You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
— N-aţi observat cumva vreun gest sau o comportare din care să vă daţi seama ce relaţii existau între ei ?<br />
— Nu. Anca păşea apăsat... Cînd o ve<strong>de</strong>ai pe stradă îţi dă<strong>de</strong>ai imediat seama că-i o doamnă. S-a urcat<br />
alături <strong>de</strong> el în maşină. La plecare, am observat că maşina avea număr <strong>de</strong> Belgia.<br />
— Altfel nu v-aţi fi dat seama că el e un străin ?<br />
— Nu, nimic nu arăta la el a fi un străin.<br />
Şi Sonia Precup îl <strong>de</strong>scrise tot atît <strong>de</strong> sumar ca şi prietena ei. Cu astfel <strong>de</strong> „semne particulare" la dispoziţie,<br />
aveam toate şansele să nu-1 confundăm c-o femeie. Şi asta se cheamă „portretul vorbit" !...<br />
— Ce culoare avea maşina ?<br />
— Albă.<br />
— Aţi reţinut cumva vreo cifră sau vreo literă din număr ?<br />
— Nu. Au nişte numere tare curioase. Staţi puţin ! Avea — acum îmi amintesc — două proiectoare <strong>de</strong><br />
ceaţă, din acelea cu iod. După format, „Bosch" cred că erau.<br />
Ne-am luat rămas bun <strong>de</strong> la gazdă şi, ieşind în stradă, nu m-am putut abţine să nu mai fiu pentru o clipă<br />
mo<strong>de</strong>st :<br />
— Ei, ce ziceţi, căpitane, ce întrebare i-am pus ? Cu ricoşeu ! Pac : „De un<strong>de</strong> ştiaţi că-i belgian ?" Şi ea<br />
ne-a dat poanta cu Braşovul ! Degeaba îmi strecuraţi vorbe dulci printre dinţi ! Acum ştim ce-a făcut la<br />
Braşov.<br />
Mă privi ca pe un pachet gol <strong>de</strong> ţigări şi nu spuse nimic.<br />
— Cel puţin ştim ce-a făcut la Braşov ! am repetat eu după un timp.<br />
— Ştim pe dracu ! Raportăm colonelului şi o întin<strong>de</strong>m urgent la Braşov.<br />
Aşa am şi făcut. Pe la Comarnic am intrat într-o ploaie măruntă şi <strong>de</strong>asă, ca dintr-o agonie <strong>de</strong> toamnă, dar<br />
subsemnatul învăţase pe o pistă unsă cu ulei ce înseamnă un <strong>de</strong>rapaj controlat, cauciucurile erau o ultimă<br />
producţie a uzinelor „Victoria" din Floreşti, gheară <strong>de</strong> tigru, nu alta, pe şosea, şi n-am slăbit maşina <strong>de</strong>loc. Ce<br />
acvaplanare ? !... Totul era să sosim înainte <strong>de</strong> schimbul <strong>de</strong> ture al chelnerilor, aşa că, o dată ieşiţi din<br />
serpentinele Timişului, am înfipt pedala <strong>de</strong> acceleraţie pînă în po<strong>de</strong>a.<br />
Ajunşi sus, în faţa hotelului „Sport" din Poiana Braşov, căpitanul, care stătuse tot timpul drumului <strong>de</strong><br />
parcă înghiţise un maţ <strong>de</strong> tubaj, spuse ceva dîndu-se jos din maşină. Bineînţeles, ceva foarte măgulitor la<br />
adresa-mi şi, cu toate că eram curios să ştiu exact ce anume îşi mor- măise în barbă, m-am abţinut să-1 întreb.<br />
Cerberul <strong>de</strong> la parcare se şi înfipsese în faţa Renault-ului meu, iar pînă să-i spun că sîntem în interes <strong>de</strong><br />
serviciu, el şi notase numărul, tăindu-mi chitanţa.<br />
— Trei lei !<br />
Nu pot să-i sufăr pe tipii ăştia <strong>de</strong> la parcare, care îţi iau banii înainte pentru un serviciu pe care nu-1<br />
prestează <strong>de</strong>fel !<br />
— Mie cine-mi plăteşte toate cheltuielile astea ? m-am întors eu spre căpitan.<br />
— Cînd aţi făcut plinul cu benzină, nu v-aţi gîndit ? mă întrebă el izbucnind în rîs. Mai adăugaţi o masă,<br />
jos, la „Carpaţi"... Spaghete milaneze mănînc eu. Nu le face nimeni ca la „Carpaţi" în Braşov ! îşi frecă Pascu<br />
palmele cu satisfacţie. Cu atîta satisfacţie, încît sucul gastric mi se zbuciumă în stomac. Hai<strong>de</strong>ţi, că-i pier<strong>de</strong>m<br />
pe chelneri !<br />
Am propus să luăm loc la o masă, sus pe terasă, la soare şi, oferindu-ne cîte o cafea, să stăm acolo <strong>de</strong> vorbă<br />
cu chelnerii, dar căpitanul nu împărtăşi propunerea mea. Lucrurile cereau o anumită discreţie, aşa că am intrat<br />
în biroul directorului, din spatele recepţiei. Şi, într-a<strong>de</strong>văr, unul din chelneri, uitîndu-se la fotografia pe care<br />
i-o înmînase căpitanul, o recunoscu pe Anca Petroveanu.<br />
— Am servit-o acum cîteva zile la prînz. Stătea la noi — pentru că avea la dumneaei cheia <strong>de</strong> la cameră. O<br />
pusese pe masă.<br />
— Era singură ?<br />
— La masa mea a fost singură. O tot fila unul <strong>de</strong> vizavi, nu i-a dat nici o atenţie. Cred că aştepta pe cineva.<br />
Se tot uita spre uşă.<br />
În registrul recepţiei am găsit numele Ancăi Petroveanu, trecut în dreptul camerei „single" 130, ocupată <strong>de</strong><br />
ea doar o singură noapte, în noaptea <strong>de</strong> vineri spre sîmbătă, şi acelaşi registru ne <strong>de</strong>zvălui că nici un bărbat <strong>de</strong><br />
cetăţenie belgiană nu locuise <strong>de</strong> mai bine <strong>de</strong> două săptămîni în hotel.<br />
— La noi e sezon mort acu, ţinu să ne explice tînăra <strong>de</strong> la recepţie.<br />
— Sîmbătă însă aţi avut lume multă, nu ?<br />
— Da' <strong>de</strong> un<strong>de</strong> ! Sîmbătă am fost <strong>de</strong> serviciu toată ziua. Am primit un grup <strong>de</strong> turişti din Ploieşti şi ce ne-a<br />
trimis, <strong>de</strong> jos, „Carpaţi"-ul, cîţiva pasageri.<br />
— Pe doamna aceasta o recunoaşteţi ? o întrebă căpitanul, arătîndu-i fotografia Ancăi Petroveanu.