problemei

preotului MARK ŞTEFAN din satul ETFALĂU.

940 83 1745 dec. 3 Plângerea lui LASZLO ANDREI trimisă 1745 4

Sibiu Scaunului Trei Scaune prin ordin gubernial;

guberniul ordonă Scaunului Trei Scaune să ia în

considerare şi să rezolve acea plângere.

941 84 1745 dec. 3 Ordin gubernial prin care se comunică ca 1745 2

Sibiu prestaţiile de serviciu pentru armata din Pasul

Oituz să se facă de către Scaunul Trei Scaune iar

oraşul BRAŢCU să nu fie grevat cu asemenea

© Arhivele Naţionale ale României

77

942 85 1745 dec. 13

obligaţii.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

Sibiu BACZONI MIHAI din satul DOBOLII DE JOS

şi se cere să se acorde ajutor petiţionarului la

perceperea contribuţiei legale.

943 86 1745 dec. 14 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Sibiu Transilvaniei, prin care timite Scaunului Trei

Scaune plângerea lui PUNKOSTI GHEORGHE

şi recomandă Scaunului să rezolve plângerea.

944 87 1745 dec. 23 Ordinul împărătesei MARIA TEREZA către dieta

Viena Transilvania, referitor la plata dărilor.

945 88 1745 --- Tabel nominal referitor la conscrierea

946 89 1745 --contribuabililor

din satul BICFALĂU, Scaunul

Trei Scaune.

Tabel nominal despre conscrierea contribuabililor

din satul CATALINA, Scaunul Trei Scaune.

947 90 1745 --- Tabel întocmit de juratul CSOMA NICOLAE,

notarul Scaunului Orabai, despre dările pe care

trebuie să le plătească satele din Scaunul Orbai.

948 91 1745 --- Tabel despre conscrierea dărilor din satele

Scaunului Kezdi.

949 92 1745 --- Tabel cu socoteli referitoare la dările percepute în

satele Scaunul Trei Scaune.

950 93 1745--- Cererea lui MARKOS DEAK ALEXANDRU

Covasna către APOR PETRU, jude regal al Scaunului Trei

Scaune şi către Scaunul Trei Scaune pentru

revizuirea procesului intentat împotriva lui în

anul 1743 de către soţia lui ERDOS ŞTEFAN,

născută VAJNA IUDITA, pentru o gradină din

comuna Covasna.

951 1 1746 ian 10 Ordin gubernial prin care se comunică

Sibiu convocarea dietei în oraşul SIBIU la data de 15

februarie 1746.

952 2 1746 ian. 15 Hotărârea adunării Scaunului Orbai ca, pe baza

Zăbala deciziei adunării Scaunului Trei Scaune ţinută la

12 ianuarie 1746 în satul DALNIC, JANTSO

ŞTEFAN va percepe sumele pentru care unele

persoane şi sate îi sunt datoare lui DEAK

ALEXANDRU (fost perceptor).

953 3 1746 ian. 26 Proces verbal despre rectificările făcute la listele

Semeria de dări ale satelor din Scaunul Sepsi.

954 4 1746 ian. 31 Ordin gubernial prin care se comunică ca în ziua

Sibiu de 20 februarie 1746 să fie oficiată o slujbă

religioasă pentru sărbătorirea inaugurării

955 5 1746 ian. 31

împăratului Francisc, soţul Mariei Tereza.

Ordinul lui Apor Petru, jude regal al Scaunului

Turia Trei Scaune prin care recomandă ( rectificatorilor

de dări din caunul Kezdi ) pe HODOR

FRANCISC şi pe KERESZTES SIGISMUND

slujitorii săi mai vechi.

78

1745 4

1745 4

1745 2

1745 2

1745 1

1745 2

1745 1

1745 6

1745 2

1746 2

1746 2

1746 4

1746 2

1746 2

© Arhivele Naţionale ale României

956 6 1746 Cererea lui Benko Francisc către judele regal şi

către notarul Scaunului Sepsi ca să se micşoreze

darea lui Balog Ioan din satul FOTOS.

957 7 1746 febr. 1 Scrisoarea lui KOMAROMI LUDOVIC către

Daia cumnatul său ANTOS ŞTEFAN din satul Reci,

notarul Scaunului Sepsi, prin care îl anunţă că

este dispus să vândă partea de moşie din satul

Reci a soţiei sale, pentru 1500 de florini.

958 8 1746 febr. 5 --- Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune prin care comunică

adunării generale a Scaunului Trei Scaune că nu

poate participa la adunare şi că a numit ca

substitut pe DOMBI IOAN vicejude regal.

959 9 1746 febr. 7 Protestul Scaunului Orbai către adunarea generală

Moacşa a Scaunului Trei Scaune, prin care declară că nu-l

mai păzeşte pe arestatul DEAK ALEXANDRU,

fost perceptor.

960 10 1746 febr. 15 Ordin gubernial prin care se răspunde la

Sibiu scrisoarea trimisă de adunarea generală a

Scaunului Trei Scaune ţinută în satul DALNIC în

ziua de 12 ianuarie.

961 11 1746 febr. 16 Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Sibiu Trei Scaune să se rezolve problema perceptorilor

care au restanţe la perceperea dărilor.

962 12 1746 febr. 26 Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Sibiu Scaune să execute hotărârea guberniului în

procesul dintre GASPAR SAMUILĂ din satul

BICFALĂU şi SZEKELY DIONISIE din satul

CHILIENI.

963 13 1746 febr. 26 Hotărârea guberniului în procesul dintre

Sibiu SZEKELY DIONISIE din satul CHILIENI şi

GASPAR SAMUILĂ din satul BICFALĂU.

964 14 1746 martie 8 Ordin gubernial prin care se comunică ca în faţa

Sibiu staţiunilor de carantină să fie construite hanuri

sau cârciumi în care se vor vinde alimente.

965 15 1746 martie 6 Raportul lui GAZDA FRANCISC, deputat de la

Sibiu dietă, către Scaunul Trei Scaune cu privire la

lucrările dietei din oraşul SIBIU referitoare la

fixarea dărilor.

966 16 1746 martie 17 Ordin gubernial prin care se comunică că darea

Sibiu Scaunului Trei Scaune pe anul 1746 este de

39912 florini germani şi 4 crăiţari.

967 17 1746 martie 26 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Sibiu Trei Scaune cererea lui BATZONI MIHAI din

satul DOBOLY DE JOS şi se cere ca Scaunul să

raporteze de ce nu a fost luată în primire averea

confiscată a petiţionarului.

968 18 1746 martie 26 Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Sibiu Trei Scaune că pe baza cererii lui SZEKELY

DIONISIE din satul CHILIENI guberniul renunţă

79

1746 2

1746 2

1746 2

1746 1

1746 2

1746 2

1746 2

1746 2

1746 2

1746 2

1746 2

1746 4

1746 2

© Arhivele Naţionale ale României

969 19 1746 martie 28

la partea ce I se cuvine din amenda plătită de

acesta.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1746 4

Sibiu Trei Scaune plângerea comunităţii din Scaun

adresată guberniului Transilvaniei şi se cere ca

Scaunul să respecte privilegiile petiţionarilor.

970 20 1746 martie 28 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul 1746 2

Sibiu Transilvaniei, prin care cere amânarea atestării

soţiei lui GEREBB FRANCISC din satul ARACI,

acuzată de imoralitate de către soţul său, până să

mai fac cercetări.

971 21 1746 martie 28 Ordinul lui KORNIS ANTON, comisar suprem 1746 2

Sibiu al Transilvaniei, referitor la eliberarea arestatului

KOZMA ADAM, pe baza cererii soţiei sale

SUZANA.

972 22 1746 apr. 6 Hotărârile adunării generale a Scaunului Trei 1746 4

Turia Scaune în problema restanţelor de dări ale

fostului perceptor BATZONI GHEORGHE,

973 23 1746 apr. 15

acum decedat.

Decretul regal dat de împărăteasa Maria Tereza 1746 1

Viena cu privire la libertatea oricărei religii şi la

respectarea drepturilor românilor ortodocşi din

Transilvania.

974 24 1746 apr. 20 Scrisoarea lui Apor Petru, jude regal al Scaunului 1746 2

Turia Trei Scaune, prin care comunică adunării

generale a Scaunului Trei Scaune ţinută în satul

DALNIC, că din cauza bolii nu poate participa la

adunare şi că substitutul său va fi DOMBI IOAN,

vicejude regal.

975 25 1746 mai 9 Ordin gubernial prin care se trimite un tabel 1746 6

Sibiu despre caii furaţi de către dezertorii din legiunea

insurgenţilor şi se cere ca aceşti cai să fi înapoiaţi

la guberniu.

976 26 1746 mai 12 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1746 4

Sibiu Trei Scaune plângerea lui KERESYTES

977 27 1746 mai 18

VALENTIN din satul SIMERIA şi se cere să se

facă dreptate petiţionarului.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie 1746 2

Sibiu publicat anunţul referitor la recompensarea

locuitorilor care prind şi predau soldaţii dezertori

şi la pedepsirea celor care nu vor denunţa pe

dezertori.

978 28 1746 mai 25 Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului 1746 2

Sibiu Trei Scaune să apere împotriva violenţelor clerul

unit greco-catolic.

979 29 1746 mai 25 Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului 1746 2

Sibiu Trei Scaune să execute ordinul său pe care îl va

prezenta PUNKOSTI GHEORGHE din satul

OZUN.

980 30 1746 mai 26 Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului 1746 2

© Arhivele Naţionale ale României

80

Sibiu Trei Scaune să nu-l mai cerceteze pe DOMOKOS

PETRU, pentru că cei 140 de florini germani

păstraţi la el din banii Scaunului, I se cuvin

pentru serviciul prestat în calitate de comisar al

insurgenţilor din Scaunul Trei Scaune.

981 31 1746 mai 26 Plângerea lui BENKO GABRIEL din satul 1746 4

Sibiu ZOLTAN, fost preceptor al Scaunuuli Sepsi între

anii 1718-1725, referitoare la faptul că I s-a trecut

pe seama lui restanţa de dări a lui SZOTYORI

ANDREI din satul DOBOLI DE JOS. Plângerea

este trimisă prin ordin gubernial Scaunului spre

rezolvare.

982 32 1746 mai 26 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1746 4

Sibiu Trei Scaune plângerea soţiei lui SZEKELY

LADISLAU din satul CHILIENI, născută

983 33 1746 iunie 10

SZORCSEI ELENA, cerându-se se se facă

dreptate petiţionarei.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1746 4

Sibiu Trei Scaune decretul împărătesei Maria Tereza

referitor la plătirea a doi florini la Casa Militară

de către toţi evreii.

984 34 1746 iunie 18 Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului 1746 2

Sibiu Trei Scaune ca să predea fânul pentru armată la

greutatea prescrisă.

985 35 1746 iunie 28 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1746 4

Sibiu Trei Scaune plângerea locuitorilor din satul

DOBOLY DE JOS cerându-se ca Scaunul să fie

mai îngăduitor faţă de petiţionari.

986 36 1746 iunie 30 Cererea lui NEMES FRANCISC către Scaunul 1746 2

Hăghig Sepsi ca să scutească de dări pe iobagul său FUJA

IOAN din satul DOBOLI DE JOS.

987 37 1746 iulie 1 Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului 1746 2

Sibiu Trei Scaune ca să continue procesul lui BEDE

MOISE, arestat pentru crimă.

988 38 1746 iulie 4 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1746 3

Sibiu Trei Scaune lista protectorilor numiţi de

împărăteasa Maria Tereza pentru apărarea

989 39 1746 iulie 5

privilegiilor preoţilor români uniţi.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1746 4

Sibiu Trei Scaune plângerea lui PUNKOSTI

990 40 1746 iulie 5

GHEORGHE din comuna OZUN, cerându-se

Scaunului să ia în considerare cererea acestuia şi

să-I plătească indemnizaţia.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1746 4

sibiu Trei Scaune plângerea lui CSAKANY ŞTEFAN

şi a văduvei lui CSAKANY PAVEL, cerându-se

să se inventarieze averea fratelui acestora

CSAKANY MOISE, debil mintal, care este

întreţinut de fraţii săi.

991 41 1746 iulie 5 Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al 1746 2

© Arhivele Naţionale ale României

81

992 42 1746 iulie 7

Sibiu

993 43 1746 iulie 8

Sibiu

994 44 1746 iulie 11

Turia

995 45 1746 iulie 28

Ghidfalău

996 46 1746 sept. 9

Sibiu

997 47 1746 sept. 10

Sibiu

998 48 1746 sept. 20

Turia

999 49 1746 sept. 22

Sibiu

1000 50 1746 sept. 20

Sibiu

1001 51 1746 sept. 23

Sibiu

Ozun Scaunului Trei Scaune, prin care îi cere lui

PUNKOSTI GHEORGHE din satul OZUN să-i

comunice pretenţia pentru moştenirea rămasă de

la răposatul conte APOR ŞTEFAN.

Ordin gubernial prin care se comunică că

adunarea în care se vor fixa dările şi locurile de

încartiruire a armatei va începe la 15 septembrie

în oraşul SIBIU.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune să predea soţiei lui BALO IOSIF,

născută VAJNA ANA, partea din moştenirea

rămasă de la primul său soţ, BACZONI

GHEORGHE, fost preceptor.

Ordine trimise de APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune, către Scaunul Sepsi,

cerându-se continuarea procesului lui BEDE

MOISE şi executarea ordinului referitor la

SZEKELY DIONUSIE.

Note privind interogatoriul luat de către SERA

LADISLAU, nobil din satul ZĂLAN şi de către

CZIRJEK IOSIF, nobil din satul ZOLTAN, unor

martori referitor la fabricarea prafului de puşcă de

către unii locuitori din satele Scaunului Sepsi.

Ordin gubernial prin care se cere baronului

APOR PETRU din satul TURIA DE JOS, jude

regal al Scaunului Trei Scaune să interogheze

martorii pentru stabilirea stării sociale ale lui

KOVACS IOAN, originar din satul SÂNZIENI în

prezent arestat în oraşul ORADEA.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să înainteze o conscriere referitoare la toţi

evreii care se găsesc în acest Scaun, pentru

stabilirea dărilor.

Ordinul lui Apor Petru, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, prin care se cere lui ANTOS

ŞTEFAN, notarul Scaunului Sepsi să-I trimită lui

DOMBI IOAN, vicejude regal al Scaunului

Kezdi, scrisoarea sa anexată şi interogatoriul

refritor la preoţii români.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să raporteze imediat contravenţiile

comandanţilor de recrutare veniţi din UNGARIA.

Ordin gubernial prin care se comunică ordinul

împărătesei Maria Tereza referitoare la

suspendarea executării deciziei sale în problema

lui PUNKOSTI GHEORGHE, până la noi decizii.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să înainteze un tabel referitor la

repartizarea de către Scaun a dării de 26000 de

florini pe sate şi pe locuitori.

82

1746 2

1746 2

1746 2

1746 2

1746 2

1746 2

1746 1

1746 2

1746 2

1746 2

© Arhivele Naţionale ale României

1002 52 1746 sept. 30

Sibiu

1003 53 1746 oct. 1

Sibiu

1004 54 1746 nov. 22

Sibiu

1005 55 1746 nov. 23

Sibiu

1006 56 1746 dec. 9

Sibiu

1007 57 1746 dec. 16

Sibiu

1008 58 1746 dec. 16

Sibiu

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune cele 2 plângeri înaintate guberniului

de către PUNKOSTI GHEORGHE din comuna

OZUN, cerându-se ca Scaunul să facă dreptate

petiţionarului.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune ordinul Direcţiei Tezaurariatului

cerându-se să se ia măsurile necesare pentru ca

Comitatele şi Scaunele secuieşti să de-a ajutor la

fierberea salpetrului.

Ordin gubernial prin care se răspunde la

scrisoarea trimisă de la adunarea generală a

Scaunului Trei Scaune ţinută în ziua de 15

noiembrie în satul ALBIŞ, cerându-se să se

continue perceperea dărilor.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune plângerea locuitorilor din satul

Moacşa referitoare la scutirea satului de datoria

încartiruirii militarilor, din cauza pagubelor

pricinuite de calamităţile naturale.

Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

regal cu privire la întocmirea unui tabel despre

dările în bani şi în natură administrate de Scaun

pentru armată.

Ordin gubernial prin care se comunică că dieta îşi

va începe activitatea în ziua de 23 ianuarie 1747

în oraşul SIBIU.

Ordin gubernial prin care se trimite în copie

hotărârea referitoare la problema lui NAGY

IOSIF din satul ZĂLAN cu GYUITO SAMUILĂ

din satul MĂRTĂNUŞ.

1009 59 1746 --- Listă întocmită de ANTOS ŞTEFAN, jurat

asesor, notarul Scaunului Sepsi, referitoare la

conscrierea contribuabililor şi a dărilor percepute

în satul BEŞENEU.

1010 60 1746 --- Listă întocmită de BENKO PAUL, jurat asesor,

notarul Scaunului Kezdi, referitoare la

1011 61 1746 --conscrierea

contribuabililor şi a dărilor din satul

MĂRTĂNUŞ.

Tabel despre dările fixate pentru satele din

Scaunul Kezdi.

1012 62 1746 ---- Tabel despre dările percepute din satele

Scaunului Orbai.

83

1746 6

1746 4

1746 2

1746 4

1746 4

1746 2

1746 4

1746 2

1746 1

1746 1

1746 1

1013 63 1746 ---- Tabel întocmit de ANTOS ŞTEFAN, jurat asesor,

notarul Scaunului Sepsi, privind fixarea dărilor pe

comune în Scaunul Trei Scaune.

1746 6

1014 64 1746 --- Conscrierea dărilor în bani şi în natură date de 1746

satele din Scaunul Trei Scaune către armată între

anii 1722-1746.

20

1015 65 1746 --- Plângerea lui MARKOS DEAK ALEXANDRU, 1746 2

© Arhivele Naţionale ale României

fost perceptor al Scaunului Orbai, prin care cere

judelui regal APOR PETRU, şi Scaunului Trei

Scaune să fie pus în libertate iar restanţele de dări

cu care a fost imputat să fie percepute de către

Scaun de la diferite persoane şi sate.

1016 66 1746 Chilieni Cererea lui SIGMOND MIHAI din satul

CHILIENI către rectificatorii de dări din Scaunul

Sepsi prin care solicită să-I fie micşorată darea.

1017 67 1746 Fotoş Cererea lui BALOG IOAN din satul FOTOS

către BIALIS FRANCISC, vicejude regal şi către

rectificatorii de dări, referitoare la micşorarea

1018 1 1747 ian.4

Mărcuşa

1019 2 1747 ian. 8

Aninoasa

1020 3 1747 ian. 16

Sibiu

1021 4 1747 ian. 16

Sibiu

1022 5 1747 ian. 20

Sibiu

1023 6 1747 febr. 11

Sibiu

1024 7 1747 febr. 22

Sibiu

1025 8 1747febr. 27

Sibiu

impozitului său.

Scrisoarea loccotenent-colonelului SPRINGER

de SCHONNENBERG prin care comunică

baronului APOR PETRU, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, motivul pentru care nu a putut

participa la adunarea generală a Scaunului Trei

Scaune.

Adeverinţă semnată de KIS FRANCISC,

primarul jurat al satului ANINOASA şi de încă 3

juraţi precum că iobagul KOVATS DAVID al

baronului HENTER DAVID, a suferit o pagubă

mare în luna aprilie a anului 1744 din cauza unui

incendiu izbucnit noaptea.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

publicat din nou restrictul regal cu privire la

interzicerea şi împiedicarea practicării comerţului

ilicit.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

transportată sarea de la saline, locuri în care

bântuie epizotiile.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

să fie înapoiate iobagilor sumele adunate de la ei,

promise lor de către nemeşi cu ocazia insurecţiei.

Ordin gubernial prin care se trimite raportul

asesorilor din Scaunul Sepsi şi ordinul

guberniului din 5 iunie 1742, prin care se cere să

se rezolve procesul lui BORA IOSIF din satul

SIMERIA contra contesei KALNOKI

VARVARA, soţia baronului APOR PETRU.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

rezolvată problema lui BACZONI MIHAI din

satul ALBIŞ şi a lui VAJNA SARLOTA, pe baza

ordinului guberniului din 8 iulie 1746.

Ordin gubernial prin care se comunică ca,

plângerea lui PETERFFI ŞTEFAN din satul

AITA MARE referitoare la primirea drept

despăgubire a 81 de florini maghiari pentru

pagubele suferite din cauza unui incendiu să fie

rezolvate favorabil.

84

1746 1

1746 2

1747 2

1747 1

1747 2

1747 2

1747 2

1747 6

1747 2

1747 2

© Arhivele Naţionale ale României

1026 9 1747 martie 4

Sibiu

1027 10 1747 martie 6

Sibiu

1028 11 1747 martie 9

Sibiu

1029 12 1747mart. 11

Sibiu

1030 13 1747 martie 17

Sibiu

1031 14 1747 martie 24

Sibiu

1032 15 1747 martie 18

Sibiu

1033 16 1747 aprilie 3

Turia

1034 17 1747 apr. 10

Sibiu

1035 18 1747 aprilie 20

Turia

1036 19 1747 aprilie 20

Sibiu

1037 20 1747 aprilie 27

Sibiu

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei,, prin care se cere baronului APOR

PETRU, jude regal al Scaunului Trei Scaune, să

rezolve plângerea lui CSAKANY MOISE din

satul BOROŞNEUL MARE cu privire la primirea

unei propietăţi.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

conscrişi din nou supuşii străini (armeni, bulgari

şi greci) domiciliaţi pe teritoriul Scaunului Trei

Scaune.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate pentru ajutorul parohiilor şi

preoţilor greco-catolici.

Ordin gubernial prin care se comunică să nu fie

lăsat în libertate decât cu aprobarea directorului

fiscal al guberniului numitul BOD IOSIF, din

satul ALBIŞ, Scaunul Trei Scaune, deţinut pentru

injurii.

Sentinţa Tablei regale dată în problema dărilor

trizecimale ale satului BOHOLT din Scaunul

Săsesc Cincul Mare.

Ordin gubernial prin care se comunică că

Scaunului Trei Scaune i-a fost repartizată o dare

de 8863 florini maghiari şi 40 crăiţari.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Sepsi că procesul lor aflat în faţa forurilor

superioare va fi dezbătut la dietă, unde se va da

sentinţa.

Ordinul lui Apor Petru, jude regal al Scaunului

Trei Scaune prin care comunică lui DOMBI

IOAN, vicejude regal al Scaunului Kezdi, să

scutească de dări pe morarul lui BARTOS

MIHAI.

Ordin gubernial prin care se trimite ordinul de

urmărire şi prindere a unui individ urmărit pentru

crimă, din localitatea TOLCZVA, comitatul

Zemolen, din Ungaria.

Proces verbal încheiat de către SZABO MIHAI şi

de către SOLYOM GHEORGHE, călăreţi secui,

referitor la audierea martorilor în cazul de furt al

copilului ŞTEFAN, fiul lui BOKOR PETRU din

satul TURIA DE JOS.

Ordin gubernial prin care se trimite decretul regal

cu privire la interzicerea scoaterii din ţară a

monedelor de aur şi argint.

Ordin gubernial prin care se trimite hotărârea

guberniului cu privire la vânzarea de către

negustorii străini a pieilor de miel şi despre

locurile de cumpărare a privilegiilor de către

blănari.

85

1747 2

1747 3

1747 2

1747 2

1747 6

1747 2

1747 2

1747 1

1747 3

1747 11

1747 6

1747 4

© Arhivele Naţionale ale României

1038 21 1747 mai 5

Sibiu

1039 22 1747 mai 6

Sibiu

1040 23 1747 mai 6

Sibiu

1041 24 1747 mai 13

Sibiu

1042 25 1747 mai 19

Sibiu

1043 26 1747 iunie 3

Turia

1044 27 1747 iunie 6

Sibiu

1045 28 1747 iunie 8

Sibiu

1046 29 1747 iunie 12

Turia

1047 30 1747 iunie 13

Sibiu

1048 31 1747 iunie 19

Sibiu

1049 32 1747 iunie 21

Sibiu

1050 33 1747 iunie 23

Sibiu

Raportul lui CSEREI SAMUILĂ şi al lui

MIHALCZ MIHAI, deputaţi la dietă, către

baronul APOR PETRU, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, referitor la problemele rezolvate la

dietă privind încartiruirea şi plata datoriilor.

Ordinul contelui KORNIS ANTON, comisar

provincial, prin care cere Scaunului Trei Scaune

să facă unele socoteli în legătură cu dările şi să

plătească dările restante la Casa provincială.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

locuitorilor din satul ZĂLAN, Scaunul Trei

Scaune, care cer să le fie micşorate dările din

cauza pagubelor suferite cu ocazia unui incendiu.

Ordin gubernial prin care se comunică rezoluţia

împărătesei MARIA TEREZA cu privire la

rezolvarea cererilor a celor persoane care au

propietăţi în Ungaria şi Banat.

Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

regal cu privire la devaluarea monedelor,

cerându-se să fie publicat acest ordin.

Instrucţiunile Adunării generale a Scaunului Trei

Scaune, eliberate de către BENKO PAUL,

notarul jurat al Scaunului Kezdi, date comisarilor

Scaunului Kezdi trimişi pentru fixarea locurilor

de păşune necesare pentru armată.

Ordinul contelui KORNIS ANTON, comisarul

provincial al Transilvaniei, prin care cere

Scaunului Trei Scaune să rezolve definitiv

plângerea lui IMECZ ANTON.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

KALNOKI MIHAI, diriginte de poştă din

Scaunul Trei Scaune cere cere despăgubiri pentru

că a suferit pagube cu ocazia incendiilor.

Cererea lui APOR IOAN către notarul Scaunului

Kezdi, BENKO PAUL, referitor la rezolvarea

problemei împovărării cu dări a celor doi jeleri

BENKO FRANCISC şi BENKO MIHAI.

Ordin gubernial prin care se comunică că staţiile

de carantină trebuie să fie aprovizionate cu

alimente.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

SERA LADISLAU din satul ZĂLAN, care cere

ca iobagii lui să fie scutiţi de plata dărilor

deoarece au suferit pagube în urma unui incendiu.

Ordin gubernial prin care se comunică că

deputaţii rebuie să fie trimişi la guberniu la data

de 15 septembrie, pentru a se fixa dările.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

să fie eliberat din închisoare pe bază de garanţie

numitul BOD IOSIF din satul ALBIŞ.

86

1747 2

1747 3

1747 2

1747 2

1747 3

1747 1

1747 2

1747 3

1747 2

1747 2

1747 4

1747 3

1747 2

© Arhivele Naţionale ale României

1051 34 1747 iunie 28

Sibiu

1052 35 1747 august 29

ABAUJVAR

1053 36 1747 iunie 7

Sibiu

1054 37 1747 sept. 9

Sibiu

1055 38 1747 sept. 15

Sibiu

1056 39 1747 sept. 18

Sibiu

1057 40 1747 sept. 19

Sibiu

1058 41 1747 sept. 27

Sibiu

1059 42 1747 sept. 30

Sibiu

1060 43 1747 oct. 3

Sibiu

1061 44 1747 oct. 7

Turia

1062 45 1747 oct. 8

Zoltan

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

preoţilor din Scaunului Trei Scaune cerându-se să

fie respectate privilegiile lor anterioare privind

plătirea dărilor.

Note încheiate de ZOMBORY EMERIC, notarul

comitatului ABAUJVAR din Ungaria, despre

interogatoriul din procesul lui MIHAI KEZDI sau

KOZMA în contra văsuvei lui ŞTEFAN KEZDI

sau KOZMA, născută CSABAI ANA.

Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

regal cu privire la conscrierea preoţilor ortodocşi

români şi separat a preoţilor greco-catolici,

precum şi la plata dărilor plătite de aceştia.

Ordin gubernial prin care se comunică să se

trimită informaţii guberniului referitor la

problema interogatoriului nobilului KEZDI

MIHAI, fiincă sunt cerute de comitatul

ABAJVAR din Ungaria.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal cu privire la ştirile alarmante despre

năvălirea tătarilor cerându-se să fie combătute şi

pedepsiţi cei care le răspândesc.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

înaintată împărătesei MARIA TEREZA de către

asesorii şi călăreţii secui din Scaunul Trei Scaune,

precum şi răspunsul împărătesei care cere să se

comunice situaţia reală a acestora.

Ordin gubernial prin care se comunică că trebuie

trimis un raport detailat despre procesul lui

GYUJTO SAMUILĂ, pentru a se trimite

informaţii despre proces împărătesei MARIA

TEREZA.

Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Trei Scaune trebuie să plătească pentru

întreţinerea armatei încartiruite o dare de 28658

florini.

Ordin gubernial prin care se comunică că se poate

pune în libertate din închisoare numitul BEDE

MOISE, dar înainte, acesta trebuie să dea o

declaraţie precum că nu se va mai recidiva.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să se

pună la dispoziţia celor care fierb salpetru tot

materialul necesar.

Ordinul baronului APOR PETRU, jude regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care se cere

Scaunului Sepsi să execute ordinul guberniului cu

privire la eliberarea din închisoare a lui BEDE

MOISE.

Cererea lui CZIRJAK PAUL, senior din satul

ZOLTAN către ANTOS ŞTEFAN, notarul

87

1747 4

1747 2

1747 3

1747 2

1747 3

1747 6

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

© Arhivele Naţionale ale României

1747 1

1063 46 1747 oct. 12

Aita Mare

1064 47 1747 oct. 14

Reci

1065 48 1747 oct. 18

Turia

1066 49 1747 nov. 15

Sibiu

1067 50 1747 nov. 16

Sibiu

1068 51 1747 nov. 16

Sibiu

1069 52 1747 nov. 22

Sibiu

1070 53 1747 nov. 27

Sibiu

1071 54 1747 nov. 24

Sibiu

1072 55 1747 nov. 27

Sibiu

1073 56 1747 dec. 1

Sibiu

Scaunului Sepsi, pentru predarea către persoana

trimisă a actelor legate de acţiunea intentată

contra satului ZOLTAN.

Scrisoarea lui DONATH GHEORGHE,

vicejudele Scaunului Micloşoara, prin care îi

comunică notarului Scaunului Micloşoara să se

prezinte la adunarea generală a Scaunului Trei

Scaune care va avea loc în satul ALBIS.

Raportul lui ANTOS ŞTEFAN, jurat asesor,

notarul Scaunului Sepsi, prin care îl informează

pe BIALIS FRANCISC, vicejudele regal al

Scaunului Sepsi, despre rezolvarea mai multor

probleme oficiale.

Adeverinţă semnată de VAJNA GABRIEL şi

CSOBOT SIMION, asesori din satul TURIA DE

JOS, referitoare la predarea registrelor de procese

verbale de către BENKO PAUL, fost notar al

Scaunului Kezdi către actualul notar al Scaunului

, LASZLO ANDREI.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

regal referitor la faptul că în actuala perioadă de

judecare la chemarea directorilor fiscului să fie

rezolvate problemele funcţionarilor.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal cu privire la urmărirea, prinderea şi predarea

dezertorilor din regimentul Gyulai şi din alte

regimente.

Ordin gubernial către baronul APOR PETRU,

jude regal al Scaunului Trei Scaune precum că s-a

primit raportul său în legătură cu preoţii grecocatolici.

Ordin gubernial prin care se comunică că nobilii

care nu au iobagi pe baza legii secuieşti sunt

datori să plătească dări şi să ocupe funcţia de

primar.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

preotului reformat MAKSAI GABRIEL din satul

BIRGHIS, comitatul ALBA DE SUS, prin care se

cere ca omul său aflat în comuna MOACŞA să nu

fie grevat de plata datoriilor.

Ordin gubernial prin care se comuncă să se

intensifice de către plăieşi paza drumurilor spre

ţările române.

Cererea baronului SZENTKERESZTI din satul

ZAGON către comisia de rectificare a dărilor din

Scaunul Trei Scaune referitoare la scutirea

iobagilor săi de plata dărilor.

Ordin gubernial prin care se cere trimiterea

urgentă a raportului referitor la situaţuia

asesorilor călăreţi secui.

88

1747 1

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

© Arhivele Naţionale ale României

1074 57 1747 dec. 2

Sibiu

1075 58 1747 dec.7

Sibiu

Ordin gubernial prin care se cere să fie raportate

imediat situaţiile referitoare la veniturile

comandanţilor călăreţi secui şi a ofiţerilor

superiori din armată.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

urmăriţi şi prinşi dezertorii care comit multe

1076 59 1747

delicte şi să fie adunate armele de la iobagi.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

urmăriţi şi prinşi dezertorii care comit multe

delicte şi să fie adunate armele de la iobagi.

1077 60 1747 dec. 7 Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

Sibiu ce trebuie luate contra hoţilor, a dezertorilor şi

împotriva celor care fumează pipă.

1078 61 1747 dec. 11 Plângerea lui CSOMA GHEORGHE din satul

Ghelinţa GHELINŢA către baronul APOR PETRU, jude

regal al Scaunului Trei Scaune, prin care cere

informaţii referitoare la despăgubirile pe care

trebuie să le primească pentru calul său care I s-a

furat din grajd.

1079 62 1747 dec. 12 Ordin gubernial prin care se comunică ca să se

Sibiu raporteze rezovarea diferenţelor de hotare: când a

fost ocupat terenul, cum a fost ocupat şi recolta

anuală.

1080 63 1747 dec. 12 Ordin gubernial prin care se cere să fie raportată

Sibiu situaţia restanţelor de dări ale contelui FERRATI

MATEI.

1081 64 1747 dec. 15 Ordin gubernial prin care se comunică ca să se

Sibiu raporteze despre procesul de succesiune dintre

BABOS GAVRIL şi TOROK SAMUILĂ.

1082 65 1747 dec. 19 Ordinul contelui HALLER IOAN către

Sibiu viceoficialii Scaunului Kezdi referitor la predarea

către BABOS GABRIEL din satul BESENEU a

tuturor actelor necesare în procesul acestuia cu

TOROK SAMUILĂ din satul TURIA DE JOS,

pentru succesiune.

1083 66 1747 dec. 19 Sf. Proces verbal despre hotărârea judecătorească a

Gheorghe Scaunului Sepsi precum că învăţătorul

1084 67 1747 dec. 28

SEBESTYEN IOAN din satul ANGHELUŞ nu

poate fi silit să ocupe funcţia de primar comunal

până la rezolvarea procesului său.

Decretul împărătesei MARIA TEREZA cu

Viena privire la Regulamentul militar în vreme de

război.

1085 68 1747 --- Tabel întocmit de ANTOS ŞTEFAN, jurat asesor,

notarul Scaunului Sepsi, referitor la repartizarea

dărilor pe anul 1747 pe Scaune şi pe localităţi.

1086 69 1747 --- Note privind calcularea dărilor pe anul 1747 în

comunele Scaunului Kezdi (extras).

1087 70 1747 --- Note privind calcularea dărilor pe anul 1747 în

comunele Scaunului Kezdi (extras).

89

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

1747 2

1747 9

1747 2

1747 4

1747 2

1747 4

1747 4

1747 1

© Arhivele Naţionale ale României

1747 1

1088 71 1747 --- Proces verbal privind rectificările de dări din

unele localităţi ale Scaunului Kezdi în anul 1747.

1089 72 1747 --- Plângerea Scaunului Sepsi către APOR PETRU,

jude regal al Scaunului Trei Scaune, referitoare la

faptul că deputatul lor nu a fost trimis la dietă,

fiind din nou trimis deputatul din Scaunele Kezdi

şi Micloşoara.

1090 73 1747 --- Note - fragment - referitoare la procesul de

succesiune al lui MIHALCZ PETRU din satul

TURIA DE JOS contra lui KIS PAUL din satul

KARATNA, trimise baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune.

1091 74 1747 --- Note - fragment - referitoare la procesul de

succesiune dintre văduva lui VAJNA ŞTEFAN,

născută BARABAS MARIA contra lui

1092 75 1747 ---

BARABAS GHEORGHE domiciliat în oraşul

Tg. Secuiesc, proces înaintat lui APOR PETRU,

jude regal al Scaunului Trei Scaune.

Tabel întocmit de juratul IMREH IOSIF notarul

Scaunului Orbai, referitor la dările pe anul 1747,

repartizate pe comune.

1093 76 1747 --- Tabel întocmit de juratul IMREH IOSIF notarul

Scaunului Orbai, referitor la dările plătite de

comunele Orbai între anii 1736-1747.

1094 1 1748 ian. 2 Plângerea văduvei lui BOTOS IOAN către

baronul APOR PETRU, jude regal al Scaunului

Trei Scaune referitoare la scutirea de plata

dărilor, fiind bătrână şi săracă.

1095 2 1748ian. 5 Proces verbal încheiat de juraţii MALNAŞI

Icafalău LADISLAU şi DESO FRANCISC din satul

ICAFALĂU, referitor la audierea martorilor din

satul ICAFALĂU despre persoanele care posedă

arme şi care fumează pe stradă şi în grădini.

1096 3 1748 ian. 8 Ordinul lui LASZLO ANDREI către primarii şi

Icafalîu juraţii satelor din Scaunul Kezdi privind măsurile

ce trebuie să le ia pentru a împiedica răspândirea

epizoţiilor care au izbucnit în Scaun, mai ales în

satul SÂNZIENI.

1097 4 1748 ian. 11 Ordinul lui LASZLO ANDREI către asesorii

Icafalău Scaunului Kezdi prin care îi cheamă ca pe data de

13 ianuarie 1748 să se adune pentru dezbaterea

ordinelor primite de la guberniul Transilvaniei.

1098 5 1748 ian. 12 Proces verbal eliberat de BODO GHEORGHE şi

Turia de CSOBOT SIMION din satul TURIA DE JOS,

cu privire la interzicerea aducerii şi a scoaterii

vitelor din sat, din cauza epizotiilor.

1099 6 1748 ian. 16 Ordinul lui APOR PETRU, jude regal al

Turia Scaunului Trei Scaune către LSZLO ANDREI,

notarul Scaunului Kezdi prin care îi cere să

întocmească o scrisoare de garanţie pentru un

90

1747 2

1747 1

1747 2

1747 2

1747 2

1747 1

1748 1

1748 1

1748 1

1748 2

1748 2

1748 1

© Arhivele Naţionale ale României

1100 7 1748 ian. 18

jeler al său venit din Moldova.

Ordin gubernial prin care se comunică ca 1748 2

Sibiu plăieşilor să li se acorde aceeiaşi consideraţie şi

ajutor ca şi în alte localităţi.

1101 8 1748 ian. 22 Ordin gubernial prin care se comunică să fie 1748 2

Sibiu rezolvat pe baza hotărârii date, procesul de

succesiune dintre moştenitorii lui APOR

1102 9 1748 ian 24

ŞTEFAN şi PUNKOSTI GHEORGHE.

Proces verbal încheiat de KOZMA FRANCISC 1748 1

Poian din satul SÂNZIENI şi de ZONDA SIGISMUND

din satul POIAN, privind audierea martorilor

despre moartea unui viţel al lui CIBAK

FRANCISC iobag din satul POIAN cumpărat de

la SZOCS FRANCISC.

1103 10 1748 febr. 3 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie 1748 2

Sibiu prins un anume vagabond; I se dă descriere

personală.

1104 11 1748 febr. 6 Cererea lui MARKOS sau LITERATI GABRIEL 1748 2

Sţntionlunca din comuna SÂNTIONLUNCA, înaintată

1105 12 1748 febr. 9

baronului APOR PETRU, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, cu privire la procesul de moştenire

dintre el şi fraţii săi.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1748 4

Sibiu BARTOS LADISLAU din satul ALBIŞ şi a

fraţilor săi, cerându-se să se interzică locuitorilor

să cumpere din averea tatălui lor, BARTOS

MARTIN.

1106 13 1748 febr. 11 Adeverinţă dată de baroana APOR ANA 1748 1

Turia referitoare la faptul că, cazanul de fiert oţet aflat

la ISTOK GRIGORE este al ei, iar comuna l-a

impus pe nedrept cu dări pe ISTOK GRIGORE.

1107 14 1748 febr. 12 Cererea baroanei APOR ANA către rectificatorii 1748 2

Turia de dări din Scaunul Kezdi privind micşorarea

dărilor văduvei lui NAGY PETRU şi a soţiei lui

MATYUS FRANCISC.

1108 15 1748 febr. 19 Ordin gubernial prin care se comunică privilegiile 1748 4

Sibiu care au fost acordate comunităţilor clericale din

Scaunul Trei Scaune încă din anul 1741; acestea

au fost trimise la plângerea preoţilor din Trei

Scaune.

1109 16 1748 febr. 20 Cererea baronului APOR IOAN şi a lui APOR 1748 2

Turia LADISLAU către rectificatorii de dări din

Scaunul Kezdi privitoare la micşorarea dărilor

puşcaşilor lor, arătaţi într-un tabel trimis anterior.

1110 17 1748 februarie Ordinul baronului APOR PETRU, judele regal al 1748 2

26 Turia de Jos Scaunului Trei Scaune către vicejudele regal,

asesorii şi notarul Scaunului Orbai referitor la

rezolvarea problemei cerută de guberniu prin

ordinul trimis.

1111 18 1748 2 martie Ordin gubernial prin care se trimite decretul regal 1748 7

© Arhivele Naţionale ale României

91

1112 19 1748 martie 4

Pava

1113 20 1748 5 martie

Icafalău

1114 21 1748 8 martie

Sibiu

1115 22 1748 8 martie

Sibiu

1116 23 1748 8 martie

Turia de Jos

1117 24 1748 11 martie

Sibiu

1118 25 1748 martie 12

Turia de Jos

1119 26 1748 martie 12

Sibiu

1120 27 1748 martie 14

Turia de Jos

1121 28 1748 martie 21

Sibiu

1122 29 1748martie 22

Sibiu

Sibiu referitor la procesul de crimă al lui VAJNA

IOAN din comuna COVASNA pe baza căreia să

se trimită informaţii guberniului.

Plângerea lui SZAKMARI FILIP, caporal, către

vicejudele regal al Scaunului Orbai prin care cere

despăgubiri de la militarul care i-a deranjat

locuinţa sa din satul PAVA.

Raportul lui BARABAS GHEORGHE, al lui

GYARFAS PAUL şi al lui LASZLO ANDREI,

membrii comisiei de rectificare a dărilor, trimis

baronului APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, referitor la activitatea

comisiei.

Ordin gubernial prin care se comunică numirea

contelui GYULAFFI LADISLAU drept consilier

intim al împărătesei MARIA TEREZA.

Ordin gubernial către Oficialităţile Scaunului

Kezdi prin care se trimite plângerea orfanilor

CSEH ŞTEFAN şi NICOLAE din satul

CATALINA precum şi hotărârea adunării

generale a Scaunului Trei Scaune referitoare la

primirea înapoi de către orfani a moştenirii lor.

Cererea baronului APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, către rectificatorii de dări

din Scaunul Kezdi referitoare la situaţia lui

VERES CLEMENTIN a lui BARRA

LADISLAU şi a soţiei lui DIMENI

CLEMENTIN din satul DALNIC.

Ordin gubernial prin care se comunică că s-a

procedat bine în procesul lui KOVACS ŞTEFAN

din satul CHILIENI.

Ordinul baronului APOR PETRU ( judele regal al

Scaunului Trei Scaune) prin care cere

oficialităţilor Scaunului Orbai ca decretul regal şi

ordinul gubernial trimise de el să fie studiate şi

rezolvate.

Ordin gubernial prin care se comunică ca plăieşii

să păzească mai bine graniţele pentru a împiedica

emigrarea românilor veniţi din Moldova şi Ţara

Românească.

Cererea baronul APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune prin care cere

rectificatorilor de dări din Scaunul Sepsi să

micşoreze impozitul lui NAGY GHEORGHE

care este scribul său.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

împiedicaţi să se refugieze înapoi românii veniţi

din Moldova şi Ţara Românească.

Ordin gubernial prin care se cere să se rezolve

procesul lui TURI LADISLAU şi al lui TURI

92

1748 2

1748 2

1748 4

1748 5

1748 2

1748 2

1748 2

1748 2

1748 2

1748 2

© Arhivele Naţionale ale României

1748 2

1123 30 1748 martie 22

Sibiu

1124 31 1748 martie 23

Sibiu

1125 32 1748 martie 26

Micloşoara

1126 33 1748 martie 30

Araci

ALEXANDRU din satul TAMAŞFALĂU contra

lui MIHALTZ IOSIF din satul POIAN, pentru

nerestituirea bunurilor rămase de la mamă

IMECZ ANA.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

KONTZEI GABRIEL din satul CARATNA şi al

lui MIHALTZ IOSIF din satul POIAN, cerânduse

să fie rezolvate de forurile de judecată ale

Scaunului.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate contra invaziei lăcustelor.

Cererea adunării generale a Scaunului Micloşoara

către baronul APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, referitoare la scutirea de

plata dărilor timp de trei ani a celor 6 propietari

din satul AITA MARE cărora le-a ars avutul în

anul 1745.

Plângerea lui BELDI IOSIF către ANTOS

ŞTEFAN, jurat asesor, notarul Scaunului Sepsi,

prin care se cere ca să nu se mărească dările

iobagilor lui şi ai lui BELDI MIHAI.

1127 34 1748 aprilie 6 Cererea locuitorilor de religie reformată din

Scaunul Kezdi către Apor Petru, jude regal al

Scaunului Trei Scaune, referitoare la numirea în

funcţia de vicejude regal a unei persoane de

1128 35 1748 aprilie 17

Turia de Jos

1129 36 1748 19 aprilie

Turia

1130 37 1748 aprilie 30

Zălan

1131 38 1748 mai 3

Turia de Jos

1132 39 1748 mai 9

Turia de Jos

religie reformată.

Cererea baroanei APOR ANA către LASZLO

ANDREI, notarul Scaunului Kezdi, prin care îi

solicită ajutorul ca iobagii săi să nu fie grevaţi cu

dări.

Plângerea lui BODO CATALINA către

vicejudele regal al Scaunului Kezdi şi către

rectificatorii de dări referitor la menţinerea

aceloraşi dări din anul trecut pentru iobagii săi.

Plângerea lui APOR IOAN din satul ZĂLAN

către ANTOS ŞTEFAN, jurat asesor, notarul

Scaunului Sepsi, pentru scutirea de dări a

iobagilor săi SZILAGY MIHAI şi SZILAGY

ANDREI care au pierdut vitele din cauza

epizotiilor.

Ordinul baronului APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune către vicejudele regal,

asesorii şi notarul Scaunului Sepsi pentru

rezolvarea neânţelegerii dintre SZEKELY

SIGISMUND din satul RECI şi fraţii acestuia.

Raportul adunării generale a Scaunului Trei

Scaune către guberniu prin care se comunică

măsurile luate la procesul de moştenire dintre

PUNKOSTI GHEORGHE din comuna OZUN şi

succesorii familiei APOR:

93

1748 6

1748 2

1748 2

1748 2

1748 2

1748 3

1748 2

1748 2

1748 2

1748 2

© Arhivele Naţionale ale României

1133 40 1748 mai 13

Sibiu

1134 41 1748 mai 13

Sibiu

1135 42 1748 mai 28

Sibiu

Ordin gubernial către Scaunul Sepsi prin care se

trimite copia plângerii văduvei lui VARGA

ŞTEFAN, născută SIMON JUDITA din satul

BICFALĂU, pentru a fi rezolvată pe baza

hotărârii anterioare.

Ordin gubernial prin care se comunică că au fost

trimise pentru a fi publicate în întreaga ţară noile

legi cu privire la exploatarea minelor, legi

ratificate de împărăteasa MARIA TEREZA.

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

comunică hotărârea guberniului Transilvaniei în

procesul de moştenire dinttre succesorii lui

APOR ŞTEFAN din satul TURIA DE JOS şi

PUNKOSTI GHEORGHE.

1136 43 1748 iunie 7 Notă privind restituirea de către SZASZ

MARTIN a 15 florini către LAZAR BLAZIUS

1137 44 1748 iunie 13

Viena

1138 45 1748 iunie 21

Sibiu

1139 46 1748 iunie 21

Sibiu

1140 47 1748iunie 26

Sibiu

1141 48 1748 iunie 26

Sibiu

1142 49 1748 iunie 26

Sf. Gheorghe

1143 50 1748 iunie 27

Sibiu

1144 51 1748 iunie 28

Sibiu

1145 52 1748 iulie 23

Aita Mare

din cei 16 florini şi 38 crăiţari împrumutaţi.

Decret regal cu privire la măsurile hotărâte de

dietă referitor la încartiruirea armatei, strângerea

dărilor.

Ordin gubernial prin care se comunică să se

administreze imediat suma de 8463 florini şi 45

crăiţari, reprezentând restanţa de dări.

Ordin gubernial către Scaunul Sepsi prin care se

trimite plângerea nobililor din satul LISNĂU cu

privire la rezolvarea problemei lor de imunitate.

Cererea contelui KEMENY LADISLAU,

preşedintele Curţii de conturi către judele regal al

Scaunului Trei Scaune referitoare la rezolvarea

problemei dărilor pentru a nu mai fi nemulţumiri

între contribuabili.

Ordin gubernial către Scaunul Sepsi prin care se

cere să se trimită din registrul proceselor

dezbătute hotărârea luată în procesul dintre

NAGY IOSIF din satul ZĂLAN şi GYUJTO

SAMUILĂ din satul MĂRTĂNUŞ.

Raportul comunităţii Scaunului Trei Scaune către

contele KEMENY LADISLAU, preşedintele

curţii de conturi, ca răspuns la ordinul acestuia

din 26 iunie 1748 privind repartizarea dărilor.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

regal referitor la luarea măsurilor necesare

privind repartizarea inegală a dărilor, scutirile şi

plata dărilor etc.

Ordin gubernial prin care se comunică

convocarea dietei în oraşul CLUJ la data de 20

august 1748.

Plăngerea comunităţii Scaunului Micloşoara către

baronul APOR PETRU, judele regal al Scaunului

Trei Scaune, în care se cere să se rezolve situaţia

94

1748 4

1748 2

1748 2

1748 2

1748 6

1748 2

1748 6

1748 2

1748 2

1748 1

1748 2

1748 2

1748 2

© Arhivele Naţionale ale României

1146 53 1748 iulie 31

lor în ceea ce priveşte plata dărilor.

Hotărârea adunării generale a Scaunului Trei 1748 2

Turia de Jos Scaune cu privire la modul de conscriere a

contribuabililor din Scaunele Sepsi, Kezdi, Orbai

şi Micloşoara.

1147 54 1748 august 11 Raportul lui DOMBI IOAN, vicejudele regal al 1748 2

Icafalău Scaunului Kezdi, către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune prin care se

comunică că a trimis referatele cerute.

1148 55 1748 august 27 Adeverinţă dată de WEINGARTNER ŞTEFAN 1748 1

Cluj privind primirea unor acte de socoteli din anii

1744-1746 de la ANTOS ŞTEFAN, deputat la

dietă, trimise de IMETS ANTON, primarul

Comisariatului din Scaunul Trei Scaune.

1149 56 1748 sept. 2 Ordin gubernial către baronul APOR PETRU, 1748 5

Cluj judele regal al Scaunului Trei Scaune, pentru a fi

eliberat de garanţia fostului preceptor al

1150 57 1748 sept. 6

Scaunului Orbai, MARKOS ALEXANDRU din

comuna COVASNA.

Ordin gubernial prin care se comunică să se 1748 2

Sibiu înapoieze boii şi căruţa soţiei lui HENTER

DAVID junior din satul SŢNTIONLUNCA,

născută KALNOKI ANA, luate de către

1151 58 1748 sept. 10

KALNOKI IOAN din satul CERNATUL DE

JOS.

Ordin gubernial prin care se comunică pentru 1748 2

Cluj publicare anunţul că este interzisă fabricarea berii

din grâu şi secară, dar se poate face din orz şi

ovăz.

1152 59 1748 sept. 10 Ordin gubernial prin care se comunică că nu 1748 2

Cluj trebuie obligat să plătească dări iobagul lui

CSEREI MIHAI, numit KOSA IOSIF.

1153 60 1748 sept. 17 Ordin gubernial prin care se comunică ca, la 1748 2

Cluj plângerea contribuabililor din Scaunul Trei

Scaune, fixarea dărilor să se facă pe baza

numărului contribuabililor şi după recolta şi vitele

acestora.

1154 61 1748 sept. 28 Ordin gubernial prin care se comunică impozitele 1748 2

Cluj bisericeşti pe care trebuie să le plătească pentru

preoţii ortodocşi, credincioşii de religie ortodoxă.

1155 62 1748 sept. 30 Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul 1748 3

Cluj Trei Scaune trebuie să plătescă pentru anul viitor

o dare în valoare de 33757 florini şi 5 crăiţari.

1156 63 1748 oct. 2 Plângerea contribuabililor din Scaunul Trei

Scaune către contele KEMENI LADISLAU,

1748 5

consilierul guberniului Transilvaniei,

preşedintele Curţii de conturi, prin care cer să nu

fie grevaţi cu dări mai grele.

1157 64 1748 oct.12 Scrisoarea contelui HALLER IOAN, 1748 2

Seuca , gubernatorul Transilvaniei, prin care comunică

© Arhivele Naţionale ale României

95

comitatul Scaunului Trei Scaune modul de repartizare a

Târnavei dărilor.

1158 65 1748 nov. 16 Rescriptul regal cu privire la convocarea dietei şi 1748 6

Viena la încartiruirea armatei pe timp de iarnă în anul

1749.

1159 66 1748 nov. 20 Adeverinţă dată de MARKOS ALEXANDRU din 1748 1

Turia de jos comuna COVASNA despre primirea celor trei

acte din arhiva Scaunului Sepsi de la ANTOS

ŞTEFAN, notarul Scaunului.

1160 67 1748 nov. 23 Ordin gubernial prin care se comunică că datoria 1748 2

Sibiu de 95 de florini a lui TODOR ANDREI din

Moldova va fi plătită de către BENKE

LAURENŢIU.

1161 68 1748 nov. 27 Ordin gubernial prin care se comunică 1748 2

Sibiu convocarea dietei în oraşul Sibiu la data de 6

ianuarie 1749.

1162 69 1748 nov. 27 Ordin gubernial prin care se trimite hotărârea 1748 4

Sibiu guberniului în procesul de propietate a lui Jancso

Clement.

1163 70 1748 nov. 30 Scrisoarea lui DOMOKOS ANTON şi a lui 1748 2

Sibiu DOMOKOS FRANCISC prin care comunică

Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

încartiruirea celor trei companii ale armatei

naţionale a baronului JOSIKA şi a legiunii

SCHULLENBURG.

1164 71 1748 dec. 2 Scrisoarea lui CSAPI FRANCISC către 1748 1

1165 72 1748 dec. 3

LITERATI LADISLAU din pasul Timiş în care îi

comunică că va trimite în curând vinul promis.

Adeverinţă dată de MARKOS SANDOR, DIAK 1748 2

Covasna din comuna COVASNA despre documentele

primite de la IMECS LADISLAU, VAJNA

GAVRIL şi ERESZTEVENYI ŞTEFAN privind

dările adunate.

1166 73 1748dec. 4 Ordin gubernial către Scaunul Orbai prin care se 1748 5

Sibiu trimite plângerea lui TSORJA IOAN, cerându-se

să fie rezolvată.

1167 74 1748 dec. Sibiu Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

GYORGYBIRO ŞTEFAN din satul Leţ, cerânduse

ca procesul acestuia să fie dezbătut de forurile

locale.

1748 5

1168 75 1748 dec. 5 Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se 1748 2

Sibiu cere ca reprezentanţii comunei CERNATUL DE

JOS să fie prezenţi la procesul lor de despăgubire

cu comuna CERNATUL DE JOS.

1169 76 1748 dec. 9 --- Note privind procesele apelate la Tabla regală de

pe lângă guberniul Transilvaniei.

1748 2

1170 77 1748 dec. 9 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1748 4

Sibiu BABOS GABRIEL din satul BESENEU, pentru

a-I fi rezolvat procesul.

1171 78 1748 dec. 9 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1748 2

© Arhivele Naţionale ale României

96

Sibiu KELEMEN GHEORGHE din satul OJDULA,

cerându-se să-I fie rezolvată situaţia.

1172 79 1748 dec. 10 Ordin gubernial prin care se comunică să fie

Sibiu rezolvată plângerea lui FOLDI ANDREI.

1173 80 1748 dec. 11 Ordin gubernial prin care se comunică să fie

Sibiu dezinfectate locurile prin care în anul precedent

au trecut lăcustele.

1174 81 1748 --- Tabel privind fixarea dărilor obişnuite şi

1175 82 1748 --extraordinare

în bani şi în natură pe anii 1744-

1748.

Tabel privind dările pe anul 1748 strânse în

Scaunul Kezdi localităţile Scaunului Kezdi.

1176 83 1748 --- Lista conscrierii locuitorilor din satul Angheluş

Angheluş pe anul 1748.

1177 84 1748 --- Tabel despre dările pe anul 1748 strânse pe anul

Scaunul Kezdi 1748 în localităţile Scaunului Kezdi.

1178 85 1748 --- Tabel întocmit de ANTOS ŞTEFAN, notarul

Scaunul Sepsi Scaunului Sepsi, despre calcularea şi repartizarea

dărilor în localităţile Scaunului Trei Scaune pe

anul 1748.

1179 86 1748 --- Note privind calcularea dărilor pe anul 1736-1747

folosite pentru fixarea dărilor pentru anul 1748 în

localităţile Scaunelor Sepsi, Kezdi, Orbai şi

Micloşoara.

1180 87 1748 --- Turia Plângerea lui KAJCSA ŞTEFAN călăreţ secui din

de Jos satul TURIA DE JOS, către rectificatorii de dări

din Scaunul Kezdi, referitoare la micşorarea

dărilor sale.

1181 88 1748 --- Plângerea lui Torok Anton către DOMBI IOAN,

vicejudele regal al Scaunului Kezdi, în care se

cere ca să fie luat LENGYEL PETRU ca iobag la

plata dărilor.

1182 89 1748 --- Tabel privind dările calculate pe anul 1748 în

localităţile Scaunului Kezdi.

1183 1 1749 ian 9 Sibiu Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Sepsi un extras din ordinul Cancelariei Curţii din

29 octombrie 1748 şi se cere Scaunului să

înainteze guberniului un extras din protocoalele

judiciare ale Scaunului referitor la decurgerea

procesului dintre NAGY IOSIF şi GYUJTO

SAMUILĂ dintre anii 1731-1744.

1184 2 1749 ian. 9 Plângerea căpitanului STOTZKY CAZIMIR

Ghidfalău către Scaunul Trei Scaune prin care se cere să fie

pedepsit comisarul NAGY BARABAS care i-a

bătut un soldat.

1185 3 1749 ian 14 Ordinul Supremului Exactoriat provincial către

Sibiu Scaunul Trei Scaune cu privire la înaintarea

socotelilor de dări conform ordinelor anterioare.

1186 4 1749 ian. 17 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

Sibiu din nou publicate pentru populaţie ordinele

97

1748 2

1748 2

1748 1

1748 1

1748 1

1748 1

1748 4

1748 2

1748 2

1748 2

1748 1

1749 4

1749 2

1749 2

© Arhivele Naţionale ale României

1749 2

1187 5 1749 ian. 19

Moacşa

1188 6 1749 ian. 20

Sibiu

1189 7 1749 ian. 21

Sibiu

1190 8 1749 ian. 21

Sibiu

1191 9 1749 ian. 21

Sibiu

1192 10 1749 ian. 24

Sibiu

1193 11 1749 ian. 27

Cernatul de Jos

1194 12 1749 ian. 30

Sibiu

1195 13 1749 ian. 30

Sibiu

1196 14 1749 ian. 30

Sibiu

1197 15 1749 febr. 7

Sibiu

guberniale din anii 1737 şi 1742 privitoare la

măsurile ce trebuie luate contra ciumei, deoarece

în Ţara Românească a izbucnit din nou ciuma.

Scrisoarea comisiei delegate către adunarea

generală a Scaunului Trei Scaune în care se fac

propuneri referitoare la persoanele care vor fi

scutite de dări.

Ordin gubernial prin care se comunică că se

trimite plângerea lui SIGMOND TOMA din satul

LEMNIA, cerându-se ca Scaunul Trei Scaune să-i

rezolve procesul pe baza deciziei guberniale din

anul precedent.

Ordin gubernial prin care se comunică ca restanţa

de 5000 de florini a lui DEAK ALEXANDRU

fost preceptor al Scaunului Orbai, să fie plătită de

Scaunul Trei Scaune.

Ordin gubernial prin care se comunică că dieta a

repartizat Scaunului Trei Scaune ca dare suma de

14999 florini germani.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei, prin care se trimite Scaunului Orbai

plângerea lui VERES MIHAI din comuna

COVASNA adresată consiliului gubernial,

cerându-se Scaunului să remită acest memoriu

guberniului împreună cu rezoluţia Scaunului.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal referitor la acordarea amnistiei pentru

dezertorii care se vor prezenta până la sfârşitul

lunii aprilie 1749.

Cererea căpitanului HACKELBERG din satul

CERNATUL DE JOS către baronul APOR

PETRU, judele regal al Scaunului Trei Scaune,

prin care solicită să I se repartizeze o locuinţă

corespunzătoare.

Ordin gubernial către Scaunul Orbai prin care se

comunică că trebuie să se rezolve neânţelegera

dintre nobilii din satul BRATEŞ şi ceilalţi

locuitori ai satului BRATEŞ ivită din cauza

ocupării postului de primar şi jurat.

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

cere să se rezolve situaţia lui REKETES MIHAI,

REKETES IOAN şi REKETES LADISLAU pe

care KRAKKAI BALTAZAR îi pretinde ca

iobagi.

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

trimite plângerea înaintată guberniului de către

LAZAR VARVARA, cerându-se să se facă

dreptate petiţionarei.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

plângerii lui GYORGYBIRO ŞTEFAN din satul

98

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 5

© Arhivele Naţionale ale României

1749 4

1198 16 1749 febr. 12

LEŢ, cerându-se Scaunului Trei Scaune să facă

dreptate petiţionarului.

Ordin gubernial prin care se comunică să se

Sibiu publice în toate satele Scaunului Trei Scaune că

trecerea spre Ţările Române se poate face numai

prin trecătorile deja fixate.

1199 17 1749 febr. 17 Ordin gubernial prin care se comunică decretul

Sibiu regal din 5 februarie 1749 care cere ca Scaunul

Trei Scaune să-şi trimită deputaţii săi pe data de 5

martie 1749 în oraşul Sibiu pentru continuarea

adunării dietei întreruptă la 6 ianuarie 1749.

1200 18 1749 Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

trimite copia plângerii înaintată guberniului de

către REKETES IOAN, REKETES MIHAI şi

REKETES LADISLAU şi se cere ca până la

rezolvarea situaţiei lor de către forurile judiciare,

ei să rămână iobagii lui KARAKKAI

1201 19 1749 martie 22

BALTAZAR.

Ordinul lui KITZING IOSIF GHEORGHE către

Sibiu Scaunul Trei Scaune prin care se cere să se

publice anunţul că în ziua de 28 martie în oraşul

TURDA, în ziua de 2 aprilie în comuna ZAGER

(comitatul Târnavei) şi în ziua de 7 aprilie în

comuna PORUMBENII MARI (Scaunul

1202 20 1749 martie 22

Odorhei) se vor vinde la licitaţie cai din

regimentul Kalnoki.

Scrisoarea lui HALLER IOAN, gubernatorul

Sibiu Transilvaniei, către baronul APOR PETRU prin

care îi comunică că a primit scrisoarea acestuia

trimisă la 8 martie din satul CERNATUL DE JOS

şi că a trimis ordin pentru rezolvarea problemei,

1203 21 1749 martie 22 Cererea contelui KORNIS ANTON către Scaunul

Sibiu Trei Scaune prin care se solicită ca VARADI

IOAN din satul ZĂBALA să fie scutit de dări pe

anii 1746-1747.

1204 22 1749 martie 22 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Sibiu Transilvaniei, către Scaunul Kezdi prin care se

trimite un extras din scrisoarea lui

1205 23 1749 martie 26

HAECKELSBERG, ofiţer încartiruit în satul

CERNATUL DE JOS cerându-se ca Scaunul să-I

plătească bonificaţia de încartiruire.

Ordinul baronului APOR PETRU, judele regal al

Turia de Jos Scaunului Trei Scaune, către rectificatorii de dări

din Scaunul Trei Scaune prin care se comunică ca

reclamaţiile să se reia în scris.

1206 24 1749 martie 31 Ordin gubernial către Scaun prin care se trimite

Sibiu copia plângerii văduvei lui BARTOK MIHAI,

cerându-se Scaunul să-I facă dreptate petiţionarei.

1207 25 1749 aprilie 2 Ordin gubernial prin care se trimite spre publicare

Sibiu copia în limba latină şi în limba germană a

99

1749 2

1749 2

1749 6

1749 2

1749 2

1749 2

1749 3

1749 2

1749 4

© Arhivele Naţionale ale României

1749 6

1208 26 1749 aprilie 2

Sibiu

1209 27 1749 aprilie 2

Sibiu

1210 28 1749 aprilie 8

Turia de Jos

1211 29 1749 aprilie 17

Turia de Jos

1212 30 1749 aprilie 30

1213 31 1749 aprilie 27

Sibiu

1214 32 1749 mai 5

Ozun

1215 33 1749 mai 5

Sibiu

1216 34 1749 mai 5

Harale

1217 35 1749 mai 8

Sibiu

edictului Consiliului de război din 1 martie 1749

cu privire la datoriile regimentelor de cavalerie şi

de infanterie.

Ordinul contelui KEMENY LADISLAU către

judele regal al Scaunului Trei Scaune, cerându-se

să revizuiască socoteala lui MARKOS sau DEAK

ALEXANDRU fost perceptor.

Plângerea baronului HENTER ADAM către

Scaunul Trei Scaune prin care cere să nu fie

impus la plata dărilor administratorul averii sale

din Scaunul Trei Scaune.

Ordinul baronului APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune către rectificatorii listelor

de dări din satul MĂRCUŞA prin care le

comunică numele acelor iobagi ai săi care nu

trebuie să plătească dări.

Cererea adunării generale a Scaunului Trei

Scaune către SZEKELY ELEXE, deputatul

Scaunului la dieta din SIBIU să revină acasă

pentrucă numai în prezenţa sa se poate executa

ordinul gubernial referitor la revizuirea

restanţelor de dări ale lui DEAK ALEXANDRU.

Plângerea nobililor din Scaunul Trei Scaune către

baronul APOR PETRU, judele regal al Scaunului

Trei Scaune, referitor la actul de conscriere a

dărilor care este în contradicţie cu privilegiile

nobiliare.

Raportul lui SZEKELY ALEXE, către baronul

APOR PETRU, judele regal al Scaunului Trei

Scaune despre procesul lui DEAK

ALEXANDRU fost perceptor al Scaunului Orbai,

despre problema dărilor nobililor, etc.

Cererea maiorului VERSANI MARCUS către

baronul APOR PETRU, judele regal al Scaunului

Trei Scaune, prin care solicită o încartiruire

corespunzătoare pentru ofiţerii săi.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune plângerea lui CZIRJAK LUDOVIC,

CZIRJAK EMERIC şi CZIRJAK ALEXE,

cerându-se Scaunului să le facă dreptate

petiţionarilor pe cale judiciară.

Plângerea locuitorilor din satul HARALE, către

adunarea generală a Scaunului Trei Scaune contra

deciziei judelui regal în problema porcilor

pierduţi din cireada satului HARALE.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

înaintată guberniului de către MARA JSAC şi se

cere ca să o oblige pe soţia lui MIKO NICOLAE

născută BERNAD CHRISTINA, să-I restituie

petiţionarului vitele luate.

100

1749 1

1749 3

1749 5

1749 1

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 1

1749 4

© Arhivele Naţionale ale României

1218 36 1749 mai 9

Sibiu

1219 37 1749 mai 9

Codlea

1220 38 1749 mai 10

Sibiu

1221 39 1749 mai 11

Ghidfalău

1222 40 1749 mai 12

Sibiu

1223 41 1749 mai 13

Sibiu

1224 42 1749 mai 14

SSibiu

1225 43 1749 mai 19

Sibiu

1226 44 1749 iunie 2

Turia de Jos

1227 45 1749 iunie 9

Sibiu

1228 46 1749 iunie 9

Cristeşti,

Scaunul Mureş

1229 47 1749 iunie 10

Bălăuşeri,

Comitatul

Târnava

Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

regal al împărătesei MARIA TEREZA şi

plângerea lui MIKO FRANCISC din satul

HĂGHIG, cerându-se Scaunului să execute

ordinul împărătesei.

Cererea baronului LUZZENTHAL FRANCISC,

colonel, către Scaunul Trei Scaune prin care

solicită să se ia măsuri pentru restaurarea

locuinţelor ofiţerilor săi.

Raportul lui KITZING IOSIF GHEORGHE, către

Scaunul Trei Scaune prin care comunică că el

fiind transferat în oraşul SOPRON, succesorul

său va fi KLEIN WULFGANG.

Cererea căpitanului SOTZKY CAZIMIR către

Scaunul Trei Scaune, să ia măsuri pentru

repararea locuinţei unde este încartiruit.

Ordinul Exactoriatului suprem provincial către

Scaunul Trei Scaune prin care se cere să se

perceapă restanţele de dări.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

luate măsurile necesare pentru construirea caselor

de încartiruire pentru ofiţeri şi soldaţi.

Ordin gubernial prin care se trimite un extras din

decretul împerial referitor la dobânda prin arat.

Ordinul Tezaurariatului către baronul APOR

PETRU, judele regal al Scaunului Trei Scaune

prin care se cere să se ia măsuri ca locuitorii

Scaunului să transporte grâul în magazia regală

cu preţul de 6 crăiţari pentru cubla de grâu.

Hotărârea adunării generale a Scaunului Trei

Scaune cu privire la cererile ofiţerilor şi soldaţilor

încartiruiţi în Scaun.

Ordin gubernial prin care se trimite un extras al

Decretului imperial din 27 mai 1749 prin care se

cere ca articolele necesare pentru armată să fie

procurate din ţară.

Adeverinţă dată de asesorul GYITRAI P MIHAI,

juratul Comitatului Cluj, precum că DOMOKOS

PETRU din satul CERNATUL DE JOS, posedă

în satul RĂDEŞTI, Comitatul Cluj, 5 iobagi

contribuabili, dintre care nici unul nu este scutit

de plata impozitelor.

Adeverinţă dată de SZENTIVANY ŞTEFAN,

subprefectul Comitatului Târnava, precum că

DOMOKOS PETRU din satul CERNATUL DE

JOS, posedă în Comitatul Târnava 6 iobagi

contribuabili.

1230 48 1749 iunie 11 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei, prin care se comunică opinia

guberniului depre unele probleme privind dările

101

1749 6

1749 1

1749 2

1749 2

1749 2

1749 3

1749 3

1749 2

1749 2

1749 3

1749 1

1749 1

1749 2

© Arhivele Naţionale ale României

1231 49 1749 iunie 19

nobililor.

Ordin gubernial prin care se comunică ca Scaunul

Trei Scaune să trimită deputaţii la adunarea unde

se va discuta repartizarea dărilor, adunare ce se va

ţine la 8 septembrie.

1232 50 1749 iunie 19 Raportul adunării generale a Scaunului Trei

Turia de Jos Scaune către guberniul Transilvaniei prin care se

comunică că contele MIKES ANTON şi baronul

SZENTKERESZTI SAMUILĂ, au prezentat

ordinul guberniului referitor la situaţia nobililor.

1233 51 1749 iunie 19 Cererea Scaunului Trei Scaune către

Turia de Jos Tezaurariatul Transilvaniei cu privire la noile

instrucţiuni referitoare la transportarea grâului în

magaziile armatei.

1234 52 1749 iunie 23 Ordin gubernial prin care se comunică să fie

Sibiu strânse de locuitori armele vândute lor de către

soldaţii din regimentul SPRINGER.

1235 53 1749 iunie 23 Plângerea lui MIKO FRANCISC către BIALIS

Bodoc FRANCISC, vicejude regal al Scaunului Sepsi,

prin care cere scăderea dării unui servitor de-al

său.

1236 54 1749 iunie 25 Ordinul Comisariatului provincial către Scaunul

Sibiu Trei Scaune prin care se cere să se plătească în

casa de război suma restantă de 4962 florini şi 19

crăiţari, iar în casa provincială suma de 1945

florini şi 30 crăiţari, reprezentând diurna

1237 55 1749 iunie 26

delegaţilor plecaţi la Viena.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Sibiu Transilvaniei, către Scaunul Trei Scaune prin care

se cere să se rezolve procesul lui KOVACS

SAMUILĂ din oraşul TG. SECUIESC.

1238 56 1749 iunie 28 Raportul lui DOMOKOS ANTON şi al lui

Sibiu DOMOKOS FRANCISC către Scaunul Trei

Scaune prin care se comunică că Comisariatul

provincial a primit adresa Scaunului referitoare la

încartiruirea armatei.

1239 57 1749 iulie 15 Ordinul lui KORNIS ANTON către Scaunul Trei

Tomafalva Scaune prin care se cere să se repare casa de

încartiruire a contelui KALNOKI ANTON.

1240 58 1749 iulie 18 --- Raportul Scaunului Trei Scaune către guberniul

Transilvaniei referitor la decretul împărătesei

MARIA TEREZA şi la ordinul gubernial privind

restituirea bunurilor luate de MIKO NICOLAE

de la fratele său MIKO FRANCISC, cerându-se

noi ordine pentru rezolvarea procesului.

1241 59 1749 iulie 24 Proces verbal încheiat de CSEH DUMITRU şi

Cernatul de Jos CSIKI IOSIF privind audierea martorilor referitor

la averea şi ocupaţia lui CSEH ŞTEFAN, fiul cel

mare al răposatului CSEH PETRU din satul

CERNATUL DE JOS.

102

1749 2

1749 1

1749 1

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 4

1749 2

1749 2

1749 2

© Arhivele Naţionale ale României

1242 60 1749 iulie 25

Estelnic

Plângerea văduvei lui BALOG MIHAI către

DOMBI IOAN, vicejude regal al Scaunului

Kezdi, privind scutirea sa de dări.

1243 61 1749 Raportul lui HOLLAKI IOAN şi al lui BATZONI

MIHAI CĂTRE Scaunul Sepsi cu privire la

cercetările făcute de ei asupra lui BAROTI

ŞTEFAN, SZASZ ŞTEFAN, FUZI IOAN şi

FUZI PAVEL din satul ZĂLAN, care au fost

scutiţi de plata dărilor după incendiul din satul

ZĂLAN din anul 1745, deşi aceştia nu au fost

1244 62 1749 august 23

Viena

1245 63 1749 august 28

1246 64 1749 august 26

Dumbrăveni,

Comitatul

Târnava

1247 65 1749 august 28

Turia de Jos

1248 66 1749 sept. 1

Turia de Jos

1249 67 1749 sept. 2

Icafalău

1250 68 1749 sept. 6

Sibiu

1251 69 1749 sept. 20

Sibiu

1252 70 1749 sept. 20

Sibiu

1253 71 1749 sept. 20

Sibiu

1254 72 1749 sept. 22

Sibiu

sinistraţi.

Raportul contelui GYULAFI LADISLAU către

Scaunul Trei Scaune prin care anunţă că s-a

primit adresa adunării generale a Scaunului cu

privire la procesul lui MIKO FRANCISC.

Plângerea soţiei lui TOLDI ADAM din

SALONTA, născută contesa TELEKI

CHRISTINA, către adunarea generală a

Scaunului Trei Scaune, referitoare la procesul său

cu CSOMA PETRU din satul ZAGON.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei, către Scaunul Sepsi referitoare la

scutirea de dări a casei nobiliare din satul

ETFALĂU care se află în posesia mamei lui

HALNAGY ŞTEFAN.

Raportul Scaunului Trei Scaune către Exactoratul

suprem referitor la scutirea locuitorilor Scaunului

de prestarea serviciului de cărăuşi în pasul Oituz.

Ordinul baronul APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune către Scaunul Sepsi cu

privire la încartiruirea armatei.

Raportul lui LASZLO ANDREI senior către

judele regal al Scaunului Trei Scaune prin care îi

comunică că a trimis perceptorului extrasele de

dări.

Ordin gubernial prin care se comunică că Scaunul

Trei Scaune trebuie să plătească o sumă de 33579

florini germani ca primă rată a dărilor.

Ordin gubernial prin care se trimit spre publicare

articolele legii cu privire la măsurile ce se iau

împotriva persoanelor care îi ascund pe dezertori.

Ordin gubernial prin care se comunică

instrucţiuni referitoare la combaterea lăcustelor.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

înaintată guberniului de către BARABAS MIHAI

şi BARABAS ŞTEFAN din satul MĂRCUŞA,

cerându-se să se facă dreptate petiţionarilor.

Ordinul Exactoriatului provincial suprem către

Scaunul Trei Scaune prin care se răspunde la

adresa Scaunului referitoare la prestarea

103

1749 1

1749 1

1749 2

1749 1

1749 2

1749 2

1749 2

1749 1

1749 2

1749 4

1749 2

1749 4

1749 2

© Arhivele Naţionale ale României

1255 73 1749 sept. 22

serviciului de cărăuşie din pasul Oituz.

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se 1749 2

Sibiu cere să se execute decizia guberniului privitoare

la situaţia lui SZOCSI ŞTEFAN, JANCSO

IACOB, HANKO NICOLAE, SZOCS

1256 74 1749 oct. 2

VALENTIN, etc.

Ordin gubernial prin care se trimite memoriul 1749 2

Sibiu Scaunului Micloşoara înaintată guberniului în

care se comunică grevarea acestui Scaun cu

impozite mai mari faţă de celelalte Scaune.

1257 75 1749 oct. 2 Ordin gubernial prin care se comunică că s-a 1749 2

Sibiu raportat generalului comandant controversa de

graniţă dintre moldoveni şi satele LEMNIA,

LUNGA, SĂSĂUŞI, TINOASA, LUTOASA şi

MERENI din Scaunul Kezdi.

1258 76 1749 oct. 2 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1749 4

sibiu BEDE DAVID din satul ŢUFALĂU înaintată

guberniului, cerându-se ca Scaunul să rezolve

procesul petiţionarului.

1259 77 1749 oct. 8 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul 1749 2

Sibiu Transilvaniei, către Scaunul Sepsi prin care se

recomandă să se reducă impozitul lui APOR

IOAN, tatăl lui APOR SAMUILĂ de la

Comisariatul provincial.

1260 78 1749 oct. 13 Raportul adunării Scaunului Micloşoara către 1749 2

Scaunul baronul APOR PETRU, judele regal al Scaunului

Micloşoara Trei Scaune prin care se cere să se sprijine

Scaunul Micloşoara în neânţelegerea acestuia cu

Scaunele Sepsi, Kezdi şi Orbai.

1261 79 1749 oct. 15 --- Hotărârea adunării Scaunului Orbai cu privire la

fixarea celor 3 staţiuni şi a satelor pentru

încartiruirea militarilor.

1749 1

1262 80 1749 oct. 17 Leţ Raportul delegaţilor către adunarea generală a 1749

Scaunului Trei Scaune cu privire la modul de

repartizare şi adunare în cele mai bune condiţiuni

a dărilor pentru anul 1750.

2

1263 81 1749 oct. 17 Raportul adunării generale a Scaunului Trei 1749 4

Turia de Jos Scaune către contele KALNOKY ANTON,

comandantul regimentului de cavalerie prin care

se comunică hotărârea adunării generale

1264 82 1749 oct. 19

referitoare la unele probleme militare.

Ordinul Exactoriatului către ANTOS ŞTEFAN, 1749 4

Turia de Jos din satul RECI , notarul Scaunului Sepsi, cu

privire la rapoartele trimise de acesta judelui

regal.

1265 83 1749 oct. 20 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul 1749

Transilvaniei, referitor la ordinul imperial cu

privire la recompensarea persoanelor care îi prind

pe soldaţii dezertori.

2

1266 84 1749 oct. 22 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul 1749 2

© Arhivele Naţionale ale României

104

Deva Transilvaniei, către Scaunul Trei Scaune prin care

se trimite pentru a fi publicat un extras din

decretul regal referitor la strângerea şi restituirea

armelor furate din fabrica de armament din oraşul

SIBIU şi din magaziile armatei.

1267 85 1749 oct. 23 Hotărârea adunărilor generale a Scaunului Trei 1749 2

Sântionlunca Scaune ţinute la 23 octombrie 1749 în satul

SÂNTIONLUNCA ŞI LA 30 OCTOMBRIE

1749 ÎN ORAŞUL SF. GHEORGHE, referitoare

la încartiruirea soldaţilor.

1268 86 1749oct. 27 Raportul perceptorului de sare TOROK 1749 4

Praid LADISALAU către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune prin care îi

răspunde la scrisoarea trimisă în 17 octombrie şi

face cunoscut faptul că noul preţ al sării se va

schimba după primirea noilor instrucţiuni de la

tezaurariat.

1269 87 1749 nov. 17 Ordin gubernial prin care se trimite un extras din 1749 2

Sibiu memoriul înaintat guberniului de către

1270 88 1749 nov. 18

KALNOKI ANTON, cerându-se ca statul major

de regiment să rămână în continuare în satul

OZUN, fiindcă scaunul Kezdi nu a reparat casa

de încartiruire din satul MĂRCUŞA.

Ordin gubernial prin care se trimite decretul regal 1749 2

Sibiu cu privire la prinderea dezertorilor.

1271 89 1749 dec. 1 Ordin gubernial prin care se comunică să se 1749 2

Sibiu administreze 564 florini germani şi 43 crăiţari

necesari pentru diurna deputaţilor plecaţi la

Viena.

1272 90 1749 dec. 1 Ordin gubernial prin care se comunică că a sosit 1749 3

Sibiu decretul regal din data de 1 septembrie 1749 care

îi aprobă numitului NAGY IOSIF din satul

ZĂLAN să cheme la judecată pe GYUJTO

SAMUILĂ, din cauza obiectelor luate de la

iobagii lui NAGY IOSIF.

1273 91 1749 dec. 1 Ordinul contelui KORNIS ANTON către Scaunul 1749 2

Sibiu Trei Scaune prin care se cere să se administreze

564 florini germani şi 43 crăiţari pentru diurna

delegaţilor plecaţi la Viena.

1274 92 1749 dec. 2 Ordin gubernial către Scaunul Sepsi prin care se 1749 3

Sibiu trimite plângerea înaintată guberniului de către

DACZO FRANCISC, cerându-se Scaunului să

cerceteze documentele celor 2 părţi şi să

hotărască dacă din acestea rezultă că KIRALY

IOAN este iobagul lui DACZO FRANCISC.

1275 93 1749 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1749

Sepsi plângerile înaintate guberniului de către

SZABO ŞTEFAN şi FOLDI ANDREI, cerânduse

să se examineze situaţia acestora.

7

1276 94 1749 dec. 5 Ordin gubernial prin care se trimite un extras din 1749 4

© Arhivele Naţionale ale României

105

Sibiu decretul regal referitor la prinderea dezertorilor şi

la recompensarea persoanelor care i-au prins şi

predat pe dezertori.

1277 95 1749 dec. 9 Ordin gubernial prin care se comunică că s-au

Sibiu început sesiunile Tablei judiciare regale.

1278 96 1749 dec. 11 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

Sibiu contribuabililor liberi din Scaunul Trei Scaune,

cerându-se Scaunului să se înainteze guberniului

informaţii despre aceste plângeri.

1279 97 1749 dec. 12 Ordin gubernial prin care se cere ca funcţionarii

Sibiu Scaunului să prevină pagubele din ocnele de sare.

1280 98 1749 dec. 15 Ordin gubernial prin care se comunică să se

Sibiu execute decizia Scaunului Sepsi în procesul

contelui

inspector.

KALNOKI SAMUILĂ cu fostul

1281 99 1749 dec. 16 Ordin gubernial prin care se comunică pe baza

Sibiu plângerii armatei, să se execute obligaţiile

Scaunului privind repararea clădirilor de

încartiruire a armatei în cel mai scurt timp.

1282 100 1749 dec.16 Protestul familiilor POTSA, HORANCKI,

1283 101 1749 dec. 28

VAJNA şi SIPOS către Scaunul Trei Scaune

privind zidirea unei mori în satul MĂRCUŞA de

către soţia lui TOLDI ADAM.

Cererea contelui KALNOKI ANTON ( general)

către Scaunul Trei Scaune, referitoare la

micşorarea

GABRIEL.

dărilor văduvei lui BARTOK

1284 102 1749 Sânzieni Listă de dări pe anul 1749 pentru satul

SÂNZIENI, întocmită de SANDI ŞTEFAN din

satul ALUNGENI.

1285 103 1749 Proces verbal (fragment) privind rectificarea

listelor de dări ale Scaunului Sepsi în anul 1749.

1286 104 1749 --- Dalnic Plângerea lui LAZAR CLEMENTIN din satul

DALNIC către Scaunul Trei Scaune prin care

cere să fie scutit de plata dărilor.

1287 105 1749 --- Lista darurilor făcute de către satul CHIURUŞ

Chiuruş locotenentului GODNAI, în valoare de 29 florini

şi 56 crăiţari.

1288 106 1749 --- Raportul Scaunului Trei Scaune către guberniul

Transilvaniei prin care se comunică proiectul

pentru întocmirea listelor de dări.

1289 107 1749 --- Belin Tabel cuprinzând numele contribuabililor şi a

dărilor plătite de satul BELIN în anul 1749.

1290 108 1749 ian.16 Listă de dări modificate ale satului SÂNZIENI în

Sânzieni anul 1749, întocmite de adunarea comunală din

Sânzieni la 16 ianuarie 1750.

1291 1 1750 ian. 8 Tg. Cererea lui SZITYORI ŞTEFAN către DOMBI

Secuiesc IOAN, vicejude regal al Scaunului Kezdi, prin

care solicită să fie micşorată darea jelerului său

BUKUR ABRAHAM din satul TURIA DE JOS.

© Arhivele Naţionale ale României

106

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 2

1749 4

1749 2

1749 2

1749 1

1749 2

1749 8

1749 8

1750 2

1292 2 1750 ian 12

Turia de Jos

1293 3 1750 ian 14

Sibiu

1294 4 1750 ian. 15

sibiu

1295 5 1750 ian. 16

Sibiu

1296 6 1750ian. 20

Albiş

1297 7 1750 (înainte de

21 ianuarie

1750) Poian

1298 8 1750 ian. 29

Sibiu

1299 9 1750 ian. 23

Sibiu

1300 10 1750 ian. 23

Turia de Jos

Listă privind alimentele necesare pentru

aprovizionarea armatei din Scaunul Trei Scaune

cu arătarea cantităţilor şi a alimentelor predate de

unele localităţi.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

îndeplinit ordinul din 3 octombrie 1747 cu privire

la fabricarea salpetrului.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru

împiedicarea pătrunderii epidemiilor în Scaunul

Trei Scaune.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Kezdi raportul tezaurariatului şi hotărârea

adunării generale a Scaunului Trei Scaune cu

privire la plângerea oraşului BREŢCU.

Adeverinţă întocmită de juraţii BARABAS IOSIF

şi KOCSIS PAUL din satul ALBIŞ privind

audierea martorilor despre persoanele care au

fumat pe stradă, au furat, etc.

Plângerea soţiei lui KUN ANDREI, născută

DEAK MARTA, către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune, prin care

cere să I se micşoreze dările.

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

comunică să se execute hotărârea dată în procesul

lui TSASZAR ADAM din satul KANTA contra

satului RUSENI, pentru moşie.

Ordinul contelui KORNIS ANTON către Scaunul

Trei Scaune prin care se comunică că în cursul

lunii februarie comandamentul regimentului

Kalnoki şi trei companii vor fi încartiruite în

Scaun.

Scrisoarea baronului APOR PETRU, judele regal

al Scaunului Trei Scaune, către DOMBI IOAN

(vicejudele regal al Scaunului Trei Scaune), cu

privire la micşorarea dărilor iobagilor săi:

NYAGULY din satul LEMNIA şi soţia lui KIS

MIHAI DIN SATUL SĂSĂUŞI.

1301 11 1750 ian. 25 Leţ Plângerea lui BITAI SIGISMUND din satul LEŢ

către vicejudele regal al Scaunului Kezdi şi către

rectificatorii de dări prin care solicită micşorarea

dărilor sale deoarece în anul precedent a suferit

1302 12 1750 ian. 25

ojdula

1303 13 1750 febr. 3 Sf.

Gheorghe

multe pagube.

Plângerea preotului TOTH FRANCISC către

LASZLO ANDREI, NOTARUL Scaunului

Kezdi, prin care cere ca fratele său mai mic să nu

fie încărcat cu dări prea mari deoarece este foarte

sărac.

Raportul viceoficialităţilor şi asesorilor din

Scaunul Trei Scaune către judele regal al

© Arhivele Naţionale ale României

107

1750 2

1750 2

1750 2

1750 6

1750 1

1750 1

1750 2

1750 2

1750 1

1750 1

1750 2

1750 1

1304 14 1750 febr.7

Sibiu

1305 15 1750 febr.16

Sibiu

Scaunului Trei Scaune prin care se cere să nu fie

grevaţi locuitorii din Scaune cu predarea lemnelor

de foc necesare militarilor încartiruiţi.

Ordinul contelui KORNIS ANTON către Scaunul

Trei Scaune prin care se comunică că s-a înmulţit

numărul militarilor încartiruiţi în Scaun prin

repartizarea legiunii de cavalerie Beleznay din

Ungaria.

Cererea contelui KORNIS ANTON către baronul

APOR PETRU, judele regal al Scaunului Trei

Scaune prin care solicită să fie scutit de plata

dărilor numitul VARADI ŞTEFAN din satul

ZĂBALA, deoarece fiul acestuia se află în

108

1750 2

1750 2

1306 16 1750 februarie

serviciul lui de mai mulţi ani.

Ordinul contelui KORNIS ANTON către Scaunul

Trei Scaune prin care solicită să fie scutit de plata

dărilor VARADI ŞTEFAN din satul ZĂBALA

1750 2

1307 17 1750 Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

trimite copia plângerii văduvei lui BARTOK

GABRIEL din satul ALBIŞ, cerându-se să fie

scutită de plata dărilor .

1750 4

1308 18 1750 Ordinul lui DOMOKOS ANTON, comisar

suprem provincial, către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se achite retribuţiile cuvenite

militarilor din regimentul contelui KALNOKI,

încartiruiţi în Scaun.

1750 2

1309 19 1750 martie 3 Ordin gubernial prin care se comunică să se ia 1750 2

Sibiu măsuri pentru pregătirea locurilor de încartiruire a

ofiţerilor.

1310 20 1750 martie 6 Ordin gubernial prin care se comunică datoriile 1750 2

Sibiu lui HENTER DANIEL, arătându-se şi creditorii

la care acesta are datorii.

1311 21 1750 martie 6 Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul 1750 2

Sibiu regal cu privire la devalorizarea monedelor

poloneze, bavareze şi elveţiene.

1312 22 1750 martie 11 Ordinul contelui HALLER IOAN (gubernatorul 1750 2

Sibiu Transilvaniei), către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune, prin care se

comunică că, clerul catolic din Scaunul Trei

Scaune trebuie să fie scutit de plata datoriilor.

1313 23 1750 martie 13 Ordin gubernial prin care se comunică hotărârea 1750 2

Sibiu dietei din oraşul Sibiu şi rescriptul regal cu

privire la adunarea şi depunerea dărilor şi a

restanţelor de dări.

1314 24 1750 martie 24 Raportul oficialilor şi asesorilor din Scaunul Trei 1750 1

Chiuruş Scaune către guberniul Transilvaniei prin care se

comunică conscrierea bunurilor lui HENTER

DANIEL din localitatăţile ZAGON, PĂPĂUŢI şi

CHIURUŞ, pentru a se putea achita datoriile.

1315 25 1750 martie 27 Ordinul contelui HALLER IOAN (gubernatorul 1750 2

© Arhivele Naţionale ale României

1316 26 1750 martie 30

Sibiu

1317 27 1750 aprilie 2

Sibiu

1318 28 1750 aprilie 10

Sibiu

1319 29 1750 aprilie 18

Sibiu

1320 30 1750 aprilie 22

Sibiu

1321 31 1750 aprilie 26

Sibiu

1322 32 1750 aprilie 28

Sibiu

1323 33 1750 aprilie 29

Sibiu

1324 34 1750 mai 8

Sibiu

1325 35 1750 mai 29

Sibiu

1326 36 1750 iunie 4

Sibiu

Sibiu Transilvaniei), către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se trimită în cel mai scurt timp un

tabel despre deţinuţii din închisori.

Ordinal comisarului suprem către baronul APOR

PETRU, judele regal al Scaunului Trei Scaune,

prin care urgentează achitarea dărilor.

Ordinul contelui HALLER IOAN (gubernatorul

Transilvaniei) către Scaunul Trei Scaune şi către

baronul APOR PETRU, judele regal al Scaunului

Trei Scaune, prin care se comunică rescriptul

regal ca juzii regali şi vicejuzii regali din fiecare

localitate să fie prezenţi în oraşul SIBIU la data

de 1 mai 1750 pentru a lua cunoştinţă de

rezoluţiile şi decretele imperiale.

Adresă trimisă de KENDLER MIHAI ANTON,

casierul casei de război, către Scaunul Trei

Scaune , prin care se cere să fie achitaţi cei 200

de florini reprezentând datoria lui HENTER

DANIEL, căter KIZING IOSIF, intendent militar.

Ordin gubernial prin care se trimite un extras din

rescriptul regal cu privire la menţinerea în

circulaţie a banilor din Polonia, Bavaria şi Elveţia

până la sfârşitul lunii iunie când se vor schimba.

Ordin gubernial prin care se trimite decretul

regal cu privire la modul de transportare a

corespondenţei oficiale.

Ordin gubernial către baronul APOR PETRU,

judele regal al Scaunului Trei Scaune, prin care se

trimite plângerea celor care au procese, cerânduse

să se convoace Scaunul general pentru a fi

dezbătute toate procesele.

Ordin gubernial prin care se comunică să se

dezbată procesul lui DALI SAMUILĂ şi

LAKATOS ADAM din Scaunul Micloşoara,

deţinuţi încă din anul 1746 pentru falsificare de

bani.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal care cere să se aducă la cunoştinţa

populaţiei că, conscrierea populaţiei nu se face

pentru a se mări dările, ci pentru a se cunoaşte

situaţia ei.

Ordin gubernial prin care se comunică modul de

conscriere a pământurilor părăsite de către cei

plecaţi.

Ordinul lui KORNIS ANTON către Scaunul Trei

Scaune prin care cere să se rezolve plângerea lui

VARADI ŞTEFAN din satul ZĂBALA, pentru

scutirea sa de plata dărilor.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

soţiei lui VAJNA GABRIEL, născută BARTHA

© Arhivele Naţionale ale României

109

1750 2

1750 2

1750 2

1750 3

1750 2

1750 4

1750 2

1750 2

1750 5

1750 2

1750 4

1327 37 1750 iunie 8

Sibiu

1328 38 1750 13 iunie

Sibiu

1329 39 1750 iunie 13

Turia de Jos

1330 40 1750 iunie 14

Imeni

1331 41 1750 iunie 17

Sibiu

1332 42 1750 iunie 20

Sibiu

1333 43 1750 iunie 22

Sibiu

1334 44 1750 iunie 27

Sibiu

1335 45 1750 iunie 30

Sibiu

1336 46 1750 iulie 1

Sibiu

1337 47 1750 iulie 3

Sibiu

1338 48 1750 iulie 6

Sibiu

1339 49 1750 iulie 13

Sibiu

IUDITA, pentru a I se face dreptate în procesul

cu văduva lui VAJNA ŞTEFAN, născută

BARABAS MARIA.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal cu privire la modul de plată a

recompenselor fixate pentru persoanele care îi

predau pe dezertori.

Ordin gubernial prin care se comunică ca unele

dintre conscripţii să fie trimise în limba latină.

Ordinul baronului APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, către viceoficialii şi

conscriptorii din Scaunul Trei Scaune , prin care

se cere ca conscripţiile de dări să fie făcute în cele

mai bune condiţii.

Ordinul comisarilor conscriptori din Scaunul

Orbai către Oficialităţile localităţilor din Scaunul

Orbai în legătură cu măsurile ce trebuie luate

pentru conscrierea dărilor.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

reparate casele de încartiruire pentru armată.

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

comunică să se rezolve neânţelegerea dintre

locuitorii satului MĂRTĂNUŞ.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, cu

privire la măsurile ce trebuie luate la întocmirea

conscripţiilor de dări.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se trimit instrucţiuni în legătură cu

executarea conscripţiilor de dări.

Scrisoarea lui REBAM IOSIF către DOMBI

IOAN, vicejude regal al Scaunului Kezdi, prin

care se cere să se ia măsuri pentru repararea

trecătorilor mai ales cea din pasul Oituz, pentru a

putea fi folosite ca fortificaţii de apărare.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se comunică observaţiile cu privire la

întocmirea conscripţiilor de dări.

Adresa lui SOMLYAI ADALBERT din

SUMULU (secretar gubernial ) către judele regal

al Scaunului Trei Scaune (baronul APOR

PETRU) cu privire la întocmirea conscripţiilor

de dări şi trimiterea lor la guberniu.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se comunică rescriptul regal cu privire la

întocmirea unor conscripţii de dări.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se trimit extrase din rescriptele regale din 15

şi din 30 iunie 1750, cu privire la modalităţile de

conscriere a dărilor din Scaun.

© Arhivele Naţionale ale României

110

1750 2

1750 2

1750 2

1750 2

1750 2

1750 2

1750 3

1750 3

1750 2

1750 4

1750 2

1750 2

1750 7

1340 50 1750 iulie 16 Adresa baronului DANIEL ŞTEFAN judele regal 1750 1

Odorheiul

Secuiesc

1341 51 1750 iulie 17

Dîlos Comitatul

Târnavei

1342 52 1750 iulie 22

Fotos

1343 53 1750 august 2

Valea Crişului

1344 54 1750 august 2

Turia de Jos

1345 55 1750 august 4

Sibiu

1346 56 1750 august 8

Sibiu

1347 57 1750 august 11

Sibiu

1348 58 1750 august 13

Sibiu

1349 59 1750 august 14

Turia de Jos

1350 60 1750 august 21

valea Crişului

1351 61 1750 august 26

Dârlos

Comitatul

Târnava

al Scaunului Odorhei, către baronul APOR

PETRU, judele regal al Scaunului Trei Scaune, cu

privire la modalitatea de plătire a dărilor de către

iobagii secui şi de către secuii liberi.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei, către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se ia măsuri pentru construcţiile

necesare la fortificaţiile din pasul Oituz.

Scrisoare de adeverire a asesorilor din Scaunul

Sepsi, CSISZER MIHAI şi VITALYOS

GHEORGHE din satul GHIDFALĂU referitoare

la pagubele pricinuite de grindina căzută în ziua

de 9 iunie 1750 în hotarul satului FOTOS.

Adresa contelui KALNOKI ANTON către

oficialităţile Scaunului Trei Scaune cu privire la

încartiruirea militarilor în localităţile Scaunului.

Ordinul baronul APOR PETRU, judele regal,

către ANTOS ŞTEFAN, notarul jurat al

Scaunului Sepsi, prin care îi cere să se prezinte la

el pentru a discuta problema adunării Scaunale

fixată pentru ziua de 11 august 1750.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se comunică măsurile ce trebuie luate cu

privire la conscrierea dărilor.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se comunică ca odată cu conscrierea dărilor

să se specifice şi locurile unde există sare.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se trimite un extras din rescriptul regal

privind măsurile luate cu ocazia conscripţiilor de

dări.

Ordinul comisiei sanitare către Scaunul Trei

Scaune prin care se comunică să se păzească

drumurile pentru a se preveni pătrunderea în ţară

a ciumei, izbucnită în provinciile turceşti.

Ordinul baronului APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, către ANTOS ŞTEFAN,

notarul Scaunului Sepsi, prin care îi cere să

întocmească copia unui ordin gubernial pe care să

i-l trimită.

Scrisoarea contelui KALNOKI ANTON către

Scaunul Trei Scaune prin care se cere să se

rezolve problema aprovizionării armatei

încartiruite.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei, către APOR PETRU, judele regal

al Scaunului Trei Scaune, pentru a lua măsurile

necesare cu privire la încartiruirea armatei şi la

repararea caselor de încartiruire.

© Arhivele Naţionale ale României

111

1750 2

1750 1

1750 2

1750 1

1750 2

1750 2

1750 4

1750 2

1750 2

1750 2

1750 2

1352 62 1750 august 28 Scrisoarea contelui KALNOKI ANTON către 1750 2

valea Crişului Scaunul Trei Scaune cu privire la rezolvarea

încartiruirii armatei.

1353 63 1750 august 29 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

Sibiu care se comunică măsurile ce trebuie luate pentru

conscripţia dărilor.

1354 64 1750 august 31 Ordin gubernial către oficialităţile Scaunului

Sibiu Sepsi cu privire la informaţiile cerute în legătură

cu conscripţia dărilor în satele BIXAD şi

MALNAŞ.

1355 65 1750 sept. 7 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

Sibiu care se comunică rescriptul regal cu privire la

măsurile ce trebuie luate la întocmirea

1356 66 1750 sept. 7

conscripţiilor de dări .

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

Sibiu care se comunică Decretul regal că este interzis

pentru toate bisericile să construiască biserică,

şcoală sau colegiu fără aprobarea curţii regale.

1357 67 1750 sept. 16 Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

Sibiu cer informaţii în legătură cu construirea casei

dascălului din satul VALEA SCURTĂ, Scaunul

Trei Scaune .

1358 68 1750 sept. 19 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

Sibiu care se trimite plângerea vicejudelui regal IMECS

ANTON, cerându-se să se rezolve diurna şi să I

se achite pretenţiile.

1359 69 1750 sept. 22 Ordin gubernial către Scaunul Sepsi prin care se

Sibiu trimite plângerea soţiei lui SZILAGYI

1360 70 1750 sept. 26

ALEXANDRU, născută PATKOS IUDITA, prin

care cere să-I fie plătită datoria de 1000 de florini

de către DACZO FRANCISC din oraşul Sf.

Gheorghe.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

Sibiu care se comunică că se continue dezbaterea

proceselor la locul fixat de Tabla regească.

1361 71 1750 sept. 26 Ordin gubernial către baronul APOR PETRU,

Sibiu judele regal al Scaunului Trei Scaune, prin care se

trimite plângerea lui NAGY FRANCISC din satul

COŞENI, cerându-se să se rezolve la apropiata

adunare a Scaunului de judecată.

1362 72 1750 sept. 28 Conscripţia preoţilor şi a persoanelor de

Sibiu conducere de la parohiile aflate în Scaunul Trei

Scaune .

1363 73 1750 oct. 1 Scrisoarea lui APOR PETRU, judele regal al

Turia de Jos Scaunului Trei Scaune, către ANTOS ŞTEFAN,

notarul Scaunului Sepsi, prin care cere să se

îndeplinească ordinul gubernial din 7 octombrie

1750 cu privire la repararea caselor de

1364 74 1750 oct. 7

încartiruire.

Scrisoarea căpitanului SIMONI către adunarea

Turia de Jos generală a Scaunului Trei Scaune prin care se fac

© Arhivele Naţionale ale României

112

1750 2

1750 2

1750 2

1750 2

1750 2

1750 4

1750 5

1750 2

1750 4

1750 11

1750 2

1750 2

1365 75 1750 oct. 20

Arcuş

1366 76 1750 noiemb.

20 Sibiu

1367 77 1750 nov. 20

Sibiu

1368 78 1750 nov. 20

Sibiu

1369 79 1750 nov. 20

Sibiu

1370 80 1750 nov. 30

Sibiu

1371 81 1750 nov. 30

Scaunul Orbai

1372 82 1750 dec. 2

Sibiu

1373 83 1750 dec. 3

Sibiu

1374 84 1750 dec. 11

Sibiu

1375 85 1750 dec. 11

Sibiu

1376 86 1750 dec. 28

Sibiu

propuneri privind încartiruirea regimentului

KALNOKI.

Tabel întocmit de către HOLLAKI IOAN şi

GIDOFFALVI ŞTEFAN, despre preoţii,

învăţătorii, locurile vacante şi văduvele de preoţi

şi de învăţători din satele Scaunului Sepsi.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se comunică măsurile ce trebuie luate pentru

conscrierea dărilor.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se trimite decretul regal privind modul de

conscriere a deţinuţilor.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se comunică ca procesul preotului

GYARFAS SIGISMUND din satul CHICHIŞ să

fie dezbătut în cel mai scurt timp de Scaunul de

judecată.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se cere să se rezolve plângerea lui ORBAN

LADISLAU din satul LUNCA cu privire la

grevarea sa de dări mari şi cu prestarea serviciului

de primar.

Scrisoarea de adeverire a lui SMOLYAI

ADALBERT, cancelist la guberniul Transilvaniei

prin care dovedeşte că tabelele cu conscripţiile de

dări ale Scaunelor secuieşti Sepsi, Kezdi, Orbai şi

Micloşoara se păstrează în arhiva guberniului

Transilvaniei.

Adeverinţă întocmită de asesorii VAJNA TOMA,

KIS NICOLAE şi CSOMA NICOLAE despre

conscripţiile dărilor din Scaunul Sepsi făcute sub

conducerea lui BIALIS FRANCISC, viccejude

regal al Scaunului Sepsi.

Ordin gubernial către Scaunul Orbai prin care se

cere să se rezolve procesul de datorie al lui

ZOLTAN IOAN contra lui FAZAKAS MIHAI.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune, prin

care se trimite plângerea lui LUKATS

CLEMENTIN, LUKATS ANDREI şi LUKATS

SAMUILĂ, cerându-se informaţii despre

împovărarea lor cu dări.

Ordin gubernial către oficialităţile Scaunului Trei

Scaune prin care se comunică că trebuie rezolvat

procesul lui BALOGH IOSIF, călăreţ secui.

Ordin gubernial către oficialităţile Scaunului Trei

Scaune prin care se cere să se rezolve procesul

familiei MOKO din satul BODOC contra lui

BALOGH IOSIF.

Ordin gubernial către oficialităţile Scaunului Trei

Scaune prin care se comunică convocarea dietei

© Arhivele Naţionale ale României

113

1750 2

1750 2

1750 3

1750 2

1750 2

1750 1

1750 1

1750 7

1750 4

1750 2

1750 2

1750 2

1377 87

în oraşul SIBIU la data de 11 ianuarie 1751.

1750 -- Sîntion Tabel nominal privind conscrierea persoanelor

din satul SÎNTION, Scaunul Trei Scaune, cu

specificarea gospodăriilor, a numărului de vite şi

a dărilor date.

1750 1

1378 88 1750 --- Conscrierea locuitorilor din satul TINOASA, 1750 1

Tinoasa Scaunul Trei Scaune , în legătură cu prestaţiile pe

care le-au făcut în pasul Oituz.

1379 89 1750 --- Conscripţia locuitorilor care sunt scutiţi de plata 1750 4

Scaunul Orbai dărilor în Scaunul Orbai, întocmită pe localităţi.

1380 90 1750 --- Situaţie întocmită de VAJNA GABRIEL, 1750 1

1381 91 1750 --comisarul

Scaunului Trei Scaune, referitoare la

dările ce se predau ofiţerilor în loc de încartiruire.

Situaţie întocmită de LASZLO ANDREI, notarul 1750 1

Scaunul Kezdi Scaunului Kezdi, despre calcularea dărilor pe

anul 1750 din comunele Scaunului.

1382 92 1750 Scaunul Conscrierea armelor din localităţile Scaunului 1750 1

Kezdi Kezdi, întocmită de LASZLO ANDREI, notarul

Scaunului Kezdi.

1383 93 1750 --- Poian Conscrierea locuitorilor din satul POIAN cu

privire la prestaţiile ce le-au executat în pasul

Oituz.

1750 1

1384 94 1750 --- Raportul – concept- cu privire la conscrierea 1750 2

Scaunul Trei persoanelor ecleziastice, preoţi, dascăli şi

Scaune văduvele acestora.

1385 95 1750 --- Scrisoare de adeverire a oficialităţilor din satul 1750 1

Hătuica HATUICA despre prestaţiile executate de

1386 96 1750 --- Doboli

locuitorii satului în pasul Oituz.

Cererea locuitorilor care prestează funcţia de 1750 2

de Jos birău în satul DOBOLI DE JOS către baronul

APOR PETRU, judele regal al Scaunului Trei

Scaune, prin care se cere să fie obligat SZABO

DANILĂ să presteze serviciul de birău.

1387 97 1750 --- Scrisoare de adeverire a oficialităţilor din comuna 1750 1

Covasna COVASNA cu privire la numele păstorilor din

comuna COVASNA şi satul VOINEŞTI.

1388 98 1750 --- Sibiu Ordin gubernial – extras- către oficialităţile

Scaunului Trei Scaune prin care se comunică că

1750 1

generalul comandant al armatelor din

Transilvania va controla fortificaţiile şi pasurile.

1389 99 1750 --- Lemnia Scrisoare testimonială întocmită de juraţii 1750 2

KESERU SIMON şi CSEH ANDREI despre

audierea martorilor referitor la faptul că

1390 100 1750 ---

BENEDEK IOAN şi BENEDEK FRANCISC au

domiciliul comun în satul LEMNIA.

Note – fragment- referitoare la procesul lui

KABOS IUDIT contra lui PETRI GABRIEL, în

problema de iobăgie.

1750 2

1391 101 1750 ---

Ghelinţa

Conscrierea propietăţilor din satul GHELINŢA. 1750 6

© Arhivele Naţionale ale României

114

1392 102 1750 --- Ordin şi instrucţiuni cu privire la executarea

conscripţiilor de dări din Scaun şi localităţi.

1750 27

1393 1 1751 ian. 22 Decretul imperial cu privire la numirea ca 1751 2

Viena conscriitor al impozitelor pe baronul ALVINCZI

GABRIEL.

1394 2 1751

Ian. 30 Sibiu

Ordin gubernial pentru interzicerea gratificaţiilor. 1751 2

1395 3 1751 febr. 5 Rezoluţia Dietei Transilvaniei cu privire la 1751 2

Sibiu alegerea de cancelar.

1396 4 1751febr. 5 Situaţia de plata unor contribuţii din comuna 1751 1

Covasna COVASNA între anii 1737-1750.

1397 5 1751 febr. 8 Hotărârea adusă în cauza lui DOBRA PETRU din 1751 2

Sibiu oraşul ZLATNA, de către Dietă.

1398 6 1751 febr. 8 Hotărârea Dietei Transilvaniei în cauză de 1751 2

Sibiu controversă între DOBRA PETRU din localitatea

ZLATNA cu SAMUILĂ fiul lui SILAHI

ANDREI şi alţii în cauze fiscale.

1399 7 1751 febr. 9 Hotărârea tablei regale în cauză de controversă 1751 4

Sibiu între contesa VAJI VARVARA cu TOROCZKAI

CLARA pentru ceva trenuri aflate în comitatul

ALBA.

1400 8 1751 febr. 9 Hotărârea Dietei Transilvaniei în controversă 1751 4

Sibiu între localităţile ACILIU şi APOLDUL DE SUS

pentru un teren

1401 9 1751 febr. 13 Scrisoarea testimonială despre morţii şi cauza 1751 1

Sf. Gheorghe morţilor din oraşul Sf. Gheorghe trimisă la

cererea judecătorului regal.

1402 10 1751 febr. 14 Raportul primarului SIGMOND ŞTEFAN din 1751 1

Cernatul de Jos satul CERNATUL DE JOS despre numele

bolnavilor şi al morţilor.

1403 11 1751 febr. 15 Scrisoarea testimonială a juraţilor din satul 1751 1

Belani BELANI despre repararea capelei, construirea de

turlă şi şcoală confesională.

1404 12 1751 febr. 15 Scrisoarea de adeverire a primarului şi juraţilor 1751 1

Mărcuşa din satul MĂRCUŞA despre reparaţiile făcute la

biserica reformată şi situaţia morţilor şi

1405 13 1751 febr. 16

bolnavilor.

Raportul lui DOMBI IOAN către judecătorul 1751 2

Sibiu regal cu privire la organizarea impozitelor.

1406 14 1751 febr. 19 Ordin gubernial cu privire la plata dărilor 1751 2

Sibiu bisericeşti pentru preoţii romano-catolici.

1407 15 1751 febr. 20 Certificatul dat de Dieta Transilvaniei despre 1751 2

Sibiu privilegiile nobililor din unele localităţi din

Comitatul Maramureş.

1408 16 1751 febr. 21 Raportul lui DOMBI IOAN către judecătorul 1751 2

Sibiu regal cu privire la problemele rezolvate la

Guberniu.

1409 17 1751 febr. 25 Plângere înaintată către Guberniul Transilvaniei 1751 2

Sibiu de a rezolva problema impozitului şi a

încartiruirii armatei.

© Arhivele Naţionale ale României

115

1410 18 1751 febr. 27

Sibiu

1411 19 1751 martie 4

Sibiu

1412 20 1751 martie 8

Sibiu

1413 21 1751 martie 8

Lunca

(Sântionlunca)

1414 22 1751 martie 9

Sibiu

1415 23 1751 martie 9

Sibiu

1416 24 1751 martie 10

Sibiu

1417 25 1751 martie 10

Moacşa

1418 26 1751 martie 12

Sibiu

1419 27 1751 martie 12

Sibiu

1420 28 1751 martie 12

Hătuica

1421 29 1751 martie 12

Sibiu

1422 30 1751 martie 12

Sibiu

1423 31 1751 martie 12

Sibiu

1424 32 1751 martie 12

Leţ

1425 33 1751 martie 12

Sibiu

1426 34 1751 martie 13

Sibiu

1427 35 1751 martie 17

Sibiu

1428 36 1751 martie 24

Sibiu

Ordin gubernial cu privire la locurile de

încartiruire şi raportarea cauzelor de epizotii.

Ordin gubernial pentru rezolvarea controversei

între NAGY IOAN şi NAGY FRANCISC cu

comunitatea oraşului ILIENI.

Ordin gubernial cu privire la lichidatorii de

impozite.

Ordinul adunării generale din Scaunul Sepsi ca în

fiecare comună să fie conscrişi separat liberii,

iobagii şi jelerii pentru fixarea impozitului.

Ordin gubernial pentru rezolvarea plângerii

căpitanului DROJA MATIAS.

Plângerea lui DROJA MATIAS către Guberniul

Transilvaniei.

Ordin gubernial prin care se se cere informaţii în

legătură cu plângerea contribuabililor din Scaunul

Trei Scaune .

Plângerea contribuabililor din Scaunul Trei

Scaune către guberniu pentru micşorarea

impozitelor.

Ordinul perceptorului Suprem Provincial prin

care se cere să se răspundă cu privire la

impozitele restante.

Ordin gubernial prin care se se trimite plângerea

lui NAGY MOISE din satul HĂTUICA.

Plângerea lui NAGY MOISE din satul

HĂTUICA, către Guberniul Transilvaniei pentru

rezolvarea unei controverse.

Ordin gubernial prin care se se trimite plângerea

lui CLARA soţia lui SZENTANNI MIHAI,

născută SZOTSI , pentru a rezolva cauza

iobagului.

Plângerea lui CLARA soţia lui SZENTANNI

MIHAI, născută SZOTSI, către Guberniul

Transilvaniei ca să fie eliberat iobagul său.

Ordin gubernial prin care se trimite cererea

preotului reformat GALL IOAN din satul LEŢ

pentru rezolvare.

Plângerea preotului GAL IOAN către guberniu

pentru rezolvarea cauzei controverse.

Raportul perceptorului Provincial Suprem către

Guberniul Transilvaniei pentru achitarea

restanţelor de impozite din Scaunul Trei Scaune .

Ordin gubernial cu privire la încasarea restanţelor

de impozite.

Ordin gubernial despre plata impozitului pe anul

1751.

Ordin gubernial prin care se cere să fie rezolvat

cauza de controversă a lui ORBAI LADISLAU

cu BELDI IOAN.

© Arhivele Naţionale ale României

116

1751 2

1751 2

1751 2

1751 1

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1429 37 1751 martie 24

Sibiu

1430 38 1751 martie 27

Sibiu

1431 39 1751 martie 27

Sibiu

1432 40 1751 martie 27

Turia

1433 41 1751 aprilie 6

Viena

1434 42 1751 aprilie 9

Valea Crişului

1435 43 1751 aprilie 20

Alungeni

1436 44 1751 aprilie 25

Etfalău (Zoltan)

1437 45 1751 mai 6

Sibiu

1438 46 1751 MAI 6

Sibiu

1439 47 1751 mai 11

Tălişoara

1440 48 1751 mai 15

Sîntion

(Sântionlunca)

1441 49 1751 mai 17

Sibiu

1442 50 1751 mai 17

Sibiu

1443 51 1751 mai 20

Reci

Ordin gubernial prin care se cere să fie obligaţi

debitorii din comuna GHIDFALĂU să plătească

datoria lor lui AKSZENTI MATIAS locotenent.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

locotenentului CADNAI IOAN, ca să fie agravat

cu impozite.

Plângerea locotenentului CADNAI IOAN, către

Guberniul Transilvaniei ca să nu fie agravat cu

impozite.

Ordinul baronul APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, către vicejudecătorii

Scaunelor SEPSI, KEZDI, ORBAI şi

MICLOŞOARA, pentru a numi un comisar din

fiecare Scaun de a lua parte în comisia de

lichidare a impozitului.

Ordin imperial către Dieta Transilvaniei de a fi

înlocuit baronul ALVINCZI GABRIEL fiind

bolnav în comisia de conscrierea impozitului.

Scrisoarea contelui KALNOKI ANTON către

judecătorul regal pentru plata restanţelor de

impozite.

Ordinul lui DOMBI IOAN, vicejudecător regal al

Scaunului Kezdi, ca SALAMON IOAN din satul

LEŢ să aranjeze suma de bani adunaţi de la

contribuabili.

Cererea lui BENKO FRANCISC din satul

ETFALĂU (azi ZOLTAN) către ANTOS

ŞTEFAN, notarul Scaunului Sepsi, ca să rezolve

problema contribuabilului său.

Ordin gubernial pentru rezolvarea cauzei lui

NAGY MOISE din satul HĂTUICA.

Ordin gubernial cu privire la înaintarea tabelelor

despre edificiile militare.

Adresa lui MARKO VALENTIN către

judecătorul regal al Scaunului Trei Scaune cu

privire la trecerea unui contribuabil dintr-un

Scaun în altul.

Scrisoarea lui HENTER IOAN către

GIDOFALVI ŞTEFAN, notarul Scaunului Sepsi,

cu privire la rezolvarea problemei impozitului.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

BORA SAMUILĂ din satul SIMERIA pentru

rezolvare.

Plângerea lui BORA SAMUILĂ trimisă

guberniului pentru a rezolva controversa cu

văduva lui BORA IOSIF.

Scrisoarea lui ANTOS ŞTEFAN către

ERESZTEVENYI ŞTEFAN despre trimiterea

unor formulare pe care le confirmă.

© Arhivele Naţionale ale României

117

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 1

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 1

1751 2

1751 2

1751 1

1444 52 1751 mai 20 Ordinul baronul APOR PETRU, judecător regal 1751 2

1445 53 1751 mai 22

Sibiu

1446 54 1751 mai 22

Sibiu

1447 55 1751 mai 22

Sibiu

1448 56 1751 mai 22

Telechia

1449 57 1751 mai 22

Sibiu

1450 58 1751 mai 22

Zalău

1451 59 1751 mai 22

Sibiu

1452 60 1751 mai 22

Fotoş

1453 61 1751 iunie 2

Valea Crişului

1454 62 1751 iunie 2

Sântion

(Sântionlunca)

1455 63 1751 iunie 6

Ghidfalău

1456 64 1751 iunie 7

Tg. Secuiesc

1457 65 1751 iunie 11

Telechia

1458 66 1751 iunie 12

Sibiu

1459 67 1751 iunie 15

Sibiu

1460 68 1751 iunie 19

Sibiu

Turia de Jos al Scaunului Trei Scaune, către ANTOS

ŞTEFAN, notarul Scaunului Sepsi, ca să

raporteze situaţia deţinutului din oraşul Sf.

Gheorghe.

Ordin gubernial prin care se trimite în copie

plângerea lui LORINCZ MIHAI şi NICOLAE

din satul LEMNIA pentru rezolvare.

Plângerea numiţilor LORINCZ MIHAI şi

NICOLAE către guberniu pentru a rezolva cauza

de iobăgie.

Ordin gubernial prin care se trimite cererea lui

JOSA MARTIN şi a fiilor lui pentru rezolvare.

Plângerea lui JOSA MARTIN şi a fiilor săi către

guberniu, pentru a fi lăsaţi liberi.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

APOR ŞREFAN din satul ZĂLAN pentru

rezolvare.

Plângerea lui APOR ŞTEFAN către Guberniul

Transilvaniei pentru rezolvarea contraversei cu

SZABO ŞTEFAN.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

locuitorilor satului FOTOŞ pentru micşorarea

impozitului din cauza grindinei.

Plângerea locuitorilor satului FOTOŞ către

guberniu pentru a micşora impozitul din cauza

grindinei.

Raportul baronului WELLINGRANDT către

BIALIS FRANCISC vicejude regal al Scaunului

Sepsi pentru a rezolva necesarul de fân pentru

armată.

Scrisoarea lui GABOR DEAK către ANTOS

ŞTEFAN din satul RECI notarul Scaunului Sepsi

pentru a comunica suma pentru care a făcut ceva

documente.

Scrisoarea lui VITALYOS GAVRIL şi

LADISLAU din satul GHIDFALĂU către

vicejudele regal despre aranjarea unor datorii.

Raportul asesorilor Scaunului Kezdi către

Scaunul Trei Scaune despre voturile date pentru

vicejudele regal şi notar al Scaunului Kezdi.

Scrisoarea lui HORVATH CRISTOFOR către

ANTOS ŞTEFAN, notarul Scaunului Sepsi, de

atrimite în copie un exemplar din contractul adus

de la Guberniu.

Ordin gubernial cu privire la încartiruirea

militarilor.

Ordin gubernial cu privire la împiedicarea

emigrărilor.

Ordin gubernial cu privire la repararea drumurilor

şi podurilor.

© Arhivele Naţionale ale României

118

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 1

1751 2

1751 3

1751 2

1751 2

1461 69 1751 iunie 19 Ordin gubernial cu privire la repararea caselor şi

Sibiu locurilor de încartiruire a militarilor.

1462 70 1751 iulie 6 Ordin gubernial cu privire la rezolvarea caselor

Sibiu de încartiruire.

1463 71 1751 iulie 24 Raportul lui BARTHA ANDREI către DOMBI

Boroşneul Mare IOAN, vicejude regal al Scaunului Kezdi, prin

care cere ca să fie lăsat ca administrator de avere

CSAKANY BENEDICT pe moşia lui GYARFAS

SIGISMUND din satul LET.

1464 72 1751 iulie Sibiu Scrisoarea contelui HALLER IOAN pentru

rezolvarea cauzei de impozit a contrbuabililor din

satul CERNATUL DE JOS.

1465 73 1751 iulie 29 Ordinul judelui regal APOR PETRU către

Turia de Jos vicejuzii regali ca să aranjeze problema

1466 74 1751 august 19

impozitelor pe comune.

Rescriptul regal al împărătesei MARIA TEREZA

Bratislava cu privire la exercitarea religiei.

1467 75 1751 august 29 Tabel despre numele date pentru repararea caselor

Catalina de încartiruire.

1468 76 1751 sept. 3 Ordin gubernial prin care se cere informaţii

Sibiu despre călugării franciscani.

1469 77 1751 sept. 6 Ordin gubernial cu privire la măsurile ce trebuie

Sibiu luate la ştirea ciumei din Turcia.

1470 78 1751 sept. 10 Cererea Tablei Regale către Dieta Transilvaniei

Sibiu de a rezolva problema posesiunii aflate în

comitatul ALBA, Scaunul Sibiu în localitatea

AVRIG şi hotărârea Dietei.

1471 79 1751 sept. 16 Raportul contelui KALNOKI ANTON către

valea Crişului judele regal al Scaunului Trei Scaune cu privire la

încartiruirea armatei .

1472 80 1751 sept. 20 Rezoluţia împărătesei MARIA TEREZA cu

Viena privire la plata impozitelor.

1473 81 1751 sept. 23 Ordin gubernial cu privire la păzirea potecilor de

Sibiu către plăieşi.

1474 82 1751 sept. 30 Ordin gubernial prin care se comunică suma

Sibiu impozitului pe anul 1752.

1475 83 1751 sept. 30 Ordin gubernial prin care se cere ca să fie achitat

Sibiu împrumutul dat de SZOCS ŞTEFAN din oraşul

Tg. Secuiesc.

1476 84 1751 oct 2 Scrisoarea testimonială a lui BOGADS IOAN

Sântion despre preluarea armatei de la servitorul lui

(Sântionlunca) BUCS BALTHAZAR din satul BITA.

1477 85 1751 oct. 5 Ordin gubernial cu privire la asesorii călăreţi

Sibiu secui.

1478 86 1751 oct. 8 Ordin gubernial prin care se trimite rezoluţia

Sibiu împărătesei cu privire la religie.

1479 87 1751 oct.8 Rescriptul regal cu privire la măsurile ce trebuie

Viena luate la alegerea conducătorilor în oraşe şi

comunităţi.

© Arhivele Naţionale ale României

119

1751 2

1751 2

1751 1

1751 2

1751 2

1751 1

1751 1

1751 2

1751 2

1751 4

1751 2

1751 4

1751 2

1751 2

1751 2

1751 1

1751 2

1751 2

1751 1

1480 88 1751 oct. 12

Hilib

1481 89 1751 oct. 14

canta (Tg.

Secuiesc)

1482 90 1751 nov. 8

Angheluş

1483 91 1751 nov. 10

Catalina

1484 92 1751 nov. 13

Alungeni

1485 93 1751 nov. 22

Sibiu

1486 94 1751 nov. 23

Sibiu

1487 95 1751 nov. 26

Dobolii de Jos

1488 96 1751 nov. 29

Sibiu

1489 97 1751 nov. 29

Brateş

1490 98 1751 nov. 29

Zăbala

1491 99 1751 nov. 30

Sânzieni

1492 100 1751 dec. 1

Turia de Jos

1493 101 1751 dec. 3

Sibiu

1494 102 1751 dec. 4

Sibiu

Scrisoarea de adeverire a locuitorilor satului

HILIB despre predarea voluntar a cerealelor şi

fânului pentru armată.

Scrisoarea de adeverire a conventului

franciscanilor din KANTA (azi Tg. Secuiesc)

despre primirea unui florin de la MIKE PAUL

din satul TINOASA.

Raport despre contraversa avută între

ANGYALOSI IOAN şi FORRO ALEXE pentru

iobagul LOVACZ MIHAI.

Scrisoarea lui JANKO VARVARA soţia lui

POLUS LAZAR către DOMBI IOAN, vicejude

regal al Scaunului Kezdi, despre luarea armei de

la iobagul său.

Ordinul lui DOMBI IOAN către notarul

Scaunului Kezdi pentru a şterge două persoane

din registrul de impozite.

Adresa tezaurariatului către guberniu cu privire la

rezolvarea problemei administrării treizecimalelor

a celor care fac contrabandă.

Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

regal cu privire la alegerea demnitarilor în oraşe

libere şi comunităţi.

Raport despre rezolvarea hotărârii Scaunului Trei

Scaune în problema de impozite a lui

SZOTYORI ANDREI din DOBOLI DE JOS.

Ordin gubernial către Scaunul Orbai pentru a

rezolva plângerea comunei BRATEŞ, în cauză de

impozite.

Plîngerea comunei BRATEŞ către guberniu să fie

rectificată suma impozitului.

Raport din comuna ZĂBALA despre cei trecuţi

de la religia romano-catolică la reformată şi

invers.

Scrisoarea testimonială despre predarea armei de

către TODOR ŞTEFAN iobagul comitelui

MIKES ANTON, la administratorul moşiei din

SÂNZIENI.

Scrisori de adeverire despre cei trecuţi de la

religia romano catolică la cea reformată în satul

TURIA DE JOS.

Ordin gubernial prin care se trimite rezoluţia

împărătesei MARIA TEREZA.

Ordin gubernial prin care se trimite adresa

tezaurariatului cu privire la cei emigraţi care fac

contrabandă.

1495 103 1751 dec. 5 Adeverinţa lui CSI PAUL comisar, deputat de

© Arhivele Naţionale ale României

şcoală despre cuiele folosite la şcoală şi plătite de

inspectoratul şcolar CSEH EMERIC pentru

dulgherul ERDO IOSIF.

120

1751 2

1751 1

1751 2

1751 1

1751 1

1751 1

1751 2

1751 1

1751 2

1751 2

1751 1

1751 1

1751 1

1751 2

1751 2

1751 1

1496 104 1751 dec. 5

Danlic

1497 105 1751 dec. 10

Sibiu

1498 106 1751 dec. 15

Sibiu

1499 107 1751 dec. 15

Mărcuşa

1500 108 1751 dec. 15

Mărcuşa

1501 109 1751 dec. 17

Tinoasa

1502 110 1751 ---

Hătuica

1503 111 1751 ---

Cernatul de Jos

Scrisoarea de adeverire a lui SZABO

SIGISMUND despre audierea martorilor din satul

DALNIC despre cei trecuţi de la religia romanocatolică

la cea reformată.

Ordin gubernial prin care se comunică ca salariul

annual al baronului APOR PETRU să fie adunat

de perceptorii Scaunului.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

comunei MĂRCUŞA pentru a fi agravat cu

încartiruire.

Plângerea locuitorilor comunei MĂRCUŞA către

guberniu de a nu fi agravaţi cu încartiruire.

Specificaţia juraţilor comunei MĂRCUŞA despre

sumele cheltuite pentru încartiruire.

Scrisoarea de adeverire despre audierea

martorilor din satul Tinoasa cu privire la starea de

sănătate a lui INCZE ANDREI.

Raportul comunei HĂTUICA despre construirea

zidului bisericii şi a şcolii.

Raportul comunei CERNATUL DE JOS, cu

privire la reparaţiile executate la biserica

reformată.

121

1751 1

1751 2

1751 2

1751 2

1751 2

1751 1

1751 1

1751 1

1504 112 1751 --- Tabel despre repartizarea impozitului pe anii

1749-1750 şi 1751 în Scaunul Orbai pe comune.

1751 1

1505 113 1751 --- Tabel despre repartizarea impozitului pe anul

1751 în comunele Scaunului Kezdi.

1751 1

1506 114 1751 --- Extract din raportul oficialităţilor despre 1751 16

1507 115 1751 --impozitele

militare pe anii 1738-1749 pe comune.

Raport către tezaurariatul cu privire la restanţele

de salarii pe anii 1749-1751.

1751 2

1508 116 1751 --- Situaţia celor care au părăsit satul MĂTISENI în 1751 1

Mătişeni anul 1751 şi impozitul avut.

1509 117 1751 --- Raport despre cei care au trecut la o altă religie. 1751 1

1510 118 1751 ---- Tabel despre repartizarea impozitului în Scaunul

Kezdi pe anul 1751 .

1751 1

1511 119 1751 --- Turia Plângerea lui BENKO IOAN, din comuna 1751 1

de Jos TURIA DE JOS, către scaunul Kezdi de a fi

scutit de plata dărilor după arma de vânătoare.

1512 120 1751 ---- Tabel despre repartizarea impozitului pe anul

1751, pe comune, în Scaunul Kezdi.

1751 1

1513 121 1751--- Estelnic Extras din registrul de dări bisericeşti, cu privire

la restanţele pe anul 1750 şi 1751 întocmit de

preotul EROSS MIHAI din satul ESTELNIC.

1751 2

1514 122 1751 --- Turia Extras din registrul de dări bisericeşti, despre 1751 1

de Jos restanţele pe anii 1750 şi 1751 din satul TURIA

DE JOS, întocmit de preotul TAMASI

1515 123

GHEORGHE.

1751 --- Lunga Extras din registrul de dări bisericeşti, despre

restanţele pe anii 1750 şi 1751 din satul LUNGA,

1751 1

© Arhivele Naţionale ale României

TINOASA şi SĂSĂUŞI întocmit de preotul

BARKO MIHAI.

1516 124 1751 --- Lemnia Extras din registrul de dări bisericeşti, despre

restanţele pe anii 1739-1749 şi 1750-1751 din

satul LEMNIA şi satul MERENI întocmit de

preotul CSORBA ŞTEFAN.

1517 125 1751 --- Scrisoarea de adeverire dată de primarul comunei

Cernatul de Jos CERNATUL DE JOS despre prestaţiile făcute în

anul 1750 şi numele paznicilor de vite.

1518 126 1751 --- Tabel despre conscrierea contribuabililor din satul

Sânzieni SÂNZIENI pe anul 1751.

1519 127 1751 --- Cerere către deputaţii regali pentru a rezolva

problema impozitelor.

1520 128 1751 --- Baraolt Fragment din problema rezolvării contraversei

comunei

KOPACZ.

BARAOLT pentru locul numit

1521 129 1751 --- Plângerea lui Alvinczi Gabriel către Guberniul

Transilvaniei pentru ca să rezolve problema de

contraversă cu comuna CORUND.

1522 130 1751 --- Extras din regulamentul militar despre prestaţiile

ce se fac pentru armată.

1523 131 1751 --- Tabel despre conscrierea pe comune a

1524 132 1751 --impozitelor

din Scaunul Kezdi.

Extras despre conscrierea împozitului pe Scaunul

Trei Scaune şi pe comune din Scaunul Kezdi şi

Scaunul Micloşoara.

1525 133 1751 --- Extras sumar despre conscrierea impozitului pe

comune din Scaunul Kezdi pe anul 1751.

1526 1 1752 ian. 17 Ordin gubernial prin care se comunică rezolvarea

Sibiu vamei la trecătoarea din FĂGĂRAŞ.

1527 2 1752 ian. 24 Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

Sibiu regal ca fiecare comunitate să-şi confecţioneze

ştampilă pe care să o folosească.

1528 3 1752 ian. 27 Hotărârea adunării generale a Scaunul Trei

Turia de Jos Scaune în cauza lui ANA văduva răposatului

PEJER LADISLAU din satul DOBOLY DE SUS

născută BARTOK, contra lui PEJER

1529 4 1752 ian. 27

GHEORGHE.

Plângerea lui KALNOKI CRISTINA soţia lui

Turia de Jos SZANISZLO SAMBLER din satul CERNATUL

DE JOS, către judele regal şi adunarea generală a

Scaunului Trei Scaune , pentru a chema în

judecată pe BARTOK SOFIA, văduva

răposatului MAGOS FRANCISC din

1530 5 1752 ian. 27

CERNATUL DE JOS, pentru furtul din recolta de

grâu din anul 1750.

Protestaţia lui BIRO CLEMENTIN, primarul

Turia de Jos satului DALNIC, SZABO CLEMENTIN şi

VERES FRANCISC către adunarea generală a

Scaunului Trei Scaune pentru rezolvarea cauzei

© Arhivele Naţionale ale României

122

2

1751 1

1751 3

1751 1

1751 2

1751 2

1751 4

1751 7

1751 3

1751 1

1752 2

1752 2

1752 1

1752 1

1752 1

1531 6 1752 ian. 28

Turia de Jos

1532 7 1752 ian. 29

Sibiu

1533 8 1752 ian.31

Sibiu

1534 9 1752 ian. 31

Sibiu

1535 10 1752 ian. 31

Sibiu

1536 11 1752 febr. 1

Ozun

1537 12 1752 febr. 3

Sibiu

1538 13 1752 febr. 3

Chichiş

1539 14 1752 febr. 5

Sibiu

1540 15 1752 febr. 5

Sibiu

1541 16 1752 febr. 14

Turia de Jos

1542 17 1752 febr. 19

Sibiu

1543 18 1752 febr. 21

Sibiu

1544 19 1752 febr. 22

Sibiu

de pădure a satului DALNIC, cu satul

MĂRCUŞA, satul MĂTISENI şi satul ALBIŞ,

începând încă din anul 1726.

Protestaţia lui BERSZAN MIHAI junior,

primarul satului LEMNIA către adunarea

generală a Scaunului Trei Scaune pentru a fi

rezolvată cauza de contraversă ivită între satul

LEMNIA şi oraşul Tg. Secuiesc pentru pădure.

Ordin gubernial prin care se cere ca să fie trimise

tabelele cu conscrierea contribuabililor.

Ordin gubernial prin care se comunică ca fii lui

JOSA MARTIN FRANCISC şi SIGISMUND din

satul TELECHIA să fie lăsaţi liberi.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal ca să fie plătite sumele de recunoştinţă a

celor care au fost în regimentul militar

SPRINGER.

Ordin gubernial prin care se cere ca BALOG

MOISE, familiile BUTSI şi BEDER în procesul

lor cu satul BRATEŞ să fie prezenţi în faţa

guberniului la data de 20 februarie.

Plângerea familiilor KONYA, BEDE şi

CSAKANY către Scaunul Trei Scaune ca să nu

fie agravată cu plata impozitelor.

Ordin gubernial prin care se comunică ca

BARABAS ŞTEFAN din satul SŢNZIENI să fie

trimis la dezbaterea procesului privind pe

SCHAU IOSIF, în calitate de martor.

Situaţia despre socotelile comunei CHICHIŞ pe

anii 1750 şi 1751, făcute de primarul comunei

TOK MIHAI.

Ordin gubernial prin care se trimite cererea lui

IMETS ANTON cu rezoluţia.

Plângerea lui IMECS ANTON fostul inspector

comisar al Scaunului Trei Scaune prin care cere

de la guberniu rezolvarea achitării celor 200

florini.

Ordinul baronului APOR PETRU, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, către Scaunul Sepsi să

rezolve cauza lui ORBAN LADISLAU.

Ordin gubernial prin care se cere trimiterea

tablelor cu contribuabilii.

Ordin gubernial prin care se comunică ca

locuitorii comunei DALNIC să nu fie conturbaţi

de locuitorii satului MĂRCUŞA, MĂTISENI şi

ALBIS pentru problema pădurii.

Ordin gubernial prin care se comunică ca clerul

romano-catolic din Scaunul Trei Scaune să fie

lăsat în averea lor.

© Arhivele Naţionale ale României

123

1752 1

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 3

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1545 20 1752 febr. 23 Ordin gubernial prin care se comunică ca anual 1752 2

Sibiu să fie trimise tabelele în patru exemplare despre

subrepartiţia impozitului.

1546 21 1752 febr. 23 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

Sibiu contribuabililor din Scaunul Trei Scaune şi se

cere informaţii despre situaţia care a creat

trimiterea acestei plângeri.

1547 22 1752 febr. 23 Plângerea contribuabililor din Scaunul Trei

Scaunul Trei Scaune către Guberniul Transilvaniei prin care

Scaune cere să nu fie agravaţi cu plata impozitelor.

1548 23 1752 febr. 23 Răspunsul oficialităţilor din Scaunul Trei Scaune

Scaunul Trei către Guberniul Transilvaniei prin care arată că

Scaune plângerea trimisă a fost făcută de BALOG

MOISE din satul BRATEŞ şi nu corespunde

realităţilor.

1549 23/a Febr. 13 Scrisoarea lui KALNOKI KRISTINA către

Cernatul de Jos DOMBI IOAN, vicejude regal al Scaunului

Kezdi, prin care invită întreaga familie la masă.

1550 24 1752 febr. 26 Ordin gubernial prin care se comunică ca

Sibiu problema iobagului LAURENŢIU, a

propietarului RAFFAI ŞTEFAN din satul

1551 25 1752 febr. 26

ARCUŞ să fie rezolvată conform hotărârilor

anterioare.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

Sibiu trimisă fără întârziere informaţiile despre

1552 26 1752 febr. 29

educarea tineretului.

Raportarea locotenentului A. G. JACOBI din

Zăbala regimentul Schulemburg, despre nepotrivireile

militarilor

ZĂBALA.

încartiruiţi şi locuitorii comunei

1553 27 1752 martie 6 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

Sibiu adusă la cunoştinţa contribuabililor formele şi

metodele de fixare a impozitelor.

1554 28 1752 martie 8 Ordin gubernial prin care se comunică modul de

Sibiu confecţionare

comunitate.

a sigiliului pentru fiecare

1555 29 1752 martie 12 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

Sibiu TORMA DANILĂ ca să fie rezolvată conform

legii.

1556 30 1752 martie 12 Plângerea lui TORMA DĂNILĂ către Guberniul

Cristeştii Transilvaniei prin care cere să fie rezolvată cauza

Ciceiului de litigiu între BIBO ŞTEFAN şi PAUL

Comitatul Cluj SAMUILĂ.

1557 31 1752 martie 13 Hotărârea Scaunului Orbai, eliberată de CSOMA

Zăbala NICOLAE, notarul Scaunului Orbai, cu privire la

rezolvarea cauzei deţinutului FINNA ŞTEFAN

din satul ZĂBALA, în cauza lui cu militarii.

1558 32 1752 martie 14 Ordinul lui KORNIS ANTON, către Scaunul Trei

Sibiu Scaune ca să fie trimişi deputaţii la adunarea

generală de fixarea socotelilor convocată pe ziua

de 8 mai.

© Arhivele Naţionale ale României

124

1752 2

1752 1

1752 1

1752 2

1752 2

1752 2

1752 1

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1559 33 1752 martie 20

Sibiu

1560 34 1752 martie 20

Sibiu

1561 35 1752 martie 29

Sibiu

1562 36 1752 aprilie 7

Turia de Jos

1563 37 1752 aprilie 7

Viena

1564 38 1752 aprilie 10

1565 39 1752 aprilie 14

Boroşneul mare

1566 40 1752 aprilie 14

Estelnic

1567 41 1752 aprilie 23

Sânzieni

1568 42 1752 aprilie 26

Sibiu

1569 43 1752 aprilie 26

Sibiu

1570 44 1752 aprilie 28

Sibiu

1571 45 1752 aprilie 28

Ojdula

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

rezolvat plângerea contribuabililor din comuna

BOROŞNEUL MARE.

Certificat dat de regimentul de infanterie

GYULAI pentru MEDVES GHEORGHE din

satul SÂNZIENI despre activitatea lui.

Scrisoare de adeverire a lui SOMLYAI

ADALBERT, registrator provincial al

Transilvaniei, care comunică că conscripţia

bunurilor din Scaunul Trei Scaune se află în

arhiva Guberniului Transilvaniei.

Scrisoarea lui NAGY FRANCISVC, din satul

TURIA DE JOS către DOMBI IOAN, vicejude

regal al Scaunului Kezdi, prin care cere să nu fie

pedepsiţi pentru arma de vânătoare aflată la el.

Extras din registrul regal cu privire la înaintarea

situaţiei despre salariul funcţionarilor din Ungaria

şi Transilvania.

Scrisoarea de adeverire a lui BERNALD

GHEORGHE că a preluat arma de la GAJDO

MATIAS şi SZABO MARTIN, iar VANCSA

CLEMENTIN a fugit cu arma.

Protestaţia moşierilor şi locuitorilor din satul

BOROŞNEUL MARE către adunarea generală a

Scaunului Trei Scaune de a fi rezolvat

contraversa lor cu satul LISNĂU pentru un loc de

pădure.

Raportul locotenentului A.G. JAKOBI din

regimentul SCHULEMBURG, ca protest în cauza

militarilor încartiruiţi din satul ZĂBALA.

Scrisoarea testimonială a lui HAMAR MIHAI din

satul SÂNZIENI prin care comunică că iobagii

contelui MIKES ANTON din ZĂBALA au

armele la administratorul moşiei din satul

SÂNZIENI.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal care interzice circulaţia călugărilor şi

misionarilor vagabonzi.

Scrisoarea de adeverire a lui WELTHER

ŞTEFAN, cancelist la Guberniul Transilvaniei,

prin care comunică că conscripţia bunurilor din

Scaunul Sepsi şi Micloşoara se află în arhiva

guberniului.

Ordin gubernial prin care se comunică că este

interzis de a ocupa de la biserici şi parohii bunuri

mobile şi imobile.

Scrisoarea de adeverire a lui SOGON

CLEMENTIN şi FEJER PETRU, juraţi din satul

OJDULA, că PERENCZ GRIGORE din satul

OJDULA nu a vânat cu arma şi nici cu plasa.

© Arhivele Naţionale ale României

125

1752 2

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 2

1752 2

1752 1

1752 2

1752 1

1752 2

1752 1

1572 46 1752 aprilie 29

Sibiu

1573 47 1752 aprilie 29

Sânzieni

1574 48 1752 mai 6

Ilieni

1575 49 1752 mai 6

Zăbala

1576 50 1752 mai 7

Valea Crişului

1577 51 1752 mai 8

Sibiu

1578 52 1752 mai 14

Iarăşi

1579 53 1752 mai 17

Sibiu

1580 54 1752 mai 17

Karatna (azi

Turia)

1581 55 1752 mai 21

Valea Crişului

1582 56 1752 mai 28

Sibiu

1583 57 1752 mai 29

Sânzieni

Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

regal pentru a fi înaintat tabelul cu salariul

funcţionarilor.

Scrisoarea de adeverire a lui BALAS IOAN, că

arma de vânătoare aflată la iobagul RADUJ

MATEI din satul OJDULA, iobagul contelui

MIKES ANTON din ZĂBALA este la el reţinută.

Scrisoarea lui BIALIS FRANCISC prin care

comunică că a avizat pe SZEKELY MOISE,

MIHAI şi GAZDA ŞTEFAN ca să se prezinte în

satul SÂNTIONLUNCA, personal într-o cauză

cercetată.

Scrisoarea de adeverire întocmită de PAVI

SAMUILĂ, directorul şcolii din satul ZĂBALA

de HADNAGY TOMA şi de JOZFI ANTON

precum că iobagul BACS MATEI a predat arma

cerută la curtea contesei BETHLEN VARVARA.

Scrisoarea contelui KALNOKI ANTON către

judele regal al Scaunului Trei Scaune prin care se

comunică să fie scutit de plata impozitului

BARABAS MATIAS din satul MĂGHERUŞ,

care se află sub armă.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

luate măsurile pentru paza şi ordinea localităţilor,

organizarea pazei obşteşti în comune.

Scrisoarea lui BELDI LADISLAU către baronul

APOR PETRU, judele regal al Scaunului Trei

Scaune, prin care cere amânarea procesului.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

KONCZEI GAVRIL junior din satul KARATNA

(azi TURIA), care cere rezolvarea impozitului

iobagului său.

Plângerea lui KONCZEI GAVRIL junior din

satul KARATNA (azi TURIA), către guberniu

care cere ca să nu fie agravat cu impozit iobagul

său din satul CERNATUL DE JOS.

Adresa contelui KALNOKI ANTON către

baronul APOR PETRU, judele regal al Scaunului

Trei Scaune, prin care cere ajutor în plasarea şi

aprovizionarea regimentului său care va fi

încartiruit în Scaunul Trei Scaune în jurul datei

de 15 iunie.

Scrisoarea contelui HALLER IOAN,

gubernatorul Transilvaniei, către baronul APOR

PETRU, judele regal al Scaunului Trei Scaune,

prin care comunică rezolvarea problemei

militarilor şi să trimită alţi deputaţi.

Plângerile locuitorilor din satul SÂNZIENI cu

privire la fixarea impozitelor şi rectificările

făcute.

© Arhivele Naţionale ale României

126

1752 2

1752 1

1752 1

1752 1

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 6

1584 58 1752 mai 30 Plângerile locuitorilor din satul LEŢ cu privire la

Leţ rectificările făcute în fixarea impozitelor.

1585 59 1752 mai 30 Plângerea locuitorilor din satul OJDULA pentru a

Ojdula face rectificările necesare în fixarea impozitelor.

1586 60 1752 iunie 1 Plângerea locuitorilor din satul LUNGA pentru a

Lunga face rectificările necesare în fixarea impozitelor.

1587 61 1752 iunie 2 Plângerile locuitorilor din satul ALBIŞ şi

Albiş rectificările aduse în fixarea impozitelor.

1588 62 1752 iunie 2 Plângerea locuitorilor din satul SĂSĂUŞI pentru

Săsăuşi a face rectificările necesare în fixarea

impozitelor.

1589 63 1752 iunie 2 Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Sibiu Transilvaniei, către Scaunul Trei Scaune ca să fie

luate măsuri contra hoţilor şi tâlharilor.

1590 64 1752 iunie 2 Ordinul lui DOMBI IOAN, vicejude regal al

Alungeni Scaunului Kezdi, către notarul Scaunului Kezdi,

LASZLO ANDREI, prin care comunică că MAR

DĂNILĂ din satul MOACŞA are dreptul numai

la jumătate fâneţe, după care va da impozit.

1591 65 1752 iunie 3 Hotărârea adunării generale a Scaunul Trei

Turia de Jos Scaune despre funcţionarii Scaunul Trei Scaune

şi salariul lor.

1592 66 1752 iunie 9 Ordinul contelui KORNIS ANTOS către Scaunul

Sibiu Trei Scaune ca să fie administrat necesarul

pentru armată.

1593 67 1752 iunie 12 Ordin gubernial prin care se comunică să fie

Sibiu luate măsurile necesare contra hoţilor, a liniştei

publice şi să fie amendaţi tăinuitorii.

1594 68 1752 iunie 12 -- Rescriptul regal al împărătesei MARIA TEREZA

- cu privire la interzicerea duelelor în provinciile

austriece (tipărit).

1595 69 1752 iunie 12 Scrisoarea lui SZOTYORI SAMUILĂ către

Sibiu LASZLO ANDREI din ICAFALĂU prin care

cere să se deplaseze la SIBIU pentru a rezolva

hotărârea primită.

1596 70 1752 iunie 13 Contractul încheiat în faţa Scaunului general între

Mărcuşa reprezentanţii satului ŢUFALĂU şi preotul

reformat BALOG GAVRIL, pentru cauza de

zălogire.

1597 71 1752 iunie 19 -- Situaţia despre alegerea administratorilor de

- biserică din comunele Scaunului Kezdi.

1598 72 1752 iulie 1 Scrisoarea de adeverire a juraţilor din satul

Turia de Jos CHIURUŞ cu privire la situaţia veteranului

LORINTZ MARTIN, care nu are avere.

1599 73 1752 iulie 19 Îndrumările date de adunarea generală a

Turia de Jos Scaunului Trei Scaune pentru deputaţii de Dietă

a Scaunul Trei Scaune ANTOS ŞTEFAN şi

VAJDA TOMA, pentru rezolvare.

1600 74 1752 iulie 28 --- Situaţia întocmită de rectificatorii de impozite în

satele din Scaunul Sepsi.

© Arhivele Naţionale ale României

127

1752 2

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 2

1752 1

1752 1

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 1

1752 2

1752 1

1752 2

1752 4

1601 75 1752 iulie 31

Micloşoara

1602 76 1752 august 3 --

1603 77 1752 august 8

Cernatul de Sus

1604 78 1752 august 11

Alungeni

1605 79 1752 aug. 15

Albiş

1606 80 1752 august 19

Baraolt

1607 81 1752 august 30

Sibiu

1608 82 1752 sept. 5 Tg.

Secuiesc

1609 83 1752 sept. 9

Sibiu

1610 84 1752 sept. 30

Sibiu

1611 85 1752 sept.30

Chiuruş

1612 86 1752 oct. 2

Viena

1613 87 1752 oct. 3

Sibiu

Tabel cu rectificările făcute pe comune în

Scaunul Micloşoara, la fixarea impozitelor şi

tabelul impozitelor din cele patru Scaune.

Ordinul Curţii Imperiale ca să nu fie agravat cu

plata impozitului LORINTZ MARTIN din satul

CHIURUŞ.

Scrisoarea de adeverire a lui GIDOFALVI

FRANCISC, nobil şi BARABAS PETRU asesor

din satul ALBIŞ despre verificarea recoltei din

satul CERNATUL DE SUS.

Ordinul lui DOMBI IOAN, vicejude regal al

Scaunului Kezdi, către HAMAR SIMION şi

SANDI ŞTEFAN ca să controleze hotarul

comunei ICAFALĂU şi să raporteze situaţia

recoltei. ( pe verso: raportul celor doi de mai sus

despre rezultatul controlului).

Scrisoarea de adeverire dată de VAJNA

NICOLAE şi GIDOFALVI NICOLAE ambii din

satul MĂRCUŞA despre verificarea hotarului

satului ALBIŞ, făcută la ordinul lui DOMBI

IOAN, vicejude regal al Scaunului Kezdi.

Scrisoarea lui SZABO IOSIF (notarul scaunului

Micloşoara) către LASZLO ANDREI ( notarull

Scaunului Kezdi), din satul ICAFALĂU, prin

care mulţumeşte pentru trimiterea meşterului

zidar cu numele de FULOP din satul

ICAFALĂU.

Adresa deputaţilor de Dietă a Scaunului Trei

Scaune către Guberniul Transilvaniei pentru a fi

rezolvată problema impozitului.

Raportul oficialităţilor din Scaunul Kezdi către

Guberniul Transilvaniei, prin care comunică

cauza de omucidere a lui TOBIAS IOAN din

satul SÂNZIENI pe KOZMA LADISLAU.

Rezoluţia Guberniul Transilvaniei, dată Scaunului

Sepsi în cauza lui SEBESTYEN IOAN din satul

ANGHELUŞ.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

LORINTZ MARTIN şi rescriptul regal de a

raporta cauza lui şi să nu fie agravat cu impozite.

Plângerea lui LORINTZ MARTIN, din satul

CHIURUŞ, prin care cere să fie scutit de plata

impozitului.

Rescriptul împărătesei MARIA TEREZA către

Guberniul Transilvaniei, de a rezolva plângerea

invalidului MEDVES GHEORGHE.

Ordin gubernial prin care se comunică ca

SZABOSZLAI IOAN să nu fie silit la plata

impozitului în timp de doi ani.

© Arhivele Naţionale ale României

128

1752 8

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 2

1752 2

1752 1

1752 1

1752 2

1752 1

1752 1

1752 2

1614 88 1752 oct. 3 Plângerea SZABOSZLAI IOAN, către Consiliul 1752 2

Sibiu de Război din Viena, prin care cere să fie scutit

de plata impozitului .

1615 89 1752 oct. 25 Plângerea contribuabililo din comuna

Pava GHELNIŢA către Scaunul Orbai ca să fie

rerolvată problema poştaşului PAL IOAN care nu

plăteşte impozit.

1616 90 1752 noiemb. 6 Raportul viceoficialităţilor din Scaunul Trei

Reci Scaune către Guberniul Transilvaniei, cu privire

la fixarea impozitului pe anul 1753, încartiruirea

armatei şi măsurile luate contra ciumei ivite în

Ţările Române.

1617 91 1752 nov. 7 Protestaţia adunării generale a Scaunului Sepsi ca

Lunca azi SZEBESTYEN IOAN să fie obligat la ocuparea

Sântionlunca postului de primar în satul ANGHELUŞ.

1618 92 1752 nov. 8 Scisoarea lui DOMBI IOAN către ANTOS

Alungeni ŞTEFAN din satul RECI, notarul Scaunului Sepsi

prin care confirmă primirea scrisorii sale pe care

l-a rezolvat şi trimis mai departe.

1619 93 1752 nov. 13 Informaţia comandantului general al armatei către

Sibiu Guberniul Transilvaniei, cu privire la neajunsurile

în încartiruirea armatei în Transilvania.

1620 94 1752 nov. 15 Informaţiile Scaunului Trei Scaune trimise către

Moacşa Guberniul Transilvaniei, în cuză de plângere a lui

LORINCZ MARTIN din satul CHIURUŞ şi a

văduvei lui CSEKME FRANCISC din satul

ZAGON în cauze de impozite.

1621 95 1752 nov. 17 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

Sibiu satului ŢUFALĂU, BODOC şi OLTENI, pentru

a nu agrava cu impozite, deoarece au suferit

calamităţi naturale (inundaţii, grindină).

1622 96 1752 nov. 17 Plângerea contribuabililor din satul ŢĂFALĂU

Ţufalău către Guberniul Transilvaniei, prin care să fie

scutiţi de plata impozitelor.

1623 97 1752 nov. 17 Plângerea contribuabililor din satul BODOC şi

Bodoc satul OLTENI către Guberniul Transilvaniei,

prin care cere să fie scutiţi de plata impozitului.

1624 98 1752 nov. 17 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

Sibiu BOGATI PETRU, locuitor din satul OZUN de a

fi raportat cauza lui de impozite.

1625 99 1752 nov. 17 Plângerea lui BOGATI PETRU, locuitor din satul

Ozun OZUN către Guberniul Transilvaniei, de a fi

scutit de impozit.

1626 100 1752 nov. 19 -- Scrisoarea testimonială a lui GYUJTO IOSIF

- nobil din satul MĂRTĂNUŞ şi SALAMON

GABRIEL nobil din satul RECI prin care anunţă

pe SEBESTYEN IOAN din satul ANGHELUŞ ca

să se prezinte în faţa guberniului la a opta zi.

1627 101 1752 nov. 24 Ordin gubernial către Scaunul Kezdi, prin care se

Sibiu trimite plângerea lui KOZMA FRANCISC pentru

a rezolva cauza de contraversă a lui.

© Arhivele Naţionale ale României

129

1752 2

1752 2

1752 1

1752 1

1752 3

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 1

1752 1

1752 2

1628 102 1752 nov. 24

Sânzieni

1629 103 1752 nov. 24

Sibiu

1630 104 1752 nov. 24

Sânzieni

1631 105 1752 nov. 26

Sibiu

1632 106 1752 nov. 27

Sibiu

1633 107 1752 nov. 27

Măgheruş

1634 108 1752 nov. 27

Măgheruş

1635 109 1752 nov. 29

Sibiu

1636 110 1752 nov. 29

Angheluş

1637 111 1752 nov. 29

Mărtănuş

1638 112 1752 nov.---

Sibiu

Plângerea lui KOZMA FRANCISC din satul

SÂNZIENI, către Guberniul Transilvaniei, prin

care cere să i se dea posesiunea cuvenită.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

MEDVES GHEORGHE din satul SÂNZIENI şi

rescriptul regal, pentru a restitui impozitul.

Plângerea lui MEDVES GHEORGHE către

curtea imperială de a fi rezolvată cauza de

impozit.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

contribuabililor nobili şi călăreţi secui din

Scaunul Trei Scaune de a fi rezolvat şi raportat

guberniului

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

soţiei lui DARABONT MATIAS din satul

MĂGHERUŞ de a nu fi agravat cu plata

impozitului.

Plângerea soţiei lui DARABONT MATIAS, către

Guberniul Transilvaniei, ca să nu fie agravat cu

plata impozitului.

Scrisoarea testimonială a juraţilor din satul

MĂGHERUŞ către Guberniul Transilvaniei, prin

care comunică că, satul MĂGHERUŞ nu s-a

angajat să plătească impozitul în locul familiei lui

DARABONT MATIAS.

Ordin gubernial către Scaunul Sepsi, prin care se

trimite plângerea locuitorilor satului

ANGHELUŞ, care ocupă postul de primar, ca şi

SEBESTYEN IOAN să fie obligat la acest

serviciu.

Plângerea locuitorilor din satul ANGHELUŞ

către guberniul Transilvaniei ca şi SEBESTYEN

IOAN să fie obligat să ocupe postul de primar, pe

care l-a refuzat.

Plângerile locuitorilor din satul MĂRTĂNUŞ

întocmit în adunarea generală comunală, cu

privire la rectificările necesare în fixarea

impozitelor.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei, către Scaunul Trei Scaune prin

care comunică impozitul pe anul 1752 şi trimite

scrisoarea conscriptorilor din Scaunele Sepsi şi

Micloşoara.

Tabel cu privire la repartizarea impozitului pe

130

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 2

1752 1

1752 2

1639 113 1752 nov.---

1752 1

Sibiu Scaunul Trei Scaune în anul 1753.

1640 114 1752 nov. --- Plângerea conscriptorilor de impozite din Scaunul

Sepsi şi Scaunul Micloşoara către Guberniul

Transilvaniei, prin care cere retribuţia lor pentru

conscripţiile de impozite făcute.

1752 1

1641 115 1752 dec. 1 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea 1752 2

© Arhivele Naţionale ale României

Sibiu locuitorilor satului CERNATUL DE JOS ca să fie

rezolvată problema lor, iar rezultatul comunicat

guberniului.

1642 116 1752 dec. 1 Plângerea locuitorilor din satul CERNATUL DE 1752 2

ernatul de Jos JOS către guberniul Transilvaniei prin care cere

să fie obligaţi locuitorii satului CERNATUL DE

SUS de a plăti impozit pe loc.

1643 117 1752 dec. 5 Ordin gubernial prin care se comunică să fie 1752 2

Sibiu ţinute în privilegiile vechi parohiile reformate şi

unitariene din Scaunul Trei Scaune

1644 118 1752 dec. 5 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea 1752 2

Sibiu comandantului general al armatei, pentru a fi

rezolvată. Se cere şi rezolvarea problemei de

încartiruire a armatei.

1645 119 1752 dec. 9 Ordin gubernial către Scaunul Orbai ca CSORJA 1752 2

Sibiu NICOLAE din satul PĂPĂUŢI să fie scutit pe

timp de 3 ani de plata impozitului, venind din

robia păgânilor.

1646 120 1752 dec. 11 Ordin gubernial către Scaunul Sepsi prin care se 1752 2

Sibiu comunică ca servitorii care locuiesc lângă domnii

lor să nu fie obligaţi la diferite servicii comunale.

1647 121 1752 dec. 12 Scrisoarea lui DOMBI IOAN, vicejude regal al 1752 1

Alungeni Scaunului Kezdi, către ANTOS ŞTEFAN, din

satul RECI, notarul scaunului Sepsi prin care

comunică că socotelile sunt bune şi să fie trimise

cu poşta din Scaunul Orbai sau Scaunul

Micloşoara.

1648 122 1752 dec. 15 Ordin gubernial prin care se se cere informaţii în 1752 2

Sibiu legătură cu averea răposatului BORA SAMUIL.

1649 123 1752 dec. 15 Ordin gubernial prin care se cere informaţii cu 1752 2

Sibiu privire la reparaţiile executate pentru armată,

problema transporturilor şi diferite impozite.

1650 124 1752 dec. 30 Raportul adunării generale din Scaunul Trei 1752 4

Moacşa Scaune către Guberniul Transilvaniei, cu privire

la impozite, încartiruirea armatei şi alte

probleme.

1651 125 1752 --- Plângerile locuitorilor din satul TINOASA cu 1752 1

Tinoasa privire la rectificările făcute în fixarea

1652 126 1752 --impozitului.

Extract din impozitele fixate pe anul 1752, pe

comune, din Scaunul Kezdi.

1752 1

1653 127 1752 --- Plângerile locuitorilor din satul ESTELNIC, 1752 4

Estelnic pentru a face rectificările necesare în fixarea

impozitelor.

1654 128 1752 --- Ruseni Plângerile locuitorilor din satul RUSENI, pentru a

face rectificările necesare în fixarea impozitului.

1752 1

1655 129 1752 --- Plângerea locuitorilor din satul MĂRTĂNUŞ

pentru a face rectificările necesare în fixarea

impozitului.

1752 1

1656 130 1752 ---- Plângerea locuitorilor din satul CATALINA 1752 1

© Arhivele Naţionale ale României

131

Catalina pentru a face rectificările necesare în fixarea

impozitului.

1657 131 1752 --- Plângerea locuitorilor din satul MOACŞA pentru

Moacşa a face rectificările necesare în fixarea impozitului.

1658 132 1752 --- Plângerea locuitorilor din satul MĂTISENI (azi

Mătişeni satul MĂRCUŞA) pentru a face rectificările

necesare în fixarea impozitului.

1659 133 1752 --- Scrisoarea de adeverire a lui ANTAL MIHAI

Moacşa junior, primarul comunei MOACŞA şi a încă trei

juraţi, precum că MAKSAI GAVRIL a semănat 5

feldere de grâu pentru servitorul său.

1660 134 1752 --- Situaţia despre vitele de prăsilă din satul

Moacşa MOACŞA care au murit.

1661 135 1752 --- Plângerile locuitorilor din satul HĂTUICA prin

Hătuica care cer rectificări în fixarea impozitului.

1662 136 1752 --- Instrucţiuni despre modul de judecată a cauzelor

ivite în Scaunul Trei Scaune şi conscrierea

contribuabililor pentru fixarea impozitului.

1663 137 1752 --- Mereni Plângerile locuitorilor din satul MERENI pentru

a face rectificările necesare în fixarea impozitului.

1664 138 1752 --- Zăbala Raport despre modul de executare a conscripţiilor

de impozite.

1665 139 1752 --- Lunga Raport despre serviciile executate de satul

LUNGA în anul 1750 şi 1751 la Pasul Oituz.

1666 140 1752 --- Memoriu cu privire la modul de conscriere a

impozitelor.

1667 141 1752 --- 29 Plângerea locuitorilor din satul BELANI pentru a

Belani face rectificările necesare în fixarea impozitului.

1668 142 1752 --- Extras din fixarea impozitului pe comune în

Scaunul Kezdi pe anul 1752.

1669 143 1752 --- Tabel despre fixarea de impozite pe anul 1752 în

Scaunul Trei Scaune , pe comune şi pe Scaune.

1670 144 1752 --- Scrisoarea lui ERESZTEVENYI ŞTEFAN către

Eresteghin LASZLO ANDREI din ICAFALĂU, notarul

Scaunului Kezdi, ca să nu fie scutit de plata

impozitului LASZLO ŞTEFAN.

1671 145 1752 --- Dalnic Plângerea contribuabililor din satul DALNIC,

către adunarea generală a Scaunului Trei Scaune

ca să fie scutiţi de plata impozitului din cauza

proastei recolte.

1672 1 1753 ian. 11 Ordin gubernial prin care se comunică să se ia

Sibiu măsurile necesare contra ciumei din Moldova şi

Polonia. Se interzice circulaţia comercianţilor

fără paşaport armeni şi evrei veniţi din Moldova

şi Polonia.

1673 2 1753 ian. 11 Raportul Scaunului Trei Scaune la ordinul

Sibiu Guberniul Transilvaniei din data de 5 decembrie

1752 privind situaţia locuitorilor ofiţerilor,

precum şi măsurile luate pentru satisfacerea

nevoilor armatei.

© Arhivele Naţionale ale României

132

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 1

1752 2

1752 5

1752 2

1752 2

1753 2

1753 4

1674 3 1753 ian. 15

Sibiu

1675 4 1753 ian.15

Viena

1676 5 1753 ian. 15

Viena

1677 6 1753 ian. 29

Sibiu

1678 7 1753 ian.29

Sânzieni

1679 8 1753 ian. 29

Sibiu

1680 9 1753 ian. 31

Sibiu

1681 10 1753 febr. 9

Sibiu

1682 11 1753 febr. 9

Beşeneu (azi

Pădureni)

1683 12 1753 febr. 9

Iacobeni

(Scaunul Caşin)

1684 13 1753 febr. 10

Sibiu

1685 14 1753 febr. 11

Sibiu

1686 15 1753 febr. 19

Mărtineni

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal ca să fie raportat numele funcţionarilor

propuşi, să fie trimis proiectul salariilor. Să fie

urmărit şi prins cel arătat în ordinul alăturat.

Extras din rescriptul regal ca persoanele arătate în

rescript să fie expulzate din ţară.

Descrierea fugarului NEGRU IOAN pentru a

putea fi folosit la urmărirea lui. (anexă la

documentul din 15.ian. 1753).

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

trimite plângerea lui KOZMA FRANCISC din

satul SÂNZIENI ca să fie rezolvată cauza lui

conform legilor.

Plângerea lui KOZMA FRANCISC către

Guberniu, prin care cere să primească bunurile

care îi aparţin după tatăl său răposat.

Ordin gubernial prin care se comunică modul de

rezolvare a cauzei persoanelor care vor să iasă sau

să intre prin potecile ascunse în ţară şi sunt prinşi

de plăieşi.

Ordin gubernial prin care se comunică că, cauza

de judecată a lui SIMONI GHEORGHE, căpitan

din Regimentul Kalnoki şi soţia APOR ANA cu

satul BICFALĂU să fie rezolvată la prima

judecată a Scaunului pe baza legilor ţării.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

ILEANA, văduva răposatului SZEKELY

LADISLAU născută SZORCSEI de a fi rezolvată

favorabil.

Plângerea lui ILEANA, văduva răposatului

SZEKELY LADISLAU născută SZORCSEI,

către Guberniu prin care cere ca iobagul ei să fie

scutit de impozit şi de dijmă.

Declaraţie dată de KOVACS TOMA, vicejudele

Scaunului Caşin, precum că PAIS FRANCISC

din Imper posedă avere imobilă în Scaunul Caşin

şi că trebuie să plătească contribuţie în acest

Scaun.

Ordin gubernial prin care se comunică termenul

de funcţionare a dezbaterilor proceselor de dare în

judecată.

Raportul juraţilor BARABAS IOSIF, BARTOS

ŞTEFAN şi TELEKI MARTIN din satul ALBIŞ

către vicejudele regal al Scaunului Kezdi, prin

care comunică numele nobililor care nu au plătit

contribuţia sau au părăsit satul.

Declaraţie semnată de BARTOK ADAM şi de

KOVATSY SAMUILĂ, nobili din satul

MĂRTINENI, în legătură cu puşca de vânătoare

a lui BAKOSI PAVEL din MĂRTINENI.

© Arhivele Naţionale ale României

133

1753 2

1753 1

1753 1

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 1

1753 2

1753 1

1753 1

1687 16 1753 febr. 26

Sibiu

1688 17 1753 febr. 26

Sibiu

1689 18 1753 febr. 28

Sibiu

1690 19 1753 martie 2

Sibiu

1691 20 1753 martie 16

Sibiu

1692 21 1753 martie 16

1693 22 1753 martie 17

Sibiu

1694 23 1753 (înainte de

1753 martie 23)

1695 24 1753 martie 26

Sibiu

1696 25 1753 martie 26

Ilieni

1697 26 1753 martie 27

Viena

1698 27 1753 aprilie 3

Sibiu

1699 28 1753 aprilie 12

Dalnic

Ordin gubernial prin care se trimite descrierea lui

THERESINI FRANCISC din Viena şi

MARARELLA MARIA URSULA, pentru a fi

prinşi şi închişi în închisoare. În caz că vor fi

prinse să fie anunţat şi Guberniul.

Descrierea personală a baronului THERESINI

FRANCISC şi MASARELLA MARIA URSULA

pentru a fi urmăriţi.

Ordin gubernial către Scaunul Orbai, prin care se

cere să aranjeze problema casei de încartiruire ce

se va construi în oraşul ILIENI.

Scrisoarea contelui HALLER IOAN (gubernator)

către Scaunul Trei Scaune cu privire la

rezolvarea chitanţelor de anul trecut.

Ordin gubernial prin care se trimite extrase din

legea din anul 1684 cu privire la prinderea

hoţilor.

Extras din Legea/1684 cu privire la prinderea şi

pedepsirea hoţilor. Sumele ce trebuie plătite ca

amendă.

Ordin gubernial prin care se comunică modul de

rezolvare a ordinelor superioare, informaţii ce se

trimit şi publicaţiile ce trebuie făcute.

Plângerea lui TOMPA CLEMENTIN din

BOROŞNEUL MIC către Guberniul

Transilvaniei, în legătură cu faptul că, fără

aprobarea sa, au fost încartiruiţi soldaţi în casa

lui, i-au rechiziţionat vitele şi l-au silit să presteze

servicii către sat.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

TOMPA CLEMENTIN din Trei Scaune, se cere

ca bunurile luate să i se restituie şi să nu aprobe

ca nobilii să fie deranjaţi.

Raportul Scaunului Orbai către Guberniul

Transilvaniei, prin care se arată că în urma

ordinului trimis de guberniu la data de 28

februarie 1753, funcţionarii Scaunului Orbai, cu

ştirea Scaunului Sepsi, s-au deplasat în oraşul

ILIENI, din Scaunul Sepsi şi au analizat

neânţelegerea creată între locuitorii din oraş şi

nobili cu privire la construirea caselor de

încartiruire.

Extras din Decretul regal cu privire la lichidarea

restanţelor de impozite a văduvelor şi orfanilor.

Ordin gubernial prin care se comunică ca

potecile şi în continuare să fie păzite de plăieşi.

Declaraţie semnată de VERES FRANCISC, nobil

din DALNIC, referitoare la faptul că SOMBORI

MIHAI, iobagul lui VERES PETRU, a cumpărat

în anul 1751 puşca lui ABOD ŞTEFAN, dând în

© Arhivele Naţionale ale României

134

1753 2

1753 1

1753 2

1753 2

1753 2

1753 1

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 1

1700 29 1753 (după

1753 aprilie 13)

1701 30 1753 mai 1

Cernatul de Jos

1702 31 1753 mai 2

Viena

1703 32 1753 mai 5

Sibiu

1704 33 1753 mai 18

Sibiu

1705 34 1753 mai 18

Sibiu

1706 35 1753 mai 18

Sibiu

1707 36 1753 mai 18

Sibiu

1708 37 1753 mai 19

Sibiu

1709 38 1753 mai 20

Sibiu

1710 39 1753 mai 26

Sibiu

1711 40 1753 mai 27

Viena

1712 41 1753 iunie 21

Harale

schimbul ei un viţel.

Act justificatv (fragment) privind diurnele lui

DOMBI IOAN, THURI LADISLAU ŞI

DONATH GHEORGHE, foşti deputaţi la dietă în

anii 1744-1753.

Declaraţie dată de MUSNAI ŞTEFAN,

referitoare la faptul că el a cumpărat cu 6 taleri

puşca lui SERESTER MIHAI din CERNATUL

DE JOS în ziua de 3 aprilie 1751, deci înainte de

publicarea ordinului Transilvaniei privind

conscrierea armelor.

Extras din Rescriptul regal cu privire la

accelerarea reparării caselor de încartiruire a

militarilor şi sumele ce se pot acorda diurnă.

Ordinul contelui HALLER IOAN, gubernatorul

Transilvaniei, către vicejudele regal al Scaunului

Orbai ca BERECZKI FRANCISC, om liber să fie

judecat conform legilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Rescriptul

regal ca să fie înaintat jurământul oficialilor la

Guberniu.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal ca la funcţionarii aleşi să fie trecută şi

religia şi să nu intre în funcţiune înainte de a fi

confirmaţi.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal ca Comitatele şi Scaunele secuieşti să

rezolve problema restanţelor de impozite.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal ca să fie publicate şi informaţiile raportate

guberniului. Deputaţii de dietă să fie pregătiţi cu

toate problemele.

Ordin gubernial prin care se comunică epizotiile

apărute în Comitatul TURDA, să fie luate toate

măsurile de prevenire a bolii.

Raportul lichidatorilor către Scaunul Trei Scaune

cu privire la lichidarea unor restanţe de impozite

pe anul 1750.

Ordin gubernial prin care se comunică ca

MARIA, văduva răposatului ZAGONI

SAMUILĂ, născută DEAK, să fie reaşezată în

întregime în posesiunea ei.

Decret regal – extras- referitor la diferite

chestiuni financiare şi de contribuţie.

Declaraţie semnată de SZOKE NICOLAE

împreună cu încă cinci locuitori din HARALE,

referitoare la faptul că FINTA ŞTEFAN, SZOKE

IOAN, ILLYES ŞTEFAN şi FEJER

SIGISMUND nu au vânat nici cu puşca şi nici cu

plasa după interzicerea vânatului.

© Arhivele Naţionale ale României

135

1753 1

1753 1

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 1

1713 42 1753 iunie 6

Sibiu

1714 43 1753 iunie 16

Păpăuţi

1715 44 1753 iunie 18

Sibiu

1716 45 1753 iunie 18

Ghidfalău

1717 46 1753 iunie 18

Sibiu

1718 47 1753 (înainte de

1753 iunie 18)

Covasna

1719 48 1753 iunie 19

Lunca (azi

Sântionlunca)

1720 49 1753 iunie 20

Odorheiul

Secuiesc

1721 50 1753 iunie 24

Sibiu

1722 51 1753 iunie 24

Zălan

1723 52 1753 iunie 24

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal cu privire la convocarea Dietei în oraşul

SIBIU pe data de 21 august 1753, unde să trimită

deputaţii.

Declaraţia dată de către HAJDU ANDREI, jude,

BAKKO ANDREI, KIS IOAN şi CSORJA

GHEORGHE, juraţi, precum şi de către POSON

SAMUILĂ, nobil prin care adeveresc că

ESTEFAN KOVACS IOAN nu a avut puşcă de

vânătoare şi nici nu a vânat niciodată.

Ordinul contelui HALLER IOAN (gubernator),

către Scaunul Trei Scaune ca să fie verificată

plângerea locuitorilor din satul GHIDFALĂU, cu

privire la impozite şi rezolvată conform legilor.

Plângerea locuitorilor din satul GHIDFALĂU

către guberniu prin care cere restituirea sumei

fixată de 5 florini germani după fiecare armă, care

nu sunt folosibili.

Ordin gubernial prin care se comunică că este

interzis exportul aurului şi argintului din ţară. Se

poate schimba în bani. Să se raporteze situaţia

caselor folosite pentru magazie.

Rezoluţia scaunului Orbai referitoare la ordinul

Guberniului Transilvaniei, privind bunurile

familiei HEJJA din comuna GHELINŢA.raportul

Scaunului Sepsi către Guberniul Transilvaniei,

privind situaţia caselor de încartiruire a statului

major de regiment.

Raportul Scaunului Sepsi către Guberniul

Transilvaniei privind situaţia caselor de

încartiruire a statului major de regiment.

Decizie dată de superintendentul unitarian al

Transilvaniei prin care îl numeşte pe preotul

unitarian DANTS ŞTEFAN la parohia unitariană

din SEMERIA, Scaunul Trei Scaune .

Ordin gubernial către SCAUNUL Sepsi prin care

se trimite plângerea lui TOROK ŞTEFAN din

satul ZĂLAN să fie rezolvată cauza de armă a lui

pentru care a fost impus cu impozit şi armă nu

avea.

Plângerea lui TOROK ŞTEFAN din satul

ZĂLAN către guberniu prin care cere să nu fie

agravat cu plata impozitului după armă care s-a

pierdut cu ocazia incendiului avut acum 8 ani.

Ordin gubernial către Scaunul Sepsi, prin care se

trimite plângerea lui SZABO ŞTEFAN din satul

ZĂLAN cu privire la rezolvarea pagubei rămase

în urma incendiului şi că arma lui nu a fost

folosită niciodată pentru vânat.

© Arhivele Naţionale ale României

136

1753 2

1753 1

1753 2

1753 2

1753 2

1753 1

1753 2

1753 1

1753 2

1753 2

1753 2

1724 53 1753 iunie 24 Plângerea lui SZABO ŞTEFAN din satul 1753 2

Zălan ZĂLAN către guberniu ca să fie rezolvată cauza

de impozit ce a fost luat de la el pe nedrept.

1725 54 1753 iunie 25 Ordin gubernial prin care se trimite extras din

Sibiu rescriptul regal cu privire la construirea şi

repararea caselor de încartiruire a militarilor şi

problema diurnelor ofiţerilor.

1726 55 1753 iunie 29 Tabel despre fondurile de contribuţie ale satelor

Sibiu din Scaunul Orbai pe anul 1746. Pe verso: copia

ordinului guberniului Transilvaniei din data de 29

iunie 1753.

1727 56 1753 iulie 11 Dovadă dată de judele KUB NICOLAE împreună

Arcuş cu încă zece locuitori din comuna ARCUŞ,

precum că anumiţi locuitori din ARCUŞ, cărora li

se dă şi numele, nu posedă arme de vânătoare.

1728 57 1753 iulie 2 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

Sibiu înaintate în copie documentele în legătură cu

graniţa spre Moldova şi Ţara Românească – care

au forst cerute deja în anul 1751.

1729 58 1753 iulie 3 Declaraţie dată de KELEMEN FRANCISC,

Hilib GALL LAURENŢIU şi GALL PETRU din

HILIB precum că TODOR MIHAI nu a avut

niciodată puşcă, iar KOZZTANDI IOAN a predat

puşca moşierului său OSVAT IOAN.

1730 59 1753 iulie 11 Circulara Scaunului Trei Scaune privind

Moacşa publicarea următoarelor chestiuni: termenul

1731 60 1753 iulie 12

judecării proceselor din cele 4 Scaune, alegerea

vicejuzilor regeşti, scutirea de contribuţie a

persoanelor bisericeşti, repararea drumurilor şi

podurilor, etc.

Cererea lui KIS VOLPHAGANG către notarul

Păpăuţi Scaunului Orbai, prin care solicită să i se trimită

extrasul privind contribuţia locuitorilor.

1732 61 1753 iulie 20 Ordinul comandantului militar, generalul

Sibiu WALLIS, către guberniu, prin care comunică

decrierea personală a dezertorului ILLIS IOAN,

iar în caz de prindere să fie informat.

1733 62 1753 iulie 25 Ordinul contelui HALLER IOAN (gubernator),

Sibiu către Scaunul Trei Scaune ca să fie urmărit

dezertorul ILLIS IOAN din Trei Scaune.

1734 63 1753 august 2 Ordinul contelui HALLER IOAN (gubernator),

Mediaş către Scaunul Orbai prin care trimite plângerea

satului BRATEŞ ca să nu fie agravaţi cu suma

pentru întreţinerea staţiei a căpitanului, grănicer

secui.

1735 64 1753 august 2 Plângerea locuitorilor satului BRATEŞ către

Brateş guberniu prin care cere să fie scutiţi satul lor la

întreţinerea staţiei de încartiruire a unui ofiţer de

armată.

1736 65 1753 august 22 Ordinul gubernatorului HALLER IOAN contele

Sibiu Scaunului Orbai prin care comunică că poate să

© Arhivele Naţionale ale României

137

1753 2

1753 2

1753 1

1753 2

1753 1

1753 2

1753 1

1753 1

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1737 66 1753 august 23

înceapă construirea casei de încartiruire pentru

căpitanul din satul BRATEŞ.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea

Sibiu câtorva familii din Scaunul Trei Scaune pentru a

verifica şi rezolva privilegiile lor vechi.

1738 67 1753 august 23 Plângerea nobililor din satul ZAGON, IMENI,

Zagon HARALE şi BRATEŞ, către Scaunul Trei Scaune

ca să fie studiat şi rezolvat privilegiile lor.

1739 68 1753 august 23 Plângerea nobililor din Scaunul Trei Scaune

Brateş către Scaunul Trei Scaune ca să fie rezolvată

problema privilegiilor nobililor conform legilor.

1740 69 1753 septemb. 2 Ordin dat de CSOMA NICOLAE pentru primarii

Ghelinţa din satele Scaunului Orbai, prin care cere ca

lucrătorii angajaţi să se prezinte în ziua de 3

septembrie în comuna PACHIA, pentru începerea

construirii clădirii necesare încartiruirii armatei.

1741 70 1753 sept. 6 Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

Sibiu regal cu privire la fixarea comisiei pentru

controlarea graniţelor şi potecilor. Din partea

militară a fost numit în comisie LUTSEK

ŞTEFAN căpitan din partea Scaunului Trei

Scaune , IMETS LADISLAU comisar.

1742 71 1753 sept. 14 Instrucţiuni privitoare la impunerea contribuţiei

Moacşa fiscale.

1743 72 1753 sept. 15 Ordin gubernial prin care se trimite tabel cu cei

Sibiu 14 dezertori din legiunile infanterişti LEOPOLD

PALFFI şi GYULAI, pentru a fi urmăriţi.

1744 73 1753 sept. 15 Specificaţia celor 14 dezertori care au dezertat din

Sibiu legiunile de infanterişti LEOPOLD PALFFI şi

GYULAI, din Italia.

1745 74 1753 sept. 17 Ordin gubernial către oficialităţile Scaunului

Sibiu Kezdi prin care se comunică de a fi rezolvată

problema lui VAJ MARIA IULIANA soţia

baronului APOR IOSIF care a lăsat soţia şi un

copil.

1746 75 1753 sept. 21 Ordin gubernial prin care se comunică ca pădurile

Sibiu aflate lângă drumurile şi potecile de hotare să fie

ocrotite şi netăiate.

1747 76 1753 oct. 3 Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

Sibiu regal ca să fie urmărit şi prins infractorul TURI

sau PUCZI MIHAI din Ungaria.

1748 77 1753 oct. 3 Descrierea personală a lui TURI sau PUCZI

Sibiu MIHAI.

1749 78 1753 oct. 3 Decretul împărătesei MARIA TEREZA referitor

Viena la conscrierea locuitorilor pentru contribuţie şi la

scutirea de contribuţie.

1750 79 1753 oct. 5 v Ordin gubernial prin care se comunică ca toţi

nobilii care au forst conturbaţi în privilegiile lor

să se prezinte în faţa Tablei Regale din oraşul

MEDIAS pentru rezolverea problemei.

© Arhivele Naţionale ale României

138

1753 2

1753 2

1753 1

1753 1

1753 2

1753 2

1753 2

1753 1

1753 2

1753 2

1753 2

1753 1

1753 2

1753 2

1751 80 1753 oct. 9

Sibiu

1752 81 1753 oct. 10

Sibiu

1753 82 1753 (înainte de

1753 oct. 10)

Arcuş

1754 83 1753 oct. 11

Viena

1755 84 1753 oct. 13

Sibiu

1756 85 1753 oct. 17

Viena

1757 86 1753 (înainte de

1753 oct. 17) ---

1758 87 1753 nov. 16

Sibiu

1759 88 1753 nov. 16

Moacşa

1760 89 1753 nov. 21

Sibiu

1761 90 1753 nov. 22

Sibiu

1762 91 1753 nov. 23

Sibiu

1763 92 1753 dec. 4

Sibiu

1764 93 1753 dec. 5

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal , că PENYO MARIA din comitatul ALBA,

pentru pruncucidere a fost expulzată din ţară.

Ordinul contelui HALLER IOAN către Scaunul

Orbai prin care se trimite plângerea lui BENKO

RAFAEL din satul ARCUŞ pentru a fi rezolvată

cauza lui.

Plângerea lui BENKO RAFAEL din satul

ARCUŞ către gubernator, care să ordone

Scaunului Orbai să aranjeze problema lui de

posesiune conform legilor ţării.

Rescriptul regal prin care se comunică modul de

comerţ şi prelucrare a aurului şi argintului.

Pedepsele ce vor fi acordate, de a fi publicat.

Ordinul contelui KORNIS ANTON, către

Scaunul Trei Scaune prin care se comunică

localurile ce trebuie construite pentru armata

încartiruită şi trupele ce se vor încartirui.

Decretul regal – extras- semnat de împărăteasa

MARIA TEREZA, referitor la tinerii care pleacă

pentru studii în străinătate.

Plângerea lui BETSEK ŞTEFAN senior din

COVASNA către Scaunul Orbai, prin care arată

că satul COVASNA pretinde din partea sa şi alte

prestaţii pentru armată, cu toate că casa sa este

rechiziţionată de un an pentru armată.

Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul

regal cu privire la comerţul şi prelucrarea aurului

şi argintului, pentru a fi publicat.

Memoriul colonelului de încartiruire referitor la

repararea casei de stat major din COVASNA şi a

caselor de încartiruire a ofiţerilor, precum şi

despre înfiinţarea măcelăriilor pentru armată.

Răspunsul adunării generale a Scaunului Trei

Scaune la memoriul colonelului.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal, ca oficialii să nu agraveze prestaţia şi

robotul la cei săraci.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

regal, ca în fiecare localitate să fie înfiinţat loc

pentru măsurarea greutăţilor.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal cu privire la rezolvarea cauzei procesuale a

lui FORRO ALEXE din satul ANGHELUŞ cu

ANGYALOSI IOAN pentru posesiune.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal ca să fie plătite sărăcimii sumele pentru

transporturile executate.

© Arhivele Naţionale ale României

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

trimise chitanţele de judecată la Comisariatul

139

1753 2

1753 2

1753 3

1753 1

1753 3

1753 1

1753 1

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1753 2

1765 94 1753 dec. 7

Provincial anual. Să fie raportat locurile de

încartiruire şi starea lor.

Raportul Guberniului Transilvaniei, la ordinul 1753 2

Sibiu regal trimis la data de 17 octombrie 1753 privind

pe tinerii care pleacă la studii în străinătate.

1766 95 1753 dec. 15 Ordin gubernial prin care se trimite extras din 1753 2

Sibiu Decretul regal cu privire la măsurile ce se iau

pentru cei care se înobilesc. Să urmărească ceva

bani din Prusia şi să fie confiscaţi şi restituiţi

monetăriei.

1767 96 1753 (anexă la Extras din Decretul regal cu privire la cei care se 1753 1

1753 dec. 15

Viena)

înobilesc şi plata impozitelor.

1768 97 1753 dec. 15 Ordin gubernial prin care se cere înaintarea 1753 2

Sibiu situaţiei aşezării caselor de încartiruire şi

materialul din care se construiesc aceste case.

1769 98 1753 --- Raport al adunării generale a Scaunului Trei 1753 2

Moacşa Scaune către Guberniul Transilvaniei, ca urmare

la ordinul guberniului primit la data de 30

decembrie 1752 privind obligaţiile plăieşilor.

1770 99 1753 --- Valea Raport al primarului şi juraţilor din satul VALEA 1753 1

Scurtă SCURTĂ către Scaunul Kezdi prin care se

comunică numele nobililor care nu au plătit

contribuţia sau au fugit din sat în ultimii trei ani.

1771 100 1753 --- Act justificativ privind diurnele cuvenite lui

DONATH FRANCISC pentru anii 1744-1753.

1753 1

1772 101 1753 --- Tabel referitor la repartiţia contribuţiei pe anul 1753 1

Moacşa 1753 pentru satele din Scaunul Kezdi şi totalul

pentru cele patru Scaune din Scaunul Trei Scaune

. Contribuţia totală este de 25.358 de florini

germani şi 21 de crăiţari.

1773 102 1753 --- Tabel referitor la repartiţia materialelor de

construcţie (lemn) pe care trebuie să le dea satelor

din Scaunul Orbai pentru construirea clădirilor

necesare încartiruirii armatei, din comunele

BRATEŞ, PAVA şi PACHIA.

1753 1

1774 103 Cca.1753 Instrucţiuni privind revizuirea socotelilor satelor. 1753 1

1775 104 1753 --- Însemnări referitoare la urmăriri, la conservarea

pădurilor de lângă drumurile de munte, precum şi

despre chestiuni de contribuţie, probleme care

trebuie să fie publicate pentru cunoaşterea lor de

către locuitori.

1753 1

1776 105 Cca. 1753 Instrucţiuni pentru conscrierea şi impunerea

contribuabililor, precum şi despre repartizarea

contribuţiei.

1753 1

1777 106 1753 --- Dalnic Listă referitoare la averea ţăranilor iobagi (cărora

li se dă şi numele) fugiţi în anul 1752 din

comunele DALNIC, de pe moşia nobilului

VERES PETRU.

1753 1

1778 1 1754 ian. 23 Adeverinţa lui HALMAGYI ŞTEFAN, 1754 1

© Arhivele Naţionale ale României

140

1779 2 1754 ian. 29

Sibiu

1780 3 1754 febr. 8

Sânzieni

1781 4 1754 martie 4

Sibiu

1782 5 1754 martie 4

Sibiu

1783 6 1754 martie 7

Sibiu

1784 7 1754 martie 12

Sibiu

1785 8 1754 martie 12

Sibiu

1786 9 1754 aprilie 1

Sibiu

1787 10 1754 aprilie 2

Sibiu

1788 11 1754 aprilie 6

Sibiu

1789 12 1754 aprilie 8

Sibiu

1790 13 1754 aprilie 8

Sibiu

1791 14 1754 aprilie 19

Sibiu

1792 15 1754 aprilie 25

Sibiu

Sibiu registratorul guberniului Transilvaniei, privind

primirea la arhivă a repartiţiilor de adăpost pentru

armată din Scaunul Trei Scaune .

Ordin gubernial cu privire la măsurarea

propietăţii parohiale a preoţilor de religie grecocatolică.

Ordinul ofiţerilor din Scaunul Trei Scaune către

notarul Scaunului Sepsi, ANTOS ŞTEFAN, cu

privire la trimiterea unui raport la Tabla regească.

Ordin gubernial către Scaunul Orbai prin care se

cere să fie chemaţi la ordine cei care refuză

plătirea impozitelor.

Ordin gubernial către Scaunele secuieşti prin care

se aduce la cunoştinţă ordinul împărătesei care

prevede ca dobânda pentru banii împrumutaţi să

nu fie mai mare de 6 %, aşa cum a fost stabilită în

anul 1717 şi în anul 1742.

Ordin gubernial cu privire la raportul cerut pentru

justificarea sumelor impozitelor restante din anii

precedenţi.

Ordin gubernial referitor la numirea tânărului

FAZAKOS IOSIF (căruia i se dau şi

semnalmentele) iobagul contelui BETHLEM

SAMUILĂ, pentru omorîrea unui om.

Ordinul lui KORNIŞ ANTON cu privire la

executarea calculelor impozitelor între data de 13

mai şi 5 iunie, precum şi lămuririle date pentru

executarea acestui ordin.

Ordin gubernial prin care se trimite cererea lui

MIHALCZ IOSIF din comuna POIAN cu privire

la organizarea unei chestiuni băneşti; guberniul

cere informaţii pentru această problemă.

Ordin gubernial prin care se aduc la cunoştinţă

ordinele comandantului general privitoare la

revizuirea cazarmelor.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Decretul imperial referitor la predarea în lunile de

vară a retibuţiei în natură prntru armată.

Ordin gubernial referitor la modificarea tabelelor

de repartiţie ale retribuţiilor pentru întreţinerea

armatei.

Ordinul contelui KORNIS ANTON cu privire la

predarea cantităţilor de alimente în lunile de vară,

acestea făcând parte din retribuţia în natură pentru

armată.

Ordin gubernial cu privire la scoaterea din

circulaţie a banilor proveniţi din principalele

saxone.

Copia ordinului gubernial referitor la adunarea

impozitelor, precum şi copia altor ordine

© Arhivele Naţionale ale României

141

1754 2

1754 2

1754 2

1754 2

1754 2

1754 2

1754 2

1754 4

1754 2

1754 2

1754 2

1754 2

1754 1

1754 1

1793 16 1754 mai 8

Sibiu

1794 17 1754 mai 15

Sibiu

1795 18 1754 mai 15

Mărcuşa

1796 19 1754 mai 16

Sibiu

1797 20 1754 mai 21

Sibiu

1798 21 1754 mai 25

Sibiu

1799 22 1754 mai 29

Sibiu

1800 23 1754 iunie 7

Cernatul de Jos

1801 24 1754 iunie 15

Sibiu

1802 25 1754 iunie 21

Sântion (azi

Sântionlunca)

1803 26 1754 iunie 23

Coşeni

1804 27 1754 iunie 23

Boroşneul Mare

1805 28 1754 iunie 24

Albiş

guberniale.

Ordin gubernial către Scaunul Orbai referitor la

executarea sentinţei dată în procesul intentat de

contele VINANCZ ALEXANDRU contra lui

TURI ALEXANDRU; se cere să se dea

informaţii mai precise despre această problemă.

Raportul viceofiţerilor din cele trei Scaune către

guberniul Transilvaniei cu privire la înlocuirea

unor lipsuri din casă şi altor sume de bani.

Hotărârea adunării generale dată lui SZORCSEI

IOAN, tutorele lui KOVACS ESTERA, referitor

la rezolvarea procesului dintre KOVACS

ESZTERA şi sora ei IUDITA, soţia lui GAZDA

FRANCISC.

Ordin gubernial referitor la darea de seamă

privind cheltuielile făcute de către comandantul

regimentului, în care cancelaria guberniului îşi

exprimă nemulţumirea privind nejustificarea

amănunţită a cheltuielilor persoanelor şi în

legătură cu construirea noilor cazărmi.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

Decretului imperial cu privire la modul de plată a

retribuţiilor pentru întreţinerea armatei.

Ordin gubernial referitoare la măsurile de

prevenire şi apărare luate contra ciumei izbucnite

în Turcia.

Ordin gubernial referitor la pedepsirea acelor

persoane care se împotrivesc şi nu respectă

ordinele guberniale şi alte dispoziţii .

Tabel privind materialele de construcţie aduse de

comunele OJDULA, TINOASA, ALUNGENI,

ICAFALĂU şi MĂRCUŞA pentru construirea

cazărmii din comuna CERNATUL DE JOS, în

anii 1753 şi 1754.

Ordin gubernial către SCAUNUL Kezdi referitor

la privilegiul oraşului BREŢCU, la care

autoritatea de gradul doi este vicejudele regal din

Scaunul Kezdi.

Adeverinţă dată de autorităţile comunei

SÂNTIONLUNCA pentru cazarea şi

transporturile ofiţerilor care fac recrutarea.

Proces verbal încheiat de autorităţile satului

COŞENI referitor la ordinul lui BIALIS

FRANCISC vicejude regesc al Scaunului Sepsi,

despre cazarea soldaţilor de recrutare.

Tabel privind materialele aduse pentru

construirea cazarmei din comuna BOROŞNEUL

MARE.

Adeverinţă referitoare la cheltuielile de

construcţie a cazarmei şi adăposturilor necesare

© Arhivele Naţionale ale României

142

1754 2

1754 2

1754 1

1754 3

1754 3

1754 2

1754 2

1754 2

1754 2

1754 1

1754 1

1754 2

1754 1

1806 29 1754 iunie 27

armatei, din satul ALBIS, în anii 1753-1754.

Adeverinţă referitoare la cheltuielile făcute pentru 1754 2

Sânzieni construirea casei căpitanului din comuna POIAN,

precum şi despre ajutorul dat de comunele

POIAN, LUNGA, SĂSĂUŞI, TURIA DE JOS şi

TURIA DE SUS, în anul 1753.

1807 30 1754 iunie 28 Adeverinţă despre cheltuielile făcute şi de munca 1754 2

Belani prestată la construirea adăposturilor pentru

armată, de satele BELANI, VALEA SCURTĂ şi

de SÂNZIENI în anul 1753, având semnăturile

primarilor acestor localităţi.

1808 31 1754 iulie 1 Ordin gubernial prin care se anunţă ca deputaţii 1754 2

Sibiu să se pregătească pentru Dietă care va avea loc la

data de 21 august 1754, la SIBIU.

1809 32 1754 iulie 6 Ordin gubernial prin care se trimite copia 1754 3

Sibiu Decretului imperial cu privire măsurile de

prevenire ce trebuie să se ia împotriva ciumei

care a izbucnit în ţările vecine, Valahia şi

Moldova.

1810 33 1754 iulie 16 Circulară dată de superintendentul militar 1754 2

Sibiu BOGATHI PAUL referitoare la construirea

cazărmilor noi şi la repararea celor vechi.

1811 34 1754 iulie 20 Raportul lui KIS NICOLAE, CSOMA NICOLAE 1754 2

Zagon şi ALBERT ŞTEFAN către judele regal al

Scaunului Trei Scaune , cu privire la problemele

ivite la încasarea impozitelor de către CSEKME

FRANCISC, decedat, fost inspector din comuna

ZAGON.

1812 35 1754 iulie 31 Scrisoarea contelui KEMENY LADISLAU către 1754 2

Luduş superintendentul regal cu privire la scutirea de

impozite a iobagilor administratorului CSEH

ŞTEFAN.

1813 36 1754 august 8 Scrisoarea lui BERNATI MATEI către notarul 1754 2

Tinoasa Scaunului Sepsi, ANTOS ŞTEFAN, cu privire la

trimiterea unor scrisori.

814 37 1754 august 12 Ordin imperial dat în legătură cu necesitatea 1754 4

Viena reglementării impozitelor şi taxelor.

1815 38 1754 august 31 Ordin gubernial prin care se trimite copia 1754 6

Sibiu plângerii către împărăteasa MARIA TEREZA şi

Decretul imperial în legătură cu procesul de

moştenire dintre KOZMA KLARA, văduva lui

KOZMA SIMEON, născută POTSA, din comuna

SÂNZIENI, contra lui FORRO ANA.

1816 39 1754 sept. 20 Sentinţa Exactoratului suprem dată în procesul 1754 4

Sibiu dintre IMETS ANTON, perceptor, şi BORA

SAMUEL, din SIMERIA (Sf. Gheorghe), trimisă

în copie în scrisoarea contelui KEMENY

LADISLAU către contele MIKES ANTON, jude

regesc al Scaunului Trei Scaune.

1817 40 1754 sept. 21 Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se 1754 4

© Arhivele Naţionale ale României

143

Sibiu cere rezoluţia plângerii lui DAMOKOS

1818 41 1754 sept. 26

SAMUEL din comuna CERNATUL DE JOS.

Plângerea lui ASZTALAI IOSIF către vicejudele 1754 2

Imeni regesc din Scaunul Orbai cu privire la mărirea

impozitelor.

1819 42 1754 oct. 2 Rapoartele către Guberniul Transilvaniei, ale 1754 6

Sibiu deputaţilor trimişi de Scaun la Dietă, privind

diferite probleme.

1820 43 1754 oct. 14 Ordinul superintendentului militar BOGATHI 1754 2

Sibiu PAUL prin care aduce la cunoştinţă că pe data de

23 noiembrie se va face inspecţia regimentului de

călăreţi DESOFFIEN din oraşul COVASNA.

1821 44 1754 oct. 17 Ordinul superintendentului militar BOGATHI 1754 2

Sibiu PAUL în legătură cu plata retribuţiilor pentru

armată.

1822 45 1754 oct. 17 Ordinul superintendentului militar BOGATHI 1754 2

Sibiu PAUL către cele trei Scaune cu privire la

problemele ivite cu ocazia impozitelor de vară.

1823 46 1754 nov. 21

Sibiu

Instrucţiuni date cu conscrierea recoltei. 1754 1

1824 47 1754 nov. 27 Ordinul gubernatorului HALLER IOAN prin care 1754 2

Sibiu se dau dispoziţii în 11 puncte privind conscrierea

bunurilor pentru stabilirea impozitelor.

1825 48 1754 decemb. 2 Ordin gubernial referitor la interzicerea înşelării 1754 2

Sibiu oprimării populaţiei contribuabile de către cei

care strâng dijmele.

1826 49 1754 decemb. 2 Ordin gubernial referitor la jurisdicţia asupra 1754 2

Sibiu funcţionarilor care ocupă posturi militare şi au

totodată şi funcţii civile.

1827 50 1754 decemb. Decret imperial în care se dau informaţiile 1754 4

Sibiu necesare privind angajarea şi renumerarea

plăieşilor,

gubernial.

trimis în copie printr-un ordin

1828 51 1754 decemb. 6 Fragment referitor la fixarea impozitului pentru 1754 1

Valea Scurtă satul BITA pentru anul 1755 în valoare de 119

florini.

1829 52 1754 decemb. Ordinul lui ANTOS ŞTEFAN prin care face 1754 1

13 Ozun cunoscut că tabelele de conscriere au sosit şi în

care se dau lămuriri pentru completarea tabelelor.

1830 53 1754 decemb. Ordinul lui IMECS ANTON către manipulatorii 1754 1

17 Zăbala din comuna PACHIA cărora le cere să se prezinte

joi dimineaţa la locul stabilit.

1831 54 1754 decemb. Plângerea înaintată de comuna ICAFALĂU în 1754 2

31 Icafalău legătură cu modificarea impozitelor.

1832 55 1754 --- Dispoziţiile în legătură cu păstrarea ordinei 1754 4

publice, despre modul şi posibilităţile de

vânătoare, despre repararea drumurilor şi

1833 56 1754 --podurilor,

precum şi informaţii despre ordinele

date de guberniu privind impozitele.

Chitanţa primarului KESE MIHAI din comuna 1754 1

© Arhivele Naţionale ale României

144

LISNĂU LISNĂU, privind cumpărarea de cuie de şindrilă,

scândură, var, arătându-se sumele plătite pentru

fiecare material.

1834 57 1754 --- Proces verbal încheiat la adunarea generală a 1754 4

Mărcuşa Scaunului Trei Scaune, ţinută în comuna

MĂRCUŞA, în care se menţionează în 8 puncte

problemele dezbătute: repararea drumurilor,

scutirea de impozite pentru anumite familii nobile

etc.

1835 1 1755 ian. 2 Ordin gubernial privind necesitatea luării 1755 2

Sibiu măsurilor de prevedere împotriva pătrunderii

ciumei care bântuie Muntenia.

1836 2 1755 ian. 9 Ordinul Comisiei directive către manipulatorii şi 1755 2

Sibiu cenzorii comunali, prin care se cere terminarea

cât mai rapidă a conscrierii impozitelor.

1837 3 1755 ian. 9 Înţelegere între stăpânii oieri, în care se pun 1755 2

Sibiu condiţii referitoare la păşunatul oilor, care se va

face după obiceiurile din Ţara Românească,

Moldova şi din părţile Ungariei.

1838 4 1755 ian. 15 Ordin gubernial cu privire la strângerea şi 1755 2

Sibiu predarea imediată a restanţelor de impozite pentru

armată.

1839 5 1755 ian. 18 Ordinul Comisiei directive către cenzorii şi 1755 2

Sibiu manipulatorii de bani, cu privire la munca ce li sa

dat de îndeplinit.

1840 6 1755 ian. 18 Ordin gubernial (copie) către manipulatorii şi 1755 2

Sibiu cenzorii comunali referitor la respectarea

1841 7 1755 ian. 23

ordinelor primite de la guberniul Transilvaniei.

Proces verbal referitor la prestaţiile efectuate de 1755 2

Covasna comuna COVASNA pentru regimentul

1842 8 1755 ian. 24

DESSOFIAN.

Ordin gubernial prin care se trimite copia 1755 4

Sibiu ordinului Comisiei directive cu privire la

respectarea instrucţiunilor date administratorilor

fiscali.

1843 9 1755 ian. 31 Circulara vicejudelui regesc al Scaunului Orbai, 1755 1

covasna IMECS ANTON, referitoare la repartizarea pe

comune a materialului lemnos necesar pentru

construirea cazărmilor.

1844 10 1755 febr. 1 Ordinul Comisiei directive către manipulatorii şi 1755 2

Sibiu cenzorii comunali cu privire la scutirea de

impozite a propietăţilor particulare ale preoţilor

romano-catolici.

1845 11 1755 febr. 4 Ordinul trimis de Direcţia centrală a 1755 4

Sibiu manipulatorilor către manipulatorii şi cenzorii

comunali referitor la îndeplinirea ordinelor date.

1846 12 1755 febr. 5 Ordin gubernial cu privire la expedierea 1755 2

Sibiu neântârziată a instrucţiunilor date de comisia

directivă pentru manipulatori şi cenzori.

1847 13 1755 febr. 5 Contract încheiat în faţa guberniului 1755 2

© Arhivele Naţionale ale României

145

Sibiu Transilvaniei, între baronul DANIEL

1848 14 1755 febr. 7

LAURENTIU din VÂRGHIŞ şi HORVAT

SAMUILĂ din ORADEA (ca reprezentant al

mamei sale, contesa TELEKI VARVARA.

Ordin gubernial privitor la înaintarea tabelelor

Sibiu referitoare la tinerii care doresc să înveţe în

şcolile militare de la Viena.

1849 15 1755 febr. 7 Instrucţiuni date de Comisia directivă pentru

Moacşa manipulatorii comunali trimişi la conscrierea

impozitelor.

1850 16 1755 febr. 14 Ordin gubernial către cenzorii din comunele celor

trei Scaune prin care se trimite un extras din

Decretul imperial dat la 9 septembrie 1743

privind stabilirea numărului preoţilor grecocatolici.

1851 17 1755 febr. 28 Ordinul Comisiei directive către manipulatorii şi

Sibiu cenzorii comunali din cele trei Scaune referitor la

scutirea de impozite a ofiţerilor care au făcut

parte din regimentul Springerian, recent

1852 18 1755 martie 1

desfiinţat.

Ordinul lui IMECS ANTON, vicejudele regesc al

Imeni Scaunului Orbai, către manipulatorii

1853 19 1755 martie 5

administrativi din Scaunul Orbai, cu privire la

unele probleme de conscriere.

Ordin gubernial către contele MIKES ANTON

Sibiu din comuna ZĂBALA, super jude regesc al celor

trei Scaune, cu privire la rezolvarea plângerii lui

CSAKANY MOISE din comuna BOROŞNEUL

MARE.

1854 20 1755 martie 10 Ordin gubernial cu privire la rezolvarea

Sibiu plângerilor înaintate de tricesimatorii din pasul

BUZĂU şi din pasul OITUZ pentru folosirea

muncitorilor şi căruţelor trimise la lucrări

particulare.

1855 21 1755 martie 10 Ordin gubernial către Scaunul Sepsi prin care se

Sibiu cere trimiterea la guberniul Transilvaniei şi la

Comisia sanitară a rapoartelor referitoare la

epizotii.

1856 22 1755 martie 15 Ordin către autorităţile şi ofiţerii Scaunelor în

--- care se cere îndreptarea neregulilor săvârşite la

conscrierea impozitelor.

1857 23 1755 aprilie 1 Raport întocmit de către viceofiţerii celor trei

Moacşa Scaune către guberniul Transilvaniei, referitor la

numărul vitelor bolnave de epizotii.

1858 24 1755 aprilie 5 Ordin gubernial referitor la strângerea anuală a

Sibiu impozitelor de către perceptorii imperiali.

1859 25 1755 aprilie 7 Ordin gubernial prin care se trimite copia

Sibiu Decretului imperial în legătură cu posesorii de

avere din Ardeal, precum şi descrierea

falsificatorilor de bani din BAIA MARE,

© Arhivele Naţionale ale României

146

1755 2

1755 2

1755 3

1755 2

1755 1

1755 4

1755 6

1755 2

1755 2

1755 1

1755 4

1755 4

1860 26 1755 aprilie 14

Aita Mare

1861 27 1755 aprilie 17

Sibiu

1862 28 1755 aprilie 18

Sibiu

1863 29 1755 mai 2

Zăbala

1864 30 1755 mai 12

Cluj

1865 31 1755 mai 31

Zăbala

1866 32 1755 iunie 3

Sibiu

1867 33 1755 iunie 25

Sibiu

1868 34 1755 iunie 25

Sibiu

1869 35 1755 iunie ---

Pava

1870 36 1755 iulie 25

Sibiu

1871 37 1755 iulie 11

Sibiu

1872 38 1755 iulie 30

Reci

ABRUGMAN DEMIAN şi JANK DUMITRU,

cerându-se să fie prinşi.

Tabel cu socoteli făcute de comuna AITA MARE

referitoare la prestaţiile efectuate de acesată

comună pentru soldaţii din regimentul

MADASDIASN.

Ordin gubernial către cele trei Scaune cu privire

la repartizarea şi strângerea impozitelor restante

în cel mai scurt timp.

Ordin gubernial prin care se cere restituirea sumei

de bani dată familiei THURI drept ajutor pentru

pagubele suferite din cauza unui incendiuîntrucât

motivele şi dovezile aduse nu sunt

concrete.

Ordinul adunarii generale a Scaunului Orbai cu

privire la trimiterea căruţelor şi oamenilor

necesari pentru construirea cazărmilor în

comunele ZĂBALA şi GHELINŢA.

Cererea soldatului HORVATH GASPAR din

compania RICHTER din CLUJ către baron, prin

care solicită să fie eliberat din armată şi se leagă

drept iobagul lui pe toată viaţa.

Proces verbal încheiat la adunarea generală a

Scaunului Orbai, referitor la problemele

dezbătute în cadrul adunării.

Ordin gubernial în legătură cu darea locurilor

pentru construirea de adăposturi în oraşele SF.

GHEORGHE şi TG. SECUIESC, precum şi

despre modul de construire şi întreţinere a acestor

adăposturi.

Scrisoarea baronului BORNEMISSZA IGNATIU

către contele MIKES ANTON, super jude regesc

al celor trei Scaune, în legătură cu plângerea

înaintată de POPA TUDOR. Anexată copia

plângerii.

Ordin gubernial cu privire la convocarea Dietei

în data de 21 august 1755, la SIBIU, unde trebuie

trimişi deputaţii.

Plângerea comunei PAVA către scaunul Orbai cu

privire la nedreptăţile ce i s-au făcut în problema

construirii cazărmii.

Ordin gubernial către contele MIKES ANTON,

din comuna ZĂBALA, super jude regesc al celor

trei Scaune, cu privire la mărirea impozitelor

iobagilor şi despre alte impozite.

Ordin gubernial referitor la rezolvarea cauzei de

iobăgie a lui BALINT IOAN, fost locuitor al

satului SURCEA, contra lui TURI LADISLAU.

Ordinul lui ANTOS ŞTEFAN, notarul Scaunului

Sepsi, cu privire la întocmirea riguroasă a mai

© Arhivele Naţionale ale României

147

1755 2

1755 2

1755 2

1755 5

1755 2

1755 1

1755 2

1755 4

1755 2

1755 2

1755 2

1755 4

1755 2

1873 39 1755 august 4

multor ordine şi tabele de către comunele

Scaunului.

Ordin gubernial către contele MIKES ANTON,

Sibiu super jude regesc al celor trei Scaune, prin care

se trimite copia nobilului superintendentului

militar referitor la impozite.

1874 40 1755 sept. 12 -- Raport (fragment) referitor la peocesul dintre

- IMECS ANTON şi BORA SAMUILĂ din

SIMERIA.

1875 41 1755 oct. 3 Ordin gubernial cu privire la numirea în fiecare

Sibiu ţinut a unui comisar staţionar, cu un salariu anual

de 50 de florini.

1876 42 1755 oct. 14 Ordin gubernial prin care se anunţă că se fixează

Sibiu un număr de 12 asesori în fiecare Scaun; se cere

tabelul cu numele asesorilor să fie înaintat la

timp.

1877 43 1755 oct. 24 Ordin gubernial prin care se trimite copia

Sibiu Decretului imperial din 10 octombrie 1755 prin

care se interzice funcţionarilor să pretindă servicii

gratuite din partea populaţiei.

1878 44 1755 oct. 31 Ordin gubernial cu privire la luarea măsurilor de

Sibiu prevedere contra ciumei care bântuie până

aproape de defileul TIMIŞ.

1879 45 1755 nov. 6 Ordinul vicejudelui regesc al Scaunului Orbai,

Imeni IMECS ANTON, către notarul Scaunului, cu

privire la trimiterea repartiţiilor despre

1880 46 Înainte de 1755

materialele date la construirea cazărmilor.

Cererea lui KIS CLEMENT, perceptorul lui

nov. 12 WESSELENYI FRANCISC, către MIKES

1881 47 175 nov. 21

ANTON, jude regesc al celor trei Scaune, cu

privire la scutirea de anumite prestaţii a părinţilor

săi din comuna PĂPĂUŢI.

Ordinul lui BOGATHI PAUL către cele trei

Sibiu 5 Scaune, cu privire la repararea cazurilor din

defileul BUZĂU.

1882 48 1755 nov. 21 Tabel nominal trimis guberniului Transilvaniei,

Pava cu privire la asesorii din Scaunul Orbai.

1883 49 1755 nov. 28 Ordin gubernial prin care se cere raportul despre

Sibiu taxa de capete pe care trebuie să o plătească

ţiganii.

1884 50 1755 dec. 22 Ordin gubernial prin care se anunţă numirea pe

Sibiu lângă serviciul de plăieşi a 2 inspectori cu un

salariu de 40 de florini.

1885 51 1755 --- Extras referitor la impozitul ce a fost fixat să-l

plătească comunele Scaunului Orbai în anul 1755.

1886 52 1755 --- Tabel referitor la numărul de căruţe pe care le pot

pune la dispoziţie comunele scaunului Orbai.

1887 53 1755 --- Tabel referitor la predarea de către comunele

BRATEŞ, PAVA şi PACHIA a materialului

lemnos necesar construirii cazărmilor şi caselor

© Arhivele Naţionale ale României

148

1755 4

1755 1

1755 2

1755 2

1755 4

1755 2

1755 1

1755 2

1755 2

1755 1

1755 2

1755 2

1755 1

1755 1

1755 1

1888 54 1755 --pentru

ofiţeri, în anul 1753.

Dovadă referitoare la sumele cheltuite pentru

construirea cazărmilor din comunele ZĂBALA şi

GHELINŢA.

1755 1

1889 55 1755 --- Dovadă privind zilele lucrate şi materialul lemnos

dat de către comune pentru construirea cazărmilor

şi caselor pentru ofiţeri în localităţile BRATEŞ,

PACHIA şi PAVA.

1755 1

1890 56 1755 --- Dovadă referitoare la materialul lemnos predat şi

la zilele lucrate de comunele Scaunului Orbai la

construirea cazărmilor şi caselor pentru ofiţeri.

1755 1

1891 57 1755 --- Dovadă referitoare la predarea impozitelor de

către satele PACHIA şi PAVA în anul 1755, către

comisari.

1755 1

1892 58 1755 --- Dobolii Registru cuprinzând pe tabele contribuţia 1755 15

de Jos individuală pentru armată a locuitorilor din

comuna DOBOLII DE JOS, pe perioada 1754 -

1755.

1893 59 1755 --- Registru referitor la contribuţia individuală pentru 1755 11

Sântionlunca armată a locuitorilor din comuna

1894 60 1755 ---

SÂNTIONLUNCA, pe perioada 1754 -1755.

Tabel nominal privind contribuţia individuală 1755 2

Biborţeni pentru armată pentru perioada 1754 -1755.

1895 1 1756 ian. 13 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1756 4

Sibiu Trei Scaune copia raportului lui AUNER

ANDREI, directorul carantinei din Pasul

1896 2 1756 ian. 19

Buzăului, dat la 30 dec. 1755, referitor la trecerea

ilegală în Muntenia a lui CHERNADON IOAN

locuitor din comuna ZĂBALA.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut 1756 2

Sibiu Scaunului Kezdi că INCSO GABERIEL, care a

fost acuzat şi judecat de scaunul Kezdi, a fost

amnestiat.

1897 3 1756 febr. 12 Tabel alcătuit de CSOMA NICOLAE, notarul 1756 1

Ghelinţa jurat al Scaunului Orbai, referitor la repartizarea

asupra satelor din Scaunul Orbai a cantităţilor de

scândură şi grinzi, pe care trebuie să le facă în 10

zile.

1898 4 1756 febr. 13 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1756 3

Sibiu Trei Scaune, pentru publicare, un extras din

ordinul regesc dat la 2 februarie 1756 referitor la

eliberarea paşapoartelor pentru tinerii care pleacă

la studii în străinătate.

1899 5 (după 1756 Proces verbal despre socoteala făcută de 1756 2

febr. 20) CSERJEK IOSIF, din comuna ZOLTAN, fost

perceptor al Scaunului Sepsi în anul 1750.

1900 6 1756 martie 27 Ordin gubernial prin care se anunţă că din 1756 2

Sibiu ordinul împărătesei MARIA TEREZA pot învăţa

la şcoala piariştilor din MEDIAŞ doi tineri nobili.

1901 7 1756 martie 27 Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Kezdi 1756 2

© Arhivele Naţionale ale României

149

Sibiu să-şi revizuiască decizia privitoare la învoiala

dintre CLARA POCSA, soţia lui KOZMA

SIMION şi ANA FORRO, soţia lui POCSA

ANDREI.

1902 8 1756 martie 30 Ordin gubernial prin care se face cunoscut lui

Sibiu MIKES ANTON, jude suprem regesc al celor

Trei Scaune, că s-au primit informaţiile trimise

împreună cu rapoartele celor doi inspectori ai

plăieşilor.

1903 9 1756 aprilie 8 Tabel întocmit de CSOMA NICOLAE notarul

Imeni jurat al Scaunului Trei Scaune, referitor la

prestaţiile pe care nu le-au efectuat pentru ofiţerii

din cavalerie unele sate din Scaunul Orbai.

1904 10 1756 aprilie 27 Proces verbal încheiat la adunarea funcţionarilor

Imeni Scaunului Trei Scaune, privind citirea unor ordine

guberniale referitoare la mai multe probleme.

1905 11 1756 aprilie 30 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Sibiu Trei Scaune plângerea lui CSABAI MIHAI,

negustor de vite din comuna TĂRLUNGENI,

prin care acesta arată că plăieşii din Scaunul Trei

Scaune il va împiedica să-şi lase vitele la păşune

pe muntele Crasna. Guberniul ordonă să fie lăsat

să folosească păşunile pe acel munte.

1906 12 1756 aprilie 30 Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

--- Scaune să înainteze trimestrial raport despre

situaţia proceselor de crimă, procese trimestriale

sau în cure.

1907 13 1756 mai 7 Reci Proces verbal luat la şedinţa vicejuzilor regeşti

ţinută în comuna RECI, în care s-a citit

scrisaoarea judelui regesc suprem, contele

1908 14 1756 mai 11

MIKES ANTON, referitoare la diferite probleme.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

Sibiu care se cere urmărirea soldatului GABEL IOAN,

originar din BRAŞOV, care a dezertat din

legiunea ESZTERHAZI.

1909 15 1756 mai 17 Tabel privind contribuţiile plătite în anii 1730 şi

Covasna 1731 de către satele PĂPĂUŢI şi ZAGON.

1910 16 1756 mai 18 Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Sibiu Scaune să facă cunoscut locuitorilor din

1911 17 1756 mai 20

Transilvania, Ungaria sau Banat că trebuie să

posede un certificat care să ateste că au plecat

dintr-o localitate unde nu bântuie boala.

Ordin gubernial prin care se trimite extrasul

Sibiu rescriptului regal, referitor la alimentarea

1912 18 1756 mai 26

deţinuţilor, arătându-se că nu este permis să se

administreze mai mult decât cele 30 cuble de

cereale care au fost repartizate anterior.

Ordin gubernial prin care se atrage atenţia celor

Sibiu în drept asupra obligaţiilor oierilor care trec cu

turmele lor în Ţările vecine.

© Arhivele Naţionale ale României

150

1756 2

1756 1

1756 1

1756 4

1756 2

1756 1

1756 2

1756 2

1756 2

1756 3

1756 3

1913 19 1756 mai 26

Sibiu

1914 20 1756 iunie 1

Sibiu

1915 21 1756 iunie 4

Sibiu

1916 22 1756 iunie 28

Sibiu

1917 23 Înainte de 1756

iulie 6 ---

1918 24 1756 iulie 7

Sibiu

1919 25 1756 iulie 9

Sibiu

1920 26 1756 iulie 10

Covasna

1921 27 1756 iulie 13

Sibiu

1922 28 1756 iulie 13

Sibiu

1923 29 1756 iulie 15

Sibiu

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să facă cunoscut prin publicare tuturor

locuitorilor că cei care călătoresc prin

Transilvania trebuie să posede, indiferent de

starea lor socială, legitimaţii autentice.

Ordin gubernial prin care se atrage atenţia

primarilor ca să aibă evidenţa încasărilor şi să nu

cheltuiască din impozite, sume pe care trebuie să

le predea perceptorilor.

Ordin gubernial prin care se rezolvă de către

guberniu plângerea văduvei lui IOSIF IMRE,

născută CATERINA BENKO, referitoare la suma

de 100 florini renani rămasă de la soţul ei

decedat.

Ordin gubernial prin care se ordonă sporirea

numărului plăieşilor care păzezsc graniţa precum

şi ziua şi noaptea a porţilor care au fost ridicate la

marginea satelor.

Plângerea AGNETEI HORVATH, soţia lui

ZONDA GHEORGHE din comuna POIAN, către

contele MIKES ANTON, jude suprem regesc

prin care arată că un soldat din regimentul

NADASDI a furat în anul 1755 bani de la un

iobag de-al său din comuna POIAN şi de atunci

nu s-a primit nici o despăgubire.

Ordin gubernial prin care se comunică

interzicerea ţinerii bâlciurilor din cauza ciumei

care bântuie în Muntenia.

Ordin gubernial prin care se anunţă că ciuma şi

celelalte epidemii au început să se răspândească şi

în districtul BRAŞOV, producând panică în

rândurile populaţiei. Se ordonă ca ofiţerii să nu-şi

părăsească posturile şi să rezolve cu devotament

sarcinile ce le revin.

Tabel privind repartizarea pe comune a oamenilor

şi căruţelor cu 4 boi, care vor pleca din satele

Scaunului Orbai în ziua de 11 iulie la Pasul

Buzău, timp de o săptămână.

Ordin gubernial prin care se comunică să se

întărească paza şi controlul la punctele de graniţă

pentru ca persoanele care nu au autorizaţie să nu

treacă graniţa dintre Muntenia şi Transilvania.

Ordin gubernial prin care se comunică că se

interzice traficul între Transilvania şi Ţările

Române, unde bântuie ciuma.

Ordin gubernial prin care se fac critici

perceptorilor care fie că nu adună la timp sumele

cuvenite pentru impozite, fie că fac unele abuzuri,

strângând mai multe dări decât se cere.

© Arhivele Naţionale ale României

151

1756 2

1756 4

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 1

1756 2

1756 4

1756 3

1924 30 1756 iulie 16 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1756 2

Sibiu oficialităţilor Scaunului Trei Scaune că în timpul

războiului cu turcii, mulţi iobagi au fugit în

Banat.

1925 31 1756 iulie 20 Ordin gubernial referitor la schimbarea monezilor 1756 2

Sibiu străine conform dispoziţiilor date de la Viena.

1926 32 1756 iulie 20 Ordin gubernial prin care se ordonă formarea 1756 2

Sibiu unui cordon sanitar pe linia Oltului, având în

vedere răspândirea ciumei de la pasul Turnu

Roşu.

1927 33 1756 iulie 22 Ordin gubernial prin care se cere să se ia măsuri 1756 2

Sibiu de prevedere împotriva răspândirii ciumei care

bântuie Transilvania.

1928 34 1756 iulie 23 Ordin gubernial prin care se prin care se cere 1756 2

Sibiu Scaunului Trei Scaune să înainteze guberniului o

situaţie referitoare la numele plăieşilor şi locul

unde servesc.

1929 35 1756 iulie 26 Scrisoarea lui BOGATHI PAUL la comisariatul 1756 2

Sibiu provincial prin care ordonă Scaunului Trei

Scaune, pe baza ordinului guberniului, să livreze

pâine pentru armata şi străjile de la cordonul

sanitar de pe lângă Olt.

1930 36 1756 iulie 29 Ordin gubernial prin care se dau dispoziţii 1756 2

Sibiu referitoare la organizarea străjii în punctele de

graniţă şi la salariul soldaţilor care fac serviciul la

graniţă.

1931 37 1756 august 3 Ordin gubernial prin care se cere înaintarea unei 1756 2

Sibiu situaţii referitoare la numărul, locul de activitate

şi felul muncii inspectorilor plăieşi.

1932 38 1756 august 7 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă 1756 2

Sibiu mărirea salariului inspectorilor plăieşi.

1933 39 1756 august 10 Ordin gubernial prin care se face cunoscut lui 1756 2

Sibiu MIKES ANTON, jude suprem regesc al

1934 40 1756 august 11

Scaunului Trei Scaune, că a fost desfiinţat târgul

săptămânal din comuna CHICHIŞ şi s-a dat

aprobarea pentru înfiinţarea unui târg în comuna

DOBOLII DE JOS.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei 1756 2

Sibiu Scaune să acorde întreţinerea cu toate cele

necesare (cereale, fân, etc.) campaniilor militare

care sosesc la graniţă.

1935 41 1756 august 14 Scrisoarea lui DAMAKOS FRANCISC, comisar 1756 2

Codlea provincial către Scaunul Trei Scaune în care cere

să se livreze fân pentru legiunea de cavalerie

WURTEMBERG, care va staţiona la cordonul

sanitar din sudul Scaunului Trei Scaune .

1936 42 1756 august 18 Ordin gubernial prin care se aprobă înţelegerea 1756 2

Sibiu dintre magistratul oraşului BRAŞOV şi

oficialităţile din Trei Scaune în vederea

1937 43 1756 august 26

reglementării comerţului cu vite, cereale, etc.

Ordin gubernial prin care se aprobă vânzarea şi 1756 2

© Arhivele Naţionale ale României

152

1938 44 1756 august 31

Sibiu

1939 45 1756 sept. 2

Sibiu

1940 46 1756 sept. 6

Sibiu

1941 47 1756 sept. 6

Sibiu

1942 48 1756 sept. 8

Praid

1943 49 1756 sept. 9

Sibiu

1944 50 1756 sept. 13

Sibiu

1945 51 1756 sept. 13

Sibiu

1946 52 1756 sept. 15

Sibiu

1947 53 1756 sept. 18

Sibiu

1948 54 1756 sept. 18

Sibiu

Sibiu expedierea cerealelor, vitelor şi a altor alimente în

comuna DOBOLII DE JOS, pentru braşoveni, o

dată pe săptămână şi sub supravegherea

comisarilor.

Ordin gubernial prin care se dau instrucţiuni cu

privire la încasarea impozitelor şi taxelor şi

manipularea acestora.

Ordin gubernial prin care se aprobă ca la punctul

de graniţă de la DOBOLII DE JOS, ţăranii să

poată vinde braşovenilor şi soldaţilor vite, cereale

şi alte alimente.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

celor trei Scaune ca să impună persoanelor ce au

rămas datoare la impozite din 1738 până în 1752

ca în termen de trei luni să plătească toate

restanţele.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune ca să livreze din Scaunul Sepsi pâinea şi

alimentele necesare pentru cordonul sanitar de la

podul din comuna DOBOLII DE JOS.

Scrisoarea unor ofiţeri însărcinaţi să controleze

transporturile de sare, în care cer oficialităţilor

din Scaune ca să supravegheze persoanele care

trec graniţa ca să nu comită acte ilegale.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune înaintarea unui raport referitor la faptul

dacă soţia grecului RISTA GABRIEL, care se

stabileşte fără aprobare împreună cu soţul ei la

SIBIU, a locuit de fapt sau nu în comuna

DOBOLII DE JOS împreună cu soţul ei.

Ordin gubernial prin care se dau instrucţiuni

referitoare la modul în care trebuie să procedeze

Scaunele cu ocazia schimbării primarilor din

comune.

Ordin gubernial prin care se comunică cauza

împrejurărilor grele în acel an, atât în judeţe,

Scaune, cât şi în districte să fie ţinute numai

adunările parţiale în locul adunărilor generale sau

congregaţiilor.

Ordin gubernial prin care se cere din nou

organelor subalterne din cele trei Scaune ca la

marginea satelor să se ridice porţi şi străinii să nu

intre în sat fără autorizaţie de călătorie.

Ordin gubernial prin care se cere înaintarea unui

tabel în care să se treacă numele persoanelor care

se ocupă de păstoritul vitelor în păşunile din

Ţările Române.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că guberniul dă aprobarea

pentru livrarea alimentelor către braşoveni.

© Arhivele Naţionale ale României

153

1756 4

1756 2

1756 2

1756 2

1756 3

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1949 55 1756 sept. 19

Cisteiul de

Mureş

1950 56 1756 sept. 20

Sibiu

1951 57 1756 sept. 20

Sibiu

1952 58 1756 sept. 22

Sibiu

1953 59 1756 sept. 22

Sibiu

1954 60 1756 sept. 23

Sibiu

1955 61 1756 sept. 23

Codlea

1956 62 1756 sept. 25

Sibiu

1957 63 1756 sept. 28

Sibiu

1958 64 1756 sept. 30

Sibiu

1959 65 1756 sept. 30

Sibiu

Scrisoarea lui MIKES ANTON, jude suprem

regesc al Scaunului Trei Scaune cu privire la

înfiinţarea cordoanelor sanitare.

Ordin gubernial prin care se dau diferite

instrucţiuni referitoare la paza de către militari a

cordoanelor sanitare.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să desfiinţeze cordonul de sănătate de la

comuna ILIENI până la comuna ZAGON, iar

străjile să fie trimise la cordonul sanitar care se

înfiinţează la comuna CHICHIŞ.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune ca mărfurile importate din ţările Române

fără certificate vamale să fie confiscate ca

mărfurile de contrabandă.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să nu fie întrebuinţaţi pentru alte

servicii curieri de poştă ai perceptorilor regali.

Ordin gubernial dat în numele cancelariei de la

Viena prin care se aduce la cunoştinţă organelor

subordonate din Scaunul Trei Scaune despre

faptele rele ale unor oameni care au tulburat

liniştea în rândul poporului român, căutând să-l

îndepărteze de la unirea religioasă.

Scrisoarea comisarului provincial DAMAKOS

FRANCISC către Scaunul Trei Scaune prin care

anunţă despre plecarea companiilor

SCHAEFFER şi DEROTI şi despre rămânerea

companiei NURTEMBERG la cordonul sanitar.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune că prevaricatorii prinşi la trecerea

ilegală a graniţei dintre Transilvania şi Muntenia

sau Moldova, precum şi plăieşii care pentru un

câştig lasă persoana să treacă clandestin graniţa,

vor fi condamnaţi la spânzurătoare.

Ordin gubernial prin care se cere vicejuzilor

regeşti ai Scaunului Trei Scaune să ia măsuri

pentru administrarea alimentelor şi a altor

materiale necesare armatei şi pazei civile de la

cordonul sanitar de pe râul Olt.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să întărească straja de la cordonul sanitar

de la graniţa de sud a Scaunului Trei Scaune .

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Micloşoara că în locul armatei care va

pleca de la cordonul sanitar vor fi puşi 2000 de

străjeri care vor fi recrutaţi dintre locuitorii civili.

Scaunul Micloşoara trebuie să dea 12 oameni care

să fie puşi străji.

© Arhivele Naţionale ale României

154

1756 4

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 4

1756 2

1960 66 1756 sept. --- Tabel privind repartizarea prestaţiilor în natură 1756 1

care trebuie să le efectueze satele din Scaunul

Orbai, în anul 1756, luna septembrie.

1961 67 1756 oct.7 Sibiu Scrisoarea lui BOGATHI PAVEL prin care face

cunoscut Scaunului Trei Scaune că, conform

ordinului guberniului, străjile de la cordonul

1962 68 1756 oct. 9

Sibiu

1963 69 1756 oct. 11

Sibiu

1964 70 17 oct. 16 Sibiu

56

1965 71 1756 oct. 19

Sibiu

1966 72 1756 oct. 23

Sibiu

1967 73 1756 oct. 23

Ozun

1968 74 1756 oct. 29

Sibiu

1969 75 1756 oct. 30

Sibiu

1970 76 După 1756 nov.

1

sanitar pot primi diurnă câte 5 crăiţari pe zi.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

contelui MIKES ANTON, jude suprem regesc al

Scaunului Trei Scaune, că, în urma scrisorii sale,

guberniul a luat măsuri pentru plătirea diurnelor

pentru cele 700 de străji din scaunele SEPSI,

KEZDI, ORBAI şi MICLOŞOARA.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune să livreze materialul lemnos necesar

străjilor de la notarul comunei ARIUŞD.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că guberniul aprobă

măsurile luate de Scaun la cordonul sanitar din

comuna TELIU privind întreţinerea şi semnarea

străjilor.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune ca, lunar, plăieşii să-şi facă serviciul lor

şi la o altă staţie, iar acesta să fie făcut cu cea mai

mare vigilenţă.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să construiască locuinţe pentru străjile de

la cordonul sanitar, iar salariul lor să fie plătit în

fiecare zi.

Instrucţiuni trimise de contele MIKES ANTON,

jude suprem regesc al Scaunului Trei Scaune,

pentru vicejuzii regeşti, referitoare la întărirea

pazei de la cordonul sanitar împotriva ciumei şi

controlarea străjilor de la cordonul sanitar.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune spre publicare, ordinul împărătesei

MARIA TEREZA referitor la măsurarea

monedelor, precum şi Rescriptul imperial privind

numirea lui NADOSDI FRANCISC în funcţia de

ban al Dalmaţiei, Croaţiei şi Sloveniei.

Scrisoarea comisrului provincial MORRING prin

care face cunoscut Scaunului Trei Scaune ordinul

lui DAMAKOS PAVEL, comisar provincial,

referitor la plecarea a 26 de husari din Legiunea

Wurtemberg, de la cordonul sanitar de lângă satul

ARACI, la FELDIOARA şi MĂGHERUŞ în 42

zile de carantină.

Socoteală referitoare la alimentele administrate de

satele din Scaunul Micloşoara şi despre diurnele

plătite străjilor de la cordonul sanitar din Scaunul

Micloşoara pe lunile august-noiembrie 1756.

© Arhivele Naţionale ale României

155

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 1

1971 77 1756 nov. 2

Sibiu

1972 78 1756 nov. 9

Sibiu

1973 79 1756 nov. 5

Sibiu

1974 80 1756 nov. 9

Sibiu

1975 81 1756 nov. 12

Sibiu

Ordin gubernial către judele suprem regesc al

Scaunului Trei Scaune în care se aduce la

cunoştinţă acestuia că regele Prusiei a invadat

Silezia şi Cehia.Trebuie să se raporteze

guberniului numărul soldaţilor şi al călăreţilor

care pot fi puşi la dispoziţie în această situaţie.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune să vândă un obroc de grâu cu preţul

de 21 crăiţari, iar o găleată de grâu cu 1 florin

german şi 24 crăiţari pentru oraşul BRAŞOV

unde bântuie ciuma.

Ordin gubernial prin care se cere vicejuzilor

regeşti din Scaunul Trei Scaune să plătească

lunar căte 4 florini germani comisarilor numiţi la

cordonul sanitar.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să livreze contra cost pietre de moară

pentru sfatul oraşului BRAŞOV.

Ordin gubernial către judele suprem regesc al

Scaunului Trei Scaune prin care se comunică că

se amână rezolvarea conflictelor de graniţă ivite

între Transilvania şi Moldova.

1976 82 1756 nov. 16 --- Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se face cunoscut Rescriptul regal din 29 oct.

1756 pe baza căruia pentru paza drumurilor şi

potecilor spre Muntenia şi Moldova, trebuie să fie

1977 83 1756 nov. 16

Sibiu

1978 84 1756 nov. 17

Sibiu

1979 85 1756 nov. 20

Sibiu

1980 86 1756 nov. 21

Sibiu

1981 87 1756 nov. 21

Codlea

numiţi plăieşi.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se formeze străji din rândul

locuitorilor Scaunului pentru apărarea banilor

adunaţi de către perceptorii regeşti.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

vicejuzilor din Scaunul Trei Scaune că se aprobă

raportul lor referitor la cele 400 de străji trimise la

cordonul sanitar din comuna TELIU.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune să înainteze tabelul justificativ al

cheltuielilor şi prestaţiilor în natură sau bani

făcute de către comunitate sau persoane

particulare pentru cordonul de sănătate. Aceste

cheltuieli vor fi repartizate de către guberniu

asupra tuturor contribuabililor .

Instrucţiuni trimise de către contele MIKES

ANTON, jude suprem regesc al Scaunului Trei

Scaune, către vicejuzii din Scaunul Trei Scaune,

referitoare la adunarea pâinii şi a altor alimente

necesare soldaţilor din strajă.

Scrisoarea comisarului provincial DOMOKOS

FRANCISC către vicejuzii regeşti din Scaunul

Trei Scaune prin care face cunuscut că MIKES

© Arhivele Naţionale ale României

156

1756 4

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1756 2

1982 88 1756 nov. 26

Sibiu

1983 89 1756 dec. 2

Sebeş

1984 90 1756 dec. 9

Sibiu

1985 91 1756 dec. 11

Cernatul de Jos

1986 92 175 dec. 17

Sibiu 6

1987 93 1756 dec. 18

Sibiu

1988 94 1756 dec. 24

Sibiu

1989 95 1756 dec. 31

Sibiu

1990 96 1756dec. 31

Sibiu

ANTON, jude suprem regesc al Scaunului Trei

Scaune a acceptat sarcina controlării cordonului

sanitar de la satul ARIUSD, spre comuna TELIU,

până la graniţa cu Ţările Române.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că, Comisariatul suprem

provincial a ordonat ca cele 107 pături

administrate de către Scaune pentru carantina

armatei din comuna CHICHIŞ, să fie predate din

fondul de cazarmare.

Instrucţiuni trimise vicejuzilor Scaunului Trei

Scaune de către MIKES ANTON, jude suprem

regesc al Scaunului Trei Scaune, conform

ordinului guberniului, referitoare la vânzarea

alimentelor pentru braşoveni.

Ordin gubernial către oficialităţile celor Trei

Scaune prin care se cere încă o dată să fie

organizată straja la ieşirea din localitate.

Proces verbal încheiat la adunarea vicejuzilor din

Scaunul Trei Scaune în care se decide ca

materialele necesare armatei de la cordonul

sanitar să fie livrate din fondul domestic.

Ordin gubernial prin care se cere ca greşelile

făcute la clasificarea locurilor de târg să fie

îndreptate şi raportul cu această problemă să fie

înaintat.

Ordin gubernial către MIKES ANTON, jude

suprem regesc al celor Trei Scaune prin care se

cere ca procesul intentat împotriva lui MIHALCZ

IULIANA, soţia lui LASZLO PAVEL, să fie

suspendat până la noi dispoziţii.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

celor din Scaunul Trei Scaune că cererea lor în

problema amenzilor a fost rezolvată.

Ordin gubernial către ANTON MIKES din

comuna ZĂBALA, jude regesc suprem, prin care

se cere să fie convocaţi în fiecare scaun nobilii

pentru a preda unele bunuri necesare armatei.

Ordin gubernial către judele suprem regesc al

celor Trei Scaune prin care se comunică că nu se

aprobă reducerea numărului de paznici.

157

1756 2

1756 2

1756 2

1756 1

1756 2

1756 4

1756 3

1756 2

1756 2

1991 97 1756 dec. 31 --- Tabele nominale referitoare la diurnele plătite

între 1 nov. 1756 – 31. dec. 1756 străjilor trimise

de către Scaunele secuieşti şi săseşti şi de către

judeţe, la posturile de la cordonul sanitar din

Scaunul Trei Scaune .

1756 6

1992 98 1756 --- Tabel la prestaţiile în natură făcute de satele

Scaunului Orbai în anul 1755 – 1756, pentru

compania HODORI din regimentul KARBLYI.

1756 1

1993 99 1756 --- Tabel referitor la prestaţiile făcute pentru armată 1756 1

© Arhivele Naţionale ale României

1994 100 1756 --de

către satele din Scaunul Orbai.

Tabel referitor la prestaţiile în natură pe care

trebuie să le efectueze satele din Scaunul Orbai.

1995 101 1756 --- Tabel privind repartizarea locurilor de încartiruire

asupra satelor din Scaunul Orbai.

1996 102 1756 --- Tabel privind contribuţiile asesorilor călăreţi

secui şi ale plăieşilor din zona comunei PAVA.

1997 103 1756 --- Tabel referitor la repartizarea prestaţiilor în

natură pe care trebuie să le efectueze satele din

Scaunul Orbai pentru campania Hodosi.

1998 104 1756 --- Tabel referitor la contribuţiile regale şi domestice

pe anul 1756 ale plăieşilor din Scaunul Orbai.

1999 105 1756 --- Tabel referitor la repartizarea locurilor de

încartiruire a militarilor în comunele Scaunului

Micloşoara.

2000 106 1756 --- Tabel privind repartizarea asupra comunelor

Scaunului Orbai a necesarului de lemn pentru

armată.

2001 107 1756 --- Hotărâre a Scaunului Trei Scaune privitoare la

procedura legală împotriva criminalităţii şi

2002 1 1757 ian. 6

Dobârlău

2003 2 1757 ian. 8

Hăghig

2004 3 1757 ian. 13

Hăghig

2005 4 1757 ian. 14

Hăghig

2006 5 1757 ian. 15

Sibiu

2007 6 1757 ian. 17

Sibiu

2008 7 1757 ian. 18

Hăghig

violenţelor contra autorităţilor de la sate.

Raport înaintat de RAPOLTI FRANCISC către

contele MIKES ANTON, judele suprem regal al

celor Trei Scaune, cu privire la pagubele făcute

de plăieşi ciobanilor din munţi.

Ordinul contelui MIKES ANTON, judele suprem

regal al celor Trei Scaune, către viceofiţerii din

cele Trei Scaune, cu privire la transportarea

alimentelor pentru locuitorii din jurul oraşului

BRAŞOV.

Ordinul contelui MIKES ANTON, judele suprem

regal al celor Trei Scaune, către viceofiţerii din

cele trei Scaune, referitor la strângerea banilor şi

a altor bunuri date drept ajutor pentru armată.

Ordinul contelui MIKES ANTON, judele suprem

regal al celor trei Scaune, către viceofiţerii din

cele trei Sacune în legătură cu predarea

alimentelor către braşoveni.

Ordin gubernial către cele trei Sacune cu privire

la necesitatea aprovizionării cu alimente a

populaţiei din jurul oraşului BRAŞOV, care a

suferit din cauza secetei şi a bolilor contagioase.

Ordin gubernial prin care se cere să se trimită la

guberniu tabelele referitoare la numărul şi salariul

funcţionarilor pe anul 1757.

Ordinul contelui MIKES ANTON, judele suprem

regal al celor trei Scaune, către vicejudele regal al

Scaunului Kezdi, DOMBI IOAN prin care îi cere

să ancheteze situaţia creată la conventul din

comuna CANTA ( lângă Tg. Secuiesc).

© Arhivele Naţionale ale României

158

1756 1

1756 1

1756 1

1756 1

1756 2

1756 5

1756 4

1756 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

2009 8 1757 ian. 21

Hăghig

2010 9 1757 ian. 22

Sibiu

2011 10 1757 ian. 22

Sibiu

2012 11 1757 ian. 24

Sibiu

2013 12 1757 ian. 24 Sf.

Gheorghe

2014 13 1757 ian. 28

Sibiu

2015 14 1757 febr. 4

Sibiu

2016 15 1757 febr. 9

Sibiu

2017 16 1757 febr. 9

Hăghig

2018 17 1757 febr. 11

Hăghig

2019 18 1757 febr. 12

Cernatul de Jos

2020 19 1757 febr. 15

Topliţa

2021 20 1757 febr. 19

Hăghig

Ordinul contelui MIKES ANTON, judele suprem

regal al celor trei Scaune, către vicejudele regal şi

asesorii Scaunului Kezdi, cu privire la strângerea

şi predarea ajutoarelor de război.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

ordinului imperial din 29 novembrie 1756, cu

privire la modalitatea de ajutorare a persoanelor

care au suferit pagube din cauza incendiilor şi

care sunt scutite de impozite.

Proces verbal referitor la controlarea

documentelor în legătură cu lipsurile găsite în

socotelile din anul 1750 ale perceptorului regal

CZERJEK IOSIF din comuna ZOLTAN.

Ordin gubernial prin care se cere controlarea

riguroasă a străinilor, iar cei care sunt suspecţi să

fie arestaţi.

Ordinul cancelariei guberniului potrivit căruia

adunarea reprezentanţilor secuilor din Scaunul

Sepsi aprobă impunerea nobililor cu sumele

indicate într-un tabel alăturat.

Ordin gubernial prin care se cere să se repartizeze

numele acelor care venind din Muntenia cu oile,

de la păşunat, le-au lăsat la marginea hotarului

Ardealului pentru a fi tunse.

Ordin gubernial prin care se cere rectificarea

tabelelor referitoare la asesorii călăreţi secui şi

plăieşii care au suferit pagube în urma

inundaţiilor.

Ordin gubernial prin care se cere întocmirea şi

înaintarea tabelelor de contribuţii.

Ordinul contelui MIKES ANTON, judele suprem

regal al celor Trei Scaune, către viceofiţerii din

cele trei Scaune, cu privire la adunarea cerealelor

şi a banilor oferiţi drept ajutor pentru armată.

Ordinul contelui MIKES ANTON, judele suprem

regal al celor Trei Scaune, către viceofiţerii din

cele trei Scaune, cu privire la executarea şi

raportarea unor dispoziţii.

Raportul viceofiţerilor din Scaunele Sepsi, Orbai

şi Kezdi către MIKES ANTON, judele regesc al

celor trei Scaune, cu privire la trimiterea la

guberniul Transilvaniei a tabelelor referitoare la

ajutorul de război.

Scrisoarea lui LAZAR EMERIC către notarul

Scaunului Micloşoara, SZABO IOSIF din

comuna BARAOLT, prin care îi cere informaţii

referitoare la epizotiile care au izbucnit în

Scaunul Micloşoara.

© Arhivele Naţionale ale României

Ordinul contelui MIKES ANTON, judele suprem

regal al celor Trei Scaune, către viceofiţerii din

159

1757 2

1757 3

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

2022 21 1757 febr. 25

Hăghig

2023 22 1757 febr. 27

Ozun

2024 23 1757 martie 4

Sibiu

2025 24 1757 mai 4

Hăghig

2026 25 1757 martie 9

Sibiu

2027 26 1757 martie 9

Imeni

2028 27 1757 martie 14

Sibiu

2029 28 1757 martie 21

Ozun

2030 29 1757 martie 22

Sibiu

2031 30 1757 martie 30

Băţani

2032 31 1757 martie

Sibiu

cale trei Scaune referitoare la ajutoarele de război

şi la alte probleme administrative.

Ordinul contelui MIKES ANTON, judele suprem

regal al celor Trei Scaune, către viceofiţerii din

cale trei Scaune, prin care cere să se dea

informaţii despre trecerea unor persoane care au

adus saci din jurul oraşului BRAŞOV, acest lucru

fiind interzis din cauza epidemiei de ciumă.

Scrisoarea lui VAJNA TOMA, perceptor regal,

către notarul Scaunului Micloşoara, SZABO

IOSIF, în legătură cu strângerea impozitelor şi

întocmirea tabelelor de impozit.

Ordin gubernial prin care se dau instrucţiuni

privitoare la modul de trecere în Muntenia şi

Moldova a oamenilor care duc la păşunat vite şi

oi.

Ordinul comisiei militare prin care se dau

instrucţiuni în diferite probleme: cazuri de furt,

aprovizionarea cu lemne a strajei de la graniţă,

contribuţia satelor cu lemne pentru unităţile

militare.

Ordin gubernial prin care se cere să se trimită,

conform ordinului imperial din 11 februarie 1757,

rapoartele privind rezolvarea proceselor de

ciumă.

Proces verbal privind pagubele suferite în urma

unui incendiu de soţia lui GASPAR

FREANCISC, supusa lui SZORCSEI IOAN din

comuna SURCEA.

Ordin gubernial prin care se cere urmărirea

numiţilor TOROK SIGISMUND şi KINCSES

MIHAI, fugiţi din Ungaria, condamnaţi pentru

plastografie.

Scrisoarea lui VAJNA TOMA către comisarii din

Scaunul Micloşoara referitoare la strângerea

impozitelor.

Ordin gubernial către cele Trei Scaune prin care

se comunică problemele propuse în răspunsul

către voievodul Moldovei, CONSTANTIN

RACOVIŢĂ, şi anume să întreţină în armonie şi

înţelegere între cele două ţări după cum la fel li sa

adresat domnitorul Moldovei în scrisoarea din

20 ianuarie 1757.

Scrisoarea lui ANTAL ŞTEFAN către BODA

MARTIN referitoare la completarea tabelelor

privind cordoanele sanitare contra ciumei.

Ordin gubernial prin care se dau dispoziţii cu

privire la scutirea de impozite a asesorilor şi

plăieşilor care au suferit pagube în urma

incendiilor.

© Arhivele Naţionale ale României

160

1757 2

1757 4

1757 2

1757 2

1757 2

1757 1

1757 3

1757 1

1757 3

1757 2

1757 2

2033 32 1757 aprilie 17

Icafalău

2034 33 1757 aprilie 20

Sibiu

2035 34 1757 aprilie 21

Sibiu

2036 35 1757 aprilie 23

Ozun

2037 36 1757 aprilie 28

Sibiu

Cererea lui LASZLO ANDREI către contele

MIKES ANTON, judele suprem regal al celor

Trei Scaune, cu privire la eliberarea chitanţelor

referitoare la impozitele preluate, pentru fostul

comisar HENTER MIHAI, din scaunul

Micloşoara.

Ordin gubernial către cele Trei Scaune referitoare

la instrucţiuni în legătură cu alcătuirea tabelelor

privind numărul şi salariul funcţionarilor de la

Scaune în anul 1757.

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi prin care se

cer informaţii cu privire la necesitatea măririi

numărului de plăieşi la hotarul cu Moldova.

Scrisoarea lui VAJNA TOMA, perceptor regal,

către notarul Scaunului Micloşoara, referitoare la

impozite.

Ordin gubernial prin care se cere celor trei

Scaune un raport privind necesitatea închiderii şi

interzicerea trecerii prin defileul Buzău din cauza

ciumei.

2038 37 1757 aprilie --- Adeverinţă referitoare la prestaţiile efectuate de

localităţile din Scaunul Orbai la posturile de pază

situate pe liniile de împiedicare a trecerii, pentru

2039 38 1757 mai 3

Ozun

2040 39 1757 mai 4

Sibiu

2041 40 1757 mai 9 Aita

mare

2042 41 1757 mai 19

Ozun

2043 42 1757 mai 20

Sibiu

2044 43 1757 iunie 3

Sibiu

2045 44 1757 iunie 8

Sibiu

prevenirea ciumei.

Scrisoarea perceptorului regal VAJNA TOMA

către SZABO IOSIF din comuna BARAOLT,

notarul Scaunului Micloşoara, cu privire la

adunarea impozitelor.

Ordin gubernial prin care se cere să fie numiţi în

posturile de primar numai oameni de încredere,

precum şi pentru adunarea impozitelor.

Adeverinţă – copie – referitoare la prestaţiile

efectuate de Scaunul Micloşara pentru paznicii de

la cordoanele sanitare.

Scrisoarea perceptorului regal VAJNA TOMA

către notarul Scaunului Micloşoara, SZABO

IOSIF din comuna BARAOLT, în legătură cu

trimiterea urgentă a tabelelor de impozite.

Ordin gubernial prin care se înaintează spre

publicare ordinul cu privire la pedepsirea

persoanelor de religie ortodoxă care încalcă

privilegiile preoţilor şi ale parohiilor de religie

greco-catolică.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

decretului imperial din 22 mai 1757 în care se

exprimă mulţumiri pentru suma dată ca ajutor de

război pentru soldaţii din cavalerie.

Ordin gubernial prin care se trimite în copie

instrucţiunile perceptorului regal LASZLO

ANDREI în legătură cu reducerea impozitelor

© Arhivele Naţionale ale României

161

1757 2

1757 3

1757 2

1757 1

1757 2

1757 1

1757 2

1757 3

1757 2

1757 1

1757 2

1757 3

1757 5

2046 45 1757 iunie 14

Sibiu

2047 46 1757 iunie 17

Sibiu

2048 47 1757 iunie 18

Sibiu

2049 48 1757 iunie 20

Petecu

2050 49 1757 iunie 23

Sibiu

2051 50 1757 iunie 28

sibiu

2052 51 1757 iunie 28

Sibiu

2053 52 1757 iulie 4

Sibiu

2054 53 1757 iulie 5

Sibiu

2055 54 1757 iulie 5

Sibiu

2056 55 1757 iulie 5

Sibiu

2057 56 1757 iulie 11

Sibiu

2058 57 1757 iulie 11

Sibiu

asesorilor şi plăieşilor, precum şi a celor care au

suferit pagube din cauza incendiilor.

Ordinul Exactoratului suprem referitor la

înaintarea rapoartelor privind cheltuielile făcute

pentru repararea cazărmilor armatei.

Ordinul Exactoratului suprem către contele

MIKES ANTON, judele suprem regal al celor

Trei Scaune, prin care anunţă că ultimul termen

pentru dezbaterea procesului dintre BORA

SAMUILĂ şi INESZ ANTON va fi la 25 august

1757.

Ordin gubernial prin care se trimite în copie

instrucţiunile privitoare la controlarea caselor de

bani.

Ordin prin care se dă aprobarea moşierului

SZEKI LADISLAU să urmărească pe ţăranii

iobagi care au fugit de pe moşia lui.

Ordin gubernial prin care se trimite în copie nota

privind descrierea şi semnalmentele celor 5

soldaţi care au dezertat din regimentul Gyulai,

pentru a fi prinşi şi trimişi înapoi la regiment.

Ordin gubernial prin care se cere să se ţină slujbe

religioase în tot imperiul pentru că armatele

împărătesei MARIA TEREZA au obţinut o

strălucită victorie asupra regelui Prusiei.

Ordin gubernial cu privire la aprobarea trecerii în

Muntenia şi Moldova din Ardeal pentru păşunat

cu oile şi cu vitele.

Ordin gubernial către contele MIKES ANTON,

judele suprem regal al celor Trei Scaune,

referitor la aşezarea posturilor noi pentru plăieşi

în muntele aparţinător la Scaunele Kezdi şi Orbai.

Ordin gubernial cu privire la numărul de santinele

necesare pe care trebuie să le dea cele trei Scaune

pentru a păzi liniile de trecere, pentru a preveni

pătrunderea ciumei.

Ordin gubernial către contele MIKES ANTON,

judele suprem regal al celor Trei Scaune, prin

care se anunţă ţinerea Dietei în ziua de 21 august

1757, la SIBIU.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se face convocarea la Dieta de la Sibiu

pentru data de 21 august 1757.

Ordin gubernial prin care se ordonă să se ţină

slujbe religioase în tot imperiul pentru ca armata

Austriei a reuşit să ocupe Praga, biruind armata

regelui Prusiei.

Ordin gubernial în care se cere prinderea

dezertorilor KORBULUS ANDREI din comuna

TURIA, fugit din regimentul PALFI, precum şi a

© Arhivele Naţionale ale României

162

1757 2

1757 2

1757 6

1757 8

1757 3

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

2059 58 1757 iulie 20

Sibiu

2060 59 1757 iulie 12

Sibiu

2061 60 1757 iulie 14

Sibiu

2062 61 1757 iulie 15

Sibiu

2063 62 1757 iulie 18

Sibiu

dezertorilor SZEKELY IOAN din comuna AITA

MARE şi PORSOLT IOSIF din comuna

BARAOLT, fugiţi din regimentul ESZTERHAZI.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

rescriptul imperial referitor la completarea

numărului de recruţi cu cei care au fugit de la

paza trecătorilor prin care se împiedică

pătrunderea ciumei.

Ordin gubernial prin care se cere publicarea

decretului imperial referitor la dezertorii din

armată.

Ordin gubernial cu privire la necesitatea păzirii

liniilor de trecere din interiorul Scaunelor, pentru

că paza de la Olt a fost desfiinţată.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

înfiinţarea comisiei ( condusă de contele TELEHI

LADISLAU ) pentru întocmirea tabelelor despre

cheltuielile în natură şi bani făcute la

aprovizionarea liniilor de apărare împotriva

pătrunderii ciumei.

Ordin gubernial cu privire la modalităţile de

aducere a lânii din Muntenia şi Moldova, precum

şi aprobarea trecerii în Ardeal a turmelor de oi din

Muntenia şi Moldova.

2064 63 1757 iulie 24 --- Tabel privind paznicii de la cordonul sanitar din

Scaunul Micloşoara.

2065 64 1757 iulie 27 Ordin gubernial referitor la modalităţile de

Sibiu sancţionare a funcţionarilor.

2066 65 1757 iulie 27 Ordin gubernial prin care se cere ca inspectorii să

Sibiu controleze riguros pe plăieşi şi aceştia să nu lase

pe nimeni să treacă într-un sens sau altul graniţa

dintre Muntenia , Moldova şi Transilvania.

2067 66 după 1757 iulie Tabele privind administrarea banilor şi

31 alimentelor pentru armată şi pentru paznicii

sanitari în anul 1756 – 1757.

2068 67 1757 august 3 Ordin gubernial prin care se cere să se ia măsuri

Sibiu pentru a se preveni pătrunderea ciumei din ţările

vecine (Muntenia şi Moldova).

2069 68 1757 august 5 Raportul magistratului oraşului Tg. Secuiesc

Tg. Secuiesc caătre contele MIKES ANTON, din comuna

ZĂBALA, jude suprem regal al celor Trei

Scaune, cu privire la locul fixat pentru construirea

casei staţionale.

2070 69 1757 august 15 Tabel nominal referitor la paznicii de la cordonul

Aita Mare sanitar din Scaunul Micloşoara din luna

2071 70 1757 august 16

noiembrie 1756.

Ordin gubernial prin care se comunică că s-a dat

Sibiu aprobarea ca negustorii şi alte persoane plecate în

Muntenia se pot reântoarce la posturile de

carantină pentru a se aproviziona cu alimente şi

© Arhivele Naţionale ale României

163

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 1

1757 2

1757 2

1757 3

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

2072 71 1757 august 24

Sibiu

2073 72 1757 august 30

Sibiu

2074 73 1757 sept. 7

Sibiu

2075 74 1757 sept. 12

Sibiu

2076 75 1757 sept. 22

Sibiu

2077 76 1757 sept. 23

sibiu

2078 77 1757 sept. 23

Sântionlunca

2079 78 1757 oct. 1

Sibiu

2080 79 1757 oct. 22

Sibiu

2081 80 1757 nov. 12

Sibiu

2082 81 1757 nov. 4

Sibiu

2083 82 1757 nov. 14

Sibiu

2084 83 1757 nov. 15

Sibiu

2085 84 1757 nov. 15

Sibiu

furaje.

Tabele – extras- privind numărul paznicilor de la

cordoanele sanitare contra ciumei din Scaunele

Sepsi, Kezdi şi Micloşoara.

Ordin gubernial prin care se declară desfiinţate

liniile de pază contra pătrunderii ciumei. Se cere

ca să fie strânse armele de la paznici iar aceştia să

fie trimişi acasă.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

încetarea epidemiei de ciumă în Transilvania şi în

ţările româneşti vecine.

Proces verbal referitor la pagubele suferite în

urma unui incendiu de către KADAR MARTIN,

iobagul lui TURI MIHAI din comuna

TAMAŞFALĂU.

Ordin gubernial refritor la despăgubirea acelor

locuitori care au suferit pagube din cauza

incendiilor.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

decretului imperial din 3 septembrie 1757

referitor la procedura folosită la procesul celor

azilium.

Proces verbal referitor la procesul dintre

CZERJEK IOSIF din comuna ZOLTAN,

perceptor regal al Scaunului Sepsi şi sucesorii

fostului perceptor regal al Scaunului Orbai,

JANCSO ŞTEFAN, cu privire la lipsa de casă a

celui din urmă.

Ordin gubernial prin care se cere eliberarea din

închisoare a fiului lui HOSSZUI GRIGORE din

comuna BODOC.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

decretului imperial din 23 august 1757 referitor la

impozitele pe care trebuie să le plătească

negustorii şi meseriaşii.

Ordin gubernial prin care se cere trimiterea la

comisia Directivă a tabelelor perceptorilor,

privind adunarea impozitelor din anul 1755.

Ordin gubernial prin care se cere repartizarea pe

localităţile din cele trei Scaune, a unui număr de

74 de recruţi.

Ordin gubernial prin care se trimite în copie un

extras din protocolul gubernial referitor la

mărirea salariilor plăieşilor din comuna BREŢCU

şi de la celelalte posturi din cele trei Scaune.

Ordin gubernial prin care se cere trimiterea la

guberniu a copiei procesului verbal despre

controlarea casei de încartiruire.

Ordin gubernial prin care se cere să se aducă la

cunoştinţă moştenitorilor răspunsul primit de la

© Arhivele Naţionale ale României

164

1757 3

1757 2

1757 2

1757 1

1757 2

1757 3

1757 2

1757 2

1757 4

1757 2

1757 2

1757 8

1757 2

1757 4

2086 85 1757 nov. 18

pava

2087 86 1757 nov. 22

Sibiu

2088 87 1757 dec. 1

Sibiu

2089 88 1757 dec. 5

Albiş

2090 89 1757 dec. 7

Sibiu

2091 90 1757 dec. 7

Sibiu

2092 91 1757 dec. 9

Sibiu

2093 92 1757 dec. 10

Sibiu

2094 93 1757 dec. 13

Sibiu

2095 94 1757 dec. 17

sibiu

2096 95 1757 dec. 22

Sibiu

guberniu în legătură cu decedatul SOLYOM sau

FALCK IOAN, fost călăreţ la curtea principelui

din HESENI.

Proces verbal întocmit de doi inspectori trimişi de

vicejudele regal al Scaunului Orbai, IMECS

ANTON, referitor la pagubele suferite în urma

unui incendiu de TIMAR ANDREI, jelerul lui

VAJNA TOMA din comuna PAVA.

Ordin gubernial cu privire la bonificarea de 20 de

dinari dată oraşului BREŢCU pentru fiecare

găleată de grâu măcinat, precum şi despre

ajutorul dat pentru construirea drumului spre

fortificaţii.

Ordin gubernial prin care se comunică înfiinţarea

postului de recrutare la BRAŞOV şi numirea

drept comisar a lui DOMOKOS FRANCISC sau (

dacă acesta este bolnav) a lui VENCZEL IOAN.

Tablou – extras- referitor la impozitele adunate de

notarul Scaunului Micloşoara în satul ALBIS; se

dau explicaţii referitoare la întocmirea

formularului.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

că armatele împărătesei MARIA TEREZA au

obţinut mari victorii în Silezia asupra armatelor

regelui Prusiei şi să ţină slujbe religioase pentru

slăvirea victoriei.

Ordinul contele MIKES ANTON, judele suprem

regal al celor Trei Scaune, către viceofiţerii din

cele trei Scaune, cu privire la : plata străjilor,

modurile de prevenire a furturilor, precum şi la

repartizarea de către cele trei Scaune a unui

număr de 63 de recruţi.

Ordin gubernial referitor la fixarea taxelor pe care

trebuie să le plătească meşteşugarii şi negustorii.

Ordin gubernial prin care se dau dispoziţii

referitoare la modalităţile de alegere a primarilor

pentru comunele celor trei Scaune.

Ordin gubernial către Scaunul Orbai prin care se

cere ca să fie chemaţi tutorii orfanilor lui PAL

MIHAI din comuna BRATEŞ, pentru a da

socoteală de administrarea averii acelor orfani.

Ordin gubernial (copie) către oraşul Tg. Secuiesc

cu privire la construirea casei de încartiruire

pentru armată.

Ordin gubernial către Scaunul Kezdi în care se

cere să se înainteze un raport în legătură cu omul

SANDOR GHEORGHE din comuna PACHIA,

Scaunul Orbai, împuşcat de către plăieşi în anul

precedent, pe când voia să treacă în Moldova.

© Arhivele Naţionale ale României

165

1757 1

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

1757 2

2097 96 1757 dec. 22 Ordin gubernial către MIKES ANTON, judele 1757 2

Sibiu suprem regal al celor Trei Scaune, prin care se

cere să înainteze un raport referitor la faptul dacă

comisarii GAZDA NICOLAE şi HENTER

MIHAI au primit de la Scaunul Odorhei 648 de

găleţi de grâu.

2098 97 1757 dec. 27 Hotărârea consiliului oraşului TG. SECUIESC,

Tg. Secuiesc cu privire la construirea casei de încartiruire – ca

răspuns la ordinul gubernial din 12 decembrie

1757.

2099 98 1757 dec. 28 Scrisoarea lui VAJNA TOMA către SZABO

Ozun IOSIF, notarul Scaunului Micloşoara, referitoare

la problema de impozit.

2100 99 1757 dec. 29 Ordin gubernial referitor la recompensarea acelor

Sibiu persoane care au fost devotate şi au făcut servicii

folositoare imperiului, cu suma de 30.000 de

florini germani oferită de dietă.

2101 100 1757 --- Tabel referitor la impozitele adunate de către

perceptorul regal VAJNA TOMA în perioada 1

februarie – 30 aprilie 1757.

2102 101 1757 --- Schemă referitoare la impozitele adunate din

plasa inferioară Sepsi, de către perceptorul regal

din cele trei Scaune VAJNA TOMA, în perioada

1 februarie-30 aprilie 1757.

2103 102 1757 --- Tabel – extras – al impozitelor plătite de asesorii

Scaunului Orbai, întocmit pe localităţi şi pe nume

de persoane.

2104 103 1757 --- Tabel referitor la numărul total al funcţionarilor

din cele trei Scaune şi la salariul lor în anul 1757.

2105 104 1757 --- Adeverinţă – (extras) refritoare la impozitele

adunate de perceptorul regal LASZLO ANDREI

în prima parte a anului 1757.

2106 105 1757 --- Tabel referitor la impozitele adunate de HENTER

MIHAI, GAZDAG NICOLAE şi ANTAL

2107 106 1757 ---

ŞTEFAN în perioada 5 august 1756-31 iulie

1757.

Tabel referitor la cheltuielile făcute de comisarii

principali din Scaunul Micloşoara, întocmit de

DONATH GHEORGHE, vicejudele regal din

Scaunul Micloşoara.

2108 107 1757 --- Tabel – extras- în legătură cu cheltuielile

Scaunului Micloşoara din anii 1756 şi 1757,

repartizate pe localităţile Scaunului.

2109 108 1757 --- Tabele ( dublete) referitoare la cheltuielile făcute

pentru aprovizionarea liniilor de pază a trecerii,

înfiinţate în Scaunul Micloşoara pentru

2110 109 1757 --prevenirea

întinderii ciumei. Descrierea acestor

linii şi alte tabele de cheltuieli din anii 1756 şi

1757.

Proces verbal referitor la modificarea unor

impozite din anii 1755, 1756 şi 1757 în Scaunul

© Arhivele Naţionale ale României

166

1757 2

1757 1

1757 3

1757 2

1757 1

1757 1

1757 1

1757 2

1757 1

1757 1

1757 1

1757 19

1757 4

2111 110 1757 ---

Micloşoara.

Tabele ( fragmente ) refritoare la impozitele

Scaunului Micloşoara din anii 1755-1757.

2112 111 1757 --- Tabele reprezentând cheltuielile şi necesităţile

paznicilor de la cordoanele sanitare pentru

prevenirea pătrunderii ciumei – de la data de 5

septembrie 1756 la 16 iulie 1757.

2113 112 1757 --- Adeverinţă referitoare la prestaţiile efectuate de

Scaunul Micloşoara pentru soldaţii şi paznicii

care se găsesc la cordonul de sănătate pentru

prevenirea pătrunderii ciumei.

2114 113 1757 --- Tabel referitor la impozitele adunate în anul 1757

în Scaunele Orbai şi Kezdi de către perceptorul

regal LASZLO ANDREI senior.

2115 1 1758 ian. 2 Ordin gubernial către MIKES ANTON, judele

Sibiu suprem regal al Scaunului Trei Scaune, prin care

se cere să se ia măsuri ca Scaunul să trimită restul

de recruţi de infanterie pe care trebuie să-l dea

Scaunul Trei Scaune .

2116 2 1758 ian. 4 Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Sibiu Scaune să audieze martorii şi să se raporteze dacă

perceptorii au acceptat prestaţii în natură de la

contribuabili.

2117 3 1758 ian. 5 Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

Sibiu care se cere să se trimită restanţele de impozit pe

anul 1756-1757 în valoare de 1562 de florini, 54

şi ½ crăiţari, precum şi contribuţia pe anul 1757-

1758, din care s-a trimis numai o parte de 8417

florini germani şi 27 crăiţari.

2118 4 1758 ian.7 Sibiu Ordin gubernial prin care se ordonă Scaunului

Trei Scaune să reducă timpul de carantină la 21

de zile pentru comercianţi şi 7 zile pentru păstorii

care au oi la păşune pe teritoriul graniţei.

2119 5 1758 ian. 9 Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Sibiu Scaunului Trei Scaune să anunţe că sesiunea de

judecată a Tablei judiciare regeşti, amânată anul

trecut din cauza prelungirii sesiunii Dietei, va

începe după ziua Rusaliilor.

2120 6 1758 ian. 9 Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Sibiu Scaune să acorde lui LAZAR SIMION liberă

trecere la poduri şi vaduri, pentru că

2121 7 1758 ian. 9

achiziţionează şi livrează cai din Transilvania

pentru regimentele de cavalerie din Ungaria.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Sibiu Scaune să se conformeze ordinului regal referitor

la chemarea şi reducerea iobagilor fugiţi în

Ungaria şi Banat.

2122 8 1758 ian. 9 Tg. Raportul magistratului oraşului Tg. Secuiesc către

Secuiesc MIKES ANTON, jude suprem regesc al

Scaunului Trei Scaune, prin care se comunică că

© Arhivele Naţionale ale României

167

1757 6

1757 9

1757 2

1757 1

1758 2

1758 2

1758 2

1758 2

1758 2

1758 2

1758 2

1758 2

2123 9 1758 ian. 11

Mărcuşa

2124 10 1758 ian. 17

Sibiu

2125 11 1758 ian. 18

Sibiu

2126 12 1758 ian. 18

Sibiu

2127 13 1758 ian. 21 Tg.

Secuiesc

2128 14 1758 ian. 30

Viena

2129 15 1758 ian. 31

Cernatul de Jos

2130 16 175 febr. 4

Sibiu 8

2131 17 1758 febr. 6

Sibiu

oraşul va desfiinţa judecătoria supremă a oraşului,

numită Scaunul de vineri, iar procesele vor fi

predate Scaunului judiciar al Scaunului Kezdi.

Procese verbale luate la adunările generale ale

celor trei Scaune, ţinute între anii 1758-1761 sub

preşedinţia judelui suprem regesc, contele

MIKES ANTON.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

rescriptului regesc dat de împărăteasa MARIA

TEREZA la 20 decembrie 1757, la Viena,

referitor la rezolvarea plângerii preoţilor uniţi

români pentru grevarea cu impozite a averii

parohiale.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să înainteze, conform formularului

anexat, un tabel referitor la cheltuielile făcute de

Scaun pentru recrutare.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Kezdi

să audieze martorii pentru a facilita prinderea

celui care a omorât un plăieş pe numele

JAKAROS.

Raportul vicefuncţionarilor Scaunului Kezdi către

MIKES ANTON, jude suprem regesc al

Scaunului Trei Scaune, prin care se comunică

procesele verbale privind controlarea caselor,

răspunsul la ordinul referitor la restanţele

perceptorului regesc, precum şi faptul că s-a

desemnat locul pentru casa statului major de

regiment din Tg. Secuiesc.

Rescript regal dat de împărătesei MARIA

TEREZA trimis către contele MIKES ANTON,

din comuna Zăbala, jude suprem regesc al

Scaunului Trei Scaune referitor la recruţii pe care

trebuie să-i ofere şi să-i echipeze familiile nobile

din Transilvania.

Decizie dată în şedinţa vicejuzilor regeşti ai

Scaunului Trei Scaune referitoare la 8 ordine

sosite de la guberniul Transilvaniei.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să trimită tabelele referitoare la

cheltuielile făcute de satele Scaunului pentru linia

de carantină din anii 1756-1757.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să ia măsuri pentru urmărirea şi prinderea

lui TOROK IOSIF, soldat dezertor din regimentul

PALFFI, originar din Scaunul Trei Scaune .

2132 18 1758 febr. Sibiu Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să înainteze tabelele referitoare la

personal şi să sprijine acţiunea de percepere a

contribuţiei.

© Arhivele Naţionale ale României

168

1758 12

1758 4

1758 3

1758 2

1758 2

1758 2

1758 1

1758 2

1758 2

1758 2

2133 19 1758 febr. 16

Sibiu

2134 20 1758 febr. 17

Sibiu

2135 21 1758 febr. 19

cernatul de Jos

2136 22 1758 martie 3

Sibiu

2137 23 1758 martie 3

Cernatul de Jos

2138 24 1758 martie 6

Sibiu

2139 25 1758 martie 8

Sibiu

2140 26 1758 martie 13

Sibiu

2141 27 1758 martie 18

Braşov

2142 28 1758 martie 20

Sibiu

2143 29 1758 martie 22

Sibiu

2144 30 1758 martie 20

Sibiu

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune instrucţiuni referitoare la recrutarea

tinerilor pentru războiul contra împăratului

FREDERIC al Prusiei.

Ordin gubernial prin care se cere contelui MIKES

ANTON, jude suprem regesc al Scaunului Trei

Scaune, să acorde un împrumut de 1500 de florini

pentru cheltuielile de război.

Proces verbal referitor la străjile trimise în anul

1757 din satele Scaunului Micloşoara la cordonul

sanitar şi despre diurnele plătite lor de către

primarii satelor.

Decizia dată de vicejuzii regeşti ai Scaunului Trei

Scaune referitoare la întocmirea tabelelor privind

perioada de timp cât au păzit precum şi sumele de

bani plătite pentru ele.

Procese verbale ale şedinţelor viceofiţerilor din

Scaunul Trei Scaune, ţinute în zilele de 3 , 7 şi 13

martie în satul CERNATUL DE JOS.

Ordin gubernial prin care se dau câteva dispoziţii

Scaunului Trei Scaune: să strângă de la ţărani

puştile şi praful de puşcă, să prindă hoţii şi

vagabonzii pe care să-i predea armatei, să ia

măsuri pentru păzirea satelor, să dea ajutor

perceptorilor pentru adunarea contribuţiei.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune spre publicare, patentul regesc

referitor la alimentele şi vitele ce trebuie livrate

pentru armată.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune ca urmare la raportul trimis de Scaun în

10 ianuarie 1758, să se continuie construirea

caselor de încartiruire pe baza sumelor stabilite

anterior.

Declaraţie semnată de TERTLER

BARTHOLOMEU, secretar braşovean, percum

că MIHALCZ ALEXE FRANCISC, din comuna

TURIA DE JOS, a prezentat un recrut care a fost

acceptat de către comisariatul militar.

Ordin gubernial prin care se cere contelui MIKES

ANTON, din comuna ZĂBALA. jude suprem

regesc al Scaunului Trei Scaune, să numească doi

delegaţi care să cerceteze cârciuma de la

carantina de la Pasul Oituz.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune un extras din rescriptul regesc dat la

7 martie 1750, la Viena, referitor la însuşirile

fizice pe care trebuie să le îndeplinească recruţii.

© Arhivele Naţionale ale României

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune copia rescriptului regesc din 11

169

1758 7

1758 5

1758 4

1758 1

1758 2

1758 3

1758 2

1758 2

1758 1

1758 2

1758 3

1758 3

2145 31 1758 martie 27

Sibiu

2146 32 1758 aprilie 8

Sibiu

2147 33 1758 aprilie 10

Sibiu

2148 34 1758 aprilie 18

Sibiu

2149 35 1758 aprilie 29

Sibiu

2150 36 1758 aprilie 29

Sibiu

2151 37 1758 mai 2

Sibiu

2152 38 1758 mai 2

Sibiu

2153 39 Înainte de 1758

mai 2 Sibiu

2154 40 1758 mai 6

Sibiu

2155 41 1758 mai 8

Sibiu

martie 1758, Viena, prin care se ordonă prinderea

hoţilor şi a vagabonzilor şi predarea lor la armată.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune instrucţiuni referitoare la recrutare.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune unele dispoziţii în legătură cu

recrutarea precum şi despre prinderea hoţilor şi

vagabonzilor.

Ordin gubernial către contele MIKES ANTON,

judele suprem regal al celor Trei Scaune, prin

care se trimite raportul magistraturii oraşului TG.

SECUIESC, referitoare la locul fixat pentru

construirea casei statului major de regiment.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să întărească paza la hotare, întrucât în

oraşul CONSTANTINOPOL s-au observat cazuri

de ciumă.

Ordin gubernial prin care se ordonă Scaunului

Trei Scaune să înainteze comisiei directive un

tabel referitor la contribuţia suplimentară de 20

crăiţari, la impozitele din anul 1755.

Ordin gubernial prin care se cere să se revină

asupra statutului personal pentru a se mări salariul

lui VAJNA MATEI.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune pe baza celor trei rapoarte înaintate de

Scaun, să urmărească şi să prindă pe cel care a

omorât un plăieş pe muntele JAKAROS.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că s-a ordonat Scaunelor

Odorhei, Ciuc, Mureş, Rupea şi Mediaş precum şi

judeţului Alba de Sus să acorde o bonificaţie de 5

crăiţari pe zi a celor străji care au păzit şi la

cordoanele sanitare din alte Scaune.

Plângerea contelui FERRATI MATHIAS către

guberniul Transilvaniei prin care arată că

episcopul SZTOIKA, contele MIKES ŞTEFAN,

contele MIKES ANTON şi IMETS ANTON,

judele regesc al Scaunului Orbai nu i-au predat

timp de trei ani scrisorile familiale care-i sunt

necesare pentru diferite procese.

Ordin gubernial către contele MIKES ANTON,

din comuna ZĂBALA, jude suprem regesc al

Scaunului Trei Scaune, prin care se cere pe baza

ordinului gubernial din 20 martie 1758, să se

cerceteze starea cârciumei de la carantina din

pasul Oituz.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune un extras din protocolul guberniului

referitor la decizia dată la cele două rapoarte ale

© Arhivele Naţionale ale României

170

1758 3

1758 2

1758 4

1758 2

1758 2

1758 2

1758 2

1758 2

1758 4

1758 4

1758 3

2156 42 1758 mai 13

Sibiu

2157 43 1758 mai 18

Sibiu

2158 44 1758 mai 19

Sibiu

2159 45 1758 mai 21

Icafalău

2160 46 1758 mai 28

Sibiu

2161 47 1758 mai 29

Sibiu

2162 48 1758 mai 30

Sibiu

2163 49 1758 mai 31

Sibiu

2164 50 1758 mai 31

Sibiu

Scaunului Trei Scaune din 11 aprilie 1758.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere pe baza rescriptului regesc din 4 mai

1758, să se facă cunoscut populaţiei Scaunului că

se amnestiază locuitorii fugiţi în păduri pentru a

nu fi luaţi în armată.

Ordin gubernial către MIKES ANTON, din

comuna ZĂBALA. jude suprem regesc al

Scaunului Trei Scaune, prin care îl anunţă că s-a

primit scrisoarea judelui referitoare la unele ştiri

despre Muntenia. Guberniul s-a informat din

surse sigure şi s-a dovedit că acele ştiri nu

corespund adevărului.

Ordin gubernial prin care se cere ca urmare la

raportul Scaunului Orbai, să fie rejudecat

procesul tutorilor PALL MIHAI şi TOMAS

ANDREI că văduva lui PALL SAMUILĂ şi

orfanii săi.

Adeverinţă dată de BARTHA BENIAMIN,

inspectorul plăieşilor din Scaunele Sepsi şi Orbai,

precum că a primit de la LASZLO ANDREI,

perceptor regesc din comuna ICAFALĂU, suma

de 204 florini germani, necesari pentru a plăti

diurnele plăieşilor din Scaunul Orbai.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune o copie în limba maghiară de pe

raportul înaintat guberniului de către primarul

oraşului BRAŢCU, şi se ordonă luarea măsurilor

necesare pentru prinderea tâlharilor din regiunea

Pasului Oituz.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune un extras dintr-un raport referitor la

recrutarea tinerilor pentru armată.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Orbai o copie în limba latină de pe ordinul

împărătesei MARIA TEREZA, dat la Viena în 19

iulie 1756, prin care se face cunoscut

moştenitorilor fostului perceptor JANCSO

ŞTEFAN, că împărăteasa i-a scutit de plata

datoriei de 160 florini germani, a lui JANCSO

ŞTEFAN.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune tabelul referitor la salariul

funcţionarilor scaunului pe anul militar 1757-

1758.

Ordin gubernial către contele MIKES ANTON,

judele suprem regal al celor Trei Scaune, prin

care se aprobă măsurile luate contra tâlharilor

care au venit sau au fost alungaţi din Moldova pe

teritoriul Transilvaniei.

© Arhivele Naţionale ale României

171

1758 2

1758 2

1758 3

1758 1

1758 3

1758 4

1758 3

1758 4

1758 2

2165 51 1758 mai 31

Sibiu

2166 52 1758 iunie 2

Sibiu

2167 53 1758 iunie 12

Sibiu

2168 54 1758 iunie 14

Sibiu

1219 55 1758 iunie 16

Sibiu

2170 56 1758 iunie 23

Sibiu

2171 57 1758 iunie 23

Zăbala

2172 58 1758 iunie 23

Zăbala

2173 59 1758 iunie 23

Zăbala

2174 60 1758 iunie 23

Zăbala

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune ca să deconteze de la perceptorul

VAJNA TOMA 5 florini germani şi 21 de crăiţari

pentru contribuţia din anul 1757.

Ordinul comisariatului suprem provincial către

Scaunul Trei Scaune referitor la perceperea

restanţelor de impozite pe anul 1757 – în sumă

totală de 1833 florini germani, 22 şi ½ crăiţari.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune o copie a plângerii locuitorilor din

oraşul TG. SECUIESC şi se cere să se rezolve

această plângere – adică să nu li se interzică să

aibă vite la păşunat pe pământurile pentru care

plătesc arendă şi impozit.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se trimită raportul cerut prin

ordinele din 6 şi 9 iulie 1756 referitoare la cauza

lui BOTOS ELENA, KETSKES ŞTEFAN,

ANDREI şi IOAN.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să ia măsuri pentru repararea caselor de

încartiruire.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că s-a constatat că în satul

TOPLIŢA din Scaunul Ciuc nu este epidemie de

ciumă şi se ordonă ca să fie lăsaţi liberi să treacă

cărăuşii din Ciuc.

Declaraţie dată de FINNA MIHAI şi PALKO

ŞTEFAN, asesori juraţi ai Scaunului Orbai, prin

care se arată că KOZMA ŞTEFAN din comuna

ZĂBALA a suferit o pagubă de 26 florini

germani şi 34 crăiţari în urma incendiului casei

sale din 27 iunie 1757, fapt pentru care este scutit

de impozite pe timp de 1 an.

Declaraţie dată de FINNA MIHAI şi PALKO

ŞTEFAN, asesori juraţi ai Scaunului Orbai,

referitoare la faptul că HORVATH MIHAI din

comuna ZĂBALA, a suferit o pagubă de 88

florini germani şi 38 crăiţari în urma incendiului

care i-a distrus casa, fapt pentru care va fi scutit

de impozite timp de 3 ani.

Declaraţie dată de FINNA MIHAI şi PALKO

ŞTEFAN, asesori juraţi ai Scaunului Orbai, prin

care atestă că DENES MIHAI din comuna

ZĂBALA a suferit o pagubă de 92 florini

germani şi 21 crăiţari în urma incendiului care i-a

distrus casa, lucru pentru care va fi scutit de

impozite timp de trei ani.

© Arhivele Naţionale ale României

Declaraţie dată de FINNA MIHAI şi PALKO

ŞTEFAN, asesori juraţi ai Scaunului Orbai, prin

172

1758 3

1758 4

1758 4

1758 2

1758 2

1758 2

1758 1

1758 1

1758 1

1758 1

2175 61 1758 iunie 25

Imeni

2176 62 1758 iunie 25

Imeni

2177 63 1758 iulie 1

Sibiu

2178 64 1758 iulie 1

Sibiu

2179 65 1758 iulie 3

Sibiu

2180 66 1758 iulie 7

Sibiu

2181 67 1758 iulie 12

Zagon

2182 68 1758 iulie 21

Sibiu

care atestă că DENES BALTAZAR din comuna

ZĂBALA a suferit o pagubă de 151 florini

germani şi 56 crăiţari în urma incendiului din 27

iunie 1757, care i-a distrus casa, lucru pentru care

va fi scutit de impozite timp de trei ani.

Scrisoarea de adeverire dată de vicejudele regesc

al Scaunului Orbai, IMECS ANTON, referitor la

pagubele suferite în urma incendiului de unii

locuitori din comunele PACHIA şi ZAGON.

Declaraţie dată de FINNA MIHAI şi PALKO

ŞTEFAN, asesori juraţi ai Scaunului Orbai

referitoare la faptul că PALTAN CLEMENT şi

PALTAN NICOLAE din satul PAVA, iobagii

contelui MIKES ŞTEFAN din comuna

ZĂBALA, au suferit o pagubă de 12 florini

germani şi 52 crăiţari în urma incendiului care i-a

distrus casa, lucru pentru care sunt scutiţi de

impozite timp de doi ani.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere, pe baza ordinului din 16 iunie 1758,

să se declare dacă comunele vor trimite recruţi

echipaţi sau plătesc în locul lor 25 florini

germani.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se trimite o copie a raportului magistratului

oraşului BRAŞOV, din 21 iunie 1758 şi se ordonă

scaunului să ia măsuri ca locuitorii din satul

BICFALĂU să nu mai ocupe terenul numit Insula

Buzăului, pentru care sunt în proces cu locuitorii

din comuna PREJMER.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să ia măsuri pentru reţinerea persoanelor

care doresc să emigreze în ţările române.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se declare dacă comunele vor

trimite recruţii şi lefegii sau vor plăti în locul lor

25 de florini germani.

Declaraţie dată de KIS NICOLAE, nobil din

comuna PĂPĂUŢI şi ALBERT ŞTEFAN, călăreţ

secui, asesori şi Scaunul Orbai, prin care

adeveresc că în anul 1757, incendiul de la stâna

lui LAZAR ROMANUL, jeler al lui JANKO

FRANCISC, din comuna ZAGON, i-a provocat o

pagubă de 38 florini şi 32 de dinari iar lui MURA

RADULY, tovarăşul de stână a lui LAZAR , o

pagubă de 5 florini. Se aprobă scutirea de

impozite.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune instrucţiuni pentru întocmirea şi

înaintarea tabelelor de contribuţie.

© Arhivele Naţionale ale României

173

1758 4

1758 2

1758 2

1758 5

1758 2

1758 2

1758 2

1758 2

2183 69 1758 iulie 21

Sibiu

2184 70 1758 august 7

Sibiu

2185 71 1758 august 8

Sibiu

2186 72 1758 august 14

Sibiu

2187 73 1758 august 25

Sibiu

2188 74 1758 august 25

Sibiu

2189 75 1758 august 29

Sibiu

2190 76 1758 august 31

Sibiu

2191 77 1758 sept. 9

Sibiu

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că în anul în care nu se va

ţine Dieta, dar la termenul stabilit anterior îşi va

începe activitatea în oraşul TG. MUREŞ, Tabla

judiciară regească.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Sepsi o copie a plângerii trimisă de către BALOG

BALTHAZAR, paroh romano-catolic din comuna

SÂNTIONLUNCA, şi se cere ca să se rezolve

plângerea.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune copia rescriptului regesc din 20 iulie

1758 şi se cere să se trimită informaţii precise

referitoare la dificultăţile pe care le face

DOMOKOS FRANCISC la adunarea recruţilor.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că în satul ETSELO

(ACILIU), din judeţul ALBA, preotul ortodox

POPA IOAN, a răspândit zvonul că a primit

dreptul de la împărăteasă să înlocuiască preoţii

ortodoxi. Guberniul ordonă ca POPA IOAN să fie

prins şi drepturile preoţilor greco-catolici să fie

asigurate.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să ia măsuri pentru urmărirea şi prinderea

lui BIRO IOAN, originar din satul OZUN,

dezertor din regimentul GYULAI.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că regina MARIA

TEREZA a numit în funcţia de gubernator al

Transilvaniei pe contele KEMENY LADISLAU.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să ia măsuri pentru împiedicarea

pătrunderii în Scaun a vitelor sau pieilor de vită

provenind din Moldova sau Muntenia, deoarece

în Moldova şi lângă BUCUREŞTI, precum şi în

apropierea Pasului Buzău, au izbucnit epizotiile.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune memoriul înaintat la guberniu de

către KOVACS PETRU şi ORBAN

SIGISMUND din comuna MĂRCUŞA, referitor

la urgentarea procesului intentat lor de către

VAJNA ANDREI şi despre urgentarea procesului

intentat de ei lui VAJNA ANDREI.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că din cauza epidemiei de

ciumă care a izbucnit în apropierea oraşului

CONSTANTINOPOL toate pasurile şi drumurile

spre Ţările Române au fost închise, în afară de

pasurile Turnu Roşu, Bran, Timiş şi Ghimeş, dar

© Arhivele Naţionale ale României

174

1758 2

1758 4

1758 4

1758 2

1758 2

1758 3

1758 2

1758 4

1758 2

2192 78 1758 sept. 13

Sibiu

2193 79 1758 sept. 16

Sibiu

2194 80 1758 sept. 20

Sibiu

2195 81 1758 sept. 27

Sibiu

2196 82 1758 sept. 30

Sibiu

2197 83 1758 oct. 10

Sibiu

2198 84 1758 oct. 14

Sibiu7

2199 85 1758 oct. 17

Sibiu

şi acolo persoanele care au trecut vor sta în

carantină timp de 24 de zile, înainte de a intra în

Transilvania.

Ordin gubernial prin care se dau mai multe

dispoziţii Scaunului Trei Scaune, ca urmare la

raportul înaintat la data de 17 august 1758. Se

constată că din cei 130 de recruţi care trebuiau

trimişi, Scaunele Orbai, Sepsi, Kezdi şi

Micloşoara au trimis 33, iar contribuabilii au

trimis 74 de recruţi.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune copia memoriului baronului

HENTER DAVID, cancelar, şi se ordonă ca

nobilul BARTOK ARON să fie prins şi să

justifice frauda comisă ca administrator al averii

lui HENTER DAVID.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune să ia măsuri de prevedere la

întoarcerea turmelor de vite de la păşunat din

Muntenia, pentru că acolo au izbucnit epizotii.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să ia măsuri pentru împiedicarea trecerii

prin Pasul Oituz a unor boieri din Moldova care

doresc să se refugieze în Transilvania.

Ordin gubernial prin care se aprobă dispoziţiile

luate de Scaunul Kezdi la şedinţa din 23

septembrie pentru liniştirea populaţiei îngrijorate

din cauza zvonurilor referitoare la tătari.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune ca pe baza cererii înaintate de BARTOK

ARON din comuna ALBIŞ şi pe baza

consinţământului dat de cancelarul HENTER

DAVID, guberniul aprobă ca BARTOK ARON

să nu fie arestat dacă justifică pagubele făcute

averii lui HENTER DAVID.

Ordin gubernial prin care se se cere Scaunului

Trei Scaune ca să facă cunoscut populaţiei că

nimeni nu poate fi luat cu forţa la armată şi cere

să se raporteze asemenea cazuri de recrutare.

Ordin gubernial prin care se răspunde Scaunului

Trei Scaune la raportul trimis la data de 9

octombrie 1758 şi se aprobă măsurile luate de

Scaun pentru liniştirea populaţiei îngrijorate din

cauza ştirilor referitoare la venirea tătarilor.

2200 86 1758 oct. 20 --- Evidenţa cheltuielilor făcute de Scaun pentru

întreţinerea unităţilor militare, în perioada iulie

1750 - august 1757, pe linia comunei DOBOLĂU

2201 87 175 oct. 23

Sibiu 8

până la comunele ZAGON şi IARAŞ.

© Arhivele Naţionale ale României

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că armata reginei MARIA

175

1758 2

1758 8

1758 4

1758 2

1758 2

1758 3

1758 2

1758 2

1758 2

1758 2

2202 88 1758 nov. 2

Sibiu

2203 89 1758 nov. 2

Sibiu

2204 90 1758 nov. 7

Sibiu

2205 91 1758 nov. 7

Sibiu

2206 92 1758 nov. 7

Sibiu

2207 93 1758 nov. 7

Sibiu

2208 94 1758 nov. 14

Sibiu

2209 95 1758 nov. 14

Sibiu

2210 96 1758 nov. 14

Sibiu

2211 97 1758 nov. 16

Sibiu

TEREZA, a cucerit o mare bătălie la LUSAŢIA şi

se cere să se ţină o slujbă religioasă pentru

slăvirea acestui eveniment.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să controleze casele de preceptori regeşti

conform rescriptelor regeşti şi să înainteze

procesele verbale referitoare la controalele

anterioare.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să înainteze în timp de trei săptămâni

tabelele cuprinzând numele nobililor magnaţilor

care au oferit recruţi, precum şi numele nobililor

necontribuabili.

Ordin gubernial trimis de contele KEMENY

LADISLAU, gubernatorul Transilvaniei, către

Scaunul Trei Scaune împreună cu două extrase

din rapoartele primite de la contele WALLIS,

comandantul general al armatei din Transilvania,

referitor la încetarea pericolului de invazie a

tătarilor.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să înainteze la termenul fixat în ordinul

din 14 octombrie 1758, un raport referitor la

probleme de recrutare.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune cu

privire la publicarea, pentru a anunţa populaţia, ca

începând din anul următor, valoarea unei groşiţe

(“garas”) va fi de 4 jumătăţi de poltură ( 4 fel

poltura) sau 5 bani mici (5 kicsi penz).

Ordin gubernial cu privire la arestarea

persoanelor care au trecut graniţa în Ţara

Românească fără autorizaţie şi apoi s-au înapoiat

în Transilvania.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să înainteze guberniului rapoartele

referitoare la procesele de crimă.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să publice rescriptul regesc privin

adăugarea titlului de “ Apostolica regina” la

celelalte titluri ale reginei MARIA TEREZA şi se

ordonă ca acest titlu să fie întrebuinţat în toate

actele şi cererile.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune copia rescriptului regesc dat la Viena

la 1 nov. 1758, referitor la înaintarea tabelelor

despre recruţii oferiţi de magnaţi şi nobili.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să recomande o persoană potrivită pentru

postul de provizor al garnizoanei din oraşul

BREŢCU.

© Arhivele Naţionale ale României

176

1758 2

1758 2

1758 4

1758 2

1758 2

1758 2

1758 4

1758 2

1758 6

1758 3

2212 98 1758 nov. 22

Coşeni

2213 99 1758 nov. 23

Ghidfalău

2214 100 1758 nov. 27

Albiş

2215 101 1758 nov. 28

Sibiu

2216 102 1758 dec. 7

Sibiu

2217 103 1758 dec. 9

Sibiu

2218 104 1758 dec. 12

Sibiu

2219 105 1758 dec. 12

Sibiu

2220 106 1758 dec. 15

Sibiu

2221 107 Înainte de 1758

dec. 22

2223 108 1758 dec. 28

Sibiu

Adeverinţă dată de NAGY LAZAR, călăreţ secui,

asesorul Sacunului Sepsi, precum că a publicat

ordinul circular referitor la recrutare, dat în 17

noiembrie de TOROK ANTON, notarul

Scaunului Kezdi.

Adeverinţă dată de VITALYOS GHEORGHE,

nobil din comuna GHIDFALĂU, asesorul

Scaunului Sepsi, referitoare la faptul că a publicat

ordinul circular al lui TOROK ANTON, notarul

Scaunului Kezdi, privitor la recrutare.

Raportul lui BARABAS PETRU, asesor jurat al

Scaunului Kezdi, către TOROK ANTON din

comuna VALEA SCURTĂ, notarul Scaunului

Kezdi, prin care arată că a publicat în satele

Scaunului Kezdi, ordinul din 17 noiembrie 1758

referitor la recrutare.

Ordin gubernial către cele trei Scaune prin care se

cere să fie înaintate din timp tabelele referitoare

la rezultatele conscripţiilor.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut

Scaunului Trei Scaune că BETHLEN GABRIEL,

cancelar de curte a oferit reginei Maria Tereza un

număr de 300 de recruţi şi că va trimite delegaţi

pentru recrutare şi în Scaunul Trei Scaune.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

că împărăteasa Maria Tereza, a numit în funcţia

de consilier imperial pe contele KEMENY

LASZLO.

Scrisoarea lui MIKES ANTON, jude suprem

regesc al Scaunului Trei Scaune, către vicejuzii

regeşti ai Scaunului Trei Scaune, prin care se cere

să se trimită urgent la SIBIU suma de bani oferită

de nobili în locul recruţilor.

Ordin gubernial prin care se comunică celor trei

Scaune că vor începe recrutărilre pentru

regimentul Gyulai şi se cere ca autorităţile

Scaunelor să asiste la desfăşurarea lor.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, la plângerea nobililor contribuabili din

comuna CERNATUL DE JOS, să respecte

privilegiile lor nobiliare şi să nu fie obligaţi să

presteze anumite servicii.

Scrisoarea lui BOGATHI PAVEL către Scaunul

Trei Scaune, prin care anunţă că va începe în

curând şi în acest Scaun recrutarea pentru

regimentul Gyulai.

Ordin gubernial prin care cancelaria guberniului

ordonă ca fiecare problemă să fie semnalată pe

hârtie separată.

© Arhivele Naţionale ale României

177

1758 1

1758 1

1758 1

1758 2

1758 2

1758 2

1758 1

1758 2

1758 2

1758 2

1758 2

2224 109 1758 dec. 29 Ordin gubernial prin care se ordonă ca plăieşii să 1758 2

Sibiu asigure o pază strictă a graniţei pentru a preveni

pătrunderea epidemiei de ciumă care bântuie în

Moldova.

2225 110 1758 dec. 29 Ordin gubernial prin care se cere ca atât 1758 2

Sibiu comandamentul militar cât şi autorităţile

2226 111 1758 dec. 29

Scaunelor să ia toate măsurile necesare pentru a

preveni pătrunderea epidemiei din Moldova şi

Transilvania.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1758 2

Sibiu celor trei Scaune că se vor întocmi listele de

conscripţii pentru armată.

2227 112 1758 dec. --- Plângerea locuitorilor din satul CATALINA către 1758 1

Catalina Scaunul Kezdi, referitoare la faptul că nobilii din

sat refuză să participe la repararea podurilor de pe

râul APA NEAGRĂ, cerând Scaunului să ordone

ca toţi propietarii să contribuie la refacerea

podului.

2228 113 1758 --- Tabele şi socoteli referitoare la cheltuielile făcute

pentru echiparea celor 63 de recruţi daţi de nobilii

din judeţul Trei Scaune pentru războiul contra

prusacilor.

1758 15

2229 1 1759 ian. 18 --- Ordin gubernial către LASZLO ANDREI, 1759 5

2230 2 1759 ian. 18

comisarul militar al Scaunelor Kezdi şi Orbai,

referitor la organizarea recrutării tinerilor de la

oraşe şi sate.

Ordin gubernial către LASZLO ANDREI din

4

Sibiu Scaunul Kezdi cu privire la trimiterea ajutorului

de război; se dau instrucţiuni pentru trimiterea

recruţilor şi despre modalităţile de recrutare.

2331 3 1759 ian. 20 Tabel nominal referitor la paznicii trimişi de

2

Baraolt comunele Scaunului Micloşoara pentru paza

cordoanelor sanitare înfiinţate pentru a împiedica

pătrunderea epidemiei de ciumă.

2332 4 1759 ian. 22 Ordinul lui DOMOKOS FRANCISC către cele

2

Braşov trei Scaune cu privire la prinderea dezertorilor

care stau ascunşi.

2333 5 1759 ian. 26 Ordinul lui BOGATHI PAUL către cele trei

2

Sibiu Scaune cu privire la predarea cantităţilor necesare

de lemne şi lumânări pentru ofiţerii din

regimentul Gyulai, care se află în oraşul TG.

SECUIESC cu ocazia recrutării.

2334 6 1759 ian. 29 Ordin gubernial referitor la sarcinile pe care le au

2

Sibiu de îndeplinit nobilii analişti cu ocazia strângerii

impozitelor.

2335 7 1759 febr. 1 Ordin gubernial către MIKES ANTON, jude

7

Sibiu suprem regesc al celor trei Scaune, prin care se

cere rezolvarea plângerii lui SUGONAR

2336 8 1759 febr. 16

RADULY, cioban la oi şi să fie despăgubit de

pagubele suferite.

Ordinul lui BOGATHI PAUL către cele trei 2

© Arhivele Naţionale ale României

178

2337 9 1759 febr. 17

Sibiu

2338 10 1759 martie 13

Sibiu

2339 11 1759 martie 15

Sibiu

2340 12 1759 martie 23

Sibiu

2341 13 1759 aprilie 19

Sibiu

2342 14 1759 aprilie 30

Sibiu

2343 15 1759 mai 3

Viena

2344 16 1759 mai 8

Sibiu

2345 17 1759 mai 10

Sibiu

2346 18 1759 mai 11

Sibiu

2347 19 1759 mai 12

Sibiu

Sibiu Scaune cu privire la plătirea sumei de 28 florini şi

41 crăiţari, sumă rămasă restanţă din anul 1758,

pentru întreţinerea regimentului de infanterie

Gyulai.

Ordin gubernial cu privire la diurnele invalizilor

de război care se găsesc de la 1 nov. 1758 în afara

caselor invalizilor, cerându-se să se plătească câte

trei crăiţari pe zi.

Ordin gubernial către cele trei Scaune în care se

dau decizii la mai multe probleme: trimiterea

rapoartelor trimestriale despre cazurile de ciumă;

plângerile să fie înaintate la ofiţeri şi magistratul

oraşului şi numai apoi la Guberniu; participarea

ofiţerilor la comisiile guberniale, etc.

Ordin gubernial cu privire la repararea

drumurilor, a podurilor şi a digurilor şi

modalităţile de executare a acestor lucrări.

Ordin gubernial prin care se cere să se trimită

recruţii până la sfârşitul lunii aprilie.

Ordin gubernial prin care se cere ca negustorii

care vin în ţară să fie trataţi în mod civilizat fără a

fi păgubiţi.

Ordin gubernial cu privire la despăgubirea

locuitorilor care au suferit din pricina incendiilor,

precum şi despre modalităţile de despăgubire.

Ordin gubernial referitor la măsurile ce trebuiesc

luate de Scaunul Trei Scaune pentru rezolvarea

proceselor de crimă ale lui ROTARU PETRU,

CÎMPEAN HODGEA şi OLTEAN IOAN. Pe

verso descrierea proceselor, dezbătute între 1

ianuarie – 31 martie 1759.

Ordin gubernial prin care se cere ca să se

urgenteze trimiterea recruţilor sau în locul lor a

sumei de câte 25 florini pentru fiecare recrut

promis.

Ordin gubernial prin care se trimite copia unui

extras din rescriptul regal cu privire la facilitarea

pentru persoanele care au procese în probleme

religioase a trimiterii plângerilor pentru

rezolvarea cazului direct la împărăteasa MARIA

TEREZA.

Ordin gubernial către notarul oraşului Tg.

Secuiesc prin care se aduce la cunoştinţă ridicarea

la gradul de consilier al baronului LAZAR IOAN

din comuna GYULA KANTA de către

împărăteasa MARIA TEREZA, pentru merite

deosebite.

Ordin gubernial prin care se trimite copia în

limba latină a rescriptului imperial referitor la

întocmirea şi înaintarea rapoartelor trimestriale

© Arhivele Naţionale ale României

179

2

3

2

2

2

3

1759 1

1759 2

1759 3

1759 2

1759 3

2348 20 1759 mai 22

sibiu

2349 21 1759 mai 26

sibiu

2350 22 1759 mai 22

Sibiu

2351 23 1759 iunie 8

Sibiu

2352 24 1759 iunie 11

sibiu

2353 25 1759 iunie 18

sibiu

2354 26 1759 iunie 19

Sibiu

2355 27 1759 iunie 19

Sibiu

2356 28 1759 iunie 22

Sibiu

2357 29 1759 iunie 22

Sibiu

2358 30 1759 iunie 25

Sibiu

2359 31 1759 iunie 25

sibiu

privind procesele de ciumă.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

normelor ce trebuie respectat de inspectorii

plăieşilor de la Pasuri (trecători) cu privire la

trecerea în Moldova şi Muntenia a locuitorilor din

Ardeal care duc turma de oi sau de vite.

Ordin gubernial prin care se cere urmărirea şi

prinderea unor fugari din Ungaria CRISCHINA

SARLOTA, împreună cu fata ei de 26 de ani, de

asemenea se interzice circulaţia unor monede.

Ordin gubernial prin care se trimite un extras în

limba latină din rescriptul imperial dat la 4 mai

1759, referitor la procedura de urmat în cazul

decedării unui perceptor regesc.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

imperial referitor la încasarea sumei de 25 de

florini pentru fiecare recrut, plătită cu preţ de

răscumpărare după un număr de 2000 de recruţi.

Ordin gubernial prin care se trimite copia

rescriptului imperial din 25 mai 1759 în care se

exprimă mulţumiri pentru ajutorul de război dat

de Scaunul Trei Scaune în bani şi oameni.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

de prevenire ce trebuie luate împotriva

pătrunderii epidemiei de ciumă şi a epizotiilor

care bântuie în ţările române.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

rescriptul imperial referitor la urmărirea şi

prinderea celor doi dezertori din regimentul

GYULAI: RATZ ŞTEFAN din comuna

BREŢCU şi SZEKELY IOSIF din comuna

ZĂLAN, care să fie predaţi prefecurii militare.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

imperial din 13 mai 1759 cu privire la numirea

contelui BATTYANI IOSIF drept episcop al

Ardealului şi consilier gubernial.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

decretul imperial cu privire la punerea sub

curatelă a contelui BANFFI DENES, consilier

regesc din Transilvania.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

ordinul împărătesei MARIA TEREZA referitor la

raportarea de către perceptorii regali a restanţelor

de impozite.

Ordin gubernial prin care se cere rezolvarea

proceselor la curtea regală şi darea rezoluţiilor să

se facă numai după plătirea unei taxe.

Ordin gubernial către notariatul Scaunului Kezdi

cu privire la ascultarea părţilor în cazul plângerii

înaintate de GERGELLY FRANCISC din

© Arhivele Naţionale ale României

180

1759 3

1759 2

1759 3

1759 2

1759 4

1759 2

1759 2

1759 2

1759 2

1759 2

1759 3

1759 4

2360 32 1759 iunie 28

Sibiu

2361 33 1759 iulie 3

Sibiu

2362 34 1759 iulie 6

Sibiu

2363 35 1759 iulie 12

sibiu

2364 36 1759 iulie 13

Sibiu

2365 37 1759 iulie 30

sibiu

2366 38 1759 aug. 4

Sibiu

2367 39 1759 august 8

Sibiu

2368 40 1759 august 25

Sibiu

2369 41 1759 august 25

sibiu

2370 42 1759

septembrie 10

Sibiu

comuna CIUCAN, Scaunul Ciuc, contra lui

GYARFAS PAUL din satul LEŢ, Scaunul Trei

Scaune pentru iobăgie veşnică, cerându-se să se

raporteze rezultatul la guberniu.

Ordin gubernial referitor la lichidarea restanţelor

de impozite, cerându-se să se rezolve în cel mai

scurt timp această situaţie şi să se raporteze la

guberniu sau la Exactoratul suprem.

Ordin gubernial prin care se cere trimiterea

numărului de recruţi promişi, precum şi restanţa

de impozit de 272 florini şi 38 crăiţari şi jumătate.

Ordin gubernial referitor la dezbaterea de către

judecători a proceselor de crimă, cerându-se

numirea din oficiu a unui avocat pentru cazurile

când inculpaţii nu pot plăti un avocat.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

decretul imperial din 11 iunie 1759 cu privire la

adunarea şi predarea grabnică a impozitelor.

Ordin gubernial cu privire la convocarea Dietei la

SIBIU în data de 21 august 1759, unde să fie

trimişi deputaţii.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

rescriptul imperial din 13 iulie 1759 referitor la

numirea în funcţia de vicejude regesc a

candidaţilor din cele trei Scaune şi anume: în

Scaunul Sepsi - ANTOS ŞTEFAN, în Scaunul

Kezdi – TOROK ANTON, în Scaunul Orbai -

TURI LADISLAU şi în Scaunul Micloşoara –

HENTER DANIEL.

Ordin gubernial prin care se cere să se ia toate

măsurile de prevedere pentru a împiedica

pătrunderea epidemiei de ciumă izbucnită în ţările

vecine, Moldova şi Muntenia.

Ordin gubernial cu privire la trimiterea unor

spioni în Moldova care să verifice exactitatea

ştirilor despre incursiunile tătarilor.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

rescriptul imperial din 9 august 1759 referitor la

urmărirea dezertorilor MOLDOVAN MATEI şi

MOLDOVAN IOAN din legiunea Gyulai,

originari din comuna OJDULA, Scaunul Trei

Scaune .

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune rescriptul imperial în legătură cu

soldaţii dezertori, care se pot întoarce la

regimentele lor în decurs de şase săptămâni.

Ordin gubernial cu privire la măsurile de

prevedere care trebuiesc luate pentru a împiedica

pătrunderea epizotiilor care au izbucnit în

Scaunul Sibiu, în localitatea OCNA-SIBIULUI.

© Arhivele Naţionale ale României

181

1759 2

1759 2

1759 2

1759 3

1759 2

1759 2

1759 2

1759 2

1759 2

1759 2

1759 2

2371 43 1759 sept. 17

sibiu

2372 44 1759 sept. 22

Sibiu

2373 45 1759 oct. 3

Sibiu

2374 46 1759 oct. 5

Sibiu

2375 47 1759 oct. 6

Moacşa

2376 48 1759 oct. 7

Sibiu

2377 49 1759 oct. 8

Sibiu

2378 50 1759 oct. 8

Micloşoara

2379 51 1759 oct. 12

Sibiu

2380 52 1759 octomb.

18 Sibiu

2381 53 1759 oct. 19

sibiu

2382 54 1759 oct. 19

sibiu

Ordin gubernial cu privire la interzicerea trecerii

prin defileele care fac legătura între Moldova,

Muntenia şi Transilvania, din cauza epidemiei de

ciumă care a izbucnit în Turcia şi bântuie şi

Moldova.

Ordin gubernial cu privire la predarea averii

contelui BANFFI DIONISIE, consilier la curtea

din Ardeal, către baroneasa MALATZI

SARLOTA.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

rescriptul imperial din 13 septembrie 1759

referitor la interzicerea plătirii avansului de

retribuţiune fără ştirea guberniului şi a

comisarului principal provincial.

Ordin gubernial cu privire la înfiinţarea

cordoanelor sanitare pentru prevenirea pătrunderii

epidemiei de ciumă izbucnită în Moldova şi

Munetenia.

Ordine primite de la guberniu şi prelucrate la

adunarea celor trei Scaune, referitoare la paza

drumurilor pentru a se interzice trecerea

persoanelor venite din Moldova şi Muntenia,

unde a izbucnit epidemia de ciumă.

Ordin circular semnat de L.B MORINGER prin

care cere celor trei Scaune aprovizionarea cu cele

necesare a armatei postată la cordoanele sanitare

contra pătrunderii epidemiei de ciumă din ţările

române vecine.

Ordin gubernial prin care se cere raport referitor

la pedepsele acordat celor prinşi trecând

clandestin graniţa.

Proces verbal – fragment – încheiat de către

Scaunul Micloşoara cu privire la măsurile de

prevedere ce trebuiesc luate împotriva epizotiilor.

Ordin gubernial prin care se trimite restul de 7

cai din cei 66 de cai care au fost trimişi drept

ajutor de război de către nobilii şi magnaţii din

Transilvania.

Ordin gubernial prin care se cere întărirea pazei

de către plăieşi la cordoanele sanitare, cerându-se

aprovizionarea cu cele necesare armatei trimisă

pentru paza liniilor.

Ordin gubernial prin care se cere pedepsirea

persoanelor care au trecut clandestin turme de

vite pe drumurile de hotar dintre Transilvania,

Muntenia şi Moldova.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

imperial care interzice mânarea turmelor de vite

pentru iernat în Moldova şi Muntenia.

© Arhivele Naţionale ale României

182

1759 2

1759 2

1759 2

1759 2

1759 2

1759 2

1759 2

1759 1

1759 2

1759 3

1759 2

1759 2

2383 55 1759 oct. 23 Ordin gubernial prin care se cominică că plăieşii 1759 2

Sibiu şi inspectorii lor sânt subordonaţi Comisiei

sanitare.

2384 56 1759 oct. 23 Ordin gubernial cu privire la remiterea sumei de 1759 3

Sibiu 2837 florini şi 23 dinari pentru materialele

furnizate armatei precum şi despre mărirea

numărului paznicilor sanitari.

2385 57 1759 oct. 29 Ordin gubernial prin care se cere urmărirea şi 1759 2

Sibiu predarea la prefectura militară cea mai apropiată a

unor dezertori din regimentele Bethlen şi Gyulai,

originari din comunele Scaunului Trei Scaune (li

se dă şi numele).

2386 58 1759 oct. 30 Ordin gubernial cu privire la repartizarea 1759 4

Sibiu salariului funcţionarilor din cele trei Scaune pe

anii 1758 şi 1759. Anexat statul despre salariile

funcţionarilor.

2387 59 1759 oct. 31 Ordine primite de la guberniu şi prelucrate la 1759 2

Mărcuşa adunarea generală a celor trei Scaune, pentru

vicejuzii din cele trei Scaune şi pentru notarii din

Scaunul Orbai şi Kezdi.

2388 60 1759 nov. 5 Ordin gubernial cu privire la păzirea drumurilor 1759 2

Mărcuşa de către plăieşi pentru a se împiedica pătrunderea

epidemiilor de ciumă care a izbucnit din nou în

Moldova şi Muntenia.

2389 61 1759 nov. 6 Ordin gubernial prin care se cere păzirea 1759 2

Sibiu drumurilor care fac legătura cu Moldova, pentru a

se împiedica pătrunderea epidemiei de ciumă care

a izbucnit la Galaţi.

2390 62 1759 nov. 6 Ordin gubernial prin care se comunică 1759 2

Sibiu instrucţiunile date inspectorilor plăieşi care sunt

subordonaţi comisiilor sanitare.

2391 63 1759 nov. 14 Ordin gubernial prin care se comunică că se 1759 2

Sibiu interzice să se impună dări pentru nevoile

comunelor fără aprobarea ofiţerilor şi a comisiei

directive.

2392 64 1759 nov. 27 Ordin gubernial prin care se comunică 1759 2

Sibiu modificarea pedepselor ce se dau persoanelor

contraveniente care au trecut fără aprobare pe

drumurile care fac legătura cu Moldova.

2393 65 1759 dec. 5 Ordin gubernial prin care se cere urmărirea şi 1759 2

Sibiu prinderea dezertorului SZABO MARTIN din

comuna BELIN, fost soldat în regimentul de

infanterie GYULAI şi predarea lui la prefectura

militară.

2394 66 1759 dec. 5 Ordin gubernial prin care se anunţă punerea în 1759 2

Sibiu circulaţie a monedelor cu valoare de 1 taler, de 10

şi de 20 crăiţari, bătute în oraşul NORIMBERG.

2395 67 1759 dec. 5 Instrucţiuni pentru plăieşii de la hotare, pentru 1759 2

Sibiu inspectorii plăieşilor, precum şi pentru paznicii

plasaţi la cordoanele sanitare contra ciumei.

2396 68 1759 dec. 7 Ordin gubernial prin care se comunică ordinul 1759 2

© Arhivele Naţionale ale României

183

2397 69 1759 dec. 13

Sibiu

2398 70 1759 dec. 14

Sibiu

2399 71 1759 dec. 18

Sibiu

2400 72 1759 dec. 22

Ozun

2401 1 1760 ian. 1

Viena

2402 2 1760 ian. 22

Mărcuşa

2403 3 1760 febr. 13

Mărcuşa

2404 4 1760 martie 11

Sibiu

2405 5 1760 martie 22

Moacşa

2406 6 1760 aprilie 11

Moacşa

2407 7 1760 aprilie 18

Sibiu

2408 8 1760 aprilie 23

Tg. Secuiesc

Sibiu împărătesei MARIA TEREZA, referitor la

mărirea numărului de oameni al fiecărui regiment

la 1500 de oameni şi cai.

Ordin gubernial cu privire la ţinerea unui protocol

pentru persoanele contraveniente care au trecut

clandestin pe drumurile sau potecile a căror

trecere este interzisă.

Ordin gubernial prin care se trimite în copie în

limba latină a rescriptului imperial din 17 nov.

1759, referitor la aprobarea trecerii în ţările

române vecine a proăpietarilor de turme de oi.

Ordin gubernial prin care se cere aprovizionarea

cu pâine de către oraşul TG. SECUIESC a unui

locotenent şi a 19 soldaţi din regimentul de

infanterie Gyulai, sosiţi pentru recrutare.

Proces verbal încheiat la adunarea generală a

Scaunelor Sepsi şi Kezdi, ţinută în prezenţa

judelui suprem regal MIKES ANTON, a

vicejuzilor regali din cele două Scaune şi a

perceptorilor regali.

Ordinul împărătesei MARIA TEREZA, prin care

se cere completarea legiunilor de călărie din

Ungaria şi despre modul de recrutare a soldaţilor

şi cailor necesari.

Proces verbal întocmit la adunarea generală a

Scaunului Trei Scaune, referitor la ordinele

dezbătute şi despre executarea lor.

Procese verbale luate la adunarea vicejuzilor din

Scaunul Trei Scaune, referitoare la ordinele

primite de la guberniu şi la rescriptele imperiale,

precum şi despre rapoartele care se trimit la

judele suprem regesc.

Circulară transmisă de comisia sanitară către

BARTA BENIAMIN, inspectorul plăşilor din

Scaunul Trei Scaune, referitoare la pedespsirea

corporală a celor care comit contravenţii.

Proces verbal luat la adunarea viceoficialităţilor

din cele trei Scaune, referitor la preluarea

ordinelor primite de la guberniu şi de la judele

suprem regesc MIKES ANTON.

Proces verbal luat la adunarea oficialilor din

Scaunul Trei Scaune referitor la dezbaterea unor

ordine primite la guberniu (paza drumurilor de la

hotare pentru a se împiedica pătrunderea ciumei).

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune instrucţiuni pentru plăieşi şi pentru

inspectorii lor, să fie publicate şi cunoscute.

Proces verbal luat la adunarea Scaunului Trei

Scaune privind prelucrarea ordinelor primite de

la guberniu despre adunarea sumelor restante

© Arhivele Naţionale ale României

184

1759 2

1759 3

1759 2

1759 4

1760 1

1760 3

1760 5

1760 2

1760 2

1760 4

1760 6

1760 2

2409 9 1760 mai 72

Sibiu

2410 10 1760 mai 21

Moacşa

2411 11 1760 mai 23

Sibiu

2412 12 1760 iunie 26

Sibiu

2413 13 1760 iulie 1

Ojdula

2414 14 1760 iulie 9

Sibiu

2415 15 1760 iulie 9

Valea Scurtă

2416 16 1760 august 14

Zăbala

2417 17 1760 aug. 18

Sibiu

2418 18 1760 august 22

Ozun

2419 19 1760 oct. 1

Ozun

pentru recruţii înrolaţi benevol, despre pedepsele

ce se dau persoanelor care trec clandestin prin

drumurile interzise, etc.

Adeverinţă dată de baronul JOSINCZI IOSIF,

secretar gubernial, referitoare la faptul că s-a

predat suma de 480 florini şi 35 dinari,

administraţi de nobilii din Scaunul Trei Scaune

drept ajutor de război.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

din Scaunul Trei Scaune referitoare la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu şi de la judele

suprem regesc MIKES ANTON.

Ordinul comisarului gubernial ENDES

NICOLAE, către Scaunul Trei Scaune prin care

trimite rescriptul regal şi comunică măsurile ce

trebuie luate pentru a rezolva contraversa cu

voievodul Moldovei cu privire la graniţă.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune copia rescriptului imperial referitor

la înfiinţarea corporaţiei inspectorilor de sănătate

(sanitatis vigili) în locul plăieşilor.

Raport înaintat de POTSA LAZAR şi EROS

GHEORGHE, ambii asesori ai Scaunului Kezdi,

referitor la cercetările făcute privind pagubele

produse de locuitorii din Moldova unor locuitori

din Scaunul Kezdi şi invers.

Scrisoarea în legătură cu pagubele pricinuite de

ciobanii din Moldova locuitorilor de la marginea

hotarelor.

Raport înaintat vicejudelui regesc al Scaunului

Kezdi, TOROK ANTON, de către POTSA

LAZAR şi EROS GHEORGHE juraţi ai

Scaunului Kezdi, referitoare la cercetările făcute

privind pagubele făcute locuitorilor din comuna

VALEA SCURTĂ de ciobanii veniţi din

Moldova.

Scrisoarea copie a lui MIKES ŞTEFAN senior,

conte din ZĂBALA, referitoare la pagubele

pricinuite la locuitorii din Moldova turmelor de oi

ale comunelor de lângă hotar.

Rescript imperial către comisiunea sanitară din

Transilvania referitor la pedepsele ce se dau celor

care comit contravenţii în probleme sanitare.

Proces verbal întocmit de adunarea Congregaţiei

generală Scaunală din Trei Scaune, prezidată de

contele MIKES ANTON, jude regal al Scaunului

Trei Scaune cu arătarea ordinelor dezbătute şi

măsurile luate.

© Arhivele Naţionale ale României

Note luate la adunarea viceofiţerilor din Scaunul

Trei Scaune, dezbaterea ordinelor primite de la

185

1760 1

1760 4

1760 5

1760 6

1760 2

1760 2

1760 2

1760 1

1760 1

1760 4

1760 2

2420 20 1760 oct. 1

Ozun

2421 21 1760 oct. 20

Mărcuşa

2422 22 ( după 1760 oct.

31 ) Icafalău

2423 23 1760 nov. 15

Turia

2424 24 1760 dec. 10

Sibiu

2425 25 1760 dec. 10

Mărcuşa

2426 26 1760 dec. 10

Mărcuşa

2427 27 1760 dec. 16

Sibiu

2428 28 1760 dec. 24

Mărcuşa

2429 29 1760 dec. 29

Sibiu

împărăteasa MARIA TEREZA şi de la guberniu,

precum şi despre hotărârile luate pentru

executarea lor.

Hotărâre emisă de adunarea Scaunului Trei

Scaune referitoare la punerea în libertate pe bază

de garanţie a mai multor deţinuţi.

Proces verbal luat la adunarea viceoficialilor din

Scaunul Trei Scaune referitoare la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu ( despre sesiunea

Tablei regeşti despre pedepsele ce se dau celor

care contravin trecând pe drumurile interzise

etc.).

Procese verbale referitoare la controlul de casă

efectuat de perceptorul regesc LASZLO ANDREI

senior în circumscripţia superioară a Scaunului

Trei Scaune pe anul 1750-1760.

Tabel alcătuit de KONCZEI ANTON, nobil din

CARATNA, referitor la căruţele de transport date

de comunele SÂNZIENI, POIAN, BELAN şi

LEMNIA, pentru grăniceri.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune care

trimite pretenţiunile şi datoriile ce le cer locuitorii

din Moldova. Se ordonă rezolvarea problemei.

Proces verbal încheiat la adunarea viceoficialilor

din Scaunul Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu şi măsurile luate

de Scaun pentru executarea lor ( despre epizotii,

despre dezertori, despre cele 42 de zile de

carantină a persoanelor care vin din Moldova

unde bântuie ciuma, etc.).

Raport trimis de Scaunul Trei Scaune către

guberniul Transilvaniei, referitor la

subrepartizarea sumei de 2055 florini şi 9 crăiţari,

trimisă de Scaunul Trei Scaune ca dar de nuntă

pentru prinţul IOSIF, fiul împărătesei MARIA

THEREZA .

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să trimită suma necesară pentru anul în

curs pentru aprovizionarea armatei.

Proces verbal luat la adunarea viceoficialilor din

Scaunul Trei Scaune, ţinută în prezenţa lui TURI

FRANCISC, căpitanul paznicilor drumurilor (

sanitatis vigili), adunare la care s-au dezbătut

ordinele primite de la guberniu şi de la judele

suprem regesc MIKES ANTON.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune rescriptul imperial din 16 decembrie

1760 referitoare la numirea contelui BANFII

DIONISIE drept consilier intim.

© Arhivele Naţionale ale României

186

1760 1

1760 2

1760 4

1760 2

1760 9

1760 2

1760 1

1760 2

1760 2

1760 2

2430 30 1760 --- Note referitoare la problemele dezbătute de 1760 2

2431 1 1761 ian. 7

Sibiu

2432 2 1761ian. 9

Moacşa

2433 3 1761 febr. 9

Mărcuşa

2434 4 1761 febr. 16

Moacşa

2435 5 1761 martie 6

Moacşa

2436 6 1761 martie 28

Moacşa

2437 7 1761aprilie 18

Sibiu

2438 8 1761 aprilie 19

Sibiu

2439 9 1761 aprilie 22

Moacşa

Mărcuşa adunarea viitoare a Scaunului Trei Scaune, despre

îmărţirea timpului adunării şi despre numele

asesorilor judecători.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune să ia măsuri împotriva românilor revoltaţi,

iar persoanele reţinute pentru militarea ideii unirii

Moldovei cu Muntenia să fie puse în libertate.

Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor din

Scaunul Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu ( despre numirea

lui BAJTAI ANTON drept episcop al Ardealului,

despre dezertori, etc.).

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu ( despre recruţi,

impozite, despre numirea drept consilier a lui

BETHLEN NICOLAE şi a lui BANFI DIONISIE

etc.).

Proces verbal încheiat la adunarea ofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

unor ordine primite de la guberniu, despre plata

impozitelor la timp, despre trimiterea de recruţi

pentru regimentele Gyulai şi Bethlen, despre

paznicii de la cordonul sanitar, etc.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor guberniului privind impozitele,

chemarea către nobili pentru a da ajutor bănesc

sau recruţi pentru armată, etc.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu, despre recruţi,

despre numirea baronului BORNEMISSZA

IGNAŢIU drept consilier regal etc.

Scrisoarea trimisă de Exactoratul provincial prin

care se comunică Scaunului Trei Scaune

observaţiile asupra tabelelor de socoteli înaintate

de perceptorul regal VAJNA TOMA, privind

impozitele pe anul 1760 strânse din partea

inferioară a Scaunului Trei Scaune.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune rescriptul imperial referitor la luarea

măsurilor necesare pentru liniştirea românilor din

Ardeal răsculaţi.

Proces verbal încheiat la adunarea Scaunului Trei

Scaune ţinută sub conducerea contelui MIKES

ANTON din comuna ZĂBALA, jude suprem

regal al Scaunului, referitor la dezbaterea unor

probleme, despre repararea drumurilor şi

podurilor, despre paza de noapte, despre numirea

© Arhivele Naţionale ale României

187

1761 2

1761 5

1761 1

1761 4

1761 2

1761 2

1761 2

1761 2

1761 3

2440 10 1761 mai 18

Tg. Secuiesc

2441 11 1761 iunie 9

Moacşa

2442 12 1761 iunie 15

Mărcuşa

2443 13 1761 iunie 18

Sibiu

2444 14 1761 iulie 7

Mărcuşa

2445 15 1761 iulie 20

dalnic

2446 16 1761 august 17

Moacşa

2447 17 1761 sept. 23

Chichiş

2448 18 După 1761 oct.)

delegaţilor pentru următoarea adunare a

Scaunului etc.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune ţinută sub conducerea

contelui MIKES ANTON din comuna ZĂBALA,

jude suprem regesc al Scaunului Trei Scaune,

referitor la dezbaterea ordinelor guberniului (

despre impozite, depre dezertori, etc.).

Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune despre dezbaterea unor

ordine primite de la guberniu: despre repararea

drumurilor şi podurilor, precum şi despre

măsurile ce trebuiesc luate pentru apropiata vizită

a comandamentului general.

Proces verbal întocmit la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinului primit de la comisarul DOMOKOS

FRANCISC din BRAŞOV privind vizita pe care

o va face în Scaunul Trei Scaune generalul

BUCCOV şi punerea la dispoziţia lui a 70 de cai

înhămaţi, masă şi adăpost.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune că s-a aprobat cererea scaunului

referitoare la mărirea numărului plăieşilor, cu 16

în plus, având un salariu de 10 florini.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu privind amnistia

regală, despre înfiinţarea serviciului plăieşilor cu

un salariu de 10 florini, etc.

Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu ( despre

impozite, trimiterea recruţilor, despre dezertori,

despre pensia invalizilor de război, despre hoţii

de aur, etc.).

Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu privind paza de

la cordoanele sanitare despre convocarea Dietei la

SIBIU la data de 7 septembrie pentru ocuparea

locurilor vacante de cancelari etc.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la Guberniu şi de la judele

suprem regesc ( despre impozite, cadre militare,

prinderea hoţilor).

Proces verbal referitor la controlarea casei de bani

din circumscripţia superioară, aparţinând

perceptorului regal LASZLO ANDREI senior,

© Arhivele Naţionale ale României

188

1761 2

1761 2

1761 1

1761 2

1761 2

1761 2

1761 2

1761 3

1761 2

2449 19 1761 dec. 9

precum şi despre justificarea cheltuielilor.

Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor

Chichiş Scaunului Trei Scaune privitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu ( despre

impozite, dezertori, etc.).

2450 20 1761 dec. 17 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

Sibiu viceofiţerilor Scaunului Kezdi aranjarea şi

rezolvarea plângerii lui KERESZTES

FRANCISC, KERESZTES ALEXANDRU,

BODOR MIHAI şi soţia lui BODOR

2451 21 1761 dec. 22

GHEORGHE, născută CSAKANY EVA – prin

care au protestat împotriva acelora care vor să le

ia averea rămasă de la familia GYORGYBIRO

din comuna LEŢ, şi care li se cuvine fiind urmaşii

direcţi.

Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor

Moacşa Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu: despre

2452 22 1761 dec. 29

schimbarea banilor, despre predarea de cai pentru

regimentele de cavalerie, despre vagabonzi etc.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

Dalnic Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu ( referitoare la

trimiterea recruţilor, epizotii, trecerea prin

2453 23 1761 --defileul

Buzău, etc.).

Tabel referitor la sumele de bani oferite de ofiţerii

şi viceofiţerii din Scaunul Trei Scaune pentru

împăratul IOSIF al II- lea.

2454 24 1761 --- Tabel nominal referitor la 52 de recruţi din

Scaunul

fiecăruia.

Trei Scaune, arătându-se comuna

2455 1 1762 ian. 2 Scrisoarea lui ELTES ŞTEFAN, membru în

Sibiu prezidiul cancelariei guberniului, prin care cere

informaţii de la Scaunul Orbai referitoare la

LADANYI GHEORGHE.

2456 2 1762 febr. 5 Proces verbal încheiat la adunarea generală a

Cernatul de jos viceofiţerilor Scaunului Trei Scaune referitor la

dezbaterea ordinelor primite de la guberniu în

legătură cu dezbaterea imediată a proceselor de

ciumă, controlarea anuală a caselor şi despre

probleme religioase.

2457 3 1762 martie 5 Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor

Moacşa Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor guberniale privitoare la : îndeplinirea

rescriptului regal care cere să se dea cai,

trimiterea în interiorul ţării a persoanelor venite

din Moldova şi Muntenia să se stabilească în

Transilvania.

2458 4 1762 aprilie 19 Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Sibiu Trei Scaune că au fost tipărite regulamentele

© Arhivele Naţionale ale României

189

1761 2

1761 2

1761 2

1761 2

1761 1

1761 1

1762 1

1762 2

1762 1

1762 2

2459 5 1762 aprilie 19

Sibiu

2460 6 1762 mai 17

Breţcu

2461 7 1762 iunie 3

Reci

2462 8 1762 iunie 9

Moacşa

2463 9 1762 iulie 3

Cernatul de jos

2464 10 1762 iulie 22

Moacşa

2465 11 1762 sept. 17

Coşeni

2466 12 1762 oct. 9

Turia de Jos

2467 13 1762 oct. 16

Moacşa

2468 14 1762 oct. 16

Moacşa

militare şi că au fost trimise Scaunului 4

exemplare în limba latină şi 2 exemplare în limba

germană pentru a fi aduse la cunoştinţa ofiţerilor

şi pentru a fi respectate.

Adeverinţă semnată de VERES ADAM, secretar

gubernial, precum că Scaunul Trei Scaune a

oferit drept ajutor de război suma de 326 florini şi

58 dinari pentru a se cumpăra cai.

Proces verbal încheiat la oraşul BREŢCU de către

delegaţii trimişi de guberniu referitor la

cercetarea plângerii înaintate contra primarului

Scaunului BREŢCU şi a perceptorului regesc

local pentru neglijarea controlării casei

perceptoriale.

Raportul viceofiţerilor Scaunului Trei Scaune

către guberniul Transilvaniei, referitor la

dezertarea din Transilvania din BRAŞOV a

deţinuţilor BETZO IOSIF, TURI ALEXE şi

LINER.

Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu ( despre

impozite, cauze judiciare etc.).

Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu în legătură cu

cauzele judiciare.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la prelucrarea

ordinelor primite de la guberniu ( despre

impozite, cauze judiciare, etc.) şi despre măsurile

ce se iau pentru executarea acelor ordine.

Raport dat de asesorul Scaunului Sepsi, NAGY

LAZAR din comuna COŞENI, referitor la

numărul căruţelor date pentru ofiţerii grăniceri de

către comunele: CHILIENI, DOBOLI DE JOS,

SÎNCRAI, LISNĂU, COŞENI şi CHICHIŞ toate

din scaunul Sepsi.

Raportul viceofiţerilor Scaunului Trei Scaune

către guberniul Transilvaniei, referitor la

procesul intentat de către văduva lui CSIKI IOSIF

născută ZAJZON ELENA, contra călăreţilor

secui SERESTELY ŞTEFAN şi PETRU, acuzaţi

de a-i fi omorât soţul.

Proces verbal încheiat la Congregaţia Generală

Scaunală a Scaunului Trei Scaune cu privire la

dezbaterea ordinelor Guberniale în diferite

probleme.

© Arhivele Naţionale ale României

Raportul viceofiţerilor Scaunului Trei Scaune

către guberniul Transilvaniei, despre prinderea lui

190

1762 1

1762 5

1762 2

1762 2

1762 2

1762 2

1762 3

1762 2

1762 3

1762 1

2469 15 1762 oct. 27 Tg.

Secuiesc

2470 16 1762 oct. 30

Brateş

2471 17 1762 nov. 8

Moacşa

2472 18 1762 nov. 8

Moacşa

2473 19 1762 nov. 13

Ruseni

2474 20 1762 nov. 13

Turia de Jos

2475 21 1762 nov. 13

Lemnia

2476 22 1762 nov. 17

Etfalău azi

Zoltan

SANDOR IOAN şi a lui SANDOR

ALEXANDRU din Braşov, recrutaţi de Scaunul

Orbai.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu şi despre

măsurile ce se iau pentru executarea acestor

ordine.

Raport înaintat de ANDRAD MIHAI din comuna

BRATEŞ, asesorul călăreţilor secui din Scaunul

Orbai, către judele suprem regesc al Scaunului

Trei Scaune, referitor la situaţia epizotiilor din

comunele PACHIA, BRATEŞ, ŢUFALĂU şi

TELECHIA.

Raportul viceofiţerilor Scaunului Trei Scaune

către guberniul Transilvaniei, referitor la situaţia

epizotiilor din Scaunele Sepsi, Kezdi, Orbai şi

Micloşoara.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

Scaunului Trei Scaune referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu ( cauze militare,

judiciare ) precum şi despre măsurile luate pentru

executarea acestor ordine.

Raportul înaintat de FEKETE ŞTEFAN şi IOSIF,

nobili din comuna RUSENI, către vicejudele

Scaunului Kezdi, TOROK ANTON din comuna

VALEA SCURTĂ referitor la caii şi căruţele date

pentru armată de către comunele MĂRCUŞA,

MĂRTĂNUŞ, HĂTUICA şi CATALINA.

Raportul nobilului BENKO IOAN din comuna

TURIA DE JOS şi al lui SANDI ŞTEFAN din

comuna ALUNGENI, asesor al Scaunului Kezdi,

către vicejudele regesc al Scaunului Kezdi,

TOROK ANTON, referitor la numărul de căruţe

pe care le-au dat pentru armată comunele ALBIŞ,

CERNATUL DE SUS, ICAFALĂU, TURIA DE

SUS şi TURIA DE JOS.

Raportul nobilului KONCZEI GASPAR şi al lui

MARTON ŞTEFAN din comuna LEMNIA,

ambii asesori ai Scaunului Kezdi, către TOROK

ANTON, vicejudele Scaunului Kezdi, referitor la

rezultatul cercetărilor făcute asupra contribuţiei

comunelor din Scaun cu mijloace de transport

necesare armatei.

Situaţia conscrierii transporturilor date de

locuitorii din satele Scaunului Sepsi pentru

ofiţerii grăniceri militari, întocmită de BAKTSI

SIGISMUND din satul ETFALĂU asesorul

Scaunului Sepsi.

© Arhivele Naţionale ale României

191

1762 2

1762 1

1762 1

1762 1

1762 2

1762 2

1762 1

1762 4

2477 23 1762 nov. 18 Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului 1762 4

Sbiu Trei Scaune regulamentul referitor la dreptul

armatei grănicereşti de judecare provizorie.

2478 24 1762 nov. 27 Raport înaintat de către KADAR MARTIN,

Ghelinţa călăreţ secui din comuna GHELINŢA, asesorul

Scaunului Kezdi, prin care îi comunică că nu

există epizotii şi nu au murit vite în comunele

SURCEA, TĂMAŞFALĂU, PETENI şi IMENI.

2479 25 1762 nov. 28 Adeverinţă dată de KIS SAMUILĂ şi FOLDES

Păpăuţi VALENTIN, primarul comunei PĂPĂUŢI,

2480 26

precum că vaca lui BOGOLLY PAUL nu a murit

din cauza unei epizotii, ci din cauza unui

accident.

1762 nov. 28 --- Raportul asesorului Scaunului Orbai, PALKO

ŞTEFAN către TURI LADISLAU, vicejudele

regesc al scaunului Orbai, referitor la faptul că în

comunele HILIB, HARALE şi GHELINŢA nu

există epizotii şi nu au murit vite.

2481 27 1762 nov. 30 Raportul asesorului ALBERT ŞTEFAN din

Pachia comuna PACHIA către vicejudele Scaunului

Orbai, TURI LADISLAU, referitoare la faptul că

în comunele ZAGON, PĂPĂUŢI şi PACHIA nu

sunt epizotii.

2482 28 1762 dec. 3 Scrisoarea lui TURI LADISLAU, vicejudele

Icafalău regesc al Scaunului Orbai, către cumnatul său,

ANTOS ŞTEFAN, vicejudele regesc al Scaunului

Sepsi, prin care îl înştiinţează despre trimiterea

unui tabel referitor la impozite.

2483 29 1762 dec. 13 Proces verbal încheiat la adunarea Scaunului Trei

Dalnic Scaune referitor la dezbaterea ordinelor primite

de la guberniu, privind cursul monedelor de

argint, recrutarea , perceptorii de impozite, etc.

2484 30 1762 dec. 14 Raportul viceofiţerilor Scaunului Trei Scaune

Dalnic către guberniul Transilvaniei, referitor la

2485 31 1762 dec. 18

ocuparea locului de jude regesc, după înfiinţarea

posturilor de grăniceri de la 13 septembrie 1762.

Scrisoarea de adeverire, eliberată de PUNKOSTI

Ozun GABRIEL, nobil din satul RECI, asesorul

Scaunului Sepsi despre audierea martorilor cu

privire la incendiul care a avut loc la iobagul

BODOLAI ANDREI din satul OZUN.

2486 32 1762 – Aita Adeverinţă despre conscrierea făcută de IZLAI

Seacă IOSIF, primarul comunei AITA SEACĂ, predând

cai şi căruţe pentru armată.

2487 33 1762 --- reci Tabel alcătuit de GAZDA FRANCISC din

comuna RECI, asesorul Scaunului Sepsi, referitor

la căruţele şi caii daţi de comunele din Scaunul

Sepsi pentru armată, tabel trimis vicejudelui

regesc al Scaunului Sepsi.

2488 34 1762 --- Fragment despre situaţia perceptorilor regali

despre sumele încasate din dări în anii 1738 –

© Arhivele Naţionale ale României

192

1762 1

1762 1

1762 1

1762 1

1762 1

1762 2

1762 2

1762 2

1762 1

1762 2

1762 5

1761 şi depuse.

2489 35 1762 --- Raport către comisarul militar principal în care se

cere aprobarea stabilirii de trupe în Scaunul Trei

Scaune şi în acelaşi timp populaţia să nu fie

2490 1 1763 ian. 25

Ozun

2491 2 1763 ian. 25

Ozun

2492 3 1763 ian. 26

Ozun

2493 4 1763 ian. 26

ozun

2494 5 1763 ian. 31

Ozun

2495 6 1763 febr. 8

Ozun

2496 7 1763 febr. 23

Ozun

2497 8 1763 febr. 25

Ozun

2498 9 1763 martie 1

Belin

2499 10 1763 martie 3

Micloşoara

împovărată cu dări.

Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor din

Scaunul Sepsi, ţinută în prezenţa contelui MIKES

ANTON, judele regal al Scaunului Trei Scaune

şi a locotenent-colonelului de grăniceri ERNEST,

referitor la deplasarea ordinelor primite de la

guberniu privind cauza militară şi cauza de

judecată.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

din Scaunul Trei Scaune, referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu privind:

suspendarea viceofiţerului din Scaunul Orbai şi

reprimirea lui, despre judecata mixtă, despre

primarii comunelor, etc.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

din Scaunul Trei Scaune, referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu în legătură cu

recrutarea şi vagabondajul.

Proces verbal încheiat de Congregaţia generală a

Scaunului Trei Scaune, cu privire la dezbaterea şi

rezolvarea ordinelor primite de la guberniu, în

legătură cu recrutarea, vagabondaj şi alte

probleme.

Proces verbal încheiat la adunarea viceofiţerilor

din Scaunul Trei Scaune, referitor la ordinele date

pentru prinderea cu forţa a recruţilor şi

transportarea lor sub pază la BRAŞOV.

Proces verbal referitor la tratarea deţinuţilor şi

despre închisori, precum şi despre trimiterea a 3

comisari din cele Trei Scaune la BRAŞOV.

Raportul Adunării generale Scaunală a Scaunului

Trei Scaune către guberniul Transilvaniei prin

care cere ca statul personal al Scaunului Trei

Scaune să fie eliberat şi înbunătăţit.

Scrisoarea lui MIKES ANTON, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care aduce la

cunoştinţă Scaunului Kezdi că a fost numit

BENKO IOAN din comuna TURIA DE JOS în

locul notarului MIHATZ ALEXE, care a plecat.

Tabel nominal întocmit de către preotul grecocatolic

din comuna BELIN, POPA SORBAN,

referitor la copiii de familie din comuna BELIN

care au trecut de la religia greco-catolică la religia

ortodoxă.

Raportul lui HENTER DANIEL către MIKES

ANTON, judele Scaunului Trei Scaune referitor

© Arhivele Naţionale ale României

193

1762 2

1763 1

1763 2

1763 1

1763 2

1763 2

1763 1

1763 1

1763 2

1763 1

1763 2

2500 11 1763 martie 14

Ozun

2501 12 1763 după

aprilie 25 ---

2502 13 1763 mai 21

Ozun

2503 14 1763 iunie 25

30 iulie

2504 15 1763 iulie 5

Valeas Crişului

2505 16 1763 iulie 11

Mărcuşa

2506 17 1763 iulie 19

Ozun

2507 18 1763 iulie 19

Moacşa

2508 19 1763 iulie 19

Moacşa

la greutăţile ivite la numirea primarilor în

comune, precum şi despre problema religioasă

din comuna BELIN, privind pe românii ortodocşi

şi greco-catolici.

Proces verbal referitor la hotărârea adusă de

adunarea viceofiţerilor din Scaunul Trei Scaune

privind ocuparea posturilor administrative în

unele localităţi.

Raport ( nesemnat ) înaintat judelui primar al

Magistratului referitor la problema fugii în

Moldova a lui BUCUR SORBAN şi nerezolvarea

scrisorii lui testimentare.

Ordinul lui ANTOS ŞTEFAN, vicejudele regal al

Scaunului Sepsi, prin care cere primarilor

comunali să adune imediat oamenii fixaţi la

adunarea Scaunului Trei Scaune pentru paza

drumurilor şi potecilor.

Proces verbal luat la adunarea viceofiţerilor din

Scaunul Trei Scaune, referitor la dezbaterea

ordinelor primite de la guberniu, privitoare la:

emigranţi, înţelegerea dintre ofiţerii provinciali şi

grăniceri, despre faptul dacă moşierii dau de

mâncare iobagilor în timpul prestaţiilor, etc.,

precum şi despre măsurile luate pentru executarea

ordinelor.

Scrisoarea contelui KALNOKI SAMUILĂ către

BENKO FRANCISC, preşedintele Tablei regeşti

în care îi cere să rezolve ca soţia lui KELEMEN

IOAN, care este iobagul lui KALNOKI, să predea

uneltele pe care le-a luat de la soţul său când

acesta era plecat.

Proces verbal încheiat la adunarea Scaunului Trei

Scaune, ţinută sub conducerea lui ANTOS

ŞTEFAN, vicejudele regal al Scaunului Sepsi,

referitor la dezbaterea ordinelor primite de la

guberniu, privitoare la: repararea drumurilor, paza

hotarelor, prinderea hoţilor, etc., precum şi

măsurile luate pentru executarea acestor ordine.

Cererea lui KUTI SAMUILĂ, locuitor din

comuna OZUN, către adunarea Scaunului Trei

Scaune, referitoare la rezolvarea procesului său

cu DANER MIHAI din comuna OZUN.

Raportul viceofiţerilor Scaunului Trei Scaune

către guberniul Transilvaniei, referitor la faptul

că la adunarea din 11 iulie a fost prezentată de

către soţia lui TURI ALEXE o scrisoare în limba

română din care reieşea că soţul său se găseşte la

un boier din Moldova, în comuna HILIBEŞTI.

© Arhivele Naţionale ale României

Raportul viceofiţerilor Scaunului Trei Scaune

către guberniul Transilvaniei, privind hotărârea

194

1763 1

1763 1

1763 1

1763 2

1763 2

1763 6

1763 1

1763 5

1763 2

2509 20 1763 iulie 23

Pasul Timiş

2510 21 1763 iulie 30

Dalnic

2511 22 1763 după

august 2 Ozun

2512 23 1763 august 7

Reci

2513 24 1763 august 16

Coşeni

2514 25 Înainte de

august 17 1763

Surcea

2515 26 1763 august 31

Sibiu

2516 27 1763 august 31

Ozun

2517 28 1763 sept. 6

Ozun

2518 29 1763 sept. 9 –

21 Moacşa

adusă la adunarea lor în legătură cu

aprovizionarea grănicerilor.

Adeverinţă întocmită de către PAP SAMUILĂ,

nobil din comuna CERNATU şi de către

GYORGY IOSIF, nobil din comuna ICLAND,

privind cercetările făcute în legătură cu furtul

calului lui RABER MIHAI, locuitor din

BRAŞOV şi ducerea calului în pasul Timis.

Raportul viceofiţerilor Scaunului Trei Scaune

către guberniul Transilvaniei, privind rezultatul

cercetărilor în problema dezertorilor şi măsurile

luate în această privinţă.

Cererea lui ANTOS ŞTEFAN, vicejudele regal al

Scaunului Sepsi, către guberniul Transilvaniei,

prin care în numele inspectorilor BARTHA

VENIAMIN din Scaunul Sepsi, CSEH EMERIC

din scaunul Kezdi şi CSABAI LADISLAU din

Scaunul Orbai, cere să fie dată plăieşilor o

cantitate mai mare de praf de puşcă.

Raportul lui ANTOS ŞTEFAN către vicejudele

regal al Scaunului Trei Scaune referitor la

rezolvarea ordinelor primite privind problemele

din comuna MOACŞA.

Proces verbal încheiat de KIS IOSIF şi NAGY

LAZAR, asesori din Scaunul Sepsi cu privire la

starea drumurilor de ţară şi locale din unele sate

din Scaunul Sepsi şi materialul necesar la

repararea acestor drumuri.

Cererea lui DONATH ŞTEFAN din comuna

SURCEA către contele MIKES ANTON, judele

regal al Scaunului Trei Scaune, privind rezolvarea

procesului de propietate cu fratele său DONATH

GHEORGHE.

Scisoarea contelui BETHLEN NICOLAE către

contele MIKES ANTON, jude regesc din Scaunul

Trei Scaune prin care îi cere ca oraşul TG.

SECUIESC care a încartiruit armată, să fie ajutat

de comunele vecine.

Raportul ofiţerilor şi viceofiţerilor din Scaunul

Trei Scaune către guberniul Transilvaniei,

referitor la rezolvarea problemei plăieşilor daţi de

Scaunul Trei Scaune pentru judele Alba, care nu

vrea să-i primească.

Raportul Scaunului Trei Scaune către contele

MONTOJA general de brigadă şi locţiitorul

comandantului oştilor, referitor la paza defileelor

şi potecilor de la graniţă.

Proces verbal încheiat la adunarea Scaunului Trei

Scaune, ţinut sub conducerea lui MIKES

ANTON, judele regal al Scaunului Trei Scaune,

© Arhivele Naţionale ale României

195

1763 2

1763 1

1763 1

1763 1

1763 6

1763 1

1763 2

1763 2

1763 1

1763 6

2519 30 1763 sept. 21

Moacşa

2520 31 1763 oct. 2

Moacşa

2521 32 1763 oct. 7

Sibiu

referitor la hotărârile aduse în cauzele judiciare,

precum şi despre procesul dintre oraşul SF.

GHEORGHE şi comuna ARCUŞ, pentru pădure.

Proces verbal ( extras ) luat la adunarea generală

a Scaunului Trei Scaune, referitor la cauze

contribuţionale militare şi judiciare.

Proces verbal de investigare întocmit de

GYUJTA SAMUILĂ şi BARA SAMUILĂ,

asesori din Scaunul Sepsi despre pagubele

cauzate de militarii grăniceri în unele localităţi

din Scaunul Sepsi.

Ordin gubernial referitor la raportul comisiunii

guberniale cu privire la dezbaterea proceselor

pentru posesiuni. Se cere să fie prelucrat

pretutindeni.

2522 33 1763 oct. 11 --- Raportul comisiei din datele de 12 noiembrie

1762, 5 septembrie şi 11 septembrie 1763

referitor la trădătorii BUCUR OSTOICA, IOAN

2523 34 1763 nov. 2

Angheluş

2524 35 1763 nov. 14

Moacşa

2525 36 1763 nov. 14

Moacşa

2526 37 1763 nov. 21

Sîntion

2527 38 1763 nov. 23

Ozun

2528 39 1763 dec. 15

Sibiu

HUMIT şi OPRA TOMOSAI.

Scrisoare de adeverire dat de POGADI IOAN şi

DONATH IOAN, asesori din Scaunul Sepsi,

despre audierea martorilor din satul ANGHELUŞ

cu privire la bătaia ivită între locuitori şi

grăniceri.

Proces verbal încheiat la adunarea Scaunului Trei

Scaune, ţinută sub conducerea vicejudelui regal al

Scaunului Sepsi, ANTOS ŞTEFAN, referitor la

dezbaterea ordinelor primite de la guberniu,

privind numărul de medici, moaşe şi frizeri din

cuprinsul Scaunului, etc.

Raportul locuitorilor contribuabili din Scaunul

Trei Scaune către adunarea generală Scaunală

despre unele probleme, că nu au nevoie de moaşe

şi medici, ocuparea unor funcţii şi privilegiile să

fie ţinute. Să fie comunicat guberniului.

Dovadă întocmită de nobilul SZENTIVANY

IOAN, precum că măcelarul STOIKA din

comuna SÂNTIONLUNCA a recunoscut în faţa

lui că a dat gratuit 6 limbi de vită căpitanului

WOLFF.

Instrucţiuni date Scaunului Trei Scaune, de către

MIKES ANTON, judele regal al Scaunului Trei

Scaune, cu privire la : repararea caselor de

încartiruire, despre impozite, despre asesorii

călăreţi secui etc.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să se rezolve plăngerea lui MARTON

ANTON din comuna TURIA DE JOS contra

locuitorilor din comunele ESTELNIC, MERENI

şi LUTOASA care au refuzat să presteze

© Arhivele Naţionale ale României

196

1763 1

1763 10

1763 1

1763 1

1763 2

1763 4

1763 2

1763 1

1763 2

1763 2

2529 40 1763 dec. 15

cărăuşie.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Sibiu Trei Scaune, că restanţele de contribuţie ale

emigranţilor vor fi suportate de comune.

2530 41 1763 dec. 15 Ordin gubernial prin care se dau Scaunului Trei

Sibiu Scaune, instrucţiuni referitoare la măsurile care

trebuie să se ia pentru prevenirea emigrărilor.

2531 42 1763 dec. 16 Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Sibiu Trei Scaune, că pentru paza defileelor se pot

folosi grăniceri din regimentul nou înfiinţat.

2532 43 1763 dec. 19 Ordin gubernial prin care se aduc la cunoştinţă

Sibiu Scaunului Trei Scaune, noile modalităţi de

recrutare ( la 128 de familii să se dea un recrut).

2533 44 1763 dec. 19 Scrisoarea de adeverire dată de IMRE

Lisnău GHEORGHE şi KISPAL LADISLAU din satul

LISNĂU cu privire la cercetările executate cu

privire la activitatea grănicerilor din sat.

2534 45 1763 --- Sibiu Fragment din ordinul Guberniului cu privire la

calmarea şi liniştirea poporului în legărtură cu

înfiinţarea trupelor de grăniceri pentru paza

graniţelor.

2535 46 1763 --- Sibiu Fragment din ordinul Guberniului cu privire la

calmarea şi liniştirea poporului în legătură cu

înfiinţarea trupelor de grăniceri pentru paza

graniţelor.

2536 47 1763 --- Tabel întocmit de NAGY LADISLAU din

comuna COŞENI, referitor la cheltuielile făcute

pentru repararea caselor de încartiruire din

comunele LISNĂU, BICFALĂU şi CHICHIŞ în

anul 1763.

2537 48 1763 --- Sibiu Tabel referitor la sumele care trebuie plătite drept

despăgubiri de către perceptorii regali LASZLO

ANDREI şi VAJNA TOMA pentru prestaţii.

2538 49 1763 --- Notă referitoare la deţinuţii din Scaunul Sepsi,

Kezdi, Orbai şi Micloşoara, dintre anii 1761 –

1763,dându-se informaţii despre cazurile

2539 50 1763 --deţinuţilor

( nume şi localităţi).

Tabele referitoare la starea drumurilor din

Ghidfalău localităţile Scaunului Sepsi, precum şi despre

cantitatea de materiale necesară pentru repararea

lor; tabele alcătuite de JANTSO ALEXE din

comuna GHIDFALĂU şi de către BARTSI

SIGISMUND din comuna ETFALĂU, asesori

călăreţi secui din Scaunul Trei Scaune .

2540 51 1763 --- Sântion Ordin ( fragment ) către viceofiţerii Scaunelor în

legătură cu recrutarea.

2541 52 1763 --- Cererea locuitorilor din satul COVASNA către

Covasna contele MIKES ANTON, judele regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care cere ajutor şi

despăgubire în legătură cu pagubele cauzate de

© Arhivele Naţionale ale României

197

1763 2

1763 2

1763 2

1763 2

1763 1

1763 4

1763 4

1763 2

1763 1

1763 2

1763 4

1763 1

1763 2

2542 53 1763 --- Trei

Scaune

2543 54 1763 ---

Catalina

2544 1 1764 ian. 5

Sibiu

2545 2 1764 ian. 6

Sibiu

2546 3 1764 ian. 7

Sibiu

2547 4 1764 ian. 9

Sibiu

2548 5 1764 ian. 11

Sibiu

2549 6 1764 ian. 12

Sibiu

2550 7 1764 ian. 21

Sibiu

2551 8 1764 ian. 24

Sibiu

2552 9 1764 ian. 24

Sibiu

2553 10 1764 ian. 28

Sibiu

armată.

Tabel nominal despre cei fugiţi de pe moşii din

localităţile Scaunului Trei Scaune, în intervalul

de la 1 noiembrie 1762 şi 31 octombrie 1763 şi

impozitul neachitat.

Cererea lui CSEH EMERIC din comuna

CATALINA, fost inspector al plăieşilor, către

adunarea Scaunului Trei Scaune, referitoare la

restanţele de bani care mai trebuiesc plătite

plăieşilor.

Ordin gubernial prin care nobilii din Scaunul Trei

Scaune sunt invitaţi să participe la solemnitatea

de încoronare a arhiducelui AUSTRIEI, IOSIF al

II-lea ca rege al Imperiului.

Ordinul comandantului militar MORRINGER

către Scaunul Trei Scaune prin care cere să se

trimită alimente şi furaje necesare pentru

aprovizionarea armatei.

Ordin gubernial prin care se interzice Scaunului

Trei Scaune, să poarte legături cu locuitorii

Scaunului Ciuc, deoarece aceştia s-au opus

înfiinţării regimentului de grăniceri secui.

Ordin gubernial prin care se interzice Scaunului

Trei Scaune, să trimită 1300 şomeri înarmaţi

pentru sprijinirea locuitorilor revoltaţi din

Scaunul Ciuc. Se ordonă o cercetare riguroasă

pentru descoperirea celor care sprijină revolta din

Scaunul Ciuc.

Ordinul baronului L. MORRINGER, comandant

militar, către Scaunul Trei Scaune prin care cere

să se trimită alimentele şi furajele necesare

armatei.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să dea pedepse celor care au protestat

împotriva înfiinţării Tablei Regeşti de continuare.

Ordin gubernial prin care se ordonă Scaunului

Trei Scaune, să distribuie instrucţiunile

referitoare la luarea tuturor măsurilor de

prevedere împotriva epizotiilor.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să adune prin perceptorii Scaunului suma

de 4499 florini şi 38 dinari, drept dar de

încoronare a arhiducelui IOSIF, ca rege.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să se facă un raport privind edificiile

construite pentru necesităţile armatei şi să

înainteze documentele referitoare la aceste

probleme.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să cerceteze şi să rezolve problema

© Arhivele Naţionale ale României

198

1763 4

1763 1

1764 2

1764 2

1764 2

1764 2

1764 2

1764 6

1764 2

1764 3

1764 2

1764 6

2554 11 1764 ian. 26

Sibiu

2555 12 1764 ian. 30

Sibiu

2556 13 1764 febr. 6

Sibiu

2557 14 1764 febr. 6

Sibiu

2558 15 1764 febr. 6

Sibiu

2559 16 1764 febr. 7

Sibiu

2560 17 1764 febr. 23

Viena

P256

1

18 1764 martie 3

Viena

2562 19 1764 martie 8

Sibiu

2563 20 1764 martie 10

Sibiu

2564 21 1764 martie 12

Sibiu

datoriei baroanei APOR ANA, de 132 florini

maghiari, către PATER SCOLARUM al

Piariştilor din oraşul MEDIAS.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să cerceteze persoanele din Scaunul Trei

Scaune care au dat ajutor locuitorilor din Scaunul

Ciuc care s-au opus înfiinţării regimentelor de

grăniceri.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să cunoască instrucţiunile referitoare la

judecată, precum şi cele privind recrutarea.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune, ordinele deputaţilor din Boemia şi

Austria referitoare la schimbarea în bani (

monede ) a schedulelor ( cupoane ) folosite în

comerţul celor două principate.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să trimită un raport privind cercetările

făcute asupra situaţiei locuitorilor de religie

romano- catolică din oraşul TG. SECUIESC.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune, instrucţiunile împărătesei Maria

Tereza, referitoare la judecarea soldaţilor

grăniceri secui, care este valabilă şi pentru

grănicerii români din districtul FĂGĂRAŞ şi din

munţii Rodnei.

Ordin gubernial prin care se trimite perceptorilor

regali ai Scaunului Trei Scaune, LASZLO

ANDREI şi VAJNA TOMA, rescriptul regal

referitor la restabilirea plăţii impozitelor de către

mineri, spălătorii de aur, corăbieri.

Scrisoarea lui BETHLEN GABRIEL către judele

regesc al Scaunului Trei Scaune, MIKES

ANTON, referitor la trimiterea sumei oferite

drept cadou la încoronarea împăratului.

Patent regal către Scaunul Trei Scaune cu privire

la metodele folosite de pedepsirea celor care

emigrează din ţară, pentru cei care ajută

emigrarea şi cei care disidează.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune, copia ordinului imperial referitor la

strângerea sumei de bani pe care să o dea drept

dar la încoronarea regelui IOSIF al II-lea.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune, să trimită la Sibiu în luna aprilie

invalizii de război, pentru a li se fixa diurna ce li

se cuvine.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să se amâne dezbaterea procesului de

împărţire a averii dintre văduva lui BALINT

© Arhivele Naţionale ale României

199

1764 2

1764 3

1764 6

1764 2

1764 4

1764 3

1764 2

1764 1

1764 3

1764 2

1764 2

2565 22 1764 martie 16

Sibiu

2566 23 1764 martie 16

Sibiu

2567 24 1764 martie 20

Sibiu

2568 25 1764 martie 20

Sibiu

2569 26 înainte de 1764

martie 20 Ilieni

2570 27 1764 martie 21

Sibiu

2571 28 1764 martie 22

Sibiu

2572 29 1764 martie 24

Viena

2573 30 1764 martie 24

Sumulea (

Scaunul Ciuc )

2574 31 1764 martie 24

Cernatul de Jos

2575 32 1764 martie 29

Sibiu

2576 33 1764 aprilie 9

Sibiu

PAUL din comuna LEMNIA şi BALINT IOAN

cu fraţii, din cauza neprezentării lui BALINTH

IOAN.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să publice ordinul referitor la faptul că

comuna RONTAS din Scaunul Mureş, va relua

numele său mai vechi de SZENTHAROM SAG.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, ca soldaţii invalizi şi veterinarii să fie

folosiţi la serviciile de halebardieri dorobanţ şi în

alte activităţi asemănătoare.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să urmărească şi să prindă soldaţii

dezertori originari din Transilvania..

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să prelucreze orinul regal referitor la

împiedicarea emigrării şi fugirii locuitorilor.

Cererea lui DONATH ŞTEFAN către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune, privind

dezbaterea procesului de împărţire a averii cu

fratele său , DONATH GHEORGHE.

Scrisoarea lui BUCCOV către contele MIKES

ANTON, judele regesc al Scaunului Trei Scaune,

prin care se cere să se trimită din partea Scaunului

un dar la încoronarea împăratului.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune, cererea oraşului BREŢCU de a

primi privilegiul ţinerii unui târg săptămânal şi

ţinerii a trei târguri de ţară.

Regulament militar eliberat de împărăteasa

MARIA TEREZA, pentru grănicerii secui pe care

l-a înfiinţat.

Scrisoarea Tablei Judiciare a Scaunului Ciuc şi

Casin către Tabla judiciară a Scaunului Trei

Scaune, în care cere să se amâne prezentarea lui

KOVATS TOMA, vicenotarul Tablei, la

judecată.

Raportul Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune, către Guberniul Transilvaniei referitor la

problema aprovizionării cu lemne de foc a

armatei.

Scrisoarea lui COSMAS KOVACSICS

HORVATH, registratorul guberniului, prin care

adevereşte că a primit corespondenţa trimisă

Scaunului Trei Scaune şi Tablei Continue a

Scaunului Trei Scaune, de către curierul CSIKI

GABRIEL.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune, că se va da un premiu de 5 dinari

pentru prinderea persoanelor care contravin

© Arhivele Naţionale ale României

200

1764 2

1764 2

1764 3

1764 2

1764 2

1764 2

1764 2

1764 17

1764 2

1764 2

1764 1

1764 2

2577 34 1764 aprilie 9

Sibiu

2578 35 1764 aprilie 11

Sibiu

2579 36 1764 aprilie 12

Sibiu

2580 37 1764 aprilie 13

Sibiu

2581 38 1764 aprilie 13

Sibiu

2582 39 1764 aprilie 27

Sibiu

2583 40 1764 mai 3

Sibiu

2584 41 1764 mai 6 Tg.

Secuiesc

2585 42 1764 mai 17

Sibiu

2586 43 1764mai 21

Sibiu

2587 44 1764 mai 21

Sibiu

trecând pe drumuri interzise, asigurându-se astfel

ordinea publică şi securitatea statului.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să predea pentru corpul de ofiţeri

grăniceri secui lemnele de foc necesare.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune, să rezolve restituirea

sumei de 70 florini luată de la judele Scaunului

Micloşoara, de la soldatul KANICZA

KERETCHUN.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să conscrie banii şi materialele necesare

la construirea caselor şi a altor edificii la

carantina din defileul Oituz.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune, că se aprobă transportarea sediului

Tablei Continue din oraşul ILIENI în oraşul TG.

SECUIESC.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să cerceteze cauza scăderii sumei adunate

din contribuţii.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, cererea

înaintată guberniului de către VAJNA

STEPHANUS din comuna PAVA, care cere

rezolvarea după lege a procesului său de

moştenire cu mama sa vitregă BARTHA

IUDITHA.

Scrisoarea lui COSMAS KOVACSICS

HORVATH, registratorul guberniului, prin care

recunoaşte primirea rapoartelor trimise din

Scaunului Trei Scaune, prin curierul CSHE

ŞTEFAN.

Cererea magistratului oraşului TG. SECUIESC

către ANTOS ŞTEFAN, vicejude regal,

referitoare la mutarea în oraşul TG. SECUIESC, a

Judecătoriei Continue, arătându-se că oraşul nu

este potrivit, având străzile strâmte.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, cererea fraţilor

IOSIF, IOAN şi LADISLAU APOR, baroni din

comuna TURIA DE JOS, referitoare la rezolvarea

procesului de succesiune împreună cu sora lor

ANA. Anexată copia cererii din 15 mai 1764.

Ordin gubernial prin care se comunică înfiinţarea

Tribunalului pentru dezbaterea cauzelor mixte şi

instrucţiuni de aplicare.

Ordin gubernial prin care se interzice Scaunului

Trei Scaune, ţinerea adunării generale a

Scaunului pe motivul că Scaunul Micloşoara a

© Arhivele Naţionale ale României

201

1764 2

1764 3

1764 4

1764 2

1764 2

1764 5

1764 1

1764 2

1764 4

1764 6

1764 2

2588 45 Înainte de 1764

mai 22 Cernatul

de Jos

2589 46 1764 mai 28

Sibiu

2590 47 1764 mai 26

Sibiu

2591 48 Înainte de1764

mai 28 Trei

Scaune

2592 49 1764 mai 19

Sibiu

2593 50 1764 iunie 15

Caratna ( azi

Turia)

2594 51 1764 iunie 18

Sibiu

2595 52 1764 iunie 18

Sibiu

2596 53 1764 iunie 19

Sibiu

2597 54 1764 iunie 22

Sibiu

2598 55 1764 iunie 22

Sibiu

2599 56 1764 iunie 25

Sibiu

trimis un raport nefavorabil privind înfiinţarea

regimentului de grăniceri secui.

Cererea lui KONTZEI IOSIF către Tabla

continuă a Scaunului Trei Scaune, referitoare la

confiscarea armelor iobagilor lor, BODOLOK

VASILE şi BODOLOK IOAN, din comuna

GHELINŢA.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune, cererea magistratului oraşului şi a

comunităţii oraşului TG. SECUIESC, către

guberniul Transilvaniei, referitoare la mutarea

sediului Tablei Continue din oraşul ILIENI şi

oraşul TG. SECUIESC.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune, decretul imperial referitor la

măsurile luate împotriva emigranţilor din Banat.

Cererea lui BOGOZI MARTIN, gardian al

ordinului minorităţilor din comuna KANTA prin

care intentează proces contra lui CSOMA

GHEORGHE, nobili din comuna GHELINŢA,

pentru a primi înapoi banii daţi împrumut.

Ordin gubernial prin care se interzice Scaunului

Trei Scaune, să vândă praf de puşcă pentru

populaţia de rând.

Scrisoarea lui KEREKES ISAMUS, prim preot

din judeţul ALBA DE SUS, către ANTOS

ŞTEFAN, vicejudele regesc al Scaunului Sepsi,

referitor la răspunsul pe care-l aşteaptă în urma

unei circulare trimisă Scaunului.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Scaunului Trei Scaune, trimiterea Regulamentului

militar pentru grănicerii secui, pentru a fi

prelucrat şi publicat.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune, ordinul imperial în care împărăteasa

MARIA TEREZA dă dezlegare robilor de curte.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să folosească armata pentru îmiedicarea

emigrării sătenilor şi oamenilor săraci.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune, să ia măsurile pentru ca să se repare

casele alese de comisarul suprem provincial

pentru încartiruirea soldaţilor grăniceri.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să strângă şi să prelucreze materialul

lemnos, piatra şi cărămida necesare la construirea

caselor de carantină din defileele TIMIŞ, BRAN

şi BUZĂU.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să încaseze prin receptorii regali,

© Arhivele Naţionale ale României

202

1764 1

1764 4

1764 3

1764 1

1764 2

1764 1

1764 2

1764 4

1764 2

1764 2

1764 2

1764 2

2600 57 Înainte de 1764

iunie 25

Covasna

2601 58 1764 iulie 3

Sibiu

2602 59 1764 iulie 3

Sibiu

2603 60 1764 iulie 3

Sibiu

2604 61 1764 iulie 6

Sibiu

2605 62 1764 iulie 6

Sibiu

2606 63 1764 iulie 12

Sibiu

2607 64 1764 iulie 16

Sibiu

2608 65 1764 iulie 16

Sibiu

2609 66 1764 iulie 17

Sibiu

2610 67 1764 iulie 19

Sibiu

contribuţiile şi impozitele.

Cererea lui KOZMA ANTON din comuna

SÂNZIENI către Tabla continuă a Scaunului Trei

Scaune, referitor la rezolvarea procesului dintre

el şi fratele său KOZMA IOAN, pentru

împărţirea averii.

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, plângerea lui

MIHALY GHEORGHE din oraşul SF.

GHEORGHE şi scrisorile lui VAJNA TOMA,

perceptor regal, cu menţinerea de a se rezolva

cazul lor.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune, să ceară ajutorul armatei generalului

SISKOVICS pentru reprimarea mişcărilor

iobagilor care refuză să îndeplinească serviciile

boiereşti.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune, rescriptul imperial referitor la

numirea contelui HADIK ANDREI, generalul

trupelor de cavalerie, ca preşedinte al guberniului

şi gubernator suprem militar.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să-i ajute pe cei care au autorizaţie pentru

prepararea ( fierberea ) nitrului.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune, că este interzisă fabricarea pulberii

de puşcă şi a nitrului, cerând ca acest ordin să fie

publicat, iar contravenienţii să fie pedepsiţi.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

continue a Scaunului Trei Scaune, un extras din

scrisoarea originală referitoare la ocuparea de

către moldoveni a celor trei munţi aparţinând

comunei ZĂBALA, cerându-se să se cerceteze

cazul şi să se raporteze la guberniu despre

rezolvarea problemei.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să îndeplinească ordinele date referitor la

probleme sanitare veterinare, date în anul 1763.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, listele privind

necesarul de materiale de construcţie pentru

edificarea staţiilor de pază de la defileele Timiş,

Bran şi Buzău, liste întocmite de ENNGEDER

MICHAEL, senator din oraşul BRAŞOV.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să trimită în cel mai scurt timp listele

referitoare la oamenii săraci fugiţi.

Ordin gubernial prin care se cere Scaunului Trei

Scaune, să însoţească şi să sprijine pe episcopul

© Arhivele Naţionale ale României

203

1764 1

1764 5

1764 2

1764 3

1764 2

1764 2

1764 3

1764 2

1764 12

1764 2

1764 2

2611 68 Înainte de 1764

iulie 25

Covasna

2612 69 1764 august 2

Sibiu

2613 70 1764 august 7

Sibiu

2614 71 1764 august 7

Sibiu

2615 72 1764 august 13

Sibiu

2616 73 1764 august 16

Sibiu

2617 74 1764 august 16

Sibiu

2618 75 1764 august 18

Sibiu

2619 76 1764 august 18

Sibiu

2620 77 1764 august 19

reci

greco-catolic NOVAKOVICS DIONISIE care

urmează să facă o serie de vizite la bisericile din

Scaunul Trei Scaune .

Cererea lui BERSENI BENEDICT nobil din

comuna GHELINŢA către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune, prin care intentează

proces contra lui PAL IOAN, călăreţ secui, care

în anul 1763 i-a secerat şi luat ovăzul din hotar.

Ordin gubernial prin care se răspunde la adresa

Tablei continue a Scaunului Trei Scaune,

referitor la prelungirea perioadei de judecată.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, pentru

publicare, ştirea că contele HADIK ANDREI a

ocupat funcţia de preşedinte al guberniului.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, decretul

imperial din 2 iulie 1764 şi rescriptul consilierului

suprem al comisiei de război locotenent colonel

SISKOVITS, referitor la premiile ce se dau

persoanelor care-i prind pe dezertori.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune, să ia măsuri pentru

înfiinţarea sericiului de pază de noapte în

localităţi pentru a preveni producerea incendiilor

şi a furturilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei continue

a Scaunului Trei Scaune, să trimită lista

referitoare la cheltuielile făcute de Scaunul Trei

Scaune pentru edificii militare între anii 1750-

1763.

Ordin gubernial prin care se dă răspuns Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, referitoare la

mutarea sediului Tablei continue din oraşul

ILIENI în satul CERNATUL DE JOS.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei continue

a Scaunului Trei Scaune, să raporteze pe baza

datelor înaintate de comisia sanitară, lista

persoanelor cărora li s-a intentat proces deoarece

au contravenit şi au circulat pe drumurile interzise

din defilee.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, că procesele

dintre iobagii înscrişi în regimentele de grăniceri

secui şi moşieri să fie dezbătute de o comisie

mixtă.

Cererea lui GAZDA ŞTEFAN din comuna RECI

către Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune,

referitoare la rezolverea unui proces care-l

interesează.

© Arhivele Naţionale ale României

204

1764 1

1764 2

1764 2

1764 4

1764 2

1764 3

1764 2

1764 3

1764 2

1764 1

2621 78 1764 august 19

Sântion ( azi

Sântionlunca)

2622 79 1764 aug. 21

Sibiu

2623 80 1764 aug. 28

Sibiu

2624 81 1764 august 28

Sibiu

2625 82 1764 august 30

Sibiu

2626 83 1764 august 3

Sibiu

2627 84 1764 sept. 3

Sibiu

2628 85 1764 sept. 25

Sibiu

2629 86 1764 sept. 26

Viena

2630 87 1764 sept. 28

Sibiu

2631 88 1764 sept. 28

Sibiu

2632 89 1764 oct. 1

Sibiu

Cererea văduvei lui BOGDANY GRIGORE,

născută BORDAS DOBRICSA, către Tabla

continuă a Scaunului Trei Scaune, privind

despăgubiri pentru pagubele făcute de hoţi asupra

casei sale din comuna SÂNTIONLUNCA.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, referitor la procesul intentat de

APOR ANA, soţia colonelului SIMONI,

împotriva fraţilor acestuia, pentru avere.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune, să rezolve procesul de

împărţire a averii între IMECS AGNETA, soţia

lui MIHALCZ BLAZIUS şi fraţii IMECS

EMERIC şi IMECS LADISLAU.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune, să urmărească şi să

prindă pe dezertorii JAKO STEPHANUS din

comuna DOBOLI DE SUS, fugit din legiunea

SISKOVICS şi BUEUR KITSIU, fost în legiunea

KAROLYI.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune, să amenajeze casele

pentru soldaţii trimişi pentru paza defileelor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei continue

a Scaunului Trei Scaune, să fie reparate şi puse

din nou în funcţie furcile pe care se leagă pentru

bătaie cei care sunt pedepsiţi ( patibula)

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune, să aprovizioneze cu

materialele necesare construcţiile ce se execută în

defileele Bran, Timiş, Buzău.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

continue a Scaunului Trei Scaune, lista soldaţilor

care nu s-au prezentat după concediu la

regimentul Karolyi cerându-se să fie prinşi şi

predaţi la comandamentele militare.

Rescriptul regal către Scaunul Trei Scaune cu

privire la pedepsele ce se aplică contravenienţilor

în cauză vamală şi a plăţii treizecimale.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune, că, în

urma plecării lui BIRO IOAN, registratorul

Tablei regeşti, în postul vacant a fost numit

BODO PAUL.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune, să propună pentru

congresul general ca asesori dintre călăreţi secui.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, lista

soldaţilor care au dezertat din legiunile lor în

© Arhivele Naţionale ale României

205

1764 1

1764 2

1764 2

1764 2

1764 2

1764 2

1764 2

1764 3

1764 1

1764 2

1764 2

1764 3

2633 90 1764 oct. 2

Sibiu

2634 91 1764 oct. 5

Sibiu

2635 92 1764 oct. 8

Sibiu

2636 93 1764 oct. 9

Sibiu

2637 94 1764 oct. 9

Sibiu

2638 95 După 1764 oct.

13 Ţufalău

2639 96 1764 oct. 22

Cernatul de Jos

2640 97 1764 oct. 25

Sibiu

2641 98 1764 oct. 25

Sibiu

2642 99 1764 oct. 30

Dej

2643 100 1764 nov. 7

Sibiu

lunile iulie şi august ale anului 1764, cerându-se

să fie urmăriţi şi prinşi.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

continue a Scaunului Trei Scaune, modelul de

raport trimestrial care trebuie întocmit în urma

dezbaterii proceselor de crimă.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, prin care trimite cererea baronilor

HENTER FRANCISC de a fi cercetat şi rezolvată

cauza lor cu privire la violenţa grănicerilor din

satele BICFALĂU, OZUN şi CHIURUŞ.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, devaluarea

monezilor mai mici din aramă.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune, să fie reglementate

preţurile articolelor de consum pentru a înceta

scumpetea produselor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul

comisiei militare a invalizilor referitor la plata

pensiilor invalizilor de război.

Cererea lui CSOBAY LADISLAU către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune, referitoare la

eliberarea pe cauţiune a iobagului său OLAH

MIHAI.

Proces verbal referitor la dezbaterea de către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune a

ordinelor primite de la guberniul Transilvaniei şi

despre măsurile luate pentru executarea lor.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul

Judecătoriei curţii din Hanovia ( Hessen) referitor

la testamentul lui SOLLYOM IOAN din comuna

TURIA DE SUS, fost husar de curte.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, prin care se comunică amânarea

controlului şi a verificării activităţii Tablei

Continuă.

Scrisoarea Tablei continue a Scaunului Solonoc

către judele regesc şi Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, prin care trimite spre rezolvare

plângerea lui HANDRU URSZ referitoare la

restituirea calului său, luat de un soldat din

regimentul gregorian care l-a lăsat în comuna

GHELINŢA, după care a plecat în Moldova.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei continue

a Scaunului Trei Scaune să publice anunţul

referitor la prinderea dezertorilor din primul

regiment de secui.

© Arhivele Naţionale ale României

206

1764 3

1764 4

1764 2

1764 3

1764 3

1764 1

1764 7

1764 3

1764 2

1764 3

1764 2

2644 101 1764 nov. 7

Ozun

2645 102 1764 nov. 8

Sibiu

2646 103 1764 nov. 12

Sibiu

2647 104 1764 nov. 12

Ghidfalău

2648 105 1764 nov. 13

Sibiu

2649 106 Înainte de 1764

nov. 13 Sibiu

2650 107 1764 nov. 13

Cernatul de Sus

2651 108 1764 nov. 16

Sibiu

2652 109 1764 nov. 20

Sibiu

2653 110 1764 nov. 26

Sibiu

Scrisoarea baronului ROTH, preşedintele

Comisiei de anchetare criminale către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune, prin care cere

să fie citat BARTHA ANOREAS din comuna

BOROŞNEUL MARE.

Ordin gubernial prin care se ordonă Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să fie strânse

toate taxele de protecţie anuale puse pe servitorii

nobililor şi bogaţilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

continue a Scaunului Trei Scaune modalitatea de

dezbatere a proceselor intentate de oamenii săraci

şi asupriţi contra moşierilor.

Scrisoarea căpitanului HAISZLER IOSIF din

MISLETIN ( azi în R.P.Ungară) către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune, prin care

anunţă că nu-l poate trimite pe BAKTSI

ZSIGMOND ca să predea postul de funcţionar.

Ordin gubernial prin care se trimite spre rezolvare

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

plângerea lui KOVATSITS HORVATH

KOZMA, registratorul guberniului, referitoare la

scutirea de prestarea unor servicii publice a

şefilor iobagilor de pe propietatea sa din

comunele TURIA DE JOS şi LAZAREA.

Cererea lui NAGY FRANCISC din SF.

GHEORGHE, fost soldat în regimentul de

cavalerie BETHLEN, către guberniul

Transilvaniei, referitoare la restituirea sumei

plătite pentru impozite precum şi scutirea de

impozite.

Plângerea lui SZIRMAI EMERIC, locotenent,

către Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune,

referitoare la tăierea pădurii comunelor

CERNATUL DE JOS şi CERNATUL DE SUS

de către locuitorii satului HĂTUICA.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

continue a Scaunului Trei Scaune să trimită cât

mai repede dările de seamă referitoare la

cheltuielile făcute cu edificaţiile executate la

casele de încartiruire din comunele OZUN, TG.

SECUIESC şi ZAGON.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve neânţelegerea

dintre BALINT IOAN şi văduva lui BALINT

PAVEL.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

continue a Scaunului Trei Scaune rescriptul

imperial referitor la funcţia de prelat a capitului

ecleziastic din ALBA IULIA.

© Arhivele Naţionale ale României

207

1764 2

1764 2

1764 3

1764 2

1764 3

1764 2

1764 2

1764 2

1764 2

1764 3

2654 111 1764 nov. 26

Sibiu

2655 112 1764 nov. 26

Sibiu

2656 113 1764 nov. 27

Sibiu

2657 114 După 1764 nov.

28 Tg. Secuiesc

2658 115 1764 dec. 3

Sibiu

2659 116 1764 dec. 3

Sibiu

2660 117 1764 dec. 3

Sibiu

2661 118 1764 dec. 13

Sibiu

2662 119 1764 dec. 16 Sf.

Gheorghe

2663 120 1764 dec. 17

Sibiu

Ordin gubernial prin care se cere Tablei continue

a Scaunului Trei Scaune să fie urmărit şi prins

CSOMA GHEORGHE din comuna GHELINŢA,

refugiat din MOLDOVA, care circulă pe

drumurile şi potecile interzise.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

continue a Scaunului Trei Scaune să-i urmărească

şi să-i prindă pe numiţii POPA LAZAR,

THEODOSIUM şi EPHROIM, căutaţi pentru

furturile comise.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

continue a Scaunului Trei Scaune să trimită

persoanele interesate pentru a ridica scriptele

procesuale de la avocatul SIMON TOMA.

Situaţie ( fragment ) referitoare la procesele

dezbătute de Tabla Continuă în Scaunele Sepsi,

Kezdi şi Orbai.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve procesul de

împărţire a bunurilor mobile şi imobile a lui

DIVIKI ANDREI, fost căpitan în regimentul de

cavalerie KALNOKI, între orfanii săi şi DIVIKI

CLARA, soţia lui VATZI MATEI.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

continue a Scaunului Trei Scaune rescriptul

imperial din 20 novembrie 1764, referitor la

scoaterea din circulaţie a monedelor din

RAGUZA şi MONTFORT.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei continue

a Scaunului Trei Scaune să facă propuneri dintre

persoane militare sau civile pentru forul mixt (

Judecătoria Mixtă).

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, prin care se comunică ca să fie

împiedicaţi nobilii de a îngreuna viaţa iobagilor

cu robotă.

Scrisoarea locotenent colonelului ERNEST (

IOSIF ) către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune, în legătură cu unele modificări al

impozitelor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să rezolve

problema achitării salariului pentru SZOTS

MATEI, SZIGETI IOAN, NAGY IOSIF, NAGY

ALEXE şi NAGY NICOLAE din oraşul TG.

SECUIESC, care au transportat lemne de foc

pentru armată.

2664 121 1764 dec. 20 --- Concept cu privire la cei care emigrează din ţară

şi rămân dările neachitate, măsurile ce trebuiesc

luate.

© Arhivele Naţionale ale României

208

1764 2

1764 2

1764 2

1764 1

1764 19

1764 4

1764 2

1764 2

1764 2

1764 5

1764 2

2665 122 1764 dec. 20

Sibiu

2666 123 1764 dec. 20

Sibiu

2667 124 1764 dec. 29

Sibiu

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

continue a Scaunului Trei Scaune plângerea lui

NEMES IOAN, judele regal al Scaunului Mureş,

cerându-se să se dezbată şi să se rezolve procesul

acestuia care durează de 8 ani, contra lui MIKO

NICOLAE din comuna BODOC.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, cu privire la modul de aprovizionare

cu lemne de foc a ofiţerilor grăniceri.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, prin care comunică căsătoria

arhiducelui IOSIF BENEDICT principele

coroanei, cu principesa MARIA JOSEFA din

2668 125 1764 --- Imeni

BAVARIA, de a putea trimite deputaţi.

Raportul lui JANCSO IOSIF din comuna

LUNGA şi al lui FEIER SIGISMUND, nobili din

comuna HARALE, referitor la recolta de cereale

din satele HILIB, IMENI, GHELINŢA,

2669 126 1764 ---

HARALE şi PETENI, din Scaunul Orbai.

Cererea soţiei lui KOLOCSAI GHEORGHE,

Ţufalău născută KIS VARVARA către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune, referitoare la cercetarea

sentinţei adusă în procesul său cu CSIA ALEXE

din comuna ŢUFALĂU.

2670 127 1764 --- Cerera lui BORBALA soţia lui NALACZI

GABRIEL, născută SZILVASI către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune, ca să fie

rezolvată pagubele sale în privesul de împărţire a

averii cu surorile sale.

2671 128 1764 --- Raportul Scaunului Trei Scaune, către Guberniul

Transilvaniei, prin care comunică ţinerea

Judecătoriei Scaunală pentru rezolvarea

2672 1 1765 ian. 10

problemelor litigioase cu privire la încorporarea

populaţiei în trupele grănicereşti.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să urmărească şi să

prindă pe soldaţii dezertori HORVATH PAVEL,

originar din SĂCELE şi ARVAI IOAN, din

comuna TURIA.

2673 2 1765 ian. 11 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune în urma plângerii lui

APOR FRANCISC din comuna ZĂLAN, să se

rezolve judecarea procesului acestuia cu IMREH

ŞTEFAN.

2674 3 1765 ian. 14 Ordin gubernial prin care se cere Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri

pentru a se rezolva neânţelegerea dintre POPA

ALEXE din Moldova şi SZOTCS IOAN şi

JANTSO

SECUIESC.

SOLOMON din oraşul TG.

© Arhivele Naţionale ale României

209

1764 3

1764 2

1764 2

1764 2

1764 1

1764 1

1764 1

1765 3

1765 2

1765 4

2675 4 1765 ian. 14

Sibiu

2676 5 1765 ian. 14

Sibiu

2677 6 1765 ian. 14

Sibiu

2678 7 După 1765 ian.

14 ---

2679 8 1765 ian. 15

Sibiu

2680 9 1765 ian. 15

Sibiu

2681 10 1765 ian. 17

Sibiu

2682 11 1765 ian. 19 Sf.

Gheorghe

2683 12 1765 ian. 22

Sibiu

2684 13 1765 ian. 22

Cernatul de Jos

2685 14 176ian. 22 Tg.

Secuiesc5

2686 15 1765 ian. 28

Sibiu

2687 16 1765 ian. 28

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică şi se

trimite recriptul regal cu privire la modul de

rezolvare a reglementării relaţiilor între nobili şi

iobagi.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune a Scaunului Trei Scaune,

să urmărească şi să prindă pe soldatul dezertor

KOLOSVARI GHEORGHE din CLUJ.

Ordin gubernial prin care se răspunde la cererea

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune cu

privire la aprovizionarea cu rechizite de birou.

Scrisoarea Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune către magistratul oraşului TG.

SECUIESC, prin care se face cunoscut că s-a

primit raportul întocmit pe baza ordinului

guberniului, referitor la cererea pe care a făcut-o

POPA ALEXA din Moldova şi pretenţiile pe care

le are acesta de la JANTSO JAKOB şi SZOTS

SOLOMON din TG. SECUIESC.

Ordin gubernial prin care se comunică că cazurile

de epizotii să fie raportate imediat şi măsurile ce

trebuie luate.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate cu privire la întocmirea situaţiei

refugiaţilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze, conform

decretului regesc din 8 ianuarie 1765, raportul

referitor la colonizarea vagabonzilor.

Adresa locotenentului colonel ERNEST IOSIF de

la regimentul de călăreţi secui prin care cere

comunicarea tabelelor despre repartizarea

lemnelor de foc pentru ofiţerii grăniceri secui.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate pentru întocmirea situaţiei despre

recolta de cereale cantitativ.

Proces verbal ( fragment ) al şedinţelor ţinute de

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune.

Scrisoarea căpitanului FRANKENHAIN către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune, prin

care face cunoscut că se va înfiinţa Forul Judiciar

Mixt care va dezbate problema datoriei lui

MIHALY ANTON, husar din comuna LEMNIA

către VAJNA NICOLAE.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, prin care se cominică măsurile ce

trebuie luate pentru repararea şi conservarea

drumurilor.

© Arhivele Naţionale ale României

Ordin gubernial prin care se comunică rezolvarea

reglementărilor privind relaţiile între iobagi şi

210

1765 3

1765 3

1765 2

1765 1

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 3

1765 1

1765 1

1765 2

1765 2

2688 17 1765 ian. 31

nobili.

Ordin gubernial prin care se comunică modul de 1765 3

Sibiu cercetare a contravenţiilor cauzate de militarii

grăniceri secui trimişi cu ocazia adunării dărilor.

2689 18 1765 ian. 31 Ordin gubernial prin care se trimite adresa 1765 3

Sibiu Consiliului de război cu privire la fixarea

locurilor de dezbatere a Judecătoriei Mixte.

2690 19 1765 febr. 4 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1765 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni

referitoare la modificarea tabelelor de contribuţie.

2691 20 1765 febr. 5 Adeverinţă dată de KOVACSICS HORVATH 1765 1

Sibiu COSMA prin care comunică că a primit 5

rapoarte înaintate de Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune.

2692 21 Înainte de 1765 Plângerea iobagilor din satul RECI către Tabla 1765 1

febr. 5 Reci Continuă a Scaunului Trei Scaune, privind

împovărarea lor cu dări şi prestaţii de către

baronul SZENTKERESZTI, căpitan.

2693 22 1765 febr. 8 Ordin gubernial prin care se confirmă primirea 1765 2

Sibiu darurilor promise şi trimise cu ocazia încoronării

Principelui

încoronare.

IOSIF al II-lea ca daruri de

2694 23 1765 febr. 11 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1765 4

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune cererea lui

KADAR DOMINIC din comuna GHELINŢA şi

se cere să se rezolve neînţelegerea lor cu Cosma

Gheorghe.

2695 24 1765 febr. 12 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1765 2

Sibiu continue a Scaunului Trei Scaune ca răspuns la

cererea lor cu privire la mărirea salariilor

funcţionarilor Scaunului.

2696 25 1765 febr. 17 Declaraţia lui PUNKOSTI MOISE din satul 1765 1

Ozun OZUN şi alţii nobili care nu au cereale care s-ar

putea preda în magazinele de cereale.

2697 26 1765 febr. 18 Declaraţia lui PUNKOSTI GHEORGHE senior şi 1765 1

Ozun PUNKOSTI GABRIEL ambii din satul OZUN cu

privire la recoltarea de cereale a anului anterior,

precizând că nu au cereale ce ar putea fi predate

în magazii şi că nu pot şti ce cantitate de cereale

vor folosi.

2698 27 1765 febr. 20 Declaraţia lui VERES SAMUILĂ din satul 1765 1

Chichiş ARCUŞ că nu posedă cereale care ar putea fi

depozitate în magaziile de cereale.

2699 28 1765 febr. 20 Declaraţia locuitorilor din satul COMOLĂU ( azi 1765 1

Reci comuna RECI) cu privire la recolta de cereale şi

folosirea lor.

2700 29 1765 febr. 21 Declaraţia lui MIHALCZ MIHAI nobil din satul 1765 1

Turia de Jos TURIA DE JOS că nu are în plus cereale ce ar

putea fi predate la magaziile de cereale.

2701 30 1765 febr. 21 Declaraţia numiţilor EVA soţia lui KIS IOSIF 1765 1

© Arhivele Naţionale ale României

211

2702 31 1765 febr. 21

Lutoasa

2703 32 1765 febr. 21

mereni

2704 33 1765 febr. 21

Estelnic

2705 34 1765 febr. 21

Boroşneul Mare

2706 35 1765 febr. 21

Reci

2707 36 1765 febr. 22

Sibiu

2708 37 1765 febr. 22

Sibiu

2709 38 1765 febr. 22

Turia de Jos

2710 39 1765 febr. 22

Lemnia

2711 40 1765 febr. 23 --

2712 41 1765 febr. 23

Moacşa

2713 42 1765 febr. 24

Sânzieni

Turia de Jos născută HORVATOVICS şi BOD PAUL, ambii

nobili din satul TURIA DE JOS, că nu au în plus

cereale pe care să le predea la magazia de cereale.

Declaraţia lui SYACVAI GHEORGHE, nobil din

satul ESTELNIC, că nu are în plus cereale ce ar

putea fi predate la magaziile de cereale, recolta

fiind slabă va trebui să cumpere cereale pe bani.

Declaraţia numiţilor KELEMEN IOAN şi

KELEMEN MIHAI, nobili din satul MERENI, că

nu au în plus cereale pentru a preda magaziilor de

cereale.

Declaraţia numiţilor KRAKKAI ANTON şi

SIGISMUND SZAACSVAI, nobili din satul

ESTELNIC, că nu au cereale ce ar putea fi

predate la magaziile de cereale ( pe verso:

declaraţia lui GAL ŞTEFAN din satul LUNGA).

Declaraţia localităţilor din Scaunul Sepsi cu

privire la înfiinţarea magaziilor de cereale.

Declaraţia locuitorilor din satul RECI cu privire

la Reascriptul regal în legătură cu înfiinţarea

magaziilor de cereale.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urmărească şi să

prindă pe soldaţii dezertori DOROTIA IOAN,

DAMO ALEXANDRU şi TORODYA ANDREI.

Ordin gubernial cu privire la rezolvarea

procesului de moştenire între baronul APOR

LADISLAU cu BENKO MIHAI şi ANA soţia lui

RAPOLTI IOAN născută BENKO pentru

bunurile rămase de la BENKO ANA.

Declaraţia lui APOR LADISLAU baron din satul

TURIA DE JOS că averea lui nu a fost împărţită

încă cu fratele său şi nu poate declara cantitatea

de cereale ce o va recolta.

Declaraţia numiţilor KESERU ANTON

KONCZEY GASPAR şi SIGISMUND PAUL,

nobili din satul LEMNIA, că nu au cereale ce ar

putea fi predate la magaziile de cereale.

Scrisoarea asesorului Tablei Continue a

Scaunului Trei Scaune BENKO IOAN, către

Tabla Continuă, prin care comunică că a publicat

în adunările publice decretul regesc din 15

decembrie 1763 şi ordinul guberniului anexând

răspunsurile date.

Declaraţia lui GYULAI IOAN şi GYULAI

LADISLAU, din satul MOACŞA, că nu au

cereale de predat la magazia de cereale, deoarece

recolta a fost slabă.

Declaraţia locuitorilor din satul SÂNZIENI că nu

au cereale ce ar putea fi predate la magazia de

© Arhivele Naţionale ale României

212

1765 1

1765 1

1765 1

1765 4

1765 1

1765 3

1765 2

1765 1

1765 1

1765 1

1765 1

1765 1

2714 43 1765 febr. 24

cereale, deoarece recolta lor o folosesc annual şi

nu le rămâne în plus.

Declaraţia baronului APOR IOSIF, dată la

Sânzieni ordinul împărătesei MARIA THEREZA, cu

privire la cantitatea de cereale ce recoltează.

2715 44 1765 febr. 24 Declaraţia lui GALLO EMERIC din satul

Poian POIAN, că nu are cereale ce ar putea fi predate la

magaziile de cereale, deoarece recolta lui de

cereale o consumă în totalitate.

2716 45 1765 febr. 24 Declaraţia lui CSEH SIGISMUND şi CZAKO

Catalina IOAN, nobili din satul CATALINA, că nu au

cereale ce ar putea fi predate în magaziile de

cereale, deoarece recolta lor este slabă.

2717 46 1765 febr. 24 Declaraţia lui FEKETE ŞTEFAN şi FEKETE

Ruseni IOSIF, nobili din satul RUSENI, prin care arată

că nu au cereale ( grâu) ce ar putea preda la

magaziile de cereale deoarece hotarul comunei e

mic şi neproductiv.

2718 47 1765 febr. 24 Procesul verbal încheiat de ANTOS

Reci GHEORGHE, asesorul superior al Tablei

2719 48 1765 febr. ---

Scaunului Trei Scaune, cu privire la comunicarea

ordinului în legătură cu înfiinţarea magazinelor

de cereale.

Declaraţia lui POLUS LAZAR, că nu are cereale

de predat la magazia de cereale.

2720 49 1765 febr. 25 Declaraţia lui CSEH IOAN, nobil din satul

Catalina CATALINA, că nu are cereale de predat pentru

magazia de cereale.

2721 50 1765 febr. 25 Declaraţia lui DIMENY GAVRIL, DIMIEN

Catalina IOSIF şi BAK IOSIF, toţi nobili din satul

CATALINA prin care arată că nu au cereale ce ar

putea fi predate la magaziile de cereale.

2722 51 1765 febr. 25 Declaraţia lui VAJNA ŞTEFAN din satul

catalina CATALINA, că nu are cereale de predat la

magazia de cereale.

2723 52 1765 febr. 26 Declaraţia contelui FERRATI MIHAI, că nu are

Hătuica cereale de predat la magazia de cereale ( pe verso:

declaraţia a mai multor nobili din satul

2724 53 1765 febr. 26 --

HĂTUICA cu privire la această problemă).

Declaraţia lui POCSA IOAN că nu posedă

- cereale pentru predat la magazia de cereale.

2725 54 1765 febr. 26 Scrisoarea baronului ROTH, preşedintele

Ozun comisiei de investigaţie criminală, prin care cere

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune să

cheme în faţa comisiei pe numiţii OLAH MOISE

şi LUKATS IOAN, iobagi din comuna LUNGA.

2726 55 1765 febr. 26 Declaraţia oficialilor satului DALNIC cu privire

Dalnic la construirea magaziilor de cereale, având

pământ de proastă calitate recolta lor de cereale

este foarte slabă.

© Arhivele Naţionale ale României

213

1765 1

1765 1

1765 1

1765 1

1765 2

1765 1

1765 1

1765 1

1765 1

1765 1

1765 2

1765 2

1765 1

2727 56 1765 febr. 27 --

2728 57 1765 martie 1

Ozun

2729 58 1765 martie 1

Sâncrai

2730 59 1765 martie 2

Ozun

2731 60 1765 martie 4

Moacşa

2732 61 1765 martie 4

Icafalău

2733 62 1765 martie 7

Sibiu

2734 63 1765 martie 11

Găleşti

2735 64 1765 martie 18

Sibiu

2736 65 1765 martie 18

Sibiu

Raportul Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune către guberniul Transilvaniei cu privire

la înfiinţarea Judecătoriei Mixte ( forum mixt).

Scrisoarea baronului ROTH preşedintele

Comisiei de investigaţie criminală, către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune, prin care cere

să citeze în faţa comisiei pe numiţii OLAH

MOISE şi LUKKACS IOAN din comuna

LUNGA, care nu s-au prezentat la prima citaţie.

Plângerea iobagilor din satul SÂNCRAI către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune, cu

privire la oprirea lor de a beneficia de privilegiile

cuvenite.

Scrisoarea baronului ROTH preşedintele

Comisiei de investigaţie criminală, către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune, prin care cere

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune să

citeze în faţa comisiei pe NAGY FRANCISC din

comuna ICAFALĂU, iobagul lui LASZLO

ANDREI perceptor regesc.

Scrisoarea lui CARATO, vicecolonelul

regimentului I de infanterie secuiesc, prin care

cere Tablei continue a Scaunului Trei Scaune să

judece procesul unui soldat.

Raportul lui LASZLO ANDREI, perceptor

regesc, către Tabla continuă a Scaunului Trei

Scaune, din data de 28 februarie şi a ordinului

gubernial din data de 4 februarie privind

modificarea contribuţiunilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve plângerea lui

SZORTSEI ANTON, din comuna SURCEA,

referitoare la dezbaterea procesului său cu TURI

ALEXANDRU, cerându-se să se ia măsuri pentru

rezolvarea acestui caz, precum şi pentru

terminarea procesului intentat în anul 1749 de

către tatăl petiţionarului, defunctul SZORTSEI

IOAN, contra lui TURI ALEXANDRU.

Raportul Tablei Judiciare din Comitatul Târnava

către MIKES ANTON, judele regal al Scaunului

Trei Scaune, şi Tablei Continue cu privire la

cercetările efectuate în procesul de moştenire

între VERES SAMUILĂ şi VERES DĂNILĂ.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce s-au luat cu privire la funcţionarea Judecătoriei

Mixte.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune cu privire la rezolvarea conflictelor

de graniţă între Moldova şi Transilvania.

© Arhivele Naţionale ale României

214

1765 4

1765 2

1765 1

1765 2

1765 2

1765 2

1765 4

1765 2

1765 2

1765 2

2737 66 1765 martie 18 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1765 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune să publice

pentru a face cunoscut locuitorilor că este strict

interzisă cumpărarea armelor de la grănicerii

români din districtul Radna sau de la oricare

grănicer.

2738 67 1765 martie 21 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1765 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se ia măsuri pentru ca

ofiţerii grăniceri să primească în cazuri urgente (

atunci când nu au mandat) cai de poştă în

schimbul banilor.

2739 68 1765 martie 22 Ordin gubernial prin care se cere ca să fie ajutaţi 1765 2

Sibiu cei care se ocupă cu fierberea salpetrului.

2740 69 1765 martie 26 Ordin gubernial prin care se comunică angajarea 1765 2

Sibiu unui curier pe lângă fiecare perceptor regal.

2741 70 1765 martie 26- Raportul numiţilor BENKO IOAN şi KONCZEI 1765 4

27 Turia de Jos ANTON despre prestaţiile date militarilor care au

fost trimişi pentru strângerea dărilor din

2742 71 1765 martie 28

localităţile Scaunului Kezdi.

Ordin gubernial prin care se comunică că este 1765 2

Sibiu interzis cu desăvârşire ţinerea legăturii cu

refugiaţii prin scrisori.

2743 72 1765 martie 28 Ordin gubernial prin care cere ca să fie rezolvată 1765 2

Sibiu problema orfanilor căpitanului DIVIKI ANDREI

din regimentul KALNOKI.

2744 73 1765 martie 31 Procesul verbal încheiat de FARKAS 1765 3

Icafalău SIGISMUND nobil asesor supranumerar şi

BAKCSI PAUL nobil din satul ALBIŞ la ordinul

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune despre

prestaţiile unor comune din Scaunul Kezdi făcute

pentru grănicerii secui.

2745 74 1765 aprilie 12 Proces verbal întocmit de NAGY IOSIF asesor 1765 4

Zagon supranumerar al Scaunului Trei Scaune şi

BALOG SAMUILĂ nobil din satul BRATEŞ,

despre prestaţiile făcute pentru grănicerii secui de

către satele din Scaunul Orbai.

2746 75 1765 aprilie 16 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1765 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

repararea caselor de încartiruire, care au fost

clădite în munţi pentru grăniceri.

2747 76 1765 aprilie 18 Ordin gubernial prin care se comunică că se 1765 2

Sibiu aprobă cetăţenilor DANIEL MIHAI şi DANIEL

LADISLAU din satul OJDULA, Scaunul Trei

Scaune la cererea lor, fierberea salpetrului.

2748 77 1765 aprilie 22 Proces verbal întocmit de CSOMA GHEORGHE 1765 7

Zăbala asesor supranumerar al Scaunului Trei Scaune şi

SZORCSEI ANTON nobil, la ordinul Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune despre

prestaţiile făcute pentru grănicerii secui de satele

din Scaunul Orbai.

2749 78 1765 aprilie 24 Ordinul gubernatorului HADIK ANDREI către 1765 2

© Arhivele Naţionale ale României

215

Sibiu Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin

care cere întocmirea şi trimiterea statutului

personalului de la Tabla Continuă.

2750 79 1765 mai 6 Ordin gubernial prin care se comunică avansarea 1765 2

Sibiu contelui HALLER GAVRIL consilier la

2751 80 1765 mai 6

guberniul Transilvaniei la rangul de consilier

intim intern.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului 1765 2

Sibiu Trei Scaune prin care comunică Decretul regal

cu privire la numirea generalului maior de

cavalerie.

2752 81 1765 mai 6 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1765 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune să se publice

pentru a se face cunoscut locuitorilor că bunurile

grănicerilor nu pot fi vândute sau cumpărate fără

aprobarea comandamentului militar.

2753 82 1765 mai 7 Ordin gubernial prin care se comunică aprobarea 1765 2

Sibiu numirii lui SZEKELY FRANCISC, la Tabla

Regească ca grefier în locul lui TOMPA

NICOLAE.

2754 83 1765 mai 9 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1765 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să rezolve neînţelegerile

dintre văduva lui DOMOKOS FRANCISC din

comuna CERNATUL DE SUS, născută ANA

BENTSER şi fraţii defunctului.

2755 84 1765 mai 9 Ordin gubernial prin care se comunică modul de 1765 2

Sibiu folosire a legii cu privire la pagubele pricinuite de

animale şi distrugerea pădurilor.

2756 85 1765 mai 10 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie 1765 2

Sibiu pedepsiţi iobagii care se plâng contra nobililor

fără motiv, iar nobilii să nu îngreuneze viaţa

iobagilor cu prestaţii în plus.

2757 86 1765 mai 14 Ordin gubernial prin care se cere de a face 1765 2

Sibiu propuneri pentru numirea în funcţie de vicejude

regal al Scaunului Orbai în locul răposatului

vicejude regal IMETS ANTON senior.

2758 87 1765 mai 14 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1765 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru a se

asigura ca LEMENTSITS ANTON, numit în

funcţia de auditor secundar la regimentul de

grăniceri, să primească raţia de lemne de foc

conform regulamentului militar.

2759 88 1765 mai 15 Ordin gubernial prin care se comunică măsurile 1765 2

Sibiu ce trebuie luate pentru împiedicarea emigrărilor

în ţările vecine.

2760 89 1765 mai 17 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1765 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune răspuns la

raportul înaintat la data de 30 aprilie 1765

referitor la prestaţiile executate pentru armată.

2761 90 1765 iunie 3 Ordin gubernial prin care se trimite Decretul regal 1765 3

© Arhivele Naţionale ale României

216

Sibiu cu privire la activitatea secretarului de la

Judecătoria Mixtă, să fie executată de secretarul

şef de la Tabla Continuă a Scaunului.

2762 91 1765 iunie 3 Ordin gubernial cu privire la angajarea acelor 1765 2

Sibiu moaşe care au fost pregătite special, ca în caz de

nevoie să poată boteza noul născut.

2763 92 1765 iunie 4 Ordin gubernial prin care se comunică să se ia 1765 3

Sibiu măsurile necesare pentru repararea cazărmii

militarilor din oraşul Sf. Gheorghe.

2764 93 1765 iunie 5 Ordinul contelui BETHLEN NICOLAE prin care 1765 2

Sibiu comunică repartizarea militarilor pe linia de

carantină de a păzi cordonul sanitar, pentru a

împiedica pătrunderea bolilor contagioase.

2765 94 1765 iunie 7 Ordin gubernial prin care se comunică să fie 1765 2

Sibiu executat Decretul regal cu privire la pedepsirea

persoanelor care au părăsit religia romanocatolică.

2766 95 1765 iunie 7 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1765 6

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune copiile unor

acte referitoare la procesul dintre locuitorii

comunei BICFALĂU şi locuitorii oraşului

2767 96 1765 iunie 7

PREJMER, pentru hotar.

Scrisoarea baronului HENTER FRANCISC prin 1765 2

Sântion ( azi care cere Tablei Continue a Scaunului Trei

Sţntionlunca) Scaune să ia măsuri contra locuitorilor civili şi

grănicerii din satul LEŢ şi din alte sate, care aduc

prejudicii familiei HENTER.

2768 97 1765 iunie 10 Ordin gubernial prin care se comunică măsurile 1765 4

Sibiu ce trebuie luate pentru a împiedica emigrarea

locuitorilor în ţările vecine.

2769 98 1765 iunie 13 Scrisoarea baronului ROTH, preşedintele 1765 2

Ozun comisiei de investigaţie criminală, prin care aduce

la cunoştinţa Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune că în urma ordinului contelui HADIC,

comandant general şi gubernator, membrii

2770 99 1765 iunie 17

comisiei se reântorc la locurile lor de staţionare,

iar investigaţiile se suspendă.

Ordin gubernial cu privire la modul de dezbatere 1765 2

Sibiu a proceselor de posesiune la Judecătoria Mixtă.

2771 100 1765 iunie 17 Ordin gubernial prin care se aprobă Tablei 1765 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune să preia de la

perceptorul regesc, suma de 40-50 de florini

necesară pentru repararea închisorii, iar dacă

cheltuielile vor fi mai mari, să se raporteze

guberniului suma necesară.

2772 101 1765 iunie 17 Ordin gubernial prin care se trimite raportul 1765 4

Sibiu persoanelor militare de la Judecătoria Mixtă în

cauza de audiere a martorilor pentru a da aviz în

această privinţă.

2773 102 1765 iunie 10 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1765 3

© Arhivele Naţionale ale României

217

2774 103 1765 iunie 18

Sibiu

2775 104 1765 iunie 18

Sibiu

2776 105 1765 iunie 18

Sibiu

2777 106 1765 iunie 20

Sibiu

2778 107 1765 iunie 20

Covasna

2779 108 1765 iunie 25

Sibiu

2780 109 1765 iunie 28

Sibiu

2781 110 1765 iunie 28

Sibiu

2782 111 1765 iunie 28

Sibiu

2783 112 1765 iulie 2

Sibiu

2784 113 1765 iulie 4

Sibiu

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni

privind întocmirea şi înaintarea tabelelor lunare

referitoare la emigranţi şi imigranţi.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să urmărească

pe numitul PĂDURAN alias DANU TOMA,

care împreună cu familia vagabondează prin ţară

şi fură.

Ordin gubernial, prin care se trimite cererea

contelui MIKO PAUL din satul HĂGHIG, ca să

fie publicat ca nimeni să nu dea împrumut fiului

său ADAM, deoarece este risipitor.

Ordin gubernial prin care se trimite Decretul regal

cu privire la emiterea celor 5940000 florini

bancnote, ca să fie publicat.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

prinderea numitului HULLYES DAVID care

lângă localitatea CRISTURUL SĂSESC a omorât

un morar.

Raportul Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune prin care comunică propunerea lor de a fi

numit vicejude regal al Scaunului Orbai în locul

răposatului IMECS ANTOS şi alte rapoarte.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să se ia măsuri

pentru urmărirea şi prinderea soldatului

BARTHA FRANCISC, originar din Scaunul Trei

Scaune care a dezertat.

Ordin gubernial prin care se comunică că este

interzis a trimite cauzele şi plângerile direct la

guberniu înainte de a fi trecute la Tabla Continuă

şi la Tabla Regală.

Ordin gubernial prin care se ordonă ca rapoartele

trimise de Tabla Continuă la guberniu să fie

semnate de preşedintele Tablei, de notar şi

asesori; raportul semnat să fie sigilat.

Ordin gubernial prin care se comunică de a fi

urmărit fostul preot romano-catolic ZOLD

PETRU din localitatea LELICENI ( Scaunul

Ciuc) prins şi trimis la Episcopia din ALBA

IULIA de unde a evadat.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

BARTHA IUDIT văduva răposatului VAJNA

GAVRIL din satul PAVA, ca să fie rezolvat

procesul ei cu băiatul ei vitreg privind întreţinerea

mamei vitrege.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune spre rezolvare,

o copie de pe cererea lui SZABO ŞTEFAN,

© Arhivele Naţionale ale României

218

1765 2

1765 4

1765 6

1765 2

1765 13

1765 3

1765 2

1765 2

1765 2

1765 6

1765 3

2785 114 1765 iulie 4

Sibiu

2786 115 1765 iulie 5

Sibiu

2787 116 1765 iulie 5

Sibiu

2788 117 1765 iulie 8

Sibiu

2789 118 1765 iulie 9

Sibiu

2790 119 1765 iulie 9

Sibiu

2791 120 1765 iulie 11

Sibiu

2792 121 1765 iulie 11

Sibiu

2793 122 1765 iulie 11

Sibiu

2794 123 1765 iulie 11

Sibiu

grănicer din comuna POIAN, cerându-se să se ia

măsuri ca petiţionarul să primească cele cuvenite

conform testamentului lui MIHALTZ IOSIF.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

Regal ca cei de religie greco-catolică să

primească orice serviciu. Se interzice circulaţia

cărţilor care sunt contra celor de religie grecocatolică.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care trimite Rescriptul Regal

privind angajarea funcţionarilor ca la angajare,

jumătate din ei să fie de religie romano-catolică.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie a

adresei către guberniul Prefecturii supreme a

armatei, referitoare la remiterea calului care a fost

furat din Muntenia de către CZIRKA şi vândut

nobilului VERES SAMUEL, senior din comuna

CHICHIŞ, cerându-se să se trimită calul la

BRAŞOV.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

rezolvate plângerile care au fost înaintate pentru

neplata prestaţiilor făcute pentru armată.

Ordin gubernial prin care se interzice preoţilor

ortodocşi şi greco-catolici români de a trimite

plângerile lor direct la guberniu, înainte să fie

arătat episcopilor care să decidă.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, prin care se comunică fixarea

preţului sării. Preţul la sare este de 50 crăiţari

chintalul.

Ordin gubernial prin care se comunică că se

confirmă în funcţia de vicejude regal al Scaunului

Orbai pe VASS PAUL, provizoriu în locul

răposatului vicejude regal IMETS ANTON.

Ordin gubernial prin care se trimite ordinul

Consiliului de război ca pentru cercetarea cauzei

de proces între magistratul oraşului BRAŞOV şi

locuitorii satului BICFALĂU în legătură cu

hotarul satului ÎNTORSURA BUZĂULUI, să

trimită doi asesori pricepuţi.

Ordin gubernial prin care se răspunde la cererea

lor că notarii de la Judecătoria Mixtă nu au drept

de vot, aşa cum arată legea.

Ordin gubernial prin care se comunică dreptul de

prezentare a auditorului la procesele dezbătute în

faţa Judecătoriei Mixte (forum mixt).

2795 124 1765 iulie 11 --- Cererea lui ANA soţia lui VAJNA ADAM

născută IMETS către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care cere de a fi rezolvată

© Arhivele Naţionale ale României

219

1765 2

1765 3

1765 4

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 3

1765 2

1765 2

1765 1

2796 125 1765 iulie 13

hotărârea adusă în procesul ei cu VAJNA

ALEXE.

Adeverinţă dată de RADULLY IOAN şi BARTA 1765 1

Boroşneul Mare SAMUILĂ, referitoare la faptul că SZEKELY

LADISLAU, plutonier major, a cerut primarului

satului să se transporte lemnele de foc pentru casa

de încartiruire din comuna BOROŞNEUL

2797 126 1765 iulie 15

MARE.

Ordinul contelui BETHLEN NICOLAE, prin care 1765 2

Sibiu comunică ca pentru împiedicarea introducerii

crimei în ţară să fie luate măsuri pentru înfiinţarea

carantinei şi a liniei sanitare.

2798 127 1765 iulie 15 Adresa comisarului Provincial TARTLER 1765 3

Braşov BALTHASAR către ANTOS ŞTEFAN, vicejude

regal al Scaunului Sepsi, prin care comunică că

numita MISKA ANA din satul ZĂBALA, în ziua

de 13 iulie a emigrat în Ţara Românească.

2799 128 1765 august 5 Ordin gubernial prin care se comunică 1765 2

Sibiu convocarea Tablei Regeşti în oraşul TG. MUREŞ

cu începere de la 1 septembrie 1765. Să fie

publicat ca cei care au procese să se prezinte la

timp.

2800 129 1765 august 8 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1765 3

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

urmărirea şi prinderea soldaţilor dezertori

2801 130 1765 august 8

VANTSA ANDREI şi VASS NICOLAE din

comuna CERNATU şi MENYHARD ANDREI

din comuna BICFALĂU.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile 1765 5

Sibiu ce trebuie luate la întocmirea tabelului

2802 131 1765 august 3

refugiaţilor şi lipsurile constatate.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie 1765 2

Sibiu elaborată de către asesori de la Judecătoria Mixtă

un regulament de taxă.

2803 132 1765 august 9 Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei 1765 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune în urma

informaţiilor primite de la magistratul oraşului

BREŢCU, că în BREŢCU, au fost prinşi şi

arestaţi numiţii POPESCU TOMA, TARAS

VLAD, BIRZOGION ION, grănicerul BARA

ŞTEFAN şi BIRZOJ ION din comuna

2804 133 1765 august 2 --

MĂRTĂNUŞ, care au ajutat pe sergentul JANKO

FRANCISC, pe soţia lui POLUS LAZAR şi pe

DIMENY CLARA să treacă în Moldova.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1765 3

- Continue a Scaunului Trei Scaune un extras din

cererea locuitorilor comunei ZĂLAN, referitoare

la neânţelegerile dintre locuitorii comunei asupra

pământurilor obştei folosite pentru păşune.

2805 134 1765 august 12 Ordin gubernial prin care se cere raport despre 1765 2

© Arhivele Naţionale ale României

220

2806 135 1765 august 13

Sibiu

2807 136 1765 august 13

Sibiu

2808 137 1765 august 16

Sibiu

2809 138 1765 august 23

Sibiu

2810 139 1765 august 23

Tg. Secuiesc

2811 140 1765 august 23

Tg. Secuiesc

2812 141 1765 august 30

Sibiu

2813 142 1765 sept. 2

Sibiu

2814 143 1765 sept. 3

Sibiu

2815 144 1765 sept. 3

Sibiu

2816 145 1765 sept. 6

Sibiu

Sibiu controversa ivită între clerul romano-catolic şi

credincioşi pentru neplata unei taxe pentru

parohie.

Ordin gubernial prin care se comunică că

fierberea salpetrului se va scoate dintre prestaţiile

extraordinare.

Ordin gubernial prin care se aprobă ca să fie luat

în arendă casa lui DOMOKOS SAMUILĂ din

satul CERNATUL DE JOS pentru dezbaterea

proceselor. Pe viitor să fie construit un local

corespunzător.

Ordin gubernial prin care se comunică să fie

rezolvată pretenţia urmaşilor contelui

VEINANTZ ALEXANDRU contra lui TURI

ALEXANDRU din satul TAMAŞFALĂU.

Ordin gubernial prin care se trimite Rescriptul

regal cu privire la darea înapoi a iobagilor care sau

refugiat în Ungaria şi Banat. Cei care au

asemenea iobagi să fie raportaţi Guberniului.

Scrisoarea baronului ZINNICOVE, vicecolonel,

prin care cere Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune să se trimită tabelele de contribuţii.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

luate măsurile necesare contra ciumei care

bântuie în oraşul BUCUREŞTI.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune cererea

numitei BERDE EUFROSINA, care se plânge

guberniului soţiei lui BERDE MIHAI, anume

BERDE IOSIF, nu-i dă răsplata cuvenită în urma

îngrijirilor pe care le-a acordat timp de 14 ani

soţiei lui BERDE MIHAI.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune obiecţiunile

guberniului referitoare la procesele de crimă care

sunt în curs de judecată la Tabla Continuă.

Ordin gubernial prin care se comunică că se

interzice avocatului TUROCZI GHEORGHE,

exercitarea activităţii ca avocat deoarece este

nedemn.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care se răspunde la raportul

înaintat de Tabla Continuă şi se aprobă ca

guberniul să acorde un ordin de revizuire a

procesului lui SZABO IOAN din comuna

CERNATUL DE SUS, cu condiţia ca petiţionarul

să înainteze o expunere a cazului său, întocmită

de avocat.

Ordin gubernial prin care se trimite înapoi Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune tabelul înaintat

© Arhivele Naţionale ale României

221

1765 2

1765 2

1765 9

1765 5

1765 2

1765 2

1765 3

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

2817 146 1765 sept. 6

Sibiu

2818 147 1765 sept. 6 Tg.

Secuiesc

2819 148 1765 sept. 10

Sibiu

2820 149 1765 sept. 12

Viena

2821 150 1765 sept. 13

Sibiu

2822 151 1765 sept. 13

lemnai

2823 152 1765 sept. 15

Sibiu

2824 153 1765 sept. 19

Sibiu

2825 154 1765 sept. 20

Sibiu

2826 155 1765 sept. 20

Sibiu

2827 156 1765 sept. 22 --

de Tabla Continuă şi se cere ca acel tabel să fie

semnat de către notarul jurat al Scaunului.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiunile

referitoare la plata retribuţiei pentru soldaţii

invalizi.

Scrisoarea baronului ZINNICOVE, vicecolonel,

prin care cere Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune să repartizeze lemnele de foc pentru

ofiţeri.

Ordin gubernial prin care se cere de a preda

monedele dinari şi polturaşi perceptorilor regali

până la data de 1 octomberie 1765.

Paşaport emis de Comisia pentru invalizi pentru

vicecaporalul BERNAND FRANCISC, originar

din comuna TURIA DE JOS, care pleacă din

VIENA.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune memoriul

locuitorilor din comuna ILIENI şi se dau

instrucţiuni pentru rezolvarea procesului dintre

locuitorii comunei ILIENI şi locuitorii comunei

DOBOLI DE JOS, pentru locul de păşune a

vitelor.

Raport semnat de căpitanul WIESNIC în care se

descrie fapta comisă de iobagul NAGY

NICOLAE din comuna LEMNIA în prezent

arestat, care a transportat clandestin cu căruţa sa

de la LEMNIA la SATULUNG, pe un ţigan fierar

acuzat de furt de cai.

Ordinul contelui BETHLEN NICOLAE către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin

care se cere, în urma plângerii locuitorilor

oraşului BREŢCU, să se ia măsuri ca aceşti

locuitori să nu fie grevaţi de prestaţii pentru

armată din fortăreaţa de la OITUZ, prestaţiile să

le facă iobagii din satele înconjurătoare.

Ordin gubernial prin care se comunică preţul

cărnii de vită, între 1 ianuarie - 30 iunie, 2 crăiţari

funtul, iar între 1 iulie - 31 decembrie cu 1 şi ½

crăiţari funtul.

Ordin gubernial prin care se comunică

observaţiile guberniului la rapoartele ce se trimit

în cauza de procese criminale.

Ordin gubernial prin care se comunică decesul

lui FRANCISC I, soţul împărătesei MARIA

THEREZA, ca să fie ţinut în doliu.

Raportul numiţilor GYARFAS ŞTEFAN şi alţii

la cererea lui ANTOS GHEORGHE din satul

RECI, declară că nu au cereale pentru a fi depuse

© Arhivele Naţionale ale României

222

1765 2

1765 2

1765 2

1765 1

1765 8

1765 1

1765 2

1765 2

1765 3

1765 2

1765 1

2828 157 1765 sept. 23

Sibiu

2829 158 1765 sept. 23

Sibiu

2830 159 1765 sept. 23

Sibiu

2831 160 1765 sept. 23

Sibiu

2832 161 1765 sept. 30

Sibiu

2833 162 1765 oct. 1

Sibiu

2834 163 1765 oct. 1

Sibiu

2835 164 1765 oct. 1

Sibiu

2836 165 1765 oct. 3

Sibiu

2837 166 1765 oct. 4

Sibiu

2838 167 1765 oct. 11

Sibiu

2839 168 1765 oct. 11

Sibiu

2840 169 1765 oct. 14

Sibiu

la magazia de cereale.

Ordin gubernial prin care se cere raport gubernial

cu privire la răposatul SOLYOM IOAN din satul

TURIA care a decedat în HESSEN, în legătură cu

succesiunea lui, deoarece a decedat fără

testament.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să delege comisarii civili

care împreună cu delegaţii armatei să controleze

starea caselor de încartiruire şi să se ia măsuri

pentru efectuarea reparaţiilor acolo unde este

nevoie.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune un tabel care

cuprinde numele a 25 locuitori din Scaunul Trei

Scaune care au comis abateri de la îndatoririle de

serviciu la graniţă.

Ordin gubernial prin care se comunică că se

respinge cererea oficialilor de la Tabla Continuă

cu privire la mărirea salariului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze rapoartele

periodice la termenele fixate anterior.

Ordin gubernial prin care se atrage atenţia de a

ţine ordinele anterioare pentru a împiedica

introducerea epizotiilor.

Ordin gubernial prin care se trimite Rescriptul

Regal cu privire la numirea ca coregens pe

împăratul IOSIF al II-lea, succesorul împărătesei

MARIA TEREZA în locul coregensului

FRANCISC I răposat.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

prinderea soldatului dezertor SZABO MOISE,

originar din satul LEŢ.

Ordin gubernial prin care se comunică micşorarea

preţului cărnii de vită, care să fie publicat.

Ordin gubernial prin care se trimitTablei

Continue a Scaunului Trei Scaune înstrucţiuni

pentru întocmirea tabelelor de contribuţie.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care se comunică modul de taxă

ce se plăteşte după animalele trimise la păşunat în

Ţara Românească.

Ordin gubernial prin care se comunică că la

dezbaterile de la Tabla Regală în perioada zilei de

Sfântu Martin ( noiembrie 11) vor fi dezbătute

procesele revocate.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

© Arhivele Naţionale ale României

223

1765 2

1765 2

1765 4

1765 2

1765 2

1765 2

1765 4

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 3

2841 170 1765 oct. 31

Sibiu

2842 171 1765 nov. 2

Viena

2843 172 1765 nov. 4

Sibiu

2844 173 1765 nov. 4

Sibiu

2845 174 1765 nov. 8

Sibiu

2846 175 1765 nov. 8

Sibiu

2847 176 1765 nov. 14

Sibiu

2848 177 1765 nov. 17

Sibiu

2849 178 1765 nov. 21

Sibiu

2850 179 1765 nov. 21

Sibiu

2851 180 1765 nov. 21

Sibiu

2852 181 1765 nov. 22

Sibiu

2853 182 1765 nov. 23

Odorheiul

Secuiesc

urmărirea şi prinderea grănicerilor dezertori din

districtul Făgăraş.

Ordin gubernial prin care se comunică de a lua

măsuri pentru a împiedica fuga de pe moşie a

iobagilor şi jelerilor contribuabili, a interzice

ţinerea de armă la ei, iar comercianţii să nu vândă

praful de puşcă.

Decretul regal către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care comunică modul de

întocmire a testimoniilor din Transilvania.

Ordin gubernial prin care se ordonă ca la

scrisorile ofiţerilor încartiruiţi sau locali să dea

răspuns la timp, iar dacă necesită cercetări

îndelungate să fie comunicat ofiţerului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru a

construi în munţi o casă de adăpost pentru

grăniceri.

Ordin gubernial prin care se comunică trimiterea

situaţiei exacte despre moartea animalelor din

cauza epizotiilor.

Ordin gubernial prin care se comunică de a fi

naturalizat şi plăcut în Transilvania albinăritul.

Măsurile ce trebuiesc luate.

Ordin gubernial prin care se comunică modul de

exploatare a pădurilor pentru localităţile care sunt

închise pentru epizotii.

Ordin gubernial prin care se comunică rezoluţia

guberniului cu privire la scutirea de impozite pe

LUKACS IOSIF, locotenent din Regimentul

PALFI, după posesiunile aflate în satul

ALUNGENI.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune în urma cererii soţiei lui

BEDE SAMUEL din comuna BOROŞNEUL

MARE, născută BARTA ECATERINA, să

rezolve procesul ei cu rudele sale, proces care

durează de 16 ani.

Ordin gubernial prin care se trimite Decretul regal

cu privire la reducerea impozitului cu 1/3 a

grănicerilor secui.

Ordin gubernial prin care se trimite Decretul regal

cu privire la măsurile ce trebuie luate cu ocazia

dezbaterii proceselor grănicerilor secui.

Ordin gubernial prin care se comunică răspuns la

cererea comisarilor rectificatorilor, cu privire la

salariul oficialilor din Scaun.

Avizul oficialilor Scaunului Odorhei către

oficialii Scaunului Trei Scaune, despre măsurile

ce s-au luat contra epizotiilor.

© Arhivele Naţionale ale României

224

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 3

1765 3

1765 2

1765 2

2854 183 1765 nov. 26

Sibiu

2855 184 1765 nov. 28

Sibiu

2856 185 1765 nov. 29

Lunga

2857 186 1765 dec. 3

Sibiu

2858 187 1765 dec. 5

Sibiu

2859 188 1765 dec. 5

Sibiu

2860 189 1765 dec. 9

Sibiu

2861 190 1765 dec. 10

Sibiu

2862 191 1765 dec. 21

Tg. Secuiesc

2863 192 1765 dec. 16

Sibiu

2864 193 1765 dec. 16

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică

modificările aduse în ordinea dezbaterilor

proceselor dezbătute în faţa Tablei regeşti.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

urmărirea unei persoane care cutreieră ţara şi

îndeamnă pe locuitori să emigreze.

Scrisoarea lui DOMBI BLAZIU către MIHALCZ

ALEXANDRU, vice notar din comuna PAVA,

Scaunul Trei Scaune, referitoare la rezolvarea

procesului dintre HENTER MIHAI şi soţia lui

PUNKOSTI MOISE, pentru o sumă de bani.

Ordin gubernial prin care se trimite cererea

contelui KALNOKI ANTON, general, şi se cere

ca locuitorii din satul ZĂLAN să fie chemaţi în

faţa Tablei şi să le ordone, să nu mai

stingherească pe contele KALNOKI în folosirea

pădurii. ( anexată cererea lui KALNOKI

ANTON).

Ordin gubernial prin care se comunică că este

interzis vânzarea pisicilor şi animalelor care au

murit din cauza epizotiilor.

Ordin gubernial prin care se comunică fixarea

locurilor de judecată a Judecătoriei Mixte,

conform decretului regal.

Ordin gubernial prin care se cere ca în termen de

15 zile să fie rezolvată plângerea lui ANA văduva

lui DOMOKOS FERENCZ născută BENSTER,

care este persecutată de rudele soţului său.

Ordin gubernial prin care se cere de a fi rezolvată

plângerea lui SZABO ŞTEFAN din satul POIAN,

grănicer secui, pentru a primi cereale, luate de

către IULIANA, soţia lui LASZLO PAUL,

născută MIHALCZ, pe care el l-a primit pentru

serviciile sale de la răposatul MIHALCS IOSIF.

Cererea clerului din Scaunul Trei Scaune către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune ca să

ordone Scaunului Micloşoara să înceapă

judecarea proceselor contra apostatelor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să înainteze

rapoartele referitoare la persoanele care au

emigrat şi care au imigrat în lunile octombrie şi

noiembrie.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să raporteze situaţia

procesului dintre succesorii contelui VENIANTZ

ALEXANDRU şi TURI ALEXANDRU din

comuna TAMASFALĂU, pentru cei 126 de

florini pe care TURI ALEXANDRU trebuie să-I

© Arhivele Naţionale ale României

225

1765 2

1765 2

1765 1

1765 3

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 1

1765 2

1765 3

2865 194 1765 dec. 16

Sibiu

2866 195 1765 dec. 16

Sibiu

2867 196 1765 dec. 17

Sibiu

2868 197 1765 dec. 19

Tg. Secuiesc

2869 198 1765 dec. 19

Sibiu

2870 199 1765 dec. 19

Sibiu

2871 200 1765 dec. 19

Sibiu

2872 201 1765 dec. 20

sibiu

2873 202 1765 dec. 20

sibiu

2874 203 1765 dec. 30

dalnic

2875 204 1765 dec. 30

Dalnic

2876 205 1765 ---

Cernatul de Jos

înapoieze.

Ordin gubernial prin care se cere de a fi

completate tabelele emigranţilor din lunile

septembrie şi octombrie cu datele necesare.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

Regal cu privire la dreptul de prezentare la

dezbaterile judecătoreşti mixte a auditorului

secund.

Ordin gubernial prin care se comunică că satele

sunt obligate de a restitui pagubele pricinuite de

hoţi care jupuiesc vitele în pădure.

Scrisoarea baronului ZINNICOVE vicecolonel,

către Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune

referitoare la problemaa stabilirii locului şi

timpului şedinţei forului mixt judiciar, precum şi

repartizarea lemnelor de foc pentru ofiţeri.

Ordin gubernial prin care se cere plângerea lui

RAJCSANI ADAM, consilier regal din Ungaria,

urmărirea servitorului său KOSOVICH ANTON

pentru delapidare.

Ordin gubernial prin care se trimite model despre

rapoartele lunare ce trebuie să întocmească

tabelele continue.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

MIKO MARIA şi se cere de a fi rezolvat procesul

ei de zestre cu nobilul DATZO IOSIF din oraşul

SF. GHEORGHE.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

prinderea soldaţilor KIS IOAN junior din

DEBRECEN şi POPA VASILE din judeţul

CLUJ, care au dezertat.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copia

decretului regesc din data de 19 septembrie 1751

şi cere să se ia măsuri pentru urmărirea şi

pedepsirea apostaţilor, care au trecut de la religia

romano-catolică la o altă religie.

Raport întocmit de căpitanul GIUSSANY în care

se descrie rănirea de către plutonierul major

HOFFMAN a unui iobag al lui MIKLOS

FRANCISC, nobil din comuna DALNIC.

Raportul căpitanului GUISSANY, referitor la

acuzările făcute contra lui MIKLOS FRANCISC.

Scrisoarea Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune către contele MIKO prin care-I face

cunoscut că la ordinul guberniului dat în urma

plângerii contelui MIKO contra fiului său MIKO

ADAM, tabla Continuă a delegat pe DONAT

IOAN şi pe GYUJTO SAMUEL, asesori, să facă

© Arhivele Naţionale ale României

226

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 2

1765 3

1765 3

1765 3

1765 2

1765 2

1765 2

1765 1

cercetările ordonate de guberniu în problema

punerii sub curatelă a lui MIKO ADAM.

2877 206 1765 --- lemnia Raportul numiţilor DONATH GHEORGHE

junior din satul AITA MARE şi VASS PAUL

asesori supranumerari ai Tablei Continue, prin

care comunică rezultatul cercetărilor din

comunele Scaunului Kezdi cu privire la

2878 207 1765 --contravenţiile

cauzate de militarii trimişi de

executori.

Plângerea lui SZABO IOAN călăreţ secui din

Cernatul de Sus satul DALNIC către guberniul Transilvaniei prin

care cere să fie ordonat Tablei Continue a

Scaunului Trei Scaune de a rezolva procesul lui

de moştenire cu KOLONTZ IOSIF şi satul

CERNATUL DE SUS.

2879 208 1765 --- Declaraţia locuitorilor din satele TURIA DE JOS,

SÂNZIENI şi POIAN, despre recolta de cereale

şi folosirea ei. Declară că nu au cereale în plus.

2880 209 1765 --- Turia Declaraţia lui IOSIF nobil în numele locuitorilor

de Sus din satul TURIA DE JOS, că în satul lor nu au

cereale ce ar putea fi depuse în magazia de

cereale.

2881 210 1765 Turia de Declaraţia lui APOR IOAN, baron, despre

Jos înfiinţarea magazinelor de cereale şi despre

recolta de cereale.

2882 211 1765 --- Declaraţia lui CSEH PAUL, că nu are cereale ce

ar putea fi predate la magazinele de cereale.

2883 212 1765 --- Valea Declaraţia lui MIHALY IOSIF şi MIHALY

Scurtă ADAM din satul VALEA SCURTĂ, că nu au

cereale ce ar putea fi predate la magazinele de

cereale.

2884 213 1765 --- Anexa ordinului gubernial, prin care sunt arătate

punctele la care trebuie să răspundă nobilii cu

privire la recolta de cereale şi construirea

magazinelor de cereale.

2885 214 1765 --- Fragment din Procesul verbal de audierea

martorilor cu privire la prestaţiile executate de

locuitorii oraşului BREŢCU.

2886 215 1765 --- Sântion Proces verbal întocmit de către DONATH IOAN,

( azi asesor supranumerar de la Tabla Continuă a

Sântionlunca) Scaunului Trei Scaune cu privire la cercetările

făcute în satele din Scaunul Sepsi cu privire la

recolta de cereale şi înfiinţarea magaziilor de

cereale.

2887 216 1765 --- Declaraţia lui RAKOSI LADISLAU şi alţii din

Mărtănuş satul MĂRTĂNUŞ cu privire la recolta de

cereale şi înfiinţarea magaziilor de cereale.

2888 1 1766 ian. 15 Extras din rescriptul regal, prin care se comunică

Viena modul de completare a posturilor funcţionarilor

prin alegere.

© Arhivele Naţionale ale României

227

1765 2

1765 1

1765 1

1765 1

1765 1

1765 1

1765 1

1765 4

1765 4

1765 -

1765 1

1766 1

2889 2 1766 ian. 16

Sibiu

2890 3 1766 ian. 17

Sibiu

2891 4 1766 ian. 20

Sibiu

2892 5 1766 ian. 20

Sibiu

2893 6 1766 ian. 21

Sibiu

2894 7 1766 ian. 23

Sibiu

2895 8 1766 ian 30

Sibiu

2896 9 1766ian. 30

Sibiu

2897 10 1766 ian. 30

Sibiu

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să facă cunoscut

locuitorilor că, pe baza regulamentului militar,

aceia care au de făcut plângere împotriva unui

soldat sau ofiţer să se adreseze în primul rând

comandamentului regimentului şi numai dacă nu

au primit răspuns să se adreseze forurilor

superioare.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că se suspendă

ordinul care interzicea petrecerile din cauza

morţii soţului împărătesei Maria Thereza,

împăratul regent FRANCISC ŞTEFAN.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune tabelul

referitor la personal şi la salariile funcţionarilor

din Scaunul Trei Scaune .

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze

perceptorilor regeşti un tabel referitor la

transportarea sării de către locuitorii Scaunului

Trei Scaune.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că a înaintat

camerei aulice o cerere referitoare la schimbarea

monedelor de argint care au fost scoase din

circulaţie şi se cere Tablei să înainteze o

specificaţie privind monedele care au fost încă

schimbate.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze tabelele

referitoare la transfugi, din lunile octombrie,

noiembrie şi decembrie al anului 1765.

Ordin gubernial cu privire la rezolvarea cauzei de

proces a succesorilor contelui VEINANTZ

ALEXANDRU contra lui TURI ALEXANDRU,

pentru pretenţiile avute.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copia

decretului aulic din data de 24 decembrie 1765

referitor la urmărirea falsificatoarei de bani

MULLNERIU alias SCHIFFER IULIANA şi a

complicilor săi.

Ordin gubernial prin care se răspunde Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune la raportul

trimis la data de 16 decembrie 1765 şi se cere să

se rezolve procesul moştenitorilor lui

VEINANTZ ALEXANDRU contra lui TURI

ALEXANDRU.

© Arhivele Naţionale ale României

228

1766 2

1766 2

1766 3

1766 2

1766 2

1766 2

1766 1

1766 3

1766 2

2898 11 1766 ian. 31 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1766 2

2899 12 1766 ian. 31

Miercurea Ciuc

2900 13 1766 febr. 3

Sibiu

2901 14 1766 febr. 3

Sibiu

2902 15 1766 febr, 18

Sibiu

2903 16 1766 febr. 18

Sibiu

2904 17 1766 febr. 18

Sibiu

2905 18 1766 febr. 20

Sibiu

2906 19 1766 febr. 20

Sibiu

2907 20 1766 febr. 20

Sibiu

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune un extras din

rescriptul regesc dat la 15 ianuarie 1766, referitor

la ocuparea prin candidatură a posturilor de

funcţionari.

Adresa colonelului CARATO, comandantul

Regimentului I pedestrişi, grăniceri secui prin

care ca să fie pedepsiţi cei 2 iobagi care au jefuit

2 militari, grăniceri secui.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune un extras din

rescriptul regesc dat la 5 februarie 1747 referitor

la emigrare, cerându-se să se ia toate măsurile

pentru a împiedica fuga iobagilor şi a jelerilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să raporteze ce fel de

servicii prestează iobagii faţă de propietarii lor şi

care sunt sarcinile pe care nobilii le pretind de la

iobagii lor.

Ordin gubernial prin care se revine asupra

circularei din 7 octombrie 1765 cu privire la

naturalizarea în Transilvania a albinăritului şi

măsurile ce trebuie luate.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copiile

ordinelor guberniale din 16 august, 16 decembrie

1765 şi 30 ianuarie 1766, cerându-se să se rezolve

procesul de moştenire al urmaşilor contelui

VEINANTZ contra lui TURI ALEXANDRU.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a raportat

comandamentului prefecturii supreme a armatei

plângerea Tablei Continue referitoare la

eliberarea de către grănicerii secui a arestatului

IZSAK PETRU.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copia în limba

latină a unui rescript regesc din 13 ianuarie 1766

şi copia unui ordin regesc din 3 februarie 1766

referitoare la retrimiterea iobagilor fugiţi din

Transilvania în Ungaria.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune şi se cere să se

publice descrierea monedelor de aur bavareze

scoase în anii 1750 şi 1759, numite “ souverains -

-- “ atrăgându-se atenţia că s-au găsit monede din

acestea falsificate.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune memoriul

înaintat guberniului de către locuitorii satului

MOACŞA şi se cere să se rezolve neânţelegerea

© Arhivele Naţionale ale României

229

1766 2

1766 3

1766 2

1766 2

1766 2

1766 3

1766 4

1766 2

1766 2

2908 21 1766 febr. 25

Sibiu

2909 22 1766 febr. 25

Sibiu

2910 23 1766 febr. 25

Sibiu

2911 24 1766 febr. 25

Sibiu

2912 25 1766 febr. 27

Sibiu

2913 26 1766 febr. 27

Sibiu

2914 27 1766 febr. 27

Sibiu

2915 28 1766 martie 3

Sibiu

2916 29 1766 martie 6

Sibiu

ivită pentru pădure între satele DALNIC şi

MOACŞA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se raporteze dacă s-a

executat ordinul trimis la 22 martie 1764 referitor

la ţinerea târgului în oraşul BREŢCU.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie a

adresei comandamentului suprem către guberniu

şi se cere Tablei să ia măsuri pentru ca nobilul

VERES senior din comuna CHICHIS să-I

restituie lui JEFTIN CZIRKA catârul, care i-a

fost furat lui CZIRKA în Muntenia şi acum se

găseşte la VERES.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie a

adresei comandamentului suprem referitoare la

pedepsirea nobilului KOZMA MIHAI din

comuna SÂNZIENI care a spus soldatului

LAJOS IOSIF din TOPLIŢA-CIUC că o parte din

grăniceri secui vor porni la încoronarea noului

împărat.

Ordin gubernial prin care se răspunde Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune la plângerea

înaintată în dcembrie 1765 referitoare la luarea de

către Moldoveni a 160 de oi de la locuitorii din

comunele LEMNIA, LUNGA ALMAS,

SĂSĂUŞI şi TINOASA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze datele

suplimentare la tabelele lunare din anul 1765

referitoare la emigranţi şi imigranţi.

Ordin gubernial prin care se răspunde Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune la raportul

înaintat în 31 ianuarie 1766 rferitor la procesul de

moştenire al succesorilor contelui VEINANTZ

contra lui TURI ALEXANDRU.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copia ordinului

regesc dat la VIENA la 29 ianuarie 1766, referitor

la participarea auditorilor secundari la şedinţele

forurilor judiciare mixte, unde se judecă procesele

grănicerilor secui.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni şi

un formular pentru întocmirea şi înaintarea

rapoartelor lunare despre emigranţi şi imigranţi.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni

referitoare la întocmirea şi înaintarea rapoartelor

© Arhivele Naţionale ale României

230

1766 2

1766 3

1766 3

1766 2

1766 2

1766 2

1766 3

1766 3

1766 2

2917 30 1766 martie 6

Sibiu

2918 31 1766 martie 6

Sibiu

2919 32 1766 martie 10

Sibiu

2920 33 1766 martie 17

Reci

2921 34 1766 martie 20

Tg. Mureş

2922 35 1766 martie 21

Sibiu

2923 36 1766 aprilie 9

Sibiu

2924 37 1766 aprilie 9

Sibiu

2925 38 1766 aprilie 9

Sibiu

privind procesele de crimă.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copia plângerii

înaintate guberniului de către locuitorii satului

BEŞENEU şi se cere să se rezolve conform legii

neânţelegerea pentru pădure dintre locuitorii

satului şi nobilii satului.

Scrisoarea lui WELTZEL IOSIF, chirurg maior,

prin care cere să-i construiască o casă de

încartiruire, deoarece cea veche este în pericol de

incendiu.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copia cererii

lui DANIEL MIHAI, cerându-se Tablei să se

judece definitiv procesul început înainte cu 13 ani

între soţia lui DANIEL MIHAI, născută

KELEMEN SUSANA şi văduva lui BARABAS

GHEORGHE născută SZEKELY ELISABETA,

Ordinul vicejudelui regal ANTOS ŞTEFAN către

primarii satelor CHILIENI, COŞENI, SÂNCRAI

şi SIMERIA de a raporta pagubele pricinuite de

un român cu numele SZIRBULY, deoarece Tabla

regală a hotărât ca pagubele să fie plătite de el.

Raportul lui TOLNOI IOAN în procesul lui TURI

ALEXANDRU din satul TĂMAŞFALĂU

(Scaunul Trei Scaune ) cu succesorii contelui

VEINANTZ ALEXANDRU în procesul de

datorie.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a aflat în

urma cercetării nobilului KOZMA MIHAI, că

printre grănicerii secui s-a ivit zvonul referitor la

încoronarea noului împărat. Se cere Tablei

Continue să ia măsurile necesare pentru încetarea

propagării zvonurilor false.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune plângerile

înaintate guberniului de către soţia lui BARTHA

IOSIF din comuna BOROŞNEUL MARE,

născută GYARFAS ELENA şi de către soţia lui

BEDE SAMUILĂ, născută BARTHA

ECATERINA, cerându-se să se rezolve cazurile

petiţionarelor.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a cerut

comandamentului superior să trimită ordinele

către forurile judiciare mixte în limba latină şi

direct pe adresa asesorilor de la aceste foruri.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copia adresei

© Arhivele Naţionale ale României

231

1766 3

1766 2

1766 3

1766 1

1766 1

1766 2

1766 2

1766 2

1766 5

2926 39 1766 aprilie 10

Sibiu

2927 40 1766 aprilie 10

Sibiu

2928 41 1766 aprilie 15

Tinoasa

2929 42 1766 aprilie 21

Sibiu

2930 43 1766 aprilie 21

Sibiu

2931 44 1766 aprilie 28

Sibiu

2932 45 1766 aprilie 29

Sibiu

2933 46 1766 mai 2

Sibiu

2934 47 1766 mai 2

Sibiu

trimisă guberniului de către episcopul romanocatolic

al Transilvaniei, BAJTAJ IOSIF ANTON,

referitoare la contravenţia comisă la adresa

religiei romano- catolice de către BORSAI IOSIF

din TG. SECUIESC de către FEKETE ŞTEFAN

din comuna RUSENI. Anexate 4 sate.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să execute hotărârea dată

în anul 1761 la procesul de împărţire a averii

dintre PAL ALEXANDRU şi PAL IOSIF din

comuna BRATEŞ, arătându-se că trebuie să se

dea averea cuvenită minorului PALL

ALEXANDR, mai precis tutoarei lui, SZEKELY

MARIA.

Ordin gubernial prin care se răspunde Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune la raportul

înaintat pe ziua de 31 ianuarie, referitor la

execuţia contra lui TURI ALEXANDRU în

favoarea moştenitorilor contelui VEINANTZ.

Plângerea lui ILEANA văduva lui EROS MOISE

născută KOZMA din satul TINOASA, prin care

cere scutirea de sub plata dării.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

cercetarea şi restaurarea cabanelor din munţi

destinate grănicerilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri necesare

pentru ca HAMAR MIHAI din satul ALUNGENI

şi nobilul VERES din satul CHICHIŞ să-I

restituie lui VLAD DUMITRU din Muntenia cei

trei cai care i-au fost luaţi, unul găsindu-se la

HAMAR şi doi la VERES.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze extrasele

lunare din protocoalele tablei pe lunile iunie şi

octombrie din anul 1765 şi pe lunile ce au trecut

din anul 1766.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie de pe

decretul dat la VIENA în 16 aprilie 1766 referitor

la acordarea concediului de 10 luni pentru soldaţi.

Ordin gubernial prin care se dau înformaţii Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune la următoarele

chestiuni: situaţia comisarilor, statelor de

personal, construirea casei preturii, păzirea

arestaţilor Scaunului Micloşoara la închisoarea

Scaunului Trei Scaune.

© Arhivele Naţionale ale României

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune plângerile

232

1766 2

1766 2

1766 3

1766 2

1766 2

1766 2

1766 3

1766 2

1766 2

2935 48 1766 mai 2

Sibiu

2936 49 1766 mai 4

Ghidfalău

2937 50 1766 mai 6

Sibiu

2938 51 1766 mai 12

Sibiu

2939 52 1766 mai 12

Sibiu

2940 53 1766 mai 12

Sibiu

2941 54 1766 mai 16

Sibiu

2942 55 1766 mai 22

Sântion

2943 56 1766 mai 27

Sibiu

înaintate guberniului de către contele MIKES

ŞTEFAN din comuna ZĂBALA privind

incidentul ivit din cauza pădurii “ KIS

HARALY”.

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie a

plângerii magistratului oraşului SF. GHEORGHE

înaintată guberniului şi o copie a răspunsului

guberniului către magistratul oraşului SF.

GHEORGHE, cerându-se tablei să se respecte

acel ordin, dând informaţii necesare privind

jurisdicţia magistratului.

Raportul căpitanului HAISZLER IOSIF către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin

care comunică că militarii se pot chema în

judecată numai cu ştampila comandanţilor săi şi

nu altfel.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, pe baza cererii

lui SZOTYORI ŞTEFAN junior, să se publice

pentru a se face cunoscut locuitorilor că este

interzisă cumpărarea bunurilor lui SZOTYORI

ŞTEFAN senior, care reisipeşte averea

strămăşească.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urmărească pe

soldatul JAKAB IOAN, originar din Scaunul Trei

Scaune, care a dezertat din regimentul Kalnoki.

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiunile

referitoare la înaintarea rapoartelor despre

procesele apelate de la forurile judiciare mixte la

forul suprem de revizie.

Ordin gubernial prin care se trimite răspuns

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune la

raportul referitor la controlarea ( perceptorilor

regeşti) şi se cere ca acest control să se facă

conform ordinelor anterioare.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urmărească soldaţii

dezertori ale căror nume sunt trecute în două

tabele alăturate.

Adresa lui DONATH IOAN, asesor

supranumerar către DOMBI BLAZIU, notarul

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune prin

care cere achitarea diurnei sale. ( pe verso:

răspunsul lui DOMBI BLAZIU).

Ordin gubernial prin care se dă răspuns Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune la raportul

înaintat în 7 mai 1766 referitor la catârul aflat la

© Arhivele Naţionale ale României

233

1766 5

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 4

1766 1

1766 2

2944 57 1766 mai 27

Sibiu

2945 58 1766 mai 27

Sibiu

2946 59 Înainte de 1766

mai 27 Sibiu

2947 60 1766 mai 30

Sibiu

2948 61 1766 mai 30

Sibiu

2949 62 1766 iunie 2

Sibiu

2950 63 1766 iunie 5

Sibiu

2951 64 1766 iunie 6

Sibiu

2952 65 1766 iunie 6

Sibiu

VERES SAMUILĂ şi calul aflat la HAMAR

MIHAI pentru care VLAD DUMITRU din

Muntenia a intentat proces de despăgubire la

magistratul oraşului BRAŞOV.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copiile

cererilor înaintate guberniului de către

HADNAGY ANA, MIKLOS IULIANA şi soţii

lor, cerându-se Tablei să judece cât mai repede

procesul intentat de petiţionari pentru averea

bunicului lor, MIKLOS FRANCISC din comuna

DALNIC.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să-l urmărească pe

SEYFRIDL IOAN, de 13 ani, fiul lui SEYFRIDL

IOAN, asesorul jurat al judeţului GYOR din

Ungaria, care a dispărut de acasă.

Cererea lui GYULAI ŞTEFAN ( pintenat ) asesor

la Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin

care cere concediu de a rezolva posesiunea lui (

pe verso: răspunsul guberniului).

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni

referitoare la măsurile ce trebuiesc luate pentru

împiedicarea emigrării în masă în Ţara

Românească şi Moldova.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, pentru

publicarea, faptul că împăratul a acordat lui

LAZAR IOAN din comuna GIALACUTA,

judeţul MUREŞ, titlul de consilier intim secret.

Ordin gubernial prin care se interzice Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să achite

salariul posturilor vacante.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze pentru

decizia definitivă actele procesului intentat de

TURI ALEXANDRU contra soţiei lui

MOLTCSH MARTIN, prin chirurg al

regimentului KALNOKI, născută KUYPERS

MARIA- FRANCISCA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să judece procesul

început în anul 1748 între fraţii LAZAR

CLEMENTIN şi LAZAR MIHAI.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni

pentru judecarea grabnică a proceselor contra

apostaţilor.

© Arhivele Naţionale ale României

234

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

2953 66 1766 iunie 9 Ordin gubernial prin care se răspunde Tablei 1766 2

2954 67 1766 iunie 9

Sibiu

2955 68 1766 iunie 10

Sibiu

2956 69 1766 iunie 10

Sibiu

2957 70 1766 iunie 10

Sibiu

2958 71 1766 iunie 12

Sibiu

2959 72 1766 iunie 13

Sibiu

2960 73 1766 iunie 13

Sibiu

2961 74 1766 iunie 13

Sibiu

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune la rapoartele

înaintate la data de 26 octombrie 1765 şi 4 martie

1766 privitoare la procesul de moştenire al lui

SOLYOM în HANNOVIA.

Ordin gubernial prin care se trimite spre rezolvare

acte pentru a fi corectate legate de despăgubirea

incendiaţilor ( actele lipsesc).

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune 2 copii de pe

adresele trimise guberniului de către

Comandantul suprem al armatei referitoare la

cererile de despăgubire solicitate de SZTAN

MOLITOR din Moldova de la DOBRE IOAN şi

de la DOBRE IOAN şi SIKIM SOCIUM din

Transilvania.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune 4 copii de pe

adresele primite de la guberniu de la

comandamentul suprem al armatei referitoare la

cele 163 de oi revendicate de locuitorii satelor

LEMNIA, LUNGA, LUTOASA, MERENI,

TINOASA şi SĂSĂUŞI din Scaunul Kezdi de la

locuitorii din TG. OCNA din Moldova.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue că SZOKATS FRANCISC, soldat în

regimentul FORGATS şi iobagul lui

SZENTKERESZTI EMERIC din comuna

ZAGON, a cerut pe baza ordinului regal, 10 luni

de concediu pentru organizarea situaţiei

gospodăriei sale.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, pentru

publicarea că, solicitanţii pentru posturile de

funcţionari de la tezauriat trebuie să aibă diplome

obţinute la absolvirea cursurilor camerale –

politice de la VIENA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să aducă la cunoştinţă

locuitorilor că persoanele care au procese la Tabla

judiciară regească trebuie să plătească avocaţiilor

onorariile cuvenite.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

prinderea vagabonzilor.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie a

cererii locuitorilor satului ANINOASA către

guberniu, referitoare la procesul pentru hotar pe

care îl au cu locuitorii satului BITA din Scaunul

Kezdi şi cu familiile LAJOS din comuna

© Arhivele Naţionale ale României

235

1766 1

1766 4

1766 6

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 4

2962 75 1766 iunie 16

Sibiu

2963 76 1766 iunie 17

Sibiu

2964 77 1766 iunie 19

Sibiu

2965 78 1766 iunie 23

Sibiu

2966 79 1766 iunie 25

Covasna

2967 80 1766 iunie 26

Sibiu

2968 81 1766 iunie 30

Sibiu

2969 82 1766 iunie 30

Sibiu

2970 83 1766 iulie 1

Sibiu

2971 84 1766 iulie 3

Sibiu

SACIOVA.

Observaţiile făcute de LASZLO ANDREI

perceptor regal al Scaunului Trei Scaune, pe

tabelele de rectificare a dărilor pe comune, pe anii

1765-1766.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri contra

acelor părţi care împiedică decurgerea normală a

proceselor făcând recurs la guberniu fără baze

legale.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze guberniului

un raport referitor la procesele intentate de

supuşii (iobagi) de origine străină, pentru

redobândirea libertăţii.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie a

cererii lui RETI IOAN, grănicer invalid, cerânduse

tablei să desfiinţeze procesul petiţionarului cu

urmaşii văduvei lui POCSA LAZAR.

Raportul Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune către guberniul Transilvaniei cu privire

la diurna asesorilor supranumerari de la Tabla

Continuă.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copiile de pe

ordinul regesc dat la VIENA la 23 aprilie 1766 şi

de pe cererea lui SZOTYORI ANTON din satul

LISNĂU care solicită un post de cancelist cu

salariul la guberniu sau Tabla judiciară Continuă.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune tabelul

referitor la soldaţii dezertori din trupele din

Transilvania, cerându-se urmărirea şi prinderea

lor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că din cauza

timpului nefavorabil recolta de cereale va fi foarte

mică, începându-se urcarea preţurilor la cereale.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că împărăteasa

Maria Thereza a numit pe baronul HENTER

FRANCISC din comuna SÂNTIONLUNCA

drept locţiitor al judelui suprem al Scaunelor

Sepsi, Kezdi, Orbai, Micloşoara, contele MIKES

ANTON, care este bolnav.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie a

ordinului comandantului suprem al armatei şi se

cere să se ia măsurile necesare pentru chirurgul

© Arhivele Naţionale ale României

236

1766 1

1766 2

1766 2

1766 3

1766 2

1766 4

1766 3

1766 2

1766 2

1766 3

2972 85 1766 iulie 3

Sibiu

2973 86 1766 iulie 3

Sibiu

2974 87 1766 iulie 4

Sibiu

2975 88 1766 iulie 7

Sibiu

2976 89 1766 iulie 8

Sibiu

2977 90 1766 iulie 12

Sf. Gheorghe

2978 91 1766 iulie 13

Sibiu

2979 92 1766 iulie 14

Sibiu

2980 93 1766 iulie 14

Sibiu

2981 94 1766 iulie 15

Sibiu

regimentului secuiesc de cavalerie din Sfântu

Gheorghe, precum şi construirea sau repararea

celorlalte case de încartiruire.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să se ia toate

măsurile pentru împiedicarea pătrunderii

epizotiilor care s-au ivit în Moldova în

localităţile: CUIESD, TORDOREST,

PODOLEN, CRACU şi PIATRA.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune pentru

publicare, tabloul soldaţilor care au dezertat din

trupele Transilvănene în luna mai a anului 1766.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copia

rescriptului regesc dat la 14 aprilie 1766, referitor

la scutirea de contribuţie a unor nobili.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a aprobat

suma de 100 florini germani pentru cheltuielile ce

se vor face la ţinerea adunării generale a

Scaunului, convocată pentru instaurarea baronului

HENTER FRANCISC în postul de locţiitor al

judelui suprem regesc şi pentru reânoirea

mandatului vicejuzilor regeşti.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni

referitoare la judecarea apostaţilor care au trecut

de la religia catolică la alte religii.

Adresa registratului oraşului Sf. Gheorghe către

căpitanul husar, grănicer secui, HAISLER IOSIF

cu privire la casa de încartiruire a pârcălabului.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni

referitoare la procesele cu cei interesaţi pentru

lipsuri de casă din anii 1738-1762.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să se ia

măsurile necesare ca cei 25 de soldaţi invalizi

care locuiesc în Scaunul Trei Scaune să se

prezinte în zilele de 19 şi 20 iulie 1766 la

comisariatul suprem militar pentru verificare.

Ordin gubernial cu privire la ordinea dezbaterilor

la Tabla Regească.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru ca

toţi perceptorii care au funcţionat între anii 1763-

1766 să înainteze rapoartele de socoteli la

comisariatul suprem provincial.

© Arhivele Naţionale ale României

237

1766 2

1766 3

1766 3

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 3

1766 1

1766 2

2982 95 1766 iulie 17 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1766 3

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune copia cererii

lui KOVACS PETRU din comuna DALNIC,

locuitor în comuna MĂRCUŞA, cerându-se

Tablei să ia măsuri pentru rezolvarea situaţiei

petiţionarului.

2983 96 1766 Zagon Scrisoarea de felicitare a maiorului PREYSING

către baronul HENTER FRANCISC cu ocazia

numirii sale în postul de judecător regal (

administrator ) al Scaunului Trei Scaune.

1766 1

2984 97 1766 iulie 18 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1766 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să urmărească şi să

prindă pe criminalii LAZAR DAVID şi ANDREI

care au trecut din Moldova în Transilvania.

2985 98 1766 iulie 18 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1766 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să înainteze Guberniului

documentele privind procesele împotriva

2986 99 1766 iulie 20

apostaţilor, pentru aprobare, înainte de a se

declara sentinţa.

Observaţiile baronului MORRINGER, consilier 1766 2

Sibiu în rezervă, către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune cu privire la socotelile întocmite despre

statele de salarii ale plăieşilor şi ale inspectorilor

plăieşilor.

2987 100 1766 iulie 21 Scrisoarea contelui HADIR ANDREI ( 1766 1

Sibiu gubernatorul Transilvaniei) către baronul

2988 101 1766 iulie 22

HENTER FRANCISC, administratorul Scaunului

Trei Scaune, prin care răspunde la instrucţiunile

cerute.

Raportul contelui BETHLEN PAUL către Tabla 1766 2

Bahnea ( Continuă a Scaunului Trei Scaune, prin care

Comitatul comunică ordinea dezbaterilor cauzelor la Tabla

Târnăveni) Regească.

2989 102 1766 iulie 23 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1766 3

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune spre publicare,

copia decretului curţii regeşti, dat la 2 iulie 1766,

referitor la atragerea tinerilor pentru studiile

politice, camerale şi comerciale.

2990 103 1766 iulie 24 --- Tabel nominal întocmit de pârcălabul KRAKKAI

GHEORGHE din satul ZĂBALA deţinuţi din

Scaunele Orbai, Sepsi şi Micloşoara.

1766 1

2991 104 1766 iulie 26 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1766 3

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune un tabel

nominal al soldaţilor dezertori, cerându-se

2992 105 1766 iulie 28

urmărirea şi prinderea lor.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1766 3

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune un tabel

nominal referitor la soldaţii din regimentul

SISKOVICS care au cerut a-şi aranja situaţia

gospodăriei.

2993 106 1766 iulie 29 Raportul căpitanului GINSSANY, de la 1766 2

© Arhivele Naţionale ale României

238

Dalnic regimentul grănicerilor secui către judele regal al

Scaunului Trei Scaune, cu privire la plângerea

contra lui DOMBI BLAZIU pentru nesupunerea

sentinţei militare.

2994 107 1766 august 4 Scrisoarea contesei TELEKI CRISTINA către 1766 2

Zăbala baronul HENTER FRANCISC administratorul

Scaunului Trei Scaune, prin care cere să fie

rezolvată cauza iobagului său DOBROSZ

2995 108 1766 august 8

BUCUR din satul PAVA.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile 1766 2

Sibiu ce trebuie luate pe linie sanitară de a împiedica

introducerea ciumei de către refugiaţii din

Moldova.

2996 109 1766 august 12 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1766 3

Sibiu a Scaunului Trei Scaune conform decretului

regesc din 2 iulie 1766, să se cuprindă în

jurământul funcţionarilor şi persaoana

2997 110 1766 august 12

împăratului şi coregentului IOSIF al II-lea.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1766 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că baronul

BORNEMISSZA IGNAŢIU IOSIF din comuna

CASIN, consilier al guberniului, a primit rangul

de consilier regesc intim.

2998 111 1766 august 12 Adresa de felicitare a Magistratului oraşului 1766 2

Braşov BRAŞOV către baronul HENTA FRANCISC cu

prilejul numirii sale în funcţia de administrator (

jude regal) al Scaunului Trei Scaune.

2999 112 1766 august 18 Raportul lui TOROK ANTON către 1766 2

--- administratorul ( jude regal) al Scaunului Trei

Scaune, prin care comunică investigaţiile pentru

căutarea locului potrivit al dezbaterilor Tablei

Continue şi alte probleme judiciare.

3000 113 1766 august 19 Ordinul lui HADIK ANDREI, gubernatorul 1766 2

Sibiu Transilvaniei, către baronul HENTER

3001 114 1766 august 21

FRANCISC, jude regal al Scaunului Trei Scaune,

prin care comunică răspunsul la adresa înaintată

în problema plasării tinerilor nobili.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1766 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se ia măsuri pentru

repararea caselor de încartiruire a ofiţerilor din

armată.

3002 115 1766 august 21 Raportul lui LASZLO ANDREI, perceptorul 1766 2

Icafalău regal către administratorul ( jude regal ) al

Scaunului Trei Scaune, prin care comunică

lipsurile constatate în adunarea dărilor.

3003 116 1766 august 21 Circulara lui ANTOS ŞTEFAN către primarii 1766 1

Reci satelor cu privire la ordinea proceselor ce se vor

dezbate în faţa Tablei Continue, pentru a fi

publicat.

3004 117 1766 august 22 Raportul lui VAJNA TOMA, perceptor regal al 1766 2

© Arhivele Naţionale ale României

239

3005 118 1766 august 25

Sibiu

3006 119 1766 august 25

Ghelinţa

3007 120 1766 august 25

Zagon

3008 121 1766 august 26

Sibiu

3009 122 1766 august 26

Sibiu

3010 123 1766 august 26

3011 124 1766 august 26

Ojdula

3012 125 1766 august 26

Tg. Secuiesc

3013 126 1766 august 26

Zagon

3014 127 1766 august 27

Bita

Ozun Scaunului Trei Scaune, prin care cere să se ia

măsuri pentru adunarea dărilor prestante din anii

1763-1766.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie în

limba germană a plângerii înaintate guberniului

de către căpitanul KOTZI din regimentul LOBL

de către KOTZEI ALEXANDU şi KONTZEI

CLEMENT.

Raportul lui WASS PAUL, către baronul

HENTER FRANCISC, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, prin care comunică că a atras

atenţia lui JANKO FRANCISC din satul ZAGON

pentru o viaţă mai liniştită (confirmă primirea

ordinelor cu privire la repararea podurilor şi

drumurilor, locul dezbaterii Tablei Continue).

Raportul lui PREYSING maior grănicer secui,

către baronul HENTER FRANCISC,

administratorul Scaunului Trei Scaune, cu privire

la repararea drumurilor şi podurilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să facă cunoscut

locuitorilor că a fost interzisă circularea

monedelor de 12 crăiţari fabricate în Bavaria.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune pe baza decretului regesc

din 9 august 1766, ca sentinţele date în procesele

de vrăjitorie să fie trimise la guberniu, spre

aprobare.

Ordinul administratorului Scaunului Trei Scaune,

către Perceptorul regal cu privire la adunarea

dărilor pentru militari şi alte probleme financiare.

Raportul lui WASS PAUL către administratorul

Scaunului Trei Scaune, ca să fie obligaţi primarii

satelor de a îngropa vitele moarte din cauza

epizotii, deoarece cele din satele PAVA şi

ZĂBALA au rămas neângropate.

Adresa baronului ZINNCA SIMION locotenent

colonel din regimentul de infanterie secuiesc

către HENTER FRANCISC, cu privire la

rezolvarea ordinului primit în cauza impozitului (

dări ) şi a judecătorilor.

Raportul maiorului PREYSING, din regimentul

grănicerilor secui, către baronul HENTER

FRANCISC, administratorul Scaunului Trei

Scaune, cu privire la repararea drumurilor şi

podurilor.

Plângerea caporalului CSOMOS GABRIEL,

inspectorul satului BITA către comandantul

regimentului grănicerilor secui cu privire la

© Arhivele Naţionale ale României

240

1766 3

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 1

1766 1

1766 2

1766 2

1766 2

3015 128 1766 august 27

nedreptăţile suferite de la locuitorii satului BITA

( Scaunul Trei Scaune ).

Conceptul plângerilor locuitorilor Scaunului Trei 1766 1

--- Scaune, cu privire la rezolvarea pagubelor

cauzate de ofiţerii grăniceri secui.

3016 129 1766 august 28 Raportul baronului ZINNCA SIMION, locotenent 1766 2

Tg. Secuiesc colonel, din grănicerii secui, către baronul

HENTER FRANCISC, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, prin care cere pentru caporalul din

satul BITA acordarea locului de casă.

3017 130 1766 august 29 Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei 1766 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune amânarea

termenului de înaintare a rapoartelor de socoteli

pentru lipsurile de casă, de la 20 august la 20

septembrie ale acestui an.

3018 131 1766 august 29 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1766 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să ia măsurile necesare

pentru repararea drumurilor, pentru că în luna

septembrie contele HADIK ANDREI, gubernator

şi comandant al armatei, va inspecta armata

grănicerească.

3019 132 1766 august 29 Raportul baronului ZINNICA SIMION, 1766 2

Tg. Secuiesc locotenent colonel, din grănicerii secui, către

baronul HENTER FRANCISC, jude regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care cere rezolvarea

plângerii contra căpitanului GIUSANI şi

3020 133 1766

plutonierul său.

Ordin gubernial prin care se dau Tablei Continue 1766 2

septembrie a Scaunului Trei Scaune indicaţii referitoare la

acordarea diurnelor de 50 de crăiţari pentru

asesorii supranumerari ai Tablei, numai în cazul

în care au suplinit vreun asesor.

3021 134 1766 4 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1766 3

septembrie Continue a Scaunului Trei Scaune un tabel

Sibiu referitor la persoanele care au încercat să treacă

clandestin prin drumurile din munţi în perioada

când începănd de la 14 iunie 1761 a funcţionat

cordonul sanitar.

3022 135 1766 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1766 6

septembrie 4 Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni

Sibiu referitoare la conscrierea şi trecerea la socoteală

la contribuţie a prestaţiilor în natură făcute pentru

armată.

3023 136 1766 sept. 5 Ordin gubernial prin care se comunică baronului 1766 2

Sibiu HENTER FRANCISC din comuna

3024 137

SÂNTIONLUNCA, administratorul Scaunului

Trei Scaune, că s-a aprobat suma de 100 de

florini germani pentru chiria şi repararea casei

pretoriene.

1766 sept. 5 --- Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1766 2

© Arhivele Naţionale ale României

241

3025 138 1766 sept. 5

Sibiu

3026 139 1766 sept. 9

Sibiu

3027 140 1766 sept. 9

Sibiu

3028 141 1766 sept. 13

Zagon

3029 142 1766 sept. 16

Sibiu

3030 143 1766 sept. 16

Sibiu

3031 144 1766 sept. 16

Sibiu

3032 145 1766 sept. 16

Tg. Secuiesc

3033 146 1766 sept. 17

Sântion

3034 147 1766 sept. 19

Sibiu

Continue a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri

pentru repararea drumurilor, cu ocazia vizitei pe

care o va face în Scaun contele HADIK

ANDREI, gubernator ( comandantul armatei).

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să facă reviziunea

caselor (perceptorilor) în conformitate cu normele

în vigoare.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că baronul

KORDA GHEORGHE, fost consilier onorific a

primit rangul de consilier aulic intim actual.

Ordin gubernial prin care se răspunde la raportul

înaintat de Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune referitor la angajarea a doi paznici de

închisoare.

Raportul maiorului PREYSING din grănicerii

secui către baronul HENTER FRANCISC, jude

regal al Scaunului Trei Scaune, în cauza de

reparare a drumurilor şi podurilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că în

conformitate cu ordinele primite, trebuie

confiscată toată averea din Transilvania a lui

HAAS GHEORGHE ADAM din GRUMBERG,

intendent de aprovizionare.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri conform

decretului aulic din 21 august 1766, pentru

despăgubirea supuşilor iobagi, ale căror case sau

pământuri au fost ocupate pentru grăniceri.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune tabelul

referitor la soldaţii dezertori din regimentele din

Transilvania în perioada 15 – 31 august 1766.

Raportul baronului ZINNICA SIMION,

locotenent colonel, din grănicerii secui, către

baronul HENTER FRANCISC, jude regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care trimite actele cu

privire la plângerea nobilului MIKLOS

FRANCISC din satul DALNIC.

Raportul baronului HENTER FRANCISC, jude

regal al Scaunului Trei Scaune, către guberniul

Transilvaniei prin care comunică întâmplarea

împuşcării lui PUNKOSTI MOISE din satul

OZUN.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să facă cunoscut

locuitorilor că la Tabla judiciară regală, procesele

cu citaţie fixate pe ziua Sf. Ştefan vor fi dezbătute

© Arhivele Naţionale ale României

242

1766 2

1766 2

1766 2

1766 ---

1766 2

1766 2

1766 3

1766 8

1766 2

1766 2

3035 148 1766 sept. 23

Sibiu

3036 149 1766 sept. 23

Sibiu

3037 150 1766 sept. 23

Sibiu

3038 151 1766 25 sept.

Sibiu

3039 152 1766 sept. 26

Sibiu

3040 153 1766 sept. 26

Sibiu

3041 154 1766 sept. 30

Sibiu

3042 155 1766 sept. 30

Sibiu

3043 156 1766 oct. 2

Sibiu

şi de ziua Sf. Martin.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune spre publicare,

o copie a decretului aulic dat la 10 septembrie

1766, referitor la aprobarea ca, contribuabilii

civili să plătească contribuţia lor la monezi mici

de argint, acestea fiind acceptate la valoarea de

două treimi şi numai până la termenul stabilit.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune cu privire la urmărirea preotului

IOAN din BEOGRAD pentru agitaţie. Rezultatul

să fie comunicat guberniului.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care se comunică preţul ţesăturii

fine din in, numită Museline, pentru a fi publicat.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că, pe baza

decretului aulic, din 12 septembrie 1766, trebuie

confiscată toată averea din Transilvania a lui

WASS GHEORGHE ADM din GRUNBERG,

intendent de aprovizionare.

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copiile de pe

decretul aulic dat la 30 iulie 1765 şi de pe cererea

înaintată cancelariei aulice de către KOVATSITS

HORVATH COSMA, referitoare la procesul

pentru unii iobagi din comuna MOACŞA.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că procesul

pentru terenul din VALEA BUZĂULUI, început

în anul 1742 între locuitorii comunei BICFALĂU

şi locuitorii comunei PREJMER, a ajuns la dietă.

Se cere Tablei să ia măsuri ca locuitorii comunei

BICFALĂU şi PREJMER să-şi aleagă arbitru

pentru judecarea definitivă a procesului, lăsând

dreptul de recurs în faţa guberniului sau Dietei.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie de pe

decretul aulic dat la 26 septembrie 1766, referitor

la raportarea cantităţii recoltei de cereale şi despre

preţul cerealelor.

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni

pentru lucrările de modificare a listelor de

contribuţie pe anul militar 1766-1767.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune, prin care comunică să fie

accelerată dezbaterea procesului lui SZORTSEI

ANTON contra lui TURI ALEXANDRU pentru

bătaia primită. Anexată plângerea lui SZORTSEI

© Arhivele Naţionale ale României

243

1766 3

1766 2

1766 2

1766 2

1766 5

1766 2

1766 3

1766 2

1766 4

3044 157 1766 oct. 3

Sibiu

3045 158 1766 oct. 6

Sibiu

3046 159 1766 oct. 7

Sibiu

3047 160 1766 oct. 7

Sibiu

3048 161 1766 oct. 7

Sibiu

3049 162 1766 oct. 14

Sibiu

3050 163 1766 oct. 14

Sibiu

3051 164 1766 oct. 14

Sibiu

3052 165 1766 oct. 14

Sibiu

3053 166 1766 oct. 14

Sibiu

ANTON, trimisă la guberniu.

Ordinul contelui BETHLEN NICOLAE către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

comunică modul de aprovizionare a armatei

pentru paza graniţelor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze până la 15

noiembrie 1766 o situaţie referitoare la socotelile

lipsurilor de casă dintre anii 1738-1762.

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiuni

referitoare la despăgubirea sinistraţilor şi a altor

păgubaşi care au suferit datorită calamităţilor

naturale.

Ordin gubernial prin care se răspunde Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune la raportul

înaintat guberniului, referitor la casa ce se va

construi pentru chirurgul Regimentului secuiesc

de cavalerie.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să publice pentru a face

cunoscut locuitorilor Scaunului că în problema

referitoare la predarea reciprocă a moştenitorilor

s-a încheiat o convenţie cu PRUSIA.

Ordin gubernial prin care se trimite lui HENTER

FRANCISC, administratorul Scaunului Trei

Scaune, scrisoarea lui BELDI LADISLAU din

comuna OZUN, referitoare la izgonirea copiilor

administratorului din casa lui BELDI.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune pe baza

informaţiei primite de la comandamentul suprem

al armatei, că principele Moldovei a înştiinţat

comandamentul la data de 23 august 1766 precum

că s-a ordonat locuitorilor moldoveni să restituie

oile luate în anul 1765 de la locuitorii comunei

LEMNIA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să aresteze pe numita

SOFIA care duce o viaţă scandaloasă, din cauza

ei contele BELDI LADISLAU din comuna

OZUN, alungându-şi copii din casa părintească.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

prinderea şi escortarea la trupele lor acelor

grăniceri care după efectuarea concediilor nu s-au

întors la unităţile lor sau care nu au paşapoarte.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să facă cunoscut

locuitorilor că este interzisă şi se pedepseşte

© Arhivele Naţionale ale României

244

1766 2

1766 3

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

ofensarea adusă grănicerilor de către locuitorii

civili.

3054 167 1766 oct. 20 --- Repartiţia lemnelor de foc dat ofiţerilor grăniceri

secui de către Scaunul Micloşoara şi Scaunul

3055 168 1766 oct. 24

Sibiu

3056 169 1766 oct. 24

Sibiu

3057 170 1766 oct. 27

Reci

3058 171 1766 oct. 27 Sf.

Gheorghe

3059 172 1766 nov. 6

Sibiu

3060 173 1766 nov. 6

Sibiu

3061 174 1766 nov. 6

Sibiu

3062 175 1766 nov. 6

Sibiu

3063 176 1766 nov. 7

Sibiu

Brăduţ pe anul militar 1766.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să facă cunoscut

locuitorilor din Scaun că se va ţine o licitaţie în

ziua de 20 noiembrie 1766 la Sibiu, pentru

aprovizionarea armatei.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune pentru

publicare, un extras din decretul aulic dat la 27

septembrie 1766, referitor la interzicerea

perceperii de taxe pentru mărfurile transportate în

oraşul BRAŞOV.

Raportul lui ANTOS ŞTEFAN, vicejudele regal

al Scaunului Sepsi, către baronul HENTER

FRANCISC, jude regal al Scaunului Trei Scaune,

prin care comunică mersul lucrărilor

administrative.

Raportul locotenentului colonel ERNEST IOSIF

din grăniceri secui către baronul HENTER

FRANCISC, jude regal al Scaunului Trei Scaune,

cu privire la contravenţiile cauzate de militarii

grăniceri secui în Pasul Buzăului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să raporteze guberniului

în conformitate cu decretul aulic dat la 11

februarie 1766, serviciile şi prestaţiile pe care le

fac iobagii către stăpânii lor, pe baza legilor sau a

obiceiului tradiţional.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune tabelul

nominal al soldaţilor care au dezertat din

regimentul FORGATS, între 14 noiembrie 1765

şi 5 mai 1766, ordonându-se urmărirea şi

prinderea dezertorilor.

Ordin gubernial prin care se trimite legea pentru

pedepsirea ce se aplică în caz de magie şi

superstiţie.

Ordin gubernial prin care se trimite convenţia

legată între împăratul AUSTRIEI cu regele

FRANŢEI cu privire la ştergerea dreptului

trecerii coroanei ( anexat convenţia tipărit).

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să judece cât mai repede

procesul pentru dovedirea originii libere a fraţilor

FRANCISC, ŞTEFAN şi BENEDICT SZASZ

din comuna RECI, GHEORGHE din comuna

© Arhivele Naţionale ale României

245

1766 2

1766 2

1766 3

1766 2

1766 2

1766 2

1766 3

1766 8

1766 6

1766 2

3064 177 1766 nov. 7

Sibiu

3065 178 1766 nov. 13

Sibiu

3066 179 1766 nov. 13

Sibiu

3067 180 1766 nov. 13

Sibiu

3068 181 1766 nov. 14

Sibiu

3069 182 1766 nov. 14

Sibiu

3070 183 1766 nov. 17

Sibiu

3071 184 1766 nov. 19

Sibiu

3072 185 1766 nov. 19

Sf. Gheorghe

COMOLĂU şi ANDREI din comuna

MĂRTĂNUŞ, iar până la judecată toţi cei cinci

fraţi să fie puşi în libertate.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că în

conformitate cu decretul aulic din anul 1766 iunie

12, schimbarea perceptorilor şi notarilor se poate

face numai cu aprobarea guberniului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să facă cunoscut

locuitorilor ca toţi aceia care posedă bunuri

fiscaledomeniale să înainteze documentele lor de

donaţie la direcţiunea fiscală, pentru verificare.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze un tabel

privind diurnele cuvenite asesorilor

supranumerari, iar datele cerute să fie trecute cât

mai precis.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care se cere de a întocmi

situaţia despre recolta produselor agricole.

Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că a fost

arestat numitul POPA IOAN din BELIGRAD,

pentru neplata datoriilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că unii dintre

soldaţii invalizi care corespund, vor face de

serviciu la fortăreaţă.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie a

plângerii înaintate guberniului de către văduva lui

HADNAGY IOSIF născută LAZAR VARVARA

din comuna DALNIC, cerăndu-se Tablei să ia

măsuri pentru judecarea procesului petiţionarei

de către Forul Mixt Judiciar

Ordin gubernial prin care se ordonă Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să judece

definitiv procesul intentat în urmă cu 14 ani de

către LACZKO IOAN, grănicer, domiciliat în

REMETEA ( Scaunul Gheorgheni ), împotriva lui

ZAIZON FRANCISC din Sf. Gheorghe, care a

zălogit averea strămoşească imobilă din SF.

GHEORGHE a părinţilor lui LACZKO IOAN.

Adresa locotenentului colonel ERNEST IOSIF

din grăniceri secui către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune prin care cere satisfacţie

pentru caporalul CZELLAZAR, care a fost bătut

în satul TAMAŞFALĂU de un iobag al nobilului

THURI ALEXANDRU.

© Arhivele Naţionale ale României

246

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 3

1766 2

1766 3

3073 186 1766 nov. 19

Sibiu

3074 187 1766 nov. 20

Sibiu

3075 188 1766 nov. 21

Sibiu

3076 189 1766 nov. 21

Sibiu

3077 190 1766 nov. 22

Sibiu

3078 191 1766 nov. 26

Tg. Secuiesc

3079 192 1766 nov. 27

Sibiu

3080 193 1766 nov. 28

Sibiu

3081 194 1766 dec. 1

Sibiu

3082 195 1766 dec. 3

Braşov

Ordinul contelui HADIK ANDREI ( gubernatorul

Transilvaniei) către locotenentul colonel

ZINNICA SIMION prin care comunică că este

interzis fierberea rachiului din cereale ca să nu

cauzeze lipsa de cereale.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că au sosit în

ţară emisari din Rusia care prin scrieri tipărite în

diferite limbi îndeamnă locuitorii să emigreze în

Rusia.

Ordin gubernial prin care se aprobă cererea

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune de

mutare a sediului Scaunului din comuna

CERNATUL DE JOS în comuna SÂNTION ( azi

SÂNTIONLUNCA)

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune şi se cere să se

publice pentru locuitori ştirea că baronul

VESENLENYI FRANCISC din HODOD a fost

distins cu titlul de consilier intim actual.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care se trimite Rescriptul regal

cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru a

împiedica emigrarea.

Ordin gubernial către TOROK ANTON, vicejude

regal al Scaunului Kezdi, prin care se comunică

că porţia de pâine pentru militarii grăniceri să fie

dată în natură.

Raportul locotenentului colonel ZINNICA

SIMION, baron către HENTER FRANCISC, jude

regal al Scaunului Trei Scaune, prin care cere ca

pământul lui CSUTAK IOSIF care a fost

cumpărat de nobilul GYUJTO ŞTEFAN, să fie

dat înapoi fiind pământ impozabil.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copia

decretului aulic dat la 12 noiembrie 1766,

cerându-se să se trimită la guberniu lista nominală

a asesorilor şi perceptorilor regeşti din raza

Scaunului.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie de pe

cererea lui PUSKAS ŞTEFAN, soldat călăreţ în

regimentul Trantmausdorf, cerându-se Tablei să

judece definitiv procesul acestuia contra averea

strămoşească din Scaunul Trei Scaune .

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune o copie de pe

cererea înaintată guberniului de către soţia lui

BAKK IOAN, soldat, prin care se cere să fie

© Arhivele Naţionale ale României

247

1766 2

1766 2

1766 2

1766 2

1766 3

1766 2

1766 2

1766 3

1766 2

1766 3

3083 196 1766 dec. 5

scutită de plata contribuţiilor şi de prestarea

serviciilor iobagilor, ca fiind soţie de soldat.

Adresa magistratului oraşului BRAŞOV, către 1766 2

Sibiu judele regal al Scaunului Trei Scaune cu privire la

prinderea persoanei SOFIA care a trăit o viaţă

scandaloasă cu BELDI LADISLAU.

3084 197 1766 dec. 5 Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului 1766 2

Sibiu Trei Scaune, prin care se comunică taxa de vamă

a lânii exportată şi importată.

3085 198 1766 dec. 5 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1766 7

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune copia de pe

decretul aulic dat la 25 octombrie 1766 o copie a

instrucţiunilor pentru înfiinţarea asociaţiilor de

agricultori şi meşteşugari şi anexat şi răspunsul

Tablei din 14 ianuarie 1767 referitor la înfiinţarea

acestor asociaţii.

3086 199 1766 dec. 5 Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului 1766 2

Sibiu Trei Scaune, prin care se comunică decretul regal

că s-a aprobat importul de cereale în ţară fără

plata vamei treizecimale.

3087 200 1766 dec. 5 Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului 1766 2

Sibiu Trei Scaune, prin care cere de a trimite lunar,

trimestrial şi annual informaţii cu privire la

cauzele judiciare cu pedeapsa capitală.

3088 201 1766 dec. 7 Tg. Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului 1766 3

Secuiesc Trei Scaune, prin care se trimite anexat decretul

regal cu privire la înfiinţarea cursului de medicină

veterinară în oraşul VIENA ( Austria).

3089 202 1766 dec. 8 Raportul locotenentului colonel ZINNICA 1766 2

Ojdula SIMION, către judele regal al Scaunului Trei

Scaune prin care comunică măsurile luate în

împiedicarea

rezolvate.

epizotiilor şi alte probleme

3090 203 1766 dec. 9 Ordinul lui VAS PAUL către primarii satelor, 1766 2

Sibiu prin care comunică ordinele guberniale pentru a fi

publicate locuitorilor.

3091 204 1766 dec. 10 Ordin gubernial prin care se trimite în copie 1766 3

Sântion plângerea nobililor TOMPA FRANCISC şi

PAUL din satul BOROŞNEUL MIC şi cere să

fie rezolvată cauza lor de jignire a dreptului lor de

nobil prin trecerea lor în rândul contribuabililor.

3092 205 1766 dec. 12 Scrisoarea lui TOROK ANTON către baronul 1766 2

Sibiu HENTER SIGISMUND, asesor la Tabla

3093 206 1766 dec. 12

Regească, prin care cheamă şi accelerează venirea

lui în Scaunul Trei Scaune de a se împăca cu

baronul HENTER FRANCISC.

Ordin gubernial prin care se cere raport despre 1766 2

Băţani (Teligd) obiceiul folosit la compensarea pagubelor cauzate

de hoţi şi alte probleme.

3094 207 1766 dec. 15 --- Scrisoarea căpitanului ZAMBLER CAROL către 1766 2

© Arhivele Naţionale ale României

248

3095 208 1766 dec. 12

Sibiu

maiorul REICH din regimentul de grăniceri secui

prin care cere să fie dezbătută în cel mai scurt

timp procesul caporalului INTZE ŞTEFAN.

Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie

împiedicată activitatea femeilor vagaboande care

vindecă bolnavii cu medicamente periculoase

249

1766 2

sănătăţii.

3096 209 1766 dec. 15 --- Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaunede a fi adus la

cunăştinţă aprobarea de concediu, pentru militarul

OTO GHEORGHE din regimentul de infanterişti

GYULAI.

1766 2

3097 210 1766 dec. 16 Ordin gubernial prin care se comunică că se 1766 2

Sibiu aprobă fierberea rachiului din cereale în afară de

grâu, secară şi porumb.

3098 211 1766 dec. 16 Raportul vicejudelui regal al Scaunului 1766 2

Căpeni Micloşoara BALO LADISLAU către baronul

HENTER FRANCISC, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, prin care comunică efectul

3099 212 1766 dec. 18

epizotiilor din comunele Scaunului.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului 1766 2

Sibiu Trei Scaune, prin care se cere de a fi trimise

actele în procesul lui BELDI LADISLAU cu

fetele sale.

3100 213 1766 dec. 22 Ordin gubernial prin care se comunică ca să fie 1766 6

Sibiu intentat proces contra nobilului UGRON TOMA

din satul COVASNA pentru baterea militarului

invalid din Regimentul GYULAI cu numele de

ZAJZON ŞTEFAN.

3101 214 1766 dec. 22 Ordin gubernial prin care se comunică de a lua 1766 2

Sibiu măsuri pentru a ţine ordinul cu privire la

acordarea căruţelor pentru transportarea ofiţerilor

militari.

3102 215 1766 dec. 22 Ordin gubernial prin care se trimite rescriptul 1766 3

Sibiu regal cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru

a percepe scumpirea preţurilor.

3103 216 1766 --- Instrucţiuni cu privire la măsuri ce trebuie luate la

dezbaterea proceselor de dovedire a nobilităţii.

1766 2

3104 217 1766 --- Adeverinţă referitoare la exercitarea de către

GYUJTA SAMUEL a funcţiei de asesor al Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune între anii 1764-

1766.

1766 2

3105 218 1766 --- Adeverinţă referitoare la serviciul îndeplinirii de

DONATH IOAN ca asesor la Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune în anii 1764 şi 1765.

1766 2

3106 219 1766 --- Zălan Plângerea locuitorilor comunei ZĂLAN către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune cu

privire la vânzarea locurilor comune de către

militarii aflaţi acolo, ca formă de protest.

1766 2

3107 220 1766 --- Proces verbal despre controlul financiar din 1766 1

© Arhivele Naţionale ale României

3108 221 1766 --partea

de sus a Scaunului Trei Scaune şi

restanţele de dări pe sate din această parte a

scaunului.

Schema liniei de apărare a graniţei de către

grăniceri secui cu arătarea localităţilor din

Scaunul Trei Scaune şi numărul militarilor

infanterişti şi husari folosiţi.

3109 222 1766 --- Sîntion Raportul locuitorilor satului BICFALĂU –

concept – către judele regal al Scaunului Trei

Scaune cu privire la procesul de hotar cu

locuitorii comunei PREJMER.

3110 223 1766 --- Scrisoarea lui SZEKELY LUDOVIC către

Chilieni ANTOS ŞTEFAN vicejude regal al Scaunului

Sepsi prin care cere ca omul său deţinut

SZARBULY RADULY să fie eliberat în cel mai

scurt timp.

3111 224 1766 --- Zăbala Plângerea lui RAPOTI FRANCISC

administratorul moşiei contelui MIKES ŞTEFAN

din satul ZĂBALA către Guberniul

Trannsilvaniei prin care cere să fie rezolvată

neânţelegerea urmaşilor lui SZILVASI

3112 225

BALTHAZAR pentru o posesiune de pădure.

1766 --- Araci Plângerea lui GERES IOSIF tutorul orfanilor

DIVIKI ANTON şi IOSIF către judele regal şi

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

cere să fie dat înapoi cerealele pentru orfani de

către MIHALCZ NICOLAE din satul TURIA DE

JOS.

3113 226 1766 --- Plângerea satului CHILIENI către Judecătoria

Chilieni Mixtă pentru repartizarea lemnelor de foc necesar

la aprovizionarea ofiţerilor grăniceri secui.

3114 227 1766 --- Raport către Guberniul Trannsilvaniei cu privire

la plângerea ILENEI, soţia militarului invalid

SZASZ PAUL din satul ANGHELUŞ născută

NAGY, contra lui SIMON GAVRIL militar

grănicer secui.

3115 228 1766 --- Turia Rapoartele Tablei Continue a Scaunului Trei

de Jos Scaune către Guberniul Trannsilvaniei din mai

multe cauze.

3116 229 1766 --- Rapoartele Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune către Guberniul Trannsilvaniei cu privire

la controlul casei de bani a perceptorilor regali şi

alte probleme juduciare.

3117 1 1767 ian. Raportul soldaţilor infanterişti şi călăreţi din

Bicfalău comuna BICFALĂU către baronul ZINIG,

comandantul Regimentului 2 de infanterie de

grăniceri secui, privind unele declaraţii referitoare

la plângerea înaintată de baronul HENTER

FRANCISC, administratorul suprem al Scaunului

Trei Scaune.

© Arhivele Naţionale ale României

250

1766 1

1766 1

1766 2

1766 1

1766 1

1766 1

1766 1

1766 14

1766 2

1767 1

3118 2 1767 ian. 3

Sibiu

3119 3 1767 ian. ---

Sibiu

3120 4 1767 ian. 8

Sibiu

3121 5 1767 ian. ---

Sibiu

3122 6 1767 ian. 11

Sibiu

Scrisoarea lui HADIK ANDREI, gubernator

suprem al Scaunului Trei Scaune, prin care îi

comunică faptul că se dau cai de poştă numai pe

baza unei dovezi semnate de comandanţii de

regiment sau de campanie.

Ordin gubernial prin care se trimite Scaunului

Trei Scaune indicaţia ca pânza ţesută să se facă la

lăţimea obişnuită din provinciile germane, ordin

dat conform decretului imperial din 19 decembrie

1766.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

imperial din 17 decembrie 1766 care cere să se ia

măsurile necesare pentru a se evita urcarea

preţurilor în principate.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţă

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că se

aprobă suma prevăzută pentru repararea caselor

de încartiruire a armatei.

Scrisoarea baronului ZINNICO, locotenent

colonel, către baronul HENTER FRANCISC,

administrator regal şi preşedintele Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, prin care îi

cere să-i comunice unele date privind copiii

HORVATH ( dacă sunt liberi sau iobagi) şi alte

251

1767 2

1767 3

1767 3

1767 2

1767 2

3123 7 1767 ian. 13 --înformaţii

în legătură cu trupele.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să publice decretul

deceretul imperial din 26 noiembrie 1766 care

anunţă acordarea titlului de “inclytas” ( renumit,

vestit) pentru naţiunea săsească.

1767 3

3124 8 1767 ian. 13 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1767 3

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să interogheze pe TURI

LADISLAU din comuna TAMASFALĂU, fost

vicejude regal, despre scrisorile luate de la POPA

IOAN din BEOGRAD.

3125 9 1767 ian. 13 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1767 3

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să deconteze unele

lipsuri băneşti din casă.

3126 10 1767 ian. 13-21 Proces verbal de investigaţie întocmit cu privire 1767 10

Scaunul Sepsi la contravenţiile cauzate de militarii şi ofiţerii

grăniceri secui în satele Scaunului Sepsi întocmit

de DONATH IOAN şi HAMAR MIHAI asesori

supranumerari de la Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune.

3127 11 1767 ian. 13 Ordin gubernial prin care se comunică Rescriptul 1767 2

Sibiu regal cu privire la înfiinţarea de şcoli textile

pentru învăţarea împletirii lânei, inului şi cânepei,

pentru ridicarea economiei.

3128 12 1767 ian. 14 Raportul locotenentului IZZO CAESAR din 1767 2

© Arhivele Naţionale ale României

Zagon comuna ZAGON, referitor la plângerea înaintată

împotriva unui grănicer.

3129 13 1767 ian. 16 Conceptele rapoartelor Tablei Continue a

Sântion Scaunului Trei Scaune către guberniul

3130 14 1767 ian. 19

Transilvaniei în cauze judiciare şi militare.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să înceapă urmărirea şi

prinderea lui MAKADE GAVRIL, chirurg, şi a

femeii cu care acesta a fugit.

3131 15 1767 ian. 19 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune copia

3132 16 1767 ian. 19

memoriului înaintat de GYORFI MIHAI, nobil

din comuna LEMNIA, referitor la rezolvarea

cererii sale de despăgubire.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune rescriptul

imperial cu privire la suspendarea serviciului de

cancelarie în zilele de duminică şi alte sărbători.

3133 17 1767 ian. 19 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să specifice în rapoartele

administrative numărul şi data ordinului primit

pentru o mai uşoară rezolvare a lucrărilor.

3134 18 1767 ian. 20 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri să se facă

examinarea leşurilor vitelor pierite din cauza

epizootiilor.

3135 19 1767 ian. 20 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să-l urmărească pe

GYANOTZKI GHEORGHE, administratorul

3136 20 1767 ian. 22

contelui TELEKI SAMUEL, general de brigadă.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să ia toate măsurile

necesare pentru a se împiedica extinderea

epizootiilor.

3137 21 1767 ian. 26 Tg. Scrisoarea baronului ZINNICO SIMION,

Secuiesc locotenent colonel, către baronul HENTER

FRANCISC, administrator suprem regal, pe care

îi cere să se întocmească socotelile de casă.

3138 22 1767 ian. 27 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune ca, conscrierea

pagubelor provocate de grăniceri să se facă pe

baza hotărârii adunării din anul 1766.

3139 23 1767 ian. 27 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune să se înfiinţeze

staţii de pază regulată, pentru încurajarea şi

dezvoltarea comerţului.

3140 24 1767 ian. 27 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să rezolve cererea de

despăgubire a lui FEKETE ŞTEFAN, nobil din

comuna RUSENI.

© Arhivele Naţionale ale României

252

1767 20

1767 2

1767 3

1767 3

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

3141 25 1767 ian. 28 Tg.

Secuiesc

3142 26 1767 ian. 31

Dalnic

3143 27 1767 ian. 31 Tg.

Secuiesc

3144 28 1767 ian. 31

Sibiu

3145 29 1767 febr. 9

Sibiu

3146 30 1767 febr. 9

Sibiu

3147 31 1767 febr. 9

Sibiu

3148 32 1767 febr. 12

Sibiu

3149 33 1767 febr. 13

Sibiu

3150 34 1767 febr. 17

Sibiu

3151 35 1767 febr. 19

Sibiu

3152 36 1767 febr. 26

Sibiu

Scrisoarea baronului ZINNICO SIMION,

locotenent colonel, către baronul HENTER

FRANCISC, administrator suprem regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care îi cere să se

calculeze şi să se comunice impozitele.

Adeverinţă semnată de BENE SIGISMUND,

ABOD GHEORGHE, SZABO FRANCISC şi

PETER SAMUILĂ, prin care girează înţelegerea

dintre KOSA EMERIC, iobagul nobilului

VERES FRANCISC şi căpitanul de GIUSSANI.

Scrisoarea baronului ZINNICO SIMION,

locotenent colonel, către baronul HENTER

FRANCISC, administrator suprem regal al

Scaunului Trei Scaune, prin care îi cere informaţii

în legătură cu executarea socotelilor.

Ordin trimis de contele HADIK ANDREI,

gubernator, comandantul trupelor, către colonelul

ERNEST, privitor la măsurile ce trebuie luate

contra epizootiilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este permis

locuitorilor din Scaunul Ciuc să transporte lemne

pe râul OLT.

Ordin gubernial prin care se anunţă Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune despre

primirea titlului de consilier intim de curte de

către contele KAROLLYI ANTON din SATU

MARE, general de brigadă.

Ordin gubernial prin care se aprobă Scaunului

Ciuc transportarea lemnului la BRAŞOV de către

locuitorii Scaunului Ciuc pe apa râului OLT.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se întocmească

situaţia referitoare la păsările prinse şi predate (

capetele lor) guberniului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve cazul de

punere sub acuzare a tutorilor orfanului RACZ

MIHAI din TG. SECUIESC, adresându-se

tutorelui MOLITORIS ANDREI.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că salariul

călăului nu poate fi mai mare de 30 florini.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve conflictul ivit

între comunele BOROŞNEUL MARE şi

LETFALĂU, pentru două vite.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să conscrie recolta din

1766, dând în această privinţă unele instrucţiuni.

© Arhivele Naţionale ale României

253

1767 2

1767 1

1767 2

1767 1

1767 3

1767 3

1767 1

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 3

3153 37 (După 1767

febr. 28)

3154 38 1767 martie 3

Braşov

3155 39 1767 martie 3

Sibiu

3156 40 1767 martie 6

Sibiu

3157 41 1767 martie 9

Sibiu

3158 42 1767 martie 9

Sibiu

3159 43 1767 martie 10

Sibiu

3160 44 1767 martie 12

Sibiu

3161 45 1767 martie 12

Sibiu

3162 46 1767 martie 17

Sibiu

3163 47 1767 martie 21

3164 48 1767 martie 23

Sf. Gheorghe

Plângerea lui KOVACS PETRU, locuitor în satul

MĂRCUŞA către administratorul regal şi către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune, cerând

să i se acorde despăgubiri în urma bătăii primite

de la baronul VECSEI, căpitan de cavalerie, al

trupelor.

Raportul lui MOLITORIS ANDREI,către baronul

HENTER FRANCISC, administrator suprem

regal al Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune,

referitor la împăcarea dintre tutorele orfanului

RACZ MIHAI şi tutorii predecesori.

Ordin gubernial prin care se cere accelerarea

dezbaterii procesului contra nobilului LASZLO

ŞTEFAN pentru trecerea frauduloasă a graniţei.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care se cere să se controleze,

pentru securitatea sanitară a provinciei,

localităţile din apropierea hotarelor cu Moldova şi

Muntenia.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve plângerile

locuitorilor contra ofiţerilor grăniceri care pretind

să li se dea cai şi căruţe în mod gratuit.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

imperial din 11 februarie privind noile

prescripţiuni vamale.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

imperial din 21 februarie 1767 referitor la

încurajarea industriei ţesătoriei.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că procesul

pentru păşunea publică dintre comunele

PREJMER şi BICFALĂU va fi judecat de către

împărăteasă pentru a se rezolva mai repede.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să conscrie cerealele

cultivate de magnaţi, nobili, parohii, cetăţeni şi

plebei.

Ordin gubernial prin care se cer informaţii de la

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune în

legătură cu servituţile iobagilor, anume acele

servicii pe care moşierii le pretind de la iobagi.

Adresă a Consiliului şi Senatului oraşului SATU

MARE către Scaunul Kezdi prin care cere să

aresteze pe soţia lui SANTA IOSIF care a părăsit

domiciliul conjugal.

© Arhivele Naţionale ale României

Cererea locotenentului colonel secui ERNEST

IOSIF către Tabla Continuă a Scaunului Trei

254

1767 2

1767 2

1767 3

1767 2

1767 2

1767 3

1767 3

1767 2

1767 3

1767 2

1767 2

1767 2

3165 49 1767 martie 23

Sibiu

3166 50 1767 martie 30

Sibiu

3167 51 1767 martie 30

Sibiu

3168 52 1767 martie 30

Sibiu

3169 53 1767 martie 31

Sibiu

3170 54 1767 aprilie 2

Sibiu

3171 55 1767 aprilie 2

Sibiu

3172 56 1767 aprilie

Sibiu

3173 57 1767 aprilie 6

Sibiu

3174 58 1767 aprilie 7

Sibiu

Scaune privind obligarea primarului comunei

BRATEŞ să predea caii de poştă.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urmărească şi să

prindă pe servitorul lui NAGY LAURENŢIU din

comuna SEUCA, jud. Mureş, care a furat un cal

şi alte lucruri. În caz de prindere să fie informat

imediat guberniul.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a bătut o

monedă nouă cu valoarea de 1 şi de 2 florini

ornamentată cu chipul Sf. Maria şi emblema

stemei maghiare.

Ordin gubernial prin care se trimite spre

rezolvare, Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune plângerea ANEI CSEKME, soţia lui

CSEH LADISLAU din comuna CERNATUL DE

JOS, prin care acesta cere să se facă dreptate în

conflictul pe care îl are cu mama ei, pentru nişte

iobagi pe care i-a moştenit.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune plângerea

CATALINEI BARTA, soţia lui BEDE SAUILĂ

şi cere să se rezolve procesul acesteia pentru

moştenire cu numiţii BARTHA ANDREI şi

BENIAMIN.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul

Prefecturii armatei suprem cu privire la

necesitatea întocmirii lunare a socotelilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se rezolve problema

diurnei comisarului de armată de la construcţia

casei de carantină din pasul Buzăului.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

imperial dat la 22 februarie 1767 cu privire la

dezbaterea proceselor supuşilor turci.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se adune taxele

protecţionale de la servitorii magnaţilor şi

nemeşilor.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune cererea

oraşului BREŢCU spre rezolvare. Se comunică

Tablei să se aranjeze în aşa fel ca oraşul

BREŢCU să nu mai aibă greutăţi cu problema

predării lemnelor de foc.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze urgent

© Arhivele Naţionale ale României

255

1767 3

1767 2

1767 3

1767 4

1767 3

1767 2

1767 4

1767 3

1767 4

1767 2

3175 59 1767 aprilie 7

Icafalău

3176 60 1767 aprilie 8

Sibiu

3177 61 1767 aprilie 9

Sibiu

3178 62 1767 aprilie 9

Sibiu

3179 63 1767 aprilie 22

Sibiu

3180 64 1767 aprilie 29

Sibiu

3181 65 1767 aprilie 30

Braşov

3182 66 1767 aprilie 30

Întorsura

Buzăului

3183 67 1767 mai 5

Sibiu

3184 68 1767 mai 7

Sibiu

3185 69 1767 mai 8

Sibiu

rapoartele privind procesele intentate de iobagi

contra moşierilor, pentru împovărarea cu dări.

Raportul lui LASZLO ANDREI, perceptor

administrator suprem regal, prin care se comunică

motivul întocmirii specificaţiei despre pagubele

produse de incendii.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

imperial cu privire la recompensarea celor care

ţes pânză foarte bună.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să se anunţe

cetăţenii că este oprită adăpostirea persoanelor

care trec prin drumurile interzise.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să se administreze cu

mai mare grijă materialele pentru staţiile de

carantină.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urmărească şi să

prindă pe fugarii TOJKA PETRU alias IOAN

SZALETSAN, URSIUS LAZAR alias

ARGELAN, SZTOJKA NICOLAE şi POPA

IOAN din comitatul HUNEDOARA, învinuiţi de

crimă.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

imperial cu privire la modalitatea importului de

mărfuri.

Adresa magistratului oraşului BRAŞOV către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

răspunde adresei Tablei din octombrie 1766 că au

făcut rectificările necesare în controversa

hotarelor între comuna PREJMER şi Scaunul Trei

Scaune .

Cererea lui CHINETTI CORNELIU către

ANTOS ŞTEFAN vicejudele regal al Scaunului

Sepsi, cu privire la trimiterea lemnelor necesare

pentru construcţiile de la BUZĂU.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să respecte ordinele

anterioare privitoare la alimentarea soldaţilor

trimişi în gardă.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să predea de urgenţă

materialele necesare pentru construirea caselor de

carantină din pasul Buzăului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să aducă la cunoştinţa

locuitorilor prin publicare, dispoziţia dată de

© Arhivele Naţionale ale României

256

1767 1

1767 3

1767 2

1767 2

1767 3

1767 3

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

3186 70 1767 mai 8

Sibiu

3187 71 1767 mai 11

Sibiu

3188 72 1767 mai 11

Sibiu

3189 73 1767 mai 12

Sibiu

3190 74 1767 mai 14

Sibiu

3191 75 1767 mai 18

Sibiu

3192 76 1767 mai 19

Sibiu

3193 77 1767 mai 19

Sibiu

3194 78 1767 mai 19

Sibiu

3195 79 1767 mai 21

Sibiu

3196 80 1767 mai 21

Sibiu

guberniu cu privire la aplanarea neânţelegerilor

dintre persoanele de religie greco-catolică şi cele

de religie ortodoxă.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că

numiţii DOMOKOS SIGISMUND, ŞTEFAN şi

ALEXE în procesul lor cu ANA, născută

BENTSER, soţia răposatului DOMOKOS

FRANCISC, au înaintat raport, care va fi

examinat la guberniu pe data de 22 iunie.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urgenteze plata

contribuţiilor, arătându-se modalităţile de plată.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se îngrijească de

casele de încartiruire ale ofiţerilor, după plecarea

acestora, arătându-se ce măsuri trebuiesc luate.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune declaraţia

inculpatului RICHTER, locotenent în regimentul

BETHLEN, legat de plângerea Scaunului Trei

Scaune.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să aducă la cunoştinţa

creditorilor că dobânda la banii depuşi la Casa

Provincială este de 4%.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune modalităţile de

renumerare a asesorilor supranumerari de la

Tabla Continuă.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să cerceteze şi să rezolve

plângerea înaintată de KOVATS PETRU, nobil

din comuna MĂRCUŞA.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că se interzice

soldaţilor grăniceri să-şi înstrăineze bunurile

imobile fără aprobarea superiorilor lor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune informaţii

referitoare la inspecţiile făcute la prefecturi şi

magistraturi şi se cere ca guberniul să primească

date privind procesele.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă distilarea băuturilor alcoolice din cereale

( grâu, secară şi porumb).

Ordin gubernial prin care se comunică

Universităţii Scaunelor Kezdi, Sepsi, Orbai şi

Micloşoara, decretul imperial privitor la

© Arhivele Naţionale ale României

257

1767 2

1767 2

1767 2

1767 4

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 3

confirmarea funcţionarilor nou aleşi.

3197 81 1767 mai 22 --- Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urmărească

persoanele care nu respectă legea şi să rezolve

procesul soţiei lui TOLDI ADAM, născută

3198 82 176 mai 22

Sibiu 7

3199 83 1767 mai 25

Sibiu

3200 84 1767 mai 25

Sibiu

3201 85 1767 mai 26

Sibiu

3202 86 1767 mai 26

Sibiu

3203 87 1767 mai 26

Sibiu

3204 88 1767 mai 29

Sibiu

3205 89 1767 mai 29

Sibiu

3206 90 1767 iunie 7

Viena

3207 91 1767 iunie 13

Braşov

contesa TELEKI CRISTINA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urmărească şi să

prindă pe GRUNBERG HAASS GHEORGHE

IOAN, comisar militar învinuit de pungăşie.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze guberniului

raportul referitor la pagubele pricinuite în

agricultură de calamităţi materiale.

Cererea lui VAJNA TOMA din PAVA către

Guberniul Transilvaniei, privind rezolvarea

procesului lui CSOMA GHEORGHE cu fratele

său, CSOMA NICOLAE din comuna

GHELINŢA, legat de avere.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune rescriptul

imperial cu privire la pedepsele ce se dau

apostolaţilor ( persoane care îşi reneagă religia).

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se rezolve în mod

legal plângerea lui Vajna Toma din comuna

PAVA care cere să primească în posesia sa

bunurile cumpărate.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune scrisoarea lui

BALINTH DUMITRU, soldat călăreţ secui din

comuna LEMNIA şi se cere să se rezolve

procesul acestuia cu cumnata sa văduva lui

BALINTH PAUL, pentru avere.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să atragă

atenţia farmaciştilor să fie prevăzători când vând

otravă ca medicament.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze un raport

privind situaţia semănăturilor de toamnă şi de

primăvară.

Decret imperial privitor la ţinerea în biserică a

unei slujbe religioase cu ocazia însănătoşirii

împărătesei MARIA THEREZIA.

Scrisoarea magistratului oraşului BRAŞOV prin

care aduce la cunoştinţă Tablei Continue a

Scaunului Trei Scaune că târgul de vite nu se va

mai ţine la bâlciul din ziua Domnului ( 20 iunie)

din cauza epizotiilor.

© Arhivele Naţionale ale României

258

1767 4

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 4

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

3208 92 1767 iunie 14 --

3209 93 1767 iunie 16

Sibiu

3210 94 1767 iunie 16

Sibiu

3211 95 1767 iunie 16

Sibiu

3212 96 1767 iunie 16

Sibiu

3213 97 1767 iunie 22

Sibiu

3214 98 1767 iunie 25

Sibiu

3215 99 1767 iunie 25

Sibiu

3216 100 1767 iunie 30

Sibiu

3217 101 După 1767

iunie 30 Dalnic

Plângerea lui DATZO IOSIF împotriva lui

ANDRAD, soldat primar din oraşul SF.

GHEORGHE, care taie lemne din pădurea

comunei pentru nevoi personale.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că salariul

funcţionarilor va fi stabilit oficial după depunerea

jurământului în faţa guberniului a comisarului

suprem.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune rescriptul regal

cu privire la numirea unei comisii pentru

rezolvarea proceselor militarilor şi grănicerilor.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

imterial din 7 iunie 1767 conform căruia se

ordonă ţinerea unei slujbe religioase în fiecare

biserică cu ocazia însănătoşirii împărătesei

MARIA TEREZIA.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

din 23 mai cu privire la autorizarea impozitului

de cereale şi prelungirea ordinelor referitoare la

interzicerea destilării alcoolului din cereale.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ( revenindu-se asupra

ordinului dat la 16 iunie 1767) să se înfiinţeze

comisia militară pentru rezolvarea problemelor

armatei şi grănicerilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să pună capăt

contravenţiilor numitului „ Principes Asiatici”

care strânge unele pomeni de la locuitori.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să urmărească

pentru furt pe un chirurg din Banat, cu numele de

ŞTEFAN HERBOPOLI sau BAMBERG. Se dau

semnalmentele fugarului.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune un extras din

Decretul regal dat la VIENA, cu privire la

întocmirea raportului despre fugarii şi emigranţii

din anii 1765 şi 1766.

Cererea lui LAZAR CLEMENT din comuna

DALNIC, către HENTER FRANCISC,

administratorul regal al Scaunului şi al Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, referitoare la

trimiterea din nou a ofiţerilor Scaunului pentru a

se face reâmpărţirea averii între el şi fratele său

LAZAR MIHAI.

© Arhivele Naţionale ale României

259

1767 1

1767 2

1767 3

1767 4

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 3

1767 1

3218 102 1767 iulie 6

Sibiu

3219 103 1767 iulie 9

Sibiu

3220 104 1767 iulie 11

Aninoasa

3221 105 1767 iulie 13

Sibiu

3222 106 1767 iulie 16

Sibiu

3223 107 1767 iulie 17

Sibiu

3224 108 1767 iulie 20

Dobolii de Jos

3225 109 1767 iulie 21

Sibiu

3226 110 1767 iulie 23

Viena

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune spre publicare,

Decretul imperial referitor la înfiinţarea a 4 burse

la Universitatea din Viena pentru ştiinţele politice

şi financiare.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să fie asigurată paza

drumurilor şi a podurilor care duc spre Muntenia

pentru a se împiedica emigrarea şi trecerea

clandestină a graniţei.

Proces verbal încheiat de TOMPA ŞTEFAN şi de

TOMPOS ŞTEFAN, nobili din comuna

BOROŞNEUL MIC, în localităţile ANINOASA,

DOBOLI DE SUS, BOROŞNEUL MARE şi

BOROŞNEUL MIC, referitor la caii de poştă

pentru ofiţerii grăniceri şi despre unele pagube

care au fost plătite.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decizia regală

prin care KEMENY SIMION să plătească 6000

florini drept pensie alimentară pentru SZELES

TEREZA şi fiica sa.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că

fugarii care s-au întors în Transilvania trebuie să

fie cazaţi şi ţinuţi la staţiile de carantină.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve cererea

oraşului ILIENI care se plânge guberniului

împotriva lui GEREB IOSIF şi a lui GEREB

LADISLAU care au provocat cu moara lor multe

pagube oraşului.

Raportul lui PETKE FRANCISC şi lui DOSA

ŞTEFAN, nobili din comuna ILIENI către

ANTOS ŞTEFAN vicejudele regal al Scaunului

Sepsi referitor la caii de poştă daţi de comunele

DOBOLI DE JOS, CHICHIŞ şi OZUN pentru

ofiţerii grăniceri secui.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune un model de

tabel pentru specificarea persoanelor care au fugit

sau care au venit în Transilvania.

Scrisoarea de mulţumire a împărătesei MARIA

THEREZIA către acele persoane care au felicitat

–o cu ocazia stării sănătăţii sale.

3227 111 1767 iulie 26 --- Adresa maiorului PREYSING, conte către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune cu privire la

3228 112 1767 august 4 --

instalarea pe graniţă a semnelor de hotare.

© Arhivele Naţionale ale României

Proces verbal încheiat de RAPKAY FRANCISC

şi TIBAD MIHAI, trimis vicejudelui regal al

260

1767 3

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 3

1767 1

1767 2

1767 2

3229 113 1767 august 7

Sibiu

3230 114 1767 august 11

Băţanii Mari

3231 115 1767 august 13

Sibiu

3232 116 1767 august 14

3233 117 1767 august 14

Sibiu

3234 118 1767 august 26

Sântion

3235 119 1767 august 28

Sibiu

3236 120 1767august 28

Sibiu

3237 121 1767 august 28

Sibiu

3238 122 1767 august 29

Braşov

Scaunului Sepsi ANTON ŞTEFAN, referitor la

infracţiunile făcute de ofiţerii grăniceri seci în

oraşul Sf. Gheorghe şi în localităţile ARCUŞ,

VALREA CRIŞULUI şi CALNIC.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urmărească şi să

prindă pentru furt pe numitul SZOKE ŞTEFAN

din BIHOR.

Raportul lui BALO LADISLAU, vicejudele

Scaunului Mikloşoara către baronul HENTER

FRANCISC, administratorul suprem al Scaunului

Trei Scaune, privind numirea unui comisar la

graniţa de lângă OLT.

Adresa contelui NORRINGER din comisia

sanitară a guberniului prin care cere ca staţia de

pază din Pasul Buzăului să fie aprovizionată cu

alimente şi lemne de foc de către locuitorii din

Scaunul Trei Scaune .

Adresa ajutorului notar de la Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune, MISKOLTZI

ALEXANDRU, prin care comunică ordinul

guberniului că dacă iobagul vinde pământul

zălogit, nobilul poate răscumpăra şi preda altui

iobag.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

rescriptul regal din 23 iulie 1767 prin care

împărăteasa MARIA THEREZIA mulţumeşte

acelor persoane care au felicitat-o cu ocazia

însănătoşirii sale.

Proces verbal incheiat de SZTIVANI

SIGISMUND, nobil din comuna SÂNTION,

referitor la audierea martorilor din diferite

localităţi ale Scaunului Sepsi privind

contravenţiile comise de grăniceri şi de ofiţerii

lor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să fie socotite din timp

prestaţiile în natură pentru contribuţii sau să se

facă despăgubiri.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să păstreze în bune

condiţiuni drumurile, pieţele şi târgurile, pentru

stimularea comerţului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se interzică topirea

cânepei şi spălarea lânii în râuri pentru a se

impiedica intinderea epizotiilor.

© Arhivele Naţionale ale României

Scrisoarea lui TARLER ANDREI, judele oraşului

BRAŞOV prin care aduce la cunoştinţă lui

261

1767 3

1767 2

1767 2

1767 1

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

3239 123 1767 august 30

Sibiu

3240 124 1767 august 31

Sibiu

3241 125 1767 august 31

Sibiu

3242 126 1767 august 31

Sibiu

3243 127 1767 august 31

Sibiu

3245 128 1767 sept. 1

Sibiu

3246 129 1767 sept. 3

Sibiu

3247 130 1767 sept. 3

Sibiu

3248 131 1767 sept. 4

Sibiu

3249 132 1767 sept. 4

Sibiu

HENTER FRANCISC, administratorul regal al

Scaunului Trei Scaune, că senatorii care au

inspectat podul de peste OLT de la DOBOLII DE

JOS, nu au găsit pe nimeni de pază . Se ordonă să

se refacă liniile de graniţă pentru a se evita

neplăcerile.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze în cel mai

scurt timp tabelul referitor la funcţionarii

Scaunului.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune un formular de

chestionar pentru interogarea persoanelor care au

început să treacă graniţa clandestin şi a rudelor

acestor fugari.

Ordin gubernial prin care se comunică Scaunului

Trei Scaune pedepsele care se dau pentru

contravenţionarii sanitari.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se pregătească până la

25 octombrie toate lucrările pentru calculările

semestriale fixate pentru luna noiembrie.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să se publice

ordinele date împotriva provocatorilor care caută

să dezbine eclesia greco-catolică.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să întocmească

specificaţiile referitoare la pagubele provocate de

incendii, inundaţii şi grindină.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să contribuie la

construirea caselor din Pasul Buzăului, iar soldaţii

grăniceri să fie scutiţi de efectuarea prestaţiilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze în cel mai

scurt timp rapoartele referitoare la calitatea

serviciilor iobagilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că plângerile

pentru contravenţiile făcute de grănicerii secui

trebuie să fie înaintate la comandamentul

grăniceresc.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune un tabel

întocmit de regimentul SISKOVITZ, referitor la

soldaţii care nu s-au întors la regiment după

expirarea concediului, cerându-se ca aceştia să fie

urmăriţi şi arestaţi ca dezertori.

© Arhivele Naţionale ale României

262

1767 2

1767 3

1767 2

1767 2

1767 2

1767 4

1767 2

1767 2

1767 2

1767 3

3250 133 1767 sept. 7 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1767 2

3251 134 1767 sept. 9

Căpeni

3252 135 1767 sept. 10

Sibiu

3253 136 1767sept. 10

Sibiu

3254 137 1767 sept. 11

Sibiu

3255 138 1767 sept. 18

Sibiu

3256 139 1767 sept. 22

Sibiu

3257 140 1767 sept. 22

Sibiu

3258 141 1767 sept. 24

Ghidfalău

3259 142 1767 sept. 25

Sibiu

3260 143 1767 sept. 28

Sibiu

3261 144 1767 sept. 28

Sibiu

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se respecte Decretul

imperial referitor la dezbaterea proceselor intentat

de săraci împotriva asupririi.

Scrisoarea lui BALO LADISLAU, vicejudele

Scaunului Mikloşoara către DOMBI BLAZIU,

notarul principal al Tablei Continue a Scaunului

Trei Scaune, în legătură cu întocmirea socotelilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se urgenteze

activitatea de calculare a rectificărilor de

impozite.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca extrasele proceselor

verbale ale adunărilor Scaunului să fie trimise

guberniului lunar, numai într-un singur exemplar.

Ordin gubernial prin care se dau instrucţiuni

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

privitoare la modalităţile de rezolvare a unor

nereguli care s-au produs la Tabla Continuă.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să trimită un avocat şi

doi asesori pentru a rezolva procesul de păgubire

a văduvei lui BENEDEK FRANCISC din

comuna ZETEA ( ODORHEI) născută DEZMAS

SOFIA.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune spre publicare,

reglementările pentru prestaţiile extraordinare

care îngreunează populaţia.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune procedura

pentru interogatoriul grănicerilor secui.

Scrisoarea de adeverire prin care locuitorii

comunei GHIDFALĂU din Scaunul Trei Scaune

atestă că au dat un loc de fâneaţă căpitanului de

cavalerie HAISZLER IOSIF, comandantul

trupelor în comuna GHIDFALĂU.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze la timp

rapoartele periodice referitoare la starea

drumurilor.

Ordin gubernial prin care se cere baronului

HENTER FRANCISC din comuna

SÂNTIONLUNCA să înainteze din două în două

săptămâni rapoartele referitoare la procesele

intentate împotriva celor care şi-au renegat

religia.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să comunice vicejuzilor

regali şi notarilor Scaunului să frecventeze mai

© Arhivele Naţionale ale României

263

1767 1

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 4

1767 2

1767 1

1767 2

1767 2

1767 2

3262 145 1767 sept. 28

des şi mai corect sesiunile forului ( Judecătoriei

Mixte).

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1767 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca sesiunile de şedinţă

ale Judecătoriei Mixte să fie frecventate mai des

de către prim notar, vicejudele regal şi de către

asesori.

3263 146 1767 sept. 28 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1767 3

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul regal

din 28 august 1767 privitor la pedepsele ce se dau

acelor persoane care încurajează emigrarea unor

locuitori.

3264 147 1767 sept. 28 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1767 5

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să-l elibereze pe garanţie

pe numitul ISAK PETRU din comuna PACHIA.

3265 148 1767 oct. 1 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1767 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să publice decretul

imperial care permite vinderea şi prelucrarea

pieilor.

3266 149 1767 oct. 2 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1767 3

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul

imperial care ordonă să se publice ca pretenţiile

numitului LAZAR SIMION să fie plătite la

tezaurul public.

3267 150 1767 oct. 5 --- Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să înainteze

raportul referitor la mărirea sumelor strânse de la

vama podului din comuna DOBOLI DE JOS.

1767 2

3268 151 17 oct. 5 Sibiu Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1767 4

67 a Scaunului Trei Scaune să întocmească scrisorile

de apel în procesele declarate de apel la

Judecătoria supremă de revizuire şi la Judecătoria

Mixtă.

3269 152 176 oct. 5 Sibiu Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1767 2

7 Continue a Scaunului Trei Scaune că, grănicerii

secui sunt scutiţi de prestaţiile publice.

3270 153 1767 oct. 5 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1767 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

observaţiile făcute de verificarea tabelelor despre

fugari, tabele care nu au fost făcute conform

instrucţiunilor.

3271 154 1767 oct. 5 Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului 1767 2

Sibiu Trei Scaune prin care se cere ca tabelele

referitoare la fugari să fie întocmite cu mai mare

corectitudine.

3272 155 1767 oct. 5 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1767 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune unele

observaţii referitoare la alcătuirea tabelelor despre

fugari.

3273 156 1767 oct. 5 Ordin gubernial prin care se cere Tablei 1767 2

© Arhivele Naţionale ale României

264

3274 157 1767 oct. 5

Sibiu

3275 158 1767 oct. 5

Sibiu

3276 159 1767 oct. 6

Sibiu

3277 160 1767 oct. 6

Sibiu

3278 161 1767 oct. 6

Sibiu

3279 162 1767 oct. 6

Sibiu

3280 163 1767 oct. 6

Sibiu

3281 164 1767 oct. 6

Sibiu

3282 165 1767 oct. 6

Sibiu

3283 166 1767 oct. 6

Sibiu

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune ca să se refacă

tabelul fugarilor din anul 1765 şi să se adauge

datele necesare după data de 5 februarie 1766.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune numirea lui

IMREH ŞTEFAN din comuna MALNAŞ în

postul vacant de asesor supranumerar, rămas liber

cu ocazia avansării lui CSOMA GHEORGHE.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că se va

deplasa în Scaunul Trei Scaune contele NEMES

IOAN consilierul guberniului, pentru rezolvarea

cazurilor de funcţionari indisciplinaţi faţă de

administrator.

Ordin gubernial prin care se dă răspuns Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune la raportul

Tablei în legătură cu mărirea numărului

curierilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urmărească pe fugarul

cu numele de ŞTEFAN, de profesiune chirurg,

plecat din TIMIŞOARA învinuit de furt.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că nu s-a

aprobat cererea Scaunului pentru mărirea sumelor

necesare cheltuielilor de birou.

Ordin gubernial prin care se comunică şi se

trimite copia diplomei împărătesei MARIA

THEREZIA cu privire la ridicarea la rangul de

marele ducat Transilvania şi acordarea de stemă

separată.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se grăbească

dezbaterea proceselor intentate împotriva celor

care şi-au renegat religia ( apostaţi) din Scaunele

Kezdi şi Orbai.

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul şi

sentinţa procesului de ciumă, împotriva lui TURI

ALEXE, BETZO IOSIF, UGRON ŞTEFAN.

NEMETH FRANCISC, NEMETH SAMUILĂ şi

FETES LADISLAU.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se rezolve plângerea

locuitorilor din Scaunul Ciuc referitoare la

transportul lemnului pe apă, activitate care le este

împiedicată de locotenentul GEREB din

regimentul KALNOKI şi de oraşul ILIENI.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se rezolve conflictul

© Arhivele Naţionale ale României

265

1767 2

1767 2

1767 3

1767 2

1767 2

1767 3

1767 2

1767 6

1767 2

1767 2

3284 167 1767 oct. 6

dintre BIRO ELISABETA şi KOVACS TOMA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1767 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să cerceteze şi să

comunice numele persoanelor care au luat parte la

eliberarea lui ISAK PETRU din mâinile

3285 168 1767 oct. 10

însoţitorilor săi.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1767 3

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să revizuiască problema

plângerii MARIEI văduva lui BALINT PAUL,

născută URSULA. Anexată plângerea în copie, în

limba maghiară.

3286 169 1767 oct. 19 --- Proces verbal de cercetare întocmit de GYUJTO

SAMUILĂ, asesor supranumerar de la Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune şi PUNKOSTI

GAVRIL comisar rectificator de dări, despre

pagubele suferite de FEKETE MIHAI, cioban.

1767 1

3287 170 176 oct. 21 Scrisoarea judelui oraşului BRAŞOV. TARTLER 1767 3

Braşov7 ANDREI, către baronul HENTER FRANCISC,

administratorul suprem regal şi către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune, prin care cere

ca deţinuţii prinşi în localitatea HĂRMAN să fie

puşi în libertate.

3288 171 1767 oct. 29 Adresa magistratului oraşului BRAŞOV către 1767 2

Braşov baronul HENTER FRANCISC, administrator

regal şi către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune, referitoare la plătirea preţului de

3289 172 1767 oct. 29

răscumpărare pentru robii din Scaunul Trei

Scaune .

Raportul asesorilor Tablei Continue a Scaunului 1767 2

Ilieni Trei Scaune SZEKELY LUDOVIC şi VERESS

SAMUILĂ, către administratorul regal al

3290 173 1767 oct. ---

Scaunului şi către Tabla Continuă referitor la

declaraţia locotenentului GEREB LADISLAU şi

a locuitorilor comunei ILIENI despre faptul că ei

nu au împiedicat pe locuitorii din Scaunul Ciuc să

practice plutăritul pe râul Olt.

Chemarea tipografului SARDI SAMUILĂ din 1767 1

Sibiu oraşul SIBIU către cititorii binevoitori despre

lucrurile ce vor fi editate în tipografia lui şi

lucrările ce se pot executa.

3290 174 1767 nov. 6 --- Cererea locotenentului major WRATARICS 1767 2

175 1767 nov. 7 Tg.

FARKAS (LUPU) către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune în care se referă la

rezolvarea cazului de calomniere împotriva lui

PETER ALEXE.

Scrisoarea magistratului oraşului TG. SECUIESC 1767 1

3291

Secuiesc adresată unui căpitan prin care îi comunică că se

interzice ţinerea şedinţelor forului mixt în oraşul

lor.

3292 176 1767 nov. 10 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1767 4

© Arhivele Naţionale ale României

266

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune rescriptul regal

referitor la construirea depozitelor de cereale.

3293 177 1767 nov. 10 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune instrucţiunile

referitoare la taxele ce se percep pentru vitele

duse la păşunat în Ţara Românească.

3294 178 1767 nov. 10 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

referitor la taxele ce trebuiesc plătite pentru vitele

care se duc la păşunat în Ţările Române şi despre

negustorii din Transilvania.

3295 179 1767 nov. 10 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune modalitatea de

dezbatere a proceselor de crimă şi despre alte

probleme.

3296 180 1767 nov. 12 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune contravenţiile

care trebuie să se dea persoanelor care circulă pe

drumurile şi potecile interzise.

3297 181 1767 nov. 13 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să raporteze modul de

plată a dobânzii în produse sau în muncă zilnică.

3298 182 1767 nov. 13 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune plângerea lui

KIS PAL LADISLAU din comuna OZUN şi se

cere să se comunice părţilor în litigiu din procesul

acestuia că trebuie aşteptată hotărârea comisiei

supreme.

3299 183 1767 nov. 13 --- Raportul Comitatului Alba de sus către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

comunică prinderea hoţilor VARVARA soţia lui

ROFFAEL MIHAI născută KOZMA şi fiicele

sale MARIA şi AGNETA.

3300 184 1767 nov. 13 Plângerea lui BENKO FRANCISC şi a lui

Arcuş BENKO MARIA din comuna ARCUŞ către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

cer să se rezolve ca iobagii să nu fie taxaţi în mod

ilegal şi să se respecte privilegiile nobiliare.

3301 185 1767 nov. 13 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să urmărească şi să

prindă pe numita VARVARA, soţia lui

RAFFAEL MIHAI, născută KOZMA şi pe fiicele

sale AGNETA şi MARIA, învinuite de furt din

averea succesorilor doctorului PATAKI

3302 186 1767 nov. 16

SAMUILĂ din CLUJ.

Ordin gubernial cu privire la modul de trimitere a

Sibiu recursului proceselor de la Judecătoria Inferioară,

la Tribunalele Superioare.

3303 187 1767 nov. 17 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie

© Arhivele Naţionale ale României

267

1767 2

1767 3

1767 2

1767 2

1767 2

1767 4

1767 1

1767 2

1767 3

1767 2

1767 3

3304 188 1767 nov. 19

Braşov

3305 189 1767 nov. 20

Sibiu

3306 190 1767 nov. 24

Sibiu

3307 191 1767 nov. 26

Sibiu

3308 192 1767 nov. 26

Sibiu

3309 193 1767 nov. 27

Sibiu

3310 194 1767 dec. 7

Sibiu

3311 195 1767 dec. 7

Sibiu

3312 196 1767 dec. 8

Braşov

3313 197 1767 dec. 10

Sibiu

3314 198 1767 dec. 17

Sibiu

întocmite lunar listele referitoare la preţurile

cerealelor.

Cererea lui WRATARICS FARKAS, locotenent

major, către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune prin care cere să fie rezolvată insulta lui

de către LAJOS EMERIC şi PETER ALEXE.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul

împărătesei MARIA THEREZIA referitor la

plângerea lui LASZLO FRANCISC şi a lui

LASZLO SIGISMUND din comuna TURIA DE

JOS, cerându-se să se raporteze guberniului

cursul procesului.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să urmărească

şi să prindă un grup de tineri veniţi din Moldova

cu paşaport fals.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care comunică ca să fie rezolvat

procesul de împărţirea averii între BERNAND

GHEORGHE cu surorile sala CHRISTINA şi

CLARA.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune care sunt

contravenţiile ce se acordă persoanelor prinse

circulând pe drumurile de munte interzise.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune lipsurile

constatate la extrasele de protocoale şi se cere ca

acestea să fie semnate de preşedintele judecatei.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

imperial din 19 noiembrie 1767 cu privire la

perceperea unei sume de bani de la soţiile

administratorilor regali ( reversalisul ).

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

imperial referitor la plătirea unei taxe pentru o

moştenire adusă din străinătate.

Plângerea locotenentului major WRATORICS

FARKAS către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune prin care cere să se rezolve procesul de

calomniere împotriva lui LAJOS EMERIC şi

PETER ALEXE.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să dea permis lui

VAJNA LADISLAU din comuna GHELINŢA să

predea cai pentru călugării din Moldova.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să grăbească trimiterea

© Arhivele Naţionale ale României

268

1767 2

1767 3

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

1767 3

1767 2

1767 2

1767 2

1767 2

3315 199 1767 dec. 18

raportului despre păsările predate.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să rezolve diurna şi

sumele cheltuite de TOROK ANTON, vicejudele

regal al Scaunului Kezdi care în anul precedent a

stat mai mult timp în SIBIU.

3316 200 Înainte de 1767 Cererea lui BENKO MIHAI către HENTER

--- 18 FRANCISC, jude regal al Scaunului Trei Scaune

şi către Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune,

referitoare la rezolvarea procesului dintre ei şi

sora sa, CRISCA, pentru contractul încheiat între

ei doi.

3317 201 1767 --- Instrucţiuni date lui SZEKELY FRANCISC lui

TMETS IOSIF şi notarului oraşului BREŢCU, cu

privire la colonizarea ţiganilor din pasul Oituz,

arătându-se condiţiile necesare.

3318 202 1767 --- Tabel referitor la cauzele incendiale şi la

pagubele produse de incendii în Scaunul Trei

Scaune .

3319 203 1767 --- Tabel referitor la prevaricatorii din pasul Oituz şi

Buzău, specificându-se numele lor, între anii

1763-1767.

3320 204 1767 --- Chestionar pentru persoanele care au suferit

pagube din partea soldaţilor grăniceri ( predarea

cailor de poştă).

3321 205 1767 --- Chestionar pentru populaţie privitor la predarea

cailor de poştă, a lemnelor sau despre primirea

vreunui eventual răspuns la plângerile anterioare

înaintate guberniului.

3322 1 1768 ian. 12 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

referitor la scutirea iobagilor de obligaţia de a

valorifica produsele.

3323 2 1768 ian. 12 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

tipărit, din 1767 decembrie 5, referitor la

atenţionarea populaţiei în legătură cu acele

persoane care comit înşelăciune.

3324 3 1768 ian. 15 Scrisoarea chirurgului de district SEIDL către

Pava administratorul regal, baronul HENTER

3325 4

FRANCISC, prin care îi aduce la cunoştinţă

motivele pentru care nu s-a putut prezenta în

comuna Sântionlunca.

1768 ian. 15 --- Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

imperial referitor la scutirea de plata vămii pentru

produsele care se transportă spre mare.

3326 5 1768 ian. 15 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să aibă în vedere şi să

respecte secretul regal referitor la rezolvarea

© Arhivele Naţionale ale României

269

1767 2

1767 2

1767 1

1767 2

1767 1

1767 1

1767 1

1768 3

1768 4

1768 2

1768 2

1768 2

plângerilor iobagilor împotriva celor bogaţi.

3327 6 1768 ian.18 --- Ordin gubernial prin care se cere Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să înceapă

conscrierea bunurilor familiei SZENTKERESZTI

3328 7 Înainte de1768

ian. 18 Dalnic

3329 8 1768 ian. 21

Sibiu

3330 9 1768 ian. 21

Sibiu

3331 10 1768 ian. 26

Sibiu

3332 11 1768 ian. 26

Sibiu

3333 12 1768 ian. 27 Sf.

Gheorghe

3334 13 1768 ian. 28

Sibiu

3335 14 1768 ian. 28

Sibiu

3336 15 1768 febr. 1

Sibiu

3337 16 1768 febr. 1

Sibiu

aflate în Scaunul Trei Scaune .

Cererea locuitorilor comunei DALNIC către

HENTER FRANCISC, administratorul regal al

Scaunului Trei Scaune, ca ordinul gubernial din

20 ianuarie 1767, în legătură cu procesul de

pădure al comunei DALNIC şi al comunei

MOACŞA să le fie trimis lor.

Extras din ordinul gubernial către magistratul

oraşului BRAŞOV referitor la rezolvarea cazului

de înapoiere al calului de către numitul APOR

IOAN către BELL SAMUILĂ.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve procesul

dintre APOR IOAN, nobil din comuna ZĂLAN şi

BELL SAMUILĂ locuitor din BRAŞOV în aşa

fel ca ultimul dintre ei să-şi primească înapoi caii.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să trimită extras după

protocolul şedinţei Tablei Continue din luna

septembrie, anul 1767.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să fie revizuită şi

rezolvată neânţelegerea dintre comunele

DALNIC şi MOACŞA, în procesul de pădure.

Raportul locotenentului colonel ERNST IOSIF,

de la grăniceri secui, către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune prin care cere să fie

interzis nobilului APOR FRANCISC de a tăia

pădurea interzisă a locuitorilor satului ZĂLAN.

Ordin gubernial prin care se comunică Forului

Mixt din Scaunul Trei Scaune să ia în

consideraţie revizuirea de proces a soţiei lui

VITALYOS ŞTEFAN din comuna HILIB,

născută FEJER ILEANA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve procesul de

împărţire a averii între BENKO MIHAI şi

surorile sale.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul regal

care scuteşte de impozit pe timp de 6 ani

terenurile sterpe.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

hotărârea luată referitoare la plângerea privind

îngreunarea cu impozite înaintată de comuna

© Arhivele Naţionale ale României

270

1768 2

1768 2

1768 1

1768 4

1768 2

1768 2

1768 2

1768 4

1768 4

1768 3

1768 2

3338 17 1768 febr. 5

Sibiu

3339 18 1768 febr. 6

Braşov

3340 19 1768 febr. 11

Sibiu

3341 20 1768 febr. 12

Sibiu

3342 21 1768 febr. 18

Braşov

3343 22 1768 febr. 23

Sibiu

3344 23 1768 febr. 29

Sibiu

3345 24 1768 febr. 29

Sibiu

3346 25 1768 febr. 29

Sibiu

3347 26 1768 martie 1

Sf. Gheorghe

SZASZ SAROS.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să fie confiscată cartea

cu titlul “ Viaţa lui DANIEL ŞTEFAN, baron din

VÂRGHIŞ, judele regal al Scaunului Odorhei.

Scrisoarea magistratului oraşului BRAŞOV prin

care aduce la cunoştinţa baronului HENTER

FRANCISC, administratorul regal şi preşedintele

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune al

Scaunului Trei Scaune, ca să anunţe pe APOR

IOAN din comuna ZAGON să-şi preia caii de la

locuitorul BELL SAMUILĂ.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune modalitatea de

a percepe de la soţiile perceptorilor regali

impozitul numit reversalis.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

regal cu privire la interzicerea oricăror legături cu

călugărul MAIOR GHEORGHE, din ordinul

brazilien trimis în oraşul Munkacs.

Scrisoarea magistratului oraşului BRAŞOV prin

care aduce la cunoştinţă lui HENTER

FRANCISC, administrator regal şi preşedintele

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune ca să-l

înştiinţeze pe APOR IOAN din comuna ZĂLAN

că poate să-şi preia calul.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze tabelele

referitoare la rezultatele proceselor privind

trecerea prin potecile interzise.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

regal cu privire la întreţinerea fetelor lui BELDI

LADISLAU din comuna OZUN.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se rezolve pe baza

legilor ţării, contractul dintre văduva lui JANTSO

ŞTEFAN născută BIRORGA MARIA şi fiul său

cel mare JANTSO IOSIF.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să se publice în

toate localităţile anunţul potrivit căruia acei

dezertori care se vor întoarce benevol la

companiile lor vor primi amnistie regală.

Cererea lui ERNST IOSIF, locotenent colonel,

către Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune

prin care arată că trebuie să fie interogaţi

locuitorii din oraşul SF. GHEORGHE care au

fost prinşi pentru furt.

© Arhivele Naţionale ale României

271

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 4

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

3348 27 1768 martie 3

Sibiu

3349 28 1768 martie 8

Sibiu

3350 29 1768 martie 8

Sibiu

3351 30 1768 martie 10

Sibiu

3352 31 1768 martie 10

Sibiu

3353 32 1768 martie 15

Sibiu

3355 33 1768 martie 17

Sibiu

3356 34 1768 martie 17

Sibiu

3357 35 1768 martie 21

Sibiu

3358 36 1768 martie 24

Sibiu

3359 37 1768 martie 28

Sibiu

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să aprovizioneze cu

cantităţile necesare de lemne de foc pe ofiţerii

grăniceri secui.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că plătirea

celor 3 cai furaţi de la THOMA VAJNA,

perceptor regal, trebuie să fie făcută de

circumscripţia unde acesta a lucrat.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune modalităţile de

îndeplinire a funcţiei de jude ( primar ) comunal.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să publice ordinul cu

privire la amnistierea acelor dezertori care se vor

întoarce benevol.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este

necesară prezenţa unei persoane oficiale la

perfectarea contractului dintre domni şi supuşi, în

procesele intentate de supuşi împotriva domnilor

lor pentru împovărarea cu dări.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este

intertzisă înstrăinarea sucesiunilor secuieşti ale

grănicerilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune normele ce

trebuie urmate de funcţionarii publici pentru

prelungirea concediilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să facă cunoscute

premiile care se acordă celor care confecţionează

pânză de in şi lână de o calitate mai bună, pentru

stimularea industriei.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca la procesele

pentru magie, înainte de pronunţarea hotărârilor,

cazurile să fie trimise la Guberniu, pentru

revizuire.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să trimită

specificaţiile despre procesele intentate de supuşi

( iobagi) contra domnilor lor, pentru împovărarea

cu dări.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

referitor la modul de învăţare ( citire, scris şi

aritmetică) a fetelor de religie ortodoxă şi grecocatolică.

© Arhivele Naţionale ale României

272

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 3

1768 2

1768 2

1768 3

1768 3

3360 38 1768 aprilie 9

Ilieni

3361 39 1768 aprilie 18

Sibiu

3362 40 1768 aprilie 18

Sibiu

3363 41 1768 aprilie 18

Sântion

3364 42 1768 aprilie 18

Reci

3365 43 1768 aprilie 19

Sibiu

3366 44 1768 aprilie 21

Sibiu

3367 45 1768 aprilie 25

Sibiu

3368 46 1768 aprilie 28

Sibiu

3369 47 1768 aprilie 29

Sibiu

3370 48 1768 aprilie 29

Sibiu

Plângerea călugărului NAGY IDAY MIHAI către

baronului HENTER FRANCISC, jude reagal al

Scaunului Trei Scaune, despre unele probleme

religioase.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că a fost

numit ca preşedinte al guberniului contele

DONELL CAROL, general de cavalerie,

consilier, comandant de armată şi regent pentru

meritele sale deosebite.

Scrisoarea contelui DONELL CAROL prin care

aduce la cunoştinţa baronului HENTER

FRANCISC, administratorul reagal al Scaunului

Trei Scaune, numirea sa ca preşedinte al

guberniului pentru meritele sale.

Plângerea înaintată către Guberniul

Trannsilvaniei prin care MIKO MARIA,

divorţată de DACZO IOSIF cere predarea

bunurilor mobile de la fostul soţ.

Raportul lui ANTOS GHEORGHE, asesor

supranumerar al Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune, înaintat pe baza ordinului primit de la

ANTOS ŞTEFAN vicejudele regal al Scaunului

Sepsi despre pagubele suferite de TZIGAN

NICOLAE, iobagi din comuna RECI, în urma

unui incendiu.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

chemarea guberniului către funcţionarii care să-şi

îndeplinească obligaţiile în mod conştiincios.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune observaţiunile

făcute la rapoartele înaintate privind procesele

contra celor care trec clandestin graniţa.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să trimită în cel mai

scurt timp specificaţia despre fugari, pentru

trimestrul întâi al anului.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune observaţiile

aduse în specificaţia înaintată despre distrugerea

păsărilor care aduc pagube.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune scrisoarea

principelui Moldovei, IOAN GRIGORE, pentru a

se urmări hoţii din localitatea COVASNA care au

comis o tâlhărie în comuna SOVESTAE.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să îndeplinească

hotărârea adusă în procesul dintre MIKO MARIA

© Arhivele Naţionale ale României

273

1768 3

1768 2

1768 2

1768 1

1768 1

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 4

1768 2

3371 49 1768 aprilie 29

şi soţul său de care a divorţat DACZO IOSIF.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 10

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să rezolve diferentul

dintre locotenet colonelul ERNST IOSIF, husar

secuiesc şi TOROK ANTON, vicejude regal.

3372 50 1768 mai 2 Proces verbal referitor la interogativul luat de la 1768 2

Ozun fugarii BOLONI IOAN iobag din comuna

VALEA CRIŞULUI şi KIS GHEORGHE din

comuna BELIN, iobagul MIKO PAUL.

3373 51 1768 mai 2 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 3

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să fie urmăriţi hoţii care

au spart casa lui KEMGYEL MICHAELIS din

satul HOTOAN, comuna SANTU.

3374 52 1768 mai 2 --- Descrierea unor cazuri de emigrare a unor iobagi 1768 2

români din localităţile ARCUŞ, VALEA

3375 53 1768 mai 5

CRIŞULUI, CALNIC şi ZĂLAN.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1768 4

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune plângerea lui

IOSA FRANCISC referitor la rezolvarea

3376 54 1768 mai 5

succesiunii rămase de la fratele său răposat JOSA

GHEORGHE, preot romano-catolic din comuna

LEMNIA.

Ordin gubernial prin care se trimite copia scrisorii 1768 3

Sibiu lui GAL IOAN şi GAL ŞTEFAN din comuna

HILIB către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune pentru a se rezolva să se primească

bunurile date prin judecată şi de forul mixt.

3377 55 1768 mai 5 ---- Conceptul raportului Tablei Continue a Scaunului

Trei Scaune prin care comunică măsurile luate în

procesul cu GAL IOAN ŞTEFAN din satul

LUNGA dezbătut la Judecătoria Mixtă ( forul

mixt).

1768 1

3378 56 176 mai 6 Sibiu Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

8 a Scaunului Trei Scaune să se rezolve ca comuna

OZUN să plătească preţul cailor furaţi de la

TOMA VAJNA, perceptor regal.

3379 57 1768 mai 6 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 3

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se completeze tabelul

fugarilor conform decretului regal, trimis alături

în extras.

3380 58 1768 mai 7 Cererea lui BALO LADISLAU, vicejude regal al 1768 2

Căpeni Scaunului Micloşoara, către HENTER

3381 59 1768 mai 7

FRANCISC, administratorul regal al Scaunului

Trei Scaune, ca să se ordone rezolvarea situaţiei

celor doi criminali, deţinuţi în închisoarea din

comuna OZUN.

Proces verbal referitor la fugarii români care au 1768 16

Bodoc vrut să treacă în Moldova şi despre cazurile

pentru care au vrut să treacă.

3382 60 1768 mai 9 Raport înaintat de către Tabla Continuă a 1768 2

© Arhivele Naţionale ale României

274

3383 61 1768 mai 9

Sibiu

3384 62 1768 mai 10

Sibiu

3385 63 1768 mai 10

Sibiu

3386 64 1768 mai ---

Sibiu

3387 65 1768 mai 10

Sibiu

3388 66 1768 mai 16

Sibiu

3389 67 1768 mai 16

Sibiu

3390 68 1768 mai 16

Sibiu

3391 69 1768 mai 16

Sibiu

3392 70 1768 mai 30

Sibiu

3393 71 1768 mai 31

Sibiu

Sântion Scaunului Trei Scaune către Guberniul

Trannsilvaniei referitor la problema emigrării

iobagilor români în Moldova.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că se

respinge cererea Scaunului pentru mărirea

fondurilor pentru cumpărarea rechizitelor de

birou.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă îngroparea morţilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca, pe baza extrasului

din Decretul regal anexat să se completeze

lipsurile de casă.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune măsurile ce

trebuie luate împotriva acelor deţinuţi care

încearcă să scape de pedeapsă.

Ordin gubernial prin care se comunică lui

HENTER FRANCISC, administratorul regal al

Scaunului Trei Scaune, că KOSZTANDIN

MUSAN din VALACHIA este expulzat din ţară.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a neglijat

trimiterea şi executarea dispoziţiunilor date

despre nimicirea păsărilor păgubitoare.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve problema lui

BELDI LADISLAU în legătură cu întreţinerea

fetelor sale.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia în considerare

decertul regal în legătură cu sentinţa de

condamnare la moarte a lui STEPHANI

LASZLO, din comuna ZAGON prevaricator

condamnat pentru infracţiune.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că sunt

omise de la graţiere persoanele care au fost

condamnate pentru trecerea prin potecile şi

drumurile interzise.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune că materialul necesar la

construirea caselor de carantină din Pasul Oituz

să fie trimis la timp.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune memoriul

locuitorilor din comuna OZUN pentru ca să se

rezolve procesul referitor la caii furaţi de la

© Arhivele Naţionale ale României

275

1768 2

1768 2

1768 4

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 4

3394 72 1768 iunie 3

THOMA VAJNA, perceptor regal.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1768 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune modul

de sancţionare a preoţilor care comit contravenţii

sanitare.

3395 73 1768 iunie 3 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1768 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune ca să publice

anunţul că Tabla Continuă va prelua în dezbatere

numai procesele excepţionale.

3396 74 1768 iunie 3 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să informeze guberniul

despre fixarea tutelei pentru tânărul IMETS

MOSES din comuna IMENI, student la Academia

din Cluj.

3397 75 1768 iunie 3 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1768 4

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune să înainteze

înscrisurile de datorii ( reversalis) de la soţiile

perceptorilor regali.

3398 76 1768 iunie 6 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri severe

contra emigranţilor care pleacă în alte ţări din

cauza asupririi.

3399 77 1768 iunie 6 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 4

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să rezolve cererea şi

procesul lui GAJDO ANTONII din comuna

CERNATUL DE JOS, cu BERNARD

3400 78 1768 iunie 6

GEORGIS, pentru luarea scrisorilor de demisie,

care să-i fie înapoiate.

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei 1768 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune observaţiile

făcute asupra raportului înaintat de

3402 79 1768 iunie 9

administratorul Scaunului despre fugarii care au

trecut prin DONIRLĂU şi prin ÎNTORSURA

BUZĂULUI.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să fie în egală măsură

repartizate

Scaunelor.

prestaţiile pentru toţi locuitorii

3403 80 1768 iunie 9 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1768 2

Sibiu baronului HENTER FRANCISC, administratorul

Scaunului Trei Scaune, scrisoarea oraşului TG.

SECUIESC contra lui KOVACS SAMUILĂ, fost

perceptor regal, ordonându-se restabilirea lipsei

din casă.

3404 81 1768 iunie 10 Ordin gubernial cătreTabla Continuă a Scaunului 1768 2

Sibiu Trei Scaune prin care se cere ca specificaţiile ce

se întocmesc despre recursurile făcute de forul

circular mixt la Comisia Mixtă supremă de

revizie, să fie întocmite la timp.

3405 82 1768 iunie 10 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 4

© Arhivele Naţionale ale României

276

3406 83 1768 iunie 10

Sibiu

3407 84 1768 iunie 10

Sibiu

3408 85 1768 iunie 10

Sibiu

3409 86 1768 iunie 14

Sibiu

3410 87 1768 iunie 16

Sibiu

3411 88 1768 iunie 17

Sibiu

3412 89 1768 iunie 17

Zălan

3413 90 1768 iunie 20

Viena

3414 91 1768 iunie 26

Tg. Secuiesc

3415 92 1768 iunie 30

Sibiu

3416 93 1768 iulie 1

Sibiu

3417 94 1768 iulie 4

Sibiu

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se rezolve primirea

drumurilor de către BABOS FRANCISC, după

cum se arată în contractul şi în cererea anexată.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune tabelul despre

dezertori, pentru a fi prinşi şi trimişi înapoi la

regimentul lor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că, pe baza

cererii magistratului oraşului TG. SECUIESC, nu

se va aproba ca forul mixt să se mute în oraşul

TG. SECUIESC.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca ordinele

date anterior pentru împiedicarea emigrării

populaţiei să fie respectate în mod strict.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Micloşoara

hotărârea în legătură cu cererea lui HENTER

MIHAI pentru a-şi primi înapoi supraplata.

Cererea lui HENTER FRANCISC către VAJNA

TOMA din comuna PAVA, perceptor regal, ca

să-i plătească omului său 600 de florini maghiari

pentru a cumpăra caii.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că

cererea pentru mărirea necesităţilor de scripturi a

fost respinsă.

Procese verbale încheiate de comisiile de

cercetare despre pagubele pricinuite de incendiile

avute în anii 1766-1767 în satele Scaunului Sepsi.

Decertul imperial cu privire la mărirea salariului

preoţilor greco-catolici.

Cererea baronului ZINNICO SIMION locotenent

colonel, către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune în legătură cu bătaia primită de soldatul

CSUTAK TOMA din COVASNA de la DAVID

ŞTEFAN, iobagul lui VAJNA NICOLAE din

comuna MĂRCUŞA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să informeze guberniul

despre preţul mediu al vinului din Ţara

Românească.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune notificaţia

curţii regale din 1768 aprilie 26 în legătură cu

statutul comun dintre AUSTRIA şi BOEMIA.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul regal

cu privire la scutirea de impozite a preoţilor

© Arhivele Naţionale ale României

277

1768 3

1768 4

1768 2

1768 3

1768 2

1768 2

1768 10

1768 1

1768 2

1768 2

1768 3

1768 3

3418 95 1768 iulie 4

greco-catolici.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 4

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să fie urmăriţi hoţii care

au furat din Moldova 72 de cai.

3419 96 1768 iulie 4 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se respecte ordinele

anterioare în legătură cu paza oraşelor şi a

comunelor.

3420 97 1768 iulie 7 Instrucţiuni date de Tabla Continuă a Scaunului 1768 1

Sântionlunca Trei Scaune unui comandant de regiment de

grăniceri secui despre modul de exploatare a

locului de fâneţe comună din hotarul pasului

Buzău.

3421 98 17 iulie 8 Sibiu Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 3

68 a Scaunului Trei Scaune să înainteze lunar şi

săptămânal tabele refritoare la vitele pierite.

3422 99 176 iulie 8 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1768 2

Sibiu 8 Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

regal cu privire la înfiinţarea cordoanelor sanitare

în cazul pericolului de boli contagioase.

3423 100 1768 iulie 8 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1768 4

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune rescriptul regal

cu privire la înfiinţarea judecătoriilor combiale.

3424 101 1768 iulie 11 Raportul căpitanului MALNASI către 1768 1

Zagon Scaunul comandantul regimentului referitor la pretenţia

Trei Scaune baronului KINGIZESKULJ asupra pădurii

numită PROSHULL.

3425 102 1768 iulie 11 Raportul baronului ZINNICO SIMION 1768 2

Tg. Secuiesc locotenent colonel, către HENTER FRANCISC,

administratorul regal al Scaunului Trei Scaune,

despre pretenţiile unui boier român.

3426 103 1768 iulie 11 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1768 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a

modificat sentinţa de moarte a lui KADAR

VASZI, pentru îndemnarea la emigrare, în loc de

tragere în ţeapă va fi executat la moarte prin

spânzurare.

3427 104 1768 iulie 11 Raportul lui DOMBI BLAZIUS către HENTER 1768 2

Lunga Scaunul FRANCISC, administratorul regal al Scaunului

Trei Scaune Trei Scaune, referitor la publicarea în comune a

ordinelor în legătură cu fugarii.

3428 105 1768 iulie 12 Cererea Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune 1768 1

Sântion către comandantul unui regiment, ca munca

publică din hotarul comunei BUZĂU să fie

folosită în conformitate cu regulamentele ţării.

3429 106 1768 iulie 15 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1768 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune date la

care pot fi dezbătute procesele fiscale şi cele

extraordinare.

3430 107 1768 iulie 15 Ordin gubernial către administratorul şi vicejuzii 1768 2

© Arhivele Naţionale ale României

278

3431 108 1768 iulie 16

Tg. Secuiesc

3432 109 1768 iulie 16

Sţntionlunca

Scaunul Trei

Scaune

3433 110 1768 iulie 18

Sibiu

3434 111 1768 iulie 18

Sibiu

3435 112 1768 iulie 18

Sibiu

3436 113 1768 iulie 20

Băţani Scaunul

Trei Scaune

3437 114 1768 iulie 21

Sibiu

3438 115 1768 iulie 21

Sibiu

3439 116 1768 iulie 21

Sibiu

3440 117 1768 iulie 21

Sibiu

3441 118 1768 iulie 21

Catalina

Scaunul Trei

Scaune

Sibiu regali din Scaunul Trei Scaune prin care se cere

să se urmărească numitul EMERICO LAJOS din

comuna SACIOVA, ocupat de crimă.

Raportul locotenentului colonelului CINNICO

SIMION, baron, către judele regal şi Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

protestează din cauza împărţirii locurilor comune

ale militarilor grăniceri din satul ZAGON.

Raportul Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune către Guberniul Trannsilvaniei ( în copie)

cu privire la locul de păşunat care provoacă

neânţelegeri între militarii grăniceri şi locuitorii

din împrejurimi.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să ia măsuri pentru

împiedicarea emigrării şi a fugii din ţară.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că

numitul STEPHANI LASZLO este condamnat la

moarte şi trebuie să fie executat.

Scrisoarea grănicerilor secui de infanterie şi

cavalerie trimisă de comisia gubernială către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune,

cerându-se rezolvarea cererilor lor.

Raportul lui BALO LADISLAU, vicejudele

Scaunului Micloşoara, către baronului HENTER

FRANCISC, administratorul suprem al Scaunului

Trei Scaune, referitor la executarea ordinului şi

înapoierea posesiunii lui HENTER DAVID.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că relaţiile

dintre supuşi şi moşieri au fost reglementate.

Ordin gubernial prin care se trimit Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune date cu privire

la organizarea şi scopul societăţii agricole şi

industriale.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca, pe baza scrisorii

anexate a lui PUTNOKI SAMUEL, grănicer din

comuna BĂŢANII MICI, să se dezbată procesul

acestuia în faţa forului mixt din Scaunul Trei

Scaune .

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune scrisoarea lui

GOROG IOAN şi FEJER FRANCISC, invalizi

de război cerându-se să fie rezolvată cererea lor.

Raportul lui ELEKES FRANCISC către

vicejudele regal al Scaunului Kezdi, TOROK

ANTON, referitor la numărul armelor aflate la

iobagi şi despre fugari.

© Arhivele Naţionale ale României

279

1768 2

1768 9

1768 2

1768 2

1768 3

1768 2

1768 4

1768 3

1768 8

1768 3

1768 2

3442 119 1768 iulie 21

Sibiu

3443 120 1768 iulie 23

Sibiu

3444 121 1768 iulie 27

Ozun Scaunul

Trei Scaune

3445 122 1768 iulie 27

Prejmer

3446 123 1768 iulie 28

Sibiu

3447 124 1768 iulie 29

Sf. Gheorghe

3449 125 1768 iulie 30

Ozun Scaunul

Trei Scaune

3450 126 1768 iulie 30

Turia de Jos

Scaunul Trei

Scaune

3451 127 1768 august 1

Sibiu

3452 128 1768 august 3

Sibiu

3453 129 1768 august 11

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este interzis

să se omită prima instanţă judecătorească sau

militară la înaintarea cererilor.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

regal din 1768 iunie 6 cu privire la interzicerea

cărţilor româneşti tipărite în tipografia de la

BLAJ.

Ordinul lui VAJNA TOMA, perceptor regal,

către un colonel, ca suma de 1058 florini cerută

să fie adunată din comunele specificate.

Scrisoarea senatului comunei PREJMER prin

care se comunică lui ANTOS ŞTEFAN din

comuna RECI, Scaunul Trei Scaune, vicejudele

regal al Scaunului Sepsi, că nu se găseşte la ei

nici un act în legătură cu IKOMAR IOAN şi să se

intereseze la magistratul oraşului BRAŞOV.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care se trimite decretul regal cu

privire la colonizarea imigranţilor din RUSIA.

Scrisoarea lui ERNST IOSIF, locotenent colonel,

cătreTabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin

care să se intenteze proces contra unui răufăcător

care a fost prins pentru incendiere.

Raportul lui VAJNA TOMA, perceptor regal,

către baronul HENTER FRANCISC,

administratorul suprem regal despre izbucnirea

epizotiilor în comunele PREJMER şi BICFALĂU

şi despre măsurile luate de el.

Scrisoarea lui MIHALCZ ALEXE, prin care

aduce la cunoştinţa lui HENTER FRANCISC,

administratorul reagal al Scaunului Trei Scaune,

că a primit ordinele sale şi că începerea activităţii

forului mixt să se facă după ce la data de 17

septembrie Tabla Continuă îşi termină activitatea.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să aibă grijă ca la

construcţiile executate la casele de carantină din

Pasul Buzăului, să fie în permanenţă muncitori.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul regal

cu privire la întocmirea tabelului despre datoria

publică a oraşelor şi satelor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune hotărârea

adusă în conflictul dintre TOROK ANTON,

vicejude regal al Scaunului Kezdi şi locotenet

colonelul ERNST din regimentul GYULAI, în

problema casei de încartiruire din comuna

© Arhivele Naţionale ale României

280

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 3

1768 1

1768 ---

1768 2

1768 2

1768 5

1768 2

3454 130 1768 august 18

MĂRCUŞA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca staţiile de carantină să

fie aprovizionate cu carne.

3455 131 1768 august 18 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se rezolve problema

bunurilor rămase de la defunctul BABOS

SIMION şi văduva acestuia să primească

drepturile ce i se cuvin.

3456 132 1768 august 18 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1768 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a

abrogat ordinul regal cu privire la perceperea

taxei de 1 florin pentru cei care încheie căsătorie.

3457 133 1768 august 18 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca, în urma scrisorii lui

CZIRJAK ALEXANDRU, să se rezolve procesul

de împărţire a averii.

3458 134 1768 august 19 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să înainteze procesul lui

LASZLO FRANCISC şi lui LASZLO

3459 135 1768 august 22

SIGISMUND din comuna TURIA DE JOS la

Guberniul Trannsilvaniei, pentru ca să se poată

informa curtea regală.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1768 4

v Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

regal cu privire la felul de comerţ al turcilor şi al

supuşilor turci.

3460 136 1768 august 23 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1768 3

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune plângerea

comunei MĂRCUŞA pentru a fi rezolvată.

3461 137 1768 august 26 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1768 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune să se

rezolve problema văduvei lui BENKE ANDREI,

născută HORVATH SUZANA, pentru ca să

primească suma cuvenită pentru propietatea sa

vândută de oraşul BREŢCU.

3462 138 1768 august 30 Cererea baronului ZINNCO SIMION, locotenent 1768 2

Tg. Secuiesc colonel, către HENTER FRANCISC, jude regal

al Scaunului Trei Scaune, ca să fie reparat locul

său de încartiruire.

3463 139 1768 august 30 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 3

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să urmărească şi să

aresteze pe BABETSE VASZY, locuitor din

CINCUL MARE, pentru tentativă de omor.

3464 140 1768 august 31 Raportul contelui NEMES, locotenent major, 1768 2

Bona către HENTER FRANCISC, administratorul

regal al Scaunului Trei Scaune, că va comunica

după cercetare despre copiii arestaţi ai iobagului

KOVATS DAVID din comuna ANINOASA.

3465 141 1768 sept. 1 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1768 2

© Arhivele Naţionale ale României

281

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune să ia măsurile

de prevenire contra bolilor de vite.

3466 142 1768 sept. 1 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să comunice soldaţilor

KOZMA IOAN din comuna ILIENI şi

3467 143 1768 sept. 2

KILLYENI LADISLAU din comuna CHILIENI,

aflaţi în concediu, să se reântoarcă la regimentele

lor, fiindcă termenele de concediu au expirat.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca procesul contra

deţinutului EMERICUM LAJOS din închisoarea

din oraşul BRAŞOV să fie dezbătut în cel mai

scurt timp.

3468 144 1768 sept. 4 Raportul lui SIMON PAVEL către HENTER

Breţcu FRANCISC, administratorul regal al Scaunului

Trei Scaune, precum că în comună nu se găsesc

porci pentru îngrăşare, deoarece locuitorii îi

ducea ghindarul din Moldova.

3469 145 1768 sept. 9 Ordin gubernial prin care se face cunoscut Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune rescriptul regal

cu privire la dezbaterea proceselor judiciare

contra apostaţilor.

3470 146 1768 sept. 9 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune să se ia măsuri

de prevenire contra bolii de vite care a izbucnit în

Ţara Românească şi Moldova.

3471 147 1768 sept. 9 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune, Decretul regal

referitor la înaintarea actelor din arhivele publice

sau private cu privire la hotarele Moldovei.

3472 148 1768 sept. 9 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca să urmărească şi să

prindă pe dezertorii din regimentul contelui

GYULAI.

3473 149 1768 sept. 11 Scrisoarea lui MIHALCZ ALEXE, căpitan şi

Turia de Jos preşedinte, prin care aduce la cunoştinţă lui

HENTER FRANCISC, administratorul regal că

adunarea Forului Mixt a fost amânată.

3474 150 176 sept. 12 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Sibiu 8 Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

Decretul Regal cu privire la modalităţile de

funcţionare a perceptorilor regali în anul 1769.

3475 151 1768 sept. 13 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune preţurile

alimentelor necesare şi să se întocmească lista

preţurilor de piaţă.

3476 152 1768 sept. 13 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune să înceapă

procedura penală contra lui SOPHIEI

KOMSCHA DEMETIN, deţinută în închisoarea

© Arhivele Naţionale ale României

282

1768 4

1768 2

1768 1

1768 3

1768 2

1768 3

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

3477 153 1768 sept. 13

din BRAŞOV.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1768 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că cei imigraţi

din RUSIA şi POLONIA trebuie să fie colonizaţi.

3478 154 1768 sept. 15 Cererea contelui MIKES ŞTEFAN din comuna 1768 2

Zăbala ZĂBALA către HENTER FRANCISC,

3479 155 1768 sept. 16

administratorul regal şi către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune, referitor la rezolvarea

cazului iobagilor fugari ai văduvei lui IMETS

ANTON din comuna IMENI.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1768 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune ca la procesele

de divorţ, problema copiilor şi împărţirea averii,

să se facă de către autorităţile civile.

3480 156 1768 sept. 19 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se rezolve problema

lipsei de bani din casă a lui CZIRJEK IOSIF din

comuna ZOLTAN, arătată în scrisoarea lui de

solicitare.

3481 157 1768 sept. 19 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca persoanele care sunt

inculpate pentru lipsă de bani în casă să fie

trimise pentru justificare la guberniu.

3482 158 1768 sept. 19 Scrisoarea lui TARTLER ANDREI, primarul 1768 2

Braşov oraşului BRAŞOV, către ANTOS ŞTEFAN din

comuna RECI, vicejudele regal al Scaunului

Sepsi, prin care îi aduce la cunoştinţă că în

scriptele sale nu se găseşte nimic în legătură cu

procesul intentat de VAJNA TOMA contra lui

IKONAR IOAN, pentru furt de cal.

3483 159 1768 sept. 19 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca să se completeze

uniform şi corect tabelele referitoare la datoriile

publice ale comunelor şi oraşelor.

3484 160 1768 sept. 20 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1768 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că la

staţiile de carantină cheltuielile de alimentaţie

pentru deţinuţii iobagi închişi din cauza

3485 161 1768 sept. 20

contravenţiilor se vor remite.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1768 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că

guberniul a aprobat să-i fie înapoiată lui

HENTER MIHAI suma de 30 de florini, bani

ridicaţi fără autorizaţie de către RAFAI

3486 162 1768 sept. 20

LADISLAU.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să înapoieze socotelile

despre cheltuielile efectuate la casele de

3487 163 1768 sept. 20

încartiruire ale armatei.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1768 2

© Arhivele Naţionale ale României

283

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că se aprobă

arestarea lui EMERIC LAJOS, deţinut în

închisoarea din oraşul BRAŞOV, cerându-se să

fie judecat în cel mai scurt timp.

3488 164 1768 sept. 20 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca să întreţină în cele

mai bune condiţii casele de încartiruire pentru

militari.

3489 165 1768 sept. 20 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să rezolve problema

diurnei asesorilor supranumerai de la Tabla

Continuă.

3490 166 1768 sept. 23 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1768 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că comisarul

trimis pentru reparaţiile efectuate la construcţiile

din Pasul Buzăului şi-a neglijat funcţia.

3491 167 1768 sept. 23 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1768 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune ca să ia în

considerare scriptele regale în legătură cu

folosirea braţului ( ca unitate de măsură) precum

şi folosirea măsurii vieneze.

3492 168 1768 sept. 23 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 4

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să rezolve procesul lui

UGRON THOMAS din comuna COVASNA,

contra lui ZAIZON ŞTEFAN, iobag invalid de

război.

3493 169 1768 sept. 24 Adresa Tablei Continue a Scaunului Odorhei care 1768 2

Sibiu aduce la cunoştinţă Tablei Continue a Scaunului

Trei Scaune măsurile de prevenire ce trebuie luate

la izbucnirea bolilor de vite.

3494 170 1768 sept. 27 Ordin gubernial prin care se aduc la cunoştinţa 1768 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

observaţiile făcute cu ocazia verificării

3396 171 Înainte de 1768

specificaţiilor despre fugari.

Cererea unor soldaţi călăreţi şi infanterişti către 1768 2

sept. 28 Poian contele GYULAI SAMUEL, generalul şi

3497 172 1768 sept. 30

comandantul trupelor din Ardeal, prin care cer să

se rezolve neânţelegerea lor cu locuitorii comunei

SÎNZIENI la folosirea pădurii.

Ordin gubernial prin care se trimite lui HENTER 1768 7

Sibiu FRANCISC, administratorul regal al Scaunului

Trei Scaune, rezoluţia dată de guberniu precum

că KOVACS SAMUILĂ fost perceptor regal din

TG. SECUIESC, va plăti peste 2 ani datoria ce o

are lipsă de bani din casă.

3498 173 1768 sept. 30 Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui 1768 3

Sibiu MIKO MARIA şi cere ca să fie rezolvată

procesul ei intentat contra fostului ei soţ DACZO

IOSIF pentru a primi zestrea reţinută de soţ.

3499 174 1768 oct. 3 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1768 2

© Arhivele Naţionale ale României

284

3500 175 1768 oct. 4

Sibiu

3501 176 1768 oct. 4

Sibiu

3502 177 Înainte de 1768

oct. 6 Reci

3503 178 1768 oct. 6

Sibiu

3504 179 1768 oct. 7

Sibiu

3505 180 1768 oct. 17

Sibiu

3506 181 1768 oct. 18

Sibiu

3507 182 1768 oct. 18

Sibiu

3508 183 1768 oct. 18

Sibiu

3509 184 1768 oct. 21

Sibiu

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să rectifice tabla trimisă

referitoare la starea bolilor de vite din satul

BICFALĂU.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă transportarea banilor în străinătate.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să publice în teritoriul

său ordinul despre hotărârile aduse în legătură cu

plângerea înaintată de Scaunul Odorhei contra

regimentului ANSPACHIANA.

Cererea lui FADJAS ŞTEFAN, călăreţ secui din

comuna RECI, a lui BAJKA şi a soţiei

răposatului BAJKA SIGISMUND către contele

GYULAI SAMUILĂ, general de brigadă al

grănicerilor referitoare la rezolvarea pretenţiilor

lor faţă de VAJNA TOMA, perceptor regal.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să-i urmăresacă şi să-i

prindă pe soldaţii care după expirarea concediului

nu s-au reântors la regimentul KAROLLYI.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a

modificat sentinţa de condamnare la moarte dată

criminalilor MIHAIL JANO şi ŞTEFAN

NEMETH, condamnaţi pentru trecerea prin

poteci interzise, cu pedeapsa a 25 de bătăi.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să-i urmărească pe hoţii

care au făcut o spargere în casa lui

VENCESLAUM CHRISTOPH din LIBAN

BOHEMIA.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzis comerţul cu vite în staţiile de carantină,

pentru a se opri pătrunderea epizotiilor care

bântuie în Ţara Românească şi Moldova.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune că trebuie să se studieze

cauzele epizotiilor şi rezultatul cercetării să fie

raportat guberniului.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie să

fie publicat Decretul Regal cu privire la intrarea

supuşilor turci prin staţiile de carantină.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul Regal

cu privire la întocmirea hărţii geografice a

Transilvaniei, cerându-se să fie dat ajutor

ofiţerilor.

© Arhivele Naţionale ale României

285

1768 2

1768 2

1768 1

1768 5

1768 2

1768 4

1768 2

1768 2

1768 2

1768 4

3510 185 1768 oct. 26

Sântionlunca

3511 186 1768 oct. 29

Sibiu

Scrisoarea Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune prin care se aduce la cunoştinţa contelui

GYULAI SAMUILĂ, comandantul trupelor de

grăniceri, general de brigadă, că procesele

grănicerilor au fost dezbătute întodeauna pe

primul plan.

Ordin gubernial pentru primarii comunelor, cu

instrucţiuni primite de la Viena despre impozite,

despre soldaţii dezertori, despre locuitorii veniţi

din Polonia şi Rusia, despre împiedicarea intrării

vitelor în ţară pentru prevenirea epizotiilor etc.

3512 187 1768 oct. 30 --- Note – fragment- referitoare la procesul intentat

de către nemeşii din Scaunul Trei Scaune contra

grănicerilor, pentru locul numit “SZEKFUVE”

3513 188 1768 nov. 7

Braşov

3514 189 1768 nov. 8

Sibiu

3515 190 1768 nov. 10

Sibiu

3516 191 1768 nov. 10

Sibiu

3517 192 1768 nov. 10

Sibiu

3518 193 1768 nov. 10

Sibiu

3519 194 1768 nov. 10

Sibiu

3520 195 1768 nov. 12

Sântionlunca

3521 196 1768 nov. 13

Tg. Secuiesc

din Pasul Buzăului.

Plângerea lui ANTALFI IOSIF, stegar din

regimentul GYULAI către comandament, pentru

că BELDI LADISLAU a ascuns un recrut cu

numele de BERES MATEI.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să se aducă la

cunoştinţa populaţiei că dezertorii care se vor

întoarce benevol în ţară vor primi graţiere regală.

Ordin gubernial prin care se trimite spre publicare

copia Decretului Regal cu privire la dreptul

preoţilor romano-catolici de strângere a dijmei.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să dezbată în cel mai

scurt timp procesul lui IMREA IOSIF, nobil din

comuna MALNAS contra iobagului său ZILAHI

GHEORGHE deţinut în închisoarea din comuna

OZUN.

Ordin gubernial către Scaunul Trei Scaune prin

care se cere să fie ajutată comisia de ofiţeri

trimisă pentru conscrierea cartografică a

principatului Transilvaniei.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca funcţionarii să fie mai

sârguincioşi şi mai vigilenţi.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul Regal

cu privire la acordarea de către populaţie a

întreţinerii gratuite pentru perceptori şi comisarii

care se amplasează în unele localităţi.

Conceptele rapoartelor întocmite de Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune către

Guberniul Trannsilvaniei cu privire la problemele

judiciare şi militare.

Cererea magistratului oraşului TG. SECUIESC

către HENTER FRANCISC, administratorul

© Arhivele Naţionale ale României

286

1768 1

1768 2

1768 2

1768 1

1768 2

1768 3

1768 2

1768 2

1768 2

1768 3

1768 10

1768 2

3522 197 1768 nov. 14

Sibiu

3523 198 1768 nov. 14

Sibiu

3524 199 1768 nov. 15

Sibiu

3525 200 1768 nov. 15

Sibiu

3526 201 1768 nov. 15

Sibiu

3527 202 1768 nov. 15

Sibiu

3528 203 1768 nov. 16

Ghidfalău

Scaunul Trei

Scaune

3529 204 1768 nov. 17

Sibiu

3530 205 1768 nov. 18

Sibiu

3531 206 1768 nov. 24

Sibiu

3532 207 1768 nov. 24

Sibiu

regal al Scaunului Trei Scaune, ca să se ordone

executarea sentinţei contra lui KOVATS

SAMUILĂ, fost perceptor regal, pentru achitarea

lipsei de bani din casa care aparţine oraşului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să studieze şi să ia în

considerare Decretul Regal cu privire la divorţul,

la păstrarea copiilor şi a zestrei.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să judece procesul

intentat de locuitorii comunei CHILIENI contra

militarilor grăniceri din SF. GHEORGHE pentru

a primi terenul cu numele de “ Grădina calului”

(Lokert).

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie să

conscrie pagubele pricinuite de cei 5 hoţi în

scaune, ei fiind prinşi în Ţara Românească.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca procesul intentat de

către locotenentul SZIGETHI contra văduvei

contelui THOLDIANAM ADAM să fie dezbătut

de Forul mixt.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că au

fost aprobate tabelele întocmite despre

conscrierea datoriilor oraşelor şi comunelor.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care se comunică că este interzis

fierberea rachiului din cereale.

Scrisoarea lui HAISZLER IOSIF din MISLETIN,

căpitan de cavalerie, către HENTER FRANCISC,

jude regal şi preşedintele Tablei Continue al

Scaunului Trei Scaune, prin care cere să i se dea

informaţii despre corectarea reparaţiunilor

lemnelor de foc.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să intenteze proces

contra lui BELDI LADISLAU pentru ascunderea

dezertorului BERES MATEI, care a dezertat din

regimentul GYULAI.

Ordin gubernial prin care se comunică că, pentru

începerea târgului să se dea la ora 8 şi unul la ora

11.

Ordin gubernial prin care se comunică pentru

publicare Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune că este interzisă exportarea oricăror

cereale.

© Arhivele Naţionale ale României

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

287

1768 3

1768 2

1768 2

1768 3

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

3533 208 1768 nov. 28

Sibiu

3534 209 1768 nov. 28

Sibiu

3535 210 1768 nov. 29

Sibiu

3536 211 1768 dec. 2

Braşov

3537 212 1768 dec. 4

Reci

3538 213 1768 dec. 5

Sibiu

3539 214 1768 dec. 5

Sibiu

3540 215 1768 dec. 6

Sibiu

3541 216 1768 dec. 6

Sibiu

3543 217 1768 dec. 6

Sibiu

răspunsul guberniului în problema desăvârşirii

educaţiei lui HENTER DANIEL de către

MIHALCZ GHEORGHE, nobil din comuna

LEŢ.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie să

conscrie toate privilegiile de vamă din întregul

principat, iar scrisorile de privilegii şi donaţii să

fie trimise guberniului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se trimită tabelele

despre persoanele care au fost intentate în proces

din cauza trecerii clandestine a graniţei.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că se aprobă

amânarea procesului dintre SZEKELY ALEXE şi

SZEKELY BALTAZAR contra lui ANTOS

ŞTEFAN vicejudele regal al Scaunului Sepsi, pe

baza petiţiei anexate a lui SZEKELY DAVID.

Scrisoarea baronului ALBERSDORF IOSIF,

general comandant, prin care aduce la cunoştinţa

judelui regal HENTER FRANCISC din Scaunul

Trei Scaune numirea prefectului suprem al

grănicerilor, pentru a controla trecătorile.

Conscripţia întocmită de ANTOS GHEORGHE

asesor supranumerar şi SZEKELY NICOLAE

nobil, despre pagubele pricinuite de cele două

incendii la bunurile lui MAGYAROSI

BENEDICT din satul MĂGHERUŞ ( Scaunul

Trei Scaune ).

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să lichideze în cel mai

scurt timp lipsele de bani din casa Scaunului.

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

SARLOTA soţia lui ZAIZZON ŞTEFAN născută

BENKE în procesul intentat contra lui UGRON

TOMA şi alţii pentru baterea bărbatului său de a

fi cercetat şi raportat guberniului rezultatul.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să trimită în cel mai

scurt timp raportul despre rezolvarea problemelor

de dobândă.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca să-i citeze

în faţa judecăţii pe succesorii răposatului VAJNA

GABRIEL din comuna PAVA în procesul

acestora contra IUDITHEI BARTHA.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să rezolve problema

furtului de cai de la VAJNA TOMA, perceptor

© Arhivele Naţionale ale României

288

1768 2

1768 3

1768 3

1768 2

1768 2

1768 2

1768 4

1768 2

1768 6

1768 2

3544 218 1768 dec. 6

Sibiu

3545 219 1768 dec. 9

Sibiu

3546 220 1768 dec. 13

Sibiu

3547 221 1768 dec. 13

Sibiu

3548 222 1768 dec. 13

Sibiu

3549 223 1768 dec. 13

Sibiu

3550 224 1768 dec. 13

Sibiu

3551 225 1768 dec. 15

Sibiu

3552 226 1768 dec. 16

Sibiu

3553 227 1768 dec. 16

Sibiu

regal, de către comuna OZUN.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

răspunsul la cererea magistratului oraşului TG.

SECUIESC, pentru primirea de ajutor la

repararea drumurilor publice din partea

comunelor învecinate.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că sunt

scutiţi de plătirea impozitelor curierii de la minele

de sare.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul

cu privire la importul pieilor de vită din Ţara

Românească pentru a împiedica pătrunderea

epizotiilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca petiţionara

ANTALFFI CHRISTINA, văduva lui KOVATS

FRANCISC din comuna MĂRCUŞA, să

primească înapoi bunurile orfanilor săi care au

fost vândute de către KOVATS PETRU.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că dobânda

cerută de la HOLLAKI IOAN din comuna

DOBOLI DE JOS este prea mare şi trebuie

redusă.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, Decretul

Regal cu privire la înaintarea procesului verbal

încheiat la alegerea şi candidarea funcţionarilor.

Ordin gubernial către baronul HENTER

FRANCISC, jude regal al Scaunului Trei Scaune,

prin care comunică că curierul angajat lângă

Tabla Continuă să fie pus la dispoziţia

perceptorului regal.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune cererea lui

GAL IOAN din comuna HILIB referitoare la

eliberarea iobagului său, JANO MIHAI, din

comuna LUTOASA, închis pentru trecerea prin

potecile interzise.

Ordin gubernial către baronul HENTER

FRANCISC, administratorul regal al Scaunului

Trei Scaune, referitor la repararea drumurilor şi

podurilor.

Ordin gubernial prin care se comunică ca

prestaţiile în plus a contribuabililor din satul

ZAGON să fie calculate în dările lor aşa cum este

arătat în plângerea anexată.

© Arhivele Naţionale ale României

289

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 2

1768 3

1768 2

1768 4

1768 2

1768 4

3554 228 1768 dec. 16

Sibiu

3555 229 1768 dec. 19

Breţcu

3556 230 1768 dec. 24

Ozun

Ordin gubernial prin care se trimite plângerea lui

CATALINA văduva lui LAJOS FRANCISC,

nobil, născută SZEGEDI, pentru eliberarea fiului

său LAJOS EMERIC care este arestat şi să fie

eliberat pe cauţiune.

Planşetele şi descrierea graniţelor în Scaunele

Sepsi, Kezdi şi Orbai cu descrierea locurilor spre

Moldova şi Ţara Românească.

Proces verbal întocmit de BONATH IOAN din

comuna SÂNTIONLUNCA, asesor supranumerar

3557 231 1768 --al

Scaunului Trei Scaune.

Fragment din ordinul gubernial către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune cu privire la

rezolvarea sentinţei adusă în procesul lui

3557 232 1768 ---

TORMA ANA.

Publicaţia Guberniului Trannsilvaniei despre

unele măsuri luate: să nu se cumpere arme de la

soldaţi, interzicerea corespondenţei cu soldaţii;

despre transportatrea ofiţerilor grăniceri, etc.

3559 233 1768 --- Lemnia Notă referitoare la faptul că FUZI ŞTEFAN din

comuna LEMNIA, iobagul contelui MIKES

ANTON din comuna ZĂBALA, a cumpărat vite

din Moldova şi le-a adus pe potecile interzise ( a

trecut graniţa clandestin ).

3560 234 1768 --- Note întocmite de către ISTOK LADISLAU,

Scaunul Kezdi călăreţ secui din comuna TURIA DE JOS,

Scaunul Kezdi, referitoare la comunele Scaunului

Kezdi care au predat ouă de păsări păgubitoare

pentru agricultură.

3561 235 1768 --- Plângerea numiţilor IMREH SAMUILĂ, preot

reformat din satul COVASNA, IMREH PAUL,

IMREH IOSIF şi soţia BENKO CATALIN către

judele regal şi Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune prin care se cere de a fi rezolvat procesul

lor de iobăgie contra lui EGYED PETRU şi

GAVRIL din satul ESTELNIC ( azi ZOLTAN

Scaunul Trei Scaune ).

3562 236 1768 --- Dovadă scrisă despre socotelile executate pentru

transportul ofiţerilor grăniceri secui din

3563 237 1768 --localităţile

Scaunului Trei Scaune.

Tabel despre măsurarea terenului utilizat ca izlaz

(loc de păşune) din localităţile ZAGON,

3564 238 1768 --- Pava

BRATEŞ, ŢUFALĂU şi TELECHIA.

Tabel întocmit de DONAT LADISLAU, nobil

din comuna SURCEA şi de BOGDAN MOISE

din comuna COVASNA, comisari, înaintat Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune referitor la

pădurile comune şi păşunile din satul PAVA.

3565 239 1768 --- Tabele despre contribuţiile din anul 1767/1768

adunate în Scaunul Sepsi de către perceptorul

© Arhivele Naţionale ale României

290

1768 3

1768 8

1768 1

1768 1

1768 1

1768 1

1768 5

1768 1

1768 1

1768 2

1768 1

1768 2

egal VAJNA TOMA, arătându-se localităţile şi

sumele strânse.

3566 240 1768 --- Sântion Proces verbal despre rapoartele înaintate de Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune către

3567 1 1769 ian. 10

Sibiu

3568 2 1769 ian. 10

Sibiu

3569 3 1769 ian. 10

Sibiu

3570 4 1769 ian. 10

Sibiu

3571 5 1769 ian. 10

Sibiu

3572 6 1769 ian. 10

Sibiu

3573 7 1769 ian. 10

Sibiu

3574 8 1769 ian. 10

Sibiu

3575 9 1769 ian. 11 Tg.

Secuiesc

3576 10 1769 ian. 12

Sibiu

3577 11 1769 ian. 12

Sibiu

Guberniul Trannsilvaniei şi către alte instituţii.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă comunicarea scrisorilor oficiale către

persoanele particulare.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că

dreptul de a atribui concedii aparţine

preşedintelui consiliului gubernial.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă împovărarea cu dări a servitorilor de la

tezaurariat.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să urmărească

persoanele acuzate de furt care au fugit din oraşul

Liban din Boemia.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca la

dezbaterea proceselor contra celor care au fost

prinşi umblând prin potecile interzise să se aibă in

vedere şi împrejurarea în care au fost prinşi.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzis pentru executorii militari trimişi să adune

restanţele de impozit să facă uz de puşcă.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că lipsurile din

casă ale perceptorilor trebuie să fie completate de

către soţiile sau văduvele acestora.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune nota

Prefecturii supreme a armatei care cere

despăgubirea persoanelor care au suferit pagube

în pasul Buzăului.

Cererea baronului ZINNCO SIMION, locotenent

colonel, către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune referitoare la fixarea preţului unor porci

care au fost luaţi de un turc din Ţara Românească.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, Decretul regal

din 25 iulie 1760 cu privire la pedepsirea acelora

care administrează fraudulos banii din casele

publice.

Raportul magistratului oraşului TG. SECUIESC

către baronul HENTER FRANCISC, jude regal al

© Arhivele Naţionale ale României

291

1768 16

1769 2

1769 2

1769 2

1769 3

1769 2

1769 2

1769 2

1769 3

1769 2

1769 3

1769 2

3578 12 1769 ian. 12

Sibiu

3579 13 1769 ian. 12

Sibiu

3580 14 1769 ian. 13 Sf.

Gheorghe

3581 15 1769 ian. 16

Sibiu

3582 16 1769 ian. 17

Sibiu

3583 17 1769 ian. 17

Sibiu

3584 18 1769 ian. 17

Sibiu

3585 19 1769 ian. 17

Sibiu

3586 20 1769 ian. 20 Tg.

Secuiesc

3587 21 1769 ian. 23

Sibiu

3588 22 1769 ian. 24

Sibiu

Scaunului Trei Scaune, în problema lipsei de bani

din casă a fostului perceptor regal KOVATS

SAMUIL.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să fie rezolvată

plângerea văduvei lui KIS VOLFGANG,

perceptor din Scaunul Orbai, născută IMRE

REBECA, referitoare la restanţe de impozit

rămasă de la soţul său.

Ordin gubernial prin care se comunică Rescriptul

regal cu privire la misionari trimişi în localităţi să

nu fie împiedicaţi în activitatea lor.

Scrisoarea lui ERNST IOSIF, locotenent colonel

de cavalerie, către DACZO IOSIF, asesorul

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune,

referitoare la atitudinea duşmănoasă contra

militarilor a lui HENTER FRANCISC, jude

regal.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune, pentru

rezolvare, plângerile contribuabililor privind

împovărarea lor cu impozite de către funcţionarii

Scaunului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să trimită raportul în

legătură cu colonizarea imigranţilor din Rusia şi

Polonia.

Ordin gubernial prin care se comunică înfiinţarea

locurilor de schimb a monedelor şi modul de

funcţionare a acestor locuri.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se rezolve procesul

pentru avere dintre soţia lui VAJNA GABRIEL,

născută BARTHA LADISLAU şi VAJNA

ŞTEFAN, pe baza scrisorii testimoniale.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să rezolve procesul

pentru zestre dintre MIKO MARIA şi DACZO

IOSIF.

Cererea baronului ZINNICO SIMION locotenent

colonel, către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune, prin care solicită să se administreze

alimentele pentru trupele din cantonament.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să trimită date referitoare

la EMERIC LAJOS evadat din închisoarea din

BRAŞOV şi fugit la azilul franciscanilor.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că

licitaţia averii familiei PLACSINTAR din

© Arhivele Naţionale ale României

292

1769 4

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 4

1769 3

1769 2

1769 2

1769 3

3589 23 1769 ian. 24

GHERLA, va avea loc în anul în curs.

Ordin gubernial prin care se trimite ordinul 1769 3

Sibiu Consiliului de război că, KONYA ŞTEFAN din

satul BOROŞNEUL MARE va rămâne în funcţie

militară.

3590 24 1769 ian. 24 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1769 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să rezolve definitiv, pe

baza hotărârii Forului Mixt, procesul lui ZAJZON

ŞTEFAN, militar invalid contra lui UGRON

TOMA.

3591 25 1769 ian. 26 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1769 3

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul regal

despre înfiinţarea în Transilvania a

3592 26 1769 ian. 26

Tezaurariatului.

Ordin gubernial prin care se trimite Decretul regal 1769 4

Sibiu cu privire la primirea emigranţilor din Rusia şi

Polonia care vin în ţară şi modul de plasarea lor.

3593 27 1769 ian. 27 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1769 5

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că se aprobă ca

procesul lui KORNIS SIGISMUND să fie

dezbătut de Tabla Continuă.

3594 28 1769 ian. 27 Ordin gubernial prin care se cere de a fi trimise 1769 3

Sibiu documentele privilegiare cu privire la posesorii

podurilor vamale ( în Scaunul Trei Scaune podul

între localităţile DOBOLII DE JOS şi

3595 29 1769 ian. 27

HĂRMAN).

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1769 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să cerceteze plângerile

contribuabililor referitoare la efectuarea prestaţiei

de reparare a drumurilor.

3596 30 1769 ian. 31 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1769 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca să înapoieze salariul

reţinut unui curier de către perceptorul regal

LASZLO ANDREI.

3597 31 1769 ian. 31 Cererea moştenitorilor lui VAJNA GAVRIL din 1769 2

Sântionlunca comuna PAVA cătreTabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune să trimită funcţionarii care să fie

prezenţi la împărţirea averii tatălui lor cu mama

lor vitregă.

3598 32 1769 febr. 1 Cererea colonelului CARATO, comandantul 1769 2

Miercurea Ciuc regimentului I de infanterie secuiască, către

baronul HENTER FRANCISC, jude regal al

Scaunului Trei Scaune, ca să se ridice podurile de

pe râul Olt pentru a nu se împiedica plutăritul.

3599 33 1769 febr. 3 Ordin gubernial prin care se aduc la cunoştinţa 1769 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

informaţiile comisarului suprem despre plata de

242760 florini şi de 20 dinari refuzând contribuţia

Scaunului pe anul 1769.

3600 34 1769 febr. 3 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1769 2

© Arhivele Naţionale ale României

293

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se trimită tabelul

despre fugari.

3601 35 1769 febr. 13 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune ordinele în

legătură cu educarea copiilor orfani de religie

romano-catolică.

3602 36 1769 febr. 13 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă folosirea monedelor de argint scoase din

circulaţie pe baza rescriptului regal.

3603 37 1769 febr. 13 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

pedeapsa acordată lui LASZLO ANDREI,

3604 38 1769 febr. 14 --

perceptor regal, pentru nefrecventarea regulată a

sesiunilor Tablei Continue din Scaunului Trei

Scaune.

Ordin gubernial prin care se ordonă de a fi

- rezolvat locul de cimitir pentru cei de religie

romano-catolică din satul KANTA şi oraşul TG.

SECUIESC din locul de ciumă folosit de cei de

religie reformată.

3605 39 1769 febr. 14 -- Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

- Continue a Scaunului Trei Scaune să se trimită

tabelele despre funcţionari.

3606 40 1769 febr. 16 -- Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

- a Scaunului Trei Scaune ca să revadă decizia

procesului lui KOZMA FRANCISC şi ORBAI

LADISLAU din comuna SÂNZIENI contra

comunei SÂNZIENI, care este nejustă.

3607 41 1769 febr. 17 -- Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

- ce trebuie luate cu privire la obişnuirea ţiganilor

vagabonzi cu religia şi încheierea căsătoriilor de a

nu trăi în bigamie.

3608 42 1769 febr. 20 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune observaţii în

legătură cu sentinţele aduse în procesele intentate

pentru contravenţii.

3609 43 1769 febr. 20 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune plângerea

locuitorilor din comuna CERNATUL DE JOS,

intentată guberniului, referitoare la procesul

acestora cu nobilul FARKAS SIGISMUND,

pentru propietate.

3610 44 1769 febr. 21 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune modul

de rezolvare a proceselor dintre subordonaţii din

Scaune şi funcţionarii fiscali.

3611 45 1769 febr. 21 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie să se

ia în consideraţie instrucţiunile date pentru

© Arhivele Naţionale ale României

294

1769 2

1769 2

1769 2

1769 4

1769 2

1769 3

1769 2

1769 2

1769 5

1769 2

1769 2

3612 46 1769 febr. 22

Tg. Secuiesc

3613 47 1769 febr. 23

Sibiu

3614 48 1769 febr. 27

Sibiu

3615 49 1769 febr. 27

Sibiu

3616 50 1769 febr. 27

Sibiu

3617 51 1769 febr. 27

Sibiu

3618 52 1769 martie 3

Sibiu

3619 53 1769 martie 3

Sibiu

3620 54 1769 martie 6

Sibiu

3621 55 1769 martie 6

Sibiu

remedierea plângerilor contribuabililor contra

funcţionarilor Scaunului.

Cererea baronului ZINNCO SIMION, locotenent

colonel, către baronul HENTER FRANCISC,

jude regal al Scaunului Trei Scaune, pentru

predarea sub pază militară a deţinutului

FERENCZ IOAN de la închisoarea din comuna

OZUN, pentru că face parte din regimentul

GYULAI.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca procesul pentru ciumă

al numitului EMERIC LAJOS să fie dezbătut în

cel mai scurt timp.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că

soldaţii grăniceri au prins pe IOAN DESPORŢ

locuitor din Moldova pentru trecerea clandestină

a graniţei

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune modalităţi de

dezbatere a proceselor contra acelor persoane care

trec clandestin graniţa.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să fie rezolvat

procesul pentru împărţirea averii rp.ase de. la

VAJNA GABRIEL, din comuna PAVA, între

văduva acestuia, născută BARTA IUDITA şi

succesorii săi.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă deplasarea la VIENA a funcţionarilor,

fără aprobare.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

cu privire la pedepsirea acelora care comit

contravenţii sanitare.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca, conform decretului

regal, să fie dezbătute procesele referitoare la

mori.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune şi

vicejuzilor regali ai Scaunelor Sepsi, Kezdi,

Orbai şi Micloşoara că baronul HENTER

FRANCISC a fost numit jude regal al Scaunului

Trei Scaune.

Ordinul gubernial prin care se comunică că se

acordă baronului HENTER FRANCISC, jude

regal al Scaunului Trei Scaune, 100 bani din aur,

drept onorar.

© Arhivele Naţionale ale României

295

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

3622 56 1769 martie 6

Sibiu

3623 57 1769 martie 6

Sibiu

3624 58 1769 martie 7

Sibiu

3625 59 1769 martie 14

Sibiu

3626 60 1769 martie 14

Sibiu

3627 61 1769 martie 14

Sibiu

3628 62 1769 martie 14

Sibiu

3629 63 1769 martie 14

Sibiu

3630 64 1769 martie 14

Sibiu

3631 65 1769 martie 14

Sibiu

3632 66 1769 martie 14

Sibiu

3633 67 1769 martie 16

Sibiu

Ordin gubernial către Universitatea Scaunului

Trei Scaune, prin care se comunică numirea ca

jude regal ( administrator) al Scaunului Trei

Scaune pe baronul HENTER FRANCISC din

SÂNTION.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este interzis

pentru preoţii, profesorii şi învăţătorii de religie

reformată ca în afara bisericii şi şcolii să atace

dogmele catolice.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

referitor la cercetarea protestelor Scaunului contra

Forului Mixt.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care comunică Decretul regal cu

privire la înfiinţarea serviciului de pază pentru a

împiedica incendiile şi furtul şi a avea grijă de

ordinea publică.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

Decretul regal cu privire la secarea mlaştinilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

Regal cu privire la cultivarea cartofului şi a

fierberii rachiului din cartofi.

Ordin gubernial prin care se cere să se comunice

opinia Scaunului Trei Scaune în legătură cu

cererea contelui NEMES IOAN, consilier

gubernial, în legătură cu ţinerea târgului de ţară şi

târgului săptămânal în localitatea VARHEGY (

satul LEŢ).

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că taxa de

import pentru produsele din mătase şi lână se

calculează pe baza decretului regal referitor la

aceasta.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să dezbată în cel mai

scurt timp procesul intentat contra SOPHIEI

KOMSA DEMETER.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să raporteze

guberniului problema refuzului de către populaţie

a plătirii dărilor pentru preoţii romano-catolici.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune, pe baza

rescriptului regal, ca tinerii nobili de religie

romano-catolică să fie educaţi în spirit creştinesc.

© Arhivele Naţionale ale României

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca, pe baza plângerii

296

1769 2

1769 2

1769 3

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 3

3634 68 1769 martie 16

Sibiu

3635 69 1769 martie 17

Sibiu

3636 70 1769 martie 17

Sibiu

3637 71 1769 martie 17

Sibiu

3638 72 1769 martie 17

Sibiu

3639 73 1769 aprilie 4

Sibiu

3640 74 1769 aprilie 6

Sibiu

3641 75 1769 aprilie 6

Sibiu

3642 76 1769 aprilie 7

Sibiu

3643 77 1769 aprilie 8

Viena

magistratului oraşului BREŢCU, să se cerceteze

problema neândeplinirii ordinelor de către notar

şi de către senatorul MIKO ANDREI.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să trimită în cel mai

scurt timp actele în legătură cu procesul lui

LASZLO FRANCISC şi al lui LASZLO

SIGISMUND fiindcă Forul regal a cerut

informaţii referitoare la acest proces.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie

rezolvată neânţelegerea dintre Tabla Continuă şi

perceptorii regali.

Ordin gubernial prin care se trimite baronului

HENTER FRANCISC, jude regal al Scaunului

Trei Scaune raportul magistratului şi comunităţii

din oraşul TG. SECUIESC referitor la rezolvarea

lipsei de bani din casă a perceptorului KOVATS

SAMUILĂ.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că podul din

comuna LEŢ trebuie să fie reparat cu ajutorul

armatei.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se continue tăierea

lemnelor din pădure fiindcă grănicerii secui au

mare nevoie de lemne conform notei anexate de

prefectura supremă a armatei.

Ordinul contelui BETHLEN NICOLAE către

Tabla Continuă a Scaunului prin care se

comunică că lipsurile de bani din casă vor fi

plătite în casele provinciale.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul Regal

cu privire la trecerea în protocoale şi la

întabularea datoriilor oraşelor şi comunelor.

Ordin gubernial prin care se trimite Decretul

Regal, în care se cere căutarea şi înaintarea

documentelor privilegiale eliberate de voievodul

Transilvaniei STIBORY în BISTRIŢA,

SIGISMUND regele Ungariei în 1412 şi IOAN

ZAPOLYA din 1525, pentru organizarea pazei

graniţei a Transilvaniei.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că se

aprobă hotărârea dată în procesul contra lui

BELDI LADISLAU pentru ascunderea unui

recrut fugit din campania GYULAI.

© Arhivele Naţionale ale României

Decretul regal trimis de împărăteasa MARIA

THEREZIA pentru a fi trimis la Comitate şi

297

1769 2

1769 2

1769 4

1769 2

1769 3

1769 2

1769 3

1769 3

1769 2

1769 4

3644 78 1769 aprilie 13

Sibiu

3645 79 1769 aprilie 14

Sibiu

3646 80 1769 aprilie 17

Sibiu

3647 81 1769 aprilie 17

Sibiu

3648 82 1769 aprilie 17

Sibiu

3649 83 1769 aprilie 17

Sibiu

3650 84 1769 aprilie 20

Sibiu

3651 85 1769 aprilie 20

Sibiu

3652 86 1769 aprilie 21

3653 87 1769 aprilie 25

Sibiu

3654 88 1769 aprilie 25

Sibiu

3655 89 1769 aprilie 25

3656 90 1769 aprilie 25

Sibiu

Scaune, privind legăturile cu Poarta Otomană şi

rezolvarea diferitelor probleme.

Ordin gubernial prin care se trimite extras din

Rescriptul regal care abrogă şi opreşte pedeapsa

criminalilor de a fi semnaţi în frunte prin ardere.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul Regal

cu privire la conscrierea restanţelor de dări ale

oraşelor şi comunelor.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune un extras din

rescriptul regal cu privire la sârguinţa şi

conştiinciozitatea funcţionarilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se întocmească

specificaţia despre preţurile cerealelor.

Ordin gubernial prin care se comunică

introducerea şi folosirea sistemului metric vienez,

pentru a fi publicat.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se repare casele de

încartiruire.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să predea produsele

pentru militarii călăreţi şi infanterişti care trec

spre tabere.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că a fost

numit comisar cu aprovizionarea taberelor

militare HAMAR MIHAI, în locul lui VAS

PAUL.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate la plasarea şi aşezarea persoanelor

care au emigrat şi s-au reântors din Moldova şi

Ţara Românească.

Ordin gubernial prin care se trimite Decretul

Regal în care se cere de a fi trimise relaţii că de ce

închisoarea se mută din satul OZUN în satul

SÂNTION şi de ce adunările Tablei Continue nu

se ţin în oraşul Sf. Gheorghe.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

cu privire la modul de plătire a taxelor pentru

moştenirea primită de către supuşii prusaci.

Ordin gubernial prin care se comunică reducerea

dobândei de 6 % pentru a fi folosită şi comunicat

subalternilor.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul

Prefecturii Supreme a armatei despre ajutorul ce

© Arhivele Naţionale ale României

298

1769 3

1769 5

1769 3

1769 3

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 3

1769 3

1769 2

1769 3

3657 91 1769 aprilie 27

Sibiu

3658 92 1769 aprilie 27

Ozun

3659 93 1769 aprilie 28

Sibiu

3660 94 1769 aprilie 28

Sibiu

3661 95 1769 aprilie 29

Sibiu

3662 96 1769 mai 2

Sibiu

3663 97 1769 mai 2

Sibiu

3664 98 1769 mai 2

Sibiu

3665 99 1769 mai 2

Sibiu

3666 100 1769 mai 2

Sibiu

3667 101 1769 mai 5

Sântionlunca

trebuie dat ofiţerilor trimişi la întocmirea hărţii

Transilvaniei.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este interzis

ca nobilii să-i apere pe iobagii lor care au comis

contravenţii.

Raportul lui VAJNA TOMA, perceptor regal,

către Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune

referitor la situaţia strîngerii impozitelor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că nu se

aprobă mai mult de 100 de florini de cheltuieli

pentru solemnităţile de instalare a lui HENTER

FRANCISC în funcţia de jude regal.

Ordin gubernial prin care se comunică ca până la

terminarea procesului între satul POIAN şi satul

SÂNZIENI pentru folosirea pădurii comune cu

numele de LIVADA CASINULUI să fie folosită

în comun.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să rezolve

neânţelegerea dintre locotenentul colonel ERNST

(IOSIF) şi TOROK ANTON, vicejude regal în

problema reparării edificiului militar din comuna

MĂRCUŞA.

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal pentru întocmirea conscripţiei a

negustorilor, fabricanţilor, industriaşilor,

manufacturelor şi a produselor – cu modelele de

tabele anexate.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că în

Regulamentul dat pentru militarii grăniceri a fost

introdus din greşeală un punct fals în legătură cu

prinderea militarilor grăniceri.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune Decretul Regal

cu privire la stabilirea valorii banilor prusaci care

trebuie să circule în întreg imperiu.

Ordin gubernial prin care se cere de a trimite

tabel nominal cu conscrierea persoanelor

comerciante venite din Turcia, conform ordinului

cerut din anul 1768 ( anexat tabelul necompletat).

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că,

conform ordinului Prefecturii supreme a armatei,

nu se aprobă numirea ca curier a lui CSIKI

GABRIEL, grănicer.

Cererea lui VAJNA LADISLAU, VAJNA

ŞTEFAN şi VAJNA VARVARA, moştenitorii lui

© Arhivele Naţionale ale României

299

1769 2

1769 1

1769 2

1769 2

1769 2

1769 6

1769 2

1769 3

1769 3

1769 3

1769 3

3668 102 1769 mai 6

Sibiu

3669 103 1769 mai 9

Sibiu

3670 104 1769 mai 10

Sântionlunca

3671 105 Înainte de 1769

mai 11 Valea

Scurtă

3672 106 1769 mai 13

Braşov

VAJNA GAVRIL din comuna PAVA cătreTabla

Continuă şi către judele regal pentru a se trimite o

persoană care să rezolve procesul lor de

moştenire cu mama lor vitregă.

Certificat de absolvire a şcolii de către GYUJTO

ALEXE, din comuna MĂRTĂNUŞ, întocmit de

KIS GRIGORE, profesor de gimnaziu.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune scrisoarea lui

VAJNA , locotenent în garda regală şi decretul

regal de a se graţia fratele său ANDREI,

condamnat pentru ciumă şi se cer informaţii.

Cererea numitei BITOGA MARIA, fostă soţia

răposatului JANCSO ŞTEFAN, către HENTER

FRANCISC, jude regal al Scaunului Trei Scaune,

şi către Tabla Continuă a Scaunului ca

neânţelegerea sa cu ELEKES FRANCISC şi cu

ELEKES MATEI să fie rezolvată conform legilor

ţării.

Cererea lui TOTOK ANDREI, vicejude regal al

Scaunului Kezdi, către HENTER FRANCISC,

jude regal al Scaunului Trei Scaune, ca bunurile

luate de KOVATS PETRU de la orfanii

răposatului KOVATS FRANCISC să le fie

înapoiate.

Raportul doctorului PRUCHMANN cătreTabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune referitor la

cauza izbucnirii şi situaţia epizotiilor din

300

1769 2

1769 5

1769 1

1769 1

1769 2

comunele RECI, LISNĂU şi SÂNTIONLUNCA.

3673 107 1769 mai 17 --- Scrisoarea baronului ZINNICO SIMION 1769 2

3674 108 176 mai 18

locotenent colonel, către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune, prin care cere ca pentru

întărirea hotarelor să fie construite drumuri în

comunele menţionate în scrisoarea sa.

Cererea magistratului oraşului BRAŞOV către 1769 2

Braşov9 HENTER FRANCISC, jude regal, să se rezolve

plângerea locuitorilor comunei PREJMER care

sunt împiedicaţi de locuitorii comunei

3675 109 1769 mai 22

BICFALĂU să folosească locul numit “BOZZA

SZIGETE – INSULA BUZĂULUI”.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1769 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

Decretul Regal din 26 aprilie care interzice

circulaţia taberelor veneţiene, cărora le-a scăzut

valoarea.

3676 110 1769 mai 22 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1769 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune să fie

dezbătute cu mai multă grijă procesele celor care

trec clandestin graniţa.

3677 111 1769 mai 23 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1769 2

© Arhivele Naţionale ale României

3678 112 1769mai 26

Sibiu

3679 113 1769 mai 26

Sibiu

3680 114 1769 mai 26

Sibiu

3681 115 1769 mai 29

Tg. Secuiesc

3682 116 1769 mai 29

Sibiu

3683 117 1769 mai 29

Sibiu

3684 118 1769 mai 29

Sibiu

3685 119 1769 mai 29

Sibiu

3686 120 1769 mai 30

Sibiu

3687 121 1769 mai 30

Sibiu

3688 122 1769 mai 31

Sântion

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să rezolve plângerea

contra nemeşilor din oraşele ILIENI şi SF.

GHEORGHE pentru excluderea de la folosirea

pădurilor comune.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie să

înfiinţeze o brutărie în oraşul TG. SECUIESC

pentru aprovizionarea cu pâine a militarilor

grăniceri din Scaunul Trei Scaune .

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că nu trebuie

să se împiedice transportarea lemnelor la minele

de sare.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune modul de

remediere a lipsurilor care au fost observate la

dezbaterea proceselor contra celor care au circulat

prin drumurile interzise.

Cererea baronului ZINNICO SIMION locotenent

colonel, către HENTER FRANCISC, jude regal

al Scaunului Trei Scaune, referitoare la

aprovizionarea grănicerilor cu carne şi alimente.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că armata

trebuie să participe la acţiunea de delimitare

precisă a hotarelor dintre Transilvania şi

Principatele Române.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că nu sa

aprobat scutirea de efectuarea serviciului militar

a lui RACZ FRANCISC şi a lui RACZ

SIGISMUND.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

modalitatea comerţului cu sarea, în detaliu.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se conscrie cei 16 capi

de familie fugiţi din comuna DOBOLĂU, pentru

a fi şterşi din rândul contribuabililor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să facă cunoscute

ordinele anterioare despre conştiinciozitatea şi

sârguinţa funcţionarilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca rapoartele lunare

despre imigranţii stabiliţi în teritoriul Scaunului

să fie precis întocmite.

Conceptele întocmite de Tablea Continuă a

Scaunului Trei Scaune şi înaintată guberniului

Transilvaniei cu privire la procesele dezbătute în

© Arhivele Naţionale ale României

301

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 3

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 16

3689 123 1769 iunie 3

Tg. Secuiesc

3690 124 1769 iunie 2

Sibiu

3691 125 1769 iunie 5

Tg. Secuiesc

3692 126 1769 iunie 8

Sibiu

3693 127 1769 iunie 9

Sibiu

3694 128 1769 iunie 9

Sibiu

3695 129 1769 iunie 9

Sibiu

3696 130 1769 iunie 10

Tg. Secuiesc

3697 131 1769 iunie 13

Sibiu

3698 132 1769 iunie 13

Sibiu

3699 133 1769 iunie 13

Sibiu

mai multe cauze.

Scrisoarea baronului ZINNCO SIMION,

locotenent colonel, prin care se aduce la

cunoştinţa Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune că este interzisă folosirea locului cu

numele de “KOZ ELO HELY – LOCUL DIN

FAŢĂ” de către militarii grăniceri din comuna

BICFALĂU.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune dispoziţiile

care trebuie luate pentru a se împiedica scumpirea

produselor.

Cererea baronului ZINNICO SIMION locotenent

colonel, către HENTER FRANCISC, jude regal

al Scaunului Trei Scaune, pentru a se trimite caii

de poştă necesari la transportarea alimentelor

pentru grănicerii secui.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca să fie

urmărit numitul PALUGYAI IOSIF, bucătarul lui

ENDES IOSIF, din satul SÂNSIMION, Scaunul

Ciuc, pentru furt de bani.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să fie predate fânul şi

paiele necesare pentru armată.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că pentru

aprovizionarea armatei cu carne trebuie să fie

angajaţi măcelari şi despre modul de salarizare a

lor.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune cererea fiilor

răposatei APOR BARBARA, pentru ca orfanii lui

ANGYALOSI MIHAI să fie trataţi pe baza

legilor ţării şi educaţi.

Cererea contelui GYULAI SAMUILĂ, general,

către HENTER FRANCISC, jude regal pentru a

se preda cantităţile necesare de carne pentru

soldaţii care sunt în tabere.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să fie rezolvată

neânţelegerea dintre militarii şi moşierii din

comuna ILIENI.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie să

fie suportate de Scaun cheltuielile necesare pentru

întreţinerea militarilor trimişi la hotare.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca, pe baza observaţiilor

făcute în anexă, să se facă rectificările necesare în

© Arhivele Naţionale ale României

302

1769 3

1769 2

1769 2

1769 3

1769 2

1769 2

1769 3

1769 1

1769 4

1769 2

1769 4

3700 134 1769 iunie 13

Sibiu

3701 135 1769 iunie 13

Sibiu

3702 136 1769 iunie 15

Sibiu

3703 137 1769 iunie 16

Sibiu

3704 138 Înainte de 1769

iunie 16 Malnaş

3705 139 Înainte de 1769

iunie 16

Sântionlunca

3706 140 Înainte de 1769

iunie 16 Turia

de Jos

3707 141 Înainte de 1769

iunie 16

3708 142 Înainte de 1769

iunie 16

3709 143 1769 iunie 18

Tg. Secuiesc

protocolul de procese ale Tablei Continue din

anul 1768.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca să se facă

cunoscut funcţionarilor că este interzisă călătoria

la VIENA fără aprobare de la guberniu.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că se aprobă

transferarea unui curier de la Tabla Continuă

pentru a-i ajuta pe perceptorii regali.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să-l urmărească pe

RATZ FRANCISC junior din BOLLYA,

comitatul ALBA, pentru crimă.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să cerceteze furtul de

cai comis de MOLNAR ŞTEFAN, soldat

infanterist secui, din comuna CERNATUL DE

SUS, de la BABI MIHAI din BRAŞOV.

Cererea lui IMRE ŞTEFAN din comuna

MALNAS către baronul HENTER FRANCISC,

jude regal al Scaunului Trei Scaune şi

cătreTabla Continuă a Scaunului Trei Scaune

pentru rezolvarea neânţelegerii sale cu MIKO

NICOLAE din comuna BODOC.

Plângerea nobililor BARTOK GAVRIL şi

BARTOK MIHAI către judele regal şi Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune pentru

reprimirea posesiunilor care au fost ocupate ilegal

de urmaşii răposatului KOVATS MARTIN,

nobil, din satul CERNATUL DE SUS.

Cererea soţiei lui BODO GRIGORE, născută

BENKO AGNETA, către HENTER FRANCISC,

jude regal şi către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, să fie rezolvat procesul de împărţire

a averii cu fratele şi sora sa BENKO MIHAI şi

BENKO CRISTINA, locuitori din satul

ZOLTAN.

Cererea soţiei lui SIMON MIHAI din comuna

OZUN către baronul HENTER FRANCISC,

jude regal şi către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, prin care solicită amânarea

procesului din cauză că soţul ei este plecat în

serviciul regal.

Cererea lui TSABAI LADISLAU cătreTabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

solicită să se amâne dezbaterea procesului său

contra lui NEMES IOAN, din lipsă de avocat.

Cererea baronului ZINNCO SIMION, locotenent

colonel, către HENTER FRANCISC, jude regal

© Arhivele Naţionale ale României

303

1769 2

1769 2

1769 3

1769 2

1769 2

1769 1

1769 2

1769 1

1769 1

1769 2

3710 144 1769 iunie 18

Sf. Gheorghe

3711 145 1769 iunie 19

Braşov

3712 146 1769 iunie 19

Sibiu

3713 147 1769 iunie 19

Sibiu

3714 148 1769 iunie 19

Sibiu

3715 149 1769 iunie 19

Sibiu

3716 150 1769 iunie 20

Sibiu

3717 151 1769 iunie 20

Sibiu

3718 152 1769 iunie 20

Sibiu

3719 153 1769 iunie 22

Tg. Secuiesc

3720 154 1769 iunie 23

Sibiu

al Scaunului Trei Scaune, pentru a se repartiza

efectele necesare pentru militarii grăniceri.

Notă întocmită de ERNST IOSIF, locotenent

colonel, înaintată Tablei Continue a Scaunului

Trei Scaune, despre furtul comis de OLAH

BENEDICT, pentru a i se intenta proces.

Cererea baronului ALBERSDORF, general şi

comandant de armată, către HENTER

FRANCISC, jude regal al Scaunului Trei Scaune,

referitoare la fixarea semnelor de hotare.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să-i urmărească pe

dezertorii din regimentul de infanterie

KAROLLYI.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a aprobat

bugetul pentru construirea unui cuptor de pâine,

necesară pentru armată.

Ordin gubernial prin care se aduc la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

instrucţiuni referitoare la modul de înfiinţare a

comunelor noi de către imigranţi şi despre

scutirea de impozite.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca dezertorii care au

plecat în Ţara Românească şi care au venit înapoi

să fie interogaţi despre cauzele pentru care au

dezertat.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca, pe baza

ordinului Tezaurariatului regal, numitul LAZAR

SIMION deţinut la VIENA, a fost declarat în

stare de faliment.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este admisă

folosirea sigiliului Scaunului găsit la familia

baronului APOR.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca preoţii şi

învăţătorii sunt scutiţi de prestarea serviciilor

publice.

Scrisoarea baronului ZINNCO SIMION,

locotenent colonel, prin care îi aduce la

cunoştinţa baronului HENTER FRANCISC, jude

regal al Scaunului Trei Scaune, terminarea

acţiunii de tăiere a pădurii.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca în tabelele despre

preţul cerealelor să se facă rectificările cuvenite

în urma observaţiilor făcute.

© Arhivele Naţionale ale României

304

1769 3

1769 2

1769 4

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

3721 155 1769 iunie 29

Sf. Gheorghe

3722 156 1769 iunie 30

Sibiu

3723 157 1769 iulie 3

Sibiu

3724 158 1769 iulie 3

Sibiu

3725 159 1769 iulie 4

Sibiuz

3726 160 1769 iulie 4

Sibiu

3727 161 1769 iulie 5

Ghelinţa

3728 162 1769 iulie 5

Arcuş

3729 163 1769 iulie 10

Sibiu

3730 164 1769 iulie 10

Sibiu

Cererea lui ERNST IOSIF, locotenent colonel,

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, referitoare la scoaterea de sub

sechestru a comunei CHICHIŞ, în urma

dezinfectării din cauza epizotiilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se raporteze opinia

Scaunului, în legătură cu introducerea

următoarelor taxe de naturalizare, pentru casă şi

alte taxe legale.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să cerceteze şi să rezolve

plângerea familiei SZORTSEI contra lui BIALIS

LADISLAU.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să întocmească un

tabel referitor la prestările iobagilor şi jelerilor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să fie terminată

împărţirea averii dintre APOR IOAN şi APOR

LADISLAU cu APOR ANTON, fiul lui IOSIF,

proces care a început în anul 1765.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune şi se trimite

extrasul rescriptei regale cu privire la

legitimizarea copiilor orfani, nelegitimi, odată cu

intrarea lor la orfelinatul romano catolic din

SIBIU.

Raportul lui CSOMA GHEORGHE, vicejude

regal al Scaunului Orbai către baronul HENTER

FRANCISC, judele regal despre predarea paielor

la tabăra militară din locul numit “Borbat” şi

despre casele de încartiruire din comuna

ZĂBALA.

Cererea numitei BENKO MARIA către baronul

HENTER FRANCISC, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, pentru ca iobagul său, închis de

către vicejudele regal al Scaunului Micloşoara, să

fie lăsat în libertate.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să se facă rectificări

în tabelul despre fugari, arătându-se lipsurile şi

greşelile făcute.

Ordin gubernial prin care se comunică baronului

HENTER FRANCISC, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, să cerceteze plângerea oraşului TG.

SECUIESC contra fostului perceptor regal

KOVATS SAMUILĂ, pentru lipsă de bani din

casă.

© Arhivele Naţionale ale României

305

1769 2

1769 2

1769 4

1769 2

1769 2

1769 3

1769 1

1769 2

1769 4

1769 2

3731 165 1769 iulie 11 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1769 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se remită

3732 166 1769 iulie 11

perceptorilor regali suma de bani care a fost

repartizată pentru comisia criminală fără aprobare

superioară.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune copia plângerii

numiţilor KUN ŞTEFAN, PETO IOSIF, KUN

SARA, BODO BERNAND şi a soţiei lui

VENTZEL MATEI, născută PETO MARIA,

privind procesul pentru stabilirea tutorilor

copiilor orfani rămaşi de la FOGAS SAMUILĂ

din comuna GHELINŢA.

3733 167 1769 iulie 11 --- Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că se aprobă

hotărârea dată în procesul pentru crimă contra lui

LAJOS EMERIC, din comuna SACIOVA.

3734 168 1769 iulie 11 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune ca să se

respecte ordinele în legătură cu conscrierea

imigranţilor.

3735 169 1769 iulie 13 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune ca s-a

primit raportul în legătură cu numirile provizorii

în posturile de copist şi uşier.

3736 170 1769 iulie 13 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că propietăţile

zălogite de către grănicerii secui la nobili să fie

înapoiate pe baza ordinului primit.

3737 171 1769 iulie 13 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca să fie urmăriţi doi

răufăcători fugiţi din închisoare: GYERMAN

TEODOR şi GYERMAN IGNAT.

3738 172 1769 iulie 13 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune modul de plata

dărilor a ţiganilor contribuabili – ordin primit de

la Tezaurariat.

3739 173 1769 iulie 17 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune răspunsul

Consiliului de război cu privire la plângerea

înaintată de Tabla Continuă contra comandanţilor

de regiment al grănicerilor secui.

3740 174 1769 iulie 17 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că se vor

trimite înapoi procesele verbale referitoare la

documentele dintre hotarul cu Moldova, pentru a

fi traduse în limba latină şi pentru a fi legalizate.

3741 175 1769 iulie 17 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca să se rezolve ca TURI

LADISLAU, fost vicejude regal, să-şi înapoieze

datoriile faţă de POPA IOAN BELLIGRADI.

© Arhivele Naţionale ale României

306

1769 4

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 3

1769 3

1769 3

1769 2

1769 2

3742 176 1769 iulie 20

Sibiu

3743 177 1769 iulie 21

Sibiu

3744 178 1769 iulie 22

Sibiu

3745 179 1769 iulie 22

Sf. Gheorghe

3746 180 1769 iulie 23

Tg. Secuiesc

3747 181 1769 iulie 24

Sibiu

3748 182 1769 iulie 26

Ilieni

3749 183 1769 iulie 27

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca staţiile de

carantină să fie bine aprovizionate pentru

imigranţii veniţi din cauza războiului turco-rus.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să dezbată procesul lui

FIZ IOAN din comuna GRID, districtul Făgăraş.

Pentru redobândirea libertăţii.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să rezolve procesul

pentru iobăgie intentat contra lui MICHAEL

GHEORGHE şi contra lui MICHAEL

CLEMENTIN, nobil din comuna ARCUŞ.

Cererea contelui PREYSING către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune pentru

transportarea lemnelor de foc necesare militarilor

din cetatea BORBAT din TG. SECUIESC.

Cererea baronului ZINNICO SIMION locotenent

colonel, către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune prin care se solicită să fie predate

cantităţile necesare de carne pentru militarii din

tabere.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie să

trimită la staţia de carantină din OITUZ un asesor

pentru a-i interoga pe fugarii care se întorc.

Proces verbal întocmit de NAGY IOAN şi DOSA

ŞTEFAN despre prestările făcute pentru armată a

comunelor ILIENI, COŞENI, CHILIENI, SF.

GHEORGHE, SÂNCRAI şi SIMERIA din

Scaunul Trei Scaune.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

cu privire la scutirea de taxe poştale a

3750 184

corespondenţei oficiale.

1769 iulie 28 --- Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să fixeze o perioadă

anumită pentru strângerea dijmei.

3751 185 1769 iulie 28 sf. Cererea contelui PREYSING către Tabla

Gheorghe Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care se

solicită cantităţile de carne necesare pentru

militarii din tabere.

3752 186 1769 iulie 28 v Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul cu

privire la exportarea postavului, pentru progresul

comerţului, se indică condiţiile pentru a fi

publicate.

3753 187 1769 iulie 28 Ordin gubernial prin care se cere de a se întocmi

Sibiu situaţia emigranţilor, cap de familie, plecaţi în

Moldova şi Ţara Românească. Anexat tabelul

© Arhivele Naţionale ale României

307

1769 2

1769 3

1769 4

1769 2

1769 2

1769 2

1769 11

1769 3

1769 2

1769 2

1769 2

1769 14

nominal pe localităţile din Scaunul Trei Scaune,

cu cei imigranţi în perioada 1 aprilie – 30 iunie

1769.

3754 188 1769 iulie 28 v Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să se rezolve

problema contribuţiei fugarilor din comuna

3755 189 1769 iulie 28

Sibiu

3756 190 1769 iulie 30

Ojdula

3757 191 1769 august 4

Scaunul Orbai

3758 192 1769 1769

(înainte de 5

august)

3759 193 1769 august 19

Sf. Gheorghe

3760 194 1769 august 21

Sibiu

3761 195 1769 august 21

Sibiu

3762 196 1769 august 25

Sibiu

3763 197 1769 august 25

Sibiu

3764 198 1769 august 28

Sibiu

DOBOLĂU, pe baza repartiţiei suplimentare.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune, prin care se comunică taxa de

căsătorie ce trebuie să se perceapă pentru

persoanele din Transilvania.

Cererea lui WASS PAUL către HENTER

FRANCISC, jude regal şi către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune, prin care solicită să se

administreze alimentele necesare armatei din

tabere.

Proces verbal încheiat de IMRE PAVEL şi de

către VAJNA LADISLAU despre conscrierea

căruţelor şi despre prestaţiile efectuate de

comunele TĂMAŞFALĂU, SURCEA,

TELECHIA, ŢUFALĂU, BRATEŞ şi PAVA, din

Scaunul Orbai.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune modul de

colonizare al fugarilor reântorşi şi a imigranţilor.

Cererea contelui PREYSING către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

solicită să se repartizeze fân necesar militarilor

din cetatea BORBAT din TG. SECUIESC.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să se dezbată în cel

mai scurt timp procesele intentate de iobagi

contra stăpânilor pentru împovărarea cu diferite

servicii.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

Regal prin care se fixează dările iobagilor pentru

a evita abuzurile care s-au întâmplat în

Transilvania..

Ordin gubernial prin care se trimite Decretul

Regal cu privire la exportul vitelor cornute şi

numele societăţii căruia a fost încredinţat acest

transport.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca soldaţii din

regimentul LISKOVITA care sunt absenţi să fie

urmăriţi şi prinşi.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să fie urmărite acele

persoane care răspândesc monede false de 20

crăiţari în circulaţie în comitatul ZARAND.

© Arhivele Naţionale ale României

308

1769 2

1769 3

1769 1

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 3

1769 3

1769 2

3765 199 1769 august 28

Sibiu

3766 200 1769 august 29

Sibiu

3767 201 1769 august 29

3768 202 1769 august 29

Sibiu

3769 203 1769 august 31

Sibiu

3770 204 1769 sept. 1

Cetatea Borbat

3771 205 1769 sept. 4

Sibiu

3772 206 1769 sept. 4

Sibiu

3773 207 1769 sept. 4

Sibiu

3774 208 1769 sept. 7

Sibiu

3775 209 1769 sept. 7

Sibiu

Ordin gubernial prin care se trimite în copie nota

Prefecturii supreme a armatei pentru a se

administra cantităţile de carne necesare soldaţilor

din tabere.

Ordin gubernial prin care se dau instrucţiuni

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

referitoare la primirea preşedintelui guberniului şi

a comisarului regal, care vor inspecta trupele de

grăniceri secui.

Ordin gubernial prin care se cere informaţii la

procesul intentat de familia SZORTSEI contra lui

BIALIS LADISLAU pentru posesiune.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

Regal cu privire la conscrierea la Tablele

Continue a cauzelor magistrate şi dezbătute

lunar.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

confirmarea alegerii lui BARTHA ANDREI ca

vicejude regal al Scaunului Sepsi, a lui TOROK

ANTON ca vicejude regal al Scaunului Kezdi, a

lui MICHAEL MATIS ca vicejude regal al

Scaunului Orbai şi a lui BALO LADISLAU ca

vicejude regal al Scaunului Micloşoara; asesorii

actuali ai Scaunului Micloşoara sunt PORSOLT

ADAM şi CSEREI IOAN.

Cererea contelui PREYSING către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care se

solicită să se repartizeze 12 căruţe pentru a se

rezolva necesităţile militarilor din tabere.

Ordin gubernial cătreTabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care se trimite raportul

Consiliului de Război ca TOMPA ŞTEFAN să fie

obligat să dea înapoi cei doi boi şi o vacă lui

MODI ŞTEFAN militar din regimentul Gyulai.

Ordin gubernial prin care se comunică raportul

Consiliului de război de a fi cercetată plângerea

militarului grănicer secui MESZAROS IOAN din

satul GHELINŢA ( Scaunul Trei Scaune ), iar

rezultatul comunicat guberniului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să facă rectificările în

tabelele de contribuţie pe anul 1769/1770.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

hotărârile date în procesele staţiilor de carantină.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune şi se trimit

răspunsurile la informaţiile cerute privind

vinderea sării.

© Arhivele Naţionale ale României

309

1769 3

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 3

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

3776 210 1769 sept. 11

Sibiu

3777 211 1769 sept. 11

Sibiu

3778 212 1769 sept. 11

Sibiu

3779 213 1769 sept. 12

Sibiu

3780 214 1769 sept. 18

Sibiu

3781 215 1769 sept. 18

Sibiu

3782 216 1769 sept. 18

Sibiu

3783 217 1769 sept. 18

Sibiu

3784 218 1769 sept. 18 --

3785 219 1769 sept. 18

Breţcu

3786 220 1769 sept. 19

Tg. Secuiesc

3787 221 1769 sept. 19

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică rescriptul

regal cu privire la dispensa de căsătorie în religia

Helvetă ( reformată ) şi Augustină ( evanghelică).

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să înainteze un raport

despre starea comerţului, conform întrebărilor

trimise.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca să-I

urmărească şi să-I prindă pe dezertorii din

regimentul Haller.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune pedepsele care

se dau acelor deţinuţi care i-au instigat pe

locuitori să emigreze.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se plătească salariul

reţinut curierului Tablei Scaunului Micloşoara.

Ordin gubernial prin care se comunică de a fi

rezolvată controversa oraşului BREŢCU cu staţia

de carantină din PASUL OITUZULUI.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să fie publicat

anunţul că trebuie să fie strânse actele din arhive

care au fost risipite de unii particulari în timpul

războaielor.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să fie cercetaţi unii

locuitori din BUZĂU, care au fost denunţaţi

pentru că au distilat rachiu din cereale.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

aprobarea dată contelui HALLER IOAN pentru

ţinerea unui târg de ţară pe tritoriul său numit

GORBO din comitatul SOLNOC-DOBÂCA.

Cererea maiorului REICH din tabăra de lângă

comuna BREŢCU către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune prin care solicită să fie

repartizate lemnele de foc necesare pentru armată.

Cererea lui REICH către baronul HENTER

FRANCISC, jude regal şi către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune, referitoare la intentarea

unui proces contra lui FUHRER IOSIF, fost

locotenent major de infanterie secuiască, pentru

bănuiala de furt.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să fie publicată în

întreaga Provincie Dispoziţia despre dezvoltarea

Societăţii agricole, stabilită la SIBIU.

© Arhivele Naţionale ale României

310

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

3788 222 1769 sept. 20 sf. Cererea contelui PREYSING, maior către Tabla 1769 2

3789 223 1769 sept. 22

Sibiu

3790 224 1769 sept. 22

Sibiu

3791 225 1769 sept. 26

Sibiu

3792 226 1769 sept. 27

Sf. Gheorghe

3793 227 1769 sept. 27

Sibiu

3794 228 1769 oct. 1 Sf.

Gheorghe

3795 229 1769 oct. 2

sibiu

3796 230 1769 oct. 3

Sibiu

3797 231 1769 oct. 5

Sibiu

3798 232 1769 oct. 5

Sibiu

3799 233 1769 oct. 5

Sibiu

Gheorghe Continuă a Scaunului Trei Scaune ca să se

rezolve primirea de către militari a cantităţilor de

lemne şi paie necesare.

Ordin gubernial prin care se trimite în copie

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

comunicarea Prefecturii supreme militare pentru

luarea de măsuri în legătură cu plângerea

înaintată de oraşul Sf. Gheorghe pentru

împovărarea oraşului cu sarcini militare.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul cu

privire la colonizarea fugarilor care s-au reântors

din Ţara Românească.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

cu privire la cererea contelui MIKES IOAN,

consilier gubernial, pentru ţinerea târgurilor , cu

specificarea datelor.

Cererea contelui PREYSING către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune pentru

repartizarea cantităţilor de lemne de foc necesare

militarilor din tabere.

Cererea lui G. de RITTERN, locţiitorul

intendentului general, către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune prin care se solicită ca

pentru militarii din tabere să se facă o bună

aprovizionare.

Cererea contelui PREYSING către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune referitoare la

luarea măsurilor necesare pentru repararea

drumurilor şi a pocurilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune modalitatea de

numire în postul de jude.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul

Prefecturii supreme militare în legătură cu

hotărârea adusă de Forul mixt de reviziune

supremă contra inculpaţilor.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că au

fost distribuiţi 16000 de florini din casa

provincială, necesari la edificările şi reparaţiile

pentru locuinţele ofiţerilor grăniceri secui.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să trimită tabelele

despre acele persoane care au suferit pagube,

pentru a li se putea reduce din contribuţie.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune opinia

© Arhivele Naţionale ale României

311

1769 9

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 3

1769 2

1769 2

1769 2

3800 234 1769 oct. 5

guberniului în legătură cu procesul verbal înaintat

privind emigrarea populaţiei.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să administreze

3801 235 1769 oct. 5

cantităţile necesare de alimente pentru militarii

care sunt în tabere.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca să rezolve problema

dărilor treizecimale care se percep în Pasul

Buzăului de la fugarii români ce se întorc din

Ţara Românească.

3802 236 1769 oct. 5 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune că trebuie să fie

precizate ce cheltuieli sunt necesare la edificarea

brutăriei pentru armată din oraşul TG.

3803 237 1769 oct. ---

SECUIESC.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să-I comunice lui

GYULAI FRANCISC, cancelar gubernial, să se

prezinte la guberniu şi să ocupe postul său, de

mult timp lăsat liber.

3804 238 1769 oct. 6 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să fie împiedicaţi preoţii

greco-catolici care se reântorc din vecinătatea

Moldovei.

3805 239 1769 oct. 7 Cererea contelui GYULAI SAMUILĂ, general,

Braşov către Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune,

prin care solicită să fie rezolvată problema cazării

grănicerilor secui în comunele menţionate până la

data de 10 octombrie.

3806 240 1769 oct. 12 Răspunsul contelui GYULAI SAMUILĂ,

Braşov general, la scrisoarea baronului HENTER

3807 241 1769 oct. 12

FRANCISC, jude regal al Scaunului Trei Scaune,

şi despre încartiruirea militarilor şi despre

cantităţile de carne necesare armatei.

Raportul comisarilor rectificatori de impozite

Etfalău către HENTER FRANCISC, jude regal al

Scaunului Trei Scaune, referitor la localităţile

unde se vor continua activitatea.

3808 242 1769 oct. 13 Tg. Cererea baronului ZINNICO SIMION locotenent

Secuiesc colonel, către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune, prin care solicită să se repartizeze

cantităţile de lemne de foc necesare pentru ofiţerii

grăniceri secui.

3809 243 1769 oct. 13 Raportul lui SZABO IOSIF către baronul

baraolt HENTER FRANCISC, jude regal al Scaunului

Trei Scaune, despre executarea ordinilor primite

prin scrisori privind unele drepturi ale militarilor.

3810 244 1769 oct. 16 --- Conceptele întocmite de Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune către Guberniul

© Arhivele Naţionale ale României

312

1769 2

1769 2

1769 9

1769 3

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 2

1769 20

3811 245 176 oct. 19

Trannsilvaniei în diferite cauze judiciare şi

militare.

Cererea contelui GYULAI SAMUILĂ, general, 1769 2

Braşov9 cătreTabla Continuă a Scaunului Trei Scaune,

prin care solicită ca soldaţii din tabere să-şi

primească retribuţiile cuvenite.

3812 246 1769 oct. 21 Scrisoarea contelui GYULAI SAMUILĂ, 1769 2

Braşov general, către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune, referitoare la depunerea jurământului de

către juzii comunali care au fost aleşi despre

repararea drumurilor şi despre tăierea pădurilor.

3813 247 1769 oct. 23 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1769 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că se va întruni

Forul producţional pentru a se aranja procurarea

beneficiilor regale.

3814 248 1769 oct. 25 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1769 3

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să-i urmărească şi să-i

prindă pe cei 3 deţinuţi care după ce au omorât

gardianul, au fugit din închisoarea din comuna

CINCUL MARE.

3815 249 1769 nov. 7 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1769 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să înainteze un tabel

despre rezultatele recoltatului.

3816 250 1769 nov. 9 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1769 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că, dispensiile

pentru căsătoriile dintre rude apropiate de religie

unitariană, vor fi date de către Guberniul

Trannsilvaniei.

3817 251 1769 nov. 9 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1769 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

regal cu privire la interzicerea vinderii cerealelor

care prisosesc pentru supuşii turci.

3818 252 1769 nov. 9 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1769 3

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune ca pe baza

decretului regal anexat să se facă raport amănunţit

despre cantitatea de arsenic existentă.

3819 253 1769 nov. 9 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1769 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că a fost

aprobată de către împărăteasă suma avansată

pentru edificarea caselor destinate bucătăriei

armatei.

3820 254 1769 nov. 9 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1769 3

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune modul

de stabilire a micşorării contribuţiei pe anul 1768-

1769.

3821 255 1769 nov. 9 Ordin gubernial prin care se trimit Tablei 1769 4

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune normele pentru

funcţionari şi subalterni, despre aprovizionarea

gratuită a acestora cu ocazia deplasărilor.

3822 256 1769 nov. 9 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1769 2

© Arhivele Naţionale ale României

313

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că sediul

Preturei se stabileşte în comuna

3823 257 1769 nov. 9

SÂNTIONLUNCA şi se dau 200 de florini

maghiari din casa provincială pentru construirea

unei închisori.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1769 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune ca să fie

publicat peste tot ordinul cu privire la dispensele

de plătirea taxei ce se acordă oamenilor săraci.

3824 258 1769 nov. 10 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1769 3

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune copia ordinului

Prefecturii militare şi se cere să fie prins agentul

de emigrare care activează pe teritoriul localităţii

SATUL LUNG ( SEPTEM DISTRICTUS

3825 259 1769 nov. 10

CORONENSIS ).

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1769 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune, pe baza decretului regal,

să se înainteze în cel mai scurt timp tabelele

despre supuşii turci din ţară.

3826 260 1769 nov. 10 Ordin gubernial prin care se trimit Tablei 1769 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune diverse

instrucţiuni despre posibilitatea stabilirii

3827 261 1769 nov. 10

emigranţilor întorşi din Ţara Românească.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1769 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă circulaţia monezilor false de 20 de

crăiţari care conţin sub valoare necesară de argint.

3828 262 1769 nov. 16 --- Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune decretul

1769 2

regal cu privire la interzicerea circulaţiei

monezilor franceze din aur, care sunt falsificate.

3830 263 1769 nov. 19 --- Adresa lui SZABO IOSIF notarul Tablei 1769 2

3831 264 1769 nov. 23

Continue a Scaunului Micloşoara cătreTabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

comunică tabelul întocmit de perceptorul regal

VAJNA TOMA despre incendiile din anii 1767 –

1768 în Scaunul Micloşoara şi schimbări de

contribuţii.

Raportul comunităţii oraşului TG. SECUIESC 1769 3

Tg. Secuiesc către baronul HENTER FRANCISC, jude regal al

Scaunului Trei Scaune, despre rezolvarea

3832 265 1769 dec. 9

socotelilor cu fostul perceptor regal KOVATS

SAMUILĂ.

Proces verbal despre conscrierea pagubelor 1769 11

Moacşa cauzate de incendiul din comuna MOACŞA.

3833 266 1769 --- Cererea unei părţi a nobililor din Scaunul Trei

Scaune cătreTabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune ca iobagii să execute prestaţiile conform

Decretului regal din 12 noiembrie 1769.

1769 ---

3834 267 În jurul anului Cererea întocmită de KADAR SIMION, 1769 1

© Arhivele Naţionale ale României

314

1769 administratorul lui HORVATH KOZMA şi de

SZEKELY FRANCISC, administratorul averii

soţiei lui DANIEL GHEORGHE din comuna

ARCUŞ, către judele regal al Scaunului Trei

Scaune ( baronul HENTER FRANCISC) să

ordone ca plata datoriei iobagilor familiilor

susamintite către SZEKELY MIHAI să se amâne

pentru altădată.

3835 268 1769 --- Cererea soţiei lui KOVATS ŞTEFAN din

comuna CERNATUL DE SUS, născută

SZANISZLO CATALINA, către Tabla Continuă

a Scaunului Trei Scaune, prin care solicită ca

procesul său contra lui MIKO IOSIF să fie

dezbătut în prima parte a decadei.

3836 269 1769 --- Situaţia dărilor şi a restanţelor de dări încasate de

perceptorul regal LASZLO ANDREI şi încasarea

altor dări.

3837 270 1769 - 1770 Tabele (formular necompletat ) pentru perceperea

3838 1 1770 ian. 9

Sântionlunca

3839 2 1770 ian. 28

Sibiu

3840 3 1770 febr. 16 --

3841 4 1770 martie 15

3842 5 1770 martie 16

Tg. Secuiesc

3843 6 1770 mai 3 Tg.

Secuiesc

3844 7 1770 iunie 2

Sibiu

contribuţiilor pe anul 1769-1770.

Raportul Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune către Guberniul Transilvaniei prin care

comunică la ordinul guberniului situaţia arhivelor

din scaunele Sepsi, Kezdi şi Orbai.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se rezolve plângerea

nobililor IMREH ŞTEFAN şi IMREH IOSIF din

comuna MALNAŞ contra unchiului şi tutorelui

lor, IMREH PAUL, pentru neglijenţa

administrării bunurilor.

Cererea lui DONATH ŞTEFAN din comuna

SURCEA către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune prin care solicită să se execute sentinţa

dată în procesul său contra lui DONATH

GHEORGHE.

Conceptul Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune către Guberniul Transilvaniei prin care

comunică părerea lor în procesul iobagilor contra

nobililor SERA ŞTEFAN şi PAUL din satul

ZĂLAN.

Scrisoarea baronului ZINNICO SIMION

locotenent colonel, prin care aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

dispoziţiile ce au fost luate la plângerea comunei

LUNGA contra locotenentului VENTZEI.

Adresa baronului ZINNCO SIMION, locotenent

colonel, către Tabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune prin care se cere rezolvarea necesarului de

lemne de foc la brutăriile militare.

Ordin gubernial prin care se comunică că din

cauza numărului mare de emigranţi care vin din

© Arhivele Naţionale ale României

315

1769 2

1769 2

1769 2

1770 4

1770 2

1770 1

1770 1

1770 2

1770 2

1770 3

3845 8 1770 iunie 11

Sibiu

3846 9 1770 iunie 11

Sibiu

3847 10 1770 iunie 15 --

3848 11 1770 iunie 17

Sibiu

3849 12 1770 iunie 15

Sibiu

3850 13 1770 iunie 18

Sibiu

3851 14 1770 iunie 19

Sibiu

3852 15 1770 iunie 19

Sibiu

3853 16 1770 iunie 21

Sibiu

3854 17 1770 iunie 21

Sibiu

ŢARA ROMÂNEASCĂ prin Pasul Buzăului, să

fie construit acolo de familia BELDI loc de

primire şi să fie asigurat alimente cu preţ de piaţă.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune cererea de

concediu a lui PAIS FRANCISC din comuna

ICAFALĂU din regimentul Preisakian, pentru a

fi rezolvată.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

regal în care se specifică ca în caz de nevoie la

copii născuţi prematuri, moaşele să poată boteza

aceşti copii.

Ordin gubernial prin care se comunică folosirea

terenului de hotar aflat între Ţara Românească şi

Moldova care a fost fixat prin semne să fie

păstrate de către persoanele militare şi civile.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să fie cercetată acuzarea

în procesul pentru crimă al lui KOZMA ANTON

şi al lui KOZMA MIHAI din comuna

SÂNZIENI.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune modul de

despăgubire a contribuabililor care au suferit din

cauza incendiilor.

Ordin gubernial prin care se comunică despre

nobilul VAJNA LADISLAU din satul

COVASNA ca să fie scutit de serviciul militar,

fiind nobil.

Ordin gubernial prin care se cere conscrierea

emigranţilor veniţi din Turcia în Transilvania, ca

să fie deosebiţi de cei veniţi din Ţara

Românească, Moldova, Rusia şi Polonia.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă circulaţia monezilor de 20 de crăiţari din

electoratul Bavaria, din ducatul de Virtemberg şi

din imperiul Norimberg, care se aseamănă cu

jumătăţile de florin.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să fie urmăriţi

şi prinşi soldaţii BERAN TUDOR din BRAŞOV

şi DMETER MAROŞAN din comuna

PETRICENI, Scaunul Trei Scaune care, după

expirarea timpului de concediu, nu s-au mai

întors la regimentul Ferdinandi.

Ordin gubernial prin care se ordonă de a fi

combătut zvonurile false cu privire la refugierea

iobagilor din ţară.

© Arhivele Naţionale ale României

316

1770 4

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

3855 18 1770 iunie 21 Ordin gubernial prin care se comunică modul de 1770 2

3856 19 1770 iunie 22

Sibiu

3857 20 1770 iunie 26

Sibiu

3858 21 1770 iunie 26

Sibiu

3859 22 1770 iulie 3

Sibiui

3860 23 1770 iulie 3

Sibiu

3861 24 1770 iulie 3

Sibiu

3862 25 1770 iulie 5

Sibiu

3863 26 1770 iulie 5

Sibiu

3864 27 1770 iulie 5

Sibiu

3865 28 1770 iulie 6

Sibiu

3866 29 1770 iulie 9

Sibiu

Sibiu aprovizionare a imigranţilor care au venit din

Ţara Românească în Transilvania şi s-au aşezat

pe teritoriul Ţării Bârsei.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să cerceteze şi

să se raporteze despre rezolvarea plângerii lui

VERE BENEDICT contra lui FORRO ELEXE,

pentru ocuparea bunurilor sale din comunele

TAFALĂU şi LEŢ.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să fie analizat raportul

înaintat de către magistratul oraşului TG.

SECUIESC cu privire la lipsa de bani din casă a

fostului perceptor regal KOVATS SAMUILĂ.

Ordin gubernial prin care se trimit ordine şi

instrucţiuni Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune cu privire la măsurile de prevenire contra

ciumei care bântuie în Ţara Românească şi

Moldova.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că, conform

decretului regal, este interzisă circulaţia talerilor

ruseşti, numiţi ruble, care s-au devalorizat.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că procesele

acelor vameşi care au fost prinşi făcând

contrabandă să fie dezbătute de Tabla Continuă

pe baza decretelor regale.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că pagubele

pricinuite la construirea morilor noi sau la

regularizarea digurilor, trebuie să fie restituite.

Ordin gubernial prin care se transmite instrucţiuni

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune cu

privire la paza de noapte şi de zi pentru a se

asigura liniştea publică.

Ordin gubernial prin care se trimite cererea

satului ARCUŞ către Guberniul Transilvaniei,

prin care se cere rezolvarea procesului de pădure

între oraşul SF. GHEORGHE şi satul ARCUŞ cu

arătarea locului.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

regal că este interzis de a lega afacere de

împrumut între comercianţi şi cei de la vamă.

Ordin gubernial prin care se trimite Decretul regal

cu privire la plata de 30 şi 20 crăiţari după fiecare

iobag de către nobili ca taxă de răscumpărare

pentru insurecţia nobiliară.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că

© Arhivele Naţionale ale României

317

1770 4

1770 4

1770 5

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 7

1770 2

1770 7

1770 2

3867 30 1770 iulie 9

Sibiu

3868 31 1770 iulie 9

Sibiu

3869 32 1770 iulie 9

Trei Scaune

3870 33 1770 iulie 10 --

3871 34 1770 iulie 10

Sibiu

3872 35 1770 iulie 10

Sibiu

chirurgul SEIDL GHEORGHE a fost numit

locţiitorul directorului staţiei de carantină din

Oituz.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca contribuţiile şi

restanţele de dări să fie adunate şi înaintate de

către perceptorii regali.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca să se ia

toate măsurile de prevenire contra pătrunderii

ciumei care se întinde din Moldova şi Ţara

Românească.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că, la cererea

baronului HENTER FRANCISC, judele regal al

Scaunului Trei Scaune a fost aprobată înfiinţarea

a două posturi de comisari de staţie.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

ca, pe baza copiei trimisă de consiliul de război,

să fie rezolvate procesele verbale încheiate cu

ocazia contravenţiilor comise de ofiţerii grăniceri

la ridicarea lemnelor de foc.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să fie publicat decretul

regal cu privire la vama de import pusă vinului

adus din Austria.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să fie copiate cărţile

datornicilor, iar exemplarele originale să fie

înaintate.

3873 36 1770 iulie 12 --- Ordin gubernial prin care se comunică modul de

aşezare a supuşilor imigranţi în ţară.

3874 37 1770 iulie 12 --- Ordin gubernial prin care se comunică contelui

TELEKI ALEXANDRU fiind declarat risipitor a

fost aşezat sub tutelă.

3875 38 1770 iulie 12 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să înainteze un raport

amănunţit despre izbucnirea epizotiei în comuna

ANINOASA şi să se ia toate măsurile pentru

încetarea bolilor.

3876 39 1770 iulie 12 Ordin gubernial prin care se trimite extras din

Sibiu rescriptul regal cu privire la formarea comisiei de

cenzură sub preşedinţia baronului BAITAY

IOSIF, ANTON episcopul Transilvaniei consilier

gubernial, pentru a controla cărţile aduse din

străinătate.

3877 40 1770 iulie 16 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca, conform decretului

regal, să se informeze guberniul despre

transportarea diferitelor produse reprezentând

© Arhivele Naţionale ale României

318

1770 2

1770 2

1770 2

1770 3

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 3

1770 2

3878 41 1770 iulie 16

Sibiu

3879 42 1770 iulie 16

Sibiu

3880 43 1770 iulie 17

Sibiu

3881 44 1770 iulie 19

Sibiu

3882 45 1770 iulie 23

Sibiu

3883 46 1770 iulie 31

Păpăuţi

3884 47 1770 august 4

Sibiu

3885 48 1770 august 21

Sibiu

3886 49 1770 august 21

Sibiu

3887 50 1770 august 21

Sibiu

3888 51 1770 august 21

Sibiu

3889 52 1770 august 22

dările pentru armată.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune plângerea

magistratului oraşului TG. SECUIESC şi se cere

să nu fie împovărat oraşul cu dări pentru armată.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune copia

decretului regal referitoare la înstrăinarea

bunurilor fiscale pentru a se lua la cunoştinţă.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune măsurile de

pedepsire ce trebuie luate contra acelora care

ascund contribuţiile.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că s-a aprobat

demisia perceptorului regal LASZLO ANDREI şi

se cere să se candideze pentru postul vacant.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că a fost

înfiinţată cursa de poştă dintre oraşele SIBIU şi

BISTRIŢA.

Cererea lui TSUKAK FRANCISC preot reformat

din comuna PĂPĂUŢI către baronul HENTER

FRANCISC, judele regal al Scaunului Trei

Scaune, prin care se solicită să fie cercetate

contravenţiile comise de către soldaţii şi ofiţerii

grăniceri.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca, pe baza notei

Comisiei Sanitare, să se trimită un raport despre

izbucnirea epizotiilor în comuna ANINOASA.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să înainteze un

raport privind opinia Tablei Continue despre

desfiinţarea serviciului de carantină de la Pasul

Buzău.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să rezolve plângerea

militarilor de la cordonul sanitar care nu primesc

regulat raţia de pâine şi carne.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să fie urmăriţi şi

prinşi marinarii care au dezertat de pe navele care

transportă sarea.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

regal care cere înaintarea mai regulată a tabelelor

cu preţurile cerealelor.

Conceptul Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune, către Guberniul Trannsilvaniei prin care

comunică măsurile ce au fost luate în urma

© Arhivele Naţionale ale României

319

1770 4

1770 3

1770 2

1770 2

1770 2

1770 1

1770 3

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

3890 53 1770 august 23

Sibiu

3891 54 1770 august 25

Sibiu

3892 55 1770 august 27

Sibiu

3893 56 1770 august 30

Sibiu

3894 57 1770 august 30

Sibiu

3895 58 1770 august 30

Sibiu

3896 59 1770 august 30

Sibiu

3897 60 1770 august 30

Sibiu

3898 61 1770 august 31

Sibiu

3899 62 1770 sept. 3

Sibiu

3900 63 1770 sept. 3

Sibiu

3901 64 Înainte de 1770

sept. 3

scrisorii contelui PREYSING maior, cu privire la

paza Pasului de la Buzău.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să se pună cordon militar

între râurile TATRANG şi APA NEAGRĂ, şi

între oraşele TG. SECUIESC şi BREŢCU, din

cauza pericolului pătrunderii ciumei.

Ordinul contelui BETHLEN NICOLAE,

intendent militar în rezervă, către Tabla Continuă

a Scaunului Trei Scaune prin care comunică

înfiinţarea unui cordon militar pe lângă râul Olt.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune să se

expertizeze actul de moştenire necesar în procesul

lui CYIRJEK ALEXANDRU contra lui

CYIRJEK ADAM.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă ţinerea târgurilor de ţară din cauza

întinderii ciumei.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să execute ordinele

primite de la subcomisia sanitară delegată la

BRAŞOV în legătură cu epidemia de ciumă.

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune prin care se comunică fixarea

cursului monedei cu numele rublă rusească.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune preţul cărnii ce

se desface pentru armată.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

regal, că baronul KEMENY EMERIC fiind

declarat risipitor a fost aşezat sub tutelă.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune să fie

luate măsurile de prevenire în urma izbucnirii

ciumei în localitatea DOBOŞENI, Scaunul

Mureş ( SZAL DOBOS) “ in tereno Bodzensi”.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să controleze locurile

dintre comunele DOBOŞENI şi ANINOASA care

sunt infectate de epidemia de ciumă şi să

raporteze despre rezultatele controlului.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune ordinul

în legătură cu sarcinile gărzii care formează

cordonul militar înfiinţat din cauza epidemiei de

ciumă lângă râul Olt.

Protestaţia lui GYUJTO SAMUILĂ şi GYUJTO

NICOLAE din satul MĂRTĂNUŞ cătreTabla

© Arhivele Naţionale ale României

320

1770 2

1770 2

1770 3

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 1

Mărtănuş Continuă a Scaunului Trei Scaune în procesul de

moştenire înaintat contra lui GYUJTON IOAN.

3902 65 1770 sept. 3 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca numitul KOZMA

ANTON să fie arestat imediat pentru crimă.

3903 66 1770 sept. 6 Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

Sibiu regal şi se trimite reţetă cu privire la medicamente

ce se folosesc pentru vindecarea epizotiilor.

3904 67 1770 sept. 7 Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Sibiu Trei Scaune cu privire la construirea de corturi

pentru armata aşezată pe linia cordonului sanitar

contra ciumei şi alte ordine în legătură cu comisia

sanitară.

3905 68 1770 sept. 9 Raportul lui SIGISMUND DUMITRU din

Lemnia comuna LEMNIA către TOROK ANTON

3906 69 1770 sept. 10

vicejude regal al Scaunului Kezdi, despre

măsurile de prevenire luate contra pătrunderii

epizotiilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune măsurile de

prevenire ce trebuie luate contra epizotiilor

izbucnite în oraşul BREŢCU.

3907 70 1770 sept. 12 -- Tabel referitor la cazurile de incendiu de pe

- cuprinsul Scaunului Kezdi din anii 1769 şi 1770.

3908 71 1770 sept. 13 Ordin gubernial prin care se comunică înfiinţarea

Sibiu în oraşul SIBIU de către împărăteasa MARIA

TEREZA a orfelinatului Terezianum şi se trimite

extras despre privilegiile date acestui orfelinat.

3909 72 1770 sept. 13 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că au fost luate

măsuri pentru rezolvarea plângerilor contra

militarilor de la cordonul sanitar înfiinţat lângă

râul APA NEAGRĂ ( Fekete ugy).

3910 73 1770 sept. 13 Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului

Sibiu Trei Scaune prin care se trimite plângerea

comunităţii oraşului SF. GHEORGHE să fie

rezolvată procesul lor cu DACZO IOSIF pentru

digul morii sale aflată pe râul Olt lângă podul

oraşului.

3911 74 1770 sept. 13 Raportul lui SZATSVAI IOAN, preot către judele

Estelnic regal şi Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune,

prin care comunică situaţia fugarilor, a epizotiilor

şi preţul cerealelor în Scaunul Kezdi (se dă

numele persoanelor şi a numărului vitelor

pierdute).

3912 75 1770 sept. 17 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că cei 129 de

iobagi din staţia de carantină de la pasul Buzău

trebuie să fie aprovizionaţi cu alimente de către

stăpânii lor.

© Arhivele Naţionale ale României

321

1770 2

1770 3

1770 2

1770 1

1770 2

1770 1

1770 3

1770 2

1770 5

1770 1

1770 2

3913 76 1770 sept. 17

Sibiu

3914 77 1770 sept. 17

Sibiu

3915 78 1770 sept. 17

Sibiu

3916 79 1770 sept. 24

Sibiu

3917 80 1770 sept. 24

Sibiu

3918 81 1770 sept. 24

Sibiu

3919 82 1770 sept. 25

Sibiu

3920 83 1770 sept. 27

Micfalău

3921 84 1770 sept. 27

Braşov

3915 85 1770 sept. 27

Braşov

3916 86 1770 sept. 27

Sântion

3917 87 1770 sept. 27

Sibiu

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că turmele de

vite care trec pe la cordonul sanitar trebuie să fie

ţinute 14 zile în staţiile de carantină.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

regal în care se cere de a fi comunicat un raport

detaliat despre adunarea dijmei.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că este

interzisă importarea cositorului pentru încurajarea

producţiei interne.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să despăgubească

populaţia pentru contravenţiile comise de soldaţii

încartiruiţi.

Ordin gubernial prin care se trimite ordinul

Tezaurariatului cu privire la adunarea dărilor

tricesimale.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca să se ocupe

postul de perceptor regal rămas liber în urma

demisiei lui LASZLO ANDREI.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca pentru

intensificarea producţiei agricole în întregul

teritoriu trebuie să se treacă la împărţirea pe trei

hotare a propietăţilor.

Ordin gubernial adresat populaţiei cu privire la

măsurile de prevenire ce trebuie luate contra

ciumei.

Răspunsul subcomisiei sanitare din BRAŞOV la

scrisoarea Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune cu privire la menţinerea staţiei de

carantină din Oituz timp de 42 de zile.

Adresa lui DOMBI IOSIF adjutant la comisia

provincială cătreTabla Continuă a Scaunului Trei

Scaune, prin care trimite adresa lui TARTLER

BERTALAN ca să fie aprovizionaţi militarii,

grănicerii secui de pe cordonul de lângă Râul Apa

Neagră, cu lemne de foc.

Ordin circular al Tablei Continue a Scaunului

Trei Scaune către primarii satelor prin care

comunică ordinul guberniului cu privire la

măsurile ce trebuie luate contra epidemiei de

ciumă şi a epizotiilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie să

fie cercetaţi falsificatorii de bani, care au fost puşi

în circulaţie de către HAMPO ADAM din

comuna TINOASA.

© Arhivele Naţionale ale României

322

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 3

1770 2

1770 2

1770 3

1770 2

1770 3

1770 1

1770 8

3918 88 1770 sept. 27

Sibiu

3919 89 1770 oct. 1

Sibiu

3920 90 1770 oct. 1

Sibiu

3921 91 1770 oct. 1

Sibiu

3922 92 1770 oct. 2

Sibiu

3923 93 1770 oct. 2

Sibiu

3924 94 1770 oct. 2

Sibiu

3925 95 1770 oct. 6

Sibiu

3926 96 1770 oct. 15

Sibiu

3927 97 1770 oct. 16

Sibiu

3928 98 1770 oct. 19

Braşov

3929 99 1770 oct. 22

Sibiu

Ordin gubernial prin care se trimite circulara cu

privire la cultura de in în Transilvania ca să fie

adus la cunoştinţa celor interesaţi (circulara

lipseşte).

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să aprovizioneze cu

alimente necesare pe militarii de pe linia de

cordon sanitar contra ciumei.

Ordin gubernial prin care se răspunde la raportul

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune cu

privire la examinarea morţilor din satul

CHIURUS decedaţi din cauza ciumei.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să cerceteze plângerea

lui BERZENI BENEDICT contra lui CSOMA

GHEORGHE.

Ordin gubernial prin care se trimite normele ce

trebuie luate în considerare la scutirea de dări a

acelor contribuabili care au suferit în urma

incendiului, inundaţiei şi a grindinei.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune decretul regal

şi o schemă model necesară perceptorilor despre

noul sistem de adunare şi administrare a

contribuabililor.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune şi se trimite

copia rescriptului Comisiei sanitare cu privire la

reglementarea funcţionării staţiilor de carantină.

Ordin gubernial prin care se comunică decretul

regal cu privire la interzicerea exportului

cerealelor, a vinului şi a rachiului.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să aprovizioneze cu

alimente pe locuitorii care se află în staţia de

carantină din Pasul Buzău.

Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa

Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune că a fost

înfiinţată comisia sanitară şi au fost trimişi

comisarii sanitari.

Adresa magistratului oraşului BRAŞOV către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

se comunică modul de trimitere a tabelului cu

morţi, bolnavi şi cei vindecaţi precum şi tabelele

care se vor trimite ulterior.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune ca să ia toate

măsurile necesare pentru a preântâmpina o

eventuală stare de foamete.

© Arhivele Naţionale ale României

323

1770 2

1770 2

1770 2

1770 6

1770 8

1770 10

1770 4

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

3930 100 1770 oct. 23 Scrisoarea subcomisiei sanitare din BRAŞOV 1770 2

3931 101 1770 oct. 26

Braşov

3932 102 1770 oct. 26

Catalina

3933 103 1770 oct. 27

Arad

3934 104 1770 oct. 31

Braşov

3935 105 1770 nov. 2

Braşov

3936 106 1770 nov. 12

Sibiu

3937 107 1770 nov. 12

Sibiu

3938 108 1770 nov. 12

Sibiu

3939 109 1770 nov. 12

Braşov

3940 110 1770 nov. 12

Sibiu

3941 111 1770 nov. 12

Sibiu

3942 112 1770 nov. 12

Sibiu

Braşov prin care se aduce la cunoştinţa Tablei Continue a

Scaunului Trei Scaune ca să se elibereze din

staţia de carantină din pasul Buzău locuitorii din

comunele DOBOŞENI şi AGHIRES.

Ordinul Comisiei sanitare din BRAŞOV

cătreTabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin

care se cere ca localităţile afectate de epidemia de

ciumă să fie izolate.

Conceptul Tablei Continue a Scaunului Trei

Scaune către Guberniul Transilvaniei cu privire la

activitatea perceptorului regal LASZLO ANDREI

şi rezultatul cercetărilor sanitare.

Adresa Magistratului oraşului ARAD către

Scaunul Kezdi, prin care cere trimiterea actelor

cu privire la criminalul BALOGH LAZAR, care

este închis în închisoare pentru faptele sale

criminale.

Adresa Magistratului oraşului BRAŞOV către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

comunică izbucnirea epizotiilor.

Adresa lui SEHOBLEN IOSIF, judele

Magistratului oraşului BRAŞOV către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care cere

ca să fie obligat juniorul THURI LADISLAU din

satul TAMAŞFALĂU ca să ridice obiectele de

argint puse zălog de către BECZO IOSIF ( există

şi copia răspunsului).

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

regal cu privire la fixarea taxei de vamă după

importul de piei crude.

Ordin gubernial prin care se comunică că s-a

aprobat din nou importul de cositor în ţară.

Ordin gubernial prin care se comunică modul de

sancţionare a acelor persoane care aduc injurii

religiei.

Adresa Magistratului oraşului BRAŞOV către

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune prin care

comunică obligaţia aprovizionării a militarilor din

cordonul sanitar aflat lângă râul Olt şi râul Apa

Neagră şi repararea podurilor.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

Regal cu privire la modificarea ordinului care

interzicea exportul cerealelor, pentru a fi publicat.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că, conform

decretului regal, trebuie să fie dezbătut în cel mai

scurt timp procesul lui VAJNA ANDREI pentru

crimă.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

Regal cu privire la rezolvarea încheierii mai

© Arhivele Naţionale ale României

324

1770 2

1770 4

1770 1

1770 1

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

3943 113 1770 nov. 13

Sibiu

3944 114 1770 nov. 13

Sibiu

3945 115 1770 nov. 14

Sântion

3946 116 1770 nov. 15

Sibiu

3947 117 1770 nov. 16

Sibiu

3948 118 1770 nov. 16

Sibiu

3949 119 1770 nov. 16

Sibiu

3950 120 1770 nov. 19

Boroşneul mare

3951 121 1770 nov. 20

Ozun

3952 122 1770 nov. 20

Sibiu

3953 123 1770 nov. 22

Sibiu

3954 124 1770 nov. 26

Sibiu

grabnice a proceselor care se dezbat în faţa Tablei

regeşti.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să fie urmăriţi hoţii

care au furat diverse lucruri de la boierul

MANJOLATTYI POSZTELNYKU din

BUCUREŞTI.

Ordin gubernial prin care se cere trimiterea

tabelului nominal cu toţi funcţionarii pentru

schematismul editat de tipograful SARDI

SAMUILĂ din oraşul SIBIU.

Conceptele întocmite de Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune şi trimise guberniului

Transilvaniei în mai multe cauze procesuale.

Ordin gubernial prin care se cere de a fi înaintate

rapoartele lunare despre epizotii, care nu au fost

înaintate.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune să controleze casieria

care a fost administrată de perceptorul LASZLO

ANDREI, care a demisionat.

Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue

a Scaunului Trei Scaune ca să scutească de plata

contribuţiei speciale pe numitul TOBIAS IOAN.

Ordin gubernial prin care se trimite Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune un model de

tabel pentru completarea datelor privind

veniturile publice ale comunelor.

Raportul lui BARTHA ANDREI vicejudele regal

al Scaunului Sepsi către Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune şi comunică că trimite

adresa căpitanului ERNST pentru rezolvare; cere

ca pentru paza deţinutului ţigan NICOLAE să fie

folosit lângă iobagii din Scaunul Sepsi şi iobagii

din Scaunul Orbai.

Adresa subcomisiei sanitare către judele regal şi

Tabla Continuă a Scaunului Trei Scaune cu

privire la ţinerea carantinei în locul de oprire

lângă podul din satul RECI de pe lângă râul Apa

neagră.

Ordin gubernial prin care se comunică Decretul

regal cu privire la exercitarea în mod egal a

meseriei de către calfele meşteşugari căsătoriţi şi

meşteşugarii din manufactură.

Ordin gubernial prin care se comunică Tablei

Continue a Scaunului Trei Scaune că trebuie

dărâmate unele case care sunt infectate de

microbii de ciumă, la diferite trecători.

Ordin gubernial prin care se comunică măsurile

ce trebuie luate contra acelora care ajută pe

© Arhivele Naţionale ale României

325

1770 5

1770 2

1770 11

1770 2

1770 2

1770 2

1770 3

1770 3

1770 2

1770 2

1770 2

1770 2

3955 125 1770 nov. 27

dezertori ( prin ascunderea lor şi la dezertare).

Ordin gubernial către Tabla Continuă a Scaunului 1770 5

Sibiu Trei Scaune prin care se cere să se informeze

guberniul cu privire la cererea preotului reformat

MAKSAI GRIGORE din comuna SOIMOSUL

MIC, Scaunul Odorhei, pentru scutirea de

impozite a bunurilor soţiei sale.

3956 126 1770 nov. 27 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1770 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că în ordinul

din 27 august 1770 s-a cerut trimiterea scrisorii

de apel a lui CZIRJEK ALEXANDRU, care nici

până în prezent nu s-a primit.

3957 127 1770 nov. 29 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1770 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca să confirme primirea

decretului regal cu privire la transportarea

alimentelor pentru armata care va intra în tabere.

3958 128 1770 nov. 29 Ordin gubernial prin care se comunică modul de 1770 2

Sibiu rezolvare a lipsurilor şi a greşelilor ce s-au

constatat cu ocazia dezbaterilor cauzelor de

procese criminale.

3959 129 1770 nov. 29 Ordin gubernial prin care se comunică Tablei 1770 2

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune că din cauza

epidemiei de ciumă sunt amânate dezbaterile

proceselor.

3960 130 1770 dec. 2 Ordin gubernial prin care revine la ordinele 1770 2

Sibiu anterioare ca pentru a împiedica refugierea

iobagilor, contravenţiile nobililor să fie aspru

pedepsite.

3961 131 1770 dec. 3 Ordin gubernial prin care se trimite ordinul 1770 3

Sibiu Consiliului de Război cu privire la instalarea

imediată a spânzuraţilor pentru a pedepsi pe cei

vinovaţi.

3962 132 1770 dec. 3 Ordin gubernial prin care se aduce la cunoştinţa 1770 2

Sibiu Tablei Continue a Scaunului Trei Scaune

rescriptul regal cu privire la aprobarea exportului

de cereale fără a se plăti taxele trizecimale.

3963 133 1770 dec. 3 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1770 2

Sibiu a Scaunului Trei Scaune ca să se întocmească

tabelele despre fugarii imigranţi despre cei care sau

întors şi să se înainteze guberniului.

3964 134 1770 dec. 7 Ordin gubernial prin care se comunică ca pentru a 1770 2

Sibiu se preveni lipsurile de casă, metodele ce trebuie

folosite la dezbaterea proceselor intentate contra

perceptorilor în procesele de datorie.

3965 135 1770 dec. 7 Ordinul contelui BETHLEN NICOLAE, 1770 3

sibiu intendent militar provincial către Tabla Continuă

a Scaunului Trei Scaune prin care cere să fie

aprovizionat cu 50 stânjeni lemne de foc pentru

grănicerii secui din oraşul TG. SECUIESC.

3966 136 1770 dec. 7 Ordin gubernial prin care se cere Tablei Continue 1770 2

© Arhivele Naţionale ale României

326

Sibiu a Scaunului Trei Scaune să se înainteze imediat

conscrierea referitoare la supuşii turci din ţară.

3967 137 1770 dec. 7 Ordin gubernial prin care se trimite descrierea 1770 3

Sibiu personală a lui KRAUSZ VILHELM, copist la

percepţie din Silezia pentru a fi urmărit pentru

furt. Rezultatul cercetărilor să fie comunicat

guberniului.

3968 138 1770 dec. 7 Conceptul raportului Tablei Continue a Scaunului 1770 1

Turia de Jos Trei Scaune către comisia sanitară din oraşul

BRAŞOV prin care comunică măsurile ce au fost

luate contra epidemiei de ciumă.

3969 139 1770 dec. 10 Ordin gubernial prin care se comunică modul de 1770 2

Sibiu demolare şi construire a morii şi ferestrăului

familiei BELDI aflată în staţia de carantină din

pasul Buzăului.

3970 140 1770 dec. 10 Ordin gubernial prin care se trimite spre 1770 2

Sibiu distribuire circulară cu privire la încurajarea

oieritului şi a culturii plantei de tutun ( circularele

lipsesc).

3971 141 1770 dec. 17 Ordin gubernial prin care se trimite Tablei 1770 4

Sibiu Continue a Scaunului Trei Scaune rescriptul regal

cu privire la reglementarea plătirii taxei pentru

război.

3972 142 1770 dec. 22 Ordinul comisiei sanitare către Tabla Continuă a 1770 2

Braşov Scaunului Trei Scaune referitor la distrugerea

obiectelor infectate de ciumă, precum şi alte

ordine pentru înlăturarea epidemiei de ciumă.

3973 143 1770 --- Tabel nominal întocmit de Tabla Continuă a

Scaunului Trei Scaune despre prezenţa şi absenţa

tuturor oficialilor Tablei Continue a Scaunului

Trei Scaune în luna ianuarie 1770.

1770 1

3974 144 1770 --- Extras din mai multe ordine guberniale 1770 6

3975 145 1770 --cătreTabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune prin

care sunt descrise măsurile ce trebuie luate pentru

a împiedica pătrunderea epizotiilor în ţară şi

înfiinţarea comisiilor sanitare.

Cererea locuitorilor satului SÂNCRAI ( Scaunul

Trei Scaune) către judele regal şi Tabla Continuă

a Scaunului Trei Scaune prin care cere ca să fie

trimişi 2 asesori supranumerari pentru a controla

socotelile făcute de primarul satului senior KIS

PAUL.

1770 1

3976 146 1770 --- Patent regal către Tabla Continuă a Scaunului

Trei Scaune cu privire la modul de primire a

emigranţilor substituiţi greci şi turci.

1770 1

3977 147 1770 --- Tabele nominale şi procese verbale întocmite de

asesorii supranumerari a Scaunului Trei Scaune,

despre incendiile şi pagubele provocate în unele

localităţi din Scaunul Trei Scaune .

1770 10

3978 148 1770 --- Tabelele cu privire la încasarea dărilor din diferite 1770 10

© Arhivele Naţionale ale României

327

localităţi ale Scaunului Trei Scaune în anii 1764 –

1770 întocmit de mai mulţi perceptori regali.

3979 149 1770 --- Concept cu privire la restanţele de dări, salariile şi

rectificările de dări în anii 1763-1770.

3980 150 1770 --- Tabel nominal întocmit de comisarii INTZE

GHEORGHE şi IMRE ŞTEFAN despre

conscrierea pământurilor individuale clasa 3

impozitele din hotarul localităţilor DOBOLII DE

JOS, ILIENI, SIMERIA, SF. GHEORGHE şi

VALEA CRIŞULUI.

3981 151 1770 --- Extract despre prestaţiile executate de locuitorii

Scaunului Orbai pentru transporturi executate

3982 152 1770 ian.2

Viena

pentru armată.

Ordin dat de împărăteasa MARIA TEREZA cu

privire la regulamentul sanitar.

Prezentul inventar format din (325) file conţine (3982 u.a.)

Tehnoredactat de

Ref. sup. Pădure Iliana

328

1770 1

1770 6

1770 6

1770 26

Sf. Gheorghe, 31.martie 1977

Întocmit de: Csia Ernestin

MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

ARHIVELE NAŢIONALE

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ COVASNA

© Arhivele Naţionale ale României

INVENTAR

FONDUL NR: 8

Denumirea fondului

SCAUNUL TREI SCAUNE

Inv. Nr. 2

Anii extremi: 1771-1790

Nr. u.a.: 1299

ARHIVELE NAŢIONALE

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ COVASNA Inv. nr. 195

FONDUL NR.8

© Arhivele Naţionale ale României

329

Nr. crt. Nr.

Vechi

INVENTAR NR.2

Anii extremi 1771-1790

Cuprinsul unităţii arhivistice Anul Nr. File Observa

ţii

1. I. .ACTELE ADUNĂRII GENERALE .1771 2

2. II. Organizarea administrativă a teritoriului 1771 2

3. II.3 Funcţionarea administraţiei 1771 73

4. II.4 Funcţionari,Personalul administrativ şi judiciar 1771 18

5. II.7 Oraşe:Plângerile locuitorilor din oraşele

Sf.Gheorghe şi Ilieni,cu privire la neânţelegeri în

probleme militare şi conflicte cu nobilii legat de

abuz de putere

1771 9

6. II.8 Ordinul Gubernial cu privire la autorizarea satului

Întorsura Buzăului

1771 4

7. II.11 Probleme orfanale 1771 8

8. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari 1771 10

9. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1771 40

10. II.18 Călătoria împăratului în scaun,Călătoria înalţilor

demnitari

1771 2

11. II.20 Emigrare,Imigrare,Paşapoarte 1771 60

12. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului 1771 27

13. II.23 Tabel cu incendiile din localităţile Lunca şi Zălan 1771 3

14. II.26 Ordine publică 1771 2

15. II.29 Conceptele rapoartelor şi adresele expediate 1771 18

16. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1771 4

17. III.5 Ordine Guberniale prin care se recunoaşte

drepturile nobiliare a unor nobili din Scaunul Trei

Scaune

1771 14

18. III.6 Insurecţia nobililor 1771 23

19. III.12 Ordinul Gubernial privitor la ţigani 1771 2

20. IV.1 Ordine Guberniale cu privire la culturile de

in,porumb

1771 13

21. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a animalelor

răpitoare

1771 7

22. IV.4 Silvicultură,recomandarea unor maşini de defrişat 1771 4

23. IV.6 Creşterea animalelor 1771 18

24. IV.7 Epizoţii 1771 18

25. V.2 Ordine cu privire la întreţinerea drumurilor şi

podurilor

1771 13

26. V.4 Industrie meserii 1771 20

© Arhivele Naţionale ale României

330

27. V.5 Probleme legate de folosirea morilor şi a

ferăstraielor

1771 8

28. V.6 Ordinul Gubernial prin care se interzice folosirea

mineralelor provenite din teritoriul conflictual

1771 2

29. VI.1 Comerţ cu cereale,alimente etc. 1771 50

30. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1771 7

31. VI.5 Comunicarea făcută magistratului oraşului Braşov

despre târgul de ţară ce va avea loc la 31 mai.1771

1771 2

32. VI.6 Scutiri de vamă,fixarea vămi legat de produsele de

import şi dreptul de vămuire asupra podurilor şi

drumurilor

1771 30

33. VI.7 Contrabandă 1771 9

34. VI.8 Transport,comunicaţii,poştă 1771 2

35. VII.1 Ordine guberniale legate de cursul

monedei,depunerea monedei străine la casa

generală şi punerea în circulaţie a unor noi

monede

1771 38

36. VII.2 Falsificarea banilor 1771 5

37. VII.3 Ordin gubernial pentru convocarea creditorilor în

caz de falimente

1771 2

38. VII.4 Loterie 1771 8

39. VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1771 27

40. VIII.1 Medici,chirurgi şi moaşe, Probleme sanitare

generale

1771 5

41. VIII.2 Boli contagioase 1771 8

42. VIII.4 Măsuri luate pentru combaterea bolii, măsuri de

pază pentru a opri extinderea ciumei

1771 117

43. VIII.9 Farmacii şi medicamente 1771 4

44. IX.6 Probleme de învăţământ 1771 5

45. IX.7 Probleme bisericeşti 1771 33

46. X.1 Ordine guberniale de a interzice eliberarea

deţinuţilor ce au săvârşit fapte penale

grave:crime,etc.

1771 8

47. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau drept penal.

1771 113

48. X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii, delicte, cauze de drept

civil şi penal.

1771 19

49. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare

1771 10

50. X.6 Închisori şi deţinuţi 1771 2

51. XI.2 Problemele grănicerilor secui legate de

construirea unor cazări,diurne ofiţereşti şi

aprovizionarea lor cu alimente şi lemne de foc.

28

52. XI.3 Probleme militare 1771 46

53. XI.4 Recrutare 1771 4

54. II.1 Probleme în legătură cu adunările generale şi cu

dietă

1772 2

© Arhivele Naţionale ale României

331

55. II.2 Organizarea administrativă a teritoriului 1772 2

56. II.3 Funcţionarea administraţiei 1772 80

57. II.4 Funcţionari,Personalul administrativ şi judiciar 1772 30

58. II.5 Arhivă şi arhivari 1772 6

59. II.7 Plângerea magistratului din Tg.Secuiesc ce cere ca

să fie puşi la impozite toţi cei care nu fac serviciul

militar. - Sesizări făcute la

adresa cârciumarului din Breţcu

-Perceptorul regal îşi însuşeşete bani strânşi pe

impozite

1772 24

60. II.8 Ordin gubernial ca aşezarea de pe valea Buzăului

să devină sat.Plângerea sătenilor din Chichiş către

Tablă continuă prin care cer ajutor pentru

repararea drumului naţional

1772 8

61. II.11 Probleme orfanale 1772 2

62. II.13 Risipitori 1772 2

63. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari 1772 12

64. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1772 52

65. II.18 Serbări naţionale.Călătoria înalţilor demnitari prin

scaun.

1772 18

66. II.20 Emigrare,imigrare,Paşapoarte 1772 61

67. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului. 1772 6

68. II.23 Tabele cu localităţile din Scaunul Trei Scaune

unde a avut loc incendii

1772 3

69. II.26 Ordine publică 1772 3

70. II.29 Conceptele rapoartelor şi adresele expediate 1772 15

71. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1772 16

72. III.5 Chemarea nobiliolor din Scaunul Micloşoara în

faţa comisiei de verificare a nobililor

1772 3

73. III.6 Inscripţia nobililor 1772 18

74. IV.1 Ordine guberniale cu privire la :interzicerea

topitului inului şi cânepei în apele curgătoare,să se

comunice cantitatea de produse agricole recoltate

1772 16

75. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a animalelor

răpitoare

1772 4

76. IV.4 Ordin Gubernial legat de tăbăcire precizând că

numai stejari tăiaţi pentru lemne pot fi cojiţi

1772 4

77. IV.5 Plăngerea maiorului Kiss către Tabla Continuă

Trei Scaune pentru dreptul de a pescui în apele

curgătoareCreşterea animalelor

1772 2

78. IV.6 Creşterea animalelor 1772 11

79. IV.7 Epizoţii 1772 7

80. V.2 Ordine cu privire la întreţinerea drumurilor şi

podurilor

1772 11

81. V.4 Industrie meserii 1772 20

82. V.5 Ordin Gubernial cu privire la folosirea noilor

unităţi de măsură în cadrul morilor

1772 2

83. VI.1 Comerţ cu cereale,alimente 1772 38

84. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1772 6

© Arhivele Naţionale ale României

332

85. VI.4 Măsuri şi greutăţi 1772 2

86. VI.5 Dreptul de târg săptămânal şi anula, anunţarea

târgului de la Cluj Napoca pe 21-28 sept.şi târgul

de la Sfântu Gheorghe pe 27 apr.

1772 8

87. VI.6 Să se trimită urgent raportul despre încasările

vamale şi raport despre construcţia podului de

vamă de pe râul Olt între localităţile Doboli de Jos

şi Hărman

1772 7

88. VI.8 Transport,comunicaţii poştă 1772 2

89. VII.1 Interzicerea pătrunderii în Transilvania a monedei

ruseşti şi a monedei de aur din Olanda

1772 8

90. VII.2 Falsificarea banilor 1772 3

91. VII.3 Faliment 1772 2

92. VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1772 52

93. VIII.1 Medici chirurgi şi moaşe Probleme sanitare

generale

1772 4

94. VIII.3 Ordine guberniale cu privire la organizare şi

funcţionarea carantinelor

1772 4

95. VIII.4 Măsuri luate pentru a opri pătrunderea ciumei din

Moldova şi Ţara Românească

1772 10

96. VIII.9 Farmacii şi medicamente 1772 4

97. IX.2 Ordinul Gubernial cu privire la funcţionarea

tipografiilor

1772 2

98. IX.6 Probleme de învăţământ 1772 8

99. IX.7 Probleme bisericeşti 1772 35

100. X.1 Fixarea termeneolor de judecată a cauzelor

fiscale,respecrarea legalităţii mai ales în cazul

pedepsei cu moarte,Suspendarea unor

pedepse,Norme de lucru cu privire la urmăirea

datornicilor

1772 34

101. X.2 Ordinele Guberniale privind plângerile şi

apelurile înaintate către persoane particulare,în

cauze de drept civil sau drept penal.

1772 118

102. X.3 Cereri,plângeri,ordine,rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii,delicte,cauze de drept

civil şi penal.

1772 69

103. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare

1772 10

104. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1772 17

105. XI.2 Prinderea militarilor ce circulă fără autorizaţieordin

de a plăti cărăuţia făcută pentru grănicerii

secui-husari-scutirea de plată a grănicerilor secui

lipsiţi de avere în caz de procese-procesele

grănicerilor cu locuitorii din

împrejurimi,Sesizările locuitorilor din

Chilieni,Doboli de Jos,Ozun,Chichiş despre

contravenţiile făcute de grănicerii secui-

Aprovizionarea ofiţerilor cu lemne de foc.

1772 43

106. XI.3 Probleme militare 1772 52

© Arhivele Naţionale ale României

333

107. XI.4 Recrutare 1772 2

108. II.1 Probleme în legătură cu adunările generale şi cu

dietă

1773 3

109. II.3 Funcţionarea administraţiei 1773 67

110. II.4 Funcţionari,Personalul administrativ 1773 26

111. II.6 Localul organelor administrative şi judiciare 1773 5

112. II.7 Plângerile orăşenilor din Sf.Gheorghe,Tg.Secuiesc

,Breţcu cu privire la abauzurile săvârşite de

autorităţi asupra unor drepturi avute

1773 19

113. II.8 Ordine Guberniale legate de plata impozitelor cu

unele state.Plângerea sătenilor din Zagon contra

celor 12 familii nobiliale ce abuzează de izlazuri,

păşuni .Conflictul dintre Chilieni şi Coşeni pentru

folosirea podului de pe râul Negru.

1773 30

114. II.10 Înmormântări ,Cimitire 1773 3

115. II.11 Probleme orfanale 1773 5

116. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari 1773 5

117. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1773 65

118. II.16 Vite găsite,pierdute,furate 1773 3

119. II.18 Serbări naţionale,Călătoria înalţilor demnitari prin

scaun

1773 28

120. II.20 Emigrare ,imigrare , paşapoarte 1773 47

121. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1773 9

122. II.23 Tabele cu localităţile din Scaunul Trei Scaune

unde a avut loc incendii

1773 4

123. II.24 Cereri,Colectări pentru ajutorarea săracilor şi

zidirea bisericilor

1773 3

124. II.29 Conceptele ordinelor , rapoartelor şi adreselor

trimise.

1773 7

125. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1773 43

126. III.5 Obţinerea titlului de Conte a lui Nicolae Miko –

din Hăghig-ce cere trimitarea unui tabel despre

procesele de înnobilare de la Tabla Continuă şi

răspunsul trimis guberniului.

1773 18

127. II.7 Călăreţ secui. 1773 3

128. III.8 Probleme privitoare la români. 1773 3

129. III.12 Probleme privitoare la ţigani. 1773 3

130. IV.1 Să se comunice de urgenţă rezultatele producţiei

agricole.

1773 8

131. IV.4 Ordin Gubernial de protecţie a pădurilor Raportul

colonelului KISS către Tabla Continuă în cauză de

incendiu de pădure.

1773 5

132. IV.6 Creşterea animalelor. 1773 19

133. V.3 Regularea cursului apelor. 1773 3

134. V.4 Industrie,meserii 1773 7

135. V.5 Reglementarea problemei morăritului pe apele

râului Negru din Scaunul Trei Scaune.

1773 11

136. V.6 Ordin gubernial pentru examinarea pietrei

spumoase din Turia de Jos găsită de Fridvalaki

1773 3

© Arhivele Naţionale ale României

334

137. V.7

preot iezuit

Fabricarea salpetrului 1773 6

138. VI.1 Comerţ cu cereale,alimente 1773 18

139. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1773 13

140. VI.5 Ordin Gubernial prin care se hotăreşte ca ziua de

târg ce cade duminica sai zile de sărbătoare să fie

mutate într-o zi de lucru.Comunicare despre târgul

din Sibiu sexse va ţine în septembrie.Fixarea

orelor de deschidere a târgurilor în timp de iarnă

la ora 8 şi vara la ora 7.

1773 14

141. VI.6 Ordine guberniale cu privire la fixarea şi achitarea

taxelor de vamă.

1773 15

142. VI.8 Transport , comunicaţii, poştă 1773 7

143. VII.1 Ordin gubernial cu privire la depunerea banilor de

aur Olandezi.

1773 6

144. VII.3 Faliment 1773 3

145. VII.4 Loteria 1773 3

146. VII.5 Impozite,Casa cerceptorilor 1773 67

147. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului şi a

diferitelor comunităţi.

1773 5

148. VIII.1 Medici chirurgi şi moaşe Probleme sanitare

generale, Ape minerale

1773 5

149. VIII.3 Ordin gubernial prin care personalul carantinei nu

va primi lemne de foc şi sunt obligaţi să înceteze

folosirea abuzurilor,Ordin cu privire la taxa de

dezinfecţie ,taxele fixate în cauze de contravenţie

sanitare

1773 11

150. IX.2 Ordin gubernial legat de privilegiul tipografilor 1773 2

151. IX.3 Ordin gubernial legat de funcţionarea teatrelor 1773 5

152. IX.5 Distracţie, Dans, Joc de noroc 1773 10

153. IX.6 Probleme de învăţământ. 1773 8

154. IX.7 Probleme bisericeşti 1773 54

155. X.1 Interzicerea luării de contact cu cei ce au fost

condamnaţi la moarte.Redeschiderea proceselor şi

trimiterea actelor la departamentul respectiv,ordin

pentru pedepsirea datornicilor mincinoşi,ordine

cum să ne trimită corespondenţa la forurile

superioare juridice.

1773 26

156. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept penal.

1773 308

157. X.3 Cereri,plângeri,ordine,rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii,delicte,cauze de drept

civil şi penal.

1773 72

158. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare.

1773 49

159. X.6 Închisoare şi deţinuţi. 1773 8

160. XI.1 Graniţă,Pichete de graniţă 1773 21

161. XI.2 Ordin gubernial prin care numai cu aprobarea 1773 62

© Arhivele Naţionale ale României

335

162. XI.3

comandamentului de grăniceri,se poate angaja ca

funcţionar, grăniceri.Plângeri legate de faptul că

nu s-a plătit preţul lemnelor de foc, aduse

grănicerilor, Fixarea preţurilor lemnelor de foc

date pentru grăniceri şi tabele cu repartizarea

lemnelor de foc pentru ofiţeri.Interzicerea

eliberării de paşapoarte grănicerilor .Construirea

de garduri la casele şi grădinile ofiţerilor.

Probleme militare 1773 41

163. XI.4 Recrutare 1773 26

164. XI.5 Dezertori 1773 2

165. II.1 Probleme în legătură cu adunările generale şi dietă 1774 3

166. II.2 Organizarea administrativă şi judiciară a

teritoriului

1774 16

167. II.3 Funcţionarea administraţiei 1774 33

168. II.4 Funcţionari,Personalul administrativ 1774 16

169. II.7 Dreptul oraşului Sf.Gheorghe de a vinde şi alte

produse decât in şi cânepă.Ordine guberniale prin

care se dă dreptul lui Kovacs Samuilă din

Tg.Secuiesc

1774 16

170. II.8 Proces între locuitorul Vajna Toma şi satul

Chichiş pentru păşune.Plângerile sătenilor din

Scaunul Trei Scaune către Tabla Continuă şi

ordinele guberniale legate de aceste probleme.

1774 78

171. II.11 Probleme orfanale 1774 19

172. II.13 Risipitori 1774 6

173. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari. 1774 4

174. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1774 31

175. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1774 28

176. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1774 4

177. II.23 Schema cu incendiile din Scaunul Trei Scaune 1774 1

178. II.26 Ordinea publică 1774 2

179. II.29 Conceptele ordinelor ,rapoartelor şi adresele

trimise.

1774 81

180. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1774 31

181. III.5 Ordine guberniale ce fixează data proceselor

legate de dovedirea dreptului de

înnobilare,trimiterea de date legate de aceste

procese.Certificat eliberat de Tabla continuă Trei

Scaune ce dovedeşte drepturile nobilului

1774 15

182. III.7 Călăreţ secui. 1774 2

183. III.8 Probleme privitoare la români. 1774 4

184. III.9 Probleme privitoare la secui. 1774 5

185. IV.1 Ordine guberniale cu privire la cultura inului,viţei

de vie şi creşterea animaleleor.

1774 6

186. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a animalelor

răpitoare.

1774 4

187. IV.6 Creşterea animalelor. 1774 6

188. IV.7 Epizoţii 1774 4

© Arhivele Naţionale ale României

336

189. V.2 Plângerea locuitorilor din satul Leţ către vice

judele regal din Scaunul Kezdi în conflictul dintre

satul Leţ şi Boroşneul Mare pentru întreţinerea

drumului din pădure.

1774 2

190. V.4 Industrie,meserii 1774 4

191. V.5 Plângerile locuitorilor din oraşul Breţcu satul

Ghelinţa legate de folosirea morilor,Cererea

morarului Ferrati Mihai din satul Tinoasa pentru

prelungirea termenului de proces.

1774 8

192. V.6 Ordine guberniale cu privire la examinarea pietrei

spumoase din Turia de Jos descoperită de preotul

ezuit Fried Walschi Ioan.Asigurarea cazării

ungurului miner Will Manuel Ioan ce va face

expertiză minieră.

1774 16

193. V.7 Fabricarea salpetrului. 1774 3

194. VI.1 Comerţ cu cereale,alimente. 1774 8

195. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1774 11

196. VI.5 Ordine guberniale legate de ţinerea unor târguri în

Cluj, Sibiu, Sântimbru Ciuc şi schimbarea datelor

târgului din oraşul Codlea şi din Mediaş.

1774 14

197. VI.6 Dreptul oraşului Mediaş de strânge vama d pe

podul Târnavei.Ordine guberniale legate de

strângerea vămii în punctul de trecere peste

hotare.

1774 11

198. VI.8 Transport,comunicaţii,poştă 1774 4

199. VII.1 Ordin gubernial ce permite din nou intrarea în

circulaţie a monedei de aur olandez şi drepătul

exclusiv al negustorilor de a introduce în ţară

moneda străină.

1774 4

200. VII.2 Falsificarea banilor. 1774 2

201. VII.3 Faliment. 1774 6

202. VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1774 68

203. VIII.1 Medici,chirurgi şi moaşe .Probleme saniatre

generale,Ape minerale.

1774 12

204. VIII.3 Procesele funcţionarilor din punctul de carantină

să fie dezbătute la Tabla Continuă.Aprovizionarea

carantinei cu alimente în special pâine.Ordin

gubernial prin care se interzice abuzurile în

punctele de carantină.

1774 14

205. VIII.4 Plângerea unei văduve lui Zaharia Ferencz din

Zagon pentru pagubele cauzate de ciumă.

1774 3

206. IX.2 Ordine guberniale referitor la tipografia

“Societatii Iezuite din Cluj.”

1774 2

207. IX.5 Distracţie, dans, joc de noroc. 1774 2

208. IX.6 Probleme de învăţământ 1774 17

209. IX.7 Probleme bisericeşti 1774 78

210. X.1 Ordin gubernial legat de delapidare şi

contrabandă.

1774 2

211. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi 1774 105

© Arhivele Naţionale ale României

337

212. X.3

apelurile înnaintate de către persoane particulare

în cauze de drept civil sau de drept penal.

Cereri, plângeri, ordine ,rapoarte şi adrese

rferitoare la contravenţii , delicte, cauze de drept

civil şi penal.

1774 98

213. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare.

1774 26

214. X.6 Închisoare şi deţinuţi. 1774 2

215. XI.1 Graniţă,Pichete de graniţă. 1774 8

216. XI.2 Ordin Gubernial cu privire la dezbaterea

proceselor grănicerilor secui şi ordine legate de

aprovizionarea grănicerilor secui cu lemne de foc.

1774 23

217. XI.3 Probleme militare 1774 14

218. XI.4 Recrutare 1774 4

219. XI. Dezertori. 1774 2

220. II.2 Organizarea administrativă 1775 şi judiciară a

teritoriului

1775 9

221. II.3 Funcţionarea administraţiei 1775 63

222. II.4 Funcţionari,Personalul administrativ 1775 33

223. II.7 Ordine guberniale cu privire la mărirea salariului

notarului din Breţcu şi plângerea locuitorilor

oraşului Ilieni

1775 9

224. II.8 Introducerea legilor scrise la sate şi comunicarea

lor fiecărui sat, Ordine guberniale cu privire la

formarea satului Intorsura Buzăului.Ordine

guberniale legate de satele din Scaunul Trei

Scaune .

1775 62

225. II.9 Starea civilă, Dispensă de căsătorie 1775 10

226. II.11 Probleme orfanale 1775 2

227. II.13 Risipitori 1775 2

228. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari 1775 2

229. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1775 45

230. II.20 Emigrare, imigrare, paşapoarte 1775 35

231. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1775 8

232. II.23 Tabele cu localităţile ce au suferit incendii din

Scaunul Trei Scaune

1775 2

233. II.29 Conceptele ordinelor , rapoartelor şi adreselor

expediate

1775 79

234. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1775 56

235. III.3 Angajaţi casnici 1775 1

236. III.5 Ordine guberniale referitoare la scutiri de dări şi

recunoaşterea titlului nobiliare

1775 14

237. III.7 Călăreţ secui 1775 2

238. III.8 Probleme privitoare la români. 1775 2

239. IV.1 Ordine guberniale cu privire la comunicarea

recoltei de cartof şi alte produse agricole

1775 12

240. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă 1775 2

241. IV.4 Ordinul Gubernial de protecţie a pădurilor 1775 3

242. IV.5 Vânat şi pescuit 1775 6

© Arhivele Naţionale ale României

338

243. IV.6 Creşterea animalelor 1775 2

244. IV.7 Epizoţii 1775 21

245. V.2

Ordine Guberniale legate de costruirea unui pod

pe râul Negru în satul Lunca şi repararea podului

din Sântion tot pe râul Negru

1775 14

246. V.4 Industrie,meserii 1775 6

247 V.5 Raport cu privire la neânţelegeri dintre satele

Sânzieni şi Belani în legătură cu moara .Cerere

pentru repararea morii din Sâncrai.

1775 4

248. V.7 Fabricarea salpetrului. 1775 3

249. VI.1 Comerţ cu cereale. 1775 10

250. VI.2 Ordine guberniale cu privire la aplicarea vămii la

exportul de sare, interzicerea folosirii izvoarelor

sărate.Oprirea fugarilor mineri, pedepsirea celor

ce comit abuzuri legate de sare.

1775 9

251. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1775 13

252. VI.5 Ordin Gubernial legat de ţinerea târgului din satul

Koemeni- Scaunul Ciuc

1775 3

253. VI.8 Transport, comunicaţii poştă 1775 6

254. VII.1 Ordin Gubernial cu privire la cursul piastrilor

turceşti.

1775 4

255. VII.2 Falsificarea banilor. 1775 3

256. VII.3 Faliment 1775 2

257. VII.5 Impozite, Casa perceptorilor 1775 54

258. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului şi a

diferitelor comunităţi.

1775 2

259. VII.9 Taxe guberniale şi aulice. 1775 8

260. VIII.1 Medici chirurgi, moaşe 1775 9

261. VIII.3 Fixarea taxei asupra produselor depozitate în

punctele de carantină şi stabilirea reparaţiilor

necesare în puncte de carantină , pasul Oituz şi

Buzău.

1775 8

262. VIII.9 Medicamente 1775 3

263. IX.6 Probleme de învăţământ 1775 4

264. IX.7 Probleme bisericeşti 1775 39

265. X.1 Ordine guberniale cu privire la pedepse juridice

uşoare aplicabile femeilor, darea de rapoarte

asupra cauzelor penale şi a deţinuţilor , îndrumări

în procesele de zălogire , încetarea abuzurilor cu

ocazia audierii martorilor

1775 18

266. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare

1775 108

267. X.3 Cereri,plângeri,ordine,rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii .

1775 165

268. X.4 Conflicte şi procese între localităţi şi între

localităţi şi persoane particulare

1775 51

269. X.6 Închisori şi deţinuţi 1775 13

270. XI.1 Graniţă,Pichete de graniţă 1775 4

© Arhivele Naţionale ale României

339

271. XI.2 Ordine guberniale cu privire la scutirea

grănicerilor secui de a păzi închisorile în familiile

de grăniceri în caz de moştenire fetelor să li se dea

moştenire în bani.grăbirea proceselor dintre

grăniceri şi vecinii lor, aprovizionarea cu lemne de

foc a ofiţerilor

1775 33

272. XI.3 Probleme militare 1775 7

273. XI.4 Recrutare 1775 5

274. XI.5 Dezertori 1775 21

275. XII.5 Măsurarea terenurilor. 1775 297

276. II.1 Probleme în legătură cu adunările generale 1776 2

277. II.2 Organizarea administrativă şi judiciară a

teritoriului

1776 5

278. II.3 Funcţionarea administraţiei 1776 27

279. II.4 Funcţionari.Personalul administrativ 1776 34

280. II.7 Raportul colonelului Rappolt către tabla continuă

a Scaunului Trei Scaune cu privire la anularea

impozitului locuitorului Fazakas Ioan din oraşul

Ileni

1776 2

281. II.8 Plângerile locuitorilor satului din Scaunul Trei

Scaune la Tabla Continuă legate de folosirea

pădurilor,păşunilor

1776 26

282. II.9 Starea civilă.Dispensă d căsătorie. 1776 9

283. II.14 Circulări rferitoare la numirea înalţilor demnitari. 1776 2

284. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane. 1776 49

285. II.16 Vite găsite, pierdute, furate 1776 3

286. II.20 Emigrare, imigrare, paşapoarte etc. 1776 39

287. II.23 Tabele cu incendiile din Scaunul Trei Scaune şi

plângerile locuitorului Moldovai Gheorghe din

satul Lisnău către Tabla Continuă deoarece nu a

primit nici un ajutor de incendiu

1776 2

288. II.24 Colectări pentru ajutorarea săracilor şi zidirea

bisericilor

1776 7

289. II.26 Ordinea publică 1776 6

290. II.29 Conceptele ordinelor şi rapoartelor trimise 1776 55

291. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1776 37

292. III.5 Ordine guberniale de scutirea serviciului1 militar

şi plata impozitului a unor nobili.

1776 8

293. III.7 Călăreţ secui 1776 2

294. III.8 Probleme privitoare la români. 1776 2

295. III.9 Probleme privitaore la secui. 1776 7

296. IV.1 Scrisoarea lui Laszlo Francisc iobag din satul

Zagon în care pomeneşte de recolta proastă

dato1rită calamităţilor naturale

1776 2

297. IV.2 Stârpirea păsărilor de pradă. 1776 2

298. IV.5 Scrisoarea lui Benko Ioan vice jude regal al

Scaunului Kezdi ce trimite în dar un cerb.

1776 1

299. IV.6 Creşterea animalelor. 1776 4

300 IV.7 Epizoţii 1776 15

© Arhivele Naţionale ale României

340

301 V.2 Ordine guberniale, prin care se cere urgentarea

trimiterii rapoartelor de starea existentă a

drumurilor şi podurilor.

1776 2

302 V.3 Regularea cursului apelor 1776 2

303 V.4 Industrie,meserii 1776 4

304 V.5 Plângerea locuitorilor din satul Ghelinţa prin care

refuză să plătească pagubele morarilor.Plângerea

văduvei Apor din Turia către Tabla Continuă din

cauza neajunsurilor legate de moară.

1776 4

305 VI.7 Fabricarea salpetrului 1776 1

306 VI.1 Comerţ cu cereale,alimente 1176 13

307 VI.2 Ordin gubernial de pedepsire aspră a

contrabandiţilor cu sare.

1776 2

308 VI.3 Carne de vită 1776 4

309 VI.4 Măsuri şi greutăţi 1776 4

310 VI.5 Ordin Gubernial prin care se anunţă despre ţinerea

târgului din oraşul Szek (Ungaria) comitatul

Dăbica.

1776 2

311 VI.6 Ordine guberniale cu privire la informarea la timp

a guberniului despre cei ce au dreptul să strângă

vamă-fixarea vamei la vinul adus din Ţara

Românească scutirea de vamă în Galiţia celor ce

au plătit vamă în Ungaria sau Austria-declararea

tuturor produselor ce sunt aduse din Austria la

vamă.

1776 11

312 VI.8 Ordin gubernial ce interzice circularea taberelor

franceze.

1776 17

313 VII.1 Bani. 1776 4

314 VII.2 Falsificarea banilor 1776 2

315 VII.3 Faliment 1776 6

316 VII.5 Impozite, Casa perceptorilor 1776 42

317 VII.6 Ordin gubernial referitor la rezolvarea plângerilor

asesorilor asupra numerali contra perceptorului

regal Vajna Toma.

1776 2

318 VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului sau a

diferitelor comunităţi

1776 4

319 VII.9 Taxe guberniale şi aulice 1776 8

320. VIII.1 Medici chirurgi şi moaşe 1776 13

321. IX.6 Probleme de învăţământ 1776 14

. 322. IX.7 Probleme bisericeşti 1776 68

323. X.1 Ordine guberniale ce interzice pedepsirea cu

moartea a femeilor ,dacă s-a comunicat dectretul

regal în procesele de zălogiremordine cu privire la

ucidere şi pruncucidere ,comunicarea proceselor la

guberniu ce au fost dezbătute înainte la Tabla

Continuă.

1776 37

324. X.2 Ordinele Guberniului privind, plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare.

1776 82

325. X.3 Cereri,plângeri,ordine,rapoarte şi adrese 1776 147

© Arhivele Naţionale ale României

341

326. X.4

referitoare la contravenţii, delicte, cauze de drept

civil şi penal.

Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare.

1776 61

327. X.6 Închisori şi deţinuţi 1776 10

328. XI.1 Graniţă,Pichete de graniţă. 1776 2

329. XI.2 Ordine guberniale cu privire la scutirea de

impozite a fiilor grănicerilor secui, să se dea un

raport cu privire la construcţiile de cazare pentru

ofiţerii grăniceri, procesele grănicerilor să aibe loc

doar separat, aprovizionarea cu lemne ale

grănicerilor secui, scutirea de serviciul militar al

lui Vajna Laszlo

1776 26

330. XI.3 Probleme militare 1776 20

331. XI.4 Recrutare 1776 4

332. XI.5 Dezertori 1776 6

333. II.3 Funcţionarea administraţiei. 1777 36

334. II.4 Ordin guberniale legate de numirea, întărirea,

destituirea şi salarizarea funcţionarilor public.

1777 25

335. II.7 Plângerea primarului oraşului Tg.Secuiesc către

Tabla Continuă

1777 2

336. II.8 Adresa colonelului Kiss legată de probleme

administrative militar a satelor, plângerile

locuitorilor de la sate trimise Tablei Continue

1777 28

337. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari 1777 4

338. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1777 49

339. II.20 Emigrare, imigrare, paşapoarte 1777 67

340. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului 1777 3

341. II.23 Scheme cu localităţile incendiate din Scaunul Trei

Scaune şi ordine guberniale legate de măsuri de

prevenire a incendiilor

1777 17

342. II.29 Conceptele ordinelor , rapoartelor şi adreselor

expediate, conţinând diferite probleme

1777 15

343. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1777 17

344. III.3 Angajaţi casnici 1777 4

345. III.5 Ordine guberniale prin care se cere urgentarea

proceselor legate de probleme nobiliare şi

înaintarea lor la curtea imperială.Recunoaşterea

drepturilor nobiliare prin ordine guberniale.

1777 14

346 III.9 Probleme privitoare la secui. 1777 6

347. III.15 Probleme privitoare la greci. 1777 4

348. IV.1 Ordine guberniale de a se trimite raport legat de

recolta realizată în agricultură şi fixarea datei de

aîncepe culesul viilor.

1777 6

349. IV.2 Invazia lăcustelor 1777 3

350. IV.6 Creşterea 1777 11

351. IV.7 Epizoţii. 1777 17

352. V.2 Ordine guberniale legate de continuarea

construcţiei podului de pe râul Negru şi satul

1777 9

© Arhivele Naţionale ale României

342

353. V.3

Lunca şi întreţinerea drumului Breţcu Oituz.

Desecarea mlaştinilor 1777 14

354. V.4 Industrie meserii 1777 8

355. V.5 Plângerea morarului Czirjak contra fratelui său şi

cererea morarului Kozma F.din Hătuica de a

amâna verificarea morii

1777 3

356. VI.1 Comerţ cu cereale ,alimente etc. 1777 19

357. VI.3 Măcelărit 1777 7

358. VI.6 Ordin guberniale cu privire la strângerea vămilor

la punctul vamal de pe apa Mureşului lângă Alba

Iulia.

1777 4

359. VII.1 Ordine guberniale prin care se interzice ca

moneda de argint să fie dusă la Turcia şi se

interzice circuitul monedei săseşti.

1777 6

360. VII.3 Faliment 1777 6

361, VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1777 44

362, VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului şi a

diferitelor comunităţi.

1777 2

363. VII.9 Taxe guberniale şi silvice 1777 8

364. VIII.1 Medici chirurgi şi moaşe. 1777 8

365. VIII.4 Ordine guberniale prin care se cere să se procure

lucrarea medicului chemat legat de ciumă şi să ne

apărăm contraciumei.

1777 11

366. IX.6 Probleme de învăţământ. 1777 8

367. IX.7 Probleme bisericeşti 1777 71

368. X.1 Ordine guberniale legate de problema recursului,

fixarea datei dezbaterii proceselor, comunicarea

proceselor dezbătute de Tabla regală şi rescript

regal prin care să se procedeze cu fugarii ce au

cerut azil în nănăstiri şi biserici.

1777 19

369. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil şi penal.

1777 137

370. X.3 Cereri,plângeri,ordine ,rapoarte şi adrese

referitoare al contravenţii delicte,cauze de drept

civil şi penal

1777 215

371. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare.

1777 46

372. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1777 10

373. XI.1 Graniţă,Ordin Gubernial cu privire la stâlpi de

graniţă între Transilvania şi Moldova şi denumirea

lor,schema acestor puncte de graniţă.

1777 14

374. XI.2 Ordine guberniale prin care se fixează termeni

pentru procesele grănicerilor ,angajarea foştilor

grăniceri secui se face numai cu prezentarea

scrisorii de ieşire din armată,trimiterea proceselor

verbale ale judecătoriei mixte corpului de

grăniceri secui.Rapoartele colonelului

Kiss,reglementarea aprovizionării cu lemne de foc

1777 49

© Arhivele Naţionale ale României

343

375. XI.3

a ofiţerilor grăniceri, rezolvarea problemelor de

moştenire.

Probleme militare 1777 24

376. XI.4 Recrutare 1777 35

377. XI.5 Dezertori 1777 19

378. I. Actele Adunării generale 1778 11

379. II.2 ACTE ADMINISTRATIVE-Organizarea

teritoriului

1778 4

380. II.3 Funcţionarea administraţiei 1778 62

381. II.4 Funcţionari,Personalul administrativ 1778 12

382. II.7 Plângerea locuitorului Krantz din Ozun pentru a fi

scos din închisoare şi ordin Gubernial legat de

rezolvarea acestei plângeri –conflictul dintre

magistratul oraşului Breţcu şi cu asesorul Tablei

comune Francisc Szekely

1778 3

383. II.8 Rapoartele colonelului Kiss în cauzele militare şi

administrative legate de satele din Scaunul Trei

Scaune.Plângerea locuitorilor Cernatului de Jos de

a fi scutiţi de a plăti pagubele pricinuite de furt,

plângerile locuitorilor din 9 sate contra locuitorilor

din Buzoaie pentru folosirea păşunilor

1778 14

384. II.11 Probleme orfanale 1778 7

385. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari 1778 6

386. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1778 28

387. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1778 14

388. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului 1778 1

389. II.23 Tabele de incendiile din Trei Scaune şi plângerea

locuitorului Simon I. din Ozun care cere ajutor

deoarece a avut pagube de pe urma incendiilor

1778 6

390. II.26 Ordine publică 1778 4

391. II.27 Arme şi praful de puşcă 1778 2

392. II.29 Conceptele adreselor şi ordinelor trimise,

conţinând diferite probleme

1778 3

393. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1778 18

394. III.3 Angajaţi casnici 1778 3

395. III.5 Ordinul gubernial prin care se precizează cum

trebuie să se desfăşoare procesele nobiliare

1778 2

396. III.15 Probleme privitoare la greci 1778 8

397. IV.1 Ordin gubernial prin care se cere raport despre

culturile de in şi cânepă.

1778 2

398. IV. Invazia lăcustelor. 1778 4

399. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă. 1778 2

400. IV.4 Raportul colonelului Kiss către Tabla continuă

referitor la protejarea pădurii.

1778 1

401. IV.6 Creşterea animalelor 1778 5

402. IV.7 Epizoţii 1778 34

403. V.2 Rapoartele colonelului Kiss cu privire la

repararea drumului Breţcu Oituz şi Întorsura

Buzăului.Să se trimită rapoarte despre situaţia

1778 13

© Arhivele Naţionale ale României

344

404. V.3

drumurilor şi podurilor

Regularea cursului apelor. Desecarea mlaştinilor 1778 2

405. V.4 Industrie, meserii 1778 3

406. V.5 Ordin gubernial cu privire la rezolvarea

conflictului dintre morarul Kozma şi satul

Hătuica, Conflictul dintre morarul din satul Bodoc

şi armată şi raportul colonelului Kiss legat de

moară.

1778 25

407. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc. 1778 10

408. VI.2 Ordin gubernial pentru pedepsirea celor ce ascund

pe fugarii mineri şi fixarea preţului unui kg.de

sare

1778 4

409. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1778 10

410. VI.6 Ordin gubernial de desfiinţarea vămii de la Deva,

Ordin gubernial referitor la taxa vămilor pentru

produsele exotice.

1778 4

411. VI.7 Contrabandă cu animale şi mărfuri 1778 12

412. VI.8 Transport,comunicaţii,poştă 1778 2

413. VII.3 Faliment 1778 4

414. VII.4 Loterie. 1778 9

415. VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1778 46

416. VII.6 Diurne 1778 2

417. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului şi a

diferitelor comunităţi

1778 8

418. VII.9 Taxe guberniale 1778 5

419. VIII.1 Medici, chirurgi şi moaşe 1778 30

420. VIII.3 Ordin gubernial pentru întreţinerea în bune

condiţiuni drumurile spre locurile de

carantină,pentru asigurarea alimentaţiei la preţuri

convenabile a acestor puncte de carantină

1778 2

421. VIII.4 Ordine guberniale pentru a se plăti pagubele

cauzate de ciumă prin arderea locunţelor,în urma

ciumei din 1771-1772.

1778 18

422. VIII.9 Farmacii şi medicamente 1778 2

423. IX.2 Cărţi, ziare 1778 6

424. IX.6 Probleme de învăţământ 1778 16

425. IX.7 Probleme bisericeşti 1778 44

426. X.1 Ordine guberniale referitoare la micşorarea

numărului celor ce sunt însemnaţi din cauze

penale, înlăturarea abuzurilor legate de taxele

penale , îndrumări referitoare la trecerea cauzelor

penale unui alt advocat în caz de deces , actele

false să fie puse în siguranţă şi să fie ataşate

actelor, de recurs se interzice folosirea torturii,

grăbirea dezbaterii proceselor de Tabla Regală

1778 23

427. X.2 Ordinele Guberniului pprivind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil şi penal

1778 148

428. X.3 Cereri,plângeri,ordine,rapoarte şi adrese 1778 148

© Arhivele Naţionale ale României

345

429. X.4

referitoare la contravenţii,delicte,cauze de drept

civil şi penal.

Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare

1778 25

430. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1778 12

431. XI.1 Raportul colonelului Kiss către Tabla continuă

legat de reparaţiile ce trebuiesc făcute la punctele

de graniţă

1778 4

432. XI.2 Ordine guberniale cu privire la angajaraea foştilor

grăniceri secui în funcţii administrative numai cu

aprobarea forurilor superioare.Aprovizionarea cu

alimente şi lemne ale grănicerilor, Grăbirea

dezbaterilor , proceselor grănicerilor , să existe

relaţii bune între grăniceri şi locuitorii Scaunelor

modul de moştenire în caz de deces a grănicerilor

de către sex feminin.

1778 53

433. XI.3 Probleme militare 1778 27

434. XI.4 Recrutare 1778 27

435. XI.5 Dezertori 1778 16

436. XI.6 Război.Ajutor de război. 1778 41

437. XII.5 Măsurarea terenurilor 1778 13

438. II.1 Probleme în lehătură cu adunările generale 1779 2

439. II.3 Fucţionarea administraţiei 1779 87

. 440. II.4 Funcţionari.Personalul administrativ 1779 15

441. II.5 Arhivă şi arhivari 1779 2

442. II.7 Ordin Gubernial prin care se cere grabnica

rezolvare a plângerii magistratului oraşului

Breţcu.

1779 2

443. II.8 Plângerea iobagilor din satul Sânzieni către Tabla

Continuă a Scaunului Trei Scaune,ca din bunurile

comune să primească şi ei partea egală cu

militarii.

1779 4

444. II.9 Starea civilă.Dispensă de căsătorie. 1779 2

. 445. II.13 Risipitorii. 1779 2

446. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoame. 1779 28

447. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1779 11

. 448.. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului 1779 1

449. II.23 Ordin gubernial prin care se cere raport de modul

cum au fost rezolvate cazurile de incendiu şi

Tabele cu incendiile ce au avut loc în Scaunul

Trei Scaune , plângerea locuitorului din Ozun prin

care cere ajutor pentru pagubele suferite de pe

urma incendiului

1779 12

450. II.26 Ordinea publică 1779 33

451. II.29 Conceptele ordinelor,rapoartelor şi adreselor

expediate, conţinând diferite probleme

1779 26

. 452. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1779 21

453. III.5 Căutarea drepturilor nobiliare a familiei Henter

din Bodoc şi scrisoarea contelui Nemes Francisc

1779 6

© Arhivele Naţionale ale României

346

454. III.11

către judele regal în cauza procesului Henter,

Kovats Sigismund preotul reformat din satul

Telechia care să i să transmită actele prin care să

dovedească drepturile nobiliare ale familiei sale

Probleme privitoare la evrei. 1779 3

. 455.. III.12 Probleme privitoare la ţigani. 1779 5

456. IV.1 Ordin gubernial prin care se cere raport asupra

producţiei agricole şi raportul făcut de Scaunul

Sepsi asupra producţiei agricole.

1779 5

457. IV.2 Invazia lăcustelor 1779 2

. 458. IV. Stârpirea păsărilor de pradă. 1779 6

459.. IV.6 Creşterea animalelor 1779 2

460. IV.7 Epizoţii 1779 10

.461. V.2 Plângerea contelui Nemes Gheorghe către Tabla

continuă prin care cere ajutor în construirea unui

pod în satul Ghidfalău pe pârâul Mărtănuş.

1779 2

. 462. V.3 Regularea cursul apelor 1779 4

463.. V.4 Industrie meserii 1779 2

464. V.5 Plângerea sătenilor din satele Turia de Jos şi

Bicfalău în problema morii.Ordin gubernial cu

privire la procesul dintre satul Mătişeni şi Dobi

Blaziu legat de moară.

1779 4

.465. V.6 Ordin gubernial prin care se cere raport asupra

producţiei miniere.

1779 6

. 466. VI.1 Comerţ cu cereale,alimente etc. 1779 2

.467 VI.3 Măcelărit 1779 6

468. VI.5 Fixarea datei privind ţinerea târgului din oraşul

Codlea.

1779 2

469. VI.6 Ordin gubernial cu privire la strângerea vamei

Treizecimale de la comercianţi.

1779 2

.470. VI.7 Contrabandă. 1779 2

.471. VI.8 Transport,comunicaţii,poştă 1779 6

. 472. VII.1 Ordin gubernial cu privire la cursul taberelor

spaniole şi a monedei Belgiene.

1779 4

.473. VII.2 Falsificarea banilor 1779 11

.474. VII.3 Faliment 1779 8

.475. VII.5 Impozite,Casa Perceptorilor 1779 33

.476. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului şi

diferitelor comunităţi

1779 2

.477. VII.9 Taxe guberniale şi aulice 1779 12

.478. VIII.1 Medici chirurgi şi moaşe. 1779 21

. 479 VIII.4 Ordine guberniale pentru a se plăti pagubele

cauzate de ciumă prin arderea locuinţelor în uma

ciumei din 1771-1772.

1779 9

. 480. VIII.8 Farmacii şi medicamente 1779 3

.481. IX.5 Distracţie,Dans 1779 1

.482. IX.6 Probleme de învăţământ 1779 21

.483. IX.7 Probleme bisericeşti 1779 30

.484. X.1 Ordine guberniale prin care se interzice folosirea 1779 18

© Arhivele Naţionale ale României

347

.485. X.2

abuzurilor în cadrul dezbaterii proceselor,grăbirea

dezbaterilor penale şi să fixeze care din procese

pot face recurs şi măsuri contra celor ce au

neglijat dezbaterea proceselor.

Ordinele guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil şi penal.

1779 149

. 486 X.3 Cereri,plângeri,ordine,rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii,cauze de drept civil şi

penal.

1779 107

.487. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare

1779 48

.488. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1779 8

.489. XI.2 Ordine guberniale cu privire la aprovizionarea cu

alimente ,lemne şi asigurarea pazei cailor

militari,dezbaterea urgentă a proceselor

grănicereşti.

1779 51

. 490 XI.3 Probleme militare 1779 43

.491 XI.4 Recrutare 1779 43

.492. XI.5 Dezertori 1779 51

.493. XI.6 Război. 1779 68

.494. II.3 Funcţionarea administraţiei 1780 46

.495. II.4 Funcţionari,Personalul administrativ şi judiciar 1780 31

.496. II.6 Localul organelor administrative şi judiciare 1780 2

497. II.7 Ordin gubernial cu privire la plângerea

magistratului oraşului Tg.Secuiesc în problema

iezuiţilor din satul Canta.

1780 5

498 II.9 Starea civilă,Dispense de căsătorie 15

499 II.11 Probleme orfanale 2

500 II.13 Risipitorii 8

501. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari

acordării de titluri,întronări

1780 11

502. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1780 31

503. II.16 Vite găsite,pirdute,furate 1780 3

504. II.20 Emigrare,imigrare,Paşapoarte 1780 27

505. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1780 3

506. II.23 Tabele cu incendiile din Scaunul Trei Scaune şi

plângerea locuitorilor din satul Zăbala prin care

cer ajutor pentru pagubele pricinuite de incendiu.

1780 10

507. II.24 Colectări pentru zidirea bisericilor 1780 3

508. II.28 Diverse probleme administrative 1780 18

509. II.29 Conceptele ordinelor ,rapoartele şi adresele

expediate, conţinând diferite probleme (si cele

prevazute in schema)

1780 121

510. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1780 14

511. III.3 Angajaţi casnici 1780 1

512. III.5 Ordine guberniale prin care familiile Eros şi

Kadar Vajna sunt scutite de obligaţiile militare

1780 7

513. III.11 Probleme privitoare la evrei 1780 5

© Arhivele Naţionale ale României

348

514. III.12 Probleme privitoare la ţigani 1780 4

515. IV.1 Tabele despre rezultatele recoltei pe anii 1779-

1780

1780 1

516. IV.2 Invazia lăcustelor 1780 20

517. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a animalelor

răpitoare

1780 7

518. IV.6 Creşterea animalelor 1780 21

519. IV.7 Epizoţii 1780 5

520. V.4 Industrie meserii 1780 4

521. V.5 Morărit.Procesul dintre familia Daniel din satul

Vârghiş şi morarii din Vârghiş

1780 7

522. V.6 Ordin gubernial prin care se cere un raport cu

persoanele particulare sau asociaţii ce se ocupă cu

mineritul

1780 2

523. V.7 Fabricarea salpetrului 1780 4

524. VI.1 Comerţ cu cereale,alimente etc. 1780 15

525. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1780 2

526. VI.8 Transport,comunicaţii,poştă 1780 2

527. VII.2 Falsificarea banilor 1780 8

528. VII.3 Faliment 1780 10

529. VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1780 54

530. VII.6 Ordin gubernial cu privire la conflictul dintre

baronul Henter Francisc cu satele Ozun şi Lisnău

1780 2

531. VII.9 Taxe guberniale 1780 4

532. VIII.1 Medici,chirurgi şi moaşe 1780 4

533. VIII.3 Ordine guberniale prin care se cere ca punctele de

carantină să ia măsuri necesare pentru a împiedica

răspândirea ciumei din Imperiul otoman

1780 8

534. VIII.4 Ordine guberniale prin care se comunică

izbucnirea ciumei în

Smirna,Constantinopol,Maceddonia 2.Plângerea

locuitorilor din satul Valea Mare prin care cer

ajutor bănesc pentru casele arse în timpul ciumei

1780 5

535. IX.2 Cărţi,ziare 1780 2

536. IX.6 Probleme de învăţământ 1780 16

537. IX.7 Probleme bisericeşti 1780 93

538. X.1 Ordine guberniale cu privire la fixarea

dezbaterilor penale în procesele de recurs adresate

Guberniului şi modificările aduse legii cu privire

la arestarea cetăţenilor civili.

1780 15

539. X.2 Ordinele Guberniului privind,plângerile înaintate

de către persoane particulare în cauze de drept

civil şi penal

1780 156

540. X.3 Cereri,plângeri,ordine,rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii delicte cauze de drept

civil şi penal

1780 91

541. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau localităţi şi

persoane particulare

1780 48

542. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1780 6

© Arhivele Naţionale ale României

349

543. XI.1 Graniţă,Probleme teritoriului revendicat 1780 1

544. XI.2 Ordine guberniale prin care se ordonă să se

rezolve plângerile grănicerilor secui pentru pricini

penale şi procesele grănicerilor să fie dezbătute în

zilele fixate.Aprovizionarea grănicerilor cu lemne

de foc.

1780 27

545. XI.3 Probleme militare 1780 170

546. XI.4 Recrutare 1780 4

547. XI.5 Dezertori 1780 9

548. I. Actele adunărilor generale 1781 12

549. II.1 Probleme în legătură cu adunărilor generale 1781 28

550. II.3 Funcţionarea administraţiei 1781 90

551. II.4 Funcţionari.Personalul administrativ şi judiciar 1781 66

552. II.5 Arhivă 1781 4

553. II.6 Localul organelor administrative şi judiciare 1781 8

554. II.7 Ordine guberniale legate de oraşul Breţcu prin

care se precizrază că urmărirea de către

magistratul oraşului a lui Simion Petre este

nedreaptă.Se comunică a se achita suma de 27

florini 38 crăiţari de către magistratul oraşului

Tg.Secuiesc despre pagubele pricinuite de fugarul

Koszli Ioan.

1781 14

555. II.8 Ordin gubernial prin care se precizează că în cazul

când primarii şi juraţii satului ce plătesc dări fac

greşeli să primească pedeapsă corporală.Plângerile

locuitorilor din satele Malnaş,Coşeni,către Tabla

continuă.

1781 8

556. II.9 Starea civilă 1781 4

557. II.11 Probleme orfanale 1781 2

558. II.13 Risipitori 1781 2

559. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1781 56

560. II.16 Vite găsite,pierdute,furate 1781 3

561. II.18 Călătoria înalţilor demnitari în scaun 1781 5

562. II.19 Certificate de situaţia materială 1781 2

563. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1781 36

564. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului 1781 19

565. II.23 Ordine guberniale prin care se ordonă să se

procure cele necesare pentru stingerea

incendiilor.Să se rezolve plângerea locuitorilor din

satul Peteni ce au suferit pagubele de pe urma

incendiului.Tabele cu incendiile din localităţile

Scaunului Trei Scaune

1781 16

566. II.24 Cerşire 1781 3

567. II.28 Diverse probleme administrative 1781 7

568. II.29 Conceptele circulărilor , rapoartelor şi adreselor

expediate, conţinând diferite probleme

1781 145

569. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1781 6

570. III.3 Ordine guberniale prin care i se recunoaşte

drepturile nobiliare familiilor Korda

1781 21

© Arhivele Naţionale ale României

350

571. III.10

Kolto.Rezolvarea scutirii de dări a lui Balint Ioan

Probleme privitoare la saşi 1781 2

572. III.11 Probleme privitoare la evrei 1781 5

573. III.12 Probleme privitoare la ţigani 1781 4

574. IV.1 Agricultura .Ordine guberniale prin care se

interzice a lua avans pentru producţia de vin.

1781 4

575. IV.2 Invazia lăcustelor 1781 37

576. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă 1781 5

577. IV.6 Creşterea animalelor 1781 16

578. IV.7 Epizoţii 1781 6

579. V.2 Ordine guberniale cu privire la întreţinerea

drumurilor şi podurilor precum şi repartizarea lor.

1781 16

580. V.4 Industrie,meserii 1781 6

581. VI.1 Ordine gubernial prin care se ridică vama asupra

cerealelor de import şi tabele cu preţurile acestor

cereale.Ordin Gubernial prin care se comunică la

sfârşitul lunii decembrie să se raporteze producţia

de cereale.

1781 15

582. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1781 4

583. VI.5 Dreptul de arendare a vânzării cărnii şi a altor

produse date contelui Nemes Ioan la târgul de ţară

din cetate (Varhegy)

1781 8

584. VI.6 Scutire de vam[ a transportului de sare,;i ordin

gubernial către oraşul Breţcu de a plăti suma de 27

florini 38 crăiţari ca taxă de vamă.

1781 4

585. VII.1 Ordin gubernial ce reglementează problema

creditelor şi tabel cu creditori şi camăta

respectivă.Ordin gubernial prin care se precizează

că moneda de aur de la Karmocz nu va avea

iniţialele K.şi B.

1781 9

586. VII.2 Falsificarea banilor 1781 10

587. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor 1781 139

588. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului şi a

diferitelor comunităţii.

1781 14

589. VII.9 Taxe guberniale şi aulice 1781 6

590. VIII.1 Medici,chirurgi şi moaşe 1781 10

591. VIII.3 Ordin gubernial prin care se cere înaintarea unui

tabel cu situaţia personalului din punctele de

carantină şi raportul Scaunului Kezdi că nu există

cauze de epizoţii şi ciumă.

1781 3

592. VIII.4 Ordin gubernial prin care se comunică necesitatea

introducerii unor norme legate de punctele de

carantină din Galiţia contra ciumei.

1781 2

593. VIII.8 Turbare 1781 6

594. IX.2 Ordin gubernial prin care se înfiinţează un oficiu

pentru cenzură a cărţilor şi interzicerea

introducerii în ţară a cărţilor ce sunt împotriva

religiei şi a statului.

1781 4

595. IX.5 Distracţie,Dans 1781 9

© Arhivele Naţionale ale României

351

596. IX.6 Probleme de învăţământ 1781 28

597. IX.7 Probleme bisericeşti 1781 145

598. X.1 Ordine guberniale prin care se dau îndrumări în

cazurile penale,fals în actele publice deligvenţe ce

fug de urmările penale

1781 22

599. X.2 Ordinele guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau penal.

1781 224

600. X.3 Cereri,plângeri,ordine ,rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii,delicte ,cauze,de drept

civil şi penal.

1781 153

601. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare.

1781 38

602. X.6 Închisori şi deţinuţi 1781 18

603. XI.2 Ordine guberniale prin care se precizează să fie

rezolvate procesele între grăniceri secui şi Scaunul

Trei Scaune .Rezolvarea cecerilor contra

grănicerilor secui ce au ocupat teritoriu din obştea

sătească.Plângerile unor cetăţeni contra abuzurilor

săvârşite de grănicerii secui.

1781 23

604. XI.3 Probleme militare 1781 122

605. XI.4 Recrutare 1781 7

606. XI.5 Dezertori 1781 14

607. II.1 Probleme în legătură cu adunările generale şi dietă 1782 10

608. II.3 Funcţionarea administraţiei 1782 23

609. II.4 Ordine guberniale prin care se precizează salariile

funcţionarilor

1782 15

610. II.6 Localul organelor adminisrative 1782 5

611. II.7 Ordin gubernial prin care se precizează

privilegiul de a ţine săptămânal ,luni în oraşul

Sf.Gheorghe

1782 2

612. II.8 Ordine guberniale adresate Tablei Continue din

Scaunul Trei Scaune pentru întpcmirea situaţiei

debitorilor de la sate.Tabel cu situaţia debitorilor

de la sate din Scaunul Trei Scaune

1782 25

613. II.9 Stare civilă 1782 2

614. II.11 Probleme orfanale 1782 4

615. II.15 Circulări şi căutarea unor persoane 1782 52

616. II.16 Vite găsite,pierdute, furate 1782 3

617. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1782 19

618. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1782 2

619. II.23 Raportul colonelului Majersshuin în cazul

incendiului din satul Leţ,Bicfalău,Tabel cu

incendiile din Scaunul Trei Scaune ,raportul

pretorului din Scaunul Orbal legat de incendii

1782 16

620. II.27 Strângerea armelor 1782 1

621. II.28 Diverse probleme administrative 1782 3

622. II.29 Conceptele ordinelor ,rapoartelor şi adresele

expediate,conţinând diferite probleme

1782 171

© Arhivele Naţionale ale României

352

623. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1782 6

624. III.3 Angajaţi casnici 1782 2

625. III.5 Ordine guberniale referitoare la ,procesul de

moştenire a nobilului Czisar Ştefan,iar nobilul

Balint Janos să plătească dările ce sunt în restanţă,

rezolvarea conflictului nobilului Balo Istvan din

Băţanii Mari,Scutirea de serv.militar a nobilului

Teleki

1782 10

626. III.11 Probleme privitoare la evrei 1782 3

627. III.12 Probleme privitoare la ţigani 1782 8

628. IV.1 Ordin gubernial prin care se cere raport asupra

producţei agricole cu privire la cantitatea şi

calitatea ei,Ordin gubernial pentru începerea

culesului viei la 20 oct.

1782 6

629. IV.2 Invazia lăcutelor 1782 15

630. IV.4 Ordin gubernial prin care se cere raport despre

modul cum sunt înregistrate pădurile

1782 2

631. IV.5 Cererea către judele regal pentru a se elibera arme

iobagilor ce participă la vânătoare

1782 2

632. IV.6 Creşterea animalelor 1782 9

633. IV.7 Epizoţii 1782 8

634. V.2 Rapoarte cu privire la repararea podului de pe Olt

şi costruirea podurilor de pe râul Negru,Raport

despre repararea drumurilor şi starea lor.

1782 21

635. V.3 Regularea cursului apelor 1782 10

636. V.5 Rapoartele colonelului Majersheim în conflictele

ivite între militari şi morile din localitate

1782 8

637. V.6 Ordin gubernial prin care se cere să se anunţe la

guberniu dacă se găsesc zăcăminte de cărbuni

1782 2

638. VI.1 Comerţ cu cereale ,alimnte 1782 14

639. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1782 4

640. VI.5 Ordin gubernial pein care se acordă privilegiul de

a ţine târgul în comuna Baraolt şi alte circulări

legate de acest târg

1782 11

641. VI.6 Ordin gubernial prin care se desfiinţează vama

dintre Transilvania şi Ungaria

1782 16

642. VII.1 Ordine guberniale cu privire la schimbarea

bancnotelor .Ordin gubernial de a urmări

scoaterea din circulaţie a monedei false de 20 de

crăiţari.

1782 6

643. VII.2 Flasificarea banilor 1782 7

644. VII.3 Faliment 1782 2

645. VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1782 95

646. VII.6 Diurne 1782 2

647. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului şi a

diferitelor comunităţi

1782 11

648. VII.9 Taxe guberniale şi aulice 1782 6

649. VIII.1 Medici,chirurgi şi moaşe 1782 8

650. IX.6 Probleme de ânvăţământ 1782 8

© Arhivele Naţionale ale României

353

651. IX.7 Probleme bisericeşti 1782 144

652. X.1 Ordin gubernial prin care se precizează pedepsirea

celor ce au neglijat procesele de crimă.Ordin

gubernial prin care secomunică data dezbaterii

recurselor.Tabele cu procesele militarilor secui.

1782 9

653. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare.

1782 167

654. X.3 Cereri,plângeri,adrese ordine şi rapoarte

referitoare la contravenţii,delicte cauze de drept

civil şi penal.

1782 139

655. X.4 Conflicte şi procese între localităţi şi persoane

particulare

1782 64

656. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1782 9

657. XI.1 Rapoartele baronului Mazersheim colonel cu

privire la probleme militare şi

administrative,raportul prin care se comunică

construirea unui poligon în satul Dalnic şi raportul

prin care se comunică schimbarea pedepsei din

bani în închisoare în satul Boroşneul Mare,

Repararea pichetelor de graniţă.

1782 9

658. XI.2 Ordin gubernial legat de rezolvarea procesului

dintre grăniceri secui şi locuitorii din Scaun.

Ordine guberniale prin care se cere grăbirea

proceselor grănicerilor ,recensământul

grănicerilor.Ordin gubernial ce reglementează

împărţirea veniturilor obţinute din teritoriul obştei

între grăniceri şi locuitorii Scaunului.

Rapoartele baronului Mazersheim colonel în

problemele administrative militare ale

grănicerilor.

42

659. XI.3 Probleme Militare 1782 156

660. XI.5 Dezertori 1782 11

661. XI.6 Război,Ajutor de război 1782 3

662. II.3 Funcţionarea administraţiei 1783 31

663. Ordin gubernial prin care se comunică decretul

regal referitor la ocuparea funcţiilor superioare şi

inferioare a funcţionarilor de stat fără deosebire de

religie.

1783 2

664. II.6 Localul organelor administrative şi judiciare. 1783 3

665. II.7 Ordine guberniale prin care se rezolvă conflictele

oraşului Breţcu cu privire la prinderea şi predarea

bandei de hoţi a lui Vass Pal,furtul unor oi din

satul Mărcuşa,mutarea deţinutului Stanciu Radu

din închisoarea oraşului Breşcu şa închisoarea

Scaunul Trei Scaune

1783 10

666. II.8 Ordin gubernial prin care se precizează cum să

se calculeze veniturile fondului comunităţii săteşti.

1783 2

667. II.9 Starea civilă.Dispensă de căsătorie,Divorţ 1783 5

668. II.11 Probleme orfanale 1783 2

669. II.13 Risipitorii 1783 5

© Arhivele Naţionale ale României

354

670. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari 1783 4

671. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1783 78

672. II.18 Călătoria înalţilor demnitari în scaun 1783 16

673. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1783 16

674. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1783 11

675. II.23 Ordin gubernial prin care se precizează

cumpărarea uneltelor pentru stingerea incendiilor

şi cum să se dărâme casele din apropierea

incendiilor.Cererile de scutire de impozite a celor

ce au suferit din cauza incendiilor.Tabele cu

locuitorii din Zagon şi Ojdula ce au suferit de pe

urma incendiilor.

1783 9

676. II.26 Ordine publică 1783 6

677. II.27 Praful de puşcă 1783 4

678. II.28 Diverse probleme administrative 1783 9

679. II.29 Conceptele circulărilor rapoartelor şi adreselor

expediate,conţinând diferite probleme.

1783 80

680. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1783 14

681. III.5 Ordine guberniale prin care se precizează că în

cazul nobilei Helenei Szilvasi greşelile săvârşite

să fie înlăturate iar nobilul Rakosi Ladislau nu

poate fi scutit de plata impozitului şi a serviciului

militar

1783 4

682. III.12 Probleme privitoare la ţigani 1783 9

683. III.15 Probleme privitoare la greci 1783 2

684. IV.1 Ordine guberniale prin care se cere rapoarte

asupra culturilor agricole şi a culturii de in şi

cânepă .Ordin gubernial prin care se anunţă

începerea strângerii recoltei de struguri pe 20 oct.

1783 6

685. IV.2 Invazia lăcustelor 1783 4

686. IV.5 Plângerea iobagului Csiki Mihai din satul Zăbala

prin care cere înapoierea armei deoarece îi este

necesară la vânătoare

1783 1

687. IV.6 Creşterea animalelor 1783 12

688. IV.7 Epizoţii 1783 2

689. V.2 Ordine guberniale referitoare la repararea

drumurilor Braşov-Bistriţa şi Braşov-

Gheorgheni.Sătenii din Coşeni cer să fie scutiţi de

repararea drumurilor naţionale

1783 7

690. V.6 Ordine guberniale prin care se precizează că

cererile referitoare la problema mineritului să fie

înaintate la Tezariatul Regal.Se va trimite pentru

expertiză minieră pe inginerul Biperger Josif.

1783 7

691. V. Fabricarea salpetrului 1783 1

692. VI.1 Comerţ cu cereale,alimente 1783 36

693. VI.2 Ordinul gubernial prin care se dă indicaţii legate

de transportul sării.

1783 2

694. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1783 6

695. VI.5 Ordine guberniale prin care se comunică 1783 12

© Arhivele Naţionale ale României

355

696. VI.6

amânarea târgurilor de la Debreţin şi aprobarea

şinerii târgurilor de la Câmpeni,Târgul Secuiesc.

Ordin gubernial prin care se desfiinţează vama

trei zecimală dintre Ungaria şi Transilvania şi

instrucţiuni cu privire la vama treizecimale între

Moldova,Ţara Românească cu Transilvania

1783 7

697. VI.8 Transport,comunicaţii, poştă 1783 7

698. VII.1 Ordin gubernial prin care se precizează

restrângerea cursului monedelor false.Decret regal

legat de cursul banilor străini.

1783 7

699. VII.3 Faliment 1783 10

700. VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1783 78

701. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului şi a

diferitelor comunităţi

1783 2

702. VII.9 Taxe guberniale şi aulice 1783 1

703. VII.10 Amenzi 1783 2

704. VIII.4 Ciumă,Ordine guberniale prin care se comunică

să se ia măsuri contra ciumei din Turcia

1783 4

705. IX.6 Probleme de învăţământ 1783 20

706. IX.7 Probleme bisericeşti 1783 132

707. X.1 Trimiterea decretului regal a lui Josif II. Prin care

forul superior juridic este organul gubernial

Ordine guberniale privitoare la dezbaterea

proceselor criminale şi norme regale pentru forul

superior regal în cazurile de crimă.

1783 29

708. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare

1783 178

709. X.3 Cereri,plângeri,ordine rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii ,delicte cauze şi drept

civil şi penal

1783 49

710. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare

1783 32

711. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1783 11

712. XI.2 Ordin cu privire la grănicerii secui,Ordin

Gubernial prin care se cere conscrierea nobililor şi

a averilor lor.Alegerea aşezărilor dintre grănicerii

pedeştri şi călăreţi,Tabel cu militarii grăniceri

secui.Ordin gubernial prin care se cere rezolvarea

proceselor dintre grăniceri şi civili.

1783 41

713. XI.3 Probleme militare 1783 50

714. XI.5 Dezertori 1783 11

715. II.1 Probleme în legătură cu adunările generle 1784 4

716. II.2 Organizarea administrativă şi judiciară a

teritoriului

1784 12

717. II.3 Funcţionarea administraţiei 1784 25

718. II.4 Funcţionari 1784 17

719. II.6 Localul organelor administrative şi judiciare 1784 2

720. II.7 Ordine guberniale către magistratul oraşului

Breţcu prin care se precizează că cheltuielile

1784 36

© Arhivele Naţionale ale României

356

721. II.8

făcute pentru întreţinerea deţinuţilor să fie

recuperate din bunurile lor.Raportul baronului

Mayerfein colonel prin care comunică căoraşul

Breţcu se află sub jurisdicţie militară .Raportul

magistratului oraşului Breţcu prin care se aduce la

cunoştinţă neprezentarea la proces a unor

martori.Ordin gubernial prin care se cere

înaintarea unui tabel cu toţi ortodocşii din oraşul

Sf.Gheorghe

Ordin regal prin care se interzice transportul

lemnelor din pădurile iobagilor şi din pădurea

comunală a satelor.Ordinul gubernial prin care se

cere să se trimită de către primari pentru

verificarea situaţiei cheltuielilor satelor.Plângerile

sătenilor către Tabla Continuă în următoarele

probleme,păşunat,pădurit,respectarea privilegiilor

vechi.

1784 42

722. II.13 Risipitori 1784 2

723. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari 1784 4

724. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1784 31

725. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1784 18

726. II.21 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1784 1

727. II.22 Calamităţi 1784 6

728. II.23 Ordinea publică 1784 3

729. II.26 Strângerea armelor 1784 57

730. II.27 Diverse probleme administrative 1784 1

731. II.28 Conceptele circulărilor şi rapoartelor conţinănd

mai multe probleme

1784 26

732. II.29 Iobagi şi probleme urbariale 1784 117

733. III.2 Cererile nobililor din Scaunul Trei Scaune pentru

scutiri de dări sau recunoaşterea drepturilor

nobiliare

1784 74

734. III.5 Probleme privitioare la secui 1784 16

735. III.9 Probleme privitoare la secui. 1784 2

736. III.12 Probleme privitoare la ţigani 1784 8

737. IV.1 Rapoarte despre recolta anului , calitatea ei şi

pagubele cauzate de zăpada mare şi iarna prea

lungă asupra recoltei.

1784 19

738. IV.4 Ordin gubernial privind protecţia pădurilor şi

măsurile luate de baronul Mayersheim în acesastă

problemă

1784 8

739. IV.5 Plângerea vânătorului Ioan Francisc iobag ce s-a

accidentat la vânătoare şi cere ajutor. Plângerea

nobililor din satul Imeni cu privire la dreptul de

pescuit.

1784 3

740. IV.6 Creşterea animalelor 1784 25

741. IV.7 Epizoţii 1784 14

742. V.2 Rapoartele baronului Mayersheim colonel în

problema reparării şi construirii de drumuri şi

1784 38

© Arhivele Naţionale ale României

357

743. V.3

poduri.Ordinul gubernial prin care se cere să se

trimită planurile şi devizul podurilor noi se vor

construi.Ordin gubernial prin care se cere să se

facă cercetări asupra materialului furat pentru

repararea podului.Ordine guberniale prin care se

cere să se reparare podurile stricate de apele mari

şi să se aducă materialele pentru repararea şi

costruirea lo.Ordin gubernial referitor la repararea

drumului Braşov-Gheorgheni

Regularea cursului apelor şi desecarea mlaştinilor 1784 7

744. V.4 Industrie meserii 1784 5

745. V.5 Raportul baronului Mayersheim colonel cu

privire la moara “Bedohazi”din satul Ghidfalău.

Plânegerile morarilor Ghidfalău ,Coşeni,Caşinul

Mic(Sânzieni) Cernatul de Jos pentru rezolvarea

unor probleme legate de funcţionarea morii.

1784 10

746. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente 1784 14

747. VI.3 Carne de vită 1784 2

748. VI.5 Ordine guberniale prin care se ântăreşte dreptul

de a ţine târg săptămânal şi de ţară în oraşele

Râşnov şi Feldioara-districtul Braşov

1784 2

749. VI.7 Ordin gubernial prin care se desfiinţează vama de

la Tulgheş.Ordin gubernial prin care se fixează o

vamă de 5/12% asupra produselor industriale ce

dunt exportate în Imperiul Otoman.

1784 8

750. VII.1 Ordine guberniale prin care se interzice

acoperirea cu aur a bijuteriilor şi a monedelor,

interzicerea pătrunderii banilor de aur papali.

1784 8

751. VII.3 Faliment 1784 7

752. VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1784 57

753. VII.6 Diurne 1784 2

754. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului sau a

diferitelor comunităţi.

1784 10

755. VII.9 Taxe guberniale 1784 7

756. VIII.1 Medici,chirurgi şi moaşe Probleme sanitare

generale

1784 20

757. VIII.4 Ordin gubernial de încetarea carantinei de

ciumă,accesul liber al negustorilor din Imperiul

Otoman .Ordin gubernial prin care se anunţă

izbucnirea ciumei în Turcia.

1784 4

758. VIII.9 Farmacii 1784 2

759. IX.6 Probleme de învăţământ 1784 22

760. IX.7 Probleme bisericeşti 1784 85

761. X.1 Ordine guberniale prin care se precizează

dezbaterile proceselor nobiliare fixate între Paşti şi

Rusalii.Grăbirea dezbaterilor penale,Cei pedepsiţi

prin bătaie de la 100 vergele în sus să se ceară

aprobare,Cei condamnaţi la moarte pot cere

amnistiţie de la Curtea Regală sau de la Guberniu.

1784 32

© Arhivele Naţionale ale României

358

762. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau penal.

1784 264

763. X.3 Cereri ,plângeri,ordine ,rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii,delicte cauze de drept

civil şi penal.

1784 373

764. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare.

1784 59

765. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1784 12

766. XI.1 Ordine guberniale prin care se cere să se

înnapoieze pământurile arabile şi pădurile ce au

fost luate de la grănicerii secui.

1784 8

767. XI.2 Ordine guberniale cu privire la grăbirea proceselor

grănicerilor secui,impozitarea asupra pământurilor

grănicerilor să fie vărsate la caseria militară,Să se

rezolve plăngerile grănicerilor legate de

problema:podurilor

,drumurilor,măcelăritului.Rapoartele baronului

Mayersheim în problemele militare

,administrative ale grănicerilor secui.

1784 58

768. XI.3 Probleme militare 1784 86

769. XI.4 Recrutare 1784 6

770. I. Actele adunărilor generale 1784 ctdec.

16

771. II.1 Probleme în legătură cu adunările generale 1784 2

772. II.2 Organizarea administrativă şi judiciară a

teritoriului

1784 24

773. II.3 Funcţionarea administraţiei 1784 80

774. II.4 Probleme legate de angajarea funcţionarilor

administrativi din Scaunul Trei Scaune,Tabele cu

funcţionarii din Scaunul Trei Scaune

1784 36

775. II.5 Arhivă 1784 4

776. II.7 Ordin gubernial pentru ca să înceapă cercetarea

perceptorului din oraşul Breşcu .Rapoartele

magistratului oraşului Breţcu despre înfiinţarea

registrului de casă şi dezertarea lui Demeter Ioan

din închisoare .Ordin Gubernial prin care se cere

trimiterea la Guberniu a privilegiilor

oraşelor.Plăngerea magistratului oraşului

Tg.Secuiesc contra lui Gyarfas Ladislau pentru

baterea unor cetăţeni.

1784 25

777. II.8 Ordin gubernial cu privire la administrarea

veniturilor comunale,Situaţiile financiare ale

comunelor făcute de primari şi trimise pentru

verificare.

1784 53

778. II.9 Stare civilă 1784 5

779. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor

demnitari.

1784 2

780. II.15 Circulări şi căutarea unor persoane. 1784 20

© Arhivele Naţionale ale României

359

781. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1784 25

782. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1784 2

783. II.23 Tabel cu incendiile din Boroşneul Mare şi Doboli

de Sus.

1784 1

784. II.26 Ordine publică 1784 2

785. II.29 Conspectele circulărilor şi rapoartelor ,conţinând

mai multe probleme

1784 81

786. III.1 Siguranţa statului 1784 3

787. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1784 4

788. III.4 Mişcrări sociale şi răscoale. 1784 211

789. III.12 Probleme privitoare la ţigani 1784 2

790. IV.1 Ordin gubernial prin care se cere situaţia recoltei

în urma iernii grele.

1784 22

791. IV.4 Raport cu privire la protecţia pădurilor şi măsuri

ce trebuiesc luate.

1784 1

792. IV.6 Creşterea animalelor 1784 27

793. IV.7 Epizoţii 1784 3

794. V.2 Ordin Gubernial prin care se trimite devizul şi

planul podului construit de inginerul Sambler

Ladislau .Cheltuieli pentru repararea drumurilor.

1784 7

795. VI.1 Comerţ cu cereale ,alimente 1784 55

796. VI.2 Sare,Contrabandă cu sare. 1784 4

797. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1784 4

798. VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1784 70

799. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului 1784 2

800. VIII.1 Medici,Chirurgi,moaşe 1784 3

801. VIII.4 Ordin gubernial prin care se deschide drumul

între Sicilia şi Veneţia odată cu sfârşitul

ciumei.Ordin gubernial cu privire la măsurile luate

pentru împiedicarea pătrunderii ciumei din Ţara

Românească.

1784 8

802. IX.6 Probleme de învăţământ 1784 2

803. IX.7 Probleme bisericeşti 1784 18

804. X.1 Decret gubernial cu privire la fixarea pedepsei în

cazul delictului de răzbunare.Ordin gubernial ce

precizează ca în caz de crimă recursul se face

către Tabla Regală sau Guberniu.

1784 3

805. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau penal.

1784 50

806. X.3 Cereri,plângeri,ordine, rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii delicte, cauze de drept

cicil şi penal.

1784 27

807. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi sau între localităţi şi persoane

particulare.

1784 9

808. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1784 6

809. XI.1 Ordin gubernial prin care se rezolvă problema

teritoriului Alpin ce se află la graniţa şi persoanele

1784 4

© Arhivele Naţionale ale României

360

810. XI.2

civile.

Ordin gubernial şi tabele nominale cu privire la

proprietarii particulari şi pământurile lor ce le

folosesc grănicerii secui,Ordine guberniale care

interzice grănicerilor secui să părăsească

regimentele lor.Rapoartele baronului Mayersheim

colonel în probleme militare administrative

grănicerilor secui.

1784 18

811. XI.3 Probleme militare 1784 50

812. XI.4 Recrutare 1784 2

813. I. Actele adunărilor generale 1785 4

814. Acte administrative II.Probleme în legătură cu

adunările generale

1785 34

815.. II.2 Probleme în legătură cu adunările generale 1785 5

816. II.3 Funcţionarea administraţiei 1785 42

817. II.4 Funcţionari 1785 53

818. II.4 Arhivă 1785 1

819. II.6 Localul organelor administrativ şi judiciare 1785 5

820. II.7 Ordine guberniale prin care se cere întocmirea

situaţiei veniturilor alodiale.Rapoarte cu privire la

fixarea salariilor funcţionarilor din oraşul

Tg.Secuiesc şi măsurile de constrângere contra

negustorilor străini de cereale din Tg.Secuiesc

Ordin Gubernial prin care se cere rezolvarea

conflictului dintre Imecs Anton şi magistratul

oraşului Breţcu.Ordine guberniale de numirea ca

perceptor regal în oraşul Breţcu pe Lorincz Ioan în

locul lui Simon Paul şi să se înainteze situaţia

veniturilor alodiale ale oraşului Breţcu .Rapoartele

baronului Mayersheim colonel în probleme

administrative militare ale oraşelor . Raportul

magistratului oraşului Sf.Gheorghe către Tabla

Continuă ca negustori strîini de cereale să fie

constrânşi să nu vândă la târgurile săptămânale.

1785 54

821. II.8 Plângerile sătenilor din satele Scaunului Trei

Scaune cu privire la teritoriul de păşune scutiri de

dări sau micşorarea dărilor .În cazurile furtului de

cai se cere revenire asupra rapoartelor făcute de

primarul Maurer Laszlo.

1785 53

822. II.11 Probleme militare 1785 45

823. II.13 Risipitorii 1785 6

824. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari 1785 4

825. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1785 63

826. II.18 Călătoria împăratului în scaun. 1785 2

827. II.20 Emigrare,imigrare,Paşapoarte 1785 45

828. II.23 Tabel cu incendiile din satul Zăbala.Plângerea

locuitorilor ce au suferit din cauza incendiilor şi

scutirea lor de taxe.

1785 13

829. II.14 Ajutorarea săracilor .Colectări pentru zidirea 1785 5

© Arhivele Naţionale ale României

361

830. II.26

bisericilor.

Ordinea publică 1785 18

831. II.27 Praf de puşcă .Strângerea armelor 1785 20

832. II.28 Diverse probleme administrative 1785 37

833. II.29 Conceptele circulărilor precum şi raportul

conţinând mai multe probleme.

1785 52

834. III.1 Siguraţa statului. 1785 4

835. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1785 128

836. III.3 Angajaţi civili 1785 5

837. III.4 Mişcări sociale şi răscoale 1785 143

838. III.5 Ordine guberniale prin care se recunoaşte

drepturile nobiliare.Ordine guberniale prin care se

interzice purtarea uniformei nobiliare în comitatul

din Cluj şi purtarea pălăriei roşii de către

nobili.Procesele nobiliare se vor ţine în perioada

Rusalilor.

1785 22

839. III.12 Probleme privitoare la ţigani 1785 18

840. III.14 Probleme privitoare la armeni 1785 3

841. IV.1 Ordine guberniale pentru trimiterea informaţiilor

despre recolta şi pagubele cauzate de zăpada

mare.Rapoartele Scaunelor cu privire la recolta

agricolă şi a pagubelor suferite.

1785 32

842. IV.2 Invazia lăcustelor 1785 1

843. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă 1785 1

844. IV.4 Ordin gubernial prin care se cere raportul

semestrial legat de starea păşunilor Raportul

baronului Mayersheim colonel ce cere respectarea

legilor cu privire la protecţia pădurilor.

1785 8

845. IV.5 Vânat şi pescuit 1785 4

846. IV.6 Creşterea animalelor 1785 69

847. IV.7 Epizoţii 1785 5

848. V.1 Clădiri 1785 56

849. V.2 Ordine guberniale pentru buna întrţinere a

drumurilor şi podurilor:drumul Tg.Secuiesc

Miercurea Ciuc,drumul Întorsura Buzăului drumul

din Casin şi drumul naţional Malnaş

1785 22

850. V.3 Regularea cursului apelor 1785 4

851. V.4 Industrie meserii 1785 12

852. V.5 Plângerea sătenilor din Chilieni contra morarului

Szekely David .Plângerea lui Kun Ştefan morar

către Tabla Continuă în problema mori

sale.Plângerea contelui lui Kalnoki Josif şi

Ludovic pentru a nu permite repararea morii din

satul Valea Crişului deoarece aduce pagube asupra

recoltei

1785 8

853. V.6 Ordine guberniale cu privire la consemnarea întrun

tabel a minelor mineraliere ce nu aparţin de

casa de schimb de bani.

1785 8

854. VI.1 Comerţ cu cereale,alimente 1785 64

© Arhivele Naţionale ale României

362

855. VI.2 Sare.Contrabandă cu sare. 1785 4

856. VI.4 Măsuri şi greutăţi 1785 2

857. VI.5 Ordine guberniale cu privire la ţinerea târgurilor

în localităţile:Sângheorghi Ciuc,Sibiu,Timişoara

1785 6

858. VI.6 Ordine guberniale prin care se micşorează vama

asupra fructelor zaharisite şi se fixează vama

asupra blănurilor de iepuri şi asupra panei de ştruţ

,a făinei de rapiţă,scoci

1785 22

859. VI.7 Contrabandă 1785 11

860. VI.8 Transport,comunicaţii,poşta 1785 4

861. VII.1 Ordine guberniale cu privire la cursul piastrilor

turceşti,căt şi a banilor de aur şi argint din

Austria,Belgia,Longobardia

1785 11

862. VII.3 Faliment 1785 11

863. VII.5 Impozite,Casa perceptorilor 1785 169

864. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului sau a

diferitelor comunităţi

1785 32

865. VIII.1 Medici,chirurgi,moaşe 1785 18

866. VIII.3 Ordin gubernial prin care se precizează măsurile

ce trebuiesc luate în punctul de carantină Întorsura

Buzăului.

1785 2

867. VIII.4 Ordine guberniale prin care se anunţă prelungirea

măsurilor de carantină cu Republica Veneţia şi

măsurile necesare ce trebuiesc luate contra ciumei

ce a izbucnit în Ţara Românească

1785 33

868. IX.1 Ordin gubernial prin care se comunică :pentru

cartea scrisă,Penko Josif preot reformat din Aita

Medie a fost premiat

1785 2

869. IX.2 Ordin gubernial prin care se fixează preţul legării

cărţilor

1785 2

870. IX.5 Distracţie,Dans ,Muzică 1785 1

871. IX.6 Probleme de învăţământ 1785 76

872. IX.7 Probleme bisericeşti 1785 175

873. X.1 Ordine guberniale prin care se cere grăbirea

dezbaterilor penale.Se anunţă noile procedee

juridice ce se vor introduce după l ianuarie

.Plângerile advocaţilor ce cer ca procesele lor

vechi să fie întâi dezbătute.Mazersheim colonel cu

privire la procesele grănicereşti şi desfinţarea

forului civil ân cadrul grănicerilor secui.

1785 42

874. X.2 Ordinele guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil şi penal.

1785 165

875. X.3 Cereri,plângeri,către conducerea comitatului,

ordine,rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de drept civil şi penal.

1785 604

876. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare

1785 100

877. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1785 112

© Arhivele Naţionale ale României

363

878. XI.1 Graniţă.Problema teritoriului revendicat. 1785 33

879. XI.2 Ordin gubernial pentru urmări ca dezertorilor

grăniceri secui.Raportul lui Rapolti Josif preotul

din Coşeni ce cere să existe raporturi bune între

grăniceri secui şi nobili.Raport prin care se cere

strângerea armelor personale de la grănicerii

secui.Rapoarte ale baronului Mazersheim colonel

cu privire la probleme administrative şi miltare

legate de grănicerii secui.

1785 84

880. XI.3 Probleme militare 1785 148

881 XII.2 Ordin şi instrucţiuni cu privire la conscripţii 1785 38

XII.2 urbariale

881/1

Conscripţia urbarială a satului Aita Mare

(Nagyajta)

4

881/2

Idem Aita Medie(Közápajta

6

881/3

Idem Albiş (Albis)

2

881/4

Idem Aninoasa (Egerpatak)

1

881/5

Idem Augustin (Agostonfalva) Idem

10

881/6

Baraolt (Barot)

9

881/7

Idem Belan (Belafalva)

5

881/8

Idem Biborteni(Bibarcfalva)

4

881/9

Idem Bodos

8

881/10

Idem Borosneul Mare(Nagzborosnyo) Idem

1

881/11

Borosneul Mic(Kisborosnyo) Idem

7

881/12

Bradut(Bardoc)

6

881/13

Idem Budila(Bodola) Idem

4

881/14

Calnic(Kalnok) Idem

9

881/15

Kanta(unit cu orasul Tg.Secuiesc,in anul 1848)

Idem Casinul Nou(Kaszonujfalu) Idem

4 8

881/16

Capeni(Kopec)

4

881/17

Idem Chichis(Kokos) Idem

3

881/18

Chilieni(Kilyen) Idem Coseni

4

881/19

(Syotyor) Idem Dalnic(Dalnok)

10

881/20

Idem Dobarlau (Dobollo)

5

881/21

Idem Doboli de Sus(Feldoboly) Idem

4

881 /22

Doboseni(Szaldobos) XII.2.

4

881 /23

Conscriptia urbariala a satului Estelnic( Esztelnek)

6

881 /24

Idem Filia (Fule) Idem

5

881 /25

Ghelinta( Gelencze) Idem Harale

6

(Haraly) Idem

5

881 /26

Herculean(Magyarhermany) Idem Hilib

6

881 /27

Idem Imeni(Imecsfalva) Idem

6

881 /28

Imper(Kaszon –Impar) Idem

2

881 /29

Lisnau(Lisznyo) Idem Lunca

8

881 /30

Calnicului (Farkasvago) Idem

2

881 /31

Lunga(Nyujtod) Idem

4

881/32

Lutoasa(Csomortany) Idem

8

881 /33

Marcus(Markos) Idem

6

881 /34

Miclosoara(Miklosvar)

6

881 /35

Idem Moacsa(Maksa) Idem

14

© Arhivele Naţionale ale României

364

881 /36

881 /37

881 /38

881 /39

881 /40

881 /41

881 /42

881 /43

881 /44

881 /45

881 /46

881 /47

881 /48

881 /49

881 /50

881 /51

881 /52

881 /53

881 /54

881 /55

881 /56

881 /57

881 /58

Ormenis(Urmos) Idem

Ozun(Uzon) Idem

Pava(Pava) Idem

Peteni(Petofalva) Idem

Pucareni(Purkerec) Idem Racosul

de Sus(Felsorakos) Idem Saciova(Szacsva)

Idem Sf.Gheorghe(Sepsiszentgyorgy) Idem

Ruseni(Oroszfalu) Idem

Surcea(Szorcse)XII.2 Idem

Tamasfalau(Tamasfalva) Idem

Tarlungeni(Tatrang) Idem

Talisoara(Olosztelek) Idem

Teliu(Nyen) Idem Tohanul

Nou(Uj-Tohan) Idem Valea

Scurta(Kurtapatak) Idem Zabala(Zabola)

Idem Zalan(Zalan) Idem

Zarnesti (Zernest)

882. XII.3 Conscripţia de populaţie 111

883. I. Actele adunărilor generale 1786 4

884. II.1 Probleme în legătură cu adunările generale 1786 1

885. II.3 Funcţionarea administraţiei 1786 215

886. II.4 Funcţionari.Personalul administrativ şi judiciar. 1786 74

887. II.5 Arhivă 1786 8

888. II.6 Localul organelor administrative şi judiciare 1786 7

889. II.7 Ordin gubernial cu privire la costrângerea

activităţii comercianţilor de cereale în oraşul

Tg.Secuiesc .Rapoartele magistratului oraşului

Tg,Secuiesc în problema procesului dintre cismari

şi cismari breslaşi.Plângerea orăşenilor săraci din

Sf.Gheorghe deoarece sunt prea încărcaţi cu

impozite.Ordin gubernial şi decrete regale în

legătură cu:înfiinţarea directoratului poliţiei din

Sibiu.Trecerea oraşelor Gherla,Dumbrăveni în

rândul oraşelor de rang regal şi privilegiile de care

se bucură.

1786 55

890. II.8 Plângerile sătenilor din Scaunul Trei Scaune cu

privire la o bună împărţire a păşunilor ,scăderea

impozitelor,primirea de ajutoare mai mari în caz

de incendiile pentru construirea de case,în

problema arendărilor plângeri contra

primarului,dări de seamă financiare a perceptorilor

din Scaunele :Miclosoara si Bradut

1786 96

891. II.9 Starea civilă.Dispensă de căsătorie 1786 2

892. II.11 Probleme orfanale 1786 91

© Arhivele Naţionale ale României

365

5

4

10

4

10

4

5

4

6

10

1

4

4

18

10

5

8

6

6

5

10

11

28

893. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor demnitari

acordarea de titluri.

1786 8

894. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1786 108

895. II.16 Vite găsite,pirdute,furate 1786 3

896. II.20 Emigrare.imigrare,paşapoarte 1786 62

897. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului 1786 7

898. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1786 10

899. II.23 Tabele cu incendiile din Aita Mare,Bicfalău,

Mărcuş şi satele din Scaunul Kezdi.Cererile

sătenilor păgubiţi din cauza incendiilor prin care

cer ajutor şi scutire de impozite.

1786 13

900. II.24 Colectări pentru ajutorarea săracilor .Colectări

pentru zidirea bisericilor.

1786 6

901. II.25 Premii pentru salvarea vieţilor omeneşti 1786 4

902. II.26 Ordinea publică 1786 34

903. II.27 Strângerea armelor 1786 19

904. III.1 Siguranţa statului 1786 1

905. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1786 258

906. III.3 Angajaţi casnici. 1786 5

907. III.4 Mişcări sociale 1786 86

908. III.5 Ordine guberniale prin care se recunoaşte

drepturile nobiliare nobililor din satele

Zoltan,Brateş,Leţ,şi Dalnic.Urmărirea 13nobilului

Szekely locotenent colonel pentru recuperarea

sumelor de bani a regimentului.

1786 22

909. III.11 Probleme privitoare la evrei. 1786 13

910. III.12 Probleme privitoare la ţigani. 1786 23

911. IV.1 Se cere raport asupra producţiei agricole şi a

pagubelor cauzate de zăpada mare şi asupra

produselor de in şi cânepă.Ordin gubernial prin

care se cere ca pământurile părăsite de iobagi să

fie însămânţate.

1786 21

912. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă. 1786 4

913. IV.4 Ordine guberniale prin care se cere să se aplice cu

stricteţe ordinele cu privire la protejarea

pădurilor.Mihai Brunkenthal propune judelui regal

ca să se trimită câte unul sau 2 oameni la şcolile

de Silvicultură.

1786 26

914. IV.5 Vânat şi pescuit 1786 17

915. IV.6 Creşterea animalelor 1786 68

916. IV.7 Epizoţii 1786 50

917. V.2 Ordine guberniale şi rapoarte referitoare la

repararea drumurilor şi podurilor.Raportul

baronului Mazersheim colonel cu privire la

situaţia drumurilor şi podurilor .Construirea

drumului între Coşeni şi Tg.Secuiesc,repararea

drumului spre Întorsura Buzăului .Devizele şi

cheltuielile folosite la construirea drumurilor

făcute la Schumveiss.

1786 66

© Arhivele Naţionale ale României

366

918. V.3 Regularea cursului apelor. 1786 1

919. V.4 Industrie , meserii 1786 13

920. V.5 Conflictul dintre familia Daniel din Vârghiş morar

şi grănicerii secui.Conflictul dintre Josif şi

Ludovic din familia Kalnoki în problema arendării

morii.Rapoarte asupra stării morilor,a pagubelor

cauzate prin revărsarea apelor de la digurile

morilor, a furturilor săvârşite asupra

morilor.Cereri legate de problema arendării şi de

micşorarea impozitelor morarilor.

1786 84

921. V.6 Înfiinţarea pe teritoriul localităţii Vârghiş a unei

mine de fier.

1786 5

922. V.7 Fabricarea salpetrului 1786 3

923. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente 1786 108

924. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1786 6

925. VI.4 Măsuri şi greutăţi 1786 2

926. VI.5 Ordine guberniale cu privire la dreptul de a ţine

târg săptămânal şi de ţară în localităţile Borgo

Lăpşna.Cererea pentru a obţine dreptul de târg în

localităţile Baraolt.Ordin gubernial cu privire la

dreptul de a se vinde produsele manufacturiere şi

indutriale.

1786 13

927. VI.6 Ordine guberniale cu rpivire la fixarea vamei

asupra produselor din lână şi scutirea de vamă a

minereului de cupru din Tirol.Ordine guberniale

cu privire la vama treizecimale asupra produselor

aduse din import .Măsuri ,piese de ceas,piei crude.

1786 31

928. VI.8 Transport,comunicaţii,poştă 1786 15

929. VII.1 Ordin gubernial cu privire la cursul banilor de

aur.

1786 9

930. VII.2 Falsificarea banilor 1786 6

931. VII.2 Faliment 1786 137

932. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor. 1786 169

933. VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare 1786 4

934. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului sau a

diferitelor comunităţi

1786 14

935. VII.9 Taxe guberniale 1786 32

936. VIII.1 Medici, chirurgu şi moaşe 1786 29

937. VIII.4 Ordine guberniale prin care se comunică

izbucnirea ciumei în Moldova,Bulgaria şi măsurile

ce trebuiesc luate.

1786 23

938. VIII.9 Farmacii şi medicamente 1786 2

939. IX.2 Ziare 1786 3

940. IX.6 Probleme de învăţământ 1786 75

941. IX.7 Probleme bisericeşti 1786 224

942. X.1 Ordine guberniale cu privire la:noile procedeee de

judecată la Tabla Continuă,Drept de recurs în

toate cazurile penale.Introducerea noii proceduri

penale.Dezbaterea grabnică a proceselor celor

1786 121

© Arhivele Naţionale ale României

367

943. X.2

închişi.Raport despre situaţia proceselor

dezbătute.

Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau penal.

1786 317

944. X.3 Cereri,plângeri,ordine,rapoarte şi adrese

referitoare la contravenţii , delicte, cauze de drept

civil şi penal.

1786 608

945. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi pesoane particulare

1786 86

946. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1786 53

947. XI.1 Graniţă.Problemele teritoriului revendicat. 1786 58

948. XI.2 Urmărirea dezertorilor grănicerilor secui,Ordin

gubernial pentru întocmirea rapoartelor cu privire

la folosireapământului arabil cu provinciali de

către grănicerii secui şi rapoartele asupra acestei

probleme.Ocuparea teritoriului aplin necesar

grănicerilor secui.Măsurarea terenurilor folosite

de grănicerii secui.

1786 64

949. XI.3 Probleme militare 1786 144

950. XI.5 Dezertori 1786 15

951. XII.3 Conscripţie şi populaţie 1786 54

952. XII.5 Măsurarea terenurilor 1786 146

953. Acte în limba germană 1786 181

954. I. Actele adunărilor generale 1787 14

955. II.1 ACTELE OFICIALITATII II.1 Probleme în

legătură cu adunările generale

1787 15

956. II.3 Funcţionarea administraţiei 1787 139

957. II.4 Funcţionari,Personalul adminisrativ şi judiciar 1787 63

958. II.6 Localul organelor administrative şi judiciare 1787 20

959. II.7 Conflictul din oraşul Tg.Secuiesc şi satul

Sânzieni, conflictul dintre moara lui Daczo Josif şi

iobagii din oraşul Sfântu Gheorghe.Plângerile

iobagilor din oraşul Sf.Gheorghe deoarece trebuie

să facă cărăuşie şi să transporte poşta.Plângerile

românilor din oraşul Breţcu deoarece impozitele

sunt prea mari.

1787 61

960. II.8 Plângerile sătenilor din Trei Scaune cu privire la

problema arendării fâneţelor,pădurilor în

problema folosirii pământului obştei şi în

problema păşunatului.Rapoartele primarilor

comunali asupra veniturilor comunelor.

1787 82

961. II.9 Stare civilă 1787 33

962. II.10 Cimitiri,înmormântări 1787 3

963. II.11 Probleme orfanale 1787 98

964. II.14 Circulări referitoare la numirea gubernatoriului şi

a altor demnitari

1787 14

965. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1787 84

966. II.16 Vite găsite, pierdute, furate 1787 1

© Arhivele Naţionale ale României

368

967. II.17 Mijloace de transport pentru funcţionarii civili. 1787 7

968. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1787 188

969. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului 1787 8

970. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1787 3

971. II.23 Tabel cu incendiile din Scaunul Micloşoara,Caşin

şi plângerea sătenilor din Hăghig, Turia de Jos

pentru a primi ajutor în caz de pagube din cauza

incendiilor

1787 4

972. II.24 Reglemntarea cerşirii,Ajutorarea

săracilor.Colectări pentru zidirea bisericilor.

1787 15

973. II.26 Ordinea publică 1787 12

974. II.27 Strângerea armelor 1787 14

975. II.28 Diverse probleme administrative 1787 4

976. III.1 Siguranţa statului 1787 13

977. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1787 226

978. III.3 Angajaţi casnici 1787 13

979. III.4 Mişcări sociale 1787 18

980. III.5 Ordine guberniale prin care se recunoaşte

drepturile nobiliare familiilor: Cseh din Cernatul

de Jos Veres Martin din Dalnic.Kovacs din Aita

Mare.Cererea nobilului Szanda Tamas din Poian

pentru a i se recunoaşte drepturile

nobiliare.Cererea lui Bede nobil din Boroşneul

Mare ce cere scutirea de impozite.Ordin gubernial

prin care se înfiinţează la Sibiu Tabla Provincială

pentru nobili,rapoartele pretorilor ce au primit

patenta regală nr.1806 din 30 noiembrie.

1787 56

981. III.11 Probleme privitoare la evrei 1787 15

982. III.12 Probleme privitoare la ţigani 1787 47

983. IV.1 Ordin gubernial cu privire la

pomicultură.Rapoarte cu privire la rezultatul

secerişului.Cererea lui Molnar Pavel care cere

grâu pentru semănat.

1787 12

984. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă 1787 4

985. IV.4 Rapoarte despre cum s-a respectat legea din 1782

legat de silvicultură.Rapoarte despre alegerile şi

numirea paznicilor de pădure.

1787 33

986. IV.6 Creşterea animalelor. 1787 40

987. IV.7 Epizoţii 1787 102

988. V.1 Pentru construirea de clădiri este necesar să se

facă planul locuinţei şi să se trimită Magistratului

local.

1787 1

989. V.2 Tabel cu lucrările de reparare a drumurilor şi

podurilor din anii 1784-1786,Repararea

drumurilor în urma ploilor mari şi a podurilor.

Virarea sumei de 130 florini pentru repararea

podului de la Canta (Tg.Secuiesc)

1787 25

990. V.4 Industrie,meserii 1787 4

991. V.5 Ordin gubernial prin care se precizează ca 1787 115

© Arhivele Naţionale ale României

369

992. V.6

protestele făcute contra morilor de folosinţă

publică să nu fie luate în seamă.Plângerea

sătenilor din satul Brăduţ contramorii construite

de grăniceri.Conflictele dintre morari şi grăniceri

şi ordin gubernial prin care se precizează cum să

se rezolve această problemă.Cererile morarilor

pentru repararea lor.Plângerea morarului Varga

Francisc din Olteni cu privire la folosirea mori

arendate de la contele Miko Nicolae.Procese

legate de folosirea morilor.

Raportul pretorului din Săcele că nu există mine

în exploatare .Plângerea lui Varga Nicolae din

Belin cu privire la deschiderea unei mine de fier în

Vârghiş.Ordin gubernial cu privire la premierea

celor care au descoperit mina pentru piatra de

brichetă.Rapoartele localităţilor care nu au găsit

piatra de brichetă.

1787 20

993. V.7 Fabricarea salpetrului. 1787 3

994. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente 1787 157

995. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1787 10

996. VI.4 Măsuri şi greutăţi 1787 6

997. VI.5 Ordin gubernial cu privire la dreptul de târg a

comunei Aita Mare şi Baraolt.Tabel cu preţurile

produselor agricole.

1787 13

998. VI.6 Ordine guberniale cu privire la micşorarea vămii

asupra untului şi unturii exportate şi asupra lânei

importate de Macedonia.Ordin gubernial cu

privire la respectarea încasării vămilor la trecerea

produselor.

1787 21

999. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă 1787 3

1000. VII.1 Ordin gubernial cu privire la ridicarea cursului

aurului şi înlăturarea zvonurilor legate de această

problemă

1787 4

1001. VII.2 Falsificarea banilor 1787 84

1002. VII.3 Faliment 1787 31

1003. VII.4 Loterie 1787 5

1004. VII.5 Impozite, Casa preceptorilor 1787 259

1005. VII.9 Taxe guberniale 1787 47

1006. VIII.1 Medici,chirurgi şi moaşe 1787 37

1007. VIII.9 Medicamente şi farmacii 1787 7

1008. IX.1 Descoperiri arheologice (sau de comori) 1787 2

1009. IX.6 Probleme de învăţământ 1787 61

1010. IX.7 Probleme bisericeşti 1787 283

1011. X.1 Procesele care se dezbat la Tabla

Districtuală,părţile să aibă reprezentanţi adecvaţi

din localităţile respective.Ordin gubernial prin

care se precizează ca în procesele casei regale să

fie prezent procurorul comitatului.Instrucţiuni cu

privire la advocaţii săracilor.Tabele cu judiciare

1787 130

© Arhivele Naţionale ale României

370

1012. X.2

.Ordie guberniale prin care se cere trimiterea unei

situaţii care să oglindească persoanele fizice şi

autoritîţile care se bucură de drept peste viaţă şi

moarte (ius giadii)Ordine guberniale pentru

începerea dezbaterilor judiciare şi îndrumări

legate de noile prevederi penale.

Ordinele guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare

1787 11

1013. X.3 Cereri,plângeri către Oficialitatea ,ordine rapoarte

şi adrese referitoare la contravenţii,cauze de drept

civil sau penal.

1787 263

1014. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare.

1787 10

1015. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1787 71

1016. XI.1 Raportul regimentului 2 infanterie secuiască către

Oficialităţile comitatului Trei Scaune ca să fie

interzis contelui Beldi Josif construirea unui han

în pasul Buzăului

1787 4

1017. XI.2 Tabele cu situaţia pământurilor arabile şi păşuni

folosite de grăniceri de la contribuabili şi invers

.Sesizări făcute de cetăţeni contra abuzurilor

săvârşite de grănicerii secui.Inventarul bunurilor

ofiţerilor pensionari din regimentul doi infanterie.

1787 17

1018. XI.3 Probleme militare 1787 204

1019. XI.4 Recrutare 1787 83

1020. XI.5 Dezertori 1787 2

1021. XI.6 Război.Alimente şi transport pentru armată. 1787 211

1022. XII.3 Conscripţii de populaţie. 1787 76

1023. XII.5 Măsurarea terenurilor. 1787 36

1024. Acte în limba germană 1787 559

1025. Acte în limba germană 1787 410

1026. II.1 Actele Oficialităţii-Probleme în legătură cu

adunările generale

1788 8

1027. II.3 Funcţionarea administraţiei 1788 142

1028. II.4 Funcţionari,Personalul administrativ 1788 44

1029. II.5 Arhivă 1788 15

1030. II.6 Localul organelor administrative şi judiciare 1788 32

1031. II.7 Se trimite ordin ca oraşul Breţcu să fie sub

jurisdicţie militară.Magistratul oraşului

Tg.Secuiesc cere îndrumări referitoare la

întocmirea situaţiei legate de terenurile urbariale şi

trimite situaţia salariilor funcţionarilor

oraşului.Ordin gubernial prin care se cere raport

legat de desemnarea primarului în oraşul

Sf.Gheorghe.Raport de întărire a alegerii

primarului Andrad-Daniel în oraşul Sf.Gheorghe

.Procesul lui Daczo Josif contra oraşului

Sf.Gheorghe în problema pădurilor.

1788 46

1032. II.8 Ordin gubernial prin care se comunică înfiinţarea 1788 74

© Arhivele Naţionale ale României

371

1033. II.9

notarilor comunali,tabele cu aceşti notari din

Scaunul Trei Scaune şi tabele cu salariile

notarilor.Ordine guberniale cu privire la

împărţirea pământului

,păşunilor,fâneţelor,pădurilor comunale şi

instrucţiuni cu privire la dezbaterile proceselor

comunale.Situaţia financiară a comunei Ozun şi

instrucţiuni cu privire la folosirea veniturilor

comunale, Plângerile ţăranilor cu privire la

:arendări, la micşorarea impozitelor,dărâmarea

bordeielor .Raportul pretorului cu privire la

respectarea îndatoririlor ţăranilor faţă de

nobili.Tabel cu bilanţul veniturilor comunale.

Starea civilă 1788 8

1034. II.10 Cimitir,înmormântări 1788 12

1035. II.11 Probleme orfanale 1788 16

1036. II.12 Curatela persoanelor 1788 1

1037. II.13 Risipitori 1788 3

1038. II.14 Circulări referitoare la numirea consulilor 1788 1

1039. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1788 208

1040. II.16 Vite găsite,pierdute,fura 1788 22

1041. II.17 Mijloace de transport pentru funcţionari civili 1788 6

1042. II.18 Călătoria înalţilor demnitari în scaun 1788 9

1043. II.2 Emigrare ,imigrare,paşapoarte 1788 109

1044. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului 1788 14

1045. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1788 10

1046. II.23 Regulament cu privire la modul de stingere a

incendiilor.Raportul lui Cseh Josif comisar despre

cauzele de incendiu din satul Sânzieni.

1788 31

1047. II.24 Reglementarea cerşirii. 1788 20

1048. II.26 Ordinea publică 1788 48

1049. II.27 Interzicerea exportului de armă. 1788 2

1050. II.28 Diverse probleme administrative 1788 29

1051. III.1 Siguranţa statului 1788 9

1052. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1788 210

1053. III.3 Angajaţi casnici 1788 8

1054. III.5 Ordin gubernial prin care se desfiinţează diurna

pentru nobili trimişi în rezolvarea problemelor

comune.Ordin cu privire la conscrierea bunurilor

nobiliare a familiilor :Sigismund din Lemnia, Pal

Francisc din Alungeni, Bedo din Boroşneul Mare,

Janko Ladislau din Zălan.Rapoarte despre

adunarea nobililor pentru rezolvarea alegerilor

funcţiilor administrative

1788 49

1055. III.11 Probleme privitoare la evrei 1788 4

1056. III.12 Probleme privitoare la ţigani 1788 56

1057. IV.1 Rapoarte despre situaţia producţiei agricole.Ordin

gubernial cu privire la campania de recoltare a

cerealelor şi a treieratului

1788 13

© Arhivele Naţionale ale României

372

1058. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă 1788 2

1059. IV.4 Ordine guberniale cu privire la protecţia pădurilor

şi rapoarte cu privire la paza şi exploatarea

pădurilor

1788 23

1060. IV.6 Creşterea animalelor 1788 29

061. IV.7 Epizoţii 1788 238

1062. V.1 Instrucţiuni legate de construirea de locuinţe 1788 31

1063. V.2 Ordin cu privire la întreţinerea drumurilor şi

podurilor.Rapoartele pretorilor cu privire la

repararea podurilor şi a drumurilor de ţară.

1788 5

1064. V.3 Regularea cursului apelor. 1788 8

1065. V.4 Industrie, meserii 1788 7

1066. V.5 Rapoarte cu privire la morile din Comitatul Trei

Scaune.Rapoarte cu privire la inspecţiile făcute

asupra situaţiei construcţiei morilor.Rapoarte cu

privire la repararea morilor.Rapoarte despre

piuri,mori şi hanuri existente în Comitatul Trei

Scaune.Procesele în cauză de moară

1788 82

1067. V.6 Instrucţiuni legate de extracţia aurului din

râuri.Raport legat de minele existente în Comitatul

Trei Scaune.

1788 4

1068. V.7 Fabricarea salpetrului. 1788 3

1069. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente 1788 165

1070. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1788 65

1071. VI.5 Târguri,Ordin gubernial cu privire la ţinerea

târgurilor.Cererea satului Aita Mare pentru

confirmarea drepturilor de a ţine târg de ţară şi

ordinul gubernial prin care seconfirmă dreptul de

târg da ţară şi ordinul gubernial prin care se

confirmă dreptul de târg a satului Aita

Mare.Ordinul gubernial prin care se pot vinde în

târguri.

1788 14

1072. VI.6 Ordine guberniale cu privire la scăderea vamei

asupra produsului pânzei de sită,scutiri de vamă

asupra vaselor de gătit aduse din Triest, fixarea

vămii asupra blănurilor de urs , interzicerea

importului de pudră şi ruj, reglementează vama

importului de tutun,taxa vamală asupra produselor

de lână pentru export prin Triest.Comunicarea şi

trimiterea noilor instrucţiuni cu privire la vama

treizecimală.Ordin gubernial care precizează unde

vor fi punctele vamale ale vămii treizecimală,

fixează taxa asupra produselor de import-pietre

preţioase şi aplicarea noilor instrucţiuni a vămii

treizecimală asupra produselor aduse din Turcia.

1788 64

1073. VI.7 Contrabandă cu animale şi mărfuri 1788 2

1074. VI.8 Transport ,comunicaţii,poştă 1788 26

1075. VII.1 Ordine guberniale cu privire la creşterea cursului

banilor de aur Belgieni,menţinerea în circulaţie a

banilor : “Marjas” şi ‘’Karmacsi’’ de aur şi

1788 9

© Arhivele Naţionale ale României

373

1076. VII.2

semnalmentele talerilor polonezi pentru

recunoaşterea celor falşi.

Falsificarea banilor 1788 3

1077. VII.3 Faliment 1788 41

1078. VII.5 Impozite, Casa perceptorilor 1788 103

1079. VII.6 Diurne 1788 5

1080. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului sau a

diferitelor comunităţi.

1788 18

1081. VII.9 Taxe guberniale şi aulice 1788 71

1082. VIII.1 Medici,chirurgi şi moaşe 1788 41

1083. III.3 Ordinul gubernial prin care comunică ca toţi

ofiţerii se fac parte din cordonul militar sanitar să

fie prezenţi la controlul ce se va face de către

baronul Rall.

1788 3

1084. IX.6 Probleme de învăţământ. 1788 29

1085. IX.7 Probleme bisericeşti 1788 138

1086. X.1 Ordine guberniale ce precizează ca în timpul

războiului dezbaterile militare să înceteze.Ordin

gubernial prin care se indică cum să se procedeze

în cazul proceselor criminale.Ordin gubernial prin

care se comunică instrucţiuni cu rpivire la

arestarea şi interogarea răufăcătorilor.Ordin

gubernial prin care se precizează cum să se

procedeze în cazurile de găsire a cailor şi a

bunurilor furate.

1788 49

1087. X.2 Ordinele Guberniului privitoare la cererile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau penal.

1788 20

1088. X.3 Cereri ,plângeri către Oficialitate,ordine rapoarte

şi adrese privitoare la contravenţii, delicte, cauze

de drept civil sau penal.

1788 476

1089. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare.

1788 42

1090. X.6 Închisoare şi deţinuţi 1788 37

1091. XI.2 Ordin gubernial prin care cei ce vor prinde

grăniceri secui dezertori în timpul războiului vor

primi un premiu.Odin gubernial prin care se cere

trecerea în administraţia civilă a cetăţenilor care

au fost luaţi pe nedrept în rândul grănicerilor

secui.Se comunică prin ordin gubernial poostul

vacant de procuror militar la regimentul I

grăniceri secui.Procesele grănicerilor se amână în

timp de război.Asigurarea cu lemne şi alte produse

a ofiţerilor grăniceri secui.Asigurarea cu produse

alimentare a grănicerilor secui din pasul Buzăului.

1788 67

1092. XI.3 Probleme militare 1788 105

1093. XI.4 Recrutare 1788 168

1094. XI.5 Dezertori 1788 93

1095. XI.6 Război,Alimente şi transporturi pentru armată 1788 691

© Arhivele Naţionale ale României

374

1095/a XI.6 Idem (vol.II.) 1788 471

1096. XII.3 Conscripţie de populaţie 1788 28

1097. XII.5 Măsurarea terenurilor 1788 28

1098. Acte în limba germană 1788 486

1098/a Acte în limba germană 1788 490

1098/b Acte în limba germană 1788 480

1098/c Acte în limba germană 1788 439

1099. ACTE PREZIDIALE-IX.1Probleme în legătură cu

2

adunările generale

1789

1100, IV.1 Se cere raport asupra producţiei agricole 1789 4

1101. V.6 Cere aprobare pentru exploatarea minelor de aur,

argint, plumb din hotarul localităţii Zărneşti

(Districtul Braşov)

1789 2

1102. VIII.1 Medici,chirurgi,moaşe 1789 2

1103. VIII.4 Plângerile românilor din localitatea Măgheruş că

nu au primit nici un ban pentru lucrările legate de

cordonul sanitar din timpul ciumei

1789 1

1104. IX.7 Probleme bisericeşti 1789 4

1105. X.3 Cereri către vicecomitetele,în cauze de drept civil

sau penal

1789 1

1106. XI.6 Război.Ajutor de război. 1789 8

1107. II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII- Probleme în legătură

cu adunările generale

1789 5

1108. II.3 Funcţionarea administativă 1789 171

1109. II.4 Funcţionari,personalul 1789 86

1110. II.5 Arhivă 1789 15

1111. II.7 Întărirea alegerii primarului oraşului Breţcu

Penzes Ioan şi în Tg.Secuiesc Szabo Josif şi Szots

Samuilă.Magistratul oraşului Breţcu să trimită

raportul de “dreptul de prima urgenta”a oraşului în

cazuri procesuale.Ordin gubernial prin care se

precizează plata a 150 florini ca salariu

magisratului oraşului Tg.Secuiesc .Se cere raport

de la magistratul oraşului Tg.Secuiesc legat de “

Status domestica”Ordin gubernial pentru oraşul

Ilieni cu privire la plata funcţionarilor.

1789 27

1112. II.8 Se fixează darea de 20 florini pe an de persoană

pentru cheltuieli administrative în satul Angheluşraportul

pretorilor cu privire la alegerile primarilor

şi notarilor comunali.Alegerea primarului şi

notarului din Ilieni.Plângerile ţăranilor legate de

micşorarea impozitelor contra abuzurilor săvârşite

de grăniceri secui,şi că nu au primit păşune şi

fâneţe din proprietatea comunală.Dări de seamă

ale primarilor legate de veniturile

satelor.Plângerea locuitorilor români din

Măgheruş că le-a fost luate pământurile ,păşunile

de secui.

1789 109

1113. II.9 Starea civilă 1789 8

© Arhivele Naţionale ale României

375

1114. II.10 Cimitire,înmormântări 1789 5

1115. II.11 Probleme orfanale 1789 47

1116. II.12 Curatela persoanelor alienate mintal 1789 3

1117. II.13 Risipitori 1789 8

1118. II.14 Circulări referitoare la numirea înalţilor

demnitari, acordarea de titluri

1789 11

1119. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1789 154

1120. II.16 Vite găsite,pierdute, furate 1789 37

1121. II.17 Mijloace de transport pentru funcţionari 1789 6

1122. II.19 Certificate de situaţia materială şi morală 1789 6

1123. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1789 141

1124. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului 1789 43

1125. II.22 Calamităţi în afara teritoriului scaunului 1789 16

1126. II.23 Plângerile sătenilor ce au suferit de incendiu cer

expertiză a pagubelor şi dreptul de ajutor.Secere

raport despre situaţia existentă a uneltelor

maşinilor de stins incendiile din

comune.Interogatorul servitoarei Theodor Clara

din satul Etfalău (azi Zoltan) pentru incendiul

cauzat

1789 5

1127. II.24 Reglementarea cerşirii 1789 6

1128. II.26 Ordinea publică- Plăieşii 1789 151

1129. II.27 Interzicerea exportului de arme 1789 2

1130. II.28 Diverse probleme administrative 1789 36

1131. III.1 Iobagi şi probleme urbariale 1789 107

1132. III.3 Angajaţi casnici 1789 24

1133, III.5 Recunoaşterea dreptului nobiliar lui Matyas

Mihai din Pava.Ordin gubernial prin care se

precizează acei nobili ce nu au urmaşi la moarte să

se anunţe .Directorul administrativ.Ordin

gubernial prin care se cere să se întocmească

situaţii cu averile nobililor şi rapoartele respective.

1789 55

1134. III.11 Probleme privitoare la evrei. 1789 12

1135. III.12 Probleme privitoare la ţigani 1789

1136. IV.1 Rapoarte asupra producţiei agricole şi fâneţe pe

anul 1789-Rapoarte despre pământurile nearate şi

cauzele pentru ce nu s-a făcut.

1789 385

1137. IV.4 Raport despre pagubele cauzate de locuitorii din

Budila asupra pădurii de stejar.Rapoarte despre

situaţia pădurilor ce nu pot fi exploatate.Ordin

gubernial cu privire la protecţia pădurilor.

1789 21

1138. IV.5 Conflictul dintre arendaşul Rizmelz din Zizin cu

locuitorii din Purcăreni (districtul Brasov) în

probleme de vânat

1789 1

1139. IV.6 Creşterea animalelor 1789 35

1140. IV.7 Epizoţii 1789 141

1141. V.2 Repararea drumurilor din Comitatul Scaunul Trei

Scaune şi podurilor din cauza apelurilor Olt şi

Râul Negru

1789 54

© Arhivele Naţionale ale României

376

1142. V.3 Regularea cursului apelor 1789 8

1143. V.4 Industrie meserii 1789 9

1144. V.5 Acte cu privire la conflictul dintre moara din satul

Pachia şi locuitori.Conflictul dintre Vajna Ştefan

locuitor din satul Ozun.Rapoartele comisiei de

expertiză a morilor.

1789 62

1145. V.6 Se comunică că cei ce se vor angaja la mina din

hotarul satului Zoltan nu vor presta alte

servicii.Instrucţiuni cu privire la exploatarea

aurului din râuri.Plângerea minerilor ce cer scutire

de corvezi.Rapoarte prin care se precizează că nu

s-a găsit mine pentru piatra de brichetă.Raport

despre exploatarea minei din satul Herculian, de

brichete.Raport despre exploatarea minei de fier

din satul Herculian.

1789 39

1146. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente 1789 177

1147. VI.2 Ordin prin care se comunică preţul sării. 1789 2

1148. VI.3 Carne de vită şi măcelărit. 1789 40

1149. VI.4 Măsuri şi greutăţi 1789 14

1150. VI.5 Obţinerea dreptului de târg săptămânal miercuri

în satul Baraolt.Ordin gubernial de schimbare a

zilei de târg în localitatea Codlea.

1789 13

1151. VI.6 Ordine guberniale ce precizează vama asupra

produselor muselin din Tirol, scutire de vamă a

produselor mărunte ce nu sunt aduse de negustori,

taxa vamală asupra siropului de zahăr.Să se aplice

pedepse în caz că au adus produse şi nu le-au

declarat la vamă, interzicerea aducerii muselinului

şi produse de lână ce au flori cu dungi, scutire de

vamă a tuturor produselor în afară de animale

cornute şi vin pentru locuitorii din

Bucovina,precizează punctele vamale a vămii

treizecimală.Contele Miko Francisc cere să se

trimită privilegiul scris ce are drept asupra vămii

de pe podul Olt.Ordin prin care aprovizionarea

armatei cu orez va fi scutită de vamă.

1789 45

1152. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă 1789 15

1153. VII.1 Se cere să se trimită cursul talerilor .Ordin

gubernial prin care se precizează ţinerea în

circulaţie a banilor de aur “Marias”şi

“Kormartz”.Ordin gubernial cu privire la Talerii

din Polonia.

1789 7

1154. VII.2 Falsificarea banilor. 1789 2

1155. VII.3 Faliment 1789 49

1156. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor. 1789 238

1157. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului sau a

diferitelor comunităţi

1789 6

1158. VII.9 Taxe guberniale 1789 66

1159. VIII.1 Medici , chirurgi şi moaşe .Probleme sanitare

generale.

1789 26

© Arhivele Naţionale ale României

377

1160. VIII.2 Epidemii.Boli contagioase. 1789 10

1161. VIII.3 Ordin gubernial prin care se precizează să se dea

lemne de foc personalului administrativ din

punctul de carantină Zizin.

1789 3

1162. VIII.5 Sifilis. 1789 1

1163. IX.2 Ordin Guberniale ce precizează preţul ziarelor

tipărite în Austria , şi a cărţilor de rugăciuni

evreieşti.

1789 3

1164. IX.6 Probleme de învăţământ. 1789 30

1165. IX.7 Probleme bisericeşti. 1789 155

1166. X.1 Ordin gubernial prin care se precizează când se

poate acorda graţiere în caz de recurs.Instrucţiuni

prin care se precizează că nici un criminal nu

poate fi dacă nu are întocmit dosarul cu

date.Deţinuţii să fie grabnic judecaţi,în caz că

militarii lucrează în magistratură şi săvârşesc fapte

penale ,ei vor fi judecaţi de tribunalul civil.

1789 26

1167. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de persoane particulare.

1789 22

1168. X.3 Cereri,plângeri către Oficialitate.Ordine , rapoarte

şi adrese referitoare la contravenţii,

delicte,caiuzate de drept civil şi penal. Vol.I.

1789 188

1168/a X.3 Cereri,plângeri către Oficialitate,ordine ,rapoarte

şi adrese referitoare la contravenţii, delicte, cauze

de drept civil şi penal.vol.II.

1789 418

1169. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între

localităţi sau între localităţi şi persoane

particulare.

1789 52

1170. X.6 Închisoare şi deţinuţi. 1789 77

1171 XI.2 Instrucţiuni cu privire la :înapoierea dărilor ce au

fost plătite de cei ce s-au înrolat în rândul

grănicerilor secui.Situaţia despre aprovizionarea

cu lemne de foc a grănicerilor secui,

aprovizionarea regimentului 1 secui din

împrejurimile oraşului Breţcu, Se cere trimiterea

situaţiei legat de cele 124 familii provinciale ce

au intrat în rândul grănicerilor secui.Trimiterea

situaţiei copiilor militari crescuţi de civili din

comitatul Trei Scaune.

1789 140

1172. XI.3 Probleme militare. 1789 46

1173. XI.4 Recrutare 1789 34

1174. XI.5 Dezertori 1789 136

1175. XI.6 Război. Ajutor de război.(vol.I.) 1789 628

1176/a XI.6 Război.Ajutor de război (vol.II.) 1789 406

1176 XII.3 Coscripţii de populaţie 1789 30

1177. XII.5 Măsurarea terenurilor. 1789 46

1178. Acte în limba germană 1789 606

1178/a Acte în limba germană 1789 542

1179. Anul 1790-I.Actele adunărilor generale 1789 14

© Arhivele Naţionale ale României

378

1180. ACTE PREZIDENŢIALE - Probleme în legătură

cu adunările generale

1789 4

1181. ACTELE OFICIALITĂŢII -Probleme În legătură

cu adunările generale.Probleme în legătură cu

dietă.

1789 45

1182. II.2 Organizarea administrativă şi judiciară a

teritoriului

1789 29

1183. II.3 Funcţionarea administraţiei 1789 114

1184. II.4 Ordine guberniale şi instrucţiuni cu privire la

funcţionari la numirea, avansarea ,salarizarea şi

pensionarea

1789 58

1185. II.5 Arhivă 1789 4

1186. II.7 Numirea în oraşul Ilieni a primarului Szasz

Pal.Cererea magistratului Breţcu de a primi ca

salariu pe anii 1789-1790 cei 120 de

florini.Plângerea locuitorilor oraşului Breţcu

pentru micşorarea impozitelor.

1789 12

1187. II.8 Plângerile sătenilor cu privire la micşorarea

dărilor ,dreptul de folosinţă a pământului

comunal.Cer înapoi pământul luat de grăniceri

secui.Tabel de bilanţ financiar al comunelor.

Raport despre controlul registrelor de procese

verbale comunale.

1789 44

1188. II.11 Probleme orfanale 1789 3

1189. II.13 Risipitori 1789 2

1190. LL.14 Circulări referitoare la decesul împăratului şi

numirea înalţilor demnitari

1789 7

1191. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1789 82

1192. II.16 Vite Găsite, pierdute, furate 1789 2

1193. II.17 Mijloace de transport pentru funcţionari 1789 11

1194. II.19 Certificate de situaţia materială şi morală 1789 1

1195. II.20 Emigrare,imigrare,paşapoarte 1789 58

1196. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului 1789 11

1197. II.26 Ordine Publică, Plăieşii 1789 41

1198. II.28 Diverse probleme administrative 1789 12

1199. III.1 Siguranţa Statului 1789 3

1200. III.2 Iobagi şi probleme urbariale 1789 37

1201. III.3 Angajaţi casnici 1789 19

1202. III.5 Cererile de confirmare a rangului nobiliar, Borra

Alexandru din Simeria,Konczei Francisc din Turia

de Jos.

1789 6

1203. III.11 Probleme Privitoare la evrei

1

1204. IV.11 Raport cu privire la producţia de in, cânepă şi

tutun

1789 1

1205. IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă 1789 12

1206. IV.4 Ordin gubernial prin care se cere rapoarte de felul

cum se aplică legea cu privire la consemnarea

pădurilor şi rapoartele legate de aceste probleme

1789 4

© Arhivele Naţionale ale României

379

1207. IV.6 Creşterea animalelor 1789 8

1208. IV.7 Epizoţii 1789 31

1209. V.2 Rapoarte cu privire la repararea podurilor Chichiş,

Cătălina, Caşin, podul de pe râul Tărlungeni în

apropierea localităţii Hărman

1789 29

1210. V.3 Regularea cursului apelor 1789 8

1211. V.5 Cererea către judele regal al comitatului Trei

Scaune prin care cere să fie nicşorat înălţimea

digurilor morilor din,Doboli de Jos şi oraşul Ilieni

pentru a împiedica revărsările păgubitoare

1789 12

1212 . V.6 Cererea de scutire de corverzi al minerilor din

comitatul Trei Scaune

1789 1

1213. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente 1789 53

1214. VI.2 Ordin gubernial prin care se comunică preţul sării

de 1 florin 40 crăiţari,quintalul şi fixează preţul

transportului de sare cu căruţe

1789 6

1215. VI.3 Carne de vită şi măcelărit 1789 2

1216. VI.6 Ordine guberniale cu privire la vama peştilor de

mare ce va fi de 7 florini 12 crăiţari 1 quintal,

vama pielilor crude aduse din Turcia, fixarea

vamei pentru pălăriile aduse din Ungaria.

1789 4

1217. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă 1789 4

1218. VII.1 Cereri Prin care se comunică trimiterea taxei

judiciare,sau netrimiterea lor şi tabele cu taxe

judiciare restante.Ordin gubernial cu privire la

desfinţarea diurnei şi va asigura doar transportul şi

alimente.Tabel trimis de Tabla regală cu procesele

ce vor fi dezbătute între 1-16 mai.

1789 1

1219. VII.2 Falsificarea banilor 1789 1

1220. VII.3 Faliment 1789 2

1221. VII.5 Impozite, Casa perceptorilor 1789 103

1222. VII.9 Taxe guberniale 1789 11

1223. VIII.1 Medici, chirurgi şi moaşe 1789 30

1224. VIII.2 Epidemii ,Boli contagioase 1789 9

1225. VIII.9 Medicamente şi farmacii 1789 2

1226. IX.6 Probleme de învăţământ 1789 6

1227. IX.7 Probleme bisericeşti 1789 125

1228. X.1 Cereri prin care se comunică trimiterea taxei

judiciare sau netrimiterea lor şi tabele cu taxe

judiciare restante.Ordin gubernial cu privire la

desfinţarea diurnei se va asigura doar transportul

şi alimente.Tabel trimis de Tabla Regală cu

procesele ce vor fi dezbătute între 1-16 mai.

1789 34

1229. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare.

1789 18

1230. X.3 Cereri,plângeri către Oficialitatea ,ordine,

rapoarte şi adrese referitoare la contravenţii delicte

cauze de drept civil şi penal.

1789 220

1231. X.4 Conflicte şi procese între localităţi sau între 1789 22

© Arhivele Naţionale ale României

380

1232. X.6

localităţi şi persoane particulare.

Inchisoare şi deţinuţi 1789 6

1233. XI.2 Ordin gubernial prin care Orban Francisc din

Sâncrai să fie trecut în rândul grănicerilor

secui.Raportul colonelului Martin în conflictul

dintre grănicerii secui şi nobili din satul Dalnic.

1789 7

1234. XI.3 Probleme militare 1789 1

1235. XI.4 Recrutare 1789 28

1236. XI.5 Dezertori 1789 21

1237. XI.6 Război.Ajutoare de război. 1789 472

1238. XII.3 Coscripţia populaţiei 1789 17

1239. XII.5 Măsurarea terenurilor 1789 11

1240. Acte scrise în limba germană 1789 394

1241. ACTE PREZIDIALE- Probleme în legătură cu

adunările generale.Probleme în legătură cu dietă.

1789 7

1242. II.3 Funcţionarea administraţiei 1789 5

1243. II.10 Cimitir, înmormântări 1789 2

1244. III.4 Mişcări sociale 1789 6

1245. VII.5 Impozite, Casa perceptorilor 1789 4

1246. VII.9 Taxe guberniale 1789 2

1247. IX.7 Probleme bisericeşti 1789 2

1248. X.2 Ordinele guberniului privind plângerile înaintate

de către persoane particulare

1789 4

1249. X.3 Cereri, plângeri către primjudele regal, ordine

rapoarte şi adrese referitoare la contravenţii ,

delicte, cauze de drept civil şi penal

1789 4

1250. XI.1 Ordin gubernial prin care se cere măsurarea

hotarului de graniţă a munţilor dintre Comitatul

Trei Scaune şi Moldova.

1789 4

1251. XI.6 Război .Ajutor de război. 1789 18

1252. ACTELE OFICIALITĂŢII – Probleme în

legătură cu adunările generale.Probleme în

legătură cu dietă.

1789 30

1253. II.2 Organizarea administrativă şi judiciară a

teritoriului

1789 23

1254. II.3 Funcţionarea administraţiei 1789 22

1255. II.4 Ordine guberniale cu privire la funcţionari

administrativi legate de :salarizarea lor,

pensionarea lor, să nu fie puşi la plătirea

diferitelor taxe, paznici din închisori vor avea un

salariu de 50 florini.Numirea celor 4 vicejuzi

regali din cele 4 scaune şi a notarilor respectivi.

1789 37

1256. II.5 Arhivă 1789 9

1257. II.7 Ordin gubernial prin care se precizează că la

cererea magistratului oraşului Breţcu nu se admite

nici o modificare a impozitului pe anul 1790 şi să

se trimită tabele cu impozite de către perceptori

regali din Scaune.

1789 3

1258. II.8 Ordin gubernial prin care se precizează robota de 1789 2

© Arhivele Naţionale ale României

381

1259. II.10

o zi a iobagilor faţă de nobili.

Cimitir, Înmormântări 1789 3

1260. II.14 Circulări referitoare la încoronarea împăratului

Numirea înalţilor demnitari.

1789 18

1261. II.15 Urmăriri şi căutarea unor persoane 1789 11

1262. II.16 Vite găsite, pierdute, furate 1789 2

1263- II.20 Emigrare, imigrare, paşapoarte 1789 14

1264. II.22 Calamităţi ăn afara teritoriului scaunului 1789 6

1265. II.26 Ordinea publică 1789 48

1266. II.28 Diverse probleme administrative 1789 11

1267. III.5 Ordin gubernial prin care se precizează fii

nobililor care pot intra în rândul unităţilor de

cavalerie prin selecţie

1789 2

1268. III.11 Probleme privitoare la evrei 1789 1

1269. IV.1 Ordine guberniale prin care se cere rapoarte

asupra producţiei agricole şi să precizează data

culesului viei,Raportul vice judelui regal prin care

arată că recolta este slabă din Scaunul Kezdi.

1789 9

1270. IV.4 Ordin gubernial prin care precizează că normele

de protecţie a pădurilor date din anii precedenţi să

fie respectate.

1789 3

1271. IV.6 Creşterea animalelor 1789 12

1272. IV.7 Epizoţii 1789 15

1273. V.2 Drumuri şi poduri.Comandantul regimentului de

grăniceri secui cere să fie reparate drumurile şi

podurile în special de la Catalina

1789 3

1274. V.5 Ordin gubernial prin care se precizează că

conflictul dintre familia Gereb din oraşul Ilieni ce

are o moară şi locuitorii din oraşţul Ilieni să fie

rezolvate pe cale judiciară.

1789 5

1275. VI.1 Comerş cu cereale,alimente 1789 16

1276. VI.5 Ordine guberniale cu privire la fixarea zilelor de

târg în localităţile:Codlea şi Odorheiul Secuiesc

1789 6

1277. VI.6 Ordine guberniale cu privire la fixarea vămilor la

următoarele produse de import:piei crude, hamei,

covoare, fructe sălbatice uscate şi la produsul de

export pălării, Ordin gubernial care precizează că

produsele negustorilor străni depuse la vamă şi

neridicarea în termen de un an vor fi vândute.

1789 19

1278. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă 1789 15

1279. VII.1 Ordin gubernial prin care se comunică cu

începere de la 1 noiembrie dobândă după banii

depuşi la Casa Regală va fi de 3 ½

1789 2

1280. VII.3 Faliment 1789 9

1281. VII.5 Impozite, Casa perceptorilor 1789 98

1282. VII.6 Ordin gubernial pentru fixarea diurnei

funcţionarilor trimişi pentru cercetare în provincie

1789 4

1283. VII.7 Vânzarea sau arendarea bunurilor statului sau a

diferitelor comunităţii

1789 2

© Arhivele Naţionale ale României

382

1284. VII.7 Ordin gubernial prin care se interzice amendarea

cu bani a contribuabililor în caz de pedeapsă

penală.

1789 2

1285. VIII.1 Medici,chirurgi şi moaşe 1789 3

1286. IX.5 Jocul cu cărţi 1789 3

1287. IX.6 Probleme de învăţământ 1789 20

1288. IX.7 Probleme bisericeşti 1789 16

1289. X.1 Ordin gubernial prin care se cere trimiterea

sigiliului judecătorului din Comitatul Trei

Scaune.Ordin gubernial prin care ce încetează

acţiunile juridice până la ţinerea dietei înafară de

procesele criminale şi a comercianţilor.Raportul

vice judelui regal a Scaunului Orbai prin care

comunică procesele criminale dezbătute în ziua de

9 oct.

1789 18

1290. X.2 Ordinele Guberniului privind plângerile şi

apelurile înaintate de către persoane particulare.

1789 19

1291. X.3 Cereri,plângeri către Oficialiate ,ordine , rapoarte

şi adrese referitoare la contravenţii ,delicte , cauze

de drept civil şi penal.

1789 10

1292. X.4 Conflicte şi procese între localităţi 1789 2

1293. X.6 Inchisoare şi deţinuţi 1789 19

1294. XI.2 Ordin gubernial cu privire la conflictul dintre

proprietari din satul Covasna şi grăniceri

secui.Ordin gubernial cu privire la construirea,

repararea şi ţinerea în bune condiţiuni a caselor de

iricartiruire pentru grăniceri.

1789 5

1295. XI.3 Probleme militare 1789 8

1296. XI.4 Recrutare 1789 23

1297. XI.5 Dezertori 1789 3

1298. XI.6 Război,Ajutor de război. 1789 192

1299. XII.5 Măsurarea terenurilor 1789 11

Prezentul inventar format din (55) file conţine (1299) u.a

Sf. Gheorghe, data

Sf. Gheorghe, la 12.12.2008

Intocmit de

Csia Ernestin, arhivist

Tehnoredactat de

Sălăgean Elisabeta, referent

© Arhivele Naţionale ale României

MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

ARHIVELE NAŢIONALE

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ COVASNA

383

INVENTAR

FONDUL NR:8

Denumirea fondului

SCAUNUL TREI SCAUNE

Inv. Nr. 3

Anii extremi:1791-1848

Nr. u.a.: 5995

ARHIVELE NAŢIONALE

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ COVASNA Inv. nr.195

© Arhivele Naţionale ale României

384

FONDUL NR.8

INVENTAR NR.3

Anii extremi 1791-1848

ACTELE ADMINISTRATIVE DIN ANII 1791- 1848

Nr. crt. Nr. vechi

al unităţii

de

păstrare

Cuprinsul unităţii arhivistice Anii extremi Nr. file Observaţii

1.

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1791

2.

ACTE PREZIDIALE -Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

3. II.3 Funcţionarea administraţiei

4.

II.4

Funcţionari, Personalul

administrativ şi judiciar

5. II.11 Probleme orfanale

6. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

7. III.5 Nobili

8. V.6 Morărit

9. VI.1 Comerţ

10. VII.5 Impozite casa perecptorilor

11.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil şi penal

12.

II.1

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

13.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

14. II.3 Funcţionarea administraţiei

15.

II.4

Funsţionari, Personalul

administrativ şi judiciar

16. II.8 Sate

17. II.10 Cimitire, Înmormântări

18. II.11 Orfanale

19.

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

20. II.13 Risipitori

21.

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

© Arhivele Naţionale ale României

385

22.

II.15

Urmăriri referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

1791

23. II.16 Vite găsite, pierdute, furate

24. II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

25. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

26.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

27.

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

28. II.26 Ordinea publică

29. II.28 Diverse probleme administrative

30. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

31. III.5 Nobili

32. III.12 Probleme privitoare la ţigani

33. IV.1 Agricultura

34. IV.6 Creşterea animalelor

35. IV.7 Epizoţii

36. V.2 Drumuri şi poduri

37. V.4 Industrie meserii

38. V.5 Morărit

39. V.6 Minerit

40. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

41. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

42. VI.6 Vamă

43. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

44. VII.1 Bani

45. VII.2 Falsificarea banilor

46. VII.3 Faliment

47. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor Pach.120

48. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

49.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

50. VIII.3 Carantine

51. VIII.9 Farmacii şi medicamente

52. IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

53. IX.6 Problele de învăţământ

54. IX.7 Probleme bisericeşti

55. X.1 Justiţie

56.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal

57.

Cereri plângeri, ordine rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la contra

venţii, delicte, cauze de drept

civil şi penal

58.

X.4

Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

Pach.120/a

© Arhivele Naţionale ale României

386

58/a X.6

persoane particulare

Închisori şi deţinuţi

59. XI.1 Graniţă

60. XI.2 Grăniceri secui

61. XI.3 Probleme militare

62. XI.4 Recrutare

63. XI.5 Dezertori

64. XI.6 Război.Ajutor de război

65.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

66.

II.1

Probleme în legătură cu

adunările generale,şi cu dietă

1792

67.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

68. II.3 Funcţionarea administraţiei

69.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

70. II.5 Arhivă

71.

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

72. II.28 Diverse probleme administrative

73. III.1 Siguranţa statului

74. III.5 Nobili

75. III.9 Probleme privitoare la secui

76. III.12 Probleme privitoare la ţigani

77. V.5 Morărit

78. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

79. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

80. VI.6 Vamă

81. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

82. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

83.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe,Probleme sanitare

generale

84. VIII.4 Ciumă

85. IX.7 Probleme bisericeşti

86. X.1 Justiţie

87.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal,

88.

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

89. XI.1 Graniţă

90. XI.2 Grăniceri secui

91. XI.4 Recrutare

92. XI.6 Război.Ajutor de război 1792

© Arhivele Naţionale ale României

387

Pach.121

93.

ACTELE OFICIALITĂŢII

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

94. II.3 Funcţionarea administraţiei

95.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

96. II.5 Arhivă

97. II.7 Oraşe

98. II.8 Sate

99. II.11 Probleme orfanale

100. II.13 Risipitori

101.

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

102.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

103. II.16 Vite găsite, pierdute furate

104. II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

105. II.21 Calmităţi pe teritoriul scaunului

106.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

107.

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

108. II.26 Ordinea publică

109. II.28 Diverse probleme administrative

110. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

111. III.5 Nobili

112. III.10 Probleme privitoare la saşi Pach.122

113. III.12 Probleme privitoare la ţigani

114. IV.1 Agricultura Pach.123

115.

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

116. IV.6 Creşterea animalelor

117. V.2 Drumuri şi poduri

118. V.4 Industrie meserii

119. VI.1 Comerţ cu cereale , alimente etc.

120. VI.2 Sare

121. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

122. VI.5 Târguri

123. VI.6 Vamă

124.

VI.7

Contrabandă cu animale şi

mărfuri

125. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

126. VII.1 Bani

127. VII.2 Falsificarea banilor

128. VII.3 Faliment

129. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

130.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

© Arhivele Naţionale ale României

388

131. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

132.

Medici chirurgi şi

Pach.124

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

133. VIII.3 Carantine

134. VIII.4 Ciumă

135. IX.2 Literatură.Cărţi

136. IX.6 Probleme de învăţământ

137. IX.7 Probleme bisericeşti

137/a X.1 Justiţie

138.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept penal

139.

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte cauze de

drept civil şi penal

140.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

141. X.6 Închisori şi deţinuţi

142. XI.1 Graniţă

143. XI.2 Grăniceri secui

144. XI.3 Probleme militare Pach.124/a

145. XI.4 Recrutare

146. XI.5 Dezertori

147. XI.6 Război.Ajutor de război

147/a

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

Pach.125

148.

ACTE PREZIDIALE-Probleme 1793

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

149. III.1 Siguranţa statului

150. VII.5 Impozite. Casa perceptorilor

151. IX.7 Probleme bisericeşti

152.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal

153. XI.2 Grăniceri

154. XI.6 Război.Ajutor de război

155.

ACTELE OFIALITĂŢII-

II.1 Pobleme în legătură cu adunările

generale şi cu dietă

156.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

157. II.3 Funcţionarea administraţiei

158. II.4 Funcţionari.Personalul

© Arhivele Naţionale ale României

389

159. II.5

administrativ şi judiciar

Arhivă 1793

160. II.7 Oraşe

161. II.11 Probleme orfanale

162. II.13 Risipitori

163.

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

164.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

165. II.16 Vite găsite, pierdute furate

166.

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

167. II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

168. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

169.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

170. II.23 Incendii Pach.126

171.

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

172. II.26 Ordinea publică

173. II.27 Arme şi praful de puşcă

174. II.28 Diverse probleme administrative

175. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

176. III.3 Angajaţi casnici

177. III.5 Nobili

178. IV.1 Agricultura

179. IV.5 Vânat şi pescuit

180. IV.6 Creşterea animalelor

181. IV.7 Epizoţii

182. V.2 Drumuri şi poduri

183. V.3 Regularea cursului apelor

184. V.4 Industrie meserii

185. V.5 Morărit

186. V.6 Minerit

187. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc

188. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

189. VI.5 Târguri

190. VI.6 Vamă

191. VII.1 Bani

192. VII.2 Falsificarea banilor

193. VII..3 Faliment

194. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor Pach.127

195. VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

196.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

197. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

198.

VIII.1

Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

© Arhivele Naţionale ale României

390

199. VIII.4

generale

Ciumă

200. VIII.9 Farmacii şi medicamente

201. IX.2 Literatură.Cărţi

202. IX.6 Probleme de învăţământ

203. IX.7 Probleme biericeşti

204. X.1 Justiţie

205.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal

206.

Cereri plângeri , ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii delicte, cauze de

drept civil şi penal

207.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

208. X.6 Închisori şi deţinuţi

209. XI.2 Grăniceri secui

210. XI.3 Probleme militare

211. XI.4 Recrutare

212. XI.6 Dezertori

213. XI.6 Război.Ajutor de război

214.

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

215.

ACTE PREZIDIALE Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

216.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

217. II.3 Funcţionarea administraţiei

218.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

219. II.5 Arhivă

220.

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

221. II.7 Oraşe

222. II.11 Probleme orfanale

223.

II.19

Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

224. II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

225. II.23 Incendii

226. II.27 Arme şi praful de puşcă

227. III.1 Siguranţa statului

228. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

229. IV.1 Agricultura

230. IV.2 Invazia lăcustelor

231. IV.6 Creşterea animalelor

391

Pach.127/a

1794 Pach.128

© Arhivele Naţionale ale României

232. IV.7 Epizoţii

233. VI.1 Comerţ cu cereale , alimente etc.

234. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor.

235.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

236. VIII.4 Ciumă

237. IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

238. IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc

239. IX.6 Probleme de învăţământ

240. IX.7 Probleme bisericeşti

241. X.1 Justiţie Pach.129

242.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal

243.

Cereri plângeri, ordine ,rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii , delicte , cauze de

drept civil şi penal.

244.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

245.

X.6

Închisori şi deţinuţi

246. XI.2 Grăniceri secui

247 XI.4 Recrutare

248. XI.6 Război, Ajutor de război

249.

ACTELE OFICIALITÎŢII- 1794

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

250.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

251. II.3 Funcţionarea administraţiei

252.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

253. II.5 Arhivă

254. II.7 Oraşe

255. II.8 Sate

256. II.11 Probleme orfanale

257. II.13 Risipitori

258.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

259. II.16 Vite găsite,pierdute furate Pach.130

260. II.20 Emigrare,imigrare.Paşapoarte

261.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scunului

262. II.23 Incendii

263. II.24 Colectări pentru ajutorarea

© Arhivele Naţionale ale României

392

264. II.26

săracilor şi zidirea bisericilor

Ordinea publică

265. II.27 Arme şi praful de puşcă

266. II.28 Diverse probleme administrative

267. III.1 Siguranţa statului

268. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

269. III.3 Angajaţi casnici

270. III.5 Nobili

271. III.12 Probleme privitoare la ţigani

272. IV.2 Invazia lăcustelor

273. IV.5 Vânat şi pescuit

274. IV.6 Creşterea animalelor

275. IV.7 Epizoţii

276. V.2 Drumuri şi poduri

277. V.3 Regularea cursului apelor

278. V.5 Morărit

279. V.7 Fabricare salpterului

280. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

281. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

282. VI.5 Târguri

283. VII.3 Faliment

284. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor Pach.131

285. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

286.

Medici chirurgi şi

VIII.1

moaşe.Probleme sanitare

287. VIII.4

generale

Ciumă

288. VIII.5 Sifilis

289. IX.2 Literatură.Cărţi.

290. IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

291. IX.6 Probleme de învăţământ

292. IX.7 Probleme bisericeşti

293. X.1 Justiţie

294.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauza de drept civil penal

295.

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

296.

Conflicte şi procese între

X.4

localităţi sau între localităţi sau

între localităţi şi persoane

297. XI.1

particulare

Graniţă

298. XI.2 Grăniceri secui

299. XI.3 Probleme militare

300 XI.4 Recrutare

© Arhivele Naţionale ale României

393

Pach.132

301 XI.5 Dezertori

302 XI.6 Război,Ajutor de război

303

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GNERALE

1795 Pach.133

304

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în lgătură cu adunările gnerale şi

cu dietă

305

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

306 II.3 Funcţionarea administraţiei

307

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

308 II.7 Oraşe

309 II.8 Sate

310 II.11 Probleme orfanale

311 II.26 Ordinea publică

312 III.1 Siguranţa statului

313 IV.1 Agricultura

314 IV.6 Creşterea animalelor

315 V.2 Drumuri şi poduri

316 V.3 Regularea cursului apelor

317 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

318 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

319 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

320.

VIII.1

Medici chirurgi şi moaşe.

Probleme sanitare generale.

321. VIII.3 Carantine

. 322. VIII.4 Ciumă

323. VIII.5 Sifilis

324. IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

325. IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

326. IX.6 Probleme de învăţământ.

327. X.1 Justiţie Pach.134

328.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare şi

cauze de drept civil penal.

329.

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii delicte, cauze de

drept civil şi penal.

330.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare.

331. XI.2 Grăniceri secui

332. XI.4 Recrutare

333. XI.6 Război.Ajutor de război.

334.

II.1

ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

1795

© Arhivele Naţionale ale României

394

335.

II.2

adunările generale şi cu dietă

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

336. II.3 Funcţionarea administraţiei

337.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

338. II.5 Arhivă

339.

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

340. II.7 Oraşe

341. II.8 Sate

342. II.11 Probleme orfanale

343. II.13 Risipitori

344.

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

345.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

346

II.20

Emigrare, imigrare.Paşapoarte

347.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

348. II.23 Incendii

349. II.26 Ordinea publică Pach.135

350. III.1 Siguranţa statului

351. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

352. III.5 Nobili

353. III.12 Probleme privitoare la ţigani

354. IV.1 Agricultura

355. IV.2 Invzia lăcustelor

356.

IV.3

Stârpirea păsărilor şi pradă şi a

animalelor răpitoare

357. IV.6 Creşterea animalelor

358. IV.7 Epizoţii

359. V.2 Drumuri şi poduri

360. V.4 Industrie meserii

361, V.6 Minerit

362, VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

363. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

364. VI.5 Târguri

365. VI.6 Vamă

366. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

367. VII.1 Bani

368. VII.2 Falsificarea banilor

369. VII.3 Faliment

370. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

371.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

© Arhivele Naţionale ale României

395

372. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

373.

Medici chirurgi şi

Pach.136

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

374. VIII.4 Ciumă

375. VIII.5 Sifilis

376. IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice.

377. IX.2 Literatură.Cărţi.

378. IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

379. IX.6 Probleme de învăţământ

380. IX.7 Probleme bisericeşti

381. X.1 Justiţie

382.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângrile şi apelurile înaintate de

către persoane particulare în

cauză de drept civil penal

383.

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

Pach.136/a

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

384.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare.

385. X.6 Închisori şi deţinuţi

386. XI.2 Grăniceri secui

387. XI.3 Probleme militare Pach.136/b

388. XI.4 Recrutare

389. XI.5 Dezertori

390. XI.6 Război.Ajutor de război

391.

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1796 Pach.137

392.

II.1

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

393.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

394. II.3 Funcţionarea administraţiei

395.

II.4

Funcţionari, Personalul

administrativ şi judiciar

396. II.5 Arhivă

397. II.7 Oraşe

398. II.11 Probleme orfanale

399. II.13 Risipitori

400. II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

401. II.26 Ordinea publică

402. II.28 Diverse probleme administrative

403. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

404. III.5 Nobili

405. IV.6 Creşterea animalelor

406. IV.7 Epizoţii

© Arhivele Naţionale ale României

396

407. V.2 Drumuri şi poduri

408. V.5 Morărit

409. VII.2 Falsificarea banilor

410. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

411. VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

412. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

413.

Medici, chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

414. VIII.4 Ciuma

415. VIII.8 Turbare

416. VIII.9 Farmacii şi medicamente

417. IX.2 Literatură şi cărţi

418. IX.7 Probleme bisericeşti

419. X.1 Justiţie

420.

Ordinele guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare la

cauze de drept civil penal

421.

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

422.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

423. XI.2 Grăniceri secui

424. XI.4 Recrutare

425. XI.6 Război.Ajutor de război

426.

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

427.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

428. II.3 Funcţionarea administraţiei

429.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

430. II.5 Arhivă

431. II.7 Oraşe

432. II.8 Sate

433. II.11 Probleme orfanale

434. II.13 Risipitori

435.

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

436.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

437.

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionarii civili

438. II.19 Certificate, adeverinţe cu situaţia

© Arhivele Naţionale ale României

397

Pach.138

439. II.20

materială şi morală

Emigrare,imigrare.Paşapoarte

. 440.

II.22

Calamităţi în fara teritoriului

scaunului

441. II.23 Incendii

442. II.26 Ordinea publică

443. II.28 Diverse probleme administrative

444. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

. 445. III.5 Nobili

446. III.7 Călăreţi secui

447. III.12 Probleme privitoare la ţigani

. 448.. III.14 Probleme privitoare la armeni

449.

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

Pach.139

450. IV.6 Creşterea animalelor

451. IV.7 Epizoţii

. 452. V.2 Drumuri şi poduri

453. V.4 Industrie meserii

454. V.5 Morărit

. 455.. V.6 Minerit

456. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

457. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

. 458. VI.6 Vamă

459.. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

460. VII.3 Faliment

.461. VII.4 Loterie

. 462. VII.5 Impozite. Casa perceptorilor

463..

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

464. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

.465.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

. 466. VIII.4 Ciumă

.467 VIII.8 Turbare

468. IX.1 Ţtiinţă.Descoperiri arheologice. Pach.140

469. IX.2 Literatură.Cărţi.

.470. IX.6 Probleme de învăţământ

.471. IX.7 Probleme bisericeşti

. 472. X.1 Justiţie

.473.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal

474

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii delicte, cauze de

drept civil şi penal

© Arhivele Naţionale ale României

398

475

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

476 X.6 Închisori şi deţinuţi

.477. XI.2 Grăniceri secui Pach.140/a

.478. XI.3 Probleme militare

.479. XI.4 Recrutare

.480. XI.5 Dezertori

.481. XI.6 Război.Ajutor de război

. 482.

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1797 Pach.141

. 483.

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

. 484. II.3 Funcţionarea administraţiei

.485.

II.4

Funcţionari.Personalul

1797

administrativ şi judiciar

.486. II.5 Arhivă

.487. II.7 Oraşe

.488. II.11 Probleme orfanale

. 489. II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

.490. II.26 Ordinea publică

.491. III.1 Siguranţa statului

.492. III.3 Angajaţi casnici

. 493. III.5 Nobili

.494. V.1 Clădiri

.495. V.2 Drumuri şi poduri

.496. V.7 Fabricarea salpetrului

.497. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

.498. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

.499.

Medici chirurgi şi

VIII.1

moaşe.Probleme sanitare

500. VIII.3

generale

Carantine

501. VIII.9 Farmacii şi medicamente

502. IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

503. IX.2 Literatură. Cărţi

504. IX.6 Probleme de învăţământ

505. IX.7 Probleme bisericeşti

506. X.1 Justiţie

507.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal

508.

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii delicte, cauze de

drept civil şi penal

509. X.4 Conflicte şi procese între

© Arhivele Naţionale ale României

399

Pach.142

510. X.6

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

Închisori şi deţinuţi

511. XI.2 Grăniceri secui

512. XI.4 Recrutare

513. XI.6 Război.Ajutor de război

514.

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

515.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

516. II.3 Funcţionarea administraţiei

517.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar.

518. II.5 Arhivă

519. II.7 Oraşe

520. II.8 Sate

521. II.11 Probleme orfanale

522. II.13 Risipitori

523.

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

524.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

525. II.16 Vite găsite, pierdute furate

526. II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

527. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului Pach.143

528.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

529.

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

530. II.26 Ordinea publică

531. II.28 Diverse probleme administrative

532. III.1 Siguranţa statului

533. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

534. III.3 Angajaţi casnici

535. III.5 Nobili

535/1 III.10 Probleme privitoare la saşi

536. IV.2 Invazia lăcustelor

537.

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

538. IV.6 Creşterea animalelor

539. IV.7 Epizoţii

540. V.2 Drumuri şi poduri

541. V.4 Industrie meserii

542. V.5 Morărit

543. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

544. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

545. VI.5 Târguri

546. VI.6 Vamă

© Arhivele Naţionale ale României

400

547. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

548. VII.1 Bani

549. VII.2 Falsificarea banilor

550. VII.3 Faliment

551. VII.4 Loterie

552. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

553.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

554. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

555.

Medici chirurgi şi

VIII.1

moaşe.Probleme sanitare

401

Pach.144

556. VIII.3

generale

Carantine

557. VIII.4 Ciumă

558. VIII.9 Farmacii şi medicamente

559. IX.2 Literatura cărţii

560. IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc

561. IX.6 Probleme de învăţământ

562. IX.7 Probleme bisericeşti

563. X.1 Justiţie

564.

Ordinele Guberniului privind

X.2/I

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal.Vol.I

565. X.2/II Idem Volumul II. Pach.145

566.

Cereri plângeri , ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii delicte, cauze de

drept civil şi penal

567.

Conflicte şi procese între

X.4

localităţi sau între localităţi şi

568. X.6

persoane particulare

Închisori şi deţinuţi

569. XI.2 Grăniceri secui

570. XI.3 Probleme militare

571. XI.4 Recrutare

572. XI.5 Dezertori

573. XI.6 Război.Ajutor de război

574.

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

575.

ACTE PREZIDIALE-

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

576. II.5 Arhivă

577. II.7 Oraşe

578. II.8 Sate

579. II.11 Probleme orfanale

580. II.12 Curatela persoanelor alienate

1798 Pach.146

© Arhivele Naţionale ale României

581. II.20

mental

Emigrare, imigrare.Paşapoarte

582. II.23 Incendii

583. II.26 Ordinea publică

584. II.28 Diverse probleme administrative

585. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

586. IV.2 Invazia lăcustelor

587.

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

588. IV.5 Vânat şi pescuit

589. IV.6 Creşterea animalelor

590. V.2 Drumuri şi poduri

591. V.4 Industrie, meserii

592. V.5 Morărit

593. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

594. VI.4 Măsuri şi greutăţi

595. VII.1 Bani

596. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

597.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

598. IX.6 Probleme de învăţământ

599. IX.7 Probleme bisericeşti

600.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal

601.

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, cauze de drept civil

şi penal

602.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

603. XI.2 Grăniceri secui

604. XI.4 Recrutare

605. XI.6 Război.Ajutor de război

606.

ACTELE OFICIALITÎŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

607. II.3 Funcţionarea administraţiei

608.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

609. II.7 Oraşe

610. II.11 Probleme orfanale

611. II.13 Risipitori

612.

Circulări referitoare la numirea

II.14 înalţilor demnitari şi la

decoraţiuni

© Arhivele Naţionale ale României

402

Pach.147

Pach.148

613.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

614. II.16 Vite găsite, pierdute, furate

615. II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

616.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

617. II.23 Incendii

618.

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

619. II.26 Ordinea publică

620. II.28 Diverse probleme administrative

621. III.1 Siguranţa statului

622. III.5 Nobili

623. III.12 Probleme privitoare la ţigani

624. IV.1 Agricultura

625. IV.2 Invazia lăcustelor

626.

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

627. IV.4 Silvicultura

628. IV.6 Creşterea animalelor

629. IV.7 Epizoţii

630. V.2 Drumuri şi poduri

631. V.4 Industrie, meserii

632. V.5 Morărit

633. V.6 Minerit

634. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

635. VI.5 Târguri

636. VI.6 Vamă

637. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

638. VII.2 Falsificarea banilor Pach.149

639. VII.3 Faliment

640. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

641.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

642. VII.8 Datoria publică de stat

643. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

644.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

645. VIII.3 Carantine

646. VIII.4 Ciumă

647. IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice Pach.150

648. IX.2 Literatură.Cărţi

649. IX.6 Probleme de învăţământ

650. IX.7 Problele bisericeşti

651. X.1 Justiţie

652.

X.2

Ordinele Giberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

© Arhivele Naţionale ale României

403

653.

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

654.

X.4

Conflicte şi procese între

localităţi şi persoane particulare

655. X.6 Închisori şi deţinuţi

656. XI.2 Grăniceri secui

657. XI.3 Probleme militare

658. XI.4 Recrutare

659. XI.5 Dezertori

660. XI.6 Război.Ajutor de război.

661.

ACTE PREZIDIALE- Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

662.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

663. II.3 Funcţionarea administraţiei

664.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

665. II.7 Oraşe

666. II.8 Sate

667. II.11 Probleme orfanale

668. II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

669.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

670. II.26 Ordinea publică

671. II.28 Diverse probleme administrative

672. III.1 Siguranţa statului

673. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

674. III.5 Nobili

675. V.2 Drumuri şi poduri

676. V.5 Morărit

677. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

678. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

679. VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

680. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

681.

Medici chirurgi,

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

682. IX.6 Probleme de învăţământ

683. IX.7 Probleme bisericeşti

684. X.1 Justiţie

685.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil şi penal

404

Pach.150/a

1799 Pach.151

© Arhivele Naţionale ale României

686.

Cereri plângeri, ordine rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

687.

X.4

Conflicte şi procese între

localităţi şi persoane particulare

688. X.5 Comisii de cercetare

689. X.6 Închisori şi deţinuţi

690. XI.2 Grăniceri secui

691. XI.4 Recrutare

692. XI.6 Război.Ajutor de război.

693.

II.3

ACTELE OFICIALITĂŢII-

Funcţionarea administraţiei

694.

II.4

Funcţionari, Personalul

administrativ şi judiciar

695. II.7 Oraşe

696. II.11 Probleme orfanale

697.

II.12

Curatela persoanelor alienate

mental

698. II.13 Risipitori

699.

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

700.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

701. II.16 Vite găsite, pierdute furate

702. II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

703.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

704. II.23 Incendii

705. II.27 Arme şi praful de puşcă

706. II.28 Diverse probleme administrative

707. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

708. IIII.3 Angajaţi casnici

709. IV.1 Agricultura

710. IV.2 Invazia lăcustelor

711.

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

712. IV.4 Silvicultura

713. IV.6 Creşterea animalelor

714. V.2 Drumuri şi poduri

715. V.3 Regularea cursului apelor

716. V.4 Industrie, meserii

717. V.5 Morărit

718. V.6 Minerit

719. V.7 Fabricarea salpetrului

720. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

721. VI.5 Târguri

722. VI.6 Vamă

723. VI.7 Contrabandă cu animale şi

© Arhivele Naţionale ale României

405

Pach.152

724. VI.8

mărfuri

Transport comunicaţii, poştă

725. VII.1 Bani Pach.153

726. VII.2 Falsificarea banilor

727. VII.3 Faliment

728. VII.5 Impozite. Casa perceptorilor

729.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

730. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

731.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

732. VIII.3 Carantine

733. VIII.4 Ciumă

734. VIII.5 Sifilis

735. VIII.9 Farmacii şi medicamente

736. IX.6 Probleme de învăţământ

737. IX.7 Probleme bisericeşti

738. X.1 Justiţie Pach.154

739.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal

740.

Cereri, plângeri ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii delicte , cauze de

drept civil şi penal

741.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

742. X.6 Închisori şi deţinuţi Pach.154/a

743. XI.2 Grăniceri secui

744. XI.3 Probleme militare

745. XI.4 Recrutare

746. XI.5 Dezertori

747. XI.6 Război.Ajutor de război.

748.

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE-

1800 Pach.155

749.

II.1

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

750. II.3 Funcţionarea administraţiei

751.

II.4

Funcţuinari.Personalul

administrativ şi judiciar

752. II.5 Arhivă

753. II.7 Oraşe

754. II.8 Sate

755. II.11 Probleme orfanale

756. II.15 Urmăriri şi căutarea unor

© Arhivele Naţionale ale României

406

757. II.20

persoane

Emigrare, imigrare.Paşapoarte

758.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

759. II.23 Incendii

760. II.26 Ordinea publică

761. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

762. III.3 Angajaţi casnici

763. III.4 Mişcări sociale şi răscoale

764. V.2 Drumuri şi poduri

765. V.5 Morărit

766. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

767. IX.7 Probleme bisericeşti

768.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

caize de drept civil şi penal

769.

Cereri, plângeri, ordine ,

Pach.156

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte , cauze de

drept civil şi penal

770.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

770/1 X.5 Comisii de cercetare

771. X.6 Închisori şi deţinuţi

772. XI.2 Grăniceri secui

773. XI.4 Recrutare

774. XI.6 Război. Ajutor de război

775.

ACRELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale sau cu dietă

776. II.3 Funcţionarea administraţiei

777.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

778. II.5 Arhivă

779. II.8 Sate

780. II.11 Probleme orfanale

781. II.13 Risipitori

782.

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

783.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

784. II.16 Vite găsite, pierdute, furate Pach.157

785. II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

786.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

787. II.23 Incendii

788. II.24 Colectări pentru ajutorarea

© Arhivele Naţionale ale României

407

789. II.26

săracilor şi zidirea bisericilor

Ordinea publică

790. II.27 Arme şi praful de puşcă

791. II.28 Diverse probleme administrative

792. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

793. III.3 Angajaţi casnici

794. III.5 Nobili

795. III.10 Probleme privitoare la saşi.

796. III.12 Probleme privitoare la ţigani

797. IV.4 Silvicultură

798. IV.6 Creşterea animalelor

799. V.1 Clădiri

800. V.2 Drumuri şi poduri

801. V.4 Industrie, meserii

802. V.5 Morărit

803. V.6 Minerit

804. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

805. VI.2 Sare

806. VI.5 Târguri

807. VI.6 Vamă

808. VI,8 Transport, comunicaţii, poştă

809. VII.1 Bani

810. VII.2 Falsificarea banilor

811. VII.3 Faliment

812. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor Pach.158

813.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

814. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

815..

Medici chirurgi şi

VIII.1

moaşe.Probleme sanitare

816. VIII.3

generale

Carantine

817. IX.3 Teatru

818. IX.6 Probleme de învăţământ

819. IX.7 Probleme bisericeşti

820. X.1 Justiţie

821.

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil penal

822.

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

823.

Conflicte procese între localităţi

X.4 sau între localităţi şi persoane

particulare

824. X.5 Comisii şi cercetare

© Arhivele Naţionale ale României

408

Pach.158/a

825. X.6 Închisori şi deţinuţi

826. XI.2 Grăniceri secui

827. XI.3 Probleme militare

828. XI.4 Recrutare

829. XI.5 Dezertori

830. XI.6 Război.Ajutor de război

831.

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

832.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

833. II.3 Funcţionarea administraţiei

834.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

835.

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciar

836. II.7 Oraşe

837. II.8 Sate

838. II.11 Probleme orfanale

839.

II.12

Curatela persoanelor alienate

mental

840.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

841. II.26 Ordinea publică

842. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

843. III.4 Mişcări sociale şi răscoale

844. V.2 Drumuri şi poduri

845. V.5 Impozite, Casa perceptorilor

846.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

847. IX.7 Probleme bisericeşti

848. X.1 Justiţie

849.

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

850.

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

851.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

852. X.5 Comisii de cercetare

853. X.6 Închisori şi deţinuţi

854. XI.2 Grăniceri secui

855. XI.3 Probleme militare

856. XI.4 Recrutare

409

1801 Pach.159

© Arhivele Naţionale ale României

857. XI.6 Război.Ajutor de război

858.

II.3

ACTELE OFICIALITĂŢII-

Funcţionarea administraţiei

859.

II.4

Funcţionari , personalul

administrativ şi judiciar

860. II.5 Arhivă

861. II.7 Oraşe

862. II.8 Sate

863. II.11 Probleme orfanale

864.

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

865. II.13 Risipitori

866.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

867. II.16 Vite găsite, pierdute , furate

868.

II.19

Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

869. II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

870.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

871. II.23 Incendii

872. II.26 Ordinea publică

873. II.27 Arme şi proful de puşcă

874.

II.28

Diverse probleme

administrative, legate de fisc

875. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

876. III.5 Nobili

877. IV.2 Invazia lăcustelor

878. IV.6 Creşterea animalelor

879. V.2 Drumuri şi poduri

880. V.4 Industrie, meserii

881. V.5 Morărit

882. V.6 Minerit

883.

VI.1

Comerţ cu cereale , alimente,

etc.

884. VI.2 Sare

885. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

886. VI.5 Târguri

887. VII.1 Bani

888. VII.2 Falsificarea banilor

889. VII.3 Faliment

890. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

891.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţii

892. VII.8 Datorie publică de stat

893. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

894.

VIII.1

Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

© Arhivele Naţionale ale României

410

Pach.160

Pach.161

895. VIII.6

generale

Variolă

896. IX.1 Ştiinţă. Descoperiri arheologice.

897. IX.2 Literatură.Cărţi, Ziare

898. IX.4 Arte plastice.

899. IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

900. IX.6 Probleme de învăţământ.

901. IX.7 Probleme bisericeşti.

902. X.1 Justiţie.

903.

Ordinele Gubrniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau drept

penal.

904.

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii delicte, cauze de

drept civil şi penal.

905.

Conflicte şi procese între

X.4 localităpţi sau între localităţi şi

persoane particulare

906. X.5 Comisii de cercetare

907. X.6 Închisori şi deţinuţi

908. XI.2 Grăniceri secui

909. XI.3 Probleme militare

910. XI.4 Recrutare

911. XI.5 Dezertori

912. XI.6 Război.Ajutor de război.

913.

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

914.

II.1

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

915.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

916. II.5 Arhivă

917.

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

918. II.7 Oraşe

919. II.8 Sate

920. II.11 Probleme orfanale

921.

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

922. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

923. II.23 Incendii

924. II.26 Ordinea publică

925. II.28 Diverse probleme administrative

926. III.2 Iobagi.Probleme urbariale

927. III.14 Probleme privitoare la armeni

928. IV.7 Epizoţii

411

1802

© Arhivele Naţionale ale României

Pach.162

929. V.2 Drumuri şi poduri

930. V.4 Industrie meserii

931. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

932. VII.1 Bani

933. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

934. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

935.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

936. VIII.9 Farmacii şi medicamente

937. IX.6 Probleme de învăţământ.

938. IX.7 Probleme bisericeşti

939. X.1 Justiţie Pach.163

940.

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

941.

Cereri plângeri, ordine , rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii delicte, cauze de

drept civil şi penal

942.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

943. X.5 Comisii de cercetare

944. X.6 Inchisori şi deţinuţi

945. XI.2 Grăniceri secui

946. XI.3 Probleme militare

947. XI.5 Dezertori

948.

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

949. II.3 Funcţionarea administraţiei

950.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

951. II.8 Sate

952. II.11 Probleme orfanale

953. II.13 Risipitori

954.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

Pach.164

955. II.16 Vite găsite, furate, pierdute

956.

II.19

Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

957. II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

958.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

959. II.23 Incendii

960. II.24 Colectări pentru ajutorarea

© Arhivele Naţionale ale României

412

961. II.25

săracilor şi zidirea bisericilor

Ordinea publică

962. II.28 Diverse probleme administrative

963. III.1 Siguranţa statului

964. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

965. III.5 Nobili

966. III.8 Probleme privitoare la români

967. IV.7 Epizoţii

968. V.2 Drumuri şi poduri

969. V.5 Morărit

970. V.6 Minerit

971. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc. Pach.165

972. VI.2 Sare

973. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

974. VI.5 Târguri

975. VI.6 Vamă

976. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

977. VII.1 Bani

978. VII.2 Falsificarea banilor

979. VII.3 Faliment

980. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

981.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

982. VII.8 Datorie publică de stat

983. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

984. VIII.6 Variolă

985. VIII.9 Farmacii şi medicamente

986.

IX.3

Cere ajutor pentru construcţia

teatrului maghiar

Pach.166

987. IX.6 Probleme de învăţământ

988. IX.7 Probleme bisericeşti

989. X.1 Justiţie

990.

Ordinele guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

991.

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

Pach.167

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

992.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

993.

X.5

Comisii de cercetare a cazurilor

penale

994. X.6 Închisoare şi deţinuţi

995. XI.2 Grăniceri secui

© Arhivele Naţionale ale României

413

996. XI.3 Probleme militare

997. XI.5 Dezertori Pach.167/a

998.

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE-

1803 Pach.168

999.

II.3

ACTE PREZIDIALE-

Funcţionarea administraţiei

1000. II.7 Oraşe

1001. II.8 Sate

1002. II.11 Probleme orfanale

1003. II.23 Incendii

1004. II.26 Ordinea publică

1005. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1006. IV.1 Agricultura

1007. IV.6 Creşterea animalelor

1008. V.4 Industrie meserii

1009. VI.5 Târguri

1010. VII.2 Falsificarea banilor

1011.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1012. VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

1013. IX.7 Probleme bisericeşti

1014. X.1 Justiţie

1015.

Ordinele guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1016.

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

1017.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1018. XI.2 Grăniceri secui

1019.

ACTELE OFICIALITÂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

1020. II.3 Funcţionarea administraţiei

1021.

II.4

Funcţionari. Personalul

administrativ şi judiciar

1022. II.5 Arhivă

1023. II.7 Oraşe

1024. II.8 Sate

1025. II.10 Cimitire, înmormântări

1026. II.11 Probleme orfanale Pach.169

1027.

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

© Arhivele Naţionale ale României

414

1028. II.13 Risipitori

1029.

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

1030.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

1031. II.16 Vite găsite, pirdute furate Pach.170

1032.

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

1033. II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

1034. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

1035.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

1036. II.23 Incendii

1037. II.26 Ordinea publică

1038. II.27 Arme şi praful de puşcă

1039. II.28 Diverse probleme administrative

1040. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1041. III.3 Angajaţi casnici

1042. III.5 Nobili

1043. III.12 Problema privitoare la ţigani

1044. IV.6 Creşterea animalelor

1045. IV.7 Epizoţii

1046. V.2 Drumuri şi poduri

1047. V.5 Morărit

1048. V.6 Minerit

1049. VI.1 Comerţ cu creale, alimente etc. Pach.171

1050. VI.2 Sare

1051. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

1052. VI.5 Târguri

1053. VI.6 Vamă

1054. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1055. VII.1 Bani

1056. VII.3 Faliment

1057. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1058. VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

1059.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

1060. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1061.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

1062. VIII.5 Sifilis

1063. VIII.6 Variolă

1064. IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

1065. IX.3 Teatru

1066. IX.6 Probleme de învăţământ

1067. IX.7 Probleme bisericeşti

1068. X.1 Justiţie Pach.172

© Arhivele Naţionale ale României

415

1069.

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1070.

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

Pach.173

X.3

şi adrese referitaore la

contravenţii , delicte, cauze de

drept civil şi penal

1071.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane şi persoane particulare

1072. X.5 Comisii de cercetare

1073. X.6 Închisoare şi deţinuţi

1074. XI.2 Grăniceri secui

1075. XI.3 Probleme militare Pach.173/a

1076. XI.5 Dezertori Pach.173/b

1077. XI.6 Război.Ajutor de război

1078.

ACTE PREZIDIALE-Probleme 1804 Pach.174

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

1079.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

1080. II.3 Funcţionarea administraţiei

1081.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1082. II.5 Arhivă

1083.

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

1084. II.7 Arhivă

1085.

II.8

Localul organelor administrative

şi judiciare

1086. II.11 Oraşe

1087. II.12 Sate

1088. II.18 Probleme orfanale

1089.

II.20

Curatela persoanelor alienate

mintal

1090. II.23 Incendii

1091. II.26 Ordinea publică

1092. II.28 Diverse probleme administrative

1093. III.1 Siguranţa statului

1094. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1095. III.3 Angajaţi casnici

1096. III.5 Nobili

1097. IV.1 Agricultura

1098. IV.6 Creşterea animalelor

1099. IV.7 Epizoţii

1100, V.2 Drumuri şi poduri

1101. V.4 Industrie, meserii

© Arhivele Naţionale ale României

416

1102. V.5 Morărit

1103. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

1104. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1105. VII.5 Impozite. Casa perceptorilor

1106.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

1107. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1108.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

1109. IX.3 Teatru

1110. IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

1111. IX.6 Probleme de învăţământ

1112. IX.7 Probleme bisericeşti

1113. X.1 Justiţie Pach.175

1114.

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1115.

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

1116.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1117. X.6 Închisoare şi deţinuţi

1118. XI.2 Grăniceri secui

1119. XI.3 Probleme militare

1120.

ACTELE OFICIALITÂŢII-

Pach.176

II.1 Probleme în legătura cu

adunările generale şi cu dietă

1121.

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

1122. II.3 Funcţionarea administraţiei

1123.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar.

1124. II.5 Arhivă

1125.

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

1126. II.7 Oraşe

1127. II.8 Sate

1128. II.11 Probleme orfanale

1129.

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal.

1130. II.13 Risipitori

1131. II.14 Circulări referitoare la numirea

© Arhivele Naţionale ale României

417

1132.

II.15

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

1133, II.16 Vite găsite, pierdute, furate Pach.177

1134. II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

1135. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

1136.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

1137. II.23 Incendii

1138. II.26 Ordinea publică

1139. II.28 Diverse probleme administrative

1140. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1141. III.5 Nobili

1142. III.8 Probleme privitoare la români.

1143. IV.1 Agricultura

1144.

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animaleor răpitoare

1145. IV.6 Creşterea animalelor

1146. IV.7 Epizoţii

1147. V.2 Drumuri şi poduri

1148. V.5 Morărit

1149. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc

1150. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

1151. VI.5 Târguri

1152. VI.6 Vamă

1153. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1154. VII.1 Bani Pach.178

1155. VII.3 Faliment

1156. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1157.

VII.6

Diurne şi cheltuielile de

deplasare

1158.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

1159. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1160.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1161. VIII.4 Ciumă

1162. VIII.6 Variolă

1163. IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

1164. IX.6 Probleme de învăţământ

1165. IX.7 Probleme bisericeşti

1166. X.1 Justiţie

1167.

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

Pach.179

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

© Arhivele Naţionale ale României

418

1168.

1169.

X.3

X.4

Cereri ,plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, cauze de drept civil

şi penal

Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

419

Pach.180

1170. X.6

persoane particulare

Închisoare şi deţinuţi

1171 XI.2 Grăniceri secui Pach.180/a

1172. XI.3 Probleme militare

1173. XI.4 Recrutare

1174. XI.5 Dezertori

1175.

I

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1805

1176.

ACTE PREZIDIALE- Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

de dietă

1177.

II.2

Organizrea administrativă şi

judiciară a teritoriului

1178. II.3 Funcţionarea administraţiei

1179.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1180. II.5 Arhivă

1181.

Localul organelor administrative

II.6

şi judiciare

1182. II.7 Oraşe

1183. II.8 Sate

1184. II.11 Probleme orfanale

1185. II.13 Risipitori

1186. II.20 Emigrare, imigrare,Paşapoarte

1187. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

1188. II.23 Incendii

1189. II.26 Ordinea publică

1190. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1191. III.3 Angajaţi casnici

1192. III.5 Nobili

1193. III.6 Insurecţia nobililor

1194. IV.2 Invazia lăcustelor

1195. IV.6 Creşterea animalelor

1196. IV.7 Epizoţii

1197. V.2 Drumuri şi poduri

1198. V.3 Regularea cursului apelor

1199. V.5 Morărit

1200. V.6 Minerit

1201. VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc. Pach.182

1202. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

1203. VI.5 Târguri

1204. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1205. VII.1 Bani

© Arhivele Naţionale ale României

1206. VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1207. VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1208.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1209. IX.6 Probleme de învăţământ

1210. IX.7 Probele bisericeşti

1211. X.1 Justiţie

1212.

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1213.

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, cauze de drept civil

şi penal

1214.

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1215. X.6 Închisoare şi deţinuţi

1216. XI.2 Grăniceri secui

1217. XI.3 Probleme militare

1218. XI.4 Recrutare

1219. XI.5 Dezertori

1220. II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII

1221. II.3 Funcţionarea Administraţiei

1222.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1223. II.5 Arhivă

1224.

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

1225. II.7 Oraşe

1226. II.8 Sate

1227. II.9 Stare civilă

1228. II.10 Cimitire, înmormântări

1229. II.11 Probleme orfanale

1230. II.13 Risipitori

1231.

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

1232. II.16 Vite găsite, pierdute furate

1233. II.20 Emigrare, imigrare,Paşapoarte

1234.

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

1235. II.23 Incendii

1236. II.26 Ordinea publică

1237. II.28 Diverse probleme administrative

1238. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1239. III.3 Angajaţi casnici

© Arhivele Naţionale ale României

420

Pach.183

Pach.184

1240. III.5 Nobili

1241. III.11 Probleme privitoare la evrei

1242. IV.1 Agricultura Pach.185

1243. IV.2 Invazia lăcustelor

1244.

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

1245. IV.4 Silvicultura

1246. IV.6 Creşterea animalelor

1247. IV.7 Epizoţii

1248. V.1 Clădiri

1249. V.2 Drumuri şi poduri

1250. V.3 Regularea cursului apelor

1251. V.4 Industrie, meserii

1252. V.5 Morărit

1253. V.6 Minerit

1254. V.7 Fabricarea salpetrului

1255. VI.1 Comerş cu cereale, alimente etc.

1256. VI.2 Sare

1257. VI.3 Carne de vită şi măcelărit

1258. VI.5 Târguri

1259. VI.6 Vamă

1260. VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1261. VII.1 Bani Pach.186

1262. VII.3 Faliment

1263- VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1264. VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

1265.

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

1266. VII.9 Taxe guberniale

1267.

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1268. VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

1269. VIII.5 Sifilis

1270. VIII.8 Turbare

1271. IX.6 Probleme de învăţământ

1272. IX.7 Probleme bisericeşti

1273. X.1 Justiţie

1274.

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2/1 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.Vol.I.

1275. X2/II Idem volumul II. Pach.187

1276.

Cereri plângeri ,ordine ,

X.3

rapoarte, şi adrese referitoare la

contravenţii delicte, cauze de

drept civil şi penal.

© Arhivele Naţionale ale României

421

1277.

Conflicte şi procese între

Pach.187/a

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1278. X.6 Închisoare şi deţinuţi

1279. XI.2 Grăniceri secui

1280. XI.3 Probleme militare Pach.187/b

1281. XI.4 Recrutare

1282. XI.5 Dezertori

1283. XI.6 Război.Ajutor de război

1284.

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1806

Pach.188

1285.

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

1286. II.3 Funcţionarea administraţiei

1287.

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1288. II.5 Arhivă

1289. II.7 Oraşe

1290. II.8 Sate

1291. II.11 Probleme orfanale

1292. II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

1293. II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

1294. II.26 Ordinea publică

1295. II.27 Arme şi praful de puşcă

1296. II.28 Diverse probleme administrative

1297. III.1 Siguranţa statului

1298. III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1299. III.3 Angajaţi casnici

1300. III./3/a Ţărani liberi

1301. III.5 Nobili

1302. III.6 Insurecţia nobililor

1303 IV.7 Epizoţii

1304 V.2 Drumuri şi poduri

1305 V.3 Regularea cursului apelor

1306 V.4 Industrie, meserii

1307 V.5 Morărit

1308 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

1309 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1310

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1311 VIII.5 Sifilis

1312 VIII.8 Turbare

1313 IX.6 Probleme de învăţământ

1314 IX.7 Probleme bisericeşti

1315

Ordinul Guberniului privind

Pach.189

X.2 plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

© Arhivele Naţionale ale României

422

1316

cauze de drept civil sau de drept

penal

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

1317

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1318 X.5 Închisoare şi deţinuţi

1319 XI.2 Grăniceri secui

1320 XI.3 Probleme militare

1321 XI.4 Recrutare

1322 XI.5 Dezertori

1323 XI.6 Război.Ajutor de război

1324

II.3

ACTELE OFICIALITĂŢII-

Funcţionarea administraţiei

Pach.190

1325

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciare

1326 II.5 Arhivă

1327

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

1328 II.7 Oraşe

1329 II.8 Sate

1330 II.9 Stare civilă

1331 II.11 Probleme orfanale

1332 II.13 Risipitori

1333

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

1334

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

1335 II.16 Vite găsite, pierdute furate Pach.191

1336 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

1337 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

1338

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

1339 II.23 Incendii

1340 II.26 Ordinea publică

1341 II.28 Diverse probleme administrative

1342 III.1 Siguranţa statului

1343 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1344 III.3 Angajaţi casnici

1345 III.5 Nobili

1346 IV.1 Agricultura

1347

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

1348 IV.6 Creşterea animalelor

1349 IV.7 Epizoţii

1350 V.2 Drumuri şi poduri

© Arhivele Naţionale ale României

423

1351 V.3 Regularea cursului apelor

1352 V.4 Industrie, meserii

1353 V.5 Morărit

1354 V.7 Fabricarea salpetrului

1355 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc. Pach.192

1356 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

1357 VI.5 Târguri

1358 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1359 VII.1 Bani

1360 VII.3 Faliment

1361 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1362 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

1363

Vânzarea sau arendarea

VII.7

bunurilor statului şi a diferitelor

1364 VII.8

comunităţi

Datorie publică de stat

1365 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1366

Medici chirurgi şi

VIII.1

moaşe.Probleme sanitare

1367 VIII.3

generale

Carantine

1368 VIII.5 Sifilis

1369 VIII.6 Variolă

1370 VIII.9 Farmacii şi medicamente

1371 IX.2 Literatură.Cărţi

1372 IX.6 Probleme de învăţământ

1373 IX.7 Probleme bisericeşti

1374 X.1 Justiţie Pach.193

1375

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1376

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

Pach.193/a

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

1377

Conflicte şi procese între

X.4

localităţi sau între localităţi şi

1378 X.6

persoane particulare

Închisoare şi deţinuţi Pach.193/b

1379 XI.2 Grăniceri secui

1380 XI.3 Probleme militare

1381 XI.4 Recrutare

1382 XI.5 Dezertori

1383 XI.6 Război.Ajutor de război.

1384

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1807 Pach.194

1385 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

© Arhivele Naţionale ale României

424

1386 II.3

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

Funcţionarea administraţiei

1387

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1388 II.5 Arhivă

1389 II.7 Oraşe

1390 II.8 Sate

1391 II.11 Probleme orfanale

1392 II.13 Risipitori

1393 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

1394 II.26 Ordinea publică

1395 II.28 Diverse probleme administrative

1396 III.1 Siguranţa statului

1397 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1398 III.3 Angajaţi casnici

1399 III.5 Nobili

1400 III.8 Probleme privitoare la români

1401 IV.1 Agricultura

1402 IV.6 Creşterea animalelor

1403 V.2 Drumuri şi poduri

1404 V.3 Regularea cursului apelor

1405 V.4 Industrie, meserii

1406 V.5 Morărit

1407 V.7 Fabricarea salpetrului

1408 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

1409 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1410 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1411 VIII.5 Sifilis

1412 IX.2 Literatură.Cărţi.

1413 IX.6 Probleme de învăţământ

1414 IX.7 Probleme bisericeşti

1415 X.1 Justiţie

1416

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

1417

Cereri , plângeri, ordine,

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

1418

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1419 X.6 Închisoare şi deţinuţi

1420 XI.2 Grăniceri secui

1421 XI.6 Război.Ajutor de război.

1422 II.1 ACTELE OFICIALITÎŢII-

© Arhivele Naţionale ale României

425

Pach.195

1423 II.3

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

Funcţionarea administraţiei

1424

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1425 II.5 Arhivă

1426 II.7 Oraşe

1427 II.8 Sate

1428 II.9 Stare civilă Pach.196

1429 II.10 Cimitire, înmormântări

1430 II.11 Probleme orfanale

1431 II.13 Risipitori

1432

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

1433

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

1434 II.16 Vite găsite, pierdute furate Pach.197

1435 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

1436 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

1437

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

1438 II.23 Incendii

1439

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

1440 II.26 Ordinea publică

1441 II.27 Arme şi praful de puşcă

1442 II.28 Diverse probleme administrative

1443 III.1 Siguranţa statului

1444 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1445 III.5 Nobili

1446 III.8 Probleme privind la români

1447 IV.1 Agricultura Pach.198

1448

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

1449 IV.4 Silvicultura

1450 IV.6 Creşterea animalelor

1451 IV.7 Epozoţii

1452 V.2 Drumuri şi poduri

1453 V.3 Regularea cursului apelor

1454 V.4 Industrie, meserii

1455 V.5 Morărit

1456 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

1457 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

1458 VI.5 Târguri

1459 VI.6 Vamă

1460 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1461 VII.1 Bani

1462 VII.2 Falsificarea banilor

1463 VII.3 Faliment

© Arhivele Naţionale ale României

426

1464 VII.5 Impozite, Casa perceptorilor Pach.199

1465 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

1466

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

1467 VII.8 Datorie publică de stat

1468 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1469

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1470 VIII.3 Carantine

1471 VIII.5 Sifilis

1472 VIII.6 Variolă

1473 VIII.8 Turbare

1474 VIII.9 Farmacii şi medicamente

1475 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

1476 IX.2 Literatură.Cărţi

1477 IX.6 Probleme de învăţământ

1478 IX.7 Probleme bisericeşti

1479 X.1 Justiţie

1480

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2/I. de către persoane particulare în

cauza de drept civil sau de drept

penal.Volumul I.

1481 X.2/II. Idem volumul II. Pach.200

1482

Cereri plângeri , ordine, rapoarte

Pach.200/a

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

1483

Conflicte şi procese între

Pach.200/b

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1484 X.5 Comisii de cercetare

1485 X.6 Închisopare şi deţinuţi

1486 XI.1 Graniţă

1487 XI.2 Grăniceri secui

1488 XI.3 Probleme militare Pach.200/c

1489 XI.5 Dezertori

1490 XI.6 Război.Ajutor de război

1491

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1808 Pach.201

1492

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

1493 II.3 Funcţionarea administraţiei

1494

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1495 II.6 Localul organelor administrative

© Arhivele Naţionale ale României

427

1496 II.7

şi judiciare

Oraşe

1497 II.8 Sate

1498 II.11 Probleme orfanale

1499 II.13 Risipitori

1500

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

1501

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

1502 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

1503 II.23 Incendii

1504 II.26 Ordinea publică

1505 II.27 Arme şi praful de puşcă

1506 II.28 Diverse probleme administrative

1507 III.1 Siguranţa statului

1508 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1509 IV.6 Creşterea animalelor

1510 V.2 Drumuri şi poduri

1511 V.3 Regularea cursului apelor

1512 V.4 Industrie, meseriii

1513 V.5 Morărit

1514 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

1515 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1516

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1517 VIII.5 Sifilis

1518 IX.6 Probleme de învăţământ

1519 IX.7 Probleme bisericeşti

1520

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

IX.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1521

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese rferitore la contravenţii,

delicte, cauze de drept civil şi

penal

1522

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1523 X.5 Comisii şi cercetare

1524 X.6 Închisoare şi deţinuţi

1525 XI.2 Grăniceri secui

1526 XI.6 Război.Ajutor de război

1527

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

1528 II.3 Funcţionarea administraţiei

© Arhivele Naţionale ale României

428

Pach.202

1529

II.4

Funcţionari .Personalul

administrativ şi judiciar

1530 II.5 Arhivă

1531

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

1532 II.7 Oraşe

1533 II.8 Sate Pach.203

1534 II.10 Cimitire, înmormântări

1535 II.11 Probleme orfanale

1536

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

1537 II.13 Risipitori

1538

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

1539

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

1540 II.16 Vite găsite, pierdute furate Pach.204

1541

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

1542

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun.

1543 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte.

1544

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului.

1545 II.23 Incendii

1546 II.26 Ordinea publică

1547 II.27 Arme şi praful de puşcă

1548 II.28 Diverse probleme administrative

1549 III.1 Siguranţa statului

1550 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1551 III.5 Nobili

1552 III.12 Probleme privitoare la ţigani

1553 IV.1 Agricultura

1554

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

1555 IV.4 Silvicultură

1556 IV.6 Creşterea animalelor

1557 IV.7 Epizoţii

1558 V.2 Drumuri şi poduri Pach.205

1559 V.3 Regularea cursului apelor

1560 V.4 Industrie, meserii

1561 V.5 Morărit

1562 V.6 Minerit

1563 V.7 Fabricarea salpetrului

1564 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

1565 VI.4 Măsuri şi greutăţi

1566 VI.5 Târguri

1567 VI.6 Vamă

1568 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

© Arhivele Naţionale ale României

429

1569 VII.1 Bani

1570 VII.3 Faliment

1571 VII.5 Impozite,Casa perceptorilor Pach.206

1572

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

1573 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1574

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1575 VIII.3 Carantine

1576 VIII.5 Sifilis

1577 VIII.6 Variolă

1578 VIII.8 Turbare

1579 VIII.9 Farmacii şi medicamente

1580 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice.

1581 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

1582 IX.6 Probleme de învăţământ.

1583 IX.7 Probleme Bisericeşti

1584 X.1 Justiţie

1585

Oridinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

Pach.207

X.2 de către persoane particulare ăîn

cauze de drept civil sau de drept

penal

1586

Cereri plângeri,ordine, rapoarte

Pach.208

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte , cauze de

drept civil şi penal.

1587

Conflicte şi procese între

Pach.209

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1588 X.5 Comisii de cercetare

1589 X.6 Închisoare şi deţinuţi

1590 XI.1 Graniţă

1591 XI.2 Grăniceri secui

1592 XI.3 Probleme militare Pach.209/a

1593 XI.4 Recrutare

1594 XI.5 Dezertori

1595 XI.6 Război.Ajutor de război.

1596

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1809 Pach.210

1597

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

1598 II.3 Funcţionarea administraţiei

1599

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1600 II.7 Oraşe

© Arhivele Naţionale ale României

430

1601 II.11 Probleme orfanale

1602 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

1603 II.26 Ordine publică

1604 III.1 Siguranţa statului

1605 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1606 III.3 Angajaţi casnici

1607 III.6 Insurecţia nobililor

1608 IV.6 Creşterea animalelor

1609 IV.7 Epizoţii

1610 V.2 Drumuri şi poduri

1611 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

1612 VI.5 Târguri

1613 VII.5 Impozite.Casa pereptorilor

1614

Medici chirurgi şi

VIII.1

moaşe.Probleme sanitare

1615 VIII.5

generale.

Sifilis

1616 VIII.6 Variolă

1617 IX.6 Probleme deînvăţământ

1618 IX.7 Probleme bisericeşti

1619 X.1 Justiţie

1620

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

1621

Cereri,plângeri, ordine, rapoarte

X.3 şi adrese referitoare la

contravenţii , delicte ,

1622

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1623 X.6 Inchisoare şi deţinuţi

1624 XI.1 Graniţă

1625 XI.2 Grăniceri şi secui

1626 XI.3 Probleme militare

1627 XI.4 Recrutare

1628 XI.5 Dezertori

1629 XI.6 Război.Ajutor de război

1630

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

1631 II.3 Funcţionarea administraţiei

1632

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1633

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

© Arhivele Naţionale ale României

1634 II.7 Oraşe

1635 II.8 Sate

431

Pach.211

1636 II.10 Cimitire, înmormântări

1637 II.11 Probleme orfanale

1638

II.12

Curatela persoanelor alienate

mental

Pach.212

1639 II.13 Risipitori

1640

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

1641

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

1642 II.16 Vite găsite,pierdute furate

1643

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

1644 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

1645 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

1646

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

1647 II.23 Incendii

1648 II.26 Ordinea publică

1648/a

II.27

Arme şi praful de puşcă

1649 II.28 Diverse probleme administrative

1650 III.2 Iobagi şi probleme urbariale Pach.213

1651 III.3 Angajaţi casnici

1652 III.5 Nobili

1653 III.6 Insurecţia nobililor

1654 III.12 Probleme privitoare la ţigani

1655 IV.1 Agricultura

1656

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi

animalelor răpitoare

1657 IV.4 Silvicultură

1658 IV.5 Vânat şi pescuit

1659 IV.7 Epizoţii

1660 V.2 Drumuri şi poduri

1661 V.3 Regularea cursului apelor

1662 V.4 Industrie, meserii

1663 V.5 Morărit

1664 V.7 Fabricarea salpetrului

1665 VI.1 Comerţ cu cereale , alimente etc.

1666 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

1667 VI.5 Târguri

1668 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1669 VII.1 Bani Pach.214

1670 VII.3 Faliment

1671 VII.4 Loterie

1672 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1673

VII.7

Vânzrea sau arendarea bunurilor

statului şi a diferitelor comunităţi

1674 VII.8 Datorie publică de stat

1675 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

© Arhivele Naţionale ale României

432

1676

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1677 VIII.3 Carantine

1678 VIII.5 Sifilis

1679 VIII.6 Variolă

1680 VIII.8 Turbare

1681 VIII.9 Farmacii şi medicamente

1682 IX.6 Probleme de învăţământ

1683 IX.7 Probleme bisericeşti

1684 X.1 Justiţie

1685

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1686

Cereri plângeri, ordine , rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

1687

Conflicte şi procese între

X.4 localitpţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1688 X.5 Comisii de cercetare

1689 X.6 Închisoare şi deţinuţi

1690 XI.1 Graniţă

1691 XI.2 Grăniceri secui

1692 XI.3 Probleme militare

1693 XI.4 Recrutare

1694 XI.5 Dezertori

1695 XI.6 Război. Ajutor de război

1696 XII.3 Conscripţii de populaţie

1697

I.

ACTELE ADUNARILOR

GENERALE

1698

II.1

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

1699 II.3 Funcţionarea administraţiei

1700

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1701 II.7 Oraşe

1702 II.8 Sate

1703 II.11 Probleme orfanale

1704 II.13 Risipitori

1705

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

1706 II.20 Emigrare, imigrare, paşapoarte

1706/a II.26 Ordinea politică

1707 II.28 Diverse probleme administrative

1708 III.1 Siguranţa statului

433

Pach.215

Pach.216

1810 Pach.218

© Arhivele Naţionale ale României

1709 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1710 III.3 Angajaţi casnici

1711 III.6 Insurecţia nobililor

1712 III.7 Călăreţi secui

1713 IV.7 Epizoţii

1714 V.2 Drumuri şi poduri

1715 V.3 Regularea cursului apelor

1716 V.4 Industrii, meserii

1717 V.5 Morărit

1718 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

1719 VII.1 Bani

1720

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1721 VIII.9 Farmacii şi medicamente

1722 IX.6 Probleme de învăţământ

1723 IX.7 Probleme bisericeşti

1724

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1725

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte , cauze de

drept civil şi penal

1726

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1727 X.6 Închisoare şi deţinuţi

1728 XI.2 Grăniceri secui

1729 XI.3 Probleme militare

1730 XI.4 Recrutare

1731

ACTELE OFICIALITĂŢII- 1810

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

1732 II.3 Funcţionarea administraţiei

1733

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1734 II.5 Arhivă

1735 II.7 Oraşe

1736 II.8 Sate

1737 II.11 Probleme orfanale Pach.219

1738

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

1739 II.13 Risipitori

1740

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

1741 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

© Arhivele Naţionale ale României

434

1742 II.16

persoane

Vite găsite, pierdute furate

1743

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

1744

II.19

Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

1745 II.20 Emigrare, imigrare, paşapoarte Pach.220

1746

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

1747 II.23 Incendii

1748 II.26 Ordinea publică

1749 II.28 Diverse probleme administrative

1750 III.1 Siguranţa statului

1751 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1752 III.3 Angajaţi casnici

1753 III.5 Nobili

1754 III.6 Insurecţia nobililor

1755 III.8 Probleme privitorela români

1756 IV.1 Agricultura Pach.221

1757 IV.2 Invazia lăcustelor

1758

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

1759 IV.4 Silvicultura

1760 IV.6 Creşterea animalelor

1761 IV.7 Epizoţii

1762 V.2 Drumuri şi poduri

1763 V.3 Regularea cursului apelor

1764 V.4 Industrie, meserii

1765 V.5 Morărit

1766 V.7 Fabricarea salpetrului

1767 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

1768 VI.2 Sare

1769 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

1770 VI.5 Târguri

1771 VI.6 Vamă

1772 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1773 VII.1 Bani Pach.222

1774 VII.3 Faliment

1775 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1776 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

1777

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

1778 VII.8 Datorie publică de stat

1779 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1780

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1781 VIII.3 Carantine

© Arhivele Naţionale ale României

435

1782 VIII.4 Ciumă

1783 VIII.5 Sifilis

1784 VIII.6 Variolă

1785 VIII.9 Farmacii şi medicamente

1786 IX.3 Teatru

1787 IX.6 Probleme de învăţământ

1788 IX.7 Probleme bisericeşti

1789 X.1 Justiţie Pach.223

1790

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1791

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

Pach.223/a

X.3/I

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal. Vol.I

1792 X.3/II Idem Vol.II. Pach.223/b

1793

Conflicte şi procese între

X.4

localităţi sau între localităţi şi

1794 X.5

persiane particulare

Comisii de cercetare Pach.223/c

1795 X.6 Închisoare şi deţinuţi

1796 XI.2 Grăniceri secui

1797 XI.3 Probleme militare

1798 XI.4 Recrutare

1799 XI.5 Dezertori

1800 XI.6 Război.Ajutor de război

1801

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1811 Pach.224

1802 II.3 Funcţionarea administraţiei

1803

Funcţionari.Personalul

II.4

administrativ şi judiciar

1804 II.5 Arhivă

1805 II.8 Sate

1806 II.11 Probleme orfanale

1807 III.1 Siguranţa statului

1808 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1809 III.3 Angajaţi casnici

1810 III.5 Nobili

1811 III.6 Insurecţia nobililor

1812 IV.7 Epizoţii

1813 V.2 Drumuri şi poduri

1814 V.4 Industrie, meserii

1815 VI.1 Comerţ cu cereale , alimente etc.

1816 VI.6 Vamă

1817 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1818 VII.1 Bani

1819 VII.5 Impozite. Casa perceptorilor

© Arhivele Naţionale ale României

436

1820

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

1821 IX.7 Probleme bisericeşti

1822 X.1 Justiţie

1823

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1824

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte cauze de

drept civil şi penal

1825

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1826 X.6 Închisoare şi deţinuţi

1827 XI.2 Grăniceri secui

1828 XI.3 Probleme militare

1829

II.1

Probleme în legătură cu

adunările gernerale şi cu dietă

1830 II.3 Funcţionarea administraţiei

1831

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1832 II.5 Arhivă

1833

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

1834 II.7 Oraşe

1835 II.8 Sate

1836 II.11 Probleme orfanale

1837

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

1838 II.13 Risipitori

1839

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

1840

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

1841 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

1842

II.19

Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

1843 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

1844 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

1845

II.22

Calamităţi ăn afara teritoriului

scaunului

1846 II.23 Incendii

1847

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

1848 II.26 Ordinea publică

© Arhivele Naţionale ale României

437

Pach.225

1849 II.27 Arme şi praful de puşcă

1850 II.28 Diverse probleme administrative

1851 III.1 Siguranţa statului Pach.226

1852 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1853 III.5 Nobili

1854 III.6 Insurecţia nobililor

1855 IV.1 Agricultura

1856

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

1857 IV.4 Silvicultura

1858 IV.5 Vânat şi pescuit

1859 IV.6 Creşterea animalelor

1860 IV.7 Epizoţii

1861 V.2 Drumuri şi poduri

1862 V.3 Regularea cursului apelor

1863 V.4 Industrie, meserii

1864 V.5 Morărit

1865 V.6 Minerit

1866 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

1867 VI.3 Carne de vită şi măcelărit Pach.227

1868 VI.5 Târguri

1869 VI.6 Vamă

1870

VI.7

Contrabandă cu animale şi

mărfuri

1871 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

1872 VII.1 Bani

1873 VII.2 Falsificarea banilor

1874 VII.3 Faliment

1875 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1876 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

1877

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

1878 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1879

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

1880 VIII.3 Carantine

1881 VIII.5 Sifilis

1882 VIII.6 Variolă

1883 VIII.9 Farmacii şi medicamente

1884 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

1885 IX.6 Probleme de învăţământ

1886 IX.7 Probleme bisericeşti

1887 X.1 Justiţie Pach.228

1888

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

© Arhivele Naţionale ale României

438

1889

penal

Cereri , plângeri, ordine,

Pach.229

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

1890

Conflicte şi procese între

Pach.229/a

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1891 X.5 Comisii de cercetare

1892 X.6 Închisoare şi deţinuţi

1893 XI.1 Graniţă Pach.229/b

1894 XI.2 Grăniceri secui

1895 XI.3 Probleme militare

1896 XI.4 Recrutare Pach.229/c

1897 XI.5 Dezertori

1898

ACTELE ADUNĂRILOR

1812 Pach.230

I. GENERALE-ACTE

PREZIDIALE

1899

II.1

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

1900 II.3 Funcţionarea administraţiei

1901

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

1902 II.5 Arhivă

1903 II.7 Oraşe

1904 II.11 Probleme orfanale

1905 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

1906 II.26 Ordinea publică

1907 III.1 Siguranţa statului

1908 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1909 III.3 Angajaţi casnici

1910 III.6 Insurecţia nobililor

1911 IV.6 Creşterea animalelor

1912 V.2 Drumuri şi poduri

1913 V.4 Industrie, meserii

1914 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1915 VIII.3 Carantine

1916 IX.2 Literatură.Cărţi

1917 IX.7 Probleme bisericeşti

1918 X.1 Justiţie

1919

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

1920

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese refritoare la

contravenţii, delicte , cauze de

drept civil şi penal

© Arhivele Naţionale ale României

439

1921 X.5 Comisii de cercetare

1922 XI.3 Probleme militare

1923 XI.4 Recrutare

1924 XI.6 Război.Ajutor de război

1925

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

1926 II.3 Funcţionarea administraţiei

1927

II.4

Funcţionari.Personal

administrativ şi judiciar

1928 II.5 Arhivă

1929

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

1930 II.7 Oraşe

1931 II.8 Sate

1932 II.9 Stare civilă

1933 II.10 Cimitire.Înmormântări

1934 II.11 Probleme orfanale Pach.231

1935 II.13 Risipitori

1936

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

1937

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

prsoane

1938 II.16 Vite găsite,pierdute furate

1939

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaune

1940

II.19

Certificate , adeverinţe cu

situaţia materială şi morală

1941 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte Pach.232

1942 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

1943

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

1944 II.23 Incedii

1945 II.26 Ordinea publică

1946 II.28 Diverse probleme administrative

1947 III.1 Siguranţa statului

1948 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

1949 III.3 Angajaţi casnici

1950 III.5 Nobili

1951 III.6 Insurecţia nobililor

1952 III.7 Călăreţi secui

1953 III.8 Probleme privitoare la români

1954 III.11 Probleme privitoare la evrei

1955 III.12 Probleme privitoare la ţigani

1956 IV.1 Agricultura

1957 IV.2 Invazia lăcustelor

1958

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă ş a

animalelor răpitoare

1959 IV.4 Silvicultura

© Arhivele Naţionale ale României

440

1960 IV.6 Creşterea animalelor

1961 IV.7 Epizoţii

1962 V.2 Drumuri şi poduri

1963 V.3 Regularea cursului apelor

1964 V.4 Indutrie, meserii

1965 V.5 Morărit

1966 V.6 Minerit

1967 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

1968 VI.2 Sare

1969 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

1970 VI.5 Târguri

1971 VI.6 Vamă

1972 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă Pach.233

1973 VII.1 Bani

1974 VII.2 Falsificarea banilor

1975 VII.3 Faliment

1976 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

1977 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

1978

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

1979 VII.8 Datoria publică de stat

1980 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

1981

VIII.1

Medici chirurgi şi moaşe

.Probleme sanitare generale.

1982 VIII.3 Carantine

1983 VIII.4 Ciumă

1984 VIII.6 Variolă

1985 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

1986 IX.2 Literatură.Cărţi

1987 IX.3 Teatru

1988 IX.6 Probleme de învăţământ

1989 IX.7 Probleme bisericeşti

1990 X.1 Justiţie

1991

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

Pach.234

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

1992

Cereri,plângeri, ordine, rapoarte

Pach.234/a

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil sau de drept penal.

1993

Conflicte şi procese între

Pach.234/b

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

1994 X.5 Comisii de cercetare

1995 X.6 Închisoare şi deţinuţi

1996 XI.1 Graniţă

© Arhivele Naţionale ale României

441

1997 XI.2 Grăniceri secui

1998 XI.3 Probleme militare Pach.234/c

1999 XI.4 Recrutare

2000 XI.5 Dezertori

2001 XI.6 Război.Ajutor de război.

2002

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

Pach.235

2003

ACTE PREZIDIALE –

II.1 probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

2004 II.3 Funcţionarea administraţiei

2005

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2006 II.5 Arhivă

2007 II.7 Oraşe

2008 II.8 Sate

2009 II.11 Probleme orfanale

2010 II.13 Risipitori

2011 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

2012 II.26 Ordinea publică

2013 III.1 Siguranţa statului

2014 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2015 III.3 Angajaţi casnici

2016 III.6 Insurecţia nobililor

2017 III.11 Probleme privitoare la evrei

2018 IV.5 Vânat şi pescuit

2019 IV.6 Creşterea animalelor

2020 V.2 Drumuri şi poduri

2021 V.3 Regularea cursului apelor

2022 V.4 Industrie, meserii

2023 V.5 Morărit

2024 V.7 Fabricarea salpetrului

2025 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

2026 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2027 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2028 VIII.4/1 Ciumă.Vol.I

2029 VIII.4/II Idem Vol II. Pach.236

2030 VIII.6 Variolă

2031 IX.2 Literatură.Cărţi

2032 IX.6 Probleme de învăţământ

2033 IX.7 Probleme bisericeşti

2034 X.1 Justiţie

2035

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

2036

X.3

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

© Arhivele Naţionale ale României

442

2037

contravenţii , delicte, cauze de

drept civil şi penal

Conflicte şi persoane între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

2038 X.5 Comisii de cercetare

2039 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2040 XI.2 Grăniceri secui

2041 XI.3 Probleme militare

2042 XI.4 Recrutare Pach.237

2043 XI.6 Război.Ajutor de război.

2044

ACTELE OFICIALITÎŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale

2045 II.3 Funcţionarea administraţiei

2046

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2047 II.7 Oraşe

2048 II.8 Sate

2049 II.9 Stare civilă

2050 II.11 Probleme orfanale

2051

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

2052 II.13 Risipitori

2053

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

Pach.238

2054 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

2055

II.19

Certificate, adeverinţe cu situaţia

materială şi morală

2056 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

2057 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

2058

II.22

Calamităţi În afara teritoriului

scaunului

2059 II.23 Incendii

2060

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

2061 II.26 Ordinea publică

2062 II.27 Arme şi praful de puşcă

2063 II.28 Diverse probleme administrative

2064 III.1 Siguranţa statului

2065 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2066 III.3 Angajaţi casnici

2067 III.5 Nobili

2068 III.6 Insurecţia nobililor

2069 III.12 Probleme privitoare la ţigani

2070 IV.1 Agricultura

2071

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

2072 IV.4 Silvicultură

© Arhivele Naţionale ale României

443

2073 IV.6 Creşterea anaimalelor

2074 IV.7 Epizoţii

2075 V.2 Drumuri şi poduri Pach.239

2076 V.3 Regularea cursului apelor

2077 V.4 Industrie, meserii

2078 V.5 Morărit

2079 V.6 Minerit

2080 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

2081 VI.2 Sate

2082 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2083 VI.5 Târguri

2084 VI.6 Vamă

2085 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2086 VII.1 Bani

2087 VII.3 Faliment

2088 VII.4 Loterie

2089 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2090

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

2091 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2092

Medici chirurgi şi

Pach.240

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

2093 VIII.3 Carantine

2094 VIII.4 Ciumă

2095 VIII.6 Variolă

2096 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

2097 IX.2 Literatură. Cărţi

2098 IX.3 Teatru

2099 IX.6 Probleme de învăţământ

2100 IX.7 Probleme bisericeşti

2101 X.1 Justiţie

2102

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2/I de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.VOL.I

2103 X.2/II Idem Vol.II Pach.240/a

2104

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

2105

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare.

2106 X.5 Comisii de cercetare

2107 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2108 XI.1 Graniţă

© Arhivele Naţionale ale României

444

2109 XI.2 Grăniceri secui

2110 XI.3 Probleme militare

2111 XI.4 Recrutare

2112 XI.5 Dezertori

2113 XI.6 Război.Ajutor de război.

2114

ACTELE ADUNĂRILOR

I. GENERALE-ACTE

PREZIDIALE

2115

II.1

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

2116 II.3 Funcţionarea administraţiei

2117

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2118 II.5 Arhivă

2119

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2120 II.7 Oraşe

2121 II.8 Sate

2122 II.11 Probleme orfanale

2123 II.13 Risipitori

2124 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

2125

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

2126 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

2127 II.23 Incendii

2128 II.26 Ordinea publică

2129 III.1 Siguranţa statului

2130 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2131 III.3 Angajaţi casnici

2132 IV.4 Silvicultură

2133 IV.6 Creşterea animalelor

2134 IV.7 Epizoţii

2135 V.2 Drumuri şi poduri

2136 V.3 Regularea cursului apelor

2137 V.5 Morărit

2138 VI.1 Comerţ cu cereale , alimente etc.

2139 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2140 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2141 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2142 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2143

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

2144 VIII.3 Carantine

2145 VIII.4 Ciumă

2146 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

2147 IX.2 Literatură.Cărţi.

2148 IX.3 Teatru.

2149 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

445

1814 Pach.241

© Arhivele Naţionale ale României

Pach.242

2150 IX.6 Probleme de învăţământ.

2151 IX.7 Probleme biserciceşti

2152 X.1 Justiţie Pach.243

2153

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

2154

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

2155

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

2156 X.5 Comisii de cercetare

2157 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2158 XI.1 Graniţă

2159 XI.2 Grăniceri secui

2160 XI.3 Probleme militare

2161 XI.4 Recrutare

2162 XI.5 Dezertori

2163 XI.6 Război.Ajutor de război.

2164

ACTELE OFICIALITĂŢII-

Pach.244

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

2165 II.3 Funcţionarea administraţiei

2166

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2167 II.5 Arhivă

2168

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2169 II.7 Oraşe

2170 II.8 Sate

2171 II.11 Probleme orfanale

2172 II.13 Risipitori

2173

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

2174

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

2175 II.16 Vite găsite, pierdute furate

2176

II.19

Certificate , adeverinţe cu

situaţia materială şi morală

2177 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte Pach.245

2178

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

2179 II.23 Incendii

2180 II.26 Ordinea publică

2181 II.28 Diverse probleme administrative

© Arhivele Naţionale ale României

446

2182 III.1 Siguranţa statului

2183 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2184 III.3 Angajaţi casnici

2185 III.5 Nobili

2186 III.6 Insurecţia nobililor

2187 III.8 Probleme privitoare la români

2188 IV.1 Agricultura

2189

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

2190 IV.4 Silvicultură

2191 IV.5 Vânat şi pescuit

2192 IV.6 Creşterea animalelor

2193 IV.7 Epizoţii

2194 V.2 Drumuri şi poduri

2195 V.3 Regularea cursului apelor

2196 V.4 Industrie, meserii

2197 V.5 Morărit

2198 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

2199 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2200 VI.6 Vamă

2201 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2202 VII.1 Bani Pach.246

2203 VII.2 Falsificarea banilor

2204 VII.3 Faliment

2205 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2206 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

2207

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

2208 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2209

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

2210 VIII.3 Carantine

2211 VIII.4 Ciumă

2212 VIII.5 Sifilis

2213 VIII.6 Variolă

2214 VIII.9 Farmacii şi medicamente

2215 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice Pach.247

2216 IX.2 Literatură.Cărţi

2217 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

2218 IX.6 Probleme de învăţământ

2219 IX.7 Probleme bisericeşti

2220 X..1 Justiţie

2221

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

© Arhivele Naţionale ale României

447

2222

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

Pach.248

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

2223

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

2224 X.5 Comisii de cercetare

2225 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2226 X.1 Graniţă

2227 XI.2 Grăniceri secui

2228 XI.3 Probleme militare Pach.248/a

2229 XI.4 Recrutare

2230 XI.5 Dezertori

2231 XI.6 Război.Ajutor de război

2232 XII.3 Coscripţii de populaţie

2233

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE-

1815 Pach.249

2234

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

2235 II.3 Funcţionarea administraţiei

2236

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2237 II.5 Arhivă

2238 II.7 Oraşe

2239 II.8 Sate

2240 II.11 Probleme orfanale

2241

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

2242 II.13 Risipitori

2243

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

2244

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

2245 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

2246 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

2247 II.23 Incendii

2248 II.26 Ordinea publică

2249 II.28 Diverse probleme administrative

2250 III.1 Siguranţa statului Pach.250

2251 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2252 III.3 Angajaţi casnici

2253 III.5 Nobili

2254 III.6 Insurecţia nobililor

2255 IV.1 AGRICULTURA

2256

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

2257 IV.4 Silvicultură

© Arhivele Naţionale ale României

448

2258 V.2 Drumuri şi poduri

2259 V.3 Regularea cursului apelor

2260 V.4 Industrie, meserii

2261 V.5 Morărit

2262 V.6 Minerit

2263 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

2264 VI.2 Sare

2265 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2266 VII.2 Falsificarea banilor

2267 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2268 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2269

Medici chirurgi şi

VIII.1

moaşe.Probleme sanitare

2270 VIII.2

generale

Epidemii.Boli contagioase

2271 VIII.3 Carantine

2272 VIII.4 Ciumă

2273 VIII.5 Sifilis

2274 VIII.6 Variolă

2275 IX.3 Teatru

2276 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

2277 IX.6 Probleme de învîţîmânt

2278 IX.7 Probleme bisericeşti

2279 X.1 Justiţie

2280

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

2281

Cereri, plângeri, ordine,rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

2282

Conflicte şi procese între

X.4

localităţi sau între localităţi şi

2283 X.5

persoane particulare

Comisii de cercetare

2284 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2285 XI.2 Grăniceri secui

2286 XI.3 Probleme militare

2287 XI.4 Recrutare

2288 XI.5 Dezertori

2289 XI.6 Război.Ajutor de război.

2290

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

2291 II.3 Funcţionarea administraţiei

2292

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ

© Arhivele Naţionale ale României

449

Pach.251

Pach.252

2293 II.7 Oraşe

2294 II.8 Sate

2295 II.9 Stare civilă

2296 II.11 Probleme orfanale

2297 II.13 Risipitori

2298

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

2299

II.15/I

Urmăriri şi căutarea unor

persoane.Vol.I

2300 II/15 Idem Vol.II Pach.253

2301 II.16 Vite Găsite, pierdute, furate

2302 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

2303 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

2304

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

2305 II.23 Incendii

2306 II.26 Ordinea publică

2307 II.28 Diverse probleme administrative

2308 III.1 Siguranţa statului Pach.254

2309 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2310 III.3 Angajaţi casnici

2311 III.5 Nobili

2312 III.6 Insurecţia nobililor

2313 IV.1 Agricultura

2314

IV.3

Stârpirea păsărilor de predă şi a

animalelor răpitoare

2315 IV.4 Silvicultură

2316 IV.6 Creşterea animalelor

2317 IV.7 Epizoţii

2318 V.2 Drumuri şi poduri

2319 V.3 Regularea cursului apelor

2320 V.4 Industrie, meserii

2321 V.5 Morărit

2322 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

2323 VI.2 Sare

2324 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2325 VI.4 Măsuri şi greutăţi

2326 VI.6 Vamă

2327 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2328 VII.1 Bani Pach.255

2329 VII.2 Falsificarea banilor

2330 VII.3 Faliment

2331 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2332

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

2333 VII.8 Datorie publică de stat

2334 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2335 VIII.1 Medici chirurgi şi

© Arhivele Naţionale ale României

450

2336 VIII.3

moaşe.Probleme sanitare

generale

Carantine

2337 VIII.4 Ciumă

2338 VIII.5 Sifilis

2339 VIIII.6 Variolă

2340 VIII.8 Turbare

2341 VIII.9 Farmacii şi medicamente

2342 IX.3 Teatru

2343 IX.5 Distracţie.Dans.Joc. de noroc.

2344 IX.6 Probleme de învăţământ.

2345 IX.7 Probleme bisericeşti

2346 X.1 Justiţie

2347

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

Pach.256

X.2 de către persoane particulare în

cauză de drept civil sau de drept

penal

2348

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

Pach.256/a

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii delicte, cauze de

drept civil şi penal

2349

X.4

Conflicte şi procese între

localităţi şi persoane particulare

Pach.256/b

2350 X.5 Comisii de cercetare

2351 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2352 XI.1 Graniţă

2353 XI.2 Grăniceri secui

2354 XI.3 Probleme militare Pach.256/c

2355 XI.4 Recrutare

2356 XI.5/I Dezertori.Vol.I.

2357 XI.5/II Idem Vol.II. Pach.256/d

2358 XI.6 Război.Ajutor de război.

2359

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1816 Pach.257

2360

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

2361 II.3 Funcţionarea administraţiei

2362

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2363 II.5 Arhivă

2364

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2365 II.7 Oraşe

2366 II.8 Sate

2367 II.11 Probleme orfanale

2368 II.13 Risipitori

2369 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

© Arhivele Naţionale ale României

451

2370 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

2371 II.23 Incendii

2372 II.26 Ordinea publică

2373 II.27 Arme şi praful de puşcă

2374 III.1 Siguranţa statului

2375 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2376 III.3 Angajaţi casnici

2377 IV.1 Agricultura

2378

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

2379 IV.4 Silvicultura

2380 IV.6 Creşterea animalelor

2381 V.2 Drmuri şi poduri

2382 V.3 Regularea cursului apelor

2383 V.5 Morărit

2384 V.6 Minerit

2385 VI.1 Comerţ cu cereale , alimente etc.

2386 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2387 VI.5 Târguri

2388 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2389 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2390 VII.9 Taxe guberniale şi aulice Pach.258

2391

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

2392 VIII.3 Carantine

2393 VIII.4 Ciumă

2394 VIII.5 Sifilis

2395 IX.6 Probleme şcolare

2396 IX.7 Probleme bisericeşti

2397 X.1 Justiţie

2398

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

2399

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

2400

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

2401 X.5 Comisii de cercetare

2402 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2403 XI.2 Grăniceri secui

2404 XI.3 Probleme militare

2405 XI.4 Recrutare

2406 XI.5 Dezertori

© Arhivele Naţionale ale României

452

2407 XI.6 Război.Ajutor de război.

2408

ACTELE OFICIALITĂŢII- 1816 Pach.259

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă.

2409 II.3 Funcţionarea administraţiei

2410

II.4

Funcţionari, personalul

administrativ şi judiciar

2411 II.5 Arhivă

2412

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2413 II.7 Oraşe

2414 II.8 Sate

2415 II.9 Stare civilă

2416 II.11 Probleme orfanale

2417 II.13 Risipitori

2418

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

2419

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

2420 II.16 Vite găsite, pierdute, furate Pach.260

2421 II.20 Emigrare.Imigrare.Paşapoarte

2422 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

2423 II.23 Incendii

2424

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

2425 II.26 Ordinea publică

2426 II.27 Arme şi praful de puşcă

2427 II.28 Diverse probleme administrative

2428 III.1 Siguranţa statului

2429 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2430 III.5 Nobili

2431 III.12 Probleme privitoare la ţigani

2432 IV.1 Agricultura

2433

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

2434 IV.6 Creşterea animalelor

2435 IV.7 Epizoţii

2436 V.2 Drumuri şi poduri

2437 V.4 Industrie, meserii

2438 V.5 Morărit

2439 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc. Pach.261

2440 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2441 VI.5 Târguri

2442 VI.6 Vamă

2443 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2444 VII.1 Bani

2445 VII.3 Faliment

2446 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2447 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

© Arhivele Naţionale ale României

453

2448

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

2449 VII.8 Datorie publică de stat

2450 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2451

Medici chirurgi şi

Pach.262

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

2452 VIII.3 Carantine

2453 VIII.4 Ciumă

2454 VIII.5 Sifilis

2455 VIII.6 Variolă

2456 VIII.9 Farmacii şi medicamente

2457 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

2458 IX.2 Literatură, cărţi

2459 IX.6 Probleme de învăţământ

2460 IX.7 Probleme bisericeşti

2461 X.1 Justiţie

2462

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2/I de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal VOL.I

2463 X.2/II Idem VOL.II Pach.263

2464

Cereri, plângeri , ordine,

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

2465

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

2466 X.5 Comisii de cercetare

2467 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2468 XI.2 Grăniceri secui

2469 XI.3 Probleme militare

2470 XI.4 Recrutare

2471 XI.5 Dezertori

2472 XI.6 Război.Ajutor de război.

2473

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1817 Pach.264

2474

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

2475 II.3 Funcţionarea administraţiei

2476

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2477

II.6

Localulş organelor

administrative şi judiciare

2478 II.7 Oraşe

© Arhivele Naţionale ale României

454

2479 II.8 Sate

2480 II.11 Probleme orfanale

2481 II.13 Risipitori

2482

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

2483 II.16 Vite găsite, pierdute , furate

2484

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionari cicvili

2485

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

2486 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

2487 II.23 Incendii

2488 II.26 Ordinea publică

2489 II.28 Diverse probleme administrative

2490 III.1 Siguranţa statului

2491 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2492 IV.4 Silvicultură

2493 IV.6 Creşterea animalelor

2494 IV.7 Epizoţii

2495 V.2 Drumuri şi poduri

2496 V.3 Regularea cursului apelor

2497 V.5 Morărit

2498 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc

2499 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2500 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2501

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

2502 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

2503 VIII.3 Carantine

2504 VIII.4 Ciumă

2505 IX.6 Probleme de învîţîmânt

2506 IX.7 Probleme bisericeşti

2507 X.1 Justiţie

2508

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

2509

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

2510

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane patriculare

2511 X.5 Comisii de cercetare

2512 X.6 Închisoare deţinuţi

2513 XI.2 Grăniceri secui

© Arhivele Naţionale ale României

455

Pach.265

2514 XI.3 Probleme militare

2515 XI.6 Război.Ajutor de război

2516

II.1

Probleme în legătură cu

adunările şi cu dietă

1817

2517 II.3 Funcţionarea administraţiei

2518

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2519

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2520 II.7 Oraşe

2521 II.8 Sate Pach.266

2522 II.10 Cimitire, înmormântări

2523 II.11 Probleme orfanale

2524

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

2525 II.13 Risipitori

2526

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

2527

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

2528 II.16 Vite găsite, pierdute furate

2529

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

2530

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

Pach.267

2531

II.19

Certificate, adeverinţe şi situaţia

materială şi morală

2532 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

2533 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

2534

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

2535 II.23 Incendii

2536

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

2537 II.27 Arama şi praful de puşcă

2538 II.28 Diverse probleme administrative

2539 III.1 Siguranţa statului

2540 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2541 III.3 Angajaţi casnici

2542 III.5 Nobili

2543 III.6 Insurecţia nobililor

2544 III.7 Călăreţi secui

2545 III.11 Probleme privitoare la evrei

2546 III.12 Probleme privitoare la ţigani

2547 IV.1 AGRICULTURA

2548

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

2549 IV.4 Silvicultură

2550 IV.6 Crşterea animalelor

© Arhivele Naţionale ale României

456

2551 IV.7 Epizoţii

2552 V.2 Drumuri şi poduri

2553 V.3 Regularea Cursului apelor Pach.268

2554 V.4 Industrie, meserii

2555 V.5 Morărit

2556 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente

2557 VI.2 Sare

2558 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2559 VI.5 Târguri

2560 VI.6 Vamă

2561 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2562 VII.1 Bani

2563 VII.2 Falsificarea banilor

2564 VII.3 Faliment

2565 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2566 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

2567

Vânzarea sau arendarea

VII.7

bunurilor statului şi a diferitelor

2568 VII.8

comunităţi

Datorie publică de stat

2569 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2570

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

2571 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

2572 VIII.3 Carantine

2573 VIII.4 Ciumă

2574 VIII.5 Sifilis

2575 VIII.6 Variolă

2576 VIII.9 Farmacii şi medicamente

2577 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

2578 IX.2 Literatură.Cărţi

2579 IX.6 Probleme de învăţământ

2580 IX.7 Probleme bisericeşti

2581 X.1 Justiţie

2582

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2/I de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

457

Pach.269

2583 X.2/II

penal.VOL.I

Idem.VOL.II Pach.270

2584 X.2/III Idem VOL.III Pach.271

2585

Cereri, Plângeri, ordine rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii , delicte, cauze de

2586

X.4

drept civil şi penal

Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

© Arhivele Naţionale ale României

2587 X.5 Comisii de cercetare Pach.272

2588 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2589 XI.1 Graniţă

2590 XI.2 Grăniceri secui

2591 XI.3/I Probleme militare.Vol.I

2592 XI.3/II Probleme militare Vol.II Pach.272/a

2593 XI.4 Recrutare

2594 XI.5 Dezertori

2595 XI.6 Război.Ajutor de război

2596

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1818 Pach.273

2597

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

2598 II.3 Funcţionarea administraţiei

2599

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2600 II.5 Arhivă

2601

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2602 II.7 Oraşe

2603 II.8 Sate

2604 II.11 Probleme orfanale

2605

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

2606

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

2607 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

2608 II.23 Incendii

2609

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

2610 II.26 Ordinea publică

2611 II.28 Diverse probleme administrative

2612 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2613 III.5 Nobili

2614 III.6 Insurecţia nobililor

2615 IV.1 Agricultura

2616 IV.4 Silvicultură

2617 V.2 Drumuri şi poduri

2618 V.3 Regularea cursului apelor

2619 V.5 Morărit

2620 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente

2621 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2622 VI.6 Vamă

2623 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2624 VII.2 Falsificarea banilor

2625 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2626 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase Pach.274

2627 VIII.3 Carantine

© Arhivele Naţionale ale României

458

2628 VIII.4 Ciumă

2629 VIII.9 Farmacii şi medicamente

2630 IX.2 Literatură.Cărţi

2631 IX.6 Probleme de învăţământ

2632 IX.7 Probleme bisericeşti

2633 X.1 Justiţie

2634

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

2635

Cereri, plângeri, ordine ,

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

2636

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

2637 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2638 XI.2 Grăniceri secui

2639 XI.3 Probleme militare

2640 XI.5 Dezertori

2641 XI.6 Război.Ajutor de război

2642

II.1

Probleme În legătură cu

adunările generale şi cu dietă

1818 Pach.275

2643 II.3 Funcţionarea administraţiei

2644

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar.

2645 II.5 Arhivă

2646

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2647 II.7 Oraşe

2648 II.8 Sate

2649 II.11 Probleme orfanale

2650

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

2651 II.13 Risipitori

2652

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

2653

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

2654 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

2655

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

2656

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

2657

II.19

Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

2658 II.20 Emigrare, imigrare,Paşapoarte Pach.276

© Arhivele Naţionale ale României

459

2659 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

2660 II.23 Incendii

2661

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

2662 II.26 Ordinea publică

2663 II.28 Diverse probleme administrative

2664 III.1 Siguranţa statului

2665 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2666 III.5 Nobili

2667 III.6 Insurecţia nobililor

2668 III.12 Probleme privitoare la ţigani

2669 IV.1 Agricultura

2670

IV.3

Satârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

2671 IV.5 Vânat şi pescuit

2672 IV.6 Creşterea animalelor

2673 IV.7 Epizoţii

2674 V.1 Clădiri

2675 V.2 Drumuri şi poduri

2676 V.3 Regularea cursului apelor

2677 V.4 Industrie, meserii

2678 V.5 Morărit

2679 VI.1 Comerţ cu cereale , alimente etc. Pach.277

2680 VI.2 Sare

2681 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2682 VI.4 Măsuri şi greutăţi

2683 VI.5 Târguri

2684 VI.6 Vamă

2685 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2686 VII.1 Bani

2687 VII.2 Falsificarea banilor

2688 VII.3 Faliment

2689 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2690

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

2691 VII.8 Datorie publică de stat

2692 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2693

Medici chirurgi

VIII.1 ,moaşe.Probleme sanitare

generale

2694 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

2695 VIII.3 Carantine

2696 VIII.4 Ciumă

2697 VIII.5 Sifilis

2698 VIII.6 Variolă

2699 VIII.8 Turbare

2700 VIII.9 Farmacii şi medicamente

2701 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice Pach.278

© Arhivele Naţionale ale României

460

2702 IX.6 Probleme de învăţământ

2703 IX.7 Probleme bisericeşti

2704 X.1 Justiţie

2705

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2/I de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal Vol.I

2706 X.2/II Idem Vol II. Pach.279

2707

Cereri , plângeri, ordinem

Pach.279/a

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

2708

Conflicte şi procese între

Pach.279/b

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

2709 X.5 Comisii de cercetare

2710 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2711 XI.2 Grăniceri secui Pach.279/c

2712 XI.3 Probleme militare Pach.279/d

2713 XI.5 Dezertori Pach.279/e

2714 XI.6 Război.Ajutor de război

2715

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1819 Pach.280

2716

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu anunările generale

şi cu dietă

2717 II.3 Funcţionarea administraţiei

2718

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2719 II.7 Oraşe

2720 II.8 Sate

2721 II.11 Probleme orfanale

2722 II.13 Risipitori

2723 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

2724

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

2725 II.26 Ordinea publică

2726 II.28 Diverse probleme administrative

2727 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2728 III.6 Insurecţia nobililor

2729 IV.6 Creşterea animalelor

2730 V.2 Drumuri şi poduri

2731 V.3 Regularea cursului apelor

2732 V.4 Industrie, meserii

2733 V.5 Morărit

2734 VI.2 Sare

2735 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2736 VII.2 Falsificarea banilor

© Arhivele Naţionale ale României

461

2737 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2738 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

2739

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale.

2740 VIII.3 Carantine

2741 VIII.4 Ciumă

2742 VIII.6 Variolă

2743 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

2744 IX.6 Probleme de învăţământ

2745 IX.7 Probleme bisericeşti

2746 X.1 Justiţie Pach.281

2747

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

2748

Cereri , plângeri, ordine,

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

2749

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

2750 X.5 Comisii de cercetare

2751 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2752 XI.2 Grăniceri secui

2753 XI.3 Probleme militare

2754 XII.2 Conscripţii urbariale

2755

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme ÎN legătură cu

adunările generale şi cu dietă

2756 II.3 Funcţionarea administraţiei

2757

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2758 II.5 Arhivă

2759

II.6

Localul organelor adm.şi

judiciare

2760 II.7 Oraşe

2761 II.8 Sate Pach.282

2762 II.11 Probleme orfanale

2763 II.13 Risipitori

2764

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

2765 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

2766

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

2767 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

2768 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

© Arhivele Naţionale ale României

462

2769

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

2770 II.23 Incendii

2771

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

2772 II.26 Ordinea publică

2773 II.27 Arme şi praful de puşcă

2774 II.28 Diverse probleme administrative

2775 III.1 Siguranţa statului

2776 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2777 III.3 Angajaţi casnici

2778 III.5 Nobili

2779 III.6 Insurecţia nobililor

2780 III.12 Probleme privitoare la ţigani

2781 IV.1 Agricultura Pach.283

2782

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

2783 IV.4 Silvicultura

2784 IV.6 Creşterea animalelor

2785 IV.7 Epizoţii

2786 V.2 Drumuri şi poduri

2787 V.3 Regularea cursului apelor

2788 V.4 Industrie, meserii

2789 V.5 Morărit

2790 V.6 Minerit

2791 V.7 Fabricarea salpetrului

2792 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

2793 VI.2 Sare

2794 VI.5 Târguri

2795 VI.6 Vamă

2796 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2797 VII.1 Bani

2798 VII.2 Falsificarea banilor

2799 VII.3 Faliment

2800 VII.4 LOTERIE

2801 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2802

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a adiferitelor

comunităţi

2803 VII.8 Datorie publică de stat

2804 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2805

Medici chirurgi şi

Pach.284

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

2806 VIII.3 Carantine

2807 VIII.4 Ciumă

2808 VIII.6 Variolă

2809 VIII.9 Farmacii şi medicamente

2810 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice.

© Arhivele Naţionale ale României

463

2811 IX.2 Literatură.Cărţi.

2812 IX.5 Distracţii.Dans.Joc de noroc.

2813 IX.6 Probleme de învăţământ.

2814 IX.7 Probleme bisericeşti

2815 X.1 Justiţie

2816

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2/I de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.Vol.I

2817 X.2/II Idem Vol.II. Pach.285

2818

Cereri, Plângeri, ordine, rapoarte

Pach.285/a

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

2819

Conflicte şi procese între

Pach.285/b

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

2820 X.5 Comisii de cercetare

2821 X.6 Inchisoare şi deţinuţi

2822 XI.2 Grăniceri secui

2823 XI.3 Probleme militare Pach.285/c

2824 XI.5 Dezertori

2825 XI.6 Război.Ajutor de război

2826 XII.2 Conscripţii urbariale

2827

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1820 Pach.286

2828

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

2829 II.3 Funcţionarea administraţiei

2830

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2831

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2832 II.7 Oraşe

2833 II.8 Sate

2834 II.11 Probleme orfanale

2835 II.13 Risipitori

2836 II.28 Diverse probleme administrative

2837 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2838 III.3 Angajaţi casnici

2839 III.6 Insurecţia nobililor

2840 V.2 Drumuri şi poduri

2841 V.3 Regularea cursului apelor

2842 V.4 Industrie, meserii

2843 V.7 Fabricarea salpetrului

2844 VI.2 Sare

2845 VII.2 Falsificarea banilor

© Arhivele Naţionale ale României

464

2846 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2847 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

2848 VIII.3 Carantine

2849 VIII.9 Farmacii şi medicamente

2850 IX.6 Probleme de învăţământ

2851 IX.7 Probleme bisericeşti

2852 X.1 Justiţie Pach.287

2853

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

2854

Cereri plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

2855

X.4

Conflicte şi procese între

localităţi şi persoane particulare

2856 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2857 XI.2 GRĂNICERI SECUI

2858 XI.3 Probleme militare

2859 XII.2 Conscripţii urbariale

2860

ACTELE OFICIALITĂŢII-

Pach.288

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

2861 II.3 Funcţionarea administraţiei

2862

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2863

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2864 II.7 Oraşe

2865 II.8 Sate

2866 II.9 Stare civilă

2867 II.11 Probleme orfanale

2868 II.13 Risipitori

2869

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

2870

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

2871 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

2872

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

2873

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitatari prin scaun

2874 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

2875 II.23 Incendii

2876 II.26 Ordinea publică

2877 II.27 Arme şi praful de puşcă

2878 II.28 Diverse probleme administrative

© Arhivele Naţionale ale României

465

2879 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2880 IV.1 Agricultura

2881

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

2882 IV.4 Silvicultură

2883 IV.6 Creşterea animalelor

2884 IV.7 Epizoţii

2885 V.2 Drumuri şi poduri

2886 V.3 Regularea cursului

2887 V.4 Morărit.Industrie, meserii

2888 V.5 Morărit

2889 V.7 Fabricarea salpetrului

2890 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

2891 VI.2 Sare

2892 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2893 VI.5 Târguri

2894 VI.6 Vamă

2895 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2896 VII.1 Bani Pach.289

2897 VII.2 Falsificarea banilor

2898 VII.3 Faliment

2899 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

2900

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

2901 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2902

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

2903 VIII.3 Carantine

2904 VIII.4 Ciumă

2905 VIII.5 Sifilis

2906 VIII.6 Variolă

2907 VIII.8 Turbare

2908 VIII.9 Farmacii şi medicamente

2909 IX.6 Probleme de învăţământ

2910 IX.7 Probleme bisericeşti

2911 X.1 Justiţie

2912

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2/I de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.Vol.I.

2913 X.2/II Idem Vol.II. Pach.290

2914

Cereri, plângeri, ordine rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

2915 X.4 Conflicte şi procese între

© Arhivele Naţionale ale României

466

2916 X.5

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

Comisii de cercetare

2917 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2918 XI.2 Grăniceri secui

2919 XI.3 Probleme militare Pach.290/b

2920 XI.4 Recrutare

2921 XI.5 Dezertori

2922 XII.2 Conscripţii urbariale

2923

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1821 Pach.291

2924

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

2925 II.3 Funcţionarea administraţiei

2926

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2927 II.5 Arhivă

2928

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2929 II.7 Oraşe

2930 II.11 Probleme orfanale

2931 II.13 Risipitori

2932

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

2933 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

2934 II.23 Incendii

2935 II.26 Ordinea publică

2936 II.28 Diverse probleme administrative

2937 III.1 Siguranţa statului

2938 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

2939 III.4 Mişcări sociale şi răscoale

2940 III.12 Probleme privitoare la ţigani

2941 IV.6 Creşterea animalelor

2942 V.2 Drumuri şi poduri

2943 V.4 Industrie, meserii

2944 V.7 Fabricarea salpetrului

2945 VI.2 Sare

2946 VI.5 Târguri

2947 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2948 VII.5 Impozite. Casa perceptorilor

2949 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

2950 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

2951 VIII.3 Carantine

2952 IX.6 Probleme şcolare

2953 X.1 Justiţie

2954

Ordinele Guberniului privind

X.2 plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

© Arhivele Naţionale ale României

467

2955

cauze de drept civil sau de drept

penal

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte , cauze de

drept civil şi penal

2956

Conflicte şi procese între

Pach.292

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

2957 X.5 Comisii de cercetare

2958 X.6 Închisoare şi deţinuţi

2959 XI.2 GRĂNICERI SECUI

2960 XI.3 Probleme militare

2961 XII.2 Conscripţii urbariale

2962

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

2963 II.3 Funcţionarea administratţiei

2964

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

2965

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

2966 II.8 Sate

2967 II.11 Probleme orfanale

2968 II.13 Risipitori

2969

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

2970 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

2971

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

2972 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

2973

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

2974 II.23 Incendii

2975 II.26 Ordinea publică

2976 II.28 Diverse probleme administrative

2977 III.2 Iobagi şi probleme urbariale Pach.293

2978 III.4 Mişscări sociale şi răscoale

2979 III.5 Nobili

2980 III.12 Probleme privitaore la ţigani

2981 IV.1 Agricultura

2982

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

2983 IV.6 Creşterea animalelor

2984 IV.7 Epizoţii

2985 V.2 Drumuri şi poduri

2986 V.3 Regularea cursului apelor

2987 V.4 Industrie, meserii

2988 V.5 Morărit

© Arhivele Naţionale ale României

468

2989 V.6 Minerit

2990 V.7 Fabricarea salpetrului 1821

2991 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

2992 VI.2 Sare

2993 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

2994 VI.5 Târguri

2995 VI.6 Vamă

2996 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

2997 VII.1 Bani

2998 VII.2 Falsificarea banilor

2999 VII.3 Faliment

3000 VII.4 Loterie

3001 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3002 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

3003

Vânzarea sau arendarea

VII.7

bunurilor statului şi a diferitelor

3004 VII.8

comunităţi

Datorie publică de stat

3005 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

3006

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

469

Pach.294

3007 VIII.3 Carantine

3008 VIII.5 Sifilis

3009 VIII.6 Variolă

3010 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3011 IX.3 Teatru

3012 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc

3013 IX.6 Probleme de învăţământ

3014 IX.7 Probleme bisericeşti

3015 X.1 Justiţie

3016

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2/I de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.Vol.I.

3017 X.2/II Idem Vol.II Pach.295

3018

Cereri , plângeri, ordine,

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii.Delicte , cauze de

drept civil şi penal.

3019

Conflicte şi procese între

X.4

localităţi sau între localităţi şi

3020 X.5

persoane particulare.

Comisii de cercetare

3021 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3022 XI.1 Graniţă

3023 XI.2 Grăniceri secui

3024 XI.3 Probleme militare

© Arhivele Naţionale ale României

3025 XI.4 Recrutare

3026 XI.5 Dezertori

3027 XII.2 Conscripţii urbariale

3028

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

3029

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

3030 II.3 Funcţionarea administraţiei

3031

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3032

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

3033 II.7 Oraşe

3034 II.11 Probleme orfanale

3035 II.13 Risipitori

3036

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3037 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

3038

II.22

Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

3039 II.23 Incendii

3040 II.26 Ordinea publică

3041 II.28 Diverse probleme administrative

3042 III.1 Siguranţa statului

3043 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3044 III.3 Angajaţi casnici

3045 III.4 Mişcări sociale şi răscoale

3046 III.5 Nobili

3047 III.12 Probleme privitoare la ţigani

3048 IV.6 Creşterea animalelor

3049 IV.7 Epizoţii

3050 V.2 Drumuri şi poduri

3051 V.4 Industrie, meserii

3052 V.5 Morărit

3053 V.6 Minerit

3054 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc

3055 VI.2 Sare

3056 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3057 VI.6 Vamă

3058 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

3059 VII.3 Faliment

3060 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3061 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

3062 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

3063 VIII.3 Carantine

3064 VIII.5 Sifilis

3065 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

3066 IX.3 Teatru

470

1822 Pach.296

© Arhivele Naţionale ale României

3067 IX.6 Probleme de învăţământ

3068 IX.7 Probleme bisericeşti

3069 X.1 Justiţie Pach.297

3070

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

3071

Cereri, plângeri. Ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

3072

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3073 X.5 Comisii de cercetare

3074 XI.2 Grăniceri secui

3075 XI.3 Probleme militare

3076 XI.4 Recrutare

3077 XII.2 Coscripţii urbariale

3078

ACTELE OFICIALITĂŢII- 1822

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

3079 II.3 Funcţionarea administraţiei

3080

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3081

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

3082 II.7 Oraşe

3083 II.8 Sate

3084 II.11 Probleme orfanale Pach.298

3085

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

3086 II.13 Risipitori

3087

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

3088

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3089 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

3090

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

3091

II.19

Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

3092 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte.

3093 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

3094 II.23 Incendii

3095 II.26 Ordinea publică.

3096 II.28 Diverse probleme administrative

3097 III.1 Siguranţa statului

© Arhivele Naţionale ale României

471

3098 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3099 III.3 Angajaţi casnici

3100 III.4 Mişcări sociale şi răscoale

3101 III.5 Nobili

3102 III.6 Insurecţia nobililor

3103 III.8 Probleme privitoare la români

3104 III.12 Probleme privitoare la ţigani

3105 IV.1 Agricultura

3106

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

3107 IV.4 Pescuit

3108 IV.6 Creşterea animalelor

3109 IV.7 Epizoţii

3110 V.2 Drumuri şi poduri Pach.299

3111 V.3 Regularea cursului apelor

3112 V.4 Industrie, meserii

3113 V.5 Morărit

3113/a VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

3114 VI.2 Sare

3115 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3116 VI.4 Măsuri şi greutăţi

3117 VI.5 Târguri

3118 VI.6 Vamă

3119 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

3120 VII.2 Falsificarea banilor

3121 VII.3 Faliment

3122 VII.5 Impozite, Casa perceptorilor

3123 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

3124

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

3125 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

3126

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

3127 VIII.3 Carantine

3128 VIII.5 Sifilis

3129 VIII.6 Variolă

3130 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3131 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice Pach.300

3132 IX.3 Teatru

3133 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc

3134 IX.6 Probleme de învăţământ

3135 IX.7 Probleme bisericeşti

3136 X.1 Justiţie

3137

Ordinele Guberniului privind

X.2

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

© Arhivele Naţionale ale României

472

3138

penal

Cereri , plângeri, ordine,

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii , delicte , cauze de

drept civil şi penal

3139

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3140 X.5 Comisii de cercetare

3141 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3142 XI.2 Grăniceri secui

3143 XI.3 Probleme militare

3144 XI.4 Recrutare

3145 XI.5 Dezertori

3146 XII.2 Conscipţii urbariale

3147

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

3148

II.1

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

3149 II.3 Funcţionarea administraţiei

3150

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3151 II.7 Oraşe

3152 II.8 Sate

3153 II.11 Probleme orfanale

3154

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

3155 II.13 Risipitori

3156

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3157

II.18

Serbări naţionale- Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

3158 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

3159 II.23 Incendii

3160 II.26 Ordinea publică

3161 III.1 Siguranţa statului

3162 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3163 III.4 Mişcări speciale şi răscoale

3164 III.5 Nobili

3165 III.6 Insurecţia nobililor

3166 III.12 Probleme privitoare la ţigani

3167 IV.6 Creşterea animalelor

3168 V.2 Drumuri şi poduri

3169 V.3 Regularea cursului apelor

3170 V.4 Industrie, meserii

3171 V.5 Morărit

3172 VI.2 Sare

3173 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3174 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

473

Pach.300/a

1823 Pach.301

© Arhivele Naţionale ale României

3175

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

3176 VIII.2 Epiodemii.Boli contagioase.

3177 VIII.3 Carantine

3178 IX.6 Probleme de învăţământ

3179 IX.7 Probleme bisericeşti

3180 X.1 Justiţie Pach.302

3181

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

3182

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

3183

X.4

Conflicte şi procese între

localităţi şi persoane particulare

3184 X.5 Comisii de cercetare

3185 XI.2 Grăniceri secui

3186 XI.3 Probleme militare

3187 XI.5 Dezertori

3188

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

3189 II.3 Funcţionarea administraţiei

3190

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ

3191 II.5 Arhivă

3192

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

3193 II.7 Oraşe

3194 II.8 Sate

3195 II.11 Probleme orfanale

3196

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

3197 II.13 Risipitori

3198

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

Pach.303

3199 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

3200

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

3201 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

3202 II.23 Incendii

3203

II.24

Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

3204 II.26 Ordinea publică

3205 II.28 Diverse probleme administrative

© Arhivele Naţionale ale României

474

3206 III.1 Siguranţa statului

3207 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3208 III.3 Angajaţi casnici

3209 III.5 Nobili

3210 III.6 Insurecţia nobililor

3211 III.11 Probleme privitoare la evrei

3212 IV.1 Agricultura

3213

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

3214 IV.4 Silvicultura

3215 IV.6 Creşterea animalelor

3216 IV.7 Epizoţii

3217 V.2 Drumuri şi poduri

3218 V.3 Regularea cursului apelor

3219 V.4 Industrie, meserii

3220 V.5 Morărit

3221 VI.1 Comerţ cu cereale , alimente etc. Pach.304

3222 VI.2 Sare

3223 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3224 VI.4 Măsuri şi greutăţi

3225 VI.5 Târguri

3226 VI.6 Vamă

3227 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

3228 VII.1 Bani

3229 VII.2 Falsificarea banilor

3230 VII.3 Faliment

3231 VII.5 Impozite. Casa perceptorilor

3232

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

3233 VII.8 Datorie publică de stat

3234 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

3235

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

3236 VIII.3 Carantine

3237 VIII.4 Ciumă

3238 VIII.5 Sifilis

3239 VIII.6 Variolă

3240 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3241 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

3242 IX.3 Teatru

3243 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

3244 IX.6 Probleme de învăţământ

3245 IX.7 Probleme bisericeşti

3246 X.1 Justiţie

3247

Ordinele Guberniului privind

Pach.305

X.2 plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

© Arhivele Naţionale ale României

475

3248

cauze de drept civil sau de drept

penal

Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

X.3

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

3249

Conflicte şi procese între

Pach.305/a

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3250 X.5 Comisii de cercetare

3251 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3252 XI.2 Grăniceri secui

3253 XI.3 Probleme militare Pach.305/b

3254 XI.4 Recrutare

3255 XI.5 Dezertori

3256 XI.6 Război.Ajutor de război

3257

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1824 Pach.306

3258

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

3259 II.3 Funcţionarea administraţiei

3260

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3261 II.7 Oraşe

3262 II.8 Sate

3263 II.11 Probleme orfanale

3264

II.12

Curatele persoanelor alienate

mintal

3265 II.13 Risipitorii

3266

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3267

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

3268 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

3269 II.23 Incendii

3270 II.28 Diverse probleme administrative

3271 III.1 Siguranţa statului

3272 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3273 III.5 Nobili

3274 IV.6 Creşterea animalelor

3275 V.2 Drumuri şi poduri

3276 V.3 Regularea cursului apelor

3277 V.5 Morărit

3278 VI.2 Sare

3279 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3280 VI.5 Târguri

3281 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

3282 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor.

© Arhivele Naţionale ale României

476

3283 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

3284

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

3285 VIII.2 Epidemii. Boli contagioase

3286 VIII.3 Carantine

3287 VIII.4 Ciumă

3288 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3289 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

3290 IX.6 Probleme de învăţământ

3291 IX.7 Probleme bisericeşti

3292 X.1 Justiţie

3293

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

3294

Cereri , plângeri , ordine,

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

3295

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3296 X.5 Comisii de cercetare

3297 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3298 XI.1 Graniţă

3299 XI.2 Grăniceri secui

3300 XI.3 Probleme militare

3301 XI.4 Recrutare

3302 XI.5 Dezertori

3303

ACTELE OFICIALITĂŢII-

II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

3304 II.3 Funcţionarea administraţiei

3305

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3306

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

3307 II.7 Oraşe

3308 II.8 Sate

3309 II.11 Probleme orfanale

3310

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

3311 II.13 Risipitori

3312

II.14

Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

3313

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

© Arhivele Naţionale ale României

477

Pach.307

Pach.308

Pach.309

3314 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

3315

II.17

Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

3316

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

3317 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

3318 II.23 Incendii

3319 II.27 Arme şi praful de puşcă

3320 II.28 Diverse probleme administrative

3321 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3322 III.3 Angajaţi casnici

3323 III.4 Mişcări sociale şi răscoale

3324 III.5 Nobili

3325 III.7 Călăreţi secui

3326 III.12 Probleme privitoare la ţigani

3327 IV.1 Agricultura

3328 IV.2 Invazia lăcustelor

3329

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

3330 IV.4 Silvicultura

3331 IV.6 Creşterea animalelor

3332 IV.7 Epizoţii

3333 V.2 Drumuri şi poduri

3334 V.3 Regularea cursului apelor

3335 V.4 Industrie,meserii

3336 V.5 Morărit

3337 VI.1 Comerş cu cereale, alimente, etc.

3338 VI.2 Sare

3339 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3340 VI.4 Măsuri şi greutăţi

3341 VI.5 Târguri

3342 VI.6 Vamă

3343 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

3344 VII.1 Bani Pach.310

3345 VII.2 Falsificarea banilor

3346 VII.3 Faliment

3347 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3348

Vânzarea sau arendarea

VII.7 bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

3349 VII.8 Datorie publică de stat

3350 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

3351

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

3352 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

3353 VIII.3 Carantine

3354 VIII.4 Ciumă

3355 VIII.5 Sifilis

© Arhivele Naţionale ale României

478

3356 VIII.6 Variolă

3357 VIII.8 Turbare

3358 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3359 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice.

3360 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

3361 IX.6 Probleme de învăţământ.

3362 IX.7 Problşeme bisericeşti

3363 X.1 Justiţie

3364

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2/I de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal. Vol.I

3365 X.2/II Idem Vol.II. Pach.310/a

3366

Cereri , plângeri, ordine,

Pach.310/b

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

3367

Conflicte şi procese între

X.4 localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3368 X.5 Comisii de cercetare Pach.310/c

3369 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3370 XI.1 Graniţă

3371 XI.2 Grăniceri secui

3372 XI.3 Probleme militare

3373 XI.4 Recrutare

3374 XI.5 Dezertori

3375 XI.6 Război.Ajutor de război.

3376

I.

ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE-

1825 Pach.311

3377

ACTE PREZIDIALE-Probleme

II.1 în legătură cu adunări generale şi

cu dietă

3378

II.2

Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

3379 II.3 Funcţionarea administraţiei

3380

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3381 II.5 Arhivă

3382

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

3383 II.7 Oraşe

3384 II.8 Sate

3385 II.9 Stare civilă

3386 II.11 Probleme orfanale

3387

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

3388 II.13 Risipitori

© Arhivele Naţionale ale României

479

3389

II.18

Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

3390 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

3391 II.23 Incendii

3392 II.26 Ordinea publică

3393 II.27 Arme şi praful de puşcă

3394 II.28 Diverse probleme administrative

3395 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3396 III.3 Agajaţi casnici

3397 III.5 Nobili

3398 III.7 Călăreţi secui

3399 IV.6 Creşterea animalelor

3400 IV.7 Epizoţii

3401 V.2 Drumuri şi poduri

3402 V.4 Industrie, meserii

3403 V.5 Morărit

3404 VI.2 Sare

3405 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3406 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

3407 VII.1 Bani

3408 VII.2 Falsificarea banilor

3409 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3410 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

3411 VIII.3 Carantină Pach.312

3412 VIII.4 Ciumă

3413 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3414 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

3415 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

3416 IX.6 Probleme de învăţământ

3417 IX.7 Probleme bisericeşti

3418 X.1 Justiţie

3419

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

3420

Cereri, plângeri, ordine ,

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii ,delicte , cauze de

drept civil şi penal

3421

Conflicte şi procese între

X.4

localităţi şi persoane particulare

3422 X.5 Comisii de cercetare

3423 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3424 XI.1 Graniţă

3425 XI.2 Grăniceri secui

3426 XI.3 Probleme militare

3427 XI.4 Recrutare

3428 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII- Pach.313

© Arhivele Naţionale ale României

480

3429 II.3

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

Funcţionarea administraţiei

3430

II.4

Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3431 II.5 Arhivă

3432

II.6

Localul organelor administrative

şi judiciare

3433 II.7 Oraşe

3434 II.8 Sate

3435 II.9 Stare civilă

3436 II.11 Probleme orfanale

3437

II.12

Curatela persoanelor alienate

mintal

3438 II.13 Risipitori

3439

II.15

Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3440 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

3441 II.20 Emigrare,imigrare.Paşapoarte

3442 II.23 Incendii

3443 II.26 Ordinea publică

3444 II.28 Diverse probleme administrative

3445 III.2 Iobagi şi probleme urbriale

3446 III.3 Angajaţi casnici

3447 III.5 Nobili

3448 III.12 Probleme privitoare la ţigani

3449 IV.1 Agricultura

3450 IV.2 Invazia lăcustelor

3451

IV.3

Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

3452 IV.4 Silvicultura

3453 IV.5 Vănat şi pescuit

3454 IV.6 Creşterea animalelor

3455 IV.7 Epizoţii

3456 V.2 Drumuri şi poduri Pach.314

3457 V.3 Regularea cursului apelor

3458 V.4 Industrie, meserii

3459 V.5 Morărit

3460 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

3461 VI.2 Sare

3462 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3463 VI.5 Târguri

3464 VI.6 Vamă

3465 VII.2 Falsificarea banilor

3466 VII.3 Faliment

3467 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3468 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

3469

VII.7

Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

© Arhivele Naţionale ale României

481

3470 VII.9

comunităţi

Taxe Guberniale şi aulice

3471

Medici chirurgi şi

VIII.1 moaşe.Probleme sanitare

generale

3472 VIII.3 Carantine

3473 VIII.4 Ciumă

3474 VIII.5 Sifilis

3475 VIII.6 Variolă

3476 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3476/a IX.1 Descoperiri arheologice

3476/b IX.2 Cărţi, ziare

3476/c

IX.5

Distracţia, Jocul cu cărţi, Joc de

noroc

3476/d IX.6 Probleme şcolare

3476/e IX.7 Probleme bisericeşti

3477 X.1 Justiţie

3478

Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

X.2 de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

3479

Cereri , plângeri, ordine,

X.3

rapoarte şi adrese referitoare la

contravenţii delicte, cauze de

drept civil şi penal

3480

X.4

Conflicte şi procese între

localităţi şi persoane particulare

3481 X.5 Comisii de cercetare

3482 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3483 X.1 Graniţă

3484 XI.2 Grăniceri secui

3485 XI.3 Probleme militare

3486 XI.4 Recrutare

3487 XI.5 Dezertori

3488 XI.6 Război.Ajutor de război

Sf. Gheorghe,

Tehnoreactat de,

Sălăgean Elisabeta

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

ARHIVELE NAŢIONALE

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ COVASNA

482

Sf. Gheorghe,

Întocmit de, Árvai Josif

© Arhivele Naţionale ale României

Pach.315

Pach.315/a

INVENTAR

FONDUL NR:8

Denumirea fondului

Scaunul Trei Scaune

Inv. Nr. 3

Anii extremi: 1791-1848

Nr. u.a.: 5995

ARHIVELE NAŢIONALE

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ COVASNA Inv. nr.195

© Arhivele Naţionale ale României

483

FONDUL NR.8

Denumire fond Scaunul Trei Scaune

INVENTAR NR. 3

anii extremi ( 1791-1848)

u.a.5995

Nr. crt. Nr. vechi

al unităţii

de

păstrare

Cuprinsul unităţii arhivistice Anii extremi Nr. file Observaţii

3489 I. ACTELE ADUNĂRILOR 1826 Pach.316

GENERALE

3490 II.1 ACTE PREZIDIALE - Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă.

3491 II.2 Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului.

3492 II.3 Funcţionarea administraţiei

3493 II. Funcţionari .Personalul

administrativ şi judiciar

3494 II.7 Oraşe

3495 II.8 Sate

3496 II.11 Probleme orfanale

3497 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

3498 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3499 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari

3500 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

3501 II.23 Incendii

3502 II.26 Ordinea publică

3503 II.28 Diverse probleme administrative

3504 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3505 III.4 Mişcări sociale şi răscoale Pach.316

3506 III.5 Nobili

3507 III.6 Insurecţia nobilililor

3508 IV.6 Creşterea animalelor

3509 IV.7 Epizoţii

3510 V.2 Drumuri şi poduri

3511 V.4 Industrie, meserii

3512 V.6 Minerit

© Arhivele Naţionale ale României

484

3513 VI.2 Sare

3514 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

3515 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3516 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare Pach.317

3517 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

3518 VIII.3 Carantine

3519 VIII. Ciumă

3520 VIII.5 Sifilis

3521 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3522 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

3523 IX.2 Literatură.Cărţi

3524 IX.5 Distracţie.Dans, joc de noroc

3525 IX.6 Probleme de învăţământ

3526 IX.7 Probleme bisericeşti

3527 X.1 Justiţie

3528 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

3529 X.3 Cereri,plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

3530 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi şi persoane particulare

3531 X.5 Comisii de cercetare

3532 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3533 IX.1 Graniţă

3534 XI.2 Grăniceri secui

3535 XI.3 Probleme militare

3536 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

Pach.318

adunările generale şi cu dietă

3537 II.3 Funcţionarea administraţiei

3538 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3539 II.5 Arhivă

3540 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

3541 II.7 Oraşe

3542 II.8 Sate

3543 II.9 Stare civilă

3544 II.11 Probleme orfanale

3545 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

3546 II.13 Risipitori

3547 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

© Arhivele Naţionale ale României

485

3548 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

3549 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

3550 II.20 Emigrare,imigrare.Paşapoarte

3551 II.23 Incendii

3552 II.26 Ordinea publică

3553 II.28 Diverse probleme administrative

3554 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3555 III.3 Angajaţi casnici

3556 III.5 Nobili

3557 III.6 Insurecţia nobililor

3558 IV.1 Agricultura Pach.319

3559 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

3560 IV.6 Creşterea animalelor

3561 IV.7 Epizoţii

3562 V.2 Drumuri şi poduri

3563 V.4 Industrie, meserii

3564 V.5 Morărit

3565 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

3566 VI.2 Sare

3567 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3568 VI.4 Măsuri şi greutăţi

3569 VI.5 Târguri

3570 VI.6 Vamă

3571 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

3572 VII.2 Falsificarea banilor

3573 VII.3 Faliment

3574 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3575 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

3576 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

3577 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

3578 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

Pach.320

generale

3579 VIII.3 Carantine

3580 VIII.4 Ciumă

3581 VIII.5 Sifilis

3582 VIII.6 Variolă

3583 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3584 IX.2 Literatură.Cărţi.

3585 IX.6 Probleme de învăţământ

3586 IX.7 Probleme bisericeşti

3587 X.1 Justiţie

3588 X.2/I Ordinele Guberniului privind

© Arhivele Naţionale ale României

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

486

3589 X.2/II

cauze de drept civil sau de drept

penal.

Idem Vol.II Pach.321

3590 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

3591 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3592 X.5 Comisii de cercetare Pach.321/a

3593 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3594 XI.1 Graniţă

3595 XI.2 Grăniceri secui

3596 XI.3 Probleme militare

3597 XI. Recrutare

3598 XI.5 Dezertori

3599 XI.6 Război.Ajutor de război

3600 I. ACTELE ADUNĂRILOR 1827 Pach.322

GENERALE

3601 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

3602 II.3 Funcţionarea administraţiei

3603 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3604 II.5 Arhivă

3605 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

3606 II.7 Oraşe

3607 II.8 Sate

3608 II.11 Probleme orfanale

3609 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

3610 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

3611 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3612 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

3613 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

3614 II.23 Incendii

3615 II.26 Ordinea publică

3616 II.28 Diverse probleme administrative

3617 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3618 III.3 Angajaţi casnici

3619 IV.6 Creşterea animalelor

© Arhivele Naţionale ale României

3620 IV.7 Epoizoţii

3621 V.2 Drumuri şi poduri

487

3622 V.4 Industrie, meserii

3623 VI.2 Sare

3624 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3625 VI.6 Vamă

3626 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3627 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

3628 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

3629 VIII.3 Carantine

3630 VIII.6 Variolă

3630/a VIII.9 Farmacii şi medicamente

3631 IX.2 Literatură.Cărţi

3632 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

3633 IX.6 Probleme de învăţământ

3634 IX.7 Probleme bisericeşti

3635 X.1 Justiţie Pach.323

3636 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

3637 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

3638 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3639 X.5 Comisii de cercetare

3640 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3641 XI.1 Graniţă

3642 XI.2 Grăniceri secui

3643 XI.3 Probleme militare

3644 XI.4 Recrutare

3645 XI.5 Dezertori

3646 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

3647 II.3 Funcţionarea administraţiei

3648 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3649 II.5 Arhivă

3650 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

© Arhivele Naţionale ale României

3651 II.7 Oraşe

3652 II.8 Sate

488

3653 II.10 Cimitire,înmormântări

3654 II.11 Probleme orfanale Pach.324

3655 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

3656 II.13 Risipitori

3657 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

3658 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3659 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

3660 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

3661 II.23 Incendii

3662 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

3663 II.26 Ordinea publică

3664 II.27 Arme şi praful de puşcă

3665 II.28 Diverse probleme administrative

3666 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3667 III.3 Angajaţi casnici

3668 III.5 Nobili

3669 III.6 Insurecţia nobilor

3670 IV.1 Agricultura

3671 IV.2 Invazia lăcustelor

3672 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

3673 IV.6 Creşterea animalelor

3674 IV.7 Epizoţii

3675 V.2 Drumuri şi poduri Pach.325

3676 V.3 Regularea cursului apelor

3677 V.4 Industrie, meserii

3678 V.5 Morărit

3679 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

3680 VI.2 Sare

3681 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3682 VI.4 Măsuri şi greutăţi

3683 VI.5 Târguri

3684 VI.6 Vamă

3685 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

3686 VII.2 Falsificarea banilor

3687 VII.3 Faliment

3688 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3689 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

3690 VII.8 Datorie publică de stat

3691 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

3692 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

© Arhivele Naţionale ale României

489

Pach.326

3693 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

3694 VIII.3 Carantine

3695 VIII.4 Ciumă

3696 VIII.5 Sifilis

3697 VIII.6 Variolă.Vaccinare împotriva

variolei

3698 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3699 IX.2 Literatură.Cărţi

3700 IX.3 Teatru

3701 IX.4 Arte plastice

3702 IX.6 Probleme de învăţământ

3703 IX.7 Probleme bisericeşti

3704 X.1 Justiţie

3705 X.2/I Ordinele guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.Vol.I

3705/a X.2/II Idem Vol.II Pach.326/a

3706 X.2/II Idem Vol.II

3707 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte cauze de

drept civil şi penal

3708 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

Pach.326/c

persoane particulare

3709 X.5 Comisii de cercetare

3710 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3711 XI.1 Graniţă

3712 XI.2 Grăniceri secui

3713 XI.3 Probleme militare Pach.326/d

3714 XI.5 Dezertori

3715 XI.6 Război.Ajutor de război

3716 XII.3 Conscripţii de populaţie

3717 II.3 ACTE PREZIDIALE-

1828 Pach.327

Funcţionarea administraţiei

3718 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3719 II.5 Arhivă

3720 II.7 Oraşe

3721 II.8 Sate

3722 II.11 Probleme orfanale

3723 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

3724 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

© Arhivele Naţionale ale României

3725 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

490

3726 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

3727 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

3728 II.23 Incendii

3729 II.27 Arme şi praful de puşcă

3730 II.28 Diverse probleme administrative

3731 III.2 Iobai şi probleme urbariale

3732 III.3 Angajaţi casnici

3733 IV.2 Invazia lăcustelor

3734 IV.6 Creşterea animalelor

3735 IV.7 Epizoţii

3736 V.2 Drumuri şi poduri

3737 V.4 Industrie, meserii

3738 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente,etc. Pach.328

3739 VI.2 Sare

3740 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3741 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3742 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

3743 VIII.3 Carantine

3744 VIII.4 Ciumă

3745 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3746 IX.6 Probleme de învăţământ

3747 IX.7 Probleme bisericeşti

3748 X.1 Justiţie

3749 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

3750 X.3 Cereri, plângeri,ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

Pach.329

drept civil şi penal

3751 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3752 X.5 Comisii de cercetare

3753 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3754 XI.1 Graniţă

3755 XI.2 Grăniceri secui

3756 XI.3 Probleme militare

3757 XI.4 Recrutare

3758 XI.6 Război.Ajutor de război

3759 II.3 ACTELE OFICIALITĂTII-

Funcţionarea administraţiei

3760 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

491

1828

© Arhivele Naţionale ale României

3761 II.5 Arhivă

3762 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

3763 II.7 Oraşe

3764 II.8 Sate

3765 II.9 Stare civilă

3766 II.11 Probleme orfanale Pach.330

3767 II.13 Risipitori

3768 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

3769 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3770 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

3771 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

3772 II.23 Incendii

3773 II.2 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

3774 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

3775 II.26 Ordinea publică

3776 II.27 Arme şi praful de puşcă

3777 II.28 Diverse probleme administrative

3778 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3779 III.3 Angajaţi casnici

3780 III.5 Nobili

3781 III.7 Călăreţi secui

3782 IV.1 Agricultura

3783 IV.2 Invazia lăcustelor

3784 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

3785 IV.4 Silvicultura

3786 IV.6 Creşterea animalelor Pach.331

3787 IV.7 Epizoţii

3788 V.2 Drumuri şi poduri

3789 V.4 Industrie, meserii

3790 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

3791 VI.2 Sare

3792 VI.4 Măsuri şi greutăţi

3793 VI.5 Târguri

3794 VI.6 Vamă

3795 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

3796 VII.1 Bani

3797 VII.2 Falsificarea banilor

3798 VII.3 Faliment

3799 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3800 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

© Arhivele Naţionale ale României

492

3801 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

3802 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

493

Pach.332

3803 VIII.3 Carantine

3804 VIII.4 Ciumă

3805 VIII.5 Sifilis

3806 VIII.6 Variolă

3807 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3808 IX.6 Probleme de învăţământ

3809 IX.7 Probleme bisericeşti

3810 X.1 Justiţie

3811 X.2/I Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare ăn

cauze de drept civil sau de drept

penal.Vol.I

3812 X.2/II Idem Vol.II Pach.332/a

3813 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

3814 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

Pach.332/b

persoane particulare

3815 X.5 Comisii de cercetare

3816 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3817 XI.1 Graniţă Pach.332/c

3818 XI.2 Grăniceri secui

3819 XI.3 Probleme militare

3820 XI.4 Recrutare

3821 XI.5 Dezertori

3822 XI.6 Război.Ajutor de război

3823 I. ACTELE ADUNĂRILOR 1829 Pach.333

GENERALE

3824 II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

3825 II.3 Funcţionarea administraţiei

3826 II4. Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3827 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

3828 II.7 Oraşe

3829 II.8 Sate

3830 II.11 Probleme orfanale

3831 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

© Arhivele Naţionale ale României

3832 II.13 Risipitori

3833 II.1 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

3834 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

3835 II.23 Incendii

3836 II.27 Arme şi praful de puşcă

3837 II.28 Diverse probleme administrative

3838 III.1 Siguranţa statului

3839 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3840 III.3 Angajaţi casnici

3841 IV.2 Invazia lăcustelor

3842 IV. Silvicultură

3843 IV.6 Creşterea animalelor

3844 IV.7 Epizoţii

3845 V.2 Drumuri şi poduri

3846 V. Industrie, meserii

3847 VI.2 Sare

3848 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3849 VI.6 Vamă

3850 VII.1 Bani

3851 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3852 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

3853 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

3854 VIII.3 Carantine

3855 VIII.4 Ciumă

3856 VIII.6 Variolă

3857 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3858 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

3859 IX.2 Literatură.Cărţi

3860 IX.6 Probleme de învăţământ

3861 IX.7 Probleme bisericeşti

3862 X.1 Justiţie

3863 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

3864 X.3 Cereri, plângeri, ordine şi adrese

referitoare la contravenţii,

delicte, cauze de drept civil şi

penal

3865 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3866 X.5 Comisii de cercetare

3867 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3868 XI.1 Graniţă

3869 XI.2 Grăniceri

3870 XI.3 Probleme militare

© Arhivele Naţionale ale României

494

Pach.334

Pach.335

3871 XI.4 Recrutare

3872 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

3873 II.3 Funcţionarea administraţiei

3874 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3875 II.5 Arhivă

3876 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

3877 II.8 Sate

3878 II.10 Cimitire, înmormântări

3879 II.11 Probleme orfanale

3880 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

495

Pach.336

3881 II.13 Risipitori

3882 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3883 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

3884 II.17 Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

3885 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

3886 II.23 Incendii

3887 II.2 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

3888 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

3889 II.26 Ordinea publică

3889/a II.27 Vânzarea prafului de puşcă

3890 II.28 Diverse probleme administrative

3891 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3892 III.3 Angajaţi casnici

3893 III.11 Probleme privitoare la evrei

3894 IV.1 Agricultura

3895 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

3896 IV.4 Silvicultura

3897 IV.6 Creşterea animalelor

3898 IV.7 Epizoţii

3899 V.1 Clădiri

3900 V.2 Drumuri şi poduri

3901 V.3 Regularea cursului apelor

3902 V.4 Industrie, meserii

3903 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

3904 VI.2 Sare

3905 VI.3 Carne de vită şi măcelărit Pach.337

3906 VI.5 Târguri

3907 VI.6 Vamă

© Arhivele Naţionale ale României

3908 VII.1 Bani

3909 VII.3 Faliment

3910 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3911 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

3912 VII.7 Vânzarea şi arendarea bunurilor

statului şi a diferitelor comunităţi

3913 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

3914 VII.10 Amenzi

3915 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

3916 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

3917 VIII.3 Carantine

3918 VIII.4 Ciumă

3919 VIII.5 Sifilis

3920 VIII.6 Variolă

3921 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3922 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice. Pach.338

3923 IX.2 Literatură, cărţi

3924 IX.6 Probleme de învăţământ

3925 IX.7 Probleme bisericeşti

3926 X.1 Justiţie

3927 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

3928 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

Pach.338/a

drept civil şi penal

3929 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3930 X.5 Comisii de cercetare Pach.338/b

3931 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3932 XI.1 Graniţă

3933 XI.2 Grăniceri secui

3934 XI.3 Probleme militare

3935 XI.5 Dezertori

3936 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE-ACTE

1830 Pach.339

PREZIDIALE

3937 II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

3938 II.2 Organizarea administraţiei şi

judiciară a teritoriului

© Arhivele Naţionale ale României

3939 II.3 Funcţionarea administraţiei

3940 II.4 Funcţionari.Personalul

496

3941 II.6

administrativ şi judiciar

Localul organelor administrative

şi judiciare

3942 II.7 Oraşe

3943 II.11 Probleme orfanale

3944 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

3945 II.13 Risipitori

3946 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

3947 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3948 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

3949 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

3950 II.23 Incendii

3951 II.28 Diverse probleme administrative

3952 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

3953 III.5 Nobili

3954 III.8 Probleme privitoare la români

3955 III.11 Probleme privitoare la evrei

3956 IV.1 Agricultura

3957 IV.6 Creşterea animalelor

3958 IV.7 Epizoţii

3959 V.2 Drumuri şi poduri Pach.340

3960 V. Industrie, meserii

3961 VI.2 Sare

3962 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

3963 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

3964 VII.8 Datorie publică de stat

3965 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

3966 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

3967 VIII.3 Carantine

3968 VIII.4 Ciumă

3969 VIII.9 Farmacii şi medicamente

3970 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

3971 IX.2 Literatură.Cărţi

3972 IX.6 Probleme de învăţământ

3973 IX.7 Probleme bisericeşti

3974 X.1 Justiţie

3975 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

3976 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

Pach.341

© Arhivele Naţionale ale României

497

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

3977 X. Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

3978 X.5 Comisii de cercetare

3979 X.6 Închisoare şi deţinuţi

3980 XI.1 Graniţă

3981 XI.2 Grăniceri secui

3982 XI.3 Probleme militare

3983 XI. Recrutare

3984 XII.1 Statistici agricole, industriale

etc.Corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

3985 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

498

Pach.342

3986 II.3 Funcţionarea administraţiei

3987 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

3988 II.5 Arhivă

3989 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

3990 II.7 Oraşe

3991 II.8 Sate

3992 II.9 Stare civilă

3993 II.11 Probleme orfanale

3994 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

3995 II.13 Risipitori

3996 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

3997 II.16 Vite găsite, pierdute, furate Pach.343

3998 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

3999 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

4000 II.23 Incendii

4001 II.2 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

4002 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

4003 II.28 Diverse probleme administrative

4004 III.1 Siguranţa statului

4005 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4006 III.5 Nobili

4007 III.12 Probleme privitoare la ţigani

© Arhivele Naţionale ale României

4008 IV.1 Agricultura

4009 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

4010 IV.6 Creşterea animalelor

4011 IV.7 Epizoţii

4012 V.2 Drumuri şi poduri

4013 V.3 Reluarea cursului apelor

4014 V.4 Industrie, meserii

4015 V.5 Morărit

4016 VI.1 Comerţ cu cereale , alimente,

etc.

499

Pach.344

4017 VI.2 Sare

4018 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4019 VI.5 Târguri

4020 VI.6 Vamă

4021 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

4022 VII.1 Bani

4023 VII.2 Falsificarea banilor

4024 VII.3 Faliment

4025 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4026 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

4027 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

4028 VII.8 Datorie publică de stat

4029 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

4030 VII.10 Amenzi

4031 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

4032 VIII.3 Carantine

4033 VIII.4 Ciumă

4034 VIII.5 Sifilis

4035 VIII.6 Variolă

4036 VIII.7 Holeră

4037 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4038 IX.2 Literatură.Cărţi

4039 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc

4040 IX.6 Probleme de învăţământ

4041 IX.7 Probleme bisericeşti

4042 X.1 Justiţie

4043 X.2/I Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.Vol.I

4044 X.2/II Idem Vol.II Pach.344/a

4044 X.3 Cereri, Plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

© Arhivele Naţionale ale României

4045 X. Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

procese particulare

4046 X.5 Comisii de cercetare 344/b

4047 X.6 Închisoare şi deţinuţi

4049 XI.2 Grăniceri secui

4050 XI.3 Probleme militare

4051 XI. Recrutare

4052 XI.5 Dezertori

4053 I. ACTELE ADUNĂRILOR 1831 Pach.345

GENERALE

4054 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

4055 II.3 Funcţionarea administraţiei

4056 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4057 II.5 Arhivă

4058 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4059 II.7 Oraşe

4060 II.8 Sate

4061 II.11 Probleme orfanale

4062 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

4063 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

4064 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4065 II.28 Diverse probleme administrative

4066 III.1 Siguranţa statului

4067 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4068 III.4 Mişcări sociale şi răscoale

4069 IV.1 Agricultura

4070 IV.4 Silvicultură

4071 IV.6 Creşterea animalelor

4072 IV.7 Epizoţii

4073 V.2 Drumuri şi poduri

4074 V.3 Regularea cursului apelor

4075 V.4 Industrie, meserii

4076 V.6 Minerit

4077 VI.2 Sare Pach.346

4078 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4079 VII.2 Falsificarea banilor

4080 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4081 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

4082 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

© Arhivele Naţionale ale României

500

4083 VIII.3 Carantine

4084 VIII.7 Holeră

4085 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice Pach.347

4086 IX.6 Probleme de învăţământ

4087 IX.7 Probleme bisericeşti

4088 X.1 Justiţie

4089 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

4090 X.3 Cereri, plîngeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

4091 X.4 Conflicte şi persoane între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

4092 X.5 Comisii de cercetare

4093 X.6 Închisoare şi deţinuţi

4094 XI.1 Graniţă

4095 XI.2 Grăniceri secui

4096 XI.3 Probleme militare

4097 XI. Recrutare

4098 XII.1 Statistici agricole, industriale

etc.Corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

4099 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

Pach.348

adunările generale şi cu dietă

4l00 II.3 Funcţionarea administraţiei

4101 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4102 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4103 II.7 Oraşe

4104 II.8 Sate

4105 II.10 Cimitire, înmormântări

4106 II.11 Probleme orfanale

4107 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

4108 II.13 Risipitori

4109 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4110 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

4111 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

4112 II.23 Incendii

© Arhivele Naţionale ale României

4113 II.26 Ordinea publică

4114 II.27 Arme şi praful de puşcă

501

Pach.349

4115 II.28 Diverse probleme administrative

4116 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4117 III.4 Mişcări sociale şi răscoale

4118 III.5 Nobili

4119 III.9 Probleme privitoare la secui

4120 III.11 Probleme privitoare la evrei

4121 IV.1 Agricultura

4122 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

4123 IV.6 Creşterea animalelor

4124 IV.7 Epizoţii

4125 V.2 Drumuri şi poduri Pach.350

4126 V.3 Regularea cursului apelor

4127 V.4 Industrie, meserii

4128 V.5 Morărit

4129 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc. 1831

4130 VI.2 Sare

4131 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4132 VI.5 Târguri

4133 VI.6 Vamă

4134 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

4135 VII.1 Bani

4136 VII.2 Falsificarea banilor

4137 VII.3 Faliment

4138 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4139 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

4140 VII.8 Datorie publică de stat

4141 VII.9 Taxe uberniale şi aulice

4142 VII.10 Amenzi

4143 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

Pach.351

generale

4144 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

4145 VIII.3 Carantine

4146 VIII.4 Ciumă

4147 VIII.5 Sifilis

4148 VIII.6 Variolă

4149 VIII.7 Holeră

4150 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4151 IX.6 Probleme de învăţământ Pach.352

4152 IX.7 Probleme bisericeşti

4153 X.1 Justiţie

4154 X.2/I Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.Vol.I

© Arhivele Naţionale ale României

502

4155 X.2/II Idem Vol.II Pach.352/a

4156 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

4157 X. Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

4158 X.5 Comisii de cercetare

4159 X.6 Închisoare şi deţinuţi

4160 XI.1 Graniţă

4161 XI.2 Grăniceri secui

4162 XI.3 Probleme militare

4163 XI.4 Recrutare

4164 XI.5 Dezertori

4165 XI.6 Război.Ajutor de război

4166 I. ACTELE ADUNĂRILOR 1832 Pach.353

GENERALE

4167 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

4168 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4169 II.7 Oraşe

4170 II.8 Sate

4171 II.11 Probleme orfanale

4172 II.26 Ordinea publică

4173 II.28 Diverse probleme administrative

4174 V.2 Drumuri şi poduri

4175 V.4 Industrie, meserii

4176 V.5 Morărit

4177 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

4178 VI.2 Sare

4179 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

418o VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4181 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

4182 IX.2 Literatură.Cărţi

4183 IX.6 Probleme de învăţământ

4184 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

4185 X.3 Cereri, plângeri, rapoarte şi

adrese referitoare la contravenţii,

© Arhivele Naţionale ale României

delicte, cauze de drept civil şi

penal.

503

4186 X. Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

4187 X.6 Închisoare şi deţinuţi

4188 XI.2 Grăniceri secui

4189 XI.3 Probleme militare

4190 XII.1 Statistici

agricole,industriale.Coresponden

ţă referitoare la întocmirea

statisticilor

4191 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

4192 II.3 Funcţionarea administraţiei

4193 II. Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4194 II.5 Arhivă

4195 II.6 Localul oranelor administrative

şi judiciare

4196 II.7 Oraşe

4197 II.8 Sate

4198 II.9 Stare civilă

4199 II.11 Probleme orfanale

4200 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

4201 II.13 Risipitori

4202 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4203 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

4204 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4205 II.19 Certificate, adeverinţe şi situaţia

materială şi morală

4206 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

4207 II.23 Incendii

4208 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

4209 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înnecare sau

incendii

4210 II.28 Diverse probleme administrative

4211 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4212 III.3 Angajaţi casnici

4213 III.5 Nobili

4214 III.6 Insurecţia nobililor

4215 III.7 Călăreţi secui

4216 III.12 Probleme privitoare la ţigani

504

1832

© Arhivele Naţionale ale României

4217 IV.1 Agricultura

4218 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

Pach.354

4219 IV.6

animalelor răpitoare

Creşterea animalelor

4220 IV.7 Epizoţii

4221 V.1 Clădiri

4222 V.2 Drumuri şi poduri

4223 V.3 Regularea cursului apelor

4224 V. Industrie, meserii

4225 V.5 Morărit

4226 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc. Pach.355

4227 VI.2 Sare

4228 VI.5 Târguri

4229 VI.6 Vamă

4230 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

4231 VII.2 Falsificarea banilor

4232 VII.3 Faliment

4233 VII. Loterie

4234 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4235 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

4236 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

4237 VII.8 Datorie publică de stat

4238 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

4239 VII.10 Amenzi

4240 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

4241 VIII.3 Carantine

4242 VIII.4 Ciumă

4243 VIII.5 Sifilis

4244 VIII.6 Variolă

4245 VIII.7 Holeră

4246 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4247 IX.6 Probleme de învăţământ

4248 IX.7 Probleme bisericeşti

4249 X.1 Justţia Pach.356

4250 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

4251 X.3 Cereri,plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

Pach.356/a

4252 X.4 Conflicte şi procese între

personalităţi şi persoane

particulare

4253 X.5 Comisii de cercetare

© Arhivele Naţionale ale României

505

4254 X.6 Închisoare şi deţinuţi

4255 XI.1 Graniţă

4256 XI.2 Grăniceri secui

4257 XI.3 Probleme militare

4258 XI. Recrutare

4259 XI.5 Dezertori

4260 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

4261 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

4262 II.2 Organizarea administraţieişi

judiciare a teritoriului

4263 II.5 Funcţionarea administraţiei

4264 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4265 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4266 II.7 Oraşe

4267 II.11 Probleme orfanale

4268 II.12 Curatela persoanelor alientae

mintal

4269 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4270 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4271 II.20 Emirare,imigrare.Paşapoarte

4272 II.28 Diverse probleme administrative

4273 III.1 Siuranţa statului

4274 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4275 III.3 Anajaţi casnici

4276 IV.1 Aricultura

4277 V.2 Drumuri şi poduri

4278 V.4 Industrie, meserii

4279 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

4280 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4281 VII.2 Falsificarea banilor

4282 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4283 VIII.1 Medici chirurgi şi

miaşe.Probleme sanitare

generale

4284 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

4285 VIII.7 Holeră

4286 VIII.8 Turbare

4287 IX.6 Probleme de învăţământ

4288 IX.7 Probleme bisericeşti

4289 X.1 Justiţie

4290 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

© Arhivele Naţionale ale României

506

Pach.357

în cauze de drept civil sau de

drept penal

4291 X.3 Cereri,plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

4292 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

4293 XI.3 Probleme militare

4294 XII.1 Statistici agricole, industraiale,

etc.Corespondenţă referitoare în

întocmirea statisticilor

4295 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

507

Pach.358

4296 II.3 Funcţionarea administraţiei

4297 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4298 II.5 Arhivă

4299 II.6 Localul persoanelor

administrative şi judiciare

4300 II.7 Oraşe

4301 II.8 Sate

4302 II.9 Stare civilă

4303 II.10 Cimitire, înmormântări

4304 II.11 Probleme orfanale

4305 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

4306 II.13 Risipitori

4307 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4308 II.16 Vite găsite, pierdute, furate.

4309 II.17 Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

4310 II.20 Emigrare,imigrare.Paşapoarte. Pach.359

4311 II.23 Incendii

4312 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

4313 II.26 Ordinea publică

4314 II.28 Diverse probleme administrative

4315 III.1 Siguranţa statului

4316 III.2 Iobagi şi procese urbariale

4317 III.5 Nobili

4318 III.6 Insurecţia nobililor

4319 III.7 Călăreţi secui

© Arhivele Naţionale ale României

4320 IV.1 Agricultura

4321 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

4322 IV.4

animalelor răpitoare

Silvicultura

4323 IV.6 Creşterea animalelor

4324 IV.7 Epizoţii

4325 V.2 Drumuri şi poduri

4326 V.3 Relurea cursului apelor

4327 V.4 Industrie, meserii

4328 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

4329 VI.2 Sare

4330 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4331 VI.5 Târguri

4332 VI.6 Vamă

4333 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

4334 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

4335 VII.2 Falsificarea banilor Pach.360

4336 VII.3 Faliment

4337 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4338 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

4339 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

4340 VII.8 Datorie publică de stat

4341 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

4342 VII.10 Amenzi

4343 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

4344 VIII.3 Carantine

4345 VIII.5 Sifilis

4346 VIII.6 Variolă

4347 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4348 IX.6 Probleme de învăţământ

4349 IX.7 Probleme bisericeşti

4350 X.1 Justiţie

4351 X.2/I Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

Pach.361

penal

4352 X.2/II Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.Vol.II.

4353 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

© Arhivele Naţionale ale României

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

508

Pach.361/a

Pach.361/b

4354 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi sau

între localităţi şi persoane

particulare

4355 X.5 Comisii de cercetare

4356 X.6 Închisoare şi deţinuţi

4357 XI.1 Graniţă

4358 XI.2 Grăniceri secui

4359 XI.3 Probleme militare

4360 XI.5 Dezertori

4361 XI.6 Război.Ajutor de război

4362 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

4363 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

4364 II.2 Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

4365 II.3 Funcţionarea administraţiei

4366 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4367 II.5 Arhivă

4368 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4369 II.7 Oraşe

4370 II.11 Probleme orfanale

4371 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

4372 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4373 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

4374 II.23 Incendii

4375 II.28 Diverse probleme administrative

4376 III.1 Siguranţa statului

4377 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4378 III.3 Angajaţi casnici

4379 V.2 Drumuri şi poduri

4380 VI.2 Sare

4381 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4382 VII.3 Faliment

4383 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4384 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

4385 VIII.3 Carantine

4386 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4387 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

4388 IX.6 Probleme de învăţământ

4389 IX.7 Probleme bisericeşti

509

1834

© Arhivele Naţionale ale României

Pach.361/c

Pach.362

Pach.363

4390 X.1 Justiţie

4391 X.2 Ordinele Guberniului privind

plîngerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

4392 X.3 Cereri,plîngeri, ordine,rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

4393 X. Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

4394 X.6 Închisoare şi deţinuţi

4395 XI.1 Graniţă

4396 XI.2 Grăniceri secui

4397 XI.3 Probleme militare

4398 XII.1 Statistice agricole, industraiale,

etc., corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

4399 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

4400 II.2 Organizarea administrativă şi

judiciră a teritoriului

4401 II.3 Funcţionarea administraţiei

4402 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4403 II.5 Arhivă Pach.364

4404 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4405 II.7 Oraşe

4406 II.8 Sate

4407 II.10 Cimitire, înmormântări

4408 II.11 Probleme orfanale

4409 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

4410 II.13 Risipitori

4411 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

4412 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4413 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

4414 II.17 Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

4415 II.19 Certificate, adeverinţe şi situaţia

materială şi morală

4416 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

4417 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

510

1834

© Arhivele Naţionale ale României

4418 II.23 Incendii

4419 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

4420 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

4421 II.26 Ordinea publică

4422 II.28 Diverse probleme administrative

4423 III.1 Siguranţa statului Pach.365

4424 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4425 III.3 Angajaţi casnici

4426 III.5 Nobili

4427 III.11 Probleme privitoare la evrei

4428 III.12 Probleme privitoare la ţigani

4429 IV.1 Agricultura

4430 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

4431 IV.6 Creşterea animalelor

4432 IV.7 Epizoţii

4433 V.2 Drumuri şi poduri

4434 V.3 Regularea cursului apelor

4435 V.4 Industrie, meserii

4436 V.6 Minerit

4437 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

4438 VI.2 Sare

4439 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4440 VI.5 Târguri

4441 VI.6 Vamă

4442 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

4443 VII.2 Falsificarea banilor

4444 VII.3 Faliment

4445 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4446 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

4447 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

4448 VII.8 Datorie publică de stat

4449 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

4450 VII.10 Amenzi

4451 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

Pach.366

generale

4452 VIII.3 Carantine

4453 VIII.4 Ciumă

4454 VIII.6 Variolă

4455 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4456 IX.2 Literatură.Cărţi

4457 IX.6 Probleme de învăţământ

© Arhivele Naţionale ale României

511

4458 IX.7 Probleme bisericeşti

4459 X.1 Justiţie

4460 X.2/I Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

4461 X.2/II Idem Vol.II Pach.366/a

4462 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

Pach.366/b

4463 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi sau

între localităţi şi persoane

particulare

Pach.366/c

4464 XI.6 Închisoare şi deţinuţi

4465 XI.1 Graniţă

4466 XI.2 Grăniceri secui

4467 XI.3 Probleme militare

4468 XI.5 Dezertori

4469 XI.6 Război.Ajutor de război

4470 XII.3 Conscripţii de populaţie

4471 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1835 Pach.367

4472 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

4473 II.2 Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

4474 II.3 Funcţionarea administraţiei

4475 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar.

4476 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4477 II.7 Oraşe

4478 II.8 Sate

4479 II.11 Probleme orfanale

4480 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

4481 II.15 Risipitori

4482 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari scaun

4483 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

4484 II.25 Incendii

4485 II.26 Ordinea publică

4486 III.1 Siguranţa statului

4487 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4488 III.3 Angajaţi casnici

© Arhivele Naţionale ale României

512

4489 III.11 Probleme privitoare la evrei

4490 IV.6 Creşterea animalelor

4491 IV.7 Epizoţii

4492 V.4 Industrie, meserii

4493 VI.5 Carne de vită şi măcelărit

4494 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4495 VIII.1 Medici chiruri şi

moaşe.Probleme sanitare

generale.

4496 VIII.3 Carantine

4497 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4498 IX.2 Literatură . Cărţi

4499 IX.6 Probleme de învăţământ

4500 IX.7 Probleme bisericeşti

4501 X.1 Justiţie

4502 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

4503 X.3 Cereri,plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

4504 X.4 Conflicte între localităţi sau între

localităţi şi persoane particulare

4505 XI.2 Grăniceri secui

4506 XI.3 Probleme militare

4507 XII.1 Statistice agricole, industriale

etc.Corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

4508 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

4509 II.2 Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

4510 II.3 Funcţionarea administraţiei

4511 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4512 II.5 Arhivă

4513 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4514 II.7 Oraşe

4515 II.8 Sate

4516 II.11 Probleme orfanale

4517 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

© Arhivele Naţionale ale României

4518 II.13 Risipitori

4519 II.14 Circulări referitoare la numirea

513

Pach.368

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

4520 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

514

Pach.369

5421 II.16 Vite găsite, pierdute,furate

4522 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4523 II.19 Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

4524 II.20 Emigrare,imigrare.Paşapoarte

4525 II.23 Incendii

4526 II.26 Ordinea publică

4527 II.28 Diverse probleme administrative

4528 III.1 Siguranţa statului

4529 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4530 III.5 Nobili

4531 III.7 Călăreţi secui

4532 III.11 Probleme privitoare la evrei

4533 IV.1 Agricultura

4534 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

4535 IV.6 Creşterea animalelor

4536 IV.7 Epizoţii

4537 V.2 Drumuri şi poduri

4538 V.3 Regularea cursului apelor

4539 V. Industrie, meserii

4540 V.5 Morărit

4541 V.6 Minerit

4542 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc. Pach.370

4543 VI.2 Sare

4544 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4545 VI.4. Măsuri şi greutăţi

4546 VI.5 Târguri

4547 VI.6 Vamă

4548 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

4549 VII.1 Bani

4550 VII.2 Falsificarea banilor

4551 VII.3 Faliment

4552 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4553 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

4554 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

4555 VII.8 Datorie publică de stat

4556 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

4557 VII.10 Amenzi

4558 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale.

© Arhivele Naţionale ale României

4559 VIII.3 Carantine

4560 VIII.5 Sifilis

4561 VIII.6 Variolă

4562 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4563 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

4564 IX.6 Probleme de învăţământ.

4565 IX.7 Probleme bisericeşti

4566 X.1 Justiţie Pach.371

4567 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

4568 X.3 Cereri, plângeri, rapoarte şi

adrese referitoare la contravenţii,

delicte, cauze de drept civil şi

penal

4569 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

Pach.371/a

persoane particulare

4570 X.5 Comisii de cercetare

4571 X.6 Închisoare de deţinuţi

4572 XI.1 Graniţă

4573 XI.2 Grăniceri secui

4574 XI.3 Probleme militare

4575 XI. Recrutare

4576 XI.5 Dezertori

4577 XI.6 Război.Ajutor de război

4578 XII.3 Coscripţii de populaţie

4579 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

4580 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

4581 II.3 Funcţionarea administraţiei

4582 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4583 II.7 Oraşe

4584 II.8 Sate

4585 II.11 Probleme orfanale

4586 II.13 Risipitori

4587 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4588 II.20 Emigrare, imigrare. Paşapoarte

4589 II.28 Diverse probleme administrative

4590 III.1 Siguranţa statului

4591 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4592 III.3 Angajaţi casnici

4593 IV.1 Agricultura

515

1836 Pach.372

© Arhivele Naţionale ale României

4594 IV.7 Epizoţii

4595 V.2 Drumuri şi poduri

4596 VI.4 Măsuri şi greutăţi

4597 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

4598 VII.5 Impozite , Casa perceptorilor

4599 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale.

4600 VIII.3 Carantine

4601 VIII.7 Holeră

4602 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4603 IX.6 Probleme de învăţământ

4604 IX.7 Probleme bisericeşti

4605 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

4606 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

516

Pach.373

4607 X. Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităşi şi

persoane particulare

4608 X.6 Închisoare şi deţinuţi

4609 XI.2 Grăniceri secui

4610 XI.3 Probleme militare

4611 XII.1 Statistici agricole,industriale,

etc. Corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

4612 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

4613 II.3 Funcţionarea administraţiei

4614 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4615 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4616 II.7 Oraşe

4617 II.8 Sate

4618 II.11 Probleme orfanale Pach.374

4619 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

4620 II.13 Risipitori

4621 II.14 Circulări referitoare la numirea

© Arhivele Naţionale ale României

înalţilor demnitari decoraţiuni

4622 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4623 II.16 Vite găsite pierdute, furate

4624 II.17 Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

4625 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4626 II.19 Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

4627 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

4628 II.23 Incendii

4629 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

4630 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

4631 II.26 Ordinea publică

4632 II.28 Diverse probleme

administrative

517

Pach.375

4633 III.1 Siguranţa statului

4634 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4635 III.5 Nobili

4636 IV.1 Agricultura

4637 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

4638 IV.4 Silvicultura

4639 IV.6 Creşterea animalelor

4640 IV.7 Epizoţii

4641 V.2 Drumuri şi poduri

4642 V.3 Regularea cursului apelor

4643 V.4 Industrie, meserii

4644 V.6 Minerit

4645 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

4646 VI.2 Sare

4647 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4648 VI.5 Târguri

4649 VI.6 Vamă

4650 VI.7 Contrabanda cu animale şi

mărfuri

4651 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă Pach.376

4652 VII.1 Bani

4653 VII.3 Faliment

4654 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4655 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

4656 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

4657 VII.8 Datorie publică de stat

4658 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

4659 VII.10 Amenzi

© Arhivele Naţionale ale României

4660 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

4661 VIII.3 Carantine

4662 VIII.4 Ciumă

4663 VIII.5 Sifilis

4664 VIII.6 Variolă

4665 VIII.7 Holeră

4666 VIII.8 Turbare

4667 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4668 IX.2 Literatură.Cărţi.

4669 IX.4 Arte plastice

4670 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc

4671 IX.6 Probleme de învăţământ

4672 IX.7 Probleme bisericeşti

4673 X.1 Justiţie

4674 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

Pach.377

4675 X.3/I Cereri, plângeri, rapoarte şi

adrese referitoare la contravenţii,

delicte, cauze de drept civil şi

penal Vol.I

4676 X.3/II Idem Vol.II Pach.377/a

4677 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

Pach.377/b

4678 X.5 Comisii de cercetare

4679 X.6 Închisoare şi deţinuţi Pach.377/c

4680 XI.1 Graniţă

4681 XI.2 Grăniceri secui

4682 XI.3 Probleme militare

4683 XI.4 Recrutare

4684 XI.5 Dezertori

4685 XII.3 Coscripţii de populaţie

4686 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1837 Pach.378

4687 II.1 ACTE PTEZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

4688 II.4 Funcţionari.Personalul

administrastiv şi judiciar

4689 II.7 Oraşe

4690 II.11 Probleme orfanale

4691 II.13 Risipitori

4692 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

© Arhivele Naţionale ale României

518

4693 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4694 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4695 III.1 Siguranţa statului

4696 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4697 III.5 Nobili

4698 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4699 VII.9 Taxe guberniale şi aulice 1837

4700 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

4701 VIII.2 Epizoţii.Boli contagioase

4702 VIII.6 Variolă

4703 VIII.7 Holeră

4704 VIII.8 Turbare

4705 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

4706 IX.6 Probleme de învăţământ

4707 IX.7 Probleme bisericeşti

4708 X.1 Justiţie

4709 X.2 Ordinele Guberniului privind

plîngerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

4710 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

4711 X. Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

4712 X.5 Comisii de cercetare

4713 XI.2 Răniceri secui

4714 XI.3 Probleme militare

4715 XII.1 Statistici agricole, industriale

etc.Corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

4716 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

1837 Pach.379

adunările generale şi cu dietă

4717 II.3 Funcţionarea administraţiei

4718 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4719 II.5 Arhivă

4720 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

© Arhivele Naţionale ale României

4721 II.7 Oraşe

4722 II.8 Sate

519

4723 II.11 Probleme orfanale

4724 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

520

Pach.380

4725 II.13 Risipitori

4726 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

4727 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4728 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

4729 II.17 Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

4730 II.18 Serbările naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4731 II.19 Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

4732 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

4733 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

4734 II.23 Incendii

4735 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

4736 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

4737 II.26 Ordinea publică

4738 II.28 Diverse probleme administrative

4739 III.2 Iobagi şi probleme urbariale Pach.381

4740 III.3 Angajaţi casnici

4741 III.5 Nobili

4742 III.7 Călăreţi secui

4743 III.11 Probleme privitoare la evrei

4744 IV.1 Agricultură

4745 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

4746 IV.6 Creşterea animalelor

4747 IV.7 Epizoţii

4748 V.1 Clădiri

4749 V.2 Drumuri şi poduri

4750 V.3 Regularea cursului apelor

4751 V.5 Morărit

4752 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

4753 VI.2 Sare

4754 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4755 VI.5 Târguri

4756 VI.6 Vamă

4757 VI.7 Contrabandă cu animale şi

Pach.382

mărfuri

4758 VII.1 Bani

4759 VII.2 Falsificarea banilor

4760 VII.3 Faliment

© Arhivele Naţionale ale României

4761 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4762 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

4763 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

4764 VII.8 Datorie publică de stat

4765 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

4766 VII.10 Amenzi

4767 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

4768 VIII.3 Carantine

4769 VIII. Ciumă

4770 VIII.6 Variolă

4771 VIII.7 Holeră

4772 VIII.8 Turbare

4773 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4774 IX.6 Probleme de învăţământ Pach.383

4775 IX.7 Probleme bisericeşti

4776 X.1 Justiţie

4777 X.2 Ordinele Guberniului privind

plîngerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

4778 X.3 Cereri, plăngeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii , delicte, cauze de

Pach.384

drept civil şi penal

4779 X. Conflicte şi persoane între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

4780 X.5 Comisii de cercetare

4781 X.6 Închisoare şi deţinuţi

4782 XI.1 Graniţă

4783 XI.2 Grăniceri secui

4784 XI.3 Probleme militare

4785 XI.5 Dezertori

4786 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

4787 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

4788 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4789 II.7 Oraşe

4790 II.11 Probleme orfanale

4791 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

521

Pach.384/a

1838 Pach.385

© Arhivele Naţionale ale României

4792 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4793 II.20 Emigrare.Imigrare.Paşapoarte

4794 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

4795 II.28 Diverse probleme administrative

4796 III.1 Siguranţa statului

4797 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4798 IV.1 Agricultura

4799 V.4 Industrie, meserii

4800 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4801 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4802 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice.

4803 IX.4 Arte plastice

4804 IX.7 Probleme bisericeşti

4805 X.1 Justiţie

4806 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

4807 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

4808 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi şi persoane particulare

4809 XI.2 Grăniceri secui

4810 XI.3 Probleme militare

4811 XII.1 Statistici agricole, industriale

etc.Corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

4812 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

4813 II.3 Funcţionarea administraţiei

4814 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4815 II.5 Arhivă

4816 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4817 II.7 Oraşe

4818 II.8 Sate

4819 II.9 Stare civilă

4820 II.10 Cimitire, înmormântări

4821 II.11 Probleme orfanale

4822 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

4823 II.13 Risipitori

522

1838 Pach.386

© Arhivele Naţionale ale României

Pach.387

4824 II.1 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

4825 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

4826 II.16 Vite găsite, pierdute furate

4827 II.19 Certificate, adeverinţe cu situaţia

materială şi morală

4828 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

4829 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

4830 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

4831 II.23 Incendii

4832 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

4833 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

4834 II.28 Diverse probleme administrative

4835 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4836 III.3 Angajaţi casnici

4837 III.5 Nobili

4838 III.11 Probleme privitoare la evrei

4839 IV.1 Agricultura Pach.388

4840 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

4841 IV.4 Silvicultura

4842 IV.6 Creşterea animalelor

4843 IV.7 Epizoţii

4844 V.2 Drumuri şi poduri

4845 V.4 Industrie, meserii

4846 V.5 Morărit

4847 V.7 Fabricarea salpetrului

4848 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

4849 VI.2 Sare

4850 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4851 VI.5 Târguri

4852 VI.6 Vamă

4853 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

4854 VII.3 Faliment

4855 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4856 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

4857 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

4858 VII.8 Datorie publică de stat

4859 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

4860 VII.10 Amenzi

4861 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

Pach.389

© Arhivele Naţionale ale României

523

generale

4862 VIII.3 Carantine

4863 VIII.4 Ciumă

4864 VIII.5 Sifilis

4865 VIII.6 Variolă

4866 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4867 IX.6 Probleme de învăţământ

4868 IX.7 Probleme bisericeşti

4869 X.1 Justiţie

4870 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

4871 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

524

Pach.390

Pach.391

4872 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi şi persoane particulare

4873 X.4 Comisii de cercetare Pach.391/a

4874 X.5 Închisoare şi deţinuţi

4875 XI.1 Graniţă Pach.391/c

4876 XI.2 Grăniceri secui

4877 XI.3 Probleme militare

4878 XI.5 Dezertori

4879 XI.6 Război.Ajutor de război

4880 I. ACTELE ADUNĂRILOR 1839

GENERALE

4881 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

4882 II.3 Funcţionarea administraţiei

4883 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4884 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4885 II.7 Oraşe

4886 II.8 Sate

4887 II.11 Probleme orfanale

4888 II.13 Risipitori

4889 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

4890 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4891 II.23 Incendii

4892 II.26 Ordinea publică

© Arhivele Naţionale ale României

4893 II.28 Diverse probleme administrative

4894 III.1 Siguranţa statului

Pach.392

4895 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4896 IV.6 Creşterea animalelor

4897 V.2 Drumuri şi poduri

4898 V. Industrie, meserii

4899 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc

4900 VI.2 Sare

4901 VI.6 Vamă

4902 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

4903 VII.1 Bani

4904 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

4905 VII.8 Datorie publică de stat

4906 VIII.6 Variolă

4907 IX.6 Probleme de învăţământ Pach.393

4908 IX.7 Probleme bisericeşti

4909 X.1 Justiţie

4910 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

4911 X.3 Cereri, plângeri, ordine,rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii delicte cauze de

drept civil şi penal

4912 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

4913 XI.3 Probleme militare

4914 XII.3 Conscripţii de populaţie

4915 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

Pach.394

adunările generale şi cu dietă

4916 II.2 Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

4917 II.3 Funcţionarea administraţiei

4918 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

4919 II.5 Arhivă

4920 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

4921 II.7 Oraşe

4922 II.8 Sate

4923 II.11 Probleme orfanale

4924 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

4925 II.13 Risipitori

© Arhivele Naţionale ale României

4926 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

525

4927 II.16 Vite găsite, pierdute furate

4928 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4929 II.19 Certificate, adeverinţe cu situaţia

materială şi morală

4930 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte Pach.395

4931 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

4932 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

4933 II.23 Incendii

4934 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

4935 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

4936 II.28 Diverse probleme administrative

4937 III.1 Siguranţa statului

4938 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

4939 III.5 Nobili

4940 IV.1 Agricultura

4941 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

4942 IV.4 Silvicultură

4943 IV.6 Creşterea animalelor

4944 IV.7 Epizoţii

4945 V.2 Drumuri şi poduri Pach.396

4946 V.3 Regularea cursului apelor

4947 V.4 Industrie, meserii

4948 V.5 Morărit

4949 V.6 Minerit

4950 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

4951 VI.2 Sare

4952 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

4953 VI.4 Măsuri şi greutăţi

4954 VI.5 Târguri

4955 VI.6 Vamă

4956 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

4957 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

4958 VII.1 Bani

4959 VII.2 Falsificarea banilor

4960 VII.3 Faliment

4961 VII.5 Impozite. Casa perceptorilor

4962 VII.6 Diurne şi cheltuielilor de

deplasare

Pach.397

4963 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

4964 VII.8 Datorie publică de stat

© Arhivele Naţionale ale României

526

4965 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

4966 VII.10 Amenzi

4967 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

4968 VIII.3 Carantine

4969 VIII.5 Sifilis

4970 VIII.6 Variolă

4971 VIII.7 Holeră

4972 VIII.9 Farmacii şi medicamente

4973 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

4974 IX.2 Literatură.Cărţi

4975 IX.6 Probleme de învăţământ

4976 IX.7 Probleme bisericeşti

4977 X.1 Justiţie

4978 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

Pach.398

4979 X.3/I Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.Vol.I

Pach.398/1

4980 X.3/II Idem Vol.II Pach.398/2

4981 X.3/III Idem Vol.III Pach.398/3

4982 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

Pach.398/4

4983 X.6 Închisoare şi deţinuţi

4984 XI.1 Graniţă Pach.398/5

4985 XI.2 Grăniceri secui

4986 XI.3 Probleme militare

4987 XI.5 Dezertori

4988 XI.6 Război.Ajutor de război

4989 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1840 Pach.399

4990 II.1 ACTE PREZIDIALE- Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

4991 II.3 Funcţionarea administraţiei

4992 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar.

4993 II.7 Oraşe

4994 II.11 Probleme orfanale

4995 II.12 Curatela

4996 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari

4997 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

© Arhivele Naţionale ale României

527

persoane

4998 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

4999 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

5000 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

5001 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

5002 II.28 Diverse probleme administrative

5003 III.1 Siguranţa statului

5004 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5005 III.5 Nobili

5006 III.11 Probleme privitoare la evrei

5007 IV.1 Agricultura

5008 IV.6 Creşterea animalelor

5009 IV.7 Epizoţii

5010 V.2 Drumuri şi poduri

5011 V.4 Industrie, meserii

5012 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

5013 VI.2 Sare

5014 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5015 VII.9 Impozite

5016 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme de sănătate

generală

5017 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

5018 VIII.3 Carantină

5019 VIII.5 Sifilis

5020 VIII.8 Turbare

5021 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

5022 IX.2 Literatură.Cărţi

5023 IX.5 Distracţie.Dans, joc de noroc

5024 IX.6 Probleme de învăţământ

5025 IX.7 Probleme bisericeşti

5026 X.1 Justiţie

5027 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5028 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

5029 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

© Arhivele Naţionale ale României

persoane particulare

5030 X.6 Închisoare şi deţinuţi

528

Pach.400

5031 XI.1 Graniţă

5032 XI.2 Grăniceri secui

5033 XI.3 Probleme militare

5034 XI.5 Dezertori

5035 XII.2 Statistici agricole,

industriale.Corespondenţă

referitoare la întocmirea

statisticilor

5036 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

529

Pach.401

5037 II.3 Funcţionarea administraţiei

5038 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5039 II.5 Arhivă

5040 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

5041 II.7 Oraşe

5042 II.8 Sate

5043 II.10 Cimitire, înmormântări

5044 II.11 Probleme orfanale

5045 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

5046 II.13 Risipitori Pach.402

5047 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

5048 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5049 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

5050 II.19 Certificate, adeverinţe şi situaţia

materială şi morală

5051 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

5052 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

5053 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

5054 II.23 Incendii

5055 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

5056 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

5057 II.28 Diverse probleme administrative

5058 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5059 III.3 Angajaţi casnici

5060 III.5 Nobili

5061 III.6 Insurecţia nobililor

5062 III.7 Călăreţi secui

© Arhivele Naţionale ale României

5063 IV.1 Agricultura

5064 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

5065 IV.4 Silvicultură

5066 IV.6 Creşterea animalelor

5067 IV.7 Epizoţii

5068 V.1 Clădiri

5069 V.2 Drumuri şi poduri

5070 V.3 Regularea cursului apelor

5071 V.4 Industrie, meserii Pach.403

5072 V.5 Morărit

5073 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc.

5074 VI.2 Sare

5075 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5076 VI.5 Târguri

5077 VI.6 Vamă

5078 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

5079 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

5080 VII.2 Falsificarea banilor

5081 VII.3 Faliment

5082 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5083 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare Pach.404

5084 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

5085 VII.8 Datorie publică de stat

5086 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

5087 VII.10 Amenzi

5088 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

5089 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

5090 VIII.3 Carantine

5091 VIII.6 Variolă

5092 VIII.8 Turbare

5093 VIII.9 Farmacii şi medicamente

5094 IX.2 Literatură.Cărţi

5095 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

5096 IX.6 Probleme de învăţământ

5097 IX.7 Probleme bisericeşti Pach.405

5098 X.1 Justiţie

5099 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5100 X.3/I Cereri, plângeri, ordine,rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.Vol.I

© Arhivele Naţionale ale României

530

Pach.406

5101 X.3/II. Idem Vol.II Pach.406/a

5102 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi şi persoane particulare

5103 X.5 Comisii de cercetare

5104 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5105 XI.1 Graniţă

5106 XI.2 Grăniceri secui

5107 XI.3 Probleme militare

5108 XI.5 Dezertori

5109 XI.6 Război.Ajutor de război

5110 XII.3 Conscripţii de populaţie

5111 I. ACTELE ADUNĂRILOR 1841 Pach.407

GENERALE

5112 II.1 ACTE PREZIDIALE- Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

5113 II.3 Funcţionarea administraţiei

5114 II.4 Funcţionari

5115 II.7 Oraşe

5116 II.8 Sate

5117 II.11 Probleme orfanale

5118 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

5119 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

5120 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5121 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

5122 II.23 Incendii

5123 II.28 Diverse probleme administrative

5124 III.1 Siguranţa statului

5125 III.3 Angajaţi casnici

5126 III.8 Probleme referitoare la români

5127 III.11 Probleme referitoare la evrei

5128 IV.1 Agricultura

5129 III.12 Probleme privitoare la ţigani

5130 IV.6 Creşterea animalelor

5131 V.2 Drumuri şi poduri

5132 V.4 Industrie, meserii

5133 V.5 Morărit

5134 VI.2 Sare

5135 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5136 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor Pach.408

5137 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

5138 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase.

5139 VIII.5 Sifilis

5140 VIII.6 Variolă

© Arhivele Naţionale ale României

531

5141 VIII.8 Turbare

5142 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

5143 IX.3 Teatru

5144 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

5145 IX.6 Probleme de învăţământ

5146 IX.7 Probleme bisericeşti

5147 X.1 Justiţie

5148 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

5149 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii , delicte, cauze de

drept civil şi penal

5150 X. Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

5151 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5152 XI.1 Graniţă

5153 XI.2 Grăniceri secui

5154 XI.3 Probleme militare

5155 XII.1 Statistici agricole , industriale,

etc.Corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

5156 XII.2 Coscripţii de populaţie

5157 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

5158 II.3 Funcţionarea administraţiei

5159 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5160 II.5 Arhivă

5161 II.6 Localul organelor administrativ

şi judiciar

5162 II.8 Sate

5163 II.11 Probleme orfanale

5164 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

5165 II.13 Risipitori

5166 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5167 II.16 Vite găsite, pierdute , furate

5168 II.19 Certificate, adeverinţe cu situaţia

materială şi morală

5169 II.20 Emigrare,imigrare.Paşapoarte.

© Arhivele Naţionale ale României

5170 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

5171 II.22 Incendii.Calamităţi în afara

532

Pach.409

5172 II.23

teritoriului scaunului

Incendii Pach.410

5173 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii.

5174 II.26 Ordinea publică

5175 II.28 Diverse probleme administrative

5176 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5177 III.3 Angajaţi casnici

5178 III.5 Nobili

5179 III.12 Probleme privitoare la ţigani

5180 IV.1 Agricultura

5181 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

5182 IV.4 Silvicultură

5183 IV.6 Creşterea animalelor

5184 IV.7 Epizoţii

5185 V.2 Drumuri şi poduri

5186 V.3 Regularea cursurilor apelor

5187 V.4 Industrie, meserii

5188 V.5 Morărit

5189 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente etc. Pach.411

5190 VI.2 Sare

5191 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5192 VI.5 Târguri

5193 VI.6 Vamă

5194 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

5195 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

5196 VII.1 Bani

5197 VII.2 Falsificarea banilor

5198 VII.3 Faliment

5199 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5200 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

5201 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

5202 VII.8 Datorii publice de stat

5203 VII.9 Taxe guberniale şi aulice Pach.412

5204 VII.10 Amenzi

5205 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale.

5206 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase.

5207 VIII.3 Carantine

5208 VIII.5 Sifilis

5209 VIII.6 Variolă

5210 VIII.8 Turbare

5211 VIII.9 Farmacii şi medicamente

© Arhivele Naţionale ale României

533

5212 IX.2 Literatură. Cărţi.

5213 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc.

5214 IX.6 Probleme de învăţământ

5215 IX.7 Probleme bisericeşti Pach.413

5216 X.1 Justiţie

5217 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

5218 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii.Delicte, cauze de

Pach.414

drept civil şi penal

5219 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

534

Pach.414/a

5220 X.6 Închisoare şi deţinuţi Pach.414/b

5221 XI.1 Graniţă

5222 XI.2 Grăniceri secui

5223 XI.3 Probleme militare Pach.414/b

5224 XI.5 Dezertori

5225 XI.6 Război.Ajutor de război.

5226 I. ACTELE ADUNĂRILOR 1842 Pach.415

GENERALE

5227 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

5228 II.3 Funcţionarea administraţiei

5229 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5230 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

5231 II.7 Oraşe

5232 II.8 Sate

5233 II.10 Cimitire, înmormântări

5234 II.11 Probleme orfanale

5235 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5236 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

5237 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

5238 II.23 Incendii

5239 III.1 Siguranţa statului

5240 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5241 III.5 Nobili

5242 III.11 Probleme privitoare la evrei

© Arhivele Naţionale ale României

5243 V.2 Drumuri şi poduri

5244 VI.2 Sare

5245 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5246 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

5247 VII.1 Bani

5248 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5249 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

5250 VIII.5 Sifilis

5251 VIII.8 Turbare

5252 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

5253 IX.2 Literatură.Cărţi

5254 IX.6 Probleme de învăţământ

5255 IX.7 Probleme bisericeşti

5256 X.1 Justiţie

5257 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5258 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii , delicte, cauze de

drept civil şi penal

5259 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

5260 XI.3 Probleme militare

5261 XII.1 Statistici agricole, industriale,

etc.Corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

5262 XII.3 Conscripţii de populaţie

5263 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

5264 II.3 Funcţionarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

5265 II.4 Funcţionari.Personalul

administrtiv şi judiciar

5266 II.5 Arhivă

5267 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

5268 II.8 Sare

5269 II.11 Probleme orfanale

5270 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

5271 II.13 Risipitori

5272 II.1 Circulări referitoare la numirea

© Arhivele Naţionale ale României

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

5273 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

535

Pach.416

persoane

5274 II.16 Vite găsite, pierdute , furate

5275 II.19 Certificate , adeverinţe de

situaţia materială şi morală

5276 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

5277 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

5278 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

536

Pach.417

5279 II.23 Incendii

5280 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

5281 II.26 Ordinea publică

5282 II.28 Diverse probleme administrative

5283 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5284 III.3 Angajaţi casnici

5285 III.5 Nobili

5286 III.6 Insurecţia nobililor

5287 III.7 Călăreţi secui

5288 III.9 Probleme privitoare la secui

5289 III.11 Probleme privitoare la evrei

5290 III.12 Probleme privitoare la ţigani

5291 IV.1 Agricultură

5292 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

5293 IV.4 Silvicultură

5294 IV.6 Creşterea animalelor

5295 IV.7 Epizoţii

5296 V.2 Drumuri şi poduri

5297 V.3 Reluarea cursului apelor

5298 V.4 Industrie, meserii

5299 V.5 Morărit

5300 V.6 Minerit

5301 V.7 Fabricarea salpetrului Pach.418

5302 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

5303 VI.2 Sare

5304 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5305 VI.5 Târguri

5306 VI.6 Vamă

5307 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

5308 VI.8 Transport, construcţii, poştă

5309 VII.1 Bani

5310 VII.2 Falsificarea banilor

5311 VII.3 Faliment

5312 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5313 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

© Arhivele Naţionale ale României

5314 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

5315 VII.8

comunităţi

Datorie publică de stat

5316 VII.9 Taxe urbariale şi aulice

5317 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

5318 VIII.3 Carantine

5319 VIII.4 Ciumă

5320 VIII.5 Sifilis

5321 VIII.6 Variolă

5322 VIII.9 Farmacii şi medicamente

5323 IX.5 Distracţii.Dans.Joc de noroc.

5324 IX.6 Probleme de învăţământ

5325 IX.7 Probleme bisericeşti Pach.419

5326 X.1 Justiţie

5327 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

5328 X.3/I Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.Vol.I

5329 X.3/II Idem Vol.II Pach.419/a

5330 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

Pach.419/b

5331 X.5 Comisii de cercetare

5332 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5333 XI.1 Graniţă

5334 XI.2 Grăniceri secui

5335 XI.3 Probleme militare

5336 XI.5 Dezertori

5337 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1843 Pach.420

5338 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

5339 II.2 Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

5340 II.3 Funcţionarea administraţiei

5341 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ judiciar

5342 II.5 Arhivă

5343 II.6 Localul organelor

administrativeşi judiciare

5344 II.7 Oraşe

5345 II.8 Sate

© Arhivele Naţionale ale României

537

5346 II.11 Probleme orfanale

5347 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5348 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

5349 II.23 Incendii

5350 II.28 Diverse probleme administrative

5351 III.1 Siguranţa statului

5352 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5353 III.7 Călăreţi secui

5354 III.11 Probleme privitoare la evrei Pach.421

5355 IV.1 Agricultura

5356 V.2 Drumuri şi poduri

5357 V.4 Industrie, meserii

5358 V.5 Morărit

5359 VI.1 Comerţ cu cereale , alimente,

etc.

5360 VI.2 Sare

5361 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5362 VII.1 Bani

5363 VII.5 Impozite.Case perceptorilor

5364 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

5365 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

5366 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale.

5367 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase.

5368 VIII.6 Variolă

5369 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice.

5370 IX.6 Probleme de învăţământ

5371 IX.7 Probleme bisericeşti

5372 X.1 Justiţie

5373 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal.

5374 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.

5375 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

5376 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5377 XI.3 Probleme militare

5378 XI.5 Dezertori

5379 XII.1 Statistici agricole, industriale

5380 II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale

Pach.422

© Arhivele Naţionale ale României

538

5381 II.3 Funcţionarea administraţiei

5382 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5383 II.5 Arhivă

5384 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

5385 II.7 Oraşe

5386 II.8 Sate

5387 II.9 Stare civilă

5388 II.11 Probleme orfanale

5389 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

5390 II.13 Risipitori

5391 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5392 II.16 Vite găsite, pierdute, furate Pach.423

5393 II.19 Certificate, adeverinţe de situaţia

materială şi morală

5394 II.20 Emigrare, imigrare, paşapoarte

5395 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

5396 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

5397 II.23 Incendii

5398 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

5399 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

5400 II.26 Ordinea publică

5401 II.28 Diverse probleme administrative

5402 III.2 Iobagi şi probleme urbariale Pach.424

5403 III.5 Nobili

5404 III.7 Călăreţi secui

5405 III.10 Probleme privitoare la saşi

5406 III.11 Probleme privitoare la evrei

5407 IV.1 Agricultura

5408 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

5409 IV.6 Creşterea animalelor

5410 IV.7 Epizoţii

5411 V.2 Drumuri şi poduri

5412 V.3 Reluarea cursului apelor

5413 V.4 Industrie, meserii

5414 V.5 Morărit

5415 V.7 Fabricarea salpetrului

5416 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

5417 VI.2 Sare

5418 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5419 VI.5 Târguri

© Arhivele Naţionale ale României

539

5420 VI.6 Vamă

5421 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

5422 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

5423 VII.2 Falsificarea banilor Pach.425

5424 VII.3 Faliment

5425 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5426 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

5427 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

5428 VII.8 Datorie publică de stat

5429 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

5430 VII.10 Amenzi

5431 VIII.1 Medici chirurgi şi moaşe.

Probleme sanitare generale

5432 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

5433 VIII.3 Carantine

5434 VIII.5 Sifilis

5435 VIII.6 Variolă

5436 VIII.9 Farmacii şi medicamente

5437 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

5438 IX.3 Teatru

5439 IX.6 Probleme de învăţământ

5440 IX.7 Probleme bisericeşti

5441 X.1 Justiţie Pach.426

5442 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau penal

5443 X.3/I Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal.Vol.I

Pach.426/a

5444 X.3/II Idem Vol.II. Pach.426/b

5445 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

Pach.426/c

5446 X.5 Comisii de cercetare

5447 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5448 XI.1 Graniţă Pach.426/d

5449 XI.2 Grăniceri secui

5450 XI.3 Probleme militare

5451 XI.5 Dezertori

5452 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE-ACTE

PREZIDIALE

1844 Pach.427

5453 II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

© Arhivele Naţionale ale României

540

5454 II.2 Organizarea administrativă şi

judiciară a teritoriului

5455 II.3 Funcţionarea administraţiei

5456 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5457 II.5 Arhivă

5458 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

5459 II.7 Oraşe

5460 II.11 Probleme orfanale

5461 II.13 Risipitori

5462 II.23 Incendii

5463 II.28 Diverse probleme administrative

5464 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5465 III.3 Angajaţi casnici

5466 III.10 Probleme privitoare la saşi

5467 III.11 Probleme privitoare la evrei

5468 IV.6 Creşterea animalelor

5469 V.1 Clădiri

5470 V.2 Drumuri şi poduri

5471 V.5 Morărit

5472 VI.3 Carne de vită şi măcelărit Pach.428

5473 VII.2 Falsificarea banilor

5474 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5475 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

5476 VII.8 Datorie publică de stat

5477 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

5478 VIII.8 Turbare

5479 IX.1 Ştiinţă. Descoperiri arheologice

5480 IX.6 Probleme de învăţământ

5481 IX.7 Probleme bisericeşti

5482 X.1 Justiţie

5483 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau penal

5484 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

5485 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

5486 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5487 XI.1 Graniţă

5488 XI.2 Grăniceri secui

5489 XII.1 Statistici agricole , industriale

© Arhivele Naţionale ale României

541

etc.Corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

5490 XII.3 Conscripţii de populaţie

5491 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

542

Pach.429

5492 II.3 Funcţionarea administraţiei

5493 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5494 II.5 Arhivă

5495 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

5496 II.7 Oraşe

5497 II.11 Probleme orfanale

5498 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

5499 II.13 Risipitori

5500 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5501 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

5502 II.19 Certificate, adeverinţe cu situaţia

materială şi morală

5503 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

5504 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

5505 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

5506 II.23 Incendii

5507 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

5508 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

5509 II.26 Ordinea publică, premii pentru

prinderea bandiţilor

5510 II.28 Diverse probleme administrative

5511 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5512 III.5 Nobili

5513 III.10 Probleme privitoare la saşi

5514 III.11 Probleme privitoare la evrei

5515 III.12 Probleme privitoare la ţigani

5516 IV.1 Agricultura Pach.430

5517 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

5518 IV.4 Silvicultură

5519 IV.6 Creşterea animalelor

5520 IV.7 Epizoţii

5521 V.2 Drumuri şi poduri

© Arhivele Naţionale ale României

5522 V.4 Industrie, meserii

5523 V.5 Morărit

5524 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

5525 VI.2 Sare. Contrabandă

5526 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5527 VI.5 Târguri

5528 VI.6 Vamă

5529 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

5530 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

5531 VII.1 Bani

5532 VII.2 Falsificarea banilor

5533 VII.3 Faliment

5534 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5535 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

5536 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

5537 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

5538 VIII.3 Carantine

5539 VIII.9 Farmacii şi medicamente

5540 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

5541 IX.3 Teatru

5542 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc

5543 IX.6 Probleme de învăţământ

5544 IX.7 Probleme bisericeşti

5545 X.1 Justiţie Pach.431

5546 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5547 X.3/I Cereri, plîngeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

5548 X.3/II Idem Vol.II Pach.431/a

5549 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi sau

între localităţi şi persoane

particulare

5550 X.5 Comisii de cercetare Pach.431/b

5551 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5552 XI.1 Graniţă

5553 XI.2 Grăniceri secui

5554 XI.3 Probleme militare

5555 XI.5 Dezertori

5556 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE- ACTE

PREZIDIALE

Pach.432

5557 II.1 Probleme în legătură cu

© Arhivele Naţionale ale României

543

adunările generale şi cu dietă

5558 II.3 Funcţionarea administraţiei

5559 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5560 II.5 Arhivă

5561 II.7 Oraşe

5562 II.11 Probleme orfanale

5563 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5564 II.19 Certificate, adeverinţe cu situaţia

materială şi morală

5565 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

5566 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

5567 II.23 Incendii

5568 II.28 Diverse probleme administrative

5569 III.1 Siguranţa statului

5570 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5571 III.3 Angajaţi casnici

5572 III.5 Nobili

5573 III.11 Probleme privitoare la evrei

5574 V,2 Drumuri şi poduri

5575 V.3 Regularea cursului apelor

5576 V.4 Industrie, meserii

5577 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5578 VII.4 Loterie

5579 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5580 VII.8 Datorie publică de stat

5581 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

5582 VIII.3 Carantine

5583 VIII.8 Turbare

5584 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

5585 IX.4 Artă plastică

5586 IX.6 Probleme de învăţământ

5587 IX.7 Probleme bisericeşti

5588 X.1 Justiţie

5589 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5590 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

© Arhivele Naţionale ale României

5591 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

544

Pach.433

persoane particulare

5592 X.5 Comisii de cercetare

5593 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5594 XI.2 Grăniceri secui

5595 XI.3 Probleme militare

5596 XII.1 Statistici agricole, industriale,

etc.Corespondenţă referitoare la

întocmirea statisticilor

5597 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

545

1845

Pach.434

5598 II.3 Funcţionarea administraţiei

5599 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar.

5600 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

5601 II.7 Oraşe

5602 II.8 Sate

5603 II.11 Probleme orfanale

5604 II.12 Curatela persoanelor alienate

mintal

5605 II.13 Risipitori

5606 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5607 II.16 Vite găsite, pierdute , furate

5608 II.19 Certificate, adeverinţe cu situaţia

materială şi morală

5609 II.20 Emigrare, imigrare, Paşapoarte

5610 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

5611 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

5612 II.23 Incendii

5613 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

5614 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

5615 II.26 Ordinea publică

5616 II.27 Arme şi praful de puşcă

5617 II.28 Diverse probleme administrative

5618 III.2 Iobagi şi probleme urbariale Pach.435

5619 III.3 Angajaţi casnici

5620 III.5 Nobili

5621 III.7 Călăreţi secui

5622 III.10 Probleme privitoare la saşi

5623 III.11 Probleme privitoare la evrei

5624 III.12 Probleme privitoare la ţigani

5625 IV.1 Agricultura

5626 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

© Arhivele Naţionale ale României

animalelor răpitoare

5627 IV.4 Silvicultură

5628 IV.6 Creşterea animalelor

5629 IV.7 Epizoţii

5630 V.2 Drumuri şi poduri

5631 V.3 Regularea cursului apelor

5632 V.4 Industrie, meserii

5633 V.5 Morărit

5634 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

5635 VI.2 Sare

5636 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5637 VI.5 Târguri

5638 VI.6 Vamă

5639 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

5640 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

5641 VII.1 Bani Pach.436

5642 VII.2 Falsificarea banilor

5643 VII.3 Faliment

5644 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5645 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

5646 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

5647 VII.8 Datorie publică de stat

5648 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

5649 VII.10 Amenzi

5650 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale.

5651 VIII.3 Carantine

5652 VIII.5 Sifilis

5653 VIII.6 Variolă

5654 VIII.8 Turbare

5655 VIII.9 Farmacii şi medicamente

5656 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

5657 IX.2 Literatură.Cărţi

5658 IX.5 Distracţie.Dans.Joc de noroc

5659 IX.6 Probleme de învăţământ

5660 IX.7 Probleme bisericeşti

5661 X.1 Justiţie Pach.437

5662 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5663 X.3/I Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

© Arhivele Naţionale ale României

546

Pach.437/a

5664 X.3/II

drept civil şi penal.Vol.I

Idem Vol.II Pach.437/b

5665 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

Pach.437/c

5666 X.5 Comisii de cercetare

5667 X.6 Închisoare şi deţinuţi Pach.437/d

5668 XI.1 Graniţă

5669 XI.2 Grăniceri secui

5670 XI.3 Probleme militare

5671 XI.5 Dezertori

5672 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1846 Pach.438

5673 II.1 ACTELE PREZIDIALE-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi

cu dietă

5674 II.3 Funcţionarea administraţiei

5675 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5676 II.5 Arhivă

5677 II.7 Oraşe

5678 II.8 Sate

5679 II.11 Probleme orfanale

5680 II.14 Circulări referitoare la numirea

înalţilor demnitari şi decoraţiuni

5681 II.15 Urmăriri în căutarea unor

persoane

5682 II.18 Serbări naţionale.Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

5683 II.23 Incendii

5684 II.28 Diverse probleme administrative

5685 III.1 Siguranţa statului

5686 III.3 Angajaţi casnici

5687 III.5 Nobili

5688 IV.1 Agricultura

5689 IV.7 Epizoţii

5690 V.2 Drumuri şi poduri

5691 V.3 Reluarea cursului apelor

5692 VI.2 Sare

5693 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5694 VII.2 Falsificarea banilor

5695 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5696 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

5697 VII.8 Datorie publică de stat

5698 VIII.6 Variolă

5699 IX.4 Arte plastice

5700 IX.6 Probleme de învăţământ

5701 IX.7 Probleme bisericeşti

© Arhivele Naţionale ale României

547

5702 X.1 Justiţie Pach.439

5703 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5704 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

5705 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

5706 X.6 Închisoare ţi deţinuţi

5707 XI.2 Grăniceri secui

5708 XI.3 Probleme militare

5709 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

1846

adunările generale şi cu dietă

5710 II.3 Funcţionarea administrativă

5711 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5712 II.5 Arhivă

5713 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

5714 II.7 Oraşe

5715 II.8 Sate

5716 II.11 Probleme orfanale Pach.440

5717 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

5718 II.13 Risipitori

5719 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5720 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

5721 II.17 Mijloace de transport pentru

funcţionari civili

5722 II.19 Certificate, adeverinţe cu situaţia

materială şi morală

5723 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

5724 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

5725 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

scaunului

5726 II.23 Incendii

5727 II.24 Colectări pentru ajutorarea

Pach.441

săracilor şi zidirea bisericilor

5728 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

5729 II.26 Ordinea publică

© Arhivele Naţionale ale României

548

5730 II.27 Arme şi praful de puşcă

5731 II.28 Diverse probleme administrative

5732 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5733 III.3 Angajaţi casnici

5734 III.5 Nobili

5735 III.10 Probleme privitoare la saşi

5736 III.11 Probleme privitoare la evrei

5737 III.12 Probleme privitoare la ţigani

5738 IV.1 Agricultura

5739 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

5740 IV.6 Creşterea animalelor

5741 IV.7 Epizoţii

5742 V.2 Drumuri şi poduri Pach.442

5743 V.3 Reluarea cursului apelor

5744 V.4 Industrie, meserii

5745 V.5 Morărit

5746 V.6 Minerit

5747 V.7 Fabricarea salpetrului

5748 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente

5749 VI.2 Sare

5750 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5751 VI.5 Târguri

5752 VI.6 Vamă

5753 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

5754 VII.1 Bani

5755 VII.3 Faliment

5756 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5757 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

5758 VII.7 Vînzarea sau arendarea bunurilor

statului şi a diferitelor comunităţi

5759 VII.8 Datorie publică de stat

5760 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

5761 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

Pach.443

generale

5762 VIII.3 Carantine

5763 VIII.5 Sifilis

5764 VIII.6 Variolă

5765 VIII.8 Turbare

5766 VIII.9 Farmacii şi medicamente

5767 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

5768 IX.6 Probleme de învăţământ

5769 IX.7 Probleme bisericeşti

5770 X.1 Justiţie

© Arhivele Naţionale ale României

5771 X.2/I Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

549

5772 X.2/II

cauze de drept civil sau de drept

penal Vol.I

Idem Vol.II Pach.444

5773 X.3/I Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal Vol.I

5774 X.3/II Idem Vol II Pach.444/a

5775 X.4 Conflicte şi procese între

Pach.444/b

localităţi şi persoane particulare

5776 X.5 Comisii de cercetare Pach.444/c

5777 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5778 XI.1 Graniţă Pach.444/d

5779 XI.2 Grăniceri secui

5780 XI.3 Probleme militare

5781 XI.5 Dezertori

5782 I. ACTELE ADUNĂRILOR 1847 Pach.445

GENERALE

5783 II.1 ACTE PREZIDIALE-Probleme

în legătură cu adunările generale

şi cu dietă

5784 II.3 Funcţionarea administraţiei

5785 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5786 II.5 Arhivă

5787 II.7 Oraşe

5788 II.8 Sate

5789 II.11 Probleme orfanale

5790 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5791 II.23 Incendii

5792 II.28 Diverse probleme administrative

5793 III.1 Siguranţa statului

5794 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5795 III.5 Nobili

5796 IV.1 Agricultura

5797 IV.2 Invazia lăcustelor

5798 IV.7 Epizoţii

5799 V.2 Drumuri şi poduri Pach.446

5800 V.4 Industrie, meserii

5801 V.5 Morărit

5802 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5803 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

5804 VII.2 Falsificarea banilor

5805 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5806 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

© Arhivele Naţionale ale României

550

5807 VII.8 Datorie publică de stat

5808 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

5809 VIII.9 Farmacii şi medicamente

5810 IX.3 Teatru

5811 IX.6 Probleme de învăţământ

5812 IX.7 Probleme bisericeşti

5813 X.1 Justiţie

5814 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5815 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

5816 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

5817 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5818 XI.3 Probleme militare

5819 XI.4 Recrutare

5820 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

5821 II.3 Funcţionarea administraţiei

5822 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5823 II.5 Arhivă

5824 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

5825 II.7 Oraşe

5826 II.8 Sate

5827 II.11 Probleme orfanale

5828 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

5829 II.13 Risipitori

5830 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5831 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

5832 II.19 Certificate, adeverinţe cu situaţia

materială şi morală

5833 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

5834 II.21 Calamităţi pe teritoriul scaunului

5835 II.22 Calamităţi în afara teritoriului

© Arhivele Naţionale ale României

scaunului

5836 II.23 Incendii

551

Pach.447

Pach.448

5837 II.24 Colectări pentru ajutorarea

săracilor şi zidirea bisericilor

5838 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

5839 II.26 Ordinea publică

5840 II.27 Arme, praful de puşcă

5841 II.28 Diverse probleme administrative

5842 III.2 Iobagi şi probleme urbariale

5843 III.3 Angajaţi casnici

5844 III.5 Nobili

5845 III.12 Probleme privitoare la ţigani

5846 IV.1 Agricultura

5847 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

5848 IV.5 Vânat şi pescuit

5849 IV.6 Creşterea animalelor

5850 IV.7 Epizoţii Pach.449

5851 V.2 Drumuri şi poduri

5852 V.3 Regularea cursului apelor

5853 V. Industrie, meserii

5854 V.5 Morărit

5855 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente, etc.

5856 VI.2 Sare

5857 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5858 VI.5 Tărguri

5859 VI.6 Vamă

5860 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

5861 VI.8 Transport, comunicaţii, poştă

5862 VII.1 Bani

5863 VII.2 Falsificarea banilor

5864 VII.3 Faliment

5865 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5866 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare Pach.449/a

5867 VII.7 Vânzarea sau arendarea

bunurilor statului şi a diferitelor

comunităţi

5868 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

5869 VIII.1 Medici chirurgi şi

moaşe.Probleme sanitare

generale

5870 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

5871 VIII.3 Carantine

5872 VIII.6 Variolă

5873 VIII.8 Turbare

5874 VIII.9 Farmacii şi medicamente

5875 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

5876 IX.2 Literatură. Cărţi

© Arhivele Naţionale ale României

552

5877 IX.6 Probleme de învăţământ

5878 IX.7 Probleme bisericeşti

5879 X.1 Justiţie Pach.449/b

5880 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5881 X.3/I Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal Vol.I

Pach.449/c

5882 X.3/II Idem Vol.II Pach.449/d

5883 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

Pach.449/e

5884 X.5 Comisii de cercetare

5885 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5886 XI.1 Graniţă Pach.449/f

5887 XI.2 Grăniceri secui

5888 XI.3 Probleme militare

5889 XI.5 Dezertori

5880 I. ACTELE ADUNĂRILOR

GENERALE

1848 Pach.450

5891 II.1 Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

5892 II.3 Funcţionarea administraţiei

5893 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5894 II.5 Arhivă

5895 II.7 Oraşe

5896 II.11 Probleme orfanale

5897 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5898 II.18 Serbări naţionale. Călătoria

înalţilor demnitari prin scaun

5899 II.23 Incendii

5900 III.1 Siguranţa statului Pach.451

5901 III.4 Mişcări sociale şi răscoale

5902 IV.2 Invazia lăcustelor Pach.452

5903 IV.7 Epizoţii

5904 V.2 Drumuri şi poduri

5905 V.5 Morărit

5906 V.6 Carne de vită şi măcelărit

5907 VI.3 Morărit

5908 VII.1 Bani

5909 VII.2 Falsificarea banilor

5910 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5911 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

© Arhivele Naţionale ale României

553

5912 VII.8 Datorie publică de stat

5913 VIII.1 Medici chirurgi şi moaşe.

Probleme sanitare generale

5914 VIII.6 Variolă

5915 VIII.7 Holeră

5916 VIII.9 Farmacii şi medicamente

5917 IX.1 Ştiinţă. Descoperiri arheologice

5918 IX.2 Literatură.Cărţi.

5919 IX.6 Probleme de învăţământ

5920 IX.7 Probleme bisericeşti

5921 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5922 X.3 Cereri, plângeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

5923 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

5924 XI.3 Probleme militare

5925 XI.4 Recrutare

5926 II.1 ACTELE OFICIALITĂŢII-

Probleme în legătură cu

adunările generale şi cu dietă

5927 II.3 Funcţionarea administraţiei

5928 II.4 Funcţionari.Personalul

administrativ şi judiciar

5929 II.5 Arhivă

5930 II.6 Localul organelor administrative

şi judiciare

5931 II.7 Oraşe

5932 II.8 Sate

5933 II.11 Probleme orfanale

5934 II.12 Curatela persoanelor alienate

mental

5935 II.13 Risipitori

5936 II.15 Urmăriri şi căutarea unor

persoane

5937 II.16 Vite găsite, pierdute, furate

5938 II.19 Certificate, adeverinţe cu situaţia

materială şi morală

5939 II.20 Emigrare, imigrare.Paşapoarte

5940 II.22 Calamităţi, în afara teritoriului

scaunului

© Arhivele Naţionale ale României

5941 II.23 Incendii

5942 II.24 Colectări pentru ajutorarea

554

Pach.453

săracilor şi zidirea bisericilor

5943 II.25 Premii pentru salvarea vieţilor

omeneşti de la înecare sau

incendii

5944 II.26 Ordinea publică

5945 II.28 Diverse probleme administrative

5946 III.2 Iobagi şi probleme urbariale Pach.454

5947 III.3 Angajaţi casnici

5948 III.4 Mişcări sociale şi răscoale

5949 III.5 Nobili

5950 III.10 Probleme privitoare la saşi

5951 IV.1 Agricultura Pach.4555

5952 IV.2 Invazia lăcustelor

5953 IV.3 Stârpirea păsărilor de pradă şi a

animalelor răpitoare

5954 IV.6 Creşterea animalelor

5955 IV.7 Epizoţii

5956 V.2 Drumuri şi poduri

5957 V.3 Regularea cursului apelor

5958 V.4 Industrie, meserii

5959 V.5 Morărit

5960 VI.1 Comerţ cu cereale, alimente

5961 VI.2 Sare

5962 VI.3 Carne de vită şi măcelărit

5963 VI.5 Târguri

5964 VI.6 Vamă

5965 VI.7 Contrabandă cu animale şi

mărfuri

5966 VII.1 Bani

5967 VII.2 Falsificarea banilor

5968 VII.3 Faliment

5969 VII.5 Impozite.Casa perceptorilor

5970 VII.6 Diurne şi cheltuieli de deplasare

5971 VII.8 Datorie publică de stat

5972 VII.9 Taxe guberniale şi aulice

5973 VIII.1 Medici chirurgi şi moaşe.

Probleme sanitare generale

5974 VIII.2 Epidemii.Boli contagioase

5975 VIII.3 Carantine

5976 VIII.5 Sifilis

5977 VIII.6 Variolă

5978 VIII.7 Holeră

5979 VIII.9 Farmacii şi medicamente

5980 IX.1 Ştiinţă.Descoperiri arheologice

5981 IX.6 Probleme de învăţământ

5982 IX.7 Probleme bisericeşti

© Arhivele Naţionale ale României

5983 X.1 Justiţie Pach.456

5984 X.2 Ordinele Guberniului privind

plângerile şi apelurile înaintate

555

de către persoane particulare în

cauze de drept civil sau de drept

penal

5985 X.3 Cereri, plăngeri, ordine, rapoarte

şi adrese referitoare la

contravenţii, delicte, cauze de

drept civil şi penal

5986 X.4 Conflicte şi procese între

localităţi sau între localităţi şi

persoane particulare

5987 X.5 Comisii de cercetare

5988 X.6 Închisoare şi deţinuţi

5989 XI.1 Graniţă

5990 XI.2 Grăniceri secui

5991 XI.3 Probleme militare

5992 XI.4 Recrutare

5993 XI.5 Dezertori

5994 ACTELE COMITETULUI

PENTRU APĂRAREA

PATRIEI (Kormányzó Hivatal,

„Honvédelmi Kormány”)

referitoare la organizarea luptei

armate revoluţionare Nr.11-308

şi fr.nr.1848.X.30-1849 I.3)

5995 ACTELE COMITETULUI

PERMANENT (“Állandó

Bizottmány”) referitoare la

măsurile luate pentru sprijinirea

revoluţiei Nr.5-9 şi

fr.nr.(1848.X.2.-1848.XII.28)

Prezentul inventar este format din () file conţine (5995) u.a.

Sf. Gheorghe,

Tehnoredactat de,

Ref. sup.Sălăgean Elisabeta

556

Sf. Gheorghe, data

Intocmit de,

Árvay Josif

© Arhivele Naţionale ale României

MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

ARHIVELE NAŢIONALE

Pach.457

Pach.458

Pach.459

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ COVASNA

INVENTAR

FONDUL NR 8

Denumirea fondului

Scaunul Trei Scaune

Inv. nr. 4

Anii extremi: 1764-1848

Nr. u.a. 495

ARHIVELE NAŢIONALE

DIRECŢIA JUDEŢEANĂ COVASNA Inv. nr. 30

© Arhivele Naţionale ale României

557

FONDUL NR. 8

INVENTAR NR.4

Anii extremi 1764-1848

Nr. Nr. Data şi Cuprinsul unităţii arhivistice Nr. file Observaţii

criteriu. inventar locul de

emitere

1. 1 1764 Procesul împotriva văduvei lui Komuves

Petru din Ilieni pentru uciderea copilului

său nou născut

36 file Pach.1

2.

1764 Procesul împotriva lui Balint Sara din

2

Comolău pentru uciderea copilului său

nou născut

3. 3 1765-1767 Procesul lui Mike Laurenţiu şi Ştefan din

Turia de Jos împotriva lui Imets Ladislau

din Imeni pentru trei intravilane şi terenuri

arabile

4. 4 1766 Procesul lui Szabo Martin şi alţii din

Zăbala împotriva lui Horvath Josif din

Zăbala pentru furt de lemne din pădure

5. 5 Procesul împotriva lui Kocsis Mihai şi

alţii din Leţ şi Tufalău pentru găsirea de

comoară săpată în pământ

6. 6 1769 Procesul împotriva lui Nagz Eva din

Etfalău pentru uciderea copilului său nou

născut

7. 7 1769 1.Citări la judecată ,rapoarte de executarea

unor însărcinări ,fixări de procese

235 file

8. 8 1794-1770 2.Audiere de martori Vol.I.

199 file

Vol.II

186 file

9. 9 3.Contracte de vânzare-cumpărare şi de

schimb

17 file

10. 10 5.Scrisori de chezăşie 5 file Pach.2

11. 11 6.Certificate şi declaraţii ,rapoarte asupra

mărturiei făcute în faţa comisarilor

scaunului

18 file

12. 12 7.Procese pentru moştenire 166 file

13. 13 8.Procese pentru datorii băneşti 86 file

14. 14 10.Procese pentru iobagi şi în probleme

urbariale

15. 15 1764-1770 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte

5 file

© Arhivele Naţionale ale României

558

16. 16 12.Procese între localitărţ 85 file

17. 17 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

61 file

18. 18 1767-1770 14.Testamente 4 file

19. 19 1768 17.Liste cu acte folosite la proces 2 file

20. 20 1764-1770 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

95 file

21 21 1764-1769 19. Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

19 file

22.

20.Proteste replici 50 file

. 22/a 22. 22.Executări de sentinţe şi hotărâri

(confiscari de bunuri,introduceri in

posesiune)

5 file

23. 23 26.Procese pentru zălogiri 36 file Lipsă

24. 24 29.Cheltuieli de procese etc.

25. 25 30.Ordine sosite le la Guberniu,adrese de

la Oficialitatea Scaunului

3 file

26. 26 1771 Procesul împotriva lui Inako Mihai şi alţii

din Mărcuşa pentru omucidere

145 file Pach.3

27. 27 1774 Procesul lui Vajna Ştefan din Pava

împotriva lui Balint Andrei din Pava

38

pentru baterea femei iobage a lui Vajna

Stefan

file

28. 28 1775 Procesul lui Antoş Gheorghe din Reci

împotriva lui Solomon Stefan din Reci

pentru difamare

13 file

29. 29 1775 Procesul lui Szots Mihaly din Tg,Secuiesc

împotriva lui Bodo Ioan şi Ştefan şi alţii

dinTg.Secuiesc pentru o fâneaţă

16 file

30. 30 1775 Procesul lui Ferencz Ladislau din

Mătişeni

8 file

31. 31 1771-1775 1.Citări la judecată ,rapoarte de executarea

unor însărcinări ,fixări de procese.

120 file

32. 32 2.Audiere de martori Vol.I

249 file Pach.4

Vol.II

166 file

33. 33 3.Contracte de vânzare-cumpărare şi de

schimb

Lipsă

34. 34 5.Scrisori de chezăşie 4 file

35. 35 6.Certificate şi declaraţii,rapoarte asupra

mărturiei făcute în faţa comisarilor

scaunului

4 file

36. 36 7.Procese pentru moşteniri 215 file

37. 37 8.Procese pentru datorii băneşti 29 file Pach.5

38. 38 10.Procese pentru iobagi şi probleme

urbariale

123 file

39. 39 1771-1775 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte

172 file

© Arhivele Naţionale ale României

559

40. 40 12.Procese între localităţi 21 file

41. 41 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

74 file

42. 42 14.Testamente 4 file

43. 43 15.Conscrieri de bunuri, inventare 2 file

44. 44 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

43 file

45. 45 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

6 file

46. 46 20.Proteste replici 121 file

47. 47 22.Executări de sentinţe şi hotărâri

(confiscari de bunuri)

7 file

48. 48 26.Procese pentru zălogire 27 file

49. 49 27.Arendări 3 file

50. 50 29.Cheltuieli de procese etc. 5 file

51. 51 30.Ordine sosite de la Guberniu,adrese de

la Oficialitatea Scaunului

7 file

52. 52 1776 Procesul împotriva nobilului Imre Josif

din Malnaş pentru furt şi excese

14 file Pach.6

53. 53 1776 Procesul Parohiei reformate din Chichiş

împotriva lui Thoth Martin şi alţii din

Chichiş pentru furt de lemne din pădure

6 file

54. 54 1776 Procesul lui Mike Francisc şi alţii din

Turia de Jos împotriva lui Kiss Andrei

Anton şi Andrei din Turia de Jos pentru

intravilane şi terenuri arabile

31 file

55. 55 1777 Procesul soţiei lui Vajna Thoma născută

Beldi Agneta din Pava împotriva lui

Dener Mihail şi Simon Matei din Ozun

pentru terenuri arabile

36 file

56. 56 1778 Procesul soţiei lui Tot Josif născută

Konya Agneta din Bita împotriva lui

Madocsao Simion Mărtănuş pentru un

intravilan

12 file

57. 57 1778 Procesul lui Rafael Francisc din Tuşnad în

faţa forului dominal împotriva lui Farkas

Francisc iobagul lui Henter Francisc din

Sântion pentru un cal

4 file

58. 58 1778 Procesul văduvei lui Lazar Andrei născută

Veres Sara din Dalnic împotriva lui Lazar

Francisc din Dalnic pentru un teren arabil

560

7 file

59. 59 1779 Procesul lui Szabo Moise din Zagon

împotriva văduvei lui Imre Josif născută

Benko Ecaterina din Zagon pentru un

teren arabil

19 file

60. 60 1776-1780 1.Citări la judecată,rapoarte de executarea

unor însărcinări,fixări de procese.

123 file

61. 61 2.Audiere de martori Vol.I. 194 file

© Arhivele Naţionale ale României

V ol.II.

163 file

Vol.III.

117 file

62. 62 3.Contracte de vânzare-cumpărare şi de

schimb

6 file Pach.7

63. 63 5.Scrisori de chezăşie 2 file

64. 64 6.Cerificate şi declaraţii ,rapoarte asupra

mărturiei făcute în faţa comisarilor

scaunului.

24 file

65. 65 7.Procese pentru moştenire 152 file

66. 66 8.Procese pentru datorii băneşti 6 file

67. 67 10.Procese pentru iobagi în probleme

urbariale

22 file

68. 68 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte.

38 file

69. 69 12.Procese între localităţi 31 file

70. 70 13.Procese între localităţi şi persoane 80 file

particulare Vol.I

Vol.II.

101 file

71. 71 14.Testamente 2 file

72. 72 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

128 file Pach.8

73. 73 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

14 file

74. 74 20.Proteste replici 139 file

75. 75 22.Executări de sentinţe şi hotărâri

(confiscari de bunuri introduceri in

posesiune)

30 file

76. 76 26.Procese pentru zălogiri 6 file

77. 77 27.Arendări 4 file

78. 78 29.Cheltuieli de procese etc. 23 file

79. 79 30.Ordine sosite de la Guberniu, adrese de

la Oficialitatea Scaunului

36 file

80. 80 1781 Procesul lui Dezso Moise din Crizbav

împotriva văduvei Bernalt Anton născută

Imets Eva Cernatul de Jos pentru un teren

arabil

4 file Pach.9

81. 81 1781 Procesul lui Gyorgy Biro Alexandru din

Ozun împotriva lui Markos Benedict din

Sântionlunca pentru un intravilan şi

terenuri arabile

6 file

82. 82 1781 Procesul văduvei lui Lazar Andrei

născutăVeres Sara din Dalnic împotriva

lui Lazar Stefan din Dalnic pentru silnicie.

4 file

83. 83 1781 Procesul lui Kozma Eva împotriva lui

Malnasi Andrei şi Samuel pentru un

intravilan

8 file

84. 84 1481 Procesul împotriva lui Kelemen Ecaterina

din Hătuica pentru uciderea copilului său

nou născut

8 file

© Arhivele Naţionale ale României

561

85. 85 1781 Procesul împotriva lui Gabor Simion din

Sf.Gheorghe ,Lukats Simion din

Sf.Gheorghe,Lakatos Mihai din Arcuş

pentru falsificarea banilor.

86. 86 1781 Procesul împotriva lui Heja Stefan ,Nagy

Stefan şi Sandor Francisc din Zăbala

562

pentru omucidere

87. 87 1782 Procesul împotriva soţiei lui Magyari

Pavel născută Pall Janos Judita pentru

incendiere

88. 88 1782 Procesul lui Balint alias Darapoly Mihai

pentru omucidere

89. 89 1783 Procesul lui Barabas Ioan din Mărcuşa

împotriva lui Baktsi Stefan din Mărcuşa

pentru o vacă

90. 90 1783 Procesul împotriva lui Baroti Andrei

pentru omucidere

91. 91 1783 Procesul împotriva văduvei lui Miko

Nicolae născută Bernad Cristine din

Bodoc împotriva văduvei lui Bernad

Gheorghe născută Szekely Elisabeta din

Cernatu de Jos ,pentru un butoi de vin

92. 92 1783 Procesul împotriva lui Szabo Moise şi

Ioan din Ghelinţa pentru omucidere

93. 93 1783 Procesul contelui Miko Francisc

împotriva contelui Miko Nicolae pentru

silnicie.

94. 94 Procesul lui Maurer Ladislau din Ormeniş

împotriva lui Maurer Francisc din

Ormeniş pentru silnicie.

95. 95 1783 Procesul soţiei lui Was Pavel născută

Incze Sara din Ojdula împotriva lui

Matyus Mihail născută Baczoni Sofia din

Doboli de Jos pentru furt de bani .grâu şi

obiecte

96. 96 1783 Procesul împotriva lui Moldovan Todor

pentru omucidere

97. 97 1781-1783 1.Citări la judecată,rapoarte de executarea

unor însărcinări ,fixări de procese

98. 98 2.Audieri de martori Vol.I.

Vol.II

99. 99 3.Contracte de vânzare-cumpărare şi de

schimb

19 file

11 file

2 file

2 file

4 file

6 file

11 file

11 file

11 file

15 file

41 file

1 filă

92 file

100. 100 6.Certificate şi declaraţii,rapoarte asupra

mărturiei făcute în faţa comisarilor

scaunului

10 file

101. 101. 7.Procese pentru moştenire Vol.I

91 file

Vol.II

94 file

102. 102. 8.Procese pentru datorii băneşti 54 file

103. 103. 10.Procese pentru iobagi şi în probleme 68 file

© Arhivele Naţionale ale României

183 file

134 file

2 file Pach.10

104. 104.

urbariale

11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte Vol.I.

Vol.II

563

97 file

64 file

105. 105. 12.Procese între localităţi 67 file

106. 106. 13.Procese între localităţi şi persoane 98 file Pach.11

particulare Vol.I

Vol.II

96 file

107. 107. 14.Testamente 2 file

108. 108 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

79 file

109. 109. 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

6 file

110. 110. 20.Proteste replici 81 file

111. 111. 22.Executări de sentinţe şi hotărâri

(confiscari de bunuri , introduceri ]n

posesiune)

48 file

112. 112. 26.Procese pentru zălogire 33 file

113. 113. 27.Arendări 4 file

114. 114. 29.Cheltuieli de procese etc. 28 file

115. 115. 30.Ordine sosite de la Guberniu ,adrese de

la Oficialitatea Scaunului

9 file

116. 116. 1784 Procesul lui Lajos Alexe vicejudecători

împtriva lui Malnasi Sigismund asesor

supranumerar pentru difamare

5 file Pach.12

117. 117. 1784 Procesul împotriva lui Karatson Josif din

Alungeni pentru omucidere

10 file

118. 118. 1784 Procesul împtriva lui Markos Apostol din

Braşov şi Hetoja Marinca din Braşov

pentru bigamie

10 file

119. 119. 1784 Procesul lui Balint Toma şi Ştefan din

Surcea împotriva lui Imecs Anton

vicejude regal pentru chinuirea şi

omorârea soţiei lui Balint Toma.acuzată

pentru găsirea banilor ascunşi în pământ

10 file

120. 120. 1784 Procesul lui Vajna Sigismund din Pava

împotriva lui Vajna Nicolae şi Ladislau

junior din Pava ,pentru bătaie

110 file

121. 121. 1785 Procesul împotriva lui Barabas Maria din

Arcuş pentru uciderea soţului său ,Fulop

Daniel din Arcuş

17 file

122. 122. 1785 Procesul împotriva Pap Ioan din

Doboşeni pentru colectarea de bani în

mod fraudulos ,în străinătate ,pentru

parohii reformate din Transilvania

26 file

123. 123 1784-1785 1.Citări la judecată ,rapoarte de executarea

unor însărcinări ,fixări de procese.

80 file

124. 124. 2.Audiere de martori Vol.I

121 file

Vol.II

117 file

© Arhivele Naţionale ale României

125. 125. 3.Contracte de vânzare-cumpărare şi de

schimb

1 filă

126. 126. 6.Certificate şi declaraţii asupra mărturiei

făcute în faţa comisarilor scaunului

9 file Pach.13

127. 127. 7.Procese pentru moştenireVol.I

113 file

Vol.II

117 file

Vol.III

100 file

128. 128. 8.Procese pentru datorii băneşti 52 file

129. 129. 10.Procese pentru iobagi şi în probleme

urbariale

93 file

130. 130. 11.Procese pentru furt de animale sau 149 file Pach.14

diferite obiecte Vol.I

112 file

Vol.II . 87 file

Vol.III.

Vol.IV

92 file

131. 131. 12.Procese între localităţi 79 file Pach.15

132. 132. 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

129 file

133. 133. 15.Conscrieri de bunuri,inventare 3 file

134. 134. 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

111 file

135. 135. 20.Proteste ,replici 86 file

136. 136. 22.Executări de sentinţe şi horărâri

(confiscari de bunuri ,introduceri in

posesiune)

39 file

137. 137. 1784-1785 26.Procese pentru zălogire 57 file

138. 138. 27.Arendări 7 file

139. 139. 29.Cheltuieli de procese etc. 47 file

140. 140. 30.Ordine sosite de la Guberniu ,adrese de

la Oficialitatea Scaunului

6 file

141. 141. 1786 Procesul Bisericii romano-catolice din

Ghelinţa împotriva văduvei lui Csoma

Gheorghe pentru terenuri arabile

19 file Pach.16

142. 142. 1786 Procesul lui Miklos Mihail din Dalnic

împotriva lui Miklos Ştefan pentru

moştenire

9 file

143. 143. 1786 Procesul lui Lenart David din satul Nou

(Tara Barsei) împotriva lui Szasz alias

Maguo Ioan din Satulung pentru zestre

9 file

144. 144. 1786 Procesul lui Keseru Ana (sotia lui

Eresyteveny Alexe)din Eresteghin

împotriva lui Keseru Varvara din Ozun

pentru moştenire

16 file

145. 145. 1786 Procesul fiscal împotriva lui Szevald Petru

şi alţi senatori din Braşov pentru raport

fals asupra unei verificări la faţa locului

9 file

146. 146 1786 Procesul criminal împotriva lui Kalanos

Petru din Belin pentru omucidere şi alte

crime

3 file

© Arhivele Naţionale ale României

564

147. 147 1786 Procesul contelui Kalnoki Josif din Valea

Crişului împotriva contelui Kalnoki

Ludovic pentru păstrarea arhivei familiale

148. 148 1786 Procesul lui Baktsi Sigismund din Etfalău

împotriva lui Kovacs Stefan din Cernatul

de Sus pentru moştenire

149. 149 1786 Procesul lui Nagy Susana şi surorii sale

din Aita Seacă împotriva lui Berta Ioan

pentru o casă şi terenuri arabile

150. 150 1786 Procesul criminal împotriva lui Kozak

Ioan din Cernatul de Sus pentru

ameninţarea de incendiu

151. 151 1786 Procesul lui Petri Gheorghe şi alţii în

numele locuitorilor din oraşul Feldioara

împotriva lui Petri Ioan primar şi alţi

funcţionari ai oraşului Feldioara pentru

restituirea făneţelor ocupate din teritoriul

comun al locuitorilor

152. 152 1786 Procesul Fiscului împotriva lui Dani Alias

Kocsi Ladislau din Simeria pentru

incendiu

153. 153 1786 Procesul fiscului împotriva lui Imets

Anton din Imeni pentru diferite excese

comise în timpul căt era vicejude regesc.

154. 154 1786 Procesul lui Veress Varvara (vad.lui Nagy

Barbara) din Coşeni împotriva lui Sukosd

Paul din Sâncrai pentru 10 cubuli de orz.

155. 155 1786 Procesul soţiei lui Gal Josif născută

Kontzei Maria din Covasna împotriva lui

Mirtse Iacob născută Deak Eva din

Covasna,pentru producţia unui număr de

patru terenuri arabile

156. 156 1786 Procesul lui Donat Sara din Surcea

împotriva lui Donat Matei din Surcea

pentru deflorare şi întreţinerea copilului

157. 157 1786 Procesul lui Bojte Ştefan din Angheluş

împotriva lui Imreh Francisc senior

pentru terenuri arabile date în zălog

158. 158 1786 Procesul lui Tompa Ioan senior din

Boroşneul Mic împotriva familiei Apor

din Turia de Jos pentru terenuri arabile şi

fîneţe date în zălog

159. 159 1786 Procesul lui Orsik Martin din Satul Nou –

Bîrsa împotriva lui Antal Gheorghe pentru

o casă

160. 160 Procesul lui Intze Ana din Coşeni

împotriva fostului său soţ Molnar Mihai

din Coşeni,pentru nerestituirea unor

bunuri mobile şi imobile

161. 161 1786 Procesul lui Punkosti Elisabeta (sotia lui

565

8 file

6 file

14 file

26 file

69 file

28 file

© Arhivele Naţionale ale României

Benko Ladislau)din Cernatu de Jos

împotriva lui Borsai Pavel din Ozun

pentru terenuri arabile date în zălog

162. 162 1786 Procesul văduvei baronului Apor

Ladislau născută Szekely Julian din Turia

de Jos împotriva baronului Apor Petru din

Turia de Jos pentru un pământ arabil

163. 163 1786 Procesul lui Kun Stefan şi Alexe din

Karatna împotriva lui Gazda Martin

învăţător din comuna Cernatu de Jos

pentru agresiune şi difamare

164. 164 1786 Procesul împotriva lui Bedo Josif din

Petriceni pentru ameninţare cu incendiere

165. 165 1786 Procesul împotriva lui Karbunar Stan din

Teliu pentru ameninţare cu incendiere

166. 166 1786 Procesul criminal împotriva lui Szavuly

alias Abraham Ioan din Cenatul de Jos

pentru incendiere

167. 167 1786 Procesul lui Baktai Nicolae din Etfalău

împotriva lui Imreh David şi Mihai din

Etfalău pentru grâu

168. 168 1786 Procesul lui Veress Varvara din Coşeni

împotriva lui Henter Maria din Sîntion

pentru o casă

169. 169 1786 Procesul fiscului împotriva nobililor

Imrech David şi Mihai din Etfalău pentru

furt

170. 170 1786 1.Citări la judecată,rapăoarte de

executarea unor însărcinări,fixări de

procese

566

72 file

17 file Un sinur

dosar (167

şi 169)

94 file

171. 171 1786 2.Audiere de martori 6 file

172. 172 1786 3.Contracte de vânzare-cumpărare şi de

schimb

2 file

173. 173 1786 7.Procese pentru moştenire Vol I 100 file

Vol II

121 file

174. 174 1786 8.Procese pentru datorii băneşti 92 file Pach.17

175. 175 1786 10.Procese pentru iobagi şi în probleme

urbariale

25 file

176. 176 1786 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte

159 file

177. 177 1786 12.Procese între localităţi 22 file

178. 178 1786 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

76 file

179. 179 1786 18.Sentinţa şi fragmente de protocoale

judiciare

18 file

180. 180 1786 19.Sentinţele tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

74 file

181. 181 1786 20.Proteste replici 47 file

182. 182 1786 21.Reînoiri de procese 4o file

© Arhivele Naţionale ale României

183. 183 1786 22.Executări de sentinţe şi horărâri

(confiscări de bunuri)introduceri în

posesiune

24 file

184. 184 1786 27.Arendări 6 file

185. 185 1787 29.Cheltuieli de procese etc. 22 file

186. 186 1787 Procesul lui Bartos Ladislau din Valalul

de Sus împotriva lui Hamar Pavel şi

Simion din Caratna pentru terenuri arabile

6 file Pach.18

187. 187 1787 Procesul contelui Beldi Josif din Ozun

împotriva familiei Mikes din Zăbala

pentru moşia din Lunga

15 file

188. 188 1787 Procesul soţiei lui Kraus Carol născută

Zovarka Maria din Caratna împotriva

succesorilor lui Bors Lazar din Sâncrai-

Ciuc pentru 2 pământuri arabile

înzălogite

23 file

189. 189 1787 Procesul âmpotriva soţiei lui Intze

Francisc născută Hajdu Ana din Mărtineni

pentru tentativă de otrăvire.

5 file

190. 190 1787 Procesul lui Solomon Ştefan din Reci

împotriva lui Szots Pavel din Ozun pentru

o casă şi teren arabil

42 file

191. 191 1787 Procesul contelui Mikes Ştefan din Zăbala

împotriva lui Mikes Mihai din Ozun

pentru ocuparea unei fâneţe

13 file

192. 192 1787 Procesul împotriva lui Szekely Ştefan din

Teliu pentru baterea primarului

satului,Torok Ştefan

7 file

193. 193 1787 Procesul lui Baktsi Adam şi Mathe Ştefan

din Albiş împotriva lui Hadnagy Ioan din

Dalnic pentru ocuparea unui teren arabil

18 file

194. 194 1787 Procesul lui Donat Sara din Surcea

împotriva lui Donath Matei din Surcea

pentru deflorare

11 file

195. 195 1787 Procesul lui Beldi Mihai şi contelui Beldi

Josif din Ozun împtoriva contelui Mikes

Ştefan din Zăbala pentru o moşie din

Lunga

40 file

196. 196 1787 Procesul contelui Miko Francisc din

Hăghig împotriva lui Malnasi Samuel

Szilagyi Samuel şi Bartok Lazar din

Sf.Gheorghe pentru o casă din

Sf.Gheorghe

32 file

197. 197 1787 Procesul lui Elekes Francisc,Alexe şi

Matei din Cătălina împotriva lui Bernatt

Christina pentru un teren din Cătălina

12 file

198. 198 1787 Procesul lui Ugron Paul din Abranfalva

.Diveki Anton din Păpăuţi şi Mihaly Sofia

din Turia de Jos împotriva familiei Kiss

din Păpăuţi pentru un cal.

6 file

© Arhivele Naţionale ale României

567

199. 199 1787 Procesul lui Sigmond Josif din Covasna

împotriva lui Gal Josif şi Ioan din

Covasna pentru ocuparea unei fântâni.

10 file

200. 200 1787 Procesul lui Czerjek Ludovic din Zoltan

împotriva lui Janko Francisc din Zagon

pentru un cal

11 file

201. 201 1787 Procesul văduvei lui Benko Mihai născută

Benko Juliana din Zoltan împotriva

Bisericii romano-catolice din Valea

Crişului pentru o casă din Valea Crişului

4 file

202. 202 1787 Procesul contesei Kalnoki Frantziska din

Valea Crişului împotriva moştenitorilor

lui Vajna Thoma din Pava pentru suma de

1.000 florini.

14 file

203. 203 1787 Procesul lui Vajna Agneta (so’ia lui

Donath Ioan) din Sîntion împotriva lui

Csiszer Elena (sotia lui Balog Alexe din

Sintion pentru difamare)

23 file

204. 204 1787 Procesul lui Thuri Ladislau din

Tamasfalău împotriva lui Vajna Ladislau

din Pava pentru silvicie.

17 file

205. 205 1787 Procesul împotriva lui Imets Anton din

Imeni pentru nelegiuiri comise în timpul

când era jude regesc

18 file

206. 206 1787 Procesul împotriva nobililor Imreh David

şi Mihai din Etfalău pentru furturi

77 file

207. 207 1787 Procesul lui Imreh Istvan din Malnaş

împotriva fiului său Imreh Pal din Malnaş

pentru ameninţare cu omor.

15 file

208. 208 1787 1.Citări la judecată ,rapoarte de executarea 87 file

unor însărcinări ,fixări de procese 89 file

Vol.I

Vol.II

Vol III

73 file

209. 209 1787 2.Audiere de martori 45 file

210. 210 1787 4.Hotărnicii şi verificări la faţa locului 1 filă

211. 211 1787 6.Certificate şi declaraţii ,rapoarte asupra

mărturiei făcute în faţa comisarilor

scaunului

12 file

212. 212 1787 7.Procese pentru moştenire

97 file

Vol I.

109 file

Vol II

Vol III

147 file

213. 213 1787 8.Procese pentru datorii băneşti

138 file

Vol I

101 file

Vol II

Vol III

138 file

214. 214 1787 10.Procese pentru iobagi şi în probleme

urbariale

3 file

215. 215 1787 11.Procese pentru furt de animale sau 111 file

© Arhivele Naţionale ale României

568

Pach.19

Cutia 20

diferite obiecte Vol.I

Vol II

Vol III

569

100 file

126 file

216. 216 1787 12.Procese între localităţi 112 file Pach. 21

217. 217 1787 13.Procese între localităţi şi persoane 155 file

particulare Vol I

Vol II

139 file

218. 218 1787 15.Conscriere de bunuri,inventare 1 filă

219. 219 1787 17.Lista cu acte folosite la procese 21 file

220. 220 1787 18.Sentinţa şi fragmente de protocoale

judiciare

82 file

221. 221 1787 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine 111 file Pach.22

primite de la Tabla Regească Vol.I. 118 file

Vol.II

Vol III

135 file

222. 222 1787 IDEM Vol. II.

152 file Pach.23

Vol IV.

139 file

Vol.V.

115 file

Vol.VI

Vol.VII .

86 file

222. 222 1787 IDEM Vol.VIII.

121 file Pach.24

Vol.IX.

104 file

Vol.X

125 file

223. 223. 1787 20.Proteste replici Vol.I

90 file Pach.25

Vol.II

139 file

224. 224 1787 21.Reînoiri de procese 50 file

225. 225 1787 22.Executări de sentinţe şi hotărâri

(confiscari de bunuri,introduceri in

posesiune)

83 file

226. 226 1787 26.Procese pentru zălogiri 111 file

227. 227 1787 27.Arendări 9 file

228. 228 1787 29.Cheltuieli de procese 21 file

229. 229 1787 30.Ordine sosite de la Guberniu,adrese de 101 file Pach.26

la Oficialitatea Scaunului VOL.I 104 file

Vol.I

Vol II

Vol III

92 file

229 229 1787 Vol.IV

146 file Pach.27

Vol V

121 file

Vol VI

137 file

Vol VII

104 file

230 230 1787 IDEM VOL II Vol VIII-X Pach.28

230. 230 1787 IDEM VOL.II.Vol XI-XIII Pach.29

231. 231 1787 32.Concepte(foi volante) de înregistrarea

citărilor la procese şi înaintarea replicilor

lipsă

232. 232 1788 Procesul lui Daragics Elena din

Sf.Gheorghe împotriva lui Kadar Ioan din

Sf.Gheorghe pentru divorţ

233. 233 1788 Procesul lui Salamon Ştefan din Reci

© Arhivele Naţionale ale României

234. 234 1788

împotriva soţiei lui Forro Ioan născută

Solomon Ana din Angheluş,pentru

difamare

Procesul împotriva lui Dragomir Mihail şi

Ştefan,Berszany Simion şi Karacsony

Sonka din Mărtineni pentru omucidere

235. 235 1788 Procesul lui Kosztandin Gheorghe din

Feldioara împotriva lui Lajos Alexe din

Saciova,pentru un cal

236. 236 1788 Procesul lui Antal Petru din Turia de Jos

împotriva văduvei lui Eressteveyi Alexe

născută Keseru Ana din Eresteghin pentru

ocuparea unei posesiuni.

237. 237 1788 Procesul lui Forro Ioan din Angheluş

împotriva lui Salamon Ştefan pentru un

bou.

238. 238 1788 Procesul lui Benko Isac din volalul de Sus

împotriva lui Betzo Nicolae din

Matişfalău pentru agresiune

239. 239 1788 Procesul împotriva lui Sztelye Iuon din

Sibiu pentru falsificarea monedei

240. 240 1788 Procesul lui Csabai Ladislau din Tufalău

împotriva lui Csia Ladislau pentru

omucidere

241. 241 1788 Procesul împotriva lui Csomos Josif din

Albiş pentru excese (bataie,etc.)

242. 242 1788 Procesul împotriva lui Hell Marta din

Prejmer pentru incendiere

243. 243 1788 Procesul lui Mark Sigismund din Moacşa

împotriva lui Gyulai Mihai din Moacşa

pentru o fâneaţă

244. 244 1788 Procesul soţiei lui Mezei Mihail născută

Vantsa Ecaterina din Tărlungeni

împotriva lui Mezei Mihail din

Tărlungeni, pentru divorţ

245 245

1788

1.Citări de la judecată, rapoarte de

executarea unor însărcinări, fixări de

procese

246. 246 1788 2.Audiere de martori

247 247 1788 5.Scrisori de chezăşie

248. 248 1788 7.Procese pentru moştenire

249. 249 1788 10.Procese pentru iobagi şi în probleme

urbariale

250. 250 1788 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte Vol I-III

570

Pach.31

251. 251 1788 12.Procese între localităţi Pach.32

252. 252 1788 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

253. 253 1788 17.Lista de acte folosite la procese

© Arhivele Naţionale ale României

254. 254 1788 18.Sentinţe şu fragmente de protocoale

judiciare

255. 255 1788 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească,Vol.I

256. 256 1788 19.Idem Vol.II. Vol. I-II

257. 257 1788 19.Idem Vol.II. Vol III-V Pach.33

257. 257 1788 19.Idem Vol.II.Vol V-VII Pach.34

258. 258 1788 20.Proteste replici

259. 259 1788 21.Reînoiri de procese

260. 260 1788 22.Executări de sentinţe şi hotărâri

(confiscari de bunuri, introduceri ) în

posesiune)

261. 261 1788 26.Procese pentru zălugire

262. 262 1788 29.Cheltuieli de procese etc.

263. 263 1788 30.Ordine sosite de la Guberniu, adrese de

la Oficialitatea Scaunului

Pach.35

264. 264 1788 32.Concepte (foi volante)de înregistrarea

citărilor la procese şi înaintarea replicilor

.Vol.I. Vol I-III

Pach.36

265. 265 1788 32.Idem Vol.II. Vol.IV-VI Pach 37

266. 266 1789 Procesul lui Apor Josif şi Varvara din

Turia de Jos împotriva lui Apor Petru din

Turia de Jos pentru silnicie

Pach.38

267. 267 1789 Procesul împotriva lui Simon Elena din

Olteni pentru uciderea copilului

268. 268 1789 Procesul lui Jacob Anton din Zagon

împotriva soţiei sale Haidu Sofia pentru

divorţ

269. 269 1789 Procesul văduvei Zakarias Francisc

născută Mihaly Juliana din Moacşa

împotriva lui Elekes Sigismund şi Kanyo

Anton din Moacşa pentru păşunat

270. 270 1789 Procesul lui Kovats Laszlo din Olteni

împotriva soţiei sale născută Sorbany Ana

din Olteni, pentru divorţ

271. 271 1789 Procesul lui Kovats Gabriel din Cernatu

de Sus împotriva lui Lazar Andrei din

Dalnic pentru difamare

272. 272 1789 Procesul lui Borka Ioan din Belin

împotriva soţiei sale născută Bats

Elena,pentru divorţ

273. 273 1789 Procesul lui Imre David şi Mihail din

Etfalău împotriva lui Tibad Mihail junior

din Valea Crişului pentru difamare

274. 274 1789 Procesul împotriva lui Bartok Lazar din

Cernatu de Jos pentru omucidere

275. 275 1789 Procesul lui Keresztes Francisc din

Mărcuşa împotriva soţiei sale născută Tot

Ana , pentru divorţ

© Arhivele Naţionale ale României

571

276. 276 1789 Procesul lui Tamas Ştefan din Tărlungeni

împotriva soţiei sale născută Buna

Ecaterina pentru divorţ

277. 277 1789 Procesul lui Donath Ioan din Aita Mare

împotriva lui Gyujdo Alexe din Mărtănuş

pentru sustragerea particulară

278. 278 1789 Procesul contelui Nemes Francisc din

Hăghig împotriva lui Donath Mihail din

Aita Mare pentru baterea unui iobag al

contelui Nemes

279. 279 1789 Procesul lui Solomon Ştefan din Reci

împotriva soţiei lui Forro Ioan născută

Solomon Ana din Reci pentru difamare

280. 280 1789 Procesul lui Petke Lucian din Ilieni

împotriva lui Farkas Anton din Ilieni

pentru o sabie

281. 281 1789 Procesul împotriva lui Seidel Gheorghe

director al contumaticii din Bran,pentru

excese

282. 282 1789 Procesul văduvei lui Kovacs Mihaly

născută Sigmond Iuliana din Covasna

împotriva lui Kovacs Daniel din Ghelinţa

pentru silnicie

283. 283 1789 Procesul lui Keresztes Francisc din

Mărcuşa împotriva soţiei sale născută Tot

Ana,pentru divorţ

284. 284 1789 Procesul lui Cseh Izrael din Cenatu de Jos

împotriva lui Hamer Ignaţie din Alungeni

pentru agresiune

285. 285 1789 Procesul soţiei lui Szabo Mihail născută

Gontza Maria din Ozun împotriva lui

Punkosti Ludovic din Ozun pentru silnicie

286. 286 1789 1.Citări la judecată, rapoarte de executarea

unor însărcinări, fixări de procese

287. 287 1789 2.Audiere de martori

288. 288 1789 5.Scrisori de chezăşie

289. 289 1789 7.Procese pentru moşteniri

290. 290 1789 8.Procese pentru datorii băneşti

291. 291 1789 10.Procese pentru iobagi şi în probleme

urbariale

292. 292 1789 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte Vol.I-III

293. 293 1789 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

294. 294 1789 17.Liste cu acte folosite la procese

295. 295 1789 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

296. 296 1789 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească Vol. I.

© Arhivele Naţionale ale României

572

Pach.39

Pach.40

296 296 1789

Vol I-III

19-Idem Vol II, Vol IV-V Pach.41

297. 297 1789 20.Proteste replici

298. 298 1789 22.Executări de sentinţe şi hotărâri

(confiscari de bunuri,introduceri in

posesiune)

299. 299 1789 26.Procese pentru zălogiri

300 300 1789 29.Cheltuieli de procese etc.

301 301 1789 30.Ordine sosite de la Guberniu ,adrese de

la Oficialitatea Scaunului Vol I-IV

Pach.42

302 302 1789 32.Concepte (foi volante)de înregistarea

citărilor la procese şi înaintarea

replicilor.Vol.I Vol.I-V

Pach.43

303 303 1789 Idem vol.II.Vol I-III Pach.44

304 304 1790 Pocesul lui Keresztes Francisc din Leţ

împotriva lui Gyarfas Alexe şi Ludovic

din Leţ pentru o moşie

Pach.45

305 305 1790 Procesul lui Pal Judita din Ghidfalău

împotriva lui Miklos Josi din Dalnic pentr

difamare

306 306 1790 Procesul lui Tompa Samuil şi alţii din

Boroşneul Mic împotriva lui Tompa

Samuil şi alţii din Boroşneul Mic

împotriva lui Tompa Ştefan din Boroşneul

Mic pentru silnicie

307 307 1790 Procesul lui Bencillas Mihail din Cernatu

de Jos împotriva văduvei lui Bernald

Anton născută Imets Eva din Cernatu de

Jos pentru nepredarea unor obiecte mobile

308 308 1790 1.Citări la judecată,rapoarte de executarea

unor însărcinări,fixări de procese

309 309 1790 5.Scrisori de chezăşie

310 310 1790 7.Procese pentru moştenire

311 311 1790 8.Procese pentru datorii băneşti

312 312 1790 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte

313 313 1790 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

314 314 1790 15.Conscrieri de bunuri,inventare

315 315 1790 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

316 316 1790 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

317 317 1790 20.Proteste replici

318 318 1790 22.Executări de sentinţe hotărâri

(confiscari de bunuri introduceri) în

posesiune)

319 319 1790 26.Procese pentru zălogiri

320. 320 1790 30.Ordine sosite de la Guberniu,adrese de Pach.46

© Arhivele Naţionale ale României

573

la Oficialitatea Scaunului

321. 321 1790 Concepte(foi volante)de înregistrarea

citărilor la procese şi înaintarea replicilor

. 322. 322 1794-1802 Procesul baronului Henter Anton din

Sîntion împotriva lui Imre Ştefan din

Malnaş pentru moşii şi pentru falsificarea

574

de acte

323. 323 1796-1804 Procesul lui Fulop Andrei junior din

Cernatu de Jos împotriva lui Fulop Andrei

din Cenatu de Jos , pentru anularea unui

contract

324. 324 1795-1797 Procesul soţiei lui Rosnyai Mihail născută

Josa Ecaterina din Etfalău împotriva lui

Imre David şi Mihail din Etfalău pentru

terenuri arabile

325. 325 1795-1798 Procesul lui Szortsei Adam şi Josif din

Surcea , ca stăpânii iobagului Bojte

Sigismund din Beşeneu,împotriva soţiei

lui Mathe Gheorghe născută Gyone Ana

din Beşeneu , pentru furt.(process apelat

de la forul dominal)

326. 326 1794 Procesul soţiei lui Abaffi Ignaţie născută

Endes Eva îmoptriva lui Turi Anton din

Tamaşfalău, pentru terenuri date în arendă

327. 327 1798 Procesul lui Pal Janos Alexandru din

Bicfalau împotriva contelui Kalnoki

Henric din Valea Crisului, pentru o

fâneaţă

328. 328 1800 Procesul lui Imreh Gabor din Sfântu

Gheorghe împotriva lui Zajzon Daniel din

Sf.Gheorghe ,pentru o fâneaţă

329. 329 1800 Procesul lui Fekete Josif din Ruseni

împotriva oraşului Tg.Secuiesc pentru

împiedicare de comerţ de fier

330. 330 1800 Procesul baronului Apor Petru din Turia

de Jos împotriva iobagului său,Petriko

Alexe din Turia de Jos pentru furt(Proces

apelat de la forul dominal)

331. 331 1791-1800 1 Citări la judecată,rapoarte de executarea

unor însărcinări, fixări de procese

332. 332. 7.Procese pentru moştenire

333. 333. 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte

334. 334. 12.Procese înre localităţi

335. 335. 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

© Arhivele Naţionale ale României

336. 336. 1791-1800 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

337. 337 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

Pach.47

Pach.48

primite de la Tabla Regească

338. 338. 20.Proteste replici

339. 339 26.Procese pentru zălogiri

340. 340. 29.Cheltuieli de procese etc.

341. 341. 1801 Procesul lui Malbasi Ladislau şi Samuil

din Chichiş împotriva moştenitorilor lui

Vas Pavel din Ojdula pentru o fâneaţă

342. 342. 1802 Procesul împotriva lui Lukats Alexa

,Fetes Josif , Kitsi Simion şi Lukats Gavril

din Cernatu de Jos pentru omucidere

343. 343. 1802 Procesul împotriva lui Forro Dominic din

Angheluş pentru baterea mamei sale

344. 344. 1803 Procesul soţiei lui Daniel Gheorghe

născută Horvath Varvara din Arcuş

împotriva lui Benko Josif din Arcuş,

pentru o infracţiune

345. 345. 1803-1806 Procesul lui Imre Istvan şi Lazăr sin

Malnaş pentru excese

346 346. 1805-1816 Procesul baronului Henter Anton şi

baronesei Henter Ana din Sîntion

împotriva iobagilor baronului

Szentkereszti Sigismund din Zagon,pentru

ocuparea unor teritorii în Valea Buzăului

347. 347. 1807 Procesul lui Baktsi Josif şi Barabas Anton

din Albiş împotriva iobagilor lui Gyarfas

Carol din Leţ, pentru furt de

lanţuri(process apelat de la forul dominal)

348. 348. 1808 Procesul lui Boka Ioan senior din

Tg,Secuiesc împotriva lui Boka Ioan

junior din Tg,Secuiesc pentru un pământ

de casă

349. 349. 1808 Procesul lui Leva Francisc din Turia de

Jos împotriva lui Barta Andrei din Turia

de Jos, pentru un teren arabil.

350. 350. 1808-1809 Procesul împotriva lui Kos Josif şi Bokor

Anton din Turia de Jos, pentru omucidere

351. 351 1801-1810 1.Citări la judecată, rapoarte de executarea

unor însărcinări , fixări de procese

352. 352 1801-1810 7.Procese pentru moştenire Vol I-II

353. 353 8.Procese pentru datorii băneşti

354. 354 10.Procese pentru iobagi şi în probleme

urbariale

355. 355 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte

356. 356 12.Procese între localităţi

357. 357 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

358. 358 17.Liste de acte folosite la procese

359. 359 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

© Arhivele Naţionale ale României

575

Pach.49

Pach.50

judiciare

360. 360 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

361, 361 20.Proteste replici

362, 362 26.Procese pentru zălogire

363. 363 27.Arendări

364. 364 1811 Procesul lui Petke Francisc din Ilieni

împotriva văduvei Jako Ladislau născută

Petke Rebeka, pentru un teren arabil

365. 365 1812 Procesul lui Kotsio Adam din Mărcuşa

împotriva lui Vajna Ştefan din Pava

pentru două terenuri arabile

366. 366 1814 Procesul soţiei lui Luka Mihai născută

Farkas Maria din Cătălina împotriva lui

Kozma Ioan din Sînzieni ,pentru o casă şi

terenuri arabile

367. 367 1816-1817 Procesul lui Szabo împotriva lui Lazar

Ludovic şi Anton din Dalnic pentru un

teren arabil

368. 368 1817 Procesul împotriva lui Petriko Alexandru

din Cernatu de Jos pentru omucidere

369. 369 1817 Procesul lui Bartok Adam din Sânzieni

împotriva soţiei lui Kozma Adam născută

Bako Sofia din Sânzieni pentru o casă şi

terenuri arabile

370. 370 1817 Procesul lui Bernad Rebeka Maria şi

Debora din Ozun împotriva lui Orbok

Mozes şi alţii din Chichiş pentru terenuri

arabile şi fâneţe

371. 371 1817 Procesul lui Ingarten Theresia şi Lendvai

Rozalia din Sf.Gheorghe împotriva soţiei

lai Forro Carol născută Gidofalvi Ana din

Sf.Gheorghe pentru o casă din

Sf.Gheorghe

372. 372 1817 Procesul lui Siko Ioan din Alungeni

împotriva lui Hamar Adam din Alungeni

pentru o casă

373. 373 1818 Procesul lui Bojte Ştefan din Simeria

împotriva lui Brta Boldizsar şi Falka Josif

din Chichiş pentru terenuri arabile

374. 374 1818 Procesul lui Domokos Benedict şi Ştefan

din Arcuş împotriva văduvei lui Dantss

Ştefan născută Kontzo Clara din Arcuş

pentru case şi terenuri arabile.

375. 375 1818 Procesul lui Thuri Anton din Tamaşfalău

,împotriva lui Nagy Josif şi alţii din

Coşeni pentru o moşie

© Arhivele Naţionale ale României

376. 376 1819 Procesul lui Erosdi Valentin din Zăbala

împotriva lui Sipos Alexe din Leţ pentru

un teren arabil

576

Pach.51

377. 377 1820 Procesul lui Bajko Mihai şi Kovacs Mois

din Tg.Secuiesc împotriva lui Kis Mihai

din Tg.Secuiesc, pentru o casă

378. 378 1811-1820 1.Citări la judecată,rapoarte de executarea

unor însărcinări ,fixări de procese

379. 379 2.Audiere de martori

380. 381 5.Scrisori de chezăşie

381. 381 7.Procese pentru moştenire

382. 382 8.Procese pentru datorii băneşti

383. 383 10.Procese pentru iobagi şi în probleme

urbariale

384. 384 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte

385. 385 1811-1820 12.Procese între localităţi

386. 386 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

387. 387 17.Liste de acte folosite la procese

388. 388 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

389. 389 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

390. 390 20.Proteste.replici

391. 391 26.Procese pentru zălogiri Vol I-II

392. 392 29.Cheltuieli de procese etc.

393. 393 30.Ordine sosite de la Guberniu ,adrese de

la Oficialitatea Scaunului

394. 394 1821 Procesul lui Leva Francisc din Turia de

Jos împotriva lui Barta Andrei din Turia

de Jos pentru o moşie secuiască

395. 395 1821-1824 Procesul împotriva văduvei lui Szekely

Ignaţie născută Vajna Rozalia din

Sf.Gheorghe pentru uciderea copilului

396. 396 1823 Procesul lui Barabas Pavel şi Iacob din

Arcuş împotriva lui Daniel Alexe din

Vârghiş, pentru două case şi terenuri

arabile

397. 397 1823 Procesul lui Kontz Abraham din Boroşneu

Mare împotriva văduvei lui Horvath

Alexe născută Bartha Sofia din Boroşneu

Mare pentru case şi terenuri arabile

398. 398 1824 Procesul baronului Apor Ludovic din

Valea Seacă ,împotriva lui Lukacs Anton

din Alungeni pentru terenuri arabile

399. 399 1824 Procesul văduvei lui Barcsai Abraham

împotriva lui Imreh Polixena,Anna şi

Honorata din Malnaş pentru două

intravilane

400. 400 1825 Procesul lui Farkas Mihaly şi alţii din

Sâncrai împotriva lui Sukosd Thoma şi

© Arhivele Naţionale ale României

577

Pach.52

Pach.53

alţii din Sâncrai pentru 3 intravilane şi

terenuri arabile

401. 401 1825 Procesul lui Fejes Josif şi alţii din

Mărtănuş împotriva lui Gaspar Andrei şi

alţii din Mărtănuş pentru terenuri

402. 402 1825 Procesul lui Zonda Ladislau din Poian

împotriva lui Gallo Pavel din Poian pentru

un intravilan şi terenuri

403. 403 1825 Procesul lui Punkosti Josif din Ozun

împotriva lui Toth Ioan din Ozun pentru

un intravilan şi terenuri arabile

404. 404 1826 Procesul împotriva lui Deak sau Kelemen

Ştefan din Alungeni pentru uciderea soţiei

sale.

405. 405 1826 Procesul lui Cseh Sigismund şi alţii din

Cernatu de Jos împotriva succesorilor

familiilor Domokos şi Kalnoki din

Cernatu de Jos pentru o pădure

406. 406 1827 Procesul împotriva lui Janko Francisc şi

Toth Ecaterina din Cenatu de Jos,pentru

578

incendiere

407. 407 1827-1829 Procesul preotului Balogh Mihai din Ilieni

împotriva soţiei lui Beteg Josif născută

Jantso Elisabeta din Poian,pentru

nerestiturea sumei de 439 florini

408. 408 1827 Procesul văduvei lui Fulop Ioan şi alţii din

Poian împotriva lui Tuson Petru şi alţii din

Poian pentru un intravilan

409. 409 1827 Procesul breslei măcelarilor din

Tg.Secuiesc pentru încălcarea

contractului.

410. 410 1827-1829 Procesul lui Laszlo Josif din Sf.Gheorghe

împotriva lui Gabriani Josif farmacist din

Sf.Gheorghe pentru spargerea unui lacăt

de pe uşa grajdului

411. 411 1828 Procesul familiei Baritz din Cernatu de

Jos împotriva lui Vegh Anton din Cernatu

de Jos pentru un teren arabil

412. 412 1828 Procesul împotriva lui Gerdo Ioan,Szabo

Gheorghe şi Szabo Ioan din Ojdula pentru

omucidere

413. 413 1829 Procesul împotriva lui Kertesz Anton

,Nagy Sigismund şi Buta Francisc din

Dalnic,pentru omucidere

414. 414 1830 Procesul lui Laszlo Josif din Sf,Gheorghe

împotriva lui Gabriani Josif farmacist din

Sf.Gheorghe pentru silnicie.

© Arhivele Naţionale ale României

415. 415 1830 Procesul împotriva Thodor

Gheorghe,Szima Gheorghe şi alţii din

Lemnia,pentru trecerea cordonului sanitar

Pach.54

416. 416 1830 Procesul lui Kristof Nicolae comerciant

din Tg.Secuiesc împotriva lui Jantso Josif

din Tg.Secuiesc pentru mărfuri

derpozitate

417. 417 1830 Procesul lui Gal Moise din Tg.Secuiesc

împotriva lui Baka Daniel şi Jantso Josif

Daniel din Tg.Secuiesc pentru un

intravilan.

418. 418 1.Citări la judecată,rapoarte de executarea

unor însărcinări, fixări de procese

579

Pach.55

419. 419 3.Cobtracte de vânzare-cumpărare şi de

schimb

420. 420 7.Procese pentru moştenire

421. 421 8.Procese pentru datorii băneşti

422. 422 10.Procese pentru iobagi şi în probleme

urbariale

423. 423 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte

424. 424 12.Procese între localităţi Pach.56

425. 425 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

426. 426 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

427. 427 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

428. 428 20.Proteste replici

429. 429 22.Executări de sentinţe şi horărâri

(confiscari de bunuri introduceri ]n

procesiune)

430. 430 26.Procese pentrz zălogiri

431. 431 30.Ordine sosite de la Guberniu,adrese de

la Oficialitatea Scaunului

432. 432 1831-1832 Procesul lui Kover Samuel din Ghidfalău

împotriva lui Kertsuj Ioan şi Nitzuj Iona

Pach.57

din Ghidfalău pentru bătaie

433. 433 1831 Procesul lui Gozda Josif din Reci

împotriva lui Zsots Josif din Tg.Secuiesc

pentru terenuri arabile

434. 434 1831 Procesul împotriva lui Olasz Petru şi alţii

din Zagon,pentru trecerea cordonului

sanitar

435. 435 1831 Procesul lui Solyom Francisc şi Martin

din Turia de Sus împotriva lui Szabo

Anton preot reformat din Turia de Sus,

pentru un intravilan

436. 436 1831 Procesul lui Nagy Josif din Ilieni

împotriva lui Gyorbiro Mihai din Chichiş

pentru neplata arendei de teren arabil

437. 437 1831 Procesul lui Szabo Anton din Dalnic

© Arhivele Naţionale ale României

împotriva lui Hadnagy Josif din Dalnic,

pentru silnicie

438. 438 1831-1832 Procesul lui Boka Daniel din Tg.Secuiesc

împotriva lui Kovacs Nicolae din

Tg.Secuiesc pentru neîmplinirea unui

contract de schimb.

439. 439 1832-1838 Procesul lui Nagy Antal Daniel din

Tg.Secuiesc împotriva lui Szotyori Josif

Tg.Secuiesc pentru predarea unor acte

. 440. 440 1832-1833 Procesul împotriva lui Fuzi Gheorghe din

Lemnia pentru omucidere

441. 441 1832-1845 Procesul împotriva lui Tompa Ludovic şi

Francisc din Boroşneul Mic, pentru

difamarea religiei romano-catolice

442. 442 1832-1840 Procesul lui Lukats Anton din Ghelinţa

împotriva lui Vitalyos Francisc din Ojdula

pentru silnicie

443. 443 1832 Procesul văduvei lui Szabo Ştefan născută

Konya Maria din Zagon împotriva lui

Ştefan Josif zidar din Mărcuşa pentru

neglijenţă care a cauzat accidentul de

muncă prin care a murit soţul său

444. 444 1832-1836 Procesul împotriva lui Bora Ştefan

dulău,pentru cruzime

. 445. 445 1833 Procesul împotriva lui Demeter Ioan şi

alţii din Sânzieni pentru bătaie

446. 446 1833 Procesul împotriva lui Pall Andrei şi alţii

din Sânzieni pentru omucidere

447. 447 1833 Procesul împotriva lui Bodo Sigismund

din Turia de Jos pentru omucidere

. 448.. 448 1834 Procesul lui Imre David din Sf.Gheorghe

împotriva lui Kovats Beneamin din

Sf.Gheorghe pentru omucidere

449. 449 1834-1839 Procesul împotriva lui Batzo Lazar din

Mărtişeni pentru nelegiuiri

450. 450 1834-1835 Procesul împotriva lui Veres Ştefan din

Simeria pentru incendiere

451. 451 1835 Procesul împotriva lui Olah Moise şi soţia

sa născută Vojna Rozalia din Estelnic

pentru incendiere

452. 452 1835-1845 Procesul lui Apor Josif şi Carol din Zalău

împotriva contelui Mikes Benedict din

Zăbala pentru desfacerea unui contract

453. 453 1836 Procesul lui Fabian Maria din Catalina

împotriva lui Fekete Josif născută Fabian

Ana din Catalina pentru silnicie

454. 454 1838 Procesul lui Kozma Gavril din Sânzieni

împotriva lui Csodor Thoma din Lunga

pentru menţinerea contractului

455. 455 1838 Procesul succesorilor lui Czirjek Eva din

© Arhivele Naţionale ale României

580

Pach.58

Lipsă

Coşeni împotriva lui Czirjek Sigismund

pentru silnicie

456. 456 1839 Procesul împotriva Bitai Istvan din

Telechia pentru incendiere

457. 457 1839 Procesul lui Csorja Eva şi Therezia din

Ilieni împotriva lui Dosa Moise din Ilieni

pentru restituirea câştigului unui teren

arabil

458. 458 1839 Procesul Parohiei romano-catolice din

Lemnia împotriva lui Molnar Gheorghe

din Lemnia pentru un loc de moară

459. 459 1840 Procesul lui Kokosi Josif din Cernatu de

Sus împotriva , lui Fulop Andrei din

Cernatu de Jos pentru un intravilan

460. 460 1831-1840 1.Citări la judecată,rapoarte de executarea

unor însărcinări fixări de procese

.461. 461 7.Procese pentru moştenire Vol I-II

. 462. 462 8.Procese pentru datorii băneşti

463.. 463 10.Procese pentru iobagi şi în probleme

urbariale

464. 464 11.Procese pentru furt de animale sau

diferite obiecte Vol.I-II

.465. 465 12.Procese între localităţi

. 466. 466 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

.467 467 17.Liste de acte folosite la procese

468. 468 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

469. 469 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

.470. 470 20.Proteste replici

.471. 471 26.Procese pentru zălogiri Vol.I-II

. 472. 472 30.Ordine sosite de la Guberniu adrese de

la Oficialitatea Scaunului

.473. 473 1841-1844 Procesul succesorilor văduvei lui Rakosi

Valentin născută Andras Sara şi văduvei

lui Kiss Francisc născută Baktsi Sara din

Sf.Gheorghe împotriva lui Kovacs Daniel

junior din Tg.Secuiesc pentru două case şi

scrisorile rămase ca moştenire după

moartea soţiei sale născută Andras

Susana, fiica procurorului militar Andrad

581

Alexe

.474. 474 1841 Procesul lui Meszaros Andrei din

Tg.Secuiesc împotriva văduvei lui Desi

Mihai născută Jantso Sara din Tg.Secuiesc

pentru un intravilan

.475. 475 1844 Procesul lui Kovats Beniamin din Chilieni

împotriva lui Guszt Martin din Chilieni

© Arhivele Naţionale ale României

Pach.59

Pach.60

Pach.61

Pach.62

pentru difamare

.476. 476 1845-1846 Procesul lui Gal Moise din Mărcuşa

împotriva lui Bakk Josif şi Emeric din

Mărcuşa pentru un intravilan

.477. 477 1845 Procesul împotriva lui Mihaly Josif şi alţii

din Malnaş pentru bătaie

.478. 478 1846-1848 Procesul lui Gidofalvi Ioan şi alţii

împotriva soţiei lui Nagy Boldizsar

născută Gyarfas Carolina din Coşeni

pentru anularea contractului încheiat

. 479. 479 1846 Procesul împotriva Vatsa Nicolae din

Ozun pentru omucidere

. 480. 480 1846 Procesul împotriva lui Batothi Ferenc şi

alţii din Sânzieni pentru omucidere

.481. 481 1846 Procesul împotriva lui Szots Iuliana din

Pava pentru uciderea copilului

.482. 482 1847 Procesul împotriva lui Pal Ioan şi alţii din

Sânzieni pentru bătaie cu locuitorii

oraşului

.483. 483 1847 Procesul împotriva lui Nagy Alexandru

din Zăbala pentru omucidere

.484. 484 1847 Procesul împotriva lui Sera Alexandru din

Zăbala pentru omucidere

.485. 485 1848 Procesul împotriva lui Dalnoki David şi

alţii din Leţ pentru bătaie

. 486. 486 1848 Procesul lui Kelemen Francisc din Păpăuţi

împotriva lui Kiss Juliana pentru

împrumut cu camătă

.487. 487 1841-1848 7.Procese pentru moştenire Vol.I-III Pach.63

.488. 488 8.Procese pentru datorii băneşti Pach.64

.489. 489 11. Procese pentru furt de animale cu

diferite obiecte

. 490 490 13.Procese între localităţi şi persoane

particulare

491 491 18.Sentinţe şi fragmente de protocoale

judiciare

492 492 19.Sentinţele Tablei Regeşti şi ordine

primite de la Tabla Regească

493 493 20.Ordine sosite de Guberniu ,adrese de la

Oficialitatea Scaunului

494 494 1841-1848 Proteste, replici

495 495 1841-1848 Procese pentru zălogiri

Prezentul inventar format din (26) file conţine (495) u.a.

© Arhivele Naţionale ale României

582

Tehnoredactat de

Sălăgean Elisabeta

583

Întocmit de arhivist

Árvay Josif

Sf. Gheorghe, data

22.01.2008

© Arhivele Naţionale ale României

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!