Revista Maio, aprilie 2021

Creative director și redactor șef: Bănică Daria Cosmina
Redacție: Filip Alexia; Rotaru Albert; Nițu Maria
Design: Bănică Daria Cosmina
Asistență Design: Fereșteanu Mara
Copertă: Roșu Vlad
Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național “Ion
Maiorescu”, Giurgiu, apr. 2021

Revista Maio
Obsesia viitorului

Obsesia viitorului
Viitor: cuvânt format prin derivare cu sufixul „-tor” de la verbul „a veni”.
Ce va veni? Va veni viitorul… E uimitor cum mintea umană poate proiecta
o imagine sau un scenariu care nu s-a întâmplat și să-l considere o realitate
care va veni. Dar mintea umană nu funcționează independent de
experiența acumulată până în prezent, de anumite caracteristici ale personalității
individului, chiar și de situarea în timp.
Premiza de la care plecăm este că obsesia viitorului este irațională dar și
foarte prezentă în conștiința generației noastre. În plus, vrem să demonstrăm
că generația noastră este în fond mai conștientă decât generațiile
trecute. Ne încearcă un sentiment de profundă deznădejde când ne
plecăm urechea la astrofizicienii care ne spun că Universul va sfârși devenind
o gaură neagră. Și atunci rămâne întrebarea, ce ne frământă atât de
tare ce vine după noi? Nu vom fi acolo să vedem, deci vom rămâne doar
cu niște idei, dar în care noi credem și în care avem chiar puterea să ne
situăm transcendental.
În continuarea articolului ce vă stă în față am cerut maiorescienilor să
descrie felul în care obsesia viitorului se manifestă în conștiința lor.
5

Secolul informatiei
Jantea Radu
„Secolul vitezei” sau „secolul informației”
e un clișeu des întâlnit în ziua de azi, așa
de întâlnit încât cu toții am uitat însemnătatea
reală , am devenit desensibilizați la astfel de termeni,
și am uitat, poate, ce înseamnă acest lucru
pentru noi, tinerii. Mai uităm poate cel mai
important lucru ce a creat acest flux continuu
si ireversibil de informații, un lucru care a devenit
inevitabil în viața de zi cu zi, parcă integrat în
natura umană, chiar daca aparița sa a avut loc
relativ recent: tehnologia. Apariția neașteptată
a schimbat cu totul lumea, comunicarea informației
fiind de neimaginat de ori mai accesibilă
și mai rapidă. Informația în sine și în totalitatea ei
există și a existat dintotdeauna, peste tot, într-o
schimbare continuă. Aspectul care a schimbat
de fapt lumea, dezvoltându-se prin tehnologie,
a fost capacitatea de răspândire a informației.
Niciodată nu a fost mai ușor să descoperi și să
transmiți informații în istoria umanității. Am
fost, oare, pregătiți pentru această schimbare?
Sau chiar mai important, facem față acestei
schimbări?
Prinși în această nevoie constantă, această
„adicție” pentru comunicare, omitem câteva
astfel de întrebări importante. Mai greu este
pentru cei tineri, să observe schimbarea deoarece
s-au născut și au crescut în ea și le este
aproape imposibil să își imagineze posibilitatea
unei existențe fără tehnologie. Cred ca schimbarea
e o sabie cu două tăișuri.
Inițial, generațiile diferite par sa aibă o dinamică
socială total diferită, probleme și trăiri diferite,
însă dacă toate acestea sunt simplificate până
la esența lor, observăm ca sunt, în fond, similare,
doar au un „ambalaj” actualizat. De aceea
poate, când tinerii încep să descopere literatura,
chiar cea clasică, având câteva decenii sau chiar
6

secole sunt surprinși de trăirile și sentimentele
izbitor de asemănătoare cu
cele trăite de ei în prezent.
Ceva trebuie să fie totuși diferit între
generații, în final opiniile și stilul de
viață dintre acestea sunt constant în
antiteză. Ei bine, cred că fluxul de informații
în care generațiile noi cresc dezvoltă
capacitatea de a integra și interpreta
aceste informații, creându-se un
fel de selecție naturală, astfel fiind nevoit
să ții pasul cu informația. Din acest
motiv tinerii din prezent par mai maturi
decât tinerii altor generații, dar în
același timp au mai multe oportunități
pentru a se maturiza. Chiar și așa, ei
sunt mult mai empatici, reușesc să iasă
din bula lor socială și să empatizeze cu
situații și oameni pe care nu ar fi avut
ocazia să le și să îi întâmpine în microsistemul
lor social. Se adaugă și mediul
artistic al cinematografiei; oricând,
cineva poate trăi, înțelege, compara
și internaliza emoțiile transpuse, într-un
film, spre exemplu, emoțiile unui
tânăr pe parcursul maturizării lui într-o
lume total diferită de a privitorului, ale
unui grup social cu o dinamică diferită.
Uneori, prin intermediul filmelor poți
înțelege culturi diferite. Toate aceste
lucruri pregătesc privitorul pentru
lumea în care iese și devine, pentru el,
protagonistul în viața proprie. Vede,
în mod organic, lumea cum este cu
adevărat și învață să se adapteze, pentru
că dinamica socială sau cutumele
social-culturale nu se pot învăța decât
prin experiență. Mai poate identifica
singur și stabili ce este corect sau greșit
din punctul lui de vedere și ce se potrivește
cu modul său de viață.
Generațiile trecute nu aveau astfel
de posibilități și ieșeau în societate,
în mare parte, fără nicio idee despre
ce se petrece în lumea reală. De cele
mai multe ori impactul cu realitatea
era atât de rău încât oamenii deveneau
dezamăgiți, frustrați și în final urau
un inamic invizibil identificat tocmai în
lumea în care ajunseseră, uitând faptul
că și ei fac parte din ea. Din fericire,
generațiile noi au oportunitatea de a
înțelege și de a se adapta mai ușor. Empatia
astfel, înlocuiește internalizarea
frustrărilor, și din contră, duce discuția
generală spre acceptarea și rezolvarea
problemelor. Ca exemplu, discuțiile despre
sănătatea mentală, despre emoții
și sentimente nu sunt tabu pentru adolescenți,
azi. Informația, sau mai bine zis
comunicarea ei duce spre apropierea
dintre oameni și crearea unor legături
care sunt fundamentale pentru existența
umană.
Cu toate acestea, există și reversul
monedei, în acest caz fiind mediocritatea.
Cu cât informația poate circula
mai mult, cu atât mediocritatea se
răspândește. Mediocritatea este asemănător
unui virus, este contagioasă,
în orice moment poți fii mediocru
pentru ca asta înseamnă sa te lași în
bătaia vântului, ceea ce nu prezintă
niciun efort. Să captezi informația este
un efort conștient de a te dezvolta ca
individ. Este adevărat, nu poți în mod
constant să reții și să interpretezi informație
de calitate, nu poți deveni un
robot ce filtrează constant fluxul informației.
Tocmai lucrul ce ne face umani
sunt sentimentele, complexitatea lor
și modul în care ne lăsăm duși de ele.
Astfel, este natural să fim din când în
când mediocrii. Problema apare când
ne afundăm în simplitatea acestui mod
de viață. Cu toți am căzut în acest „mini
abis” la un moment dat.
Din păcate, informația importantă, de
calitate este în minoritate, astfel că
fluxul informațiilor nu ne ajută nici el,
să ieșim din „abis”. De aceea este important
să fim conștienți de sine și să
ne tragem la răspundere singuri: avem
atâtea oportunități, atâtea mijloace,
7

8
atâtea experiențe de trăit și noi alegem cel mai simple lucruri? De câte ori îți
amintești o experiență obișnuită, de zi cu zi față de momentul în care ai depus
efort și ai ieșit din aria ta de confort, iar în final ai câștigat ceva nou, fie o informație,
o abilitate, poate chiar o relație personală. Cred că cele mai „grele” lucruri
sunt cele mai satisfăcătoare.
Astfel, ce ne rămâne de făcut la finalul zilei, după ce am observat efectele informației
și ireversibilitatea lor asupra noastră, a tinerilor? Am văzut norocul de a
ne naște în această era, și fie că ne place sau nu, avem posibilitatea de a îl folosi
pentru noi înșine, în primul rând, apoi pentru lumea pe care noi o formăm. Am
văzut oportunitățile pe care le avem, plusurile pe care le avem față de alte generații
și cum aceste plusuri sunt o responsabilitate, care, daca nu este împlinită,
riscăm să devenim tocmai ce evităm în lume: mediocritatea. Tu ce vrei să faci?
Rezervă-ți un moment și reflectă la ce vrei cu adevărat să faci...

Feminism
Marinescu Anna
Aș vrea să încep cu mențiunea că nu sunt
cea mai educată persoană în privința problemelor
sociale. Baza mea teoretică privind
feminismul a început să se formeze abia
acum cam jumătate de an. La momentul respectiv
simțeam un oarecare disconfort în
legătură cu stereotipurile de gen, însă nu mă
interesau prea mult diferențele făcute de societate
între femei și bărbați. Între timp am
început să observ și să învăţ.
Feminismul este o mişcare socială care
susţine egalitatea între genuri în orice sferă
de activitate. În urmă cu 100-150 de ani, femei
din toată lumea au început să realizeze cât de
bizară este aceasta subordonare constantă
în fața bărbaților. Femeia nu avea drept de
vot, nu avea control asupra propriei averi, era
plătită mai prost decât bărbatul, nu putea
face nimic fără acordul tatălui sau al soțului
etc.
Nu cred că mișcarea feministă este văzută
cu ochi prea buni de societatea românească,
sau cel puțin, atitudinea cunoscuților mei
cu privire la acest curent este deranjantă. O
parte din tineri sunt deschiși acestei mișcări,
alții luptă în favoarea ei, altă categorie e total
indiferentă. Problema reală e reprezentată
de adolescenții care îmbrățișează ideile
misogine pe care le fură din diferite surse și
le propagă în societate, de cele mai multe ori
fără măcar să realizeze ce impact au acțiunile
lor asupra celor din jur.
Sunt de părere că stereotipurile de gen, de
care amintesc și mai sus, sunt o problemă
imensă în societatea actuală. Volumul disputelor
care nu aveau legătură cu astfel de
subiecte și care se termină în „taci că tu ești
femeie și nu trebuie să vorbești în fața mea”
este de-a dreptul copleșitor. Am cunoscut incredibil
de mulți tineri care sunt scandalizați
de faptul că o femeie nu știe să gătească sau
să facă curățenie. Ba chiar în câteva rânduri
9

10
am auzit amenințări serioase doar la rostirea cuvântului „feminism”, dar înțeleg
că exemplele din viața personală nu sunt cea mai acurată sursă de informare, așa
că vom da la o parte aceste cazuri izolate și imposibil de demonstrat.
O altă problemă cu care persoanele feministe au de-a face foarte des este misoginismul
internalizat. Acesta se manifestă fără ca persoana respectivă să realizeze
că gândirea ei desconsideră un întreg gen. Misoginismul internalizat apare total
involuntar și este o consecință directă a sexismului nostru la nivel de societate.
Ca să închei într-o notă pozitivă, am găsit totuși câteva reușite ale mișcării feministe
în România, respectiv faptul că cel mai recent raport al Comisiei Europene
privind egalitatea de șanse arată că România are cea mai mică diferență salarială
între femei și bărbați din Uniunea Europeană și că aproape jumătate din managerii
din România sunt femei. Și încă o veste bună: cu fiecare generație, lucrurile
se schimbă, iar mișcarea feministă prinde tot mai multă putere. Viitorul pare
feminist.

Încălzirea globală
Tatu Eva
Încălzirea globală nu este doar o probelmă a
viitorului, ci și a prezentului, încât aș putea zice că
este asemănătoare fricii pe care o ai când mergi
pe stradă seara și dai un colț la intersecție; toată
lumea știe că se poate întampla ceva imens, dar
dacă nu i s-a întâmplat personal sau unui apropiat
nu va simți ca are puterea să o oprească.
Dacă situația curentă va continua așa cum e deja,
în curand statele insulă și cele de pe țărmuri se
vor inunda, în urma extinderii oceanelor, iar dispariția
celor cu putere economică va influența
viața tuturor țărilor cu o comunicare externă.
De multe ori ne putem găsi având o discuție cu
o persoană desăpre încălzirea globală, dar majoritar
rămâne la nivelul de ,,trebuie să vorbim mai
mult despre asta’’, ca după aceea să cumparăm,
totul în pungi de plastic, eventual exportate dintr-o
țară depărtată, ca să se mai adauge un dezavantaj
pentru noi și să trădăm conversația pe
care am avut-o înainte.
Dar asta e inevitabil, nu? Peste tot e plastic, ce
ai de gând să eviți la mediul înconjurător în care
trăiești? Suntem într-o pandemie, cum vrei să
mergi cu autobuzul ca să faci economie în favoarea
planetei?
Adevărul este că cel mai rapid mod care ți-ar
veni în minte pentru a rezolva pronlema încălzirii
globale este o lege, sau poate mai multe restricții.
Dar la fel e și cu oamenii de care ți-e frică
pe stradă, nu se va da vreo lege prea curând și
dacă se va da cei răuvoitori sau inconștienți nu o
vor respecta.
Totul începe cu oamenii din jur, și pentru ei tu
ești una dintre persoanele înconjurătoare, deci
totul începe cu limita pe care decizi să ți-o impui.
11

Implicare civică civică
Gudină Denisa
E de la sine înțeles că suntem predestinați unei
existențe absurde, de neexplicat; însă esențială este
tocmai asumarea acestei existențe și dorința de a
căuta răspunsuri celor mai profunde întrebări; pentru
că sunt acele răspunsuri care dau sens vieții și
care o fac să capete rădăcini, să de dezvolte, să continue
să curgă într-un amalgam de sensuri și vise.
Cine suntem?
Generația mea își pune întrebări. Sunt sigură că fiecare
generație a sperat că va schimba ceva. Este
uman să speri și să continui să speri în cele mai întunecate
contexte. Fiecare generație a fost nemulțumită
de ceva dinaintea ei, fiecare a vrut să schimbe ceva...
Deși unele au reușit, modificând totodata aspecte
cotidiene ale vieții; majoritatea nu a făcut-o... Așa că,
de ce am fi noi speciali? De ce am fi noi cei care am
aduce schimbarea? De ce am fi noi excepția care confirmă
regula, unicitatea într-un labirint al banalului?
Știm de ce nu am fi.
Suntem atât de nesiguri pe noi, încât ar fi imposibil
pentru cineva din exterior sa aibă încredere că vom
reuși. Suntem predispuși să facem imensa greșeală
e a judeca o carte dupa copertă; sau, mai bine zis,
printr-un simplu click, printr-o simplă accesare a
unei platforme de socializare. Suntem - pretindem
că suntem - deschiși la idei, și totuși ne lăsăm umbriți
de ură și negativitate. Suntem conștienți de schimbările
în sens negativ care se petrec în jurul nostru și
totuși preferăm să rămânem impasibili.Vom face noi
schimbarea, sau ne vom complace și vom rămâne
pentru totdeauna în obscuritatea propriilor defecte?
Generația mea are defecte; este imposibil să nu aibă.
12

Însă noi ne întrebăm și căutăm răspunsurile;
noi analizăm situațiile și vrem să
știm lucruri concrete; noi vrem să fim cunoscuți
și să trăim în lumina adevărului.
Nu e nimic mai mare decât dorința
extraordinară de a căuta răspunsuri,
iar acesta este avantajul nostru.
Generația mea se implică și face voluntariat;
generația mea donează și îi ajută
pe cei în nevoie; ne susținem reciproc
și ne zbatem să găsim oportunități.
Am înțeles importanța implicării civice;
este stâlpul de baza al unei societăți.
Am înțeles, de asemenea, imensitatea
câmpului de alegeri și felul în
care să ne alegem oportunitățile. Și
odată cu această conștientizare au venit
și faptele concrete. Noi suntem cei
care, mai presus decât oricine altcineva
înaintea noastră, în pofida conștiinței
permanente a absurdului, a efemerului;
are dorința cunoașterii, implicării,
are dorința de a fi schimbarea. Implicarea
civică a luat o amploare extraordinară
în ultimul timp; ea nu numai că
ia diverse forme și nuanțe, ci ne reprezintă
pe fiecare dintre noi, reprezintă
cauzele în numele cărora luptăm, ideile
care ne pasionează, problemele cărora
vrem și încercăm să le găsim soluții; ele
însumează unicitatea ființei umane.
Modele sunt nenumărate și inspirațiile
pot veni de oriunde, se află peste tot
în jur, trebuie doar să avem dorința
de a le căuta. Această înclinație spre
frumos este cea care determina spiritul
civic al generației mele; speranța
și gândul că putem face ceva, poți
umple un gol acolo unde a fost creat.
Nu suntem nesiguri, pretențioși, nu judecăm
repede și cu siguranță nu suntem
impasibili. Chiar dacă acestea sunt
niște etichete relevante timpurilor în
care trăim, chiar dacă ne putem identifica
mai mult sau mai puțin cu măcar
una dintre ele, deși uneori refuzam sa
admitem; ne străduim să dovedim contrariul,
față de noi înșine si față de societate
in sine. Ne străduim să ieșim din
cochilia în care ne aflam, din zona de confort
în care ne complacem; ne străduim
să găsim răspunsuri întrebărilor pe care
ni le punem sau care ne sunt puse...
Implicarea civică a prins avânt și dorința
noastră este ca fiecare cetățean să
înțeleagă impactul ei și să o cunoască
de unul singur, prin propriile acțiuni;
ca inițiativele să intre în comportamentul
nostru de zi cu zi, ca pe
măsură ce timpul trece și lucrurile se
modifică, noi să ne impunem adaptării,
metamorfozării si sa purcedem
accederea spre absolut, spre infinit.
Implicarea civică nu este numai despre
dezvoltarea personală și munca în folosul
comunității; este despre speranța
unei zile de mâine mai bune decât cea
de azi, este speranța unui viitor mai
bun pentru generațiile următoare; este
însăși dorința de a pava drumul spre
succes, spre dreptate, adevăr și lumină;
este impactul pe care îl avem asupra lumii,
lucrurile pe care le lăsăm în urmă...
Ne clădim propriile visuri ale unei lumi
utopice și, cine știe?, poate într-o zi vor
prinde formă...
13

media
Social media
14
Ioniță Camelia
Cât despre social media, părerile oamenilor
sunt în conflict. Adulții sunt de părere că acesta este
un loc unde tinerii își pierd timpul în loc să facă ceva
folositor, fără să știe că de fapt mulți dintre aceștia
contribuie la lucruri importante și fac schimbări în
societate cu ajutorul acestuia.
Totuși, pe lângă rolul pozitiv adus în societate și adus
tinerilor, social media-ul are de asemenea multe,
foarte multe defecte.
Oamenii, în special adolescenții au ajuns să fie dependenți
de rețelele de socializare și să își posteze
viețile pe acestea. Ceea ce nu ar fi un lucru rău, dar,
din nefericire, nimeni nu postează și aspectele negative
ale vieții. Așa au ajuns cu toții să se compare cu
persoanele de pe internet și să realizeze că ,,nu sunt
la fel de atractivi'' sau ,,nu sunt îndeajuns de slabi''
,ceea ce duce ulterior la anxietate, depresie sau chiar
și eating disorders.
Dacă cauți cu atenție poți găși persoane care aduc
cuvinte urâte la adresa celor ce nu se încadrează în
standardele de frumusețe ale societății , fără a se
gândi și la urmări. Adolescenții își pierd astfel din
stimă de sine și încetează să își aprecieze calitățile
sau unicitățile pe care ei le au, încercând să se schimbe
cât mai mult doar pentru că se regăsii în tiparul
ideal al societății, pierzându-se pe ei înșiși în acest
drum și rănindu-se singuri.
Studii arată că în ultimii ani, sute de adolescenți au
dobândit boli precum anorexia și bulemia, depresia,
totul din cauza social-media-ului .
Toți ar trebui să realizăm că nimeni nu poate să fie
perfect în fiecare minut din fiecare zi, că este normal
să ai zile mai grele, unde corpul nu îți arată cum
ar trebui sau cum ai vrea, unde părul nu stă exact
cum ți-ai imaginat sau unde pur și simlu vrei doar
să leneveșți. Face parte din natură umană și să cauți
perfecțiunea în fiecare zi este un mod de a-ți răni
singur sentimentele. Aici vine mică povestioară
unde toți suntem frumoși în felul nostru, pe care
toată lumea o știe deja, și care nu prea mai are efect,
însă nu ar fi totulmai ușor dacă am înceta să iubim
atât de tare niște idealuri nerealiste când am putea
doar să ne apreciem pe noi înșine?
În final, corpul este doar cutia sufletului tău.

timpului
Obsesia timpului
Mucinoiu Alexandra
În cele mai multe zile stau și mă tem de gândul că
ceasul bate fiecare secundă, în timp ce îmi face în ciudă
că oricât de mult ar trece, eu tot nu mă pot hotărî dacă să
mănânc sau nu. Iar pe lângă gândul acesta, mă mai tem
de mine în 10 ani. Îmi e atât de frică încât uneori îmi vine
să plâng. Îmi e teamă de ce o să ajung, în special dacă o
să reușesc să fiu mai fericită decât sunt acum. Întrebările
zilnice pe mi le spun pornesc de la „O să fiu fericită cu
meseria pe care am ales-o?” până la „O să am geamuri în
camera în care dorm, și dacă da, să-mi pun patul cu fața
la geam sau nu?” Sinceră să fiu, de abia de reușesc să mă
decid ce bluză să-mi pun, nu cred că îmi permit să mă
gândesc atât de obsesiv la viitor (și totuși, uite-ne aici).
Cu cât înaintează timpul, cu atât mi se face mai frică de
viitor; îmi doresc atât de mult să pot să opresc timpul,
nu să mă întorc înapoi, doar să-l opresc, să pot aprecia
fiecare lucru din fiecare secundă și să admir oameni interesanți
și lucrurile frumoase. Iar de la gândul ăsta, întrebarea
„Cine mă rog a mai inventat și timpul ăsta?"
Sunt unii oameni care sunt așa detașați de toată noțiunea
asta de timp, sunt extraordinar de geloasă pe toată
percepția lor. Se distrează pe deplin, din toată inima și
din toată mintea, liberi. Când este nevoie să fie serioși și
să facă o treabă, chiar o fac fără vreo ezitare. Sunt atât de
puși la punct, ordonați, disciplinați, dar în același timp,
sunt doar ei. Nimic mai mult. Te zăpăcesc și te seacă cu
totul când apucă. Iar atunci realizezi „Wow, ceva este
greșit cu mine”. Am avut norocul să mă înconjor de la
naștere cu asemenea lume, iar acum încerc să-i evit cât
mai frumos cât să le pot spune și familie. Când încerci să
te dezveți de obiceiuri vechi e greu când ai mereu cauza
lor prin preajmă, dar hei, cred că ar funcționa mai bine
decât o întâlnire între Medusa și Midas.
Pe de altă parte, mă mai întristează faptul că știu că nu
voi putea niciodată să ascult toate melodiile care mi-ar
plăcea create de pe întregul glob pământesc. Știu că
nu o să am cum să le găsesc, sau timpul necesar, sau
pur și simplu nu o să le ascult pentru ca nu mi se par
atrăgătoare din titlu. Același lucru se aplică și pentru
filme și cărți. Câte cărți oare se vor scrie în viitor iar mie o
să-mi fie prea frică să le citesc?
În final, oricât de mult aș încerca totuși, prea curând nu
cred că o să scap de gândurile de acest fel, iar singurul
lucru pe care o să-l fac este să mă gândesc ce ar fi dacă.

Tehnologie
16
Tudor Daniel
De la începutul omenirii până în ziua de astăzi,
tehnologia a evoluat foarte mult. De la inventarea
roţii şi la descoperirea electricității până la internet,
noi oamenii mereu am vrut să inventăm lucruri
noi, utile. Din cauza aceasta nu este de mirare
că în următorii ani tehnologia o să evolueze masiv.
Datorită internetului şi infrastructurii moderne,
oamenii pot comunica şi schimba idei foarte rapid
ducând la împărtășirea şi dezvoltarea ideilor. Cu
echipamentele moderne din ziua de astăzi putem
să descoperim mult mai multe lucruri. Microscopul
a ajutat oamenii de știința să vadă atomii deși se știa
despre ei încă dinainte de Hristos, iar telescopul i-a
ajutat să vadă stelele şi planetele la distanţe uriașe.
Evoluția tehnologiei a dus la evoluția științei, tehnologia
şi știința completându-se una pe cealaltă.
În viitorul apropiat o să avem mașini electrice care
se vor putea conduce singure. Cu ajutorul tehnologiei
avansate, mașinile electrice vor avea senzori
performanți care însoțiți de o inteligenţă artificială
avansată vor face ca aceste mașini să fie mult
mai sigure decât cele conduse de oameni. Odată
ce toți oamenii vor opta pentru acest tip de mașini,
numărul accidentelor ruitere o să fie aproape 0.
În viitorul puțin mai îndepărtat o să avem reactoare
nucleare care vor folosi fuziune nucleară. Fuziunea
nucleară este mult mai eficientă decât fisiunea
nucleară necesitând mai puține resurse
pentru a produce mai multă energie. Odată ce o
să trecem la reactoare cu fuziune nucleară, poluarea
la nivel mondial va scădea semnificativ.
În viitorul mai îndepărtat, o să avem baze permanente
pe Lună şi pe Marte populate de oameni.
Tehnologia şi cunoștințele noastre avansate ne
vor ajuta să stabilim baze permanente pe aceste
planete unde oamenii de știință le vor putea
studia îndeaproape. Pe baza descoperirilor făcute,
cunoștințele noastre faţă de Univers ar creşte enorm.
În viitorul foarte îndepărtat am putea părăsi sistemul
solar şi coloniza alte planete. Proxima Centauri b este
cea mai aproape planetă într-un alt sistem solar care
este în zonă locuibilă a soarelui său Proxima Centauri.
Cu ajutorul tehnologiei am putea ajunge pe acea
planetă unde am putea trăi permanent.

Review de film lunar
colectiv(2019)
Toată lumea
spune că viitorul ne
bântuie, ne trage de sub
propriile noastre picioare
și că stă în umbra
alegerilor noastre, dar
eu nu cred că este așa. La
fel ca și idilicii trecutului eu dau vina pe ce a fost
nu pe ce va fi, mie îmi e o teamă morbidă de trecut,
nu de moarte pentru că el îmi arată de ce suntem
noi capabili deja și mă înspăimântă. Stăm în
umbra războaielor, a eșecurilor noastre naționale,
a alegerilor părinților noștri și pe oriune pășim se
pare că păcatul strămoșesc nu este șters deoarece
însemnele dinaintea nașterii noastre au rămas.
Sunt păstrate undeva și ne așteaptă ca noi să le
realizăm impactul asupra noastră, cât și asupra
atrocității umane.
Tragedia vieții umane prin rândurile artei este
singura putere receptivă pe care o pot oferi prin
filmul “Colectiv”, care într-adevăr nominalizat
anul acesta la Oscar, aduce într-un cadru internațional
corupția din mijlocul statului românesc,
respectiv din cadrul medical. Urmărind din
miezul sistemului, “Gazeta Sporturilor” conduce
" Probabil că ar trebui să luptați pentru voi, pentru oamenii din voi, sufletele
din voi, copiii din voi, mamele și tații ce veți fi, pentru persoanele de lângă
voi, și probabil așa vom mai avea o șansă la adevăr "
investigația din spatele pacienților în urma accidentului
Colectiv, răspunzând la întrebarea care
a adus o întreagă țară în picioare strigând pentru
prima dată de la Revoluție: De ce au murit
oamenii în spitale? Filmul descrie odiseea ziariștilor
care aduc corupția față în față cu propriile ei
nenorociri, necazuri, cutremure în stat cât și cu
morții care au fost îngropați ca niște martiri din
cauza lăcomiei umane. Dezinfectanți diluați, victime
inocente, popor mințit, cât și încercarea de
a scoate la iveală adevărul din mocirla în care a
ajuns statul nostru. Până la urmă de ce chinuială,
de ce dreptate și judecată, de ce Guvern răsturnat
și alegeri care conduc la același partid dacă
schimbarea nu se întrezărește nici măcar în copiii
României? Probabil pentru că privind în cimentul
în care corupția e atât de adânc îngrădită, adevărul
iese mereu la iveală și în fața legii supreme nimeni
nu scapă din lanțurile propriei lui vieți.
Mi-ar plăcea să alin peisajul și să nu găsesc tulburarea
pe care am găsit-o după ce l-am văzut, să nu
fi fost dărâmată sau închisă în mine și mai mult de
atât să nu găsesc o pliere în sinele meu. Cu toate
acestea, am aflat că societatea în care trăiesc nu
mă va putea ajuta niciodată și știam într-adevăr
că lucrurile sunt și au fost dintotdeauna rău, dar
nu mă gândeam că trăiesc în distopia cărților de
ficțiune. Am înțeles că în noi trebuie să se ducă
un război interior pentru dreptate, când în ju-
17

rul nostru oamenii ne amplifică predispunerea
spre a scăpa de orice pedeapsă indiferent de
costurile pe care acțiunile noastre le-au plătit.
Nimeni nu mai vorbește despre viitor. Ne este
prea frică. “Colectiv” a rămas doar o pată în trecutul
nostru, iar oamenii își vor continua treburile
lor zilnice în timp ce fantomele trecutului vor
bântui viitorul. Totul un coșmar pe care prinși
în ziarul local îl uităm, îl punem într-un colț și
îl ignorăm până când nu mai există, dar morții
strigă și la fel și dreptatea din câțiva dintre noi.
Ce să ne mai intereseze ce va fi, când ce e acum ne
înspăimântă și ce a fost ne e prea teamă să aflăm?
Probabil că ar trebui să luptați pentru voi,
pentru oamenii din voi, sufletele din voi,
copiii din voi, mamele și tații ce veți fi, pentru
persoanele de lângă voi, și probabil așa
vom mai avea o șansă la adevăr, dreptate și
nu viermi care să ne colcăie pe față în timp
ce noi plângem înainte să murim cu speranța
că măcar pentru o secundă vom fi salvați…
Gălăteanu Andreea
18

Review de carte lunar -
clubul de lectura
"Portretul lui Dorian Gray- Oscar Wilde
„Căutarea frumosului este adevăratul secret al vieții.”
Romanul
,,Portretul lui
Dorian Gray''
publicat inițial in iulie,
anul 1890, este de fapt
singurul roman terminat
al faimosului
scriitor Oscar Wilde.
În ciuda acestui fapt,
cartea a ajuns sa fie
astăzi unul dintre cele
mai populare romane
ale lumii.
Acesta îl are în prim plan pe Dorian, un tânăr extrem
de arătos și care ajunge să fie ușor plăcut de
toata lumea, dar care ironic ajunge să fie și unul
dintre cele mai detestate persoane; căruia i se
adaugă pictorul Basil Hallward, un adevărat iubitor
de artă și un căutator al frumosului destul de
usor influențabil, având un suflet prea bun pentru
lumea în care se află, Lordul Henry care ajunge
să aibă o influență destul de mare asupra întregii
acțiuni a romanului și multe alte personaje bine
structurate și uimitor de intrigante.
Lucrarea este considerată cea mai importantă
operă a lui Wilde, fiind ilustrarea principiilor sale
ideologice şi estetice, care derivă din doctrina
"artei pentru artă" a lui Walter Pater. Asemenea
lui Socrate, în „Cartea a II-a Republicii lui Platon”,
Oscar Wilde vrea să sugereze că sufletul are
o existenţă aparte, de sine stătătoare, şi că poate fi
îmbolnăvit şi desfigurat de alegerile iraţionale şi
imorale. Atitudinea lui Oscar Wilde faţă de artă,
societate şi viaţă în general era una revoluţionară
în era Victoriană care încă era marcată de importanţa
ierarhiei sociale, a imaginii personale şi a
valorilor morale. În „Portretul lui Dorian Gray”
cititorii găsesc referiri la categorii sociale, statut
şi la preocuparea indivizilor pentru felul în care
sunt văzuţi de societate. Cu toate acestea, al treilea
element, valorile morale ale autorului care sunt
transmise şi expuse mai apoi de personaje, este de
fapt elementul care nu este bine văzut de criticii şi
cititorii vremii. Receptarea negativă a romanului
l-a determinat pe Wilde să îl revizuiască în 1891
şi să adauge şase capitole şi prefaţa care exprimă
principiile filosofiei artei pe care le nutreşte autorul.
Din primul moment al existenţei sale, tabloul se
schimbă dintr-un simplu obiect decorativ într-o
oglindă, ilustrând motivul auto-reflectării. Totuşi,
pictura nu reflectă pur şi simplu înfăţişarea
aşa cum ar face-o o oglindă obişnuită, şi nici nu
dezvăluie o singură persoană cum le este comun
portretelor. În portretul creat de Hallward şi pe
care el i-l oferă lui Dorian Gray, cei care au acces
la el pot observa până la cele mai mici detalii
sufletul personajului principal al romanului,
tânărul Dorian Gray precum şi pe cel al artistului
deoarece, aşa cum însuşi Basil Hallward afirmă
încă din primele pagini ale Portretului lui Dorian
Gray "orice portret care e pictat din suflet este un
portret al artistului şi nu al modelului. [...] Motivul
pentru care nu voi expune acest tablou este
pentru că mi-e teamă că am expus în el secretul
19

propriului meu suflet."
Titlul cărții, „Portretul lui Dorian Gray” (în original
„The picture of Dorian Gray”), intră în directă
legătură cu subiectul principal al romanului. În poveste,
Basil Hallward pictează un portret incredibil
de fidel al unui superb tânăr, pe numele lui, Dorian
Gray. Dorian, în urma unor discuții cu Lordul Henry,
un om foarte educat și extrem de complex, spune
la prima vedere a tabloului că și-ar vinde sufletul numai
ca să poată fi frumos toată viața. Din momentul
respectiv, înfățișarea lui Dorian nu se schimbă cu
nimic, iar atât schimbările care se petrec în sufletul
lui, cât și semnele trecerii vremii sunt înregistrate
exclusiv în portret. Astfel, acest tablou devine tocmai
obiectul central al romanului.
Dorian Gray, inițial fascinat de propria frumusețe,
este un personaj extraordinar de complex, reușind
astfel, de nenumărate ori, să șocheze sau să fascineze
cititorul prin comportamentul lui. Acesta
are momente in care este de nerecunoscut, mai ales
spre finalul cărții unde devine cu totul și cu totul
diferit de băiatul inocent, plăcut, amabil și iubitor
de la începutul povestirii, Se îndepărtează de sine
însuși și se afundă în "defectele cele mai grave ale
omenirii" , fără a-și da seama de asta, considerând
ca modul în care trăiește este modul în care viața
însăși ar trebui trăită de toata lumea, ghidați de pasiune,
desfătare și dorință. Dorian este un produs al
societății, o victimă a celor din jur; metamorfozându-se
complet pe tot parcursul romanului. Se îndrăgostește,
se avântă în discuții filosofice, participă
la diferite întâlniri și se lasă, mai mult decât și-ar
dori, influențat de cei din jur.
Lordul Henry este de asemenea un personaj foarte
greu de înțeles, care își urmează viața printr-o filozofie
proprie, proiectând-o pe aceasta în Dorian. El
ajunge la o vârsta destul de înaintată unde nu își mai
poate îndeplini idealurile așa cum și-ar dori, așa că
încearcă oarecum să își trăiască propriile idei și fantezii
prin intermediul prietenului său prea tânăr și
naiv pentru a-și da seama de adevăratele intenții si
moravuri ale dragului său prieten și îndrumător.
Romanul are elemente și influențe cât se poate de
reale, iar firul narativ înaintează rapid, captivând
cititorul în mrejele poveștii. Se remarcă stilul circular
în care este construit
Cartea are, de asemenea, numeroase inserții filosofice.
Prefața are un rol simbolic, deschizând, pavând
parcă drumul și prevestind lucrurile ce urmează să
se întâmple și să se desfășoare sub ochii cititorului.
Cheia romanului este „arta” și concepția autorului
asupra ei, frumusețea ei abstractă și neînțeleasă;iar
autorul îi dă un alt sens, unul nemaiîntâlnit, aducând
un strop de unicitate acestui roman.
Clubul de lectură "Cafeneaua literară
Maiorescu"
Restul personajelor sunt la fel de interesante, fiecare
dintre ele are un rol bine definit și participă în
mod colectiv la dezvoltarea și metamorfoza protagonistului.
Se remarcă prezența Lordului Henry, față
de care Dorian are o admirație fără margini și din
ideile căruia acesta împrumută.
20

Review de album
Anomalie în industria muzicala-Hatsune Miku
Mă amuz și mă surprind și pe mine
de foarte multe ori când trec cu seninătate de
la playlist-ul cu muzică gregoriană la cel cu
pop japonez cel mai adecvat unei audiențe care
se află între 5 și 12 ani, însă nu mă pot minți-
Hatsune Miku are o muzică infecțios de bună.
E ridicol, într-adevăr, însă trebuie să recunosc
că nu există vreo personalitate mai adecvată
temei alese, „Obsesia viitorului”. În fond, până
și numele idolului japonez, „Hatsu” (primul),
„ne” (sunet), „Miku” (viitor), înseamnă literalmente
„Primul sunet al viitorului”.
Deși probabil majoritatea o știu din memeul
„Levvan Polka”, Hatsune Miku nu este un
personaj de anime, ci un software, un program
digital creat de compania japoneză Crypton
Future Media, care are scopul de a simula
vocea umană. Foarte util inginerilor de sunet
și compozitorilor de muzică electronică, el a
dobândit o faimă uriașă atât în Japonia dar și
în lume datorită unei strategii de marketing
ingenioase a celor de la Crypton Media, care
i-au creat un avatar: o fată de 16 ani cu două
codițe turcoaz. Ea va cuceri internetul și va
dobândi o faimă imensă, apărând în multe
clipuri fan-made
pe internet și în
jocuri video, în
reclame, în concerte
alături de
oameni reali, în
mare parte fiindcă
Hatsune Miku
a devenit peste
noapte, un idol al
industriei muzicale.
Primul idol
al viitorului.
Dacă vă interesează
să vedeți cum arată un concert Hatsune
Miku, atunci ați fi șocați. Mii de fani se
strâng anual să vadă o hologramă a unei marionete
3-D care cântă, dansează și se mișcă realist
și interacționează cu audiența care este de
fiecare dată în extaz. Hatsune Miku este în cel
mai actual sens al cuvântului, un idol virtual,
un idol care deși nu există, dobândește realitate
în proiecțiile imaginare ale fanilor. Într-un
interviu acordat unui fanatic de-al lui Hatsune
Miku, fanatic care a cheltuit o sumă enormă
Hatsune Miku live
în Londra, 2018
21

pentru a organiza o nuntă în cadrul căreia să se
căsătorească cu idolul virtual, el recunoaște că nu
se simte jenat, ci trăiește cu speranța că tehnologia
va evolua cât mai repede astfel încât cei doi să
poată trăi o dragoste în cel mai real sens al cuvântului.
Sună destul de distopic.
Adevărul este că tehnologia avansează într-un
ritm alarmant, în mare parte datorită faptului că
Hatsune Miku este un produs al creației colective
a internetului, care are deplină libertate în îmbunătățirea
modelului 3-D și a vocii. În zilele de
astăzi, avatarul dobândește din ce în ce mai multă
realitate, iar chiar în momentul de față oricine își
poate cumpăra un videoproiector cu inteligență
artificală care să simuleze o interacțiune reală cu
idolul Miku (Gatebox).
Când vine vorba de melodii, cuvântul „infecțios”
îmi trece cel mai des în minte.
Hatsune Miku este de cele mai multe ori utilizată
în proiecte de muzică electronică și pop, însă
varietatea de proiecte este copleșitoare, fiindcă se
întinde pe tot mapamondul virtual al internetului,
o cifră estimativă de melodii Hatsune Miku
(deși este inactuală fiindcă proiecte Vocaloid se
scot în fiecare săptămână) ar fi de 234,676 melodii
(în 2019). Cel mai recent proiect este cel realizat
în colaborare cu Ashniko, Daisy 2.0, pe care cel
mai mulți îl cunosc de pe Tik Tok („I’m crazy but
you like that I bite back”- exact, cântecul acela).
Personal nu îmi place felul în care este utilizat
software-ul în producția muzicală, fiindcă nu poți
scoate senzualitate dintr-un program de calculator,
și nici nu poți transforma un idol virtual de 16
ani într-o felină feroce. În altă ordine de idei, refrenul
îți rămâne, enervant, în creier și este destul
de distractiv.
Dacă ar fi să identific o tendință în producția
muzicală a cântecelor Miku, aceea ar fi: bpm ridicat,
schimbări frecvente de registru și tonalitate,
schimbări frecvente de ritm, utilizarea completă a
registrului tonal al programului (mai înalt decât
al unei soprane, fapt care creează un efect muzical
spectaculos), complementaritatea dintre linia de
muzică electronică și melodia lui Hatsune Miku,
îmbinarea elementelor de structură muzicală
electronică, rock și pop (trend pe care de altfel îl
observăm în industria pop mondială, cele mai notorii
exemple fiind, spre exemplu Rina Sawayama
și BTS). Câteva dintre piesele mele preferate sunt:
„The World is Mine” (care este, de altfel, și cea mai
faimoasă), „World’s End Dancehall”, „Romeo and
Cinderella”, ,,39 Music”, , „This is the Happiness
and Peace of Mind Committee”, „Dont Look At
Me In That Way”, „Freely Tommorrow”, dar, dacă
ar fi să fiu și mai sinceră cu mine însămi, toate
melodiile îmi plac.
Mă voi duce la vreun concert Hatsune
Miku în viitor? Da, dar nu din curiozitate,
ci din pură plăcere. Este fascinant să observ cum
umanitatea poate crea colectiv un proiect muzical
care, în ciuda mozaicului de contribuții deseori
contrastante, capătă din ce în ce mai multă personalitate
și individualitate. Hatsune Miku este
cea mai fascinantă anomalie a industriei muzicale.
Bănică Daria
Proiector Gatebox, alături
de o Hatsune Miku în miniatură
22

Creatii literare maioresciene
O infinitate de tine
Maria Nițu
atâția poeți pe lumea asta,
străine,
atâtea tablouri pictate în
nonsensuri,
atâtea lacrimi scurgându-se
neîncetat,
pe chipurile celor,
ce au ales să nu mai creadă,
și iată-te străine,
întruchipare a eternității,
a frumuseții inexistente
pe lumea de apoi,
mă porți peste creațiile tale,
mă desenezi armonic în
liniștea serii,
mă alinți cu cele mai calde
consonanțe,
îmi intri subtil în grații,
făcându-te nevăzut.
îmi proiectezi imagini
pe retine,
ale unui infinit incoerent,
mă portretizezi în culorile calde
ale sufletului tău
dezordonat,
pe fiecare crăpătură a
corpului meu,
un pianist de-ai fi,
străine,
miliarde de concerte
te-aș ruga să-mi ții.
mă privești
ca pe cea mai frumoasă floare
a întregului mapamond,
îmi cânți la corzile
sufletului,
făcându-mă să-ți simt,
aievea,
căldura palmelor fine,
și mă dansezi necontenit
prin infinitatea de
sentimente
ce-mi porți.
mă opresc aici, străine,
o altă pagină scrisă din
subconștient,
te însemnez doar în cuvinte,
cuvinte negre pe-un ecran
alb,
rostite la auzul corzilor
tale vocale,
străine.
23

Spirt
Bănică Daria
24
-Maia, stai cuminte! Stai cuminte n-auzi!
Botul Maiei îmi atingea mâna, apoi piciorul pentru câteva secunde ca
apoi să și-l aplece umilă în pământ. Draga de ea, voia să se joace...
-Aici avem cerbi, căprioare..
-Vezi, miți? Ar putea nenea să-și deschidă aici o grădină zoologică...
Îmi place de tata aici, în ipostaza de șef, când vorbește, toți ascultă,
cu ochii lipiți de imaginea lui ca de o lumină care le micșorează pupilele, reflectând
parcă o parte din ea în ecranul propriilor iriși. Are pasul greu, cu țigara
fumând în timp ce merge, ai mereu impresia că e preocupat de altceva, cu
alte cuvinte, că e „prea-ocupat”, sau ocupat anticipativ. Îl simți după traseul
ochilor că măsoară distanțe, aproximează, că scade sau multiplică. Este un șef
blând, spune „O singură rugăminte am” și „te rog frumos” în aceeași propoziție,
fără servilitate însă, le pictează grațios în sintaxă ca niște semne de punctuație,
deși ei sunt muncitori și nu au nevoie de doleanțe. Îl prefer aici decât în
trafic, unde lentila sufletului lui pare că se obiectivează, devine studiu de caz
A: bucureștean în trafic, pare că fluxul mașinilor sub matca vastă a viitorului îl
înghite, îl mestecă și îl reduce la agent al preocupării, dirijat mecanic de traseul
l de la A la B, timpul t în care îl parcurge și viteza v a mobilului.
-E uimitor, zice, nea (...?), căprioarele nu nasc niciodată iarna, pentru că...
-Își întrerup sarcina, îl întrerupe tata anticipativ, confirmându-i uimirea.
-Își întrerup sarcina, continuă nea M, mie asta mi se pare un lucru remarcabil,
cum le dă lor în minte așa ceva, să țină fătul și ăla să nu crească...
-Cățelul e ciobănesc? Îi întrerup eu.
-Da, dar e periculos, ăsta ori îl omori ori...că altfel n-ai cum, dacă se pune
pe tine... Îl mai loveam și eu, și când îl auzeam că aia...al dracu, mârâia! Și pe
mine mă cunoaște de o viață, l-am crescut de când era atâta. Dar acum câteva
zile! Se juca ăsta cu el, l-a luat la trântă, zic n-ai de grijă, dacă se pune pe tine
te omoară!...
Nu pot să înțeleg. Îmi aduc aminte când eram mică și mergeam cu
mama la „Roz”, învelită de mâna ei blândă și solară, în demența cadourilor de
Sfântă Mărie, în care de cele mai multe ori se încadra toata scara, de la parter
la ultimul etaj. Generozitatea mamei a venit dintotdeauna organic, încifrată în
codul ei genetic, un ciudat mecanism de supraviețuire, dăruind văd cum lumina
chipului ei îmbobocește în toți ca un mănunchi de flori, în raza căruia
nimeni nu se simte uitat sau neiubit. Iubirea i se tot întoarce rotocoale, într-un
vârtej parcă întreit, inundată de 1 sau de 8 sau de 30 de sute de fluvii de flori
care îi ajung până la tălpi și care o îmbracă cu un sunet diafan și temperat. Are
infinită răbdare cu timpul, lăsă clipele să se desfășoare în deplinătatea lor,
privindu-le cu ochii plin deschiși și, în oglindă, într-un dialog criptic pe care

doar ei îl înțeleg, și timpul are cu ea infinită răbdare. Are al 6-lea simț al fericirii
și pe oriunde trece pasează acest microb care mă stânjenește, parcă mi-e să
nu mă îmbolnăvesc de el...Îmi aduc aminte de atunci cel mai bine de mirosul
toxic de plastic încins, care era ca un narcotic, aproape matern, mă seda. Îmi
aduc aminte de coridoarele atât de înguste încât nu aveai loc să treci doi inși
de-odată, de cele mai multe ori stăteați înghesuiți fund în fund, mirosindu-vă
transpirația. De neoanele slabe, camerele de schimb înguste, cu perdele care
nu se trăgeau niciodată de tot și cu o japiță de covor care se fâțâia a pagubă
pe gresie. De veșnica gaură din tavanul mâncat de mucegai din care mi-a picurat
apă pe față. De fata cu unghiile mâncate, vorbind cu prietena ei pe care
o anunța mândră: „Am venit să mă premenesc, fă!”.
M-am născut în simbioza giurgiuveană plastic-pitoresc, într-un mariaj
pre-capitalist și post-comunist, șchiopătând pe podelele strâmbe ale blocurilor
de prefabricat, aflate într-o constantă renovare. Pașii mi-au valsat pe covorul
de semințe și creta mi-a cicatrizat pielea bătătorită de sandalele de plastic.
Părinții mei spirituali sunt cuplul anorganic-organic; de la mama pot citi
petalele și de când și-a luat tata primul modem, la 8 ani, pot manevra hertzii.
Mă uit acum la ochii căprioarei care sunt ca două mărgele de plastic, intraductibile.
Pare o siluetă de polistiren care își are locul în raftul unui magazin
chinezesc.
Nu pot să înțeleg. Slăveam cerul mare și marea nebună și pământul
umed și ele vor să mă omoare. Mie îmi curge plastic în pungile venelor, am
părul oxidat, unghii de gel, iar extensia mâinii mele este un ecran. Natura e
voința însăși, e teroristă, concursul spre a fi în care ce a fost e mușcat, mutilat,
sfâșiat, înjughiat. Eu am insistat să fiu dar am recurs la compromisuri stânjenitoare.
Nici măcar lumina soarelui nu îmi lovește pupila, ci îmi e comunicată de
o lentilă diplomată...
Astăzi, 20-04-2020, D.Bănică, mi-a mângâiat pielea acul metalic al
seringii, parfumat de mirosul etanolului, care m-a înmuiat...nu sufăr de alte
alergii („-Am greșit data... aveți altă foaie?...” „-Ia uite și tac-tu a semnat la femeie
însărcinată...”). Am impresia că devin o anomalie artificială, iar solul de
sub mine, înrăit, îmi devine dușman. Nu mai știu cărei lumi aparțin și totuși nu
mă pot opune fluxului viitorului care mă trage după el sălbatic.
O adiere a vântului îmi bate dinspre sol și îmi ascute perii de pe obraji și
rana; baletul ei mă înțeapă, florile au miros de spirt.
25

NATASHA
O lume diferita
Predoi Miruna
Bună, numele meu este Natasha, iar aceasta este povestea mea.
26
Întotdeauna mi-am dorit să știu cum va fi viitorul meu, cum voi arăta la bătrânețe,
dacă voi reuși vreodată să îmi îndeplinesc visele sau dacă lumea din jurul meu va fi la fel
cum este astăzi. Este adevărat că încă nu am reușit să îmi dau un răspuns la această întrebare,
dar ideea mea asupra viitorului, este una care mă frământă încontinuu. Mama
mereu mi-a spus că sunt un om ca toți ceilalți și că nu ar trebui să mă intereseze de
vorbele societății, doar că eu atunci când mă privesc în oglindă, mă văd diferită. Poate a
fi diferit nu este un lucru rău, doar că oamenii din jurul meu m-au făcut să cred că a fi
diferit înseamnă să fi marginalizat, să fi batjocorit, să nu ți se acorde aceleași drepturi și
posibilități ca celorlalți. Astfel că toată viața mea m-am confruntat cu această problemă și
nu este doar a mea, ci a tuturor persoanelor care se află în situația de a fi surdo-muți.
Cât timp am fost copil, am fost cea mai fericită. Mă gândesc că toți oamenii sunt
fericiți în copilărie pentru că atunci nu trăiești în lumea reală, crudă, ci într-o lume creată
de tine, o lume în care totul este așa cum îți dorești tu. Nimic nu se putea compara cu dulciurile
făcute de bunica, zilele de joacă cu păpușile împreună cu mama, călăritul alături de
tata sau desenele animate explicate de bunicul. Eram eu și familia mea. Un eu diferit de ei,
dar care mi-au înfrumusețat viața, așa cum au știut mai bine. Atunci visam că voi ajunge
președinte, că voi putea trăi în acele case mari, că toți oamenii vor sări în ajutorul meu și
eu voi lupta pentru țara mea. Îmi făcusem un plan atât de bun, încât știam cum va fi toată
viața mea și nimic nu mă putea opri din a face ce îmi doresc. Doar eram președinte, nu?
Copil prostuț!
Când am devenit mai conștientă de ce se petrece în jurul meu, când am realizat că
viitorul meu nu va fi în nici un caz cel la care visam în copilărie, am început să îmi schițez
un alt plan în minte pe care viitorul meu se baza, doar că ceva mă oprea. Mă oprea societatea.
Lumea aceea crudă, dură, tăioasă pe care nu o văzusem atunci când eram de-o
șchioapă. Acum mă împiedica să fac tot ceea ce îmi doream. Îmi era greu să mă adaptez în
orice grup pentru că acei copii nu știau limbajul semnelor, aparatul auditiv era o corvoadă
care îmi provoca dureri de cap, mai ales la început, oamenii mă priveau diferit, nu îi mai
aveam pe ai mei în permanență lângă mine și trebuia cumva să mă descurc. E ca și cum te
duci într-o țară străină, nu știi limba și cumva trebuie să supraviețuiești. Așa am văzut eu
adolescența, ca pe o luptă continuă cu ceilalți, o luptă pe care trebuia să o câștig. Știam că
dacă viața a fost o luptă pentru mine, eu trebuia să dau la academie sau cel puțin asta îmi
doream. Îmi planificasem tot viitorul și mă gândeam: ce ar putea să mă oprească?
Cine are încredere în abilitățile unei fete surdo-mute? Nimeni. Rămăsesem cu un
gust amar atunci când am aflat că nu am fost admisă, dar până la urmă înțelesesem că
pentru cineva diferit de ceilalți, nimic nu este ușor. Trebuie să depui o sforțare dublă ca
să reușești ceea ce îți propui. În vara acelui an am renunțat la gândul că voi face vreo facultate
și îmi era de ajuns dacă lucram undeva unde eram acceptată. Doar că ceea ce aveam
eu în gând în acea vară nu mă împlinea și nici nu mă mulțumea. Îmi doream mai mult de
la mine, de la viitorul meu, de la viață. Și cineva de sus, poate Divinitatea sau Universul,
m-au ascultat.

În vara acelui an l-am întâlnit pe Theodor. Lucra de un an de zile la o școală specială
pentru surdo-muți. Era primul om pe care îl întâlnisem și a cărui privire nu mă analiza,
așa cum o făceau ceilalți. Lui îi era drag să stea cu mine o zi întreagă, să povestească prin
limbajul meu, să îmi creeze acea stare de fericire că într-un final am și eu un prieten,
să îmi schimbe concepția despre oameni. Concepție pe care mi-o creasem după ceea ce
văzusem până atunci. Era un om diferit, care mă înțelegea și mă aprecia. Un om exact așa
ca mine, doar că el putea să înțeleagă limba celorlalți, pe când eu nu. Atunci am realizat
că mama avusese dreptate. Eu eram un om normal, un om pe care societatea nu știa să îl
înțeleagă.
Când am realizat acest lucru am avut o perioadă în care am stat să mă gândesc din
nou la viitorul meu, dar și la viitorul societății în care trăiam. Eram curioasă, dominată
de întrebarea: oare societatea își va schimba mentalitatea? Speram ca într-o zi să găsesc
răspunsul, dar până atunci îmi găsisem cu ajutorul lui Theodor o pasiune. Pasiunea de a
mă exprima și celorlalți. Eu îmi cream povestea în minte, i-o spuneam, iar el o scria și pentru
ceilalți care nu sunt ca mine. Iar din acea zi nu am mai încetat să fac ceea ce îmi crea
fericire, satisfacție, împlinire și care mă făcea zilnic să zâmbesc.
Peste zece de ani de muncă intensă alături de singurul om care a rămas lângă mine
și care mi-a devenit partener de viață, Theodor, am reușit să public prima carte. O carte
care îmi dezvăluia viața diferită de a celorlalți, care încerca să creeze o societate care să îi
înțeleagă pe oamenii „speciali” și să le dea o lecție de viață. Copilul care își planifica viitorul
pas cu pas nu se pierduse, rămăsese în continuare în interiorul meu și eram la fel de
preocupată de cum va arăta viitorul meu și cumva încercam să făuresc un drum cât mai
frumos, de care să îmi amintesc la bătrânețe.
Nu îmi pierdusem niciodată speranța și mereu am continuat să visez la cele mai
trăsnite idei care îmi străbăteau gândurile zi de zi. Nimeni nu îți va putea spune să nu mai
visezi. Ți se pot pune piedici la orice pas, ți se pot adresa cuvinte de tot felul, dar dacă vrei
să lupți pentru visele tale, pentru un viitor pe care îl ai deja schițat (ca mine), nimic nu te va
opri. Trebuie doar să ai curaj și îndrăzneala de a o face. Așa am ajuns eu aici. Cea mai cunoscută
scriitoare surdo-mută din țara mea care și-a imaginat, planificat viitorul în o mie
de feluri, dar niciodată așa cum este de fapt. Pentru că viața este imprevizibilă și extrem de
frumoasă dacă știi să o privești.
Bună, eu sunt Natasha. În prezent am 67 de ani, sunt scriitoare, am doi copii perfect
sănătoși, o relație frumoasă de dragoste cu soțul meu și aceasta a fost povestea vieții
mele. Am creat acest fragment special pentru voi toți care nu ați avut posibilitatea să
îmi citiți cartea. Am un singur mesaj de adresat. Visați permanent, schițați-vă viitorul și
zâmbiți.
27

Ora de educație civică!
Separarea puterilor în stat
Un stat este o comunitate organizată politic, având
instituțiile guvernamentale la conducere. Mediul
public si teritorial îi intră sub guvernare.
Constituția României consacră principiul
separării puterilor în stat, după cum urmează:
Constituția României consacră principiul separării
puterilor în stat. Puterea statului trebuie divizată în
diferite compartimente cu puteri și responsabilități
separate și independente. Cea mai comună separare
a acestor puteri este cea tripartită, care se întâlnește
la majoritatea națiunilor moderne, unde este vorba de puterile legislativă, judiciară
și executivă, cu mențiunea că aceste funcții nu pot fi cumulate în aceeași
mână. Prin transmiterea separată a atribuțiilor către parlament, guvern și președinte,
administrație, precum și către judecătorii independenți, puterea statală este
ținută în echilibru prin intermediul unor controale reciproce(echilibrul puterilor),
apărându-i astfel pe cetățeni de eventualele acțiuni despotice ale statului.
În cadrul unui stat există trei ramuri:
Legislativ
Judecătoresc
Executiv
Pentru a înțelege statul va trebui să înțelegem aceste cadre împuternicite prin
lege, care se ocupă de lucruri deferite. Funcționarea statului de drept este fundamentală
pe această separare pentru o mai bună și mai organizată guvernare.
Statul de drept este „un stat organizat pe baza principiului separării puterilor în
stat, care garantează independența reală a justiției și are drept scop promovarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (sursa:dreptmd.wordpress.
com)
28

Puterea legislativă sau deliberativă
reprezentată de către Parlament care propune, dezbate şi aprobă legi.
Puterea judecătorească,
reprezentaţi de către instanţele judecătoreşti (în frunte cu Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, urmată în ordine ierarhică de către Ministerul
Public (parchetele de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţii
de apel, tribunale, şi judecătorii) şi Consiliul Superior al Magistraturii.
Puterea executivă,
care cuprinde Preşedintele şi Guvernul. Preşedintele atestă existenţa legilor
emise de către Parlament, iar Guvernul se asigură de implementarea legilor.
Guvernul poate lua hotărâri cu valoare de lege prin OUG-uri, spre exemplu.
(sursa: YES! GUIDE, Ghid de implicare civică pentru tineri, Ștefan Luca, Eva Maria
Luca, Andreea Ștefan)
29

Noutati
Noutati în învatamânt
29 aprilie 2021 – Scenariul roșu pentru școli a fost desființat, potrivit lui
Sorin Cîmpeanu: Cele două scenarii, galben și roșu, au fost comasate într-un
singur scenariu care e valabil peste rata de infectare 1 la mie
Scenariul roșu a fost desființat prin comasare cu scenariul galben, după ce ministerele Educației
și Sănătății au decis ca toți elevii de ani terminali să vină fizic la școală cu efective întregi, potrivit
anunțului făcut de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la PROTV. Acesta a mai spus că după vacanța
de Paște vor reveni toți elevii fizic la cursuri în toate cele 1.731 de localități care sunt în scenariul
verde.
Reamintim că elevii din clasele terminale din învățământul gimnazial și liceal, a VIII-a și a XII-a/a
XIII-a, profesional și postliceal se pot întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, din 10 mai, indiferent
de scenariul în care este localitatea. Măsura va intra efectiv în vigoare după ce Ministerele
Educației și Sănătății vor emite un ordin comun. Orele remediale urmează să se desfășoare și ele cu
prezență fizică, indiferent de scenariul în care este localitatea.
27 aprilie 2021– Platformă online destinată promovării sănătății emoționale
a copiilor și adolescenților, lansată de Universitatea Babeș-Bolyai
Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației
din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), prin DATA Lab, lansează platforma REThink
Emotions, destinată promovării sănătății emoționale a copiilor și adolescenților, se arată într-un
comunicat de presă al universității.
Platforma cuprinde jocul video terapeutic REThink, unic la nivel internațional prin focusul său,
încorporarea unor protocoale validate științific și efectele sale documentate. Jocul le oferă copiilor
posibilitatea de a-și antrena abilitățile de reglare a emoțiilor într-o manieră distractivă și este disponibil
online pentru accesarea de către copiii și adolescenții cu vârste între 8 și 16 ani din toată țara,
pe baza unor proiecte de cercetare derulate de către DATA Lab.
În funcție de o serie de criterii de eligibilitate, părinții copiilor cu vârste între 8 și 12 ani pot beneficia
și de un program de intervenție parentală online în cadrul platformei.
30

Activitati desfasurate
Pe parcursul sedinței de luni,
26.04.2021, organizată de Consiliul Județean,
la care Consiliul Școlar al Elevilor a
luat parte alături de Consiliul Județean al Elevilor
și alți reprezentanți ai liceelor, am discutat
despre un viitor proiect pentru tineri care
constă în amenajarea unui spațiu în aer liber,
unde se pot bucura de natură într-un cadru relaxat.
Ana Rădoi,
vicepreședinta Consiliului
Școlar al Elevilor
31

Activitatea cluburilor
Luna aprilie nu a trecut fără să fie marcată de
către membrii clubului de lectură "Cafeneaua literară".
Pe parcursul acestei luni, aceștia au citit romanul intitulat
"Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde. A avut
loc o întâlnire în format online, în cadrul căreia s-au discutat
diferite citate, înțelesuri ascunse, filosofii si tipuri
de personaje precum și tema acestuia.
Nu uita să citești recenzia clubului de carte dacă vrei sa
aflii mai multe despre “Portretul lui Dorian Gray”.
Gudină Denisa
coord. clubului de
lectură
Jantea Radu
coord. clubului de
debate
Clubul de dezbateri își începe activitatea după vacanță
cu o recapitulare luna aceasta, repetăm noțiunile învățate
și le îmbinăm pentru a începe cu adevărat dezbaterile
propriu-zise. De asemenea, continuăm cu vizionarea
de dezbateri pentru a putea identifica elementele
discutate în contextul și dinamismul unei dezbateri reale,
cum sunt cele de la nivel regional sau național.
32

Narman Leyla
Luna aceasta la clubul de arta s-a ținut legătură prin
mesaje. Am împărtășit desenele pe care le am făcut
recent și am dus mai departe pasiunea pe care o avem
pentru artă.
coord.
clubului
de artă
Marin Eduard
Dinu Răzvan
coord. clubului de
film
În luna Aprilie activitatea clubului de film a constat
în vizionarea filmului “Girl, Interrupted”, un film dramatic
american din 1999 regizat de James Mangold,
cu o distribuție formată din Winona Ryder, Angelina
Jolie, Clea DuVall, Brittany Murphy, Whoopi Goldberg,
Elisabeth Moss, Angela Bettis, Vanessa Redgrave
și Jared Leto. Acești actori au reușit sa animeze
și sa livreze un film intr-un mod cu totul original și
asta se poate observa pe tot parcursul proiecției.
Cea mai buna performanța a fost oferită de Angelina
Jolie, care a obținut si Premiul Oscar
pentru cea mai buna actrița in rol secundar.
In cadrul clubului, am discutat și comentat ideile, aspectele
și temele acestei capodopere cinematografice.
Clubul de IT a fost în vacanță pe durata lunii aprilie
și își va reîncepe activitatea odată cu începerea
școlii.
Georgescu
Andrei
coord. clubului de IT
33

Tatu Robert
Activitatea
Bianca Dumitru
Bianca Dumitru

clubului de arta
Bianca Dumitru
Leyla Narman
Crina Marinescu