aspecte ale imaginarului în opera lui mircea eliade - ULBS
aspecte ale imaginarului în opera lui mircea eliade - ULBS
aspecte ale imaginarului în opera lui mircea eliade - ULBS
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
UNIVESITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU<br />
FACULTATEA DE LITERE ŞI ARTE<br />
ASPECTE ALE IMAGINARULUI ÎN OPERA<br />
LUI MIRCEA ELIADE<br />
COORDONATOR: PROF. UNIV. DR. MIRCEA TOMUŞ<br />
DOCTORAND : COZMA CASIANA –MIRELA<br />
SIBIU, 2011<br />
1
REZUMAT<br />
2
INTRODUCERE<br />
CAPITOLUL I DUALISMUL ZI – NOAPTE<br />
1.1 Visul o realitate transcendentă<br />
1.2 Iubirea aprigă şi fugară<br />
1.3 Noaptea şi absurdul existenŃei<br />
1.4 Focul patimă şi frenezie a vieŃii<br />
1.5 Imaginarul semnelor<br />
CAPITOLUL AL II-LEA TIMPUL O FAłĂ A IMGINARULUI<br />
2.1 Drumul spre centru al eroilor solari<br />
2.2 Călătoria cu rol de iniŃiere<br />
2.3 Supradimensionarea eroilor<br />
2.4 Calul, o fantasmă a irealu<strong>lui</strong><br />
2.5 Simbolistica cifrelor<br />
2.6 Labirintul viselor<br />
CAPITOLUL AL III-LEA CĂUTĂTORII PARADISULUI PIERDUT<br />
3.1 Eroul inteligent şi brutal<br />
3.2 Apa, simbol al creaŃiei şi <strong>în</strong>truchipare a nestatorniciei<br />
3.3 Luna, femeia şi şarpele<br />
3.4 Identitatea dublă a erou<strong>lui</strong><br />
3.5 Băutura sacră<br />
3.6 Culorile patimilor<br />
3.7 Luntrea rătăcitoare<br />
3.8 Semnele <strong>în</strong>soŃitoare<br />
3
CAPITOLUL AL IV- LEA MEMORIA ŞI UNIVERSURILE PARALELE<br />
4.1 Capcanele rătăcirii<br />
4.2 Setea de a povesti<br />
4.3 Bucureştiul, geografie şi spaŃiu mitologic<br />
4.4 Grota, pivniŃa magică<br />
Concluzii<br />
BIBLIOGRAFIE<br />
4
Studiul intitulat Aspecte <strong>ale</strong> <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong> <strong>în</strong> <strong>opera</strong> <strong>lui</strong> Mircea Eliade, îşi<br />
propune să surprindă diferitele ocurenŃe <strong>ale</strong> acestui mod de expresie literară, aşa cum<br />
se manifestă <strong>în</strong> spaŃiul literaturii europene circumscrise secolu<strong>lui</strong> al XX-lea, demersul<br />
analitic fiind dublat de o inerentă perspectivă teoretică asupra conceptu<strong>lui</strong>.<br />
Referirea la etimologie constituie un reper de mare ajutor <strong>în</strong> procesul orientării<br />
<strong>în</strong> câmpul stufos al ideilor literare. Termenul <strong>aspecte</strong>, desemnează modul de<br />
prezentare, de <strong>în</strong>făŃişare, o ipostază a <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, iar abordarea diacronică a<br />
conceptu<strong>lui</strong> de imaginar revelează, astfel, multiplele accepŃiuni şi conotaŃii cu care<br />
acesta se investeşte de-a lungul evoluŃiei s<strong>ale</strong>. Dintre acestea, semnalăm cu precădere:<br />
„ireal”, „fictiv”, „aparent”, „bizar”, „neverosimil”, „extravagant”, „care se află <strong>în</strong><br />
afara realităŃii”, „himeric”, „fantezist”, „<strong>în</strong>chipuit”, „nerealizabil”.<br />
În epoca modernă, conceptul de imaginar a cunoscut numeroase nuanŃări şi<br />
fundamentări teoretice, constituind, <strong>în</strong> câmpul cercetărilor literare şi estetice, obiectul<br />
unei atenŃii susŃinute.<br />
În special <strong>în</strong> ultimele decenii constatăm o proliferare remarcabilă a exegezelor,<br />
de la cele preocupate de constituirea unei teorii referitoare la manifestarea<br />
<strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong> <strong>în</strong> literatură sau <strong>în</strong> artă, până la consemnări mai mult sau mai puŃin<br />
<strong>în</strong>tâmplătoare care, de cele mai multe ori, nu pot rezista tentaŃiei unei definiŃii. Acest<br />
interes teoretic şi critic s-a soldat cu un număr substanŃial de demersuri ce au adus,<br />
fiecare, elemente importante atât pentru <strong>în</strong>Ńelegerea, cât şi pentru interpretarea<br />
literaturii şi artei imaginare, precum şi a specificităŃii acestora <strong>în</strong> raport cu alte<br />
fenomene literare sau artistice.<br />
Privită <strong>în</strong> ansamblu, exegeza critică relevă astfel o diversitate de puncte de<br />
vedere, de presupoziŃii, de perspective de tratare şi de metode utilizate, tendinŃele<br />
oscilând -ca <strong>în</strong> multe alte sectoare <strong>ale</strong> teoriei şi esteticii literare- <strong>în</strong>tre formulări<br />
restrictive şi consideraŃii de maximă amplitudine. Ideea comună, invarianta ce se<br />
<strong>în</strong>tâlneşte <strong>în</strong> abordările unor teoreticieni şi istorici literari ce au abordat fenomenul,<br />
desigur cu unele nuanŃe şi diferenŃieri, precum Gilbert Durand, Gaston Bachelar,<br />
Roger Caillois, Tzvetan Todorov, Jean Burgos, Jean Jacques Wunenburger, Faulkner,<br />
Corin Braga, Lucian Boia, etc este cea de ruptură, imaginarul, sprijinindu-se, <strong>în</strong><br />
5
esenŃă, pe conflictul dintre o ordine raŃional-explicabilă a lumii şi o altă ordine,<br />
surprinzătoare, inadmisibilă, inexplicabilă şi incompatibilă cu prima.<br />
Imaginarul este libertatea pe care ne-o asumăm de a ne raporta la lume <strong>în</strong> aşa<br />
fel <strong>în</strong>cât ea să ne apară ca intuitiv absentă. Imaginarul nu pretinde să exprime<br />
adevăruri esenŃi<strong>ale</strong> <strong>în</strong> forme contrase ori combinate, ci e poezia stării de spirit a<br />
sensibilităŃii pure, e poezia imaginaŃiei care nu tinde decât să se exprime.<br />
Gilbert Durand consideră că, dacă memoria „colorează” imaginaŃia, nu e mai<br />
puŃin adevărat că există o esenŃă proprie a <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, care diferenŃiază gândirea<br />
poetu<strong>lui</strong> de cea a cronicaru<strong>lui</strong> sau a memorialistu<strong>lui</strong>, deoarece imaginarul este <strong>în</strong><br />
legătură cu timpul pentru că Ńine de domeniul memoriei. Psihologia generală<br />
sterilizează fecunditatea fenomenu<strong>lui</strong> imaginar, respingându-l sau reducându-l la o<br />
schiŃă conceptuală. Unii psihologi au realizat că, <strong>în</strong> simbolul constitutiv al imaginii,<br />
există o omogenitate a semnificantu<strong>lui</strong> şi a semnificatu<strong>lui</strong> prin care imaginea diferă de<br />
arbitrarul semnu<strong>lui</strong>. Durand se alătură concepŃiei <strong>lui</strong> Bachelard despre simbolismul<br />
imaginar care se <strong>în</strong>temeiază pe două intuiŃii: imaginaŃia e dinamism organizator, iar<br />
acest dinamism e un factor de omogenitate. Simbolul nu posedă mai mult decât un<br />
sens artificial atribuit şi deŃine o forŃă de răsunet esenŃială şi spontană.<br />
Clasificarea marilor simboluri <strong>ale</strong> imaginaŃiei <strong>în</strong> categorii de motivaŃie distincte<br />
prezintă dificultăŃi tocmai prin faptul nelinearităŃii şi semantismu<strong>lui</strong> imaginilor.<br />
Majoritatea celor care au analizat motivaŃiile simbolice, care sunt şi istorici ai<br />
religiilor, s-au oprit la o clasificare a simbolurilor <strong>în</strong> funcŃie de <strong>în</strong>rudirea lor mai mult<br />
sau mai puŃin distinctă cu una din marile epifanii cosmologice. Krappe, <strong>în</strong> Geneza<br />
miturilor, subîmparte miturile şi simbolurile <strong>în</strong> două grupe: simbolurile cereşti şi<br />
simbolurile terestre.<br />
Gilbet Durand consideră că se impune o educaŃie estetică, pe deplin umană,<br />
precum şi o educaŃie fantastică, la scara tuturor fantasmelor umanităŃii. Nu numai că<br />
putem reeduca imaginaŃia şi putem redresa edificiul imaginar, izvorât din angoasa, dar<br />
tehnicile de acŃiune psihologică şi experienŃele socio-dramatice schiŃează o pedagogie<br />
a imaginaŃiei. Aceasta ar avea menirea să lumineze şi să secondeze această nestăvilită<br />
sete de imagini şi de vise.<br />
6
Gaston Bachelard consideră că asimilarea subiectivă joacă un rol primordial <strong>în</strong><br />
<strong>în</strong>lănŃuirea simbolurilor şi a motivaŃiilor lor. Observând că sensibilitatea umană este<br />
cea care serveşte drept mediator <strong>în</strong>tre lumea obiectelor şi cea a viselor, el pleacă de la<br />
teoria celor patru elemente şi sfarmă această simetrie, vorbind despre <strong>aspecte</strong>le<br />
antitetice <strong>ale</strong> elementu<strong>lui</strong> terestru.<br />
În Structurile antropologice <strong>ale</strong> <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, Gilbert Durand evidenŃiază<br />
printr-un traseu antropologic schimbul permanent produs, la nivelul <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>,<br />
<strong>în</strong>tre pulsiunile subiective şi asimilatoare şi somaŃiile obiective, care descind din<br />
mediul social şi cosmic: „imaginarul nu e nimic altceva decât acest traseu <strong>în</strong> care<br />
reprezentarea obiectu<strong>lui</strong> se lasă asimilată şi modelată de către imperativele<br />
impulsion<strong>ale</strong> <strong>ale</strong> subiectu<strong>lui</strong> şi care potrivit <strong>lui</strong> Piaget, reprezentările subiective se<br />
explică prin acomodările anterioare <strong>ale</strong> subiectu<strong>lui</strong> la mediul obiectiv”. 1 Durand<br />
realizează o clasificare a structurilor simbolice <strong>ale</strong> <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, bazată pe două<br />
Regimuri: unul diurn şi altul nocturn. Structurat pe dominanta posturală, Regimul<br />
diurn se referă la sociologia suveranu<strong>lui</strong> mag şi războinic, la tehnologia armelor, la<br />
riturile <strong>în</strong>ălŃimii şi purificării. Regimul nocturn se subîmparte <strong>în</strong> dominanta ciclică şi<br />
cea digestivă, cea dintâi referindu-se la simbolurile natur<strong>ale</strong> <strong>ale</strong> <strong>în</strong>toarcerii, la miturile<br />
astro-biologice, iar cea de-a doua la tehnica recipientu<strong>lui</strong> şi a habitatu<strong>lui</strong>, la sociologia<br />
matriarhală şi nutritivă. Ceea ce diferenŃiază arhetipul de simbol este lipsa <strong>lui</strong> de<br />
ambiv<strong>ale</strong>nŃă, universalitatea <strong>lui</strong> constantă şi adecvarea sa la schemă. În timp ce<br />
arhetipul se află pe c<strong>ale</strong>a ideii şi a substratificării, simbolul e pe c<strong>ale</strong>a nume<strong>lui</strong>, a<br />
substantivu<strong>lui</strong>. Mitul este considerat un sistem dinamic de simboluri, de arhetipuri şi<br />
de scheme, care tinde să se realizeze ca povestire. Mitul e limbaj prin <strong>în</strong>treaga latură<br />
diacronică a povestirii, o căutare a timpu<strong>lui</strong> pierdut, sensul mitu<strong>lui</strong> <strong>în</strong> particular nu face<br />
decât să ne trimită la semnificaŃia <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong> <strong>în</strong> general. Structurile imaginare sunt<br />
bazate pe izomorfismul, schemelor, arhetipurilor şi al simbolurilor, <strong>în</strong> cadrul<br />
schemelor mitice.<br />
Legat de imagintio vera a alchimiştilor, conceptul <strong>lui</strong> Henry Corbin, din<br />
gândirea islamică, deschidea o nouă perspectivă asupra considerării imaginilor.<br />
1 Durand, Gilbert, Structuri antropologice <strong>ale</strong> <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, Editura Univers, Bucureşti,1977, p.49<br />
7
SpaŃiul-timp imaginar ar fi acela <strong>în</strong> care simbolurile şi arhetipurile religioase au o<br />
existenŃă efectivă. Ele nu sunt născocite, inventate, ci descoperite după un exerciŃiu<br />
anamnetic special. Imaginarul <strong>în</strong>seamnă adevărata realitate, „primăvara vieŃii”, o<br />
interlume vizibilă doar văzătorilor.<br />
Imaginarul <strong>lui</strong> Eliade este unul de viziune, de adâncime, născut din dorinŃa de a<br />
reface continuitatea dintre valorile prezentu<strong>lui</strong> şi tot ceea ce ne aproprie de natură, de<br />
elementar, de arhaicitate. Sensibilitatea masculină, aventura limbaju<strong>lui</strong>, proiecŃiile<br />
succesive <strong>în</strong> spaŃii imaginare, permanenta căutare a sine<strong>lui</strong> sunt tot atâtea argumente<br />
<strong>în</strong>temeiate <strong>în</strong> realizarea unui demers ştiinŃific de amploare care să valorifice<br />
originalitatea stilistică a creaŃiei artistice, iar limba, după cum ne mărturisea,<br />
„reprezintă un adevărat substituit al geografiei mitice a patriei”.<br />
Prin imaginaŃie, Eliade <strong>în</strong>Ńelege bogăŃia interioară a unui f<strong>lui</strong>d spontan şi<br />
ne<strong>în</strong>trerupt de imagini. „A avea imginaŃie <strong>în</strong>seamnă a vedea lumea <strong>în</strong> totalitatea ei;<br />
căci puterea şi menirea imaginilor constau, <strong>în</strong> faptul că arată tot ce rămâne refractar<br />
conceptu<strong>lui</strong>. Aşa se explică de ce omul „lipsit de imaginaŃie” îşi pierde fericirea şi se<br />
năruie rupt de realitatea profundă a vieŃii şi de propriul suflet” 1 .<br />
Înainte de fi un savant de excepŃie, Mircea Eliade este un prozator al vieŃii. El<br />
vine din Bucureştiul mitic şi a făcut din el, <strong>în</strong> prozele s<strong>ale</strong>, o Ńară imaginară, plină de<br />
<strong>în</strong>tâmplări năprasnice şi dominată de oameni curioşi. Pe Mircea Eliade, trebuie să-l<br />
abordezi respectând principiile unei hermenautici a mitu<strong>lui</strong>, pozatorul nu se dezvă<strong>lui</strong>e<br />
ci sugerează. Nostalgia rădăcinilor alcătuieşte fundamentul fertil al celor mai multe din<br />
textele semnate de Mircea Eliade. Numai apelul la comprehensiune are ca efect<br />
scoaterea la lumină a semnificaŃiei ascunse <strong>în</strong> subtextul de ansamblu.<br />
Povestirile şi nuvelele s<strong>ale</strong> dezvă<strong>lui</strong>e un prozator cu mari disponibilităŃi lirice şi<br />
epice care, printr-un proces de perpetuă regenerare, se transformă <strong>în</strong> virtuŃi narative de<br />
o extraordinară tinereŃe. SpaŃiul imaginar al scriitoru<strong>lui</strong> este oraşul şi satul românesc<br />
trecând prin fatalitatea istoriei, trăind vital şi contradictoriu şi perpetuând ritualurile<br />
străvechi.<br />
Imaginarul constituie esenŃa spiritu<strong>lui</strong>, adică efortul fiinŃei de-a <strong>în</strong>ălŃa o<br />
speranŃă vie <strong>în</strong> pofida lumii obiective a morŃii. În lucrarea de faŃă, am observat că s-au<br />
1 Eliade, Mircea, Solilocvii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003, p.52<br />
8
sedimentat scheme, arhetipuri şi simboluri conform unor regimuri distincte. Aceste<br />
categorii justifică izotopia imaginilor şi constituirea de constelaŃii şi de povestiri<br />
mitice. De-a lungul celor patru capitole am <strong>în</strong>cercat să demonstrez că modalităŃile de<br />
exprimare <strong>ale</strong> <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, <strong>în</strong> <strong>opera</strong> <strong>lui</strong> Mircea Eliade, sunt orientate din dorinŃa de a<br />
face timpul „ să treacă”, prin forma spaŃială, din domeniul destinu<strong>lui</strong> fatal, <strong>în</strong> cel al<br />
victoriei ontologice. Aşadar, imaginarul s-a manifestat ca imaginaŃie creatoare, ca<br />
transformare eufemică a lumii, ca ordonare a fiinŃei umane.<br />
În nuvele mitul răzbate, făcând ca gesturile şi imboldurile zăgăzuite <strong>în</strong> sângele<br />
uman să lase umbre tragice. Având izvoare de esenŃă psihologică sau socială, tragicul<br />
este de ordin existenŃial, referindu-se la <strong>în</strong>cercarea de inadaptare a omu<strong>lui</strong> la dinamica<br />
istoriei, ori de ordin etic, atestând faptul că fenomenul dureros al mutaŃiilor istorice<br />
<strong>în</strong>registrează şi victime nevinovate.<br />
Primul capitol al lucrării Dualismul zi – noapte, identifică simbolistica<br />
imaginară a regimu<strong>lui</strong> diurn şi a regimu<strong>lui</strong> nocturn durandian. Regimul diurn<br />
cuprinde schema <strong>în</strong>ălŃării, a luminii şi imaginile verticalizante, această axă a<br />
reprezentării umane evidenŃiază legătura directă ce se naşte <strong>în</strong>tre atitudinile mor<strong>ale</strong> şi<br />
metafizice şi sugestiile imaginaŃiei. În <strong>opera</strong> <strong>lui</strong> Eliade, ascensiunea, ritualurile<br />
<strong>în</strong>ălŃimii şi <strong>ale</strong> purificării sunt corelate cu lumina, cu percepŃia vizuală. În călătoria<br />
imaginară diurnă, lumina se desparte de tenebre şi instaurează gândurile transcendente<br />
<strong>în</strong> opoziŃie cu timpul ce curge ireversibil Regimul nocturn se află sub semnul<br />
conversiunii şi al eufemismu<strong>lui</strong>, la nivelul reprezentării destinu<strong>lui</strong> şi a morŃii. Orice<br />
<strong>în</strong>cercare de explorare a tainelor devenirii <strong>în</strong>cepe printr-o coborâre, ca un vis de<br />
acceptare a condiŃiei tempor<strong>ale</strong>. În inima nopŃii spiritu<strong>ale</strong>, căderea se transformă <strong>în</strong><br />
coborâre.<br />
Umanitatea robustă, senzaŃia de trăire plenară, strălucirea vegetală, „eroismul”<br />
şi vivacitatea extremă a personajelor sunt tot atâtea reverberaŃii <strong>ale</strong> Ńinutu<strong>lui</strong> imaginar<br />
bucureştean cu semnificaŃii ascension<strong>ale</strong>. În acest spaŃiu distingem câteva simboluri<br />
aspirante la verticalitatea pură, <strong>în</strong> dorinŃa de evadare din realitate : Visul o realitate<br />
transcendentă, Iubirea aprigă şi fugară, focul patimă şi frenezie a vieŃii, noaptea şi<br />
absurdul existenŃei<br />
9
Mircea Eliade are vocaŃia spiritualizării teluricu<strong>lui</strong>, a surprinderii pasiunilor şi<br />
conflictelor violente dintre om şi semenul său, ori dintre oameni şi forŃele oarbe <strong>ale</strong><br />
naturii, sau a convertirii faptu<strong>lui</strong> epic <strong>în</strong> evocarea cu implicaŃii simbolice. Eroii săi sunt<br />
oameni cu biografii neobişnuite, senzuali, vindicativi, dezlănŃuiŃi sau disimulaŃi,<br />
aparŃinând unor colectivităŃi supuse unor legi străvechi, eroi care evoluează <strong>în</strong>tr-un<br />
spaŃiu cutreierat de <strong>în</strong>semne de geografie cu vârste mitologice: câmpia, apa,<br />
anotimpurile, peisajul torid, ars de soare şi peisajul nocturn, scăldat de razele lunii.<br />
ViaŃa şi moartea se <strong>în</strong>cleştează mereu, influenŃând destinul multor personaje şi<br />
afectând stratul social, dar şi cel moral, ca <strong>în</strong>tr-un adevărat „joc al ielelor.”<br />
SpaŃiile imaginaŃiei sunt evanescente şi direct dependente de fiinŃa ce le<br />
traversează, generându-le prin prisma visurilor s<strong>ale</strong>. SpaŃiile visu<strong>lui</strong> sunt spaŃii <strong>în</strong> care<br />
binele şi răul, frumosul şi urâtul se află <strong>în</strong> proporŃii eg<strong>ale</strong>. OpŃiunea <strong>în</strong>tre viaŃa<br />
spirituală şi viaŃa obişnuită se face printr-o zonă de trecere, un fluviu care traversează<br />
plastic lumea visu<strong>lui</strong> şi oferă un răgaz pentru luarea deciziei. Apa este elementul de<br />
răgaz şi legătura.<br />
Visul dobândeşte un rol esenŃial prin intermediul <strong>lui</strong> realizându-se<br />
comunicarea dintre Egor şi domnişoara Christina, din romanul Domnişoara Christina.<br />
Visul se confundă cu realitatea, iar dovezile palpabile <strong>ale</strong> „realităŃii” planu<strong>lui</strong> oniric<br />
sunt date de parfumul puternic de violete ce stăruie <strong>în</strong> cameră şi de găsirea mănuşii<br />
domnişoarei Christina. Egor, prin intermediul visu<strong>lui</strong>, este <strong>în</strong> centrul poveştii,<br />
trecerea de la un plan la celălalt este sesizată de mijloacele prin care sunt percepute<br />
cele două nivele, senzaŃiile din vis fiind la fel de autentice ca şi cele din starea de<br />
veghe. Egor vede <strong>în</strong> vis, simte mirosul de violete şi o aude vorbind pe domnişoara<br />
Christina. Visul are drept scop prevestirea realităŃii, dar confuzia dintre cele două<br />
planuri se datorează şi identităŃii cadru<strong>lui</strong> <strong>în</strong> care se desfăşoară evenimentele.<br />
Fuzionarea realu<strong>lui</strong> cu visul halucinant este atât de bine realizată <strong>în</strong>cât Egor nu ştie ce<br />
Ńine de halucinaŃie şi ce s-a petrecut <strong>în</strong> imaginaŃia acestuia. Întâmplările din vis<br />
interferează cu cele din starea de veghe, astfel realul comunică cu imaginarul. Egor<br />
devine o personalitate dirijată, care se lasă condusă de farmecul drăcesc al Christinei.<br />
În cel de-al doilea capitol, Timpul o faŃă a <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, prima dominantă a<br />
regimu<strong>lui</strong> nocturn al <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, va căuta stabilitatea <strong>în</strong> irepresibila scurgere a<br />
10
timpu<strong>lui</strong> şi va concentra aspiraŃiile la o lume a devenirii, transcendentă. Arhetipurile<br />
şi simbolurile <strong>în</strong>toarcerii alături de peripeŃiile dramatice <strong>ale</strong> timpu<strong>lui</strong> sunt grupate <strong>în</strong>:<br />
drumul spre centru a eroilor solari, călătoria cu rol de iniŃiere, supradimensionarea<br />
eroilor, calul, o fantasmă a irealu<strong>lui</strong>, simbolistica cifrelor labirintul viselor. Mircea<br />
Eliade consideră că timpul joacă rolul unui principiu de identitate aplicat la reducŃia<br />
diversităŃii existenŃei umane. Ca urmare, regenerarea timpu<strong>lui</strong>, ca repetare a actu<strong>lui</strong><br />
cosmologic, duce la abolirea destinu<strong>lui</strong> <strong>în</strong> ipostaza de oarbă fatalitate.<br />
Faptul că omul, mitul, şi realitatea se configurează ca dimensiuni ontologice <strong>ale</strong><br />
epicu<strong>lui</strong> este un semn de mare trăire a libertăŃii de gândire a scriitoru<strong>lui</strong>, care acordă<br />
lumii <strong>în</strong>conjurătoare o atenŃie complexă, diversificată.<br />
În La Ńigănci, <strong>în</strong>cercările nefireşti prin care trece Gavrilescu, ratarea sistematică<br />
ar putea echivala cu viaŃa sa frustrată până atunci de orice semnificaŃii profunde.<br />
Dacă ar fi ghicit pe cele trei Ńigănci, Gavrilescu ar fi putut pătrunde <strong>în</strong> toate odăile<br />
bordeiu<strong>lui</strong> şi ar fi ajuns să cunoască labirintul <strong>în</strong> care viaŃa şi moartea, plăcerea şi<br />
eşecul convieŃuiesc, refuzând să ia lucrurile <strong>în</strong> serios, refuză să-şi asume destinul<br />
tragic.<br />
În capitolul al treilea, Căutătorii paradisu<strong>lui</strong> pierdut, pentru a <strong>în</strong>vinge timpul<br />
dătător de moarte, semnalăm imagini legate de fazele lunare, evidenŃiind faptul că<br />
omul repetă actul creaŃiei. Simbolismul lunar influenŃează moartea, femeia, apele,<br />
destinul, temporalitatea. La Eliade, luna este metaforă şi blazon, astru al ritmurilor<br />
vieŃii şi element fantastic. O lună grotescă sub văpaia căreia oamenii devin lunateci sau<br />
bântuiŃi, iar viaŃa lor este determinată de lumina acestui astru. Imaginea selenară îşi<br />
exercită mirajul asupra personajelor, jucând rolul de prevestitoare a unor drame şi<br />
călăuzindu-le viaŃa. Comuniunea cu natura este indisolubilă, fiind o condiŃie a<br />
perenităŃii şi a veşnicei reveniri. Timpul este privit doar ca o devenire, reuşind să<br />
<strong>în</strong>vingă fatalitatea istoriei. Această fază a <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong> grupează, sub auspiciul lunii,<br />
simbolurile ciclicităŃii natur<strong>ale</strong> şi <strong>ale</strong> <strong>în</strong>toarcerii: eroul inteligent şi brutal, apa simbol<br />
al creaŃiei şi <strong>în</strong>truchipare a nestatorniciei, luna, femeia şi şarpele, identitatea dublă a<br />
erou<strong>lui</strong>, băutura sacră, culorile patimilor. luntrea rătăcitoare, semnele <strong>în</strong>soŃitoare. Prin<br />
<strong>în</strong>toarcerea pe insula din mijlocul lacu<strong>lui</strong>, Andronic şi Dorina, eroii din nuvela<br />
11
Şarpele, se re<strong>în</strong>torc <strong>în</strong> Paradisul pierdut, iar proba pe care Dorina trebuie să o treacă<br />
este, de fapt, focul prin care trebuie să treacă iubirea lor.<br />
Şarpele, este romanul unei extincŃii, al unei prăbuşiri, pline de exaltare.<br />
Oamenii par a se afla <strong>în</strong>tr-o stare de „beŃie”, a cărei formă de manifestare este frenezia,<br />
ei duc o existenŃă hăituită, asemenea personajelor faulkneriene, fiind atraşi<br />
iremediabil, de mirajul pământu<strong>lui</strong>. Paginile romanu<strong>lui</strong> reiau motivele din povestiri,<br />
momentele cele mai elocvente fiind cele de transcendere a realu<strong>lui</strong> sau de percepŃie a<br />
lumii ca spectacol, cu semnificaŃii simbolice. Desacralizarea atinge un punct<br />
culminant, <strong>în</strong> care vechile credinŃe, metamorfozate, alcătuiesc măştile groteşti, iar<br />
tragedia se converteşte <strong>în</strong> farsă.<br />
Timpul desparte lumina de <strong>în</strong>tuneric, dezvă<strong>lui</strong>nd o umanitate ce-şi trăieşte viaŃa<br />
ca pe un spectacol. Un spectacol–carnaval, unde oamenii trăiesc, deopotrivă, <strong>în</strong> sfera<br />
sacru<strong>lui</strong> şi a profanu<strong>lui</strong>, fiind constituiŃi dintr-o substanŃă magmatică, a <strong>în</strong>ceputu<strong>lui</strong> de<br />
lume. E o umanitate arhaică, dar nu ostenită, la care urmele credinŃelor şi practicilor<br />
magice se asociază cu semnele unei sacralităŃii pseudo-creştine. În „eroismul” solar al<br />
personajelor, precum şi <strong>în</strong> desfăşurarea dramelor, remarcăm perenitatea agonică a<br />
formelor arhaice: „Prin această legătură directă cu primordialul, cu natura, această<br />
umanitate dobândeşte o conduită frenetică, „stihială” <strong>în</strong> cadrul căreia tensiunile<br />
interioare se eliberează <strong>în</strong> modul cel mai firesc.” 1<br />
Eroii <strong>lui</strong> Mircea Eliade sunt veritabile proiecŃii <strong>ale</strong> lunii, deoarece „luna” este<br />
astrul ritmurilor vieŃii şi cel care-şi exercită mirajul asupra traiectoriei lor. Întreaga <strong>lui</strong><br />
proză este pusă sub semnul unui ritual sinestezic, ce se <strong>în</strong>cadrează <strong>în</strong>tr-o atmosferă cu<br />
vii accente olfactive, amestecând stări de buimăceală, frenezie, nebunie, plutire<br />
nocturnă.<br />
La Eliade, re<strong>în</strong>toarcerea imaginară din ultimul capitol Memoria şi universurile<br />
par<strong>ale</strong>le, este „o <strong>în</strong>apoiere”, „o regăsire”, incluzând profunzimea memoriei, hrana,<br />
refugiul. Memoria cunoaşte o „extindere,” îmbracă dimensiuni neobişnuite şi magice.<br />
În proza <strong>lui</strong> Eliade, memoria hrăneşte viaŃa materială şi spirituală, raŃiunea, dar şi<br />
1 Cosma, Anton, Romanul românesc şi problematica omu<strong>lui</strong> contemporan, Cluj-Napoca, Editura<br />
Dacia, 1977, p.147<br />
12
fantezia dăruindu-ne: capcanele rătăcirii, setea de a povesti, Bucureştiul, geografie şi<br />
spaŃiu mitologic, grota, pivniŃa magică.<br />
O extraordinară „descătuşare” a memoriei echiv<strong>ale</strong>ază, la Zaharia Fărâmă, din<br />
Pe strada Mântuleasa, cu „a povesti”, <strong>în</strong>tâmplările Ńâşnesc aparent fără legătură <strong>în</strong>tre<br />
ele. ÎnvăŃătorul recurge, mai, <strong>în</strong>tâi la incitarea curiozităŃii interlocutoru<strong>lui</strong>, <strong>în</strong>cepând<br />
să povestească un eveniment ieşit din comun, ce captează de la primele cuvinte atenŃia<br />
anchetatorilor. Este vorba de <strong>în</strong>tâmplări care îşi dezvă<strong>lui</strong>e <strong>în</strong>Ńelesul doar <strong>în</strong>tr-un<br />
context mai larg, de aceea e nevoie de o a doua povestire, care o legitimează şi o<br />
explică pe prima, şi a cărei acŃiune <strong>în</strong>cepe, de regulă, cu câteva decenii mai devreme.<br />
Mircea Eliade a creat un oraş al <strong>lui</strong> nemărginit de complex şi de adevărat, de<br />
specific şi de viu, un oraş gata construit şi populat din propria <strong>lui</strong> privire. Un oraş<br />
despre care numai el, autorul, vedea că este acelaşi cu oraşul real, folosit ca model.<br />
Inventând o hartă, făcându-se că vorbeşte despre un Ńinut imaginar, Mircea Eliade a<br />
dat nu numai o dovadă de severitate estetică, ci şi una de nesfârşită dragoste pentru<br />
propriul Ńinut, pe care voia să-l nemurească, fără a-l eclipsa.<br />
Personajele au ciudăŃenii greu motivabile, comit gesturi bizare sau<br />
spectaculoase ori introduc, <strong>în</strong> naraŃiune, propriile lor povestiri. Planul real interferează<br />
cu cel oniric, personajele nu mai au o existenŃă socială certă, părând că rătăcesc prin<br />
spaŃiul bucureştean. Prozatorul colorează actele umane şi le dă semnificaŃii care<br />
depăşesc condiŃia concretă propriu-zisă. Realul capătă faŃete fantastice şi conotaŃii<br />
mitice, personajele sunt desenate <strong>în</strong> contururi hiperbolice, materia se imaterializează,<br />
simŃurile se ascut şi, sub lumina clar-obscură a lunii, viaŃa cunoaşte ritmuri<br />
halucinante.<br />
Prin activitatea sa de dominare a lumii, omul riscă să se <strong>în</strong>străineze de ea, astfel<br />
că funcŃia artistu<strong>lui</strong> este, ca prin operele s<strong>ale</strong>, să realizeze concilierea.<br />
Mircea Eliade redescoperă şi valorifică, <strong>în</strong> manieră modernă, implicaŃiile<br />
străvechi <strong>ale</strong> epicu<strong>lui</strong>. Prozatorul caută simplitatea melosu<strong>lui</strong> popular, împodobit cu<br />
pitorescul şi senzaŃionalul unor forme de viaŃă arhaice, <strong>ale</strong> căror vestigii le revelează.<br />
Epica sa este modul de a vedea realitatea omenească proiectată pe un ecran vast al<br />
eternu<strong>lui</strong> şi al absolutu<strong>lui</strong>.<br />
13
Scriitorul îşi configurează un spaŃiu imaginar al său, spaŃiu geografic, folcloric<br />
şi social-moral al Bucureştiu<strong>lui</strong> şi câmpiei Dunării. Eroii săi sunt determinaŃi de<br />
„spaŃiul - matrice”, <strong>în</strong> care vieŃuiesc, care-i posedă deplin şi pe care ei îl iubesc cu<br />
patimă sau îl urăsc cu <strong>în</strong>verşunare, fără a se putea sustrage destinu<strong>lui</strong> pe care el li-l<br />
hărăzeşte. În acest spaŃiu „apa pământul şi soarele se unesc pentru o aventură<br />
supremă, iar gândul fiecăruia era de a amuŃi naivi <strong>în</strong> taina nocturnă a pădurii”.<br />
Personajele <strong>lui</strong> Mircea Eliade sunt moderne prin spiritul lor de aventură şi prin<br />
voinŃa lor generatoare de dramatic şi tragic. „Naturalitatea” este condiŃia firească a<br />
acestor personaje, marcate de o mare tensiune existenŃială, trăind, cu toŃi porii,<br />
„nebunia furtunoasă” a vieŃii lor. Ele manifestă o inapetenŃă pentru conformism, fiind<br />
fiinŃe exaltate şi de o vitalitate aspră, trăind <strong>în</strong>tr-o perfectă comuniune cu natura. O<br />
natură pe care oamenii o simt prin toŃi porii fiinŃei şi care participă la fiecare act al<br />
vieŃii lor, imprimându-le o imensă forŃă de a trăi şi o mare sete cu care iubesc viaŃa.<br />
Istoria nu trece pe lângă aceşti eroi fără să lase urme, ea este ca o cavalcadă, <strong>în</strong><br />
tumultul căreia mulŃi nu-şi vor mai afla locul, viaŃa lor fiind construită pe alte<br />
dimensiuni şi din alte perspective. Ei vor rămâne cantonaŃi <strong>în</strong>tr-un fel de<br />
„protoistorie”, ducând o existenŃă par<strong>ale</strong>lă cu ritmul evenimentelor. Aceste personaje<br />
au, totuşi, nostalgia unui loc al lor, trăiesc undeva, dar năzuiesc să existe <strong>în</strong> altă parte,<br />
visează la statornicie, dar, fatalmente, îşi distrug speranŃa de a se regăsi.<br />
Întâlnim ipostaze <strong>ale</strong> „halucinaŃilor” care, alunecând prin apele tulburi <strong>ale</strong><br />
unei lumi <strong>în</strong> descompunere, par a se regăsi <strong>în</strong>tr-nsa şi a-i descoperi sensuri<br />
tulburătoare. Datorită modu<strong>lui</strong> arhaic de a percepe lumea, imaginea selenară <strong>eliade</strong>ască<br />
este unică <strong>în</strong> literatura noastră. Ea influenŃează naşterea, devenirea, moartea, apele,<br />
femeia, fecunditatea, destinul, temporalitatea, jucând rolul de prevestitoare a unor<br />
drame şi promiŃând o veşnică revenire.<br />
Natura <strong>în</strong>floreşte <strong>în</strong> metafore surprinzătoare, de o mare profunzime, ea e o<br />
„fiinŃă eternă”, care hrăneşte nu numai viaŃa materială, ci şi cea spirituală, nu numai<br />
raŃiunea, ci şi fantezia. Apa, vântul, norii, cerul, plantele şi <strong>în</strong>deosebi omul sunt părŃi<br />
<strong>ale</strong> mare<strong>lui</strong> <strong>în</strong>treg cosmic. Personajele trăiesc sub influenŃa elementelor naturii<br />
dezlănŃuite, psihologia lor fiind, adeseori, modificată de natură.<br />
14
SpaŃiul creat de prozator este o geografie cu vârstă mitologică, iar timpu<strong>lui</strong> i s-<br />
a conferit o aură de legendă. Firea eroilor săi, <strong>în</strong>setaŃi, deopotrivă, de puritate şi de<br />
metafizică şi supuşi unor legi străvechi, transmise prin tradiŃie, este <strong>în</strong> deplin acord cu<br />
elementele polarizate <strong>ale</strong> decoru<strong>lui</strong> natural: apa, câmpia, anotimpurile, peisajul ars de<br />
lumina toridă a soare<strong>lui</strong> şi cel nocturn, scăldat de razele „fantomizate” <strong>ale</strong> lunii.<br />
ViaŃa şi moartea sunt privite dintr-o perspectivă fatalistă ingenuă, extincŃia<br />
interesând numai <strong>în</strong> măsura <strong>în</strong> care afectează comunitatea sau este o ameninŃare<br />
pentru aceasta.<br />
În proza <strong>lui</strong> Mircea Eliade, limbajul are individualitate, el reprezintă o<br />
modalitate de raportare la lume, de dezvă<strong>lui</strong>re, <strong>în</strong>tr-o formă inedită, a <strong>în</strong>făŃişărilor ei<br />
neştiute. Limbajul metaforizat nu are decât foarte rar valoare pur decorativă, funcŃia sa<br />
esenŃială fiind aceea de a alcătui un univers imagistic specific. Resursele plastice <strong>ale</strong><br />
prozatoru<strong>lui</strong> sunt nelimitate, arătând spontaneitate şi adecvarea discursu<strong>lui</strong> la o stare<br />
creatoare autentică. Menirea sa este aceea de a situa elementele ficŃiunii <strong>în</strong>tr-un<br />
univers artistic convingător şi original.<br />
Este foarte limpede faptul că fiecare erou trăieşte <strong>în</strong> propria sa insulă a zilei de<br />
ieri, <strong>în</strong> veşnicul astăzi de până <strong>în</strong> clipa morŃii, pentru că pentru cel care moare, ziua de<br />
mâine nu va mai fi.<br />
Literatura <strong>lui</strong> Mircea Eliade configurează un univers artistic propriu, iniŃial<br />
trăit şi apoi scris, fără a deteriora alte „universuri”, interioare şi exterioare, etice şi<br />
estetice, ci a le integra <strong>în</strong>tr-o viziune asupra existenŃei umane. Eliade recuperează o<br />
lume aflată <strong>în</strong> disoluŃie sau condamnată de istorie, apelând la sacru şi inventând un<br />
baroc cu aceeaşi voluptate cu care o făceau iluştrii săi <strong>în</strong>aintaşi. Doar că el, prozatorul<br />
modern, <strong>în</strong>toarce totul pe dos, cu o sete imensă de adevăr, cu un simŃ al limbii plin de<br />
rafinament şi cu o viziune unică asupra vieŃii şi a destinelor s<strong>ale</strong>.<br />
Alex Ştefănescu îl definea: „Scriitorul nu este, pentru cititor, o gazdă atentă. El<br />
lasă foarte multe lucruri neexplicabile, trece nerăbdător de la un subiect la altul,<br />
deschide noi şi noi paranteze, care transformă adeseori naraŃiunea <strong>în</strong>tr-un labirint. În<br />
plus, aduce <strong>în</strong> prim –plan zăpăcitor de multe personaje, mai multe decât pot intra <strong>în</strong><br />
raza atenŃiei distributive a unui om obişnuit, discutând despre marile probleme <strong>ale</strong><br />
omenirii. Despre dragoste şi moarte, despre probabilitatea existenŃei unui „dincolo”,<br />
15
despre piatra filozofală, despre posibilitatea de a opri timpul sau a ieşi din timp, despre<br />
relaŃia dintre memorie/amnezie şi identitate. El le discută şi rediscută prin intermediul<br />
unor personaje <strong>în</strong> fiecare naraŃiune a sa. În proza sa fantastică se filosofează mai mult<br />
decât <strong>în</strong> proza eseistică a altora” 1 .<br />
Faptul că Mircea Eliade este „un artist al cuvântu<strong>lui</strong>” este ne<strong>în</strong>doielnic. Artistul<br />
iubeşte, cu patimă, frumuseŃea vieŃii, cu bucuriile, tristeŃile, triumful şi slăbiciunile ei,<br />
<strong>în</strong>tinzând un braŃ ocrotitor personajelor s<strong>ale</strong> şi <strong>în</strong>vă<strong>lui</strong>ndu-le cu o compasiune sobră şi<br />
nobilă. Cât despre menirea sa, el o defineşte astfel: „Scriind, vezi mai clar lumea din<br />
jurul tău şi îi uiŃi mai anevoie culorile. Şi, apoi câtă bucurie să poŃi izola acele<br />
din care e alcătuită <strong>în</strong> bună parte viaŃa oricărui om, ca să le<br />
poŃi istovi toate <strong>în</strong>Ńelesurile, stăpânindu-le, memorizându-le, <strong>în</strong>gheŃând fragmente de<br />
timp concret. 2 ”<br />
Fiind scrisă dintr-un impuls afectiv, proza <strong>lui</strong> Eliade este cadrul <strong>în</strong> care<br />
pitorescul, dezlănŃuirile pasion<strong>ale</strong> şi senzaŃionalul dus până la neverosimil sunt forme<br />
de expresie a sensibilităŃii. Deosebit de „abundente” sunt actele de violenŃă,<br />
halucinaŃiile, morŃile, iubirile interzise, toate fiind elemente componente <strong>ale</strong> unui stil.<br />
Nu atât spaŃiul este determinat, cât realitatea sufletească a personajelor plasate <strong>în</strong>tr-o<br />
geografie ca o prelungire firească a fiinŃei lor. Firea oamenilor, <strong>în</strong>tâmplările prin care<br />
trec şi decorul formează un tot, iar limba nu e un simplu instrument, fiind de sine<br />
stătătoare.<br />
Evenimentele povestite, re<strong>ale</strong> şi fictive, sunt un „concentrat” de existenŃă<br />
autentică, pus <strong>în</strong> vibraŃie emoŃională de experienŃă individuală a scriitoru<strong>lui</strong>, iar<br />
dezvoltarea sa literară cere o pătrundere performantă a realităŃii, <strong>în</strong> toate <strong>aspecte</strong>le ei.<br />
Este preocupat de fixarea unor coordonate spaŃio-tempor<strong>ale</strong> care să dea credibilitate<br />
subiectu<strong>lui</strong> relatat şi să pregătească terenul <strong>în</strong> vederea producerii evenimentu<strong>lui</strong><br />
supranatural.<br />
N-am <strong>în</strong>cercat să demonstrez că Mircea Eliade este un prozator mare, ci doar<br />
că e unul major. Scrierile <strong>lui</strong> Eliade posedă o arhitectură ingenioasă, un lexic unic,<br />
toate demonstrând excepŃionalul t<strong>ale</strong>nt narativ al prozatoru<strong>lui</strong>. El este un povestitor<br />
1 Ştefănescu , Alex, Istoria literaturii române contemporane, Editura maşina de scris, Bucureşti, 2005, p.116<br />
2 Eliade, Mircea, op. cit., p.225<br />
16
prin excelenŃă, fiecare element al prozei fiind menit a istorisi ceva, captivant, animând<br />
structura epicii şi determinând-o să cuvânteze.<br />
În spiritul <strong>lui</strong> Eliade, „este o nelinişte, o voinŃă puternică de afirmare, un<br />
angajament spiritual total, el voieşte să refacă un mare handicap istoric, să deschidă<br />
cercurile spiritu<strong>lui</strong> românesc şi să redimensioneze o cultură ce-a zăcut prea mult <strong>în</strong><br />
inerŃiile ei.” 1<br />
1 Simion, Eugen, Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei, Bucureşti, Editura Universul enciclopedic, 2005. p.178<br />
17
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ<br />
A. EDIłII CONSULTATE<br />
1. ELIADE, MIRCEA , Dayan, Bucureşti, Editura Tana, 2005<br />
2. ELIADE, MIRCEA, Domnişoara Christina, Bucureşti, Editura Cartex 2000, 2006.<br />
3. ELIADE, MIRCEA, Douăsprezece mii de capete de vite, Bucureşti, Editura<br />
Tana, 2005.<br />
4. ELIADE, MIRCEA, Fragmentarium, Bucureşti, Editura Humanitas,<br />
2004,<br />
5. ELIADE, MIRCEA- Jurnal, vol.I, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004.<br />
6. ELIADE, MIRCEA, Ivan, Bucureşti, Editura Tana, 2005.<br />
7. ELIADE, MIRCEA, Insula <strong>lui</strong> Euthanasius, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003<br />
8. ELIADE, MIRCEA, Încercarea labirintu<strong>lui</strong>. Convorbiri cu Claude –Henri<br />
Rocquet, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007.<br />
9. ELIADE, MIRCEA, În curte la Dionis, Bucureşti, Editura Tana, 2005<br />
10. ELIADE, MIRCEA, La Ńigănci, Bucureşti, Editura Tana, 2005.<br />
11.ELIADE, MIRCEA, La umbra unui crin, Bucureşti, Editura FundaŃiei Cultur<strong>ale</strong><br />
Române, 1992<br />
12. ELIADE, MIRCEA, Mituri, vise şi mistere, Bucureşti, Editura Universul<br />
enciclopedic, 2008<br />
13. ELIADE, MIRCEA, Maitreyi, Bucureşti, Editura Tana, 2005<br />
18
14. ELIADE, MIRCEA. NopŃi la Serampore, Bucureşti, Editura Humanitas, 2006<br />
15. ELIADE , MIRCEA, Ocultism, vrăjitorie şi metode oculte, Bucureşti, Editura<br />
Humanitas, 2006<br />
16.ELIADE, MIRCEA, O fotografie veche de 14 ani, Bucureşti, Editura<br />
Tana, 2005<br />
17. ELIADE, MIRCEA, Pelerina, Bucureşti, Editura FundaŃiei Cultur<strong>ale</strong><br />
Române, 1992<br />
18. ELIADE, MIRCEA, Pe strada Mântuleasa, Curtea de Argeş, Editura<br />
Tana, 2009<br />
19. ELIADE, MIRCEA, Sacru şi Profan, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004<br />
20. ELIADE, MIRCEA, Secretul doctoru<strong>lui</strong> Honigberger, Bucureşti,<br />
Editura Humanitas, 2006<br />
21. ELIADE, MIRCEA, Solilocvii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003<br />
22. ELIADE, MIRCEA, ŞanŃurile, Bucureşti, Editura Tana, 2005.<br />
23. ELIADE , MIRCEA, Tratat de istorie a religiilor, Bucureşti,<br />
Editura Humanitas, 2007<br />
24. ELIADE, MIRCEA, TinereŃe fără tinereŃe, Bucureşti, Editura Tana, 2005<br />
25. ELIADE, MIRCEA, Un om mare, Bucureşti, Editura Tana, 2005.<br />
19
B. REFERINłE CRITICE<br />
1. Studii cu caracter general, sinteze, monografii, dicŃionare, enciclopedii<br />
1.ALEXANDRESCU, SORIN, Privind <strong>în</strong>apoi, modernitatea, Bucureşti, Editura<br />
Univers 1999.<br />
2.AUGUSTINUS, AURELIUS - Confesiuni. Materia, spaŃiul, timpul <strong>în</strong> istoria<br />
filozofiei, vol.I, Editura Minerva, Bucureşti, 1982<br />
3.. BACHELARD, GASTON , Apa şi visele, Bucureşti, Editura Univers, 1995<br />
4. BACHELARD, GASTON, Aerul şi visele, Bucureşti, Editura Univers, 1997<br />
5. BACHELARD, GASTON, Pământul şi reveriile odihnei, Bucureşti, Editura<br />
Univers, 1999<br />
6.BACHELARD, GASTON, Poetica spaŃiu<strong>lui</strong>, Piteşti, Editura Par<strong>ale</strong>la45, 2005.<br />
7.BACHELARD, GASTON, Poetica reveriei, Piteşti, Editura Par<strong>ale</strong>la 45,2005.<br />
8. BACHELARD, GASTON, Psihanaliza focu<strong>lui</strong>, Bucureşti, Editura Univers, 2000.<br />
9.BACHELARD, GASTON, Flacăra unei lumânări, Bucureşti, Editura Anastasia,<br />
1994.<br />
10. BOIA, LUCIAN, Pentru o istorie a <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, Bucureşti, Editura Humanitas,<br />
2006<br />
11.BRAGA , CORIN, De la arhetip la anarhetip, Iaşi, Editura Polirom, 2006,<br />
12. BRAGA , CORIN, Concepte şi metode de cercetare a <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, Iaşi,<br />
Editura Polirom, 2007<br />
13.BURGOS, JEAN, Imaginar şi creaŃie, Bucureşti, Editura Univers, 2003<br />
14. CAILLOIS, ROGER, Abordări <strong>ale</strong> <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>, Bucureşti, Editura<br />
Nemira, 2001<br />
20
15. CĂLINESCU, GEORGE, Istoria literaturii române de la origini şi<br />
până <strong>în</strong> prezent, Bucureşti, Editura Minerva,<br />
1988<br />
16.CĂLINESCU, MATEI, Despre Ioan Petru Culian şi Mircea Eliade. Aminitiri,<br />
lecturi, reflecŃii, Iaşi, Editura Polirom, 2002.<br />
17. CĂLINESCU, GEORGE, Studii de literatură unversală. Cervantes, Editura<br />
Albatros, Bucureşti, 1972<br />
18.CHEVALIER, JEAN; GHEERBRANT, ALAIN, DicŃionar de simboluri,<br />
Bucureşti, Editura Artemis, 1993<br />
19. COSMA, ANTON, Romanul românesc şi problematica omu<strong>lui</strong> contemporan,<br />
Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977<br />
20. CULIANU, IOAN PETRU, Mircea Eliade, Iaşi, Editura Polirom ,2004<br />
21. DURAND, GILBERT, Structuri antropologice <strong>ale</strong> <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong>,<br />
Bucureşti, Editura Univers, 1977<br />
22.DURAND, GILBERT, Aventurile imaginii. ImaginaŃie simbolică.<br />
Imaginarul, Bucureşti, Nemira,1999.<br />
23. DURAND, GILBERT, Figuri mitice şi chipuri <strong>ale</strong> operei, Bucureşti,<br />
Editura Nemira,1988<br />
24. GIRARD, RENE, ViolenŃă şi sacru, Bucureşti, Editura Nemira, 1995<br />
25. GLODEANU, GHEORGHE, Coordonate <strong>ale</strong> <strong>imaginaru<strong>lui</strong></strong> <strong>în</strong> <strong>opera</strong> <strong>lui</strong> Mircea<br />
Eliade, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2006.<br />
26. GLODEANU, GHEORGHE, Fantasticul <strong>în</strong> <strong>opera</strong> <strong>lui</strong> Mircea Eliade, Baia<br />
Mare, Editura Gutinul, 1993<br />
27. HANDOCA, MIRCEA, Mircea ELiade, bibliografie, Bucureşti, Editura Jurnal<br />
Literar, 1998<br />
28. HEGEL, Prelegeri de estetică, vol.I, Editura Academiei, Bucureşti, 1966.<br />
29. JUNG, C.G., Arhetipuri şi inconştientul colectiv, Bucureşti , Editura Universitas,<br />
21
1976<br />
30. JUNG, C.G., În lumea arhetipurilor, Editura Jurnal literar, Bucureşti, 1994<br />
31. KERNBACH, VICTOR, DicŃionar de mitologie generală, Editura ŞtiinŃifică şi<br />
Enciclopedică, Bucureşti, 1975<br />
32. LWRENCE, DAVID - HERBERT Le serpent a Plumes, Editeur Robert<br />
Laffont, Paris, 1984<br />
33. MANOLESCU, NICOLAE, Arca <strong>lui</strong> Noe, Bucureşti, Editura Gramar, 2007<br />
34.MANOLESCU, NICOLAE, Istoria literaturii române, Cinci secole de literatură<br />
Piteşti, Editura Par<strong>ale</strong>la45, 2008<br />
35. MICU, DUMITRU, Scurtă istorie a literaturii române, Bucureşti, Editura<br />
Iriana, 1996<br />
36.MUREŞAN, VIANU, Fundamentele filozofice <strong>ale</strong> magiei, Cluj-Napoca, Editura<br />
Dacia, 2000<br />
37.MUNTEANU ROMUL, Metamorfozele critici europene moderne,<br />
Bucureşti, EditurUnivers, 1975<br />
38. OTTO, RUDOLF, Sacrul, traducerea Silvia Irimiea şi Ioan Milea,<br />
Bucureşti, Editura Humanitas, 2006<br />
39. PAMFILE, TUDOR, Mitologia poporu<strong>lui</strong> român, Bucureşti, Editura<br />
Vestala, 2008<br />
40.PIRU, ALEXANDRU, Istoria literaturii române de la <strong>în</strong>ceput până azi,<br />
Bucureşti, Editura Univers, 1981<br />
41. ROWENA ŞI RUPERT SHEPHERD, 1000 de simboluri. SemnificaŃia formelor<br />
de artă şi mitologice, Oradea, Editura Aquila 93,2007.<br />
42. ROCHETERIE, JACQUES, Simbiologia viselor, Bucureşti, Editura<br />
Artemis, 2006<br />
43. RUŞTI, DOINA, DicŃionar de simboluri din <strong>opera</strong> <strong>lui</strong> Mircea Eliade, Editura<br />
22
Tritonic, Bucureşti, 2005<br />
44. SIMION, EUGEN, Mircea Eliade . Nodurile şi semnele prozei, Bucureşti,<br />
Editura Universul enciclopedic, 2005.<br />
45. SIMION, EUGEN, Scriitori români comentaŃi, Bucureşti, Editura Recif,<br />
1976,vol.I.<br />
46.SIMION, EUGEN, Sfidarea retoricii. Jurnal german, Bucureşti, Editura Cartea<br />
Românească, 1985.<br />
47.SIMION, EUGEN, Scriitori români de azi, Bucureşti, Editura Cartea Românească,<br />
vol.II, 1996<br />
48. ŞTERFĂNESCU, ALEX, Istoria literaturii române contemporane, Bucureşti,<br />
Editura Maşina de scris, 2005<br />
49. TODOROV, TZVETAN, Introducere <strong>în</strong> literatura fantastică, traducere de Virgi<br />
Tănase, prefaŃa de Al.Sincu, Bucureşti, Editura<br />
Univers, 1973<br />
50.TOMUŞ, MIRCEA, Romanul romanu<strong>lui</strong> românesc, Bucureşti, Editura Gramar,<br />
2000<br />
51. łEPOSU, RADU, ViaŃa şi opiniile personajelor, Bucureşti, Editura Cartea<br />
Românească, 1983<br />
52. UNGUREANU, CORNEL, Proză şi reflexivitate, Editura Eminescu, Bucureşti,<br />
1977<br />
53. VLAD, ION, Descoperirea operei, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1970<br />
54. VULCĂNESCU, ROMULUS, Mitologie română, Bucureşti, Editura Academiei,<br />
1987<br />
55. ZACIU, MIRCEA; SASU AUREL, DicŃionar esenŃial al scriitorilor români,<br />
Bucureşti, Editura Albatros, 2000<br />
56. ZIMMER, HEINRICH, Mituri şi simboluri <strong>în</strong> arta şi civilizaŃia indiană,<br />
traducerea Sorin Mărculescu, Bucureşti,<br />
23
Editura Humanitas, 2007<br />
57.WUNENBURGER, JEAN –JACQUES, Filozofia imaginilor, Iaşi, Editura<br />
24<br />
Polirom, 2004.
2. Studii cuprinse <strong>în</strong> volume<br />
1. BALOTĂ, NICOLAE, Labirint, Bucureşti, Editura Eminescu,1971<br />
2.BĂLĂIłĂ, GEORGE, LecŃia de istorie, Nuvele, Editura Minerva, Bucureşti,<br />
3.BĂNULESCU, ŞTEFAN, Cartea de la Metropolis, Editura Albatros, 1981<br />
4. BOCCACCIO, GIOVANNI, Decameronul, Piteşti, Editura Par<strong>ale</strong>la 45,2006<br />
5. EMINESCU, MIHAI, Proză, Timişoara, Editura Facla, 1991<br />
6. EMINESCU, MIHAI, Sărmanul Dionis, Editura Minerva, Bucureşti, 1970<br />
7. FREUD, SIGMUND, Opere esenŃi<strong>ale</strong>, Interpretarea viselor, vol. II, Editura<br />
Trei, Bucureşti, 2010<br />
8. GALACTION, GALA, Moara <strong>lui</strong> Călifar, Bucureşti, Editura Minerva, 1979<br />
9. ISPIRESCU, PETRE, Basme populare româneşti, Editura Minerva, Bucureşti,<br />
1980<br />
10.LWRENCE, DAVID- HERBERT, Le serpent a Plumes, Editeur Robert Laffont,<br />
Paris, 1984<br />
11. MAUPASSANT, GUY, Opere complete, Paris, Editura Jose Corti, 1967<br />
12. NEAGU, FĂNUŞ, Ningea <strong>în</strong> Bărăgan, Editura Tineretu<strong>lui</strong>, Bucureşti, 1969<br />
13. NEAGU, FĂNUŞ, Fântâna, Nuvele, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1974<br />
14. NEGOIłESCU, ION, Scriitori contemporani, Cluj-Napoca, Editura Dacia,<br />
1994<br />
15.NEAGU, FĂNUŞ, Scaunul singurătăŃii, Bucureşti Editura Cartea<br />
Românească, 1987<br />
16. PETRESCU, CEZAR, Aranka, ştima lacurilor, Editura Minerva, Bucureşti,<br />
2007<br />
17. POPESCU, D.R., Dor, Editura Minerva, Bucureşti, 1981<br />
18. SADOVEANU, MIHAIL, Nuvele, Editura Minerva, Bucureşti, 1980<br />
19. VOICULESCU, VASILE, Proză, Bucureşti, Editura Nemira, 2006<br />
25
3. Articole şi studii <strong>în</strong> periodice<br />
1. ELIADE, MIRCEA , Revista Rampa, anul XIX, nr.5660, 22 nov. 1936,<br />
2.BĂNULESCU, ŞTEFAN, Pe dimensiunea timpu<strong>lui</strong> interior. Revista Secol XX,<br />
nr.9, Bucureşti, 1967<br />
26