Ghidul Românului în Belgia

Capitolul 2
Bun venit în Belgia
sRegatul Belgiei - scurtă istorie
sCapitala Belgiei -Bruxelles; oraşe mari
sInstituţii şi organisme ale Uniunii Europene
sValorile şi simbolurile UE
sCariera în instituţiile europene
B U N V E N I T Î N B E L G I A
2
Regatul Belgiei (neerlandeză Koninkrijk België, franceză Royaume de
Belgique, germană Königreich Belgien), cunoscut colocvial ca Belgia
(neerlandeză België, franceză Belgique, germană Belgien) este situată la
frontiera dintre Europa germanică și cea latină. Este unul dintre membrii
fondatori ai Uniunii Europene şi gazduieşte majoritatea instituţiilor acesteia,
precum şi alte instituţii internaţionale importante, inclusiv sediul NATO
(OTAN). Belgia ocupă un teritoriu de 30.528 km² şi are o populaţie de
aproximativ 10,5 milioane de locuitori, învecinându-se cu Ţările de Jos,
Germania, Marele Ducat al Luxemburgului, Franţa şi Marea Nordului. Este
situată pe frontiera ce divide Europa germanică de Europa latină, iar cele două
mari regiuni ale ţării marchează acest lucru. Regiunea de limbă neerlandeză -
Flandra, situată în jumătatea de nord a ţării, reprezintă 58% din populaţie, iar
regiunea de limbă franceză - Valonia, situată în jumătatea de sud, grupează
32% din populaţie. Regiunea Capitalei Bruxelles, oficial bilingvă, este o enclavă
majoritar francofonă situată în Regiunea Flamanda, localizată în apropierea «
frontierei» flamando-valone și adăpostește 10% din populația Belgiei. În
regiunea estică a Valoniei trăiește comunitatea germanofonă.
Numele "Belgia" este derivat din numele provinciei romane Gallia
Belgica, situată în extremitatea nordică a Galiei, locuită iniţial de către belgi, un
amestec de popoare celtice şi germanice. Aceştia sunt menţionaţi de către
Iulius Cezar în "Comentarii de Bello Gallico", fiind consideraţi cei mai
puternici dintre gali: "Horum omnium fortissimi sunt Belgæ".
Contextul istoric particular a facut ca organizarea politică belgiană să
fie foarte complexă. În secolul al XIX-lea, elita politică şi economică majoritar
francofonă în întreaga ţară a neglijat sistematic populaţia flamandă, care a
contracarat printr-o mişcare de emancipare la sfârşitul secolului al XIX -lea şi
începutul secolului al XX-lea. La sfârşitul celui de al doilea război mondial
comunităţile francofone şi neerlandofone au marcat politica statului prin
tendinţele pronunţate de autonomie. Tensiunile intercomunitare au crescut
2009 - Ghidul Românului în Belgia
w w w. r o m b e l . c o m
5