1. INSTALAŢII DE PRODUCERE, TRANSPORT, DISTRIBUŢIE ŞI ...

INSTALAȚII ELECTRICE – CURS 1
1. INSTALAȚII DE PRODUCERE, TRANSPORT,
DISTRIBUȚIE ŞI UTILIZARE A ENERGIEI
ELECTRICE
– Note de curs pentru uzul studenților –
* Materialul prezentat conține unele pasaje sau figuri preluate din referințele bibliografice specificate

1.1. PROCESE DE BAZĂ
- energia electrică este consumată, în cea mai mare parte, în alte zone
decât cele în care se produce
⇒ trei procese de bază care conduc la folosirea energiei electrice în diverse
sectoare ale activității umane:
- producerea;
- transportul (transferul) de la locul de producere la locul de consum;
- utilizarea (consumul propriu-zis).

1.1.1. Producerea energiei electrice
1.1. PROCESE DE BAZĂ
- prin transformarea altor forme de energie primară (termică, hidraulică, nucleară,
chimică, mecanică, solară etc.).
- surse de energie electrică:
- centrale electrice – mari unități producătoare
- alte surse locale, de puteri relativ mici:
– fixe
– deplasabile (în anumite cazuri)
Centralele electrice sunt localizate discret, în funcție de sursele de energie
primară, de posibilitățile de acces, de siguranță în exploatare.

1.1. PROCESE DE BAZĂ
1.1.2. Consumul de energie electrică (utilizarea energiei electrice)
- are loc în receptoare electrice – elemente care transformă energia electrică
primită (energia de alimentare) în altă formă de energie (mecanică, termică,
luminoasă etc.) în scop util
Localizarea receptoarelor este determinată de:
- considerente tehnologice (consumatori industriali);
- distribuția teritorială a populației (consumatori casnici).
Receptoarele sunt plasate într-o arie vastă, în diferite direcții şi la distanțe
variind în limite largi față de poziția surselor.

1.1.3. Transportul energiei electrice
1.1. PROCESE DE BAZĂ
- se face prin rețele electrice ramificate, care realizează acest transfer în condiții
tehnice, tehnico-economice şi de siguranță
Rețelele electrice constau în:
- elemente conductoare (căi de curent), care asigură canalizarea energiei
electrice;
- echipamente electrice adecvate, prin care se realizează celelalte funcții
ale transferului.

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
Sistemul electroenergetic (SEE) = ansamblul instalațiilor electrice de producere,
transport distribuție şi utilizare a energiei electrice, având un regim concomitent de
producere şi consum de energie electrică, începând cu generatorul din centrala
electrică şi terminând cu ultimul receptor

1.2.1. Structura sistemului
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
- criterii de analiză a SEE:
- d.p.d.v. tehnic,
- d.p.d.v. al proprietății şi responsabilității asupra anumitor sectoare.
- consumator de energie electrică:
- consumator de energie electrică:
- ansamblul instalațiilor electrice de distribuție şi utilizare aferente unui
agent economic, unei instituții, unei colectivități (inclusiv cele familiale);
- persoana fizică sau juridică având în proprietate şi exploatare instalațiile
menționate.
- furnizor de energie electrică:
- ansamblul instalațiilor electrice de producere, transport şi distribuție a
energiei electrice la consumatori;
- Compania Națională de Electricitate sau mai multe companii specifice,
printr-o unitate subordonată, care are în proprietate şi exploatare
instalațiile menționate.

1.2.1. Structura sistemului
- SEE - sistem interconectat la nivel național
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
- cuprinde toate centralele electrice şi liniile de interconexiune
- intrarea sau ieşirea din sistemul interconectat se face printr-un nod
al rețelei.
- transferul energiei de la furnizor la consumator are loc printr-un echipament
electric denumit stație de primire.
- punctul de separație (ca proprietate) între furnizor şi consumator este
denumit punct de delimitare. În acest punct se face, de regulă, contorizarea
energiei electrice, în vederea decontării către furnizor a consumului.

1.2.1. Structura sistemului
- SEE
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
- Consumatorii mici, cu receptoare numai de joasă tensiune sunt alimentați
direct din rețeaua zonală de JT (aeriană sau subterană) a furnizorului, printr-
un branşament care face legătura între linia de alimentare şi contorul de
energie al consumatorului, situat la intrarea în echipamentul de primire
(tabloul general). De regulă, contorul aparține furnizorului.
- Consumatorii de puteri mai mari sunt alimentați din rețeaua de înaltă sau
de medie tensiune a furnizorului, printr-un racord constând în 1 sau 2 linii şi
1 sau 2 stații de transformare, stații de conexiuni sau posturi de
transformare.

1.2.1. Structura SEE
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
- structura de ansamblu a sistemului electroenergetic
FURNIZOR
Rețea de distribuție a
SEE (rețea de alimentare
a consumatorului)
Punct de delimitare
STAȚIE
DE
PRIMIRE
Racord
(MT)
Bransament
(JT)
CONSUMATOR
Instalații interne
ale consumatorului)

4
1
2
3
5
Instalatie de
producere
G
6 kV
10 kV
CENTRALE
ELECTRICE
Instalatie de
transport
ST LEA NOD
110 kV
220 kV
400 kV
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
SISTEM ELECTOENERGETIC
FURNIZOR CONSUMATOR
ST
Instalatie de
distributie
20 kV
10 kV
LEA
LES
LES
ST
PA
RETELE ELECTRICE
(Linii, statii, puncte de distributie)
Statia
de
primire
Punct de delimitare
PT
TG TD/BD
0.4 kV
Instalatie de
utilizare (la
consumator)
DE TRANSPORT DE DISTRIBUTIE DE UTILIZARE
Linii de
interconexiune
Linii de transport
PA - punct de alimentare (statie de conexiuni)
ST - statie de transformare
PT - post de transformare
TD - tablou de distributie
BD - bare de distributie
U - utilaj
R - receptor individual
LEA/LES - linie electrica aeriana / subterana
TD/BD
CENTRE DE
PRODUCERE TERITORIU ZONE DE CONSUM UTILIZATORI
1
2
3
4
5
Schema explicativa bloc
Schema electrica bloc cu variante de retele
Componente (fizice) ale sistemului electroenergetic
Impartirea SEE d.p.d.v. al apartenentei instalatiilor
Dispunerea topografica a instalatiilor (harta)
G
R
U
U
RECEPTOARE

1.2.2. Instalații de producere a energiei electrice
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
Energia electrică este produsă practic în exclusivitate în centralele electrice.
Unii consumatori pot folosi şi surse locale de energie electrică, în absența
unui sistem extern de alimentare sau ca rezervă în cazul indisponibilității sistemului
extern
Procesul de transformare a energiei primare în energie electrică implică un
stadiu intermediar de transformare a energiei primare în energie mecanică, prin
intermediul unui echipament neelectric (turbină, motor cu ardere internă) care
antrenează un generator electric.
În funcție de sursa de energie primară, principalele tipuri de centrale
electrice sunt:
- centralele termoelectrice,
- centralele hidroelectrice,
- centralele folosind nuclear-electrice.

1.2.2. Instalații de producere a energiei electrice
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
Centrala termoelectrică - produce energie mecanică prin turbine cu abur,
turbine cu gaz sau motoare cu ardere internă.
În cazul turbinelor cu abur, energia latentă a combustibililor (cărbune, gaz,
petrol) este transformată în energie termică, prin ardere în interiorul unui cazan.
Căldura este cedată unui fluid de lucru (apă - abur) şi este transformată de
echipamentul termic (turbina cu abur) în energie mecanică, transmisă generatorului
electric.
Producerea de lucru mecanic rezultă, conform celui de al doilea principiu al
termodinamicii, din evoluția fluidului de lucru (de regulă, în circuit închis) între o sursă
caldă (în cazan, de unde fluidul iese sub formă de abur supraîncălzit şi la presiune
ridicată) şi o sursă rece (într-un condensator, unde aburul destins în turbină este răcit
şi se transformă în apă distilată)
Unele centralele termoelectrice produc numai energie electrică (centrale de
condensație CTE). Producerea combinată de energie electrică şi energie termică
(sub formă de abur sau apă caldă, pentru alimentarea consumatorilor industriali sau
urbani) se realizează în centralele de termoficare CET.

1.2.2. Instalații de producere a energiei electrice
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
Centralele hidroelectrice CHE - folosesc ca sursă primară energia
hidraulică, potențială şi cinetică, a căderilor de apă naturale sau artificiale pentru
acționarea unei turbine hidraulice care, la rândul ei, antrenează generatorul electric.
Puterea mecanică la arborele turbinei fiind direct proporțională cu debitul de
apă prin turbină şi cu diferența de nivel a curentului de apă între amonte şi aval, se
poate recurge, în funcție de situațiile concrete, la:
- un debit mare şi o cădere mică sau
- o cădere mare şi un debit mic.
Aceste centrale necesită amenajări hidrotehnice corespunzătoare, cu durate
de execuție şi costuri relativ mari..

1.2.2. Instalații de producere a energiei electrice
Centralele hidroelectrice CHE - tipuri:
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
CHE fără acumulare - amenajate pe firul apei, chiar în albia unui râu cu
debit mare, înălțimea de cădere a apei fiind dată exclusiv de ridicarea modestă de
nivel realizată prin barajul care dirijează apa spre turbine. Centrala se poate amplasa
fie în corpul barajului, fie la piciorul barajului, la una sau la ambele extremități. Un
exemplu îl constituie CHE Porțile de Fier.
CHE cu acumulare - caracterizate prin prezența unui lac de acumulare
(obținut prin captarea debitului unuia sau mai multor râuri). Creşterea înălțimii de
cădere a apei, față de diferența de nivel naturală, se poate realiza fie prin ridicarea
nivelului amonte, printr-un baraj, fie prin coborârea nivelului aval, prin amplasarea
centralei subteran, fie prin combinarea celor două soluții precedente (ca în cazul CHE
Lotru, CHE Argeş)

1.2.2. Instalații de producere a energiei electrice
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
Centrale nuclear-electrice CNE - reprezintă o variantă de centrale
termoelectrice în care energia termică este produsă în reacțiile de fisiune nucleară
care au loc în reactoare care conțin combustibil nuclear.
Soluția frecvent aplicată constă în două circuite de fluid separate: un circuit
primar de apă şi un circuit secundar de apă-abur, între care are loc un transfer de
energie prin intermediul unui schimbător de căldură.
Energia termică degajată în reactorul nuclear în urma reacției în lanț
încălzeşte apa care circulă în conturul primar (reactor-schimbător de căldură) până la
temperatura de 255...275 o C; pentru a nu se produce fierberea, circulația în conturul
primar are loc la presiune ridicată (peste 107 N/m 2 ). În schimbătorul de căldură,
căldura este cedată fluidului care circulă în circuitul secundar, obținându-se abur la
temperatura de 250...260 o C şi presiunea de circa 12·10 5 N/m 2 .
Începând cu conturul secundar, procesul de producere a energiei electrice
este similar celui din centralele termoelectrice. De remarcat că în circuitul primar apa
este radioactivă, ceea ce impune măsuri de protecție biologică.
Singura CNE din România este cea de la Cernavoda.

1.2.2. Instalații de producere a energiei electrice
Centrale electrice
1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
Instalația electrică a unei centrale electrice cuprinde:
- generatorul electric
- echipamentul electric auxiliar necesar
Energia electrică obținută la tensiunea de ieşire a generatorului (6, 10 kV), în
curent alternativ, nu poate fi transferată în mod economic la distanțe mari, fiind
necesar un echipament electric (stație de evacuare a energiei) care să ridice mult
tensiunea de lucru.
Instalațiile de producere a energiei electrice aparțin furnizorului de energie
electrică

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
1.2.3. Instalații de transport şi distribuție a energiei electrice
Energia electrică produsă în centralele electrice este transmisă spre
consumatori prin rețele electrice, constituite din linii electrice şi echipamente
specifice (stații de transformare ridicătoare şi coborâtoare de tensiune, stații de
conexiuni).
Transmiterea energiei electrice spre consumatori se face la diferite niveluri
(trepte) de tensiune stabilite pe baza unor criterii tehnico-economice, ținând seama
de pierderile de energie (direct proporționale cu puterea vehiculată şi cu lungimea
liniei şi invers proporționale cu tensiunea, pentru aceeaşi solicitare termică a
conductoarelor) şi de valoarea investițiilor (care, în domeniul tensiunilor înalte, creşte
proporțional cu pătratul tensiunii).

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
1.2.3. Instalații de transport şi distribuție a energiei electrice
Tensiunile nominale de linie standardizate pot fi grupate în:
- joasă tensiune JT: < 1000 V;
- medie tensiune MT: 10 sau, recomandabil, 20 kV;
- înaltă tensiune IT: 110, 220 kV;
- foarte înaltă tensiune FIT: 400, 750 kV.

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
1.2.3. Instalații de transport şi distribuție a energiei electrice
Liniile de transport sunt destinate să asigure vehicularea unor puteri
electrice importante (zeci sau sute de MW) la distanțe relativ mari (zeci sau sute de
km), fiind folosite ca:
- linii de legătură sau de interconexiune între două noduri ale sistemului
electroenergetic;
- linii de transport al energiei electrice de la un nod al sistemului
electroenergetic până la un centru (o zonă) de consum.
Liniile de distribuție au o configurație mai complexă şi asigură vehicularea
unor puteri relativ reduse, pe distanțe mai scurte şi la un ansamblu limitat de
consumatori din zona de consum.
Din punct de vedere constructiv, liniile electrice se realizează sub formă de
linii electrice aeriene (LEA), montate pe stâlpi, sau linii electrice în cablu (LEC),
pozate subteran.
Instalațiile de transport şi distribuție a energiei electrice aparțin furnizorului
de energie electrică.

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC
1.2.3. Instalații de transport şi distribuție a energiei electrice
Obs.:
- Delimitarea liniilor de transport şi distribuție după valoarea tensiunilor
nominale nu este netă. Astfel, tensiunile liniilor de transport sunt, de regulă, 400 şi
220 kV şi mai rar 110 kV, iar rețelele de distribuție ale furnizorului pot avea tensiunile
nominale 0,4, 10, 20 kV, mergând până la 110 kV sau chiar 220 kV (în cazul marilor
consumatori).
- Noțiunea de distribuție este, de asemenea, relativă. În cazul unui
consumator există totdeauna o rețea de distribuție a energiei electrice până la
punctele destinate alimentării receptoarelor, de unde încep instalațiile de utilizare
propriu-zise. Secțiile de producție sau grupuri de receptoare pot fi privite drept
consumatori în cadrul instalațiilor electrice ale unei întreprinderi.

1.3. EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC
Un curent electric de intensitate I prin elementele rețelei are efecte atât
asupra acestora, cât şi asupra organismelor vii şi a altor elemente care vin în contact
cu rețeaua.
Efectele curentului electric trebuie avute în vedere la proiectarea şi
exploatarea instalațiilor electrice
1.3.1. Efectele asupra rețelei - constau în: pierderi de putere activă, căderi de
tensiune, solicitări mecanice, fenomene la deconectare, tensiuni induse, perturbații
electromagnetice în funcționarea unor receptoare.
Pierderile de putere activă sunt direct proporționale cu pătratul valorii
efective a intensității curentului şi cu rezistența R a căii de curent parcurse
∆P
= kRI2
(k = 1 în c.a. monofazat, k = 3 în c.a. trifazat), având drept consecință încălzirea
elementelor componente ale căii de curent şi solicitarea termică a izolației acestora;
Căderile (pierderile) de tensiune, în lungul rețelei, sunt direct proporționale
cu valoarea efectivă a intensității curentului şi cu impedanța Z a căii de curent
parcurse
∆U
= ZI
conducând la diminuarea tensiunii la bornele elementelor alimentate;

1.3.1. Efectele asupra rețelei
1.3. EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC
Solicitările mecanice ale căilor de curent şi ale suporților acestora au loc
datorită câmpului magnetic propriu al conductoarelor parcurse de curent rezultând:
- forțe electrodinamice care se manifestă între două conductoare parcurse
de curent, asupra unei spire sau asupra unei bucle formate de un conductor;
- forțe electromagnetice care se exercită între un conductor parcurs de
curent şi un corp feromagnetic învecinat.
Forțele sunt proporționale cu pătratul intensității curentului. În curent
alternativ, forțele sunt pulsatorii, oscilând, cu dublul frecvenței curentului, între zero şi
valoarea maximă
F 2
max =
CÎ
Solicitările mecanice prezintă importanță în cazul curenților de defect (în particular,
scurtcircuit). În cazul curentului de scurtcircuit asimetric (de intensitate Isc), datorită
componentei aperiodice, valoarea inițială a curentului poate atinge 2,5 Isc (curent de
lovitură)

1.3.1. Efectele asupra rețelei
alte efecte ...
1.3. EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC
Efecte negative asupra aparatelor de comutație, datorită arcului electric la
deconectare.
Inducerea de tensiuni electromotoare sau elemente rămase încărcate
capacitiv în circuite deconectate pot influența unele receptoare sau pot constitui un
pericol pentru personalul de exploatare.

1.3. EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC
1.3.2. Efectele asupra organismului uman şi al altor ființe
- şocuri electrice (care pot deveni periculoase), determinate de potențialele
elementelor conductive cu care organismul vine în contact (de diferența de potențial
aplicată organismului) şi fiind independente de intensitatea curentului prin elementele
rețelei;
- arsuri sau metalizarea pieii, determinate în principal de acțiunea arcului electric
care apare la întreruperea voită sau accidentală a unui circuit.

1.3. EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC
1.3.3. Efectele asupra elementelor combustibile, inflamabile sau explozive
- riscul producerii de incendii sau explozii, datorită următoarelor fenomene:
- supraîncălzirea excesivă a căilor de curent;
- descărcări electrice (scânteie, arc electric)
(atunci când elemente combustibile, inflamabile sau explozive sunt în
contact cu elementele rețelei sau în vecinătatea acestora )

1.4. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN
ORGANISMUL UMAN
Organismul uman poate fi expus accidental acțiunii curentului electric
Dacă organismul uman este supus unei diferențe de potențial, se constată
apariția unui curent electric în circuitul astfel format, ceea ce demonstrează
conductibilitatea organismului.
1.4.1. Impedanța corpului
Corpul omenesc – conductor specific – conductor electrobiologic
Diferitele părți ale corpului – cum sunt pielea, sângele, țesuturile musculare
şi alte țesuturi şi articulații – prezintă pentru curentul electric o anumită impedanță
compusă din elemente rezistive şi capacitive.
Zp – impedanța pieii,
Z i – impedanța țesuturilor interne,
Z t – impedanța totală.
Obs.: Impedanța organismului nu este constantă ci depinde de mai mulți
factori cum sunt : parametrii circuitului electric, starea fizică şi psihică a organismului,
condițiile de contact cu elementele aflate la potențiale diferite.
Impedanța internă (în principal, rezistivă) a elem. conductoare din organism
este relativ redusă (200 ... 500 Ω) şi depinde în principal de traseul curentului.

1.4.1. Impedanța corpului (cont.)
1.4. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN
ORGANISMUL UMAN
Cea mai mare pondere în impedanța corpului revine impedanței țesuturilor
externe (pielea – în special epiderma), adică impedanței de contact la intrarea şi la
ieşirea curentului.
Valoarea acestei impedanțe depinde de tensiunea de contact, de frecvență,
de durata trecerii curentului electric, de suprafața şi de presiunea de contact, de
umiditate şi de temperatură.
Ea poate varia între peste 100000 Ω (pentru piele uscată, curată, fără fisuri
şi o suprafață de contact mică) şi câteva sute de ohmi (în cazul contactului pe o
suprafață mare, cu mâinile umede, cu fisuri sau acoperite cu substanțe conductive).
În analiza şi calculul instalațiilor de protecție a personalului contra acțiunii
curentului electric, se recurge frecvent la un model de calcul simplificat:
- impedanța organismului/corpului uman se consideră o rezistență R h a cărei
valoare se poate considera 1000 Ω (sau, uneori, 3000 Ω).

1.4.2. Contactul cu instalația electrică
1.4. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN
ORGANISMUL UMAN
Contactul accidental al persoanelor cu instalația electrică poate fi:
- contact direct, cu părțile active ale instalației, aflate sub tensiune în
decursul exploatării instalației;
- contact indirect, cu masele sau alte părți conductive intrate accidental sub
tensiune.
Tensiunea de contact U c este tensiunea care există (sau care apare ca
urmare a unui defect de izolație sau unei influențe electromagnetice) între două
elemente conductive accesibile simultan în instalația electrică.

1.4. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN
ORGANISMUL UMAN
1.4.3. Efectele trecerii curentului electric prin organism
Efectele curentului electric prin organism (I h = U c/R h) depind în mod esențial
de relația timp-intensitatea curentului, consecințele fiind cu atât mai grave cu cât cele
două mărimi au valori mai ridicate.
Numeroase studii au pus în evidență valori periculoase şi valori admisibile
ale curentului corespunzătoare diverselor durate de acțiune a curentului.
Având în vedere că valorile intensității curentului nu sunt aplicabile direct,
mai ales în cadrul măsurilor preventive de protecție şi că tensiunea aplicată corpului
este determinată de instalația electrică, s-au stabilit anumite valori admisibile pentru
tensiunea de contact în funcție de durata trecerii curentului, care țin seama de relația
neliniară între tensiune şi curent.

1.5. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN PĂMÂNT (SOL)
1.5.1. Conductibilitatea electrică a pământului (solului)
În mod normal, în absența oricărei legături cu o sursă de curent electric,
pământul (solul) este considerat ca având potențialul zero, servind drept referință pe
scara potențialelor.
- apariția unui curent electric de intensitate I p care parcurge porțiunea de sol dintre
cei doi electrozi, semnificând prezența unei rezistențe R Rp = U Up/I /I p, , suplimentară față de
rezistența electrozilor;
- valoarea intensității curentului I p depinde de natura solului, de umiditate şi de
temperatură, este maximă la distanța minimă şi scade pe măsura creşterii distanței
dintre electrozi, până la o anumită distanță (de ordinul 20 m), după care rămâne
aproximativ constantă, chiar dacă distanța este de ordinul kilometrilor;
- potențialul punctelor de pe sol se modifică, variind între o valoare maximă (pe
fiecare electrod) şi zero (la infinit); practic, potențialul se poate considera nul de la o
anumită distanță (de ordinul 20 m).

1.5. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN PĂMÂNT (SOL)
1.5.1. Conductibilitatea electrică a pământului (solului)
Concluzii:
- pământul (solul) este un conductor specific - un conductor spațial, în
general neomogen – care, deşi are o rezistivitate superioară cu 8 ... 9 ordine de
mărime celei corespunzătoare metalelor (apropiată de rezistivitatea izolanților clasici),
prezintă o rezistență a circuitului stabilit prin pământ comparabilă cu cea a metalelor
foarte bune conducătoare de curent la valori apreciabile ale secțiunii acestora;
- rezistența circuitului stabilit prin sol este concentrată în principal în imediata
vecinătate a electrozilor de intrare respectiv ieşire;
- conductibilitatea solului este în principal de natură electrolitică, solurile care
conțin cea mai mare cantitate de electrolit disolvat (de exemplu, teren arabil, teren
argilos, humus, suficient de umede) fiind cele mai conductive, în timp ce terenul
nisipos sau pietros se apropie de izolanți

1.5. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN PĂMÂNT (SOL)
1.5.1. Conductibilitatea electrică a pământului (solului) (cont.)
Consecință:
- în anumite situații, pământul poate fi folosit drept conductor în sistemele de
transfer a energiei electrice;
- contactul simultan al unor persoane sau altor organisme vii cu două puncte
de pe sol aflate la potențiale diferite sau cu elemente conductive din instalațiile
electrice, aflate la un potențial diferit de zero, şi cu pământul poate avea drept rezultat
producerea de accidente prin trecerea curentului electric prin organism .
1.5.2. Contactul electric cu solul
Punerea la pământ a unui element conductiv dintr-o instalație electrică = stabilirea
unui contact electric accidental cu pământul, ca urmare a unui defect în instalație
(defect de izolație sau ruperea unui conductor), a unui element conductiv aflat în mod
normal sub tensiune

1.5. TRECEREA CURENTULUI ELECTRIC PRIN PĂMÂNT (SOL)
1.5.2. Contactul electric cu solul (cont.)
Legarea la pământ a unui element conductiv dintr-o instalație electrică reprezintă
stabilirea intenționată a unui contact electric cu pământul, prin intermediul unor
electrozi special destinați acestui scop, constituind o priză de pământ.
Legarea la pământ de exploatare se referă la elemente conductive care fac parte
din circuitele curenților de lucru şi urmăreşte asigurarea unui anumit mod de
funcționare a instalațiilor.
Legarea la pământ de protecție are drept obiect elementele conductive care nu se
află în mod normal sub tensiune, dar care ar putea intra accidental sub tensiune;
scopul principal constând în dirijarea în pământ, în condiții de siguranță, a curenților
de defect în urma deteriorării sau conturnării izolației.
Instalație de legare la pământ = ansamblul format din electrozi îngropați în pământ,
legați conductiv între ei (prize de pământ), şi conductoare de legare la pământ, care
fac legătura între aceşti electrozi şi echipamentele electrice din instalație.
Contactul electric cu solul al unei persoane poate avea loc direct sau prin
intermediul unor elemente conductive aflate în contact cu pământul (de exemplu,
conducte de apă sau, elemente metalice ale construcției).

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
1. D. Comşa, ş. a. – Proiectarea instalațiilor electrice industriale, Ed. did. şi ped., Bucureşti, 1983;
2. P. Dinculescu, F. Sisak – Instalații şi echipamente electrice, Ed. did. şi ped., Bucureşti, 1981;
3. P. Dinculescu - Instalații electrice industriale de joasă tensiune, Ed. MatrixRom., Bucureşti, 2003;
4. Jan Ignat – Rețele electrice de joasă tensiune, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2003;
5. ICEMENERG – Normativ pentru proiectarea şi executarea instalațiilor cu tensiuni până la
1000 V c.a. şi 1500 V c.c., I 7/2002;
6. ICEMENERG – Ghid pentru instalatii electrice cu tensiuni pana la 1000 Vc.a. si 1500 Vc.c,
GP 052-2000;
7. Schneider Electric – Manualul instalațiilor electrice, 2007.