MEDIUL URBAN: O ABORDARE ECOLOGICA ... - Urbanistique

ca si rezultat modificarea structurilor si functiunilor teritoriului, devin mult mai mari intr-un
teritoriu fata de teritoriile sistemelor naturale (Petrisor si Sarbu, 2010). Marirea cantitatii
absorbite de sistemele antropice se realizeaza prin cresterea complexitatii canalelor de
absorbtie a resurselor de catre societatea umana, evidentiind caracterul structurant al
activitatilor umane asupra spatiului geografic (Sarbu, 2006, pag. 9-10). Modificarea
circuitelor biogeochimice si reducerea biodiversitatii determina o scadere a stabilitatii
sistemelor socioeconomice, a caror autoreglare devine astfel dependenta de interventiile
omului (Petrisor si Sarbu, 2010).
Desigur, prezentarea dinamicii ecosistemelor naturale este incompleta daca nu se ia in calcul
si relatia cu ecosistemele naturale, fiind in stransa relatie cu conceptele de ecoenergie si
urbanizare. Ecoenergia primara desemneaza energia initiala a unui sistem teritorial inainte de
interventia omului ca factor constient in structurile sale. In procesul de urbanizare, sistemele
naturale devin antropizate, apoi antropice, concentrarea de populatie si de activitati economice
determinand un consum diferentiat al resurselor, apreciate ca ecoenergii primare (Ianos, 2000,
pag. 52). Evaluarea ecoenergiilor se face in raport cu aprecierea calitativa a nivelului de
degradare a geosistemelor initiale, iar gradul de antropizare este proportional in intensitate cu
distributia ecoenergiilor primare, dar corelat in mod invers cu aceasta si raspunzator de
accentuarea complexitatii geosistemelor (Ianos, 2000, pag. 53).
Coordonatele dinamicii sistemelor socioeconomice sunt: (1) extinderea spatiala prin
substituirea componentelor naturale si seminaturale ale retelei ecologice si transformarea
acesteia prin simplificare, fragmentare si restrangerea conectivitatii; (2) diversificarea si
specializarea structurii interne, cresterea densitatii fluxurilor de materie si energie si a
volumului de bunuri si servicii cu valoare de piata, (3) multiplicarea canalelor de absorbtie a
resurselor regenerabile si neregenerabile si a serviciilor si cresterea densitatii fluxurilor de
materie si energie la nivelul fiecarui canal, (4) cresterea si diversificarea canalelor (surse
punctiforme si difuze) de dispersie a produsilor secundari ai proceselor tehnologice, a celor
speciali (pesticide, detergenti, clor-fluoro-carburi), a celor uzati si a entropiei in special in
sistemele acvatice si troposfera, (5) cresterea ratelor de transfer material si energetic cu
perturbarea (liniarizarea) circuitelor biogeochimice, (6) absorbtia, acumularea, concentrarea
resurselor minerale neregenerabile ca deseuri sau sub forma capitalului construit in paralel cu
epuizarea stocurilor detinute de capitalul natural si (7) regionalizarea si globalizarea
sistemelor socio-ecologice ca efect al cresterii gradului de interdependenta dintre acestea
(Vadineanu, 1998, pag. 133-134). Rezultatele acestei dinamici sunt impacturile reunite, asa
cum a fost subliniat la inceput, sub numele generic de deteriorare a mediului.
Solutia pe care ecologia sistemica o ofera crizei ecologice determinate de aparitia acestor
fenomene consta in conceptul de dezvoltare durabila, definita in 1987 de dr. Gro Harlem
Brundland, Presedinta Comisiei pentru Mediu si Dezvoltare, ca „dezvoltare ce indeplineste
nevoile prezente fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a-si satisface
propriile necesitati” (Brundtland, 1987). Cheia intelegerii acestui concept este reprezentata de
constientizarea intrepatrunderilor dintre pilonii economici, sociali si ecologici ai dezvoltarii
(Bugge si Watters, 2003). Astfel, o definitie mai pragmatica a dezvoltarii durabile arata ca
aceasta presupune in egala masura „utilizarea resurselor naturale in limitele capacitatii de
suport a sistemelor ecologice, conservarea diversitatii biologice in arii naturale protejate,
reconstructia ecologica a ecosistemelor deteriorate de actiunea omului, si masuri de protectie
a mediului integrate in strategiile sectoriale de dezvoltare, vizand internalizarea costurilor de
mediu si evaluarea impactului activitatilor umane asupra sistemelor ecologice” (Petrisor,
2009) – Fig. 5. In plus, se contureaza si o dimensiune teritoriala, si anume dezvoltarea