Structura ocupaţională a populaţiei rurale din România ...

Reconstruind Socialul. Riscuri şi solidarităţi noi
Prima Conferinţă Internaţională a Societăţii Sociologilor din România
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
2-4 Decembrie 2010
Secţiunea tematică: Schimbări în reprezentarea şi practica muncii în România după 1989
Coordonator: Gabriel Troc, Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca
Lucrare pentru conferinţă. Nu citaţi fără acordul autorilor
Structura ocupaţională a populaţiei rurale din România: caracteristici şi
constrângeri
Flavius Mihalache
Universitatea din București
Abstract. În contextul restructurării economiei, agricultura a devenit, după 1990, principala sursă de venit pentru
un segment important al populaţiei rurale, jucând rolul de plasă de siguranţă pentru persoanele disponibilizate sau
aflate în imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă. Astfel, practicarea agriculturii de subzistenţă sau de
semisubzisteţă (Alexandri şi Luca, 2008; Guica, 2008) a devenit o caracteristică definitorie pentru ruralul
românesc.
Ponderea populaţiei rurale ocupate în agricultură a înregistrat valori maxime (de peste 75% din totalul
populaţiei rurale ocupate) în perioada 1998-2000, pentru ca în ultimii ani să se reducă până la 60% (INS, Anuarul
statistic 2008). În condiţiile în care producţia agricolă a înregistrat după 1990 un declin evident, supra-ocuparea
agricolă (3,5 milioane persoane ocupate în agricultură în 1992 – 2,5 milioane în 2008) şi fărămiţarea exploataţiilor
reprezintă principalele impedimente în relansarea agriculturii.
Din punct de vedere al statului profesional al populaţiei rurale ocupate, evoluţia de după 1990 a ruralului
este marcată de reducerea semnificativă a numărului salariaţilor cauzată de tranziţia economică post-decembristă
ce a avut ca efect major reducerea dramatică a activităţii din industrie. Astfel, din totalul celor 4 milioane de
persoane ocupate înregistrate în mediul rural la începutul anului 2008, doar 1,56 milioane reprezentau salariaţi,
comparativ cu 4,6 milioane în urban. În acelaşi timp, numărul persoanelor din mediul rural ocupate în agricultură,
este cu peste 80% mai mare decât cel al salariaţilor din toate celelalte sectoare economice.
Cu toate că efectivul populaţiei ocupată în agricultură a scăzut în ultimii ani cu aproape 1 milion, de la
3,44 milioane persoane în anul 1992, la 2,5 milioane persoane în anul 2008 valorile sale se păstrează la niveluri
foarte înalte comparativ cu cifrele înregistrate în Uniunea Europeană. Cercetări anterioare au evidenţiat faptul că,
în valori absolute, populaţia din mediul rural ocupată în activităţi neagricole la începutul secolului XXI se situa la
valori apropiate celor înregistrate în anii ’30 şi la aproximativ jumătate de valorile înregistrate în anii ’70 (Bleahu,
2004).
Cuvinte cheie: mediul rural, ocupare agricolă, ocupare în sectorul non-agricol

I. Introducere. Ruralul românesc la două decenii de la Revoluţia din 1989
Datele statistice consemnate la nivelul Uniunii Europene evidenţiază un profil socio-economic
distinct pentru mediul rural românesc comparativ cu situaţia înregistrată în statele Europei
Occidentale şi chiar şi în noile statelor membre din Europa centrală şi de est (Eurostat, 2008).
România se evidenţiază atât prin ponderea ridicată a populaţiei rurale (aproape 45% din totalul
populaţiei, reprezentând 9,65 milioane persoane - INS, Anuarul statistic 2009) cât şi prin
valorile deficitare ale indicatorilor socio-economici înregistraţi în rural. Studii efectuate în ultimii
ani asupra condiţiilor de viaţă au evidenţiat multiple puncte critice la nivelul veniturilor,
consumului, locuirii, sau accesului la servicii şi utilităţi publice în cadrul mediului rural (Macous
şi Swinnen, 2008; Banca Mondială, 2007; Mărginean, 2006; Voicu şi Voicu, 2005; Dan, 2005).
România reprezintă statul din Uniunea Europeană cu cea mai ridicată pondere a
populaţiei rurale, fiind urmată la distanţă semnificativă de Polonia şi Bulgaria (Eurostat, 2008).
Însă, deşi în România trăiesc mai mult de o treime din fermierii înregistraţi la nivel de Uniunii
Europene, valoarea producţiei agricole realizate reprezintă doar a zecea parte din cea consemnată
pentru spaţiul comunitar (Banca Mondială, 2005). În mod concret, aceast lucru se explică prin
faptul că mediul rural românesc continuă să fie definit pe baza ocupării predominant agricole a
populaţiei, în cea mai mare parte situată în zona autoconsumului şi a agriculturii de subzistenţă
sau de semi-subzistenţă (Davidova, Fredriksson şi Bailey, 2009; Guica, 2008; Petrovici şi
Gorton, 2005; Eniko, 1999). Prin prisma practicării pe scară largă a agriculturii de subzistenţă,
bazată pe forme tradiţionale de muncă, ruralul românesc este dominat de modelul economiei
duale (Boeke, 1953 apud. Aligică, 2003; Averitt, 1987; Proto, 2007). Astfel, formele moderne
ale economiei de piaţă coexistă cu agricultura tradiţională, practicată pe scară largă în vederea
asigurării autoconsumului populaţiei. Agricultura de subzistenţă, s-a extins după 1990, fiind
rezultatul direct al restructurării economiei socialiste şi lipsei de alternative pentru o pondere
însemnată a populaţiei rurale (Guica, 2008).
Transformările socio-econimice ce au condus la reconfigurarea ruralului, în ultimele două
decenii, au avut efecte diferite asupra diverselor categorii de populaţie sau localităţi rurale.
Procesul de schimbare socială în rural a fost, astfel, oscilant, neunitar şi, adesea, contradictoriu,

ceea ce a condus la creşterea diferenţierii sociale atât la nivel individual, cât şi la nivel de
localitate.
În paginile următoare propunem o analiză asupra structurii ocupaţionale înregistrată în
rândul populaţiei rurale plecând de la datele statistice oficiale furnizate de INS, considerând că
aceasta determină, în bună măsură, coordonatele economice şi sociale ale ruralului românesc.
Astfel, vom analiza, pe scurt, caracteristicile ocupării populaţiei rurale, pentru a prezenta, pe
larg, cele două mari dimensiuni ale acesteia: ocuparea agricolă şi ocuparea neagricolă. În
capitolul de concluzii urmărim să creionăm punctele critice şi tendinţele evoluţiei ocupării în
rural.
II. Populația și ocuparea în rural
Atât pentru evoluţia populaţiei rurale, cât şi pentru evoluţia populaţiei urbane, schimbările de
după 1990 au marcat intrarea României într-o nouă fază a tranziţiei demografice, ce se
caracterizează prin coordonate radical diferite de cele înregistrate în etapa anterioară (Crenshaw,
Oakey & Christenson, 2000; Van de Kaa, 2002; Caldwell, 2008). Schimbările înregistrate la
nivelul tuturor indicatorilor demografici, conturate pe fundalul modificării stilurilor de viaţă ale
populaţiei, la care s-a adăugat efectul direct sau indirect al migraţei, au modificat substanţial
profilul populaţiei rurale din România.
Analizele privind evoluţia populaţiei României vorbesc despre spectrul unui real declin
demografic (Gheţău, 2004; Gheţău, 2007; UNDP, 2007), trăgând totodată semnale de alarmă în
ceea ce priveşte impactul social al transformărilor înregistrate la nivelul populaţiei (Rotariu,
2006; Preda, 2007). În acest context, mediul rural se confruntă cu probleme ce ţin de
îmbătrânirea populaţiei, natalitate şi fertilitate scăzute, migraţie externă puternică şi depopularea
anumitor zone. Reducerea semnificativă a numărului de naşteri imediat după anul 1990 şi
migraţia externă pentru muncă, în mod special după anul 2000 (Sandu, 2006) şi au contribuit la
modificarea structurii populaţiei rurale prin scăderea efectivului şi prin accentuarea îmbătrânirii
demografice.
În cifre absolute, în intervalul 1990-2009 populaţia rurală înregistrată în statisticile
oficiale s-a redus cu peste 1,2 milioane persoaneîn special ca urmare a reducerii efectivelor
generaţiilor tinere născute în ultimele două decenii şi a migraţiei externe, ce s-a intensificat după
anul 2000.
Structura pe vârste a populaţiei a înregistrat, de asemenea, modificări substanţiale. După
1990 se evidenţiază scăderea cu aproape un milion de persoane a populaţiei corespunzătoare
cohortelor de 0-15 şi cu aproape 400 000 a populaţiei cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani
(INS, Anuarul statistic 2009). Deşi ponderea persoanelor vârstnice a crescut cu câteva procente
în ultimele două decenii, situaţia actuală nu este critică, existând încă un sector de vârstă medie
semnificativ, reprezentat generaţiile născute în anii '60-'80. Pe de altă parte, populaţia de peste 65

de ani care reprezenta în 1990 doar 13% din totalul populaţiei rurale a depăşit în ultimii ani
valoarea de 18,5% (INS- Anuarul statistic, 2009), iar perspectivele de creştere a acestui segment
sunt şi mai pronunţate.
Graficul 1. Piramida vârstelor populaţiei rurale 1990 şi 2009
Sursă: Prelucrare proprie pe datele INS- TEMPO
Între ultimele două decenii numărul de naşteri la 1000 de locuitori rurali s-a redus cu
peste 4 %o, în timp ce numărul deceselor a crescut cu 1%o (INS, Anuarul Statistic 2009).
Comparativ cu evoluţia acestor rate în mediul urban (tabelul 1) se constată o tendinţă spre
egalizarea valorilor ratei natalităţii în cele două medii, manifestată în special ca urmare a
reducerii ratei natalităţii în rural.
Valorile medii naţionale ale ratei totale a fertilităţii (RTF) s-au prăbuşit în primii ani de
după 1990, pentru a-se stabiliza după anul 2000 în jurul valorii de 1.3 copii / femeie (Gheţău,
2004; Ministerul Sănătăţii, 2005; UNDP, 2007). Scăderea RTF în rural nu a atins valorile
minime înregistrate în cazul medului urban, însă prăbuşirea a fost mult mai puternică. Analiza
evoluţiei fertilităţii în rural, în intervalul 1990 - 2009 evidenţiază existenţa a două etape distincte:
1990- 2004 (cu valori în scădere ale RTF dar relativ ridicate) şi 2005-2009 (RTF constant în
jurul valorii de 1,5). Dacă la începutul anilor '90 valoarea ratei totale de fertilitate era de 2,8, în

anul 2004 aceasta a ajuns la doar 1,65 (Ministerul Sănătăţii, 2005), pentru ca în anii următori să
se menţină în jurul a 1,5 copii/femeie.
Modelul fertilităţii tardive a prins contur din ce în ce mai pronunţat şi în mediul rural,
generalizându-se în acelaşi timp şi modelul familiei cu un singur copil, în special în rândul
cuplurilor tinere (Hărăguş, 2007). Datele privind fertilitatea în rural arată scăderea pronunţată a
naşterilor în categoria de vârsta 20-24 de ani, fără a se consemna creşteri semnificative la
celelalte categorii de vârstă. Excepţie face categoria 30-34 de ani, unde valorile ratei de fertilitate
au crescut cu 10%o de la începutul anilor '90 şi până în 2008.
Mediul rural românesc nu prezintă o imagine unitară din punct de vedere al profilului
demografic. Astfel, întâlnim două tipuri de diferenţiere a profilului populaţiei (la nivel regional şi
la nivel local). Diferenţierea demografică regională subliniază deosebirile înregistrate la nivel de
judeţ, iar diferenţierea demografică la nivel de comunitate evidenţiază existenţa unor profiluri
demografice diferite, având ca unitate de referinţă localităţile.
Un prim nivel al diferenţierii demografice la nivel regional ţine cont de ponderea diferită
pe care populaţia rurală o înregistrează în cele 41 de judeţe ale României (tabelul 2). În judeţele
Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Neamţ, Teleorman şi Vrancea populaţia rurală se
situează în jurul a 2/3 din total, în timp ce în judeţele Braşov, Constanţa, Hunedoara, Sibiu şi
Timiş această categorie de populaţie nu depăşeşte 1/3 din efectiv. Urbanizarea în România s-a
produs destul de târziu, vârful acestui proces fiind în anii '60-'70 ai secolului XX. Astfel,
intensitatea la nivel de judeţ a procesului de industrializare din perioada regimului comunist a
determinat în direct ponderea înregistrată după 1990 de către populaţia rurală.
Tranziţia economică prin care a trecut România a fost resimţită intens de către populaţia
rurală (Sandu, 1999; Heller, 2000; Schrieder, 2000; Horvath, 2008), care în mai mare măsură
decât rezidenţii din mediul urban a fost afectată de sărăcie, de şomaj sau de lipsa accesului la
servicii publice de calitate, factori ce au determinat precaritatea condiţiilor de viaţă pentru o parte
însemnată a locuitorilor de la sate. Restructurarea economiei a dus la apariţia de forme sociale
noi, precum agricultura de subzistenţă şi sărăcia extremă, forme necunoscute în perioada de până
în 1989. Practicarea pe scară largă a aşa numitei agriculture de subzistenţă a repezentat, în fapt,
modalitatea de autoaaptare a segmentului cel mai sărac din populaţia rurală la noile condiţii
econoimce, consituind una din principalele strategii de supravieţuire în condiţiile date.
Pe acest fundal s-a înregistrat reducerea semnificativă a nivelului de trai al populaţiei
rurale, în special în prima decadă de după 1990, când închiderea sau redimensionarea marilor
agenţi economici a condus la disponibilizări masive, urmată de o relativă îmbunătăţire a acestuia
în intervalul 2000-2008, pe fondul perioadei de relativă prosperitate înregistrată de societatea
românească în cei nouă ani de creştere economică.
Ruralul românesc continuă să fie dominat de ocuparea agricolă a populaţie, chiar dacă
ponderea acestei categorii a scăzut uşor în ultimul deceniu (figura 2). Peste 60% din populaţia
ocupată active, la nivelul anului 2008, în agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare,
însumând peste 2,5 milioane personae (INS, Anuarul statistic 2009). În cifre absolute, reducerea
numărului de personae ce activau în agricultură înregistrată în ultimii 10 ani este destul de

substanţială, de peste 1,6 milioane persoane, însă aceasta s-a înregistrat, în special, prin
reducerea efectivului populaţiei şi nu atât prin creşterea ponderii ocupării neagricole. Ocuparea
neagricolă se păstrează la cote foarte joase, atingând în anul 2008, 39% din populaţia ocupată.

Figura 2. Ponderea categoriilor ocupaţionale în rândul populației rurale
Sursă: date AMIGO, după INS – TEMPO
La nivelul mediului rural putem vorbi deja despre existenţa a trei tipuri majore de
localităţi, care corelează cu niveluri de dezvoltare socio-economică şi implicit cu caracteristicile
ocupaţionale ale populaţiei: localităţi periurbane, unde activitatea majorităţii populaţiei este nonagricolă
şi de cele mai multe ori aflată în relaţie cu oraşul din proximitate, ceea ce conduce spre
valori scăzute ale ratei sărăciei, localităţi rurale izolate sau aflate la mare distanţă de centre
urmane importante, unde populaţia activază local, în special, în zona agriculturii de subzistenţă
sau de semisubzistenţă, unde rata sărăciei cunoaşte valori maxime şi localităţi rurale
intermediare, al căror profil combină caracteristicile celor două tipologii enunţate.
III. Ocuparea agricolă şi agricultura de subzistenţă
În contextul restructurării economiei, agricultura a devenit, după 1990, principala sursă de venit
pentru un segment important al populaţiei rurale, jucând rolul de plasă de siguranţă pentru
persoanele disponibilizate sau aflate în imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă. Astfel,
practicarea agriculturii de subzistenţă sau de semisubzisteţă (Alexandri şi Luca, 2008; Guica,
2008) a devenit o caracteristică definitorie pentru ruralul românesc.
Regiunile care înregistrează numărul cel mai mare de persoane ocupate în agricultură
(SUD-MUNTENIA şi NORD-EST) au consemnat şi cele mai mari reduceri ale acestei categorii
ocupaţionale în intervalul 1992-2008 (de peste 180 000 de cazuri). Aceste scăderi înregistrate, în
special după anul 2000, se explică prin deceniul de creştere economică pe care l-a înregistrat
România după 1999, care pe baza creşterii volumului investiţiilor străine, s-a concretizat în

crearea unui număr mare de locuri de muncă, la care au avut acces şi o parte a populaţiei active
în agricultură.
Regiunile în care ponderea populaţiei ocupate în agricultură în totalul populaţiei ocupate
are valorile cele mai ridicate continuă să fie regiunea NORD-EST, SUD-VEST OLTENIA şi
SUD-MUNTENIA. Aceste zone, reunesc atât o judeţele cu pondere foarte ridicată a populaţiei
rurale1, cât şi regiunile cele mai sărace2. Aceşti doi factori explicând, în mare măsură, procentele
de 40-50% populaţie ocupată în agricultură înregistrate, după revoluţie în aceste zone. Pe acest
fundal, al ocupării predominant agricole
Tabelul 1. Evoluţia procentului populaţiei ocupate în agricultură pe regiuni
REGIUNEA Anul
1992
Anul
1995
Anul
2000
Anul
2005
TOTAL ROMANIA 32% 34% 41% 31% 27%
Regiunea NORD-VEST 37% 38% 45% 35% 30%
Regiunea CENTRU 26% 29% 33% 26% 23%
Regiunea NORD-EST 42% 43% 51% 42% 39%
Regiunea SUD-EST 36% 37% 44% 35% 31%
Regiunea BUCURESTI - ILFOV 4% 5% 6% 4% 3%
Regiunea SUD-MUNTENIA 38% 39% 48% 39% 35%
Regiunea SUD-VEST OLTENIA 42% 43% 51% 42% 38%
Regiunea VEST 30% 30% 35% 26% 23%
Anul
2008
Sursă: INS- TEMPO
Productivitatea scăzută a activităţiilor agricole este dată de numărul foarte mare de
exploataţii cu suprafeţe reduse, de utilizare la scară restrânsă a tehnologiilor moderne şi, nu în
ultimul rând, de supra-ocuparea în agricultură a populaţiei rurale. În acest fel, cea mai mare parte
1 Cele mai ridicate valori ale populaţiei rurale se înregistrează în judeţele: Neamţ (62%), Vaslui (59%), Vrancea
(62%), Călăraşi (61%), Giurgiu (69%), Ialomiţa (69%), Teleorman (66%), Olt (60%), Bistriţa-Năsăud (63%)- INS,
Anuarul statistic 2008
2 Valoarea PIB/ locuitor, înregistrată la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare releva o puternică diferenţiere:
regiunea NORD- EST 10.295 lei, regiunea SUD-EST 13.569, regiunea SUD- MUNTENIA 13.374, regiunea SUD-
VEST- OLTENIA 12.464, regiunea VEST 18.570, regiunea NORD- VEST 14.946, regiunea CENTRU 15.920,
regiunea BUCUREȘTI- ILFOV 35.012 (sursă: INS, Anuarul statistic 2008)

a satelor, care continuă să fie condiţionate semnificativ de specificul activităţilor agricole de
subzistenţă sau semi-subzistenţă desfăşurate de populaţie, se situează în stadii diferite de
subdezvoltare economică, ceea ce reprezintă punctul critic al spaţiului rural românesc.
Agricultura de subzistenţă şi cea de semi-subzistenţă, sunt definite cel mai adesea ca
reprezentând activităţi de exploatare a terenului de către ţăran pe suprafeţe restrânse cu mijloace
de cele mai multe ori rudimentare în folosul consumului gospodăriei proprii. Literatura
economică din domeniu face referire la trei criterii semnificative pentru definirea agriculturii de
subzistenţă: suprafaţa exploataţiei agricole, producţia obţinută şi măsura în care produsele sunt
valorificate pe piaţă (Giurca, 2008, 216).
Figura 3. Ponderea fermelor de subzistenţă şi semi-subzistenţă în noile state membre UE
Sursă: EC, Rural Development
ăn European Union, 2009
În acest context, mediul rural românesc se confundă cu practicarea pe scară largă a
agriculturii în forme tradiţionale, arhaice, în vederea susţinerii auto-consumului unui segment
important al populaţiei rurale.
Din punct de vedere al ocupării, mediul rural de după 1990 a fost caracterizat de creşterea
numărului persoanelor ocupate în agricultură (până în 2000), de reducerea numărului salariaţilor
şi de numărul mare de persoane înregistrate ca aparţinând categoriilor lucrător pe cont propriu şi
lucrător familial neremunerat. Scăderea economică înregistrată de România în intervalele 1990-
1992 şi 1996-1999 a făcut ca numărul persoanelor ocupate în agricultură să crească pe fondul
practicării agriculturii de subzistenţă, ca strategie de viaţă adoptată de categoriile cele mai sărace
ale populaţiei rurale. Cea mai mare parte a persoanelor ce activează în agricultură fac acest lucru
pe baza unui statut pe care-l putem considera incert, dat de faptul că nu pot fi încadrate în
categoria fermierilor (aşa cum se întâmplă în cazul ţărilor vest europene) şi nici în cea a micilor
înteprinzătorilor.

IV. Ocuparea în sectorul neagricol
Ocuparea neagricolă a populaţiei rurale a înregistrat un puternic regres după 1990, pe fondul
restructurării economiei socialiste. Până în 1990 o mare parte a populaţiei rurale activa în zonele
urbane în industrie, construcţii sau comerţ, locurile de muncă din localităţile rurale fiind, şi în
acea perioadă, plasate predominant în sfera activităţilor agricole.
Navetesmul sat-oraş, fenomen emblematic pentru perioada socialistă s-a diminuat
semnificativ în ultimele două decenii, în timp ce locurile de muncă neagricole sunt reprezentate,
pentru cele mai multe dintre localităţile rurale, de postrurile din administraţia locală, învăţământ
şi asistenţă medicală, la care se adaugă cele din comeţ.
Lipsa de oportunităţi pe plan local, infrastructura deficitară şi nu în ultimul rând nivelul
de pregătire profesională şi sărăcia au reprezentat, pentru perioada de după 1990, principalele
bariere cu care s-au confruntat locuitorii din mediul rural aflaţi în căutarea unui loc de muncă în
sfere economice non-agricole. Cercetări anterioare au evidenţiat faptul că, în valori absolute,
populaţia din mediul rural ocupată în activităţi neagricole la începutul secolului XXI se situa la
valori apropiate celor înregistrate în anii '30 şi la aproximativ jumătate de valorile înregistrate în
anii '70 (Bleahu, 2004).
În anul 2008, populaţia rurală ce activa în sectorul non-agricol înregistra 1, 69 milioane
persoane, din care 624 de mii persoane lucrau în industrie, energie, apă şi gaze, 277 de mii
persoane lucrau în construcţii, 455 de mii în servicii şi 290 de mii în sectorul bugetar. În
decursul ultimilor 14 ani, cea mai puternică scădere a înregistrat-o populaţia ocupată în industrie
(180 de mii de persoane), în timp ce sectorul construcţiilor a înregistrat o creştere uşoară (120 de
mii de peroane). În sectorul bugetar s-au înregistrat fluctuaţii uşoare, în timp ce în sectorul
serviciilor s-au consemnat variaţii importante (figura 4)
Figura 4. Evoluţia ocupării neagricole în rural
Sursă: date AMIGO, după INS – TEMPO

Din punct de vedere al statului profesional al populaţiei rurale ocupate evoluţia de după
1990 a ruralului este marcată de reducerea semnificativă a numărului salariaţilor (numai între
anii între 1996 -2008 acesta scăzând cu aproape 25% din efectiv), cauzată de tranziţia economică
post-decembristă ce a avut ca efect major şi reducerea dramatică a activităţii din industrie. Din
totalul celor 4 milioane de persoane ocupate înregistrate în mediul rural la începutul anului 2008,
doar 1,56 milioane reprezentau salariaţi, comparativ cu 4,6 milioane în urban. În acelaşi timp,
numărul persoanelor din mediul rural ocupate în agricultură, este cu peste 80% mai mare decât
cel al salariaţilor din celelalte sectoare economice.
În categoriile lucrător pe cont propriu şi lucrător familiar neremunerat se înregistrează
peste 2,7 milioane persoane, din care în agricultură activează peste 2,33 milioane persoane (INS,
Anuarul statistic 2009). Aceste categorii ocupaţionale reunesc, în fapt, pătura cea mai săracă a
populaţiei rurale – persoanele ocupate în agricultură de subzistenţă.
Figura 5. Populaţia rurală ocupată după status profesional
Sursă: date AMIGO, după INS – TEMPO

V. Concluzii
În contextul schimbărilor sociale înregistrate în societatea românească în ultimele două decenii,
mediul rural parcurge o etapă sinuoasă de redefinire, determinată de o serie de procese socioeconomice
precum: reîmproprietărire, restructurarea economiei, mişcarea migratorie urban-rural,
migraţia externă, dezvoltarea intensă a localităţilor situate în apropierea marilor oraşe sau
depopularea localităţilor izolate. În acest sens, imaginea pe care o prezintă, la nivel macro, lumea
satului românesc actual este sensibil diferită de realităţile înregistrate cu 20 de ani în urmă.
La nivelul ocupării populaţie rurale predomină încă ocuparea agricolă. Doar 40% din
totalul populaţie ocupate din mediul rural ăşi esfăşoară activitatea în afaa sectorului agricol. În
ultimii ani, reducerii importante a efectivului populaţiei ocupate în agricultură, i-a corespuns o
creştere uşoară a ocupării în sectorul constucţiilor şi în servicii, ceea ce a dus la o uşoară
îmbunătăţire a profilului ocupaţional în rţndul populaţiei rurale. Cu toate acestea, profilul critic al
ocupării în rural care este dat de preponderenţa, în cadrul ocupării agricole, a ceea ce numim
agricultură e subyistenţă. În sectorul agricol se înregistrează doar 100 de mii de persoane
salariate (INS, Anuarul Statistic 2009), astfel cea mai mare parte a celor 2,5 milioane persoane ce
activau în 2008 în sectorul agicol constituiau, în fapt, persoane ce practicau agricultura de
subzistenţă sau de semi-subzistenţă.
Datele avute la sipoziţie nu au permis explorarea diferenţierilor regionale şi zonele în
ceea ce priveşte ocuparea populaţiei rurale, însă dezvoltarea inegală a zonelor rurale constituie o
realitate socială. Multe din localităţile rurale aflate în apropierea marilor oraşe s-au dezvoltat în
ultimii ani în zone rezidenţiale şi au profitat din plin de pe urma investiţiilor ce s-au concentrat în
aceste zone, dezvoltându-se într-un ritm accelerat, lucru ce s-a reflectat şi în nivelul de trai al
populaţiei. Totodată, în urma acestor transformări, profilul socio-demografic al populaţiei s-a
modificat ca urmare a creşterii atractivităţii locuirii în aceste localităţi, ceea ce a generat
imigraţie (în special dinspre urban spre rural).
La celălalt pol se situează localităţile aflate la mare distanţă de centre urbane importante,
sau localităţile izolate geografic sau lipsite de infrastructură moderne (Mărginean, 2005;
Mărginean, 2006). Aceste zone par, pe multe dimensiuni ale vieţii socio-economice, ca fiind
uitate de istorie. Starea de subdezvoltare a localităţilor reflectâdu-se atât asupra nivelului vieţii
economice şi sociale, asupra nivelului de trai al populaţiei, cât şi asupra efectivului numeric şi a
coordonatelor demografice ale populaţiei (în aceste zone, întâlnim populaţie îmbătrânită şi
feminizată, mortalitate şi morbiditate ridicate etc.). Acestea reprezintă, practic, sate care mor.
După revoluţia din 1989, ruralul românesc a intrat într-o nouă etapă de evoluţie,
caracterizată prin dificultăţi economice şi prin creşterea eterogenităţii rurale. Transformările
economice din perioada de tranziţie au determinat, cel puţin pentru primul deceniu de după 1990,
un proces de reruralizare a ţării, în sensul în care mediul rural şi agricultura au jucat rolul de
plasă de siguranţă pentru segmentele din populaţie afectare de restructurarea economiei.
Transformările socio-economice recente au făcut ca ruralul românesc să evolueze în mod

diferenţiat, procesul de dezvoltare inegală devenind o realitatea a societăţii româneşti
contemporane.
Bibliografie:
Alexandri, C. şi Luca, L., (2008), Romania and CAP reform, Agricultural Economics and Rural Development, nr.
3-4/2008, 161-180
Aligică, P.D., (2003), Structural constraints: implications of economic dualism for the development and
international integration of South Eastern Europe. În Journal of Southern Europe and the Balkans, 5, 3,
299-314
Aligică, P. D. şi Dabu, A., (2003), Land reform and agricultural reform politics in Romania's transition to the
market economy. Eastern European Economics, 41, 5, 49-69
Agarwal, S., Rahman, S., Errington, A., (2009), Measuring the determinants of relative economic performance of
rural areas. Journal of Rural Studies, 25, 3, 309-321
Averitt, R., (1987), Dual economy tewnty-years later. În Journal of Economic Issue, 21, 2, 795-802
Bossuet, L., (2006), Peri-rural population in search of teritory, Sociologia Ruralis, 46, 3, 216-131
Bleahu, A., (2004), O perspectivă istorică asupra sectorului neagricol din mediul rural. Calitatea Vieţii, nr. 1-2/
2004, 85-95
Brulhart, M şi Sbergami, F., (2009), Agglomeration and grouth: Cross-contry evidence, Journal of Urban
Economics, 65, 48-63
Boras, S. M, (2010), Agrarian change and peasant studies: changes, continuities and chalanges – an introduction.
Journal of Peasant Studies, 36, 1, 5-31
Csurgo, B., Kovach, I., Kucerova, E., (2008), Knowledge, Power and Sustainability in Contemporary Rural Europe,
Sociologia Ruralis, 48, 3, 293-312
Davidova, S., Fredriksson, L., Bailey, A., (2009), Subsistence and semi-subsistence farming in selected EU new
member states. În Agricultural Economics, 40, 733-744
Dona, I., (2000), Economie rurală, Bucureşti: Editura Economică
Fonseca, M-L., (2008), New Waves on Immigration to Small Towns and Rural Areas in Portugal, Population, Space
and Place, 14, 525-535
Fraser, E. şi Stinger, L, (2009), Explaining agricultural collapse: Macro-forces, micro-crises and the emergence of
land use vulnerability in southern Romania. Global Environmental Change, 19, 45-53
Giurca, D., (2008), Semi-subsistence Farming- Prospects for the Small Romanian Farmer to choose between a way
of living or efficiency. Agricultural Economics and Rural Development, nr. 3-4/2008, 215-230
Gheţău, V., (2004), Declinul demografic al României: ce perspective ?, în Sociologie Românească, nr. 2/ 2004, 5-42
Gheţău, V., (2007) Copiii care ne lipsesc şi viitorul populaţiei României: O perspectivă din anul 2007 asupra
populaţiei României în secolul XXI, în Sociologie Românească, nr 2/ 2007, pp. 7-8
Hărăguş, M., (2007), Is Romania going toward the one child family model?, în Romanian Journal of Population
Studies, 1, 1-2, 45-67

Horvat, I., (2008), The Culture of Migration of Rural Romanian Youth, în Journal of Ethnic and Migration Studies,
34, 5, 771-786
Jentsch, B., Youth migration from rural areas: moral principles to support yoth and rural communitis in policy
debates, Sociologia Ruralis, 46, 3, 229-241
Kok, H,, (1999), Migration form the city to the contrisyde in Hungary and Poland, GeoJournal, 49, 53-62
Kuemmerle, T; Muller, D; Griffiths, P; Rusu M., (2009), Land use change in Southern Romania after the collapse of
socialism, Regional Environmental Change, 9, 1-12
Mărginean, I., (2006), Condiţiile de viaţă ale populaţiei din mediul rural. Calitatea Vieţii, nr. 1-2, (diponibil:
www.revistacalitateavietii.ro )
Mărginean, I., (2000), Proiectarea cercetării sociologice, Iaşi: Polirom
McAreavey, R, (2008), Researcher and Employee: Reflections on Reflective Practice in Rural Development
Research, Sociologia Ruralis, 48, 4, 390-407
Mureşan, C., (2007), How advaced is Romaniai is in the Second Dempgraphic Transition, în Romanian Journal of
Population Studies, I, 1-2, 46-61
Petrovici, D.A., Gordon, M., (2005), An evaluation of the importance of subsistence food production for
assessments of poverty and policy targeting: Evidence from Romania . Food Policy, 30, 205-223
Pearce, D., Davis, J., (2000), The role of the non-farm rural sector in the reconstruction of Balkans. MOCT- MOST:
Economic Policy in Transitional Economies, 10, 2, 207-228
Ploeg, J., D. Van der, (2010), The peasanties of the twenty-first century: the commoditisation debate revised. În
Journal of Peasant Studies, 37, 1, 1-30
Preda, M., Impactul schimbărilor în structura populaţiei asupra sistemului de securitate socială, în Sociologie
Românească, nr 4/ 2007, pp. 13-33
Preveti, J, Pini, B, Haslam-McKenzie F, (2007), Q Methodology and Rural Research, Sociologia Ruralis, 47, 2, 135-
147
Proto, E., (2007), Land and the transition from a dual to a modern economy, În Journal of Developments
Economics, 83, 88-108
Pumain, D., (1997), City size distributions and metropolisation, GeoJournal, 43, 4, 307-314
Rîmniceanu, I., Ackrill, R., (2007), EU rural development policy in the new member states: Promoting
multifunctionality ?. Journal of Rural Studies, 23, 416-429
Roske, O. şi Cătănuş, D., (2004), Colectivizarea agriculturii în România, Represiunea, vol. I, 1949-1953, Bucureşti:
Editura INST,
Rodriguz-Planas, N şi Jacob, B., (2010), Evaluating active market programs in Romania, Empirical Economics, 38,
65-84
Sabates-Wheeler, (2002), Consolidation initiatives after land reform: responses to multiple definitions of land
fragmentation in Estern European agriculture. În Journal of International Development, 14, 1005-1018
Sandu, D., (1989), Tranziţie şi diferenţiere demografică în mediul rural. Viitorul Social, nr. 4/1989, 349-362
Sandu, D., (1999), Dezvoltare şi sărăcie în satele Românei. Sociologie Românească, nr. 4,1999, 117-138,
Sandu, D., (2005), România rurală neagricolă, în Sociologie Românească, 3, 4, 76- 108
Sandu, D. (coord), (2006) Locuirea temporară în străinătate. Migraţia economică a românilor: 1990-2006, Bucureşti:
Fundaţia pentru o Societate Deschisă
Schrieder, G., Munz, J., Jehle, R., (2000), Rural regional development in transition economy: The case of Romania,
Europe-Asia Studies, 52, 7, 1213-1235
Spoor, M., (2004), Inequality, poverty and conflict in transition economies. În Spoor, M., (ed.), Globalisation,
poverty and conflict, Kluwer Academic Publisher
Sztompka, P., (1993), The Sociology of Social Change, Oxford: Blackwell Publisher
Swinenn, J., Vranken, L., (2009), Reforms and agricultural productivity in Central and Eastern Europe and the
Former Soviet Republics: 1989-2005, Journal of Productivity Analysis, DOI 10.1007/s11123-009-0162-6
Thomka, A., (2005), The informal economy and viability of small family farms in Romania. Estern European
Contryside, 11, 89-109

Torvey, H, (2008), Introduction: Rural Sustainable Development in the Knowledge Society Era, Sociologia Ruralis,
48, 3, 187-199
Turnock, D., (1999), Rural diversification in Easter Europe: Introduction. GeoJournal, 46, 171-181
Van de Kaa, D., (2002), The Idea of Second Demographic Transition in Industrialized Countries, paper presented at
the Sixth Welfare Policy Seminar of the National Institute of Population and Social Security, Tokyo, Japan,
29 January 2002
Vidican G., (2009), Assessing land reallocation decisions during transition in Romania. Land Use Policy, 26, 1080-
1089
Voicu, B. şi Voicu, M., (2005), Acces la utilităţi publice în România, în Calitatea Vieţii, nr. 1-2/2005, 21-49
Voicu, B., (2006), Satisfacţia cu viaţă în satele din România. În Dumitru Sandu, coord., Eurobarometrul rural :
valori europene în sate româneşti, Fundaţia pentru o Societate Deschisă şi Delegaţia Comisiei Europene la
Bucureşti, 7-20.
Voicu, M. şi Voicu, B., (coord) (2006), Satul românesc pe drumul către Europa, Iaşi: Editura Polirom
Vollrath, D., (2009), The dual economy in long-run development, Journal of Economic Grouth, 14, 287-312
*****Banca Mondială (2005), Sectorul agro-alimentar din România într-o perspectivă europeană
(www.worldbank.org/ro )
*****Banca Mondială (2007), România: Raport de evaluare a sărăciei, (www.worldbank.org/ro)
*****EC (2009), Rural Development în the European Union (http://eoropa.eu/ agriculture/a grista
/rurdev2009/RD_Report_2009.pdf)
****EUROSTAT (2008), Eurostat yearbook 2008(www.epp.eurostat.ec.europa.eu )
****Ministerul Sănătăţii (2005)- Studiul sănătăţii reproducerii
****INS (2008), Anuarul statistic 2008 (www.insee.ro)
****INS (2008), Forţa de muncă în România, INSPrint
****INS (2009), Situaţia demografică a României. Anul 2008. Bucureşti: Institul Naţional de Statică