12 MAUSOLEUL GUR EMIR TEXT: Troie Monica UZBEKISTAN Una dintre atracțiile principale ale orașului Samarkand este mausoleul Gur Emir. Este mausoleul cuceritorului Timur (cunoscut și sub numele de Tamerlane) unde se află mormântul său. Mausloleul face parte din ansamblul Muhammad Sultan, la care se poate ajunge cu uşurinţă din piața Registan. Acesta joacă un loc important în istoria arhitecturii islamice ca precursor și model pentru marile morminte Mughal ale lui Humayun din Delhi și Taj Mahal din Agra, construit de descendenții lui Tamerlane / Timur, dinastia dominantă a Indiei de Nord. Timur a fost un cuceritor al secolului al XIV-lea din Asia de Vest, de Sud și Central, fondatorul dinastiei timuriene din Asia Centrală, și stră-stră-bunicul lui Babur, fondatorul dinastiei Mughal, care a supraviețuit ca Imperiul Mughal din India până în 1857. Timur este numele său turc, care înseamnă “fier”. În timpul vieții sale, a cucerit mai mult decât oricine altcineva, cu excepția lui Alexandru. El a fost unul dintre cei mai buni tactici militari din secolul al XIV-lea din Asia. Şi a fost, de asemenea, responsabil pentru moartea a aproximativ 17 milioane de oameni. A trăit timp de 68 de ani, construind cea mai mare dinastie după Genghis Khan. Mormântul său reprezintă o piesă importantă a istoriei și culturii arhitecturii persone-mongole, chiar și Taj Mahal din Agra fiind construit în conformitate cu unele dintre principiile mormântului Timur. Dar un lucru pe care alte morminte nu-l au, și Gur Emir îl are, este un blestem care ar fi schimbat cursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Blestemul nu a schimbat cursul o dată, dar de două ori în cel mai rău război din istoria omenirii şi este o legendă ce a intrigat mulți oameni din întreaga lume. Blestemul mormântului lui Timur a schimbat cursul războiului de două ori, prima dată când Stalin a deschis mormântul, iar a doua când a returnat rămășițele la locul lor de veci. Stalin a ordonat antropologului și istoricului Mikhail Gerasimov să deschidă mormântul lui Timur în anl 1941. La vremea aceea, Gerasimov era un antropolog cunoscut și popular, renumit pentru reconstruirea unei fețe de pe un craniu. Treaba lui era să facă acealşi lucri cu craniul lui Timur, iar Mihail a reușit. Sovieticii au deschis mormântul la 20 iunie 1942. Mormântul a fost imediat umplut cu miros de rășină, trandafir și tămâie. Cercetările au arătat faptul că mirosul provenea din uleiurile folosite pentru îmbălsămare. La două zile după ce sovieticii au deschis mormântul, Hitler și naziștii au invadat Rusia, invazia venind fără o declarație oficială de război, iar operațiunea era cunoscută sub numele de “Operațiunea Barbarossa”. Trei bătrâni din Samarkand i-au avertizat pe Gerasimov și pe sovietici de faptul că mormântul este blestemat și că li se poate întâmpla ceva rău. De asemenea, bărbații le-au spus sovieticilor că blestemul va atinge puterea maximă după 3 zile de la deschiderea mormântului. Atacul naziştilor a făcut Uniunea Sovietică să sufere numeroase înfrângeri la mâna lui Hitler şi, chiar dacă naziștii erau departe de a cuceri Rusia, aceştia au făcut progrese de pe urma atacului. Apoi, după câteva luni, Stalin a început să creadă în blestem și a ordonat ca rămășițele lui Timur să fie returnate în mormânt. Stalin a ordonat ca procesul să se realizeze cu drepturi de înmormântare islamice deplină. Sovieticii au returnat rămășițele mormântului în decembrie 1942. Aproape o lună mai târziu, nazistul s-au predat iar Stalin a câștigat bătălia de la Stalingrad. Lupta rămâne una dintre cele mai sângeroase din istoria omenirii, nu doar Al Doilea Război Mondial.
Portalul de intrare în mausoleu