Structura ocupaţională a populaţiei rurale din România ...

Recommendations

Info

de ani care reprezenta în 1990 doar 13% din totalul populaţiei rurale a depăşit în ultimii ani valoarea de 18,5% (INS- Anuarul statistic, 2009), iar perspectivele de creştere a acestui segment sunt şi mai pronunţate. Graficul 1. Piramida vârstelor populaţiei rurale 1990 şi 2009 Sursă: Prelucrare proprie pe datele INS- TEMPO Între ultimele două decenii numărul de naşteri la 1000 de locuitori rurali s-a redus cu peste 4 %o, în timp ce numărul deceselor a crescut cu 1%o (INS, Anuarul Statistic 2009). Comparativ cu evoluţia acestor rate în mediul urban (tabelul 1) se constată o tendinţă spre egalizarea valorilor ratei natalităţii în cele două medii, manifestată în special ca urmare a reducerii ratei natalităţii în rural. Valorile medii naţionale ale ratei totale a fertilităţii (RTF) s-au prăbuşit în primii ani de după 1990, pentru a-se stabiliza după anul 2000 în jurul valorii de 1.3 copii / femeie (Gheţău, 2004; Ministerul Sănătăţii, 2005; UNDP, 2007). Scăderea RTF în rural nu a atins valorile minime înregistrate în cazul medului urban, însă prăbuşirea a fost mult mai puternică. Analiza evoluţiei fertilităţii în rural, în intervalul 1990 - 2009 evidenţiază existenţa a două etape distincte: 1990- 2004 (cu valori în scădere ale RTF dar relativ ridicate) şi 2005-2009 (RTF constant în jurul valorii de 1,5). Dacă la începutul anilor '90 valoarea ratei totale de fertilitate era de 2,8, în
anul 2004 aceasta a ajuns la doar 1,65 (Ministerul Sănătăţii, 2005), pentru ca în anii următori să se menţină în jurul a 1,5 copii/femeie. Modelul fertilităţii tardive a prins contur din ce în ce mai pronunţat şi în mediul rural, generalizându-se în acelaşi timp şi modelul familiei cu un singur copil, în special în rândul cuplurilor tinere (Hărăguş, 2007). Datele privind fertilitatea în rural arată scăderea pronunţată a naşterilor în categoria de vârsta 20-24 de ani, fără a se consemna creşteri semnificative la celelalte categorii de vârstă. Excepţie face categoria 30-34 de ani, unde valorile ratei de fertilitate au crescut cu 10%o de la începutul anilor '90 şi până în 2008. Mediul rural românesc nu prezintă o imagine unitară din punct de vedere al profilului demografic. Astfel, întâlnim două tipuri de diferenţiere a profilului populaţiei (la nivel regional şi la nivel local). Diferenţierea demografică regională subliniază deosebirile înregistrate la nivel de judeţ, iar diferenţierea demografică la nivel de comunitate evidenţiază existenţa unor profiluri demografice diferite, având ca unitate de referinţă localităţile. Un prim nivel al diferenţierii demografice la nivel regional ţine cont de ponderea diferită pe care populaţia rurală o înregistrează în cele 41 de judeţe ale României (tabelul 2). În judeţele Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Neamţ, Teleorman şi Vrancea populaţia rurală se situează în jurul a 2/3 din total, în timp ce în judeţele Braşov, Constanţa, Hunedoara, Sibiu şi Timiş această categorie de populaţie nu depăşeşte 1/3 din efectiv. Urbanizarea în România s-a produs destul de târziu, vârful acestui proces fiind în anii '60-'70 ai secolului XX. Astfel, intensitatea la nivel de judeţ a procesului de industrializare din perioada regimului comunist a determinat în direct ponderea înregistrată după 1990 de către populaţia rurală. Tranziţia economică prin care a trecut România a fost resimţită intens de către populaţia rurală (Sandu, 1999; Heller, 2000; Schrieder, 2000; Horvath, 2008), care în mai mare măsură decât rezidenţii din mediul urban a fost afectată de sărăcie, de şomaj sau de lipsa accesului la servicii publice de calitate, factori ce au determinat precaritatea condiţiilor de viaţă pentru o parte însemnată a locuitorilor de la sate. Restructurarea economiei a dus la apariţia de forme sociale noi, precum agricultura de subzistenţă şi sărăcia extremă, forme necunoscute în perioada de până în 1989. Practicarea pe scară largă a aşa numitei agriculture de subzistenţă a repezentat, în fapt, modalitatea de autoaaptare a segmentului cel mai sărac din populaţia rurală la noile condiţii econoimce, consituind una din principalele strategii de supravieţuire în condiţiile date. Pe acest fundal s-a înregistrat reducerea semnificativă a nivelului de trai al populaţiei rurale, în special în prima decadă de după 1990, când închiderea sau redimensionarea marilor agenţi economici a condus la disponibilizări masive, urmată de o relativă îmbunătăţire a acestuia în intervalul 2000-2008, pe fondul perioadei de relativă prosperitate înregistrată de societatea românească în cei nouă ani de creştere economică. Ruralul românesc continuă să fie dominat de ocuparea agricolă a populaţie, chiar dacă ponderea acestei categorii a scăzut uşor în ultimul deceniu (figura 2). Peste 60% din populaţia ocupată active, la nivelul anului 2008, în agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare, însumând peste 2,5 milioane personae (INS, Anuarul statistic 2009). În cifre absolute, reducerea numărului de personae ce activau în agricultură înregistrată în ultimii 10 ani este destul de
Page 1 and 2: Reconstruind Socialul. Riscuri şi
Page 3: ceea ce a condus la creşterea dife
Page 7 and 8: Figura 2. Ponderea categoriilor ocu
Page 9 and 10: a satelor, care continuă să fie c
Page 11 and 12: Din punct de vedere al statului pro
Page 13 and 14: diferenţiat, procesul de dezvoltar
Page 15: Torvey, H, (2008), Introduction: Ru

Structura ocupaţională a populaţiei rurale din România ...

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?