specificul consilierii psihologice în cazul refugiaţilor - JRS Romania

SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR
întâmplări banale, precum faptul că cineva nu i-a
înţeles accentul şi l-a rugat să repete, îi reamintesc
constant, chiar şi după ani de şedere în ţara de azil, şi
uneori chiar pentru tot restul vieţii, că este un străin
(intrus).
De aceea, consilierul va insista pe conştientizarea
acestor blocaje ale minţii, dar mai ales pe efectele
lor negative asupra vieţii în general, cât şi asupra
modului de rezolvare a problemelor cu care se
confruntă. Un refugiat este un străin la propriu,
dar poate rămâne mental un străin atâta vreme cât
rămâne cantonat în acest mod de a se privi pe sine,
blocându-şi practic şansele la o viaţă normală.
În cursul şedinţelor de consiliere, mai ales atunci
când acestea au loc la foarte puţin timp de la sosire,
consilierul va avea grijă să nu facă gesturi sau să pună
întrebări care amplifică sentimentul de „străin”. Este
de preferat, în această etapă a consilierii (evaluarea)
menţinerea în limitele general-umanului, care face
abstracţie de diferenţe şi accentuează asemănările,
facilitând comunicarea.
Refugiaţii au nevoie, în primul rând, să fie
respectaţi ca oameni, dincolo de toate diferenţele,
şi să simtă cu adevărat acest lucru. Au nevoie să
fie ascultaţi; să li se explice cu răbdare ce trebuie
să facă; să nu fie expuşi unor situaţii jenante; să fie
trataţi ca individualităţi şi nu aparţinând unui grup.
Sentimentul de vină, care apare de obicei la
scurt timp după sosire, ori mai târziu, după conturarea
unei situaţii legale şi financiare clare, vine
din comparaţia pe care refugiaţii o fac adesea între
situaţia de exil şi cea de acasă. Mulţi se simt vinovaţi
3
pentru condiţiile de trai mult mai bune, iar faptul că
nu-i pot ajuta – cum şi-ar dori – şi pe cei de acasă
– îi fac să se întrebe în sinea lor dacă au meritat să
supravieţuiască. De multe ori intensitatea unei astfel
de trăiri a dus spre tentative de sinucidere ori s-a
transformat în agresivitate şi abuz de alcool.
Pentru a preveni transformarea sentimentului
de vină în starea de a se simţi permanent vinovat,
consilierul va insista pe aspecte ce ţin de unicitatea
individului şi a experienţelor sale, într-un context
mai larg, cel al destinelor individuale şi colective.
Sentimentul de inferioritate, care la început
este consecinţa firească şi trecătoare a faptului
de fi nou într-o ţară nouă, poate deveni cu timpul
parte a individualităţii refugiatului, influenţându-i
identitatea şi şansele de succes în procesul de adaptare
şi integrare. De exemplu, limba maternă, modul
de a trăi şi de a munci din ţara de origine se poate
să nu mai conteze la fel de mult şi în cea de azil sau
chiar să fie nefolositoare. Sarcini simple, precum
cumpărăturile, plata facturilor pot să devină o mare
problemă. Este adevărat că după un anumit timp
fiecare refugiat îşi găseşte modul său propriu de
adaptare la noua situaţie şi chiar dacă durează mai
mulţi ani, acest sentiment are tendinţa de a dispărea.
Dar constanţa unor astfel de sentimente poate duce
la starea de a fi inferior. Este importat de subliniat că
această stare nu este în relaţie cu ceva din experienţele
din copilărie ale persoanei sau condiţii relevante
de fond. El apare de obicei în relaţia cu situaţia şi
condiţiile din ţara de azil. Refugiatul vine oricum
cu o stimă de sine scăzută, iar schimbările pe care
nu le poate controla îi pot declanşa şi permanentiza
sentimentul de inferioritate.
Rolul consilierului care se confruntă cu o astfel
de situaţie este de a-l ajuta să conştientizeze efectele
negative ale permanentizării unui sentiment firesc
până la un anumit punct pentru oricine se confruntă
cu o situaţie nouă şi, în acelaşi timp, să îl ajute să
identifice şi să valorizeze acele aspecte reale ale
personalităţii care îi măresc încrederea şi stima de
sine.
Un aspect delicat al situaţiei de refugiat, ce
apare mai ales după ani de şedere în ţara de azil, este
sentimentul pierderii identităţii de sine.
Refugiatul, ca orice altă persoană, îşi formează
Eul în ţara de origine, sub influenţa combinată a
experienţelor de viaţă, a circumstanţelor socioculturale
şi particularităţile individuale. Impactul
cu noile condiţii din ţara de azil declanşează un
intens proces de chestionare asupra lui însuşi, care