Revista Maio, martie 2021

Creative director și redactor șef: Bănică Daria Cosmina
Redacție: Filip Alexia; Rotaru Albert; Nițu Maria
Design: Bănică Daria Cosmina
Asistență Design: Fereșteanu Mara
Copertă: Roșu Vlad
Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național “Ion
Maiorescu”, Giurgiu, mar. 2021

Revista Maio
L'imperatrice

2

L'imperatrice
Acum 100 de ani a început mișcarea de dobândire a drepturilor politice a femeilor.
O bătălie anevoioasă cu prejudecățile, cu normele și așteptările sociale
dificil de mulțumit, dar o bătălie a cărei victorie are ecouri până în zilele noastre.
În zilele noastre, mamele noastre au slujbe bine plătite, beneficiază de drepturi
constituționale egale cu ale bărbaților, dar, în mare parte, au fost și încă sunt supuse
acelorași prejudecăți și pericole care au dăinuit, se pare, sute de ani. Rămâne
responsabilitatea noastră civică și morală să asigurăm o lume la fel de sigură și
de prietenoasă pentru copiii noștri, indiferent dacă ei se vor naște de un gen sau
de celălalt.
Nu puține femei pot spune că au ajuns "L'imperatrice". Avem față de acestea și o
responsabilitate culturală, să preluăm ștafeta și mesajul transmis de ele pentru
a-l transmite tinerelor generații de fete, dintre care unele s-ar putea găsi trăind
în niște circumstanțe sociale nu la fel de prietenoase pentru libertatea și fericirea
lor.
"Revista Maio" sărbătorește luna aceasta luna trecutului istoric al femeilor. La
mulți ani, fetelor! În cadrul acestui articol special, am cerut câtorva maiorescieni
să prezinte o figură feminină pe care o admiră și care îi inspiră să fie oameni mai
buni în viața lor de zi cu zi.
3

Demetria Devonne/ Demi Lovato
A fost odată, ca niciodată, precum basmele încep, un
copil cu o inimă frântă. Un copil defavorizat doar pentru că
era diferit. Pentru că era el însuşi. Deşi era un copil zbuciumat,
avea o inimă bună şi dornică de iubire. Îşi dorea atât de mult
să fie iubit şi acceptat de cei din jur, întrucât inima i se rupea
de fiecare dată când copiii din cartier ieşeau la joacă, el nefiind
invitat. Era exclus. Doar pentru că era o fire zglobie. Tot ceea ce
el făcea apoi, era să stea la distanţă şi să observe cum ceilalţi se
distrează, în timp ce sufletul său se rupea.
Beatrice Staicu
A fost odată, un copil ce mereu era lăsat pe dinafară doar pentru
că nu se supunea regulilor nescrise ale societăţii. O societate
tragică în care trăim şi astăzi. Sunt sigură că sunt mulţi
copii, cât şi adolescenţi, probabil şi adulţi care experimentează
această stare de spirit nimicitoare. Care trăiesc exact ceea ce
a trăit personajul poveştii noastre. Ceea ce am trăit eu, până
târziu, în adolescenţă, când am realizat că a fi diferit e cel mai
frumos dar pe care îl poate primi cineva.
Ştiţi când am realizat că nu e nimic în neregulă cu mine? Prin
clasa a noua, când am dat de oameni noi, şi mai ales când am
reînceput să ascult melodiile de pe Disney. Ştiu că probabil
acum voi fi criticată pentru că ascult şi acest gen muzical, printre
altele, dar sincer, dacă nu aş fi ascultat ''aşa ceva'', nu aş fi
găsit primul cântec ce m-a îndrumat să pornesc pe drumul cunoaşterii,
iar apoi pe cel al acceptării sinelui.
Probabil majoritatea aţi auzit de faimoasele filme ''Camp Rock'',
unde rolul principal era jucat de Demetria Devonne, sau cum
majoritatea o ştiu, Demi Lovato. Melodia mea preferată din
aceste filme este ''This is me'', iar prin acest cântec, Demi a devenit
inspiraţia mea, întrucât versurile sale m-au determinat să
mă accept aşa cum sunt. M-au determinat să îmi îmbrăţişez,
şi totodată să îmi iubesc defectele. Aşa că, dacă cineva mi-ar
cere să îi spun versurile care mă inspiră şi care mă ajută să
îmi amintesc, de fiecare dată când uit, cine şi unde sunt, cu
siguranţă acestea ar fi: ''This is real/This is me/I am
exactly where I am supposed to be, now/Gonna
let the light shine on me/Now I've found who I
4

am/There's no way to hold it in/No
more hiding who I wanna be/This
is me. ''
Demi Lovato e mai mult decât o cântăreaţă
pentru mine. Atât muzica sa, cât şi evoluţia,
m-au motivat şi continuă să o facă. Deşi probabil
vi se va părea un clişeu, faima nu aduce
doar fani şi bani, ci totodată, aduce suferinţă,
deoarece, de cele mai multe ori, vedetele se
uită pe ei înşişi, încercând să fie aşa cum societatea
le cere. Majoritatea o iau pe acest
drum, ajungând cândva să împartă corpul cu
un străin. Şi uneori, dacă nu mereu, acest lucru
este o povară. Este ca o ancoră ce scufundă
o persoană în cele mai întunecate ape ale unei
mări infinite de suferinţă. Şi ca urmare a acestui
lucru, oamenii îşi găsesc refugii, precum a
făcut-o şi Demi.
Nu, inspiraţia mea nu este o "drogată". Este o
femeie puternică, ce a reuşit să îşi depăşească
propriile frici, ce a reuşit să se eliberze de ancora
ce o afunda în negativism, a reuşit să elimine
factorul principal ce o autodistrugea: ura
faţă de sine. A început să se accepte şi să se iubească.
Sincer, nu cred că a ajuns la destinaţia
finală, dar a pornit pe propriul drum. A încetat
să îi lase pe alţii să îi dicteze viaţa, iar acum,
alegerile sale, fie ele bune sau rele, îi aparţin
în totalitate. Vor exista momente în care se
va rătăci, desigur, chiar dacă este propriul său
drum, însă, de data asta, nu va mai renunţa la
ea. Va continua să lupte şi să găsească altă cărare.
Alt drum ce o va purta către frumuseţea
vieţii. Când ne naştem, singura certitudine pe
care o avem este moartea, iar cel mai mare cadou
pe care îl primim este o viaţă plină de incertitudini.
Necunoscutul poate fi înfricoşător,
însă unde ar mai fi distracţia, aventura, dacă
am avea predictibilitate?
Povestea lui Demi, mi-a arătat că, deşi oamenii
se autodistrug, există o răscruce în viaţă, unde
trebuie să faci cea mai imposibilă alegere: să
dansezi cu diavolul, sau să îţi laşi sufletul pradă
luminii. Iar ea, de această dată, s-a ales pe ea. Fără
a se gândi la riscuri, fără a şti ce îi va aduce această
alegere; a ales să lupte pentru ea.
''I Love Me'', m-a făcut să înţeleg că deşi corpul
meu nu are rotunjimile perfecte, şi că deşi chipul
meu nu este sculptat de Michelangelo, sunt frumoasă
aşa cum sunt. Sunt eu, şi asta e tot ce contează,
întrucât la finalul zilei, cel mai important
lucru este să te poţi uita în oglindă şi să recunoşti
cine eşti, dar totodată să fii mândru de cine devii.
''Commander In Chief'' m-a ajutat să realizez
importanţa naţiunii. Cât de importantă este
implicarea civică în perioadele de criză, unde
tot ceea ce avem sunt oamenii din jurul nostru.
Această melodie vorbeşte despre catastrofele care
se petrec în lume, şi pe care oamenii le ignoră
de parcă aceştia ar fi orbi. Această melodie redă
suferinţa pe care oamenii o trăiesc în fiecare zi
din cauza sistemului corupt. Oamenii au ajuns să
fie doar nişte pioni într-un joc, nişte marionete
controlate de păpuşarii, ce sunt de fapt, întruchiparea
întunericul. În ziua de astăzi, nu mai contează
naţiunea, ci cât de pline sunt buzunarele
unora. Oamenii mor doar pentru că au o altă
culoare a pielii. Oamenii sunt consideraţi "scursuri
ale societăţii" doar pentru că au o orientare
diferită. Planeta noastră suferă, omenirea suferă,
iar noi... noi suntem neputincioşi. Dar nu pentru
mult timp, căci oamenii s-au săturat să fie trataţi
cu superioritate. Suntem egali. Nu o funcţie te defineşte,
ci bunătatea pe care o ai în suflet. Ce fel de
5

om eşti, te defineşte cu adevărat, iar, sinceră să fiu,
lumea noastră este guvernată de oameni ce şi-au
vândut de bunăvoie sufletul diavolului. Iar Demi
nu se teme să transpună aceste probleme deschis
într-o melodie. Aşadar, dacă sunteţi de aceeaşi
părere ca mine, şi doriţi motivaţie şi înspiraţie
în ceea ce priveşte cuvântul cheie, schimabare,
închideţi ochii şi simţiţi această melodie. De altfel,
vă recomand să vizionaţi şi acest videoclip:
''What Other People Say'' este un paradox,
întrucât Demi cântă despre dependeţa pe
care a avut-o deoarece îi păsa prea mult de ceea
ce spuneau, şi totodată credeau, oamenii din jur
despre ea. Aşadar, a ales să se cufunde în vechile
sale obiceiuri, chiar dacă îşi promisese să nu măi
ajungă în asemenea impas niciodată. Probabil că
vă întrebaţi de ce este un paradox... pentru că,
deşi mesajul melodiei descrie experienţa sa cu
necuratul, aceasta încearcă să ne inspire, şi să ne
arate că viciul respectiv poate pune stăpânire pe
propriile noastre vieţi făra ca noi să putem realiza,
şi că ar trebui să ne îndepărtăm cât de mult putem
de această autostradă a autodistrugerii.
În ultima sa melodie lansată, intitulată ''Dancing
With The Devil'', Demi probabil cântă
tot despre experienţa sa cu drogurile, sau poate
chiar despre fostul său logodnic, care a intrat în
viaţa ei doar pentru a câştiga mai multă faimă.
Întrucât aceasta nu suferise destul, persoana pe
care o iubea cel mai mult şi cu care era pregătită
să îşi petreacă restul vieţii, se dovedeşte a fi inexistentă.
Omul de care se îndrăgostise Demetria
nu exista. Ea era îndrăgostită de un lanţ vicios de
minciuni. Aceste minciuni puteau să destrame
templul pe care îl ridicase Demi în jurul său în
procesul de vindecare, însă din nou, a dovedit cât
de puternică este pentru că nu s-a mai lăsat pradă
diavolului despre care cântă în cântecul menţionat.
Şi din nou, m-a inspirat, dovedindu-mi că noi
suntem responsabili de propriile alegeri, şi că deşi
lucrurile se destramă în jurul nostru, mereu avem
de ales dintre bine şi rău. Iar de această dată, ea a
ales să prospere, să înflorească. A ales să fie soarele
din propria furtună dezastruoasă, ce putea nimici
totul în jurul său. Inclusiv sufletul Demetriei.
Demi e mai mult decât o cântăreaţă. E o supravieţuitoare.
M-a inspirat să mă accept când eram
doar un copil defavorizat, un suflet trist şi pierdut.
Iar acum, după mai bine de zece ani, continuă să
mă motiveze să fiu eu însămi. Să mă iubesc, indiferent
de kilograme, indiferent de defectele genetice.
Să nu mă condamn dacă într-o zi aleg să
fiu leneşă în loc de a fi productivă. Să fac mereu
ceea ce mă face fericită, fără să mă gândesc la ce ar
crede ceilalţi din jur. Să îmbrăţişez fiecare oportunitate
ce îmi iese în cale fără a mă îndrăgosti
de arta overthinking-ului. Demi Lovato m-a învăţat
ce înseamnă a trăi viaţa din plin, indiferent
de consecinţe. Demetria Devonne, a luat o
verigă slabă, şi prin tot ceea ce înseamnă ea, de
la muzică, la persoana care a fost, şi care este în
prezent, transformând-o în ceea ce este azi. Într-o
visătoare căreia nu îi este frică să spere. Şi sincer,
deşi unii spun că sunt cam high school musical şi
flower power, nu mă interesează. Îmi trăiesc viaţa
aşa cum îmi doresc, fără a mă gândi la consecinţe,
şi sunt mândră de mine şi de evoluţia mea. Sunt
mândră de ceea ce am devenit datorită mie, şi datorită
inspiraţiei pe care mi-a oferit-o Demi pe
parcursul acestor ani.
Poate nu veţi găsi neapărat acest articol inspiraţional,
însă poate veţi găsi următoarele citate:
''You only live once.''
''All we have is now.''
Sinceră să fiu, am ales să scriu despre Demetria,
deoarece ea este sursa mea de inspiraţie, şi sper, ca
toţi să vă găsiţi inspiraţia într-o zi, fie ea de orice
natură, deoarece toţi avem nevoie de puţină motivaţie
în vieţile noastre.
Beatrice este și o cititoare și scriitoare pasionată!
O puteți urmări pe instagram @extroverted.bookworm
6

Remedios Varo
În înțelegerea mea de a interpreta arta de diferite feluri cât și
ceea ce întruchipează ea, viața omului din spatele acesteia dă
culoarea din spatele picturilor prin ciupitura vieții care mă
trezește la realitate. În cazul lui Remedios Varo, aceasta a fost
visul. În prim-plan nu voi pune viața ei sau detaliile extraordinar
de structurate ale operei pictoriței deoarece nu despre asta
este vorba. Ea era o însumare a tuturor presiunilor din viața ei,
a anxietăților și așteptărilor pe care societatea le avea, a
Bisericii Catolice, a pictorilor bărbați, cât și a războiului care
a zburat-o prin toate colțurile Pământului de-a lungul anilor.
Firea ei revoltatată, independentă și cu o feblețe pentru cunoaștere
a fost datorată tatălui său care își dorea pentru ea
simțul libertății prin cunoaștere. Mama ei religioasă i-a inspirat
povestile biblice care au ajutat-o la întruchiparea laitmotivelor
din operele sale, cât și numele ei care este unul cu conotații religioase,
de la Virgin de Los Remedio, un apelativ al Fecioarei
Maria des întâlnit în Italia și Spania. În sine, la Varo nu părinții
ei sunt cei care ies în evidență, ci ceea ce aceștia i-au insuflat
fetei, pictându-o ca fiind progenitură atât a cunoașterii prin
afect, cât și prin intelect.
Galateanu Andreea
Confruntarea ei care e remarcabilă și una care în zilele acelea
intra într-un obișnuit cotidian este cea a nerecunoașterii sale
față de ceilalți pictori ai curentului suprarealism din cauza genului
său feminin.
Inegalitatea de șanse, motivul pentru care nu este populară la
fel ca membrii mari ai suprarealismul cum ar fi Salvador Dali,
care s-a născut tot în Catalonia ca și ea este excluderea ei fățisă
din cercurile lor. Așa că, prin femeile solitare, mai târziu prin
androginii din operele sale și-a exprimat presiunea bisericii pe
umerii săi feminini, mai ales din cauza așteptărilor pe care societatea
le avea din partea ei, în special aceea de a avea copii.
Totul e reprezentat prin uluitoarea ei iubire de povești și mituri,
de locuri pe care numai visul le poate atinge, poate chiar o copilărie
iluzorie poate fi regăsită aici. Cred că dacă aș privi-o pe
Remedios Varo, în varietatea sa de experiențe ce o contrastează
ca fiind femeie, aș defini-o ca pe o lună, care apare în chip ironic
în multe dintre picturile sale. Învăluită în mister, simbol al
feminității, rezultat al societății sale, a ieșit prin incertitudinea
omului care se află pe cele două tăișuri ale cuțitului, dar care
7

8
și-a trăit viața într-un mod deplin de căutare a adevărului
speciei prin artă.
Exploratoare și alchimistă în picturile sale, căutătoarea
care a plecat prea curând, androgina care a reprezentat
femeile prin rezultat al naturii, creatoare a unui teren
comun dintre sexe, Remedios a căutat în viață balansul
conferit de genuri. Între viață și moarte, între idealurile
feminității conferite de patriarhat, s-a născut ca o formă a
unui întreg descris prin vitalitatea și libertatea ei de a observa
emoțiile, picturile sale ce reprezintă viața femeilor
chiar și în ziua de astăzi.

Grimes
O perioadă bună de timp m-am simțit dezrădăcinată de un
context cultural relevant mie sau vârstei mele. Nu mă identificam
cu nimic, iar nimic nu se preta așteptărilor mele. Aveam
impresia că nimeni nu gândește ca mine sau se comportă ca
mine și, ca atare, mica mea bulă de izolare socială și culturală
se strângea din ce în ce mai mult, pe traseul pian-laptop-telefon-jurnal,
într-un sentiment claustrofobic.
Banica Daria
Târziu am ajuns să o descopăr pe Grimes, primul artist care
mi-a dat impresia că vorbește pe limba mea și de la care, din
momenul în care am apăsat prima oară butonul de play, nu-mi
puteam fizic dezlipi ochii. Grimes, Claire Elise Boucher, sau
mai recent „c” (tipa e trăznită bine), este muziciană, dar nu
doar cântă, ci deține control creativ total asupra proiectelor
sale muzicale, de la producție la regia clipurilor la punerea lor
în scenă.
Pentru mine Grimes, ca și Bjork, Kate Bush și Liz Fraser
reprezintă conexiunea unică pe care doar femeia o poate avea
cu transcendentalul și dorința neîncetată, umană, foarte umană
și unic feminină de a crea de dragul creației. Grimes spune
că în existența ei mereu s-a aflat în „procesul de a altera realitatea”,
răpindu-mi parcă ideile din cap și punându-le pe limba
ei. Momentul în care am auzit-o spunând asta a fost cel în care
am realizat, pentru prima oară, de ce am sunt de fapt în viață.
Universul creat de ea prin albume și regia clipurilor, precum
însuși alter-ego-ul Grimes sunt microcosm creativ independent
realității, prin muzică și videografie facem cunoștiință
cu o serie de personaje (personaje care fac multiple referințe
culturale) ce sunt implicate într-un dialog cultural și de idei,
toate fiind interpretate de Claire care, ca un actor maniacal,
se transpune complet în pielea lor. Melodiile lui Grimes te
transpun într-un univers al fanteziei, iar expresia ei este nelimitată,
îndeosebi autentică. Într-un interviu recunoaște că este
„obsedată de autenticitate”, de exprimarea cât mai nefiltrată
a impulsurilor și ideilor subconștiente. În primele ei melodii
ai impresia că faci parte dintr-un univers infantil, în care mai
nimic nu a fost gândit de două ori; în „Visions” mai admite
că albumul a fost rezultatul unui dialog cu divinitatea. Grimes
este ca un izvor de potențial creativ a cărui sursă clar nu se
9

găsește undeva în lumea imediată, iar fluxul nu
pare a se opri vreodată, intuiția pare că-i bate
foarte departe.
În „Miss Anthropocene” (joc de cuvinte între
mizantrop și antropic), Grimes ilustrează ideea
că de fapt încălzirea globală este rezultatul urii
planetei (mizantrope) față de sistemul antropic
pe care ni l-am creat, dar că ea poate fi un mare
impuls ce poate avansa umanitatea mult în viitor,
înspre era colonizării spațiale. Viziunea ei
creativă se duce departe, universul ei este de-a
dreptul science-fiction, prin arta sa, Grimes
crează deja premizele unui viitor pur uman și
nelimitat de fizic, într-o concepție transumanistă.
Când vine vorba de creație, ea nu mi se pare
iluzie, Grimes nu trăiește într-o lume artificială,
Grimes nu „visează”. Grimes are o viziune
uriașă pe care o transpune realității, simulează
aici, în material, ceea ce trăiește, în lumea ei de
creație nelimitată, pentru a comunica și prin
artă, a contribui fondului cultural uman. Acest
lucru nu i-a venit tocmai ușor, Grimes a învățat
complet de una singură cum să producă și să
înregistreze cântece, nu a avut nici un fel de experiență
formală cu muzica sau cu teoria muzicală;
în plus, s-a învățat tot de una singură cum
să deseneze și să regizeze, dovadă că în zilele de
astăzi, "omul renascentist" este de fiecare dată
și sinonim cu "autodidact" și aproape de fiecare
dată paralel cu școala.
Cu toate acestea, în interviuri și în viața ei de zi
cu zi ea nu pretinde nici un fel de „profunzime”,
nimic nu pare superficial sau meticulos regizat
pentru a o prezenta drept geniul care este. Acesta
a fost motivul pentru care Grimes a devenit
idolul meu, prima persoană în care am putut
finalmente să mă identific. Claire este o femeie
pur umană, este spontană, sinceră, amuzată și
amuzantă, bizară, veșnic pasionată de câte un
lucru nou, fie el o carte sau un film sau un nou
joc video, o persoană care nu are nici un fel de
filtru și exprimă tocmai ce este și cum este de
dragul de a fi întocmai așa cum este. Claire este
simplă și foarte autentică, iar prin sinceritatea
ei își permite să creeze exact ce vrea ea, în ci-
uda prejudecăților pe care le-a întâmpinat (a fi
producer muzical femeie acum 7 ani e un lucru
foarte diferit față de a fi o cântăreață femeie, de
cele mai multe ori „imaginea” din fața produsului
care nu se implica în procesul creativ), prejudecăți
care în cazul lui Claire au fost mereu
adresate, ca apoi să fie date uitării, nedemne
unei preocupări prea active. Grimes nu este un
idol "punk", deși este un idol activist, fiindcă
nu face parte dintr-un sub-curent muzical de
rezistență al industriei "mainstream", prin seninătatea
ei Claire îmbrățișează toate aspectele
culturale, aducând raportul punk în cultura
pop, nu vice-versa. Însăși ea spune că face muzică
de dragul de a face muzică, în pofida discrepanțelor
sociale și culturale dintre viziunea
ei și viziunea comercială, fiindcă obiectivul
ei artistic este cel de a compune melodii care
"ating centrul cerebral al plăcerii", melodii care,
mai pe românește, doar o distrează.
Și eu trăiesc într-un univers creativ foarte vast
și enervant de „potent”, dar de cele mai multe
ori mă găsesc în dificultate când încerc să îl
exprim. Grimes mi-a dovedit că se poate, iar
atât timp cât există sinceritate, intenție și determinare,
ideile pot fi transpuse în realitate,
indiferent de prejudecățile sociale sau de nivelul
de înțelegere al audienței. Această fetiță bizară
mă umple cu speranță că, într-o zi, îmi voi
vedea marele univers transformat într-un mic
biotop creativ independent aici, pe Pământ. O
idee care încă pare departe de realitate, dar care
rămâne totuși, o idee minunată.
10

Fecioara Maria
Podoaba: omul ascuns al inimii...
Mă întreb câte dintre femeile de azi știu să își împodobească
sufletul cu simplitate și bunătate? Pentru că se poate
observa tot, de la machiaj până la îmbrăcăminte, dar sufletul
este tot mai acoperit și tot mai pierdut, parcă țipând
tot mai tare și mirosind a disperare; femeia secolului XXI
spune: „să mai adaug puțină pudră, să mai lucrez puțin la
sală pentru modelarea trupului”, dar modelarea sufletului,
când...? Și oh...unde se va găsi această femeie care este îmbrăcată
cu tărie și slavă și râde de ziua de mâine?
Cea mai binecuvântată și influentă femeie din istoria
omenirii a fost Maria, mama Domnului Iisus. Probabil
vă veți întreba de ce, ori veți da skip peste acest articol.
Excluzând faptul că Dumnezeu a fost în pântecele ei, aș
dori să analizăm și să observăm de ce a fost aleasă pentru
această sarcină și caracterul acesteia, ce fel de femeie a fost
Maria și ce a avut așa de special încât fiul ei să se numească
„Fiul lui Dumnezeu”.
Costache Tabita
Inima și caracterul Mariei
Un lucru minunat pe care îl face Dumnezeu este să
privească la inima omului, nu la fața lui sau cum se îmbracă.
Maria poate fi caracterizată prin smerenie, simplitate și
ascultare. Maria și-a păstrat calitatea sufletului ei. Atunci
când deții ceva valoros, nu-ți permiți să-l dai la toată
lumea ca să-l strice sau să-l murdărească, ci-l păstrezi,
îl pui la loc de cinste. Câte femei nu-și dau sufletul prin
mâna tuturor și la final adună rămășițele...
Maria poate nu știa multe cuvinte, poate nu era cea mai
învățată sau cea mai bine îmbrăcată și împodobită și totuși
Dumnezeu a ales-o pe ea...Vă încurajez să puneți întrebările
corecte, să identificați ce este valoros, pentru că
suntem perle prețioase ce nu merită să fie plimbate prin
mâna tuturor.
11

Femeia...
Cuvintele sunt de prisos atât timp cât fenomenul
de conștientizare nu se produce in mintea și inima
fiecăruia, atât timp cât tu nu îți dai seama de valoarea
pe care o ai– nu genul de valoare care presupune
să fi cea mai invidiată, ci valoarea redată de caracterul
umil, blând, puternic al unei femei care ascunde
această perlă prețioasă în intimitatea ei cu ea. Vă încurajez
să gândiți pentru voi ce înseamnă să fii o femeie
de caracter, fără să te uiți în stânga și în dreapta.
Întrebările pe care personal mi le pun sunt: o femeie
de caracter are timp să judece pe alții în loc să lucreze
la dezvoltarea ei personală? Răspunsul ei trebuie să fie
plin de aroganță și ură? Sau nu cumva femeia de caracter
este femeia care este gata să se aplece spre cel de
lângă ea...femeia care impresionează prin simplitatea
și bunătatea ei?
12

Review de film lunar
Yentl-1983
" Cu cât trăiesc mai mult, cu atât învăț. Și cu cât învăț cu atât realizez cât de
putin știu."
E o greutate de proporțiile
lui Atlas,
când vine vorba
de a vorbi deschis
despre un film cu
însemnătatea lui
"Yentl" și nu pentru
că valurile cuvintelor
nu ar curge,
ci pentru că în momentul
în care intâlnești
o operă de
artă ce te atinge,
rămâi la fel ca în
fața iubirii, translucid
și cu ferestrele
din tine deschise. "Yentl" a fost o revoltă a incredibilei
Barbra Streisand împotriva Hollywood-ului
prin filmul care i-a luat 10 ani pentru a-l produce
și care a meritat pe deplin. A câștigat în anul 1983
Globul de Aur pentru regie, dar nu acest aspect
este ceea ce îi dă filmului adevăratul contrast ce
denotă viața.
În firul narativ ce urmează viața ebraicei pe nume
Yentl, cunoașterea este rezervată bărbaților, însă
printre paginile cărții Talmud aceasta are o pasiune
interzisă, ce nu îi era rezervată condiției sale
de femeie. Îngrădirea acesteia în societatea evreiască
este datorată opresiunii asupra femeilor,
în care rolul lor era ghidat de tradițiile pe care
trebuiau să le urmeze. Bărbații erau singurii care
aveau acces la Yeshiva, o instituție superioară în
care aceștia învățau despre scrierile sfinte specific
evreiești.
Frustrarea față de destinul său pe care se presupune
că ar trebui sa îl urmeze se metamorfozează
în revolta lui Yentl care îmbracă astfel veștminte
bărbătești și se dă drept bărbat cu scopul de a-și
lua destinul în propriile mâini. Fie că este văzută
ca o revoltă față de societatea în care trăia sau ca
o împlinire a sinelui ei pentru urmarea visului,
aceasta ajunge astfel o femeie deghizată, înconjurată
de bărbați. Cu toate acestea, feminitatea sa și
sensibilitatea nu dispar, ci cresc, ascunse de societatea
tradițională.
În contrast cu iubirea lui Yentl pentru cunoaștere
se află și împlinirea sa pe plan spiritual prin dragostea
pe care o resimte treptat în ciuda secretului
său. Sacrificiile sale pentru a-și putea păstra
esența sa prin studiu, cât și prin dragoste sunt cele
care o macină pe aceasta, ajungând să recurgă la
metode neobișnuite. Dragostea sa este văzută ca
un absolut, care se destramă încet în fața ochilor
săi când realizează că nu îi poate oferi omului pe
care îl iubește nevoile necesare traiului său deoarece
sufletul ei sălbatic nu este făcut pentru așa
ceva. Curajul lui Yentl este observat la orice pas,
în fiecare mișcare care îi ghidează calea, căci visul
spre cunoaștere, spre metamorfozarea condiției
sale este mai important decât toate durerile și
prejudecățile prin care trece.
Momentul revelației ființei sale și a destinului
său este dezvăluit când își destăinuie identitatea,
realizând că de fapt împlinirea sa prin căsătorie
este imposibilă deoarece scopul ei este unul mai
larg decât reproducerea copiilor și treburile casnice.
A avea ambiția, vitejia de a-ți lua destinul
în mâini, de a-l privi în față și a revoluționa o societate
în afara percepțiilor și tradițiilor pe care
le împărtășește este mai mult decât o formă de
protest. Este o adevărată artă a condiției umane,
a te sacrifica prin dorința cunoașterii și a ieși din
lesa așteptărilor.
Gălăteanu Andreea
13

Review de carte lunar -
clubul de lectura
"O moarte care nu dovedeste nimic"- Anton Holban
„Moartea Irinei
n-ar putea fi
altceva decât
mediocră. E plictisitor
cum natura
silește pe
toți oamenii să
joace un rol la
care nu se pricep.
Te dezguști de ei
văzându-i așa de
stângaci.”
„O moarte care nu dovedește nimic”
este romanul publicat în anul 1931de autorul Anton
Holban.
Sandu este personajul principal și narator al
cărții. El ne este prezentat ca fiind un tânăr student
la litere, plecat la Paris să-și termine studiile
și să se bucure de viață, lăsând-o în urma lui pe
Irina.
Acesta are o personalitate destul de greu de înțeles
și foarte contrariată, stârnind sentimente negative
asupra sa din partea cititorilor .
Are o părere foarte bună despre sine, considerându-se
atât atractiv, cât și inteligent, singurul
lui defect fiind timiditatea care se poate observa
doar în preajma fetelor pe are el le consideră
egale lui.
Susține că se cunoaște foarte bine pe sine și că
dintotdeauna a fost bun la analizarea propriului
său comportament și psihic, însă pe parcursul
povestirii se poate observa că această imagine
asupra propriei sale persoane este greșită cu
desăvârșire.
Sandu are o multitudine de gânduri și trăiri,
sentimente pe care nu și le poate explica, cum
ar fi cele de gelozie, de frustrare sau chiar și de
iubire, pe care încearcă totodată se le suprime și
să le nege din răsputeri.
Se poate observa cum acțiunile lui sunt total
opuse a ceea ce spune și cum încearcă să își formeze
un fel de alter-ego pe care să îl prezinte
celor din jur. Iubește să fie apreciat și lăudat
pentru calitățile lui, dar atunci când trebuie să
se prezinte în evenimente sociale este retras și
tăcut, ceea ce poate denota o frică de a greși în
fața celorlalți și de a-și strica imaginea perfectă.
Este arogant și orgolios, împingând persoanele
din jur la o parte și pretinzând că nimeni nu este
la nivelul său, dorindu-și cu ardoare pe cineva
cu capacitățile sale intelectuale, dar la sfârșitul
zilei este dependent de iubirea, validarea și
susținerea persoanei pe care o înjosește cel mai
mult, neputând să accepte faptul că ea nu depinde
așa de mult de el pe cât acesta ar vrea.
El este construit exclusiv din contraste și contradicții
și lasă impresii diferite cititorilor, în
încercarea lor de a-l descoperi și înțelege.
Citate precum: „În fiecare clipă avem
prilejul să surprindem neantul, și to-
14

tuși continuăm a trăi nepăsători, ne
bucurăm sau ne supărăm pentru lucruri
neînsemnate. Cei mai inteligenți
își găsesc o scuză: cultul energiei." subliniază
natura personajului.
Personajul secundar, Irina, este descrisă de
narator ca fiind o figură feminină comună, mediocră,
nu îndeajuns de frumoasă, chiar urâtă. Ea
devine tema existenței lui Sandu și a tendințelor
lui despotice.
Iubirea, devotamentul și docilitatea ei găsește de
partea cealaltă doar plictiseală, dispreț sau uneori
milă. Irina nu are personalitate, ea repetă comentariile
lui Sandu, nu are iniţiativa unei păreri iar
acestuia îi place să provoace suferință pentru a
confirma dependența femeii.
Irina este fata care se va supune umilă tuturor
dorinţelor lui Sandu și îl iubeşte cu o putere implacabilă.
Irina se mulţumeşte întotdeauna cu
puţin, atâta vreme cât puţinul este rupt din existenţa
lui Sandu.
Relația lor este una monotonă, dar toxică. Sandu
este dependent de Irina, însă orgoliul nu îl lasă să
recunoască asta. Cei doi erau împreună de 4 ani la
momentul povestit.
Deși Sandu i-a clarificat că nu există șansa căsătoriei
între ei, ea se mulțumea și cu atenția primită.
În pofida comportamentului său, el devine gelos
și din cele mai mici lucruri.
Titlul "O moarte care nu dovedește
nimic" este echivoc și cumva cuprinde esența
poveștii, reprezintă deznodământul istorisirii
dintre Sandu și Irina. Deși Irina ajunge să își
curme viața în finalul poveștii, acest act nu îl impresionează
pe Sandu. Acesta rămâne cu aceeași
mentalitate, renegându-și chiar și în final sentimentele
pe care le purtase față de cea decedată.
Din punct de vedre al structurii, se observă o
mare influență a lui Marcel Proust în roman.
Anton Holban reușește să creeze o tehnică prin
care autorul este personaj iar personajul este
confundat ușor cu autorul, numită roman în
roman. Se pune foarte mare accent pe starea
interioară a personajelor, bazându-se pe psihologia
lor, mai ales pe cea a personajului principal,
Sandu.
Stările sufletești se îmbină cu incidentele reale
invocate, iar evoluția personajelor este urmărită
în timp, printr-un flux de rememorări strict subiective.
Când vine vorba de mesajul romanului, este
evidentă influența enormă pe care o are personajul-narator
asupra ei.
Natura umană este una foarte complexă, de
multe ori și foarte greu de înțeles. Fiecare om
percepe sentimentele într-un mod diferit și la
fel de diferit se descurcă și cu gestionarea lor,
a sentimentelor. Fiecare dintre noi are anumite
percepții, idei asupra sinelui și a celor din jur, a
„În fiecare clipă
avem prilejul să surprindem
neantul,
și totuși continuăm
a trăi nepăsători,
ne bucurăm sau ne
supărăm pentru lucruri
neînsemnate.
Cei mai inteligenți
își găsesc o scuză:
cultul energiei."
15

vieții și fiecare are o personalitate diferită.
Bazându-ne pe zicala „Omoară sau
vei fi omorât”, rezultă faptul că sunt două
tipuri de oameni pe această lume, cei mai slabi
de fire, care pot fi detronați și răniți cu ușurință,
ale căror suflete sunt mai firave și mai ușor de
păcălit, și desigur, cei puternici, cei cărora nu
le este frică să spună ce au în minte, care luptă
pentru ceea ce vor și nu lasă nimic să le stea în
cale.
Cele două personaje ale cărții sunt reprezentarea
perfectă a acestor două categorii de oameni. Irina
este reprezentanta primei categorii, a oamenilor
umili, a celor care oferă și care nu așteaptă
nimic în schimb; iar Sandu, pe deoparte, este
reprezentantul celei de-a doua.
Pentru cei ca Sandu, nu contează cât de multă
iubire, afecțiune, validare le-ar oferi cineva. Nu
contează faptul că Irina i-a oferit tot ce a putut
ea mai mult, iubirea ei, validarea ei, trupul ei și
tot ceea ce era ea. Sandu era dependent de toate
acestea doar că nu și-a putut călca pe orgoliu ca
să-și admită acest lucru. Pentru el doar propria
persoană a contat dintotdeauna.
În concluzie, romanul este unul adesea ambiguu,
însă complexitatea procesului de rememorare
este una fantastică ce introduce cititorul în
univers, într-un mod magic.
Clubul de lectură "Cafeneaua
Literară Maiorescu"
16

Review de album
f bn-Calinacho
f bn-Calinacho
Îi anticipasem potențialul lui Călinacho pentru
industria muzicală din România de pe colaborarea
cu Azteca pe piesa „04-07-2019”, piesă de pe
albumul Maktub, album căruia i-am făcut review
imediat cum a ieșit și despre care cine mi-a urmărit
site-ul știe că a spune că „nu mi-a plăcut”
e un compliment față de ce am scris de fapt în recenzie.
Revenind din minunata mea epopee
din domeniul angolofon al zgomotului
shoegaze pe plaiurile noastre mioritice,
am ales un album anticipat și surprinzător, cu un
mare succes comercial, intrând pe locul 1 pe Apple
Music la Top Albums chiar din ziua lansării.
„fbn” este un proiect de trap al lui Călinacho, fost
youtuber român care a mai tot cochetat cu cercuri
muzicale și care a mai scos un album, „PPC”, care
însă nu s-a bucurat de un succes comercial atât de
bun ca acesta din urmă.
Albumul se bucură de prezența lui fxne ca inginer
de sunet și de influențele personale ale lui
Călinacho din trap-ul american, fapt care îi dă albumului
un sunet american și modern, bine produs
și în trend. Trendurile „din afară” în materie
de producție sunt preluate pertinent și interpretate
bine. În plus, albumul conține 7 colaborări cu
artiști din industria muzicală în formare, printre
care Ian, Azteca și Amuly, dar și Alex Bittman, fiul
cunoscutului Dan Bittman, care face de asemenea
muzică.
O rețetă de succes comercial, albumul începe cu
câteva piese alerte de trap, cele mai importante colaborări,
cu Amuly, Ian și Azteca. Ritmul alert este
întrerupt de piesa „Aproape/Departe”, realizată
în colaborare cu Alex Bittman, producerul
meu preferat din industria muzicală românească
încă în formare. Pentru a face un mic exercițiu de
memorie, Alex Bittman alături de Tugay Tavukçu
în formula „Alex și Tugay & Tugay și Alex”
ne-a oferit acum doi ani un proiect muzical care
pare a nu se demoda niciodată, albumul „Nu Mă
Judeca Frate / Nu Mă Uita Frate 3”. Prin
prisma culturii muzicale ale lui Bittman care pare
vastă, colaborările cu el de pe „fbn” sunt deosebite
și foarte bune; în plus, se poate simți chimia creativă
dintre el și Călinacho.
Tot la capitolul colaborări, o colaborare cu
Oscar pare a fi un joc la loterie. În general,
un proiect Oscar pare a fi un joc la loterie.
Oscar, în ciuda faptului că are talent și tehnică,
mi se pare un tip neinspirat, făcând niște analogii
absurde, de te doare capul. Mi se pare că talentul
lui iese în evidență în freestyle-uri, dar nu mă pot
declara mare fană a pieselor lui „profunde”, unde
singurul adevăr existențial care reiese din ele este
că tipul are un uriaș ego și God complex. De aceea
„Patimi” și nici „Totu’ pe față” nu îmi
inspiră profunzime și nu sunt „momentul
de contemplare” pe care mi l-au promis cei doi.
Nu am dubii față de talentul lui Călin,
pare inteligent și receptiv, are un flow bun, variază,
nu te plictisește, îți captează atenția. Reperele
culturale din trapul american sunt de asemenea
un foarte bun început. Cu toate acestea, ce îi
17

lipsește lui Călinacho este talentul de a fi persuasiv.
De altfel, pentru mine trap-ul reprezintă arta
de a fi persuasiv, de a avea credibilitate, fiindcă în
trap nu se filosofează, în trap tu vinzi imaginea de
reprezentant al vieții de cartier care a ieșit la liman,
a reușit în viață. Fie ești în procesul de a
ieși la liman, fie ai făcut-o deja și te mândrești cu
asta. OG Eastbull e foarte credibil; Oscar, spre exemplu,
mai deloc. Călinacho nu mă convinge; are
talent, dar trebuie să știe cum să și-l canalizeze;
deși pare o propunere stupidă, „pentru că e vorba
de trap”(și trap-ul n-ar fi un proces de mare efort
intelectual, cică), trapperii din România trebuie
să își pună mai des întrebarea „despre ce e vorba
în albumul/piesa asta?”, „ce vreau eu să
spun aici?”.
ce pot spune, „dissapointed but not surprised”...
Bănică Daria
Răbdarea mea pentru proiectele de trap
românesc comercial a început să se epuizeze. De
altfel, sunt în asentiment cu ceilalți ascultători,
dar mai ales cu producerii din underground, o
comunitate care mă surprinde prin elementul de
inovație pe care îl aduce și prin cultura muzicală.
Nane nu mai e ascultat, Azteca e în procesul de a
nu mai fi și nu numai prin prisma conflictului cu
Ian, ci prin faptul că ascultătorii încep să se plictisească,
iar producerii, frustrați fiind din faptul
că sunt sugrumați de cererile marilor case de discuri
și neplătiți de marii trapperi, nu le mai oferă
susținerea. Este neapărată nevoie de un
element de inovație, pe care o mare majoritate
îl consideră a fi albumul „Voodoo” al lui Ian.
Și eu mă aflu în acea majoritate, nu că aș avea prea
mari așteptări din partea industriei muzicale din
România, dar mi-ar plăcea să știu că totuși și la
noi se poate.
„fbn” a supraviețuit tranziției dinspre
comercial înspre inovator, prin prisma faptului că
producția îmbină cele două elemente, mulțumită
influenței americane și contribuției lui Bittman și
a lui fxne. Personal, nu cred că voi reveni asupra
albumului, dar, deși nu este încă cel mai persuasiv,
am încredere în talentul lui Călin și îi voi urmări
traseul în cariera sa muzicală cu mare interes.
P.S.: în timp ce scriam recenzia am observat
că Azteca tocmai ce a scos albumul „RMN”...
18

Creatii literare maioresciene
Din umbra
Ciupercă Florentina
Mi-am evaporat încă un gând deasupra unei lumi;
Mi-am descoperit fața doar ca să văd măști.
Una cade, alta-o schimbă...
Masca neîmplinitelor visări.
Ascundem tot, cu bunătate, zâmbet și speranță
Și suntem cruzi, reci, problematici, ori răniți.
De ne-am elibera toți din mintea noastră,
Ar zbura pe cerul nopții doar gânduri rătăcite?
Ne îndepărtăm...chiar departe de realitate,
Chiar cu nevoie de scăpare, acolo unde scăparea e-nchisoare.
Unde ne ascundem, timpule?
Când vizibil-invizibil e abjecție.
Trecem în paradox simplitatea faptelor;
Dar, în fine...același întrebări fără răspuns,
Aceeași minte rătăcită și poate niciodată regăsită.
Estomparea sunetelor, unde pierdute în tăcere.
Și vizibil trupuri cu minți complexe și goale
Ce poartă măști să apere și să distrugă,
Inconștient în abisul înconjurător.
Pe cât cerul se-arată în întregimea lui nemărginită,
Pe-atât o lume întreagă se-ascunde inevitabil, rătăcită.
În rest, nimic...
Spunem sau nu mai spunem,
Căci și spun e ca nespus.
A fost, s-a spus, a dispărut și s-a pierdut; n-a existat
Continuare...
19

Destainuire
Maria Nițu
din dorință autodistructivă și desfrânare interioară îmi imaginez psihicul invadat de
tulburare, de frică și cine mai știe ce neplăceri. căci crescută în sânul negativismului,
mi-am transferat mai apoi sufletul în dimensiunea neputinței, cu care mă hrănesc
adesea și din care uit să mă mai satur. și cum de ai face-o? gânduri canceroase și
motive de minunare, pe care mi le-am însușit ca atare, și le-am transformat gradat
în doza zilnică de serotonină, nevolnică și indezirabilă de detașare. crapă spaima-n
mine de câte o să mai îndur, și mă amuză de fiecare dată cum dragul de a mă afunda
în vid crește-n mine ca nevoia de aer după înec. și cum zicea Cioran, ‘am împins până
la viciu vocația tristeții’, căci eu sunt apă, materie, cuget și otravă. și uite-mă ce mai
sunt! îmi fierb în clocot sensul vieții și mă privesc neîndoielnic cum las timpul să mă
scurgă. îmi ard țigara așa cum îmi ard clapele, și o privesc cum se risipește în scrum,
cum mi-am risipit și eu odată crezurile. îmi ascult întunericul cu precizia incertului,
și-i dau voie să mă pătrundă până-n măduva oaselor și să nu mă mai lase. să își facă
casă și să nu mai cunoască lumina, lumina ce a încetat să mai răsară în conștiința-mi.
în ceas de noapte îmi străbat colțurile minții, în pas alert și zgomotos de-mi
zdruncină toată ființa, crescându-mi pulsul pân-ajunge dincolo de mezosferă. și
cu lejeritate debordantă îmi privesc apoi eșecurile uitate de vreme, ascunse printre
crăpături, adăpostite în găurile de vierme ale subconștientului meu abominabil
și nemărginit. le uitasem existența, uitasem să mă mai bucur de teribilul ce mi-l
ofereau. mi-am reamintit să-mi satisfac plăcerile din când în când. din nou. și din
nou și din nou. în fiecare noapte când închid ochii capului, și mă teleportez în
lumea lor, din interior, a impalpabilului.
20

Agentul razei Agentul razei
Bănică Daria
să vă fac cunoștiință cu agentul razei.
agentul razei este foarte încântat,
astăzi a primit o cușcă nouă.
de altfel, agentul razei se simte încântat
cu orice fel de cușcă.
mai mare, mai strâmtă, mai blondă, mai lagăr
mai floare-de-colț,
el este sigur că cușca are un sens
și că în orice cușcă se ascunde un sens
dacă stă destul să măsoare diametrul gratiilor
și să-l împartă la pi și să îl multiplice cu
infinitul.
"diametrul astăzi este 11:11! înseamnă schimbare
dar și stabilitate
mâine mi se schimbă cușca dar va rămâne la fel
în orice caz, ce rezonează."
agentul razei nu simte temperaturile de 25 de grade celsius
în mijlocul iernii
și nici măcelul
și nici nebunia
și nici reumatismul.
fiindcă pentru agentul razei,
adevărul este cel care te face fericit!
iar adevărul nu poate fi urât,
fiindcă adevărul este un lucru bun,
iar ce este bun se simte bine...
...și ce este bun...arată în plus, bine...
...și Binele în sine este frumos...
...deci adevărul este cel care mă face fericit!
iar eu trebuie să fiu fericit, pentru viața mea,
care nu este decât un fir de praf patetic
în vacuumul sincretic semantico-temporal
indiferent la soare și semnificație.
deci eu trebuie să-i dau semnificație!
eu, cu sentimentul datoriei strivindu-mi coloana!
iar semnificația este cea care mă face fericit!
ce gratii noi, sau sunt aceleași?
în fine, ce rezonează.
sunt un agent al destinului,
care nu poate fi altcumva decât luminos.

uneori aș vrea să pot avea oase goale
pentru a se potrivi cu sufletul meu gol
și mintea goală
a fi goliciunea în sine
în forma sa inexistentă de măreție
dar am ghinion
căci măduva din oasele mele țipă atât de tare
să mă deschid pentru a-l lăsa să meargă înapoi la
locul de joacă
să ne jucăm cu toate jucăriile pe care le-am atins când
eram mai mici
mai proști
acum ar trebui să fim maturi
dar numai matură nu sunt
simt de parcă lumea din jurul meu se degradează
încet ca plasticul pe care mi l-ai aruncat în față când
te-am făcut să pleci
te-am făcut să pleci
mi-am încuiat măduva înăuntru cu ultima ta atingere
miezul meu
esență
nucleu.
- nucleu
Mucinoiu Alexandra Cristiana
22

Ora de educație civică!
Consiliul National al Elevilor
Consiliul Național al Elevilor (CNE) este structura
de reprezentare a tuturor elevilor din
România, care acționează atât la nivel național,
cât și la nivel județean (CJE) și școlar (CȘE).
Misiunea CNE este de a lupta atât pentru respectarea
drepturilor elevilor, cât și pentru un
sistem educațional de calitate, centrat pe beneficiarii direcți ai sistemului de
învățământ.
Scurt istoric
• în anul 1991 apar primele Consilii Școlare ale Elevilor, ca forme de asociere
ale elevilor, într-un proaspăt regim democratic;
• în anul 1999 prinde contur primul Consiliu Județean al Elevilor, în județul
Cluj;
• în anul 2002, în județul Dâmbovița apare primul CJE condus doar de către
elevi;
• în anul 2006 apare Consiliul Național al Elevilor, format din doar 18 județe.
În același an este adoptat primul Regulament de Organizare și Funcționare al
CNE.
Cum mă pot implica?
Anual, au loc alegeri în cadrul Consiliului Elevilor. Pentru început,
ia legătura cu Președintele Consiliului Școlar al Elevilor
din liceul tău, pentru a afla care sunt posturile vacante la
nivelul unității de învățământ. Cere de la acesta informații cu
privire la mecanismul de funcționare a Consiliului și strategiile
acestuia.
Ulterior, în funcție de posturile disponibile la nivelul unității de învățământ,
depune-ți dosarul de candidatură și organizează-ți campania electorală.
În ceea ce privește candidaturile la nivel județean, lucrurile stau un pic altfel:
• Pentru funcția de președinte CJE/CMEB pot candida președinții CȘE, un
elev delegat către Adunarea generală a CȘE sau o persoană care a ocupat un
23

mandat cu o durată de minim 6 luni în Biroul executiv în
mandatul precedent.
• Pentru funcția de vicepreședinte CJE/CMEB pot candida
președinți și vicepreședinți CȘE, un elev delegat către
Adunarea generală a CȘE sau o persoană care a ocupat un
mandat cu o durată de minimum 6 luni în Biroul executiv în
mandatul precedent.
• Pentru funcția de secretar executiv al CJE/CMEB pot candida președinții
și secretarii executivi ai CȘE, un elev delegat către Adunarea generală a CȘE sau
o persoană care a ocupat un mandat cu o durată de minimum 6 luni în Biroul
executiv în mandatul precedent.
• Pentru funcțiile din cadrul Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor
pot candida doar președinții Consiliilor Județene ale Elevilor.
Reușitele Consiliului Național al Elevilor
• Interzicerea sancționării elevilor pe criteriul nepurtării uniformelor;
• Redobândirea dreptului de vot în Consiliul de Administrație al reprezentantului
elevilor din învățământul profesional;
• Publicarea Statutului Elevului – document ce reglementează drepturile și
îndatoririle elevilor;
• Manuale gratuite pentru toți elevii;
(sursa: YES! GUIDE, Ghid de implicare civică pentru tineri, Ștefan Luca, Eva Maria
Luca, Andreea Ștefan)
24

Noutati
Noutati în învatamânt
23 martie 2021 – Au avut loc simulările examenului de bacalaureat 2021
Simularea bacalaureat 2021 a început luni cu proba de română. Din cauza ratei de infectare ridicate
cu noul coronavirus, de peste 6 la mia de locuitori, în 78 de licee din toată țara - dintr-un total
de 1577 - nu s-au organizat simulările la bacalaureat 2021, a precizat ministrul Educației. Astfel,
aproape 8000 de elevi de clasa a XII-a și a XIII-a nu au susținut luni proba de română la simularea
BAC 2021. Elevii de la profilul uman au primit aproape aceleași subiecte la română la simularea bacalaureatului
2021 cu elevii de la real. Prezența la nivelul Colegiului Național "Ion Maiorescu", din
208 de elevi înscriși, a fost:
Luni, 22 martie Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă- 19 absenți
Marți, 23 martie Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă- 25 absenți
Miercuri, 24 martie Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă- 23 absenți
26 martie 2021– Costul standard per elev, pentru anul 2021, aprobat de Guvern.
Nicio creștere pentru salarii, dar o majorare până la 36% în mediul
rural pentru componenta cheltuielile cu pregătirea profesională, evaluarea
periodică a elevilor, bunuri și servicii
"Am adoptat astăzi în guvern un lucru spun eu esențial pentru școlile din România, care înregistrează
două premiere la nivel de hotărâre de guvern – costul standard per elev rămâne la același nivel
pentru cheltuieli salariale, nu crește, nu scade, 6.111 lei per elev."
Consiliul Național al Elevilor a solicitat încă de anul trecut o creștere cu cel puțin 30% din actuala
sumă alocată acestui coeficient. Organizația a mai cerut și aprobarea unui set de coeficienți pentru
finanțarea diferențiată a unităților de învățământ, în funcție de nivelul de dezvoltare socioeconomică
al fiecărei comunități.
Școlile din România primesc finanțare de la nivel central în baza unui cost standard pe elev. Acesta
este decis în fiecare an prin hotărâre de guvern și are două componente de bază:
1.costul pentru cheltuielile cu salariile și
2.costul pentru cheltuielile cu bunurile și serviciile, pregătirea profesională, evaluarea elevilor.
Din 2016 până în 2020 suma alocată pentru acest cost s-a dublat, iar dacă în 2019 costul standard
per elev pentru coeficientul 1 (cheltuieli salariale) a avut cea mai mare creștere, de 23%, în anul 2020
aceasta creștere a fost de 13,5%, cea mai mică din ultimii 4 ani.
25

Activitati desfasurate
În data de 6 Martie a avut loc Ședința
Anuală EYP Romania la care a participat și
Similea Alin în calitate de Coordonator Județean.
În urma acestei ședințe s-a stabilit data
primului training internaţional organizat de
EYP Romania care va avea loc în perioada 24-
25 Aprilie. Intitulat PERDISCO - termen latin
ce sugerează studierea și stăpânirea unui subiect,
evenimentul își propune să aducă EYP-eri
de peste tot în lume. Mai mult decât atât, se
va organiza și o sesiune digitală. Data acesteia
nu a fost încă stabilită, mai multe detalii vor fi
afișate pe pagina de instagram @eypromania
Alin Similea,
președintele Consiliului
Școlar al Elevilor
Încep pregătirile pentru Milano IS 2021! Vineri,
25 februarie 2021 a avut loc prima ședință de teambuilding
a sesiunii internaționale EYP Milano, care va avea
loc în format digital. În calitate de delegat al lotului național,
am participat în activități de socializare și de acomodare
cu membrii comitetului din care fac parte, CULT (cultură
și educație).
Pot spune că a fost o experiență minunată care mi-a deschis
foarte mult orizontul cultural. Sunt sigură că vom colabora
în elaborarea unei rezoluții excelente.
Bănică Daria,
redactor-șef al revistei liceului
26

Activitatea cluburilor
Pe parcursul lunii martie, membrii clubului de
lectură "Cafeneaua literară" au citit romanul intitulat "O
moarte care nu dovedește nimic" de Anton Holban.
Aceștia au dezbătut natura unică a lecturii, relația marcantă
dintre personaje, precum și structura lor complexă.
Cafeneaua Literară Maiorescu are, în continuare, porțile
deschise pentru iubitorii de carte ce vor să găsească un
loc în care să se dezvolte și să discute.
Nu uita să citești recenzia clubului de carte dacă vrei
să aflii mai multe despre romanul "O moarte care nu
dovedește nimic"!
Gudină Denisa
coord. clubului de
lectură
La ultima întâlnire la Clubul de debate am vizionat un
videoclip de la o dezbatere națională pentru a putea vedea
elementele dezbaterii, învățate și discutate în ședințele
anterioare, puse în practică! Astfel, ne apropiem
rapid de prima dezbatere a clubului în viitorul apropiat!
Jantea Radu
coord. clubului de
debate
27

Narman Leyla
Luna aceasta la clubul de artă s-au făcut diverse experimente.
În prima întâlnire membrilor li s-a sugerat o
paletă cromatică (roșu, verde, ocru, alb, negru) cu ajutorul
căreia să realizeze orice desen. În cea de a doua
ședință am intrat în lumea fantasticului și am realizat
împreună schițe cu tema “Fairytale” în propriile stiluri
artistice
coord.
clubului
de artă
Marin Eduard
În luna Martie, activitatea clubului de film a constat
în vizionarea filmului "Roman Holiday", o comedie
romantică alb-negru cu Audrey Hepburn și
Gregory Peck, ce au făcut o treabă impecabilă când
vine vorba de acting, mai ales în 1953, anul în care
filmul a fost lansat.
Dinu Răzvan
coord. clubului de
film
După vizionarea acestuia în cadrul clubului, participanții
au discutat anumite scene și personaje ale
filmului pentru a înțelege genialitatea filmului în
profunzime.
În ultima lună, clubul de IT a avut două întâlniri în
care s-a continuat tranziția către limbajul de programare
Python, realizându-se și un proiect practic,
un client de mail-uri.
Georgescu
Andrei
coord. clubului de IT
28

Clubul de arta
Roșu/verde/ocru/alb/negru
Craiciu Ana
Roșu Vlad
Penu Andreea
Predica Nicolae

Fairytale
Ghimpețeanu
Cristina
Ionescu
Bianca
Roșu
Vlad

Mucinoiu
Alexandra
Dumitru
Bianca
Marinescu
Crina