Români drepți între popoare

ROMÂNI
DREPȚI ÎNTRE POPOARE
Ecoul cuvintelor – Holocaust
Colegiul Național „Constantin Carabella” Târgoviște
2022

Cuprins
Cuvânt înainte
REGINA MAMĂ ELENA
TRAIAN POPOVICI
VIORICA AGARICI
THEODOR CRIVEANU
HOLOCAUSTUL ÎN LITERATURĂ ȘI DOCUMENTARE
HOLOCAUSTUL PRIN OCHI DE ADOLESCENT
HOLOCAUSYUL, ÎNVĂȚĂMINTE ALE ISTORIEI

Viața nu este doar un continuu proces de
inspirație urmat de nevoia persistentă de a expira.
Este un șir de emoții, stări și sentimente, este
capacitatea de a simți și de a forma legături cu tot
ce ne înconjoară, este dreptul suprem pe care toți îl
dobândim la naștere. Luarea acestui drept nu este
doar o crimă, este propria sacrificare a sufletului
celui care îl sustrage.
Însă nu trebuie să uităm să ne îndreptăm
privirea spre cei drepți între popoare, care au făcut
tot ce le-a stat în putință pentru a le recupera viața
unor oameni, cu nimic diferiți față de noi, dar
urmați de ura interminabilă a naziștilor.

Regina mamă Elena
(1896-1982)
de Cristache Ștefan
clasa a VII-a
1. Aspecte biografice
Elena s-a născut la 3 mai 1896 la Atena, iar, la naștere, a avut titlul de prințesă a Greciei și a
Danemarcei. A avut trei frați (George, Alexandru și Paul) și două surori (Irina și Ecaterina). Ea a fost
fiica cea mai mare a lui Constantin I al Greciei și a Sofiei a Prusiei. În copilărie, a fost crescută de o
guvernantă englezoaică (Miss Nicholls) și a avut drept servitoare o țărancă, Rosa, care avea să-i rămână
în serviciu decenii întregi. Din copilărie, a purtat porecla Sitta, consecință a încercărilor fratelui ei mai
mic, Alexandru, de a pronunța cuvântul englezesc „sister”. Copilăria și-a petrecut-o în Atena, vlăstarele
familiei regale a Greciei părăsind arareori împrejurimile capitalei din cauza condițiilor proaste din
Grecia cu excepția călătoriilor pe iahtul regal Amphitriti și a vizitelor în Germania, la văduva
împăratului Frederic al III lea în copilărie. Elena a fost foarte apropiată de fratele ei Alexandru, care era
de vârstă apropiată. Începând cu vârsta de 8 ani, a frecventat școli de vară în Marea Britanie, inițial la
Seaford.
Deși a avut o copilărie pe care, în biografie, o descrie ca fiind de basm, a avut neșansa de a trăi
într-un moment istoric în care marile dinastii regale se prăbușeau sub presiunea nazismului sau a
comunismului. A fost martoră la abdicarea forțată a tatălui, a soțului, a fratelui și a fiului ei.

2. Instaurarea antisemitismului în România
România era o democrație liberală, dar cu limite evidente. Naționalismul era în ofensivă, un
naționalism etnic, ce era răspândit în toată partea aceasta de lume, nu numai în România. „Creștea
antisemitismul, creșteau mișcările extremiste, nu doar comuniștii care produseseră spaimă în primii
ani postbelici, dar se ridicau fasciștii care produceau niște mișcări foarte violente”, spune istoricul
Dorin Dobrincu. Restaurația lui Carol al II-lea s-a petrecut chiar în toiul Marii Crize cu care au debutat
anii '30. Temerile și lipsa de soluții economice au dus la experimente politice. Unele s-au dovedit
dezastruoase, iar Europa a fost împinsă în război.
„Pe acest fond favorabil extremismului, s-a pliat criza economică mondială ce venise și în
România, erau probleme mari în interior. Guvernele nu durau prea mult. A fost o speranță venirea
țărăniștilor (conduși de Iuliu Maniu, favorabil întoarcerii lui Carol n.n.). În acest context, se întoarce
Carol în țară, iar el determină plecarea Elenei, care avea să rămână în exil până în 1940, când are loc o
schimbare dramatică, în contextul prăbușirii granițelor României. Atunci, Antonescu îl obligă pe Carol
al II-a să abdice”, mai arată Dobrincu.
La finele lui iunie 1940, URSS ocupă Basarabia și Bucovina de Nord, la 30 august, România
pierde Transilvania de Nord prin Dictatul de la Viena, iar, în septembrie, pierde Cadrilaterul în favoarea
Bulgariei. Carol al II-lea renunță la tron și părăsește țara, conducerea este preluată de generalul Ion
Antonescu alături de extrema dreaptă. Mihai devine rege cu Garda de Fier sub ferestrele Palatului
Regal, la 19 ani neîmpliniți.
În noile condiții, Elena se întoarce în România la chemarea lui Ion Antonescu și primește titlul
de Regină Mamă. Întoarsă în țară, Elena devine consiliera de nădejde a lui Mihai și martoră la
momentele grele prin care trece țara și, implicit, fiul său.
3. Ce a făcut regina împotriva Holocaustului din România
În 1941, are loc Pogromul de la Iași, un eveniment cu greu recunoscut de statul român. Tot în
1941, are loc masacrul de la Odesa, în care Armata Română ucide, ca represalii pentru aruncarea în aer
a Statului Major, 20.000 de civili, majoritatea evrei. Informații despre ororile care se întâmplau evreilor
ajungeau din ce în ce mai frecvent la Regina Elena.

În 1942, Regina Elena a salvat mii și mii de evrei prin faptul că, la 30 octombrie, s-a opus
categoric unor noi valuri de deportări. Până atunci, regimul Antonescu deportase în Transnistria evreii
care locuiau în Moldova și Bucovina.
În toamna lui 1943, Regina Elena pornește altă bătălie. Vrea să repatrieze orfanii evrei din
Transnistria. Operațiunea a fost împiedicată de Adolf Eichmann însuși, cel care superviza Holocaustul
în toată Europa. Ion Antonescu a avertizat-o pe Elena că este în pericol și i-a recomandat să se oprească.
4. Regina Elena, mamă a evreilor
Regina Elena este una dintre cele peste 60 de persoane din România care au fost decorate cu
înalta distincție Drepți între popoare. Cel care a propus oficial acordarea titlului a fost rabinul
Alexandru Șafran însuși care a spus că regina a răspuns tuturor apelurilor lui pentru trimiterea de
ajutoare deportaților din Transnistria, pentru repatrierea orfanilor din Transnistria, și, în sfârșit, pentru
evitarea deportării restului populației evreiești. Într-un interviu acordat BBC, în 1998, Rabinul Șafran a
spus că „ea a fost o adevărată mamă pentru populația evreiască din România, populație crunt obidită în
perioada Holocaustului”.
Bibliografie:
https://romania.europalibera.org/a/regina-elena/31527838.html
https://casamajestatiisale.ro/familia-regala/istorie/regina-elena/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_mam%C4%83_Elena

Traian Popovici
(1892-1946)
Alexa Chițu, Roxana Voicu, Cristiana Anghel
Clasa a IX-a F
Traian Popovici s-a născut la data de 17 octombrie 1892, în satul Rușii-Mănăstioara,
astăzi, localitate în comuna Udești din județul Suceava, tatăl și străbunicul fiind preoți.
Sursa foto: http://czernowitz.ehpes.com/popovici/traian_popovici.html
În anul 1914, când a început Primul Război Mondial, acesta a intrat în Armata Română și a
luptat până la sfârșitul războiului. Apoi, s-a stabilit, pentru o perioadă scurtă de timp, la Chișinău,
unde a fost secretar la ,,Casa Noastră”, organizație care se ocupa cu împroprietărirea țăranilor.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Traian Popovici, avocat de profesie și primar
al orașului Cernăuți, timp de nici cinci luni, a reușit să salveze 20.000 de evrei din Bucovina.
Totul a început după eliberarea nordului Bucovinei de ocupația sovietică, unde armata română a
masacrat mii de evrei, cu precădere din mediul rural. Pe data de 10 octombrie 1941, au început
deportările de evrei din Cernăuți în Transilvania, la ordinul lui Ion Antonescu. Marea majoritate
a evreilor au pierit în Transilvania. Popovici a protestat pe lângă autoritățile române, spunând că
deportarea evreilor producea grave daune economice. Evreii constituiau majoritatea populației în
capitala Bucovinei, aproximativ 50.000 de persoane. În urma demersurilor sale, mareșalul Ion
Antonescu a acceptat o exceptare de până la 20.000 persoane de la evacuare, sistând deportările
pe o perioada de 4 zile, pentru întocmirea listelor cu evrei.
,,Ceea ce mi-a dat putere a fost educația pe care o primisem în liceul din Suceava, unde am
primit lumina literaturii clasice, unde profesorii mei mi-au modelat spiritul cu valorile umanității,
care luminează neobosit omul și îl diferențiază de brute”, explică Popovici motivația pe care a
avut-o în acțiunea sa de salvare a evreilor din Cernăuți.
O anchetă din 1942 l-a găsit vinovat pe Traian Popovici pentru eliberarea de certificate,
lucru ce a permis evreilor să evite deportarea. După război, acesta a publicat cartea
„Spovedania”, în care evocă tragedia evreilor bucovineni. A murit la data de 4 iunie 1946, în
satul Colacu din comuna Fundu Moldovei (județul Suceava), fiind înmormântat în curtea
bisericii din sat.
În Tel Aviv, i-a fost ridicat un monument și, în anul 1969, statul Israel i-a decernat titlul,
medalia și diploma de Drept între popoare, distincție acordată ne-evreilor care s-au comportat cu
eroism, cu riscul vieții, familiei și avutului încercând să salveze evrei.
Bibliografie:
https://basilica.ro/comemorare-traian-popovici-primarul-cernautilor-a-salvat-20-000-de-evrei-dela-holocaust/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian_Popovici
http://czernowitz.ehpes.com/popovici/traian_popovici.html

Viorica Agarici
(1886-1979)
Sorina Iancu, Alexandra Olteanu, Miruna Vasile
Clasa a IX-a F
Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu, cunoscută ca Viorica Agarici, s-a născut la 24
februarie 1886, în București. Era descendentă a familiei de boieri patrioți Văsescu și își
definitivase studiile la Institutul ”Les Ruches”, o școală particulară care dădea o educație
feminist tinerelor care aspirau la o carieră de lider.
Sursa foto: www.rfi.ro
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Viorica Agarici, de profesie asistentă
medicală, a îndeplinit funcția de președintă a filialei locale a Societății Naționale de Cruce
Roșie din orașul Roman.
Pe 30 iunie 1941, două „trenuri ale morții” în care au fost îmbarcați evrei au pornit
spre Muntenia, străbătând mai multe gări din Moldova. Condițiile în care erau transportați
evreii sunt greu de descris: ieșirile erau închise ermetic și păzite de trupe germane. Nimeni nu
avea voie să se apropie de trenuri atunci când opreau, să le dea apă sau să le deschidă ușile
pentru a lua aer. Din cauza mirosului și mizeriei, aproape 2.700 de evrei au murit sufocați sau
de sete, iar alții și-au pierdut mințile.

În noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, Viorica Agarici a îndrăznit să oprească unul dintre
aceste trenuri, în Gara Roman. Martorii spun că femeia s-a dus în fața trenului și a spus că
trenul va pleca din gară doar cu prețul vieții ei. „Datorită insistenței ei, evreilor li s-a permis
să părăsească trenul pentru a putea să se întremeze înainte de a-și continua călătoria către
lagărele de muncă unde urmau să fie trimiși la ordinul dictatorului fascist Ion Antonescu.
Cadavrele morților au fost scoase din tren, evreilor deportați li s-a dat mâncare și apă, iar
datorită intervenției Vioricăi Agarici, unii dintre deportați erau în viață când a ajuns la
destinație”, potrivit www.rfi.ro. Alte filiale de Cruce Roșie de pe traseul trenului spre
Călărași i-au luat exemplul și au oferit sprijin evreilor închiși în vagoane.
Nepotul femeii, Ioan, a locuit cu bunica sa până în anul 1979, când aceasta s-a stins din
viață. El povestea despre bunica sa că: „Era bătrână, dar era o femeie puternică, o fire
independentă. Îi plăcea să conducă. Era o femeie militar. Nu am știut că a salvat mii de evrei,
cât timp a trăit. Am aflat abia după Revoluție, de la cunoscuți. Bunica nu povestea absolut
nimic”.
Pentru gestul său eroic, ea a fost omagiată post-mortem de către statul Israel cu titlul și
diploma de „Drepți între popoare”. La muzeul Holocaustului din Israel, este singura femeie
din România care are o placă comemorativă.
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Viorica_Agarici
https://www.rfi.ro/reportaj-rfi-130982-drepti-intre-popoare-3-viorica-agarici-salvat-evreidin-trenurile-mortii

Theodor Criveanu
(1900-1988)
Karina Bănaru
Clasa a X-a B
Theodor Criveanu, născut Theodor Rățoi, a fost un avocat și ofițer român în rezervă,
care în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și-a riscat viața, familia și avutul în
acțiuni umanitare de salvare a unui număr necunoscut de evrei, dar și de romi din ghetoul
Cernăuți.
Însărcinat cu întocmirea și prezentarea către autoritățile militare a listelor de evrei care
primeau certificate de muncă în ghetou, necesare pentru ca acețtia sî nu fie deportați în
Transnistria.
Sfidând ordinele naziștilor, Theodor Criveanu și-a riscat propria viață, eliberând, în
secret, permise de muncă pentru evrei și salvând, astfel, mai multe vieți. Acest erou istoric
reprezintă un model de urmat, acțiunile sale pline de sacrificu, aducând aminte, chiar și în
ziua de azi, de neagra perioadă a Holocaustului.
După război el s-a căsătorit cu Malvina Hefter, fiica unuia dintre evreii salvați.
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Theodor_Criveanu

Supraviețuind Holocaustului
Documentar cu IRENE FOGEL WEISS
FLOREA IULIA-CLASA A IX-A D
COLEGIUL NAȚIONAL ,,CONSTANTIN CARABELLA"
În acest interviu, Irene povestește ceea ce a trăit ea și familia sa în perioada nazistă.
Familia sa a fost una numeroasă, cu 6 copii, dar nu toți au supraviețuit viziunii malefice a lui
Hitler. IRENE FOGEL
WEISS ne descrie condițiile și lipsa de drepturi a evreilor, cât și oroarea și frica trăită
de ei. Aceasta, împreună cu familia sa, a fost în Lagărul de concentrare Auschwitz, în aceeași
perioadă cu Anne Frank și Elie Wiesel.
https://youtu.be/ayN-IhDYBBQ
Pianistul
de Wladyslaw Szpilman
BADEA ELIZA – CLASA A IX –A D
COLEGIUL NAȚIONAL ,,CONSTANTIN CARABELLA"
Władysław Szpilman a căutat înăuntrul lui şi a găsit puterea să aşeze pe foaie o poveste
de om asuprit, povestea lui. Cu toate că piaţa de carte este suprasaturată de acest subiect,
consider că merită citite acele cărţi care sunt scrise de cei care au trecut cu adevărat prin
lucrurile respective.
Pentru unii cititori este mult mai important să parcurgă astfel de pagini, decât o
ficţiune istorică în care autorul este doar documentat sau doar realizează un tablou al
timpurilor de război. Władysław Szpilman s-a născut cu darul muzicii în sânge. Imediat după
terminarea şcolii a studiat pianul la Varşovia, urmând mai apoi cursurile de la Academia de
Muzică din Berlin. Ştia ceea ce face şi, mai mult, iubea acest lucru.
Pe data de 23 septembrie 1939, Władysław susţinea un recital la Radio Polonia. Ziua
nu s-a desfăşurat în condiţii normale şi, în aceeaşi zi, Polonia a fost invadată. Luptător şi
victimă Pianistul este cartea cu un subiectul care îşi urmează foarte clar direcţia de pornire.
Nu are detalii în plus doar ca să iasă numărul de pagini, nu deviază de la subiect. Îi urmărim
povestea personajului din momentul în care veştile proaste au început să circule pe străzile
Varşoviei. Aflăm despre speranţe şi îndoieli, despre modul în care ajunge să fie îndepărtat
forţat de fiecare membru al familiei. Oare de câte ori i-a trecut prin minte să pună capăt
suferinţei? De câte ori a trebuit să îndure foamea până să îşi dorească să nu o mai simtă
nimic? Numărul acestor ocazii ne este prezentat, dar sunt sigură că multe altele au fost omise.

Mi-a plăcut foarte mult speranţa pe care a căpătat-o în momentul întâlnirii cu un german care,
printr-o minune, avea încă suflet.
Însemnările acestuia din perioada războiului sunt adăugate la finalul cărţii. Tot spre
final, avem şi câteva adăugări ale lui Władysław. Îl descoperim cu o inimă curată, fără ură şi
cumva împăcat, dar nelămurit de comportamentul germanilor. Pianistul – o lectură care merită
parcursă
Tatuatorul de la Auschwitz
De Heather Morris
COTEȚ CRISTINA – CLASA A IX –A D
COLEGIUL NAȚIONAL ,,CONSTANTIN CARABELLA"
„Tatuatorul de la Auschwitz” este povestea adevărată a doi oameni care au fost mai
puternici decât ororile la care au fost supuși. Povestea lor este cea mai frumoasă poveste de
dragoste pe care am citit-o vreodată! Înflorește în cele mai neprielnice condiții, fix atunci când
ei aveau cel mai puțin de oferit, este sfâșietoare și cutremurătoare!
Poate o poveste de dragoste care începe într-un lagăr să aibă viitor? Poate. Povestea lor
este un amestec dulce-amărui. Holocaustul a început. Trenul groazei îl duce pe Lale, un tânăr
slovac, la Auschwitz. El a fost printre cei plecați de bunăvoie, crezând că merge acolo la
muncă și sperând că astfel își protejează familia. După un drum lung, oribil, Lale și ceilalți
supraviețuitori din vagonul lui ajung în lagăr. Fiecăruia i se atribuie ceva de făcut. Sunt munci
grele, în condiții inumane. Din fericire, sau nu, Lale se face remarcat și scapă cumva de
munca fizică epuizantă. El devine tatuator. La fiecare nou transport de prizonieri, el este cel
care le tatuează pe brațe numerele care le vor ține loc de nume la apel. Din poziția lui, uşor
privilegiată, Lale reuşește să facă rost de alimente și lucruri care oamenilor le lipseau. El vrea
să ajute cât mai multă lume.
Printre cei pe care îi ajută se numără și o fată de care el se îndrăgostește. Îi știe doar
prenumele, dar este suficient ca să-și facă planuri de viață care o includ.

Holocaustul prin ochi de adolescent
Panduru Lorena Ana Maria
Clasa a IX-a F
Holocaustul a adus moartea a milioane de oameni din diferite grupuri sociale, în
special din rândul evreilor, această încercare de exterminare fiind una dintre cele mai mari
tragedii cunoscute de lume vreodată.
În urma orelor de curs dedicate acestui subiect cu un mare impact emoțional, am
înțeles cât de important este spiritul civic. M-a pasionat foarte tare acest subiect încât m-am
documentat și în particular, prin intermediul diferitor informații existente pe internet, dar și
prin diferite cărtți si filme care îl abordează.
Am observat lipsa compasiunii de care strămoșii noștri au dat dovadă, săvârșind
această faptă catastrofală, compasiune care este greu de găsit, chiar și în zilele noastre, în
societate. Tind să cred că, în generația din care fac și eu parte, se află o mulțime de oameni
cu conștiință și suflet bun, care nu ar permite sub nicio formă repetarea istoriei.
Fac un exercițiu de imaginație și încerc să mă transpun în pielea unei adolescente
evreice din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă aș fi fost forțată să merg întrun
lagăr, aș fi simțit cum toată lumea îmi pică în cap. Aș fi fost nevoită să las în urmă toate
persoanele pe care le iubesc, toții prietenii mei și familia fără de care nu mi-aș fi putut
imagina lumea asta, toate planurile mele de viitor. Tot ce înseamnă bucurie pentru mine ar sta
să se destrame odată pentru totdeauna în momentul în care aș fi intrat în lagăr. Fiecare gând
mi-ar fi fugit la viitorul fericit, care m-ar fi așteptat, dacă nu aș fi fost obligată să pășesc către
sfârșitul meu, sfârșit pe care nu aș fi putut să îl concep, până în momentul decisiv. Dacă aș fi
putut fi salvată, mi-aș fi dorit să devin un om important în societate, care ar fi putut să aibă
puterea să schimbe această gândire și aceste modalitați prin care diferiți conducători își
afirmă puterea.
Îmi doresc ca fiecare persoană să fie bine informată despre Holocaust. În felul acesta,
vom putea să analizăm mult mai profund orice acțiune care are loc în societate și vom putea
să împiedicăm ca vreodată astfel de atrocități să mai fie posibile.

Holocaustul, învățăminte ale istoriei
Alexandra Maria Costache
Clasa a IX-a F
Holocaustul a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și reprezintă unul
dintre cele mai cumplite dezastre ale omenirii. Adolf Hitler dorea exterminarea evreilor din
Europa, considerându-i o rasă inferioară. Au murit aproximativ șase milioane de evrei,
obligați să își coasă pe haine Steaua lui David, pentru a putea fi distinși.
Evreii au fost duși în lagăre, în vagoane de transportat animale, înghesuiți câte 100 de
oameni într-un vagon, fără apă sau mâncare, doar cu câte o valiză de haine. Când au ajuns la
destinație (la Auschwitz), au fost separați. “Toţi îşi căutau din priviri rudele, în timp ce erau
smulşi unii de lângă ceilalţi. Bărbaţii erau despărţiţi de femei, copiii de părinţi”, povestesc
Eva Mozes Kor și Lisa Rojany Buccieri în cartea “Am supraviețuit lagărului morții”. Cei apți
de muncă erau tunși și duși în lagăr, iar cei bătrâni erau băgați în crematoriu. “Nu fusesem
aduşi într-un lagăr de muncă silnică din Ungaria, ca să muncim, ci într-un lagăr de
concentrare nazist, ca să murim”, a mărturisit românca Eva Mozes Kor.
În laboratorul doctorului Joseph Mengele, erau făcute diferite experimente pe oameni,
gemenii fiind cei mai afectați. Li se injectau câte cinci injecții deodată. Doctorul dorea să vadă
cum reacționează un geamăn, când este bolnav fratele lui, dar și să afle “secretul” creării
gemenilor.
Viața din lagărele de muncă semăna cu cea a gemenilor lui Mengele. Evreii, fără să
știe, se spălau cu săpun făcut din membrii familiilor lor. Halucinant..., macabru....
În anul 1944, naziștii au încercat să mascheze ororile și crimele petrecute la
Auschwitz, distrugând clădiri. La 27 Ianuarie 1945, vine, în sfârșit, eliberarea, iar porțile
lagărului se deschid. “Nu mă simțeam în largul meu în casă, deși era căminul nostru. Nu
simțeam că aș fi mai aparținut acelui loc. Eu și Miriam nu mai aveam cămin nu mai aveam
părinți, nu mai aveam surori. Dar ne avem încă una pe cealaltă”. Asta a simțit Eva, după ce a
ajuns acasă, după eliberare.
În opinia mea, ororile prin care evreii au trecut nu trebuie uitate, pentru a nu mai fi
repetate. Holocaustul a spulberat viitorul a milioane de oameni...
Bibliografie:
Eva Mozes Kor, Lisa Rojany Buccieri, Am supraviețuit lagărului morții, Editura
Meteor Press, București, 2012