MEDIUL URBAN: O ABORDARE ECOLOGICA ... - Urbanistique

More documents

Recommendations

Info

ca si rezultat modificarea structurilor si functiunilor teritoriului, devin mult mai mari intr-un teritoriu fata de teritoriile sistemelor naturale (Petrisor si Sarbu, 2010). Marirea cantitatii absorbite de sistemele antropice se realizeaza prin cresterea complexitatii canalelor de absorbtie a resurselor de catre societatea umana, evidentiind caracterul structurant al activitatilor umane asupra spatiului geografic (Sarbu, 2006, pag. 9-10). Modificarea circuitelor biogeochimice si reducerea biodiversitatii determina o scadere a stabilitatii sistemelor socioeconomice, a caror autoreglare devine astfel dependenta de interventiile omului (Petrisor si Sarbu, 2010). Desigur, prezentarea dinamicii ecosistemelor naturale este incompleta daca nu se ia in calcul si relatia cu ecosistemele naturale, fiind in stransa relatie cu conceptele de ecoenergie si urbanizare. Ecoenergia primara desemneaza energia initiala a unui sistem teritorial inainte de interventia omului ca factor constient in structurile sale. In procesul de urbanizare, sistemele naturale devin antropizate, apoi antropice, concentrarea de populatie si de activitati economice determinand un consum diferentiat al resurselor, apreciate ca ecoenergii primare (Ianos, 2000, pag. 52). Evaluarea ecoenergiilor se face in raport cu aprecierea calitativa a nivelului de degradare a geosistemelor initiale, iar gradul de antropizare este proportional in intensitate cu distributia ecoenergiilor primare, dar corelat in mod invers cu aceasta si raspunzator de accentuarea complexitatii geosistemelor (Ianos, 2000, pag. 53). Coordonatele dinamicii sistemelor socioeconomice sunt: (1) extinderea spatiala prin substituirea componentelor naturale si seminaturale ale retelei ecologice si transformarea acesteia prin simplificare, fragmentare si restrangerea conectivitatii; (2) diversificarea si specializarea structurii interne, cresterea densitatii fluxurilor de materie si energie si a volumului de bunuri si servicii cu valoare de piata, (3) multiplicarea canalelor de absorbtie a resurselor regenerabile si neregenerabile si a serviciilor si cresterea densitatii fluxurilor de materie si energie la nivelul fiecarui canal, (4) cresterea si diversificarea canalelor (surse punctiforme si difuze) de dispersie a produsilor secundari ai proceselor tehnologice, a celor speciali (pesticide, detergenti, clor-fluoro-carburi), a celor uzati si a entropiei in special in sistemele acvatice si troposfera, (5) cresterea ratelor de transfer material si energetic cu perturbarea (liniarizarea) circuitelor biogeochimice, (6) absorbtia, acumularea, concentrarea resurselor minerale neregenerabile ca deseuri sau sub forma capitalului construit in paralel cu epuizarea stocurilor detinute de capitalul natural si (7) regionalizarea si globalizarea sistemelor socio-ecologice ca efect al cresterii gradului de interdependenta dintre acestea (Vadineanu, 1998, pag. 133-134). Rezultatele acestei dinamici sunt impacturile reunite, asa cum a fost subliniat la inceput, sub numele generic de deteriorare a mediului. Solutia pe care ecologia sistemica o ofera crizei ecologice determinate de aparitia acestor fenomene consta in conceptul de dezvoltare durabila, definita in 1987 de dr. Gro Harlem Brundland, Presedinta Comisiei pentru Mediu si Dezvoltare, ca „dezvoltare ce indeplineste nevoile prezente fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati” (Brundtland, 1987). Cheia intelegerii acestui concept este reprezentata de constientizarea intrepatrunderilor dintre pilonii economici, sociali si ecologici ai dezvoltarii (Bugge si Watters, 2003). Astfel, o definitie mai pragmatica a dezvoltarii durabile arata ca aceasta presupune in egala masura „utilizarea resurselor naturale in limitele capacitatii de suport a sistemelor ecologice, conservarea diversitatii biologice in arii naturale protejate, reconstructia ecologica a ecosistemelor deteriorate de actiunea omului, si masuri de protectie a mediului integrate in strategiile sectoriale de dezvoltare, vizand internalizarea costurilor de mediu si evaluarea impactului activitatilor umane asupra sistemelor ecologice” (Petrisor, 2009) – Fig. 5. In plus, se contureaza si o dimensiune teritoriala, si anume dezvoltarea
spatiala durabila, care „asigura un echilibru teritorial al satisfacerii necesitatilor economice, sociale si ecologice ale generatiilor prezente si viitoare la aceeasi rata” (Petrisor, 2008a). Fig. 5. Conceptul de dezvoltare durabila (dupa Petrisor si Sarbu, 2010) Definitia practica a dezvoltarii durabile conduce la noi cerinte socioeconomice si ecologice impuse ecosistemelor urbane, la care orasele se adapteaza printr-un proces de ajustare si remodelare (Petrisor, 2006) orientat spre imbunatatirea conditiilor de viata dintr-un oras (Manson, 2006), denumit regenerare urbana, in care politicile de locuire joaca un rol critic (Clark, 2006). Recenta Declaratie de la Toledo, elaborata ca urmare a Intrunirii Ministeriale Informale privind Declaratia asupra Dezvoltarii Urbane – identifica, printr-o abordare stiintifica, conceptul de regenerare urbana integrata: „proces planificat ce trebuie sa depaseasca motivatiile sectoriale si abordarile folosite pana acum, intelegand ca orasul este un intreg functional si partile sale componente ale organismului urban, si avand ca tel
Page 1 and 2: MEDIUL URBAN: O ABORDARE ECOLOGICA
Page 3 and 4: iosfera, iar componenta biotica, nu
Page 5 and 6: Tabelul 1. Ecosisteme caracteristic
Page 7: Ecosistemul urban: functii si dinam
Page 11 and 12: viata al locuintei, instalatiilor s
Page 13 and 14: Bibliografie Botez M. C., Celac M.
Page 15: Sarbu C. N. (2006), Locuirea in Rom

MEDIUL URBAN: O ABORDARE ECOLOGICA ... - Urbanistique

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?