Valetul de trefla.pdf

Contribuise la aceasta şi grija de reproşurile soţiei care îl aştepta să vină cu pîinea. Dar calculul
colonelului s-a dovedit pînă la urmă totalmente greşit.
Este adevărat, văzîndu-ne atît de zîmbitori, doamna Banu ne-a primit ca o adevărată lady, iar cînd a auzit
că prietenul meu este şi pictor, ea în orele libere fiind o talentată peisagistă, toate bunătăţile au început să se
reverse pe masă. A apărut şi vinul cei mult lăudat.
Aici a fost greşeala mea : am uitat să previn gazda că pictorul, după ce bea de şaisprezece ori la rînd
dintr-un pahar, îl sparge. La mine acasă nu s-a întîmplat niciodată — am grijă să nu păstrez pentru musafiri
atîta băutură — dar la alte adrese s-a întîmplat şi nu o singură dată. Cum reuşeşte să memoreze numărul
paharelor băute, nu pot să-mi dau seama — ce să mai vorbim, creierul nostru a rămas pentru ştiinţă încă o
mare enigmă !
Fapt este că, în timp ce ne sorbeam cafelele, în vizită a sosit şi o verişoară de-a soţiei colonelului, o
doctoriţă foarte drăguţă, şi noi am rămas — eu din considerente strategice, pictorul din cele privind-o pe
doctoriţă — să jucăm tabinet sau şaizeci şi şase, atmosfera fiind cît se poate de idilică. Şi, deodată, pictorul s-a
ridicat cu paharul în mină, pe jos era un splendid covor persan, cîţiva paşi şi paharul a zburat pe fereastră, în
stradă.
Stupoarea a fost generală.
„Sandule, ce-i asta ?" a reuşit, în cele din urmă, doamna Banu să spună.
„Asta înseamnă, i-a explicat stăpînindu-se colonelul, că în cazul în care paharul a lovit pe cineva, eu o să
spun că de aici, din casa colonelului de miliţie Banu, a fost aruncat !"
„Eu nu înţeleg, i s-a adresat ea în şoaptă, tu, prieteni ca toţi oamenii nu poţi să-ţi faci ? ! Actorul ăla... acum
ai venit cu ăştia !..." Adică noi.
Dar toate acestea s-au întîmplat atunci, iar acum coboram din lift la etajul trei, preocupat de mobilul prea
amabilei invitaţii care, în nici un caz, nu-mi prevestea o bucurie. În micul antreu ce ducea la biroul
colonelului, un miliţian mă luă în primire şi, cunoscîndu-mă, mă conduse înăuntru.
Colonelul se afla la biroul său, cu tot felul de telefoane în stîngă, care-i dădeau, trebuie să recunosc, un aer
foarte capabil.
— Nu ştiu ce vor ăştia de la Circulaţie cu mine, am intrat eu direct în subiect, fără ipocrizii de genul „Ce
mai faci ?", „Mi-a fost dor de tine", „De o mie de ani nu te-am văzut" şi aşa mai departe.
— Urci două etaje, colega, şi afli ce vor ! Ce-i aşa o problemă ? !
— O amendă probabil, recompense n-am auzit încă să se împartă Ia voi !
— Vezi, colega, nu eşti bine informat. Şoferii din rîndul „ajutoarelor voluntare" ale organelor de
circulaţie, dacă depun o activitate deosebită, primesc recompense cu premii, colega !
— Bine, bine... Dă-le un telefon şi întreabă-i de ce m-au chemat.
— Adică să intervin ! ? Eu intervin, colega, dar să ştii că te costă ! Mergem diseară undeva şi dai două
sute, uşor ! în loc de o sută sus, arătă el cu degetul spre tavan.
— La cîrciumă nu-mi pare rău...
— Nu, du-te şi plăteşte-ţi amenda, iar diseară dau eu. E ca şi cum m-ar ruga ei pentru cineva care... Hai,
colega... Treci apoi pe la mine să bem o cafea.
Dreptate avea, ştiam, şi neavînd încotro, am urcat două etaje. Locotenentul la care m-am prezentat mi-a
luat invitaţia, a căutat, după numărul înscris pe ea, ceva, într-un dosar şi, scoţînd de acolo o hîrtie, mi-a
comunicat cu o voce ca o răzătoare de morcovi :
— În ziua de 20 februarie, circulînd cu autoturismul 1—B—2022 pe Calea Victoriei, dinspre Athenee
Palace, n-aţi semnalat schimbarea direcţiei de mers.
— Nu-i adevărat ! am protestat eu.
— Nu este maşina dumneavoastră ?
— Ba da, dar din 18 decembrie, cînd a căzut prima zăpadă, şi pînă în 4 aprilie, maşina mea n-a ieşit din
garaj !
— Îmi pare rău, aici scrie clar : „1—B—2022". Contravenţia ne-a fost semnalată de unul din ajutoarele
noastre voluntare.
— O fi greşit numărul... Sau e vreo glumă a unui prieten... Cu toate că n-am nici un prieten care să fie cu
Circulaţia în atît de bune relaţii !...
— Vă rog să plătiţi o amendă de cincizeci de lei, a rămas el indiferent ca ziua de ieri la ironia mea gratuită.
— V-am spus doar că maşina n-a părăsit garajul pînă la 4 aprilie !
— Puteţi să ne probaţi acest lucru ?
— Nu, n-am cum.
— Cu martori, să zicem.